Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

TEHNICI ȘI PROCEDEE DE INVESTIGARE CRIMINALISTICĂ

Lect.univ.dr. Gabriela Matei


Masterand:

1
CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................2

I.ADN – noțiunea, structura și funcțiile......................................................................................4

II.Probele biologice – purtătoare de informație genetică......................................................6

Ţesutul biologic.................................................................................................................................7
Sîngele...............................................................................................................................................7
Salivă şi secreţii nazale......................................................................................................................8
Unghii şi depozite subunghiale.........................................................................................................8
Urmele de muşcături..........................................................................................................................8
Urme sau microurme biologice de transfer. Probe provenite din contactul cu pielea/transpiraţia....8
III.Etapele unei analize ADN......................................................................................................10

Prelevarea si conservarea probelor biologice..................................................................................10


Analiza de laborator........................................................................................................................12
CONCLUZII................................................................................................................................21

2
Introducere.
Genetica moleculară remodelează în prezent viața omului, fiind una dintre științele care
contribuie decesiv la formarea spiritului omului modern. Civilizația genei deschide noi domenii de
cercetare altor științe, dar tinde totodată să răstoarne întregul nostru sistem de valori sociale.

Drumul cercetării individualității umane a fost deschis la sfîrșitul secolului XIX de amprentele
digitale, însușiri fenotipice cu determinism multifactorial, poligenic 1 și de mediu, urmate în timp, de
antigenele specifice de grup, sangvine și tisulare, pentru a viza în prezent materialul genetic al speciei
umane – molecula de ADN, care va fi analizată în lucrarea dată.

Începînd cu 1880, amprentele digitale, descrise de antropologul britanic Sir Francis Galton au
fost utilizate sitematic în justiția și armata țărilor anglo-saxone. La începutul secolului XX,
descoperirea grupelor de sînge ABO de către Landsteiner a deschis o nouă eră în domeniul
identificărilor. După 1950, laboratoarele de serologie judiciară au testat un număr tot mai mare de
grupe sangvine, pentru a culmina în anul 1970 cu analiza complexului major de histocompatibilitate
(HLA)2.

Munca de pionierat în aplicarea tehnicilor ADN în justiție aparține geneticianului Alec Jeffreys,
încununat pentru descoperirea sa cu premiul Nobel și înobilat cu titlul de Sir pentru serviciile justiției
britanice. In 1985, în timp ce efectua cercetări privind gena mioglobinei 3 umane, echipa de cercetători
condusă de Jeffreys a remarcat o serie de particularități structurale ale moleculei de ADN. Jeffreys a
1
Conform dicționarului explicativ al limbii române, cuvîntul poligenic înseamnă o concepție după care fenomenele biologice, sociale,
lingvistice etc. Nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple.
2
A se vedea : <http://www.news-medical.net/health/History-of-DNA-Research-(Romanian).aspx>>.
3
Prin mioglobină se înțelege pigment de culoare roșie care se conține în fibrele musculare, și dă culoare mușchiului.
3
aprofundat cercetările privitoare la aceste trăsături particulare și a demonstrat că ele sunt unice,
irepetabile, proprii fiecărei persoane, exceptînd gemenii monozigoți. Jeffreys a reușit să demonstreze
justiției britanice valoarea descoperii sale: primele testări ADN au condus la rezolvarea unor cazuri de
imigrație, iar în 1986, la rezolvarea primului caz penal, respectiv a unui caz de omucidere, prin
incriminarea lui Collin Pitchfork4 ca autor al unui dublu asasinat.

Introducerea testărilor ADN în sistemul juridic american a fost larg dezbătută, unele jurisdicții
motivînd ca interpretarea statistică a rezultatelor era mult prea greoaie, și de neînțeles pentru juriști.

Prima condamnare bazată pe rezultatele unei genotipări ADN a fost pronunțată totuși în 1987, într-un
proces de viol din Florida. De atunci, testele ADN au fost folosite ca material probator în peste 24000
de procese. FBI, cea mai mare agenție de investigații americană, a refuzat la început să practice astfel
de teste, primele analize genetice judiciare fiind realizate în laboratoare private. În scurt timp însă FBI
și-a schimbat radical concepția, constituindu-și propriile sale rețele de laboratoare și echipe de experți.

FBI este în prezent principalul organizator al băncilor de date în SUA5.

Potrivit alin.(1) al articolului 1 din Lege, expertiza judiciară este o activitate ştiinţifico-


practică şi constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind
obiectele materiale, organismul uman, fenomenele şi procesele ce ar putea conţine informaţii
importante despre circumstanţele cauzelor examinate de organele de urmărire penală şi de instanţa
judecătorească.6
   

4
Poliția britanică din regiunea Midlands ancheta omorul a două tinere agresate sexual la interval de trei ani, existînd unele indicii că
autorul era localnic cu vîrsta cuprinsă între 17-34 de ani. Sub pretextul unui studiu populațional pentru depistarea unuei maladii, s-a
prelevat sînge de la toți bărbații din regiune care se încadrau în aceste limite de vîrstă. Profilul ADN al unuia dintre donatori, respectiv al
lui Collin Pitchfork, s-a dovedit a fi identic cu profilul obținut prin analiza probei de spermă recoltată de pe corpul unei victime.
Criminalul și-a mărturisit ulterior faptele și a fost condamnat.
5
Barbarii Ligia, Investigarea ADN în slujba justiției – Suport de curs pentru auditorii de justiție.
6
Legea nr.1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice și medico legale. MO
nr.144-145 art Nr:1056
4
  I.ADN – noțiunea, structura și funcțiile
ADN – acidul deoxiribonucleic – este o moleculă care se găseşte în celulele nucleate ale oricărui
om, animal, plantă sau oricărei alte materii organice vii. Celulele sunt unităţile structurale şi
funcţionale ale oricărui organism viu, fiind conţinute de către variate tipuri de ţesuturi (piele, muşchi,
sânge, oase etc.). În interiorul majorităţii celulelor se găseşte nucleul care conţine sursa şi totodată
vectorul moştenirii genetice - cromozomul.

Prin prisma criminalistului, fiecare celulă nucleată din organismul unui individ conţine ADN şi
este o potenţială sursă de identificare genetică a acestuia. Structura chimică a ADN înglobează codul
genetic şi se manifestă prin exprimarea caracterelor diferite ale fiecărei persoane: sex, înălţime,
culoarea părului, ochilor etc. Acizii nucleici reprezintă moleculele care pastrează, transportă si
manipulează informaţia în orice celulă vie. Codul de scriere a acestei informaţii este universal valabil,
iar mecanismele biochimice implicate sunt pe de o parte complexe si pe de alta parte foarte precise.

ADN nuclear – reprezintă suportul material al eridității. Molecula de ADN nuclear se prezintă
sub

Profilul ADN se definește ca fiind totalitatea acelor caracteristici structurale ale materialului
genetic care permit identificarea unui individ.

Dacă să vorbim despre profilele genetice, atunci acestea pot fi utilizate în scopuri judiciare astfel:

- un profil genetic obţinut dintr-o probă biologică de la faţa locului poate fi


5
comparată cu cel al unei persoane suspecte în cauză; dacă sunt identice, aceasta poate constitui o probă
pentru acuzare;

- probe biologice obţinute de la mai multe infracţiuni au profile genetice identice,

ceea ce demonstrează prezenţa aceleiaşi persoane la comiterea infracţiunilor; aceste informaţii pot fi
utilizate ca probatorii în justiţie sau pot fi adăugate la soluţionarea altor cauze;

- compararea profilelor genetice ale persoanelor arestate cu cele ale urmelor de la

faţa locului rămase neatribuite în alte cauze nesoluţionate;

- identificarea persoanelor sau victimelor terorismului, dezastrelor şi catastrofelor

naturale.

Avantajele genotipării markerilor de tip STR constau în:

- necesarul redus de material genetic pentru analiză;


- rata înaltă de success a analizei – datorat dimensiunilor reduse ale secvențelor STR și posibilității de
automatizare a procesului de analiză în laborator;
- existența unui număr limitat de variante structural pentru fiecare marker de tip STR utilizat curent; -
posibilitatea înregistrării rezultatelor în format digital și alcătuirii de bază de date – markerii STR au
o distribuție de tip discontinuă a ordinului de mărime, lucru ce permite identificarea lor fidelă prin
comparare cu etaloane de mărime.

Nomenclatura arbitrară atribuită secvențelor de ADN, se realizează prin simboluri


alfanumerice, conform nomenclaturii standard adoptate la nivel internațional, pentru a se facilita
schimbul de informații. Astfel o secvență de ADN uman va fi denumită:

- tipul acidului nucleic;


- localizarea cromozomială(1,2,3,…..22, X sau Y);
- caracteristicile secvenței (ex: S - ,, single copy sequence”, etc.); - poziția secvenței la nivelul
regiunii cromozomiale. Exemplificarea nomenclaturii pentru markerii D1S80:
- D – DNA;
- 1 – localizarea secvenței pe cromozomul 1;
- S – segment unic ;
- 80 – al 80-lea locus descris pe cromozomul 1.
6
II.Probele biologice – purtătoare de informație genetică

Probele biologice constituite din celule nucleate sunt esenţiale pentru determinarea profilului
genetic. Din acest motiv, trebuie efectuate cercetări sistematice pentru descoperirea acestora, iar
ulterior ridicarea, conservarea si transportul acestora trebuie sa ţină seamă de o serie de reguli pentru a
nu le compromite.

Probele biologice care fac parte din această categorie sunt:

- Sînge lichid sau depus pe suporturi în stare uscată;


- Spermă lichidă sau depusă pe suporturi în stare uscată;
- Diverse secreţii biologice umane (salivă, spermă) sau amestecuri de secreţii provenite în urma actelor
sexuale;
- Ţesuturi biologice moi formate din celule nucleate;
- Celule nucleate (epiteliale) transferate pe obiecte (prin frecare , atingere etc.);
- Ţesuturi dure (os, dinţi);
- Fire de păr cu foliculi („rădăcină”);
- Salivă;
- Materii fecale;
- Urină;
- Microurme biologice constituite din celule nucleate;
- Slide-uri şi frotiuri7 citologice;
- Ţesuturi încrustate în parafină sau alte ceruri8.
7
Picătură de sînge, suspensie de microbi etc. întinse în strat subțire și omogen pe o lamă de sticlă pentru a putea fi examinate la
microscop.
8
Romică Potorac, Tactica identificării și valorificării probelor genetice din scena infracțiunilor, pag. 224.
7
În opinia lui R. Potorac “Prin microurme biologice pot fi definite acele tipuri de urme care pot fi
transferate de la o persoană pe diverse obiecte – suport, care nu pot fi observate macroscopic. În toate
cazurile, materialul biologic transferat este constituit din celule nucleate şi se formează ca urmare a
unui contact direct intim sau de la distanţă.”

În opina lui A. Hubca și O. Popescu, аnаlizа genetică a devenit o metodă indispensabilă, larg
utilizată şi acceptată fără excepție în toate sistemele juridice din lume în direcția rezolvării unor cauze
penale și civile. “Tehnologia genotiparii judiciare permite аnаlizа probelor biologice de natură umană
prezente la fața locului, rezultat al comiterii unei infracțiuni. Prin compararea exprimărilor numerice
ale profilului ADN obținut din probele de la fața locului și profilului genetic al suspectului, acesta din
urmă poate fi exclus sau inclus ca fiind autorul unei infracțiuni.” 9

Prin microurme biologice pot fi definite acele tipuri de urme care pot fi transferate de la o
persoană pe diverse obiecte – suport, care nu pot fi observate macroscopic. În toate cazurile, materialul
biologic transferat este constituit din celule nucleate şi se formează ca urmare a unui contact direct
intim sau de la distanţă. Microurmele pot fi sub formă de celule epiteliale remanente provenite, fie în
urma unui contact sub formă de apucare sau frecare, fie sub formă de transpiraţie, mătreaţă, salivă etc.

Ţesutul biologic

Ţesutul biologic poate fi găsit depus pe o gamă foarte variată de suporturi în scena crimei, cum
ar fi:

• armele implicate în eveniment (de ex.: în/pe ţeava armei, pe topor, ciocan, fierăstrău, etc).
• obiecte vestimentare care pot face legătura dintre victimă şi autor sau autor şi scena crimei;
• vehicule, pe toate zonele unde a existat un contact fizic dintre persoana implicată sau victimă şi
obiectul suport (volan, mînere, sub acestea, parbrize deteriorate, pe interior sau exterior, airbag etc.)
• obiecte diverse prezente în cîmpul infracţional care au fost utilizate de persoane sau constituie suportul
pentru realizarea unui transfer al urmelor sau microurmelor biologice.

Sîngele

Urmele de sînge permit identificarea persoanei de la care provine prin intermediul genotipării
ADN conţinut în acesta, din acest motiv, au o valoare probatorie foarte mare. Urmele de sânge pot fi

9
Hubca A., Popescu O. Armele de foc şi aportul geneticii judiciare în lupta împotriva infracțiunei organizate. În: Revista
de criminologie, criminalistică şi penologie, 2012, nr. 4, p. 250- 257.
8
examinate şi din punct de vedere al dispunerii pe obiectul suport, obţinîndu-se informaţii traseologice
şi o posibilă localizare în spaţiu a persoanei de la care provine. Urmele de sînge pot fi găsite :

• pe autor;
• pe victimă;
• pe obiecte vestimentare;
• pe diferite obiecte existente la faţa locului;
• pe obiectele implicate în săvîrşirea infracţiunii.

Salivă şi secreţii nazale

Probe ce pot fi folosite pentru identificarea unui individ utilizînd genotiparea ADN a celulelor prezente
în salivă/secreţii nazale sunt:

• resturi de ţigară;
• vase de băut;
• şerveţele;
• gumă de mestecat;
• timbre;
• plicuri;
• urme de muşcături;
• urme de salivă pe părţi ale corpului;
• alimente parţial consumate;  măşti faciale.

Unghii şi depozite subunghiale

Unghiile pot fi o sursă de material probatoriu (material biologic, fibre, lac de unghii) atunci cînd
provin de la victimă şi/sau autor şi pot avea un potenţial mare de identificare (profil ADN, creste
verticale, orice fragmente).

Infracţiunile în care unghiile şi/sau depozitele subunghiale pot avea importanţă, includ faptele
comise cu violenţă, infracţiunile sexuale (ex. unghii rupte sau crăpate, urme de zgîriere prezente pe
victimă şi/sau autor, etc).

9
Urmele de muşcături

Urmele de muşcături pot fi găsite pe piele, pe mîncare parţial consumată, pe gumă de mestecat
etc. De regulă se întîlnesc în cazurile infracţiunilor sexuale, cînd provin de la victimă şi/sau autor.

Urmele de muşcături pot fi analizate atît din punct de vedere al formei cît şi prin examinarea genetică a
salivei prezente în zonele adiacente.

Urme sau microurme biologice de transfer. Probe provenite din contactul cu


pielea/transpiraţia

Prin manipularea de mai multe ori a unui obiect vor fi transferate pe suprafaţa acestuia celule
epiteliale care se vor depune stratificat. Acestea sunt probe care pot fi folosite pentru a identifica un
individ prin intermediul genotipării celulelor nucleate transferate prin contact sau transpiraţie (contact
tegumentar).

La recoltarea acestui gen de microurme biologice, trebuie ţinut cont de această dispunere în
straturi, deoarece oferă posibilitatea prelevării microurmelor sau urmelor biologice ce provin de la
persoane diferite, în funcţie de modul de prelevare.

De cele mai multe ori în practică se întîlnesc cantităţi foarte mici de material biologic pretabil a fi
recoltat. Analiza genetică a unui număr foarte mic de celule nucleate, respectiv a unei cantităţi foarte
mici de material biologic, se face printr-o abordare diferită faţă de situaţiile uzuale şi are ca scop
generarea prin reacţia de amplificare a unei cantităţi suficiente de copii ale fragmentelor de ADN
pentru a se obţine un profil genetic valorificabil. Această metodă este aplicabilă probelor biologice cu
un conţinut de ADN matriţă sub 50 pg, microurmelor biologice, probelor biologice aflate într-un stadiu
avansat de degradare, cu sursă unică sau surse multiple. Este o metodă foarte sensibilă, permiţînd
obţinerea profilelor genetice dintr-o probă biologică constituită din cca. 10 celule diploide (ex.
materialul biologic conţinut de un fragment de amprentă papilară). Datorită acestei sensibilităţi,
tehnica necesită condiţii speciale de aplicare deoarece riscul de contaminare şi intercontaminare a
probelor este foarte crescut.

10
III.Etapele unei analize ADN
O analiza ADN este un proces complex în care, indiferent de tehnica de lucru utilizată în
laborator, se parcurg în mod obligatoriu cîteva etape standard:

• Prelevarea si conservarea probelor biologice;


• Analiza de laborator;
• Interpretarea rezultatelor și formularea concluziilor;
• Raportare a profilelor ADN către baza de date națională (numai unde legea prevede acest
lucru).

Prelevarea si conservarea probelor biologice

Eforturile trebuie concentrate în direcția prelevării și conservării corecte a probelor biologice sau
purtătoare de urme biologice, deoarece un ADN cît mai bine conservat reprezinta prima garanție a
unor analize de calitate. Neglijența sau ignoranța în manipularea probelor sau la transport poate
prejudicia întreaga testare, lucru critic uneori în activitatea de identificare medico-legală. În Anexa nr.1
sunt prezentate condițiile de prelevare obligatorii în vederea testării ADN.

Chiar de la intrarea în scena infracţiunii a personalului autorizat este bine să se ţină seama că prin
necunoaşterea adecvată a materiei asupra căreia este orientată activitatea subiectului, pot fi introduse
erori care odată înglobate sunt foarte greu de corectat.

Procesul de investigare, documentare şi examinare a locului infracţiunii, din punctul de vedere al


valorificării urmelor sau microurmelor biologice prin metode de analiză genetică, se bazează pe o serie
de reguli de care va depinde calitatea informaţiilor aduse de aceste tipuri de investigaţii.
11
Investigatorul tebuie să înceapă cercetarea încet şi metodic pentru a reuşi să identifice şi să
colecteze urmele şi microurmele prezente în scena infracţiunii.

Decizii rapide trebuie luate doar în cazul în care sunt identificate urme în pericol de a fi distruse
sau compromise.

Înainte de intrarea în scena crimei este bine ca investigatorul să fi obţinut deja cît mai multe
informaţii despre scopul cercetării şi valoarea tipului de urme care pot fi prezente. Aceste informaţii
sunt bazate pe starea împrejurărilor, date despre victimă şi autor, precum şi alte informaţii de la ofiţerii
care au intrat deja în contact cu locul faptei şi au ca scop prevenirea distrugerii sau compromiterii
oricăror urme.

Investigatorul trebuie să dea un sens logic cercetării pentru descoperirea urmelor şi să utilizeze
resursele cognitive dobîndite pentru a face corelaţiile logice dintre existenţei acelor probe care pot
demonstra comiterea faptului, tipului de urmă şi zonele ţintă unde pot exista, datorate accesării
acesteia.

Specialistul-criminalist trebuie să documenteze şi să înregistreze orice aspect sesizat pe parcursul


procesului de investigare a scenei crimei, începînd cu observarea şi finalizînd cu recoltarea probelor.
Aceasta este necesar pentru a reobserva de cîte ori este necesar locul faptei în condiţiile de dinaintea
intrării, ridicării sau modificării acestuia.

Examinarea locului faptei începe, de regulă, cu un tur (screening) al zonei şi al „traseului”


crimei. Acest tur are ca scop marcarea prezenţei probelor, punctul de intrare al autorului, localizarea
victimei, zona unde autorul s-a curăţat sau a lăsat anumite obiecte, locul de ieşire al autorului, precum
şi alte detalii care pot fi valorificate.

Constituirea unei tactici de cercetare a cîmpului infracţiunii pentru identificarea probelor


biologice ce pot fi valorificate prin genotipare judiciară trebuie să ţină cont de tipul infracţiunii, a
scenei (deschisă sau închisă), precum şi starea victimei. Vor fi căutate acele suporturi purtătoare de
urme sau microurme biologice care au fost accesate de autor sau victimă, în funcţie de caz, prin
intermediul cărora a fost posibilă realizarea unui transfer direct şi care vor demonstra prezenţa
autorului sau victimei într-un spaţiu determinat. Scopul final este acela de a identifica sau deduce
obiectele suport purtătoare de urme sau microurme biologice care pot aduce informaţii în ancheta
judiciară.

12
Scopul final este acela de a identifica sau deduce obiectele suport purtătoare de urme sau
microurme biologice care pot aduce informaţii în ancheta judiciară. Prezenţa probelor biologice de
interes pentru anchetă, prezente în scena infracţiunii, se datorează transferului acestora în mod direct şi
uneori indirect, presupunând că acestea nu au ca sursă existenţa unei contaminări sau intercontaminări.

Prezenţa probelor biologice de interes pentru anchetă, prezente în scena infracţiunii, se datorează
transferului acestora în mod direct şi uneori indirect, presupunînd că acestea nu au ca sursă existenţa
unei contaminări sau intercontaminări.

Transferul urmelor biologice în mod direct poate fi rezultatul următoarelor situaţii:

- Transferul urmei biologice a suspectului pe victimă (pe corpul acesteia sau pe obiectele sale de
îmbrăcăminte).
- Transferul urmei biologice a suspectului pe un obiect de la faţa locului.
- Transferul urmei biologice a victimei la suspect (pe corpul sau pe hainele acestuia).
- Transferul urmei biologice a victimei pe un obiect de la faţa locului.
- Transferul urmei biologice a unui martor pe victimă sau pe un obiect de la faţa locului. -
Transferul urmei biologice a unui martor pe autor.
- Transferul urmelor biologice ale unei persoane pe obiecte în litigiu, pe baza cărora poate fi stabilit un
fapt.

În cadrul cercetării la fața locului aș propune unele recomandări de care trebuie să ține cont
participanții la această acțiune procesuală, și anume
• Purtarea echipamentului de protecţie specific (costum, protecţie pentru cap şi
gură, manuşi sterile) reduce, dar nu implicit elimină, contaminarea accidentală cu ADN a locului
faptei.
• Referitor la masca de protecţie pentru gură, se recomandă a nu se vorbi şi nici a
o atinge în mod repetat pe timpul utilizării acesteia.
• Referitor la costumul de protecţie, se recomandă ca acesta să nu interfere cu
hainele purtate în mod uzual într-o manieră în care să afecteze locul faptei.

Modalitatea de mişcare la locul faptei trebuie să fie minimă astfel încît să permită desfăşurarea optimă
a activităţilor specifice.

• Mănuşile şi masca de protecţie pentru gură trebuie schimbate regulat în afara


locului faptei pentru a reduce contaminarea şi intercontaminarea.

13
• Accesul la locul faptei trebuie strict limitat şi permis numai persoanelor care au
motive legitime să fie prezente.
• Comunicarea verbală la locul faptei trebuie să fie la un nivel minim.
• Ca măsură de precauţie, ar trebui considerată posibilitatea de a se recolta
probe de referinţă pe la persoanele care participă la cercetarea locului faptei, precum şi de la cele care
au avut acces la locul faptei, în vederea gestionării corecte a cazului în situaţia existenţei unei
contaminări.
În acest context aspectele legate de riscul privind contaminarea, respectiv intercontaminarea
accidentală a probelor biologice de către echipa care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie
abordate cu maximum de profesionalism, pe baza dispoziţilor şi ghidurilor specifice in vigoare, care
trebuie aplicate şi respectate cu stricteţe.

Analiza de laborator

Pentru a fi analizat, ADN conținut într-o probă biologică trebuie mai întîi izolat sau extras, adică
separat de toți ceilalți constituienți ai probei. Obiectivul acestei etape îl constituie obținerea unei
cantități crescute de ADN, avînd o greutate moleculara mare și puritate crescută. Greutatea moleculară
mare a moleculei de ADN echivalează cu integritatea lanțului de ADN, iar puritatea moleculei este
dată de absența rezidurilor celulare (proteice, glucidice, enzimatice) sau de altă natură (coloranți,
săruri, etc.).

Etapa de extracție se încheie după verificarea cantității și purității ADN obținut din prelucrarea
probei, deoarece de acești doi factori depind celelalte etape ale analizei de laborator și implicit
succesul testării. Etapa de verificare se realizeaza de rutina spectrofotometric 10, sau prin metode
performante de tipul detecției fluorescente Pico-green sau cuantificării prin real-time PCR. Dacă după
această etapă, se constată ca probă nu conține ADN sau materialul genetic izolat este în cantitate foarte
mică sau extrem de degradat, analiza nu se mai continuă cu celelate etape.

Probele care conțin cantități corespunzatoare de ADN sunt supuse reacției de polimerizare în lanț
PCR (Polymerase Chain Reaction), reacție comparată cu un “xerox la nivel molecular”. O
amplificare PCR uzuală necesită materialul genetic provenit din 10 pînă la 100 de celule. Metoda PCR
multiplică secvențele de interes din molecula de ADN, într-un proces care se deruleaza în cicluri de
reacție. Astfel dupa n cicluri complete de reacție PCR, se produc 2n copii dupa matrița de ADN. De

10
Instrument optic care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atît
lungimile de undă ale liniilor spectrale, cît și intensitățile acestor linii prin comparare cu liniile unui spectru cunoscut.
14
exemplu, dupa 20 de cicluri de reacție, rezultă în mediul de reacție circa 1.000000 de copii ale
segmentului țintă de ADN.

Testările ADN în scop de identificare fac apel în mod curent la metoda PCR, și în special la
metodele PCR multiplex prin care realizează amplificarea simultană a unui numar mai mare de
secvențe țintă de ADN. Tehnicile PCR multiplex sunt larg utilizate în laboratoarele de genetică
moleculară deoarece permit creșterea randamentului de lucru și automatizarea proceselor de analiză

Produșii rezultați în urma reacției PCR constau într-un set de fragmente (secvențe) de ADN
de diferite mărimi. Pentru a identifica și caracteriza aceste secvențe de ADN este necesară separarea
lor, lucru ce se realizează cu ajutorul cîmpului electric, deoarece moleculele de ADN sunt purtătoare
de ioni: fragmentele de ADN încărcate negativ, migrează către polul pozitiv, cele de mici dimensiuni
mai repede decît cele mari. Se realizeaza astfel separarea fragmentelor de ADN în funcție de greutatea
lor moleculară prin electrofareză. Fragmentele migrate pot fi vizualizate prin diferite tehnici de
colorare: ethidium bromid, săruri de argint, marcaj fluorescent, etc. Metoda electroforetică este de
altfel larg utilizată în biomedicină, pentru separarea si identificarea produșilor proteici.

În prezent, pentru aplicațiile de genetică judiciară, metoda analitică de selecție este reprezentată
de electroforeză capilară cuplata cu detecție fluorescentă LASER. Tehnica se realizează automatizat cu
ajutorul unor echipamente dedicate, denumite generic analizoare genetice. Aceste echipamente au un
randament de lucru mare, permițînd prelucrarea unui numar de zeci - sute de probe într-un interval de
cîteva ore. Analiza genetică cu ajutorul echipamentelor automatizate reduce substanțial efortul de lucru
în laborator și crește performanța testărilor în scop de identificare.

Interpretarea rezultatelor unei investigatii ADN in cazurile penale.

Scopul principal al unei imvestigații ADN este de a testa ipoteza prin care un anume individ este
sursa unei probe biologice judiciare prelevată de către criminaliști. Expertul genetician cercetează în
laborator dacă există o asociere între respectiva probă biologică judiciară și proba de referință
aparținînd individului catalogat de către investigator drept suspect. Trei concluzii posibile pot fi
formulate în urma efectuarii unei investigații ADN:

1. Profilele genetice sunt diferite, în consecință provin din surse biologice diferite. În acest caz se
formuleaza o concluzie de excludere. Acest tip de concluzie se spune că are un caracter absolut –
prin urmare nu necesită analize sau discuții suplimentare

15
2. Profilele genetice pot proveni din aceeși sursă biologică întrucît prezintă similarități sau
concordante sau potriviri la nivelul tuturor markerilor investigați (termenul anglosaxon utilizat
frecvent este cel de match). În acest caz se formuleaza o concluzie de probabilitate. Concluzia de
probabilitate nu are un caracter absolut si de aceea pentru formularea ei este necesară prelucrarea
biostatistică a rezultatelor analizelor ADN, respectiv calcularea indicelui de incriminare, denumit și
raport de probabilitate condiționat de ipoteze sau indice de probabilitate IP11.
3. Profilele genetice obținute în urma analizelor nu pot servi la formularea unor concluzii. Prin
urmare analiza este catalogată ca fiind neconcludentă. (ex: profilele ADN incomplete obținute în
urma analizării unor probe degradate, profile ADN care relevă mixturi complexe de materiale
biologice datorită contaminărilor accidentale, etc.). Rezultatele neconcludente nu au un caracter
absolut, irevocabil. De cele mai multe ori ele necesită repetarea investigției genetice pe aceleași probe
biologice ori pe alte probe, schimbînd protocoalele si tehnicile de lucru, în încercarea de a obține
rezultate concludente. Valoarea unui rezultat neconcludent în instanță este nulă, dar pentru criminaliști,
el poate furniza uneori o serie de indicii valoroase în sensul orientării investigației penale.

Două profile ADN pot prezenta similarități în urmatoarele circumstanțe:

Similaritatea este reală - probele biologice investigate provin din aceeași sursă, respectiv de la
același individ;
Similaritatea este o coincidență - proba judiciară provine de la o altă sursă decît cea reală, însă
întîmplător, cele două surse, prezintă aceleași caracteristici genetice la nivelul markerilor ADN
investigați. Drept consecință, rezultă o incriminare eronată a unui inocent.
Similaritatea este accidentală (eronată) - proba judiciară provine în mod real de la

o alta sursă decît cea considerată suspectă, însă datorită unor erori de prelevare/testare/etc. se
evidențiază caracteristici genetice similare între proba judiciară și suspect. Consecința o reprezintă o
incriminare eronată a suspectului.

Analiza și interpretarea probelor ce conțin un amestec de ADN (mixturi) este mult mai
complicată decît atunci cînd proba provine de la o sursă biologică unicat. Iar această situație se
întîlnește constant, atît în cazurile de agresiuni sexuale cît și în crime, situații în care se evidențiază pe
corpurile delicte sau pe urmele prelevate de la locul faptei, amestecuri de ADN provenit de la victimă
și faptuitor/faptuitori.
11
Parametrul statistic pe care se concentrează interpretarea expertului genetician este reprezentat de IP: valorile mari ale raportului de
probabilitate IP vin în sprijinul afirmațiilor acuzării (“profilul petei de sînge analizate prezintă o corespondență perfectă cu profilul
ADN al individului testat în calitate de suspect”), pe cînd valorile mici susțin afirmațiile apărării (“profilul petei de sînge analizate
provine de la un alt individ din populația generală care prezintă din întîmplare același profil ADN ca și individul testat în calitate de
suspect”).
16
Să luăm în considerare un caz de viol, unde pe chiloțul victimei se regăsește adeseori un amestec
de material biologic, compus din secreția vaginală a victimei și sperma agresorului. În mixtura de
ADN identificată pe corpul delict se vor evidenția la nivelul markerilor investigați o serie de genotipuri
alcătuite din mai mult de 2 caractere genetice (alele), respectiv din alelele victimei și alelele
agresorului.

CONCLUZII
Deci ce este totuși expertiza ADN?

Orice persoana este un unicat biologic. Fiecare fiinta umana se naste cu un cod genetic unic al
carui suport material este reprezentat de molecula de ADN (acidul dezoxiribonucleic). Mecanismele
prin care materialul genetic se mosteneste in succesiunea generatiilor este astazi binecunoscut, de
aceea cu ajutorul testelor ADN se pot afla cu certitudine relatiile de inrudire biologica. Testarea ADN
este in prezent cea mai performanta metoda de investigare stiintifica utilizata pentru stabilirea
identitatii unei persoane.

Testele ADN sunt larg acceptate de catre sistemele juridice civile si penale din intreaga lume, iar
legislatia civila si penala romana nu face exceptie. Rezultatul unei testari ADN formulat in cadrul unui
document medico-legal poate fi utilizat in instanta ca proba. 

Amprenta genetică și-a cîștigat un loc de marcă între mijloacele de probă, fiind considerată la ora
actuală drept o adevarată “regină a probelor” sau “proba perfectă”. În mai puțin de 15 ani de cînd au
patruns în arena justiției, amprentele genetice au cunoscut o carieră meteorică. Justiția modernă este
revoluționată și în același timp bulversată de aceste aplicații ale geneticii moleculare. Inainte de 1990-
1992, analizele serologice ofereau magistraților anumite indicații asupra provenienței unei probe

17
biologice. Testele ADN permit în prezent excluderea cu certitudine a unor suspecți, precum și
indicarea cu o rată foarte înaltă a probabilității celui culpabil.

Bineînțeles că nici cea mai performantă analiză genetică nu va putea înlocui o anchetă judiciară,
însă o poate face mai eficientă prin bogăția de informații furnizate.

Pe masură ce tehnologiile de identificare se îmbunătățesc și sunt utilizate pe scară tot mai largă,
se ridică foarte acut şi întrebări serioase despre libertățile civile și dreptul la intimitate ale persoanelor
testate genetic.

Cu părere de rău, Republica Moldova nu dispune de laboratoare speciale în care să fie posibilă
efectuarea identificării genetice, dar sperăm că în timpul apropiat, o dată cu integrarea în Uniunea
Europeană, această problemă va fi soluționată.

Astfel, la moment, concluziile expertizei microobiectelor constituie un mijloc de probă și sînt


evaluate conform principiilor de apreciere a probelor. Cu toate acestea, concluziilor expertizei
microobiectelor necesită o abordare speci- fică, deoarece aprecierea unui atare tip de probe se bazează
pe aplicarea unor cunoștințe particulare pe care nu le posedă subiecții cu drept de a numi expertiza.

18
19