TITULUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND RELAŢIILE DE FAMILIE

1. Familia – fenomen social1

Familia a fost dintotdeauna și este o formă de relaţii sociale între oameni legaţi între ei prin căsătorie
sau rudenie. Din familie fac parte soţii şi copii lor, precum şi, uneori, alte persoane între care există relaţii de
rudenie. Constituie o familie chiar şi soţii singuri, fără copii sau, după caz, părintele necăsătorit şi copilul/copiii
său/săi.

2. Familia - definire sociologică şi juridică

Noţiunea de familie poate fi abordată atât din perspectivă sociologică, cât şi din perspectivă juridică.
Definirea familiei comportă dificultăţi determinate, în primul rând, de faptul că ea constituie obiect de
studiu pentru mai multe discipline, iar în al doilea rând, pentru că legiuitorul este inconsecvent, dând
accepţiuni diferite – în diverse acte normative – noţiunii de "familie" 2.
Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind
structura, funcţiile şi caracteristicile familiei.
Din punct de vedere sociologic, familia desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau
rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare3. Între cei care formează
familia există relaţii de familie. Configuraţia acestor relaţii este determinată de aspecte morale, psihologice,
fiziologice şi economice, care le conferă un caracter de complexitate.

Sub aspect juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care
izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie), precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie.
Privită astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către normele legale 4.

3. Caracterele şi funcţiile familiei

3.1. Caracterele familiei

Familia este elementul natural si fundamental al societăţii 5.

Prevederile legii noastre fundamentale exprimă această realitate, asigurând protecţie instituţiei juridice
analizate.
Astfel:
- potrivit art.48 alin.1 din Constituţie: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi,
pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi

1
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU "Tratat de dreptul familiei", ediţia a Vl-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001, pag.1; A. PROCOPI "Dreptul
familiei", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 11 şi urm.; A. CORHAN "Dreptul familiei -Teorie şi practică", Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2001, pag. 37 şi urm.
2
A. BACACI, C. HAGEANU, V. DUMITRACHE "Dreptul familiei", Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, pag. 1
3
A. STĂNOIU, M. VOINEA "Sociologia familiei" Tipografia Universităţii Bucureşti, 1983, pag. 5 şi urm.
4
În legătură cu noţiunea de "familie" în dreptul italian, a se vedea, spre exemplu: G. BONILINI – "Nozioni di diritto di familia", terza
edizione aggiornata e riveduta, UTET, 2002, pag. 1 şi urm.
5
A se vedea art.10 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat de Adunarea generală a
Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, publicat în B.Of. nr.146/20 noiembrie 1974. J.J.
Rousseau era de părere că familia este "cea mai veche dintre toate societăţile şi singura naturală" (a se vedea: A. PRICOPI - op. cit., pag.
7).
1
 instruirea copiilor". Alin.3 al aceluiaşi articol prevede "Copii din afara căsătoriei sunt egali în faţa
legii cu cei din căsătorie". Este garantată astfel libertatea căsătoriei liber consimţite, dreptul la
căsătorie revenind bărbatului şi femeii începând de la vârsta nubilă 6. Totodată, este consacrată
obligaţia constituţională a părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, atât a
celor rezultaţi din căsătorie, cât şi a celor din afara căsătoriei, dându-se eficienţă şi principiul
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără vreo discriminare;

- conform art.49 alin.1 din Constituţie: "Copii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor". Acest potenţial uman – copii şi tinerii – are dreptul la o
protecţie şi asistenţă aparte. Acestui drept îi corespunde obligaţia corelativă a statului de a asigura
copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării lor armonioase;

- art.50 teza I din Constituţie, prevede că: "Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială".
Dreptul persoanelor cu handicap la un regim special de protecţie este fundamentat pe caracterul
social al statului, prevăzut de art.1 alin.3 din Constituţie;

- potrivit art.29 alin.6 din Constituţie: "Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine". În mod firesc, creşterea şi educaţia
copiilor în familie se fac în concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor, filiaţia fiind, prin ea însăşi,
şi o relaţie spirituală, părinţii purtând răspunderea morală, socială şi, deseori, juridică pentru faptele
şi actele, precum şi pentru atitudinile copiilor minori. Textul constituţional reprodus mai sus exprimă
aceste corelaţii. Reglementările enunţate anterior pun în evidenţă însuşirile fundamentale ale
familiei, în dreptul român actual.

3.2. Funcţiile familiei

3.2.1. Funcţia biologică (demografică)

Cu drept cuvânt s-a susţinut că, sub un anume aspect, familia este o realitate biologică, prin uniunea
dintre un bărbat şi o femeie, precum şi prin procreaţie7.
Această funcţie asigură reproducerea populaţiei, care este una dintre cele mai importante condiţii de
existenţă ale societăţii.
Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată, într-o anumită măsură, de către societate, prin
intermediul mijloacelor juridice. Astfel unele ţări promovează o politică de stimulare a natalităţii, în vreme ce
altele se preocupă de frânarea sporului de populaţie.

3.2.2. Funcţia economică

Această funcţie îşi găseşte expresia în ducerea în comun a gospodăriei casnice, comunitatea de bunuri a
soţilor şi în ajutorul acordat membrilor familiei aflaţi în nevoie din cauza incapacităţii de a munci 8.
Ea se exprimă şi în caracterul de unitate de producţie pe care îl are familia (de ex: familia din mediul
rural, cea a meşteşugarilor, familia întreprinzătorilor economici etc).
Această funcţie este influenţată de gradul de dezvoltare economică a societăţii.
3.2.3. Funcţia educativă

În toate timpurile familia a avut un rol important în educaţia copiilor.

Punctul de plecare în opera de educare a copilului se află în familie. În cadrul acesteia, copilul
dobândeşte noţiuni ale instrucţiei şi educaţiei care au o înrâurire deosebită asupra formării caracterului şi
personalităţii sale.
Viata de familie, atmosfera familială si relaţiile dintre membrii familiei au o influenţă directă şi
hotărâtoare asupra formării copilului, astfel că familia determină personalitatea copilului. Părinţii apar în faţa

6
Adjectivul "nubil" se referă la persoana care a atins vârsta la care se poate căsători.
7
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag. 4-5
8
I. ALBU "Dreptul familiei", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag. 7
2
copilului ca oameni a căror autoritate şi prestigiu, în cele mai diferite domenii, sunt în afară de orice îndoială.
Copii urmăresc cu atenţie viaţa părinţilor, acţiunile lor, îşi însuşesc vorbele lor şi pe baza acestora îşi formează
atitudinile. Tocmai de aceea părinţii trebuie să constituie un exemplu de conduită pentru copii, având o
responsabilitate majoră în procesul educativ.
Educaţia copiilor interesează, în cel mai înalt grad, şi statul, care stabileşte norme juridice menite a
răspunde acestui comandament social. Astfel, conform art.261 C.civ.: "părinţii sunt cei care au, în primul rând,
îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori".
De asemenea, art.8 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
prevede dreptul şi îndatorirea părinţilor de a îngriji, creşte şi educa minorul. Reglementări speciale stabilesc
atribuţii organelor de stat, în vederea asigurării derulării corespunzătoare a procesului educativ în familie.

CAPITOLUL II
NOŢIUNEA, OBIECTUL, IZVOARELE ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI

1. Noţiunea dreptului familiei

Dreptul familiei este ramura de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de
lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei 9.

În sistemul nostru de drept, dreptul familiei nu a apărut dintr-o dată, prin punerea în aplicare a Codului
familiei. Dimpotrivă, apariţia sa a fost marcată de o serie de acte normative, care, în succesiunea lor, au
evidenţiat desprinderea dreptului familiei din dreptul civil.
Începutul acestei dezvoltări îl constituie Constituţia din 1948, care cuprindea prevederi şi în domeniul
relaţiilor de familie, în special cea privitoare la egalitatea dintre bărbat şi femeie.
Constituţia din 1952 a dat posibilitatea consacrării dreptului familiei ca ramură de drept de sine
stătătoare.
Dispoziţii privind dreptul familiei sunt cuprinse şi în Constituţia din 1991, revizuită, după cum se
regăseau şi în Constituţia din 1965, republicată în 1986.

2. Obiectul dreptului familiei

Obiectul de reglementare al dreptului familiei îl constituie raporturile de familie.

Aceste raporturi se împart în următoarele categorii:

a) Raporturile de căsătorie
Consolidarea familiei impune reglementarea unor aspecte cu privire la căsătorie, cum ar fi: încheierea
căsătoriei; raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi; încetarea, constatarea nulităţii sau anularea ori,
după caz, desfacerea căsătoriei.

b) Raporturi de rudenie10
În sfera raporturilor de rudenie dreptul familiei reglementează, în primul rând, raporturile dintre părinţi
şi copii. Avem în vedere modul de stabilire a filiaţiei (faţă de mamă şi faţă de tată), raporturile personale dintre
părinţi şi copii, obligaţia reciprocă de întreţinere, protecţia şi promovarea drepturilor copilului etc. În al doilea
rând, în cadrul raporturilor examinate sunt incluse raporturile dintre rude în linie dreaptă şi, respectiv,
raporturile dintre rude în linie colaterală, numai până la un anumit grad.

c) Raporturi de adopţie
9
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU - op. cit., pag. 6
10
Prin "rudenie" se înţelege legătura dintre mai multe persoane care descind unele din altele, sau care, fără a descinde unele din
altele, au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie directă, iar în cel de al doilea caz, rudenia este în linie colaterală.
3
 Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat,
precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului11.
Efectele adopţiei diferă după cum este vorba de adopţia cu efecte restrânse sau adopţia cu efecte
depline.
În prezent este reglementată doar adopţia cu efecte depline.

d) Raporturi asimilate de lege cu raporturile de familie 12

Referitor la această "asimilare" aparţin dreptului familiei:
- unele raporturi rezultând din luarea unei măsuri de protecţie specială a copilului lipsit de
ocrotirea părinţilor săi;
- unele raporturi dintre un soţ şi copii celuilalt soţ;
- unele raporturi dintre moştenitorii unei persoane care a fost obligată la întreţinerea unui
minor sau care i-a prestat întreţinere fără a avea obligaţia legală şi minorul îndreptăţit la întreţinere;
- unele relaţii dintre foştii soţi.
Se impune sublinierea că, nu toate raporturile dintre membrii familiei formează obiectul dreptului
familiei, ci numai acelea care se nasc din căsătorie, rudenie, adopţie sau cele asimilate de lege, sub anumite
aspecte, cu acestea. De exemplu, raporturile de natură succesorală dintre membrii familiei nu sunt
reglementate de dreptul familiei.
Raporturile de familie pot fi personale nepatrimoniale – care sunt precumpănitoare – şi raporturi
patrimoniale.

3. Izvoarele dreptului familiei

Prin izvoarele dreptului familiei, în sens formal, se desemnează forma exterioară pe care o îmbracă
normele juridice în materie, respectiv sursa în care sunt formulate.
Majoritatea normelor dreptului familiei se găsesc în Codul civil, însă dispoziţii ale dreptului familiei există
şi în alte acte normative, cum ar fi: Codul de procedură civilă 13; Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare
civilă14; Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 15; Legea nr.273/2004 privind
regimul juridic al adopţiei16 ş.a.
În afara izvoarelor interne menţionate cu titlu exemplificativ mai sus, există şi izvoare internaţionale,
precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 17; Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice18; Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale 19; Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale 20; Convenţia cu privire la drepturile
copilului21; Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituţia copiilor şi pornografia infantilă 22; Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate 23;
Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii 24; Convenţia europeană asupra statutului

11
Art.1 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în M.Of. nr.557/23 iunie 2004, Partea I
12
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU - op. cit., pag. 6-7
13
Codul de procedură civilă a fost decretat la 9 septembrie 1865 şi promulgat la 11 septembrie 1865. Ulterior a suferit mai multe
modificări.
14
Republicată în M.Of. nr.339/18 mai 2012, Partea I, cu modificările şi completările ulterioare
15
Publicată în M.Of. nr.557/23 iunie 2004, Partea I, cu modificările şi completările ulterioare
16
Republicată în M.Of. nr.259/19 aprilie 2012, Partea I, cu modificările şi completările ulterioare
17
Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948
18
Adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, publicat în
B.Of. nr.146/20 noiembrie 1974
19
Adoptat de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, publicat în
B.Of. nr.146/20 noiembrie 1974.
20
Adoptată la Roma în 4 noiembrie 1950, amendată prin Protocoalele nr.3,5 şi 8 şi completată prin Protocolul nr.2. România a ratificat
această convenţie şi protocoalele adiţionale prin Legea nr.30/1994, publicată în M.Of. nr.135/31 mai 1994, Partea I
21
Adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, publicată în
M.Of. nr.109/28 septembrie 1990, Partea I, republicată în M.Of. nr.314/13 iunie 2001, Partea I
22
Semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat de România prin Legea nr.470/2001, publicată în M.Of. nr.601/25 septembrie
2001, Partea I
23
Încheiată la New York la 20 iunie 1956. La această convenţie România a aderat prin Legea nr.26/1991, publicată în M.Of. nr.54/19
martie 1991, Partea I
24
Încheiată Haga la 25 octombrie 1980. România a aderat la această Convenţie prin Legea nr.100/1992, publicată în M.Of. nr.243/30
4
juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei 25; Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă
pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor 26; Convenţia europeană în materia adopţiei de copii 27; Convenţia
asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale 28; Convenţia asupra cetăţeniei femeii
căsătorite29; Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei 30; Convenţia
europeană privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997 şi Protocolul adiţional
referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998 31; Convenţia europeană
asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor 32.
Potrivit art.11 alin.2 din Constituţie: "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern", statul român având obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin
din tratatele la care este parte.
Totodată, legea fundamentală revizuită prevede în art.20 alin.1 că "dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte".
În situaţia existenţei unor neconcordanţe între reglementările internaţionale privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, se aplică în mod prioritar reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile 33.

4. Principii generale

Principiile generale ale dreptului familiei rezultă din analiza dispoziţiilor care reglementează relaţiile de
familie34.
Cunoaşterea lor permite stabilirea soluţiei în acele materii în care legislaţia nu este suficient de clară sau
nu conţine nicio reglementare, precum şi determinarea măsurii în care dreptul familiei se completează cu
dreptul comun.
Considerăm că sunt principii generale ale dreptului familiei următoarele:

a) Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi

Codul civil prevede, în art.258 alin.1, că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. De
asemenea, art.259 din Codul civil defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o
femeie. În acelaşi sens este şi art.48 alin.1 teza I din Constituţie.
Căsătoria liber consimţită este proclamată ca principiu şi în actele internaţionale privind drepturile
omului, respectiv: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice; Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; Convenţia privind
consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor ş.a.

b) Principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii între soţi

septembrie 1992, Partea I. A se vedea şi Legea nr.369/2004, publicată în M.Of. nr.888/29 septembrie 2004, Partea I
25
Adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1975. România a aderat la această Convenţie prin Legea nr.101/1992, publicată în M.Of.
nr.243/30 septembrie 1992, Partea I
26
Adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la New York în 10 decembrie 1962, ratificată de România prin Legea nr.116/1992,
publicată în M.Of. nr.330/24 decembrie 1992, Partea I (cu rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 din art.1 din convenţie referitoare la
celebrarea căsătoriei în absenţa unuia dintre viitorii soţi)
27
Încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967. România a aderat la această convenţie prin Legea nr.15/1993, publicată în M.Of. nr.67/31
martie 1993, Partea I (cu rezerva că nu vor aplica dispoziţiile art. 7, potrivit cărora vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică
de 21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani, în legislaţia română vârsta minimă fiind de 18 ani, fără limită maximă)
28
Încheiată la Haga la 29 mai 1993 şi ratificată de România prin Legea nr.84/1994, publicată în M.Of. nr.298/21 octombrie 1994, Partea
I
29
Adoptată de Adunare generalâa Naţiunilor Unite la 29 ianuarie 1957. România a aderat la această convenţie prin Decretul
nr.339/1960, publicat în B.Of. nr.20/22 septembrie 1960
30
Adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 18 decembrie 1979, ratificată de România prin Decretul nr.342/1981, publicată
în B.Of. nr.94/28 noiembrie 1981
31
Ratificate prin Legea nr.17/2001, publicate în M.Of. nr.103/28 februarie 2001, Partea I
32
Adoptată la Luxembourg în 20 mai 1980. România a aderat la această convenţie prin Legea nr.216/2003, publicată în M.Of. nr.367/29
mai 2003, Partea I (cu următoarea rezervă: "în conformitate cu dispoziţiile art. 17 paragraful 1 din convenţie, în cazurile prevăzute la
art. 8 şi 9, recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind încredinţarea copiilor vor putea fi refuzate pentru motivele cuprinse în art. 10
din convenţie")
33
A se vedea art.20 alin.2 din Constituţie
34
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU - op. cit., pag. 8-10; E. FLORIAN "Dreptul familiei", Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003, pag. 17-20.
5
 Acest principiu depăşeşte limitele relaţiilor de familie, pentru a se aplica în întregul domeniu al relaţiilor
sociale.
Codul civil se referă la egalitatea femeii cu bărbatul şi statuează fără putinţă de tăgadă acest principiu în
ceea ce priveşte relaţiile personale dintre soţi, stabilind prin dispoziţiile art.258 alin.1 „Familia se întemeiază
pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora...”
De asemenea, şi în cadrul relaţiilor patrimoniale dintre soţi, Codul civil arată în cadrul art. 332 alin.2 că
prin convenţia matrimonială nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi.
Reglementări specifice întâlnim şi în Constituţie35.
Egalitatea femeii cu bărbatul în diferite domenii de activitate este prevăzută şi în unele acte
internaţionale, cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale; Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ş.a.

c) Principiul dreptului şi îndatoririi părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor

Acest principiu este consacrat de art.48 alin.1 din Constituţie, care prevede că familia se întemeiază,
printre altele, "pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
Codul civil, în art.261, reglementează îndatorirea părinţilor de creştere şi educare a copiilor lor minori.

d) Principiul egalităţii în drepturi a copiilor

În conformitate cu dispoziţiile art.48 alin.3 din Constituţie, republicată: "Copiii din afara căsătoriei sunt
egali în faţa legii cu cei din căsătorie".
Art.260 din Codul civil prevede: "Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie,
precum şi cu cei adoptaţi ".
Tot astfel, art.448 din acelaşi cod dispune: "Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită
potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din
căsătorie".

e) Principiul protecţiei copiilor şi a tinerilor

Potrivit art.49 alin.1 din Constituţie: "Copii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor".
Astfel, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap.
De asemenea, prin diverse reglementări sunt stabilite alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor36.
În realizarea aceluiaşi scop, legea fundamentală interzice exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi
care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală 37, după
cum este interzisă şi angajarea ca salariaţi a minorilor sub vârsta de 15 ani 38.
Necesitatea ocrotirii copilului este subliniată în mod deosebit în: Convenţia cu privire la drepturile
copilului; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.

f) Principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului

Ocrotirea intereselor mamei şi copilului se realizează şi în cadrul măsurilor dispuse prin alte norme
juridice, cu deosebire cele din dreptul muncii, cele privind acordarea asistenţei medicale şi a medicamentelor,
precum şi normele privind organizarea şi funcţionarea creşelor, grădiniţelor şi căminelor de copii.

g) Principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului

În cadrul Codului civil existe o multitudinea de dispoziţii care promovează şi garantează interesul
superior al copilului.
Printre acestea se numără art.452 care proclamă acest principiu, ca principiu aplicabil în materia
încuviinţării adopţiei. De asemenea, art. 454 statuează că instanţa de tutelă va încuviinţa adopţia doar dacă
aceasta se dovedeşte că este în interesul superior copilului. Rămânând tot în sfera adopţiei, regăsim art. 456
care prevede că adopţia fraţilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai
dacă acest lucru este în interesul lor.
Acest principiu se mai regăseşte, de asemenea, şi în materia exercitării autorităţii părinteşti, a decăderii
din drepturile părinteşti etc.
35
A se vedea, spre exemplu: art.16 (egalitatea în drepturi) şi art. 48 (familia).
36
Cu titlu exemplificativ, menţionăm Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
37
Art.49 alin.3 din Constituţie
38
Art.49 alin.4 din Constituţie
6
 Totodată, art.6 lit.a) din Legea nr.272/2004 instituie prioritatea interesului superior al copilului în ceea
ce priveşte drepturile sale.
Acest principiu are un câmp de aplicare extins, care vizează reglementări în domeniul drepturilor
copilului, acte juridice încheiate sau emise în această materie, drepturi şi obligaţii ce revin persoanelor care se
ocupă de copil, demersurile şi deciziile referitoare la copii întreprinse de autorităţi publice sau organisme
private autorizate.
Ocrotirea interesului superior al copilului nu înseamnă nesocotirea intereselor părinţilor, deoarece în
familie nu trebuie să existe contradicţii între membrii ei.
Principiul examinat este consacrat şi de dispoziţiile art.3 alin.1 din Convenţia cu privire la drepturile
copilului, care prevede că "în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială
publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative,
interesele copilului vor prevala".

h) Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei

Căsătoria şi familia sunt ocrotite printr-un complex de norme juridice.
Astfel, potrivit art.258 alin.2 din Codul civil, familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a
statului, iar potrivit alin.3 al aceluiaşi articol statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale,
încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
Potrivit art.48 alin.2 din Constituţie: "Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se
stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă".
De asemenea, actele internaţionale privind drepturile omului consacră necesitatea ocrotirii căsătoriei şi
familiei din partea societăţii şi a statului, familia fiind considerată elementul natural si fundamental al
societăţii.

i) Principiul acordării sprijinului moral şi material de către membrii familiei

Principiul sprijinului moral este prevăzut de Codul civil cu referire expresă la soţi. Astfel, art.309 alin.1
prevede că "soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral".
Deşi Între membrii familiei există o comunitate de interese spirituale şi materiale, în concordanţă cu
interesele societăţii.
Ca regulă, suportul moral şi material este oferit în mod voluntar. Cu titlu de excepţie, componenta
materială poate fi obţinută, la nevoie, pe cale judiciară 39.

j) Principiul monogamiei
Potrivit art.273 din Codul CIVIL: "Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este
căsătorită.".
Nerespectarea acestui principiu este sancţionată cu nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii.
Totodată, potrivit art.303 din Codul penal, încheierea unei noi căsătorii de către o persoană deja căsătorită
constituie infracţiunea de bigamie,
Fundamentul acestui principiu în constituie sentimentul dragostei, care trebuie să stea la baza
căsătoriei; acesta este incompatibil cu existenţa altei căsătorii.

CAPITOLUL III
CORELAŢIA DREPTULUI FAMILIEI CU ALTE RAMURI DE DREPT

Raporturile juridice care formează obiectul dreptului familiei sunt complexe, având, uneori, legături cu
alte ramuri de drept.
39
De exemplu, obligarea soţilor de a contribui, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei (conform art. 29 din Codul
familiei) sau obligaţia de întreţinere (art. 86 din Codul familiei).
7
 a) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul constituţional
În Constituţie sunt reglementate unele principii generale ale familiei, şi anume: principiul căsătoriei liber
consimţite între soţi; principiul egalităţii soţilor; principiul dreptului şi îndatoririi părinţilor de a asigura
creşterea, educaţia şi instruirea copiilor; principiul egalităţii în faţa legii a copiilor din afara căsătoriei cu cei din
căsătorie; principiul protecţiei copiilor şi a tinerilor.
Acestor dispoziţii constituţionale li se dă eficienţă deplină prin reglementarea detaliată în cadrul
reglementărilor dreptului familiei.

b) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul administrativ

Această legătură se concretizează în faptul că o serie de autorităţi şi organe ale administraţiei publice au
atribuţii în aplicarea reglementărilor privitoare la instituţii ale dreptului familiei. De exemplu, monitorizarea
respectării principiilor şi drepturilor stabilite de Legea nr.272/2004 şi de Convenţia cu privire la drepturile
copilului, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se
realizează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului 40.
La nivel local funcţionează instituţii şi servicii obligate să garanteze şi să promoveze respectarea
drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale.

c) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul civil

Până în anul 1954, dispoziţiile relative la raporturile de familie erau cuprinse în Codul civil.
Corelaţia dintre dreptul civil şi dreptul familiei nu constă în modul de reglementare, ci în modul în care
dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale dreptului civil. Astfel, materii precum numele,
domiciliul, actele de stare civilă, ocrotirea părintească, tutela şi curatela minorului sunt analizate atât de
dreptul civil, cât şi de dreptul familiei.
Regula este în sensul că, ori de câte ori, în cadrul relaţiilor de familie, se utilizează acte juridice, în
măsura în care nu există în Codul familiei sau în alte legi aparţinătoare dreptului familiei, dispoziţii speciale,
respectivele acte juridice vor fi supuse reglementării Codului civil.

d) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul procesual civil

În raport cu dreptul familiei, dreptul procesual civil reprezintă mijlocul prin care se poate ajunge la
constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, la restabilirea unui drept încălcat sau la crearea unor situaţii
noi în cadrul relaţiilor de familie.
Pe calea procesului civil se asigură realizarea dreptului familiei, întocmai ca şi a altor ramuri de drept.
Prin urmare, raportul dintre dreptul familiei şi dreptul procesual civil exprimă relaţia dintre conţinut şi formă.
Baza o constituie raportul de drept material; forma se adaptează întotdeauna conţinutului, astfel că, în cele din
urmă, caracterele dreptului material determină caracterele dreptului procesual.
Uneori, faţă de specificul şi importanţa relaţiilor de familie, legiuitorul consacră derogări de la procedura
de drept comun. Astfel, sfera participanţilor la proces este lărgită, iar o serie de autorităţi capătă calitate
procesuală41.
În ceea ce priveşte competenţa după materie, potrivit art.41 pct.1 din Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciară42, tribunalele pentru minori şi familie43 judecă în primă instanţă, în materie civilă: cauzele
referitoare la drepturile, obligaţiile şi interesele legitime privind persoana minorilor; decăderea din drepturile
părinteşti; cererile privind nulitatea, anularea sau desfacerea căsătoriei; cererile privind încuviinţarea,
nulitatea, anularea sau desfacerea adopţiei; cauzele privind raporturile de familie.
Procedura divorţului şi procedura adopţiei (interne şi internaţionale) sunt reglementate ca proceduri
speciale, derogatorii de la dreptul comun.
În materie de probaţiune, potrivit art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a

40
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
41
Spre pildă, cauzele privind stabilirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 se soluţionează cu citarea
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
42
Publicată în M.Of. nr.576/29 iunie 2004, Partea I, în vigoare de la 27 septembrie 2004
43
Tribunalele specializate, inclusiv cele în materie de minori şi familie vor începe să funcţioneze cel mai târziu la data de 1 ianuarie
2008. Potrivit art.130 alin.3 din Legea nr.304/2004, tribunalele pentru minori şi familie, care se vor înfiinţa până la 1 ianuarie 2008, vor
judeca numai cauzele prevăzute la art.41 şi 42 care sunt în competenţa de primă instanţă a tribunalului. Până la înfiinţarea tribunalelor
specializate, în cadrul tribunalelor, vor funcţiona secţii sau complete specializate.
8
Codului familiei şi a Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, dovada că un bun
este propriu se va putea face, între soţi, prin orice mijloc de probă.
Autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti în materii precum obligaţia de întreţinere şi
încredinţarea copiilor minori este relativă, în sensul că se raportează la starea de fapt existentă la data
pronunţării ei, iar în situaţia în care aceasta se schimbă, se poate pronunţa o nouă hotărâre, chiar contrară
celei dintâi.

e) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul muncii

Şi dreptul muncii conţine norme care interferează cu dreptul familiei.
Astfel, Codul muncii44 consacră principiului egalităţii de tratament şi interzicerii oricărei discriminări
(art.5), interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani (art.13 alin.3), interzice munca de
noapte a persoanelor sub 18 ani şi prevede că la această muncă nu pot fi obligate nici femeile gravide, lăuzele
şi cele care alăptează (art. 125).

f) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul penal

Dreptul penal determină infracţiunile şi sancţiunile aplicabile. În Codul penal actual, infracţiunile contra
familiei formează obiectul de reglementare al art.227-231 45.
De lege lata există şi alte dispoziţii menite să apere relaţiile de familie 46. Raporturile de familie sunt
protejate şi de legile speciale, nepenale 47. De asemenea, noul Cod penal 48 reglementează, în Capitolul IX,
delictele contra familiei (art.227-232).

g) Corelaţia dintre dreptul familiei şi dreptul internaţional privat

Dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale dreptului internaţional privat în privinţa
raporturilor de familie cu elemente de extraneitate.
Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat 49 cuprinde,
printre altele, şi dispoziţii referitoare la: căsătorie şi divorţ; filiaţie; obligaţia de întreţinere; ocrotirea
persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă; statutul persoanei
fizice; competenţa jurisdicţională; efectele hotărârilor judecătoreşti străine.
În măsuri diferite, există legături între dreptul familiei şi alte ramuri ale dreptului decât cele menţionate
mai sus.

44
Aprobat prin Legea nr.53/2003, publicată în M.Of. nr.72/5 februarie 2003, Partea I, cu modificările ulterioare
45
Sunt incluse aici: bigamia (art.227); abandonul de familie (art.228); relele tratamente aplicate minorului (art.229); nerespectarea
măsurilor privind încredinţarea minorului (art.230); fapte de corupţie în legptură cu adopţia (art.231).
46
Cum ar fi, spre pildă, măsura de siguranţă a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, prevăzută de
art.1181 din C.pen, instituită prin Legea nr.197/2000, publicată în M.Of. nr.568/15 noiembrie 2000, Partea I
47
De exemplu, legile nr.272/2004 şi nr.273/2004 conţin şi norme penale
48
Adoptat prin Legea nr.301/2004, publicată în M.Of. nr.575/29 iunie 2004, Partea I
49
Publicată în M.Of nr.245/1 octombrie 1992, Partea I, cu modificările ulterioare.
9