Sunteți pe pagina 1din 2

Duminica a III-a din Postul Păresimilor, a Sfintei Cruci

Astăzi voiesc a-ți aduce, laudă cinstită Cruce


Cântând cu cântare dulce: Bucură-te Sfântă Cruce!

Sfintei Cruci, devenită obiect de închinare, Biserica i-a rânduit două sărbători: Înălțarea Sfintei
Cruci (14 Septembrie) și Duminica a treia din Postul Mare. Crucea a fost prefigurată din Vechiul
Testament prin diferite obiecte, metafore sau semne ca: altarul, toiagul lui Aaron și a lui Moise, stâlpul
pe care Moise a ridicat șarpele de aramă, binecuvântarea fiilor lui Iosif de către Iacov, cu mâinile
încrucișate și semnul grafic al lui Iezechiel (litera thau ,,ƭ” din alfabetul grecesc cu care au fost însemnați
pe frunte cei drepți din Israel pentru a nu fi nimiciți).

În Noul Testament, găsim termenul cruce folosit în sens propriu când ni se vorbește despre
lemnul pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. În sens figurat, Acesta recomandă purtarea
crucii: ,,Oricine vrea să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze” (Mc. 8,34). În vechime crucea
era instrument de tortură, de necinste pentru criminali și tâlhari considerași blestemați. Hristos este
Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. El a luat asupra Lui păcatele noastre ca să ne
răscumpere. Prin răstignirea Lui, crucea a devenit altarul pe care Hristos S-a jertfit pentru a ispăși
păcatele lumii, săvârșind astfel răscumpărarea oamenilor. Astfel stropită și sfințită cu sângele lui Hristos,
Crucea sau altarul jerfirii Lui, devine de mare sfințenie cu mult mai mult decât altarul și toate obiectele
din templu, acelea fiind unse cu Mir, deveneau de mare sfințenie, încât se sfințea și ce se punea sau
atingea de ele. După cum nu poate exista altar fără jertfă și invers, căci ele sunt o unitate, tot așa din
momentul jertfirii lui Hristos Crucea devine una cu El și se numește Crucea Domnului. De aceea opera de
răscumpărare săvârșită de Hristos este atribuită și Crucii. Crucea devine mijlocul de împăcare a
oamenilor cu Dumnezeu și al înfrățirii oamenilor între ei.

Crucea lui Hristos și-a dat roadele prin propovăduirea apostolilor, întemeietori de Biserici, dar
ea nu este privită și cinstită de toți la fel, căci unii se comportă ca vrăjmași ai ei. În acest sens, Sfântul
Apostol Pavel vobește despre efectele Crucii și chiar al cuvântului ,,crucii” față de unii și față de alții, care
diferă după atitudinea lor: ,,Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi, cei ce ne
mântuim, este puterea lui Dumnezeu”.

Sfânta Cruce este și putere, puterea prin ea însăși. Așa cum o icoană, ca materie, prin voia
persoanei zugrăvite pe ea, este impregnată de o putere extraordinară și astfel devine făcătoare de
minuni. Este suficient să facem semnul Crucii cu credință, evlavie puternică și cu sufletul umilit să zicem
o rugăciune scurtă și ea devine putere care ne apără și ne întărește. Această armă a morții lui Hristos, a
devenit ,,moartea Morții” și arma creștinilor împotriva diavolului, după cum cântăm troparul de la Taina
Sfântului Maslu: Doamne armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozește și se
cutremură ei nesuferind a căuta spre puterea ei; că morții i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru
aceasta ne închinăm îngropării Tale și Învierii.”
Crucea – semnul distinctiv al adevăratului creștin – este taina înnoirii celor credincioși, în duhul
lui Hristos și a proslăvirii lor la dreapta Judecată. De aceea prin roadele ei dătătoare de viață, este
identificată cu ,,pomul vieții”. După felul de binecuvântare cu care Mântuitorul a binecuvântat copiii,
Crucea a rămas și ca semn de binecuvântare, folosit de preoți , la orice sfințire sau de creștini și ca formă
de închinare în numele Sfintei Treimi.

Atunci când ne aflăm într-un moment de cumpănă al vieții noastre, când simțim că ne zdrobim
sub povara crucii, să nu deznădăjduim, ci să stăruim cu credință cerând ajutorul lui Dumnezeu, care nu
va întârzia să apară. Însuși Iisus – omul, a căzut sub povara crucii ce o avea de purtat pe drumul Gogotei,
de acceea ne va înțelege slăbiciunile și firea neputincioasă. Dacă atunci omul, prin Simon din Cirene, L-a
ajutatpe Iisus să care povara crucii, acum Dumnezeu va veni în sprijinul omului, căci El nu rămâne
niciodată dator.