Corectarea, notarea/ aprecierea şi valorificarea probelor de evaluare

Calităţile instrumentelor/probelor de evaluare

Pentru ca rezultatele evaluării să aibă o anumită semnificaţie pentru elev,

instrumentele de evaluare (probele) prin care se efectuează măsurarea
trebuie să aibă anumite calităţi (A. Stoica, op. citată):
• Validitatea = calitatea unei probe de evaluare de a măsura exact ceea
ce este destinată să măsoare.
• Fidelitatea = calitatea unei probe de evaluare de a da rezultate
constante în cursul aplicării ei succesive.
• Obiectivitatea = gradul de concordanţă între aprecierile făcute de
evaluatori independenţi, în ceea ce priveşte un răspuns “bun” pentru
fiecare dintre itemii unei probe.
• Aplicabilitatea = calitatea unei probe de evaluare de a fi administrată şi
interpretată cu uşurinţă.

În demersul de corectare a lucrărilor, cerinţa de a trece de la stilul „surd”

la stilul explicativ este specifică oricărui cadru didactic.
Când un exerciţiu este corect rezolvat de un elev, acordarea numărului
de puncte prevăzute prin barem informează elevul imediat (conexiune
inversă) asupra valorii prestaţiei sale.
Ceea ce nu este rezolvat corect trebuie să fie însoţit de o remarcă din
partea profesorului, care nu trebuie să se rezume la „e corect – nu e
corect” ci trebuie să fie mai ales explicativă.
Dacă lucrurile nu se petrec în acest mod, valoarea formativă a evaluării
rămâne sau devine destul de limitată.
Această regulă este cu atât mai imperativă cu cât, într-un context şcolar
normal, orice prestaţie a elevului, orice produs trebuie să fie supus mai
mult aprecierii decât cuantificării (mai mult calitativ decât cantitativ).
Elevul are nevoie de informaţii cu valoare de feed – back cu privire la
prestaţia sa.
De aceea, într-o activitate firească, cotidiană de învăţare şi evaluare nu
trebuie să fie preferat „stilul surd”, întrucât elevul nu primeşte informaţii
despre prestaţia sa.
Practicile curente de evaluare trebuie ameliorate.
Dificultatea cea mai mare constă în a disocia ceea ce se măsoară de ceea
ce se apreciază.
„Ideea că totul poate fi reprezentat printr-o notă este falsă.
Un punct acordat / neacordat pentru o greşeală ortografică se justifică.
Dar ce reprezintă un punct acordat / neacordat pentru stil, originalitate
sau eleganţa unei demonstraţii ?
Dacă nu se stabileşte ce corespunde unui punct din „originalitate” cum
atribui o notă la acest criteriu ?
Această poziţie de principiu ne obligă să ne abţinem să notăm ceea ce
este compoziţie, adică ceea ce nu este comparabil cu un produs – normă
strict definit (un răspuns model)” (Y. Abernot, op. cit. Pag. 43).
Evaluarea prin „exerciţii” se poate finaliza întotdeauna printr-o notă.
În schimb, tot ceea ce implică o mică parte de contribuţie personală, cum
ar fi o traducere sau o rezolvare de probleme, nu este în principiu
cuantificabilă, deci este greu de notat.
De dorit ar fi ca în cadrul fiecărei discipline să se stabilească ceea ce este
măsurabil şi ceea ce este apreciabil.
„În funcţie de aceste disocieri, de această distincţie, să se construiască
evaluări adecvate, specifice” (Yvan Abernot) pag. 45-46).
Pentru realizarea acestor deziderate, am putea să identificăm câteva
cerinţe cu valoare imperativă pe care ar trebui să le respectăm în actul
evaluativ la clasă:
• să disociem ceea ce se măsoară de ceea ce se apreciază
• să explicităm, să stabilizăm şi să reducem criteriile
• să ne asumăm subiectivitatea în evaluare
• să orientăm activitatea elevului care învaţă.

În decizia finală concretizată în nota sau calificativul unui elev trebuie

luate în seamă şi progresul sau regresul acestuia. Mai ales dacă este
vorba de evaluări de sinteză, reprezentative, de calculul mediei
semestriale sau anuale, nota sau calificativul final trebuie să ţină seama
şi de progresul sau regresul elevului.
De altfel, în anumite sisteme de învăţământ sunt oficializate aceste
referinţe şi sunt consemnate în catalog sau foaia matricolă a elevului.
În unele sisteme de învăţământ dirigintele sau un alt cadru didactic care
îndeplineşte rol de coordonator al clasei acordă elevilor note pentru
”efort”, care se consemnează în foaia matricolă.
În sistemul românesc de învăţământ, deocamdată în ceea ce priveşte
învăţământul primar, între indicatorii care sunt luaţi în seamă şi justifică
acordarea mediei anuale se află progresul sau regresul elevului
(Curriculum National, MEN, 1998).