TITLUL II

CĂSĂTORIA

CAPITOLUL I
NOŢIUNEA, NATURA JURIDICĂ ŞI CARACTERELE CĂSĂTORIEI

1. CĂSĂTORIA – NOŢIUNE

Prin încheierea căsătoriei persoanele în cauză dobândesc o nouă stare civilă, aceea
de soţi, stare din care decurg o serie de consecinţe stabilite de lege.
Căsătoria răspunde anumitor scopuri şi prezintă, din punct de vedere al necesităţilor
sociale şi al menirii sale, caractere extrem de variate. Din acest motiv, este dificil să se dea
o definiţie a căsătoriei care să satisfacă toate concepţiile, atât cele juridice, cât şi cele
religioase, sociale sau de altă natură.
Termenul "căsătorie" este folosit în mai multe sensuri.
În primul rând, "căsătoria" reprezintă dreptul fundamental al persoanei fizice de a-și
întemeia o familie, atunci când împlinește vârsta legală și dacă îndeplinește condițiile
prevăzute de lege. Acest drept este recunoscut printr-o multitudine de acte juridice
internaționale:
- Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în art.16, pct.1 – ”Cu
începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul și femeia, fără nicio restricție
în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de
a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în
decursul căsătoriei și la desfacerea ei”;
- Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede în
art.23 paragr.2 – ”Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este
recunoscut bărbatului şi femeii, începând de la vârsta nubilă”;
- Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților
fundamentale prevede în art.12 – ”Începând cu vârsta stabilită prin lege,
bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie
conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept”;
La nivel național, Constituția României nu prevede expres acest drept. În schimb,
art.259 alin.2 Cod civil prevede că ”bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul
de a întemeia o familie”.
În al doilea rând, termenul ”căsătorie” semnifică actul juridic pe care îl încheie cei
care vor să se căsătorească, exprimând acordul de voinţă al persoanelor respective. Actul
juridic al căsătoriei reprezintă consecința, materializarea efectivă a exercitării de către
bărbat și femeie a dreptului de a se căsători. Fiind un act juridic civil, căsătoria trebuie să
întrunească atât condițiile esențiale pentru validitatea oricărui act juridic civil, cât și cele
speciale stipulate de art.271-277 Cod civil și art.24-31 din Legea nr.119/1996 cu privire la
actele de stare civilă, republicată.
În al treilea rând, "căsătoria" desemnează situaţia juridică a celor căsătoriţi, adică
statutul legal al soţilor. Statutul legal al soților reprezintă, practic, efectul general de
încheierea actului juridic civil al căsătoriei, iar acest statut legal dă naștere la o serie de
drepturi și obligații specifice, prevăzute în art.307-372 Cod civil.
 Termenul "căsătorie" poate avea şi înţelesul de instituţie juridică, adică ansamblul
normelor juridice care reglementează căsătoria în toate și în oricare dintre accepțiunile
prezentate anterior: drept al persoanei de a se căsători, act juridic civil și statutul legal al
persoanei căsătorite.
Nu în ultimul rând, termenul ”căsătorie” mai desemnează și ceremonia care are loc
odată cu încheierea actului juridic al căsătoriei, adică ansamblul de formalități legale și
religioase pe care soții le duc la îndeplinire în acest scop.
În urma analizei multiplelor sensuri pe care le poate avea termenul de căsătorie,
conturarea unei definiții cât mai complete pentru căsătorie a reprezentat întotdeauna o
adevărată provocare. Spre deosebire de legislația anterioară (Codul familiei) în care nu
exista o definiție legală a căsătoriei, Codul civil, prin art.259 alin.1, definește căsătoria ca
fiind ”uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”.
Această scurtă definiție a căsătoriei este completată prin prevederile art.259 alin.2 teza
finală în care se arată că dreptul de a se căsători poate fi exercitat ”în scopul de a se
întemeia o familie”, precum și prin alin.4 al aceluași articol în care se prevede că o
căsătorie poate fi încheiată doar cu respectarea anumitor condiții, stabilite expres prin
Codul civil.
Având în vedere cele ce preced, dintre numeroasele definiţii existente în doctrina
juridică română privitoare la căsătorie, reţinem aceea potrivit căreia: "căsătoria este
uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale,
cu scopul de a întemeia o familie şi reglementată de normele imperative ale legii"1.

2. NATURA JURIDICĂ A CĂSĂTORIEI

În Europa, în timpurile străvechi2 din perioada romană căsătoria avea o natură pur
civilă, însă, pe măsură ce influența religiei creștine a crescut tot mai mult, căsătoria a
dobândit un caracter religios care, în timp a ajuns să prevaleze asupra caracterului civil al
acesteia. Legislaţia civilă, sub influenţa dreptului canonic, a căpătat din ce în ce mai mult
dispoziţii bisericeşti, aşa că, în preajma secolului al X-lea, reglementarea căsătoriei a ieşit
complet din domeniul dreptului civil3.
Astfel, căsătoria a dobândit astfel un caracter pur religios, transformându-se într-o
veritabilă instituţie de drept canonic și de-a lungul a secole întregi autorităţile bisericeşti în
ţările catolice au impus competența exclusivă a bisericii cu privire la orice chestiuni legate
de căsătorie și de raporturile matrimoniale.
Începând din secolul al XVI-lea, autorităţile civile din Franţa au luat atitudine și,
treptat au recâştigat anumite drepturi în materia raporturilor de familie, cum ar fi acela de
a judeca procesele privitoare la interesele patrimoniale izvorând din căsătorie sau la
nulitatea căsătoriei. Schimbarea decisivă în statutul căsătoriei a avut loc odată cu
adoptarea Constituţiei franceze în 1791, care declara că legea consideră căsătoria drept un
contract civil și atribuia ofiţerului stării civile competenţa de a celebra căsătoriile. Aceste
norme au fost preluate și Codul civil al lui Napoleon, de unde a fost preluată și de

1
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU - op. cit., pag.11-12
2
Pentru mai multe informații despre istoricul instituției căsătoriei, a se vedea L. CETEAN-
VOICULESCU, Dreptul familiei – Note de curs și manual de seminar, Ed. Hamangiu, București, 2012, pag. 43-51
3
C. HAMANGIU, I. ROSETTI-BĂLĂNESCU, AL. BĂICOIANU, Tratat de drept civil român,, Vol. I
(reeditare), Ed. ALL, București, 1996, pag.184, în D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 55
legiuitorul român.4
În aceeași perioadă și În ţările româneşti căsătoria era o instituţie pur religioasă, dar,
odată cu adoptarea Codului civil în 1864 căsătoria s-a transformat, după modelul
legislaţiei franceze, într-un contract civil, iar ofiţerii de stare civilă erau singurii competenţi
să o celebreze. Mai târziu, prin Constituţia din 1923 a prevăzut în art.23: "Actele stării civile
sunt de atribuţia legii civile. întocmirea acestor acte va trebui să preceadă totdeauna
binecuvântarea religioasă".
În peisajul legislativ internaţional căsătoria are, fie un caracter exclusiv laic, fie un
caracter exclusiv religios, fie un caracter mixt.
În legătură cu natura juridică a căsătoriei, în doctrina juridică s-au conturat trei teorii,
şi anume5:
- teoria contractuală – care consideră căsătoria fie un contract civil "sui generis", fie
un act juridic-condiţie, fie un act juridic-uniune;
- teoria instituţională – potrivit căreia căsătoria este o instituţie juridică, un statut
reglementat de lege;
- teoria mixtă (contractual-instituţională) – dominantă în doctrina juridică
occidentală.
În ce privește natura juridică a căsătoriei se poate spune că aceasta este un act
juridic bilateral, solemn şi irevocabil, de dreptul familiei. Caracterul bilateral al căsătoriei a
iscat de-a lungul vremii o serie de controverse, formulându-se două opinii diferite cu
privire la ipoteza dacă poate fi considerată căsătoria un contract sau nu.
Într-o primă opinie se consideră că împrejurarea că instituția căsătoriei are un
caracter bilateral nu este suficentă pentru a o transforma într-un contract. Astfel, potrivit
acestei opinii, între căsătorie şi contract există mai multe deosebiri, şi anume:
- un contract poate fi încheiat atât între persoane juridice, cât și între
persoane fizice, în timp ce căsătoria nu se poate încheia decât între
persoane fizice, respectiv un bărbat și o femeie;
- la încheierea unui contract, oricare dintre subiecte poate fi colectiv, în timp
ce în cazul căsătoriei, subiectele de drept între care se încheie căsătoria nu
pot fi decât individuale;
- un contract se încheie prin acordul de voință al părților contractante, în
timp ce o căsătorie se încheie pe baza consimțământului viitorilor soți de a
încheia căsătoria. Deci, în cazul contractului părțile au posibilitatea de a
urmări, fiecare, un scop diferit de al celeilalte părţi, în vreme ce, în cazul
căsătoriei, ambele părţi urmăresc un scop comun, respectiv întemeierea
unei familii;
- în cazul contractului, pentru a fi valabil încheiat, consimțământul trebuie să
provină de la o persoană cu discernământ și să fie liber, adică neviciat. În
schimb, consimțământul la căsătorie, pentru a fi valabil, pe lângă cele două
cerințe necesare în cazul contractului, trebuie să fie pe deplin exprimat,
actual, dat personal de viitorii soți, exprimat în public, la sediul primăriei, în
fața ofițerului de stare civilă și în prezența a doi martori. Atfel, spus,
contractul este un act consensual, în timp ce căsătoria este un act
eminamente solemn6;

4
C. HAMANGIU, I. ROSETTI-BĂLĂNESCU, AL. BĂICOIANU, op.cit., pag.185
5
D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 56
6
T. BODOAȘCĂ, op.cit, pag. 37
 - contractele, pe principiu, pot fi încheiate personal sau prin reprezentare, în
timp ce căsătoria nu poate fi încheiată prin mandatar, ci doar personal de
către viitorii soți;
- în cazul contractelor, sfera și efectele juridice ale contractului sunt
determinate în principiu de părţi, în limitele legii, pe când, în cazul
căsătoriei, voinţa părţilor are doar rolul de a determina aplicarea statutului
legal al căsătoriei care este stabilit prin norme imperative și de la care nu se
poate deroga;
- părțile pot modifica contractul pe parcursul derulării lui, prin acordul lor,
fapt ce nu este posibil în cazul căsătoriei;
- spre deosebire de contracte, care pot fi afectate de modalități (condiţie şi
termen), căsătoria nu poate fi afectată de modalităţi;
- neexecutarea unei obligaţii contractuale atrage rezoluţiunea (sau, după
caz, rezilierea), pe când căsătoria poate fi desfăcută numai prin divorţ;
- contractul, rezultând din voinţa părţilor (mutuus consensus), poate înceta
prin acordul lor de voinţă exprimat în acest sens (mutuus dissensus), pe
când căsătoria, chiar și atunci când se desface prin acordul soţilor, trebuie
să fie făcută numai prin mijlocirea instanței de judecată, a notarului public
sau a ofițerului de stare civilă, deci este supusă unor formalități expres
prevăzute de lege;
- nulitatea căsătoriei prezintă anumite particularităţi faţă de cele ale
contractului şi ale celorlalte acte juridice.

Într-o altă opinie, diferențele dintre căsătorie și un contract nu sunt chiar atât de
nete, așa cum pot părea la o primă vedere7:
- deși în marea majoritate a contractelor părțile urmăresc un scop diferit,
există și contracte în care părțile semnatare urmăresc un scop comun, cum
ar fi, de exemplu, contractul de societate;
- deși se afirmă că, spre deosebire de contracte, unde părțile pot stabili
conținutul acestuia, în cazul căsătoriei viitorii soți nu pot adăuga nimic la
structura și conținutul acesteia, trebuie remarcat faptul că dacă, într-
adevăr, în materia relațiilor personale soții nu pot deroga de la obligațiile
legale pe care le au, în materia relațiilor patrimoniale soții pot alege de
comun acord regimul matrimonial care să guverneze această categorie de
relații dintre ei;
- de asemenea, deși se afirmă că, spre deosebire de contracte, ce pot fi
încheiate și prin reprezentant sau mandatar, căsătoria se încheie doar
personal de către soți, trebuie arătat că există și contracte ce nu se pot
încheia decât personal, cum este cazul contractului individual de muncă;
- deși se afirmă că, spre deosebire de contract, unde unul dintre subiecte
poate să fie colectiv, în cazul căsătoriei subiectele sunt întotdeauna
individuale, trebuie adus în discuție cazul contractului individual de muncă,
unde subiectele nu pot fi decât individuale;
- deși se afirmă că, spre deosebire de contracte, în cazul căsătoriei nu pot
interveni modificări pe perioada cât aceasta se află în ființă, trebuie
remarcat că în ce privește relațiile patrimoniale, pe parcursul căsătoriei,
7
A se vedea și M. AVRAM, op.cit., pag. 23
 soții pot, de comun acord, să modifice regimul matrimonial care
guvernează această categorie de relații.

3. CARACTERE JURIDICE ALE CĂSĂTORIEI

Faţă de reglementarea legală, suntem de părere că instituţia juridică a căsătoriei

prezintă următoarele caractere juridice:

a) Căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie

În scopul întemeierii unei familii, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători.
Deși în alte state este permisă căsătoria între persoane de acelaşi sex, în România
reglementarea legală este strictă în sensul precizării exprese a faptului că o căsătorie nu
se poate încheia decât între un bărbat și o femeie.
Dacă în reglementarea anterioară (Codul familiei) nu era cuprinsă o definiție a
căsătoriei, ci se menționa doar în art.1 alin.3 că familia are la bază căsătoria liber
consimțită între soți, Codul civil, în art.259 alin.1 Cod civil se prevede: căsătoria este
uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. De
asemenea, în art.277 alin.1 Cod civil se prevede că este interzisă căsătoria dintre persoanele
de același sex, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, căsătoriile dintre persoanele de același
sex contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt
recunoscute în România.

b) Căsătoria este liber consimţită de viitorii soţi

Exprimarea consimţământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin
dispoziţii constituţionale (art.48 alin.1 Constituția României) şi legale (art.259 alin.1 Cod
civil).

c) Căsătoria este monogamă

Acest caracter decurge firesc din fundamentul căsătoriei, anume afecţiunea
reciprocă a soţilor. Caracterul exclusiv al dragostei implică monogamia8. Există, însă, și
state în care căsătoria este poligamă.
Codul civil consacră în mod expres acest caracter al căsătoriei, arătând că este
interzisă încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este deja căsătorită
(art.273 Cod civil) și, totodată sancționând cu nulitatea absolută nerespectarea acestei
condiții (art.293 alin.1 Cod civil).

d) Căsătoria se încheie în formele cerute de lege, având caracter solemn

Solemnitatea căsătoriei este pusă în evidenţă de faptul că se încheie într-un anumit
loc, în faţa unei anume autorităţi de fapt, într-o zi dinainte fixată şi în prezenţa viitorilor
soţi şi a martorilor, cu posibilitatea asistării publicului9.

8
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag.12
9
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag.13 și D.LUPAȘCU, C.M. CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 57
 e) Căsătoria are caracter civil
Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a autorităţii de
stat. În baza dispozițiilor constituționale (art.29 alin.1) potrivit cărora libertatea
credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă, soții pot decide să celebreze și
căsătoria religioasă, dar aceasta nu produce însă efecte juridice.
Potrivit art.48 alin.2 teza a II-a din Constituția României căsătoria religioasă poate fi
celebrată numai după căsătoria civilă, această regulă fiind preluată și de Codul civil în
art.259 alin.3.

f) Căsătoria se încheie pe viaţă

În principiu, legătura căsătoriei este menită să dăinuiască între soţi pe tot timpul
vieţii lor. Cu toatea acestea, leguitorul dă posibilitatea soților ca prin exprimarea acordului
lor, aceasta să se poată desface fie de către instanța judecătorească, fie pe cale
administrativă de către notarul public sau de ofițerul de stare civillă.

g) Căsătoria se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii între soţi

Egalitatea în drepturi a soților este proclamată de Constituția României în art.48
alin.1, în care se arată că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe
egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și
îngrijirea copiilor. Același text este preluat și de art.258 alin.1 Cod civil.
Egalitate în drepturi a soților se referă atât la condiţiile în care se încheie căsătoria,
cât şi la relaţiile dintre ei sau dintre aceştia şi copiii lor.
Egalitatea dintre bărbat şi femeie depăşeşte relaţiile de familie, existând în toate
domeniile vieţii sociale.

h) Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii

Căsătoria este ocrotită de lege, deoarece constituie baza familiei.
Întemeierea relaţiilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, cauza necesară şi
determinantă a acesteia10.
Încă din vechime scopul încheierii căsătoriei a fost stabilit ca fiind acela al întemeierii
unei familii. Astfel, în Codul Caragea se prvedea că ”Nunta este tocmeala unirii bărbatului
cu femeia spre facerea de prunci” (Cap.16 art.1), iar Codul Calimach prevedea în art.63:
”Legăturile familiei se alcătuiesc prin căsătoreasca tocmeală prin care două persoane, parte
bărbătească și parte femeiască arată cu chip legiuit a lor voință și hotărâre de a viețui într-o
leguită însoțire cu dragoste, cu frica lui Dumnezeu și cu cinste într-o întovărășire
nedespărțită, de a naște prunci a-i crește și de a se ajuta între ei după putință la toate
întâmplările”11.
În regelemntarea actuală, art.259 alin.2 Cod civil prevede că bărbatul și femeia au
dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie și, mai mult decât atât, potrivit
art.295 alin.1 Cod civil se prevede că o căsătorie încheiată în alte scopuri decât cel de a
întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.

10
I.P. FILIPESCU, A.I. FILIPESCU, op. cit., pag.13
11
A. IONAȘCU, Curs de drept civil român, Dreptul familiei, Sibiu, vol. II, 1941, p.9-10, în D.LUPAȘCU, C.M.
CRĂCIUNESCU, op.cit., pag. 59