Capitolul 2 .

(curs 3- 4)
Aspecte privind poluarea mediului ambiant
(4 ore)

2.1. DEFINIŢII ŞI CLASIFICĂRI

Poluarea este una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă actual
omenirea, deoarece, pe parcursul dezvoltării sale, civilizaţia umană a ajuns să genereze, datorită
creşterii consumului respectiv productiei, din ce în ce mai multă poluare.
În special, perioada dezvoltării industriale s-a caracterizat printr-o creştere a poluării
simultan cu cea a producţiei de deşeuri, uneori extrem de toxice.
Pornind de la faptul că etimologic, a polua înseamnă a murdări, a degrada, a profana,
definirea noțiunii de poluare s-a făcut în diferite moduri încercând să se dea un înţeles cât mai
general şi complet acesteia. [2.1]
Conform Conferinţei Mondiale a O.N.U., Stockholm, 1972, poluarea reprezintă
modificarea componentelor naturale ale mediului prin prezenţa unor componente străine, numite
poluanţi, ca urmare a activităţii omului şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care
se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive directe sau indirecte (prin intermediul
produselor agricole, apei sau a altor produse biologice) asupra sănătăţii omului, creează
disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului, esenţiale vieţii.
În acest context, se pot face următoarele afirmaţii:
 poluarea desemnează o acţiune prin care omul degradează propriul mediu de viaţă;
 termenul cuprinde acele acţiuni prin care „se produce ruperea echilibrului ecologic” sau
„pot dăuna sănătăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor” ori „pot produce pagube
economiei naţionale prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi
umane”;
 poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu
sănătatea umană, calitatea vieții sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi
mediul în care trăiesc).
Chiar dacă definiţia specifică faptul că poluarea se datorează activităţii omului, trebuie
menţionat faptul că, în realitate există atât surse artificiale de poluare (care generează cea mai
mare parte a substanţelor poluante eliberate în mediul înconjurător), cât şi surse naturale de
poluare (descompuneri naturale ale materiei organice, erupţiile vulcanice, erodarea solului,
pulberile din meteoriti, etc.), care deşi în prezent au un potential redus de poluare, la scara
geologică au o mare importanţă. [2.2]
Din punctul de vedere al naturii surselor de poluare artificiale (produse de om) se disting:
poluarea industrială (inclusiv agricultura), poluarea casnică (inclusiv încălzirea locuinţelor) şi
poluarea datorată mijloacelor de transport (fig. 2.1.).
 Figura 2.1. Ponderea orientativă a diverselor surse artificiale de poluare

După natura influenţelor asupra mediului ambiant, se pot diferenţia următoarele tipuri de
poluare:
 poluarea chimică, consecinţă a dezvoltării industriale, agriculturii de tip intensiv, a
transportului şi a urbanizării;
 poluarea fizică, cu aceleaşi cauze cu cea chimică, putând fi sonoră (zgomote, vibraţii),
termică, electromagnetică şi radioactivă;
 poluarea microbiologică, care constă în diseminarea în mediul ambiant a germenilor
patogeni sau condiţionat patogeni, a elementelor infestate de către subiecţi umani sau
animale bolnave sau purtători;
 poluarea psihică şi informatică (culturală şi spirituală), consecinţă a folosirii excesive a
mass-media;
 poluarea estetică, consecinţă a degradării peisajului prin urbanizare necivilizată, prin
sistematizare conceptuală improprie, amplasarea de obiective industriale în zone virgine
sau puţin modificate de om.
Din punctul de vedere al întinderii în spaţiu a zonei pe care se manifestă acţiunea de
poluare, aceasta poate fi: poluare locală, poluare urbană sau rurală, poluare regională sau zonală,
poluare continentală şi poluare globală. [1.3]
Din punctul de vedere al orizontului de timp pe care se manifestă fenomenele de poluare,
există:
 poluare pe termen scurt (minute, zile);
 poluare pe termen mediu (săptămani, luni);
 poluare pe termen lung (ani).

2.2. SCURT ISTORIC AL APARIŢIEI POLUĂRII

De-a lungul timpului, prin ocuparea extensivă a planetei, calitatea aerului şi a apei s-a
degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punând într-o stare critică întreaga planetă. Toate
acestea au dus la creşterea îngrijorării legate de deteriorarea mediului ambiant. [1.4]
Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului înconjurător
au fost oamenii de ştiinţă din secolul XIX care, confruntaţi cu urbanizarea şi industrializarea
galopantă au încercat să stopeze acţiunile distructive şi să educe oamenii în domeniul ştiinţelor
naturale şi a protecţiei mediului.
 Din punct de vedere istoric conceptul de protectie a naturii a apărut prima oară la mijlocul
secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) şi la romantici (Wordsworth, Emerson,
Thoreau).
Prima societate de protecţie a naturii atestată a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele
Commons Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare – Alkali
Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863.
În 1864, Congresul Statelor Unite hotărăste că Valea Yosemite să devină o zonă
recreaţională iar în 1872 se stabilește primul parc național la Yellowstone.

Prima jumătate a secolului XX

În această perioadă continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a

agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA).
În anul 1935, în SUA, apare Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea
eroziunii acelerate.
După anul 1945 se înfiinţează primele organizaţii internaţionale care au ca preocupări şi
problemele mediului inconjurător:
 1945 – ONU (Organizaţia Natiunilor Unite );
 1945 – FAO (Food and Agricultural Organisation);
 1956 – Uniunea Internaţională pentru conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale;
 1961 – World Wildlife Fund.

Perioada cuprisă între anii 1960 – 1980

Începutul acestei perioade a fost marcată de impactul tehnologiilor de război (incluzând şi

tehnologia nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare.
Generaţiile acestor ani s-au format în contextul mişcărilor pacifiste şi a unor mişcări de protecţie
a mediului precum Campania pentru dezarmare nucleară, Mișcarea pentru drepturi civile
(SUA). Tot în S.U.A. apar primele organizaţii nonguvernamentale (NGO) cu implicații și în
protecția mediului (Sierre Club).
Are loc prima celebrare a Zilei Pămantului (Earth Day), 21 martie 1970, când au avut loc
mitinguri în toată America cu implicarea oficialităţilor şi utilizând fonduri federale.
Începând din anul 1970, Ziua Pământului a devenit o zi internaţională.
În anii 70 mişcarea ecologică s-a dezvoltat în continuare, ajungându-se la crearea
organizaţiilor Greenpeace şi Friends of the Earth.
În anii 80 se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a
apariţiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere
în calea potenţialului distructiv al unor descoperiri ştiinţifice.
În anul 1984 are loc un tragic accident în Bhopal (oraş din India Centrală), unde o fabrică
de pesticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost înregistrați mii de morţi iar
impactul asupra mediului a putut fi simțit şi 15 ani mai târziu.
În anul 1986 a avut loc un incendiu la un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice de
la Cernobîl, Ucraina, fosta Uniune Sovietică. S-au înregistrat peste 100000 morţi şi imense
degradări ale mediului.
În 1987 a fost confirmată pentru prima dată existenta unei găuri în stratul de ozon.
 În decembrie 1997, 160 de țări au participat la Kyoto la negocieri privind emisiile de gaze
de seră, negocieri finalizate prin Protocolul de la Kyoto. SUA și Australia, responsabile de cca.
30 % din emisii n-au participat la negocieri. Ulterior Australia a ratificat protocolul, SUA
rămânând singura țară industrializată care nu l-a ratificat.
În prezent, se organizează anual Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările
Climatice, cu scopul dezbaterii problemei încălzirii globale. [2.5].
2.3. PERCEPŢIA FENOMENELOR DE POLUARE

Contaminarea produsă de către om a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a

existat de când s-a utilizat focul în diferitele activităţi aferente agriculturii, mesteşugurilor,
încălzirii, pregătirii alimentelor.
În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII şi XIX), poluarea aerului a devenit o problemă
majoră.
Poluanţii reprezintă una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe prezente în
atmosferă în cantităţi sau pe perioade de timp care pot fi periculoase pentru om, animale sau
plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătămarea activității sau bunăstării persoanelor.
Din punctul de vedere al stabilităţii și al persistenţei în timp, materialele poluante
(poluanții) pot fi:
 poluanți biodegradabili, substanțe care se descompun rapid în proces natural (cum ar fi
apele menajere uzate). Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid
decât pot să se descompună;
 poluanți non-biodegradabili, materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent
în mediul natural. Odată ce apare contaminarea este dificil sau chiar imposibil să se
îndepărteze acești poluanți din mediul ambiant. [2.6]

2.3.1. SMOGUL

Poluarea urbană a aerului cu particule de praf, fum şi picături de lichid aeropurtate

(”ceaţă”) este cunoscută sub denumirea de „smog” . Smogul este în general un amestec de
monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar
fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţionează
cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, întreţinând ceaţa.
Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor
mari (cum ar fi Los Angeles în anii '30). Acest smog este cauzat de combustia în motoarele
autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează
hidrocarburi din combustibilii „nearşi”. Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se
combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, atacă plantele
şi irită aparatul respirator. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi
formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
 2.3.2. PLOAIA ACIDĂ

Majoritatea poluanților pot fi „spălați” de către ploaie, zăpadă sau ceață după ce au parcurs
distanțe foarte mari, uneori chiar continente întregi. În timp ce poluanții se adună în atmosferă,
oxizii de sulf și de azot sunt transformați în acizi care se combină cu ploaia. Această ploaie cu
caracter acid afectează viața de pe planetă la nivelul solului şi apei, putând provoca moartea unor
vieţuitoare acvatice şi terestre, precum şi a unor plante din zonele afectate . Practic pot fi afectate
ecosisteme întregi. Regiunile care sunt localizate pe direcţiile dominante ale vânturilor care bat
dinspre zonele industrializate, cum ar fi Europa și estul Statelor Unite și Canadei, sunt cele mai
expuse ploilor acide. Acestea pot afecta sănătatea umană, precum și obiectele create de oameni,
prin „dizolvarea” lentă în timp, a unor opere de artă expuse la exterior, precum și a fațadelelor
capodoperelor arhitecturale din marile orașe ale lumii, precum: Roma, Atena și Londra.
Efectul ploilor acide asupra materialelor de construcţie (calcar, marmură) a fost observat
încă din secolul XVII, asupra pădurilor din a doua jumătate a secolului XVIII, dar studii
aprofundate asupra fenomenului au fost efectuate de abia după anul 1960. [2.7]

2.3.3. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ

În ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii, s-a constatat un fenomen de
creştere continuă a temperaturilor medii ale atmosferei terestre înregistrate în imediata apropiere
a solului (troposferei), combinată cu o creştere a temperaturii medii a apei mărilor şi oceanelor.
Temperatura medie a aerului în apropierea solului a crescut în ultimul secol cu 0,74±0,18 °C.
Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4 °C/an, până la
5,8 °C/an, până în anul 2100.
Dacă fenomenul de încălzire observat este cvasi-unanim acceptat de oamenii de ştiinţă şi
de factorii de decizie, există diverse explicaţii asupra cauzelor acestuia. Iniţial, fenomenul a fost
asociat cu fenomenul cosmic de maximum solar, acesta alternând cu mici glaciațiuni terestre
asociate fenomenului de minimum solar. În ultima vreme, opinia dominantă este că încălzirea se
datorează activităţii umane, respectiv creșterii în atmosfera terestră adiacentă suprafeţei
Pământului (troposfera) a concentrației gazelor cu efect de seră de proveniență antropică, cu
precădere a dioxidului de carbon rezultat din arderea unor combustibili fosili.
Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de ştiinţă şi politicieni,
existând chiar teoreticieni ai conspiraţiei care cred că totul este doar un pretext al elitelor
mondiale de a percepe taxe împotriva poluării sau de a promova energetica nucleară,
compromisă în urma accidentelor de la Cernobîl şi Fukushima.
Încălzirea globală are efecte profunde în cele mai diferite domenii: afectează sănătatea
oamenilor, provoacă sau va provoca ridicarea nivelului mărilor şi oceanelor, conduce la
modificari climatice importante, conduce la topirea gheţarilor urmată de inundaţii masive şi
extincţia a numeroase specii de plante şi animale. Date fiind efectele de mai sus, în ultima vreme
s-a propus înlocuirea termenului de încălzire globală cu termenul de schimbări climatice. [2.8]

2.3.4. DISTRUGEREA STRATULUI DE OZON

 Producția excesivă a compușilor care conțin clor cum ar fi clorofluorocarbonații – CFC –
(compuși folosiți până acum în frigidere, aparate de aer condiționat și în fabricarea produselor pe
bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând și o gaură deasupra Antarcticii
care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale
Soarelui (ultraviolete UVB) a afectat viața acvatică și terestră și amenință sănătatea oamenilor
din zonele nordice și sudice ale planetei. [2.9]

2.3.5. BIOACUMULAREA

Compușii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretanul (DDT), dioxinele, difenilii

policrorurați (PCB) și materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și
pot afecta lanțul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici
pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice, fără să distrugă acele plante, însă un pește care
se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un alt pește, verigă a
lanțului trofic, sau alte animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o
cantitate mai mare de toxine, care poate depăși limitele admise. Acest proces poartă denumirea
de „bioacumulare”.

BIBLIOGRAFIE
[2.1] Directiva 1996/62/CE privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului înconjurător
(directiva-cadru).
[2.2] Legea nr. 271/23.06.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării
atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate
la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999 (publicată în Monitorul Oficial
nr. 470/01.07.2003).
[2.3] Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru
Europa.
[2.4] Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător (publicată în
Monitorul Oficial nr. 452/28.06.2011).
[2.5]. R. Mihăiescu, Monitoringul integrat al mediului, Cluj-Napoca, 2014.
[2.6]. ***Water Framework Directive 2000/60/EC of the European Parliament and of the
Council of23 October 2000.
[2.7] Directiva 2002/3/CE privind ozonul din aerul înconjurător.
[2.8] J. Schewe, J. Heinke, D. Gerten, I. Haddeland, N. W. Arnell, D. B. Clark, ... & P.
Kabat, “Multimodel assessment of water scarcity under climate change”, Proceedings of the
National Academy of Sciences.
[2.9]. *** Climă, strat de ozon, efect de seră, variabilităţi climatice,www.prognoze-
meteo.ro, 2010.

2.4. POLUAREA ATMOSFERICĂ – ASPECTE CARACTERISTICE

Prin definiţie, „poluarea atmosferică reprezintă contaminarea atmosferei cu deşeuri

gazoase, lichide sau solide sau cu produse care pot periclita sănătatea oamenilor, a animalelor şi
a plantelor” .
 2.4.1. CAUZELE POLUĂRII ATMOSFERICE ŞI PRINCIPALII
POLUANŢI

Poluanţii primari sunt substanţe emise direct în atmosferă (de exemplu dioxidul de sulf,
particulele de funingine şi oxizii de azot), în timp ce poluanţii secundari sunt produşi prin reacţii
chimice între poluanţii primari sau ale acestora cu elemente ale mediului.
Principalii poluanţi din atmosferă sunt prezentaţi în cele ce urmeză. 3.13.2
 Monoxidul de carbon (CO). Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie
conţin carbon sub formă de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-se în
dioxid de carbon (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.
Monoxidul de carbon se formează şi în mod natural în metabolismul microorganismelor şi
în cel al plantelor. El se răspandeste în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul
razelor UV.
Monoxidul de carbon este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism
prin plămâni şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO),
puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importantă decât cea a oxigenului. Nivelul de otrăvire
depinde de saturația sangvină, de cantitatea de CO din aer şi de volumul respirat. Din total, 67%
din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completă.
 Dioxidul de carbon (CO2) este cel mai important element din ciclul carbonului, el provine
pe cale antropică din arderea biomasei, cărbunelui, petrolului şi gazului natural, în
procesele generatoare de căldură şi electricitate şi procesele pirotehnologice.
În ciclul lui natural, CO2 intră în atmosfera globală prin descompunerea vegetaţiei şi din
oxidarea atmosferică a metanului şi este înlăturat din atmosferă prin fotosinteza plantelor şi
microorganismelor şi prin disoluţia apa atmosferică.
Din cauza încetinirii relative a reacţiilor dim atmosferă şi a ratelor mici de descompunere
de CO2, concentraţia lui în atmosferă a crescut constant de la începutul revoluţiei industriale
încoace, astfel că în ultimii 200 de ani arderea combustibilului fosil a dus la o creştere constantă
a concentraţiei atmosferice de CO2 până la valoarea actuală de cca. 335 ppm pe volum,
prevăzându-se că peste 50 de ani concentraţia la nivel global să atingă cca. 400-600 ppm.
În cantităţi mici, CO2 este inofensiv şi aduce carbonul necesar fotosintezei, el lasă să treacă
undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului,
ceea ce provoacă efectul de seră.
 Clorofluorocarbonații (CFC) au fost dezvoltaţi de S.U.A. în anii 1920 pentru a înlocui
amoniacul şi dioxidul de sulf ca fluid frigorifc. În principal, au fost utilizate patru tipuri de
CFC (CFC-11, CFC-12, CFC-22, CFC-113), fiind produse iniţial de firma Du Pont.
Ulterior, cererea de CFC a crescut foarte mult ei fiind utilizaţi și în sistemele de aer
condiţionat, la umplerea spray-urilor cu aerosoli, curăţarea echipamentelor electronice.
Producţia de CFC a crescut continuu în S.U.A. şi Europa până în anii 80. Se estimează că
85 % din producţia totală de CFC-11 şi CFC-12 a scăpat în atmosferă. Deşi emisiile de
CFC sunt mai puternice în ţările dezvoltate, datorită difuziei atmosferice întreaga planetă
este afectată. Datorită inerţiei chimice a CFC practic toată masa de CFC va reacţiona
numai cu ozonul din stratosferă.
 Plumbul (Pb) şi compusii săi sunt adăugaţi la petrol pentru a obţine combustibilii derivaţi.
Cea mai mare parte din aceste substanţe nu sunt arse complet şi sunt eliberate în atmosferă
 prin ţevile de eşapament ale maşinilor. Plumbul este eliberat în atmosferă atât în timpul
proceselor industriale cât şi prin folosirea pesticidelor şi insecticidelor. Creierul şi sistemul
nervos sunt grav afectate, ducând la apariţia unor deviaţii de comportament şi pierderi ale
memoriei.
 Fluorurile sunt eliberate în atmosferă în timpul procesului de producere a îngrășămintelor,
în industria de prelucrare a aluminiului şi în instalaţiile de producere a sticlei. Fluorurile în
concentraţii mari dăunează grav plantelor, şi implicit animalelor ierbivore şi oamenilor
dacă aceştia consumă plante sau legume care conţin o mare cantitate de fluoruri. Fluorurile
prezente în cantităţi mici în organism ajută la prevenirea cariilor. În cantităti mici se găsesc
chiar şi în apa de băut.
 Ozonul este a doua formă alotropică a oxigenului, fiind constituit din trei atomi ai acestuia
(formula sa chimică este O3). Molecula sa este instabilă și se descompune după un timp
scurt în oxigen diatomic. Sursa de ozon poate fi antropică, rezultat al reactiilor chimice
dintre diferiţi poluanţi proveniţi de la maşini, uzine, termocentrale, rafinării etc., în
prezența luminii solare. Sursa de ozon poate fi naturală (la cascade şi pe malul mărilor,
rezultat în urma influenței razelor ultraviolete, precum şi în pădurile de brazi, în urma
oxidării terebentinei și a altor compuși organici).
 Ozonul bun – se află în mod natural în stratosferă (15-40 km) unde formează un strat
protector împotriva razelor solare ultraviolete UV B (280-320 nm).
 Ozonul rău – se află în atmosfera terestră joasă numită troposferă (până la cca. 12 km). În
cantităţi foarte-foarte mici are efect pozitiv asupra tonusului vital al oamenilor, iar în
cantităţi mai mari afectează sănătatea acestora. 3.3
 Funinginea, dioxidul de sulf şi oxizii de azot sunt poluanţi primari produşi în principal
prin arderile de combustibili fosili în sursele de producere a energiei, precum petrolul şi
cărbunele.

2.4.2. PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE ATMOSFERICĂ

O parte semnificativă a industriei şi a transporturilor se bazează pe combustibili fosili. Pe

măsură ce aceşti combustibili sunt consumaţi, în atmosferă sunt eliminate particule chimice de
materii poluante.
Combustia cărbunelui, a petrolului şi a derivaţilor săi este răspunzătoare pentru majoritatea
poluanţilor atmosferici.
Alte materiale poluante pot avea ca sursă de emitere industria metalurgică (fier, zinc,
plumb, cupru), industria petrolieră, industria materialelor de construcţii (ciment, sticlă) şi
industria chimică (a acidului azotic şi acidului sulfuric). Aceste substanţe chimice pot
interacţiona între ele iar razele ultraviolete cu intensități periculoase le pot modifica. 3.4
Exemple de surse industriale de poluare cu praf, fum şi cenuşă:
 oţelării, furnale, materiale de sinterizare: oxizi de fier, fier, fum;
 turnătorii de fontă, furnale: oxid de fier, praf, fum, vapori de ulei;
 metalurgia neferoasă, furnale şi topitorii: fum, vapori de ulei şi metale;
 rafinării de petrol: regeneratori de catalizatori, incineratori de nămoluri, praf de catalizator,
cenuşă de nămol;
 fabrici de hârtie, cuptoare, cuptoare de calcar: praf ce conţine substanţe chimice;
  sticlă şi fibre de sticlă, manipularea materiilor prime, cuptoare de sticlă, tragerea firelor:
praf de materii prime, ceaţă de acid sulfuric, oxizi alcalini, aerosoli de răşini.

2.5. POLUAREA APEI – ASPECTE CARACTERISTICE

Prin definiţie, „Poluarea apei reprezintă contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor

subterane, a mărilor şi oceanelor cu substanţe dăunătoare mediului înconjurător” (fig. 3.2).
Apa este elementul care întreţine viaţa pe Pământ. Toate organismele o conţin, unele
trăiesc în ea, unele o consumă. Plantele şi animalele au nevoie de apă pură şi nu pot supravieţui
dacă apa este infectată cu substanţe chimice toxice care dăunează microorganismelor. Dacă este
extrem de gravă, poluarea apei poate ucide un număr mare de peşti, păsări şi alte animale, iar în
unele cazuri poate ucide toţi membrii speciei din zona afectată. Poluarea face ca pârâurile,
lacurile şi toate acumulările de apă să aibă un aspect şi un miros neplăcut. Nu este recomandat să
se consume peştele şi crustaceele care trăiesc în apa infestată. Oamenii care beau apă poluată se
pot îmbolnavi grav, expunerea îndelungată poate produce cancer iar la femei pot apărea sarcini
cu probleme. 3.5

2.5.1. CAUZELE POLUĂRII APELOR ŞI PRINCIPALII POLUANŢI

Principalii poluanţi responsabili de poluarea apelor sunt materialele chimice, biologice sau
fizice care afectează negativ calitatea apei. 3.6 Poluanţii pot fi clasificaţi în opt categorii,
fiecare având diferite acţiuni:
1) Produsele petroliere. Petrolul şi produsele derivate sunt folosiţi drept combustibili, sau
materii prime în alte ramuri industriale. Aceste produse petroliere ajung în apă în general
accidental, prin eşuarea navelor sau prin spargerea conductelor. În mare parte aceste
produse sunt toxice pentru animale, sau se depun pe blana animalelor şi penele păsărilor
făcându-le permeabile şi astfel acestea mor sau sunt împiedicate să se deplaseze.
2) Pesticidele şi ierbicidele. Substanţele chimice folosite de fermieri în abundenţă pentru
îndepartărea dăunătorilor, sunt preluate de precipitaţii şi astfel apa infestată se scurge în
apa pârâurilor şi a râurilor. Unele dintre acestea sunt biodegradabile şi se descompun
repede în substanţe inofensive sau mai putin nocive, dar cele mai des întâlnite sunt cele
nedegradabile care persistă pentru o lungă perioadă de timp. O mare parte din cantitatea de
apă potabilă este contaminată cu pesticide. Agenţia de Protecţie a Mediului estimează că
mai bine de 30 % din sursele de apă sunt infestate. Azotaţii, poluanţi derivaţi din
insecticide, pot produce o formă foarte gravă de anemie la copii, boală de cele mai multe
ori mortală.
3) Metalele. Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung în apă din mai multe
surse, inclusiv industria automobilelor, mine şi chiar din sol. Asemenea pesticidelor,
metalele devin din ce în ce mai concentrate pe măsură ce sunt consumate prin intermediul
hranei de către animale, care la rândul lor sunt consumate de către alte animale, şi aşa mai
departe, până când ajung la nivele înalte ale lanţului trofic devenind extrem de toxice. În
cantităţi mari sunt otrăvitoare, şi pot da naştere unor boli grave. Cadmiul, povine din
îngrăşăminte, recoltele tratate cu astfel de îngrăşăminte şi consumate în cantităţi mari de
către oameni pot afecta rinichii şi ficatul. Plumbul poate ajunge şi el în apă, fie prin
 intermediul unor scurgeri din conducte fie pentru că intră în componenţa unor sisteme de
apă mai vechi. La copii, plumbul poate produce boli mentale.
4) Deşeurile. Cele mai periculoase deşeuri sunt cele chimice care pot fi toxice, reactive
(capabile să producă gaze toxice sau explozive) sau infamabile. Dacă nu sunt tratate şi
depozitate corespunzător aceste deşeuri pot polua sursele de apă aproapiate de locul
depozitării. În anul 1969 râul Cuyahoga din Cleveland, Ohio a fost atât de poluat încât a
luat foc şi a ars timp de câteva ore. Produsele chimice folosite în industria echipamentelor
electrice, pot ajunge în mediu prin deversări şi pot atinge niveluri toxice foarte ridicate prin
intermediul lanţului trofic.
5) Cantităţile excesive de materie organică. Îngrăşămintele şi alţi nutrienţi folosiţi pentru
cultivarea plantelor în ferme şi grădini pot ajunge foarte uşor în apă. Odată ajunse în apă,
aceste produse încurajează creşterea plantelor şi algelor. Când aceste plante mor se depun
pe fundul apei iar microorganismele le descompun. În timpul procesului de descompunere
microorganismele consumă o mare parte din oxigenul dizolvat în apă, şi astfel nivelul
oxigenului în apă scade, astfel încât vietăţile dependente de oxigenul din apă, cum ar fi
peştii, mor.
6) Sedimentele. Sedimentele sunt particulele de sol deplasate de către curenţii de apă, şi care
pot deveni un pericol dacă sunt prezente în cantităţi mari. Eroziunea solului, produsă fie de
apă, vânt sau precipitaţii, inundaţiile şi alunecările de teren pot fi foarte dăunătoare pentru
că introduc în apă foarte multe nutriente, apărând astfel poluare prin cantităţi mari de
materie organică.
7) Micoorganismele infecțioase. Un studiu efectuat în 1994 de Centrul de Prevenire şi
Control al Bolilor a descoperit că mai bine de 900000 de oameni se îmbolnăvesc anual din
cauza microorganismelor din apa potabilă, şi dintre aceştia mai bine de 900 mor. Multe din
microorganismele care se găsesc în număr mic în majoritatea surselor de apă, sunt
considerate poluanţi atunci când ajung în apa potabilă. Paraziţi precum Giardia lamblia şi
Cryptosporidium parvum ajung deseori în sursele de apă potabilă. Ei pot provoca boli
grave copiilor, bătrânilor şi oamenilor sensibili.
8) Poluarea termală. Apa este deseori luată din râuri, lacuri, oceane sau mări pentru a fi
folosită drept agent de răcire în fabrici şi centrale termo şi nuclearo-electrice şi apoi este
adusă înapoi la sursă, mai caldă decât atunci când a fost luată. Însă, chiar şi cele mai mici
schimbări de temperatură a apei vor îndepărta speciile care vieţuiau acolo şi vor atrage
specii noi. Poluarea termală poate grăbi procesul biologic la plante şi animale sau poate
reduce cantitatea de oxigen din apă, rezultatul putând fi acela de moarte a speciilor care nu
sunt adaptate vieţii în ape calde, sau în cazul râurilor poate duce la dispariţia vegetaţiei din
zona poluată. 3.6

2.5.2. PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE A APELOR

În cea mai mare parte, poluanţii apelor rezultă în urma activităţilor întreprinse de oameni.
3.7
Principala sursă de poluare permanentă a apelor o constituie colectările de ape după
utilizarea lor:
 ape uzate industriale;
 ape uzate menajere;
  ape uzate publice;
 ape uzate de la unităţi agrozootehnice şi piscicole;
 ape uzate rezultate din satisfacerea nevoilor tehnologice proprii de apă ale sistemului de
canalizare de la spălatul şi stropitul străzilor şi incintelor;
 ape pluviale infectate.
Mai există şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt în marea lor majoritate legate de
problema de risc industrial:
 ţevi de scurgere ale fabricilor sau din rezervoare subterane sparte;
 pierderea etanşeităţii, depăşirea nivelului maxim sau spargerea digurilor unor halde de
depozitare a deşeurilor industriale;
 din nave, nave petroliere sau de pe platforme petroliere eşuate, ca în cazul epavelor Amoco
Cadiz, de pe coasta franceză în 1978, şi Exxon Valdez în Alaska în 1992. Al doilea mare
accident înregistrat a avut loc în Golful Mexic în 1979 cand nava Ixtoc 1 a deversat în mare
530 milioane de litri de petrol. Însă cea mai mare vărsare de petrol a avut loc în timpul
războiului din Golf, în 1991, când forţele Iraqiene au distrus 8 rezervoare şi terminaluri de
pe ţărm în Kuwait, deversând în mare 910 milioane de litri de petrol.

2.6. POLUAREA SOLULUI – ASPECTE CARACTERISTICE

Prin definiţie, „Poluarea solului reprezintă contaminarea prin diferite surse a scoarţei
terestre cu substanţe dăunătoare mediului înconjurător” .
Solul poate fi poluat în două moduri:
 direct, prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole;
 indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenţi poluanţi „spălaţi” din atmosferă, transportul agenţilor poluanţi de
către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
În ceea ce priveşte poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se observă
anumite particularităţi. Spre exemplu, ca regulă generală, solurile cele mai contaminate se vor
afla în preajma surselor de poluare. Pe măsură, însă, ce înălţimea coşurilor de evacuare a gazelor
contaminate creşte, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scădea
ca nivel de contaminare, dar regiunea contaminată se va extinde în suprafaţă.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general
atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la
vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi
contaminarea în adâncime a solului.
Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi
de natura însăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei
pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic şi de protejare
a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În
realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în
timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

2.7. ELEMENTE PRIVIND EFECTELE POLUĂRII

 2.7.1. EFECTELE POLUĂRII ASUPRA SĂNĂTĂŢII UMANE

Efectele poluanţilor asupra oamenilor reprezintă o problemă importantă, deoarece poluarea

aerului poate avea un efect semnificativ asupra sanătăţii acestora. Specialiştii britanici consideră
poluarea aerului responsabilă pentru reducerea duratei sperate de viaţă în medie cu 6–8 luni şi cu,
costuri cu sănătatea ecivalente suplimentare de cca. 140–180 €/an persoană.
Populaţia afectată de poluare include un spectru larg de caracteristici din punct de vedere
al: vârstei, sexului şi stării de sănătate. În acest grup se pot identifica următoarele subcategorii
ale populaţiei sensibile: copii foarte mici (cu sisteme circulatorii şi respiratorii care nu sunt
îndeajuns de maturizate), bătrânii (cu sisteme circulatorii şi respiratorii care funcţionează
defectuos) şi persoanele cu boli preexistente (precum astmul, enfizemul şi boli de inimă). 3.7
În funcţie de modul de acţiune asupra organismului, poluanţii atomosferici pot fi clasificaţi
în grupe, care vor fi expuse în cele ce urmează.
Poluanţii iritanţi produc efecte iritante asupra aparatului respirator şi uneori asupra
mucoasei oculare. În această categorie sunt incluse o serie de substanţe gazoase ca dioxidul de
sulf, dioxidul de azot, ozonul, clorul, amoniacul, etc., precum şi pulberile netoxice. Poluarea de
tip iritant constituie cel mai frecvent tip de poluare, fiind, în special, rezultatul proceselor de
ardere a combustibililor. Poluanţii iritanţi determină modificări la nivelul căilor respiratorii,
provocând hipersecreţie bronşică şi alterarea activităţii cililor vibratili, precum şi la nivelul
alveolelor pulmonare (modificări ale suprafeței pulmonare, tulburări ale activităţii macrofagelor
alveolare). Prin reducerea capacităţii imunitare a aparatului respirator, acesta devine sensibil la
orice agresiune externă.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei
mai răspândiţi agenti poluanţi de acest tip se numără: dioxidul de siliciu şi oxizii de fier, la care
se adaugă compuşii de cobalt, bariu, etc.
Poluanţii asfixianţi sunt reprezentaţi de anumite substanţe poluante care impiedică
oxigenarea ţesuturilor organismului. Dintre acestia, cel mai important este monoxidul de carbon,
care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil, carboxihemoglobina, care determină
efecte toxice extrem de grave, atunci când proporţia carboxihemoglobina depaseste 60 % din
hemoglobina totală. Expunerea repetată la concentraţii moderate de CO constituie un factor
favorizant în etiologia unor afecţiuni ca arteroscleroza şi infarctul miocardic.
Câteva dintre efectele asupra sanatatii asociate cu poluanţi atmosferici specifici sunt
enumerate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Efectele poluanţilor asupra oamenilor

Poluant Efect
Reducerea capacităţii sistemului circulator de
transport a O2.
Monoxid de carbon CO Poate conduce la deces: concentraţie > 0,15 %
timp de 3-4 ore, sau concentraţie > 1 % timp de
30 min sau concentraţie > 2 % timp de 15 min.
Oxizi de azot NOx Creşte sensibiliatea la patogenii respiratorii
Scăderea functiilor pulmonare
Ozon O3 Tuse, dureri de piept
Atac de astm mai puternic
Nitratii peroxiacilici, aldehidele (VOC) Iritări ale ochilor
 Fenomene de asfixiere, prin paralizia centrilor
Hidrogen sulfurat HS
respiratori cerebrali
Creşte prevalenţa bolilor respiratorii cronice
Dioxid de sulf SO2/particule
Creşte riscul bolilor respiratorii acute

Plumbul poate intra în organism prin două căi: inhalarea (20 % din total) şi ingestia (restul
de 80 % din total). Inhalarea este rezultatul primei expuneri la plumbul conţinut în aer, ingestia
fiind rezultatul unei expuneri secundare prin contaminare cu substanţele ingestate. Plumbul poate
degrada funcţiile renale, dăuna sintezei hemoglobinei şi poate altera sistemul nervos. 3.8
Fluorul este bun pentru sănătatea oamenilor; mai precis, pentru sănătatea dinţilor lor.
Fluorul întăreste smalţul dinţilor ceea ce, spun specialiştii, înseamnă mai puţine carii. Cercetări
recente arată că are însă efecte nocive asupra sistemului osos. Specialiştii afirmă că supradozarea
fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri conţinute în apa de băut, determină apariţia fluorozei
dentare, o afecţiune caracterizată prin fragilizarea dinţilor şi apariţia de pete pe suprafaţa lor.
Există informaţii privind potenţialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii demonstrează
existenţa unei legături între fluor şi fracturi: ingestia fluorului în cantităţi mari fragilizează
oasele, mărind riscul de fracturare a acestora. Mai nou, au apărut informaţii asupra unor posibile
efecte ale fluorului asupra creierului şi, implicit, a comportamentului uman, reducând tendinţele
spre violenţă.
Daca se expun la ploi acide, oamenii pot suferi vezicule pe suprafaţa pielii, iritaţii şi arsuri.
În condiţii de aciditate mare, pielea se poate arde. Oamenii de ştiintă susţin că riscul de a face
cancer de piele din cauza ploilor acide este extrem de ridicat. Substanţele chimice nocive ajung
în organismul uman atunci cand oamenii consuma apă, plante şi animalele afectate de ele. Mulţi
locuitori din mediul rural suferă de probleme de sănătate datorate consumului de apă potabilă
acidificată.
Mirosurile. Efectele mirosurilor asupra sănătăţii sunt greu de cuantificat, apărând stări de
greaţă, vomă, durere de cap, respiraţie sacadată, tuse, deranjarea somnului, a stomacului, a poftei
de mâncare, iritarea ochilor, nasului şi gâtului. Prin urmare distrugerea stării de bună dispoziţie, a
liniştii şi a mediului exterior, disturbări, nelinişti şi depresii, sunt câteva dintre efectele raportate
de către subiecţi afectaţi de către aceste categorii de poluanţi.

2.7.2. EFECTELE POLUĂRII ASUPRA VEGETAŢIEI ŞI ANIMALELOR

Prejudiciu sau daună

Prin definitie, prejudiciul reprezintă orice alterare observabilă a plantelor atunci când sunt
expuse la poluare, iar dauna este definită ca o pierdere estetică şi în special economică datorată
expunerii la poluare.
Această distincţie indică faptul că prejudiciul datorat poluării aerului nu este întotdeuna o
daună, deoarece nu orice prejudiciu împiedică planta să fie utilizată aşa cum se intenţiona.
Urmele vizibile cauzate de poluarea atmosferică asupra planetelor şi culturilor de salată
verde, tutun, orhidee, se transferă în pierdere economică, deci în daună. Prin contrast urmele
vizibile, cauzate de poluarea atmosferică, lăsate pe struguri, cartofi, sau porumb, nu duc la daune
determinabile şi deci nu există pierderi de producţie.
Efectele poluantilor asupra vegetaţiei şi culturilor
 Efectul expunerii vegetaţiei la factori poluanţi este foarte divers în funcţie de: intensitatea
şi durata factorului poluant, speciile de plante, vârsta, balansul nutriţional, condiţiile solului,
umiditatea şi lumina solară.
Poluanţii majoritari din aer ce sunt fitotoxici plantelor sunt: ozonul, dioxidul de sulf,
dioxidul azotic, fluridele, şi nitratul peroxiacetilic. Seceta, apa în exces, căldura şi frigul,
grindina, insectele, animalele, boala şi solul sărăcăcios sunt alte cauze ce pot aduce posibile
prejudicii şi daune plantelor. Poluarea aerului are un impact mult mai mare în unele zone
geografce şi asupra anumitor recolte faţă de altele. Estimările sugerează că mai puţin de 5 % din
pierderile recoltei totale sunt legate de poluarea aerului. Atunci când comparăm aceste pierderi
de recoltă cu cele datorate altor factori, procentajul este mic; dar în anumite locuri şi la anumite
culturi specifice pierderile economice pot fi semnificative.
Efectele poluantilor asupra pădurilor
Din suprafaţa totală a uscatului (cca. 1/3 din suprafaţa totală a pământului) cca. 20 % este
reprezentată de păduri. În funcţie de localizarea lor şi de speciile de arbori prezente pot fi definite
următoarele tipuri diferite de ecosisteme forestiere, în ordinea suprafeţelor ocupate: pădurile
tropicale, pădurile din zone temperate şi pădurile musonice.
Ecosistemul pădurilor temperate este localizat la latitudini unde a avut loc industrializarea
pe scară largă şi unde există posibilităţi maxime de interacţiune cu poluanţii din atmosferă.
Impactul poluării aerului asupra ecosistemului pădurii poate fi în beneficiul dar şi
detrimentul acestuia.
În literatura de specialitate, relaţia dintre poluanţii atmosferici şi pădure este clasificată, în
funcţie de doza poluantului, în trei categorii: doză scăzută, doză intermediară şi doză mare. Prin
această schemă de clasificare poate fi clarificat în mod semnificativ impactul poluării aerului
asupra pădurilor pe baza numeroaselor mărturii contradictorii.
În condiţiile unei doze scăzute, sistemele forestiere acţionează ca absorbant pentru
poluanţii din aer şi în unele instanţe ca sursă, ca în cazul hidrocarburilor rezultate din putrefacţia
straturilor de paie şi frunziş de pe pământ (cantităţile eliberate sunt de câteva ori mai mari decât
cele generate antropogenic, dar sunt mult mai dispersate extensiv şi, mai puţin concentrate decât
acestea), al sulfidelor hidrogenate, al NO2 (în procesul biologic de denitrificare), al NH3 (format
în sol de către câteva tipuri de bacterii şi ciuperci sau din fertilizatorii aplicaţi), al CO 2 (când au
loc incendii controlate sau necontrolate sau când putrezesc straturile de paie şi frunziş de pe
pământ). În plus, în timpul înfloririi se produce o anumită cantitate de etilenă, iar o altă emisie
suplimentară în atmosferă reprezintă grăunţele de polen, cu rol esenţial în ciclul reproductiv al
celor mai multe sisteme forestiere, dar care poate altera sănătatea celor alergici la febra fânului.
Interacţiunile poluanţilor din aer la concentraţii de doze mici cu pădurile duc la efecte
imperceptibile asupra ciclurilor biologice naturale ale acestora. În unele cazuri aceste interacţiuni
pot fi benefice pentru ecosistemul forestier. Pădurile, la fel ca celelalte sisteme biologice,
acţionează ca mase absorbante pentru îndepărtarea urmelor de gaze din atmosferă.
În condiţiile unei poluări cu doze intermediare, aceasta poate duce la efecte măsurabile
asupra ecosistemelor forestiere. Aceste efecte constau în reducerea creşterii pădurii, schimbări
ale speciilor forestiere şi sensibilitate la boli. Atât investigaţiile de laborator, cât şi cele de teren,
arată că SO2 inhibă creşterea pădurii. Efectul oxidanţilor fotochimici, în principal al O 3 şi a
nitratului peroxiacilic (PAN), asupra pădurilor, a dus la schimbări în compoziţia acestora şi la
schimbarea sensibilităţii lor la boli. Au fost observate şi schimbări în compoziția şi calitatea
estetică ale pădurii. Pe măsură ce copacii sunt supuşi unui stress în creştere datorat expunerii la
oxidant, devin mult mai vulnerabili la gândacul pinului, care le poate aduce moartea subită. Pinul
pare a fi mult mai sensibil decît ceilalţi componenţi ai sistemului forestier, iar expunerea sa
continuă la oxidantul fotochimic poate duce la o evoluţie regresivă de la specie dominantă la cea
minoritară. Interacţiunile din categoria dozelor intermediare pot induce efecte asupra ciclului de
reproducere al speciilor, utilizării nutrienţilor, producţiei de biomasă şi sensibilităţii la boli.
Efectele produse la nivel ridicat de către interacţiuni pot fi observate chiar de către un
observator ocazional. Expunerea la o doză mare aduce prejudicii severe, sau poate duce chiar la
distrugerea pădurii. Poluanţii implicaţi cel mai adesea sunt SO2 şi fluorul hidrogenat. Din punct
de vedere istoric, cele mai dăunătoare surse de poluare pentru ecosistemele forestiere
înconjurătoare sunt topitoriile şi instalaţiile de reducerea a aluminiului.
Efectele poluantilor asupra animalelor şi peştilor
Principala sursă de poluare cu efecte majore pentru animale şi peşti o constituie ingestia
nutreţurilor şi alimentelor contaminate de poluanţi.
Metalele grele aflate în conţinul vegetatiei şi apei reprezintă o sursă continuă de toxicitate
pentru animale şi peşti. Arseniul şi plumbul provenit de la topitorii, molibdenul de la furnale,
mercurul de la instalaţiile de sodă, reprezintă poluanţi toxici curenţi. Otrăvirea cu mercur a vieţii
acvatice reprezintă o problemă recentă, căci eliminarea celorlalte efecte a fost îndeplinită, în
mare măsură, printr-un control strict al emisiilor industriale.
Fluoridele gazoase cauzează prejudicii şi daune unei mari varietăţi de animale domestice şi
sălbatice deopotrivă, precum şi peştilor, fiind raportate accidente datorate insecticidelor şi
gazelor toxice.
Hrănirea vitelor cu iarbă conţinând plumb poate avea ca simptome cârceii, spume la gură,
spargerea dinţilor, paralizarea muşchilor laringelui şi răgete datorate paralizării muşchilor
gâtului.
Simptomele otrăvirii cu molibden la vaci sunt slăbirea, diareea, anemia, crisparea,
decolarea părului.
Efectele primare ale fluorului la animale se observă la dinţi şi la oase: se slăbeşte emailul
dinţilor în creştere, iar dinţii abia erupți se inmoaie, molarii devin inegali. Pot apare leziuni
osteofluorotice care pot conduce la crisparea şi şchiopătatul animalului. Simptomele secundare
sunt lactaţia redusă, întărirea pielii şi asprirea blănii.
Efectele poluantilor asupra materialelor şi structurilor
Efectele asupra metalelor. Principalul efect al poluanţilor din aer asupra metalelor este
coroziunea suprafeţelor, care duce la pierderi de material de la suprafaţă şi la alterarea calităţilor
electrice ale metalelor. Coroziunea metalelor feroase este mult mai intensâ decât cea a metalelor
neferoase. Aluminiul, cuprul şi argintul formeză prin coroziune o suprafaţă protectoare care
limitează o viitoare coroziune.
Efectele asupra pietrelor. Clădirile vechi din oraşe au fost expuse decenii la fumul urban,
SO2 şi CO2, ca urmare suprafeţele s-au pietrificat şi s-au murdărit cu funingine (carbon nears din
fum). La umezeală, dioxidul de sulf (SO2) şi cel de carbon (CO2) reacţionează cu calcarul
(CaCO3) pentru a forma sulfatul de calciu (CaSO4) şi gipsul (CaSO4 2H2O) sau bicarbonatul de
calciu (Ca(HCO3)2), săruri complet solubile, putând fi spălate de ploaie, cauzând astfel
deteriorarea cărămizilor, a mortarului şi a marmurii.
Efectele asupra ţesăturilor şi coloranţilor. Efectele majore ale poluării aerului asupra
ţesăturilor sunt murdărirea şi scăderea rezistenţei la tensiuni (efect al acţiunii oxizilor de sulf şi al
creşterii frecvenţei spălării ca urmare a murdăririi mai rapide din cauza poluării).
 O altă daună provocată ţesăturilor de poluarea aerului o constituie decolorarea vopselelor
acestora (datorată în special dioxidului de azot – NO2, dioxidului de sulf – SO2 şi ozonului O3, în
funcţie de tipul vopselei utilizate).
Efecte asupra pielii şi hârtiei. Dioxidul de sulf afectează compoziţia pielii, hârtiei ducând
la deteriorarea lor semnificativă.
Efecte asupra cauciucului. Ozonul este cauza producerii de crăpături în interiorul
cauciucului sub tensiune. Efectul poate fi redus prin utilizarea cerii ca inhibitor sau utilizarea
unui strat de plastic sau hârtie pentru protecţia suprafeţei. 3.9

2.7.3. EFECTELE POLUĂRII ASUPRA ATMOSFEREI

Un efect important şi supărător al poluării aerului îl constituie reducerea vizibilităţii în

atmosferă. Descreşterea domeniului de vizibilitate datorită poluării atmosferice este cauzată pe
de-o parte de împrăştierea luminii solare de către particulele suspendate în aer şi, pe de altă parte,
de absorbiţia acesteia de către aceleaşi gaze şi particule. Deoarece nu obturarea este principala
cauză a reducerii vizibilităţii datorită prezenţei în aer a poluanţilor, aceasta este evidentă doar în
zilele senine. În zilele noroase sau noaptea nu sunt efecte sesizabile de reducere a vizibilităţii,
deşi poate exista aceeaşi concentraţie de particule şi gaze ca şi în zilele senine.
O alta cauză a reducerii vizibilităţii o constituie apariţia ceţii sau a smogului.
Ceața atmosferică este cauzată de prezenţa particulelor fine sau a NO2 în atmosferă.
Particulele au diametre între 0.1÷1 μm, acestea find limitele de mărime între care are loc
împraștierea luminii. Sursa acestor particule poate fi naturală sau antropogenică. Principala
componentă a ceţii este substanța formată din particulele de sulf (în special sulfatul de amoniac),
împreună cu diferite cantități de substanţe care conțin azot. Alte componente includ grafitul, sub
formă de cenuşă fină sau de aerosoli organici. Sursele acestor substanţe în atmosferă pot fi
procesele de combustie efectuate în centrale termoelectrice şi motoare diesel (surse primare,
injectate direct în atmosferă) şi procesele de conversie gaz – particulă (surse secundare,
considerate a avea contribuţia principală la formarea ceţii atmosferice). În conversia gaz-
particulă, moleculele de gaz se transformă în particule lichide sau solide prin trei procese
posibile: absorbţia (gazul este înglobat într-o soluţie în stare lichidă), nucleara (creşterea
cristalelor de molecule, ce devin nuclee stabile din punct de vedere termodinamic) şi
condensarea.
Smogul este un amestec de ceaţă şi fum. Procesul de formare a smogului cuprinde în
realitate sute de reacţii chimice diferite, incluzând o multitudine de produse chimice ce apar
simultan, zonele urbane fiind „reactoare chimice gigant”.
Reducerea vizibilităţii atmosferice poate crea probleme severe. Cele mai semnificative sunt
efectele adverse în operaţiile de transport aeriene, rutiere şi navale. Vizibilitatea redusă poate
diminua calitatea vieţii şi poate cauza impresii estetice negative care pot afecta serios turismul şi
restricţiona dezvoltarea în orice domeniu.

BIBLIOGRAFIE
[3.1] Directiva 2002/3/CE privind ozonul din aerul înconjurător.
[3.2] Directiva 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon
din aerul înconjurător.
 [3.3] Directiva 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot
şi oxizii de azot, pulberile în suspensie şi plumbul din aerul înconjurător.
[3.4] A.Manciocco, G. Calamandrei, E. Alleva, “Global warming and environmental
contaminants in aquatic organisms: The need of the etho-toxicology approach”, Chemosphere,
2014.
[3.5] C. Rosenzweig, J. Elliott, D. Deryng, A. C. Ruane, C. Müller, A. Arneth, & J. W.
Jones,“Assessing agricultural risks of climate change in the 21st century in a global gridded
cropmodel intercomparison”, Proceedings of the National Academy of Sciences, vol. 111, 2014.
[3.6] G. C. Nelson, H. Valin, R. D. Sands, P. Havlík, H. Ahammad, D. Deryng, ... &
D.Willenbockel, “Climate change effects on agriculture: Economic responses to
biophysicalshocks”, Proceedings of the National Academy of Sciences, no. 9, 2014.
[3.7] E. Vaszita, “Environmental risk of mining”, Engineering Tools for Environmental
Risk Management: 1. Environmental Deterioration and Contamination - Problems and their
Management, CRCPress/Balkema, vol. 1 , 2014.
[3.8] OZUN, A., TEODOSIU, C, Prevenirea poluarii mediului, Editura Universitatii,
Transilvania, Brasov,2002.
[3.9] L. A. Schaider, D. B. Senn, E. R. Estes, D. J. Brabander & J. P. Shine, “Sources and
fates of heavy metals in a mining-impacted stream: Temporal variability and the role of iron
oxides”, Science of The Total Environment, 2014.