Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ”

Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu nr. 19 cod 700117
Telefon/fax: 0232.219516 - e-mail: scoalasanitara@clicknet.ro

Comunicarea
Nonverbală
Definirea comunicării nonverbale
Identificarea structurii comunicării nonverbale
Enumerarea tipurilor de comunicare nonverbală
Recunoașterea conținutului comunicării nonverbale
Cunoașterea duratei și controlului comunicării
nonverbale
• Ce reprezintă pentru voi
comunicarea nonverbală?
• Ajută sau pune în
dificultate?
• Ce rol credeți că are în
practicarea profesiei de
asistent medical?
 Comunicarea
Nonverbală

• Comunicarea nonverbală este reprezentată de orice

element care intră în componența unui fenomen
comunicativ și care nu ține în mod direct de
comunicarea verbală sau scrisă.
 Film:
“2+2=5” -
Nominated as
Best Short
Film, Bafta
Film Awards
• Se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale,
printre acestea, fiind corpul uman, spaţiul sau teritoriul şi
imaginea. Informaţiile sunt codificate şi transmise printr-o
diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea,
gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.
• Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea
nonverbală este precoce comunicării verbale şi se
bazează în mare măsură pe elemente înnăscute: diverse
comportamente expresive primare ale afectelor şi
emoţiilor, dar şi învăţare, la început imitativă.
 Importanța
comunicării
nonverbale
• Prin comunicarea nonverbală se transmit 55% dintre informațiile
pe care le emitem lumii despre noi.
• Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea verbală şi apare ca un
element de întărire a acesteia.
• Acestea confirmă sau infirmă mesajul verbal, în funcţie de
manifestările lor.
• Cel mai des întâlnite forme de comunicare nonverbală sunt:
mimica (expresia facială), gestica, postura, atitudinea,
vestimentaţia, comunicarea cu ajutorul distanţelor
(proxemica), comunicarea cu timpul.
 Care sunt elementele
comunicării nonverbale la care
sunteți foarte atenți?
 Expresia feței

• Este cea mai evidentă formă de comunicare nonverbală şi cea mai uşor
de observat!
• Mimica este definită ca fiind arta de exprimare a gândurilor şi
sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei feţei, ansamblu
de gesturi şi de modificări ale fizionomiei care însoţeşte sau înlocuieşte
limbajul verbal.
• Privirea (deschisă sau evitantă), zâmbetul și grimasele,
„umbrele” care apar pe figura cuiva atunci când comunică – toate
ne arată autenticitatea mesajului transmis, de gradul său de
importanţă, de atenţia pe care o acordă vorbitorul interlocutorilor
săi.
• Mimica este adesea involuntară şi numai în cazurile în care se
doreşte sublinierea mesajului verbal este conştient controlată.
Contactul
vizual
Contactul vizual este probabil, cel mai important indiciu nonverbal. Multe
●

dintre aprecierile noastre inconştiente despre alte persoane se bazează pe

durata şi tipul contactului vizual pe care îl avem cu acestea.

●Cu cât contactul vizual durează mai mult cu cineva, cu atât ne vom simţi
mai apropiaţi de acea persoană.
●Evităm contactul vizual cu o persoană care ne displace şi dacă avem

contact vizual, adoptăm o privire lipsită de emoţie decât prietenoasă.

 Mișcările corpului
Gesturile sunt a doua formă de comunicare nonverbală
ca importanță şi aceasta datorită gradului
relativ de receptare;
Gesturile sunt, de asemenea, o modalitate de comunicare de informaţii
suplimentare.
De cele mai multe ori utilizăm gesturile deliberat, pentru a sprijini şi evidenţia ceea
ce spunem.
Uneori, însă, utilizăm gesturi fără să ne dăm seama că ne trădează, le facem fără
vreo intenţie. Semnale, cum ar fi bătaia nervoasă din picior sau mâinile
neastâmpărate, îi comunică interlocutorului nostru cum ne simţim, fără să ne dăm
seama.
Majoritatea persoanelor, atunci când doresc să sublinieze ceva, au o gestică adecvată;
Cel mai des întâlnită este mişcarea mâinilor, dar alături de aceasta sunt: bătutul din
picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc.

S-a constatat că, numai cu mâinile, omul poate face peste 7 milioane de mişcări diferite.
Postura

• Postura se referă la poziţia corpului. Aceasta apare ca o reflectare a

stării noastre psihice la momentul respectiv.
• Poziţia corpului – stând în picioare sau - jos poate indica starea în care
se află un individ şi poate fi utilizată ca o metodă de comunicare.
• Postura corpului ne oferă informaţii despre atitudine, emoţii, grad de
curtoazie, căldură sufletească.
• O persoană dominantă tinde să ţină capul înclinat în sus, iar cea supusă
în jos. În general, aplecarea corpului în faţă semnifică interesul faţă de
interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi preocupare. Poziţia relaxată, înclinat
pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseală sau încredere
excesivă în propria persoană şi apare la cei ce consideră că au un statut
superior interlocutorului.
Exemplu:
În cazul unui interviu, dacă avem o poziţie relaxată, deschisă,
ocupând tot spaţiul în care stăm şi nu utilizând numai un colţ
de scaun, dacă nu stăm ghemuit, cu mâinile strânse la piept şi
cu picioarele încrucişate, producem impresia că avem încredere în
propria persoană, suntem conştienţi de propriile calităţi şi de
propriul statut, dornici să stabilim o comunicare eficientă.
• Postura la polul opus denotă nesiguranţă, teamă, dorinţa de a
trece nevăzut, de a ocupa cât mai puţin loc posibil.
 Atitudinea
• Atitudinea apare ca o continuare a mesajului
posturii; denotă, de regulă, gradul de asumare a unei
situaţii.
• Se poate vorbi despre o atitudine relaxată, gravă,
serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă
etc.
• Atitudinea are un grad mai mic de observabilitate decât
postura şi caracterizează, în general, poziţiile sociale
(sau de grup).
• Astfel, s-a constatat că persoanele ce ocupă poziţii
importante au o atitudine relaxată, sigură, expansivă
şi dominatoare în situaţiile cu care se confruntă.
• Atitudinea este un indicator al poziţiei adoptate în faţa
unei situaţii – în particular, sau în viaţă – în general.
 Vestimentaţia
În forma sa cea mai simplă, transpare din felul cum ne îmbrăcăm în
anumite ocazii, atunci când comunicăm într-un anumit context. Astfel, o
anumită vestimentaţie este specifică întâlnirilor profesionale şi o alta celor
din viaţa personală. Dacă sunt inversate dimensiunile (sau dacă sunt
nediferenţiate), putem deduce uşor importanţa pe care o acordă persoana
în cauză celor două contexte de viaţă.
La un nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de spirit şi
personalitatea fiecăruia.

Culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai

sistemelor personale de valori.
Uniformele semnalează că persoana ocupă un anumit rol în societate, de
exemplu: poliţist, asistentă. Alte forme de îmbăcăminte pot comunica
informaţii despre persoana pe care o poartă – dacă persoana are o
profesiune intelectuală (de exemplu avocat), adoptă un stil vestimentar
imaculat.
Îmbrăcămintea şi accesoriile pot marca statutul social real sau pretins.
Îmbrăcămintea nonconformistă comunică faptul că purtătorul este un
original, un răzvrătit social, posibil creator de probleme sau artist.
Proxemica
Proxemica – sau modul în care comunicăm
cu şi în spaţiu – este o altă formă de
comunicare nonverbală, care îşi are
rădăcinile atât în sistemul cultural în
care ne situăm, cât şi în propriul sistem
de valori şi de ordonare a lumii.
Proxemica este, de fapt, teoria distanţelor.
Există patru zone de comunicare:
1. 1. Intimă: 0 - 45 cm
2. (pentru îndrăgostiţi şi prieteni apropiaţi);
3. 2. Personală: 50 cm – 1,20 m
4. (pentru convorbiri cu prietenii);
5. 3. Socială: 2 m – 3 m
6. (pentru discuţii formale şi afaceri sau reuniuni);
7. 4.Publică: 5 m - 10 m sau mai mult
8. (pentru prezentări în auditoriu sau pe teren şi
pentru discuţii).
 Concluzii
• Aceste forme de comunicare
nonverbală (cu toate aspectele lor)
constituie, de fapt, condiţii adiţionale
pentru o comunicare eficientă în direcţia
înţelegerii şi interpretării mesajului.
• Comunicarea nonverbală poate
transmite ceea ce simțim, însă,
funționează și în sens invers,
schimbându-ne starea de spirit.
• Interpretarea comunicării nonverbale
este diferită de la o cultură la alta.
Câteva exemple de
diferențe culturale
Cultura Asiatica:
- se evita contactul vizual direct;
- se evita gestul de a arata cu degetul;
- zambetul este folosit adesea, pentru a masca emotiile negative si neplacute;
- rasul cu gura deschisa este extrem de nepoliticos.

Cultura Chineza:
- imbratisarile si sarutul, atunci cand feliciti pe cineva, sunt gesturi evitate;
- cartile de vizita se ofera cu ambele maini;
- aplauzele sunt extrem de des folosite, in foarte multe ocazii sau conjuncturi;
- a muta un obiect cu piciorul este considerat josnic, murdar.

Cultura Japoneza:
- aplecarea in fata este o forma comuna de salut;
- tacerea este obisnuita, acceptata, nu este stanjenitoare;
- semnul OK , la japonezi este interpretat ca o cerere de bani.