ION

De Liviu Rebreanu
Tema și viziunea despre lume
1) CONTEXTUALIZARE+APARIȚIE+ÎNCADRARE
Considerat “ctitorul romanului românesc modern”, Liviu Rebreanu
este un reprezentant de seamă al realismului în literatura româna.
Ca orice mare prozator acestași-a exersat scrisuprin proza scurtă,
astfel, nuvele precum“Zestrea”,”Rușinea”,“Catastrofa”,anticipează
scene, episoade din marile sale creații epice : “Ion”, “Pădurea
Spânzuraților”, ”Răscoala”.

“Ion”de Liviu Rebreanu, a apărut în anul 1920, fiind un roman

modern, obiectiv, de factură realistă, cu o tematică socială,
de inpirație rurală.
Se înscrie în specia romanului, deoarece este o creație epică de
mare întindere, cu o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe
planuri narative, cu personaje numeroase, unele dintre acestea
bine individualizate, angrenate în conflicte puternice.
D.p.v. estetic, opera se înscrie în realism prin: teme și motive
literare(problematica pământului,caracterul monografic, căsătoria,
moartea), reperele spațio-temporale bine determinate, fapt ce
accentuează impresia de veridicitate și verosimilitate, accentuând
iluzia vieții, și nu în ultimul rând, prin încadrarea personajelor în
tipologii.
Perspectiva narativă este una exclusiv obiectivă, relatarea
făcânudu-se la persoana a 3-a în viziunea “din spate”. Naratorul
este omniscient și omniprezent, știind mai mult decât
personajele și, asemenea unui regizr universal dirijează destinele
acestora. De asemenea, acesta este detașat, extradiegetic,
neimplicându-se în universul epic, lăsând viața să curgă.
Efectul de verosimilitate:
 Satul Prislop devine în roman Pripas
 Imaginea tatălui autorului este transpusă în imaginea
învățătorului Herdelea
 Capitolul “Sărutarea” 9 este inspirat din realitate
Modernitatea operei constă în utilizrea tehnicilor narative:
 Tehnica planurilor paralele- acțiunea se desfășoară pe două
planuri ce merg paralel pâna la un anumit punct, după care
se intersectează, creeând o imagine complexă asupra lumii.
Un plan urmărește viața țăranilor din satul Pripas, axul
principal fiind Ion, iar celălalt plan urmărește viața
intelectualității satului, cu cei doi “stâlpi” ai comunității,
învățătorul Herdelea și preotul Belciug. Liantul dintre cele
două planuri este reprezentat de prieteia dinte Ion și Titu
Herdelea, cele două se întâlnesc încă de la scena horei.
 Tehnica contrapunctului- unui eveniment dintr-un plan, îi
corespunde un eveniment dintr-un alt plan, ca de exemplu
nunții Ion cu Ana îi corespunde cea a Laurei cu Pintea
<<Intre timp, Laura Herdelea il iubea pe Aurel, insa parintii il
simpatizau pe Pintea. Deoarece Aurel nu dadea niciun semn
ca ar dori sa o ia pe Laura de sotie, aceasta accepta
cererea in casatorie a lui Pintea, familia Herdelea primind in
scurt timp o scrisoare de la Laura, prin care aceasta isi
exprima fericirea ce o simte alaturi de Pintea. >> sau
 confilcului dintre Ion și Vasile Baciu cel dintre învățător și
preot.
 Tehnica basoreliefului- cu ajutorul ei, este conturată
imaginea personajului peincipal care se individualizează
între ceilalți țărani din satul Pripas.

2)TEMA
Tematica operei susține caracterul realist al acesteia, prezentând
problematica pământului în condițiile satului ardelean de la
începutul sec. Al 20-lea, lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământul și consecințele actelor sale. Această temă, centrală,
este dublată de tema iubirii, romanul înfățișând, de fapt
confruntarea între două pasiuni puternice, văzute ca două
jumătăți ale aceluiași întreg, iubirea pentru pământ și iubirea
pentru o singură femeie, ambele subsemnate temei destinului. De
asemenea, caracterul monografic al scrierii înfățișează în manieră
realistă lumea satului ardelean de la începutul sec. Al 20-lea sub
toate aspectele sale: stratificarea socială (relațiile sociale
generate de diferențele economice), datini, obiceiuri (hora, nunta,
botezul, înmormântarea), relațiile de familie, mod de viață, relațiile
cu autoritățile.

PRIMA SECVENȚĂ
O secvență memorabilă, semnificativă pentru tema romanului
este hora duminicală desfășurată în curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea, la care se aduna toată suflarea satului. Este un
prilej pentru narator, de a familiariza cititorul cu principalele
componente ale universului ficțional: timpul, spațiul și personajele
principale. Așezarea oamenilor, reprezintă ierarhizarea acestora
în funcție de statutul social. Țăranii bogați alcătuiesc un grup care
nu interferează cu cel al țăranilor mijlocași, aflați pe prispă.
Sărăntocii, ca Alexandru Glanetașu, dau târcoale chefurilor, dar
nu îndrăznesc să se apropie prea mult.
La horă își fac apariția și intelectualii satului, dar nu participă
efectiv la “petrecerea poporului”.Locul central îl ocupă grupul
țăranilor tineri care jucau cu patimă un dans traditional
“Someșana”, simbolozând vitalitatea energia acestora, dar și
dorința de a întemeia noi familii. De o parte stăteau fetele
nechemate la joc, mamele și femeile mai în vârstă, iar copiii
alergau printre picioarele dansatorilor. Hora reprezită o veritabilă
pagină etnografică din literatura română.
De asemenea, această scenă anticipează principalele conflicte,
dintre Ion-Vasile Baciu și Ion-George Bulbuc. Dintre toți țăranii se
conturează imaginea lui Ion, personajul principal al operei, a cărui
demnitate este afectată atunci când, tatăl Anei, beat fiind, l-a făcut
de râs în fața întregii comunități, făcândul-l “hoț”,”tâlhar”,
neacceptând ideea ca el să umble după fata lui. În ciuda acestui
fapt, Ion se bucura de autoritate între flăcăi, intrând astfel în
conflict cu George Bulbuc, terminându-se cu bătaia lor la
cârciumă, adevăratul motiv fiind acela că Ion o curta pe Ana,
promisă lui George.

A DOUA SECVENȚĂ
Capitolul 9, intitulat “Sărutarea”, aduce în prim-plan o altă scenă
importantă, aceea a momentului în care Ion îngenunchează și
sărută pământul ca pe o “ibovnică”. Stăpân al tuturor
pământurilor, Ion se simte un uriaș la picioarele căruia se zbate
un balaur. Secvența este construită pe baza simetriei inverse cu
aceea din capitolul al doilea “Zvârcolirea”,când el se simțea mic în
fața “uriașului”, a pământului exclamând “Cât pământ, Doamne…”
fiind nemulțumit că el avea în posesie doar “2-3 crâmpe”.
Îngenuncheat în gestul mistic al sărutării pământului, Ion simte
“fiorul rece” , iar lutul îi țintuiește picioareele și îi îmbracă mâinile
cu niște “mănuși de doliu”. Curând va afla că Florica se mărită cu
George, iar în acest moment moartea i se pare unica soluție de
ieșire, în destinul protagonistului.

3)TITUL
Titlul este simbolic-ION=NOI si este dat de Ion al Glanetasului
,personajul eponim al romanului. Titlul operei este dat de numele
protagonistului, care devine exponent al țărănimii prin dragostea
lui pentru pământ, dar care se individualizează prin modul în care
îl obține. Nu este neobișnuită în satul Pripas, căsătoria
“sărăntocului” Ion, cu o fată bogată, Ana (Vasile Baciu și tatăl său
alexandru au procedat la fel), ci modul în care Ion se comportă: o
face pe Ana de rușine înainte de nuntă iar apoi umblă după
Florica, care devenise nevasta lui George. Trăsăturile lui Ion sunt
prezentate prin tehnica bazoreliefului și cea a contrapunctului,
conturând un personaj complex, dominat de însușiri
contradictorii : viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate. Dacă la
început i se face de către narator un portret favorabil (harnic,
știutor de carte, preferat al învățătorului, isteț) pe parcursul
desfășurării acțiunii, el se dezumanizează treptat, goana sa
pentru avere aducându-i, până la urmă moartea.
4)CONFLICTUL
Principalul conflict al romanului este reprezentat de lupta pentru
avere în satul tradițional unde, respectul comunității este conferit
de avere. Astfel, drama lui Ion este drama țăranului sărac.
Mândru, conștient de caltățile sale, Ion nu-și acceptă soarta și
este pus în situația de a alege dintre iubirea pentru pământ
(reprezentată de Ana) și cea pentru o singură femeie
(reprezentată de Florica). În acest mod se conturează conflictul
interior trăit de protagonist, între cele două “glasuri”.
Conflictul exterior principal este între Ion și Vasile Baciu,
prefigurat încă de la horă. Drept răzbunare, Ion o lasă pe Ana
însărcinată pentru a-l determina pe tatăl ei să accepte nunta. Un
alt conflict secundar, este cel dintre Ion si George Bulbuc, mai
întâi pentru Ana și mai apoi pentru Florica, confilct ce în final
aduce moartea protagonistului.

5) STRUCTURĂ + COMPOZIȚIE
D.p.v. structural, romanul este alcătuit din două părți intitulate
sugestiv “Glasul pământului” și “Glasul iubirii”, cele două metafore
anticipând, pe de o parte, temele operei, iar pe de altă parte
conturând cele două patimi ale lui Ion, patima pentru pământ și
cea pentru Florica, fată frumoasă, dar săracă. De asemenea,
titlurile celor 13 capitole (nr. fatidic) sunt rezumative, sintetizând
episoade semnificative ale acțiunii, ca de ex: “Rușinea”, “Nunta”,
“Sărutarea”, “Ștreangul”, “Vasile”, “Copilul” etc. În aceeași ordine
de idei, atât titlurile celor două părți, cât și titlurile primului și
ultimului capitol “Începutul”și “Sfârșitul”, evidențiază preferința lui
Liviu Rebreanu pentru operele concepute ca un corp sfenoid.
D.p.v. compozițional, se remarcă simetria dintre incipitul și finalul
operei, romanul debutând cu descrierea detaliată a drumului ce
iese în Pripas și se încheie cu descrierea drumului ce iese din
Pripas, sugerând ideea că viața își continuă cursul, indiferent de
iubiri, conflicte, moarte, bucurii. Mai mult decât atât, această
descriere minuțioasă din incipit este presărată cu toponime
întâlnite pe hartă, accetuînd impresia de veridicitate,
introducându-l pe cititor în viața satului ardelean de la începutul
secolului al 20-lea, marcând trecerea de la realitate la ficțiune:
Cârlibaba, Someș, Armadia etc. În mod simetric, descrierea din
finalul prozei, are rolul de a scoate lectorul din universul ficțional
și de a-l transpune din nou în realitate. Nu în ultimul rând, relația
de simetrie este marcată și prin crucea strâmbă de la marginea
satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, sugerând destinul tragic
al protagonistului. În plus, acțiunea romanului începe într-o zi de
duminică, când toți locuitorii din Pripas se adună la sfințirea noii
biserici.

6)STILUL
Se remarcă stilul neutru, impersonal, specific lui Rebreanu cu
ajutorul căruia sunt prezentate întâmplările, criticul literar
G.Călinescu spune “metodă fără strălucire artstică, fără stil”. De
asemenea, G.Călinescu constată autenticitatea limbajului
regional, iar T.Vianu observă utilizarea registrelor lexicale diverse
în limbajul personajelor, în funcție de poziția socială.

7)CONCLUZIE
În concluzie, romanul “Ion” de L. Rebreanu este o caodoperă a
literaturii române interbelice de factură realistă apreciat încă de la
apariție de criticul literar Eugen Lovinescu ”cea mai puternică
creeație obiectivă a literaturii române”. Manolescu vazand in Ion
“victima mareata a fatalitatii biologice”. Nicolae Manolescu “o
fresca a Ardealului”

Repere critice
Romanul are un caracter epopeic, prin senzaţia atât de plină a
vieţii, “glasurile se amestecă şi se confundă în zgomotul inimii” (N.
Manolescu).
Eugen Lovinescu (în “Istoria literaturii române contemporane”)
observa: “Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului,
în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală
şi, mai ales, o voinţă imensă”.
"darul masiv de a crea viata\". (M.Sebastian)

CARACTERIZARE ION
Ion al Glanetașului este un personaj puternic individualizat dar
totodată tipic pentru categoria țăranilor, după cum observă
George Călinescu: “Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”
Personajele realiste sunt condiționate de mediul în care trăiesc,
tipice pentru o categorie socială, niște “exponenți ai clasei și
generației”. (George Călinescu)
Personajul principal, eponim și rotund, realizat prin tehnica
bazoreliefului, domină celelalte personaje implicate în conflict
( Ana, Florica, George, Vasile) Acestea îi pun trăsăturile în
lumină. Tipologia personajului iese în evidență și prin tehnica
contrapunctului : imaginea lui Ion cel sărac, dar frumos și puternic
este pusă în evidență cu cea a lui George, flăcăul bogat, dar
mătăhălos; Ion o iubește pe Florica, dar o ia de nevastă pe Ana,
în timp ce George o vrea pe Ana, dar se alege cu Florica.
TIPOLOGII ALE PROTAGONISTULUI
Mai multe tipologii realiste se găsesc în construcția
protagonistului.
 Social- este tipul țăranului sărac, a cărui patimă pentru
pământ izvorăște din convingerea că averea îi v-a asigura
demnitatea și respectul comunității.
 Moral- este tipul arhivistului fără scrupule, care folosește
femeia ca mijloc de parvenire.
 Psihologic- este ambițiosul dezumanizat de lăcomie.
CARACTERIZARE DIRECTĂ / INDIRECTĂ
Portretul personajului se conturează atât prin mijloace de
caracterizare directă, cât și prin mijloace de caracterizare
indirectă. La început, protagonistului i se realizează un portret
favorabil. chiar dacă este sărac, este "iute și harnic", iubește
munca "oricât ar fi fost de aspră". De asemenea, îndrăgește și
pământul: "de mic copil, pământul i-a fost drag ca o mamă". Lipsa
acestuia constituie o mare nedreptate, de aceea își dorește
pătimaș să-l obțină: "toată istețimea lui nu plătește cât o ceapă
degerată, dacă nu are și el pământ mult, mult".
În mod direct, este caracterizat și de către alte
personaje, prin tehnica pluriperspectivismului. Familia Herdelea
spune că "băiatul este cumsecade, e muncitor, e harnic, e săritor,
e isteț". În schimb, preotul Belciug îl consideră "un stricat, un
bătăuș și un om de nimic". Prin autocaracterizare, se evidențiază
frământările lui sufletești, redate și prin monolog interior: "Mă
moleșesc ca o babă năroadă, parcă n-aș fi în stare să mă scutur
de calicie, las că-i bună ea și Anuța".
Pe parcursul acțiunii, în mod indirect, portretul lui Ion
devine unul nefavorabil, căci obsesia de a avea pământ îl duce la
dezumanizare progresivă. În relația cu Ana, gesturile și mimica îi
trădează mai întâi intențiile. La horă, el o urmărește din priviri "cu
un vicleșug neprefăcut". Punându-și în cap să obțină pământ, o
seduce, apoi se înstrăinează de ea. Căsătoria o stabilește cu
Vasile Baciu după ce Ana ajunge de râsul satului. Violența și
brutalitatea, vor fi trăsăturile lui predominante. Nici moartea
copilului, nici sinuciderea Anei nu-i stârnesc vreo urmă de regret,
dezumanizarea lui fiind tot mai evidentă. La toate acestea se
adaugă și lăcomia, deoarece după ce are pământurile lui Vasile
Baciu, crede că poate avea și iubirea Floricăi. Așa cum râvnise la
pământurile altuia, Ion râvnește și la nevasta lui George. Dominat
de instincte, devine o victimă a orgoliului și a lăcomiei, fiind ucis
de rivalul său cu sapa.

SCENA 1 ȘI 2
Dintre secvențele reprezentative pentru caracterul
personajului, pot fi amintite hora și scena sărutului pământului.
Așezarea oamenilor la horă reflectă ierarhizarea fermă în funcție
de avere. Mentalitățile au un rol important în viața protagonistului
și, atâta timp cât este un criteriu al valorii individuale, aspirațiile
personajului sunt justificate. Încercând să scape de statutul de
"sărac", va intra într-o luptă care îl va duce la distrugere. Dorința
de a avea pământ intră în conflict cu iubirea, conflict enunțat în
scena horei, când o joacă pe ana, dar privește cu dor la Florica.
În același timp, scena este importantă, deoarece scoate în
evidență firea impulsivă și autoritară a lui Ion. Conflictul lui cu
George Bulbuc, rivalul său, dezvăluie autoritatea țăranului sărac
în fața celui bogat, iar bătaia de la cârciumă este construită
simetric cu cea din final, în care George Bulbuc se răzbună,
omorându-l cu sapa.
Scena sărutării pământului este una dintre cele mai
semnificative pentru înțelegerea complexității personajului și
pentru a demonstra prezența "factorului irațional" în construcția
acestuia. În tot ceea ce face, există o depășire a măsurii care îl
individualizează printre semeni. Relația fundamentală care se
stabilește între Ion și pământ demonstrează că acesta din urmă
este un personaj simbolic mai puternic decât Ion. Instinctul de
posesiune și lăcomia sunt accentuate în secvența în care sărută
pământul: "îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma..fără
să-și dea seama se lăsă în genunchi și își lipi buzele cu voluptate
de pământul ud. Și în sărutarea aceea rece simți un fior amețitor".
Pentru el pământul este un uriaș în fața căruia se simte "mic și
slab". Simte o mândrie de stăpân și are impresia că domnește
peste întreg cuprinsul. În final, își găsește moartea fiind învins de
pământul care a fost mai puternic decât el. Nu întâmplător este
ucis cu sapa, instrumentul de lucru al pământului.