Sunteți pe pagina 1din 130

BL

Bucovina Literară
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

serie nouã, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


REDACTOR-ŞEF:
Alexandru Ovidiu VINTILĂ

REDACTORI:
Mihaela GRĂDINARIU
Ioan MATEICIUC
Isabel VINTILĂ

COLEGIUL REDACŢIONAL:
Nicolae CÂRLAN
Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU
Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU
Monahia Elena SIMIONOVICI (Preşedinte de onoare al S.S.B.)
Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa STEICIUC

COLABORATORI PERMANENŢI:
Adrian ALUI GHEORGHE (Piatra Neamţ)
Liviu ANTONESEI (Iaşi)
Leo BUTNARU (Chişinău)
Marius CHELARU (Iaşi)
Paul EMOND (Bruxelles)
Gheorghe GRIGURCU (Târgu Jiu)
Ioan HOLBAN (Iaşi)
Liviu Ioan STOICIU (Bucureşti) Număr ilustrat
Magda URSACHE (Iaşi) cu reproduceri după lucrări
Matei VIŞNIEC (Paris) ale artistului plastic Ioniţă Benea.

Redacţia şi administraţia: Conceptul grafic al revistei:


Str. Ciprian Porumbescu nr. 1, 720066 - Suceava Ioan Mateiciuc.
E-mail: ovidius_vintila@yahoo.com.

Puteţi să ne scrieţi şi la adresa:


Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, str. Mitropoliei nr. 4,
720035 Suceava.

Răspunderea pentru opiniile exprimate revine în exclusivitate autorilor.


Manuscrisele trimise redacţiei nu se înapoiază.
BUCOVINA LITERARĂ 1
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

AUTOGRAF Ovidiu GENARU

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


2 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

JURNAL COMENTAT
Liviu Ioan STOICIU

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 3
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

C ADRAN Paul EMOND Nod

C apul meu în oglindă și o cravată gata de


legat, scenă clasică și repetitivă: eu, căznin-
du-mă să leg elegant cravata; capul meu în oglindă, tare.
– Și totuși, ceva nu merge, îți zic.
– Ia-o de la capăt și strânge nodul un pic mai

sforțându-se să mă ajute. Eu, din ce în ce mai nervos, – Te previn, e ultima încercare.


el, ca musca la arat. – Hai să te văd! Nu, e chiar mai nasol.
– Te agiți, te agiți. Nu-i chiar așa de complicat, – Am să arunc pe fereastră cravata asta!
ce naiba! – N-o arunca, a costat o avere.
– În principiu nu-i atât de complicat, dar uite – Crezi că trebuie s-o port numai pentru că m-a
că… costat o groază de bani, când de fapt nu-mi stă de loc?
– Asta-i din cauză că lași partea dreaptă prea – Culorile ei îți vin bine.
lungă, atunci când începi. – Dar lungimea și grosimea nodului sunt ca nai-
– Dar dacă o las mai scurtă, celălalt capăt rămâ- ba.
ne mai lung, la final. – Mai e și neîndemânarea ta! Tare mai ești stân-
– Trebuie să găsești calea de mijloc. gaci!
– Cum vine asta? – N-o lua de la capăt! Deja am întârziat groaznic
– Uite, așa n-o să meargă. Trage la stânga. de mult!
– Dacă o trag la stânga, nodul o să fie prea în- – Ia o altă cravată, o să fie mai ușor.
gust, ai să vezi. – La cămașa de pe mine, numai asta se potri-
– Nu neapărat. vește.
– Ba da. E din cauza modelului de cravată. – Schimbă cămașa.
– Atunci, fă-i două bucle în loc de una. – Nu mai am timp. Chiar dacă mă strânge un
– Uite! Cum ți se pare? pic la gât. Dacă mergem tot așa, o să fac apoplexie.
– Nu prea merge. Acum, cravata pare prea scur- – Desfă primul nasture, hai!
tă. Ia-o de la capăt. – Și-atunci, cu cravatace fac?
– De mai bine de zece minute mă chinuiescca – Tocmai! Nu o legi până la capăt, rămâne cu un
un tâmpit. Gata, mai fac o ultimă încercare. centimetru mai largă și-ți dă un aer boem și elegant în
– Mi se pare că începi corect, așa cum faci. același timp.
– Cu atât mai bine! Țac! țac! țac! uite! – Bună idee, dar trebuie să mă grăbesc.
– Nu, nu-i bine defel. – N-ai decât, grăbește-te.
– De ce? – Numai că nu reușesc să desfac primul nasture.
– Pentru că partea din față e mai scurtă decât cea Mă strânge.
din spate. E tare urât! – Insistă!
– Dar așa? – Fir-ar să fie, s-a rupt! Ah, ce ghinion!
– E și mai scurtă în față! Ce naiba ai făcut? – Nu-i chiar așa de grav.
– M-am săturat de cravata asta! – Glumești? Se vede imediat când lipsește pri-
– Dar tu ai… mul nasture.
– Oh! gata! – Situațiile disperate cer măsuri disperate! În
– În orice caz, are culori drăguțe. locul cravatei, pune-ți eșarfa cea fină, albastră și lipsa
– De asta am cumpărat-o, numai că lungimea nasturelui n-o să se vadă.
lasă de dorit. – Pe căldura de-afară? Unde ți-e capul?
– Nu pare ca nu-i nici mai lungă, nici mai scurtă – Găsești vreo altă soluție?
decât orice altă cravată. – Nu.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
4 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

– Și-atunci?
– Atunci, data
viitoare, mă lași naibii în
pace, mă lași să-mi fac nodul
la cravată cum mă pricep și-o
să iasă bine.
Capul meu în oglindă
se încruntă, strânge din buze, se
strâmbă în fel și chip. La fel fac și
A N
eu, pentru că nimic nu e mai ridicol
decât să merg la întâlnire cu eșarfa asta
ridicolă, iar dublarea cuvântului „ridi-
R

col” nu e deloc inadecvată.


A D

(Text din volumul Quarante-neuf


têtes dans le miroir, în curs de apariție. Tra-
ducere de Elena-Brândușa STEICIUC)
C

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 5
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

REFLU X Alexandru Ovidiu VINTILĂ Virgil Teodorescu. Negru pe alb.


Schiţă de portret

Ș i Virgil Teodorescu poate fi considerat un


caz în sine al literaturii de la noi, virulent
la început, treptat se va cuminți. Mai mult, va ajunge
amintire”. Titlul acestei poezii este „Oceanul inocenței”
și începe în felul următor:
„Tu,
președinte al Uniunii Scriitorilor din România anilor ce-ai sporit cenușa cuptoarelor naziste
șaptezeci. De asemenea, la fel ca Geo Bogza va fi aca- c-un pumn de pulbere rătăcitoare[…]”2.
demician. Cum poezia e inerentă vieții și morții, Virgil Te-
În fine, Virgil Teodorescu, prins de retorica su- odorescu simte nevoia să-l omagieze în versurile sale pe
prarealismului românesc, își articulează discursul poe- Benjamin Fondane, strălucitorul poet și gânditor, ucis
tic în chip ritualic, negru pe alb, încercarea de explicare la Auschwitz, pe data de 3 octombrie 1944. Propen-
a raționalului fiind eludată din start. Așadar, absurdul, siunea pentru avangardă a ambilor, poezia antipoetică
și, în general, orice forțează rațiunea, poate fi o cale de pe care au cultivat-o și unul și celălalt, „strigătul” de
urmat în poezie, pe care o vede, sau cel puțin în peri- revoltă în fața lumii, toate acestea și încă altele, puncte
oada sa suprarealistă o vedea, prin excelență subversivă. comune sau nu, îl impun pe Fundoianu/Fondane în
Ca atare, perspectiva logicii comune este combătută conștiința și memoria lui Virgil Teodorescu.
cu vehemență. Există, în interiorul discursului poetic Din moment ce în 1969 va publica o antologie
al lui Virgil Teodorescu, o permanentă tendință de re- de peste 600 de pagini pe care o va intitula Blănuri-
așezare a lumii și a limbajului undeva dincolo de ceea le oceanelor, exact ca primul volum de versuri al său,
ce înseamnă pentru suprarealiști „ridicolul literaturii”, apărut în 1945, tom fără doar și poate suprarealist,
logica formală a spiritului unei burghezii conformiste. este limpede că autorul nu a vrut să o rupă cu trecu-
Cert e că în poezie un anume mecanism supra- tul. Pe parcursul întregului tom de la mijlocul anilor
realist, avangardist, nu va fi abandonat. Iar poezie veri- patruzeci, carte inclusă în mult mai amplul volum din
tabilă, citindu-l, vom regăsi inclusiv în volume cu tentă 1969, se pot lesne recunoaște idealurile fundamentale
proletcultistă cum ar fi spre exemplu Semicerc, Bucu- ale suprarealismului. Un poem superb din prima carte
rești, Editura pentru literatură, 1964: de poezie a lui Teodorescu, apărut și în antologia din
„Ori songul elefanților bătrâni 1969, este „Candoarea rochiilor pietrificate”:
să-l scriu pentru colinele de zgură, „N-am știut niciodată care dintre sânii tăi își
fantasmă și măsură dispută întâietatea
a barelor zvâcnind ca niște mâini?”1. Și porți pe umeri gâtul din secolul trecut
Chiar dacă păstrează unele asocieri insolite din N-am știut niciodată
poezia sa primă, totuși lirica din acest volum este una Pe care parte a corpului balanțele își înclină
destul de plată, facilă, îmbibată pregnant de ceea ce lumina
chiar el numește „caligrafia zilei”. Așa ajunge să închine Insula în evantai n-am știut niciodată cum își
poeme primului cosmonaut sau, militând în continuare încheie nasturii
pentru cauza proletariatului, să închine versuri lui Petre În timp ce pe deasupra mai trec trăsuri ușoare
Gheorghe, figură eroică, simbol al întregii muncitorimi Cum pocnesc paharele cu mercur sau cu ceai
care s-a luptat cu „sistemul criminal al oprimării”, cu Când dansatorii renunță la premiu
„sălbăticia cugetelor strâmte”. N-am știut niciodată
Tot în acest volum, Semicerc, Virgil Teodorescu Că în fundul cutiilor de pudră
îi va dedica un poem și „Lui Barbu Fundoianu, în Zac mușcăturile amanților tăi

1
Virgil Teodorescu, poemul „Song”, din volumul Semicerc, 2
Virgil Teodorescu, poemul „Oceanul inocenței”, din Se-
București, Editura pentru literatură, 1964, p. 21 micerc, București, Editura pentru literatură, 1964, p. 50
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
6 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Gheara de fier cu care atragi pe ghețuri foca Breton. Pentru poetul suprarealist român Virgil Teodo-
Și întreaga ta colecție de mărci străine rescu revelatoare este realitatea superioară sau suprareali-
Mișcarea diurnă n-am știut niciodată tatea care se bazează pe încrederea în anumite forme de
Că e un apanagiu al călăreților din insulă asocieri, în atotputernicia visului, în jocul dezinteresat
Când își strâng aripile reci și când al gândirii. Prin poezia suprarealistă tinde să surpe defi-
Șerpii vin să bea cenușa ta bolnavă”. nitiv toate celelalte mecanisme psihice și să se substituie
Am citat în întregime poemul pentru că este lor în rezolvarea principalelor probleme ale vieții4. Prin
unul izbutit, cu un suflu care implică o adeziune a titluri precum „Blănurile oceanelor”, „Garoafa convul-
trăirii specială. Mai mult, acest tip de discurs liric este sivă”, „Extraordinara somnolență a părului” ș.a., poetul
emblematic pentru perioada angajat suprarealistă a lui avangardist nu își dorește doar să șocheze cititorul, ci
Virgil Teodorescu, un artizan, după cum se vede, care vrea și să-l introducă în aria suprarealității, a libertății,
știe să-și dozeze perfect condimentele când e să facă po- acolo unde totul este posibil. Oricum, prin poemele
ezie. Victor Felea surprinde exact, ceea ce se observă și sale de factură avangardistă,Virgil Teodorescu își decla-
în poemul citat mai sus, „declanșarea promptă și fără ră plenar, la fel ca Breton și, în general, ca toți supra-
dificultăți a fanteziei poetice și a mecanismului ver- realiștii, nonconformismul absolut: „Vara asta trandafirii
L U X
bal care o însoțește”3. Este un poem care polarizează sunt albaștri; pădurea e de sticlă. Pământul drapat în
forțele stranii ale suprarealității pe care Virgil Teodo- verdele său mă impresionează tot atât de puțin cât o
rescu încearcă să le capteze prin procedee care depășesc fantomă. A trăi sau a înceta să trăiești sunt soluții ima-
granițele înguste ale logicii raționalismului categoric. ginare. Existența este în altă parte”5.
Cert e că poetul apelează la încorporarea unor imagini
E F

neobișnuite în materialul de construcție poetică, exact


ca în rețetarul din manifestele suprarealismului ale lui
4
Conf. Primului manifest al suprarealismului de A. Breton,
în Mario De Micheli, Avangarda artistică a secolului XX,
3
Victor Felea, Secțiuni, București, Cartea Românească, București, Meridiane, 1968, p. 298
R

1974, p. 119 5
Ibidem, p. 314
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 7
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

HY P O STAS I S Sebastian REICHMANN În carne dar fără oase


(fragmente)

A mintirea cea mai obsedantă din copilărie


este aceea a unui maidan, legată de ideea de
supraviețuire. În curtea unei case abandonate, aproape
chiul și noul stau cot la cot, și unde ceea ce pare într-o
zi că dispare renaște mult mai puternic în altă parte și
alt moment.
în ruine, din orașul unde m-am născut, mă văd preado- (...)
lescent, lansat într-o aventură care începe de îndată ce
mă strecor printre zăbrelele unui gard de mult demolat, *
în căutarea urmelor vieții din vremea în care exista un * *
Castel. Cei pe care îi întâlnim sunt întotdeauna o pre-
Acest spațiu precis, în afara tuturor incintelor, figurare a altora, fără să putem ști ai cui. Doar après-
unde așteptam ca totul să fie neprevăzut, doar surpri- coup putem afla, și asta doar câteodată, a cui prefigurare
ză, plăcere, dar unde fețele cele mai familiare deveneau sunt cei pe care îi vedem așteptându-ne parcă la capătul
măști modelabile după voia fiecăruia, gata să reacțio- unui drum. A priori nu știm nimic despre acest drum,
neze imediat dacă sentimentul de stranietate devenea despre un asemenea drum, nu știm nici măcar că ne
prea apăsător. aflăm pe un drum.
Infinit mai depeizant decât să-ți citești propriile
cuvinte traduse în altă limbă răsună ecoul cuvintelor
găsite de un altul, care readuc ce ai scris în limba me-
reu nouă, de adopţie, în limba ta maternă. Să te-ntorci Pianul inversat
în felul acesta la limba copilăriei, aproape în silă, ca și
cum ai realiza brusc că tot proiectul e sortit eșecului, Pe măsură ce înaintez sub arcadele acestui pasaj,
sau ca o renunțare ușor camuflată? Ar trebui traversat pe pardoseala din plăci dreptunghiulare de gresie care
din nou maidanul, dar în sens contrar, maidanul unde se mișcă jucăușe de cum le atingi, precum clapele unui
toate limbile au aceeași valoare, dominate însă de limba pian inversat, care se ridică în aer la fiecare atingere a
întâlnită sub hipnoză și care te ghidează. degetelor pianistului, colonadele care susțin arcadele,
Contrariul absolut al unui nicăieri, maidanul precum și greutatea zecilor de apartamente propășite
este un loc al transmutației „par excellence”, unde ve- acolo deasupra, se prăbușesc una după alta. Colonade-
le se prăbușesc fără zgomot, ceea ce la prima vedere,
mai bine zis la primul auz, pare de neînțeles. Încerc să
descifrez sensul ascuns a tot ce mă înconjoară, fără nici
o idee preconcepută, dar și fără nici o speranță, știind
prea bine că nu există vreun sens ascuns. Există doar
un pian inversat, un pian cu clape inverse, un pian cu
clapele pe dos. Muzica lui este inaudibilă pentru mulți-
mea celor care, ca și mine, străbat zilnic pasajul delimi-
tat de colonadele vărgate. E adevărat că nu v-am spus
nimic până acum despre dungile verticale care împodo-
besc colonadele. Ieri seară am trecut din nou pe lângă
ele, și deși nu sufăr decât rareori de halucinații vizuale,
am avut din ce în ce mai clar senzația că drumul pe care
mergeam devenea vertical și că dungile nu erau altceva
decât marginile acestui drum pe care nu trebuia să-l
părăsesc, cu orice preț.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
8 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

ADRIAN DINU RACHIERU

I NT ERV I U
Mihaela GRĂDINARIU
Dubla spirală a înstrăinării
MG: Adrian Dinu Rachieru. O lumină, caldă Soloneț) la Timișoara și retur, descoperind un puzzle al
și calmă, din Bucovina noastră, pribegind în ceala- vârstelor, începând, desigur, cu cele mai vechi amintiri.
laltă margine de lume. O lume depărtată și împie- Dintre ele se detașează, negreșit, figura Mamei, caldă,
trită, ca-n basmele cu păduri de cremene și munți blândă, iubitoare, veghindu-mi protector primii pași
care se bat în capete. Și distanțe ce nu se măsoară, (împreună, șovăielnici), pornind poticnit în lume. E o
pașnic, în kilometri așternuți sau deșternuți, ci în relație specială pe care, memorabil, a definit-o, se în-
absențe-prezențe, rotindu-se amețitor într-un ca- țelege, un poet: „M-atârn de tine, Poezie, / Ca un co-
lendar cu tristeți călătoare, unde anotimpurile se pil de poala mumii”. Citându-l pe Alexandru A. Phi-
fugăresc mereu neodihnite și-și găsesc vremelnic lippide, gândul îmi fuge la un alt poet, uriașul Grigore
adăpost în gânduri, lacrimi răsucite, cărți și bucurii Vieru (un mămos, nu?), cinstind, cu sufletul „jilăvit”,
înflorind firav. pe temelie sapiențială, Matria chiar în „anii chirilici”,
Între acasa bucovineană și acasa bănățeană se având cultul mamei (ca nume „zuruit”), însuși cos-
deșiră, înfiorat, zvonul de cântec, rană de nevinde- mosul înfățișându-se sub nimb matern. Nu devenea
cat a unor generații: Măicuță, nu mă sfădi, măicu- mama „osia lumii”? Sfârșind antologic: „Mamă, Tu
ță, / Duce-m-aș și n-oi veni, / Ș-apoi, mamă, ți-a fi ești patria mea!” Fiindcă a vorbi sănătos limba mamei
dor de mine. / Ăi gândi c-am mărs în sat / Și-oi trece (azi, vai, „birjărită”) rămâne o datorie patriotică.
munții-n Banat. / Ăi gândi c-am mărs la joc / Ș-oi Să vorbesc, însă, despre mama mea. A fost în-
trece munții-n Brașov. / De-acolo-oi lua motoru / vățătoare și, prin jocul întâmplării, împreună cu tatăl
Cu trii stații mai încolo. / De-acolo ți-oi scrie-o car- meu, tot învățător (și director școlar) au ajuns și au
te, / Mult noroc și sănătate. / Ș-apoi, mamă, ți-a fi rămas, o viață, la Soloneț. Așa că primii mei ani școlari
dor de mine… sub dăscălia ei i-am petrecut, la propriu și la figurat.
Și, pe urma silabelor și a pașilor părelnici, Mi-amintesc că, luându-mă cu joaca, uitasem că s-ar
din ce în ce mai rari, se întrupează obrazul MA- fi cuvenit să învăț tabla înmulțirii. Cum pe-atunci nu
MEI. Mama, pe care n-am cunoscut-o față către foiau komisarii corectitudinii politice (erau alții, de
față, dar pe care mi-am închipuit-o mereu într-o extracție bolșevică), n-am scăpat de nuielușa de alun,
continuă așteptare, înconjurată de lumină nestinsă pedepsit exemplar în fața clasei. Nu vreau să risipesc
și mireasmă de măr. Vorbiți-mi despre mama Dom- acum vorbe mari, o amintire luminoasă, iradiind iubi-
niei-Voastre. Despre cea mai veche amintire, despre re, se refugiază într-o tăcere pioasă. Acolo, doar acolo
primii pași împreună, despre praguri de sus și de rămâne vie. Și intangibilă. Iată, sunt aproape zece ani
jos, despre așteptări și drumuri fără capăt. de când m-a părăsit și, inevitabil, drumurile mele bu-
covinene s-au rărit. Cum spuneți, acum nu mai sunt
ADR: Mărturisesc că ispititoarea Dvs. propu- așteptat de nimeni...
nere, încropind împreună, la distanță, un dialog epis- O altă amintire îmi dă ghes, însă, izbucnind
tolar, m-a sedus din prima. Deși temerile, recunosc, din subteranele memoriei. Eram bolnav, febril, și îl aș-
mă vor însoți. Fiindcă nu de întrebări mi-e frică, ci de teptam, țintuit în pat, pe Moș Crăciun. Care a venit,
propriile-mi răspunsuri. Plus că, temperamental, nu eu observând că mâinile moșului, oferindu-mi daruri,
prea rimează; vor fi, bănuiesc, întrebări meșteșugite, de semănau teribil cu mâinile mamei. La întrebarea mea,
vibrație lirică, lansate de o extraordinară poetă și, pe de n-am primit, atunci, un răspuns din partea „moșului”;
altă parte, răspunsurile mele, seci, glaciale, în armură el s-a înfiripat mai târziu, când ieșeam din inocența
sociologică. Dar ne vom descurca, sper, împăcându-ne copilăriei. Adică părăsind un rai terestru, definitiv
cumva. pierdut.
Așadar, vom călători prin ani, de la Rîșca (via
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 9
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Armurile, și cea poetică și cea sociologică, și părinții mei, profesori de Limba Română, se risi-
altele, pe care le vom purta și lepăda pe rând, sunt peau între ore de curs, pregătire, muncă patriotică,
făcute, inevitabil, pentru a se ciocni, pentru a scoate spectacole, ședințe interminabile, vizite la copii,
scântei, la lumina cărora vom construi, pas cu pas, practică la pădure, toamna… Una peste alta, învă-
Drumul. Calea străjuită, în prezentul continuu, de țând în schimburi alternative, până în clasa a cin-
icoane, într-adevăr vii, adăpostindu-se în tainițe cea ne vedeam doar dimineața și seara, tovarăși de
ale sufletului nostru și, paradoxal, cuprinzându-ne drum având cărțile, descoperite de timpuriu. Cum
protector în aura nicicând stinsă. La capătul celălalt v-a fost copilăria și cât de adânci rădăcinile locului
al cumpenei ființiale, desigur, luminează cealaltă natal, un sat încrustat pe harta simbolică a geogra-
bornă a copilăriei, Tatăl. fiei personale a devenirii?

Ținutaș al Neamțului, școlit pe la Cernăuți și Da, ne vom preumbla prin cotloanele memo-
visând să dăscălească, luminând norodul, precum altă- riei, reînviind și „aurind” fugoase imagini de altădată.
dată Popa Tanda (model declarat!), trecut prin Marele Din acel rai al copilăriei, edenizat și, vai, definitiv pier-
Război, învățător la Șerbăuți și apoi la Soloneț, s-a le- dut. Și din acel sat care, metamorfozat, azi pare că nu
gat definitiv de acest sat. Unde a construit două școli mai este al meu. „Încrustat” în memorie, desigur, pără-
(prima prin munca voluntară a sătenilor), un monu- sit, primenit, populat de oameni noi, de figuri străine.
ment al eroilor și a scris monografia satului, sperând să Cercetat, s-ar zice, cu detașare, cu răceală, printre vile
inaugureze și un muzeu pentru care adunase, cu sârg, impozante, răsărite precum ciupercile și mașini fițoase,
varii obiecte. L-am „redescoperit” târziu, din păcate. aduse de cei rătăciți în străinie, golind țara prin aceas-
Iertată-mi fie această tardivă mărturisire de iubire fi- tă cumplită hemoragie românească. Și care, constat,
lială. Spun asta deoarece, în copilărie, ne vedeam rar. nu îngrijorează pe nimeni! Iar cei dragi s-au mutat în
Toată ziua bătea ulițele, chemând bărbații la muncă, cimitir. Drumurile mele, inevitabil, s-au rărit, vin rar
sorcovit de lelițe aprige, „înarmate” cu faimoasele co- pe-acasă, în fugă. Și totuși mă întreb dacă am plecat cu
ciorve. Și însoțit de alaiul câinilor. Plus ședințe, ore, me- adevărat de-acolo. Mă încearcă această ciudată senzație
morii, rapoarte, deplasări etc., luptând cu tenacitatea că, de fapt, nici nu l-am părăsit vreodată, că rădăcinile
birocratică și îngustimile unor oficiali. Încât, târzior, („adânci”, da) ar împiedica orice evadare spre alte zări.
am realizat aceste teribile sforțări ale unui fost director Dar trebuie să recunosc că mă sprijin pe un trecut care
școlar, dedicat total unui sat în care, și eu, mărturi- a murit. Pe o biată iluzie. Și totuși, mărturisesc, orice
sesc, mă simt înrădăcinat. Din pridvorul clipei de azi, reîntoarcere mă energizează, prind puteri, renasc eu în-
rămâne, însă, regretul de a-i fi priceput cu întârziere sumi, chiar dacă satul meu nu mai există.
această lecție de-o viață. Pe care, dincolo de prețuire,
încerc s-o urmez, cinstind tocmai vocația constructivă. Nu cred că trecutul moare cu adevărat, pe
Să mai adaug că școala, recent renovată (cu fonduri de-a-ntregul, vreodată, ci doar se refugiază, subtil,
U

europene și prin grija primăriei) îi poartă numele. Pen- într-un ascunziș, într-un pliu al ființei. Sadoveni-
tru mine, învățătorul emerit Ioan V. Rachieru rămâne zând, morții (încă) poruncesc celor vii… Despre
I

omul faptelor. Pildă de urmat, cu atât mai mult azi, în- satul de astăzi, despre mutațiile ireversibile, păgub-
R V

tr-o Românie confuză, gălăgioasă, polarizată, doldora oase și dureroase, sociologul va da samă un pic mai
doar de promisiuni. Dar democrația (fie și „originală”, târziu. Acum, în Cuptorul anului 2019, vă provoc
recunosc) rămâne, vorba lui Eminescu, „un monstru la un necesar exercițiu matematic. Cum nu putem
vorbăreț”. Ne-am gospodărit prost libertatea câștigată ocoli, cu nici un chip, numerele, vă rog să jalonați
T E

în ‚89 (căzând în libertinaj), iar școala, vai, suportând câteva repere esențiale ale existenței marca ADR,
bufeuri reformiste, este în cădere liberă... începând, firește, cu 15 septembrie…
N

Vederea cea rară din copilărie, cu atât mai Nu cred nici eu, între noi fie vorba. Stă pitit,
prețioasă, aurește astăzi tablourile votive ale ființă- erupe, țâșnesc neașteptat amintiri fulgurante și dispare
rii de sine… Îmi amintesc și eu de acei ani, când odată cu noi și cu cei care ne-au însoțit în această subli-
I

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


10 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

mă călătorie terestră. Adică „echipa cu care trecem prin ne negația. N-a fost să fie; dar despre această aventură
lume”, cum spunea un mare prozator (C. Țoiu, mai ceva mai la vale, când vom vorbi, sper, despre „exilul

I U
precis). Dar să vă mulțumesc pentru gentilețe, ocolind banatic”. Sociologia, în acei ani, era foarte căutată. Ra-
– cu grație – anul în care am văzut lumina zilei. Se pid, însă, și-a pierdut funcția critică, devenind o anexă
întâmpla în 1949 (iată, trecut-au șapte decenii și parcă propagandistică, o știință apologetică. Încât, după o

R V
nu-mi vine să cred), în Soloneț (de Jos, pe-atunci), în vreme, m-am refugiat în critica literară, amintindu-mi
comuna suceveană Todirești. Unde am făcut și școala brusc că în anii liceeni toți băieții clasei erau îndră-
primară, apoi liceul, la „Ștefan cel Mare”, și Facultatea gostiți de profesoara de română. Și învățau cu sârg...
de filosofie (Secția Sociologie) a Universității bucu- Așa că, pentru a fi sincer, „replierea” mea are și o cauză

I N T E
reștene. Absolvită în 1971, alegând (crud fiind, adică (feminină, inevitabil).
necopt) orașul cel mai depărtat de casă pentru a obți-

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 11
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Nu-mi mulțumiți! Cu sinceritate pădureață organizate, cu tenacitate, de Ilie Penciuc. În 2007, de


(o să vă mai izbiți de ea, cu siguranță), nici mie pildă, la patruzeci de ani de la absolvire, a fost nevo-
nu-mi vine a crede rotundului acestui 70. Haideți, ie de ecusoane pentru a ne recunoaște! Dar dăinuie,
așadar, să modificăm măsurariile obișnuite și să printre cei care au mai rămas, un frumos obicei. La
înnumărăm, cu infinită răbdare, altceva decât ani. început de iunie, în fiecare an, la restaurantul Brădet,
Pentru că v-am simțit mereu un spirit puternic, tâ- trupa (rărită) se adună. Poate voi nimeri și eu, cândva,
năr, neînfrânt în inconfundabilele pagini scrise, că- pe-acolo...
utate (de mine, firește), cu sârg, prin reviste, și, mai
apoi, prin volume întregi. Impresia „de lectură” s-a Da, școală pe brânci și atmosferă cazonă,
consolidat (fără a se rigidiza) odată cu întâlnirea cu două ingrediente din ce în ce mai contestate as-
discursul atât de viu al Profesorului, la numeroase tăzi, în epoca ultrafragilei generații snowflake…
manifestări culturale de prestigiu ale Bucovinei, Cu siguranță, au fost ani rodnici, care au pregă-
unde sunteți prezent, an de an. Bucovina, spațiu tit parcursul ulterior. Drum continuat, așadar, la
fabulos, unde, ați amintit deja, ați absolvit un liceu Universitatea bucureșteană, la secția Sociologie a
de elită. Care sunt cele mai pregnante amintiri de Facultății de Filosofie. Alegere cel puțin interesan-
atunci, ale unui timp când școala îți dăruia, cu ade- tă, într-o perioadă în care tinerii se visau ingineri,
vărat, o temelie de nezdruncinat? doctori, militari, iar țara avea ca imperativ con-
struirea omului nou, trăitor în societatea socialistă
Am „prins” directoratul d-lui Obadă; adică, în multilateral dezvoltată… Și distanțele acelui timp
traducere: atmosferă cazonă și școală pe brânci. Plus (geografice, emoționale, simbolice) dintre margine
brand-ul ștefanian care, atunci și acum, obligă. În acei și centru mi se par uriașe, generatoare de presiuni
ani liceeni (1964-1967) au fost întâmplări de tot so- potențial erodante, destructurante. Care a fost im-
iul. De la primul cinci, înhățat de la tipicarul profesor pactul acestei prime schimbări de paradigmă asu-
Gafița, brusc enervat (chicoteam în bancă!) la primul pra tânărului plecat din matricea spirituală a Bu-
zece (pe liceu!) oferit de domnișoara Varvara Ursache covinei ?
(zisă și Păpușica), după ce, bănuiți, m-a bombardat
cu întrebările. Când, indispusă, s-a „predat”, renun- Aș fi vrut să fac arhitectura, dar m-a „deturnat”
țând la un zece din zestrea strict profesorală! Cea mai domnișoara Săveanu, profa de filosofie, îndemnân-
frumoasă amintire e legată, însă, de numele profeso- du-mă stăruitor „să dau” la Sociologie. Și am ascul-
rului de română Ștefănescu, un domn în carne și oase. tat-o. Și nu regret. Tocmai se relansase (1966) învăță-
Care, în anul terminal fiind, mi-a cerut să-i dăruiesc mântul sociologic, grație lui Miron Constantinescu,
o carte! Oi fi făcut ochii mari, nu prea pricepeam ne- marxist din Școala gustiană, proaspăt reabilitat, uns
obișnuita solicitare, dar, rapid, m-am dumirit: urma de Nicolae Ceaușescu ministru al Învățământului. Au
să mă duc la librărie, tocmai apăruse o mică sinteză fost ani grozavi, eram tineri și naivi, trăiam „mica li-
U

sadoveniană a lui Constantin Ciopraga și, cu banii beralizare” (care s-a frânt în 1971, odată cu faimoasele
oferiți de profesor, să o cumpăr. Și, desigur, să i-o ofer, Teze); să nu uităm acel fierbinte august ‘68 și discur-
I

cu autograf! M-am codit, am cedat până la urmă, cu sul ceaușist, condamnând invazia Cehoslovaciei de că-
R V

promisiunea că la prima mea carte am să-l caut, împli- tre trupele Pactului de la Varșovia (minus România),
nind, astfel, peste ani, ruga. N-a fost să fie, profesorul aducându-i liderului nostru un imens capital politic
s-a grăbit să plece... în ochii Vestului. Din care s-a hrănit ani în șir. Au fost
Au încolțit atunci multe prietenii (de scur- atunci ani de deschidere, am fost vizitați de mari lideri
T E

tă respirație), afecțiuni volatile și, să nu uit, frisonul ai lumii și noi, entuziaști, îi ovaționam la Arcul de Tri-
erotic (pomenit deja), provocat de o doamnă al cărei umf. Pare greu de crezut, dar în anii ‘50, asaltați fiind
nume l-am trecut, nedrept, sub tăcere, profesoara Ma- de negurile dogmatismului, sociologia (ca și ciber-
N

ria Ciornei. Tocmai debutase în profesorat! netica) erau taxate drept „științe imperialiste”. Brusc
Bineînțeles, cărările vieții ne-au despărțit, dis- devenită disciplină „la modă”, sociologiei i s-au pus
tanța m-a împiedicat să particip la agapele colegiale, în cârcă (urmând să le și „rezolve”) sarcini mult peste
I

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


12 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

puteri. Fiecare mare întreprindere, de pildă, se echipa (care, între noi fie vorba, n-a prea fost). 47 de absol-
cu un astfel de specialist, expus în vitrină, confruntat venți de la Sociologie (singura secție pe țară) își pri-
cu marile probleme ale paradigmei dezvoltaționiste: meau, la alegere, repartițiile ministeriale. Peste o sută
fluctuația forței de muncă, integrarea socio-profesio- de locuri (!), majoritatea în București, la întreprinderi-
nală, navetismul, urbanizarea etc. Practica de vară, la le-mamut, firește! Cum în studenție mă chinuisem cu
Slatina și Pitești (în cazul meu), cu ample cercetări un ulcer bulbar, refuzând, din cauza terenului, o ofertă
de teren (comandate) prefața acest inventar nevralgic, de la Scânteia (la recomandarea unui profesor) ca viitor
sfârșind prin a compromite, prin neputință și apolo- frenetic reporter, am ales, raționând infantil, cel mai
gie, disciplina, cea care s-ar fi vrut chirurgie socială, îndepărtat oraș de Suceava! Sperând, desigur, să obțin
eliminând disfuncțiile; or studiile noastre (critice) nu negația. Nici o clipă nu m-am gândit unde anume, ab-
interesau, concluziile displăceau, sugestiile ameliora- solut la întâmplare, dus de val, mizând doar pe reîn-
tive se amânau, deveneam – treptat – indezirabili, în toarcerea acasă. Din păcate, județul Suceava nu figura
ciuda hei-rupismului și triumfalismului retoricii de cu solicitări (locuri) pe acea listă, altminteri bogată. Așa
partid, bifând și raportând succese în cascadă. Așa că am nimerit la CEIL Timișoara, adică în traducere
că, am povestit deja, m-am refugiat (ca dezertor) în Combinatul de exploatare și industrializare a lemnului!
critica literară. După ce, firește, la întreprinderile ti- Am mai făcut, însă, o boacănă. O colegă de
mișorene pe unde am ajuns și apoi la un Centru de la Psihologie primise repartiție la Câmpulung Mol-
Cercetări medicale am slujit, după puteri, Sociologia, dovenesc, la Liceul Militar. I-am propus, imediat, „un
livrând studii inutile (recunosc). Adică solicitate și ne- târg”. Ea urma să obțină negația de-acolo, în locul
aplicate. Dacă toți suntem niște ratați, gândindu-ne ei venind eu, fălos, nevoie-mare, după ce, desigur, îi
la proiectele și visele pe care, candizi, le schițam când- convingeam pe cei de la CEIL să renunțe la „servici-
va, luând voinicește viața în piept, vă cer favorul unei ile” mele inestimabile. Conducerea Liceului Militar
mărturisiri. Dar rămâne între noi. Eu, în copilărie, a marșat, fata a plecat, dar eu n-am mai ajuns acolo
îmi doream să fiu tractorist, stârnind desculț colbul pentru simplul motiv că timișorenii m-au blocat. Nici
drumurilor soloncene. N-a fost să fie... vorbă să-mi dea drumul. Deși mă străduisem, aproape
lacrimogen, să-i înduplec. Am discutat îndelung cu
Interesante foarte aceste „deturnări” (de directorul general Papavă, un om extraordinar, (l-am
genul feminin, firește…)!... Despre mărturisirile „prins” abia spre sfârșitul lunii august, fiind în con-
tractoristului ratat vom zgâria, ascuțit, pulberile cediu) dar verdictul a căzut implacabil. Aveau, cică,
amintirilor un pic mai încolo… Cum ați ajuns, to- nevoie de mine; ca să fiu mai explicit, aveau nevoie
tuși, după terminarea facultății, la Timișoara, oraș, de un sociolog. Așa că, resemnat, pus cu botul pe labe,
în imaginația mea, aflat nicăieri în altă parte de- prezentând scuze celor de la Liceul militar, am deve-
cât la capătul lumii? (Nu mi-am schimbat părerea nit, începând cu 1 septembrie 1971, „timișorean”,
nici după ce am reușit să ajung, anul trecut, pentru angajat la Serviciul Personal. Au mai fost tentative de
întâia dată acolo…) Care au fost, concret, prime- evadare (eșuate!) înspre Bucovina cea mirifică; despre

U
le locuri de muncă? Și, mai ales, cum de ați rămas ele, mai încolo...
acolo? Știu, e una din întrebările cu gust de cenușă. Deocamdată sunt la CEIL („spart” în 1974, eu I
Dar, câteodată, trebuie să răscolim încenușările, trecând la IPL), fac cursuri de reciclare psiho-socială
R V
oricât de grele, oricât de stratificate ar fi… cu maiștrii, mă ocup de ucenici (locuiam împreună
cu ei, la un cămin și jucam fotbal pe malul Begăi),
E o poveste încâlcită, recunosc. Dar îndemnul studiez, fără folos, fluctuația și navetismul forței de
Dvs., „răscolind încenușările”, merită un popas. Așa muncă, aplicând cu hărnicie chestionare. Și întoc-
N T E

că, pe îndelete, vom depăna o istorie de-acum veche mind studii pe care nu le-a citit nimeni! Altele erau
(poate străveche?), explicându-mi și mie cum am problemele stringente ale momentului, împovărat de
ajuns „la capătul lumii”... succese, trâmbițate de goarnele propagandei. Căreia
Era în anul de grație 1971, în iulie, când Ceau- Sociologia îi devenise o slujitoare devotată. Așa a în-
șescu lansa faimoasele Teze vestind redogmatizarea ceput „exilul” meu banatic...
I

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 13
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

RECI TI RI Adrian Dinu RACHIERU Ion Gheorghe sau căderea în timp

„dar vreau să mor ca un câine/ Gheorghe vine în atingere cu primitivismul, sondând


cu botul pe pragul de-acasă” prototradiţia, de idealitate etică, născând reverii miti-
ce. Totuşi, această poezie aparţinând unui descriptiv

Î ntr-un volum masiv (440 pagini), apărut sub


egida Editurii Academiei Române, Ion Ghe-
orghe îşi aduna O sută şi una de poezii şi, mustrător,
pare a fi la o minimă distanţare de real; scenariul ei
converteşte realul în fumigaţii halucinatorii şi mate-
ria epico-lirică capătă o vechime fabuloasă. Scotocind
pare a ne reaminti că „interesantul” autor, „inclasifica- arhaicul, sedus de plăcerile fantazării, poetul constru-
bil”, vorba lui Daniel Cristea-Enache, este „încă în ac- ieşte o mitologie paralelă, o revanşă a lumii arhaice,
tivitate poetică”. Privind retrospectiv, drumul pe care ţinând cont că „lumea se petrece ca-n legende” (cum
şi l-a croit Ion Gheorghe impresionează prin organi- ne avertiza chiar Ion Gheorghe în Balada ţăranului
citatea devenirii. Certamente, o concepţie de extracţie tânăr). De aici şi pasiunea sa pentru semnele runice
ţărănească îi ordonează viziunea, iar evoluţia sa, ani- (termen blagian de circulaţie) ascunse privirii profa-
mată de un ambiţios program, evidenţiază două linii ne, investigaţiile sale de paleontolog dezgropând, prin
tematice. La Ion Gheorghe, vocaţia concretului, nota- sentiment şi cuvânt, substratul prezumat. Tema subs-
ţia brută, reportericească (apăsată la debutul său „rea- tratului este definitorie. Dar Ion Gheorghe are ape-
list”, cu un roman în versuri) sfârşeşte în halucinant, tenţă şi pentru social şi poezia sa aspră, de miresme
după cum miticul, fabulosul conduc la un realism tari, cu lest verbal, plină de francheţe evocă ruperea
crud. Sub crusta evenimentelor comune, se infiltrea- din spaţiu-matrice; un expresionism existenţial, an-
ză ritualul magic şi realitatea se tulbură oniric; fiind, corat în tiparele etnosului arhaic şi al spiritualităţii
deopotrivă, un lirism al experienţei imediate şi având folclorice, implicat în prezent, dezvoltă coordonata
rădăcini ancestrale, poezia lui Ion Gheorghe fixează mitică a ruralului, adâncind drama dezrădăcinării, a
nucleele mitice ale realului şi se raportează la a doua dislocării mentalităţii arhaice. În Ion Gheorghe rever-
realitate, convocând un plan mitic de referinţă, plon- berează „patima ţărânii”, poetul monologhează cerce-
jând adică în irealitate. Gestul cotidian şi cel mito- tând izvoarele. E de amintit aici că după acel debut de
logic coexistă: transcripţia, expresia prozaică, pasajele construcţie amplă, plătind tribut modelor zilei (Pâine
descriptive sunt dirijate către un orizont mitologic, şi sare, 1957), după autoportretul semnat în Căile pă-
reabilitând şi disciplinând epicul, învederând vocaţia mântului (formula fiind frecventată în epocă), Caria-
eposului într-un lirism epopeic-vizionar, rapsodic. tida (1964) impunea o viziune eroică şi tragică, rea-
Este corect să recunoaştem că interesul acestei bilitând motive poetice compromise. Or, replica lui
poezii nu stă în primul rând în lirism. Preeminenţa Ion Gheorghe, dimensionând mitic prezentul, vine
construcţiei ideatice este vizibilă în concepţie; cu insa- chiar pe terenul poemului epic şi al baladei, cultivând
ţietate analogică, în delir asociativ, Ion Gheorghe cre- adică specii dezavuate după îngheţul dogmatic, mâ-
ează – reconstituind – o limbă şi o mitologie. Blaga nuind şabloane maniheice. Dacă primele sale volume
credea că, fără o gândire mitică, nu ia fiinţă poezia. sunt îndatorate clișeelor epocii, abia odată cu Nopți
La Ion Gheorghe, poet vizionar, această recomandare cu lună pe Oceanul Atlantic (1966) realismul socialist
e pusă în lucrare, obligând la efort şi fantezie. Poetul aparent „încetează”, crede N. Manolescu. Acele „scri-
este, forţând nota, un alt Schliemann care lucrează cu sori esențiale”, adresate „femeii celui plecat pe ocean”,
ipoteze (mituri) ca suport al actului poetic. El pleacă au suflu whitmanian, fără a anunța, însă, „presimțirea
de la o absenţă (ceea ce a fost), construieşte ipoteze protocronismului” (Manolescu 2008 : 944) sau de-
reţinând vestigii şi urme, iar textele sale, apăsat per- scriptivismul cu obsesii scientiste, legitimator, scoto-
sonale, au o funcţie sacrală dobândind, prin coerenţă, cind cu râvnă protoistoria pentru a ni-l oferi, târziu,
funcţionalitatea originară. S-a şi spus că poezia lui Ion pe zeul-părinte (v. Zamolksiile, 1988).
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
14 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Cu Vine iarba (1968), impulsul antropomor- pe tiparul descântecului şi al invocaţiei, transferând


fic, înscris tabloului germinaţiei universale, vorbește (reintroducând) mitul orfic în eposul tracic. După ce,
de invazia vegetalului. Ion Gheorghe redimensionează se știe, Cavalerul Manimazos, „heghemon și preot”,
faptele după un tipar somptuos, înfruntarea cu mis- însurat cu fecioara Logosului (Logoslavia) îl precede
pe însuși Orphaeus, un „înțelept din neamul lui”.
Poet solemn şi singular, taxat, sub povara eti-
chetelor ideologice, ca „expirat”, privit cu circum-
specţie, oferind însă o creaţie ce impune atât ca valoa-
re intrinsecă cât şi prin program, Ion Gheorghe avea
ca obiectiv diferenţierea. Despre poet s-a spus că refuză
afilierea la o generaţie şi, mai ales, alinierea la un stan-
dard liric. Această poezie creşte la frontierele literatu-
rii epice. Scormonitor al obârşiilor, poetul are obsesia
originii şi vocaţia eposului, fiind constructorul unei
mitologii paralele. Liric aspru, interesat de „muncile de
jos”, Ion Gheorghe merge în adânc, aflând rădăcinile
rurale ancestrale, cărând nămoluri prozastice, fascinat
de „ceea ce nu se vede”. În fond, substratul – ca motiv
fecund al creativităţii poeticeşti – a declanşat nume-
roase pusee de interes; or, pentru Ion Gheorghe, sen-
timentele şi cuvintele aparţin indubitabil substratului.
Fixat, aşadar, într-o vechime fabuloasă, Ion
Gheorghe pleacă de la o absenţă; epopeea se hrăneşte
dintr-un sistem mitologic ce se cuvine recuperat prin
invenţie, amalgamând sacrul, pragmaticul şi esteticul,
împreunând cunoaşterea şi simţirea. Cercetările sale,
convocând talentul care-i susţine intuiţiile, vorbesc
de temeritatea unui poet ce-şi urmează drumul, afun-
terul, angajând forţe obscure ori existenţa ritualizată, dându-se în mitologia substratului. Nu avem căderea
a viziunilor fantastice vor recunoaşte elementelor cos- de a discuta coeficientul de ştiinţificitate al straniilor
mosului un rost, o noimă, „o învoială mută”. În în- ipoteze din Cultul zburătorului; poetul însuşi, arun-
cleştarea dintre om şi lume iarba înspăimântă oraşele, când mănuşa, îşi dorea prin Scripturile, o iniţiativă
invazia stihială făcând elogiul forţelor elementare ale calificată, adăugând cărţii aparatul trebuincios, con-
existenţei, trezind împotrivire. Sigur că teroarea mate- centrat în Note şi explicaţii.
riei amorfe, prin figurarea forţelor stihinice, genezice Protocronismul său poetic, trezind atâtea „ne-

I
(deplânsă fiind desprinderea din starea naturală), nu dumeriri apăsătoare”, constata Gh. Postelnicu (v. Ope-
constituie o inovaţie tematică. Faţă de această linie, ra lui Ion Gheorghe, Editura Lorilav, Buzău, 2010), R
insinuând terorismul materiei, descriind germinaţia înseamnă, de fapt, scotocirea Istoriei; este un proto-
I
la scară cosmică, în proliferare haotică, ameninţând cronism aplicativ (neasumat declarativ), o doctrină
T

râvnitul echilibru contemplativ, Cavalerul trac (1969) culturală, care se poate impune doar dacă emfatica
părăseşte înfiorarea animistă a materiei coborând în dacomanie ar deveni dacologie. Deocamdată, opera
I

copilăria umanităţii şi gustând aromele unei limbi ar- lui Ion Gheorghe, de slabă audienţă (să recunoaş-
E C

haice. Este aici cealaltă direcţie pe care o dezvoltă Ion tem), stârneşte reticenţe prin explicativitatea stufoasă
Gheorghe, viziunea mitic-genezică împlântată în pri- şi imagismul debordant, parcă mai potolite la senec-
mordial, propunând – prin contribuţii succesive – un tute. Încât, „prieten cu propria-i operă”, poetul este
univers mitologic autohton. Ca poem iniţiatic, Cavale- mai degrabă ignorat; iar dacismul gheorghian – afirmă
R

rul trac recuperează un străvechi ceremonial, construit concluziv exegetul buzoian – „îşi are combustibilul

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 15
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

în ţărănismul său structural”. Chiar dacă respectivul ţărănească, inflexibil om de stânga, aderând organic,
autor, spirit polemic, vădind robusteţe şi îndărătnicie refuzând convertirile, Ion Gheorghe este, actualmen-
I T I R I ţărănească, inflexibil om de stânga, aderând organic, te, un refuzat. Într-o vreme în care ţara şi-a îmblânzit
refuzând convertirile este, actualmente, un refuzat, lo- „câinele luptei de clasă” şi poetul, avertizându-ne, îm-
cuind „de mult timp pe Cogaionul Uitaţilor”. Într-o bracă, deloc ostentativ, „cămaşa de moarte a patriei
vreme în care ţara şi-a îmblânzit „câinele luptei de ţărăneşti”, Ion Gheorghe, neclintit din propria-i „lu-
clasă” şi poetul, avertizându-ne, îmbracă, deloc osten- crare, stare şi fire”, rămâne, cu vehemenţă, „în misiu-
tativ, „cămaşa de moarte a patriei ţărăneşti”, Ion Ghe- ne”. Prolific, excentric, prozaic şi prolix, epopeic, sibi-
orghe, neclintit din propria-i „lucrare, stare şi fire”, linic, discursiv etc., Ion Gheorghe, se ştie, nu e înrobit
rămâne, cu vehemenţă, un „cititor în misiune”. rafinamentului formal. Interogând trecutul, sondând
R E C

În numele credinţei care îl mână în luptă, icoa- originismul, protoistoria, mitosofia, el – „marele Bazi-
nele pe sticlă, monezile, conglomeratele calcaroase, leu” – desfăşoară, ca eretic, un „păgânism structural”;
decântecele etc. asigură, nota Marian Popa, o justi- nu caută o ruralitate etnografică (reconstituită), ci, se-
ficare scientistă. Cărţile sale, de iniţiere, adăpostind, dus de arheozofie (zicea Marian Popa), o creează, mi-
în pofida dezinvolturii verbale, tâlcuri ascunse sunt, tul devenind propria sa realitate. Autohtonismul este,
într-adevăr, „de învăţătură”. Zicerea la zicere (1982), aşadar, marca universului său liric. Întors la strămoşi,
ca schimb de replici, având titlu iniţial Înţeleptul era dezvoltând o artă poetică singulară, sedusă de nostal-
consacrată lui Lao Tzî şi a provocat, prin versetele gia substratului, ispitit de epopeic, el dezgroapă, cu
preluate, sub acuza de plagiat (semnalul de alarmă fi- ecou homeric, o „arhivă mirifică”. Evident, resortul
ind tras de Dorin Tudoran), un imens tărăboi. Să nu polemic al celui care cântă „pe fluierul de os al ţăra-
uităm, constata N. Manolescu, uşor împăciuitor, că nului amărât de muncă” este deîndată izbitor. Iar po-
„mai toată poezia lui Ion Gheorghe stă pe intertextu- menita antologie evidenţiază trecerea de la paseismul
alitate” (Manolescu 2008 : 943). Observaţie funda- anistoric la un virulent polemism social, îmbibat de
mentală, însoţind vânjoşenia protocronistă care verti- tragism, deplângând, în acelaşi stil greoi şi în aceeaşi
calizează opera unui poet solemn, oracular, doritor a atmosferă mitologizantă, soarta ţăranilor-mucenici,
da viaţă vestigiilor prin re-înfiinţare. Lumea „calomni- „de vii jupuiţi”. Daniel Cristea-Enache are, probabil,
ată” a Cimerienilor, preistoria secretă a Tărtăriei, pă- dreptate: în interiorul tradiţiei, Ion Gheorghe face fi-
rinţii transfiguraţi în statuete etc. oferă „o vecinătate gura unui „disident”.
comunicantă”. Poetul-experimentator, arheolog lexi- Dar în suita de Elegii politice, confesându-se ca
cal purcede la o „decopertare” a acestor urme mito- militant, el – „răspunzător de soarta patriei” – își ros-
logice într-o sinteză de proporţii monumentale, sub tește cu franchețe angajamentul, recunoscând „bolile
cupola unor metafore-idei (precum zamolxianismul), roșului”. Ca „activist” devotat Cauzei, crede, însă, în
prevenindu-ne: „Să scrutăm cât ne îngăduie Zeul Lo- puritatea liniei și inventariază erorile în înfăptuirea
gosului Iniţial”. „operei” (socialismul real), coborând în epoca dejistă.
Cu vocaţie vizionară, întocmind compuneri Acest retrocuraj, învăluit în limbaj oracular și exaltări
ciclopice, megaproiecte halucinante, plonjând în maoiste-guevariste, l-a impresionat pe Eugen Negrici,
stranietate, însinguratul şi încrâncenatul Ion Gheor- văzând volumul din 1980 ca o posibilă „antologie a
ghe (frust, himeric, anacronic) este, negreşit, creator ororilor comuniste”, ambalat într-o mitologie „tulbu-
de epos (cf. Marin Mincu) mozaicând „amintiri” cul- re”, rod al unei „stări de mânie spumegândă” (Negrici
turale ficţionalizate. Afişând această „seriozitate ina- 2019 : 61). Firește, traversând, odată cu emancipa-
decvată”, observa Alex Ştefănescu, el riscă a fi părăsit rea poeziei, acele – inevitabile – „compromisuri de
de cititori. Încrezător, totuşi, că lui i s-a hărăzit no- tranziție”, și Ion Gheorghe se desparte de principii-
rocul mare, lucrând, ca un „conservator îndârjit”, la le realismului socialist; deși decepționat, nu renunță
propria-i glorie, păstrată în curăţenie la „sânul zeiţei la un „limbaj reportericesc ideologizat” (Pop 2018 :
Clio”; şi convins că nu figurează pe lista celor „semeţi 154), ambalat de un duh romantic, interesat de spec-
şi zadarnici”. tacolul rostirii, angajând energia telurică. Aici aflăm,
Spirit polemic, vădind robusteţe şi îndărătnicie crede Ion Pop, și „limitele revoluționarismului său”;

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


16 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

poetul e, în fond, un neotradiționalist, rostindu-se ar- Ion Gheorghe închipuie ethosul tragic. Cum lipsea
haizant-ceremonios și pledând, paradoxal, în nume- epopeea, Ion Gheorghe o inventează. Concreteţea lu-

I T I R I
le „logosului tare”, pentru crezul transformator. Re- mească (Megalitice, Noimele) era ritmată şi ordonată
cuperarea textelor respinse de cenzură, în ediția din de ritualuri şi precepte, încât o carte de înţelepciune
2002, îl conducea pe Octavian Soviany spre concluzia urma, inevitabil. Poezia lui Ion Gheorghe izbucneş-
unui „protest anticomunist”. Nici vorbă, Ion Ghe- te năvalnic, cu forţa colosalului vegetal, intersectând
orghe nu-și pierduse credința, dar, în numele unui „linia” suflului vitalist, a înfoierii germinative ame-
conservatorism țărănesc, condamnă „tirania mașini- ninţând obscur, a invaziei vegetalului hrănind un
lor” și, distanțându-se critic, regretă soarta țăranilor tragism subteran (motivând încordarea poetului faţă
din unghi moral, fără a se dezice doctrinar. Conflictul de pericolul „firelor cotropitoare de iarbă”) cu cea li-

R E C
dintre politic și elegiac, denunțat de Ion Pop, rămâ- vrescă ori, mai exact, cărturărească, comentând tabla
ne însă în picioare (Pop 2018 : 159), fiind deturnat, etică, suma de învăţături a Patriei (văzută ca o uriaşă
cu „strașnic năduf țărănesc”, înspre ecologic (Regman ţărancă). Ea este o „creştere către sens”, interesată de
1987 : 162). Ca apărător al „clasei materne”, viitorul lumea veche fixându-i esenţele sau de istoria caldă (ca
„hermeneut”, cititor al semnelor străvechimii, se ocu- în puternicele Elegii politice), oricum pledând pentru
pă acum de prezentul social, fiind „ochiul din ceafă al valoarea etică a actului creator, marcat de angajarea
națiunii”; invocă „frații uitați”, „cântecul industriei” în istorie. După Labiş, şi Ion Gheorghe înţelege mi-
și „ielicea de fum” pentru a deplânge „Natura Mumă sia poetului ca exponenţă a colectivităţii, glasul său
cu mitra canceroasă”. În concretul unei lumi drama- fiind – în consecinţă – o voce exponenţială. Arderea
tice, terorizată, când „se vesteau dubele-n sat” (v. În- confesivă a primului devine, însă, la Ion Gheorghe,
fierarea), denunțându-i ororile, el apără, totuși, labi- un poeta vates descins din Muntenia, comentariu cu
șian, „abstractul crez”, pe tiparul unui discurs critic, valoare civică, voce mesianică surdinizată pe alocuri,
solemn, sentențios, ritualic. Ca exponent al neamului izbucnind alteori irepresibil (precum în amintite-
țărănesc, mesianicul Ion Gheorghe, construind, pe le Elegii politice). El părăseşte strâmta localizare şi-şi
fond grav, un fantast imaginar epopeic, invocă repe- identifică biografia cu cea a colectivităţii, în numele
titiv acest document de noblețe; el n-ar fi, în ochii lui căreia vorbeşte, crescută pe matrice rurală, cu rituri
Mircea Cărtărescu, decât expresia unui „bizar maoism bătrâne, neclintite. Mitul devine propria sa realitate.
mioritic” (Cărtărescu 1999 : 318). Să nu uităm că po- Are, neîndoielnic, intuiţia trecutului şi „funcţionează”
etul, credincios opțiunii realiste, vestea, în Vine iarba, ca medium, observa Alex Ştefănescu. Cu mine – ne
chiar apocalipsa satului românesc, avertizându-ne: previne Ion Gheorghe – „nu ajungeţi decât în Dao”.
„vorbesc despre lucruri pe care le cunosc”. Ceea ce Cu ani în urmă, junele poet îşi anunţa intenţiile (v.
nu l-a împiedicat să se lanseze în proiecții vizionare, Pegasul meu, 1954): „Vezi că rodiile din poveşti / Nu
de un protocronism nedeclarat, convocând texte apo- se-aduc cu cai de împrumut”.
crife, fiind, în contextul tracomaniei în floare, „un Însuși Ion Gheorghe constata că opera sa ră-
generator de mitologie”, cum observase, primul, Ion mâne „un monument nevizitat”: „Contemporanii mă
Negoițescu. Sau să se desfășoare, surprinzător, prin ocolesc, se fac a fi uitat de mine” (v. Schimbarea cămă-
erudiție folclorică și ludic lingvistic (de mare inventi- şii). Dar cel „rătăcit” printre dacii prototaoişti, impresi-
vitate) în aria metajocului (Pop 2018 : 163). onant prin forţă şi vervă (pamfletară, deseori), are şi o
Observăm că poezia lui Ion Gheorghe trebuie explicaţie la îndemână: „Eu n-am acel vino-ncoa, mis-
citită în sensul efortului accesiv la simplitatea adâncă teriosul lipici la public”. Fără ornamente, cercetând
a textelor vechi, a cuceririi limpidităţii; ea, nota M. statuete, pietre cinetice (în nisipăria de la Istriţa), de-
Ungheanu, „se trage înapoi”. O reîntoarcere a poe- criptând siglele monetare ori glosele cimeriene, poetul
ziei spre sensurile originare domină lucrarea lui, în caută, neabătut, „raţiunile divine ale strămoşilor”. Iată
toate zicerile; e nevoie, desigur, pe lângă cultură, de o direcţie care nu ţine cont de „indicaţiile” recenţilor
temeritate şi inventivitate. În fond, Cavalerul trac era multiculturalişti, cei care nu ezită a califica descrierea
o metaforă esenţială şi un basm liric scufundat în pro- etnicistă, „specifistă” drept un flagrant anacronism (cf.
toistorie; din fragmente mitice, într-un timp neguros, I. B. Lefter), constructele culturale etnicizante fiind,

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 17
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

în fine, deconspirate, depăşite, evacuate etc. bracă partinic, cu apetit cronicăresc, toga profetului
Totuși, după o lungă tăcere (o „austeritate edi- (pendulând între magic şi ezoteric) şi îşi expune tezist
torială”, zice Gh. Postelnicu), poetul revine în forţă. participaţia sa dramatică, adezivă (de la Vine iarba la
Ca dovadă, Sutrele ţăranului Iancu Arsene (Ed. Rafet, Elegii politice / ediţie integrală, 2002), emisia sa poe-
Rm. Vâlcea), scrisă însă între 1986-1989, circulând tică, impresionantă prin forţa numirii, a invenţiilor
în manuscris, vorbind despre un colectivist din Să- lingvistice, impunătoare prin gigantism, grandios şi
răţeanca într-o Românie a „jugului din tată-n fiu” (v. elementaritate, vorbind despre un sfârşit de lume (ca
România Carului-Mare) şi volumul Concluziile senec- „mandatar” al clasei ţărăneşti) şi reconstituind un uni-
tuţii (tot la Rafet), adunând „poeme în reportofon”, vers mitologic autohton (protector, conservativ), sub
când poetul, întors între pietre, călcând Istriţa toa- faldurile simbolismului teluric. Într-o corectă fişă de
tă, urcând şi coborând în acest „mauzoleu” (v. Scară dicţionar, întocmită de Mihai Iovănel, criticul observa
de pajere) va toasta pe Ciuhoiu, concluzionând: „Pe că ciclurile acestui bard cu „rol megaloman” îmbră-
toate le-au plătit ţăranii în tăcere şi resemnare”. Evi- ţişează filonul ludic-pseudofolcloric (plonjând în su-
dent, volumele comunică. În lumea podgorenilor, o prarealism) şi cel gnostic. Să notăm că descriptivismul
lume lucrată cu sapa şi plugul de acea seminţie care său hiperbolizant aduce în prim-plan ţăranul arhaic.
a umplut ţara, contemplând „rafinăriile de sudoare” Or, neamul ţărănesc („întemeietor”, culegând semnele
şi „căldura / sacră a ţăranilor cei fierbinţi” (v. Ţăranii trimise de zeul însuşi) trăieşte îngenuncheat, „în vâr-
fierbinţi), poetul culege „vagoane de esenţă”, întru sla- ful picioarelor”; „ţăranii se răresc” (v. Corabia noastră
va părinţilor ctitori. Ascultă, sub „stindarde de lumi- pe uscat) şi „hramurile eroilor” sunt uitate. Criticismul
nă”, de legile lor sfinte „până-n capătul veacurilor” şi său tehnologic, condamnând tirania maşinilor şi stri-
contabilizează „măsurile” / muncile lui Iancu Arsene, căciunile provocate de „miracolele de plastic” afla în
de la obida trudei la predarea dărilor. Ştie că ei (Iancu Zoosophia (ca exerciţiu surrealist şi bricolaj liric) un
Arsene & Comp.) „au fost propriile lor monumente” refugiu. Sentenţios, esoteric, poetul se ia, însă, în seri-
(v. Ţăranii aroganţi) şi ne asigură că „în limba ţără- os; ceea ce, pentru unii, era doar o bufonerie lexicală
nească se va face judecata / De-apoi a urmaşilor”. În (cf. Gheorghe Grigurcu), un obositor joc de cuvinte,
Concluziile senectuţii, în acele poeme şoptite în repor- devine, prin adiţionări de fragmente, având ca liant
tofon, se dezlănţuie pamfletarul. Fie că, preumblân- gândirea paleologică a poetului-tălmăcitor o demon-
du-se prin dumbrăvile sacre, dezicându-se de Istoria straţie coerentă, coezivă, oferind o pretinsă colecţie de
măsluită, denunţă „otreapa mitului roman”, implicit ipoteze sub platoșa certitudinilor.
„falsurile şcolii latiniste”, fie că, mai aproape de zi-
lele noastre, blamează şi devoalează „planul secreţi-
lor”, Hymera Occidentală, „balaurul globalismului”, NOTE:
„scorneala masonică” şi pe acei preşedinţi „de nimic”. – Cărtărescu (1999): Mircea Cărtărescu, Post-
Deziluzionat, dezgustat de căderea Patriei, de Istoria modernismul românesc, Postfață de Paul Cornea, Edi-
„năpădită de Restauraţia capitalistă”, asaltată de slu- tura Humanitas, București.
I

guţe şi coţcari politici, se va întoarce în Peripateea, – Manolescu (2008): Nicolae Manolescu, Isto-
R

urmându-şi himera. Puternic, original, rebel, poetul ria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,
Ion Gheorghe, citind Tabletele Tărtăria, întocmind Editura Paralela 45, Pitești.
I

glose şi eresuri (adeverite, ne asigură) se vrea un bărbat – Negrici (2019): Eugen Negrici, Literatura
T

profetic şi nu un biet narator de istorioare. Tot pe clasa română sub comunism, Ediția a III-a, revăzută și adău-
ţărănească jură şi tot în civilizaţia precreştină coboară gită, Editura Polirom, Iași.
I

pentru a afla izvoarele ancestrale. – Pop (2018): Ion Pop, Poezia românească ne-
E C

De la acel roman versificat al colectivizării (Pâi- omodernistă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca.
ne şi sare), de la realismul socialist încă vizibil în expe- – Regman (1987): Cornel Regman, Elegii po-
rienţa sa atlantică (Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic), litice și... ecologice, în De la imperfect la mai puțin ca
poetul-martor, veritabil purtător de cuvânt, politizând perfect, Editura Eminescu, București.
R

anecdotica rurală descoperă „căile pământului”; îm-

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


18 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Plimbare prin Parisul pustiu

AP EI RO N
Matei VIŞNIEC
sau lumea lui Chirico

M i-am luat legitimaţia de jurnalist, mi-am


pus o mască de protecţie peste gură şi pes-
te nas şi m-am dus să văd cum arată Parisul pustiu. Nu
sajele sale urbane metafizice. Mi-am amintit şi de un
tablou de-al său intitulat Gara Montparnasse unde apar
aceleaşi coloane încremenite, o stradă în pantă pe care
puteam rata aşa ceva. Şi bine am făcut. Senzaţia este merge o siluetă umană, iar departe, la orizont, insigni-
mai mult decît stranie, mai mult decît suprarealistă. fiant, fumul unei locomotive cu aburi.
Am avut impresia că mă aflu într-un film, sau într-un Rue de Rivoli, cu colonadele pe stînga şi cu grila-
decor pregătit pentru un film-catastrofă. jul de la Parcul Tuileries pe dreapta, se derula sub ochii
Am pornit de dimineaţă, de pe la ora 8, am co- mei ca un fel de lung culoar conducînd spre ficţiune
borît pe Boulevard de l’Hôpital pînă la Sena, apoi am sau spre o lume paralelă. Dacă m-ar fi aspirat la capătul
luat-o pe malul stîng al Senei, pe lîngă Jardin des Plantes lui o altă dimensiune cosmică, nu m-aş fi mirat de loc,
pînă la Notre-Dame unde m-a oprit un prim poliţist. eram pregătit de orice.
I-am arătat legitimaţia de jurnalist şi i-am spus că re- Vidul secretă întotdeauna ceva angoasant, ceva
alizez un reportaj despre carantina pariziană. Poliţistul ameninţător cu gust de anticameră a morţii şi din
m-a salutat şi mi-a spus „Felicitări, domnule, voi jurna- această cauză am avut şi impresia că Parisul avea un aer
liştii faceţi în prezent un lucru excepţional”. I-am spus mortuar. Dar în acelaşi timp, mergînd, îmi spuneam
şi eu că ei, poliţiştii, sunt formidabili în acest moment că acea senzaţie îmi era familiară, m-am întrebat chiar
şi am plecat mai departe, mereu pe malul Senei, pe lîn- unde şi cînd mai simţisem acelaşi lucru, aceeaşi solem-
gă cutiile de metal lăcătuite ale buchiniştilor, spre Place nitate abstractă. Şi chiar în timp ce îmi puneam această
de la Concorde. Nu am întîlnit pe drum decît un taxi, o întrebare trecînd pe lîngă Turnul Saint-Jacques mi-a
maşină a poliţiei, alta pe care scria SOS MEDECIN şi venit în minte şi răspunsul: Parisul semăna cu un cimi-
cîţiva biciclişti. La Place de la Concorde m-a oprit un alt tir. Cel puţin pentru mine, senzaţia era clară, familiară.
poliţist şi i-am spus acelaşi lucru, că sunt jurnalist. I-am Simţeam exact acelaşi lucru ca atunci cînd mă plimbam
spus că lucrez pentru Radio France Internationale şi nici singur prin cimitirul Montparnasse sau Père Lachaise,
nu mi-a mai cerut legitimaţia. în general la primă oră, înainte ca să vină turiştii sau
Marile monumente ale Parisului, fără oameni în rudele morţilor.
jurul lor, par nişte epave, nişte nave eşuate. Nu simţeam În Piaţa Bastiliei, pe la ora 12 m-a mai oprit
nici un fel de oboseală (deşi aveam la activ vreo cinci un poliţist şi i-am spus că am realizat un reportaj şi că
kilometri) ca şi cum vidul mi-ar fi facilitat efortul fizic, acum mă întorceam acasă.
iar după o vreme m-am obişnuit cu absenţa vieţii. În- Ceea ce i se întîmplă în prezent speciei umane
trucît străzile şi pieţele erau pustii am avut impresia că este ceva enorm, grav, halucinant. Cînd dintr-un oraş
şi imobilele se vidaseră de oameni, că de fapt în oraş nu lipsesc locuitorii de fapt oraşul începe să nu mai aibă
mai locuieşte nimeni… sens. Iar puţinii oameni pe care i-am întîlnit, fie că fă-
Am făcut cîţiva paşi pe Champs-Elysées, dar ceau jogging, fie că dezinfectau uşi sau intrări în staţiile
imaginea era cît se poate de dezolantă întrucît toate de metrou, fie că se duceau cu căruciorul la cumpără-
intrările şi vitrinele sunt protejate cu grilaje, rulouri şi turi, în loc să salveze oarecum situaţia nu făceau decît
jaluzele de metal. „Cel mai frumos bulevard din lume” să adîncească senzaţia de gol întrucît aveau ceva fan-
părea baricadat, în aşteptarea unui asediu sau atac chi- tomatic. Cînd vezi doar un singur om alergînd pe sub
mic. Am luat-o înapoi spre casă trecînd pe Rue de Ri- colonadele fără viaţă de pe Rue de Rivoli senzaţia că te
voli, pe sub faimoasele sale colonade care m-au trans- afli în universul lui Chirico sau al lui Dali se amplifică.
portat într-un tablou de Chirico. Pentru prima dată Dacă o girafă cu coama în flăcări ar fi traversat Place de
cred că l-am înţeles din interior, emoţional, pe Georgio la Concorde nu m-aş fi mirat, dacă şi cele două orologii
De Chirico, am simţit ce a vrut să ne spună cu pei- de la fosta Gare d’Orsay ar fi început să se topească nu
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 19
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

m-aş fi mirat, dacă aş fi văzut cum faţada Operei Basti- agresiuni neaşteptate.
lle se dezlipeşte ca un afiş gigantic şi se scurge pe trotuar Va putea oare, într-o bună zi, o vietate micro-
nu m-aş fi mirat întrucît mi-aş fi spus că mă aflu într-o scopică lipsită de inteligenţă, cum este Covid-19, să
pictură de Magritte… Iar dacă Turnul Eiffel s-ar fi ri- distrugă, prin capacitatea sa de a se înmulţi, vietatea
dicat în aer şi ar fi rămas suspendat deasupra Parisului cea mai sofisticată de pe planeta Terra, adică omul? Ei
mi-aş fi spus cu seninătate că am pătruns într-un ta- bine, mi se pare că teoria probabilităţilor justifică o
blou de Marc Chagall. El a pictat de altfel de multe ori astfel de temere. Dacă universul şi eternitatea înseam-
Parisul şi în toate aceste tablouri monumentele mitice nă posibilităţi infinite de etalare a vieţii şi de conflicte
parcă o iau razna, Notre-Dame apare înclinată, Turnul între forme de viaţă, atunci este posibil, într-un mo-
Eiffel pleoştit… ment precis şi într-un loc precis, şi un astfel de asasi-
Poate că parizienii închişi în apartamentele lor nu nat, a celei mai evoluate forme de viaţă de către cea
îşi dau seama încă de caracterul apocaliptic al momentu- mai primitivă.
lui, ar trebui ca fiecare dintre ei
să poată ieşi măcar o dată şi să
traverseze oraşul pustiu pentru
a înţelege că se află la o răscruce
civilizaţională…
Dar cel mai mult m-a
înspăimîntat senzaţia că asist
la o catastrofă politică şi că un
fel de dictatură dementă s-a
instalat în oraş. Mi-am amin-
tit de o reflecţie a lui Cioran,
încerc să o redau din memo-
rie: „La grădina zoologică
toate animalele de după gratii
adoptă o atitudine de mare
decenţă, cu excepţia maimuţei
- se simte că omul nu e depar-
te.” În Parisul pustiu, am avut
sentimentul că dictatura nu e
departe.
M-am întors spre car-
tierul meu traversînd din nou
Sena, pe podul Austelitz, şi
N

acolo m-a întîmpinat un stol


de pescăruşi destul de agre-
R O

sivi. Cred că în mintea aces-


tor păsări se întîmplase ceva,
poate că liniştea din oraş le-a
debusolat, poate că vidul are
I

o influenţă malefică asupra


lor. Evident că m-am gîndit la
E

filmul lui Hitchock „Păsările”


P

pentru că şi acolo avem o po-


veste cu oameni care se refugi-
A

ază în casele lor în urma unei

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


20 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Adagietto

P O ES I S
Cătălin PAVEL

nemişcaţi zîmbind unul la altul


în lumea fericită a părului tău
două hornuri cu mozaic şi parcă fiecare fir, aşa ca florile arborelui de mătase,
era făcut dintr-o mie de alte fire şi mai subţiri,
în timp ce mergeam la întîmplare prin visul meu luminate din spate de somnul meu sau al altuia.
sau al altuia
şi străzile veneau repede şi din toate părţile din faţă,
ca oamenii la metrou, h
absorbite şi ele de propriile supărări şi planuri,
ceea ce mă convingea că eram împreună era doar spunea că aștepta ca ea
părul tău - să dea cu piciorul acelui trecut,
acolo, foarte uşor de văzut. și adăuga aici două observații

hoinăream ca şi cum ăsta ar fi fost un drept cîştigat că trebuie să zîmbim mai des,
cu greu îi face pe oameni să răsufle atît de ușurați
dreptul la această atitudine extremă care era a merge
şi ne opream pentru că libertatea noastră era de a ne opri, și că acel trecut era scaunul pe care el stătea în picioare
de a fi supţi de noapte ca apa de pămîntul uscat cu ștreangul prezentului de gît.
împiedicîndu-ne să terminăm o măruntă ceartă stupidă
printr-o enormă şi dureroasă împăcare căutase, spunea, fericirea micronică
strecurată oriunde se putea strecura,
mă pregăteam o oră întreagă gîndindu-mă acum am să în crăpăturile din pînza ecranului
mă uit la tine pe care ni se proiectau peisaje dumnezeiești
acum am să cobor în fîntînă şi am să beau pînă mor, și avioane apărînd pe deasupra copacilor în fiecare minut
era culoarea verde argintie a părului tău care îmi spunea precum cornetele trase de băieți în sus
sînt aici, nu te speria
străzile nu se termină niciodată un trecut în care ți se părea adesea
n-ai grijă, n-o să ajungem niciodată nicăieri în timp ce scoteai gunoiul, în timp ce mestecai în grabă,
şi speranţa rîdea încet în inima mea că relația noastră cu lumea poate fi încă rescrisă,
ca un nebun într-o barcă legată la ţărm că nu a fost clarificat felul în care lumea e sîngele nostru
și noi sîngele acestei lumi
stăteam acolo
iar marele podiş al lumii că totul poate fi așezat pe un jgheab mai rapid, mai neted
era doar terasa unei case de gaudí uneori
şi noi două hornuri cu mozaic corporalitatea lumii ajungea la tine ocolindu-ți simțurile,
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 21
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

lumea împielițată, stăteam în iubirea mea


deschizi ușa și acolo sunt pluto cu venus, marte cu uranus ca într-o cîrciumă de unde nu te mai dai dus.

fericirea micronică de variație trebuia atunci să te ocupi tot tu,


putea cuprinde în gheara ei teritoriul cu mult mai mare să mai punem de-o criză, de-un crăciun despărțiți, fără
al inimii, motiv,
asuprindu-l într-un mod strigător la cer așa, ca să fim moderni.

dar nu învățase nimic din asta, spunea. îmi ziceam, lasă bă, lasă să știe femeia că
dragostea acționase cinstit și nicio clipă vin.
nu pretinsese că nu va produce efecte secundare, indiferent de gara unde m-așteaptă
a căror gravitate nu putea totuși să știe că mă înfățișez acolo,
să nu-ți stîrnească cu lipsa mea de imaginație cu tot,
admirația să știe că poate să se urce în mine
cu toate catrafusele ei
noi doi nu ne-am iubit niciodată și să se așeze.
n-am trăit niciodată împreună
n-am fost niciodată singuri împreună;
ballet mécanique (gheața neagră)
s-a făcut seară pe ecran
iar pe cîmp au pornit sute de stropitori eram la mare, pe vremea aia exista încă marea,
de la distanța asta jeturile lor de apă par nemișcate. între timp au evaporat-o pe toată,
ca să vîndă apa în sticle de plastic
noi doi n-am fost niciodată unul lîngă altul și sarea în cutii de mucava.
n-am vorbit niciodată unul cu altul făceam toate greșelile pe care le puteam face,
nu ne-am cunoscut niciodată de exemplu, ne iubeam și eram fericiți,
noi doi n-am existat niciodată; îi băgam vieții pumni de frumusețe pe gît,
cum îl îndoapă gardienii pe un nenorocit care vrea să
dovedindu-se pînă la urmă că ceea ce vedem facă greva foamei.
este un documentar despre un petrolier
avariat în mijlocul oceanului, și noi am petrecut noaptea pe plajă, ca și voi.
din care se scurg sute de mii de tone de apa vieții. noaptea nisipul era alb
și nu știu de ce îmi venea mereu în minte gîndul ăsta,
mai avem bani să stăm măcar două-trei zile.
reveniți (variație) în noaptea aia s-au deschis cerurile pentru o singură clipă
și ni s-a arătat bătrînețea ca o gheață neagră
aveai dreptate cînd îți ieșeai din sărite noi nu știam ce este,
și ziceai că iubesc ca locomotiva, noi doar strigam.
S

cu putere, ce-i drept, dar fără imaginație,


îmi lipsea cu desăvîrșire n-am reușit să iubim pe tăcute
I

capacitatea de a mă găsi într-un loc neașteptat așa ca oamenii care au muncit toată viața ca nebunii
S

într-un sentiment nemaistrăbătut, apoi au spus bună seara


de a te surprinde plăcut dovedindu-ți că nu mă cunoști și au încetat
E

cîtuși de puțin – să mai pună la încercare răbdarea acestei lumi.


pentru orice mică schimbare de direcție ce păcat, ce păcat că am fost tineri,
O

mie îmi trebuiau o mie de kilometri această tinerețe vorbea în locul nostru
ca să pot și eu s-o dau în sfîrșit cotită și vocea ei era așa tare încît ne dădeam cu capul de toți
P

pereții.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
22 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

(în curtea şcolii în 1995) Andrei ZBÎRNEA

(o vom numi kodama)


un mod de a rescrie muzica trupei alcest

mereu va exista o primă dată pentru experimente și mici compromisuri


te vei obișnui cu temperaturile scăzute chiar dacă asta înseamnă să desenezi
chipul gretei thunberg pe un șervețel furat dintr-un restaurant vegetarian

am văzut femei purtând jilbāb pe trotinete electrice în orele de vârf


ele asigură hrana pentru un întreg cartier

moment publicitar: glovo - o formă de externalizare pe care am ajuns să ne-o permitem cu vârf și îndesat.

te aștept la cap de coridor acolo unde alcestul nu mai suflă


încălcarea prezentului regulament atrage după sine timpuri noi
o vom numi kodama, iar frica de necunoscut ne va ghida pașii

Time
Pink-Pong #36
S
mașinistul va evacua insula în mai puțin de 24 de ore dreptul la vot garantat prin constituție va fi suspendat pe
o perioadă nedeterminată cu acel alambic nava-mamă își va putea construi propria navă-mamă printr-o abordare
I

customizabilă WALL-E a obosit să mai răspundă scrisorilor ce i-au parvenit timp de 20 de ani pe adresa de la
muncă de 20 de ani mașinistul cultivă panseluțe pe peluza navei-mamă de 20 de ani temperatura în camera de
S

zi a rămas constantă un mașinist sau un termostat un mașinist sau un termostat timpul a expirat WALL-E se va
transforma din roboțelul care făcea curățenie într-o mașinărie care toacă hârtia din zi și pînă-n noapte dacă ar fi să
E

alegi pe unul dintre aceste trei personaje (nava-mamă, WALL-E și mașinistul) pe care l-ai transforma în BFF-ul tău
O

și cu care dintre ei ai merge duminica la biserică și marțea la muzeul de științe naturale

(din volumul Pink Pong, scris în colaborare cu Claus Ankersen; Editura frACTalia, 2019)
P

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 23
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

I S
A Light in the Dark-
A Long Journey Home [Full Album]
S

la patruzeci de grade (în curtea școlii în 1995)


E

coșuri cu flori
deasupra capului Maria Lazăr, Viorica Lazăr, Andrei Zbîrnea
O

artefacturi ce ne
țin în viață fantasmele atunci mi-am julit prima dată
genunchiul stâng nu am plâns pentru că nimic
P

dîra se scurge pe tavanul nu-mi putea strica bucuria coroniței de sfîrșit de an


fals același model de gresie în curtea școlii în 1995 am cunoscut-o prima dată pe
inadecvare situațională sau maria
modalități de a atinge era la o clasă paralelă și avea ochii verzi
breakul maxim de 147 i-am scris adresa pe un șervețel
dar nu i-am dat-o niciodată
ametistul acoperă fiecare încă nu reținusem zero doi patru trei
părticică din trupul tău doi cinci doi cinci patru opt
o insectă ciudată plutește în curtea școlii în 1995
la suprafața jetului de apă mi-am imaginat prima dronă

în curtea şcolii în 1995


portchei mă înțepasem într-un spin de trandafir
era sfârșitul anului școlar si mă întrebam
văd în sfârșit totul atât de clar
cum de nu l-am mai văzut
am putea conduce un aeroplan
pe andrei un baiat ce se julise
am demara în trombă
nu plânsese era bucuros de cartea primită
deasupra aerului de la lente
scria ceva pe un şervetel cu pixul albastru
dar nu am văzut acel bilețel niciodată
limbajul ne ghidează pașii spre mansardă
în curtea școlii prin 1995
t a n d e m
îl așteptam pe tata
lângă trabantul lui urma să vină din cancelarie
ce ploaie extraterestră
îl chemase diriga eram veselă primisem un 10 la desen
ce fel de metrou e acesta
am făcut colaje cu deșeuri am lipit tot felul de chestii
ce fel de oraș cu un raport specific:
chiar și un șervețel în mijloc
două trotinete la fiecare o sută de locuitori
mi-a plăcut că era scris pe un colț te iubesc
profa a luat desenul
și m-a lăudat în toată școala
iubirea e un balansoar ce taie aerul
o poți atașa brelocului
numai tu și cu mine știm că mergem către vest.

27 oct 2019

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


24 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Surparea cuvântului Gheorghe SIMON

Numai sufletul rămâne Privelişte


Din Poiana lui Ioan În colivia văzduhului
în Poiana lui Iocan se zbate stingheră lumina
de trecut nu-i nici un vad eliberând zborul
doar vădire şi înăsprire unei păsări prevestitoare
cum e Verb în răstignire de rele întocmiri
tânguit în Mănăstire. la marginea vreunei grădini
dincolo de fruntariile
Cum e lumea tot mai strâmtă unei păduri ocrotitoare
de n-o poţi pătrunde-n pripă aproape de limita care desparte
numai moartea o ridică viaţa de moarte.
până-n ceruri de risipă
numai omul când petrece Mai departe
face lacrima să-i sece nu se poate trece
numai sufletul rămâne fără gândul pierzaniei
fără urmă să nu te încerce.
nici fărâme
numai sufletul rămâne. Cum coapsa captivă
unei zadarnice împotriviri
Lumea într-un om se ţine strivită e precum
şi acela se desparte un ciorchine
ca de întreg să avem parte cu boabe negre S
şi de partea cea mai sfântă coapte în noapte
când vedem doar ce ne încântă noaptea iertării
I

când uităm de ce trăim când miezul e încă fierbinte


şi-n cuvinte şi ne arde fiinţa
S

şi-n rostire până la măduva tăcerii.


E

e doar înţeles subţire


numai sufletul rămâne Toate, în lumina de apoi
O

fără urmă când


nici fărâme se înfiripă în pripă
numai sufletul rămâne. priveliştea
P

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 25
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

pe care precum din tumult


ne e dat să o vedem roasă de timp
I S fără de noi. albia râului secase.

Nici un râu nu mai curgea


S

Singurătate smerită prin sufletul irosit în vânt


câte un lucru înstrăinat
E

Scriu din ce în ce mai rar din care a rămas doar numele


şi mai sărac mi-e sufletul trist şi adormit.
O

invocat în tropar.
Până şi numele s-a înstrăinat şi pustiit Am privit deodată
P

figurând doar ca o siglă prin mine


într-o imagine virtuală. şi am văzut o închipuire de om
care mă ameninţa
Şi toate lucrurile din preajmă cu un nou chip şi un nou nume.
îşi odihnesc făptura în cuvinte
doar privirea din copilăria zglobie
se răsfrânge-n frânturile de sens Surparea cuvântului
aleatoriu
precum singurătatea smerită Sub praguri tocite
se răsfrânge în lumina de ceară de înţelesuri pierdute
a rugăciunii stau ascunse cuvinte înfrigurate
neîntrerupte în timp ce furnici grăbite
cum fără prihană e izvorul zvonit caută un sens
şi tot ce ne biciuie auzul pe un crâmpei de câmpie.
e doar părerea nimicului sporit.
Nici un daimon
Pentru a nu fi surprins de gândul ascuns nu mai doarme
citesc pe furiş şi pe sărite la subţioara aşchiei
să nu mă cuprindă frica de abis de adevăr inflexibil
când privesc în sinea mea nici un ochi nu se deschide
interzis pentru a vedea
făcând să se întrupeze făptura agonică ci pentru a poseda
a sufletului pieziş. şi nimic a avea.
Până şi gândurile pot fi ucise
precum ard frunzele în toamna târzie Auzim doar strigăte
cum e transfigurată lumina în poezie răsucite
când cuvintele se desprind înfiorate dintr-o vale a plângerii
şi cad surpate tot mai pângărite.
de pe rugul aprins.
Nici o mână nu se ridică
din oarba omenitate
Şi nu se vedea nimic şi nu se abţine nimeni
de la surparea
Am privit dintr-o dată în mine cuvântului
ca în grădina altuia precum un fruct devorat
şi nu se vedea nimic de propria-i sămânţă
nici un fior nu mă încercase de propriu-i început.

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


26 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Odă vrăjmaşului meu Lucia OLARU-NENATI

Transparenţă
În cetatea asta-n care
Nimeni nu mă mai cunoaşte
Feţe vii şi feţe moarte
Trec ca norii peste ape.

Împrumută fiecare Atunci când mă-ntreb pentru ce


din lumina mea o parte. M-ai trimis, fără ştire
Spre viaţă.
În cetatea asta verde De-atâtea ori mi se face pustiu
Toată lumea m-a uitat Şi cuiul mă doare în palme şi plâng
Nimeni parcă nu mă vede. Eli, Eli, ...mă auzi când te strig?
Cum nici n-aş fi existat. Curge în lacrimă ochiul cel stâng
Se face de seară şi-atâta de frig.
Zi de zi tot mai departe
Adâncesc alba-mi tăcere Dar fi-va lumină aşa cum a fost
Învăţând să tac pe note Când gândul cel mare al Tău s-a născut
Precum apele-n cădere. Şi spinii din frunte-nfloresc într-un rost
Al noului nalt început.
Poate o ninsoare-albastră
Mi-a supt chipul în adânc
Poate-o linişte sihastră Cellalt
M-a înfăşurat pe-un cânt
Şi nu sunt decât o umbră Mă mişc spre lumină ca o răsărită
Şi nu sunt decât cuvânt Iar Cellalt mă-ngână şi-l aud
Întind mâna stângă spre clipa sortită
În cetatea asta parcă Cellalt face dâră-n pământul cel ud
Mă întorc cu un toiag
După veacuri petrecute-n Privesc într-o zare spre muntele-nalt
Valea Plângerii Şi-n gându-mi se naşte pornirea cea mare S
Pribeag. Şi-atunci îl zăresc din nou pe Cellalt
Crescut ca un dig pe cărare.
I

E frig Mă uit în oglindă şi Cellalt mă vede,


S

Clipește din ochi în apa de-argint


E

E frig, uneori, Doamne, pe lume Mi-o ia înainte când zbor către verde
Şi plouă cu frig I-aud mârâitul când murmur şi cânt.
O

Atunci când îmi pare că nu mă auzi


Că te strig. El veşnic mă-ngână, veşnic m-aşteaptă
P

E frig şi noroi şi mocirlă şi ceaţă Să vadă ce fac ca să facă şi el

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 27
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

E-un vânăt ecou crescut dinspre soartă Și nici nu trebuie să păşesc mai departe de marginea ei,
Piedică aspră-n drumu-mi spre ţel. Ea acum taie cercul luminii de amurg
I S Şi pentru o clipă e pace şi parcă aud
Mă-ntreb uneori care-i viul din noi Cum înspre mine fiinţele zeilor curg...
Şi care din noi este umbră
S

Născutu-l-ai, Doamne, să-nece-n puhoi


Zborul meu aprig în clipa cea sumbră? Odă vrăjmaşului meu
E


Ori dimpotrivă, să nu uit de mine Ţie, Antisinelemeu, ar trebui să mă-nchin
O

Şi visul să-mi cresc cu puteri din poveste? Mulţumindu-ţi că prin ură mă naşti
Cellalt e Răul sau ţinta spre Bine? Ce m-aş fi făcut fără tine?
P

Care sunt eu şi el care este? Aş fi îngălbenit vegetal


Spre uitare de sine
As fi ruginit mineral
Amurg Până-n miezul ruinii
M-aş fi stătut
Amurg, ora plecării spre lumea ciudată Ca un ochiu de mâl
Unde singur nu eşti niciodată Nici apă, nici humă
Ci doar ocrotit din departe cu taină... Şi-ncet m-aş fi nenăscut
Sunt şi aici şi acolo, mereu plutind ca-ntr-o barcă pe Ca pruncul în mumă.
apele firii
Caut mereu să adulmec şi să captez pentru sufletul meu Vrăjmaş nesperat
Duhul Fiinţei înalte… Ce-mi trezeşti lenevia-ntorcând-o-n oţel de Toledo
Unde să fiu, mai aici, sau departe? Imprevizibil şacal
Unde e sunetul acela pe care-l aştept din vecie? Ce mă obligi sa mă apăr amintindu-mi de mine
Va veni, voi afla, voi pleca vreodată spre patria mea, Şi lustruindu-mi armura şi coiful
Ţara aceea visată furiş unde sufletul Pân-ce-mi devin epidermă de bronz
Se desfoaie spre soare de toate zdrenţele târârii prin tină? Tu ce mă arăţi lumii hidoasă
Unde e zarea aceea în care auzi Tu, ce mă obligi să te contrazic şi să devin
Cum se despleteşte mugurul ploii cât încă-i lumină? Tot mai întreagă, mai luminoasă;
Soarele blând de septembrie îmi piaptănă părul O, Antisinelemeu, jumătatea de măr otrăvit a poveştii
complice Căreia cealaltă-i sunt eu
Împrospătându-şi culoarea din zori. Ţie, Prea Ne Fericit Anticrist, ce te dai drept Mesia
Totul îmi spune ceva şi eu nu ştiu pricepe, Aproapele meu mai aproape decât mi-a fost cândva
Încă n-am învăţat semnele mute ale firii vreun iubit...
Deşi de o viaţă mă strădui să le-înţeleg. Dacă nu te-ar fi iscat vreun duh milostiv
Între aproape şi-ntre departe Strajă de veghe timpului meu
Se-ntinde o pârtie din zăpadă de soare Înspre îndârjită nedelăsare
Și leagă capetele ce niciodată laolaltă nu le-am putut Ar fi trebuit să te născocesc ca pe-o minciună
aduna. Şi nu se ştie dacă aş fi reuşit să-ţi sculptez mai cuhar
Doar acolo, în lumea amurgului repede schimbător, Fruntea de câine turbat, ochii de lup hămesit
Sunetele iuţi ale acelei muzici pe care aştept s-o ascult Barba de ţap năduşit de sabat şi sufletul de vârcolac.
Îşi ascut pentr-o clipă puterile Ţie ar trebui să mă-nchin mulţumindu-ţi
Şi mă-nlumină. Blestem de pedeapsă, contrast întunecat strălucirii mele
Nimeni nu ştie atât cât să-mi spună Graţie ţie, tot mai întregi
Drumu-ncotro Ţie-ţi ridic osana
Şi poate ca taina însăşi e drumul Cel ce eşti ramă neagră privirilor mele de cer!

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


28 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Romantic în singurătate

CRONIC A L I T ERARĂ
Constantin CUBLEŞAN
(Nicolae Panaite)

C u volumul de poeme, Ziua verde (Editura


Junimea, Iași, 2019, Colecția Cuvinte mi-
gratoare), Nicolae Panaite își decantează liric retragerea
notă posmodernistă (dacă vreți), recurgând, după în-
demnuri lăuntrice, la modalități clasice de exprimare,
reînnoite, reactualizate cu simplitatea verbului alcătuit
(de-o viață?!) într-o singurătate obsesivă („Singură- din „literele unui alfabet al durerii”, săvârșite cu conști-
tatea-mi s-a-ndoit/până ajuns-a ca un cerc,/ din care ința lucrării laborioase asupra expresiei: „Pe manuscri-
eu, ca dintr-un schit,/ să ies de-o viață tot încerc” – Pe se, uneori,/ văd amprentele lunii,/ suflu și suflu asupra
râul verbelor gestante), opresat, cu evidență, de „vremea lor/ ca la aprinderea unui foc/ pe o vreme mohorâtă”
vâscoasă” în care viețuiește și datorită căreia își melan- (Fântâna de pe casă).
colizează, iată, nostalgiile romantice: „N-am să rămân Este, fără îndoială, un contemplativ („un mare
singur’aicea,/ la noapte să ieșim afară;/ să ne iubim ab- poet al contemplației”, cum îl consideră Theodor Co-
surd și sfânt/ pân’om vedea luna din ceruri/ stropind dreanu), dominat de o melancolie sentimentalizată
pământul cu argint” (Să ne iubim absurd), puțin încre- ușor sub impresia emoțională a trăirii afective în pre-
zător într-un viitor existențial întrezărit neprielnic,de- zența peisajului: „S-au dus zilele calde…/ Unele amiezi
dus fără strălucire din ziua de azi:„Timpul de mâine par tencuite cu vară;/ pe urmele lor privesc zarea/ cum
este puțin așteptat;/ mersul lui se aude gâfâind,/ prin se cuibărește frigul,/ cum își ascute săbiile.// Câte un
nămolul zilei de azi/ se simte, se vede ca o Groenlandă fulg acoperă pustiul,/ pune stăpânire pe mine” (Octom-
în febră” (Prețuire) și care îi acutizează nostalgia unui brie). În acest cadru al veștezirii, se încrie candoarea cu
timp al iubirii: „Pe unde treci/ aud muzica pământului/ care își evocă iubirile (trecute sau prezente dar rămase
udând urmele tale.//Acordurile ajută lumina să nască,/ oarecum restante), într-o caligrafie grațioasă (neo)ro-
apoi scutură partiturile peste noi.// Cu trupul tău/ în- mantică: „Întinde brațele și parcă se mișcă tăcerea;/ nici
veți aerul să cânte.// Noaptea se desface,/ ne cuprinde un obstacol nu poate opri/ meduzele fosforescente în
cu brațele-i fierbinți și reci,/ cu tot ce are se dezlăn- asemănare cu ea./ Prin nuferii oboselii,/ chipul ei tot
țuie,/ nu poate fi împiedicată/ de nicio înțelegere/ de mai aproape/ ca un binefăcător și ispititor amurg” (În-
nici vreun obstacol.// Vorbele tale/ sunt valsuri pentru tinde brațele).
omăt.// Cu o stea în mână/ îmi împletești singurătatea/ E un poet al nopților pasionale („Poate noaptea
care strigă în mine/ să te provoc,/ să vii cu gleznele tale/ ce se apropie/ cu foșnetele ei și ale trupurilor/ vor ridica
numai scântei/ ce fac prin beznă/ un mic cerc cu stele.// un cort/ în care deslușirile tale/ cu defilee și proeminen-
Sunt hrană cercului sau e lumina/ arsei lumânări până țe/ calde și reci, semețe și puhave,/ tăcute și vorbitoare
la capăt?// Zăpada ce ne acoperă acum/ e tocmai guno- și cu privirile/ ca niște săgeți pornite din arc/ vor pregăti
iul/ pe care l-a aruncat Dumnezeu/ după ce a măturat calea/ pe care se vor auzi respirațiile/ și germinațiile/
cerul” (Pe unde treci). mai așteptate decât apa/ de un pământ secetos” (Noap-
La drept vorbind, poemele acestea sunt rostiri tea ce se apropie), dar și al febrilelor trăiri creatoare în
despre o dragoste pasională, pierdută sau ne-mplini- poezie:„Aud plesnind/ crengile nopții;/ mâna în tre-
tă. Este punctul care îl desparte (?!) mai mult sau mai murare/ lasă pe hîrtie/ înfățișările verzi ale insomniilor”
puțin categoric, de versurile cu incărcătură religioasă (Aud plesnind…). Astfel își decantează singurătățile ob-
din volumele anterioare (Vreo zece, dacă am numărat sedante („Singurătetea ce mă însoțește”), în iluzionarea
bine), apropierea de Ioan Alexandru, Daniel Turcea ș.a. clipelor de puritate ale trăirilor erotice: „te-am așteptat/
pe care o făceau diverși comentatori odinioară, e acum așa cum străjerul așteaptă dimineața,/ cum mugurul/
nepotrivită. E adevărat că între optzeciști se diferenția așteaptă primăvara,/ cum pământul crăpat/ așteaptă
prin tocmai această notă (conotație) oarecum mistică, slobozirea ploii,/ cum lehuza dorește/ să-și vadă întâiul
dar evoluția poeziei sale a mers cu evidență spre o la- născut (…) Am ridicat un zigurat/ din absențele tale”
icizare, dacă pot spune astfel, a trăirilor intime, într-o (Poem de dragoste). Încrezător, totuși, într-o iubire ade-
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 29
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

vărată, adresează iubitei (virtuale?!) îndemnul de a se vestitor,/ Pierzania/ a ieșit afară din teasc,/ era îmbrăca-
apropia (reveni) la sine, pentru o alinare a neliniștilor tă cu o rochie de humă/ și fire de păianjen,/ în urma ei
sale lăuntrice: „Într-o zi, ca aceasta,/ de vifor (…) în- pustiul se ținea aproape (…) ușor se furișează în suflet;/
tr-o zi, când totul/ se va termina de spus,/ încât nici limba ei greu se mai învață,/ mai mult se trăiește/ și se
vindecările/ nu ne vor mai îngădui,/ te voi chema/ plătește scump,/ cel mai scump;/ aproape întotdeauna
până strigătul va lua/ forma chipului tău/ iar lampa cu te costă viața” (După mult timp).
sânge va arde” (Într-o zi). Recuzita acestor lamentații Într-o calmă febrilitate a liniștilor pasionale,
vine dintr-o atitudine romantică, dintr-o melancolie poezia lui Nicolae Panaite din volumul Ziua verde, se
oarecum funciară, ce se deduce, de altfel, din tocmai decantează oarecum ritualic, infuzată după canonul
nevoia de singurătate, de refugiu într-o liniște interi- postmodernist al resuscitării tandreților romantice, ca
orizată, bacoviană cred unii. Dar, nu e câtuși de puțin o nostalgică evocare a iubirilor necesare.
o poezie tristă, o poezie a renunțărilor și dezamăgirilor.
Nicolae Panaite e doar un poet al nevoii de singurăta-
te liniștitoare ce nu este, totuși, egală cu o însingurare,
având tăria detașării de fatalitatea existențială, pe care o
contemplă metaforizând-o, personalizând-o ca pe o iu-
bită predestinată: „După mult timp,/ frără vreun semn
Ă
R
A
R
E
T
I
L
A
C
I
N
R O
C

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


30 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Cassian Maria Spiridon – 70 Ioan HOLBAN


Un vis al inteligenţei libere

A trecut ceva vreme de la ultima carte de poe-


zie, Poeme în balans, tipărită în 2013 de Cas-
sian Maria Spiridon; în cei patru ani cîţi s-au scurs de
an Maria Spiridon pe urmele analizei lui Paul John-
son din Duşmanii societății), unde, faţă cu agresiunea
societăţii, individul deţine cuvîntul „magic şi creativ”,
atunci, poetul a publicat cinci volume masive - Vocaţia cel mai eficient „mijloc de luptă” împotriva agresorilor
şi proza democraţiei (2015), Un vis al inteligenţei libere care distrug ierarhiile de valori şi le înlocuiesc cu „valori
(2016), Duşmanii societăţii sau Cînd pacienţii pun Stăpî- mincinoase”; radiografiile crude ale societăţii america-
nire pe ospiciu (2017), cărţile cu numerele „VIII- X” din ne şi franceze, rezumate din bibliografie sînt însoţite
seria de Atitudini literare, deschisă în anii 2000, apoi, de reflexele lor în politicile dîmboviţene; iată: Le Pen e
Cuvîntul coborît printre noi (2015) şi Cezar Ivănescu, „un clovn precum Vadim”; „Jean-François Revel se în-
un oaspete al Nirvanei (2016) -, unde adună editoriale, treabă: «De ce negaţionismul, definit ca un delict cînd
analize, interviuri, texte apărute în revistele „Convorbiri se referă la nazism, nu este la fel definit atunci cînd
literare”, Poezia”, „Unu”, „Poesis”, „Caiete botoşănene”, escamotează crimele comuniste». Întrebarea nu a pri-
„Dacia literară”; proiectul cultural al acestor „atitudini mit răspuns. Nici în România situaţia nu diferă. Este

Ă
literare” este cît se poate de explicit: „Nu mi-am propus, interzisă şi condamnată penal practicarea simbolurilor
scrie Cassian Maria Spiridon în Nota autorului, a face naziste, negarea holocaustului, în schimb simbolurile

R
critică, în sensul curent al cuvîntului şi nici obişnuita comuniste şi negarea lagărelor criminale nu sînt nici
eseistică. Aceste articole exprimă sau/ şi afirmă, cu prio- interzise şi nici condamnate penal??! Pe malul stîng al

A
ritate, cîteva opinii, în genere o atitudine cît mai coeren- Dîmboviţei se gîndeşte în consonanţă cu malul stîng al
tă faţă de un eveniment, îndeobşte literar, ori faţă de o Senei”. Tot astfel, Cassian Maria Spiridon se întoarce

R
carte, de o personalitate, de o temă în dezbatere curentă la Platon, Aristotel şi Kant pentru a desluşi „drumul
sau referitoare la viaţa revistei «Convorbiri literare» etc.; către desfiinţarea omului”, pînă la cartea cu acest ti-

E
încercînd a fi o istorie în desfăşurare a vieţii publicistice tlui a lui Clive Staples Lewis, pentru ca, urmînd finele
şi de idei, dar şi a vieţii literare naţionale”. disocieri ale lui Guy Debord, autorul să se ocupe de

T
Atent la mişcarea contemporană a ideilor, la în- societatea spectaculară unde se şterg creierele prin „pros-

I
trebările şi provocările lumii (nu numai literare) de azi, tiile afirmate mediatic”, într-o „lume orwelliană la nivel
Cassian Maria Spiridon face ample conspecte din cărţi planetar”, organizată după „modelul” lui Șigaliov din

L
fundamentale ale unor sociologi, psihologi, istorici ai Demonii lui Dostoievski, care identifica în despotismul
mentalităţilor şi religiilor, istorici şi critici literari, poeți, nelimitat „singura cale de acces la raiul pămîntesc, la
scriitori şi filosofi antici, clasici şi moderni, de la Pla- fericire”: acolo, în caietul revoluţionarului din grupul

A
ton, Aristotel, Kant, Dostoievski, Eminescu, Dante, la anarhist al lui Piotr Verhovenski, se află strămoşii duş-
D.D.Roşca, Nichita Stănescu, Edward Behr, Paul Joh- manilor de azi ai societăţii, care iau în stăpînire uma-
nson, Jean Sévillia, Guy Debord, Clive Staples Lewis, nitatea „prin globalism şi multiculturalitate”. Singura
C
Raymond Aron, Hayek, Nicolae Manolescu, Eugen cale de salvare din această Apocalipsă pare a fi, scrie
I

Simion, Günther Anders, Solomon Marcus, Virgil Ne- Cassian Maria Spiridon, regenerarea națiunii: „Regene-
N

moianu, I. D. Sîrbu, Ion Barbu, urmărind consecvent rarea naţiunii pare a fi un bun mijloc şi aproape sigur
cîteva teme importante, atît într-o fastuoasă bibliogra- unicul de a înfrunta duşmanii societăţii şi a zădărnici
R O

fie, cît şi în spaţiul propriei gîndiri analitice, formulînd sau cel puţin amîna clipa cînd pacienţii vor pune stăpî-
răspunsuri, lansînd, la rîndu-i, ipoteze şi întrebări, în nire pe ospiciu”.
texte, cu adevărat, de atitudine. Astfel, se reține, între Subiectele cărora Cassian Maria Spiridon le-a
multe altele, tema raportului de forţă dintre individ consacrat cea mai mare parte a textelor sale de anali-
C

şi societate („înţelepciunea indivizilor a fost suprimată ză sînt publicistica lui Eminescu, pe care a şi editat-o,
de prostia conservatoare a colectivităţii”, scrie Cassi- de altfel, istoria de 150 de ani a revistei „Convorbiri
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 31
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

literare” pe care o conduce din anul 1995 şi „Zilele Re- urmează pe poet şi poemele sale”; „Poezia e bucurie a
vistei «Convorbiri literare»”, o instituţie pe care redac- inimii şi încîntare sufletească, o suferinţă dureros de dul-
R Ă torul şef al venerabilei publicaţii junimiste a fondat-o ce, o lumină ce naşte din lumină”; „Poezia este şi rămîne
în urmă cu douăzeci de ani; chiar dacă nu s-a bucurat cheia universului şi a vieţii. Poezia deschide uşa prin
(încă) de „norocul” lui Iacob Negruzzi care i-a avut care ne vedem sufletul cel viu”.
R A

printre colaboratorii revistei pe Titu Maiorescu, Emi- Asumînd idei din Existenţa tragică a lui
nescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, „seria” care îi va D.D.Roşca, Pagini despre sufletul românesc, Devenirea
purta numele (cum celelalte se numesc I. Bogdan, Si- întru fiinţă, Tratatul de ontologie de Constantin Noica,
mion Mehedinţi, Al. Tzigara-Samurcaş, I. E. Torouţiu, din poezia „creştină” şi publicistica lui Eminescu, în-
E

Corneliu Ștefanache, Corneliu Sturzu, Al. Dobrescu) tr-un admirabil eseu intitulat Religia în publicistica lui
este nu doar a (deja) celui mai lung directorat, dar şi cea Eminescu, din Divina Comedie a lui Dante (O trecere
T

mai valoroasă, urmînd doctrina întemeietorilor, ideea prin vămile văzduhului dantesc) ori din poezia scrisă în
junimistă a unui „conservatorism de nuanţă liberală, în închisorile comuniste, pornind de la celebra antologie
I

sprijinul unei dezvoltări naţionale organice şi respinge- Poezia română modernă. De la G.Bacovia la Emil Botta,
L

rii formelor fără fond”; cum de atîtea ori în vremuri de publicată, în 1968, de Nicolae Manolescu şi Poezii din
negare a ierarhiei de valori, de asalt a kitsch-ului şi de închisori de Zahu Pană, tipărită în Canada, cu o prefaţă
agresiune tenace a politicului asupra cîmpului cultural, semnată de Vintilă Horia, Cassian Maria Spridon citeş-
A

revista desfăşoară flamura maioresciană a meritocraţiei, te poezia în binom (cu transcendenţa, tragicul, filosofia,
a „păstrării ierarhiei meritului”, cum îi spunea Emi- metafizica), căutîndu-şi mereu cititorul între cei care
C

nescu şi autonomiei esteticului: „Principiile estetice au „talent” şi „simţ” pentru lectura liricii: „se vede că
impuse de corifeul Junimii prin direcţia nouă au fost puţini sînt cei care îl au”, constată, cu neascunsă amă-
I

principala grilă axiologică a revistei, totodată am consi- răciune, poetul.


derat de datoria noastră să susţinem afirmarea şi a celor Un eseu exact despre temele, motivele şi stilis-
N

etice, atît de necesare în vremuri în care apelul la resu- tica poeziei lui Cezar Ivănescu (simbioza între Eros şi
recţia morală este, mai mult ca oricînd, un imperativ Thanatos, mormîntul și pîntecul matern, tragismul
R O

naţional”, scrie Cassian Maria Spiridon în unul dintre dantesc, expresionismul negru, tonul oracular, neliniş-
editorialele pe care le-a semnat în „Convorbiri literare”. tea care creşte în angoasă, viziunea „cu un evident ac-
Pivotul seriei de articole tipărite în revista „Po- cent folcloric”, viaţa şi moartea care „sînt una”), patru
ezia” şi reunite în volumul Cuvîntul coborît printre noi interviuri tipărite altădată în revistele „Dacia literară”,
C

este poezia însăşi pe care Cassian Maria Spiridon o „Caiete botoşănene”, „Poesis” şi „Convorbiri litera-
explorează, mai întîi, în raport cu transcendenţa: „Ne re”, Cursul general de poezie (partea I şi partea a II-a),
este greu să credem că ar exista Poezie fără Dumne- susţinut de autorul Baaad-ului, în 19 noiembrie 1993
zeu”; „Vom ajunge a citi doar poeme şi rugăciuni, şi în şi 14 decembrie 1995, la Casa Pogor şi Casa „Mitro-
ele vom afla cele drepte. Ele sînt cele două căi, în care polit Dosoftei” din Iaşi, precum şi un Album foto, cu
ne punem nădejdea de a ne salva sufletul, de a călca figuri, mai ales, ieşene şi trasee culturale din „dulcele
printre ispite către mîntuire”; „Cuvintele care, separa- tîrg” alcătuiesc sumarul volumului Cezar Ivănescu, un
te, culcate-n dicţionare sînt simboluri moarte, se tre- oaspete al Nirvanei, tipărit în colecţia „Efigii” a Editu-
zesc la viaţă cînd peste ele coboară Sfîntul Duh ce le rii Junimea. Dincolo de valoarea sentimentală, cartea
îndumnezeieşte în poezie”, scrie poetul cuprins într-o discipolului de altădată îl restituie pe Cezar Ivănescu
dragoste aproape mistică pentru poezie şi tot ceea ce se „par lui-même”: moldoveanul fericit într-un Bucureşti
circumscrie sferei acesteia (inspiraţia, iluminarea, regi- turcit, „demonizat”, un insurgent, vorbeşte deschis
mul nocturn, reveria, melancolia etc.), într-o abordare despre „agresiunea haitei împotriva omului singur”,
mai degrabă poematică decît teoretică: „Visul fiecărui despre moartea lui Marin Preda („Moartea lui nu este
cuvînt este de a fi parte din poem, de a accede la imn, rezultatul nici unui scenariu sinistru, nici al securităţii,
aşa cum paşii cei de toate zilele se vor prinşi în dans, nici al K.G.B.-ului, nici al nu ştiu cui, ci este pur şi
cum sunetele vor să se aşeze pe portative şi culorile-n simplu moartea unui om singur, rupt de cei din jurul
tablouri. Aceasta e dorinţa constantă a mai înaltului ce lui şi faţă de care nimeni nu mai are nici un sentiment,

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


32 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

nici de prietenie, nici de nobleţe”), despre „aşa-numita egală cu naşterea, a fost moartea mamei mele. De ce?
Revoluţie din decembrie” ce „n-a schimbat mare lucru Păi noi trăim într-un paradis - placenta maternă. Su-

R Ă
nici în mentalitatea oamenilor şi nici în destinul lite- portăm un şoc, o traumă, la naştere, luăm contact cu
rar românesc”, dar şi despre muzică , „arta supremă”, lumina soarelui şi apoi, dacă avem o natură fericită,
Eminescu, „canonul absolut”, definind poezia care, reintrăm într-un somn, de acesta... prelungit şi fericit.

R A
iată, „alături de muzică este cea mai veche artă magi- Dacă sîntem atenţi la experienţele concrete din jurul
că a umanităţii”, oferind informaţii preţioase pentru nostru, experienţe care ne solicită, putem să ne trezim
istoricul literar, ca şi pentru hermeneutul care explo- din acel somn sau să continuăm pînă la moarte acest
rează scrisul lui Cezar Ivănescu („Ce se întîmplă: toată somn existenţial. Pentru mine şocul emoţional, lovitu-

E
copilăria mea, cum am mai spus, am trăit într-un fel ra concretă a constituit-o moartea mamei”), reparînd
de visare continuă, într-un fel de paradis al somno- ceea ce trebuia reparat: „O parte din poemele acestei

T
lenţei - şi asta pînă prin preajma morţii mamei mele, cărţi (debutul cu Rod, n.n.), scrise de mînă, au ajuns la
cînd aveam 21 de ani. Prima întîmplare reală, aproape dl. Nicolae Manolescu, care le-a depus la Editură. Car-

I
tea s-a aprobat şi trebuie să apară.

L
Manolescu credea că numele meu
e un pseudonim şi că ascunde,
eventual, un fost puşcăriaş politic

A
din perioada respectivă şi a dorit cu
tot preţul să mă cunoască în car-

C
ne şi oase şi voia ca să se convingă
că chiar exist. Surprinzător pentru

I
multă lume care ştie, să spunem,
relaţiile mele dure, la ora actuală,

N
cu Nicolae Manolescu, el este cel
care m-a debutat. Mi-a depus car-

R O
tea la editură, mi-a făcut un referat
foarte frumos şi cartea a apărut în
1968”; „Ar fi fost bine dacă aş fi
dat curs invitaţiei lui Nicolae Ma-

C
nolescu, pe care mi-a făcut-o încă
din anii ‘60 (anii debutului meu);
în momentul cînd prima mea car-
te era pregătită pentru tipar mi-a
sugerat că, dacă mai am o altă car-
te scrisă, să pun cît mai mult din
ea, că va fi posibil. Era posibil, în-
tr-adevăr, în acea perioadă, 1966-
1968, deschiderea era mare şi pro-
babil atunci credeam foarte tare în
acea carte La Baaad şi aş fi făcut
bine dacă îl ascultam”.
Aşteptîndu-şi poezia, Cassi-
an Maria Spiridon o (re)defineşte,
structurînd-o în orizontul unor ob-
servaţii care vin dintr-o vastă biblio-
grafie şi prin propriile reflecţii asu-
pra scrierii şi trăirii în zariştea liricii.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 33
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Valeria MANTA TĂICUȚU De la credinţă, la poezie

V olumul din 2019 al lui Gheorghe Simon1


este o călătorie mistică dinspre terestru în-
spre astral și pornește de la „Via terra”, trece prin „Via
în lumina pîrguirii/ fără nostalgia părăsirii/ levitînd în
văzduhul tăcerii/ ca o frîngere de gînd” („Înfrigurare”).
A iubi și a scrie despre iubire înseamnă să folosești cu-
precaria” și, în final, ajunge la „Via sacra”: un parcurs al vântul ziditor/ roditor/ sacralizat și să-l pui la temelia
iubirii în ipostazele ei consacrate, de eros și agape, am- universului tău poetic: „Prin cuvinte frumoase/ Verbul
bele spiritualizate, cu încărcătură semantică ce re-alcă- ne apare prefigurat/ cînd mai pregnantă pare a fi ab-
tuiește, la nivelul discursului liric, porunca scripturală sența/ decît prezența icoanei/ în fața căreia sufletul ne
de a-ți deschide inima spre Dumnezeu, spre aproapele apare transfigurat/ precum în imagine vie/ Adevărul ni
tău, spre lume în întregul ei. Primul ciclu din „Calea iu- s-ar fi arătat” („Cuvinte”).
birii” pare construit pe definiția sfântului apostol Pavel: „Via precaria” este „largul necuprinderii”, dar
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoa- și al rătăcirii: „Luminiș întrezărit/ poiană răsărind/ din
re, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. întunecimea pădurii/ după ce vom fi rătăcit amarnic/
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, precum un înțeles neașteptat/ în sufletul fracturat”
Ă

nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucu- („Calea ascetică”). Poetul adaugă exaltării din primul
ră de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le sufe- ciclu al volumului un ton meditativ, pe alocuri tăios, fi-
R

ră, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. indcă temele pe care le abordează țin de lipsa de orizont
Dragostea nu cade niciodată”. (3-67) Câmpul semantic a lumii noastre, de desacralizarea cuvântului, de consu-
A

al iubirii la Gheorghe Simon cuprinde, cu precădere, mism și traiul în haosul prezentului: „Soarta cuvintelor
lumina, zborul, șoapta, înflorirea și mulți alți termeni e asemenea/ sufletelor anonime/ freamătul lor interior/
R

cu încărcătură emoțională, care trimit la bucurie, la dă- e tot mai surd la haosul din jur/ pe măsură ce ne dăm
ruire de sine, la „sufletul vara răstignit în crinul imperi- seama/ de șubreda alcătuire/ a pămînteanului/ supus
E

al”, adică la un imaginar al bucuriei, al generozității, al unui terorism verbal/ cu atît mai pregnant/ pe măsură
mirărilor inocente în fața misterului existențial și a veș- ce toate par să-l ocrotească/ dăruindu-i binele cu forța/
T

niciei lui: „taina iubirii e una a cunoașterii/ mai înainte conspirînd la distrugerea/ picătură cu picătură/ a vieții
I

de cunoaștere./ Ea durează temeinic și etern/ în fiecare sale trecătoare/ ocupîndu-i pe nevăzute/ întreg sufletul/
clipă/ înveșnicind-o” („Întâia oară”). cu nimicuri și simulacre/ furîndu-i timpul/ clipa vie/
L

Este greu (și riscant) să citești poemele lui Ghe- țintuindu-l într-o agendă/ ca într-un insectar fără a fi
orghe Simon altfel decât în cheie religioasă, fiindcă her- mort” („Suflete anonime”).
meneutu-poet care a trăit o viață întreagă în preajma Ultimul ciclu al volumului, „Via sacra”, sinteti-
A

mănăstirii Agapia, aplecat asupra verbului divin, își zează cuvintele Sf. Grigorie de Nisa: „Creatorul nostru
construiește poemele cu tehnicile străvechi ale palim- ne-a dat iubirea ca expresie a chipului nostru de om”.
C

psestului, în urzeala paginii deslușindu-se întotdeauna A iubi este ca și cum te-ai așeza în rugăciune la icoane,:
învățăturile patristice: „Calea iubirii e una biruitoare/ „Tu ești mai presus de ascultare/ supunîndu-te doar da-
I

stăruitoare/ până la înstrăinare de sine” („Iluminare”). rului iubirii tale/ precum un potir din altar/ precum un
N

„Pe calea regală a inimii”, energiile „ziditoare și crea- izvor neîntrerupt./ E mai însetat de iubire/ cel care prin
toare” nu sunt risipite, ci așezate „în duhul smereniei”, iubire/ însetarea de sine/ și-ar fi potolit.”(„Duminică”).
R O

unde n-au ce căuta patima grea, suspiciunea, vanitatea Gheorghe Simon plăsmuiește un imaginar poe-
deșartă, egoismul. Când poruncile străvechi sunt încăl- tic plasat în etnoistorie; acolo există satul cu miturile,
cate, sancțiunea nu întârzie să apară: „locuim în cuvînt ritualurile, credințele și bogăția lui sufletească, acolo
și suntem cuib gol/ părăsit după ce clipele au zburat/ sunt duminicile cireșilor înfloriți și ale bisericilor cu
C

clopote cântătoare, acolo sunt reprezentările sacre pic-


1
Gheorghe Simon, „Calea iubirii”, Ed. Timpul, 2019 tate cu har de la Dumnezeu pe pereții drepți și înalți,
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
34 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

acolo sunt părinții, strămoșii,


grădinile și toată frumusețea și
lumina lumii: „Lumina e răs-
punsul bun/ la chemarea pro-
priei ființe/ rămînînd tu însuți
cu tine/ în grădina copilăriei/
în mirare de sine/ frumoasă, în
chip minunat/ fără ispitire”.
„A treia cale” este a de-
voțiunii, a emoției/ vibrației în
fața miracolului divin, a „trăirii
neumbrite”, a descoperirii sen-
sului poetic al lumii: „fericită
va fi femeia care te va iubi./ Fe-

Ă
ricit vei fi de femeia care te va
iubi./ În timp ce tot mai strîm-

R
torată e calea/ pentru a nu ne
rătăci/ și aceasta e poezia” („Iu-

A
birea iubire”).

R
E
T
I
L
A
C
I
N
R O
C

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 35
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

R Ă Cornel UNGUREANU Eugen Uricaru,


despre Grădinile Paradisului
R A

E xistă în toate cărţile lui Eugen Uricaru


„cealaltă istorie”: lângă evenimentul vizi-
bil, cel comentat în presa de lângă noi se desfăşoară
Moruzov şi rămâne în serviciile secrete şi după Moru-
zov, când trebuie să-i însoţească pe doctorul Werner
Klotz şi pe jurnalistul Nicu Pălănceanu într-o misiune
o altă istorie, secretă: o istorie pe care, iată, doar el supersecretă. Supersecretă, fiindcă Werner Klotz vine
E

o ştie. Doar el, ficţionarul. Imaginarul se prijină pe din cercul restrâns al asociaţiei secrete Thule. „Voi
T

cărţi de istorie (mai) rare, pe documente, pe portretele face din Europa de Răsărit o Grădină a Paradisului” e
unor personaje demne de atenţie. Nu sunt neglijate motto-ul cărţii. Propoziţia îi aparţine lui Adolf Hitler,
I

nici implicările personajelor în viaţa societăţilor secre- iar Werner Klotz e unul dintre cei care ştiu cum s-ar
te, pe care doar autorul le (mai) cunoaşte şi... înţelege. putea face o „grădină a paradisului”. Werner Klotz e
L

Dacă în Supunerea şi Cât ar cântări un înger dublura – din Bucovina, ajunge în Germania, şi, societar Thule,
cealaltă istorie – este susţinută de documentele sacru- pleacă în Turcia unde asistă la asasinarea armenilor: la
lui, de istoriile din Ahnenerbe, în penultimul roman curăţirea ţării de armeni. În scenă intră personalităţi
A

scriitorul propune o istorie a transformării societăţii înalte ale Germaniei lui Hitler, Himmler, Heydrich.
româneşti. Vechea generaţie de oameni politici ai co- Cum se poate face o „Grădină a Paradisului”? Ar fi
C

munismului dorea doar o schimbare a lui Ceauşescu, o soluţie: „Adolf Hitler a zdrobit Europa în războiul
cei (mai) inteligenţi, precum Neculai Crăciun înţeleg
I

că urmează finalul unei societăţi. Şi schiţează un „plan


N

de rezervă”. Benjamin încheie, totuşi, un ciclu roma-


nesc. Benjamin este un tânăr din nordul României,
R O

din satul Lespezi, care e ascultat de consătenii săi. Îi


îndeamnă la aşteptare. Învie o femeie, un câine. Repe-
tă un itinerar sacru. Ia trenul către Timişoara fiindcă
presimte că acolo va fi încheierea unui timp. Că va
C

trăi acolo adevărurile sale eterne: poate crucificarea,


poate învierea. Cu totul altfel stau lucrurile în Grădi-
na Paradisului, altă carte cu/despre Neculai Crăciun.
Şi în Grădina Paradisului ar fi un „plan de rezervă”,
desfăşurat în preajmă şi, poate, cu ajutorul lui Neculai
Crăciun. Lângă „buna” desfăşurare a istoriei pe care
am aflat-o din ziare, din cărţile „clasice” romanul lui
Eugen Uricaru ne oferă alta.
În „Grădinile Paradisului” se intersectează două
romane: romanul lui Mendel Heim şi al Mărioarei;
Mendel Heim „nu era un habotnic, nu căuta anume,
dar mânca cuşer. Putea să-şi aducă de la Roman, sau
de la Podul Iloaiei, unde erau hahami recunoscuţi, dar
nu se obosea pentru atâta lucru. Se ferea să-l enerveze
pe Dumnezeu, dar nici nu stătea cu ochii pe el, să
vadă ce semne îi dă” Marioara, o tânără refugiată din
Basarabia. Romanul lor se intersectează cu cel al lui
Neculai Crăciun, Werner Klotz, Pălănceanu. În acest
roman Neculai Crăciun îşi face ucenicia în lumea lui
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
36 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

crede că sunt identificate mai clar


şansele: curăţenia trebuie făcută
aşa că trebuie, să existe un „Eşa-
lon Operativ” care să se ocupe cu
suprimarea evreilor. Să ducă mai
departe războiul rasei. Neculai
Crăciun cu Werner. Klotz şi cu
gazetarul Pălănceanu ar face par-
te din „Eşalonul Operativ” care
ar avea misiunea de a participa la
realizarea unei Grădini a Paradi-
sului. Se stabilesc la Piatra Neamţ,
de unde ar trebui să înceapă cură-
ţirea. Oraşul ar deveni un Centru
al lumii – romanul inventariază
toate datele Oraşului. Cine sunt
localnicii, care sunt instituţiile. Ce
se întâmplă cu cu istoria transfor-
mării Turciei, dar şi a României,

Ă
cu mişcarea legionară şi cu deci-
ziile lui Antonescu? Şi Neculai

R
Crăciun şi cei din „Eşalonul Ope-
rativ” presimt sfârşitul războiului,

A
dezastrul Germaniei, dar ei au mi-
siunea lor. La Piatra Neamţ eşa-

R
lonul e o formaţie „în pregătire”.

E
Deocamdată, inventariază evreii
din oraş. O asasinează doar pe fii-

T
ca Marioarei, care a fost botezată
evreică. Romanul lui Eugen Uri-

I
caru are paginile ei hiperrealiste,

L
documentare, provocatoare şi, în
numele lor, de o cruzime... „rea-
listă”. Romanul se încheie cu scri-

A
soarea sublocotenentului de rezer-
va Trandaf Aurel, care raportează
cum a luat în primire, el şi cu co- C
legii lui, un tren de 35 de vagoane
I
şi 2530 de evrei, pentru a-i trans-
porta la lagărul de concentrare de
N

la Călăraşi. Ne aflăm în iunie-iulie


1941 şi documentul care încheie
R O

cartea arată că pregătirea pentru


său împotriva statelor. Dar asta nu era de ajuns pentru „grădinile paradisului” continua.
a controla cu adevărat această Europă. Trebuia continu- Romanul se încheie şi cu o notă autorului care atrage
at celălalt război, cel în care Germania nu era decât o atenţia că grădinile paradisului „vor înverzi”. Că proiec-
C

hărţuire, războiul rasei”. După zdrobirea Poloniei, Klotz tul noilor „eşaloane operative”... continuă.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 37
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

E VO C ARE Doina IOVA «Gheorghe IOVA – TEXTUARE»

Motto: „Scrisul meu este acţiunea mea.”, tălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor
Gheorghe IOVA Deținuți Politici din România, pentru trei ani de do-
miciliu forțat;

2 019, scriitorul Gheorghe IOVA se desparte


de această lume. Conștient fiind de infarc-
tul suferit, îmi cere să preiau și să finalizez proiectele
– o diplomă-stampă numerică, creație a artiști-
lor plastici Catalin Guguianu și Valérie Touzet.
«’ECHALIER – PÎRLEAZU’», este o metaforă
pe care le începuse împreună cu prietenii. a metisajului cultural, a mixități de genuri; este pasa-
Astfel, după colaborarea cu artistul plastic Că- jul dintre două lumi distincte, Est și Vest, trecutul și
tălin GUGUIANU, la proiectul «veloLINGA», 2010, prezentul, înaltul și abisul.
Paris, Gheorghe IOVA a cerut Asociației Culturale «Pîrleazu’» își propune de asemenea, să fie o
«’ECHALIER – PÎRLEAZU’», să preia și să gestione- platformă de idei și dezbateri, asupra artei și tendințe-
ze premiul pentru experiment literar. lor culturale contemporane.
Premiul pentru experiment literar a fost înfi- Asociația a fost înființată, la Paris, de către ar-
ințat, de Gheorghe IOVA, în 1994, în cadrul ASPRO tistul plastic Cătălin Guguianu - www.catalin-arts.
(Asociația Scriitorilor Profesioniști din România), fi- com.
ind numit președintele juriului pe viață.
Scriitorul Gheorghe IOVA și artistul plastic
Cătălin GUGUIANU s-au întâlnit în anii 1980 și
amândoi au creat în sfera experimentului în artă.
În 2019, după decesul soțului meu, Cătălin
GUGUIANU a înființat premiul pentru experiment
literar «Gheorghe IOVA – TEXTUARE».
La prima ediție, 2020, s-a decernat premiul
testamentar «Gheorghe IOVA – TEXTUARE», ur-
mând ca în anii următori laureații să fie nominalizați
și votați.
De menționat: – este pentru prima dată, în is-
toria literaturii române, când se acordă un premiu tes-
tamentar. Decernarea unui premiu testamentar ține
tot de experiment. Laureatul premiului a fost scrii-
torului Răzvan Cosmin ȚUPA. Odată cu primirea
acestui premiu, scriitorului Răzvan Cosmin ȚUPA a
fost desemnat succesorul la președenția premiului.
Răzvan Cosmin ȚUPA este un scriitor pe care
Gheorghe IOVA l-a urmărit timp de 20 de ani și pe
care, înainte de a muri, l-a desemnat succesorul lui la
președenția acestui premiu.
În anul 2002, Răzvan Cosmin ȚUPA a fost
nominalizat de către Gheorghe IOVA, la obținerea
acestui premiu, pentru cartea „Fetiș”.
Premiul constă în:
– 1801 ron, valoarea pensiei lunare a lui Că-
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
38 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Ziua de muncă Gheorghe IOVA

„L upta cu deşteptătorul e scurtă”. Ţâşnire


din somn, revenire, reluare a trezirii de
pe alte poziţii. Cum omul doreşte să-i fie trezirea mai
Un rând ca o lizieră de păr aleasă pe sprânceană.
O propoziţie cu sens, ca o privire în stânga sus,
la sprânceana care face un pas în afară, atenţie!
umană. Mi-am dorit întotdeauna să fiu trezit de o fe-
meie. Asta ar fi dragoste. Ω
Dorm singur. Deşteptătorul meu de muncitor e
stricat. Sunt în stare să mă scol singur. Meschinăria fi- Întâi închizi încăperea, întâi şi întâi, îi înţepe-
ind ostilitate, muncitorul fiind un bun soldat. Suprave- neşti închizătorul, încuietoarea, îi înconjori încheietu-
gheat, să stai de veghe. Închid ochii să adorm şi privesc rile i le ţintuieşti în sigilii întâi.
zona mea de veghe, albastră. Visam o propoziţie pe sonoritatea asta. O proză
Trupul îmi e la îndemână. Am un coşmar. E un ca o facere de loc.
testicol, care pare să se îndepărteze, un satelit al trupu- Altădată, o proză ca un teren de golf. Pământ cu
lui meu. Urmarea unui accident de copulaţie. Explo- iarbă, din anii 68-73.
rând multele posibilităţi ale abordării femeii. Zi şi noap- Pe malul apei, tufele ierbii ca nişte labe de felină,
te, am un coşmar. Sunt un bărbat accidentat. „Maţele ca nişe poduri moi de talpă. Albastrul dă nuanţa ierbii
şi le-aduna”, haiducul. El avea trupul mai mare cu un verzi, nuanţează acest verde, la câteva degete, o palmă,
cal. El lupta cu „slutul şi urâtul”. Trăiesc să scriu, scriu deasupra apei care face valuri. Apa curge.
să rămân în viaţă. De multă vreme, asta: rămân în viaţă. Două animale dolofane, urşi foarte tineri, să
Cine vrea să trăiască, divorţează de mine. Iubirea am zicem, se zbenguie, nu împreună, e reciproc, în apa
vrut să-mi permită a mă ţine retras de o lume în care limpede. Pe malul sus zis, continuă. Căldura botului
faptul că scriu îmi interzice să trăiesc ca un om obişnu- ţintuieşte sexul unuia, e amuşinarea, fixarea, dăruirea.
it. E o inegalitate de responsabilitate. Cine scrie nu poa- Aşa. Şi animalul drăgălaş muşcă şi smulge cu uşurinţă,
te solicita nuanţări ale responsabilităţi sale. El nu poate cu toată uşurătatea. Îl smulge tot, îl deslipeşte. Mestecă,
spune „n-am ştiut”, „nu m-am gândit”, „eram sub in- degajă satisfacţia. Animalul deposedat îndură tristeţea,
fluenţa alcoolului”, „dragostea m-a orbit” şi „uite, aşa”. se clatină pe un drum care duce de la apă. Lumina sca-
După cum vezi, pierd timpul, nu pot să mă îm- de fără sesizabile, nici bruscheţi din cele mai mici, ni-
brac, să-mi iau în buzunare legitimaţii, pix, ţigări, chi- mic, lumina scade să crezi că scade vederea.
brituri şi ce-mi mai trebuie mie în ziua de azi. Am ales
o zi de miercuri. Nu mă echipez pentru ziua de muncă Ω

E
fără senzaţia că pierd timpul.
Să mă citeşti. Citindu-mă, să ai poftă de viaţă, Măcar de ai fi speriat, şi ar mai fi ceva! Dar aşa?
să trăieşti după cum urmează. Urmează să trăieşti. O Toate lucrurile astea sunt toate de înţeles, numai
R
formă de viaţă: nu poţi avea „instinct sexual”, atâta vre- că sunt femeie, asta e buba!
A

me cât ai sex. Cu atât mai mult că eşti o fiinţă sexuată. Femeia e buba.
Nesexuatele nu sunt fiinţe. Îngâni.
V O C

Unii cred că a trăi însemnă a trece la fapte, alţii Am văzut oameni care găseau motiv de agresiu-
că este a avea sentimente (oh, puternice!). ne în faptul că sunt îngâmaţi. Că cineva este ecou.
Eu zic că a trăi este să atingi senzaţia de întreg. A îngâna înseamnă a dispreţui sau a fura?
O surpriză. Aşa cum nu poţi ţine minte cum eşti A îngâna, să fie a anula. Te trimit la tine. Nu
în aer sub cer, cum talpa abordează solul pentru a lansa ajungi la mine. Nu ajungi nicăieri. Vorbeşti degeaba. Te
un nou pas, o nouă privire peste umăr, în spate, jos, îngân: te ajut să te asculţi.
E

spre capătul bulevardului. Îngân. Îngaim.


serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 39
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Nu nerecunoştinţa. Te întâlneşti cu ceva de ne- o rătăcire cu toate retragerile asigurate


recunoscut. mă spăl cu mâinile mele
R E La rândul meu, îmi vine rândul, dacă celălalt este din accesul la propriul trup derivă orice acces în lume
altcineva la cererea mea (de înfruptare!), să fiu altcineva.
Dacă aia e (îmi e) greutatea, ei bine, atunci! (Atunci: un Ω
A

ciudat, de-a dreptul proiectat, viitor).


Senzaţia mâinilor mele întinse după tine se scur- Vom scrie poezie. Bună.
C

ge, pe mâinile mele (pe braţe, pe interior). Lumina în apă.


Dacă e să fie la rând, la rândul meu, altcineva, Apa vine în chip de chip peste chip.
V O

să fie în viaţă oricine altcineva. Eu la întâmplare. Să O încăpătoare închipuire.


fiu „om”, din „omnivor”. Ocolesc dubla încornorare, Din atingere, ţâşneşte. Femeia, care ştie
ghilimelele. să mă atingă, trăieşte.
Piciorul ei, dacă urcă, ochiul meu devine –
E

Femeia este trilobală: o figură a trupului. din mers –


sideral. Corp de neperceput fără calcul.
Ω Fără tot textul poemului (litera toată
e lucru stabil),
eu mie îmi spun dragostea mea de tine pe mine nu mă are. 12.09.’86
nu angajez pe altul
oricine e cu mine indiscret Ω

ştiinţa e dată nu e nimic de aflat Se uită, prea de aproape, unul


în ochii alteia (altul plus ea).
să se efectueze: aici, textul unei declaraţii de dragoste Strică, zicând, vederea?
să se efectueze o singurătate în care Fiindcă e mult.
oricâte poţi neputinţa rămâne întreagă Cât prinde ochiul în ce-i al lui,
ştergem şi scriem intactă cităm ghilimele câmp vizual, să-l converteşti, câtul,
în fantasma interiorului vast,
un exemplu de agresiune totală cât cuprinde.
să declari cuiva anume
unuia din ăştia vii Văzul respinge imaginaţia.
că nu ai nevoie de legitimaţii Apropo cu „ah”: corpul. (Bacău, 1985)

o rătăcire foarte mare dar nu definitivă Ω


dintele în gură fărâmat cu cleştele
conştiinţa mea de sine care mă însoţeşte în zbor o trecere în revistă să treci de la una la alta
să fii tot atât de risipitor pe cât de risipit eşti organizarea zilei a paginii
o adunare de gânduri
un petec de cer o palmă de pământ punctezi uneori zăboveşti
eu sunt mântuitor o lume cu care te întâlneşti pe alocuri
mântuirea e celălalt pentru oricine constelaţii pe cerul luărilor de contact
eu nu există am mai scris numai să mişti
eu sunt pentru altul oricine ah să nu mişti
repet rătăcirea e mare mişcă tu numai
foarte mare e rătăcirea care nu atinge nimic definitiv să te mişti
nu-l atinge definitiv pornind să dai curs realizezi părăsirea
nu întâlneşte ireparabilul jaful restriştea vraiştea rătăcirea

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


40 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

treci de la una la alta dacă nu ea


vezi că omul a scris e vreo parte a trupului meu vizibilă mie

R E
care să-mi dea
Ω să îmi dea
vizual (pentru mine vizibil) siguranţa că văd ce sigur

A
Mă privesc, văd ceva despre care ştiu sigur că dispare. dispare
Pe mine deci să mă uzez (din uz: „să nu mă scot”) (semnul întrebării e oriunde altunde plasat decât

C
iar nu copacul sau ce e altceva decât copacul dar ca şi el în capul locului sau la urma urmei)
nu-mi inspiră încrederea pe care mi-o inspir

V O
deci nu femeia tu nici Ω
ci
însă la ce mă uit tot despre zăpăceală
în ce fel dispar despre superficialitatea vitală

E
cum privesc dispariţia mea cât de plăcută-i
(sunt întrebări, urmează) lumea în lume
Privindu-mi mâna să zic că văd ceva ce dispare (livrescul „devălmăşie”)

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 41
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Ω
învălmăşeala care se risipeşte

de plăcere repet te iubesc


învălmăşeala se risipeşte Îţi spun. Pentru că tot tu, numai, poţi. Să refac
contactul meu în unele puncte cu lumea (cursivitatea).
un camion intră pe poartă Că mă iubeşti sau nu, o, nu! E o stare a mea, eu mă
o cană cu apă intră pe uşă realizez iubind. Deci. Aşadar: dacă tu nu mă consideri
şoferul tronează fictiv odată cu această deh! claraţie, tu mie, tu poţi, tu
femeia cu fesa izbeşte uşa cedează mă ajuţi să văd, tu mă trezeşti cu o privire mai puter-
nică. Nu să jucăm acceptul sau refuzul: acestea nu pot
Ω fi trăite.

nu pot da credibile Ω
decât pe viu, de visu –
nu pot minţi decât în faţă În perspectiva unor brume, ceţuri cu şocul pu-
ruri neclintit al sânilor aplatizaţi, cine face oraşul cum
nescăpându-mi, mie singur, adevărul se face, marginea de atac a oraşului, pe de o parte oraşul
arată ca un sat: chiar cântă cocoşi, sunt ciripiri ca ţâş-
ocolind deci: brutalitatea, meschinăria. niri; lumină din abia săltare – povara din greu.
Numai că înainte au sunat telefoane. O zi azi.
Începe cu oameni. O ierarhie a trezirilor din somn.
Ω Ziua începe cu stabilirea gradului de normalitate a zilei.

Ω
foiţe, cearşafuri pe care trupurile noastre le înspumează
suntem lichide bătute, Alcool
însumări de înspumări scade lumina
fragil în efemer: şi alte (ce sunt) care reduc (la ce?)
pelicula lichidă repartizează aer în cea mai obişnuită lume (nu sînt dimensiuni propuse
îmbrăţişează ca un salt. ţie,
pe care ţi le-ai putea propune)
genialitatea nu se mai practică fără răutate. lucrând cu lumea la îndemână
acum deja îmbrăţişezi
Ω eşti îmbrăţişat*)
E

eşti unde-ţi spune iubita că eşti


anvergura (ipoteza căreia i se supune: iubeşte)
R

adagiu: „iubito, iubesc”


A

a optà pentru frumos înseamnă să te pregăteşti să ce- ___________


dezi. *deşi: singur, nu ai limite: fiinţa ta nu atinge vreo fiinţă.
V O C

Sinucigaşul nu cedează iniţiativa.


Cel ce mizează pe faptul că va muri e pregătit să cedeze, Ω
el provoacă lumea să participe:
cu cât e mai mult din lumea la îndemână, Îmi stă aşa bine, aici, la birou, pregătindu-mă
cum omul acţionează el însuşi asupră-şi prin afară. să scriu.
Parcă aş scrie.
E

Pare a fi ceva nou.

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


42 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

E o iarnă ceva mai grea. Ne şi obişnuisem. Ω


Când e iarna aşa cum ştia omul pe vremuri, e o iarnă
grea. Ceva de speriat. Orice ocazie de speriat e bună. Văd ce vede toată lumea. Ca scriitor nu am voie
Ferească de mai rău. să scriu ce vede toată lumea, ce spune toată lumea. Ai-
În curtea fabricii au reapărut sârmele. Mie mi- cea reportajul rămâne la altă logică, a scrierii spuselor.
au plăcut sârmele, îmi plac. Vine omul la maşină, pe Păi, ce să scriu, întreb mirat.
gerul ăsta, la prima oră, îţi trebuie o sârmă. Acum nu Până acum am scris ce venea de nu se ştie unde,
mai înjură că nu se află pe lumea asta măcar o sârmă venea prin mine şi numai prin mine. Părea să fie bine.
cînd ai nevoie de ea, acum e destulă zăpadă. O sârmă Cum ziceam că lumea există asupra. Asupra mea.
se pierde uşor în zăpadă. Şoferii şi-au făcut rost de sâr- De scris, nu ştiu dacă scriu bine, de citit citesc
me, se mai şi împrumută, se asistă, se joacă, încălzesc bine, sunt sigur. Uneori mă mândresc.
o vreme motoarele. În acest timp străbatem curtea, de De fapt, ce prindeam eu nu suferea decât no-
la poartă la locul de muncă. tarea, nici vorbă să compui, să-ţi faci un stil et cetera.
Îmi place cum s-au adunat rândurile astea. Nu pricep ficţiunea. Artificiul de calcul este calcul pur
Mă pregătesc, tot cred că deodoată va fi gata, să şi simplu, cu derogări.
scriu ceva ce e greu, îmi vine greu. Ficţiunea pe care o întâlnesc cel mai adesea este
O să scriu acum, o să stau în preajmă. Poate corpul, vreau să spun că ştiu că sunt ficţiuni, corpuri-
acum. le. Corporalităţile mă bucură. Bucuria pune problema
Ar fi şi ideea că dacă mă frământă ceva, să fră- fictivului şi a arbitrarului. Întrucât acestea două sunt
mânt textul. Se vede după forma propoziţiei ce idee distincte.
poate fi asta. Transfer, metaforă, slăbiciuni în locuri Ca să pot povesti vreodată ceva, aştept să tră-
nepotrivite. iesc.
Stau chiar foarte bine în lumina lămpii de bi- Trăiesc ca la carte. Şi atunci, ce să povestesc, ca
rou. la carte, hm.
Pe frigul ăsta nu te deranjează nimeni. În multe locuri stă scris ce mi se întâmplă mie.
Întâi şi-întâi să semnezi condica. Mă întorc la textul meu de textuare. Text care
În gestiune e cald. Aer stătut. Deschid şi las uşa nu e de componist decât în ipoteza coerenţei, releva-
deschisă, rămân pe culoar, mă las salutat de cei care bilă în timp, a existării. Nu ştiu cine sunt, m-ar intere-
continuă să sosească la servici. Suntem în servici, în sa să aflu ce exist. Sunt lucruri scrise de mult, anul ‘70.
slujbă. Contractul meu de muncă e, pe termen neli- Dacă îmi imaginez ceva, nu înseamnă că intru
mitat, încheiat. Cartea de muncă nu stă la titular, la în fictiv sau că abordez ficţional.
purtător. Faci dumneata o cerere, o dai spre aprobare Pentru că îşi închipuie ceva cineva, cutare face
conducerii şi poţi s-o duci, pentru o zi şi o noapte. şi el ceva şi a pune imaginaţia în conexiune cu fapta
Răspund la saluturi. este realism. De asemenea, cineva imaginează ceva,
Intru şi pun mâna pe hârtii. La prima oră, miş- comunică, altcineva îşi închipuie cine ştie ce, acolo

E
carea hârtiilor. ceva, a scrie conexiunea a două închipuiri este realism.
Şi, toată ziua, înregistrări. De mii de ori, cinci Uzajul social al minciunii este realism. A scrie realis- R
zece cinci spre zece centimetri de canafas, volvatir, mul acestor oameni este a fi realizat.
A
termotex, pulvotex. Să ai grijă să ai şi intrări la atâtea Ca om, nu sunt realizat. Ca scriitor, sunt rea-
ieşiri. Să pui mâna, să pui umărul, dacă e ceva mai list.
V O C

mult de cărat. Asta e vechea mea meserie, transportor. Ei, şi ce!


Dacă am spus cine sunt, să spun ce văd şi cum Mda!
văd. Se pare că pe la 1900 era o inflaţie de personaje
Văd numai binele, nu am ochi pentru rău, să (nu doar personificări). Proza modernă, antipersonaj,
nu-l văd în ochi! urmează unei (acestei) inflaţii.
E

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 43
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

EP IC A MAGNA Veronica D. NICULESCU Scaunul

C ând s-a trezit părea să fie toamnă deja. Dar


cum de se trezise, dar din ce se trezise și de
când stătea la masă așa, cu capul în palme? Ceva îl tre-
marginea drumului, animalul ăsta cenușiu păzea gră-
mezile de gunoi stând întins pe trotuar, picior peste
picior. Sub burta lui trebuia să fie cald ca sub capo-
zise, poate un susur, nu de apă, era uscăciune, un susur tul mamei, zeci de ani n-au putut să răcească fierbin-
de aer, un pic de vânt, o adiere umflând perdeaua. Fe- țeala aceea maternă cu miros de păstârnac, panseluțe
reastra întredeschisă, ciucurii îngălbeniți zbătându-se și țelină, vino să te sărut și-acum marș de-aici ticălos
pe pervaz, adunând ghemotoace de praf. Din ce, asta mic, toată ziua așa. Laba dreaptă, întinsă înainte, cu
era altă întrebare, din ce se trezise, dar nu era atât de pumnul înmănușat în alb, ținea trotuarul ca să nu-i
nebun încât să se întrebe. Astfel că s-a ridicat, ca să fugă de sub el, părea că de câteva ori îi mai fugise, căci
plece. gestul denota experiență, poate că cineva i-l trăsese ca
S-a ridicat, deși nu știa dacă o să poată să plece. pe-un preș, n-ar fi vrut să se repete, ah, știa și el așa de
Voia, dar fără să își mai spună că vrea. bine cum este. Sunt alături de tine, i-a zis, sau cel puțin
În picioare acum. S-a clătinat, a strâns tăblia asta a încercat să îi zică, ce a ieșit e altă istorie. Mota-
mesei între degete, falangele albe, unghiile late, pătrate. nul a scuturat dintr-o ureche, ca și cum ar fi alungat o
În stradă, nu peste mult timp, înaintând cu muscă, și l-a urmărit cu privirea – adevărul e că era o
o oarecare vitejie, în ghetele largi, amintindu-și cum veritabilă privire de capră – când se apropia, când s-a
cândva îl strângeau, poate altele, dar mai degrabă tot apropiat, când a trecut pe lângă el, când l-a privit și a
astea. Înainte, pas cu pas înainte, luptând cu pulpanele zis ce a zis, adică o secundă sau două, una, două, dar
hainei, poate nu tocmai mut, și cu vântul luptându-se, suficient cât să-l țintească săgeata de jad, să-l lovească
cu aerul și cu propriul său sine, înainte, și o voce zicând în plin, astfel că acum era un pic mai încovoiat, cum
uite și la ăsta, atât de beat, atât de devreme. Dar era, mergea șchiopătând mai departe, în ghetele lui, cu pul-
oare, devreme? panele lui, fără să se fi atins de grămezile așezate frumos
Soarele se înălța de undeva din spatele lui, lun- de cei care se îndeletnicesc cu aruncatul. Așa a trecut și
gindu-i sub pașii șovăielnici o umbră, el o călărea ca așa s-a îndepărtat, s-a îndepărtat apropiindu-se, înde-
pe-o iapă, iapa îi tot aluneca dintre coapse, atunci el părtându-se de tot ceea ce era în urmă, apropiindu-se
simțea o durere; coapsă e un cuvânt pe care nu l-ar fi de tot ceea ce urma, în ghetele lui largi care cândva îl
folosit niciodată, coastă, da, o durere acolo, sub coasta strânseseră.
cea mai lungă, unde stau închiși temnicerii, când stau. Curți, case, ferestre, campanule, și deodată mi-
Înainte, înainte, și apoi o singură dată la stânga, cu o rosul de fum, undeva se ardeau frunze adunate cu gre-
oarecare înclinare în curbă, amintindu-și brusc clubul ble în grămezi, culorile se stingeau în nuanțe de gri, se
columbofililor amatori și dintr-odată inima grea. înălțau fuioare desenând portative și-o simfonie teribi-
Case, curți, porți, ferestre, obloane, mușcate lă se răspândea sfârâind în dimineața de toamnă, dacă
puturoase și nimeni pe drum, nu alți pași, doar câte o dimineață mai era asta, căci nu părea să mai fie, și nici
voce, un râset, cineva a tușit, cineva a lătrat, dar cei mai atât de pustie, și nici atât de tăcută, pe Crizantemelor,
mulți erau pur și simplu ascunși, și deodată o privire. pe Vulturilor, pe Sfântu Așteaptă și cine mai știe pe
Motanul gri-șoarece păzea un morman de gu- unde, peste tot și niciunde. Oameni cu degete galbene
noi, grămezi grase, promițătoare, negre și verzi, verdele curățau nuci, sterilizau borcane în cuptoare, foșneau
acela dătător de fiori. Măgari n-o să vedem niciodată celofane, umpleau sticle cu materii păstoase, acre sau
la oraș, și-a zis și pesemne că l-a umflat râsul, a price- dulci, puneau etichete și depozitau prin cămări, iar
put după durere că râde, după scâncet, după usturimea acestor oameni, că oameni trebuie să fi fost, chiar dacă
care i-a venit în ochi, aproape deodată în dreptul și-n nu erau de văzut, toate cuvintele care le ieșeau pe gâtle-
stângul, usturimea. Motanul ăsta, măgarul, capra de la juri, pe guri, despre toate borcanele, celofanele, etiche-
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
44 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

tele și dulapurile, dar și despre vremea de-afară, dar și poi și unul mult mai mic înainte – un caniș imperial;
despre rude, dar și despre necunoscuți pe care pretin- să-i fi ajuns până la genunchi, ba mai sus, până între
deau fără putință de tăgadă că i-ar cunoaște din clipa picioare, acolo unde se înșurubase iapa – uite că tre-
în care îi zăreau ei cumva trecând pe stradă, așa, toate cea de amiază deja. Iar pietroiul ăsta imperial stătea cu
cuvintele nu le provocau nici o rană, vorbele păreau să botul în sus, cu colții aspri dezveliți, dornic să muște
curgă fără nici o problemă, le auzea și el, deversându-se un fund.
și diluându-se în note înalte, oricât de șoptite, dinspre Iată un bolovan, și-a zis, mare cât un caniș im-
curți cu porțile închise, dinspre camere cu ferestre des- perial, latră dar nu mușcă, sau mai degrabă invers, nu
chise, și deodată și-a dorit să fie înapoi, să stea în ateli- latră dar mușcă. Deci cum să te-așezi? Un junghi nu-
erul lui, la masa lui, pe scaunul lui, el însuși un scaun, mai gândul. Oricum, în fața pietrei mai era ceva, ceva
el însuși o masă, o cutie de radio, de ce ieșise și unde se bloca drumul. A mijit ochii – se lăsa seara? sau ce
ducea, unde era zidul de care își sprijinea ieri rama tru- umbră era? – a pipăit cu mâinile, a văzut și-a simțit
pului, unde pata uleioasă lăsată pe peretele galben de piesa veche de lemn, a cui, a nicicui, un scaun vechi,
el, de-o formă care trebuie să-i fi semănat pe undeva, descărnat. O, a făcut, ducând palma la piept. Căci sca-
măcar pe la mijloc, acolo unde-i negreala mai groasă, unul ăsta, de care cineva se descotorosise, lui îi era ca
și unde clopotul de-un plumb străveziu al încăperii, al un seamăn, sau ca un prieten, sau ca o nevastă, sau ca
casei părintești, al casei, al unei case, unde aerul e atât altcineva sau ceva, ceva dintr-o amintire: dar sticla prin
de cleios încât poți să te sprijini vara de el, și nu numai care se uita era murdară de fum. A dat să se rotească pe
vara, dar oricând sunt luminile prea tăioase, ah, în acel călcâie, dar ghetele prea largi, dar picioarele prea moi,
acolo, departe de capre, de vocile amiezei, de găunoșe- așa că a rămas cum era, privind arătarea. Și-a pipăit tu-
nia unor forme temeinic exersate, veselia lor, ah, ceva rul pantalonilor, s-a scărpinat ca să se gândească, îi in-
numai numit muzică, fericirea lor atât de ruptă în cur? tra mâna pe-acolo, poate nu toată, dar vreo trei degete
Drumul ăsta de oraș, curbându-se printre case, sigur, și ceva umed și puțin lipicios i-a rămas printre
era aproape ca un drumeag de țară – nu că ar fi cu- degete. Acasă, și-a zis, și brusc i-a venit poftă de-un
noscut el vreodată un drumeag de țară, nu, numai din cântecel, cândva îl cântase și la pian, pe-atunci era doar
cărți și din auzite –, și nici măcar un bolovan pe care un băiat în pantaloni tirolezi. Acum se simțea obosit,
să șadă, unde să-și cuprindă capul în palme, unde să- amintirea cântecelului săltăreț îl istovise. S-a trântit la

A
și zvânte usturimile, unde să-și strângă iapa bezmetică pământ, în genunchi s-a trântit, privind bolovanul dar
între picioare, să-i îndese o mână de paie în bot, s-o îmbrățișând scaunul, cuprinzându-i toate cele patru

A G N
adoarmă. picioare în brațe, ah. După o vreme s-a așezat confor-
Și așa a tot mers, ghetele tot mai largi, porți în- tabil, tot pe jos, a făcut el cumva și și-a adus și picioare-
cuiate și fum, părea să fie duminică, dar nu se auzea le înainte. Cu toate cele patru brațe ale sale cuprindea
bătând nici un clopot, și nici măcar un singur bolovan acum toate cele patru picioare ale scaunului. Obrazul
nicăieri, mersul prăvalnic, iată un cuvânt de prăvălit și l-a culcat pe perna vișinie ornată cu flori, cu ceva
mai departe năvalnic, soarele tot mai sus, iapa tot mai brandenburguri, o poveste cu mătase, sfoară și arcuri,

M
încinsă, încă înfiptă cu copitele din spate în miez, însă nu conta, le zărise o clipă sau nu le zărise deloc, dar le
cu pieptul trăgând mereu înainte, târâtura vitează. știa, le știa bine, i se mutaseră toate sub pleoape, acasă,
Într-un târziu – deși nu avea cum să știe dacă un arc îl împungea insistent pe la tâmplă, iapa a neche-
era chiar târziul, sau doar cam târziu, sau deja foarte zat dar a încetat să se zbată, s-a terminat cu iapa asta,
A

târziu – într-o curte, într-un colț, între doi pereți cu și-a zis auzind-o dar nemaisimțind-o deloc, doar arcul
tencuiala jupuită până la os, străin de orice poate să-n- îi tot zvâcnea pe la tâmplă, și toată lumina de afară s-a
C

semne târziu sau devreme, inocent ca toți bolovanii, stins ușurel, ah, fericit înăuntru, numai o străfulgera-
prietenos ca toți bolovanii: un bolovan. Dar apropiin- re de jad, ca o ușă întredeschisă în beznă. Matilde, a
I

du-se, Geza Pfeiffer a văzut că nu era unul dintre cei zis, slăbindu-și strânsoarea, dar lăsându-și obrazul mai
pe care să poți ședea, nu, căci acesta era mai degrabă greu. Și noaptea a venit, nemernică și bună.
P

o stâncă, înalt și zdrențuit și ascuțit ca o lamă, doar că


E

mic cam cât un caniș, însă – făcând un pas mare îna- (fragment dintr-un roman în lucru)

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 45
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

IN M E MO RI AM Elena-Brândușa STEICIUC Beni Budic (1946-2020)

L a începutul acestui an a plecat dintre noi me-


morialistul Beni Budic, stabilit cu familia în
Israel încă din 1964. Născut în 1946, în vechea Cetate
Incursiunea în amintire, pe care autorul o în-
treprinde pe multiple planuri, reușește să compună
în final un tablou (aproape) complet al urbei lui na-
de Scaun a Sucevei, a urmat studiile gimnaziale și liceale tale: de la țesătura socială a anilor ‘50-‘60 ai secolului
în orașul natal, având drept condiscipoli la Liceul „Pe- trecut la „deliciile sucevene” intens râvnite de micul
tru Rareș” pe criticul de artă Mihai Drișcu, de care l-a băiețel; de la practicile cotidiene ale orașului cu o
legat o mare prietenie, pe criticul și istoricul literar Alex puternică tradiție habsburgică (baia de shvitz este o
Ștefănescu și pe actorul Vladimir Găitan. După emigra- mărturie memorabilă!) la semnele tot mai prezente
re avea studieze la ale modernității
Universitatea din (electricitatea, di-
Tel Aviv, obținând fuzorul aducător
diplome atât în al știrilor și al mu-
Științe Economice zicii binefăcătoare,
cât și în Literatura cinematograful cu
Franceză. A urmat filmele mult în-
o jumătate de secol drăgite, teatrul);
de viață – profesi- de la detalii pri-
onală și personală vind experiența
– presărată cu îm- socială, în special
pliniri și reușite ob- școlară, a copilu-
ținute prin muncă lui, la elemente
statornică, alături care țin de viața în
de soția sa, Ana. cadrul unei familii
Preocupat de cultură idiș, cu
de păstrarea me- sărbătorile, tra-
moriei comunității dițiile și durerile
evreiești din Buco- ei. Proze precum
vina, Beni Budic Brățara de aur (cu
a redactat – înce- evocarea figurilor
pând cu anii 2010 pitorești de fierari,
– o suită de proze, destinate revistei Bucovina literară, geamgii, croitori, fotografi, ceasornicari de pe Strada
al cărei prețuit colaborator a fost timp de trei ani. Aces- Meseriașilor) sau Sinagogile mele (o foarte precisă de-
te povestiri, reunite în volumul Casa Bodinger și alte scriere a lăcașurilor de cult evreiești pe care le-a avut
amintiri (în curs de apariție la Editura Hasefer) oferă orașul din nordul țării: Die Groise Șil, Die Schneide-
cititorului contemporan o serie de secvențe ale istoriei rișe Șil, Sadigura, toate dispărute acum) salvează de la
locale și trăiri de mult uitate, reconstituind prin verb uitare feluritele elemente din structura etnică a Suce-
acel mirabil spațiu-timp în care s-au format atât auto- vei multiculturale.
rul, cât și cei din generația lui. De o remarcabilă pros- Tuturor celor care l-au cunoscut, prețuit și
pețime a observației, această proză memorialistică res- îndrăgit, Beni Budic le lasă un model intelectual și
tituie fragmente din experiența individuală și colectivă, uman demn de a fi continuat. Dumnezeu să-l odih-
creionând portrete remarcabile, cu umor și nostalgie. nească în pace!

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


46 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Izvoarele Nilului Constantin ABĂLUŢĂ


in memoriam Daniel Fano

Î ncep să moară
cei câțiva poeți europeni
pe care i-am cunoscut tradus și care
mi-au devenit prieteni buni
mai tineri fiind decât mine
mă simt tot mai antediluvian
și mă uit la droaia de volume pe care
le-am scos în viață
ca la aluviunile zadarnice ale Nilului
fluviu ale cărui izvoare n-au fost
descoperite nici azi
dar care mi-ar plăcea să fie

M
pe lună
nu lângă steagurile înfipte de pământeni

A
ci undeva într-un crater obscur
bolborosind neștiut de nimeni niciodată

I
10 ian. 2020

R
O
M
E
M
N
I

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 47
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

A FO RI S ME Gheorghe GRIGURCU „Partea favorabilă a îndoielii”

drog.
S lăbiciunea ambiției constă în raportarea ta la
alții, recte în dependența ta de alții ca de un
*
Partea favorabilă a îndoielii, aceea că ea reduce
suferința, îi zădărnicește absolutul.
* *
Primejdia epigonului rezidă în dorința sa de a Tehnica: o divinitate sinistră nu doar pentru că
imita perfecțiunea paradigmei, iar nu starea ei de viață, reclamă jertfe, ci și pentru că, periodic, se sinucide.
incluzînd posibilele neajunsuri. *
* Îndîrjirea pe care o extragi din decepții, înfrîn-
Politețea arogantă. Teribi- geri, prăbușiri, o forță vitală similară celei a plantelor
lul ei succes se datorează faptului care se nutresc din bălegar.
că ea satisface atît plăcerea noastră *
de-a fi flatați, cît și pe cea de-a ne Solitudinea sporește responsabilitatea față de
subordona. tine însuți (eul tău își asumă rolul de lume, așa cum
* o văduvă își asumă, pînă la un punct, rolul de bărbat).
Rămîne în dificultate pre- *
cum într-un mediu protector. În Originalul (modelul) e prin sine aristocratic.
afara ei s-ar simți descumpănit, Epigonismul implică în sine o idee democratică: e la
lipsit de capacitatea de-a fi el în- îndemîna tuturor, e maleabil, se poate multiplica etc.
suși, prin inadaptarea ce-l carac- *
terizează. Scriptor. De la un moment al existenței ajungi
* a te imita pe tine însuți. Îți ești propriul discipol, pro-
Dacă marile adevăruri, priul succesor. Te moștenești pe tine însuți, fără a-ți da
marile sentimente, marile trăiri seama cînd ai murit.
par a ceda locului comun, nu este *
acesta un motiv suficient pentru Nici o lumină nu e atît de intensă încît să nu-i
a-l reconsidera, pentru a ne teme îngăduie întunericului să-i dea tîrcoale. Dramatismul
de el? atît de uman al oricărei lumini.
* *
Puținele iluzii ale bătrăneții sunt cele mai pro-
„A comanda nu înseamnă
funde, fiindcă sunt ultimele.
a înșfăca puterea, ci a o exercita
*
în liniște. Pe scurt, a comanda în-
Există nu numai o vocație ascensională, ci și una
seamnă a te așeza pe tron, pe un
a căderii. Pentru unii autori păcatul reclamă talent, iar
jilț de magistrat, într-un fotoliu
Infernul de-a dreptul geniu.
prezidențial sau ministerial. Con-
*
trar a ceea ce presupune o optică
Cine nu are cultul clipei, mă tem că nu l-ar pu-
inocentă și superficială, a coman-
tea avea nici pe cel al eternității.
da nu este atît o chestiune de
*
pumn, ci de … șezut. Statul este
Tăcerea: o cenzură naturală.
de fapt starea opiniei, o situație *
de echilibru, de statică” (Ortega Scriptor. Orice Formă implică o revoltă a obiec-
y Gasset). tului față de lume și o supunere față de el însuși.

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


48 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

O proiecţie oarecum dramatică

PE CONT RAS ENS


Adrian ALUI GHEORGHE

P oetul era bufonul regelui


dar şi regele era bufonul poetului
cum şi bufonul era poetul regelui
vai, ce bufon, striga regele
şi aplauda
şi după el aplauda şi bucătăreasa
dar şi regele era poetul bufonului care a doua zi îi dădea prăjitura poetului
care îi mulţumea făcînd o rostogolire stîngace
bucătăreasa care făcea papanaşi cu brînză precum făcea altădată bufonul
pentru rege vai, ce metaforă, striga regele
fura de fiecare dată cîte o bucată şi aplauda
pe care o strecura bufonului şi după el aplauda şi bucătăreasa
care pentru asta îi compunea o poezie
la care poetul făcea un rictus ah, doar puterea ta ne face să fim poeţi
de dezaprobare şi bufoni
care plăcea foarte mult regelui spuneau poetul şi bufonul
numai că bucătăreasa face papanaşi cu brînză
atît de buni
că unii ar intra şi la balamuc
pentru o bucăţică

dar bucătăreasa mai avea o prăjitură


ascunsă între sîni
pe care nu se decidea cui să o dea
bufonului sau poetului
şi atunci grădinarul, haţ!, smulse prăjitura
dintre sînii bucătăresei
şi ea plecă să vadă ce şi cum
să vadă cum şi de ce
şi nu s-au mai întors niciodată

vai, vai, vai, ce ne-am mai distrat


spunea regele aplaudînd
şi aplauda pînă cînd mîinile obosite
îi cădeau moarte;
cineva intra grăbit în scenă
le culegea de pe jos
şi le arunca la coş.

(Din volumul „Comunitatea artistică”,


în curs de apariție la Editura Junimea)

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 49
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

MAIORE SC U 180 Doru SCĂRLĂTESCU Un personaj maiorescian:


Rică Venturiano

„C âte opere de pură știință vor fi dat oare


criticilor atâta bătaie de cap cât această
operă de (presupusă) vulgarizare?” Întrebarea lui Ni-
tatea criticului de a-l asocia principiilor enunțate cu
câțiva ani mai înainte. El e pus în fața unei opere „stra-
nii”, insurgentă față de teoria sa privind nespecificitatea
colae Manolescu, la debutul anilor 70, eliberați parcă poetică a „reflexivității” și cea a conformării la materia
printr-un miracol din ocna ideologică a proletcultis- „reală” a imaginii. Nu mai vorbim de dezacordul cu
mului și a realismului socialist, deveniți mai generoși cu greu mascat în aprecierea „anteluptătorilor”, din Epi-
destinul postum al lui Titu Maiorescu, se referea la una gonii. Față de o estetică maioresciană de ținută clasică
din cele mai mediatizate opere ale acestuia, O cercetare destul de rigidă, și marii novatori simboliști, de la Ște-
critică asupra poeziei române de la 1867. „S-ar zice, con- fan Petică la George Bacovia, s-au păstrat într-o rezervă
stata autorul rebelei teze de doctorat, devenită imediat politicoasă.
un veritabil bestseller, Contradicția lui Maiorescu, că în Dacă „studiul elementar”, cum îl califică chiar
1867 ea părea mai clară decât astăzi (Iacob Negruzzi îi autorul lui după un sfert de veac, publicat oarecum
recunoștea meritul de a fi făcut lumină în capul juni- programatic în numerele inaugurale ale revistei ieșene
miștilor în privința poeziei) și că succesivele comentarii „Convorbiri literare”, n-au fertilizat, cum spuneam, de-
au reușit s-o complice într-o mare măsură”. Să intrăm cisiv și irevocabil poezia (numele înșirate de Maiorescu
și noi în jocul sugerat de autorul Contradicției... și să în Prefața cu pretenție de bilanț la Ediția din 1892, cu
adăugăm o „complicație” nouă în interpretarea nesta- excepția celor ale unor recruți adunați oarecum cu ar-
tornicului studiu apărut cu 150 de ani în urmă. canul, Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, sunt absolut in-
signifiante și nu pot servi ca „indicator pentru distanța
Din punctul de vedere al esteticii receptării, pe străbătută pe calea evoluțiunii de progres”), el pare să fi
care-l adoptăm aici, locul, importanța și rolul opului stimulat, în mod paradoxal, producția dramatică a epo-
maiorescian, în întâlnirea cu orizontul de așteptare de cii, căreia-i oferă tipuri umane și situații caracteristice.
la 1867, constau, dincolo de armătura solidă a conți- Credem că tânărul I. L. Caragiale, luat sub ocrotirea
nutului ideatic, în expresia sa, cu trimitere directă la o sa, la debutul ca dramaturg, de Maiorescu, și-a con-
stare de fapt. Fie și pe o cale mai puțin ortodoxă, prin struit unul din personaje, Rică Venturiano, „poet și
„înscenarea” ireverențioasă dresată producției poetice a publicist”, la sugestia studiului în discuție. În articolul
momentului. Și literatura și gustul public au avut de- ce i-l dedică personajului în Caragialiana, pornind de
opotrivă de câștigat. Dar nu putem spune exact în ce la semnalarea lui Nicolae Iorga a unui posibil izvor al
măsură Maiorescu a influențat și evoluția poeziei româ- scrisorii de amor din Noaptea furtunoasă într-o come-
nești în deceniile ce au succedat articolului său. Sunt, die de moravuri din 1874, Fata lui Chir Troancă, de
credem, indicii că această influență n-a fost majoră. Teodor Myller, Șerban Cioculescu conchide: „În Rică
Titu Maiorescu este depășit, în teorie, de simbolistul am putea admite potențarea unui motiv literar existent,
Macedonski, „de departe punctul cel mai înalt atins de smuls din realitatea înconjurătoare”. E curios însă că sa-
o conștiință estetică românească în cuprinsul secolului gacele exeget caragialian n-a observat descendența ace-
al XIX-lea” (Adrian Marino). Mihai Eminescu, pro- luiaș motiv din Cercetarea... maioresciană, mai exact,
pulsat indiscutabil de Junimea în conștiința publică, din fragmentul reprodus acolo in extenso din „balada”
contrazice mai degrabă, în mod paradoxal, programul Triumful amorului de C. D. Aricesu, de un savuros co-
estetic maiorescian, evoluând, în propria-i operă, cum mic involuntar, conținând în germene circumstanțele
a demonstrat Ioana Em. Petrescu, de la convenția poe- de loc și de timp ale Nopții furtunoase, piesă citită cu
tică expresivă (de tip romantic) la una obiectivă (de tip mare efect de public de autorul adus de mentorul juni-
modern). Capitolul dedicat lui Eminescu în Direcția mist de la București la una din serbările aniversare ale
nouă..., arată, s-a spus cu temei, mai degrabă dificul- societății ieșene, după cum își va aminti peste ani Iacob
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
50 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Negruzzi în memoriile sale: „În anul 1879, Maiorescu a în urma împăcării cu Chiriac, cu apel la vocabularul
venit cu șase alții deodată, între care cu I. L. Caragiale, erotic comun compromis de uzanță: „Într-un moment
care atunci a făcut întâia sa apariție la „Junimea” și spre de fericire,/ Stelele s-au umplut de dor/ Și, printr-o
marea noastră petrecere ne-a citit așa de bine piesa sa perlă de iubire,/ Mi-au revărsat razele lor”. „Precum
O noapte furtunoasă, că ne-am tăvălit cu toții de râs”. prin deasa întrebuințare se tocesc monetele și se pierde
Iată, în ipostază versificată, renumita „scenă a balconu- chipul și pajura exprimate pe ele, atrăsese atenția Ma-
lui” din comedie, cu decorul tipic de mahala bucu- iorescu, așa din comparațiunile prea des auzite se șterge
reșteană și cu elemente de recuzită adiacente: „Însă în imaginea sensibilă; și cu aceasta toată rațiunea lor de a

0
fereastră bate oarecare,/ Numaidecât Liza suflă-n lumâ- fi”. Stelele Vetei întră în această categorie de compara-
nare,/Tot intră-n tăcere. Un glas mângăios/ În liniștea ții ce-și compromit funcția expresivă originară: „Astăzi

1 8
nopții vibr-armonios...”, apoi, protagoniștii, situațiile, însă, zice criticul mai departe, am citit atâtea flori și
dialogurile, atât de ușor recognoscibile în textul cara- floricele, stele, steluțe, stelișoare și filomele în versurile
gialian: „— Eu sunt, Elizo, nu te speria,/ Dar aprinde române, încât acum primim aceste cuvinte numai ca
lampa, să văd fața ta./ — A! tu ești, Costică?/ — Eu, niște semne uscate, obișnuite în vorbire, prin urma-
angelul meu,/ Și aștept d-aseară sub balconul tău…”. re fără nici un rezultat poetic”. Ulterior, În Comediile

U
Descoperim aici vocabularul tipic venturian, din care d-lui I. L. Caragiale, 1885, Maiorescu va relua versuri-
nu lipsește nici celebra sintagmă „angel radios”, ce a fă- le cântate de „cocoana Veta”, ca reprezentative pentru

C
cut de-a lugul vremii deliciul generațiilor de spectatori: disponibilitățile de umor ale dramaturgului. În fine,
„— Ci ia lasă gluma, dă-te iute jos,/ Și dă-mi o guriță, Rică Venturiano, nu e doar gazetar de orientare um-

S
angel radios!” flat patriotică (Maiorescu și junimiștii vor fi recunoscut
Astfel de similitudini ne determină să depășim în „adâncile” articole ale acestuia, cu drasticul evertis-
necesara prudență și să întrevedem la originea scenei ment că „nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce
E
din comedia lui Caragiale un model literar desprins ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale,
R

din cunoscutul studiu maiorescian. Un argument sfânta Constituțiune...” ecouri din Beția de cuvinte sau
în plus l-ar putea constitui și faptul că Veta, în dorul din Dosarul de mare zaiafet intelectual al Junimii), ci și
O

amantului ei tejghetar, fredonează o romanță pe ver- poet. El debitează versuri execrabile, cu numic mai pre-
surile insipide din Portretul lui G. Sion, poet fixat și el jos decât cele înfierate în studiul său de Maiorescu. Iată:
I

în insectarul Cercetării critice: „Când ore de-ntristare „…fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer pes-
A

vor turbura vreodată/ Frumoasa-ți inimioară, tu vezi te poate, parcă sunt turbat”. I. L. Caragiale s-a întâlnit
portretul meu,/ Și crede că eu sufer cu tine deodată, pe un teren comun cu mentorul său literar, cel puțin
M

/ Și c-amândoi atuncea compătimim mereu”. În ace- pentru o perioadă, de la care a împrumutat virulența
lași registru liric se înscrie romanța îngânată de Veta satirică la adresa făcătorilor de rime strâmbe ale epocii.
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 51
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

M ISC EL L ANEA Horațiu STAMATIN Lista lui Bloom

P e 14 oct., anul ce a trecut, Harold Bloom, la


89 de ani, a plecat spre veșnicie în plină acti-
vitate: cu câteva zile mai înainte își ținuse cursul la Yale
al desfășurării generoase pe diferite game de tonuri, pe
diverse paliere de interpretare, în acord generos cu non-
conformismul său, deschizând cititorului noi surse de
University. De-a lungul vieții i-au fost adresate laude pe interpretare.
măsură: „un exemplu unic de profesor savant, suplinit Încă de pe băncile universității intră în conflict
de un pamfletar feroce, poet, prozator și critic literar“ cu Noua Critică (New Criticism) când afirma tăios că
sau „una dintre cele mai stimulatoare prezențe în lumea aceasta „impune poeți catolici sau anglicani“, amen-
literară din ultima jumătate de secol“. Autor a peste 40 dând-o sever: „critica literară academică a zilelor noas-
de cărți, iar începând cu 1984, a editat vreo 600 de tre a devenit o afacere a capilor bisericii“. Drept urmare
volume de critică literară, a rămas prolific până la dis- studiile sale s-au îndreptat la început către romantici,
pariția sa, publicând în ultimii trei ani câte două cărți către Emerson“, care nu prea erau văzuți cu ochi buni.
anual. Scrierile sale au provocat unele dintre cele mai Apoi urmează Anxietatea influenței, 1973. O cartea
controversate și pasionante discuții, de la urcarea lor pe de referință în gândirea devenirii lui H. Bloom, a fost
cele mai înalte culmi de admirație până la contestarea tradusă în 45 de limbi. În ea, investighează felul cum
originalității lor. Au fost criticate pentru abundența poeții, prozatorii caută să scape de lanțurile iluștrilor
judecăților paradoxale, pentru neglijență tautologică și predecesori, care într-un anumit moment i-au deter-
totuși ele i-au stabilit renumele de „cel mai autorizat minat să se apuce de scris. Aserțiunea se consolidează
critic literar“ de peste Ocean al zilelor noastre. pe teoria freudiană, referitoare de data aceasta la actul
Un hedonism al trăirii în literatură, al satisfacerii creației ca fiind unul de sorginte oedipiană. O răzvrăti-
estetice, al judecăților sentențioase și de cele mai multe re împotriva tradiției ar produce o breșă prin care ori-
ori neortodoxe pare să fie nota dominantă a demersului ginalitatea, considerată principalul atu al capodoperei,
său. Lecturarea unei opere literare este motivată în pri- ar putea să se reverse. Profesorul Bloom susține că un
mul și-n primul rând de excelența sa artistică, mai ales poem înseamnă un răspuns la un alt poem. Poezia nefi-
când este vorba de poezie. Emoția estetică dă valoarea: ind altceva decât „un câmp de luptă obscur“ unde po-
„Literatura nu este o cale pentru a produce schimbări eții în mod deliberat „îi citesc greșit“ („misread“) pe cei
sociale sau nu este un instrument pentru reforme so- de dinaintea lor, încercând astfel să diminueze moște-
ciale“, spunea într-un interviu. „E mult mai mult, o nirea primită. Concluzionând: „Nici un poet nu poate
stare a sentimentelor și impresiilor umane, care nu se să scrie un poem fără să amintească într-un anumit fel
reduc defel doar la reguli și forme sociale.“ Însuși Blo- de un alt poem.“
om se autodefinea, nici mai mult nici mai puțin, un O carte de căpătâi în cariera sa este Canonul oc-
„monstru“ al lecturii, mărturisea că poate să citească și cidental. Cărțile și școala epocilor,1994, cu ea a declanșat
să pătrundă bine o carte de 400 de pagini doar într-o „bătălia canonului“. Una dintre ideile esențiale în defi-
oră, stârnind neliniștea celor ce-l priveau. Înzestrat cu o nirea canonului este stranietatea: „calitatea canonului
memorie fotografică, era în stare să recite pe de rost tot vine din ciudățenie, vine din idiosincrazie, vine din ori-
Shakespeare, tot Paradisul pierdut al lui Milton, tot W. ginalitate.“ Stranietatea înțeleasă ca singularitate, dată
Blake, Regina zânelor de Edmund Spencer, pasaje în- de: „acuitate cognitivă, forță lingvistică și putere de
tregi din Biblie. Comparația cu dr. Samuel Johnson nu invenție.“ Canonul impune lectura, stârnește dialogul,
putea decât să-l încânte: „erudiție, caustic în remarci, stabilește coordonatele, potența și reprezentativitatea
sonor și grandilocvent“. Toată poezia pe care o purta operei. El este cel care ne indică „ce ar trebui să citim
cu sine îi permitea să facă trimiteri rapide, legături din- în scurtul timp pe care-l avem“. „Trebuie să alegi“, ne
tre cele mai surprinzătoare și insolite. Poseda o mare sfătuiește profesorul, „fie că optezi pentru valoarea es-
putere de sinteză, oferind un spectacol călinescian, cel tetică“ și atunci te vei înălța întru frumos, „fie pentru
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
52 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

suprasaturatele considerente de rasă, clasă sau sex“ și


atunci te îndepărtezi de menirea literaturii și vei face
parte din Școala resentimentarilor.
Este firească această opțiune de nezdruncinat,
de vreme ce pe lista profesorului Bloom figurează 26
de scriitori canonici, de primă mărime, printre care
Dante, Chaucer, Shakespeare, Emily Dickinson, W.
Whitman, Tolstoi, Kafka, listă care a suferit o ajustare
din motive editoriale, ține să precizeze. În schimb, cer-
cetând apendicele de la Canonul occidental, vom des-
coperi o enumerare de opere mult mai amplă, a vreo
850 de autori, considerate de el ca putând „să facă față
posterității nemiloase, ingrate și capricioase“. Cărți de
influență, valabile nu numai în programa universita-
ră, dar unele fiind cotate drept best-seller. Întâlnim și
nume de scriitori mai puțin vehiculate în compendiile
literare, din așa zisele „culturi minore“ (sic), precum
Ivo Andrič, Vasko Popa, Taha Hussein, László Németh
sau Vàclav Havel. După neliniștile trezite de posibile-
le influențe, peste ani a revenit cu Anatomia influen-
ței, 2011, considerată ca fiind „cântecul său de lebă-
dă“. Aici profesorul mai îmblânzește fața canonului,
fiind de-acord că orice moștenire literară venind din
alte tradiții nonoccidentale este de luat în considerare.
Rezolvând astfel un semn de îndoială dacă un canon
dintr-o literatură poate fi transferat, recunoscut în altă
literatură.
Cărțile profesorului Bloom respiră, transmit iu-

A
birea sa pentru literatură și exprimă marea bucurie de
a te afla în prezența figurilor sale eroice. În Shakespeare:

E
Invenția umanului, 1998, bardul de la Stratford-upon-

N
Avon este înzestrat cu atributele divinității supreme,
iar personajele sale sunt reale ca și oamenii de zi cu zi,
ele au modelat și consolidat percepția și ideea a ceea

L A
ce înseamnă omenescul. Cu aceeași tandrețe își apela
alumnii cu „dragul meu“ sau „copilașul meu“ și ne-a partamentul de Studii Culturale, unde benzile desenate
lăsat un testament prin Geniul: o antologie a o sută de cu Batman, spectacolele de televiziune, filme comercia- E L
minți creative, 2012, unde ne propune o nouă listă de le, muzica rock vor lua locul lui Chaucer, Shakespeare,
capodopere. Milton, Wordsworth și Wallace Stevens.“ Sau cel mult
Privind soarta, marii literaturii, perenitatea ei, „colegiile și universitățile vor mai susține cursuri asupra
C

profesorul Bloom era mai degrabă pesimist decât op- lui Shakespeare, Milton și ceilalți, dar ei vor fi predați
timist. Cărțile pe care le-a lăudat și iubit își vor afla de departamente formate de trei, patru profesori, la
S

cititori, dar numărul lor e din ce în ce mai mic. Marele fel cum se întâmplă cu profesorii de greacă veche sau
necaz e că aceste cărți nu vor mai fi predate în medii- latină.“ Până la urmă, toată pledoaria lui Harold Blo-
I

le educaționale, ajungând astfel nerelevante. În Cano- om pentru consolidarea conceptului de canon este tot
nul occidental, scrie cu amărăciune că „ceea ce numim o formă de apărare a literaturii, împotriva degradării
M

acum Departamentul literaturii engleze va ajunge De- percepției estetice.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 53
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

EVE NI MENT Doina CERNICA Şcoli şi case răsunând Eminescu

Z iua se vestea uscată și aspră, senzație inten-


sificată de copacii înalți și dezgoliți ai Cer-
năuțiului, care își păstrau însă demnitatea și în absența
Departamentului de Învățământ și Știință al Administra-
ției Regionale de Stat Cernăuți și, exemplar, a Consulatul
General al României. De peste hotare, să menționăm și
frunzelor, spre deosebire de cei de la Suceava, parcă veșnic sprijinul discret și eficient al Uniunii Scriitorilor din Mol-
zgribuliți și în suferință din cauza tăierilor nemiloase care dova, condusă de poetul Arcadie Suceveanu, și de câțiva
îi mutilează periodic. În curtea Catedralei, o mulțime de ani al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, mana-
oameni și o autocisternă cu agheasmă. Este 18 decem- ger dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, sub egida Consiliu-
brie 2020, Ajunul Bobotezei după Calendarul Iulian. De lui Județean Suceava. Dar iată, edificatoare pentru aceste
altminteri, podoabele Crăciunului și ale Anului Nou mai mâini întinse solidar, și componența juriului ediției 2020:
stăruie, chiar în piața din fața Primăriei o scenă a Naș- prof. univ. dr. Lora Bostan, prof. Livia Costiuc de la De-
terii pare să păstreze și să împrăștie din căldura proprie. partamentul menționat, acad. Vasile Tărâțeanu, consili-
O căldură mentală, care îți încălzește inima! O simt din er-ministru Edmond Neagoe, dr. Gheorghe Gabriel Că-
nou, dar cu mult mai puternic, după ce la scurtă distan- răbuș, Vasile Bâcu, președinte al Societății pentru Cultură
ță pe strada Andreya Șeptiț´koho (cândva, în interbelic, Românească „Mihai Eminescu” Cernăuți, și dr. Marin
strada Gen. Mircescu, după numele unui fost ministru al Gherman, președinte al Centrului Media BucPress Cer-
Apărării Naționale a României), venind dinspre Holov- năuți. Competiția s-a desfășurat în sala de festivități a
na, ne apare în față clădirea navă a Gimnaziului nr. 6 din Gimnaziului nr. 6 „Alexandru cel Bun” Cernăuți, salu-
Cernăuți, cu placa in memoriam a primului său director, tată cu multă căldură de prof. Ion Ignat, directorul insti-
profesorul Mihail Jar. Abia după aceasta ne întâmpină in- tuției-amfitrion. Ilie Tudor Zegrea s-a gândit cu emoție
trarea străjuită de numele complet al instituției, înnobilat la timpul care a trecut de la prima ediție și cu tristețe la
din primăvara anului 2017 cu cel al domnitorului român recenta stingere din viață a unei participante de excepție,
din a cărui cancelarie a ieșit primul document atestând Diana Rusnac, pentru care s-a păstrat un moment de re-
existența orașului, Alexandru cel Bun. A fost nevoie de culegere. Caterina Magas, elevă (pregătită de prof. Gher-
vreo trei supuneri la vot, până ce consilierii locali au acor- man V.D.) în clasa a XI-a a Complexului Instructiv-Edu-
dat acest drept școlii cu predarea în limba română. Dar cativ din Buda Mare, Herța, și-a prefațat interpretarea
nicio bucurie nu pare a fi întreagă pentru românii din cu un suspin, „Pentru tine și despre tine, scumpa mea,
Ucraina, dacă ne gândim la proaspăt aprobata Lege a Diana! Vreau să spun că de-acum înainte toate poeziile
Învățământului Secundar, care din nou îi defavorizează recitate de mine vor fi în amintirea ta”, iar mai târziu avea
pe români, oameni aparținând acestor locuri în care se să-mi povestească despre prietena sa, participantă la con-
odihnesc osemintele moșilor și strămoșilor lor, lovind în curs din clasa a V-a, prezentă și anul trecut când, studentă
ce au mai scump: limba maternă! Vom lăsa însă durerea la Medicină în anul I, a venit ca să o susțină, fără să bănu-
mută câteva ore, cum au făcut-o toți maturii reuniți la iască tragedia care o amenința din umbră: pe 2 decembrie
Gimnaziu, membri ai juriului, profesori, părinți, invitați 2019 – diagnosticul doborâtor, pe 30 decembrie 2019,
la ediția a XV-a a Concursului de declamare a versurilor plecarea la Cer, pe 2 ianuarie 2020, coborârea în pămân-
eminesciene, ca să le fim alături concurenților în călătoria tul chinuit al Cernăuțiului. Recitarea Caterinei Magas cu
lor aparte în Cartea Poetului, la a o suta șaptezecea ani- „Venere și Madonă” avea să fie distinsă cu Premiul I, o
versare a nașterii sale. floare minunată în grădina prieteniei lor supraviețuitoare.
Românii din nord datorează această manifestare Salutul și felicitările ES dnei consul general Iri-
fără pereche în sudul Bucovinei celui care a inițiat-o și na-Loredana Stănculescu au fost însoțite de satisfacția
o însuflețește, poetului Ilie Tudor Zegrea, președinte al darului, un televizor, oferit Gimnaziului de Agenția de
Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, redactor-șef Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid),
al revistei „Septentrion literar”, colegilor săi, susținerii reprezentată de directorul său general adjunct, Cezar
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
54 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Marin, aflat la Cernăuți cu o delegație pentru constatarea tău!” Răscolit, Ilie Tudor Zegrea mărturisește: „Sunt con-
finalizării lucrărilor de renovare și modernizare a Spita- vins că Ștefan, la Putna, a auzit glasul acestei fetițe!” Până
lului Regional de Oncologie, finanțate de România, în la Putna și la Domnul Nădejdilor lor, aveau să zboare cu
baza unui acord cu autoritățile ucrainene din decembrie „Doina” și alte două glasuri-inimi: al Marinelei Păduraru,
2018. Cuvinte din inimă au rostit și membrii juriului, dr. cl. VIII (prof. Atodiresi V.V.) de la Școala Medie Sină-
Gheorghe Gabriel Cărăbuș exprimându-și tristețea pen- uți-de-Jos, Hliboca (și ea premiată de juriu) și al Nicoletei
tru dispariția Dianei Rusnac și transmițând compasiunea Bejan, cl. IX (prof. Leanca), ȘM Dranița, Noua Sulița.
sa și a echipajului sucevean (Doina Cernica, Claudiu Lângă mine, Vasile Paladean, nume cunoscut al
Maxim, Sorin Sârghie) părinților Dianei și îndemnând fotografiei cernăuțene, încărunțit la pânda evenimen-
participanții la actuala ediție să ia aminte la devotamen- tului, dar și a conceperii fotografiei artistice, nu o dată
tul dovedit de tânăra plecată prea devreme pentru poezia adunată în expoziții, nu o dată premiată în concursuri
eminesciană. de elită, cum este cel internațional de la Suceava, nu pier-
Din mica scenografie a concursului, să menționez, de niciun concurent, deși știe că nu va mai avea parte
alăturate decorațiunilor tradiționale ale Crăciunului, ste- de larma rugătoare a părinților ca în urmă cu 15-10 ani,
lajul cu ediții Eminescu, în stânga, și pe o măsuță împo- înconjurați cum suntem, din toate părțile de ecranele te-
dobită cu ștergare, o frumoasă icoană a Maicii Domnu- lefoanelor, care surprind imagine după imagine, filmează
lui, o iconiță a Mântuitorului, cu un fir subțire tricolor recitări și aplauze. Îmi povestește de mama sa, stinsă în
și cu o candelă. În fața lor îngenunchează Irina Enachi, decembrie la 97 de ani, minte limpede, „doar cu picioa-
cl. VII (prof. Vornic M. G.), CIE Marșenți, Noua Sulița, rele mai greu”, interesată până în ultima clipă de mersul
recitând cu sensibilitate „Rugăciunea unei mame”. Îndu- vremii și al lumii. Mers fără odihnă, de vreme ce între
ioșată nu numai de recitare (apreciată cu o distincție și de concurenți se află și un băiețel cu o cochetă cărare în păr
juriu), ci și de șosetele de lână împletite măiestrit, cu un în zona tâmplei și cu un costum adecvat sărbătorii, Vasile
tighel și o armonioasă potrivire a culorilor, purtate la cos- Rusnac, cl. VI (prof. Abugules A.) de la ȘM 13 Cernăuți,
tumul național în locul tradiționalelor opincuțe, o întreb cu „Povestea codrului”, pe care o deapănă cu glas catifelat:
mai târziu de unde le are. Îmi povestește că i le-a făcut „Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi cresc sub poale,/
Mămuța, că le-a luat ca să-i poarte noroc, Mămuța, adică Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei-Sale...”, fiul
bunica Lida, încă nu știe, deoarece „e la Italia”, muncește, unei strănepoate a dlui Paladean, profesoară de muzică.
„are grijă de o doamnă”, dar știe Moșu´ Vasile, bunicul. Vorbeam de preferința, admirabilă, pentru piese
Înseamnă că bunica e tânără? Crede că da, nu-i cunoaște dificile. În răstimpul jurizării o laud mamei sale pe Ma-
vârsta, dar Moșu´ este de o seamă cu Sofia Rotaru. Am ria Miron, cl. VII (prof. Grigore O.I.) de la CIE Hreaț-
auzit de Sofia Rotaru, nu? Cine nu a auzit! o încredințez, ca, Herța, pentru recitarea „Scrisorii I”. În ținută sobră,

E N T
luminându-i ochii. bluziță albă, fustiță neagră, singura podoabă, părul bogat
În acest „mare teatru al poeziei eminesciene”, cum lăsat să curgă liber dincolo de talie, până la tivul fustiței,
i-a spus inspirat Lora Bostan concursului, piesele grele Maria, cu puține gesturi, dar toate sugestive, a instalat o
nu-i sperie pe copiii din clasele V-VII. De altminteri, și liniște desăvârșită pentru lungul poem eminescian. Dna
dificultatea versurilor, cerând o bună înțelegere a lor, pe Larisa Miron, se îmbujorează delicat, nu doar mama se
lângă plăcerea de a recita și înzestrarea pentru interpreta- bucură, ci și profesoara și directoarea din ea. Firește, nu M
re, a contat în parcurgerea până la acest nivel a preselecții- are cum să displacă și preocuparea pentru o vestimenta-
lor: pe școală, pe localitate, pe raion. De aceea, după „Din ție sărbătorească, Nicoleta Plantus, cl. VIII (prof. Plantus
N I

străinătate”, „Răsai asupra mea”, „La o artistă”, „De-or V.) de la ȘM Oprișeni, Hliboca, a venit cu o rochie de
trece anii”, Severina Țopa, cl. V (prof. Ioana Enăchiuc), mătase violet (nu era violet culoarea preferată a Veronicăi
CIE Lucovița, Herța, vine cu „Doină”, făcând să vibreze Micle?), sugerând chip fantasmei din „Singurătate”: „Câ-
juriul, publicul, Gimnaziul, Cernăuțiul: „Ștefane Măria teodată... prea arare... / A târziu când arde lampa,/ Ini-
E

Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las´ Archimandritului/ Toa- ma din loc îmi sare/ Când aud că sună cleampa...//Este
V

tă grija schitului,/ Lasă grija Sfinților/ În sama părinților,/ Ea. Deșarta casă/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul
Clopotele să le tragă/ Zioa-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ negru-al vieții-mi/ E-o icoană de lumină...”, iar Filoteia
E

Doar s-a-ndura Dumnezeu,/ Ca să-ți măntui neamul Bruja, cl. X (prof. Motrescu M. Z.) de la Gimnaziul din

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 55
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Crasna, Storojineț, s-a dorit o apariție întunecată pentru este Diana Meglei, profesoară de ucraineană. Profesoara
puternicul ei „Împărat și proletar”. Un alt poem puternic, de română a lui Marius este mama ei, iar directorul școlii,
T
N „Confesiune”, și-a găsit în Darius Neagoe, cl. VIII, de la bunicul, Radu Petrașescu. I-a adus din Ciudei, cu un mi-
Gimnaziul „Alexandru cel Bun” Cernăuți, un bun inter- crobuz, prof. Ilie Pascari. Pe ei și pe Maria-Gabriela Burlă
pret, atent la accente și nuanțe, apreciat cu Premiul I. Și și Mihaela Pădure, concurente la „categoria mică”. E o
el, și Daniela Zâgrea, cl. VI, tot de la gimnaziul-gazdă, cu plăcere să-i vezi pe toți, echipa din Ciudei, unul lângă
N I M E

„Odă (în metru antic”), au beneficiat nu doar de alegeri celălalt în fotografia pe care le-o face Vasile Paladean, între
inspirate, ci și de o foarte bună îndrumare, am știut ime- Eminescu și Tricolor, în luminile bradului veșnic tânăr!
diat ce i-am văzut așezându-se fericiți pentru o fotografie Și la această ediție, foarte puține din poeziile ale-
cu profesoara lor, Doina Colesnicov, cu o bogată experi- se au făcut parte din bibliografia școlară, ne-a spus Ilie
ență a concursului și a valorizării posibilităților elevilor ei, Tudor Zegrea. Mai mult, ca să recitesc „Femeia? ... măr
nemaivorbind de cunoașterea liricii eminesciene. Pentru de ceartă” recitată de Alexandra Vântu, cl. X (prof. Chi-
o altă fotografie-amintire-de-neuitat, au invitat-o alături laru E.V.) de la ȘM Molnița Herța, și ca să citesc „Ah,
E

pe președinta juriului, prof. univ. dr. Lora Bostan, al cărei mierea buzei tale...”, preferată de Elena-Patricia Gudima,
cuvânt în deschiderea manifestării a fost de fapt un minu- cl. XI (prof. Semeniuc A.I.), de la ȘM Voloca, Hliboca,
V

nat eseu consacrat Poetului. amândouă apreciate de juriu, a trebuit să le caut în edi-
Un mic spectacol a construit pentru partitura sa ția Dimitrie Vatamaniuc (Univers enciclopedic, Bucu-
E

Maria-Alvina Bota, cl. X (prof. Vaipan S.S.) de la ȘM Bo- rești, 1999). Așadar, poezii grele, și prin conținut, și prin
ian, Noua Sulița, venind îmbrăcată în alb, cu două lumâ- lungime, nu ușor de interpretat – de pildă, Constantin
nări în mâini și cu picioarele desculțe și recitând-înfrun- Vițelaru, cl. VI (prof. Pantea V.) de la CIE Târnauca,
tând un poem de recunoscută dificultate, „Junii corupți” Herța, s-a încumetat să vină cu „Glossa” și a obținut o
pe fundalul muzical al „Baladei” lui Ciprian Porumbescu. distincție -, precum și texte mai puțin sau aproape deloc
Cu un final previzibil: Premiul I! cunoscute, cu recitatori și profesori îndrumători care nu
În elegante costume populare, Constantin Cos- au urmat și absolvit arta actoriei, dar, iarăși cum spunea
taș, cl. VIII (prof. Costaș N.) de la ȘM 13 Cernăuți, cu Ilie Tudor Zegrea, „cu Eminescu în suflet”. Un „teatru al
„Rugăciunea unui dac”, și Marius Colomiciuc, cl. XI, de poeziei eminesciene”? Cu siguranță! Sau, cu 33 de poeme
la ȘM1 Ciudei, Storojineț, cu „Ce-ți doresc eu ție, dulce studiate, analizate, visate, recitate, interpretate, chiar dacă
Românie” au făcut publicul să freamăte cu patosul recită- „Doină” de trei ori și „Singurătate” de două ori, o carte
rilor lor. L-am întrebat pe Marius de la cine a împrumutat întreagă Eminescu, asemenea frumosului volum cu care
costumul. Numai cizmele sunt de împrumut, costumul e vin din copilărie, prefațat de Mihail Sadoveanu și ilustrat
vechi, al său, moștenit. Cum să nu ai în casă, în familie un de Perahim. Chiar mai mult, maximum, ca să o citez din
costum național românesc dacă ești român? Tânăra care nou pe Lora Bostan: „Un Eminescu în care, încă o dată,
îi ascultă răspunsul deodată cu mine zâmbește aprobator: ne-am regăsit cu problemele noastre. Un Eminescu viu!”
De când ați ales poezia? De
când o pregătiți? Răspunsul a umplut
școlile din nordul Bucovinei în care se
mai învață românește cu elevi și profe-
sorii lor citind, recitând, interpretând
Eminescu. A umplut casele elevilor cu
reluarea după ore, cu voce tare, a poezi-
ilor, urmăriți de frați, surori și prieteni.
De părinții lor. A început Anul Nou
2020 și l-a purtat cu glas înalt spre a
o suta șaptezecea aniversare a nașterii
lui Poetului cu școli și case răsunând
Eminescu. Unde, în România, se mai
întâmplă o asemenea minune?

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


56 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Eminescu: „Mândria cruntă

EM INESC I ANA
Theodor CODREANU
de-a spune adevărul…”
În mss. 2259, Perpessicius a depistat câteva ver- de astă dată, arhitecturată tematic, la Editura „Timpul”
suri răzleţe: Ş-aşa-s de mulţi/ Ce mint cu gândul, vorba, din Iaşi, volume reeditate în unul singur, de 1600 de
fapta, ba/ Se mint pe sine însuşi chiar, încât/ În mine pagini (2008). Mai mult de atât, cartea despre gazetarul
s-a stârnit mândria cruntă/ De-a spune adevărul – dacă politic a fost prefigurată şi de Eminescu azi (Iaşi, Editura
chiar/ Prin el lumea s-aprinde. Nicăieri această „mân- Junimea, 2005, aceeaşi colecţie), la care putem adăuga
drie” (de fapt, curată datorie pentru un intelectual!) nu o amplă monografie, „Convorbiri literare”. Povestea unei
e mai acută/cruntă decât în publicistică, cu motivaţia reviste (Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române,
pe care o găsim în alte părţi: : „Ei mint – eu adevă- 2019). Cu alte cuvinte, Cassian Maria Spiridon, ca di-
rul îl spun, căci nu mă tem / De-a lui urmări”1. Şi: „Cel rector şi al actualei serii a „Convorbirilor literare”, se
mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi află în plin mediu junimist şi eminescian, fără influen-
în faţă, ş-a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr – ţele ideologice ale neomarxistei „corectitudini politice”,
dar numai el foloseşte”2. Cea mai grăitoare dovadă este cum se-ntâmplă la un cercetător, onorabil, altminteri,
publicistica, partea operei sale stăruitor contestată, nu precum Ioan Stanomir, pentru care „conservatorismul”
întâmplător, de-a lungul vremurilor, de la Grigore Ven- eminescian ar fi fost „reacţionar” şi pernicios/inactual
tura şi Corneliu Botez până la „dilematici”, Ioan Petru pentru vremea lui şi pentru cea a noastră! Or, ceea ce-l
Culianu şi Neagu Djuvara. impresionează profund pe Cassian Maria Spiridon este
Despre publicistica lui Eminescu, pe de altă extraordinara actualitate (negativă, din păcate, pentru
parte, s-au scris cărţi importante, unele focalizate pe o România) a operei ziaristice a autorului Luceafărului.
anume problematică (D. Murăraşu, Naţionalismul lui În fiecare studiu, autorul procedează contextua-
Eminescu, 1932, Al. Oprea, În căutarea lui Eminescu lizând, mai întâi, apoi trece la argumentaţia cu textele
gazetarul, 1983, Dimitrie Vatamaniuc, Publicistica lui eminesciene, evitând afirmaţiile fără acoperire. Car-
Eminescu. 1870-1877, 1977, Publicistica lui Eminescu. tea cuprinde cincisprezece capitole, acoperind temele
1877-1883, 1888-1889, 1996, Eminescu şi Transilva- centrale ale gazetăriei eminesciene: Cultură şi naţiune,
nia, 1993; Ioan Stanomir, Reacţiune şi conservatorism. Nemargini de gândire, Noica şi Eminescu, Religia în pu-
Eseu asupra imaginarului politic eminescian, 2000, Emi- blicistica lui Eminescu, Revizorul şcolar Eminescu Mihai,
nescu – Tradiţia ca profeţie politică, 2008), altele orienta- Politica guvernului, Monarhia constituţională, Eminescu
te către arta polemistului (Monica Spiridon, Eminescu. şi România de est, Opiniile economice, Transilvania lui
O anatomie a elocvenţei, 1993, Eminescu. Proza jurna- Eminescu, Poetul nopţii şi mitul Luceafărului, Politica
listică, 2003). În genere, cum spuneam, publicistica a Parlamentului, Muncă şi socialism la Eminescu, Bucovi-
fost comentată, incluzând aici chiar şi unele dintre căr- na şi Dobrogea în publicistica lui Eminescu, Eminescu la
ţile deja amintite, pe anumite teme preferate de autori. „Convorbiri literare”. Câteva capitole par depărtate de
Acest criteriu este radiografiat şi de recenta carte a lui publicistică (cele despre Noica şi despre Luceafărul, bu-
Cassian Maria Spiridon, Eminescu, ziarist politic (Iaşi, năoară). În realitate, lupta stăruitoare, dar fără succes, a
Editura Junimea, 2019, col. „Eminesciana”, carte care filosofului pentru salvarea manuscriselor prin copiere,
a primit Premiul Naţional pentru exegeză eminescia- a fost una dintre marile bătălii politice şi culturale din
nă, Suceava, 15 ianuarie 2020). De precizat că, aido- anii socialismului, finalizată abia după 1989, prin stră-
ma academicianului D. Vatamaniuc, Cassian Maria daniile academicianului Eugen Simion. De asemenea,
Spiridon şi-a pregătit elaborarea cărţii printr-o masivă studiul despre Luceafărul se motivează pe axa condiţiei
ediţie, în trei volume, a publicisticii eminesciene, dar, de mit central al operei eminesciene al cărei flux ideatic
domină întreaga operă de scriitor şi de gânditor, asigu-
1
M. Eminescu, Opere, I, p. 94. rându-i coerenţa ontologică şi estetică, precum demon-
2
Idem, Opere, IX, p. 311. straseră, în exegeze de prim nivel, încă Rosa del Conte,
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 57
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Constantin Noica sau Svetlana Paleologu-Matta. Dar organizaţii specifice ale societăţii omeneşti în lupta pentru
grăuntele arheic care declanşează opţiunea poetului existenţă, care pot fi deci preluate în principiile lor genera-
pentru sacrificarea parţială a condiţiei de „beletrist” şi le, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric
intrarea în spaţiul, aparent minor, al epopeii de lup- din relaţiile dintre popor şi ţară [teritoriu]. Nu mă pot
tător jurnalist, îl găsim limpede formulat în scrisoarea pronunţa acum mai pe larg asupra acestui subiect, el mi-a
din 5 februarie 1874, de la Charlottenburg (Berlin), ocupat însă cea mai mare parte din cugetarea proprie şi
adresată binefăcătorului său Titu Maiorescu, cel care din studii, aşa că până acum n-am respectat în fixarea
voia să-l vadă cu doctoratul luat, prin care poetul putea temelor mele o succesiune de tip didactic”4. Tot ce a urmat
avea o carieră universitară strălucită, adică în armonie după „risipirea” bursei dăruite de Junimea se coagulează
cu lumea şi cu un destin luminos de excepţie. Cassian în îndelungata bătălie jurnalistică închinată, sacrificial,
Maria Spiridon nu porneşte de la această scrisoare, dar crezului robust exprimat încă din 1867, în poema Ce-ţi
arguţia cărţii sale către acolo ne îndrumă, căci la 1874 doresc eu ţie, dulce Românie.
Eminescu deja intrase pe făgaşul publicisticii, temelia Cassian Maria Spiridon începe demersul său
fiind pusă, la 20 de ani, prin cele trei excepţionale ar- chiar cu imaginea însemnătăţii conceptului de cultură
ticole din Federaţiunea de la Pesta3 (care i-au şi adus şi de civilizaţie la Eminescu, într-o abordare holistică,
primul proces de presă), dar şi prin iniţiativa serbării multi- şi transdisciplinară, având ca axă centrală (arheu,
de la Putna închinată arheului politicii româneşti, Şte- în conceptualizarea poetului) limba română înfăşurată
fan cel Mare, cel invocat în capodopera Doină care l-a în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, ramificându-se în
trimis direct pe jurnalist în întunericul plutonic al unei legislaţie, educaţie, literatură, arte, ştiinţe, economie,
instituţii „salvatoare”, numită Caritas. industrie naţională, comerţ etc., toate dintr-o direcţie
Destinul tragic era deja asumat printr-o logică coagulantă a statului protecţionist (necesar în acea fază
pe care nici absurdul n-o poate tălmăci: Eminescu se istorică), într-o sumă de cercuri înscrise în unul mai
punea de-a curmezişul intenţiilor binefăcătoare al Juni- mare, cel al oamenilor culţi, cum ar fi trebuit să fie ceea
mii şi ale lui Titu Maiorescu. Trimis să pregătească şi ce Eminescu numea „pătura superpusă”, culminând
să-şi dea doctoratul care i-ar fi asigurat viitorul, „pu- în monarhul constituţional (p. 7, 8): „Rezultatul final
nându-l bine cu lumea”, cum zice în scrisoare, poetul, este solidarizarea, crearea şi perpetuarea unităţii naţio-
spre dezamăgirea lui Maiorescu, îşi ia în mâini cea mai nale, acest etern laolaltă şi împreună, şi icoana lui este-
A

grea dintre căile vieţii. El mărturiseşte că investigaţiile tică, ne face să ţinem şi mai mult laolaltă şi-mpreună”,
ştiinţifice de la Berlin (inclusiv traducerea din Kant) deoarece „cu cât sunt mai multe direcţiuni ale spiritului
N

l-au determinat să nu mai ia în calcul urgenţa didac- într-o ţară, cu atât merge mai rău Ţara şi poporul acela”
tică a tezei de doctorat, ci să-şi canalizeze atenţia către (p. 9). Poetul viza unitatea în sânul diferenţelor, con-
A

găsirea unei soluţii doctrinare şi pragmatice în stare să damnând maladia „antitezelor monstruoase” intrate în
scoată România din subistoria la care o condamnă im- plasma politicii româneşti încă din vechime, de unde
I

portul necritic de instituţii. Cu alte cuvinte, el voia să s-a perpetuat zicala, citată adesea: Vodă da şi Hâncul
găsească adevărata ieşire din maladia formelor fără fond, ba. Eminescu promovează o dreaptă cumpănă (antiteze
C

ştiind că problema îl interesa şi pe Maiorescu, voind, împăcate, le va spune) între naţional şi universal, emi-
adică, să-l câştige pe mentor de partea sa. Iată cum o ţând aparentul paradox că ideologia cosmopolitismului
S

motivează: „Cred că am găsit acum soluţia problemelor este o „simulaţiune” clamată de puterile dominatoa-
respective, grupând concepţiile şi sistemele demonstra- re: „Individul care are într-adevăr dorinţa de-a lucra
E

tive (doveditoare) care însoţesc fiecare fază a evoluţi- pentru societate, nu poate lucra pentru o omenire,
N

ei în antinomii vizând atemporalul din istorie, drept care nu există decât în părţile ei concrete – în naţio-
şi politică, dar nu în sensul evoluţiei hegeliene a ideii. nalităţi” (Mss. 2257). Chiar şi „limba universală” care
I

Căci la Hegel gândire şi fiinţă sunt identice – aici nu. este matematica, observă Eminescu, nu poate porni în
Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în lume fără a se sluji de o limbă naţională. Teoria impo-
M

înlăturarea teoretică a oricărei îndreptăţiri pentru impor- sibilităţii cosmopolitismului este prezentă nu numai în
tul necritic de instituţii străine, care nu sunt altceva decât
E

4
M. Eminescu, Opere, XVI. Corespondenţă. Documentar,
3
Să facem un congres, În unire e tăria, Echilibrul. Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p. 48.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
58 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

publicistică şi în Fragmentarium, dar şi în proza bele- cum are grijă să precizeze şi Cassian Maria Spiridon,
tristică, unde garanţia armoniei între naţiuni e tocmai poeziile propriu-zis religioase fiind puţine în opera po-
recunoaşterea „simulaţiunii”. Toma Nour din Geniu etului. Profunzimea viziunii eminesciene asupra religiei
pustiu: „cosmopolit sunt şi eu; aş vrea ca omenirea să fie din perspectivă holistică, transdisciplinară, avant la le-
ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, ttre, se susţine şi teologic, şi sociologic, şi politic, şi etic
care are însă atâtea colori. O prismă cu mii de colori, etc., stabilind că religia se focalizează pe adevărul orga-
un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nic, iar ştiinţele pe adevărul elementar, mereu perfectibil
nuanţele prismatice ale Omenirei, şi deosebirea dintre (p. 76). Poetul a înţeles că, fără creştinism, Europa ar
ele e atât de naturală, atât de esplicabilă cum putem fi împietrit în caste de tip oriental, afirmând textual:
explica din împrejurări asemenea diferenţa dintre in- „Catolicismul a scăpat Europa de caste” (Mss. 2257, p.
divid şi individ. Făceţi ca toate aceste colori să fie egal 217 v.). Ceea ce sunt departe de înţelege noii construc-
de strălucite, egal de poleite, egal de favorizate de Lu- tori ai Europei, care nu mai recunosc temeliile creştine
mina ce le formează şi fără care ele ar fi pierdute în ale Europei, îmbătaţi cu apa rece a ateismului „corect
nimicul neesistenţei, căci în întunericul nedreptăţii şi a politic”. Mai mult de atât, în varii contexte, jurnalistul
barbariei toate naţiunile îşi sunt egale în abrutizare, în argumentează că democraţia europeană este creaţia creşti-
îndobitocire, în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumi- nismului, prin chiar primatul dogmei Sfintei Treimi, ceea
na abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice. ce respectivii îndoctrinaţi cu neomarxismul cultural de
Sufletul omului e ca un val – sufletul unei naţiuni ca un azi sunt incapabili să înţeleagă (p. 77).
ocean”5. Fără naţiuni, ne previne Eminescu, o Europă Gânduri recurente vorbesc despre rolul fun-
unită şi o civilizaţie globală rămân o ficţiune irespon- damental al Bisericii Ortodoxe în istoria poporului
sabilă, apocaliptică, pradă abrutizării şi barbariei. Iată român: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de
de ce naţiunile europene, crescute în limbi diferite, îşi ani păstrătoarea elementului latin de la Dunăre. Ea a
sunt egale prin canonul Cincizecimii, cel brutal încăl- stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de
cat de cezaro-papismul ţarist în raport cu ortodoxia ro- admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte
mânească, începând cu raptul Basarabiei la 1812, dar propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea prin
şi de cezaro-papismul habsburgic, la 1775, privitor la poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă singura armă
ceea ce se va numi Bucovina nordică. În aceste condiţii, de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români

A
unitatea arheală a limbii române s-a conturat şi prin care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o comba-
evoluţia particularizantă a creştinismului românesc în te pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, ni-

N
raport cu „papismul” greco-bizantin şi cu „cezaro-pa- hilist, republican universal şi orice i-o veni în minte dar
pismul” ţarilor pravoslavnici. În mare parte, Cassian numai român nu e” (Apud p. 79-80). Mai mult de atât,

A
Maria Spiridon atinge problematica în capitolul Religia în condiţiile cezaro-papismului medieval, care a culmi-
în publicistica lui Eminescu. nat cu Inchiziţia, ortodoxia ne-a păzit de schisme, de

I
De la A. C. Cuza, Nichifor Crainic şi Radu ispita Reformei, traducând şi tipărind Biblia şi alte cărţi
Dragnea până la Tudor Nedelcea, Răzvan Codrescu religioase în limba română. Şi asta cu atât mai mult, cu

C
şi teologul scriitor Theodor Damian, s-a scris destul cât Reforma a îmbrăcat, în Germania, ceva din armu-
despre religiozitatea, iar la antipod – „ateismul” lui ra Inchiziţiei: „biserica reformată din Germania poartă S
Eminescu. La începutul lui 2020, preotul Mihail Bu- aceeaşi maculă de judecăţi a ereticilor, de arderi de viu
lacu a publicat, la Editura Basilica din Bucureşti, car- a vrăjitoarelor ca şi biserica cea catolică. Atârnă deci de
E

tea Educatori creştini ai neamului românesc. Eminescu energia cu care un popor îşi însuşeşte o idee, atârnă de ca-
N

este considerat unul dintre marii educatori creştini ai lităţile înnăscute ale lui ce formă va lua şi biserica lui. Cu
românilor, alături de Gheorghe Lazăr, Ion Heliade Ră- aceeaşi energie cu care republicanii tăiau în secolul trecut
I

dulescu, Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc. Nu e capetele tuturor care-şi permiteau a avea alte idei, clerul
vorba de a-l considera pe Eminescu un poet religios, răsărit din acelaşi popor persecuta odinioară pe aceia
M

pe care nu-i păreau destul de catolici” (Apud p. 81-82).


5
M. Eminescu, Opere, VII, Proza literară, studiu introduc- Obiectiv, remarcă şi meritele excepţionale ale catolicis-
E

tiv de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti, 1977, p. mului în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei occidentale.
180.
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 59
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Eminescu intervine, cu aceeaşi acurateţe a gân- del împrumutat şi de Rusia, care s-a vrut a fi îndeobşte
dirii, în problema secularizării averilor mânăstireşti pravoslavnică. De aici falsitatea iubirii creştine a ţarilor
A declanşată de Cuza, argumentând că fenomenul s-a în- care au încălcat fraudulos canonul Cincizecimii, con-
scris organic în politica europeană. Cei mai loviţi s-au form căruia nu poţi interzice practicarea cultului reli-
N

simţit grecii atoniţi, care şi după două decenii aveau gios în limba maternă, cum au făcut ruşii în Basarabia.
pretenţii asupra moşiilor româneşti: „În chestiunea Proba cea mai înaltă a teologiei, atenţionează
I A

aceasta a pretenţiilor Locurilor Sfinte părerea noastră – Eminescu, este biografia „blândului nazarinean”, tema
fără a intra câtuşi de puţin în detalii e de-a le respinge centrală a Evangheliilor, sprijinită pe dogma Sfintei
pur şi simplu. Chiar dacă Cuza Vodă a oferit din graţie Treimi, care diferenţiază creştinismul de toate celelalte
C

domnească un dar din partea ţării spre a îndulci inimile religii şi învăţături. Ceea ce am identificat de mulţi ani,
clerului grecesc pentru pierderile meritate, acel dar, re- găsesc şi la Cassian Maria Spiridon, care consideră, ca
E S
N
I
M
E

fuzat odată, nu constituie nici un drept pentru Locurile poet ce este, articolul din 12 aprilie 1881 din „Tim-
Sfinte. Dreaptă sau nedreaptă, bună sau rea, seculariza- pul” „cel mai liric din întreaga lui publicistică” (p. 84).
rea s-a aplicat în toate ţările Apusului european, faţă cu De fapt, este şi cel mai înalt gând teologic creştin-or-
o biserică cu mult mai puternică decât cea grecească din todox al lui Eminescu: „Învăţăturile lui Buddha, viaţa
Constantinopol, faţă cu o biserică, în sfârşit, unitară în lui Socrat şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute a
privinţa ierarhică, ceea ce biserica orientală nu este. chinezului Lao-tse, deşi asemănătoare cu învăţămintele
Unitatea bisericii răsăritene consistă în identitatea ca- creştinismului, n-au avut atâta influenţă, n-au ridicat
noanelor şi credinţelor religioase, încolo nu există nici atâta pe om ca Evanghelia, această simplă şi populară
o legătură între bisericile autocefale” („Timpul”, 3 mai biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost
1880). Reproşează bisericii Bizanţului că a refuzat să străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice, şi nu
fie universală, preferând să fie mai mult grecească, mo- pentru el, pentru binele şi mântuirea altuia. Şi un stoic

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


60 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu Obligativitatea învăţământului e o iluzie. Leafa învă-
mândrie şi dispreţ de semenii lui; şi Socrat a băut pa- ţătorului e adesea egală cu a unui vătăjel, întreţinerea

A
harul cu venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică localului proastă, pe când alături cu mizeria scolastică
virtuţii civice a antichităţii. Nu nepăsare, nu despreţ: trăieşte o clasă de scribi netrebnici sub formă de pri-

N
suferinţa şi amărăciunea întreagă a morţii au pătruns mari, ajutori de perceptori etc., care sunt pe atâtea or-
inima mielului simţitor şi, în momentele supreme, au gane de apăsare şi de şicană în comună şi care nu aduc

I A
încolţit iubirea în inima lui şi şi-au încheiat viaţa pă- bunei-stări a ţăranului nici atâta folos câtu-i negru sub
mântească cerând de la tată-său din ceruri iertarea pri- unghie” (Apud, p. 101-102). Şi binecunoscuta evalu-
gonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii are, conformă cu modernitatea organicistă a doctrinei

C
săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, eminesciene: „Şcoala va fi bună, când popa va fi bun,
ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a darea mică, subprefecţii oameni ca să ştie administra-

E S
existenţei umane, acest sâmbure de adevăr care dizolvă ţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi;
adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă pe când adică şcoala va fi şcoală, statul stat şi omul
ce bântuie natura întreagă”6. om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi – adică
Ca revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui, Emi- ca la nimeni; unde găseşti în cercurile cele mai înalte

N
nescu intră viguros în miezul doctrinei sale politice oameni ce trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica
anunţată în scrisoarea către Maiorescu la 5 februarie necum cu alte cunoştinţe sau cu dreapta judecată”.

I
1874, cerul căzând pe capul său nu doar în faţa cu- „Pretenţii” europenizante, altfel spus, pe care
vântului poetic, ci şi a realităţilor crude din satele ro- falşii „europenişti” şi „patrioţi” ai vremii (strămoşii ce-

M
mâneşti: „Ah! Atunce ţi se pare/ Că pe cap îţi cade lor de azi!) nu le puteau suporta, încât politicianismul
cerul:/ Unde vei găsi cuvântul/ Ce exprimă adevărul?” şi-a băgat repede coada în distorsionarea adevărului:

E
Cuvântul găsit e mai crud ca niciodată. Capitolul cu după căderea lui Maiorescu din minister, urmaşul său
pricina din cartea lui Cassian Maria Spiridon o sub- Gh. Chiţu, căutând pricini pentru eliminarea „intru-
liniază insistent, citând din rapoartele eminesciene. sului” din sistem, l-a acuzat că nu a inspectat şcolile
Judecăţile lui Eminescu asupra stării învăţământului din 15 în 15 zile, o imposibilitate practică, demonstra
au fost apreciate şi de G. Călinescu, „divinul critic” poetul. Destituirea va însemna o lovitură dată între-
comparându-l pe revizorul şcolar cu celebrul pedagog gului program eminescian, cum mărturiseşte şi în scri-
Johann Heinrich Pestalozzi. Nu numai în rapoarte, soarea citată de Călinescu: „Canalia liberală a nimicit
dar şi într-un draft de scrisoare Eminescu sublinia im- ideile ce mi le făurisem despre viaţă!/ Rămas fără o
portanţa învăţământului pentru emanciparea ţăranu- poziţie materială asigurată şi purtând lovitura morală
lui român: „Dacă instrucţia va fi generală, putem spera ca o rană care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să
că ţăranul viitor va şti să-şi caute de interese mult mai reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un
bine decât cel de astăzi. Căci în faptă, stimate domnu- ideal” (Apud, p. 100). Şi tot Gh. Chiţu îi va trimite,
le, tot aparatul greoi al statului nostru nu-i făcut pen- la 16 iulie 1876, prim-procurorului şef din Iaşi, o pe-
tru binele ţăranului nostru. Administraţia comunală tiţie de chemare în judecată a lui Eminescu în urma
este instituită mai mult în favoarea proprietăţii mari, raportului lui Dimitrie Petrino în speţa „fraudei” de
justiţia ştiţi că are a face mai mult cu procese pentru la Bibliotecă.
moşii, încasări de bani etc., şcoalele noastre secundare Capitolul Politica guvernului continuă aventura
cresc generaţii de scriitori meniţi a se tăvăli prin tot celui mai lucid reformator al vremii din presa româ-
soiul de cancelarii, iar nu oameni vrednici care să se nească. Domnul Cassian Maria Spiridon are în faţă
susţie înşişi prin munca lor”. Şi mai departe, condam- întregul tablou: „În publicistica eminesciană chestiu-
nând mania bugetofagă: „Pân-acum o singură institu- nile cu caracter politic au cea mai mare pondere, pa-
ţie ni s-a părut creată cu dezinteresare pentru poporul ginile dedicate acestei problematici sunt copleşitoare
rural şi aceasta-i şcoala rurală. Dar cum este ea tratată? ca număr faţă de cele în care tematica are ca pondere
cultura, religia, învăţământul etc.” (p. 117). Gazetă-
6
Timpul, VI, nr. 81, 12 aprilie 1881, p. 1. A se vedea şi ria, preponderent politică, de la „Timpul”, va acoperi
Theodor Codreanu, Creştinismul eminescian, în Eminescu patru dintre cele cinci volume ale ediţiei naţionale.
„incorect politic”, Bucureşti, Editura „Scara”, 2014.
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 61
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

O lungă campanie de presă, materializată în sute de merge bine?” („Timpul”, 9 iulie 1880). Răspunzând
articole din anii 1877-1878 se ocupă cu politica gu- afirmaţiilor optimiste ale noului preşedinte al Camerei
vernului din vremea Războiului de Independenţă. În Deputaţilor, Dumitru Brătianu (pe care. altminteri, îl
ce mă priveşte, i-am dedicat o întreagă carte: Basara- preţuia), anume că „suntem înconjuraţi din toate părţile
bia eminesciană (două ediţii: 2013, 2018). În centrul de români”, că „avem ţara cea mai bogată”, că sun-
atenţiei lui Eminescu au stat pierderea celor trei judeţe tem „un popor inteligent, impresionabil, apt de toate,
sudice ale Basarabiei şi sublinierea faptului că Dobro- sobru, virtuos, omogen, cum nu este altul în lume”,
gea n-a fost un dar, la schimb „generos” cu Basarabia, Eminescu ţine să-l amendeze cu paradoxul: „E prea
din partea Rusiei, ci un drept istoric. Jurnalistul este adevărat că suntem înconjuraţi din toate părţile de ro-
impresionant de informat în mecanismul politicii eu- mâni şi încă de acei care trăiesc sub guverne vitrege,
ropene şi ruseşti, recurgând, la nevoie, la tonul unei unele duşmane chiar existenţei lor, precum cel ungu-
necruţătoare ironii, ca în articolul din 12 august 1878: resc. Cu toate acestea starea românilor de sub stăpâni-
„Adică guvernul radical şi patriot a crezut de cuviinţă re străină e mai bună decât a românilor de sub stăpâ-
să-l convingă pe contele Şuvaloff că România are un nirea pretinsă română. Nici ţăranul român din Ardeal,
interes special a se lepăda odată de blestemata aia de nici cel din Basarabia, nici cel din Bulgaria ori din
Basarabia./ Contele Şuvaloff a înţeles-o după multă Serbia nu e atât de rău îmbrăcat, atât de exploatat de
strădanie şi a fost atât de bun să pledeze înaintea Con- străini şi de administraţie precum e al nostru. Înainte
gresului pentru interesul acesta eminent al României” de a exista sămânţa veninoasă a roşilor în ţară, înainte
(p. 125). (Pentru a sublinia importanţa chestiunii Ba- de-a se fi constituit puii fanarioţilor în partid politic,
sarabia, Cassian Maria Spiridon revine cu un capitol pe când Pherekyzii, Caradalele şi Costineştii nu erau
intitulat România de Est, p. 154-174, temă de cea mai elemente politice şi dominatoare în statul român, pe
acută actualitate!). Alte probleme controversate ale atunci era poporul inteligent: dar azi îşi pierde până şi
politicii guvernului: afacerile oneroase ale îmbogăţi- bunul-simţ comun” („Timpul”, 19 septembrie 1881).
ţilor de pe urma războiului, amendarea articolului 7 Ne întrebăm dacă tabloul nu se potriveşte cu mult mai
din Constituţie, răscumpărarea drumurilor de fier, cu bine azi, când milioane de români preferă să emigre-
îndatorarea ţării pentru câteva generaţii, nechibzuita ze şi să trăiască sub stăpâniri străine decât într-o ţară
politică externă, demagogia „patrioţilor”, anticipând bogată, administrată de „români” înrobiţi propriilor
A

urări de felul „Să trăiţi bine!”, cu preţul, între altele, interese şi intereselor transnaţionale?
al sporirii mortalităţii populaţiei, desfiinţării şcolilor Peste toate, politica guvernului a reuşit, adaugă
N

rurale în proporţie de 30%: „Ce trebuie să înveţe mo- Eminescu, „a băga veninul discordiei în naţie în mo-
jicul carte! Dacă patrioţii nu ştiu carte, începând de mentul în care ea ar avea nevoie de trezvie şi de unire,
A

la miniştri şi generali, apoi ţăranul să ştie gramatică de claritate în conducere şi de caractere nestrămutate”
şi aritmetică, să-l întreacă pe d. Dim. Brătianu sau pe („Timpul”, 8 august 1880). Eminescu este uimit că
I

Generalul Cernat? Nu se poate una ca asta. Unde ar prim-ministrul liberal Ion C. Brătianu, în ciuda ca-
rămâne atunci ierarhia dintre badea Ion şi un ministru lităţilor sale de cinstit om politic, se lasă copleşit de
C

plenipotenţiar la Constantinopol, sau un general? Să pletora „patrioţilor” care a dat o „organizare greşită”
sperăm deci că, progresând în minus ca în aceşti patru ţării, înrobind-o intereselor străine şi corupţiei. Şi co-
S

ani nu vor mai exista deloc şcoli rurale./ Mai e con- mentariul lui Cassian Maria Spiridon: „Nu altfel oare
statat că mortalitatea populaţiei e foarte mare. Ora- s-a întâmplat după ’89, când, în numele democraţiei
E

şele dau îndărăt, satele stagnează, sărăcia populaţiei (nici astăzi limpezită ce este şi cum se manifestă pu-
N

române din ţară e din ce în ce mai mare. Singura clasă blicului larg) şi al economiei de piaţă prost gestionată,
înfloritoare e cea a patrioţilor./ Iată dar starea ferici- am rămas şi fără industrie şi fără reală autonomie eco-
I

tă de lucruri lăudată de organele guvernului: bugetul nomică! (…) Actualitatea observaţiilor publicistului
cheltuielilor statului se urcă, importul din străinătate de la «Timpul» nu sunt un merit al poetului, ci o tristă
M

se urcă, mortalitatea urcă, dar scad veniturile, scade dovadă a neîmplinirii noastre” (p. 134-135).
exportul, scade populaţia, scad şcolile, populaţia emi- Eminescu a fost un adept convins al monarhiei
E

grează chiar în Bulgaria, ş-apoi să mai zici că ţara nu constituţionale, respingând statornic ameninţarea in-

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


62 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

staurării republicii de către liberalii roşii de felul lui Lucrul sună paradox, dar e departe de a fi. cu toate
C.A. Rosetti. Mai mult de atât, poetul a deplâns ne- cele patru puncte, cu tot «ex patre filioque procedit»,
statornicia domniilor ereditare în istoria Principatelor, cu tot primatul recunoscut al papei, acelaşi spirit de
fenomen care a dus la ceea ce el a numit gol etnic, pro- comunitate religioasă-naţională domneşte la românii
vocat de luptele pentru tron, lupte prelungite în dis- greco-catolici ca şi la cei greco-orientali. Nu e vorbă
cordia dintre facţiunile politice din „democraţie”, fac- măcar despre o biserică universală, care să cuprindă
ţiuni care n-au devenit adevărate partide de principii omenirea întreagă înfrăţită; nu e nici măcar vorba de-o
din democraţiile occidentale. Jurnalistul a argumentat biserică cuprinzând un grup de popoare, ci de una
că perioadele cele mai faste din istoria Principatelor au singură biserică românească, instituită în lume pentru
fost cele cu domnii ereditare, exemplele cele mai bune români şi pentru nimeni altul încolo” („Timpul”, 10
fiind ale Muşatinilor şi Basarabilor. Organicismul emi- septembrie 1880). În alte contexte, Eminescu observă
nescian se întrupa în structura piramidală a statului, aceeaşi unitate supradogmatică şi cu românii catolici,
în vârful piramidei stând monarhul, arbitrul naţional, unitate reperabilă şi-n zilele noastre, dincolo de inci-
dincolo de luptele dintre partide. El a văzut bine că dentele interesat provocate, după 1989, între uniaţi şi
republica periclita această condiţie de arheu a condu- ortodocşi, bunăoară. Eminescu laudă echilibrul confe-
cătorului ispitit a aluneca în partizanatul de partid, fe- sional dovedit de Carol I. În schimb, nu e încântat de
nomen devenit devastator în „democraţia” româneas- ridicările în demnitate oferite unor duşmani ai monar-
că prin conceptul de „preşedinte jucător”, instaurat de hiei, precum caricaturalul căpitan Candiano-Popescu,
vreo două decenii în politica noastră postdecembristă, liderul „republicii de la Ploieşti”, ajuns locotenent-co-
periclitând serios şi instituţia justiţiei. „Pentru poet – lonel adiuntant personal al Domnitorului (p. 149).
comentează şi Cassian Maria Spiridon –, din contră, Programul schiţat în scrisoarea de la Charlot-
unul dintre cele mai frumoase atribute ale Coroanei este tenburg cunoaşte o adevărată încununare în spaţiul
menţinerea echilibrului între guvern şi guvernanţi, în- doctrinei economice pragmatice eminesciene, spulbe-
tre diferitele partide şi aduce în sprijin paragrafele din rând toate denaturările explicabile şi inexplicabile ale
Constituţie care stabileau prerogativele Domnului” „eminescologilor” de ocazie, contemporani cu poetul
(p. 137). În „Timpul” (20 martie 1880): „Noi credem sau următori. Cassian Maria Spiridon invocă în spri-
că suntem mai buni apărători ai principiului monar- jin şi autoritatea lui G. Călinescu, cel care, cu toată

A
hic şi mai cu seamă ai monarhiei constituţionale când exigenţele dovedite, a recunoscut că, în domeniul eco-
susţinem că şeful statului, care are dreptul de-a-şi da nomic, jurnalistul de la „Timpul” a avut o doctrină

N
miniştrii în judecată, are încă şi mai mult pe acela de- închegată, cuprinzătoare (v. cap. Opiniile economice).
a-i controla în toate actele lor constituţionale şi de-a Eminescu a argumentat că, în contextul istoric al dez-

A
lua sub scutul şi patronajul său corpul electoral ori- voltării României, protecţionismul era absolut nece-
când îl vede violentat de către miniştri”. Asta nu l-a sar, realitate convenită, în cele din urmă şi de liberali,

I
împiedicat să ia atitudine faţă de rege atunci când a care vor ajunge, mai târziu, la principiul prin noi în-
observat că nu-şi respectă condiţia constituţională, de şine. Poetul salută faptul că, după trei secole de inter-

C
unde şi sintagma „Carol Îngăduitorul” din multe ar- dicţie a Principatelor de a încheia tratate comerciale,
ticole. De asemenea, Eminescu a susţinut dominanta prin Convenţiunea de comerciu încheiată cu imperiile S
ortodoxă a monarhiei româneşti, care nu este incom- ţarist şi habsburgic, în 1876, Ţara beneficia de liberul
patibilă cu alte culte, la nivel naţional: „Ceea ce e dar schimb şi de protecţionism (p. 176). Asemenea, militea-
E

important, repetăm, pentru noi este participarea even- ză pentru cimentarea unei clase de mijloc adevărate,
N

tualului moştenitor la comunitatea religioasă română, productive, respingând-o pe cea falsă alcătuită din pos-
interesarea pentru spiritul şi autonomia ei, conştiinţa tulanţi, avocaţi, proletari ai condeiului, toţi aspiranţi
I

clară că, afară de unitate dogmatică, nu există nici un la bugetul statului (p. 177). Vrea ordine, legalitate,
fel de legătură între biserica noastră şi celelalte. Ase- „cultură temeinică şi generală”, nu ca demagogic pro-
M

mănarea în comunitatea bisericească între un român gram, „ci pur şi simplu călăuza oricărui om cu vedere
greco-catolic şi unul greco-oriental e mai mare decât limpede, care cunoaşte de ce avem nevoie mai mult”
E

în acest din urmă şi un muscal, un grec sau un bulgar. („Timpul”, 27 septembrie 1878). Şcoala şi cultura

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 63
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

trebuiau să fie temeliile dezvoltării, nu simulaţiunea pendent politic şi cu expertiză în domeniu, totul în te-
formelor fără fond: „fără muncă şi merit adevărat nu meiul unor principii permanent aplicabile, întocmind
A există înaintare adevărată. Nu luaţi de model pe acei şi o schemă de personal care să ofere, cum am spune
pehlivani care, fără umbră de merit adevărat, îşi fac astăzi, un feed-back, care să asigure autoreglarea şi con-
N

din instituţii o scară pentru a aduna avere şi a ajunge trolul calităţii managementului” (p. 202). Şi citează,
la ranguri. Acei pehlivani fără de suflet vor aduce soci- grăitor, din planurile propuse celor de la căile ferate
I A

etatea la disperare, vor face-o extrem reacţionară, ceea pentru o bună administrare. Discută despre creditul
ce nu e bine, sau anarhică, ceea ce asemenea nu e bine. mobiliar, despre specula bancară, despre pericolele
Amândouă stările acestea sunt barbare, exclud orice transformării României într-o „Americă dunăreană,
C

cultură, orice civilizaţie” („Timpul”, 31 octombrie într-o ţară a nimănui şi a tuturor”, cum ameninţarea
1879). Sociologia contemporană (Constantin Schifir- de-atunci ne paşte, mai rău ca niciodată, astăzi, când
E S

neţ ş.a.) vorbeşte de două forme de modernizare, cea ţara se goleşte de specialiştii cei mai buni, de populaţia
organică, specifică Europei Occidentale, şi cea tenden- cea mai harnică, sub ochii politicienilor incapabili a
ţială, la care au recurs şi recurg ţările periferiale ale administra România: „Avem aici implicit o pledoarie
bătrânului continent şi de pe mapamond. Împrumu- pentru industria naţională, o pledoarie susţinută în
N

turile necritice, mimetice de legi şi instituţii (mult in- următoarele sale pagini publicistice, toate contrazi-
vocatele forme fără fond) au devenit un adevărat brand când viziunea lui E. Lovinescu pentru care Eminescu
I

românesc7. Eminescu pledează pentru o cale de mijloc, era un reacţionar ce voia să ne întoarcă la vremurile
M

anticipând teoria blagiană a influenţelor catalitice în pârcălabilor” (p. 211).


contra celor mimetice, modelatoare. Adaugă la acestea Starea românilor din Transilvania (şi din Banat
teoria compensaţiei care viza obligaţiile „păturii super- şi Bucovina) stă în atenţia lui Eminescu în conjunctu-
E

puse” de a răsplăti prin ştiinţă şi cultură munca pro- ra în care se instituise dualismul austro-ungar. Poetul
ductivă a plătitorilor de taxe şi impozite pentru buget. recurge la principiul european al egalităţii de şansă a
Invocă, de asemenea, capitalurile fictive („vagabonde”, naţionalităţilor, încălcat brutal de guvernul de la Bu-
cum le-a numit sociologul Ilie Bădescu) şi capitalurile dapeste prin „Legea pentru unirea Transilvaniei cu
reale: „Capitalurile fictive sunt toate acele pretinse , Ungaria” şi „Legea de naţionalitate”, intrate în vigoare
ale tranzacţiilor, precum acţiuni, obligaţiuni, poliţe, la sfârşitul anului 1868, stârnind protestul jurnalis-
hârtii de credit, care nu reprezintă o valoare reală şi tului încă prin articolele din „Federaţiunea” (p. 218-
serioasă. Aşa sunt biletele de stat sau de bancă cu curs 219). Dieta ungurească îi îndemna cinic pe ardeleni
forţat şi care nu se bazează pe o rezervă metalică; aşa au să emigreze în România. Eminescu observă că, între
fost asignatele, hârtia-monedă, acţiunile unor societăţi toate naţionalităţile din Transilvania şi din Bucovina
care operează cu capitaluri neexistente ori cu capitaluri românii, deşi majoritari, sunt cei mai lipsiţi de drep-
pierdute în urma unei administrări rele” („Timpul”, 7 turi: „Ce se va zice însă când vom arăta că, pe pământ
martie 1880). Cunoştinţele economico-financiare ale românesc, în Bucovina, sub sceptrul austro-ungar, si-
jurnalistului sunt impresionante, încât tindeau către nagoga evreiască are mai multă autonomie decât bise-
specializare, cum o dovedeşte şi dicţionarul economic rica românului? Căci dacă evreul are rabin, şi-l alege
la care a lucrat. Nu este deloc adevărat că Eminescu singur, dacă are şcoală jidovească îşi caută singur de
n-a înţeles importanţa industrializării în economia dânsa. Dar dacă îi trebuie românului preot, îl numeş-
unei ţări, cum au vehiculat cei care nu l-au citit, dar te… guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o
l-au comentat ca „specialişti”. Nu şi un Mihail Manoi- administrează tot guvernul de la Viena; dacă are şcoa-
lescu, care şi-a fundat doctrina economică pe intuiţiile lă, profesorii sunt numiţi tot de guvernul de la Viena.
eminesciene. Cassian Maria Spiridon detaliază spiritul Şi cu toate acestea Bucovina n-a fost luată cu sabia, ci
„profund pragmatic” al gândirii eminesciene: „Publi- din contra, prin bună învoială şi cu condiţia ca starea
cistul de la «Timpul» propune, poate în premieră în de lucruri în treburile bisericeşti şi politice să rămâ-
spaţiul românesc, un portret de tehnocrat, unul inde- nă intactă” („Curierul de Iaşi”, serial din noiembrie
1876). Eminescu observă că ideea Daciei Mari este
7
Constantin Schifirneţ, Formele fără fond, un brand româ- folosită de imperiu ca act de propagandă acuzatoare la
nesc, Bucureşti, 2007.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
64 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

adresa României, idee care fusese emisă, pentru pro- avea România mai inept şi mai corupt, ar fi un dez-
priile interese, de imperiile ţarist şi habsburgic (prin astru pentru acea provincie şi cel mai nimerit mijloc
Ecaterina şi Iosif al II-lea), era acum atribuită diplo- de a o pierde cât se poate de curând” („Timpul”, 5 oc-
maţiei de la Bucureşti, prilej de incitare la discordia tombrie 1878). Capitolul Bucovina şi Dobrogea în pu-
dintre români şi ruşi, în Basarabia, şi între maghiari blicistica lui Eminescu ar merita un comentariu aparte.
şi români, în Ardeal: „Noi credem că nici în Ungaria Eminescu găseşte în sacrificarea domnului Grigore
ideile politice extreme şi exagerate nu sunt ideile natu- Ghica, protestatarul către Poartă la cedarea, ilegală,
rale ale poporului maghiar. Pretutindeni demagogia, a părţii nordice a Moldovei Imperiului Habsburgic,
avidă după putere şi după voturile alegătorilor, exage- unul din luminoasele exemple când patrioţi adevăraţi
rează toate chestiunile în paguba ţării respective şi, c-o au fost capabili să-şi pună capul zălog pentru ţară,
superficialitate vrednică de inferioritatea intelectuală comparativ cu demagogia contemporanilor săi. Atra-
şi fizică a acestui soi de oameni, crede a seca, mări şi ge din nou atenţia supra consecinţelor golului etnic
pustii ţări printr-o trăsătură de condei. Rasa maghiară, produs de antiteza monstruoasă dintre domn şi bo-
tolerantă în felul ei, n-ar trebui să lunece pe acest po- ieri (chiar legat de uciderea lui Grigore Ghica), dintre
vârniş periculos, căci ura şi dezbinarea înăuntru – iată partide, în stricta contemporaneitate: „Istoria vorbeşte
ceea ce doresc inamicii regatului unguresc pentru a-şi în genere clar. O ţară unde toţi poruncesc şi nimeni
crea unelte lesne de mânuit în contra existenţei acelui n-ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface
stat: o existenţă la care ţinem şi noi, de dincoace de în adevărată duşmănie, unde domnul nu are putere
Carpaţi, pentru multe şi varii cuvinte” („Timpul”, 30 să-i împace, precum n-au avut-o Polonia şi nici la noi,
ianuarie 1880). Judecăţile echilibrate ale lui Eminescu o asemenea ţară e menită a fi pradă vecinilor ei. Iar
(„o politică bazată pe egala îndreptăţire a naţionalităţi- dacă acela care în sufletul său reprezintă ideea statului
lor”), observă Cassian Maria Spiridon, sunt valabile şi îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade zdrobit ca şi
astăzi pentru convieţuirea româno-maghiară (p. 229). idolul de fier cu picioarele de lut”. O spune în „Cu-
Asistând la eşecul politicii de echilibru în Tran- rierul de Iaşi” (1876), elogiind spiritul de sacrificiu al
silvania, Eminescu, începând cu 1882 (când devine domnului. În 1877, ia apărarea studenţilor membri
membru fondator al Societăţii „Carpaţii”, 24 ianua- ai Societăţii Arboroasa, arestaţi, între care şi Ciprian
rie), simte din plin necesitatea proiectului Dacia Ma- Porumbescu. Vina lor: trimiterea unei telegrame că-

A
re-România Mare, păstrând însă intact spiritul diplo- tre primarul de Iaşi cu ocazia panahidei comemorative
matic, pe care l-a văzut încălcat de Petre Grădişteanu în cinstea lui Grigorie Vvd. Ghica. Eminescu demonta

N
în discursul său de la Iaşi, cu prilejul dezvelirii statuii exemplar acuzaţiile Parchetului, insistând asupra stării
lui Ştefan cel Mare, 5 iunie 1883, declanşând un grav românilor din imperiu, stare la care revine constant.

A
conflict diplomatic între Viena şi Bucureşti, conflict „În toate aceste pagini din publicistica lui Eminescu –
care a dus, între altele, la suprimarea Societăţii „Car- comentează Cassian Maria Spiridon – este manifestă

I
paţii”, la acutizarea crizei psihice a poetului, care l-a durerea poetului la răpirea Bucovinei, pământ sfinţit
scos din viaţa publică. de jertfa de sânge a pământenilor şi domnitorilor Mol-

C
Celor care îl vor „descoperi” pe poet ca pre- dovei” (p. 312).
cursor al ideilor socialiste în România, răstălmăcind Cartea lui Cassian Maria Spiridon se încheie S
flagrant poezii precum Împărat şi proletar sau Viaţa, cu un capitol ce-i stă bine la îndemână (Eminescu la
Eminescu le răspunde în multe articole, identificând „Convorbiri literare”), transmutat şi în substanţialul
E

adevăratele feţe ale „ciumei roşii”, erijându-se în libe- volum „Convorbiri literare”. Povestea unei reviste. Au-
N

rali şi democraţi. (Vezi capitolul Muncă şi socialism la torul ieşean se înscrie astfel printre cei mai avizaţi isto-
Eminescu, p. 290-303). Asemenea, aceştia sunt aver- rici ai unei uriaşe moşteniri culturale, redimensionând
I

tizaţi să nu-şi bată joc de Dobrogea proaspăt intrată statura culturală care îl consacrase, aceea de poet opt-
în componenţa României: „A face însă din Dobrogea zecist evadat însă la timp din modă prin întâlnirea cu
M

o colonie de netrebnici, în care trimitem o pletoră de transdisciplinaritatea. (Vezi Aventurile terţului, ediţia
funcţionari fără ştiinţă de carte şi lipsiţi de omenie, a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Curtea
E

precum umplusem la rândul ei Basarabia cu tot ce Veche, 2009, ediţia I la Junimea, Iaşi, 2006).

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 65
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

AVANGARDE Isabel VINTILĂ Tristan Tzara. Limbajul care


poate reconfigura lumea

D adaismul a însemnat în istoria artei, a li-


teraturii și a culturii, în general, un mo-
ment-zero, punct din care s-au reinventat mecanis-
acest punct de vedere”.2
Acest volum susține ideea enunțată în mai mul-
te rânduri de către Tzara că limbajul uman ar trebui
mele gândirii și ale actului creator, revolta individului scos de sub tirania convențiilor, putând fi privit „în
devenind iconică pentru toate curentele avangardiste afara oricăror reguli și canoane estetice prestabilite”3.
care s-au dezvoltat mai târziu, având la bază tot influ- Scrierile dadaiste reprezintă din punctul de vedere al
ența hazardului în procesul creator și sfidând, în spirit limbajului o pierdere a sensului propriu-zis printr-o
dadaist, toate formele de organizare ale limbajului. întoarcere la funcția primară a acestuia, aceea de a co-
Pentru că limbajul, poezia și arta nu trebuiau să fie munica ceea ce ființa originară ar fi vrut să comunice.
în complicitate cu ororile războiului, Dada aspira, așa Des nos oiseaux debutează cu un amplu poem în șase
cum afirma Jean Hans Arp, la „o nouă ordine care să părți, Circul, o scriere care propune un spațiu funam-
poată restabili echilibrul între cer și infern”. În lite- bulesc, mai degrabă vizual decât auditiv, specific po-
ratură acest lucru se putea construi doar prin distru- eziei dadaiste. Despre „circ” pomenește Tristan Tzara
gerea limbajului învechit și limitator, prin afirmarea în manifestul domnului antipyrine4 când înfierează ma-
nevoii de „independenţă”1, vizându-se încetarea co- rotele, lipsa de curaj, slăbiciunile și anomaliile societă-
municării propriu-zise şi întoarcerea spre sine, unde ții contemporane lui. „Suntem directori de circ și flu-
actul creator este mai ușor de realizat. ierăm printre vânturile din bâlciuri, printre mănăstiri,
Volumul De nos oiseaux (Despre păsările noas- printre prostituții, teatre, realități, sentimente, resta-
tre) al lui Tristan Tzara, apărut în anul 1923 la Éditi- urante, ohi, hoho, bang. Declarăm că automobilul e
ons Kra, cu zece ilustrații semnate de Jean Hans Arp, un sentiment care ne-a influențat destul în încetinelile
este o lucrare tipic dadaistă în care limbajul poetic abstracțiunilor lui ca și transatlanticele, zgomotele și
este proaspăt și inovator. Lucrarea a fost publicată, se ideile. Cu toate astea arătăm ușurința, căutăm esența
pare, după „Conferința despre Dada” de la Jena din centrală și suntem mulțumiți dacă o putem ascunde;
septembrie 1922 unde Tristan Tzara proclamă moar- nu vrem să numărăm ferestrele minunatei elite, căci
tea acestei mișcări și delimitarea ei de modernitate: DADA nu există pentru nimeni și vrem ca toată lu-
„Dada nu e deloc modern, e mai degrabă întoarcerea mea să priceapă lucrul acesta”: În această lume defor-
la o religie a indiferenței aproape budistă. Dada așter- mată, singura salvare a ființei umane vine din interior,
ne o gingășie artificială peste lucruri, o zăpada de flu- dinspre geografiile originare ale umanității. Eul elibe-
turi ieșiți din craniul unui prestidigitator. Dada este rat de constrângeri în spirit dadaist se desprinde din
nemișcarea și nu înțelege pasiunile. Veți spune că e un afișul de circ în care este prizonier pentru că lipsa de
paradox, de vreme ce Dada se manifestă prin acte vi- libertate este o tortură: „ai fost și tu o stea / elefantul
olente. Da, reacțiile indivizilor contaminați de distru- ieșind din afiș/ văzând un OCHI enorm pe care razele
gere sunt destul de violente, dar aceste reacții o dată îl lasă să coboare în curbe pe pământ / cine nu vede
epuizate, anihilată prin insistența satanică a unui la ce că pe pânză / forța musculară este gravă și lentă în
bun continuu și progresiv, ceea ce rămâne și domină e
indiferența. Aș putea, de altfel, pe același ton convins,
2
Tzara, Tristan, Conférence sur Dada, în Dachy, Marc,
Dada. Revolta artei, București, Editura Univers, Colecțiile
să susțin contrariul. Admit că prietenii mei nu aprobă
Cotidianul, pp. 89-90
3
Béhar, Henri, Tristan Tzara, Iași, Editura Junimea, 2005,
p. 90
1
Tzara, Tristan, Manifest Dada 1918, în Şapte Manifeste 4
Tzara, Tristan, Şapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul
dada. Lampisterii. Omul aproximativ, traducere de Ion Pop, aproximativ, Iaşi, Editura Polirom, 2016, Ediția a II-a, revi-
Bucureşti, Editura Univers, 1966, pp. 12-16. zuită, prefață și note de Ion Pop, p. 25
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
66 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

lumina sinilie / ne dă certitudinea în anumite exem- „Toată lumea știe povestea limbii originare, cea de di-
ple / precizia gimnaștilor uneori clovnii / trebuie să naintea Turnului Babel, temei și vehicul al unei armo-
aștepte? / perspectiva răsucind forma corpului/ este nii pizmuite de Zeul însuși. Limba aceasta - care, în
emoționant în aceste luciri / departe de aici/ mâini unele tradiții, e numita limba pasărilor- nu e însă doar
invizibile care torturează membrele” (t. n.)5 limba unității primordiale, ci și orizontul de universa-
Izbindu-se mereu de aceeași problemă, a rezis- litate spre care tinde orice idiom particular”8. Limba
tenței sociale, a ostilității celor din jur la schimbare, Dada poate să vindece (bolnavilor vindecați-vă / vin-
Tristan Tzara își justifică demersul poetic, încă din decați-vă bolnavilor)9, poate determina reorganizarea
prima scriere a volumului. Revoluția verbală propusă lumii biologice într-o cheie ornitologică în urma unui
de dadaiști implică atât vizualul, cat și sonorul, adu- țipăt care acoperă tot (când tu gândești eu văd matinal
nă la un loc colajul, pictura, literatura, dansul, arta / care strigă / celulele se dilată / podurile se alungesc
cinematografică, vizând crearea, așa cum afirma Tris- și se aliniază în aer pentru a striga / în jurul polilor
tan Tzara, a unor „opere puternice, drepte, precise și magnetici razele se ordonează ca penele păunilor)10 și
pentru totdeauna neînțelese”. În acest context, țipătul poate, la final, după ce va fi curățat toate fricile, toate
este purificator, eliberator, la fel și muzica și dansul: obsesiile, toate neputințele, să reechilibreze, să aducă
„ – cine cunoaște forța măsurată și justă a loviturilor pacea binefăcătoare.
/ nici prea slabe, nici prea puternice/ picioarele mele
sunt lungi și fine / scurs într-o crevasă a arcului / de
soare / suntem oameni cinstiți / organizarea întinderii
lămpilor uleioase săritoare / dansăm țipăm / te iubesc
trenul pleacă în fiecare zi / bem arcul voltaic / cântecul
cocotei / operația periculoasă / mână-floare a arbo-
relui trandafir / tranchilizează lacrimile mele / oferă
lucrurilor / suflete de soră / splendoare și finețe / au
ros inima mea” (t. n.)6.
La fel ca și desenele lui Arp care apar în acest
volum, poezia lui Tristan Tzara este una a formelor,
având parcă în fundal un imens spațiu, o imensă li-
bertate. Unele dintre scrieri, ca Fir de aer, de exemplu,
„desenează” în aria pagini albe, în oglindă cu ilustrația
lui Arp, un simbol al verticalității și continuității, o

E
altă configurare a lumii lui: „cine sunt eu însumi? /
singur / până când? / spre / ce? / pentru o sută / cu

D
adevărat? / îți jur / uneori diverse / până când?/ pe ter-

R
men lung / limba albă / a cristalului putred” (t. n.)7.
Dincolo de poemele eminamente sonore, con-
struite în tehnica dicteului automat, în volumul amin- G A
tit, Tristan Tzara vizează impunerea unui nou limbaj,
universal, capabil să comunice dincolo de realitatea
imediată, dincolo de spațiu și timp, o limbă dada care
A V A N

să schimbe lumea și să o purifice în același timp. An-


drei Pleșu spunea în lucrarea sa, Limba păsărilor, că
aceasta nu vizează doar originarul, ci și universalul:
5
Circul în De nos oiseaux, în Tzara, Tristan, Poésies complètes, 8
Pleșu, Andrei, Limba Păsărilor, București, Editura
Flammarion, Mille & une pages, 2011, p. 219 Humanitas, 2009
6
Ibidem, pp. 219-220 9
Lichidare estetică în op. cit. p. 225
7
Ibidem, p. 223 10
Circuit total de lună și de culoare în op. cit. p. 226
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 67
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

CONJUGĂRI CINEMATOGRAFICE Ioan MATEICIUC The Square sau despre o lipsă


a conştiinţei elitei culturale

F ilmul „The Square” (2017/ r. Ruben


Östlund) spune o poveste a tranziției sociale
din perspectivă culturală, abordând sistematic temele
meticulos - repetă în fața oglinzii, de fiecare dată, dis-
cursurile pe care urmează să le aibă în fața diferitelor
audiențe.
majore ale contemporaneității, ale noii lumi. Filmul Expoziţia „The Square”, este o instalaţie ce invită
este alcătuit din scene scurte, care „mușcă“ aproape trecătorii să mediteze la altruism şi la responsabilitatea
perfect din atenția privitorilor. Östlund construiește pe care o au ca fiinţe umane. Noua instalație, creație a
un film care are o logică internă, plină de suspans, ca artistei Lola Arias2, vine să înlocuiască tradiționalul cu
într-o extensie a lui Hitchcock în spiritul lui Bergman. o nouă perspectivă artistică, nonconformistă, una care
Filmul explorează atitudinile adecvate și modul în care să substitue vechea raportare la idealul artistic, o artă
forțarea limitelor poate avea efecte îngrozitoare, re- performativă provocatoare.
strictive asupra consensului colectiv. Un călăreț va fi decapitat iar pe locul acestuia
Pelicula îl are ca protagonist pe Christian (inter- va fi ansamblată o instalație luminoasă sub forma unui
pretat de Claes Bang), un respectat curator al unui mu- pătrat, amplasată în mijlocul pieței, însoțită de mot-
zeu de artă contemporană din Stockholm – X-Royal to-ul „piața este un sanctuar de încredere și îngrijire,
Museum (cândva Muzeul Regal) - care se trezește prins în limitele sale, toți împărtășim drepturi și obligații
într-un lanț de evenimente din ce în ce mai absurde. egale”. Plecând de la acest mesaj care va trasa mediana
Înainte de toate este jefuit. Mergând pe stradă aude de-a lungul căreia se vor construi majoritatea temelor
strigăte disperate de „ajutor“. Toată lumea este grăbită, importante din peliculă – puterea, dreptatea, umanita-
conectată la câte un telefon mobil (gadget care apare tea, o libertate raportată la realitate, responsabilitatea,
aici ca puternic simbol al lumii noi și al ignoranței), siguranță socială și comunitatea – tot substratul sonor
şi nimeni nu se oprește, într-una dintre cele mai ten- și vizual vor fi invadate și susținute de cele două puter-
sionante scene ale filmului. Până la urmă, Christian nice și repetitive imagini cinematografice - o voce de
intervine, în ceea ce pare a fi un conflict între imigran- fundal care adresează obsesiv întrebarea „ați dori să sal-
ţii est-europeni, dar se va trezi ulterior fără bunurile vați o viață astăzi?” și o reclamă luminoasă amplasată
personale (portofel, telefon şi butoni) printr-un truc în interiorul muzeului de artă contemporană, deasu-
de încredere, într-o diversiune pusă la cale de profesi- pra unor grămezi de pământ asemănătoare, aș îndrăzni
oniști. Divorţat, dar tată devotat a doi copii, Christian să spun la distanțe egale unele față de altele, pe care va
conduce o maşină electrică şi sprijină cauze filantro- sta scris „we are nothing!”.
pice, căutând să fie tot timpul politically correct1. Are Prin urmare, două mesaje directe, secundare ca
o viață socială intensă, participă la evenimente exclu- efect estetic, neafișate în prim-plan, care vin să contes-
siviste, acordă inteviuri pe tema artei contemporane, te ideea posibilității existenței unei comunități „vii”,
este pasionat de tehnologie (cu ajutorul căreia reușește care să își asume obligații egale în interiorul „pătratu-
să i-a urma celor care l-au păgubit), se dovedește in- lui/pieței”. Bunăoară, plecând de la cele două laitmo-
sensibil și se angajează în relații de-o noapte cu femei tive, în interiorul filmului va crește o tensiune aparte
pe care abia dacă le cunoaște, este impulsiv și temător, alimentată prin dezvoltarea ideii de marketing a operei
de artă – încercarea stabilirii de către o echipă de lob-
1
filosoful Philip Atkinson susține că corectitudinea politică
biști a unei srategii de comunicare și de promovare a
le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care
noului concept, dezbateri pe tema artei performative –
vrea să le facă pe plac tuturor, care trebuie să accepte no-
țiunile corectitudinii politice ca pe un adevăr, iar din acel toate implicând comunitatea (cum va răspunde aceas-
moment viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o
șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește 2
un personaj doar verbalizat care poate fi foarte bine unul
teroarea inventat
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
68 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

ta, dacă o astfel de investiție poate deveni profitabilă, iasă, să fie cineva care să poată lupta pentru acest sta-
etc.). tus quo, deja pierdut. El își schițează un soi de fișă de
Tensiunea dintre idee și comunicarea ideii, mo- personaj cu un grad mare de expunere, de fiecare dată
netizarea, investiția în imagine, mediile de lansare a când intră în contact cu cineva – prieteni, colegi, fe-
unei idei, direcționarea publicului către un punct spe- mei, copiii lui, „dușmani” (copilul pe care îl acuză de
cific de receptare, toate aceste elemente vor fi alimen- jaf și în relația cu care se trasează o altă latură a acestui
tate de două principii clar stabilite de echipă – contro- pătrat, dezvoltându-se intrigi nenumărate, schimburi
versa și spectaculosul (un copil blond cu ochii albaștri, de opinii acide, ca cele dintre generații diferite veni-
prin urmare un nordic autentic, dar provenit dintr-o te din clase sociale diferite – prin urmare două lumi
familie precară, fără prea multe posibilități materiale, total opuse care se întâlnesc și încearcă să comunice).
va fi aruncat în aer în momentul în care va pătrunde Este un film despre cum poate o vinovăție personală
în interiorul acestui pătrat). O imagine care strârneș- să se viralizeze la nivelul întregii comunități, să insti-
te câteva discuții legate de temele filosofice majore pe tue nevroze înfiorătoare, intensificate și camuflate de
care pelicula le propune – raportul dintre egalitate și o încredere excesivă în nonconformismul estetic și în
libertate, reflectarea la aspirațiile idealiste, atenționa- provocările artei performative. Pelicula scoate în evi-
rea asupra limitelor altruismului, ridicarea problemei dență neobișnuitul spectacolelor neconvenționale și
ignoranței, punerea în valoare a importanței întâlnirii rezolvările scandaloase ale acestora.
cu celălalt, depășirea barierelor precare ale intersubiec- Toate acestea subliniază dovezile clare de eșec
tivității. Este pus practic în discuție modul în care ne la nivelul actului de comunicare și perspective către
raportăm unul la celălalt într-un context social dat și momente autentice în întâlnirea noastră cu ceilalți.
dacă această formă de artă performativă, foarte bine Relaționările sunt expresii ale intuiției, sugestiei, ma-

CONJUGĂRI CINEMATOGRAFICE
susținută mediatic, va schimba modul în care îl privim nifestări ale raportului nostru cu spațiul înconjurător,
pe celălalt. lumea ca voință și reprezentare aș îndrăzni să spun3,
Lipsa de conștiință a elitei culturale va fi ilus- înconjurată de o întreagă industire de promovare a lu-
trată în scene puternic articulate simbolic - prezenta- mii noi, care nu ține cont de neajunsurile comunității,
rea unui artist controversat Julian (în interpretarea lui creează condițiile prielnice competiție, sugerează con-
Dominic West) și situația în care în public se află o ținuturi lipsite de conștiință.
persoană cu afecțiuni de tipul sindromului Tourette, Prin urmare, filmul „The Square” este o sinteză
conectată la realitatea culturală, dar, la deficiența căre- despre raportul special care se institue între imagina-
ia majoritatea nu se poate adapta și prezentarea unui riile create despre ceilalți (printr-o raportare la reali-
experiment artistic performativ care se va „prăbuși” tate și la noi înșine) și imaginariile celorlalți despre o
efectiv la o cină de gală organizată pentru strângerea societate în care încrederea este doar o opțiune care
de fonduri necesare susținerii muzeului, unde Oleg (în nu garantează nimic, nici siguranța, nici libertatea, ea
interpretarea lui Terry Notary), un performer cunos- scoate în evidență limitele, ne poate indica măsura în
cut, care prin scoaterea la lumină a conținuturilor psi- care există un pătrat propiu și unul comun, care sunt
hice refulate va perturbă exercițiul social și va sfârși ucis consecințele propriilor noastre acțiuni. Filmul poate
de comunitate, de cei mulți care cu greu pot accepta conta doar ca simptom, vorbind despre neasumare și
noile paradigme culturale. Comportamentul animalic, despre cum corectitudinea politică poate provoca la
dezumanizarea, contrastul dintre lumea în care trăim, nivelul comunității o falsă conștiință, piața este creată
ceea ce credem că este lumea în care trăim și materia- ostentativ ca fiind inteligentă, poate prea mult pentru
lizarea instinctului animalic, experimentul care întrece binele său și mult prea puțin pentru ceilalți, devenind
limitele, din rațiuni artistice, vin să contureze una din într-un final neîncăpătoare.
laturile esențiale a acestui pătrat revoluționar. „The Square” rămâne o experiență de vizionare
Christian dezvoltă relații diferite în raport cu originală, viscerală, incomodă și esențială în playlist-ul
ceilalți. El este creat de Östlund ca un personaj căruia oricărui pasionat de cinematografie.
i se oferă șansa în mod repetat de a ieși din situații
groaznice în care este inclus doar pentru a fi lăsat să
3
poate la fel cum și-o închipuia Arthur Schopenhauer,
viaţa este cu adevărat o afacere care nu-şi acoperă costurile
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 69
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

L I RI CE Ioana SCĂRLĂTESCU Mitologii XXI

patru călăreți

foametea își descoperă sânul dar nu are lapte cu care


să îți ostoiești foamea. pântecele umflat de rigor mor-
tis, copil fără mamă ospătându-se cu delir. crezi că
vezi cum colțul zâmbetului ei sfârâie ca untul în ti-
gaie, cum aripa desenată în tuș e ascuțită ca o lamă.
crezi că îi vezi coastele, goale ca la pui de pasăre, iar
unghiile pictate în roșu îi sunt ghiare. clipești și dispa-
măr în cădere re. pământul unde stătea este ars.

în grădina raiului cu șerpii. nu e nici un semn cu găsești o lăcustă moartă pe noptieră. boala a venit
„nu atinge” scrijelit în grabă de bătrâni. pentru că acum trei zile și n-a mai plecat. se uită la tine cu ochi
bătrânii sunt tineri. nici un avertisment în afară de mărgea, încercând să-ți spună ceva. o îngropi în
de bubuitul tunetului la distanță. solzi umezi la grădină lângă tufa de trandafiri, prinzi o umbră în col-
gleznele tale, dar veninul curge dulce, lapte și miere țul ochiului. rânjetul lui te taie – degete îmbibate în
sub limba ta, îmbiindu-te. povestea e cum urmează: ulei de motor, dar când te întorci să te uiți mai bine,
e ceva ce strălucește auriu în apus și sânul tău gol dispare cu o bătaie de aripi. când te trezești, sunt trei
se zbate cu dorința pentru ceva mai mult. cușca asta lăcuste pe noptieră, carcasele lor pictate în roșu cu lu-
de sticlă nu poate să conțină tot ceea ce ești. furtună mina răsăritului. îți închizi ochii și visezi la nimic.
cu piele. copil al uraganului. ploaie de sânge. muști
din măr. se aude foc de arme dar nu e nici un glonț. o fetiță
în roșu stă nemișcată în mulțimea ce alunecă în jurul
războiul îți șoptește: pentru cea mai frumoasă. în tro- ei ca peștii. nu a plouat de luni de zile dar pământul
ia vrută de mulți. un bărbat ține în mână cheia, iar crăpat e umed. la televizor, un bărbat în costum dez-
narcis e mort de mult, îmbătat de propria-i reflexie. văluie un zâmbet cu prea mulți dinți, iar ochii lui sunt
elena plânge, obiect de troc, în timp ce tu te scalzi în goi ca găurile negre. are degetul pe trăgaci și nici un
lapte de lupoaică și îți pui miere la încheieturi. nu e pistol. crezi că auzi o mie de strigate de război când
nici un șarpe de data asta, sau poate tu te-ai făcut șar- deschide gura, un milion de ani trecând într-o clipă.
pe sub greutatea eonilor ce-ți ascut dinții (frumusețea afară, o casă a luat foc. când te uiți înapoi la ecran, e
doare. frumusețea omoară). povestea e cum urmează: negru cu pureci.
e ceva ce strălucește auriu în palma ta și sânul tău gol
se zbate cu dorința pentru ceva mai mult. oceanul te-a pisica ta îți aduce o pasăre moartă într-o dimineață,
scuipat afară așa că și tu ești furtună pe mare. războiul aripile rupte în două. te uiți afară pe geam, și cerul e
fierbe mai departe. muști din măr.  negru. vine. 

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


70 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Poeme Toni CHIRA

La capetele de peste pervaz


Cum învelești cu totul un copil în miezul zilei
Ți-aduc flori și-mi spui cum scoate mânuța
Printre baloane
Erupe în el pofta de a te vedea alăptând în beznă
Cu sânii căzuți în gura lui ca niște firmituri
de napolitane Când ne vom culca înmuiați unul în altul
Mânjind botul umed țeasta sensibilă limba Timorarea va goni fumul o să-ți scoți căpșorul
ce tremură din țiplă
În dosul capului și trage înspre ea locomotiva Cu nările rănite pătura te va înfășura lent
Pusă pe șine— Lăsând se mai vadă uscate ultimele urme de gen
Lumina sugativă tăiată până la os Țigara aprinsă & decalopitată
Pulsând laptele cald în așternutul proaspăt Suptă în emfaza:

Figura coaptă în coajă pielea crocantă Sunt un om destul de singur încât să descopăr
Prilej pentru dințișorii săi să molfăie scripeții abia după ce
Să bage adânc să țiuie înfipți în pieptul plin aduc găletuța din beci
Sânul fierbe abia se mai vede câte un cintezoi La mine tristețea e arbitrară: se adună de peste tot
Trecând pe deasupra cazanului și nu te mai lasă să pleci
Prin locomotiva stufoasă aburii transpun scâncetul
luminiței ce-l îmbuibă Nu mai văd nici măcar un cintezoi
Se ridică deodată cu lampioanele Trecând pe deasupra cazanului
Urnește caldarâmul într-o parte Te-aș chema aici ca să picuri
Țâșnește sângele Să fâlfâi în lustră
Uliul ce mi s-a cuibărit
Plescăind ceața mă îndrept spre strângere A început să murmure în scâncetul luminiței
Sub norișori verdeața străpunge Și-n pliscul său articulat încăpem toți
Covorul frunzele alunecă
Picioarele-s ca un cui bătut în scaun
Toți sar de la locurile lor Poem
Cu niște figuri transpuse caline și goale
E
Sub manta se aude o plesnitură s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea
orificiilor respiratorii cu un corp moale posibil
C

Ies gărgăunii abia văd câte un cintezoi


Trecând pe deasupra cazanului lenjerie de pat în condiţiile comei etilice
Copilul îngână inelele de pe burțile galbene sufletul s-a făcut moale
I

Le trasează în aer cu respirația a intrat în tifon


R

Iar păsăroiul trece prin ele când ușa s-a învinețit și a-nceput să crape
I

Și – am să-nțeleg când tu o să fii pasărea și eu și m-a luat cu puiule


L

o să fiu zidul prietenii știu să se care


serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 71
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

în curând vor coborî (formă de final auxiliară)


către căsuța în care stau ciobanii iarna și păstrează
E brânza și uneltele stânii în lipsa curentului era difuzat numai el
iar tu te vei ghemui au existat clipe în care s-a abținut să iasă de sub
L I R I C

smalțul de lemn
ca exemplu al bunei autodistrugeri se făcuse mult mai timid și cât poate în beznă
tăcerea va prospera în spațiile dintre oameni să-l mângâie să-l acopere
și dacă e a ta să-l ceară
se va învineți și-o să crape noi privim flămânzi către pătuț
și eu scot din pâine miezul nopții
și-o să ai plămânii întregi și nu-mi ajunge...
ca să mă dai afară din tine

și m-a luat cu puiule


prietenii știu să se care

Poem
nici foamea nu mai lovea așa de tare
își făcuse un copil și îi dădea drumul să se joace
sub candelabru
bezna îl înfolia cosea cu greu la el obișnuia să
mănânce de mai multe
ori în timpul nopții
ca să - l poată scoate și privi cum se lasă hrănit
fără să miște

plângăciosă cu genunchii juliți


se retrage acasă și - mi place că are vocea
care permite multe ori pasul grăbit
ori fermoarul ridicat până sub bărbie
îmi place că tremură că asta o aduce mai aproape
de mine
ochișorii săi rodeau prin sticla mată
tricoul la care putea să renunțe
șosetele căptușite de piele

chiar dacă e leoarcă pot să înțeleg atât frisonul


cât și modul în care se zbate și trage peste ea
și țipă o strânge în brațele lui mici
o gâdilă scoate un zâmbet tot așa până

vine seara și i se întorc amprentele sub sâni


începe să fie apăsată pe dinăuntru și vocea și gâtul
și pieptul și coastele dau afară în timp ce alăptează

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


72 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Ningea din cer peste umbre

REM EMO RĂRI


Constantin GRIGORUŢ

Prima literă a oricărui cuvânt us softly. „Cum e viața acolo-n cazarmă?” „E bine, bre!
Se află-n trecut. Minunată. Avem și femei de serviciu. Paradis.“ După
(Nichita Stănescu) un voiaj de aproape o oră, camioanele verzi au ajuns
la poarta unei garnizoane gri unde cineva din serviciul
de recrutare al armatei hotărâse că trebuia să servesc

V ara lui '74 trecu mai repede decât celelal-


te veri. Bacalaureat cu peripeții. Examen
caraghios de ne-admitere la filozofie. Recrutare la ter-
patria în ciclul unu al milităriei. Sus, deasupra porții,
o mână scrisese cu umor fin și subtilitate lingvistică:
„BINE A-ȚI VENIT, DRAGI BIBANI!”. Pe partea
men lung. Termenul scurt era rezervat deștepților care cealaltă, cu o gramatică asemănătoare, scria ceva mai
„reușiseră” pe la tot felul de secții ale Politehnicii, c-așa puțin ermetic: „DRAGI BIBANI, VA-ȚI FUTUT
era moda la vremea respectivă, băieții încurajați de fa- NOROCUL!”. Ca-n poveștile copilăriei, gradații
milie și guvern să devină ingineri pentru a construi cu amabili care ne întâmpinaseră la gară s-au dat peste
nădejde viitorul industriei României. Nonconformist cap și s-au transformat în fiare, au început deodată să
născut în aprilie și fără cineva care să mă încurajeze, urle comenzi, ne-au împins fulger într-o sală de can-
mi-am dorit să devin filozof și originalitatea mi-a ieșit tină unde un commando special de frizeri de ocazie
pe ochi. Speranțele mele de a plonja la examen în- au atacat pletele mai ceva ca lâna oilor la tuns, ne-au
tr-o analiză a sistemului kantian sau vreun subiect în ordonat să ne dezbrăcăm în curul gol, au confiscat și
legătură cu metafizica existențialistă a lui Heidegger, băgat pantalonii cilindrici în saci îmbibați cu DDT,
s-au dus lamentabil pe apa sâmbetei când au anunțat apoi ne-au transferat sub dușuri ca să ne dezinfecteze
subiectul la scris: ceva mult mai profund legat de con- și pe noi, cu jeturi alternative de apă fiartă și apă rece.
tribuția inestimabilă a tovarășului Nicolae Ceaușescu Nu ne-au băgat în saci, dar ne-au băgat în niște țoale
la dezvoltarea filozofiei contemporane. Evident, KO jalnice, peticite, și-n bocanci desperecheați cu limba
tehnic! Am ieșit primul din sală, urmat de un șir im- ruptă și câte un cui de mângâiat călcâiul ascuns în tal-
presionant de alți debusolați ca mine... La începutul pa interioară. M-am uitat după doi sau trei amici din
toamnei, călare pe o valiză de lemn patinată pastel și sat, din liceu. Erau acolo, dar nu i-am mai recunoscut.
înzestrată cu un lacăt de juma de kilă, așteptam pe
peronul gării din Pașcani sosirea unui tren special cu Cu zile interminabile de pas de defilare și cân-
un număr nesfârșit de vagoane ticsite cu recruți beți tece soldățești, prima lună a generat coșmaruri care
criță. Peronul era plin de câteva sute de cutii din astea aveau să mă urmărească tot restul vieții și aveau să-mi
lemnoase, iar lângă ele, cupluri de Tristani pletoși cu creeze o aversiune totală față de arta suprarealistă. Am
pantaloni cilindrici dezabuzați, și Isolde în mini-jupe intrat în ritm. Aristotel avea dreptate, suntem animale
mortale își jurau de zor amor etern. Și așteptare ne- sociale și ne adaptăm dacă suntem în grup respectând
condiționată. În orice caz, un lucru era sigur: așteptau reguli de conviețuire. În armată, aceste reguli sunt nu-
necondiționat trenul cu pricina. Ei – doi câte doi. Eu mite ordine și consemne. Tuns zero și tras la patru ace
– singur. Fără nimeni să jelească și să ia la rost mașina în rubașcă de culoare kaki închis și nădragi de culoare
diesel mică unde-l duce pe Costică. A venit, ne-a luat, kaki un pic mai deschis, peticiți la genunchiul stâng
ne-a dus. Dus și ocolit o noapte întreagă, cu zbierete și la buca dreaptă, eram deci, de câteva săptămâni
și vomă din belșug, până spre 5 dimineața când m-am bune, soldățel frumușel apărând patria mumă, cân-
dat jos, împreună cu alți flăcăi cu fruntea lată, pe pero- tând și mărșăluind țanțoș prin noroiul toamnei un-
nul gării din Ploiești. Transfer rapid în niște camioane deva la marginea unei păduri, într-o unitate militară
verzi cu prelată și bănci de lemn. Câțiva gradați-călă- cu nume tainic, să nu afle dușmanii. Nu Bastiani, nu
uze ne-au luat în primire, cu multă prietenie. Killing Belonzio, ceva mai special: UM 01959. Lângă Ber-
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 73
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

ceni. Numele meu se nuanțase în „soldatul Grigoruț”, o zi înainte prin noroiul de la terenul de instrucție...
făceam parte din plutonul 2. Cum era structura bine Imediat după spălarea dinților, se trecea la alt spălat.
stabilită la vremea respectivă, orice unitate militară Cel al „sectoarelor”. Înarmați cu niște cutii uriașe de
era formată din câteva companii, iar fiecare compa- conserve poreclite nu știu de ce „ovale” pe care le um-
nie din plutoane. Fiecare pluton avea trei grupe. În pleau cu apă, și cu niște cârpe uriașe poreclite simbolic
grupe se aliniau și mărșăluiau soldați. Și gradați, bi- „șopârle”, bibanii treceau la șmotruit prin dormitoare,
neînțeles. Fiecare grupă era condusă de un fruntaș, pe holuri, prin WC-uri, peste tot. Cei mai antrenați
fruntașii dădeau raportul caporalilor (sau căprarilor, la șopârlit erau norocoșii care aveau sectoarele desem-
pe limba cazonă), caporalii sergenților, sergenții lo- nate pe holuri: pe acolo gradații își plimbau de zor
cotenenților, care erau de regulă comandanți de plu- hoiturile tot inspectând treaba, încât bucata de cârpă
toane. Locotenenții comandanți de plutoane dădeau era plonjată-n oval de sute de ori ca să șteargă urmele
raportul unui locotenent major (uneori unui căpitan) de bocanci nesimțite și interminabile ca râia porcilor.
care era comandantul companiei. Locotenenții majori După corvoada asta nobilă, micul dejun: o bucată de
și căpitanii comandanți de companie dădeau rapor- pâine neagră cu marmeladă, o cană de tablă în care
tul unui locotenent-colonel care dădea raportul unui cei din echipa de serviciu la bucătărie turnau un ceai
general-maior. Cu tovarșu’ general-maior se cam ter- zoios și fără gust. Gradații glumeau răspândind zvo-
mina raportarea la unitate. Bine, mai era un tovarș nul dătător de avânt și energie că zoile cu gust de tablă
maior, șeful biroului PCR pe unitate, dar ăsta era în ruginită erau diluate cu „bromură”, ca să mai frâneze
afara structurii la care mă refer, era în sine o enigmă și pofta de masturbare pe timpul nopții. Cu burdihanul
o bucată de brânză, deoarece îl chema Brânză, maio- pus bine la cale, grupele, plutoanele și companiile se
rul Vasile Brânză. El era eminența cenușie, cardinalul adunau pe platou la raport, așteptându-l pe coman-
roșu cu putere absolută. dantul unității să sosească și să cheme la el pe ofițeri
să-l salute ca să afle bucuros cum n-a dezertat nimeni
Ziua începea la 5 dimineața, când un soldat pe timpul nopții. Așteptarea pe platou avea totuși un
cu misiunea nobilă a trezirii sufla cu nădejde și fără farmec aparte. Înainte de a sosi generalul, soseau civi-
ureche muzicală într-o goarnă, undeva într-un punct lii care lucrau prin diferitele birouri ale administrației.
strategic, deoarece trebuia să se audă bine în toate dor- În grupul colorat normal, fără nuanțe kaki, o siluetă
mitoarele. Fruntașii care fuseseră de serviciu pe tim- era în mod cu totul și cu totul special așteptată de lu-
pul nopții urlau cât îi țineau bojocii „DEȘTEPTA- mea de pe platou: bibliotecara unității. Hipnotizate,
I

REA! SĂRI, BĂ DIN PAT, FI-ȚI-AR NEAMU’ AL sutele de perechi de ochi se agățau de femeia tânără
R

DRAC’ DE BIBAN LENEȘ!” alergând printre șiru- care întrupa frumusețea feminină a întregului uni-
rile de paturi suprapuse, printre saltele puturoase sub vers. Camarazii mei se holbau la ea, eu mă holbam
Ă

care soldățimea română se pârțâia și se masturba feri- la ochii lor holbați, neînțelegând prea bine direcția
cită visând un melanj de simboluri erotice întrerupte uniformă a privirilor țintuind biata femeie devenită
R

de fragmente de coșmar generate de primele luni de matinală fantasmă a unității militare din Bercenii Plo-
instrucție prelungită poreclită frumos, liric, „perioa- ieștilor. Și, ca un făcut, chiar la momentul sublim al
O

da de futai a bibanului”. Soldățimea sărea din pat în acestui act erotic în comun pe care Jung se pare că l-a
bocancii din care se evaporase peste noapte sudoarea ignorat, vocea generalului îi trezea brusc din orgasmul
M

tălpilor cu bătături de marș, că doar n-avea încotro, psihedelic: „Bună dimineața, soldați!” „Să trăiți tovarș
ieșea în câteva secunde pe platoul central, în izmene, general maior!”...
E

să facă un fel de gimnastică de înviorare care în loc de


încălzire mai mult îngheța trupurile tinere sub maio- După raport, se executa programul zilei. In-
M

urile kaki. Urma spălarea dinților cariați prematur, a struire și instrucție. Două chestii total diferite. Cum
feții care mai avea coșuri pe ici-pe colo, a ochilor care să spun, depindea de specificul fiecărei unități milita-
E

plângeau în secret că se pregătea logodna Getei cu re. A noastră era profilată pe radiotelegrafie. De exem-
amicul Ilie, la nici două luni după ce dumneaei pro- plu eu și camarazii din plutonul 2 eram instruiți să
R

misese romantic iubire eternă, a urechilor tăvălite cu devenim „radiști”, adică transmițători și receptori de

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


74 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

mesaje Morse. Programul de instruire consta în lungi pe o cireadă de viței lovită de streche și când plutonul
ore de ti-ti-ti--taa-taa-taa--ti-ti-ti, sau de taa-taa-ti-ti-- ajungea la marginea unei porțiuni de teren cu băltoace
ti-ti-taa-taa-ti-ti, etc. etc. Locotenentul nostru – unul de dimensiuni respectabile, gradații zbierau neobosiți:
mititel, cam burtos și al dracului, cu buze subțiri și „Aviație inamică la joasă înălțimeeee!” „Gaze, băăă!
ochi diabolici, cu nume relativ comun, Brătuliță, dar Masca pe figură!” și alte comenzi frumos răsunătoare
poreclit „Guriță” (deoarece, ca să scape de efortul de de genul acesta. Pregătirea fizică avea un efect sonor
a ne învăța numele de familie, ne spunea la toți „bă interesant: plesnitul. La instrucție, dacă erai fumător,
Guriță”) – se așeza pe scaunul de la un fel de catedră îți plesneau nările, gâtul și plămânii, iar dacă nu erai,
înzestrată cu un dispozitiv de transmitere a semnale- îți plesneau urechile și creierii. Până la urmă tot ples-
lor sonore Morse, noi eram așezați în bănci de lemn, nea ceva. La sfârșitul orelor de instrucție, plesniți și-n
ca la școala primară. Ne puneam niște căști răpănoase pas voios de defilare, ne întorceam cântând (cică) pe
pe urechi, luam creioanele în mâna dreaptă și des- zeci de voci dezacordate aceleași refrene debile, de se
chideam maculatoarele de practică. Guriță începea ascundeau îngroziți, cu degetele-n urechi, toți diribiș-
să transmită, litere, apoi numere, apoi combinații de tii care făcuseră mișto mai înainte. Căprarul: „Soldat
litere și numere. Mai întâi cu viteză redusă, câteva zeci Grigoruț, dă tonul la cântec!” – Soldatul Grigoruț
de semne pe minut, pe urmă din ce în ce mai repede, (adică eu): „Când va bate vântul...” – Căprarul: „Plu-
până ajungea la câteva sute de semne transmise în mai ton, cu cântec, înainteeee... marș!” – Plutonul cireadă:
puțin de 60 de secunde. Ore în șir, ti-ti-ti și taa-taa- „Când va bate vântul, mândro, peste părul tău / Să-ți
taa, taa-taa-taa și ti-ti-ti, o ținea cu muzica aia mi- aduci aminte de numele meu /Hai-ai-aiiii... / Mult
nimalistă până ce-l vedeam pe locotenent adormind e dulce și frumoasă viața de soldat / De când m-am
cu capul pe catedră, noi adormind la rândul nostru, înrolat / De tine-amorezat.”...
cu căști pe urechi, creioane și maculatoare și tot, mă
rog, program de instruire în somn în spațiul călduț de Viață de biban, frumoasă și dulce. La vie en
școlarizare la cataramă unde semnalele morse cedau rose...După masa de prânz, un pic mai copioasă de-
locul sforăielilor. Înainte de a simți pe maiorul Ene cât foarte-micul-dejun, deoarece avea și un castron de
venind pe la gene, Guriță desemna de obicei pe câte ciorbă, pauză. „Roses blanches de Corfu / chaque nuit
unul dintre noi să fie de gardă în cazul în care loco- je pense à vous...”: pe fundal sonor cu ecou de butoi
tenent-colonelul Ailenei mai venea pâș-pâș ca să vadă dogit, dintr-un difuzor very lo-fi, spânzurat de stâl-
cum se pregăteau intens apărătorii patriei. Nefericitul pul central al terenului de raport, vocea suavă a Nanei

I
cu misiunea specială nu avea voie sub nicio formă să Mouskouri ne stropea intertextual, în abis, cu simbo-

R
adoarmă, că dacă ațipea și-l prindea Guriță încălcând lismul culorii roz. Soldatul de la stație avea un deose-
consemnul, jar halea cu masca pe figură timp de două bit simț al tragi-comicului, deoarece la ora aia veneau

Ă
ore. scrisorile. Roz. Pe atunci nu erau telefoane mobile, nu
Orele de instrucție erau total diferite. Guriță era internet, whatsapp, email, messenger sau skype.

R
ieșea din schemă, ne lăsa pe mâna gradaților. Se des- Erau doar scrisori roz. Mai precis, fetele scriau scri-
fășurau afară, în niște zone de la periferia cazărmii, sori pe hârtie roz, cu pix sau stilou, le pliau frumos
nu departe de niște clădiri la care lucrau interminabil și le trimiteau în plicuri roz soldățeilor dragi apărând O
o companie de diribiști – un fel de muncitori con- patria. Iar soldățeii iubiți răspundeau la rândul lor tot
M
structori în șube militare, unii foști pușcăriași din câte pe hârtie roz. Mai ales la început, în primele luni, era
auzisem – care luau pauze dese și se hlizeau cum ne o invazie de hârtie roz, cu scrisori frumoase, pline de
E

trânteau prin glod gradații. N-aș zice acum, după atâ- optimism. Doucement, sans faire de bruit, cum ar fi
ția ani, că nu erau dinamice, combinative, orele alea zis Prévert, cam începând cu luna a treia, scrisorile se
M

de tortură fizică în echipă. De exemplu, trântelile erau răreau. Însărcinate în luna a doua cu un amorez nou
combinate, după imaginația gradatului, cu alergări, (băiat serios, cu armata deja făcută, dragă), Geta, Ca-
E

cu sau fără masca de gaze pe figură. După ce ridicam trina și Lili anunțau foștii iubiți că destinul le trimi-
de sute de ori pușcoacele de trei kile la umăr ca să sese pe un alt drum al vieții, iar apărătorii patriei din
R

învățăm cum se „prezintă arma”, ne fugăreau serios ca garnizoanele României deceniului șapte se resemnau

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 75
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

înjurând, plângeau suspinând, sau, foarte rar, nu se a rămas însărcinată. Un an mai târziu, aveam să aflu
mai resemnau și, băgându-și picioarele sau alte seg- că s-au căsătorit imediat după ce el s-a lăsat la vatră.
R I mente corporale în tot și-n toate, își trăgeau un glonț Probabil c-au trăit mulți ani frumoși împreună, sau
în cap pe timpul unei gărzi de noapte. Și uite-așa, poș- probabil că mai trăiesc chiar și acum, ca-n povești. În
tăriță fără corp, neînsuflețită, plină de speranță sau de orice caz, am băut vinul și am plecat cu bilet de voie
R Ă

amărăciune, culoarea roz făcea parte din programul la Ploiești ca să mă zgâiesc prin librării la niște volume
de după-amiază al bibanilor. Undeva pe un teritoriu de poezii publicate de Nichita Stănescu în ultimii ani,
neutru – deoarece scrisorile mele zburaseră ca niște fără niciun chior în buzunar ca să pot cumpăra ceva.
rusalii rătăcite în toamnă – eram spectator contem- Am întârziat aproape o oră sau mai mult, nu mai știu
O

plativ la varianta autohtonă de teatru kabuki roz. Care acum după atâția ani, fascinat de câteva pagini din
era ritualul? Caporalii și sergenții colectau de la curie- Laus Ptolemaei, mai precis de poemul în cinci părți
M

rul unității scrisorile, iar pe la ora două, le distribuiau „Împotriva Cuvintelor”:


la adresanți, de regulă după efectuarea unui număr
M E

variabil de flotări. Uneori le mai și deschideau, citin- Ah, cuvintele, tristele,


du-le cu impertinență în ciuda revoltei bietului biban Ele curg în ele-însele,
umilit. Mai original, băiat de gașcă din Piatra Neamț, Deși sensul lor este static...
caporalul nostru începuse să-mi citească chiar scriso-
E

rile lui. Bine intenționat, un camarad din București, Ce tragedie, cuvântul „iubito”!
cu care mă împrietenisem și care devenise oarecum fa- După litera „I”, urmează litera „U”,
R

miliar cu interesul meu pentru literatură și filozofie, îi După litera„B,” litera„I”,


șoptise căprarului cum scrisesem în clasa a 12-a, în ju- Apoi„T”, apoi„O”…
mătate de oră, trei teze la română – una pentru mine
și alte două pentru doi colegi amenințați cu corigența Și asta-i ca și cum ar trece un timp
–, deci că le aveam, într-un fel, cu stilul. În postură de Între„I” și „O”,
confident ad-hoc, caporalul nu mai prelungi panto- Deși„Iubito” nu are timp,
mima lecturii și-mi zise, la un moment dat, pe șleau: Ci este tot și dintr-o dată…
„Băi Griguță, am auzit că ești tare la tromboane, ia hai Sau nu: a fost… Sau nu: va fi
și m-ajută să scriu o scrisoare frumoasă Mariei mele, Sau este, pur și simplu.
că s-a cam șucărit în ultima vreme. Dacă mă ajuți să
mă-mpac cu ea, îți aranjez de un bilet de voie în Plo- Și totuși,
iești, și-ți dau și-un kil de vin când vin ai mei în vizi- Cuvintele, tristele,
tă.” La mine nu venea nimeni în vizită și nici nu avu- Înconjoară câteodată Timpul...
sesem bilete de voie. Cum să zic, o mai ștergeam în
oraș din când în când, dar cu riscurile de rigoare. Bilet *
de voie n-avusesem niciodată. Am bătut palma. I-am La scurtă vreme după scrisoarea pentru Maria,
cerut desigur o poză-două cu Maria și alte câteva de- noul meu prieten, căprarul, m-a lăudat bine la ser-
talii fizice și psihice. Căprarul se întrecu pe sine și-mi genți. Ăștia din urmă, normal, aveau și ei probleme
furniză chiar și un toc de amănunte pe care n-ar fi fost asemănătoare cu ale căprarilor. Devenisem dintr-oda-
cazul să le aflu. Înarmat cu tot ce-mi trebuia, m-am tă scribul epistolelor de dragoste binefăcătoare, doc-
pus pe scris: în mai puțin de o oră, i-am articulat o torul împăcării amorurilor amenințate de furtunile
scrisoare de nota zece, sperând în gândul meu că Ma- despărțirii. Astfel, timp de o lună de zile, am iubit la
ria-l va pupa la următoarea permisie iar eu voi pupa nebunie o duzină de fete cu nume diferite, care bru-
stereo și sticla de vin și biletul de voie. I-am arătat-o, nete, care blonde, ba chiar și o roșcată. Ochi verzi,
a citit-o, a rămas cu gura căscată. I-au intrat un roi de ochi căprui, ochi albaștri, i-am implorat, le-am de-
muște nefericite în gât. „Băăăăi, frate! Să mor eu în clarat dragostea mea nețărmurită, romantică, plină de
pușcărie!... ”. Scrisoarea și-a atins scopul, căprarul ple- miros de tei eminescian, colorată cu cerneala nopți-
că-n permisie, Maria l-a pupat, fără îndoială, deoarece lor cu lună-țigancă ale lui Lorca, suspinând cu dorul

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


76 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

adânc al lui Neruda... Proteus postmodern reîncarnat tele îmbelșugate, sosi dilema: unde să le țin? Ca prin
în câmpia Ploieștilor, am trăit o experiență unică, mi- minune, căprarul avea un fel de cămară sub o scară

R I
tică, transformându-mă ba în Radu, ba în Vasile, ba într-una din clădirile administrației. Oricum, el era
în Nicu, amorezat în același timp de Ilenuțe, Mar- managerul, aranja toate contractele de scriere. “O să
garete și alte frumoase flori, sărutându-le trupurile și facem un Crăciun pe cinste”, zicea el. „Aduc și-o chi-

R Ă
înduioșindu-le inimile. Am fost atunci, în luna aceea tară.”
de noiembrie, un monstru erotic polimorf perfect, După legile fizice ale propagării bârfelor cazo-
gâdilând hormoni, plănuind nunți fabuloase, copii ne, sergenții, au transmis știrea mai departe. Într-o zi
frumoși, vacanțe pe litoral, case cu cerdac și mușcate când era de serviciu, Brătuliță mă chemă la el, discret.

O
la ferești, promițând dragoste eternă, până dincolo de „Bă Guriță, ce talente ai tu acolo, bă, fire-ai tu al dra-
moarte. Și, cum tot am pomenit de Neruda, hai să cu’ să fii? Ia vino-ncoa’ să te ocupi de ceva mai bun cât

M
zic și eu ca el, fetele m-or fi iubit și ele, la rândul lor, timp Guriță ăștialalții fac instrucție.” Ghici ghicitoa-
măcar un pic...Sau mai știu eu? rea mea: locotenentul avea și el o iubită – secretă, fără

M E
nume – care trebuia impresionată, era muza inspira-
Biletele de voie se înmulțiră. La fel și sticlele toare a dimineților Morse, doar că devenise cam rece
cu vin. Cum totul se plătea în regim de troc, pe lângă în ultima vreme și Guriță nu putea suporta tortura
vin își făcură apariția sticle de pălincă, bucăți de sla- răcelii. Treci la aparate, Costache! Dă-i cu stilul! Pro-

E
nă afumată, prăjituri, fripturi, ba chiar și un borcan blema e că, de data asta, aș fi vrut să depășesc nivelul
de murături. Un trai, neneacă! Ei, dar cu cele buca- superficial rezervat căprarilor și sergenților. Trecusem

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 77
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

în altă divizie și biletul de voie ar fi putut să se schim- numai bune pentru așa ceva. Am început să citesc, să
be-n permisie. Deci aveam nevoie de ceva recalibrare, selectez fragmente de lucru, să le prelucrez intertextu-
de re-oxigenare a metaforei. În plus, Brătuliță nici nu al, să scriu. În plus, o aveam și pe Adriana alături, în
voia s-audă de furnizat detalii sau alți agenți adjuvanți spațiul de lucru, inspirație totală. A ieșit o scrisoare
ai metaforei. „Ce vrei tu, bă? Detalii ??? Fire-ai tu al de dragoste pe cinste. Curioasă, bibliotecara a vrut să
dracu’, da’ o mască pe figură nu vrei? Bă Guriță, vă știe ce-am făcut acolo toată după-amiaza. „Am scris
confisc tot ce-aveți, tu și Guriță ăl’laltu’ din Piatra o scrisoare de dragoste iubitei mele” – i-am răspuns
Neamț, acolo sub scară!” – Nu, clar, n-aveam chef nici mândru. „Ce frumos! Și te-ai inspirat din romanticii
măcar de o jumătate de mască pe figură. Și nici să pierd ruși, din Teodoreanu? Vai, dragă, să știi că Lorelei e
bunurile materiale adunate cu sudoarea pixului în zi- romanul meu preferat! Poți să mi-o arăți și mie, dacă
lele din urmă. Se apropia Crăciunul, iar la mine nu nu-s prea indiscretă?” N-am mai stat pe gânduri, gata
avea cine să vină cu pachete și alte chestii care produc să mă umflu în pene. I-am arătat paginile. „Doamne
inundații în cavitatea bucală. Imediat după plecarea ce frumos scrii! Ce talent! Să știi c-o s-o dai gata pe
mea în armată, mama se despărțise de tata, plecaseră și iubita aia a ta! Ia te uită! E brunetă ca mine! Dar...
ea și frate-miu Dan la Conțești. Tata, aflasem dintr-o nu are nume?” Încurcat, i-am aruncat o improviza-
scrisoare a lui Dan, avea piatră la rinichi, de o lună îl ție, inspirat de numele amicei căprarului: „O cheamă
tot plimbau prin spitale. Nu, categoric, bunurile de Maria, vreau să-i scriu numele cu cerneală roșie, o să-l
sub scară trebuiau salvate neapărat pentru Crăciun. scriu mai târziu, e frumos așa, cerneală roșie pe culoa-
Doar că situația era cam complicată. Promovat brusc re roz...” Mă rog, mi-am luat creația la spinare, am zis
în divizia nouă de scriere erotică, orbecăiam, n-aveam „săru’ mâna” și am șters-o rapid, mă aștepta Brătuliță.
nicio lumină. „Tovarșu locotenent, permiteți, măcar Locotenentul a citit-o pe nerăsuflate. „Da’ cine ți-a
așa, niște elemente generale, numele, culoarea ochilor, spus ție, bă Guriță, ce fel de ochi are, dacă-i blondă
a părului, ca să am pe ce mă sprijini...” „Bă Guriță, sau brună? Nu ți-am ordonat să lași gol textul acolo
folosește-ți imaginația fiți-ar mă’ta a dracu’... las’ că unde sunt detalii fizice, bă? Te dai deștept?” „M-am
schimb eu numele, culoarea ochilor sau a părului în inspirat și eu din literatură, să trăiți! Dumneavoastră,
textul tău, nu te doare pe tine capul de asta. Tu scrie-l tovarșu locotenent, puteți ușor schimba la detalii...”
și după aia e treaba mea.” Am înțeles, m-am resemnat. „Băga-ți-aș sârmă ghimpată în nasul ăla al tău aro-
Trebuia să brodez bazându-mă doar pe instinct. Ei, gant și prost...”, ziceam în gândul meu, dezamăgit că
și atunci am făcut și eu ce face tot omul care caută porcul nu mi-a aruncat nici măcar așa un mulțumesc
I

inspirație în spațiul magic al metaforei. Aveam nevoie acolo, pentru opera mea de artă scriitoricească. N-a
R

de cărți, de ajutorul maeștrilor. Am mers la biblioteca mai comentat, scârba mi-a zis doar că eram liber și-
unității. Așa am făcut cunoștință cu femeia-fantasmă am șters-o în direcția cantinei: era ora cinei, se intrase
Ă

a soldățimii în diminețile de raport la UM 01959. deja în sala de mese.


O persoană încântătoare. O chema Adriana, era chiar Sfârșitul toamnei fu relativ calm pentru ini-
R

din Ploiești. Am intrat imediat în vorbă cu ea, tocmai ma-mi gitană, pixul își luă binemeritate zile de va-
împlinise, cu o zi sau două înainte, 25 de ani, avea un canță.
O

buchet de flori pe birou. Brunetă, podoabă capilară


ca o baudelairiană mare de abanos, ochi negri un pic *
M

oblici, aproape asiatici, adânci ca iazurile Hesbonului. Decembrie se abătu rece peste câmpie, peste
Avea o voce caldă, muzicală. Mignonă, subțire. Fru- pădure, peste cazarmă. Ninse peste tot, o săptămână
E

moasă fără a-și etala agresiv farmecul, mirosea suav, întreagă, ca-n basmele lui Andersen. Desigur, ninse
probabil un parfum scump din ăla de la capitaliștii și peste noi, bibanii scoși la tortura instrucției. Cu
M

muribunzi și în putrefacție, cumpărat de amorezul ei doar câteva zile înainte de Crăciun, într-o dimineață
– vreun mahăr cu pile – undeva la un magazin al parti- de marți, gri ca un cimitir pudrat cu cenușă, imedi-
E

dului... Am trecut la căutat prin cărți, am avut noroc, at după raport, Brătuliță intră-n sala de Morse. Nici
deoarece am găsit niște romantici ruși, Blok, Esenin, nu termină de făcut apelul. N-am să-i uit niciodată
R

Lermontov. Ba chiar și cărțile lui Ionel Teodoreanu, urletul. „Soldat Grigoruț! Afară la instrucție, marș!”.

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


78 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

M-am executat în aceeași fracțiune de secundă, cu te- spre miercuri 25 decembrie, chiar în sectorul unde
roare accelerată coborându-mi din creier în tălpi. A gardul unității se învecina cu pădurea. Am intrat în
ieșit și el după mine, topind zăpada cu niște priviri de tură la ora 21. Începuse iar să ningă. Niște fulgi uriași,
balaur. „Gaze! Masca pe figură, Guriță, fi-ți-ar mă-ta pufoși, înstelați, valsau ireal și mi se așezau pe căciulă,
a dracu’ de moldovean deștept! Poetul lui Pește! Las’ pe sprâncenele mari, netunse, pe nas, pe manta, pe
că te satur eu de metafore, imediat.” M-a alergat și țeava AKM-ului, pe bocanci. Pe cuvintele mele în-
m-a trântit toată dimineața, până am leșinat cu nările ghețate-n metafore. Pe gânduri. Era frig, foarte frig.
pline de sânge, până a obosit el însuși. Cerul ne-înstelat deasupra-mi și durerea întregii lumi
M-am tot întrebat, în după amiaza zilei respec- în mine. Din sat, din Berceni, se auzeau voci into-
tive, ce dracu’ s-o fi întâmplat? Nu i-o fi plăcut ulti- nând refrene de colindă. Altundeva, în țară, într-o
mul meu extemporal cu ti-ti-ta și ti-ti-ti? M-o fi pârât duzină de locuri neștiute, câteva fete neștiute și ele
cineva c-am șters-o într-un weekend trecut, fără bilet străbăteau noaptea de Crăciun cu doruri nelămurite
de voie în Ploiești? Nu reușeam să-mi explic furia de încălzindu-le trupurile tinere. Timp de o lună de zile,
lup rănit a lui Brătuliță. Spre seară, un sergent din le-am iubit fără să le fi cunoscut vreodată. Nu, iubitele
Ploiești, fecior de amploiat la primărie căruia îi aran- mele pururi fără de nume nu m-au iubit. Mi-au iubit
jase taică-su armata aproape de casă, mă chemă la un doar cuvintele...Lunecai ușor în amintirea după-mie-
pahar de vin ca răsplată pentru o epistolă brici trimisă zii când am citit prima oară versurile lui Nichita, în
unei gagici pe care avea de gând s-o cheme la un joc librăria din Ploiești. Ninsoarea din noaptea nașterii
„de-a animăluța cu două spinări” la revelion. Ne-am lui Isus îmi acoperea tandru toate moleculele, toți
retras undeva lângă un depozit. Pe cer, puzderie de atomii din declarațiile mele de dragoste, triste jumă-
stele. Din când în când, câte una mai rebelă dădea tăți de Timp și lucruri...Se așternu albă, curată, peste
dracului ordinea celestă și o lua razna, căzând, spre un cortegiu infinit de umbre, ielele cuvintelor, nenu-
linia orizontului. La pahar – de fapt pahare –, am un mărate plutoane abstracte mărșăluind sau alergând în
moment de inspirație și-l întreb rapid: „Băi, Miluță, dezordine, libere sub fulgii neconteniți, o armată fără
ia zi băi, tu trebuie să-l cunoști un pic pe Brătuliță, gradați, fără locotenenți, fără comenzi, și gata de un
doar sunteți amândoi din Ploiești...” „Labagiul ăla asalt la baionetă asupra anilor ce aveau să se adune,
de locotenent al vostru?... nu-l prea cunosc, da’ de ce să treacă. Pitit undeva în mijlocul hoardei acoperită
mă-ntrebi?” „Nu știu ce dracu’ are cu mine, m-a regu- de nea, cuvânt eu însumi, începui să cânt răsunător,
lat cu masca pe figură azi de-am vărsat sânge pe nări! singur: „CÂND VA BATE VĂNTUL, MÂNDRO,

I
Ce dracu l-o fi apucat, că doar nu era chiar așa înain- PE LA POARTA TA, / SĂ-ȚI ADUCI AMINTE DE

R
te... ” „Bă, Griguță, știu doar de la alții, cică s-a certat DRAGOSTEA MEA...”
rău de tot cu gagica lui, aia de la bibliotecă... O fi din Cântam plângând. Înghețate, lacrimile mi se

Ă
cauza asta. A rămas fără fofoloancă de Crăciun. Ha cristalizau încet pe obraji. Unele, mai îndărătnice,
haha! Tragic...”Bang! Am simțit deodată cum toate avansau spre buza de sus, intrând în gura care con-

R
stelele deveniseră căzătoare, își schimbaseră direcția, tinua să urle ca un vârcolac înfometat în noapte:
se năpustiseră ca o escadrilă de avioane inamice la joa- „CÂND VA BATE VĂNTUL, MÂNDRO, PE LA
să înălțime în picaj, mitraliindu-mi creștetul capului GEAMUL TĂU, / SĂ-ȚI ADUCI AMINTE DE O
în ritm morse de ti-ti-taa-taa-taa-taa-ti-ti-ta... Adria- TOT DORUL MEU...”.
M
na! Bibliotecara era deci muza cea secretă a lui Brătu-
liță! O, Turbare! Deznădejde! Dușmană ignoranță…
E

A doua zi după revelație, spectacolul tragic fu NOTĂ.


complet. Caporalul îmi aduse la cunoștință cu voce Doctor în literatură franceză (University of
M

gravă de corifeu că Brătuliță tocmai confiscase bunu- British Columbia, Canada) Constantin Grigoruț este
rile materiale din cămara de sub scară. În batjocură, din 2005 profesor la University of Otago, cea mai
E

ne lăsase chitara. Crăciunul 74 a fost, prin urmare, pe veche instituție academică din Noua Zeelandă, unde
toată linia, unul din cele mai triste. Amar. Resemnat, predă cursuri de literatură franceză contemporană și
R

m-am oferit să fiu de gardă în noaptea de marți 24 conduce un atelier de creație literară.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 79
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

C ARNETE CRI TI C E Anca-Lavinia ȚĂRANU Gherasim Luca Poezie ontofonie

A nul acesta, la editura Tracus Arte a apărut


un nou studiu închinat lui Gherasim Luca,
unul dintre poeții de frunte ai avangardei românești,
nou tip de imagine realizată în urma întâlnirii fortuite
a unor realități îndepărtate, vizează și angajarea direc-
tă a discursului față de realitățile epocii, ipostazate de
studiu elaborat de renumitul cercetător, jurnalist și Gherasim Luca într-o notă obiectivă, totalmente lip-
eseist Petre Răileanu. Lucrarea, intitulată Gherasim sită de orice artificiu stilistic, totul prentru a prezenta
Luca Poezie ontofonie, prezintă sub forma unui mozaic realitatea în toată complexitatea sa.
biografico-literar traiectoria lui Gherasim Luca, poet În continuare, după ce amintește și de perioada
care a militat întotdeauna pentru eliberarea omului de în care Gherasim Luca a publicat câteva poezii prole-
sub complexul oedipian, de sub fatalitatea unui destin tare în paginile revistei „Viața imediată”, Petre Răi-
trasat la naștere, și pentru ca acest lucru să fie posibil, leanu vorbește despre înființarea grupului suprarealist
acesta propune reinventarea universului, a vieții, a iu- românesc în proximitatea celui De-al Doilea Război
birii, fapt care ar permite aneantizarea morții. Mondial, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca, Paul
Așa cum bine remarcă autorul, atunci când Păun, Dolfi Trost și Gellu Naum înființând acest grup
vorbește despre amprenta non-oedipiană asupra vie- atât din necesitatea eliberării expresiei umane, cât și
ții, aceasta se află într-o strânsă legătură cu moartea din dorința de a demasca abuzurile ofensivei fasciste
întrucât moartea poartă cu sine posibilitatea unei în plan ideologic și artistic. Totodată, autorul explică
reinventări personale, exercitată dincolo de barierele faptul că militantismul lui Luca urmărea, nu atât o
constrângătoare ale corpului fizic. Pe de altă parte, Pe- transformare exterioară, ci mai curând, o transforma-
tre Răileanu operează în interiorul acestei lucrări o pa- re din interior a ființei umane conform principiului
ralelă semnificativă în ceea ce privește identitatea bio- dialectic al negării negației care ar viza reconcilierea
grafică și cea literară a lui Gherasim Luca, pe numele unor realități incompatibile în interiorul aceluiași ca-
său adevărat Salman Locker. Pseudonimul ales, suge- dru, deziderat pe care poetul îl realizează prin inter-
rat de un prieten care găsește acest nume la rubrica mediul creațiilor sale, acolo unde poezia își dă mâna
de decese a unui ziar, subliniază dorința imperioasă a cu magia neagră, cu erotismul, cu demonismul, cu
poetului de a-și găsi amprenta personală, uitarea prin ezoterismul cât și cu ipostaza non-oedipiană, așa cum
alegerea noului nume permițându-i acestuia să se sub- se întâmplă, ca de exemplu, în Inventatorul iubirii ori
stragă de sub povara mitului oedipian. În altă ordine Vampirul pasiv, unele dintre piesele de rezistență care
de idei, autorul vorbește și despre internaționalizarea fac obiectul literaturii suprarealiste.
și răspândirea avangardismului în toată lumea, inclu- Atunci când vorbește despre Roman de dragoste
siv în spațiul românesc, prin activitatea întreprinsă și Fata Morgana, autorul aduce în discuție motorul
de nume sonore din istoria avangardismului literar și care a stat la baza acestor capodopere și anume do-
artistic precum Tristan Tzara, Constantin Brâncuși, rința dorinței, sintagmă patentată de Gherasim Luca,
B. Fundoianu, Marcel Iancu ori Victor Brauner. De care ar ridica dorința la rangul unei realități care face
altfel, suprarealismul, mișcare de avangardă la care va posibilă trecerea spre miraculos. Prozaismul, sfidarea
adera și Gherasim Luca, și-a regăsit primele ecouri în literaturii prin prezentarea unei realități fruste, tran-
paginile revistei „unu”, manifestându-și forța și mai spunerea acestui poem ca o ironie la adresa roma-
pregnant în anii următori prin intermediul publicației nului, apropie Roman de dragoste de spiritul anarhist
„Alge”. Atunci când vorbește despre poezia publicată și nihilist promovat de Dadaism, în vreme ce Fata
de Gherasim Luca în paginile revistei, Petre Răileanu Morgana se constituie sub forma unei metamorfoze
observă faptul că aceste creații ale poetului, pe lângă alegorice, alimentată de iluzia posibilă de a schimba
faptul că reprezintă o dovadă a înnoirii limbajului po- lumea, elementul de noutate constituindu-l inițierea
etic prin deconstrucția sintactică și prin inserția unui erotic sexuală și revoluționară a poetului într-o notă
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
80 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

de ludic și de lirism, creaţie care se caracterizează și rie a anului 1994, Gherasim Luca face din propria sa
printr-o extraordinară originalitate deoarece înglo- moarte o aventură spirituală similară unei întoarceri

E
bează mai multe genuri precum poezia, proza poetică, intra-uterine, moment în care complexul oedipian
manifestul, reportajul literar și narațiunea. este depășit pentru totdeauna.

I C
De asemenea, pentru a demonstra aportul sub- Deseori gravă, alteori tragică și absurdă, litera-
stanţial adus de Gherasim Luca literaturii suprarealis- tura lui Gherasim Luca a depășit granițele posibilului,
te, autorul acordă un întreg capitol lucrării Vampirul făurind o lume în care iubirea este reinventată după

R I T
pasiv, carte-manifest prin intermediul căreia poetul legile propriului eu, o lume în care moartea poate fi
propune conceperea unei noi ordini a lumii, aflată sub depășită prin vis și prin poezie, moartea sa biologică fi-
zodia iubirii, o lume în care poezia, visul și miraculo- ind dovada incontestabilă a eliberării sale totale de sub
sul se obiectivizează și se produc automat, vampirul tutela complexului oedipian, întotdeauna constrângă-
pasiv reprezentând realitatea intrinsecă a ființei uma- tor, întotdeauna artificial, dorința fiind realitatea su-

C
ne, singura realitate capabilă de a anula povara com- premă care i-a dat poetului acest curaj de a renunța
plexului oedipian și de a face posibil visul nemuririi. definitiv la o existență limitată. Dorința și vampirul
Foarte interesantă este și comparația pe care autorul pasiv reprezintă două ipostaze ale realității inventate
o stabilește între Vampirul pasiv al lui Gherasim Luca de Gherasim Luca, realitate prin care imortalitatea a

T E
și cartea lui Gellu Naum, Medium, ambele lucrări fi- fost atinsă de acesta în timpul activității onirice, prin
ind bântuite de același flux poetic, de aceleași angoase aneantizarea morții și prin întreaga sa creație, prin in-
și de aceleași obsesii, imaginea și ipostaza vampirului fluența pe care a exercitat-o asupra altor poeți și prin

E
pasiv fiind o prezență misterioasă și individuală care gestul ultim de a abandona o lume ostilă în favoarea
populează ambele opere și care se manifestă în timpul îmbrățișării unui univers inventat după propriile sale

N
activității onirice, coborând în subteranele inconști- legi, întotdeauna infinit, întotdeauna liber.
entului pentru a trece prin propriul filtru fluxul de

R
emoții, de trăiri, de mesaje și de imagini împrumutate
din lumea exterioară, pentru a le restitui universului

A
impregnate cu un cod genetic propriu, așa cum bine
observă Petre Răileanu. Autorul mai aduce în discuție

C
și capacitățile premonitorii ale lui Gherasim Luca, po-
etul având vaste calități mediumnice deoarece în tim-
pul confecționării obiectelor care au însoțit Vampirul
pasiv, poetul prevede cu 3 ore înainte cutremurul care
a zguduit Bucureștiul în anul 1940 și moartea tatălui
lui Victor Brauner.
În ultima parte din această carte, autorul adu-
ce în atenția cititorilor un text care înglobează mai
multe impresii de-ale lui privind vizita pe care i-o face
poetului și conversația purtată cu acesta, mai bine
spus, cu dublul său feminin, dedublare care trebuie
înțeleasă în termeni de vizionarism la Gherasim Luca,
fiind similară unei noi identificări ce face posibilă prin
uitare, manifestarea omului non-oedipian care a avut
curajul, prin anularea nașterii și prin aneantizarea
morții să se sustragă destinului efemer și banal, depă-
șind granițele unei existențe obișnuite și supărătoare.
Așa cum bine remarcă autorul, felul în care a ales să
moară poetul nu este deloc întâmplător întrucât, prin
coborârea acestuia în apele Senei într-o zi de 9 februa-

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 81
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Angela NACHE MAMIER Poezia între viaţă şi vis, cea mai


profundă şi mai secretă aspiraţie lirică
„Suntem făcuți din stofa viselor
și biata noastră viață
este în brațele somnului“
(William Shakespeare)

Î n volumul de poezie Incipit vita nova (Edi-


tura Timpul, Iași, 2018), poeta Denisa Cră-
ciun „scrie o poezie marcată de o sintaxă proprie, care
impune o altfel de lectură, în afara cadențelor banale,
o sintaxă torsionată, una care-i argumentează lirismul
și personalizează“ (extras din prefața cărții, semnată
de către poetul Cassian Maria Spiridon).
Tot în 2018, poeta a îngrijit și tradus o consis-
tentă anthologie, Cealaltă parte arsă a celui prea pur /
L’Autre côté brûlé du très pur (Editura Timpul), selec-
E

tată din lirica lui Salah Stétié, imens poet libanez de


limbă franceză, cu o vastă carieră în diplomație.
C

Suntem aduși în fața unui spectacol când


diurn, când nocturn, pe o scenă abstractă sau visă-
I

toare. Poemele au viața lor proprie, transportoare de


imaginație, inspirație, în invizibilul tenebros al unui
T

lirism profund :
I

„incipit vita nova / pământul de dincolo de


lună / crește și descrește constant / botezat de ape-
R

le cumetrei // tu liber ești să pleci ori să rămâi / de


cele patru orizonturi plus unu / prea strâmte-ți vor
C

părea / lasă-ți ușor capul pe spate / și privește într-o temps...“. Poezia lumii o influențează, este un perma-
ghindă prefăcut / pământul dincolo de lună / cum nent aller-retour la sursele livrești și istorice ale uma-
crește și descrește neîncetat / și pleoapa lasă-ți-o să fie nității.
Autoarea optează pentru versul liber și tema-
T E

auzită / când sleită și sticloasă clipește / decorticând


veșnicia pâna la miez // liber să pleci ori să rămâi / nu ticile sunt contemplative, împotriva timpului care
izbândești a-ți reconstitui tâmplele / cu o disperată trece, lamentații în surdină ale unei asceze, ale unei
indiferență și fără de tine / incipit vita tua“ (Incipit gândiri ca o stofă cu fire de borangic, țesute strâns,
E

vita nova). privilegiind un stil simplu fără acrobații tehnice ori


Tonul este intens intimist, dar și altruist, ți- de limbaj :
N

nând cont de destinul uman. Transcendența prin artă „stabat mater / Șeherezadă lungă limbă ascu-
ocupă un loc important, este o necesitate, o aspirație te-ți mai înainte / să-ți ascunzi capul în perna cu fur-
R

spre o lume hrănită de lumea erudită a literelor, înse- nici clocotește / o foame de moarte neînduplecată //
un Cuvânt doar unul în cele din urmă / ar avea pute-
A

tată de emoții, de creație; face același pariu ca poetul


Salah Stétié, atât de cunoscut și apreciat de autoare : rea să astâmpere arderea / din craniul cu turban berze
/ luminoase ciocuri scufundă / printre mlăștinoasele
C

„J’irai jusqu’à l’ultime porte du désir / Avec les liserons


bleuis d’une pensée / Debout dans les immaculés du arătări ale somnului / pescuindu-L cu fir roșu pentru
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
82 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

că nimic nu se termină cu începutul“ (Stabat mater). era / cu mâna-i de gheață fierbinte îți asculta / sângele
Poeta caută un sens explicit pentru ce este po- încă nescurs din inima încă nedezlipită / ca să-ți seme-
ezia, navighează între mistic și scepticism și un pro- ne-n ea o plantă / și-n limbi împleticite să-i descânte
fund atașament la o cultură profund umanistă. Caută / șiroaie de soare de vânt de ploaie / și-o cergă să tragă
misterul ființei și poezia este puntea naturală a tran- peste vorbe mai apoi“ (Ursitoare).
scendenței. Se realizează prin spiritualizare, stare care Moartea este presimțită, doliul, nimicul din
este fundamentală pentru autoare. Sfântul Francisc infinit, angoasele sunt trăite „în patul cu speteze de
din Assisi, Sfânta Tereza din Avila, profeții (suntem ploaie“, cu „toraxul ca un zavor“, în întunericul de
pe drumul Șeherezadei, pe drumul Damascului, pe stele :
drumul craniului cu turban, al lunii, al profetului, al „de îndată ce pui piciorele pe scara din colțul
palmierilor, al cedrilor, al scarabeilor, ș.a.m.d). Sca- cu fereastre înalte / un altul pe drumul tău se grăbește
rabeul este simbolul ciclic al soarelui, ca Phoenix, o să meargă / cu patul morții atârnat de spinare / îti
renaștere din propria cenușă, o dragoste mare de via- seamănă leit dar din privire-i lipsește ceva / poate că
ță. Se află pe sarcofagul lui Toutankamon, cu aripile acel ceva este ziua de mâine ori uimirea / de a se ve-
deschise, spre revenirea la infinit, eternă. Un martor dea coborând ori urcând pe o scară“ (Cu patul morții
moral al defuncților, care îl ajuta să-și facă un proces atârnat de spinare).
de conștiință, pentru a obține iertarea, salvarea. „La poésie, est devenue, face à la démission du
Spațiul autohton este omniprezent fără osten- religieux, ou, dans certains cas, de son dévoiement,
tație, alegoriile sunt purtătoare ale unui realism magic, l’autre parole spirituelle“ (Salah Stétié). Arta poetică a
nostalgic, cu ursitoare, deochi, cai, furnici și mierle. Denisei Crăciun se inspiră din real, dar dacă se inspiră
„soarele-i o mămăligă dogoritoare / răsturnată din sacru o face din aspirație lirică, din foame exis-

E
peste o hulpavă gură / de somn / mirosind a greieri tențială. Suntem, pe parcursul cărții, în permanență
de brumă / ori cenușă“ (Soarele-i o mămăligă dogo- la frontierele invizibilului și neobișnuitului misterios.

C
ritoare). Labirinturile vieții o fascinează, poezia face legatura
„…duci mâna la buzunar și arunci un pumn de cu o lume paradisică, angelică, între ființele din jur,

I
frimituri / peste furnicile grăbite să târîie în pântecul spațiul terestru și timpul infinit. Poezia este rugăciune

T
pământului / prima mierlă / de după moartea ta“ (Pe camuflată sub cuvinte care caută verbul « perfect », di-
strada Mierlei). vin, cel care aspiră la perfecțiune, armonie și echilibru

I
Poeta recurge la simboluri mitologie. Furnica interior. Poezia prin imagini, cuvinte, prin dragoste,
este simbolul constucției, neobosită, luptătoare, atașa- moarte, umor instalează viața în centrul invocațiilor,

R
tă valorilor terestre. La indieni este simbolul cinstei, la într-un spațiu care are nevoie de frontiere proprii,

C
africani sexul Terrei este un mușuroi de furnici. pure.
„cu flori de valeriană în păr / tânăra ursitoare Vocea Denisei Crăciun este vocea gravă, pro-
venea / ca o moară pe ape și clocotitoare și palidă ea fundă, sumbră, feminină, prin excelență universală.
Voce alimentată de o iubire a semenilor, o expresie

T E
fundamentală a luptei cu sine curajoasă, revendicată
pios și umil în numele poeziei cosmicizate. Poezia a
convertit-o definitiv la pace, liniște, singurătate. A
E
scrie despre viață și moarte înseamnă a avea curajul de
a iubi viața cu luminile și tenebrele ei. „Orice moarte
N

este un mister pentru că întreaga viață este un mister“,


spunea Jean d’Ormesson. Verbul poeziei diminuează
R

din dilema universului, îi este cheie pentru vis, ilu-


zie, imaginație. Pentru poetă este evident proverbul
A

arab  „Moartea este un veșmânt pe care toți îl vom


purta“, ceea ce conferă cărții sensul ei cel mai ascuns,
C

de o complexitate infinită, cea a vieții și a reveriei.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 83
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

E
I C Liviu POPESCU Peisaj cu lebăda în zbor

S tarea de graţie personală a Vioricăi Petrovici, de potolire a spiritului după încercuire, pe care autoarea
R I T

cu „bătaie lungă şi foc continuu”, din arealul nu numai că şi-o doreşte, ci chiar si-o asumă. În acest
extrasenzorialului, trebuie privită ca pe o succesiune de „act de bravură”, autoarea e însoţită de Geo de şapte
exerciţii, capabile să restabilească circuitele neuronale, ani, unul dintre băieţii femeii „cu apropouri”: „…tra-
la nişte parametri greu de atins prin simpla contempla- versăm în înot până dincolo, răcoarea ne mângâie bra-
re. Prin „Lebăda în zbor” (volum de versuri, apărut în ţele obosite, îmi vine / să mă las de-a lungul apei, în
C

2019, la editura „Cartea Românească Educaţional”), uitare, un val / minciunile, un val clisa tarabelor care se
Viorica Petrovici îşi orientează noile trăiri forţând me- urcă / pe mine şi mă sufocă, un val promiscuitatea / În
reu inefabilul, cu mereu aceeaşi senzualitate, în deplin uitare…”. Părăsind aerul irespirabil al bazarului, intrăm
acord cu ceremonialul, chiar şi atunci când banalul co- în „Autogara Nadir”, unde forfota devoratoare este în-
T E

tidian îi bate discret la uşă. locuită de sunetele magice ale harpelor dezlănţuite. Una
„Lebăda în zbor” are trei (sub)capitole: „Parcul din holograme, care are de a face cu extaticul promis,
cu maimuţe”, „Autogara Nadir” şi „Treptele”. Toate pune pe tapet imaginea şarpelui de munte: „Şarpele de
E

poeziile, din grupajul „Parcului cu maimuţe”, sunt fără munte e o fiinţă ascunsă, / el iese din stâncile albe doar
titlu, fiind dominate de imaginea dezolantă a bazarului. atunci când e tăcere, / urcă până în creştet, îşi pune aripi
N

Un caz de alienare umană capătă proporţii odată de lumină / şi cântă, atât de înalte sunt sunetele acestea
cu sosirea autocarului într-o ţară europeană, când una / încât cerul îşi deschide porţile şi coboară”. Mai mult
R

din bazariste cade pradă violului, sau tentativei lui: „Vin decât atât: „Muntele în care el veghează are aură şi mi-
vulturii să îşi înfigă ciocul necrofag în trupul ei, / Nu! resmă / de trandafir alb…”. Neastâmpăratul Pan, „…
A

strigă ea fără să vadă doar simţind atingerea…” Chiar şi mereu prinde câte o fecioară /….de trei sute şaizeci şi
plecarea autocarului, pentru întoarcerea în ţară, nu e şase de ori pentru că / toţi anii devin bisecţi, se umplu
C

ferită de peripeţii:…„scheletul autocarului plin cu baza- de lighioane, / de nu ştii pe unde s-o apuci / în lumea
rişti pleacă, spre seară, / cu actele furate de nişte nomazi, aceasta mai veche decât cerul”. Se pare că pierderea de
pe străduţe dosnice”. Bazaristul-pantofar „ajuns”, şi cu sine poate fi şi o binecuvântare pentru despovărarea su-
mulţi angajaţi, devine brusc amnezic, când vine vorba fleului obosit: „Plonjez, / în adânc e linişte, cristal lichid
de „gloria” lui din urmă: cea cu preţuri umflate la pan- plecat spre Sine, / nu aud, nu văd, nu ştiu unde mă gă-
tofii de tot soiul, dar şi cu mai mult avânt la cei de sesc. / Sunt”. Când pierderea de sine nu ne este decât
lac-vânduţi ca fiind din piele, este acum un ins cu ştaif, dăruire totală, orice presupus păcat înglobat în această
cu emblema partidului „la modă” la vedere. Dar: „Dar stare nu ar fi decât „praf de stele”. Sub mii de petale, o
cel mai mult se bucură când vin amărâţii, / le dă mâna Ea şi un El, scriu pagini de fericire sub clar de lună, în
la pupat şi le vorbeşte de Domnul”(pag.9). Emoţiile ba- transparenţe din lumina cristalului: „Bărbatul are ochii
zaristului obişnuit se estompează către sfârşitul zilei. cireşilor sălbatici, / mă desface în mii de păsări, / mă
Vine clipa când el „Îşi numără banii în lumina obscură, îmbracă tandru peste pielea lui / de mătase albastră şi
sunt roşii, un ruj / s-a topit de căldură şi banii aceia par lună, / nu te voi uita niciodată, aud, / dar tărâmuri mul-
mânjiţi cu sânge”. Contactul cu o realitate laşă şi înfi- te ne despart, / mai rău ca o moarte, desfolierea, / mai
orătoare, cu semnul egal între claustrare şi libertate, face dureroasă şi eu alerg iar şi iar, / în mai multe rânduri mă
din autoare un demn apărător al celor pe care viaţa de rătăcesc, / dar gustul acela de stele / e mereu prezent în
la periferie îi lasă de izbelişte: „Bărbaţii de la tarabele fiinţa mea”. Nimic din tot ce poate oferi o temniţă oar-
vecine au ajuns, îi aruncă / femeii apropouri în loc de bă nu poate fi pus la păstrat. Singurul „meniu fix”, în
bună dimineaţa, băieţii / se lipesc de mama lor ca de un acest caz, sunt liliecii, dornici de afirmare în jocul lor
scut, nu scot o vorbă / că pot primi un şut în partea din nebunesc, de prins rădăcini: „În temniţa neagră liliecii
spate”. O baie într-un râu, din apropiere, e o încercare făcuseră pui ani în şir, / deodată şi-au înfipt ghearele în
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
84 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

trupul meu, / stau cu capul în jos, atârnaţi de mine, de străzile se ridică vertical / şi gândurile se lovesc de asfalt
parcă / aş prezenta rochia miresei la parada vampiri- Bang! Bang! Bang! / apoi, cu genunchii zdreliţi, pleacă
lor”…. A privi cu ochi de copil lumea e o stare necesară. în vis, / Caruselul pare un avion cu douăzeci şi două de
Alături de ei, cu ei, timpul nu mai e timp, ci voioşie, aripi, / asta de la refracţia bolţii în Pădurea Baciu”. Ca
moment când totul devine posibil:…„copiii prind cu un deliciu al sorţii, vine şi „Prima zăpadă”, cu un discurs
mâna / rachetele lansate de avioane invizibile / şi le ră- scurt, dar cuprinzător în fapte bune: „Sufletul tău bă-
sădesc la baza unui tăpşan, / din ele cresc flori monstru- trân e prima zăpadă, / vine neaşteptat şi se topeşte în
oase pe care / aceştia le călăresc ca pe nişte căluţi de toate, / în albul său adună furtuna verilor, / tristeţea
lemn / şi uită să se mai întoarcă, pe înserat, acasă”. Un morţii de fiecare clipă, / Sufletul tău jucăuş e prima ză-
flamingo-actor, dominat de magia vrăjitoarei Maya, padă, / iubeşte şi dispare pentru totdeauna / într-un
este aproape de a fi răpus, dar forţe nevăzute îl scot din univers inaccesibil, / doar cântecul nopţilor de chilim-
declin, şi: „De fiecare dată, de sub aripile lui picură sân- bar / e puntea pe care mereu transcend vidul”. Iată şi o
ge, / iar el pare un flamingo pe o insulă suspendată / senzualitate aparte, care împarte lumina în tomuri deli-
într-un cântec, actorul nu merge acasă, / pentru că el nu cate. Marile poduri iau parte la această ofertă, cu schimb
are o singură casă, / nu are o iubită pentru că toate fe- de umbre pe luciul apei: „Podurile de pe Neva se des-
meile i se oferă / invaziv, el se ospătează din Sine, ca chid şi ziua şi noaptea / în lumină, scheletul argintiu se
magul, / până când se recunoaşte în toţi şi atunci dispa- transformă în aripi / pe care se odihnesc duhurile nor-
re”. Viorica cea visătoare, o are aproape pe „ fetiţa cu dului, / Podurile de pe Sena se deschid în oameni, /
mâini extrasenzoriale”. Împreună descoperă magnolia, îndrăgostiţii vin aici atraşi irezistibil de o boare / a uită-
cu florile „ca nişte fluturi neliniştiţi”. Concluzia finală: rii de Sine, arterele râului urcă / îmbrăţişând spaţiul şi se
„…întotdeauna am ştiut că magnolia e o scară la cer, / continuă în degetele lungi / ale perechilor, corzi de vioa-

E
că pe acolo se plimbă îngerii cu izvoare la cingătoare”. ră într-un concert / cu David Garrett, / Podurile de pe
Cu salturi precise, de la una la alta, după un drum… Mosel se deschid în mister, / între ritualuri în care se

C
„într-o ţară în care animale preistorice pasc pe dealuri suprapun lumi paralele, / sub ele, tinereţea, cascadorii
preistorice”…, deodată se vede…„alergând în braţe cu periculoase, / deasupra, eleganţa unui timp pierdut”.

I
un copil / abia născut, încerc cu disperare sa-l hrănesc „Numerele”, de la pagina 86, ajung, în cele din urmă…

T
cu ceva, / e perfect acest prunc, are o piele aurie şi ochii „soldaţi de tablă / dintr-un război rătăcit între faliile
/ sunt verzi-aurii precum lumina, femei şi bărbaţi / ne- temporale”… Nimic nu pare a fi contradictoriu în

I
cunoscuţi mă ajută să înaintez, dar nu mă lasă / să mă aceasta stare de continuă transformare, când: „Ceasul
abat lateral, alerg cu această minune şi, / cu cât privesc meu de perete s-a oprit, culorile astrale / ce pulsau în-

R
mai mult, cu atât devin mai aurie / şi mai transparentă”. tr-un ritm precis s-au estompat încet / şi apoi au dispă-

C
Transfigurarea, ca mod de lucru pentru a nu te mai re- rut, / Acum e un decor suprarealist ceasul din perete /
cunoaşte (pedepsindu-te), vine după ce greierii iau în cu limbile atârnând ca nişte şerpi / surprinşi de zăpadă
primire străzile,…„acoperite cu scrisori / de la marile în Deşertul Kalahari, / Numerele fug de la dreapta la
sucursale bancare”…, şi atunci: „Mă scutur, cad bucăţi stânga, cele mai grase / merg în frunte legănându-se,

T E
de carne de pe trupul meu / în ritmul unui marş de soldaţi de tablă / dintr-un război rătăcit între faliile tem-
război ce vine tot mai aproape”. Ciudăţeniile din pădu- porale, / Un vortex ceasul meu din perete, când în afară,
rea Baciu, din judeţul Cluj, sunt amintite mai pe înde- / când înăuntru, pare o staţie de lucruri neînţelese / în-
E
lete spre finalul unui poem, unde ele sunt plimbate în- velişurile îmi sună ca nişte clopote / şi e doar dimineaţa,
tr-un carusel închipuit în fel şi chip. Luându-ne după doresc să-mi beau cafeaua. / neagră aroma de viaţă mă
N

titlu, timpanele ar putea avea de suferit, dar nu este aşa: ademeneşte, / nu mă mai afectează nimic, / Lebăda cu
„Pe stradă, un carusel îmbrăcat cu hanorac şi adidaşi ochi abisali zboară cu mine”.
R

verzi, / De sub glugă, ochii total negri hipnotizează spa- Accesibilitatea este cuvântul de ordine a poeme-
ţiul / apropiindu-l şi depărtându-l după bunul plac, / lor Vioricăi Petrovici, accesibilitate ce trebuie privită
A

Furnici roşii mărşăluiesc cu ouăle altor specii / între mereu prin prisma unei lucidităţii netrucate, cu un re-
mandibule, capete fără trup / pe toate direcţiile, / unele gistru de unde potrivnic înregimentării în grupuri sau
C

luminoase, altele mate / ca rujul fetelor de consum, curente la modă.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 85
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

DIN SENS O P U S Leo BUTNARU Din cer

O dată, la o întâlnire cu cititorii, unul din


prezenții în sală întrebase scriitorul cum de
reușește Domnia Sa să fie atât de fecund („productiv”,
mulțumi pentru atenție, mai adăugând:
– Iată, vă las câteva cărți de vizită... Puteți veni
să vedeți cum, peste curtea mea, cad din cer filele cu su-
a zis curiosul), publicând atâtea cărți de poeme, proză, gestii, subiecte, cu directive de creație... Sigur, vor vedea
eseuri, dramaturgie și toate celelalte, printre care, firește, doar cei cărora le va fi dat norocul să nimerească oportun
traducerile din câteva limbi. Fără să amâne răspunsul, la spectacolul filelor, adică – atunci când am eu nevoie de
scriitorul total aduse la cunoștința (probabil, parțial, și la ele, periodic, mai bine zis – periodic-asimetric, deoarece
conștiința) audienței că el beneficiază de un dar ceresc – în declanșarea generozității celeste nu există grafice bătu-
aceasta ar fi taina. te în cuie, precum nu există acestea nici în scris, în arta
Cum, adică? Simplu – în curtea sa – dar numai în literară... Pe scurt, scriitorul nu are, ca să zic, o motricita-
ea, nu și în cele ale vecinilor –, din vreme în vreme, pur te non-stop (adăugase el ceva și mai tehnicist și, posibil,
și simplu cad din cer file pe care i se sugerează – ba un în plus, deja...)
poem, ba un subiect de proză, ba altul de eseu, etcetera. Apoi a plecat. De data aceasta, cam sută la sută,
– Rețineți, accentuase omul condeiului, doar mi cei aproape o sută de inși ce se întâlniseră cu fecundul și
se sugerează, nu mi se dă pe gratis și pe de-a întregul preferatul lor scriitor, au rămas cu gurile căscate pe urme-
poemul, proza, eseul... Dar, fiind neleneș de felul meu, le acestuia, care deja ieșea pe ușa sălii, până unde, cu ca-
rămânând curios, ca în junețe, sugestia, oricât de vagă, petele întoarse, cititorii-ascultătorii îl însoțiră cu privirile.
îmi este suficientă pentru a avea spor și antren în elabo- După aia, zi de zi, sau peste o zi sau două, posibil
rarea și regizarea cărților. – și peste mai multe, la adresa unde locuia scriitorul se
Sută la sută, cei vreo sută de oameni din sală, cre- furișa, discret, i se părea fiecăruia, câte unul din cei care
zuseră că scriitorul îi cam... – cum să spun? – îi cam... asistaseră la întâlnirea de pomină; unul din cei care au-
saltă..., îi ia peste picior, considerându-i un fel de han- ziseră întrebarea obișnuită, dar și neobișnuitul răspuns,
dicapați, probabil. Își bunghiseră cu toții ochii, mai trăgând cu ochii printre gardul curții, în speranța că
mari, mai mici, mai drepți, mai oblici, mai de tăietură chiar „azi, acum” ar putea să se declanșeze una din miste-
europeană, mai migdalați în poziționare asiată, ficși sau rioasele căderi a filelor din cer.
încrucișați – își bunghiseră ochii și nu știau ce să creadă, După mai multe tentative sterile, unii au avut, în
după care prinseră a se uita unii la ceilalți –, cu netăinuită fine, norocul să surprindă cum, într-adevăr, la anumite
nedumerire, e de spus, nedumerirea, cât o fi fost, cât se intervale de timp, din cer cădea, clătinat, câte o filă albă
arăta de la caz la caz, pornind de la faptul că scriitorul care, presupunea curiosul tupilat după gard, ar fi fost
părea perfect serios, pe față nu-i tresărise niciun mușchi, tocmai cea despre care le spusese scriitorul – fila, filele
al ironiei, șmecheriei, ludicului postmodern, minimalis- cu sugestii de poeme, proze, teme, subiecte... Când să
mului, subculturii etc... Doar că mai avusese de precizat: ajungă la pământ, urmând, parcă, aceeași volută-„stan-
nu care cumva să creadă Domniile Lor că filele cad din dard”, o foaie sau alta își orienta zborul spre pragul casei
cer cu carul, oricând, non-stop, într-o risipă devalorizan- de unde, ca a magie, se strecura pe sub ușă sau printr-o
tă! fantă croită special, ce ar fi dus, presupuneau privitorii,
– Nu, dragii mei, filele vin tocmai la timp, când în tindă. Atât.
am nevoie, când mi-am consumat propriile subiecte, Cei care erau deja în temă și trăseseră cu piciorul
proiecte, când, poate, sunt la un început de criză de cre- pe la gardul scriitorului și – cu ochii – dincolo de gard,
ație... le povesteau și altora despre această... – ce? – minune?
Scriitorul a mai spus ceva profesionist-tehnicist, – despre atare neobișnuite întâmplări, nefiind, firește,
ce îl privea, eminamente, pe el dimpreună cu arta sa, crezuți, ci luați peste picior...
după care, până să-și vină în fire cei din sală, se ridică, le – Imposibil, spuse o bibliotecară.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
86 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

– Zău? Dar aceasta se întâmplă, totuși! insista și chiar pe durată de un an, de doi, de trei ani, nu are
vreunul din martorii oculari ai căderii, clătinate, a file- nevoie de alte teme noi, de subiecte, sugestii... Astfel că
lor din cer. Iar o bătrânică, poate chiar cea care îi pusese chestia cu elicopterul căzuse...
scriitorului celebra întrebare, argumenta în felul ei, ceva Însă cazul respectiv în... cauză și cele legate de el
mai filosofic: nu l-au uimit și pe academicianul Șoitu care, aflând des-
– Ce înseamnă – „imposibil”?... Dacă eu am vă- pre minunata întâmplare cu filele în clătinare, spuse:
zut ce vă spun și am tras concluzia că: ceea ce se întâmplă – Știința cunoaște multe fenomene curioase, ce
– e posibil, iar ce nu se întâmplă... Ei, mă rog, poate să au o explicație perfect rațională –, spre exemplu, din cer
fie posibil, dar, la un moment dat, pur și simplu, nu se pot cădea broaște, pești... Așa și cu filele, și cazul lor poa-
întâmplă... dar, în viitor, la momentul oportun, s-ar pu- te fi explicat... când vine timpul...
tea realiza... Pe scurt, ceea ce nu se întâmplă nu înseamnă Spuse cum spuse savantul, ceea ce, însă, nu în-
că nu ar fi și posibil. Pur și simplu, noi încă nu am văzut semna că și-a potolit curiozitatea, astfel că, luând de la
acea întâmplare posibilă și... Dar, de cum o vom vedea, cei pățiți, deja, adresa scriitorului, se duse și el, acade-
vom și constata, vom mărturisi că e posibilă... micianul, acolo, lângă gard, privind prin ornamentele
Nu este exclus că, în esența lor, lucrurile erau forjate – dar parcă uitase de ce venise, fiind derutat de
ceva mai simple, însă niciodată nu poți vorbi simplu, două chipuri luminoase ce se vedeau, surâzătoare, prin
dacă ele sunt de atare natură... ca și... supranaturale, fan- fereastra dinspre stradă a casei cu curtea „fermecată” –
tastice, ca și ireale, ca și imposibil de a se întâmpla... dar două chipuri radioase, al unui bărbat și al unei doamne.
se întâmplă totuși că filele cad, din când în când, din cer, Ei păreau să respire aroma trandafirilor de sub geam, din
în curtea scriitorului, după care, în volută, se duc spre când în când privindu-se galeș și zâmbindu-și complice.
prag, strecurându-se pe sub ușă sau printr-o fantă tăiată ...Făcând stânga-mprejur, omul de știință por-
special pentru așa ceva... ni spre casa cui îl are de-a dreptul îngândurat, între-
Unii veneau la gardul din grilaj forjat cu bino- bându-se în sinea sa cine o fi fost cea care, la fereastră,
cluri, privind, prin oculare, spre cer, spre acele file oracu- apăruse împreună cu scriitorul. „Soția”, conchise el, la

S
lare, să zicem, în speranța de a vedea chiar locul de unde început, apoi, mai meditând, comparând ceva în sinea
apar ele, de unde se desprind și, eventual, să-l zărească lui, anulă primul răspuns, constatând: „Muza! Numai cu

U
pe cel care i le trimite scriitorului. Alții telefonau la ob- muza alături un scriitor poate să arate atât de senin, de
servatorul astronomic, rugând observeghetorii să-și fixeze radios...”

P
atenția, cu puternicele lor telescoape, spre cutare loc, de – Oho! – academicianul se plesni cu palma peste
unde... – după care povesteau motivul, uneori auzind în frunte, întorcându-se brusc din cale și luând-o îndărăt

O
receptor hohotul de râs al astronomilor, alteori – fiind spre casa scriitorului! – chipurile celor doi din fereastră îl
înjurați pentru gluma proastă... derutaseră atât de mult, încât el, venerabilul, pur și sim-
Mai ceilalți ziceau să pună mână de la mână, pun- plu uitase pentru ce se tupilase, de fapt, acolo, după gard.

N S
gă lângă pungă, și să închirieze un elicopter, să poată urca Omul de știință grăbi pasul și, nu peste mult timp,
sus, cât mai sus posibil deasupra curții scriitorului, astfel ajunse la gard, iar peste curtea scriitorului – într-adevăr,
sperând să găsească localizarea și explicația misterului cu se întâmpla minunea! – din când în când, cobora, legă-
filele. Însă atare întreprindere ar fi costat, deoarece nu nat, câte o filă-două, iar cei doi, el și ea, pe care îi văzuse E
garanta nimeni că, iată, ai pus banii jos, te-ai urcat și, odinioară la geam, ținându-se de mână, prindeau din
tocmai în acea zi, scriitorul e în epuizare de teme, pro- zbor, pe rând, când el, când ea, câte o filă cu mesaj ceresc.
S

iecte, e la un început de criză de creație și exact atunci – Pe asta prinde-o tu! exclama, copilărește, doam-
filele vor prinde a se desprinde din cer. Nu, nimeni nu na.
ar fi putut garanta... Dacă tocmai în această perioadă, de – Iar pe asta tu! îi răspundea bărbatul, adică – scri-
N

foarte lungă durată, scriitorul e prins de vreun subiect de itorul. După care, la un moment dat, dânsul strigă spre
epopee, domnule, în zece sau cincisprezece volume, ca cer:
„Omul fără însușiri” al lui Musil?...Învârtește-te tu cât – Ajunge, Doamne, mulțumesc și pentru atât!
I

dorești cu elicopterul, fituiește banii aiurea, însă filele nu Apoi, cu brațele pline cu file răvășite, cei doi in-
D

vor cădea, monșer! Scriitorul are de muncă, pe moment trară în casă.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 87
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Și, dat fiind că din cer deja încetaseră de a mai sică; țipă, hohotește!... Dar numai erupe, nu se și rupe
cădea, clătinat, file, academicianul o luă agale îndărăt, pe din mine, ca să plece, să mă părăsească, să nu mă vlă-
S aceeași cale, de pe care se întorsese, ca să-și ducă la capăt guiască cu extrema ei forță și cuprindere... Eu poate că
observațiile... chiar aș fi gata să-i dau drumul, s-o eliberez, să rămân
U

– Dom’le, ce infantili pot fi unii scriitori! se gân- cu o stare de spirit obișnuită, cu nimic deosebită de
dea așa, aiurea, academicianul, mai având în fața ochilor cea cotidiană; să rămân cu o dispoziție oarecare, numai
P

imaginea celor doi care, ștrengărește, prindeau câte o filă care nu mi-ar provoca durere... Adică, dacă nu-mi pro-
O

ce cădea, legănat... voacă durere, nici nu pretind mai mult – bucurie, să


Iar când ajunse pe prima treaptă a înaltei scări zicem, nu pretind... Nu... O stare firească, neexaltată,
de la intrarea în academie – pentru că încolo cârnise, nederutantă – asta mi-aș dori.
renunțând de a merge acasă, ca orice om obosit ce era Astfel, poate chiar să încerc să alung fabuloasa
N S

–, Șoitu își spuse, hotărât: Nu, nu poate fi vorba de un bucurie din sufletul meu de om obișnuit?... De ce aș
scriitor mare, serios, important. Un scriitor mare, seri- risca, lăsându-mă potopit de ea? Numai că ea nu vrea
os, important nu poate fi atât de vesel și lipsit de griji, să se rupă din mine. Doar erupe în mine. Nu e exclus
precum arăta cel de după grilajul forjat, când, în oarece ca, în câteva minute, din neputința de a o mai suporta
E

ștrengărie, parcă, ținându-se de mână cu muierea aia, în impetuozitatea ei, să urc pe ceva, pe un dâmb, pe o
cine i-o fi ea, soție, muză sau simplă cocotă... Nu poate bancă în parc, pe marginile unui balcon sau chiar pe
S

fi ... Nevermore! un acoperiș de bloc-turn, ca să strig, să urlu de bucu-


Dar, pe când să fi fost deja pe treapta a cincea, a ria asta fantastică ce este deja la fel de insuportabilă,
șasea a scării înalte, academicianul își redactă categoris- precum o mare durere devoratoare, chinuitoare, nimi-
N

mele, gândindu-se, în fine, condescendent: Posibil, un citoare...


scriitor bun... mă rog... bun, dar nu mare... Ăștia, ceia, Ei, ce fel de bucurie e asta, dracu’ s-o ia, dacă-și
I

marii, nu au nevoie de mană... pardon – de file din cer!... dă ea însăși peste propriile margini, devenind durere?!...
Sigur, în amestec cu singurătatea, bucuria devi-
D

ne suferință.
Ce fel de bucurie e aceasta, dacă te îndreaptă cu
Un fleac gândul spre un cuțit pe care să-l duci la beregată? Sau
la un ștreang te duce cu gândul, pe care să ți-l arunci
Dumnezeule al tuturor sau zeiță a mirifice-
de gât?... Ce bucurie o fi ea, năvalnică, fabuloasă, ca fo-
lor întâmplări, doar, ce să fie cu mine, de unde atâta
calizarea vederii luminoase a celor o mie de ochi ai lui
imprevizibilă exultare?! Un atare sentiment năvalnic
Argus? Și în această lumină, de parcă ai privi în soare,
revărsat din mine în lume... ba nu, să fim corecți: re-
să ți se arate întunecimea propriei tale morți, noaptea
vărsat din mine în propria mea singurătate... Și totuși,
ei necurmată, dar curmătoare de viață?...
în pofida acestei singurătăți, sunt mai bucuros ca ori-
Cred că e o bucurie sinucigașă, concomitent cu
când... Ba, poate, o atare stare nu mi-a mai fost dat să
moartea ei – sfârșindu-mă și pe mine...
încerc de atunci, când...
Dar, vai, ce prostie, ce prostii!... Nu este exclus
Nu, nu mai țin minte ce a fost atunci și nici nu
ca, mâine, să mă trezesc în zori, ca un tip obișnuit, care
cred să fi încercat o bucurie pe măsura celei care mă
nu mai încearcă nici urmă de exultare. Nu că o bucurie
copleșește acum, revărsându-se din mine în propria
năvalnică, fantastică, irezistibilă până la monstruozita-
mea singurătate...
te! Și toate mi se vor părea din nou insignifiante – un
Ha-ha! singurătate?... Un fel de limbă păsăreas-
fel de fleacuri, chiar dacă suferința bucuriei din ajun
că. Pe dracu’ mai înțelegi ce se întâmplă cu tine, pe
(din aceste clipe, adică) va mai dura cât de cât, însă
naiba te mai înțelegi cu tine, cu lumea...
deja nu atât de puternică, insuportabilă, ci – în surdi-
Nu, nicicând altădată, nici în secolul trecut,
nă, ca o tristețe incurabilă...
nici la începutul secolului curent, sigur – nu am încer-
Astfel că mai bine ar fi să merg la culcare. Chiar
cat așa ceva, o bucurie aproape... nimicitoare!... Erupe
dacă nu te face mai înțelept, somnul nici nu te prosteș-
dinăuntru, din viscere și spirit în amestec, îmi dă, șă-
te cu o atare întristătoare bucurie insuportabilă...
galnic, cu tifla, încearcă să mă zgârie ca o bucurie-pi-
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
88 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Jertfelnicie întru luminare

NOTE DE L EC TO R
Monahia Elena SIMIONOVICI

L a Editura Danaster Iași a Fundaţiei Ecoart,


a apărut în 2019 o carte, Biruit-au gândul:
Amfilohie Hotiniul (Episcopul), care, numai privită, îna-
din Moldova.  La Kiev erau trimişi să înveţe şi arta pic-
turii subţire şi ştiinţele – matematica, fizica, astronomia
–, dar şi limbile greacă, latină, slavonă din care apoi să
inte de a o deschide, îndeamnă cititorul să se pregă- traducă cărţi pentru slujba noastră ortodoxă. 
tească de o lectură calmă, făcută în tihnă, cu mintea şi Partea a doua a cărţii, Cărturarul (Teologul şi
sufletul întoarse spre trecut.  Pedagogul) este o descriere amară a realităţii satelor
Din creaţia lui Grigore Vieru, mottoul scris pe noastre româneşti din fosta raia a Hotinului. Ce nu au
prima pagină anunţă deja despre strădania autorului, putut face turcii au isprăvit slavii în satele şi parohiile
Ion Muscalu, întru slujirea limbii şi istoriei poporului româneşti când episcopal Amfilohie a preluat, de as-
nostru: Pe pământ străvechi şi magic / Numai dânsa ni-I cultare, această eparhie. La mărturisirea protoiereului
stăpână / Limba neamului meu dacic / Limba noastră cea Radostat, cărturarul luminat spune ca îndemn: „De
română. droit ar fi să avem câte o şcoală în fiecare sătuc ori
Structurată în două capitole distincte (Episcopul cătun din eparhie, că fără învăţătură nimic nu este
şi Cărturarul), cartea este un imn de cinstire a Episco- cu putinţă” (p.193). Nici soarta slujitorilor Bisericii
pului Amfilohie Hotiniul (1720-1802), dar şi a cărtu- româneşti nu era mai bună, preoţi neştiutori de carte
rarului pus cu toată osârdia în slujirea credinţei noastre care ţineau slujbele învăţate pe de rost, ceasloavele şi
ortodoxe şi a istoriei zbuciumate a românilor. sfintele hrisoave pe slavoneşte, Icoanele de închină-
Scriitorul îşi începe cartea cu o Predoslovie, pre- ciune zugrăvite prost, fără a se păzi erminia bisericeas-
cum cele ale cronicarilor noştri în care lămureşte de ce, că bizantină (p.189).
cum şi pentru ce s-a ostenit spre a o scrie. Cine citeş- Aceasta era situaţia în raiaua Hotin când episco-
te paginile cu răbdare înţelege câte hrisoave a cercetat, pal Amfilohie a primit păstorirea acesteia. Cu înţelep-
câte observaţii adânci a făcut asupra realităţilor istorice, ciune a rostit cuvinte profetice: „Am pătimit destule
sociale, culturale, ale luptei pentru dreapta credinţă, în- sub turci, om îndura cât o da Bunul Dumnezeu şi de
tr-un mediu ostil şi romanităţii şi ortodoxismului. la ruşi, dar neamul rumânilor nu piere”. Când roata
Legat prin venirea pe lume de un ţinut de legen- istoriei s-a întors, turcii au părăsit raiaua Hotin, stăpâni
dă, vatra cnezatului de vale de pe Bahlui (p. 9), dar şi au devenit ruşii, iar eparhia românească a dispărut. Do-
cu o largă deschidere spre adevărul istoric, de multe ori vadă a ostenelii sale, episcopal Amfilohie a lăsat o şcoală
negat de unii şi alţii ce au tot stăpânit pământul nos- duhovnicească cu peste 300 de învăţăcei, zugrăvia de
tru, Ion Muscalu realizează o adevărată cronică, într-un icoane cu ucenici de ispravă, dregerea  multor aşeză-
limbaj înflorit de arhaisme şi expresii specific vieţii mo- minte vechi şi izvodirea altora noi, precum şi reface-
nahale ortodoxe. rea ctitoriei cetăţii slăvitului voievod Ştefan cel Mare
Firul povestirii se desfăşoară lent, eroii, călugări (p.237). La toate aceste reuşite ale sale de episcop căr-
luminaţi aleşi din mănăstirile Putna, Bogdana, Neamţ, turar au contribuit cu danii şi mănăstirile din Moldova,
Zagavia, Coşula au prilejul în această călătorie iniţiatică cu ceasloave, bucoavne, mineie, octoicuri şi alte tălmă-
spre Kiev să arate câte ştiu, cum îşi argumentează ade- ciri duhovniceşti de trebuinţă. Preţuindu-I osteneala cu
vărurile enunţate, cum se completează unii pe alţii în asupră de măsură, Mitropolitul Moldovei îl pofteşte ca
cele ce rostesc. Cât a durat călătoria monahilor Gavriil, profesor la Academia Domnească din Iaşi unde slujeau
Iustin, Teofil, Isaac, Amfilohie şi Irineu, ducându-ne dascăli vestiţi de la Kiev, Cracovia şi Lvov.
cu gândul la similar pagini sadoveniene, eroii au avut Cărturarul a ales însăsă se retragă la Mănăstirea
răgazul să cinstească şi memoria mitropolitului Iacob de metanie Zagavei, aproape de Hârlău. „S-a dăruit
Putneanul pentru osteneala sa de a lumina, prin cărţi şi cu trup şi suflet cercetării ştiinţelor exacte, geografiei,
întemeiere de şcoli în limba română, vieţuitorii satelor matematicii, istoriei şi astronomiei, tălmăcind şi izvo-
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 89
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

dind  cărţi trebuincioase învăţătorilor şi învăţăceilor, vărat balsam pentru mintea şi sufletul unui citator iubi-
preoţilor şi pravoslavnicilor creştini” (p.313). tor şi de istorie, şi de cunoaştere, şi de credinţă.
Scriitorul Ion Muscalu crede şi mărturiseşte că, Recitind aceste gânduri m-am întors cu mintea
pe baza studiilor propria şi ale altor specialişti din zilele la versurile lui Grigore Vieru alese drept motto. Fără
noastre, „arhiereul Amfilohie Hotiniul este în egală mă- a voi ostentativ să demonstreze acest adevăr, cartea lui
sură cărturar, savant, teolog, filosof, cronicar şi peda- Ion Muscalu este o mărturisire caldă a scriitorului ce
gog, un adevărat reformator al şcolii româneşti, demn crede că unitatea de limbă a slujit unităţii de credinţă,
urmaş al domnitorului Dimitrie Cantemir” (p.317). iar aceasta a făcut să supravieţuiască, sub toate vicisitu-
Cartea Biruit-au gândul poate fi socotită un ade- dinile istoriei, unitatea de neam a românilor.
R
T O
E C
L
E
D
O T E
N

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


90 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Echilibru şi luciditate Marius MANTA


în proza lui Alexa Paşcu

D acă știrea nu este cu adevărat explozivă,


eventual generând mutații sociale, nici
nu mai contează! – asta a fost concluzia formulată nu
ilor convine noilor „formatori de opinie”. Rețeta nu
e foarte grea, trebuie doar respectată, ideal chiar asu-
mată. Peste toate, tirania vitezei și ne aducem aminte,
demult, fără drept de contra-argument, în emisiunea vrem nu vrem, de fenomenul Dada. Cotidianul a fost
unui post de televiziune cu rating de invidiat. Din pă- invadat la rândul său de hollywoodian, în timp ce sce-
cate, treptat dar sigur, tot ceea ce se situează în sfera nariile apocaliptice se erijează în rețeta zilei. Pe net
normalității devine semn al subzistentului, în tot ca- – unde în altă parte, în anii pe care-i suportăm? – un
zul e marcă a periferiei, al unei mode vetuste. Dacă cunoscut exploda: „Firescul a devenit noul lux!”. Deși
îndrăznești să apelezi la elementele tradiției, judecățile e formulată din start în zona prețiosului dar mai ales a
ți se pun din start sub semnul îndoielii, ori mai rău, ostentativului, o asemenea butadă își găsește totuși în
devin motivele unor injurii care încep să se înmul- imediat elementul corespondent.
țească precum ciupercile după ploaie. Iar cine intră în Ei bine, parte a unei lumi deformate, domi-
atenția canalelor media, confruntarea e de la început nată de false prefaceri și injuste topuri literare, apare
pierdută, întrucât explozia sentimentelor va suplini din când în când o voce vădit diferită, care generează
de-acum, de cele mai multe ori, suplețea demonstra- un discurs așezat și echilibrat, dar care - mai ales! - nu
ției. Imaginea câștigă indubitabil, frenezia exclamați- mizează pe deconstrucție. Am avut șansa ca de-a lun-
gul timpului să semnalez în paginile revistelor literare

R
asemenea edifice lirice ori narative ce se nasc cu meni-
rea de a recalibra urâtul și grotescul dintr-un cotidian

T O
sufocat de incertitudini. Ei bine, cartea de față, „Vis
spulberat”, apărută anul acesta la Editura Timpul din
Iași, intră într-o asemenea serie. Nefiind nici pe departe
lipsit de forța fanteziei, autorul probează rigoare com-

E C
pozițională și dovedește gustul dreptei măsuri, căutând
totodată naturalul și verosimilul. Ne apropiem așadar
de estetica pură și clară a clasicismului, din sânul căru-

L
ia Alexa Pașcu demonstrează abilități parcă dintr-adins
uitate de alții. Neadmițând clarobscurul de tip impresi-
onist, nici ludicul postmodern, scriitorul e interesat în

E
aceleași proporții de general și particular, conferind ex-
presii viabile personajelor cărora le dă viață și care pare
că au tăria de a evada din categoria unor „existențe de
D
hârtie”. Admit că tocmai prin galeria oarecum restrânsă
a personajelor, Alexa Pașcu se află în căutarea formelor
esențiale și eterne, încercând practic să redescopere și
O T E

să reactualizeze perfecțiunea, dimpreună cu frumusețea


pură.
Din punct de vedere compozițional, cartea este
mai degrabă liniară; acțiunea se focusează pe Dinu Hat-
manu, personajul principal, o apariție ce aduce aminte
N

de romanul cavaleresc – Dinu, tânărul în formare, care


ar putea să aducă aminte (în anumite limite!) de Fe-
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 91
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

lix din „Enigma Otiliei”. Crescut într-o familie


bună, cu pretenții, pare să fie predestinat unei
R vieți lipsite de griji, până în momentul când o
poveste de iubire îi încețoșează pașii. Succesiu-
T O

nea evenimentelor poate surprinde mai ales spre


final, acolo unde conflictul de ordin literar este
soluționat într-o manieră elegantă. Personajul
L E C

feminin are la rându-i o candoare aparte, Ale-


xa Pașcu dând dovadă că este un fin portretist:
„Fata care intrase n-avea mai mult de douăzeci
și cinci de ani. Purta o rochie elegantă și discretă
care îi scotea în evidență liniile armonioase ale
trupului. Avea fața ovală, ochii căprui și vioi, ge-
nele lungi, sprâncenele frumos arcuite, un nas
E

mic, cu vârful puțin ridicat, gura mică ale cărei


buze cărnoase erau de o senzualitate deosebită,
D

părul castaniu, lung și ondulat îi cobora într-o


ușoară unduire peste umeri, iar în mâna dreaptă
avea o poșetă mică și elegantă”. Nelipsiții pri-
eteni, cei care îl acompaniază pe Dinu în pro-
O T E

pria-i inițiere, deși prin ocupație mai apropiați


de domeniul artelor (Cornel – pictor, George
– poet) par mai degrabă niște fantoșe, tocmai
pentru a lăsa lumina reflectoarelor să cadă pe ca-
racterul lipsit de vină al personajului. Aleg însă
N

să mă opresc aici cu dezvăluirea unor părți din


subiectul efectiv!
Ar trebui scoasă în evidență existența
unui melanj de elemente clasice, romantice și
realiste de-a lungul unui coridor al valorilor pe-
rene. Fixând acțiunea spațial și temporal (Iași, suprasolicită din punct de vedere al tehnicilor folosite.
undeva după anii Revoluției), alegând nume sugestive Figurile de stil sunt rare, în timp ce schimbul de replici
pentru eroi, autorul își invită receptorul să înțeleagă că conține termeni lexicali cu funcția de a eticheta exis-
toată această înlănțuire a faptelor pleacă dinspre reali- tențe.
tatea imediată. Suma trăsăturilor și a faptelor creează Ce-ar mai fi obligatoriu de constatat? „Visul
tablouri de viață, tipuri de evenimente care se întâlnesc spulberat” al lui Alexa Pașcu ne trimite către așa-nu-
frecvent. E acel soi de realism de care ne amintea G. mitul proteism al speciei, altfel spus către tendința de
Călinescu, așezându-l sub chipul unei „oglindiri a fe- a permite forme diferite. Cu un subiect coerent, evolu-
nomenalului sub speța ideologicului (...) metoda care ând în episoade și secvențe narative distincte – anun-
pune arta în concordanță cu realul”. Romanul de față țate de titlurile capitolelor, unitare, planurile compo-
reflectă existența în toată dinamica ei, înfășurând eve- ziționale rămân clar delimitate. Odată cu lectura sa,
nimentele dinspre personal, social și instituțional. Mai redevenim locuitorii unei lumi pline de sens, coerentă
multe voci inter-referente aglutinează volutele opiniilor și omogenă. Naratorul își păstrează omnisciența și pro-
protagoniștilor – subiectele discutate sunt deopotrivă bează omnipotența, în timp ce epicul în întregul său
fierbinți dar și firești, înregistrând o societate ce se află rămâne în sfera logicii și a firescului. O lume în care
în schimbare. Oarecum cinematic, bogat în imagini, masca ori caracterele perfide nu își găsesc locul, o lume
romanul cu calități de frescă pe care îl avem în față nu ca o certă amintire legată de ani mai răbdători.
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
92 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Singurătatea bătrânilor,

R
Dan PERŞA
o privire în omenesc

T O
P oate că scris într-un interval mare de timp
(sau, la fel de plauzibil, aşa cum presupune
confesiunea unei profesoare” (2018), alături de cărţile
pomenite deja, au găsit imediat porţi deschise către citi-

L E C
Cornel Galben că ar fi, în prefaţa intitulată „Remediu la tori. Ei intuiesc pe dată că scriitoarea scrie pentru ei, nu
o boală delicată”, un volum scris prin apelul la memorie), dintr-o pornire egolatră, ci dintr-o nevoie interioară, din
„Singurătatea bătrânilor” de Mariana Velisar-Codrescu dorinţa de a comunica, din dorinţa de a se confesa, con-
(Ed. Corgal Press, Bacău, 2018), este un tom literar al fesiunea dobândind un rol de panaceu universal, al ieşirii
omenescului sensibil. Istoria destul de îndelungată (şi de din „boala” (profundă şi gravă, după cum o dovedeşte
altfel nefinalizată încă) a „tranziţiei” este cuprinsă în car- Cornel Galben în prefaţă), a singurătăţii.
te, dar nu prin fapte istorice sau frământări politice (deşi „Singurătatea bătrânilor” este una dintre acele

E
acestea au un ecou cert), ci prin efectul lor asupra sen- cărţi care, alături de altele câteva, ar putea recompu-

D
timentelor omeneşti şi a vieţii noastre de zi cu zi. După ne, pentru un lector din viitor, lumea noastră şi vieţile
cum sugerează titlul, este o carte dedicată „bătrânilor”, noastre aşa cum au fost ele. De aceea am şi lăudat „cu-
adică oamenilor în vârstă. Dar cum vârsta este relativă, să minţenia” autoarei. Într-o perioadă când spiritele sunt
spunem că este vorba de viaţa mai degrabă a tuturor ro- agitate şi accentele critice depăşesc uneori buna-cuviinţă,

O T E
mânilor ce au trăit şi trăiesc greu şi suferă într-o societate Mariana Velisar-Codrescu nu şarjează, ci scrie cu sim-
ea însăşi suferindă. Principalul simptom al acestei sufe- ţire despre sentimentele omeneşti, reuşind o dezvăluire
rinţe este sentimentul singurătăţii, agravat de sentimen- a lumii noastre prin interiorul omenesc, nu prin ce are
tul lipsei de sens al existenţei, de sentimentul inutilităţii, ea conflictual. Există o înrudire, aş zice, cu „Decembrie,
de teama pentru ziua de mâine. Astfel, cartea se compu- ora 10” a lui Daniel Vighi, carte în care autorul scria,
ne dintr-o galerie de portrete de „bătrâni ai tranziţiei”. simplu, despre „lehamite”. Carte subversivă la vremea

N
Poveştile sunt... iată, una dintre ele, „Doamna florărea- când a fost scrisă (însă publicată, revizuit, după 1989),
să”, este la fel de emoţionantă ca faimoasa „Incredibila arată aceeaşi „simplitate” a valorilor estetice ca şi scrierile
şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale Marianei Velisar-Codrescu, ale cărei cărţi beletristice ar
bunici”. Da, poveştile cărţii emoţionează, deşi nu sunt fi la rândul lor subversive, dacă nu am trăi într-o lume
opera unei ingenue. Ca om de catedră, Mariana Veli- într-atât de nepăsătoare, încât mai nimic nu o mai mişcă.
sar-Codrescu, cunoaşte bine substraturile literaturii şi are Dar scriitoarea îşi face datoria de poet (pentru că orice
o gândire estetică bine pusă la punct. Dovedită şi cu alte scriitor este în profunzime un poet şi are dreptul la aceas-
ocazii, cum ar fi cartea din 2015, „Povestea adevărată a tă demnitate) şi de om.
străbunicilor Safta Iuraşcu-Dumitrache Velisar”, primită
cu aplauze de comunitatea scriitorilor băcăuani, de criti-
ca literară şi public, o carte în acelaşi timp documentară,
dar beneficiind şi de valoarea estetică a unei scriituri de
calitate. După cum apreciază Ion Fercu, „Cele şaptespre-
zece capitole ale cărţii (sunt) – bijuterii de artizan îndră-
gostit de limbă, istorie şi descendenţă”, descendenţa de
care este vorba fiind una ilustră, înrudirea, prin străbuni-
ca Safta Iuraşcu, cu Mihai Eminescu. Autoarea nu-şi aro-
gă statutul de scriitor profesionist, ci scrie cu o naturaleţe
dezarmantă, dintr-un prea-plin al inimii, ce se transmite
inimii cititorului. Astfel că „Matei al inocenţilor şi al mi-
rărilor” (2014 – din câte ştiu debutul literar), „Turnul
lui Joyce” (2016) şi „Meandrele ale tranziţiei româneşti:
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 93
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

R Cristina RUSU În umbrele Kogaionului


pe tărîmul zeilor
T O

N u e greu pentru noi, românii, să privim


undeva în interiorul nostru şi să vedem
bine aşezate în aceste două volume care captivează încă
de la primele pagini. Zei şi regi stau alături de oame-
L E C

că în pieptul nostru bate inima străbunilor noştri daci. nii simpli în aceste pagini unde toate au fost mult mai
Firul istoriei nu se rupe niciodată, el poate părea mai frumoase o dată ca niciodată. Dacia este descrisă ca o
întortocheat uneori sau chiar reinterpretat, dar ţese ţară a raiului. A fost odată, în vremurile de demult o
cărări de străbătut, pentru ca noi, trăitorii de astăzi, ţară atît de frumoasă cum nu era alta în lume. Cu ape
să cunoaştem adevărul despre aceşti uriaşi străbuni ai limpezi, cîmpii mănoase, livezi bogate în viţă de vie
poporul român. Începutul este Zamolxis, aşa ne arată şi pomi fructiferi, şi cu oameni destoinici, dacii, buni
şi Andrei Breabăn, care ne duce în această incursiune meşteşugari ce cunoşteau tainele armele, făceau arme
E

pe firul strămoşilor bravi ai acestor meleaguri, prin cele dintr-un oţel tare care nu se rupea în lupte, fierari buni,
D

două volume ale sale, din Legendele Kogaionului. Tărâ- aurari vestiţi în toate colţurile pămîntului, „...munţii
mul zeilor. De la Zamolxis la Burebista – volumul 1 şi lor fiind plini de aur. Mulţi regi şi mai ales regine... îşi
De la Deceneu la Decebal – volumul 2. Autorul doreşte doreau să poarte cel puţin o brăţară făcută de meşterii
să transmită mai mult şi de aceea pleacă de la faptele daci din Munţii Apuseni”. Atmosfera este plăcută şi te
O T E

reale petrecute acum mii de ani în urmă şi le împleteş- ţine atent. Personajele se succed unele după altele iar
te cu legende, înconjurînd istoria cunoscută cu o aură întîmplările te prind în iureşul bătăliilor sau în dansul
plină de mister. Volumele se bazează pe o documentare fetelor dace. Este sărbătoare în aceste pagini de poveste.
laborioasă, datele istorice fiind bine culese şi apoi aşeza- Autorul transmite prin imagini puternice, vii, o întrea-
te într-o lumină plină de poveste care să fie înţeleasă şi gă pleiadă de emoţii. Metafore, epitete, comparaţii, aşa
de cei mai mici cititori, copiii. Personajele sînt descrise cum e bine pentru o carte (şi) de poveşti, multe figuri
N

în amănunt. Şi pare că totul începe cu Zamolxis, zeul de stil dau notă aparte lecturii. Falnic, Sarmisegetuza,
suprem atît de iubit de daci, „Pe-un picior de plai, pe-o se înalţă ca un arc peste timp şi din zidurile ei de piatră
gură de rai, strînsu-ne-am în vale, o mulţime mare/ Ru- răzbat şi acum unduirile energiilor creatoare. Este ade-
gul am încins, focul am aprins, la Zamolxes vrem să ne vărat, aşa cum scrie şi autorul, că au venit cercetători
închinăm” (Balada lui Zamolxe – Focul sacru). La poa- din alte ţări pentru a studia unele fenomene legate de
lele Kogaionului, muntele sacru al dacilor, înconjurat porţile energetice din munţii noştri şi tunelurile secrete
mereu de o lumină aproape ireală, dacii se roagă pentru din Bucegi. Şi poate există un adevăr în toate aceste
credinţă, pace şi mîntuire. Iar Lupul Alb veghează neo- lucruri. Dacii au lăsat o moştenire atît spirituală, cît şi
bosit apărînd colţul de rai străbun. De la Zamolxis pînă ancestrală, metafizică. Un popor măreţ care încă ascun-
la Burebista, şi mult mai tîrziu pînă la Decebal, timpul de multe secrete în Carpaţi.
curge împletindu-şi firul cu luptele aprige pentru teri- Interesant este că autorul îl aşază pe Zamolxis
torii dar şi bucuria izbînzilor. în povestirile sale ca zeu în cer dar şi pe pămînt, „tri-
„A fost odată ca niciodată...” aşa încep toate po- mis al lui Dumnezeu avînd menirea să salveze poporul
veştile. „A fost odată demult o planetă albastră şi de dac... colindă toată ţara să le aducă dacilor învăţăturile
Dumnezeu binecuvântată...”. autorul descrie foarte lui”. Din zona Dobrogei merge străbătînd multe ţinu-
frumos planeta noastră, atît de binecuvîntată de Dum- turi pînă în Carpaţii Orientali, aducînd învăţătura sa
nezeu, folosind şi pasaje din Geneză. Filele se întorc în aceste comunităţi şi vindecînd mulţi bolnavi. Apoi
repede şi observăm că autorul merge şi, oarecum, pe mai departe, cu toiagul său urcă spre Ceahlău, pe cărări
firul biblic, introducîndu-ne în atmosfera babiloniană, tainice, unde le arată dacilor piramida formată la ceasul
persană, a luptelor din acele vremuri pînă în vechea zorilor. Cunoaşte aceste locuri dintotdeauna şi parcă
Macedonie a lui Alexandru cel Mare. Adevărate lecţii este aici dintotdeauna. Această călătorie este una nece-
de istorie, dar împletite cu mitul, cu imaginaţia, sunt sară. Poporul dac avea nevoie de îndrumare. Călătoria
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
94 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

nu se opreşte aici ci ia cursul firesc al poveştii. Autorul cum ne spune autorul (menţionîndu-l pe ziaristul grec
ne introduce şi în atmosfera de nuntă, descriind-o în George Alexandrou), „apostolul care i-a creştinat pe
amănunt în „Povestea unui mit. Burebista şi Deceneu”. străbunii noştri daci”.
Toate tradiţiile de nuntă sînt descrise în amănunt. Am moştenit o ţară şi o limbă, scrie Andrei
După atîtea lupte dacii ştiu să-şi exprime şi bucuria iar Breabăn, şi noi suntem cei care lăsăm pe mai departe
tradiţiile sînt respectate din strămoşi. cunoaşterea despre acest mare şi viteaz popor dac, ca
Luptele însă revin şi mai înverşunate, pentru nimic din ce trebuie să fie cunoscut să nu se piardă.
apărarea graniţelor. Autorul ne descrie perioada de aur Umbrele Kogaionului vor fi şi peste generaţiile viitoare,
din istoria dacilor, de la regele Burebista pînă la regele mereu ca o aducere aminte de tărîmul zeilor. Dincolo
Decebal. Vremurile de glorii i-au avut capi de seamă de împletirea istoriei cu imaginaţia avem un trecut pe
pe aceşti mari regi. Zamolxis rămîne personajul central care copii noştri riscă, din cauza noului mod de a se
ajutîndu-i în continuare pe daci. Autorul îl plasează în face învăţământ dar şi din alte motive, să nu îl mai cu-
punctele cheie ale povestirilor, în luptele cu romanii. noască. Şi de aceea, dar şi din alte raţiuni astfel de cărţi
Aducînd firul povestirilor mai aproape de vre- îşi au rolul lor.
murile de început ale creştinătăţii, autorul îi menţio-
nează şi pe cei doi mari apostoli, Sf. Apostol Andrei Andrei Breabăn, Legendele Kogaionului. Tărâmul zei-
şi Sf. Apostol Filip, care au adus credinţa în Hristos şi lor. De la Zamolxis la Burebista – vol. 1, 282 p., De la Deceneu
pe meleagurile noastre. Sf. Apostol Andrei fiind, după la Decebal – vol. 2, 230 p., Tipo Moldova, Iaşi, 2019

R
T O
E C
L
E
D
O T E
N

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 95
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

ES EU Niadi-Corina CERNICA Al-Farabi – o teorie despre imaginaţie


în Evul Mediu

A l-Farabi este un filosof islamic care a trăit


în secolul X. A fost influențat de filosofia
greacă și ne-a lăsat, în scrierea „Vederile locuitorilor
produc în cazul viziunilor, când omul vede sensibil
realități spirituale imateriale.
Când puterea imaginativă a unei persoane este
cetății virtuoase”, o teorie frumoasă despre imagina- desăvârșită – spune Al-Farabi –, poate avea capacita-
ție. tea de a vedea, prin imagini sensibile similare, create
Pentru Al-Farabi imaginația este, în primul de imaginație, realități spirituale. Acest om „va avea
rând, capacitatea de a păstra imaginea senzuală a lu- atunci parte, datorită inteligibilelor astfel primite, de
crurilor atunci când nu mai sunt prezente pentru sim- profeția celor divine. Aceasta e treapta cea mai înaltă
țuri și de a relua în minte imaginile ori de câte ori este la care ajunge puterea imaginativă și cea mai desăvâr-
nevoie. Imaginația nu este numai o facultate pasivă, șită stare atinsă de om prin puterea imaginativă.”
care înregistrează imagini, ci are o activitate proprie, Pentru Al-Farabi, atunci când imaginația face
aceea de a combina aceste imagini. Imaginația se află similarități vizuale ale realităților imateriale sau ale
între puterea senzitivă și cea rațională. conceptelor abstracte, ea nu creează aceste similarități
În timpul somnului, în lipsa senzațiilor, ima- la întâmplare, ci le exprimă prin cuvinte imitative,
ginația revine la imaginile sensibile înmagazinate, simboluri, enigme, substituții, comparații.
„compunându-le și despărțindu-le unele de altele”. Imaginația care produce imagini vizuale pen-
O altă capacitate deosebită a imaginației este pute- tru realități abstracte sau spirituale folosește un arse-
rea imitativă: „uneori imită ce au păstrat cele cinci nal de tehnici care fac parte dintr-un limbaj folosit și
simțuri, compunând sensibile asemănătoare, pe care de artă sau poezie. Termenul de „imitație”, capacitatea
le păstrează, alteori imită inteligibile (idei raționale, cea mai importantă a imaginației, provine din „Poeti-
concepte abstracte – n.n.), sau puterea nutritivă, sau ca” lui Aristotel, dar, poate, și din filosofia lui Platon.
pe cea apetitivă; uneori imită temperamentul”. Conceptul de „mimesis” (asemănare) este folosit, an-
Puterea imaginației, prin crearea de similarități terior lui Al-Farabi, de Aristotel, în teoria sa despre
sau imitații, este uriașă: prin capacitatea de a prezenta artă. Înțeles multă vreme ca reprezentare (imitare, re-
imagini, ea poate să influențeze și să determine fapte, dare fidelă sau creativă) a realității, asemănarea este
prin acțiunea părții apetitive (mânia, pofta etc.). chiar cheia artei: asemănarea prin cuvinte, muzică sau
Mai mult decât atât, „imită inteligibilele în gesturi a operei de artă cu realitatea; imitarea, în cazul
stare de perfecțiune supremă, precum cauza primă, literaturii, a oamenilor, sentimentelor sau întâmplări-
ființele separate de materie, cerurile, prin sensibilele lor prin cuvinte.
cele mai bune și mai perfecte, precum lucrurile plăcu- Similaritatea sau imitația, realizată de imagina-
te vederii.” „Inteligibilele” sunt cauza primă (Primul ție, în teoria lui Al-Farabi, poate fi atât a senzorialului,
Principiu care determină mișcarea în tot Universul), cât și a celor mai abstracte, imateriale sau spirituale
ființele separate de materie (după unii, Ideile platoni- realități, până și a cauzei prime a Universului. Sim-
ciene, sau chiar îngerii), cerurile (realitățile spirituale). bolul, metafora, alegoria nu ar fi altceva decât repre-
Imaginația poate reprezenta toate acestea prin imagini zentarea concretă a unei idei abstracte, prezentarea în
sensibile similare, de o mare frumusețe, cum ar fi, în senzorial a spiritului. Pentru Aristotel, „cu mult mai
cazul Ideii de Bine, imaginea Soarelui (exemplul este de preț este darul metaforelor. Dintre toate, singur el
din filosofia lui Platon, autor cunoscut de Al-Farabi). nu se poate învăța de la alții, și e dovada unei fericite
Însă aceste similarități ale imaginației, create predispoziții: căci a face metafore frumoase înseamnă
prin imitarea ideilor din partea nemuritoare a rațiunii a ști să vezi asemănările dintre lucruri”. Asemănarea
noastre, inteligibilele, sunt produse, în tradiție medi- dintre lucruri duce la construcția metaforelor. Pentru
evală, numai în timpul somnului, prin vise. Sau se filosoful din secolul X, simbolul este similaritatea unei
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
96 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

imagini concrete cu o realitate spirituală sau abstractă imaginație.


imaterială. Acesta nu este însă un dar al filosofilor, ci Vizionarul, visătorul, poetul au ca limbaj co-
al poeților, visătorilor și vizionarilor. mun simbolul sau metafora. Limbajul religios, oniric
În cazul asemănării unei imagini cu o entita- sau poetic se „traduc”, se decriptează, se interpretează,
te imaterială, se contemplă imaginea, iar nu entitatea fie că este un limbaj al imaginilor sau al cuvintelor.
spirituală. În cazul asemănării dintre artă și realitate, Ideea că se pot prezenta într-un limbaj rațional, care
arta este cea care trezește sentimente estetice, iar nu folosește imaginea doar ca vehicol, este inexactă. Ima-
realitatea. Imaginea similară are valoare în sine, sim- ginea, simbolul, metafora au valoare; spiritul este vizi-
bolul sau metafora sunt frumosul pe care imaginația bil și prezent doar ca imagine. Imaginea este prezența
îl prezintă. Aderarea sentimentală sau contemplativă sensibilă, concretă, care poate fi contemplată, trăită
sunt posibile prin imaginea asemănătoare creată de a spiritului (pentru Al-Farabi chiar și a cauzei prime;
și ea își poate avea o similaritate
simbolică). În cazul acesta, spu-
ne filosoful, se imită „prin sensi-
bilele unei frumuseți și ale unei
desăvârșiri supreme.” Un astfel
de om „va vedea minunății care
n-au cum să se întâlnească în alte
ființe”.
Repetăm că un asemenea
vizionar, cu o imaginație desăvâr-
șită, nu vede cauza primă, ci ima-
ginea similară sensibilă pe care
i-o oferă imaginația, și pe aceasta
o contemplă. Imaginația face po-
sibilă viziunea concretă similară
a entităților angelice, a cerurilor
și a conceptelor de tipul Ideilor
absolute.
Pentru poet, metafora,
comparația, simbolul sunt simi-
larități între realități de genuri,
regim spiritual și logic diferite.
Al-Farabi, spune Gre-
te Tartler, traducătoarea acestei
opere a filosofului islamic, a fost
numit „filosoful grădinar”. Își
petrecea cea mai mare parte a
timpului în grădină, lângă o apă
curgătoare, în umbra copacilor.
Așa și-a scris textele (printre care
U

multe comentarii la Platon și


Aristotel) și a dat lecții de filoso-
E

fie. Grădina era, poate, în sine un


S

simbol, o metaforă trăită și gân-


dită, un loc privilegiat de reverie
E

și imaginație.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 97
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

JURNAL DE CĂL ĂTO RI E Marius CHELARU Din Kyoto, spre inima Japoniei (XI)
(note şi gânduri de drum)
CANALUL BIWA.
ALTE TEMPLE, ALTE LOCURI

S unt tot felul de întâmplări din viaţa unei ţări,


a unei comunităţi de la care, dacă pleci, poţi
ajunge să înţelegi un întreg „segment” de istorie, cu
paşi înainte şi cu alţii înapoi în timp.
Un astfel de moment a fost când, după ce Kyoto
nu a mai fost capitală, oraşul începuse să piardă pas cu
pas, din multe puncte de vedere. Cum am pornit acest
„drum” mai curînd de la ideea de a scrie note, gânduri
de călătorie şi impresii ale mele despre ce şi cum am
înţeles eu ce am văzut acolo, ce am discutat şi am citit,
nu m-am putut împiedica să nu compar situaţia din Era un vis de sute de ani al oamenilor din Kyoto,
Japonia cu aceea din România, a Iaşului cu Kyoto, felul care a prins viaţă, alimentând cu apă prima hidrocen-
în care s-au derulat lucrurile şi legat de decizia de muta- trală din Japonia, de pe râul Kamo. Din 1895 aceasta
re a capitalei, cum s-a răsfrînt asta în mentalul colectiv a alimentat şi reţeaua de tramvaie din oraşul Kyoto –
din vechile şi noile capitale, din cele două ţări, reacţiile/ Kyoto Denki Tetsudō.
faptele concrete ale celor care au avut puterea şi ale ce- Din 1996 Canalul este considerat obiectiv isto-
lor care au pierdut. Şi acolo este clar că Tokyo este polul ric. Azi nici hidrocentrala nu mai produce electricitate.
economic şi de putere, şi azi. La noi ştim, cu toţii cum Am privit Canalul curgând prin oraş, nu depar-
a fost şi cum este azi, când guvern după guvern, aproa- te de Grădina Zoologică, cu gândul la miile de oameni
pe indiferent de culoarea politică şi de nume, parcă fac care, fără cine ştie ce mijloace tehnice, au reuşit să îl
totul nu să „ajute” Moldova, ci să nu o mai obstrucţio- ducă la bun sfârşit. Sub apele care curg liniştite spre râul
neze (nu că mulţi politicieni locali nu s-ar pricepe să fie Kamo poate că încă mai adastă visele ori paşii uitaţi
care mai de care mai puţin interesaţi de oamenii pe care ai multora dintre aceştia. Japonezii sunt mândri şi de
îi reprezintă şi de problemele lor, fiind mai preocupaţi canalul în sine, ca realizare, ca simbol al forţei lor de a
de „ordinele” de la „centru”, adesea), ci doar să o pună face ce trebuia ca să depăşească un moment dificil din
pe picior de egalitate în ceea ce priveşte investiţiile care istoria oraşului şi a regiunii.
ţin de stat (infrastructură, dar nu numai).
Dar, întorcându-ne în timp, în vechea capitală a
Japoniei, atunci cei care diriguiau destinele comunităţii
(conduşi de guvernatorul Kitagaki Kunimichi) au de-
cis construirea Canalului Lacului Biwa/ Biwako Sosui
până în Kyoto. Pornind de undeva de lângă un vechi
templu budist, Onjō-ji (sau Mii-dera), la poalele Mun-
telui Hiei, din oraşul Ōtsu, capitala prefecturii Shiga,
canalul se opreşte nu departe de un templu faimos din
Kyoto, Nanzen-ji. Dau aceste repere aşa cum fac japo-
nezii – între Ōtsu şi Kyoto canalul are două variante/
bifurcaţii – nr. 1 (Dai-ichi sosui) şi nr. 2 (Dai-ni sosui).

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


98 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Am vizitat „Muzeul Canalului Biwa”, unde prin lea, starea de război din Japonia a dus la căderea clanu-
machete, foto, documente se poate înţelege mai bine lui Taira, după lupta navală de la Dan-no-Ura, câştigată

R I E
ce fel de realizare este aceasta, dar şi modul în care s-a de clanul Minamoto, condus de Yorimoto (el a creat
lucrat. Am discutat cu Taeko Uemura despre asta după titlul de Seī-tai-shōgun/ shōgun; aprox.: generalisim).
ce am văzut lumina din ochii ei când privea exponatele După căderea curţii din perioada Heian, apar schim-
din Muzeul Canalului, şi apoi când îmi vorbea despre bări în viaţa laică/ religioasă japoneză. Se mută capitala
traseu, despre piedici le care, deşi păreau uneori de ne- la Kamakura şi (fără a intra, acum, în alte detalii) in-

Ă T O
depăşit, au fost învinse de oamenii hotărâţi să nu se tră în ţară secta zenna/ zen: termen care a fost tradus şi
oprească, despre eforturile lor, despre cum este privit de concentrarea spiritului în starea de calm, a cărei doctrină
fiecare generaţie. Sunt multe poze care reflectă eforturi- a ajuns favorita samurailor, având aport notabil în dez-
le oamenilor într-o etapă sau alta. Sunt machete, piese voltarea artelor; a apărut stilul zen.
de tot felul, exponate, fiecare cu povestea aferentă ş.a. În epoca Muromachi (mai ales a shogun-ilor

L
Dar, mai mult de atât, este un muzeu închinat dorinţei Ashikaga), apoi Momoyama (când austeritatea zen a
oamenilor de acolo de a nu se lăsa doborâţi cu nici un fost, se spune, ruptă de elemente de baroc), se dezvoltă

Ă
chip, de a face tot ce ţine de ei pentru a nu lăsat oraşul arta influenţată de zen, preluată/ adaptată şi care a fost
lor să se prăbuşească sub tăvălugul istoriei. influenţată, la rându-i, de shintō. În perioada Muro-

C
machi se mai scria poezie în chineză, mai ales în medii
Nanzen-ji zen (Suichi Kato scria despre dizolvarea laturii misti-
Un vechi templu zen, ridicat în 1291, în timpul ce a doctrinei zen în artă între secolele XIV-XVI). În
perioadei Heian, pe locul unui palat de către Kameya- perioada Kamakura, sub influenţa civilizaţiei zen, sti-

E
ma-tennō/ Împăratul Kameyama. Majoritatea clădiri- lul caligrafic chinez/ kara-yō reintră în atenţie, epoca

D
lor de atunci au fost distruse de incendii, fiind recon- Momoyama impune stilul caligrafic wa-yō (limba japo-
struit ulterior, prin secolul XVI. Este templul principal/ neză „clasică” era numită wen yen).
cartierul general al ramurii Nanzen-ji a şcolii budiste În China, cuvântul care definea scrierea (wen)
Rinzai. însemna iniţial urme lăsate de animale/ păsări, linii fira-

L
ve ale frunzelor. În chineză, literatură se spunea wenxue,

A
cultură: wenhua. Hieroglifa poetului nu e doar mos-
tră de pictural, ci se spune că „dă viaţă”. Dincolo de

N
vizual, metaforele, aluziile, tăcerile hieroglifei asistăm
în poezia chineză/ japoneză, la manifestarea rafinată a

R
„principiului tăcerii”, jocului între „numit”/ ming şi
„nenumit”/ wuming. Mânuirea penelului face ca vidul

U
(în India, un precursor al budismului mahayana, Na-
garjuna, înaintea lui Bodhidharma, sistematiza doctri-

J
na vidului, sunyata; în zen: ku), dincolo de concepţiile
daoiste/ confucianiste/ legiste, prin maeştrii Chan (Ja-
Prin „curtea” templului, cum am mai amintit, ponia: Zen), pe vremea dinastiei T’ang, să devină temă
trece canalul Biwa (o parte care mai curând aduce a de prim rang. Japonezii spun că, eliberat din chingile
apeduct decât a canal). misticismului indian/ metafizicii sofisticate, ale daois-
mului lui Lao Tse, pragmatismului lui Confucius, zen
* se îmbibă cu ce înseamnă Japonia: precis, delicat, exact,
În Occident se vorbeşte mult despre zen, în fel şi simplu. Spiritul, în zen, conţine universul. Raportul
chip. Autorii de lirică de sorginte niponă de la noi au şi yin-yang, în varii accepţiuni, prezenţă/ absenţă, tăcere/
tot felul de teorii legate de rolul pe care trebuie să îl aibă participare, sub o formă sau alta, dă naştere prin tehnici
ceea ce înseamnă zen în haiku. poetice/ caligrafice la bijuterii ale genului.
Să facem câţiva paşi în creionarea unui posibil Aşadar, budismul indian: dhyāna (meditaţie),
tablou al istoriei a ce înseamnă „zen”. În secolul al XI- ajunge, pe o filieră complexă şi cu destule nuanţe, în

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 99
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

chineză: ch’an, japoneză: zen, coreeană: seon (McCu- plul principal; o vreme era supranumit chiar „Întâiul
ne-Reischauer – sŏn), vietnameză, în scrierea quoc Templu al Ţării”2) a ceea ce japonezii numesc Kyōto
ngu: thiền. gozan (din care fac parte templele: Tenryū-ji, Shoko-
Este renumit koan-ul, un dialog, o povestire, o ku-ji, Kennin-ji, Tofuku-ji şi Manju-ji).
întrebare/ relatare din trecutul/ înţelepciunea zen; ter- „Sistemele” sunt mai multe, întrepătrunzân-
men prezent în multe limbi asiatice – japoneză: koan; du-se; astfel, „sub” templele din Go-zan sunt templele
chineză, pinyin: gong-an; Wade-Giles: kung-an; core- din Jissetsu, apoi cele din altă grupare, Shozan…
eană: gong’an. Iniţial termenul se referea la aspecte/ ca- Kyoto este cu adevărat un oraş aparte, în care
zuri legale în timpul dinastiei chineze T’ang. Conţine arta, indiferent de formă, pare să fie stăpână. Am văzut
lucruri, după filosofia zen, inaccesibile raţiunii, dar per- tot felul de străzi care arată din plin asta, grădini su-
ceptibile cu spiritul, intuiţia. Adesea pot părea non-sen- perbe sau temple, multe, frumoase, fiecare având ceva
suri, paradoxuri. aparte. Este greu de „ales” la care să te „opreşti”. Am
Un koan poate fi „folosit” la meditaţie sau pen- căutat să înţeleg mai bine şi maniera în care sunt orga-
tru a vedea progresul discipolilor. Folosit de călugări, nizate, ierarhizate ş.a. Am discutat mult despre fiecare
I E

profesori sau în pregătirea discipolilor un koan poate în parte, despre istoricul ei, despre…
fi o poveste aleasă din „zicerile” tradiţionale, o frază, o M-am plimbat pe străzi ca Ponto-chō, Ha-
expresie care să ascundă un înţeles. Informal, termenul namikoji Dori şi Shijo Dori din Gion sau Tetsuga-
R

poate fi folosit cu referire la o experienţă interioară. În ku-no-michi/ Calea Filosofiei3 (între Ginkaku-ji şi
fiecare cultură în care este întâlnit, un koan poate avea Nanzen-ji), pe care se află, între alte temple, şi Ei-
Ă T O

valenţe aparte. kan-dō Zenrin-ji, templul principal al şcolii budiste


Seizan4, care ţine de Jōdo-shū/ budismul Jōdo. Apoi
Japonezii au o serie de clasificări ale templelor mai sunt Muzeul Municipal de Artă din Kyoto, bibli-
din ţară, după diverse criterii. Fără a detalia, deşi nu oteci ca aceea a Prefecturii Kyoto, în Sakyo-ku – nu
face parte chiar el, teoretic, din „cele cinci mari temple departe de Heian Jingu, alături cu o clădire despre care
zen din Kyoto”, Nanzen-ji are un rol care contează în-
L

tr-un sistem de „clasificare” după model chinez (când,


Ă

în China, „chan” – care a devenit în Japonia zen, avea


suportul Împăraţilor dinastiei Song), Go-zan/ Sistemul
C

celor cinci Munţi”1. Aşa se face că, în final, am înţeles


că, prin rolul pe care îl are, este totuşi parte (chiar tem-
E
D
A L
N

2
După ce Ashikaga Yoshimitsu a ridicat templul Shoko-
ku-ji, în 1386, noua ierarhie – ierarhiile s-au schimbat
deseori, după cum au cerut-o interesele sau voinţa stăpâni-
R

lor - Nanzen-ji a ajuns „Întâiul Templu al Ţării”.


1
Apărut, se pare, în timpul perioadei Kamakura, dar nu în 3
Numită astfel pentru că se consideră că faimosul filosof
U

forma asta; a fost recunoscut oficial în timpul împăratului Nishida Kitaro păşea pe acest drum zilnic, meditând.
Go-Daigo, în secolul XIV; acesta a adăugat şi Nanzen-ji la 4
Fondată de Shōkū (1177-1247), numit şi Seizan – disci-
J

sistem. pol al lui  Hōnen, fondatorul Jōdo-shū.


serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
100 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

am înţeles că găzduieşte colecţiile moderne – japonezii Heian, este construit în 1895, când s-au celebrat 110
spun modanu. de ani de când aici, la Heiankyō (cum se numea oraşul
Interesant, chiar edificator este şi drumul cuvin- atunci), a fost stabilită capitala ţării.
telor „modern”, modernism” (modanizumu) în Japo- Am vorbit cu mai mulţi japonezi despre Mura-
nia. Kyoko Omori5 scrie că „modan” a intrat în voca- saki Shikibu. Odată, întrebând dacă nu există vreun loc
bularul popular, ca o transliterare a cuvântului englez ceva ca un muzeu dedicat ei, mi s-a spus că, fiind o
„modern”, după Marele Cutremur Kantō6, din 1923. servitoare, nu avea o casă a ei…
Că, de pildă, termenul modanizumu, în formula mo- Într-o zi, în curtea la Heian Jingu, am avut im-
danizumu bungaku (ad litteram – „literatura modernis- presia că o văd pe Murasaki Shikibu, care nu avea o
mului”; menţiona că modern se pronunţă, uneori, scris casă a ei, trecând printre clipele care se aşternuseră ca
în katakana, modân) era cu referire la operele literare firele de nisip la picioarele ei, către sanctuar pentru a se
ale lui Ryūtanji Yū, 1902-1991 (considerat exponent închina…
al Noii Şcoli în Artă/ Shinkō geijutsu-ha7), şi ale altor
contemporani, în anii 1920-1930. W.J. Tyler amintea8 Murasaki Shikibu,

I E
pe Akutagawa Ryūnosuke (care, spune el, a implemen- Strălucitorul Genji şi lumea lor
tat noţiunea de „adorarea/ venerarea modernului”), pe
Funahashi Seichi ş.a. În fine, operele lor erau caracte- Înainte de a ajunge să văd muzeul dedicat

R
rizate, în viziunea lui Kyoko Omori, de stilul de viaţă doamnei Murasaki Shikibu, într-o zi de primăvară,
hedonist, tipic celor din oraşele vremii. Apoi, „modan” plimbându-mă prin Kyōto (odinioară Heyan-Kyō/

Ă T O
şi „modanizumu” au început să fie explicaţi în dicţio- „Capitala păcii şi a liniştii”, de unde numele perioadei
narele de neologisme, intrând în uzul intelectualilor/ Heian, 794 – 1185), au fost momente în care am avut
scriitorilor, fiind identificaţi mai ales cu „căutarea plă- impresia că am păşit dincolo de timp. Aşa a fost şi când
cerii, entertainment-ului, decadenţei”9. Ryūnosuke ve- am ajuns în curtea unui faimos templu al perioadei He-
dea „modanizumu” ca o formă de materialism, intim ian. Am intrat şi… dintr-o dată totul părea pustiu. Nici
legată de pragmatismul treburilor cotidiene: „eating, un zgomot. Nici un om. Doar o femeie care parcă nu

L
drinking, copulating”10. păşea, ci trecea prin privirile mele, nu departe, într-un

Ă
Nu departe de biblioteca Prefecturii Kyoto este kimono tradiţional, dintr-o loc spre altul al curţii. Părea
o altă construcţie faimoasă, Heian Jingu (sanctuar shin- că, în aerul netulburat al dimineţii, numai urmele ei se

C
tō), care are cea mai mare poartă Torii din Japonia, şi vedeau, abia, pe nisipul, măturat parcă de suflarea se-
a cărui construcţie centrală (shaden) este după mode- colelor. A intrat undeva sau nu, nu ştiu, dar nu am mai
lul Palatului Imperial. Poarta Otenmon este renumită văzut-o. Parcă nici nu fusese vreodată. Numai urmele
pentru frumuseţea ei. Cu toate că imită stilul perioadei ei abia se mai vedeau pe nisipul din curte. Apoi o pală

E
de vânt le-a sorbit şi pe ele cu totul.
În Detecting Japanese Vernacular Modernism: Shinseinen

D
5

Magazine and the Development of the Tantei Shōsetsu genre,


1920-1931, 2003, în 2.2 Amorphousness of Modanizumu in
Japanese Literature, p. 28 şi urm. A L
6
A devastat câmpia Kantō din insula Honshū, Tokyo şi
Yokohama.
7
Freedman, Alisa, Street nonsense: Ryutanji Yu and the fas-
cination with interwar Tokyo absurdity, în Japan Forum, vol
N

21, No 1, Routlege, March 2009, pp. 11-33.


8
W.J. Tyler, Modanizumu: modernist fiction from Japan,
1913-1938, Univ. of Hawai’i Press, SUA, 2008, p. 33 şi
R

urm.
9
Barbara Hamill Sato, Japanese Women and Modanizumu:
U

The Emergence of a New Women’s Culture in the 1920s”, teză


de doctorat la Columbia University, 1994, p. 9
J

10
W.J. Tyler, op. cit., p. 35.
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 101
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

P O RT RETE Cornelia PETRESCU Surorile

A mfiteatrul este scufundat într-un întune-


ric înblânzit doar de lumina răspândită
de ecranul pe care defilează scheme, curbe, tabele cu
rul unei gustări minuţios pregătită de Teodora, îşi face
apariţia şi Alexandru, soțul Octaviei, a cărui absență in-
trigase toată lumea și desigur o întristase pe soţie. Noul
denumiri complicate care sunt urmărite într-o respec- venit dezbracă hanoracul gros pe care îl scutură și lasă
tuoasă tăcere de persoanele așezate ca niște studenți lângă ușă şi se apropie de Octavia care îl fulgeră cu o ra-
cuminți în spatele juriului din rândul întâi. pidă privire din care țâșnesc fulgere. El se face a nu băga
Doar vocea Octaviei, a cărei siluetă se poate în seamă mânia ei, o sărută și îi șoptește: ’Te felicit și te
ghici în grațioasa umbră proiectată pe ecranul lumi- rog să mă ierți că am întârziat. Ninge cum nu am mai
nos, răsună cu limpiditate și siguranță iar explicațiile văzut niciodată aici şi autostrada este blocată. Octaviei
ei despre „polimeri electrolitici’’ sau „nano-structuri’’ i-a și trecut supărarea pe când își spune: Bine că nu i s-a
trec pe lângă urechile auditoriului ca niște misterioase întâmplat lui nimic, iar apoi întreabă în șoaptă: Ninge?
mesaje ascultate cu evlavie. A trecut mai bine de o oră Ce frumos trebuie să fie... Ninge tare? Da, ninge ca Acolo,
de când expunerea sigură pare să fi vrăjit atât cunoscă- răspunde el și un zâmbet, unul singur, inundă dintr-o
torii cât și neinițiații din amfiteatru. dată două chipuri. Cei doi se apropie de Teodora şi Ale-
Tăcerea, care se lasă atunci când vorbirea lim- xandru se strecoară între cele două surori înlănţuid-u-le
pede se oprește, pare o angoasantă capcană. In fine, ea umerii cu tandreţe. Un alt tânăr cu meşe de păr blond
este ruptă de vocea fermă a profesorului cu barbișon căzute până la ferestrele luminoase a ochilor, colegul
alb și chelie, încadrat de o parte și alta, de câte trei Octaviei, Sylvain, se apropie de ei cu aparentă dezin-
membri ai juriului. Pentru majoritatea ascultătorilor voltură. Mângâioasa lui privire caldă nu se dezlipeşte
întrebările par foarte complicate. Inima Teodorei se de Teodora.
face cât un purice pe când își spune: Va ști oare sora *
mea să răspundă la toate enigmele astea? Dar ce sigure - Alexandru, te superi dacă în noaptea asta voi
par explicațiile ei! Sora mea dragă și deșteaptă, ce rău dormi cu Teodora? întreabă Octavia, avem atâtea să
îmi pare că nu te pot ajuta nici măcar prin transmitere ne spunem!
de gânduri așa cum reușeam adeseori. Acum atât limba - Mă supăr într-atât încât mă culc deîndată în
cât și limbajul în care vorbești îmi sunt atât de străine! camera oaspeților în locul ei. Pic de somn și aș dormi
Teodora o privește cu coada ochiului pe Ana, orișiunde. Noapte bună!
așezată în dreapta ei, și i se pare că și prietena Oc- Râsul din fericitele zile ale copilăriei nu pune
taviei se crispează la fiecare întrebare şi se luminează stăpânire pe cele două surori.
la fiecare răspuns, deci probabil totul decurge foarte Octavia nu poate adormi, în mintea ei se pe-
bine. Hățișul întrebărilor urmate de răspunsuri pare rindă gânduri... Ele două, amândouă studente la Po-
nesfâșit. Sunt șapte, șapte cei care întreabă și Octavia, litehnica din Iași: Teodora la textile iar ea la chimie.
doar dânsa, răspunde. Surorile nedespărțite, Cometele fuzionate așa cum le
În sfârșit, juriul iese pentru deliberare. O liniște ironizau băieții când treceau pe lângă coada care se
de s-o tai cu cuțitul pune stăpânire pe sală. Nici o vorbă, îngroșa la ora de deschidere a cantinei de pe Copou.
nici un foșnet, nici o mișcare. Toți așteaptă cu inima la Identice, doar că una blondă și cealaltă brună.
gură. Doar Octavia frământă între degete bagheta cu Imbrăcate în pantalonii strâmți din doc bleumarin cu
ajutorul căreia urmărise schemele de pe ecran. pete albe obținute cu stăruință prin treceri succesive
În fine: Bravo, flori, felicitări! Octavia Tudor a prin ligheanul cu apă de clor. Bluzele croite de Maria,
obținut cu foarte bine titlul de H. D. R, pe care multe sora mai mare, și cusute de ele cu mâna „în urma acu-
cadre universitare îl râvnesc și puține îl obțin. lui’’, cum le învățase mama. Nu erau nicidecum cele
Abia când toată asistenţa se adună destinsă în ju- mai elegante dar desigur erau cele mai privite când stră-
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
102 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

băteau braț la braț dealul Copoului. Colegii, desigur în se spunea Cometele fuzionate! Este oare posibil ca de-
majoritate băieți așa cum era la Politehnică, erau dis- părtarea să fi rupt legătura dintre noi? Răspunde-mi!
creți, nu le spuneau niciodată cât sunt de frumoase cu Tăcerea se instalează din nou dar gândurile
toate că asta gândeau și șușoteau între ei. Curtezanii nu continuă să frământe cele două surori.
lipseau dar recunoscuse pe atunci, cu oarecare gelozie,
că privirile se opreau mai mult pe blândețea chipului Gândurile Octaviei:
Teodorei decât pe dârzenia înfățișării ei. Hotărâseră Ştiu, degeaba mă prefac.
amândouă că băieții puteau să mai aștepte, ele aveau Ştiu că ea, cea mică, a luat pe umerii ei
de învățat, de terminat studiile și apoi, vor mai vedea... dureroasa grijă pentru părinți.
Lunile de vară petrecute în satul dintre coline Pentru mama care își pierde, cu fiecare zi
în care sărăcia se putea ignora doar prin hărnicie și care trece, gândirea ei limpede.
bună înțelegere. Culesul merelor și prunelor, sortarea Pentru tata, care nu mai poate s-o facă
și vânzarea pe piața din Buzău, transformarea „căzătu- pe Moș Crăciun pentru fetițele Mariei.
rilor’’ în compoturi sau marmelade... Nici Sylvain, nici eu,
Erau amândouă în anul trei atunci când a în- nu putem spera să o avem aproape.
ceput atracția pentru continuarea studiilor în alte țări: Iar eu sunt o lașă!
masterate, stagii, burse Erasmus... Nu pregetase și de-
pusese deîndată dosarul pentru bursa modestă, care i Gândurile Teodorei:
se părea enormă. Avea rezultate foarte bune la toate Nu am dreptul la iubire.
examenele și reușise testul de limbă franceză pe care Nu am dreptul la o viață a mea.
o știa binișor din liceu. Stăruise ca și Teodora să facă Dar oare regret?
același lucru dar sora ei dragă dovedise o obstinație Regret că l-am alungat pe Ticu
care îi depășea blândețea. Refuzase categoric să plece care nu putea accepta „povara”?
din țară, fără a motiva de ce și pentru ce. Şi acum încep să îl regret pe Sylvain care m-a cucerit
Teodora, nu adoarme nici ea, gândurile îi zboară și care pare din cale-afară de îndrăgostit?
în primul rând spre satul dintre coline, spre casa, din li- Nu, nu pot uita că pe mine
vada de meri şi pruni, căzută într-o rână. Spre bătrânul mă cheamă o datorie sfântă!
care trebuie condus la Buzău în fiecare săptămână pen-
tru dializă şi mai ales spre ea, spre mama care a început Dimineața, perna Octaviei, care nu a dormit
să-şi piardă firul gândirii limpezi de altădată. Şi spre toată noaptea, este udă.
Maria, plecată la muncă în Italia ca să câştige un ban în În aceiași dimineață, pe buzele Teodorei înflo-
plus pentru cele două fetiţe rămase în grija bunicilor. rește un zâmbet.
Pe neştiute o imagine ia locul casei bătrâneşti *
şi a celor care suferă acolo. Tânărul care a privit-o azi Mesaj electronic expediat de Octavia Teodorei

T E
atât de intens. Sylvain pe care îl va revedea şi mâine... după două luni de la acea noapte:
Privirea lui... Dragă Teodora,
Octavia pare a-i fi ghicit gândul, îşi drege vocea O să-ți dau o veste care are să te surprindă nespus E
şi rupe tăcerea: și sper să te și bucure în aceiași măsură. Sylvain a obținut
- Sylvain este tare prins de tine, să nu îmi spui un contract după care aleargă de când ai plecat tu de aici.
R T R

că nu ai remarcat. Va fi șeful Catedrei de chimie analitică de la Universita-


- Am priceput, am priceput prea bine. tea din București. Sper să îl primești cu brațele deschise,
- Şi tu, tu ce simțămite ai? Sylvain este un om ştii bine că o face doar pentru tine. Mai sper ca dragostea
minunat, absolut minunat. Şi mi-a mărturisit că s-a voastră să poată netezi prăpastia care am simțit căscân-
îndrăgostit de tine și că dorește să fiți împreună. du-se între noi în noaptea aceea... Am putut aranja ca și
O

Tăcere. colaborările mele cu catedra la care va lucra Sylvain să fie


- Spune ceva Teodora! Oare să pierdem prilejul frecvente ca să pot fi alături de tine și de Ei cât mai des.
P

fericit care poate să te aducă lângă mine? Ştii bine că ni Te îmbrățişez cu toată toată dragostea.

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 103
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

TR ADUC ERI Edith COVENSKY Poezii alese


Traducere: Menachem M. FALEK

În micile străzi coboară noaptea Femeie în albastru


În micile străzi coboară noaptea Mama mea trăieşte în tristeţe
Şi luna fărâmiţează ziua Născoceşte poveşti iscate de memoria sa
Şi adânceşte întunericul Şi câteodată îşi cântă sieşi
Şi rămâne în cer să-l privească pe Dumnezeu.
Şi păstrează diferenţa
Între zi şi noapte Şi atunci eu arăt cu degetul spre dorurile ei
Şi păstrează timpul. Şi aranjez cuvinte din spusele ei
Aproape fără să mă opresc.
Din toate lucrurile astea eu păstrez
Frunza presată ce cade Poate că eu nu evaluez destul emoţiile sale
Din paginile cărţii Şi umbrele de sub ochii săi
Care îmi înnegresc pagina.
Şi strivirea florii veştede
Şi aripa unui fluture subţire Şi eu scriu cu dalta subţire de patolog
Şi aripa de avion. „femeia în albastru”
(desen a lui Oscar Kokoska)
Las soarele să răsară
Schiţa În tăcere adevărată.

Acţiunile zilei mele cresc


Înmuiate în culorile pământului Eu îmi creez o floare
Şi râsul meu vestejeşte
Eu îmi creez o floare
Faţa mea e curată Şi femeie şi bărbat: urmaşii mei
Dinţii mei doar se retrag Dinastie a soarelui

Şi din râul poemelor mele biografice Şi împăturesc o frunză mijlocie de ficus


Intravenoasă şi parcă neacordate la folosire Şi petale
Apare vocea mea încercată Între unghiile iubirii mele.

Ca şi vocea pasării de apă. Şi un pom ajunge până la peretele casei


Dinspre copilăria
Noi suntem doi iubiţi Pătrunsă de lectura oarbă.
(spui tu)
Nu revoluţionari Şi scriu cuvinte pe bilete
Articole fragile La marginile trotuarelor
În lumina iernii Şi pe palme care prind
Şi soarelui scund. Aerul fragil

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


104 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Şi scrisul meu
Se amestecă cu suita de dans 1923 a lui Bartók Am devenit pictoriţă modernă
Eu mă transform azi într-o ficţiune din fracturile poemei
În care se pot citi uşor lucruri
Nume născocit Ca lumina şi umbra şi marea

Numele meu e născocit Am devenit pictoriţă modernă


Ca o biografie visată Care trece graniţele timpului
Încăpăţânată răsucită. Cu sensibilităţi de vară

Ca un model desenat Şi cu o veselă căldură.


Prea serios ca să fie sintetic
Sparge obiceiurile observării de bază
În jocul de identificări
Şi schimbări de timp Metafora
Şi schimbări de locuri.
Tu te gravezi pe tabla poemului meu
Nu am la îndemână explicaţii la aceste semne
Şi la sfârşit rămân să fiu ucenică a scrisului meu Rămăşita voci tale ia forma
Cu nume complicat unei metafore
Şi timp învechit
Silabele se adună la mine într-un desen născocit
Vuind în viscolul cuvintelor Exotic în limba poetului.
Pe o bancă din stradă
Şi chiar scriu pe nisip Şi timpul mi se amestecă în întuneric
Încă un lucru pe care marea nu îl şterge. Vânat între snopii tăi
Şi ochii mi se veselesc în acest amestec minunat
Gravat în mijlocul pânzei mele.

Ce iubire sălbatică e desenată pe perete


Odiseu binecuvântată imaginată în limba poemului.

I
R
Briza iubirii se joacă cu mine, plănuieşte, Ce dorinţă în ochi
Schimbă semne secrete Şi miros de flori

E
Între pisicile străzii încordate. Şi ploaie târzie
Sunt amestecate în această pagină. U C
E-n şoc forma omenească
Agăţată ca un nor
Prăfuită de încercările mele începute la rătăcire. Cronică de copilărie
A D

La furtună s-a zdruncinat spiritul meu Am stat liberă în nisip în faţa soarelui
Mă atinge nu mă atinge Lăsând marea să-mi curgă pe faţă
Presează buzele mele de noapte Asimetric
Într-un aşa fel de singurătate.
T R

Apa sărată mi-a lovit faţa

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 105
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Aveam şase ani: Lui Dumnezeu toate lucrurile îi cad frumos


Mi-a atins obrazul Numai copiii spun că exista lucruri frumoase
R I Atingeam briza Şi lucruri ne-frumoase.
Aveam o dinamică a mea.
Când observ absurdul tot ceea ce vreau să spun
E

M-am întâlnit cu oameni din marginea iubirii Spun în poezie.


Nu i-am urmat
C

Ploaia se îndepărta de iluziile mele. Noaptea plouă pe străzi


Şi pe flori
D U

Eu însămi m-am născut de două sau de trei ori Şi pe case


Încercând să-mi înţeleg relaţia cu apa. Şi pe cap.

Şi atunci toate lucrurile neimportante se dizolvă


T R A

Şi rămâne numai catarsisul


Monolog Amintirilor.

Dumnezeu a stat lângă altarul La început nu am ştiut nimic


Pe care Abraham la sacrificat pe Itzhak Şi am continuat să primesc salutări de la tata
După ce a murit.

Când fracturile îmi revin


Eu devin mai întreagă
Ca omul dintâi.

(Din volumul Identităţi, Editura Detectiv Literar,


Bucureşti, 2019, Redactor: Florin Dochia)

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


106 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Un univers poetic multicultural:

TINERI TRADUCĂTO RI
Elena-Brândușa STEICIUC
Cécile OUMHANI
În cursul unei întâlniri poetice – Au fil des mots în care franceza, engleza, dar și alte limbi s-au întrepă-
- organizată în decembrie 2019 la Teatrul Municipal truns constant. A descoperit împreună cu familia atât
„Matei Vișniec”, poeta franceză Cécile Ouhmani, în- Europa, cât și Canada sau India, țara unde s-a născut
soțită și prezentată de doamna director al Institutului mama ei, în perioada colonială. După câțiva ani petre-
Francez din Iași, Muriel Augry-Merlino, și-a vrăjit li- cuți în capitala Franței, ca profesor de literatură engleză
teralmente audiența cu un florilegiu de poeme din di- la Universitatea Paris 12, autoarea va alege drept țară de
versele etape ale creației sale. Totodată, poeta a oferit adopție Tunisia, care o va inspira de-a lungul întregii
spre traducere studenților de la masteratul „Teoria și cariere, ce cuprinde volume de poezie (Mémoires incon-
practica traducerii” al Universității „Ștefan cel Mare” nues; Marcher loin sous les nuages; Passeurs de rives, etc.),
un text inedit, pe care îl redăm mai jos, în tălmăcirea romane (Tunisian Yankee; Un jardin à La Marsa; Une
unor tineri îndrăgostiți de poezie: Ana-Maria Antones- odeur de henné), nuvele, eseuri.
ei, Iulia Bădăluță, Daniela Bujdei, Mariana Galan, Io- Sperăm ca - începând cu acest număr al revistei
nel Gherman, Iuliana Herghelegiu, Valentina Panțiru, și cu această voce poetică aparte - să deschidem tine-
Raluca Ungureanu. rilor învățăcei în arta traducerii o posibilă „rampă de
Născută la Namur, în 1952, dintr-un tată francez lansare”, care să îi ajute să împletească, încă de pe acum,
și o mamă cu origini belgo-scoțiene, Cécile Ouhmani un destin și o vocație. (Elena-Brândușa Steiciuc, coor-
a crescut și s-a format într-un univers multicultural, donator al masteratului „Teoria și practica traducerii”)

Manhattan redux

îți atârni visele verile îndepărtate


pe spătarul scaunelor șubrede pe peronul de pe strada 168
în lipsa copacilor linia A spre Bronx
nu se-ntâmpla chiar ieri
cu care ți-ai împodobit copilăria
îți înmoi frazele pagini întregi din ziare chinezești
într-o cafea prea limpede o umbrelă naufragiată
și scuturi norii lângă un buchet de trandafiri ofiliți
la fereastra cu tot cu ambalaj
resturi de tandoori masala
jos pe stradă strălucesc în vitrină
firmituri de stele te saturi de atâtea căciuli și fulare
se rotesc încetișor pe când strada și trecătorii scuipă un frig cumplit
apoi se lasă pe pământ atâtea maree
însă nu le vezi fără altă recoltă
tu exilata de pe Carul Mare decât uitarea
tot așa cum nu-ți mai găsești

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 107
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

P ROZĂ Ioan ȚICALO Două femei se retrag


în Poiana Sfântului Ioan

Î n seara aceea geroasă, de țipau arborii de us-


turime, iar lupii se întreceau să urle cât mai
fioros, Elisabeta s-a gândit să nu mai aprindă lampa.
niți și că pornesc în viața de familie ca adevărați fii ai
lui Hristos.
Satul devenise una cu cei doi, nuntașii prezen-
Luna se ridicase deja deasupra moșnegilor de brazi de tându-se la casele socrilor mari cu bogate daruri, cu
pe culme, arătându-și fața sfioasă de fecioară scăldată urarea obișnuită:
într-un iezer al tinereții veșnice. Tânăra se întinse pe – De la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai
ogheal, privind când în pod, unde jucau luminile ro- mult!
șiatice scăpate din strânsoarea vetrei, când pe geam, de Mirii au sărutat mâna părinților, nănașilor și ce-
unde îi zâmbea, fericită, stăpâna nopții. Din când în lorlalți săteni, mulțumind pentru toate.
când făcea câte o mică strâmbătură, căci copilul pe care – Uite-i cum se mănâncă din ochi! a observat
bătrânul Gheorghian. Măi frumușeilor, să vă fie viața
îl purta în pântece îi dădea de veste că se află bine să-
așa de bună precum îi vinul aista în care-mi moi eu
nătos și nerăbdător să vină pe lume. Era încă devreme,
mustața, poate o mai crește o țârucă… S-ajungeți la
soacra se retrăsese în cealaltă odaie, iar Elisabeta, furată
anii mei și să vărsați un strop, măcar la hramul bise-
de jocul luminilor și trosnetului lemnelor de brad din ricii, pe mormântul robului lui Dumnezeu, Costache
sobă, s-a dus cu gândul la Sofian al ei, concentrat de Gheorghian. Până atunci, eu am s-o iau pe Elisabeta
ceva vreme, fără să știe nimic de el. Și-a adus aminte s-o învârt în jurul meu ca pe un prâsnel, că doar numai
cum a luat-o el la joc prima dată, la Crăciun, și, cu toa- așa îmi pot aduce aminte de vremea când eram flăcău
te că era ger și atunci, s-a încălzit lângă el, de-a crezut neîntrecut la tropoțit.
că a luat foc, pieptul săltându-i să-i spargă cea cămeșă Cum a isprăvit de vorbit, a și înșfăcat mireasa
cusută anume, în post, pentru ziua aceea. Picioarele lui ca un hultan pe o găină, sărind sprinten, de parcă ar fi
Sofian păreau doi mânji neastâmpărați și scăpați din călcat cu tălpile goale pe jăratic. Curând i-a scos sufletul
căpăstru, în vreme ce mâinile sale o cuprinseseră așa de Elisabetei, iar mireasa, după ce au amuțit diblele, l-a
strașnic, încât ea a știut în momentul acela că n-o să-i firitisit după cuviință:
mai dea drumul niciodată. Și așa a fost… – Apoi, mata moșule, ai să-ngropi pe mulți din
Cum venise atunci din armată, îndată a trimis cei ce se află aici… Îmi închipui ce făceai mata când
staroste la părinții ei, stabilind împreună data nunții erai de vârsta noastră… Mi-au plăcut și strigăturile,
și partea de avere pentru noua familie. Gazdele au fost mai ales prima.
bucuroase de încuscrire și s-au cinstit cu musafirii până Fiindcă mirele se rătăcise pe undeva, iar muzi-
către dimineață. După plecarea lor, tatăl ei a privit-o cu canții au pornit jocul, moș Costache, prea mulțumit
drag și atâta i-a spus: de cele auzite din gura nepoatei, a și luat-o la învârtit,
– Na, Elisabetă, de-amu te-am pierdut, dar as- căscând o gură cât o șură:
ta-i rânduiala și nimeni nu i se poate împotrivi. Sofian
vine dintr-o familie de oameni cinstiți și gospodari, iar Haide, mire, pe sub mână,
surcica nu sare departe de trunchi… Să jucăm o săptămână!
Nunta a fost una de pomină. Biserica devenise De-o fi gatul săptămânii,
neîncăpătoare, așa încât la „Isaia dănțuiește” cu greu și- Ne-om gândi și noi la pâne!
au putut face loc de mulțimea credincioșilor, cântând Da’ și eu când te-oi juca,
cu toții la slujba cununiei, ceea ce până atunci încă nu Miresuică, draga mea,
se întâmplase. Mirii, frumoși ca doi hulubi, păreau să Ai s-ajungi și tu sătulă,
plutească, mai ales că părintele i-a lăudat, vestindu-le Că ți-oi da o barabulă!
tuturor că amândoi s-au mărturisit, păstrând tradiția
creștină a poporului român, să se știe că sunt neprihă- Cineva de-aproape, i-a tras îndată cu feleștiocul:

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


108 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Moș Costache Gheorghian, ca puțin capul și îi turna pe gât rachiu, ogoindu-l ca o


Baba ți s-o dus de-un an femeie ce se știa de treabă:
Și-ai dat iama prin mirese – Na, că de aista-ți place! Ș-apoi, cornilă te-aș-
Ca la oala cu direse! teaptă cu brațele deschise, să te pupe cu buzoaiele lui
de căpcăun lacom și plin de toate necurățiile acestei
Bătrânul a tăcut o clipă, ca să-și dea drumul din lumi…
nou la gură: L-a îngropat în două săptămâni și a doua zi, vă-
Da’ eu joc și bine-mi pare zându-l pe vecinul Huza, i-a spus peste gard, fără oco-
C-o mireasă ca o floare, lișuri, în plină zi:
Tu, țuhal bondoc, ce ești, – Poți să vii de-amu când vrei, că s-a isprăvit cu
Sări în sus, poate mai crești! furișatul. Eu te-oi ține ca pe cel mai scump odor…
Geaba ai sorbit direse, Femeia aceluia, aflându-se în ogradă, a ciulit
Noroc n-ai nici la mirese!... urechile, făcându-și de lucru cu păsăretul din jurul ei.
Când s-a făcut seară, bărbatul și-a anunțat nevasta că
Dialogul poate că ar fi continuat, dar a apărut se duce la crâșmă. Și nu era prima dată. Mai târziu, în-
mirele ca din pământ, dorit să-și țină mireasa în brațe, torcându-se vesel, i-a cântat ca un huhurez îndrăgostit:
așa că a înhățat-o de la moș Costache, iar acesta s-a dus – Trebuie să fii obosită, sărăcuța de tine… e târ-
glonț la strachina cu găluște, care i-a făcut cu ochiul, de ziu, hai să ne culcăm…
cum a zărit-o. Femeia s-a uitat la el lasciv și i-a răspuns la fel,
– Vrei să arăți că te ții tare, putregaiule, poate-ți cuprinzându-l cu ochii:
pică una la așternut, l-a luat în primire Saveta, poreclită – Mai am puțină treabă, așteaptă-mă, vin și eu…
în sat „biciușca”. Peste o jumătate de ceas, în vreme ce acela horă-
Una-două ce nu-i convenea la bărbatu-său, îl ia fericit, gospodina l-a dezvelit cu mare grijă, s-a holbat
amenința pe loc: la el, de parcă acum îl vedea prima dată așa lăfăiet și
– Vezi că pun mâna pe biciușcă!... i-a aruncat peste mădular apă fierbinte. Bărbatul a sărit
El, moale ca o balegă proaspătă, cum îl alintau urlând ca un câine turbat, venind, în răcnete, jos, lângă
bărbații, nu-i răspundea. Se ducea la șipul cu rachiu și-i pat.
trăgea cu sete. Azi așa, mâine tot așa, omul s-a trezit că – Ce-ai făcut, muiere nesocotită? a reușit să în-
îi e rău și nu s-a mai sculat din pat. În prima zi, Saveta gaime pe un ton răscolitor, zbătându-se.
s-a stropșit la el cu tot dinadinsul: – Te-am spălat, bărbate, că ai tot venit cu râie de
– Scoală, puturosule, că pun mâna pe biciușcă! la vecina noastră dragă. De-amu poate ai să te astâm-
Văzând că bărbatul nu-i urmează porunca, a în- peri… N-avea grijă, îi plătesc și ei cu vârf și îndesat,
șfăcat obiectul din cui și a început să-l croiască pe unde nu-i rămân datoare, Doamne ferește!..., a încheiat, ple-
s-a nimerit și nu s-a oprit degrabă. când în cealaltă odaie și încuind ușa în urma ei.
– Eu când îți poruncesc, să știi că nu glumesc! Goldan, în focul acela, a alergat, așa cum se afla,
a adăugat. Ce? Mai vrei? Că nu te miști, javră! s-a ră- până la moașa satului, la depărtare de trei case. Aceea,
căduit din nou. O!…, da’ nu cumva ai căzut la pat? a sculată din somn de răgetele bărbatului de sub geam,
încercat ea să se dumirească, după câteva clipe de tăce- s-a uitat la el în casă, poruncindu-i să se întindă pe un
re. Asta-mi mai trebuia, un bolnav de îngrijit. Am eu țol:
vreme de stat pe lângă tine, duluță? M-oi ruga să vină – Stai cuminte și nu te mai văicări ca o vadană,
un puhoi și te ia la vale și să te ducă unde-a-nțărcat i-a vorbit soldățoiul de moașă, care văzuse multe la via-
Ă

mutul iapa sau cum i-o fi zicând… ța ei. Ai avut noroc, că ți-a opărit mai mult picioarele.
A chemat o doftoroaie care s-a uitat la bărbat cu Îndată vin cu niște ouă și te oblojesc. Te fac nou, Gol-
R O Z

de-amănuntul, glăsuind abia afară, după ce și-a primit dane, cum ai fost când erai flăcău, a râs ieșind. Asta-i
dreptul: pedeapsa că de-o vreme te scalzi în hârdăul Savetei, a
– Savetă, din el om vrednic n-ai să mai vezi. continuat să-i vorbească, după ce s-a întors. Să nu cum-
Poartă-te cu frumosul și fă-i zile plăcute măcar amu, va să-ncerci să te răzbuni pe nevastă, o femeie s-o pui la
la sfârșit. icoană, pe care ai cam spurcat-o, Goldane, puiule! l-a
Femeia n-a făcut decât să-i dea ascultare. Îi ridi- avertizat la plecare.
P

A doua zi, știa tot satul de pățania acestuia, iar


serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 109
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Biciușca a fost nevoită să-și caute alt client. A-ncercat, – Am văzut că te-a supărat mătușa, nu pune la
printre alții, cu Costache Gheorghian, oprindu-l în inimă vorbele ei, l-a rugat Sofian. Așa a fost toată viața
Ă drum: ei, dacă nu s-a agățat de un bărbat, n-a fost sănătoasă și
– Costache, tu ești om învățat și știi multe, dar a vânturat la nesfârșit tot vorbe deocheate, făcându-se
R O Z
nu știi una… nesuferită pe unde a călcat.
– Care ar fi aceea?... s-a mirat omul, uitându-se – Aiastă femeie trebuia să trăiască în rând cu di-
cu interes la femeie. horii și nu pintre oameni, a râs moș Costache. Eu, ce
– Că-mi ești drag, asta n-ai aflat până amu… să mă supăr? Am dat-o pe ragilă, poate i-a veni mintea
– Cum să nu? i-a întors acela. Asta-i din pricină la cap batâr în ceasul al doisprezecelea. Hai, nu pier-
că ești în pană de Goldan. Și, vai, te-ai gândit la netreb- deți vremea cu un moșneag pucios ca mine, că-i nunta
P

nicul de mine, care n-ar putea să-ți ajungă la ochișorii voastră, frumușeilor! i-a îndemnat. Să duduie pămân-
ăia mândruți nici măcar cu o prăjină… tul sub picioarele voastre, iar eu am să fugăresc câteva
– De ce ești rău, Costache? s-a făcut ea a se mâ- găluște pe gât, da’ mai întâi am să-l moi cu olecuță de
nia, uitându-se totuși galeș la bărbat. vin roș, să le fac lunecoasă calea… Și ia să vă fac și vânt,
– Tu pe unul bun ai pune biciușca și l-ai duce hulubașilor:
colo, știi tu unde, n-a iertat-o Costache, că asta ai făcut
cu bărbatul legiuit, zburdăciune nelegiuită! L-ai băgat Haide, mire, hai la joc,
în pământ, iar tu zburzi ca o iapă în călduri și te agăți Să ne fie cu noroc!
de cine-ți iese-n cale. Ai la știință că eu sunt însurat și Că norocu-i-n sân la tine
n-am de gând să calc în picioare sfânta taină a cununi- Ș-om trăi amândoi bine!
ei. Caută-ți alt prostuc, dar nu cred că ai să reușești în
Rîșca. Pune-ți picioarele la spinare, ca o capră râioasă – De unde mai scoate atâtea moș Costache? s-a
și nesătulă, ce ești, și sări peste deal și apa Moldovei la întrebat Elisabeta, prinsă în brațele zdravene ale lui So-
Baia, ori poate mai departe! fian.
Acum, stând la masă și văzând cum o joacă pe – Încă nu și-a dat drumul până la capăt, după
mireasă, și-a adus aminte de întâmplare, încercând să-l cum îl știu eu. În noaptea asta parcă-i mai cu sfială de-
șfichiuiască din cauza refuzului de altădată. Costache cât altădată. Tare i-o mai plăcut viața și o cană de vin
s-a așezat lângă ea și, privind-o șăgalnic drept în ochi, roș. Ce-a fost a lui e că a rămas un om cinstit, l-a lăudat
i-a vorbit cu dulceață, doar la nuntă nu erau?: mirele.
– Tu, spurcăciune, la tine, ori gura, ori târtița, Curând, muzica a tăcut, starostele i-a luat de
tot aceea-i! Încă nu ți-ai venit în fire nici la vârsta asta? mână pe miri și cu socri s-au prezentat dinaintea nuni-
Nici acum n-ai intrat în rânduiala care ne-a fost dată lor, iar Gheorghian a și început:
de Sus? Du-te la popa și-ți mărturisește păcatele, că nu
poți să știi ce-aduce ziua de mâine, ori ai uitat că sun- Bună vremea la dumneavoastră,
tem cu toții în mâinile sfinte ale Domnului? Nunul mare și nuna mare,
– Dacă vii la mine într-o sară, m-oi gândi după Noi am venit aici de-a călare
aceea și la astă treabă, a fost răspunsul bătrânei. Ce zici? Piste cele șapte hotare,
Doar amu ești dezlegat de cununie, ca cel ce ți-ai îngro- Bine v-am găsit sănătoși
pat nevasta… Mi-o rămas gândul la tine, hoțomanule, Și, ca cei ce sunteți făloși,
și nu te pot uita. Să scoateți din pungă ceva groși.
– Ba nu sunt deloc dezlegat, hoașcă bătrână, ne- Și dacă vă văd ca niște canari,
bună și fără simț în tine! s-a burzuluit moș Costache. Băgați mâna adânc în buzunari,
Nu te vezi că ești cu un picior în groapă? Încă îți vine a Să ne dați o mie de creițari!
zburda tot ca o capră care nu și-a spălat râia? Ciudă că Aici, pe loc, în staniță,
nu mi-ai dat și mie din boala ta! Simțesc în clipa asta că Să umpleți cu ei o baniță!
încep să mă sufoc lângă tine!... De folos să le fie
Costache s-a ridicat și a pășit sprinten până la ce- La domnul mire și domnișoara mireasă,
lălalt capăt al mesei, unde a avut parte de liniște. Mirii Un crai mare și o fină crăiasă,
au venit și i-au mulțumit pentru tot ce a făcut ca ei să Iar ei vă închină acest ștergar
înceapă viața de familie în bună chiverniseală. Ca unui destoinic gospodar,
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
110 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

Să vă ștergeți cu el obrazul, unească pământul de sub picioare cu limpezimea ceru-


Să nu știți ce-i acela nacazul, lui de deasupra învârtecușului nuntașilor.

Ă
Iar acum sorbiți din acest pahar dulce, – Se bucură pentru noi, a deschis gura Sofian,
Că ei se grăbesc să se culce… strângând-o ușurel de mână pe nevastă.

R O Z
Elisabeta s-a lipit de el, simțind în trupu-i firav o
Nuntașii s-au veselit, așteptându-și rândul la în- sfârșeală ca înainte de moarte. O durere mută împletită
chinat, cu moș Costache turuind pentru fiecare familie cu o stranie dulceață îi dădea știre că nu e momentul să
vorbe potrivite. La urmă, s-a întors către miri, s-a uitat se gândească la moarte. Soacra cea mare, după ce și-a
cu drag la ei și s-a făcut a-i fugări în altă parte: făcut gustul cu jucatul cămeșii, a venit la ei, cu obrajii
– A venit vremea să vă luați și voi paharul dulce înfloriți și suflând ca un foi:

P
în singurătate. Duceți-vă în cuibul vostru, că noi ne- – Să-mi trăiești, noră, și Dumnezeu să te țină
om da la răfuit de pe masă și-apoi să mai jucăm olecuță în sănătate, că ai fost fată cuminte! Cinste ție! Iar tu,
până ne-a lumina creștetele sfântul soare. băietul meu, să ai grijă de ea ca de ochii din cap. Și-
În casă era cald și mirosea a sânziene și a busu- acum să cinstim și noi câte o ulcică de vin roșu, ca să vă
ioc. Cei doi s-au așezat alături și s-au îmbrățișat, rămâ- întremați. Pe bărbații cei în vârstă îi lăsăm în pace, că
nând multe vreme înlănțuiți și muți, de parcă s-ar fi lor le-a ajuns până-n gâtiță…
temut să se desprindă din strânsoare. … Elisabeta stătea tot cu ochii în pod, în cabana
– Eu aud cum ne bat inimile, ca două ceasuri silvică din Poiana Sfântului Ioan, zâmbind amintirilor,
potrivite să arate aceeași oră, i-a șoptit Sofian mai târ- când a intrat la ea soacra, întrebând cu voce scăzută:
ziu, lipindu-și obrazul de al Elisabetei. Nu cumva tre- – Dormi, noră?
muri? a prins-o îndată de mână, neputându-și stăpâni – Nu dorm, mamă, am stat de vorbă cu Sofian.
propria mișcare ritmică a trupului. Mireasa nu a putut Unde mai pui că aista din pântece nu-mi dă pace. Îmi
scoate nici un cuvânt și, cu toate că era întuneric, a în- trage câte un picior, de mă cutremură…
chis ochii și s-a cufundat în beznă. De afară, i-a învăluit – Ți se-apropie sorocul, da’ până atunci ian scoa-
acordurile unei hore, iar ei s-au lăsat în voia muzicii, lă și vină până la geam, să vezi ce încă n-ai văzut. Ui-
îmbrățișându-se din nou și căutându-se, sugrumați de tă-te pe cer…, a îndemnat-o Raveica.
emoție, unul pe celălalt. – Vai de mine! s-a speriat tânăra femeie. Ce se
Către dimineață, la ivirea zorilor, au apărut din petrece acolo? Mănâncă vârcolacii luna! Povestea tata
nou, istoviți, printre mesenii chefuiți bine. În urma lor, cândva că ciudățeniile astea de ființe rod din lună și
s-a ivit și soacra cea mare purtând cămeșa miresei dea- pe ea o doare și sărăcuța varsă lacrimi, de ajung până
supra capului și chiuind îndrăcit: la pământ. Cică ar și răcni de durere, numai că nu se
aude până la noi jelania ei. Doamne ferește, poate că
– Cuscră, hăi, să vii încoace, dihăniile cele urâcioase n-or apuca s-o crânțâne de tot
Să dăm cep la poloboace, până îi sare soarele în ajutor! C-așa spunea tata. Soare-
Că mi-i nora floare dragă, le, aflat departe, dă poruncă unor stele s-o scoată din
Cinstea mirelui podoabă! ghearele lor și câteva stele se desprind de la locul ocu-
pat până atunci, apoi aleargă precum telegarii cei mai
Cu adevărat că s-a desfundat vin nou, iar mu- iuți și, când ajung la spurcăciunile cele, trimit săgeți
zicanților li s-a poruncit să nu se oprească din cântat. ascuțite să le scoată ochii. Pe moment, îi orbesc, le ard
Moș Costache a avut dreptate. Răsăritul soarelui i-a gheruțele și le ia foc limba. Numai de-ar ajunge cât de
prins învârtindu-se, de parcă nu s-ar fi ostenit nimeni și iute apărătorii!... Auleu!... Că mi-a venit sorocul, du-
abia atunci au văzut că iarba din ogradă s-a făcut una cu mă degrabă pe pat!
pământul, tropotul picioarelor ridicând valuri de colb Elisabeta a început să se zvârcolească și să geamă,
peste capetele înfierbântate. în vreme ce Raveica a dat să-și frângă mâinile, vorbind
– Noi nu jucăm? a întrebat-o Sofian pe Elisa- de una singură:
beta. – Doamne, ce mă fac? Că n-am moșit nicioda-
– Acum nu pot, nu te supăra…, mai degrabă tă!...
m-aș așeza pe o laiță, să mă hodinesc, l-a rugat. A căzut fulgerată dinaintea Icoanei Maicii
Au stat și au privit nesfârșita chiuială ce părea să Domnului, și-a împreunat palmele, din ochi țâșnindu-i

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 111
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

izvoare sărate, iar biata femeie a răcnit și ea: – Să trăiți cu toții în sănătate, le-a făcut Grigore
– Maică Precistă, ajută-ne și nu ne părăsi la grea potrivită urare, dând peste cap băutura. Strașnic rachiu,
cumpănă!... cum îi și Sofian ca bărbat și pădurar! Și rămâneți cu
S-a ridicat degrabă și s-a repezit la noră, vorbin- bine, îmi îngheață calul pe frigălăul aista.
du-i cu dulceață: – De ce badea Grigore e numai cu o mână? Eu
– Hai, floricică, împinge și tu cât poți de tare, așa l-am apucat, a întrebat nora, încă strângând scrisoa-
că la primu-i mai greu… Măicuța din icoană îi păzește rea la piept.
pe creștinii care i se închină… Elisabetă, să nu-mi faci – Să vedem întâi ce ne zice feciorul, s-a arătat
vreun bucluc aici, în pustietatea asta unde ne-a lăsat nerăbdătoare soacra.
fecioru-meu… Fii tare… și… Eisabeta a desfăcut plicul, cu degetele tremurân-
A luat-o de mână și n-a apucat să spună alte vor- du-i, a dat la iveală o hârtie galbenă pe care literele,
be, pentru că dintr-odată s-a auzit un orăcăit sănătos. cuvintele și rândurile au început să joace, fără ca lehuza
Celelalte au urmat de la sine. Raveica l-a luat în bra- să le poată astâmpăra.
țe pe noul cetățean al pământului, cuvântând, de data – Ei, hai citește cu glas tare, s-aud și eu ce scrie
aceasta cu gravitate: acolo, a îndemnat-o Raveica. Elisabeta a făcut o sforța-
– Ăra… ai făcut un băiat dolofan ș-aista o să fie re să se stăpânească și, după câteva momente de tăcere,
ceva în viață, dacă a venit pe lume în noaptea asta când a dat drumul la voce:
vârcolacii au fost fugăriți. Iată, luna-i întreagă și nevătă- Sărut mâna, mamă, iar ție, nevastă, îți sărut
mată! Să ne trăiască și nici bărbații noștri, cei plecați la obrăjorul precum bujorul.
război cine știe pe unde, să nu moară!... Rău îmi pare că Scrisoarea mea să vă găsească sănătoase, că și eu
n-avem cum să dăm de știre lui Sofian, pădurarul nos- mă aflu întreg și nevătămat în câmpia fără de sfârșit a
tru drag, ce ne-a lăsat aici, departe de hrentuiala lumii Rusiei. Iconița pe care mi-ați dat-o la plecare mi-a fost de
și în paza Sfântului Ioan, către care mă închin acum și mare folos, căci m-a ferit de rele întâmplări. Eu o țin la
îi mulțumesc!... piept și mă rog în fiecare zi. De-o bucată de vreme suntem
cu toții în iad. Bubuie văzduhul și se cutremură pămân-
Femeile n-au mai apucat să-nchidă ochii în
tul. Din camarazii mei cu care am trecut Prutul nu mai e
noaptea aceea, când trosnetul plăcut al lemnelor din nici unul. La ultimul, mai alaltăieri, a venit un șrapnel și
sobă s-au amestecat cu urletul fioros al lupilor. Raveica i-a retezat capul care a căzut chiar lângă mine. Doamne,
a învelit copilul în cele pregătite din vreme, l-a așezat ce spaimă am tras! Părea că încă vrea să-mi spună ceva.
lângă mamă-sa, ea însăși lungindu-se pe partea cealal- Știam că lăsase acasă copil de trei luni și, câteodată, în
tă, mulțumită din calea-afară că toate s-au terminat cu toiul luptei, răcnea că el o să moară și n-o să-și mai vadă
bine. Când s-a făcut dimineață și o lumină orbitoare a copilașul și-o să-l crească tată vitreg. Eu măcar n-aveam la
năvălit în odaie, le-a furat somnul și nu s-au trezit decât ce să mă gândesc, Doar că v-am lăsat singure…
de un glas hârâit de bărbat și bătăi în ușă: Aici Elisabeta s-a oprit din citit din pricină că
– Hei, muierilor, sunteți acasă, ori v-ați dus la i-au dat lacrimile, iar soacra s-a luat repede pe urma
primblare, s-auziți cucul? nurorii, strâmbându-și obrajii.
– Grigore, intră înăuntru, a sărit Raveica, ce-i cu – Bietul de el, n-are habar că i-a venit pe lume
tine, de-ai ajuns până aici?... un ditamai flăcăul, a scâncit Raveica printre lacrimi,
– Ziua bună la dumneavoastră! a vorbit omul ștergându-și ochii și fața cu colțul basmalei.
din nou. O-ho!... aveți gloată, să vă trăiască și-mi pare De tata și de socrul meu nu știu nimic, a relu-
rău că nu-s pregătit de rodin, și-a scos musafirul căciu- at cititul Elisabeta, după ce și-a trecut și ea o mânecă
peste șiroaiele de lacrimi. Pe unul l-au luat la tunuri,
Ă

la. Eu, ce să caut? Au rămas lemne destule pe o văioagă,


iar pe tata-socru l-au repartizat la mitraliere. Dumnezeu
mai la deal, și am venit să iau din ele. Iaca, v-am adus și
să-i înzilească! Nădăjduiesc că o duceți bine și vă sprijiniți
R O Z

o epistolie de la Sofian, Dumnezeu să-l țină în sănătate! una pe alta. V-aș mai scrie, dar se aude huruit de avioane
– Apăi, numaidecât să te cinstesc, să guști și tu de la inamic. Hristos Domnul să vă țină în sănătate, că pe
din rachiul cu niere pregătit de fecioru-meu pentru Eli- aici ne mănâncă gângâniile cele urâcioase.
sabeta când a naște. – Scrisoarea nu-i semnată, a observat Elisabeta,
Femeia a luat plicul și i l-a dat nurorii, turnân- n-a mai avut timp, săracul de el!... Tare greu trebuie să-i
du-i vizitatorului, în vreme ce Elisabeta și-a strâns pli- fie acolo, mereu cu moartea-n față!...
P

cul la sân, ca pe un scump odor. Cum copilul a dat semne de neliniște, mama l-a

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


112 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

luat în brațe să-l hrănească, în-


torcându-se cu spatele, să poată
plânge în voia ei. Raveica a rămas
țintuită locului și a dat și ea dru-
mul la jgheabul cu lacrimi. N-a
durat mult și s-a gândit că nu
face bine, ea trebuie s-o întăreas-
că pe noră, să nu i se amărască
laptele. Mai târziu, a strigat din
nou Grigore și, fără să mai aștep-
te vreun răspuns, a năvălit înăun-
tru, speriat bine.
– Știți, am văzut un lup și,
de nu era calul meu legat, rămâ-
neam pe jos. Norocul meu a fost
că era o dihanie ogărjâtă, de-abia
se ținea pe picioare. Până să-mi
dau sama, am tras o spaimă, soră
cu moartea.
– Numaidecât trebuie să-
ți dau altă stacană de holercă,
să-ți treacă spaima, și-a revenit
Raveica. Și poate ne spui ce mai
e prin Rîșca noastră…
– Noroc și Doamne-aju-
tă! Să vă trăiască flăcăul! le-a
urat omul. Bun rachiu, să le deie
Dumnezeu sănătate la bărbații
care s-au ostenit și care stau sub
gloanțe. În sat, ce să fie? Îi liniște,
doar câteodată vine câte o țipiș-
că și atunci femeile prind a boci,
văietându-se că au rămas vada-
ne. Din bărbați, dacă-s ciung,
am rămas eu, Codruț pe care
l-o reformat și moșnegii. Până și
popa a plecat pe front. Când s-a
prăpădit Ilarion solomonarul, a undeva. Altădată se duce la cimitir și mângâie crucile,
adus femeia lui de la mănăstire un preot bătrân care bolborosind în legea ei:
abia a isprăvit slujba de îngropăciune. Am uitat de co- – Doroftei, tu n-ai să mori!... Aicea-s alții!... Tu
Ă
pii. Aiștia huzuresc. Treabă n-au și la școală nu merg, ai să vii la mine… Eu te aștept, să nu uiți asta!...
dacă învățătorul îi de ceea parte de Nistru, iar muierea Într-o dimineață, a ieșit pe pod cu picioarele
R O Z

lui a șters-o din Rîșca. Am auzit că-i la oraș cu altul, goale și cam dezbrăcată pe frigul ista și a țipat, de s-a
mobilizat pe loc și-și face de cap cu acela, fecior de bo- auzit până departe:
ier care nu mai poate de bine, bat-o s-o bată toți sfinții! – Doroftei, de ce nu mai vii? Ți-ai găsit cumva
Ce să vă mai îndrug? Casandra lui Doroftei și-a pierdut alta? Unde te-ai ascuns, omule? Vai, ce-am să-ți fac eu
mințile după ce i-au dat de știre că i-a căzut bărbatul pe ție când ai să ajungi la mine!
front. Numai ce-o vezi, biata de ea, alergând pe ulițele A luat-o la fugă așa desculță și nu s-a oprit până
P

satului, întrebând pe cei întâlniți dacă nu l-au văzut pe nu i-au ieșit dinainte cele două surori, de-au înhățat-o

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 113
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

de pe drum și au dus-o la căldurică… Iertați-mă, eu de vulpiță. Pe când nunta? Că și tu-mi ești drag!...
m-am luat cu vorba și am uitat că am de făcut drum Peste două zile, a venit maica stareță s-o ia îna-
Ă lung până acasă. Rămâneți cu bine și bogdaproste pen- poi la mănăstire. A ieșit el și a cufurit din gură dinaintea
tru zama de poame cea dulcișoară. bătrânei:
R O Z
– Cum poate să ridice lemne cu o singură mână? – Ce vrei, hoașcă, ce umbli pe drumuri? Vezi că
s-a întrebat Elisabeta. te cată moartea și nu te găsește…
– Muncește de când era băietanaș. Emilia a avut – Dumnezeu să te ierte pentru cuvântul cel
noroc de el. Harnic și cinstit, iar în crâșmă nu l-a văzut prost, i-a răspuns maica. Am venit s-o iau pe maica Se-
nimeni. L-am auzit odată și i-am dat dreptate: rafima. Ea aparține acum Domnului Hristos, Mântu-
– Gologanul meu câștigat cu trudă n-o să în- itorul nostru.
P

groașe niciodată ceafa crâșmarului. – Vezi să nu te mântuiesc eu acuș, c-au să te


– Parcă ziceai c-ai să-mi povestești ce-a fost cu el, scoată alții din ogradă pe brațe! Întinde-o cât n-am pus
și-a adus aminte nora. mâna pe o drughineață! s-a zborșit el mai tare.
– Îs destule de povestit, și-a înnegurat ochii Stareța a făcut asupra lui semnul crucii și, fără
Raveica, uitându-se undeva în depărtare, parcă încer- altă vorbă, a ieșit în drum și a plecat supărată foc.
când să străpungă pereții cabanei cu privirea. E mult Au făcut într-adevăr peste două săptămâni un
de atunci…a dat drumul la povestire soacra. Erau doi fel de nuntă cum n-a mai fost în sat. Părintele n-a vrut
oameni care trăiau într-un bordei sub dâmbac, după ce să-i cunune și bine a făcut, iar omenirea nu prea s-a ară-
le-a ars casa, cică aprinsă de un dușman. Anii au trecut tat dornică să vină în ograda mirelui. Boiandruc nu-și
și Colțosul, eu îi știu numai porecla, cu Pampușca lui, încăpea în piele, iar mireasa cică l-ar fi întrebat atunci:
altă poreclă, s-au trezit că nu i-a blagoslovit Dumnezeu – Chiar îmi luai zilele, dacă îți întorceam spa-
cu nici un copil. După ce-a umblat pe la tot felul de tele?
doftoroaie și a băut nu știu câte zoaie și zemuri, a înce- – Te pomenești că nu-ți vine a crede, a strâns-o
put să dea acatiste la biserică, juruindu-se că, dacă se va el de mijloc. Te striveam ca pe-o gânganie și te dădeam
învrednici să nască, acel copil o să fie dat la mănăstire. Și nadă la peștii din iazul mănăstirii, ori te făceam știmă,
într-o bună zi i-a dat de știre bărbatului că a rămas grea. să-i tot ademenești pe bărbați în împărăția morții.
Ea s-a bucurat, mulțumind Domnului și Măicuței Lui După câteva zile, au izbucnit pe dealul Spătă-
pentru că i-au fost ascultate rugile, iar el a chefuit vreo rești luptele din primul război. Nu mai contenea răpăi-
trei zile, vreme în care s-a luat la clanță cu alți bețivi și tul puștilor și bubuitul tunurilor. Vecinii lui Boiandruc,
a spart capetele celor ce i-au stat împotrivă. Femeia a oameni cu frica lui Dumnezeu, să-i pui la rană, dar cam
născut cu mare ce greu o fetiță și i-a pus numele Silvia. fricoși, au înhămat caii la căruță, au aruncat în coș, la
A crescut-o, i-a făcut toate mofturile, a răzgâiat-o cât repezeală, te-miri-ce și au fugit în pădure. În urmă, Bo-
a încăput și a trebuit să-și țină jurământul. A dus-o la iandruc și cu Silvia lui au intrat în gospodăria acelora și
mănăstire. Asta, cât a fost crudă, a stat cumincioară, iar au furat, lăsându-le casa goală. Când s-au întors vecinii,
maica stareță a călugărit-o, dându-i numele Serafima. au avut ce blestema câteva zile în șir.
Dumneaei învățase cântările bisericești atâta de bine, S-a întâmplat că pe primul copil Silvia l-a năs-
că, atunci când a venit la un hram în sat, a uimit pe cut mort. Al doilea a fost Grigore, venit pe lume fără o
toată lumea cu glasul ei. Doar că ziua aceea i-a fost spre mână, iar la al treilea a dat ortu popii, iar bărbat-său s-a
pieire. A văzut-o un flăcău cu ochi de viezure, cu mus- dus la părintele și l-a repezit, neținând seama că preotul
tăcioară de motan, pălărie ținută pe cap într-o parte adunase pe umeri destui ani și că ducea o viață de sfânt:
și pană de gaiță sub șnur și înfoiat ca un păun. Aista – Popă, de cununat, n-ai vrut să ne cununi, amu
era cel căruia oamenii îi spuneau Boiandruc. Flăcăul a ai să-i faci slujbă de îngropăciune, că, de nu, îți dau
stat la praznic și a mâncat jăratic. La urmă, s-a ridicat, foc la barbă și te trimit și pe tine pe lumea cealaltă,
a ajuns-o până să intre în biserică, a prins-o în văzul auzitu-m-ai?
lumii și i-a hotărât: – Bine, bine a făcut părintele Bogdan, și i-a făcut
– Tu, dacă nu te măriți cu mine, nu mai pleci o slujbă și o cazanie, de-au bocit femeile, câte erau, din
vie din sat! biserică.
– D-apoi, eu ce-am așteptat? s-a uitat la el, ca la Se vorbea pe șoptite că el ar fi dihocat-o, după ce
o alivancă, Serafima, sfredelindu-l totdată cu niște ochi a venit Grigore pe lume.

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


114 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

– Să-mi faci un flăcău întreg, muiere, că-ți pun cordun și s-au îmbogățit peste măsură. Se opreau la
capul pe trunchi și te fac răcitură! a urlat ca un câine crâșma de la ”Doi lei” și dădeau de băut la toată lu-
turbat. mea, dar, înainte de asta, cei aflați acolo trebuiau să
În dimineața zilei de îngropăciune, s-a ridicat le pupe mâna, în frunte cu crâșmarul, bucuros întot-
pe cer, deasupra satului, un soare roș, cum nu s-a mai deauna de câștig. Într-o vreme un băietan s-a ridicat
văzut. Ziceai că-i o vadră de sânge gata să se răstoar- în picioare și le-a zis-o de la obraz:
ne peste omenire. N-a durat mult și din partea cea- – Eu nu mă plec în fața nimărui pe pământ și
laltă i-au ieșit în întâmpinare balauri de nori negri nu beau pe degeaba.
care l-au înghițit cu lăcomie. Și s-a pornit în cer un – Unul ca tine ar trebuie să ne însoțească, l-a
adevărat război, cu fulgere și trăsnete care își înfigeau măsurat din cap până-n picioare bunicul lui Grigore.
ghearele prin grădinile noastre. Părea că acolo, sus, se – Eu nu mă-nsoțesc cu tâlharii! a venit răspun-
dădea o luptă pe viață și pe moarte între două tabere sul, în vreme ce se îndrepta spre ieșire.
ce nu conteneau să se ciocnească de fiecare dată cu – Aista are colți ca la mistreț! a gândit tată-său
furie sporită. Într-o vreme, părea că cerul întreg a luat cu glas tare. Poate îi băgăm cleștele-n gură, i le rupem
foc și peste sat o să-nceapă să cearnă doar cenușă. De și-l facem mielușel.
unde? În loc de șperlă, s-a pornit o vijelie năprasnică, A fost doar o vorbă și nimic mai mult. Istalant,
iar norii fugăriți, când cu scâncet, când cu urlete, și-au rămas cu băiat ciung, a tot încercat să-și găsească altă
desfăcut baierele și au revărsat asupra pământului un femeie, dar n-a mai vrut nici una să intre în gospodă-
adevărat potop. Toată lumea zicea că asta era urmarea ria lui. Grigore a făcut foame, a umblat bătut în câte
păcatului celor doi. O vecină încă adeverea că femeia, feluri, l-a pus la treabă peste puterile lui. După ce-a
bolnavă la pat, i-a cerut lui Boiandruc să-i aducă pe crescut, îi pusese gând rău, numai că Dumnezeu l-a
părintele, că vrea să se mărturisească. El cică a privit-o ferit de o faptă nemernică a lui Boiandruc. Aista avea
ca un berbec și numai nu i-a dat cu coarnele: obiceiul să pună capcane în pădure, la animale. Într-o
– Popă-ți trebuie, piticanie? Lasă, că te mărtu- dimineață de vară, s-a dus să vadă de s-a prins ceva.
risesc eu, de-ai să te-nvârți într-un picior în jurul lui Nu știu cum a fost, s-a auzit o bubuitură și cât pe ce
Scaraoțchi!... să-l coase de stejarul sub care se adăpostise. Un glonț
S-a întâmplat că spre amiază au contenit toa- i-a străpuns fluierul piciorului drept și l-a secerat la
te și chiar a ieșit soarele bucălat și vesel, răsărit parcă pământ. A urlat, s-a zbătut, a rupt din cămeșă, de și-a
atunci dintr-o scăldușcă fermecată. Șuvoaie de apă legat piciorul, apoi s-a târât la vale, suduind în neștire.
alergau prin șanțuri la vale și atunci au dus-o pe biata L-a întâlnit cineva cu căruța și l-a adus acasă. N-a vrut
femeie la biserică. Cât ce a început slujba, afară s-a în- să audă de doctori și nici de altcineva. A pus mâna pe
tunecat și a început iarăși răpăiala adusă de o vântoasă o drughineață și a răcnit că, de se apropie cineva de el,
nebună. Ploua cu găleata și îndesat și n-au putut s-o îi crapă capul. Rana a obrintit, piciorul s-a făcut cât
scoată din biserică decât abia peste vreo două ceasuri. o cofă, iar Boiandruc n-a mai știut de el și a început
Groapa se umpluse cu apă și o broască urâcioasă oră- să vorbească tot felul de parascovenii. A dat musca
căia în mijloc. Femeile își făceau cruce de zor, știind la rană și Boiandruc cel viteaz s-a călătorit pe lumea
bine că la mijloc era lucru necurat. Cineva a fost de cealaltă cu viermii după el și închis în sălaș, că nu se
părere ca bărbații, erau doar patru, să se apuce și să putea apropia nimeni de el, iar Grigore a rămas să
scoată apa cu gălețile și atunci s-a auzit glasul lui Bo- crească singur.
iandruc: – Cumplite întâmplări! s-a trezit vorbind Elisa-
Ă
– Dă-i drumul, n-are decât să se mureze, să li se beta.
strepezească dinții la spurcăciunile de diavoli! – Așa o sfârșesc bărbații hicleni, cei ce nu vor să
R O Z

– Cum poate un om să nu aibă olecuță de ini- știe de Dumnezeu, a încheiat Raveica. Ia, hai să facem
mă? s-a întrebat Elisabeta, uitându-se curioasă la soa- și olecuță de mâncare, că ne-a fi. Poveștile, frumoase
cră. A smomit-o din călugărie și după aceea și-a bătut ori urâte, cum a fost asta cu Boiandruc și ai lui, nu țin
joc de ea. de foame…
– Din pricină că se trage dintr-o viță de tâlhari.
Bunicu-său și tată-său au fost hoți la drumul mare. Pe Din romanul, în pregătire, Vremuri maștere
P

mulți i-au prădat la vremea lor, au făcut comerț peste

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 115
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

CO ORDONATE BUCOVI NENE Ion FILIPCIUC Centenar cu bucovineni

C um s-a văzut, cu îndestulă întristare, în


anul 2018, instituțiile culturale din marile
orașe, în frunte chiar cu guvernul României, au fost
Sibiu și Bârlad, cu articole și studii medicale tipărite
prin ziare și reviste, redactor la „Coordonate bârlăde-
ne”, autor de piese de teatru (Opriţi-l pe Dik Waring,
luate prin surprindere de anvergura desăvârșită a cen- Fiare şi oameni, Transplantul, Vagonul de clasa I, Vâlvă-
tenarului Marii Uniri. taia, Turbinca lui Ivan, Întoarcerea lui Tomiţă), dintre
O blândă și nevinovată curiozitate mă împinge care unele s-au jucat pe scena Teatrului „V. T. Popa”,
să văd cât ar putea cuprinde un centenar al bucovine- din Bârlad, cu proză rămasă în manuscrise, precum
nilor mai de seamă, cuveniți a fi omagiați cu pricina romanele: Cuţitul de aur, 505 p. dactilo A4., Minciu-
nașterii lor în crângul anului 1920. Și într-o aseme- na, 415 p. dactilo A4, Sabina şi prietenul ei Kik, 130
nea ispravă ne poate ajuta vârtos Enciclopedia Buco- p. dactilo A4, Cetatea de la Cernauca, Istoria roman-
vinei, realizată în mulți ani de trudă și spor de către țată a Bucovinei (dimensiune ?), și două volume de
Emil Satco și Alis Niculică (și Elena Pintilei, Adriana poezii Şi despre dragoste şi Tot despre dragoste. Roma-
Chindriș și Bogdan Niculică) Enciclopedia Bucovi- nul Ce vină avea săracu’ Stalin, 520 p. dactilo A4, se
nei, Personalități, localități, societăți, presă, instituții, află pregătit pentru tipar de ing. Mircea Irimescu din
Muzeul Bucovinei Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. Rădăuți, încât centenarul nașterii sale îl poate omagia
G. Sbiera”, Editura Karl A. Romstorfer, vol. I-III, Su- postum, căci scriitorul a decedat în ziua de miercuri,
ceava, 2018. 26 aprilie 1999, în Bârlad.
Și primul dintre împricinații acestui centenar
pare să fie: PAUL CELAN [Paul Antschel], născut în ziua
YITZAK ARTIZI, născut în ziua de dumini- de marți, 23 noiembrie 1920, în Cernăuți, din părin-
că, 14 noiembrie 1920, în Siret, cu studii în orașul ții Frederica și Leiba Antschel, cu studii la școli din
natal și la Cerrnăuți, unde a debutat cu o poezie în orașul natal, cu versuri scrise în limba germană, cu un
revista „Iconar” (1937), trece apoi la Colegiul evreiesc sejour la Tours, Franța (1938), întorcându-se după un
din București (1940), absolvent al Facultății de Drept an în România, unde studiază limba franceză la Uni-
și Economie de la Universitatea din Tel Aviv (după versitatea din Cernăuți (1941-1942) și, după raptul
1940), cu merite în organizarea imigrației clandestine sovietic și o recluziune într-un lagăr de muncă forțată
a evreilor în Palestina (1944-1946), stabilit în Israel și la Buzău (1942-1944), împovărată cu tragedia morții
implicat în activități publice, politice, culturale, au- părinților săi în Transnistria, absolvind cursurile de
torul cărții Biografia unui sionist, (traducere în limba limba engleză (1944-1945), după care se așează la Bu-
română de Smaia Avnu, Ed. Hasefer, 1999, 350 p.), curești, unde își reîntâlnește prietenii (Al. Philippide,
președinte al Comisiei parlamentare pentru acordarea Petre Solomon, Nina Cassian, Vladimir Colin) și pu-
titlului Drept între Popoare, cetățean de onoare al ora- blică un volum de versuri în limba germană, traducă-
șului Siret, decedat în ziua de miercuri, 17 septembrie tor (din Marx, Bakunin, Lermontov și Esenin, angajat
2003, la Tel Aviv. la Editura Cartea Rusă. Cu versuri originale în limba
română și germană – „lirică abstractă și metaforică”
ȘTEFAN-GHEORGHE BUCEVSCHI, năs- –, pleacă în 1947, la Viena, de unde ajunge la Paris și
cut în ziua de sâmbătă, 17 aprilie 1920, în Sadagura, acolo obține licența în litere.
din părinții Ana (născută Rossignon) și Dimitrie, cla- Are bucurie să-și vadă o parte din versuri pu-
sele primare în Vijnița, unde tatăl său era directorul blicate – Der Sand aus den Urnen (Nisipul din urne),
liceului, cu studii secundare în Liceul „Aron Pumnul” Viena, 1948, 61 p.; Mohn und Gedächtnis (Mac și
din Cernăuți, superioare la Facultatea de Medicină memorie), Stuttgart, 1965, 79 p. și Von Schwelle zu
din Cluj (evacuată la Sibiu în 1940-1944), medic la Schwelle (Din prag în prag), Stuttgart, 1955, 68 p –,
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
116 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

care i-au fost încununate cu câteva prestigioase pre- Photografique, și onorat ca membru și președinte al
mii: Premiul literar al orașului Bremen (1958), Pre- multor jurii ale concursurilor de artă fotografică.
miul „Herder pentru literatură” și Premiul „Georg A decedat în ziua de marți, 13 noiembrie 1984,
Büchner” pentru poezie (1960). în București.
Poemul său Todesfuge (Fuga morții) rămâne un
ferpar care bântuie lumea precum un stindard „me- ADRIAN FOCHI, născut în ziua de marți, 26
mento mori” împotriva crimelor comise în vertijul octombrie 1920, în Cernăuți, din părinții Olimpia
unor ideologii dictatoriale, precum nazismul și comu- și Silvestru, intelectuali, elev în clasa de aplicație din
nismul. Școala Normală (1926-1930) din orașul natal, șef de
Se sinucide, aruncându-se de pe un pod, în promoție la Seminarul Pedagogic Universitar (1930-
Sena, la Paris, în ziua de miercuri, 20 aprilie 1970. 1938), student la Facultatea de Filosofie și Litere din
Cernăuți (1938) și de filologie la Universitatea din
VALERIU CIMPOEȘ, născut în ziua de joi, București (1940-1946), asistent universitar la aceeași
18 octombrie 1920, în Udești, din părinții Suzana și facultate (1946-1947), profesor secundar la Râșnov
Alecu, cu studii la Școala normală din Roman (1934- (1947-1948), la Conțești-Răcari (1948-1950), la o
1938) și din Bârlad (1942), bacalaureat la Liceul școală profesională din București (1949-1952), docu-
„Aron Pumnul” din Cernăuți (1943), Școala militară mentarist la Institutul de Folclor (1957-1964), cer-
de ofițeri (1942-1944), luptător pe frontul de Vest, cetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene (din
absolvent al Facultății de Drept din Iași (1948), func- 1964), redactor la revsita „Demos” (Berlin), la Biblio-
ționar și profesor la un liceu din Timișoara, avocat grafia internațională de etnografie și folclor, cercetător

B U C O V I N E N E
apoi la București (1954), publicând povestiri prin principal la Institutul de Cercetării Etnologice și Dia-
reviste, deținut politic, debutează în volum cu pro- lectologice din București (1975-1982), colaborator la
ză scurtă, Poveste cu gramofon, 1968, 184, p., și în- publicații de etnografie și folclor din țară și peste ho-
tocmește o monografie a satului natal, Cartea satu- tare, doctor în filologie la Universitatea din București,
lui meu. Udeștii de pe Suceavă, 1996, 224 p.; Cireșul cu teza George Coșbuc și creația populară (1970), autor
amar. Povestiri din Udești, 2007, 214. Nu știm unde al monumentalei ediții Miorița, Tipologie, circulație,
și dacă mai trăiește... și ar fi o minune să-l felicităm cu geneză, texte, Editura Academiei R. P. R., București,
prilejul centenarului. 1964, 1107 p. [după o tergiversare de șapte ani în re-
dacție), încununată cu Premiul „B. P. Hasdeu” al Aca-
MIHAI DAN-CĂLINESCU, născut în ziua de demiei R. S. R. (1966) și Medalia „Meritul științific”
joi, 5 februarie 1920, în Cernăuți, din părinții Grație- (1966)]; Recherches comparé de folklore sud-est européen
la (n. Călinescu) și Gheorghe Dan, nepot al preotului (1970, 340 p.), Coordonate sud-est europene ale bala-
și istoricului Dimitrie Dan, înfiiat apoi de Aurel Mo- dei populare românești (1975, 271 p.), Datini și eresuri
rariu, cu studii la Liceul „Aron Pumnul” și Faculta- populare la sfârșitul secolului al XIX-lea (1976, 392 p.),

C O O R D O N A T E
tea de Drept din Cernăuți, cu licența la Facultatea de Estetica oralității. Studii (1980, 316 p), Miorița, Tex-
Drept din București (1942), avocat în Craiova (1944- te poetice alese (1980, p. 214), Femeia lui Putiphar
1984), fotograf profesionist, maestru al portretului, (K 2111), Cercetare comparată de folclor și literatură
publicând fotografii artistice în ziare și reviste, alcă- (1982, 325 p.), Paralele folclorice. Coordonatele cultu-
tuind albume: Craiova 500 (1975); Doljul în imagini, rii carpatice (1984, 325 p.), Cântecul epic tradițional
Craiova (1973), Parcul Poporului – Craiova (1970) al românilor. Încercare de sinteză (1985, 516 p.), Va-
și ilustrând cartea Memoria Băniei de Mircea Pospai lori ale culturii populare românești (vol. I, 1987, 523
(1982), apoi Craiova – Ghid (1982); participant la p., vol. II, 1988, 521 p.), precum și ediția J. U. Jarnik,
171 expoziții naționale și 38 internaționale (Franța, A. Bârseanu, Doine și strigături din Ardeal (studiu in-
Anglia, Germania, Singapore, Brazilia, Hong-Kong, troductiv, inedite, note și variante), 1968, 968 p. sau
Ceylon, Canada, Bulgaria, Ungaria, URSS ș.a., încu- Bibliografia generală a etnografiei și folclorului româ-
nunat cu diferite premii și medalii, cu titlu de artist nesc. 1800-1891 (vol. I, 1968, 739 p.) și 1892-1904,
de către Excelence Fédération Internationale d’Art (vol. II, 2002, 704 p.), lăsând posterității un proiect

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 117
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

uriaș, care încă așteaptă să fie dus la bun sfârșit. natală (1927-1937), studii superioare la Faculatea
Fără să-și mai poată revedea frumosul oraș bu- de istorie de la Universitatea din Kiev (1937-1942,
B U C O V I N E N E covinean în care s-a născut, savantul Adrian Fochi se apoi la Academia militară din Tașchent (mai 1942-ia-
stinge din viață în ziua de sâmbătă, 5 octombrie 1985, nuarie 1943), ofițer în Armata Roșie și luptător pe
la București, unde va fi incinerat conform dorinței front (1942-1945), laborant la catedra de Istorie a
testamentare. R.S.S.U., la Universitatea din Kiev (1946-1949),
lector, conferențiar și profesor universitar, doctor în
SAMUIL I. GOLDENBERG, născut în ziua istorie, la aceeași instituție, cu teza Lupta antifeuda-
de luni, 14 iulie 1920, în Cernăuți, cu studii secun- lă a țăranilor din Ucraina în anii 60 ai secolului al
dare în orașul natal, superioare la Facultatea de Isto- XVII-lea, (1953), abilitat cu studiul Bucovina de Nord,
rie și Filosofie de la Universitatea din Cluj, cecetător Rusia și Ucraina în secolul al XIX-lea – începutul al XX-
științific la Institutul de Istorie și Arheologie al Aca- lea: relații economice și social-politice (1980), cu o
demiei Române din același oraș, asistent (1948), lec- revenire nostalgică în ținutul natal, profesor la catedra
tor (1956) și conferențiar (1970) la catedra de Istorie de Istorie a Ucrainei, de la Universitatea din Cernăuți
Universală a Facultății de Istorie de la Universitatea (1990-1999).
din Cluj, cu lucrări de istorie economică românească Alte amănunte biografice nu avem și ar fi o sur-
C O O R D O N A T E

– Clujul în secolul al XVI-lea. Producția și schimbul de priză ...academică să poată fi felicitat de bucovineni
mărfuri (1958, 451 p.) – și universală – Crestomație cu prilejul împlinirii unui veac de viață.
de istorie universală medie (coautor, Partea I. Evul me-
diu timpuriu, 1970, 304 p.), Epoca marilor descoperiri SOFIA IONESCU, născută în ziua de marți,
geografice (coautor, 1971, 440 p.), Columb. Omul și 20 aprilie 1920, în Fălticeni, din părinții Maria și
faptele (1973, 223 p), iar în colaborare în seria Do- Constantin Ogrezeanu, cu studii secundare la Liceul
cumenta Romaniae Historia, C. Transilvania, vol. X de fete din Fălticeni (1931-1937) și Școala centrală
(1351-1355, 1977. XLIII+461 p.)) și vol. XI (1356- de Fete „Maria Brâncoveanu” din București (1937-
1360, 1981, LXIV+660 p.), implicat în organizarea 1939), studii superioare la Facultatea de Medicină din
Muzeului Bruckental și a Muzeului de Istorie din București (1946), iar, în urma specializării în neuro-
Cluj-Napoca, autor al numeroaselor studii în reviste chirurgie, va lucra vreo 40 de ani la Clinica Spitalu-
de profil din țară și străinătate. lui „Dr. Gh. Marinescu” din București, operând mii
S-a stins din viață în 1995, probabil în Israel. de pacienți cu tumori cerebrale și la măduva spinării,
fiind cea dintîi femeie neurochirurg din România și
NARCIS GRĂDINARU, născut în ziua de între primele din lume. A fost autorea unei premie-
sâmbătă, 28 februarie 1920, în Horodnicu de Jos, din re mondiale în medicină, cu operația de Hematom
părinții Melania și Ion, cu studii gimnaziale în satul intercerebral profund (1968), cu studii de specialita-
natal, medii nu se știe unde, licențiat însă al Facultății te tipărite în reviste științifice din țară și străinătate,
de Agronomie din Cluj-Timișoara (1949), cu cerce- precum „Revue Roumaine de Neurologie”, „Acta
tări agronomice în ameliorarera cartofului, crearea Chirurgica Belgica”, „Journal de Chirurgie”, onorată
soiului de cartof timpuriu „Sucevița” și de porumb cu 12 diplome și 7 medalii (1957-2003) și înfățișa-
„Hângănesc de Suceava”, publicând articole și studii tă cu entuziasm în presa din țară și peste hotare. Va
în reviste de specialitate în „Analale Institutului de muri încununată cu laurii unei profesiuni izbăvitoare
Cercetări Agricole”, „Cercetări agronomice în Mol- de suferințe, în ziua de sâmbătă, 21 martie 2008, în
dova” ș. a. București.
Nu cunoaștem anul morții, ci doar locul dece-
sului sau al înmormântării, în Rădăuți. PLATON KORNYLIAK, născut în ziua de
luni, 6 septembrie 1920, în Stebne, Câmpulung pe
IVAN HRYȚENCO, născut în ziua de luni, Ceremuș, județul Rădăuți, într-o familie de poloni,
10 mai 1920, în Nechvoroșci, raion Corsuni-Șevcen- cu studii liceale la Blaj (1939) și teologice la Roma,
co, regiunea Cercasî, cu școală primară în localitatea cu doctorat în teologie și psihologie, hirotonit preot

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


118 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

în 1945, după care ajunge în S.U.A., preot în Phila-


delphia (1948), și, revenit apoi în Europa, este numit IOAN MINTEANSCHI, născut în ziua de

B U C O V I N E N E
de către Papa Ioan al XXIII-lea, exarch al ucrainenilor joi, 24 iunie 1920, în Sadagura, probabil într-o fa-
catolici din Germania (1959) și ridicat la rangul de milie poloneză, școala primară în localitatea natală,
episcop; membru al Congresului Episcopilor, a spri- cu studii secundare la Liceul „Mitropolitul Silvestru”
jinit ridicarea unor biserici catolice și a catedralei din (1933-1937) și „Marele Voievod Mihai” (1937-
München, a editat hebdomadarul „Christliche Stim- 1940), bacalaureat la Liceul „Aron Pumnul” (1942)
me”, unica publicație catolică europeană în limba din Cernăuți, student la Facultatea de Științe (Biolo-
ucraineană. În 1995 și-a cerut suspendarea din func- gie) la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, întrerupte
ția sacerdotală iar în ziua de miercuri, 1 noiembrie pentru a urma Școala de ofițeri de rezervă din Bacău,
2000, a trecut la cele veșnice, în orașul München. luptător pe frontul pentru eliberarea Transilvaniei de
sub ocupația hortistă, cu studiile universitare reluate
MARION LANG, născută în ziua de vineri, (1945) și licența în 1948; profesor la Școala Tehni-
20 februarie 1920, în orașul Suceava, scriitoare sem- că Viticolă din Huși, cu reușite în crearea de hribizi
nând cu pseudonime Marion Gredu sau Ida Bernard, de tomate, profesor la Liceul nr. 1 din Bârlad (196-
stabilită la Köln, reporter, critic literar, traducătoare 1967), cercetător principal la Grădina Botanică din

C O O R D O N A T E
din română și franceză în limba germană, autoarea Iași (din 1967), colaborator la reviste de profil știin-
romanului Das Lügenbanuer. Roman von drüben, țific precum „Știință și tehnică”, „Fizică și chimie”,
München, 1971, 247 p., remarcată în enciclopedia „Magazin”, „Veac nou” din țară și „Nașe Slovo” din
Bildende Kunstler und Autoren, Düsseldorf, 1983. Varșovia, autorul unui bogat studiu Plante comestibile
Alte amănunte despre biografia și opera ei literară sau și medicamente din flora spontană, încununat cu titlul
aprecierile de care s-a bucurat urmează să le culegem „Profesor cu distincție” (1975). Alte referințe biogra-
din istoria literaturii germane. fice sau științifice ne lipsesc.

FERDINAND MICHITOVICI, născut în TUDOR MORARIU, născut în ziua de mier-


ziua de marți, 14 septembrie 1920, în Vatra Dornei, curi, 12 mai 1920, în Cernăuți, din părinții Teofila și
într-o familie cu numele Fritsche, cu studii secunda- Alexandru, cu studii secundare în orașul natal, studii
re la Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldo- superioare la Facultatea de Silvicultură, Institutul Po-
venesc, studii superioare la Facultatea de Fizică de litehnic din București (1944), inginer șef la Ocolul
la Universitatea din Cernăuți și specializare UFA în Silvic din Hunedoara și Orăștie, inginer la Institutul
Germania. Economist la ICIL Vatra Dornei și Fabrica de Proiectări Silvice și Casa Autonomă a Statului, in-
de lapte praf „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc, ventator cu o Formulă pentru stabilirea cantităților de
fotoreporter, colaborator la publicații din țară și la re- semințe de semănat în pepiniere (brevet, în 1960), pro-
vista germană „Signal”, prezent în expoziții de foto- fesor de liceu (1962-1980), colaborator cu articole și
grafie, a realizat și filme documentare de scurt metraj, studii la „Revista pădurilor”, „Muncitorul forestier”,
precum Cronică în lut (cu meșterul Constantin Coli- „Steagul roșu” ș. a., autorul lucrării Metode active în
baba din Rădăuți), Lemnul, frate cu românul (despre predarea topografiei (1975).
Exploatarea Forestieră din Dornișoara), Codrul de la Nu știm dacă, unde și când a trecut în lumea
Slătioara, Rapsodul Sidor Andronicescu, Poftiți la noi, celor drepți.
în Bucovina (comentariu de Dragoș Vicol), premiate
la diferite concursuri ale cineamatorilor din România, ȘTEFAN MUNTEANU, născut în ziua de
unele prezentate de Televiziunea Română sau pe ecra- duminică, 18 aprilie 1920, în Plaiul Cosminului, ju-
ne în diferite cinematografe din țară, a propus și fon- dețul Cernăuți, din părinții Maria și Gheorghe, cu
dat Festivalul Cineamatorilor „Toamna la Voroneț”, școală elementară în satul natal, studii secundare la
în orașul Gura Humorului. Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți (1934-1940) și
Decedat în ziua de duminică, 18 februarie Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1940-1941),
1991, în Câmpulung Moldovenesc. debut literar în revista „Miorița” (Cernăuți, 1940),

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 119
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

după care urmează facultatea de Litere și Filosofie de GEORGE SIDOROVICI, născut în ziua de
la Unversitatea din Iași, apoi profesor de limbă ro- vineri, 13 februarie 1920, în Frasin, județul Sucea-
mână și latină la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din va, din părinții Leopoldina și Onisim, țărani; studii
Rădăuți (1945-1946), „Mihai Viteazul” și „Horia, secundare la Școala Normală din Cernăuți (1939), în-
Cloșca și Crișan”, Alba Iulia (1946-1957), director vățător în satul natal (1942-1944), debut cu proză și
al Liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia (1957- colaborări în „Bucovina literară” (1943) din Cernăuți;
1959), lector universitar (1960), la Universitatea din învățător în Bașcov, județul Dolj (1944-1945), sau
Timișoara, unde susține și teza de doctorat Probleme în Gura Humorului (1961-1965), redactor la ziarul
ale cercetării stilului, cu specială privire la expresivitatea „Zori noi”, Suceava (1965-1971), colaborator la „Ro-
poetică (1968), conferențiar (1969), profesor univer- mânia liberă”, „România literară” sau „Iașul literar” și
sitar (1971), la aceeași instituție, lector detașat la Uni- în antologii sucevene, cu reportaje și proză scurtă, din
versitatea din Viena (1974-1978), și profesor consul- care apoi alcătuiește volumele Luceferii de sub grindă
tant (1985-2010) la Universitatea din Timișoara. (1950), Inima gospodăriei (1951), Învățătoarea (1951,
Bibliografia acestui filolog bucovinean este 62 p.), Tinerețe (1953, 80 p.), Păpușoii (1955, 52 p.),
împresionantă: Introducere în filologia română (1967, Suceava. Îndreptar turistic (1964, 96 p.), Oameni și
...), Istoria limbii române literare (secolele al XVI-lea – munți. Fișe pentru o monografie a munților (repor-
al XVIII-lea) (1972, 291 p.) Stil și expresivitate poetică taje, 1972, 155 p.), Pădurea de dincolo (nuvele, 1974,
(1972, 280 p.), Lingvistică generală (1973), Introdu- 144 p., cu o reeditare postumă, 2006, 214).
cere în istoria limbii române literare. Epoca modernă ( A decedat intempestiv în ziua de joi, 9 decem-
1974, 200 p.) și Epoca contemporană (1974, 222 p.), brie 1976, în Suceava.
B U C O V I N E N E

Limba română artistică (1981, 272 p.), Scrisori vieneze


(1992, 315 p., cu o ediție revăzută, Scrisori din Vin- CRISTOFOR I. SIMIONESCU, născut în
dobona, 2002, 391 p.), Introducere în stilistica operei ziua de sâmbătă, 17 iulie 1920, în Dumbrăveni, Su-
literare (1995), Studii de lingvistică și stilistică (1998, ceava, din părinții Lucreția și Ioan, clasele primare în
333 p.), Cuvânt și cultură. Însemnări pe marginea cul- satul natal, studii secundare la Liceul „Ștefan cel Mare”
tivării limbii (2000, 245 p.), Scrieri alese (2003, 270 din Suceava (1931-1933) și Iași (1933-1939), studii
p.), Lingvistică și stilistică (204 p.) Limbă și cultură superioare la Facultatea de Chimie din Școala Poli-
(2006, 204 p.), Pagini de memorial, ed. a II-a revăzută tehnică „Gh Asachi” din Iași-Cernăuți (1939-1944);
(2007, 146 p) doctorat cu teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor
Ca să nu mai însemnăm și cele șapte volume, vegetale indigene, Iași, 1948, asistent (1944-1948),
între care Crestomație românească, realizate în colabo- conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră
rare cu alți lingviști, sau cursurile universitare pentru (din 1952), director de studii (1948-1951), prorector
îndrumarea studenților în filologie, poetică și stilisti- (1951-1952), rector (1954-1976), fondator și șef al
că. A editat cartea lui Dumitru Nimigeanu, Însemnă- secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) la
C O O R D O N A T E

rile unui țăram deportat din Bucovina, (1993, 175 p.) Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iași; director
și a tradus din poezia lui Rainer Maria Rilke, Gedich- general în Ministerul învățământului (1953-1954),
te. Poeme, Ediție bilingvă, îngrijită de Simion Dănilă, directorul Institutului de Chimie Marcomoleculară
Timișoara, 2009, 108 p. „Petru Poni”, Iași (1970-2000); inginer chimist și pu-
Între distincțiile cu care a fost onorată această blicist, membru corespondent (2 iulie 1955) și titular
râvnă filologică se cuvin menționate Medalia Muncii (21 martie 1963) al Academiei R. P. R., vicepreședinte
clasa a III-a (1957), Premiul „B. P. Hasdeu” al Aca- al Academiei R. S. R. (1974-1990); președinte al Filia-
demiei R. S. R. (1972), Medalia Jubiliară și Diploma lei Iași a Academiei R. S. R. (1963-1974 și din 1990);
„Opera Omnia” (Timișoara, 2010). președinte de onoare al Societății de Chimie din Ro-
S-a stins din viață împăcat cu satisfacțiile unei mânia (din 1993), contribuind la dezvoltarea chimiei
munci rodnice, în ziua de miercuri, 7 martie 2012, la organice și macromoleculare, a chimiei lemnului și
venerabila vârstă de aproape 92 de ani, în Timișoara. stufului, a tehnologiei celulozei, a chimiei polizahari-
delor, a tehnologiei hîrtiei, sintetice și semisintetice,

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


120 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

cu proprietăți speciale; autor al teoriei conducției în de sâmbătă, 25 septembrie 1920, în Sucevița, din pă-
compușii organici, cercetări în domeniul copolime- rinții Iustina și Ioan, cu clasele primare în satul natal,
rizării, inițiatorul studiilor în sinteza polimerilor prin studii secundare la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
metode ionice pe cale electrochimică. din Rădăuți (940-1943) și bacalaureat la Cernăuți
A colaborat asiduu la publicații științifice din (1943), unde va debuta în „Bucovina literară” (1943),
țară – „Memoriile Secțiilor Științifice ale Academiei studii superioare la Facultatea de Litere a Universită-
Române”, seria IV-a – și de peste hotare: „Polymer ții din Cluj (licență în 1947), doctorat cu teza Ioan
Journal” (Japonia), „Comptes-Rendus” (Paris), „Die Popovici Bănățeanul, la Universitatea din București
Makromolekulare Chimie” (Germania), „Journal of (1957), îndrumător G. Călinescu; profesor de liceu
Thermal Analysis” și „Journal of Polymer Science” la Dej, redactor la „Almanahul literar” din Cluj, cer-
ș. a. A fost coautor al volumelor: Chimia lemnului cetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G.
(1964, 239 p.) Chimie macromoleculară, vol. I-II Călinescu” din București, lector la Universitatea din
(1964, 382+341 p.), Chimia stufului (1966, 304 p.), București, bibliotecar la Biblioteca Centrală Universi-
Mecanochimia compușilor macromoleculari (1967, 344 tară din București, cercetător științific la Muzeul Lite-
p.), Funcționarea compușilor macromoleculari (1969, raturii Române din București, șef de secție la Centrul
292 p.), Chimia lemnului în România. Plopul și salcia de Informare și Documentare al Academiei Române,
(1973, 299 p.), Chimia algelor marine (1974, 211 p.), redactor-șef la „Buletin de informare științifică” și
Polimerii biocompatibili și biologic activi (1980, 480 „Revista de referate și recenzii” (București), director
p.), Poliacetilene (1987, 280 p.), Implicații bioenerge- al Centrului de studii despre Bucovina din Rădăuți
tice ale coloranților (1988, 208 p), precum și a unei al Academiei Române (1992-2007), director al pu-

B U C O V I N E N E
serii cărții propria manu de Gânduri (vol. I, 1978, blicației „Septentrion”, editată de Societatea pentru
108 p.; vol. II, 1983, 216 p.; vol. III, 1993, 283 p.; Cultura și Literatura Română în Bucovina (Rădăuți),
vol. IV, 1996, 140 p.; vl. V, 1999, 244 p.), sau eseuri colaborator la diferite publicații precum „Bucovina
în Originea vieții (1983, 107 p.). Distins cu peste 30 literară”, „Glasul Bucovinei”, „Transilvania”, „Vatra”,
de ordine și medalii românești și străine, Premiul de „Familia”, „Manuscriptum”, „Caietele Eminescu”,
Stat (1952), Medalia de Aur a Societății Americane de „Viața Românească” ș. a., onorat cu titlul de membru
Chimie (1976), Om de știință Emerit, Profesor Uni- al Academiei Internaționale „M. Eminescu” din India,
versitar Emerit ș.a., savantul Cristofor I. Simionescu al Institutului Internațional „M. Eminescu” din Chi-
s-a stins din viață în ziua de luni, 6 august 2007, în șinău, al Uniunii Scriitorilor din România, al Socie-
Iași. tății Scriitorilor Bucovineni și Membru de Onoare al
Academiei Române (2001), cu premii – „Lucian Bla-
ZENOVIA ȚÂMPĂU, născută în ziua de vi- ga” al Academiei Române (2012), cu distincția Doc-
neri, 5 noiembrie 1920, în satul Sadova, județul tor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”
Câmpulung, din părinții Elisabeta (născută Surpat) și din Suceava (2008) și al Universității „Lucian Blaga”

C O O R D O N A T E
Ilie, orfană de amândoi părinții la 15 ani, după căsă- din Sibiu, cu titlul de Cetățean de onoare al comunei
torie se stabilește în Pojorîta, unde a fost descoperită Sucevița, al municipiului Rădăuți și al comunei Șiria
de etnologul Constantin Brăiloiu (1935) și înregistra- (Arad).
tă cu piese din repertoriu pentru Arhiva Națională de Având o vastă operă – beletristică: Schimb de
Folclor; prezentă în festivaluri și concursuri folclorice, experiență (1952, ....p.), Moară fără stăpân (1953) Su-
înregistrată pe discuri „Electrecord”, alături de sora sa, biect de nuvelă (1956,.... p.), Foc în satele de sub munți.
Maria Surpat (1978), sau pe discul Antologia muzi- Poeme și proze (2012, 347 p.), istorie și critică litera-
cii populare (E. P. C. 10.538) și cu texte folclorice în ră: Ion Popovici Bănățeanul (1959, 216 p), G. Coșbuc.
cartea editată de prof. Viorica Cernăuțeanu, Pojorâta. O privire asupra operei literare (1967, 182 p), Ioan Sla-
Izvoare de trănicie, 2012. A decedat în ziua de luni, 5 vici și lumea prin care a trecut (1968, 619 p.) Ion Agâ-
ianuarie 2015, în satul natal. rbiceanu (1970, ...p.) Ion Agârbiceanu. Bibliografie
(1974, XLII+618 p.) Lucian Blaga. 1895-1961. Bibli-
DIMITRIE VATAMANIUC, născut în ziua ografie (1977, LI+762 p.), Caietele Eminescu. Mitolo-

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 121
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

gie și document. (1998, 100 p.), Lucian Blaga. Con- 103 p.), Ctitorie în albastru (1972, 124 p.), Voievod de
tribuții documentare... (1998, 262 p.), Tudor Arghezi. stea (1973, 85 p.), Poemele de-acasă (1977, 88 p.), Ar-
B U C O V I N E N E 1880-1961, vol I, Opera (2005, XLVIII+868 p), vol. boroasa (1978, 104 p.), Poeme sub drapel (1979, 110
II. Repere critice și corespondență (2005, 650 p.); p.), Sonete (1983, 56 p.), Muguri sub gloanțe și flamuri
Bucovina între Occident și Orient. Sudii și documen- (2012, 156 p);
te. (2006, 685 p.), Convorbiri sub scara cu îngeri (cu - povestiri – Roiul de aur (1951, 64 p.), Se ri-
Constantin Hrehor, 2010, 406 p), Eminescu în ediții sipește negura (1952, 42 p.), Huțulca (1953, 32 p.),
integrale (2013, 235 p.) și numeroase ediții îngrijite, Povestiri la umbra cetinii (1961, 91 p.), Drumuri ostă-
între care se disting M. Eminescu, Opere, coordonate șești (1962, 168 p.), Cicatricea (1963, 152 p.), Povești-
vol. VII (1977, 468 p.), vol. IX (1980, 882 p.), vol. le pădurii (1965, 60 p.), Flăcări în Vest (1966, 206 p.),
XI (1983, 628 p.), vol. XVI (1984, 856 p.), și vo- O poveste cu povești (1967, 23 p.), Aventurile lui Țâncu
lume de autor: Publicistica lui Eminescu. 1870-1877 Năzdrăvanu (1971, 128 p.), Țară și scut (1972, 92
(1985, VIII+416 p.), Eminescu. Jurnal al formării... p.), Drumul spre Mai (1975, 160 p.), Cerbul singuratic
(1988, 375 p.), Eminescu. Contribuții documentare (1979, 256 p.);
(1993, p.), Eminescu și Transilvania (1995, 239 p.) - romane – Valea fierului, vol. I (1953, 194 p.)
M. Eminescu, Basarabia, pământ românesc samavolnic și vol. II (1959, 326 p.), În munții de miază noapte
C O O R D O N A T E

răpit (1997, 208 p.), M. Eminescu, Sfântul Pământ al (1959, 326 p.), A doua tinerețe (1960, 136 p.), Omul
Transilvaniei... (1997, 223 p.), M. Eminescu, Româ- de la ora 13 (1964, 214 p.), Camera 210 (1969, 228
nii din afara granițelor țării și unitatea spirituală națio- p.), Nopțile dinspre ziuă (1970, 224 p.);
nală (1998, 239 p.) – cărturarul Dimitrie Vatamaniuc - teatru – A doua tinerețe (1961, 69 p.), În în-
și-a împlinit menirea sub raza Luceafărului tutelar. tâmpinarea soarelui (1964, 44 p.), Cântec deasupra
A murit în ziua de miercuri, 4 iulie 2018, în apelor (1973, 122 p.);
București. - reportaje – La poalele Ceahlăului (1953, 31
p.), Însemnări de călătorie prin Țara de Sus (1956,
DRAGOȘ VICOL, născut în ziua de miercuri, 53 p.), Dulcile și ciudatele aventuri ale unui reporter
6 iulie 1920, în Cacica, din părinții Veronica (n. Co- (1981, 324 p.), Satul cu oameni frumoși (1975, 166
țușchi) și Emilian, cu școală primară în satul natal și p.);
Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, debut cu - scenariu cinematografic – Râpa Dracului (în
proza Scrisoare din Rădăuţi, în ziarul „Suceava”, an I, colaborare cu Radu Viorel, 1956, 120 p.);
nr. 13, 17 ianuarie 1939, și, apoi, editorial cu placheta - eseuri – Între Sinaia și Sinai (2015, 390 p.),
Muguri (1940, 32 p.), după care colaborează spornic Bătrânul și livada (1973, 312 p.), Pasărea Phoenix
la „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Miorița” (1976, 384 p.), Hoții Prutului (1991, 100 p.), Răz-
din Cernăuți, student la Facultatea de Drept, înce- bunarea lui Nero: Pagini închinate Basarabiei (1993,
pută în București, absolvită la Iași (1947), redactor la 120 p.).
ziarul „Lupta poporului” (devenit „Zori noi”) din Su- Se stinge din viață în ziua de marți, 22 decem-
ceava (1948-1953), de unde trece la revista „Săteanca” brie 1981, în București, și a fost înmormântat în Ci-
din București, colaborând la mai toate publicațiile li- mitirul Bisericii din Gura Sadovei.
terare din țară – „Iașul nou” (apoi „...literar”), „Gazeta
literară”, apoi „România literară”, „Tânărul scriitor”, *
„Scânteia tineretului”, „Flacăra”, „Viața românească”, Am spicuit aceste nume și date din fișele con-
„Steaua”, „Luceafărul” ș. a. sacrate lor în tustrele excelente volume Enciclopedia
Dragoș Vicol a fost un scriitor bucovinean pro- Bucovinei, ediția 2018, spre a se observa în acest mă-
lific, semnând: nunchi de minți luminate și inimi înflăcărate, câteva
- versuri – Muguri (1940, 32 p.), Scrisori de la amănunte demne de luat în seamă.
tata (1949, 28 p), A venit un pui de om...(1957, ...p.), Înainte de toate, o cronologie de peste an, în
Reportaj liric (1963, 168 p.), Buchet în august (1965, care e de văzut că în lunile ianuarie și decembrie nu se
60 p.), Dinamica (1965, 87 p.), Poeme în marș (1969, naște nici un suflet deochiat de muze:

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


122 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

MIHAI DAN-CĂLINESCU, joi, 5 februarie să nu impună o smerenie creștinească. Sfintele Paști


1920, în Cernăuți; serbându-se de către enoriașii romano-catolici în ziua

B U C O V I N E N E
GEORGE SIDOROVICI, vineri, 13 februarie de duminică, 4 aprilie, iar de către creștinii ortodocși
1920, în Frasin; în ziua de duminică, 11 aprilie 1920. Nici amănuntul
MARION LANG, vineri, 20 februarie 1920, că cele mai multe nașteri (patru) se înregistrează în
în Suceava; luna februarie nu ar fi de justificat prin cutuma că ro-
NARCIS GRĂDINARU, sâmbătă, 28 februa- manii își croiau nevestele peste șolduri, cu o curelușă
rie 1920, în Horodnicu de Jos; purificatoare – fevrualia –, pentru a se învrednici de
ȘTEFAN-GHEORGHE BUCEVSCHI, sâm- o mai bogată rodnicie maternă. Se ivește însă o mică
bătă, 17 aprilie 1920, în Sadagura; încurcătură, cu cei născuți în marginea Regatului Ro-
ȘTEFAN MUNTEANU, duminică, 18 aprilie mânia, unde calendarul creștin-ortodox era cel iulian,
1920, în Plaiul Cosminului; stil vechi, cu 13 zile rămas în urma celui gregorian,
SOFIA IONESCU, marți, 20 aprilie 1920, în astfel că savantul Cristofor I. Simionescu, născut în
Fălticeni; 17 iulie 1920, în Dumbrăveni, are trebui înscris în
IVAN HRYȚENCO, luni, 10 mai 1920, în ziua de 30 iulie; tot așa și cu Sofia Ionescu, născută
Nechvoroșci; marți, 20 aprilie, în Fălticeni, să fie împinsă în ziua de

C O O R D O N A T E
TUDOR MORARIU, miercuri, 12 mai 1920, marți, 4 mai 1920.
în Cernăuți; Firește că ar trebui luate în calcul și auspiciile
IOAN MINTEANSCHI, joi, 24 iunie 1920, cosmice – lună plină, eclipsă, zodii mai puțin binevoi-
în Sadagura; toare, precum racul (cuvânt de sorginte slavă, polonul
DRAGOȘ VICOL, miercuri, 6 iulie 1920, în Ioan Minteanschi născându-se musai în ziua solstițiu-
Cacica; lui de vară) și țapul (de substrat dacic), care n-a avut
SAMUIL I. GOLDENBERG, luni, 14 iulie prilejul să bântuie vreun prunc mai cu stea în frunte,
1920, în Cernăuți; chiar la troapa solstițiului de iarnă.
CRISTOFOR I. SIMIONESCU, sâmbătă, 17 Să nu uităm însă că anul 1920 a fost mai bo-
iulie 1920, în Dumbrăveni; gat... cu o zi, căci număra 366 de zile, cu adăușagul
PLATON KORNYLIAK, luni, 6 septembrie unei duminici așezate în 29 februarie, pentru un an
1920, în Stebne, Câmpulung pe Ceremuș; bisect.
FERDINAND MICHITOVICI, marți, 14 Dar să coborîm molcom pe Pământ!
septembrie 1920, în Vatra Dornei; Geograficește, cele mai multe nașteri (cinci) se
DIMITRIE VATAMANIUC, sâmbătă, 25 înregistrează în orașul Cernăuți și câte una în târguri
septembrie 1920, în Sucevița; oarecum ieșite dintr-un război de aproape cinci ani
VALERIU CIMPOEȘ, joi, 18 octombrie (Siret, Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei), toate celelal-
1920, în Udești; te izbândiri în lumină petrecându-se în sate de câmpie
ADRIAN FOCHI, marți, 26 octombrie 1920, și în doar trei de la munte, de unde și o primă con-
în Cernăuți; cluzie că oamenii de seamă se nasc în locuri lipsite de
ZENOVIA ȚÂMPĂU, vineri, 5 noiembrie faimă! Împortante par a fi spațiile în care și-au pe-
1920, în Sadova: trecut copilăria, soarele care le-a înbelșugat mintea și
YITZAK ARTIZI, duminică, 14 noiembrie orașele în care au studiat acești tineri, căci ținta lor a
1920, în Siret; fost urbea Cernăuți. Cum ar fi arătat știința, cultura și
PAUL CELAN [Paul Antschel], marți, 23 no- arta în această metropolă bucovineană, adevărat basti-
iembrie 1920, în Cernăuți. on cultural-artistic, în suta de ani mântuită printr-un
război mondial și „teroarea istoriei” care a presărat-o
Și cauzele nu pot fi căutate între condițiile de cu sute de mii de victime, nu ne îngăduie închipuirea,
secetă sau temperaturi foarte căzute, ci mai degrabă căci „se sparie gândul”, vorba cronicarului.
în urmă cu nouă luni de zile, când pruncii ar fi fost Sub aspectul etnitudinii, românii s-ar putea lă-
de conceput, cu pricina ca prescripțiile Postului Mare uda că sunt mai mulți - 13 (treisprezece), dar adevărul

serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


BUCOVINA LITERARĂ 123
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

trebuie cumpănit în raport cu statistica populației din adecă de ce n-am fura și noi din lăuntru ce-a mai ră-
acest secol și perpetuua fugă a oamenilor, indiferent mas nejefuit? –, sper ca doamna dr. Alis Niculică să
de naționalitate, rasă și confesiune religioasă – evrei mă și dea în judecată, fie și în perioada când magis-
- 4 (patru), poloni - 2 (doi), ucraineni - 1 (unu) și trații se prourmează prin grevă jus valachorum, iar eu
germani - 1 (unu) – din fața dușmanului comun. o încredințez din start și cu aleasă reverență că toa-
Un fapt se impune în atenția factorului soci- te drepturile de autor-colportor pe care le voi primi
al-politic și educativ din ziua de astăzi și dintr-o țară pentru aceste betejite pagini am să le deturnez către
cu aspirații de civilizație, știință și cultură modernă, domnia sa, mărind chiar ...de trei ori diferența.
ocrotirea și stimularea
tinerei generații pe fă-
gașul performanței, în
paradigma unor condiții
de care n-au avut parte
cei născuți în urmă cu
un veac.
Pentru câțiva
dintre cei 21 (douăzeci
și unu) de centenarioți
bucovineni nu cunoaș-
tem ziua morții, locul
B U C O V I N E N E

înmormântării. Și mâh-
nirea: mai trăiește vre-
unul rătăcit de Ochiul
Dumnezeirei din crân-
gul eternității siderale...
Cititorii ne-ar putea
ajuta cu voie sau de
nevoie pentru a întregi
informațiile, dar institu-
țiile de cultură din sate
și orașe a fi nimerit să
includă în manifestări-
le lor din acest an și un
moment aniversar pen-
C O O R D O N A T E

tru cei născuți, crescuți


sau poposiți în respec-
tivele locuri, informând
comunitatea despre
roadele gândirii și tru-
dei unui semen cu care
urmașii au a se mândri și
peste alt veac.
Fiind în plină
vogă o cuvioasă campa-
nie de plagiate în Buco-
vina – că dacă sovieticii
n-au rășluit-o întreagă,

serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020


124 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

„Eroi pătaţi” de Cornelia Golna,

CHIPURI ŞI PRI VEL I Ş T I


Liviu ANTONESEI
un excelent roman istoric

Î n ultima parte a lunii septembrie trecut, am


participat la lansarea unui excelent roman isto-
ric, scris de Cornelia Golna și tradus foarte bine în lim-
în zona aceea atît de amestecată etnic, cultural, lingvis-
tic și religios în care trăiau aromânii, strămoșii autoarei
dinspre tată. E o epocă la fel de agitată ca în întregul
ba română de Mircea Bucurescu. Vorbitorii foarte inspi- imperiu otoman pe cale de disoluție, unele popoare și-
rați, prezența plină de farmec a autoarei și a soțului său, au cîștigat independența, altele aspiră către aceasta. Una
vechi prieten, Jan Willem Bos, scriitor olandez și pro- din cele mai tulburi și mai complicate perioade din în-
babil cel mai activ și mai bun traducător din literatura treaga istorie a lumii balcanice, o epocă extrem de pasio-
română, m-au îndemnat să cumpăr volumul Eroi pătați nală și pasionantă. În zona aceea de la periferia imperiu-
(Editura Eikon, 2019), pe care l-am citit îndelung, nu lui, între greci, bulgari, macedoneni, sîrbi, albanezi, se
doar pentru că are aproape 600 de pagini format mare, află și teritorul pe care locuiesc aromânii. E o epocă atît
iar eu aveam încă probleme cu ochiul pe vremea aceea, de schimbătoare, cu alianțe conjuncturale atît de fluide,
ci și pentru că îmi plăcea foarte mult și încercam să fac încît un personaj se poate trezi într-o zi cu satul ocupat
să dureze mai mult lectura, ceea ce mi se mai întîmplă. de bulgari, iar într-alta de greci! Nu foarte numeroasei
Trebuie să precizez că acesta nu este primul comunități aromâne îi trebuia nu doar curaj și dîrzenie,
roman istoric al autoarei, ci cel de-al doilea. Primul a ci și abilitate în negociere și simț diplomatic. Romanul
apărut în 2004, în Olanda, la editura Go – Bos Press, este excepțional scris, construit – marea istorie a unui
dar în limba engleză și a fost imediat tradus în greacă loc și a unui popor este alcătuită, caleidoscopic dintr-o
și turcă, bucurîndu-se de succes în ambele țări, ceea ce puzderie de povești despre personaje și întîmplări. Lec-
spune multe despre perspectiva autoarei, despre evitarea tura este extrem de antrenantă, așa că mi-a fost greu să
partizanatului. Sînt pe cale să citesc acum City of Man`s adopt un ritm lent! Și mai este ceva, extraodinara sen-
Desire/ A Novel of Constantinopole, în original, dar asta zorialitate, care nu poate veni oar din documentarea
nu înseamnă că nu mi-aș dori să fie tradus și acesta în „la sînge” și din tradiția orală a familiei, ci și dintr-un
limba română, în fond, Constantinopolul / Istanbulul contact direct cu acele locuri.
este un loc de referință și pentru istoria și cultura noas- Sigur, eu sînt un om pasionat de lumea balca-
tră, chiar dacă anterior timpului din roman, care este nică, de istoria, literatura și artele de aici, dar asta nu
primul deceniu al secolului trecut. Dacă vă întrebați de explică singură frenezia lecturii. Deși nu este balcanică
unde îi vin aceste teme autoarei, răspunsul nu e compli- decît prin origine și deși scrie în engleză, pentru cele
cat. Viața autoarei și ceea ce a precedat genealogic viața două romane o integrez pe autoare acestei zone, una din
sa sînt sursele prozei sale. Născută în România, dintr-un cele mai productive cultural din ultimul secol. Și asta în
tată aromân și o mamă româncă, a emigrat timpuriu literatură, muzică, arte plastice, iar de curînd și în film.
împreună cu familia în Statele Unite, unde și-a finalizat Seferis și Kazantzakis – pentru Nikos aduc Creta în Bal-
studiile pînă la nivelul unui master în literatura clasică. cani! –, Danilo Kis și Kadare, Pamuk – pentru el mut și
De aproape treizeci de ani trăiește la Rotterdam, alături Istanbulul mai în miezul Balcaniei! – sînt stele cardinale
de Jan și de fiica lor. Ar putea spune fără exagerare „viața ale literaturii lumii. În acest spirit, privesc și literatura
mea e un roman”! Corneliei Golna, nu, nu e o judecată axiologică, aici
Dacă Romanul Constantinopolului se desfășoară vremea va avea cuvîntul ei de spus, ci una existențială...
în mediul atît de cosmopolit și agitat al capitalei Impe- Aflu că de curînd Eroi pătați a primit și o ver-
riului în anul Revoluției Junilor Turci, care a deschis cea siune în aromână, care a fost deja lansată la București.
de-a doua perioadă constituțională din istoria țării, în- Aș spune că romanul s-a întors și în cealaltă jumătate a
cercînd să surprindă situația prin intermediul mai mul- autoarei. Cred însă, că în afară de eventuale traduceri
tor persoane, de diverse origini și poziții sociale, în Eroi în limbi de circulație internațională, romanul ar trebui
pătați povestea se mută undeva la marginea imperiului, înveșmântat în toate limbile locului...
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
BUCOVINA LITERARĂ 125
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

O P I NI I Maria TOACĂ Destinul, alunecând pe blana unei vulpi argintii...


(pasiuni şi suferinţe trăite în inima Cernăuţiului)

R ecunosc de la bun început că autoarea ro-


manului pe marginea căruia intenţionez să-
mi exprim opiniile îmi este apropiată şi dragă nu doar
mul destinului eroinei sale. Spre deosebire de tangenţele
comune ale mesajului acestor două „poveşti” pătrunse
de predestinaţia femeii la sacrificiu şi sublimul dragos-
ca fostă colegă de facultate. Scriitoarea Antonina Sârbu tei, semnificaţia de simbol a „vulpilor argintii” la aceste
(născută în Văratic, Râşcani, numele de familie Pleşca două scriitoare este diferită. La Doina Cernica „vulpea”
până la căsătoria cu artistul plastic Andrei Sârbu, de prea e personajul fabulos – întruchiparea dragostei şi jertfirii
timpuriu retras în eternitate), este fiinţa de care mă leagă materne, iar la Antonina Sârbu apare doar blana vulpii
cele mai frumoase, mai romantice şi mai sentimentale argintii – o inevitabilă catastrofă în viaţa eroinei ei iubite,
emoţii din anii studenţiei la Chişinău, cele mai nebuna- Sonia. Fiindu-mi cunoscute ambele romane, mă urmă-
tice toamne trăite la vârsta cutezătoarelor visări, când nu reşte gândul că „Vulpea argintie” din povestea Doinei
aveam trecut, nu ne păsa de viitor, doar eternul prezent s-a încarnat în Sonia Antoninei, ambele fiind purtate de
eminescian – „de-a pururi ziua cea de azi” era Dumne- nestăvilita dorinţă de a păşi dincolo de linia ce uneşte
zeul nostru. Deşi n-am întreţinut permanente şi strânse cerul cu pământul (prima – dincolo de curcubeu, a doua
relaţii după absolvire, legăturile sufleteşti au rămas în- – dincolo de orizont; prima – pentru a-şi salva copiii, a
nodate în dragostea Antoninei pentru Cernăuţi şi dorul doua – pentru a se regăsi pe sine însăşi, a-şi salva sufle-
meu nestins de Chişinău. Pornind de la izvorul prieteniei tul).
noastre, e firesc ca aceste consemnări să fie dominate de Nu fac deosebire între literatura scrisă de femei
subiectivisme, mai ales că nu mai am la Chişinău pri- şi cea scrisă de bărbaţi. În sfera înaltă a creaţiei, e posibil
eteni-autori de romane şi nici nu cunosc pe altcineva orice miracol, totuşi, nu-mi imaginez că un literat bărbat
care să fi „ţesut” în urzeala unor timpuri zbuciumate o ar fi fost în stare s-o găsească pe Sonia, s-o înzestreze cu
poveste atât de tristă, născută printre mormintele vechiu- atâta rezistenţă la durere, să-i retrăiască suferinţele, aşa
lui cimitir, dureros străbătând din bătrânul caldarâm al cum se comportă cu eroina sa scriitoarea Antonina Sâr-
Cernăuţiului. bu. Se pare că acea femeie a trăit/trăieşte undeva aproa-
Am citit romanul-confesiune „Vulpea argintie” pe, că i-ar fi mamă, soră, ar fi copilul ei. „Mulţumesc
(Editura ARC, 2019) al Antoninei Sârbu înainte ca el să mult că ai ajutat-o pe Sonia! Ai ajutat-o să i se cunoască
prindă viaţă în pagini de carte. Autoarea mi l-a transmis povestea şi la Cernăuţi, oraşul unde şi-a întâlnit marea
în variantă electronică, solicitându-mi părerea îndeosebi dragoste, a simţit fiorii fericirii, s-a pătruns de pasiunea
la pasajele în care acţiunea se desfăşoară în Cernăuţi. ce i-a dat puteri să supravieţuiască, să-şi poarte cu dem-
Înainte de a începe lectura m-a frapat titlul, fiindu-mi nitate calvarul ursitei. Nu există bucurie mai mare pen-
imposibil să cred într-o asemenea coincidenţă. Am înşti- tru un om care scrie decât atunci când mesajul scriiturii
inţat-o că am deja printre cărţile scumpe inimii una cu sale ajunge la inima cititorului” – aceste câteva rânduri
titlu similar – romanul-basm pentru copii (dar şi adulţi) le-am primit de la autoare după ce şi-a lansat romanul la
„Vulpea argintie” al scriitoarei Doina Cernica din Sucea- redacţia „Zorilor Bucovinei”, eveniment ancorat în săr-
va, editat încă în anul 1995 la Bucureşti. Iar mai târ- bătorirea Zilei Bucovinei, ultimul desfăşurat la sediul de
ziu, în 2007, la Timişoara (Ed. Augusta şi Ed. Artpress), pe istorica stradă ce-a purtat numele lui Iancu Flondor,
apare „Fetiţa şi vulpea argintie” de aceeaşi autoare. Mi artizanul Unirii Bucovinei cu Patria-mamă România.
s-a părut nemaipomenit ca două fiinţe dragi mie, care Dorinţa autoarei de a-şi lansa romanul la Cernăuţi, în
nu se ştiu, nu li s-au întretăiat nicicând drumurile, să oraşul unde chinuita, singuratica Sonia l-a întâlnit pe
se întâlnească în aceeaşi emblematică denumire de carte. Efim, preschimbându-se dintr-o tânără cuminte şi timi-
I-aş fi sugerat prietenei din Chişinău să schimbe titlul, dă în femeia împlinită, posedată de o arzătoare pasiu-
însă tot atât de bine înţelegeam că n-o să accepte şi că ne, ne-a picat cum nu se poate mai bine de sărbătoarea
nici nu există altul mai sugestiv care să exprime tragis- Bucovinei, rămânând adânc imprimată în amintire ca
serie nouă, anul XXXI, Nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
126 BUCOVINA LITERARĂ
publicație întemeiată la Cernăuți, în 1942

pe alei şi simt că inima nu o să reziste… Mă opresc la


mormântul lui Aron Pumnul, la alte cripte ale marilor

O P I N I I
români care au făcut istoria Cernăuţiului, istoria Bucovi-
nei româneşti… Toate acoperite de uitare…”.
Întrezărea prin ceaţa deasă femeia frumoasă, cu
ochii mereu în lacrimi, care s-a născut plângând, sortită
să se zbată întruna între pasiune şi suferinţă, să-şi înfrâ-
neze visul de a ajunge la capătul lumii, ca să vadă ce se
ascunde dincolo de orizont, să-şi înfrunte destinul. Or,
naraţiunea cuprinde nu doar o poveste de dragoste, dar
și o succesiune de drame istorice, care i-au prins pe eroi
– Sonia, Efim, Stela – în malaxoarele lor și le-au mutilat
destinele.
Într-un fel visul Soniei s-a împlinit când nu mai
visa, autoarea răsplătind-o pentru răbdare şi suferinţă cu
un final fericit, un neaşteptat, insolit „happy end” (Sonia
primeşte o solidă moştenire de la iubita din tinereţe a
lui Efim, bărbatul care i-a ţinut nestins focul pasiunii, şi
emigrează cu copiii în America). Desigur, era mai credi-
bil, mai veridic un alt sfârşit. Însă, se vede, din mare afec-
ţiune pentru eroina sa (dar şi pentru cititoarele amărâte
că dragostea dintre Sonia şi Efim a fost atât de scurtă şi
nefericită) autoarea îi deschide Soniei drumul dincolo de
orizont. Posibil, să fi intuit spre final strigătul disperat al
potenţialelor cititoare, care astăzi o întreabă cu reproş:
„De ce i-aţi despărţit, de ce l-aţi omorât pe Efim? De ce
ultimul eveniment marcat la istoricul sediu al redacţiei,
Sonia nu se reîntâlneşte cu el? Înseamnă că nu ştiţi ce-i
cu o lună înainte de încetarea apariţiei ziarului tipărit pe
dragostea adevărată, doamnă!”. Drept cugetă eroina în
hârtie. Înainte de lansare am cutreierat împreună oraşul,
suspinele sale că „prea multă sensibilitate te poate neno-
pe urmele paşilor Soniei şi ai lui Efim prin cimitir, prin
roci” şi că „mori în clipa când nu te mai iubeşte nimeni”.
lumea „cea veche care nu mai este, nu va mai fi”, că-
E un final care pune în evidenţă şi curajul romancierei
utând părăsitul pasaj unde a răsărit firicelul de fericire
de a se autoidentifica, a se asemui cu eroina sa prin în-
subterană a tinerei femei trecute prin cumplite încercări,
drăzneala de a iubi, a păşi înainte, a sparge zidurile, a face
cu tată refugiat în România, mamă deportată în Siberia,
lumină în întunericul pasajelor...
un fiu mort din cauza năvalei „activiştilor” în gospodăria
bunicilor. Scurtă i-a fost fericirea, ca pasajul unde-şi trăia
în tăcere clipele în braţele iubitului. Dar fără de sfârşit i-a P.S. Publicista Antonina Sârbu debutează edito-
licărit în inimă dragostea, luminându-i labirintul în care rial cu versuri în culegerea Dintre sute de catarge (1984).
i se scurgeau zilele. Prietena mea o căuta pe Sonia, fe- Semnează volumele:
meia pătimaşă care iubea, soţia supusă, mama devotată, Mănăstiri basarabene (alcătuire, 1995);
meşteriţa care vopsea lâna pentru covoare, ţesea, inventa Colaje (publicistică, 2006);
izvoade ce revărsau bucurie în casele oamenilor. Iată eco- Pe muntele Hermon ninge (jurnal de călătorie în
ul mărturisitor după acele clipe de intense căutări: „Tră- Ierusalim, 2008);
iesc încă emoţii ca atunci când scriam cartea, deşi sunt Constanţa Târţău. Ultimul dialog (2016).
la a treia lansare am aceleaşi emoţii… Imaginaţia mea ia La prima lansare din 31 august 2019, la Chişi-
proporţii când trec pe jos prin oraşul care i-a întâlnit pe nău, Romanul-confesiune Vulpea argintie, a luat un pre-
Sonia şi Efim… Caut atelierul fotografului… În cimiti- miu de la fundaţia Eco-Art din Iaşi, în cadrul Salonului
rul românesc devastat, uitat, îmburuienat de uitare, trec de carte pentru copiii şi tineret.
serie nouă, anul XXXI, nr. 1-2-3(347-348-349), ianuarie/februarie/martie 2020
autograf
Ovidiu Genaru .......................................................................................................................................................................................................................................1
jurnal comentat
Liviu Ioan Stoiciu – O legătură de amor îngălbenită, boţită........................................................................................................................................................2
cadran
Paul Emond – Nod ...............................................................................................................................................................................................................................3
reflux
Alexandru Ovidiu Vintilă – Virgil Teodorescu. „Negru pe alb”. Schiţă de portret ..................................................................................................................5
hypostasis
Sebastian Reichmann – În carne dar fără oase (fragmente).......................................................................................................................................................7
interviu
Mihaela Grădinariu – Adrian Dinu Rachieru. Dubla spirală a înstrăinării................................................................................................................................8
recitiri
Adrian Dinu Rachieru – Ion Gheorghe sau căderea în timp.....................................................................................................................................................13
apeiron
Matei Vişniec – Plimbare prin Parisul pustiu sau lumea lui Chirico ..........................................................................................................................................18
poesis
Cătălin Pavel – Adagietto.................................................................................................................................................................................................................20
Andrei Zbîrnea – (în curtea şcolii în 1995) ..................................................................................................................................................................................22
Gheorghe Simon – Surparea cuvântului .......................................................................................................................................................................................24
Lucia Olaru-Nenati – Odă vrăjmaşului meu.................................................................................................................................................................................26
cronica literară
Constantin Cubleşan – Romantic în singurătate ..........................................................................................................................................................................28
Ioan Holban – Cassian Maria Spiridon – 70. Un vis al inteligenţei libere ..........................................................................................................................30
Valeria Manta Tăicuţu – De la credinţă, la poezie ....................................................................................................................................................................33
Cornel Ungureanu – Eugen Uricaru, despre Grădinile Paradisului ........................................................................................................................................35
evocare
Doina Iova – «Gheorghe Iova – Textuare»...................................................................................................................................................................................37
Gheorghe Iova – Ziua de muncă...................................................................................................................................................................................................38
epica magna
Veronica D. Niculescu – Scaunul ...................................................................................................................................................................................................43
in memoriam
Elena-Brînduşa Steiciuc – Beni Budic (1946-2020) ...................................................................................................................................................................45
Constantin Abăluţă – Izvoarele Nilului (in memoriam Daniel Fano).......................................................................................................................................46
aforisme
Gheorghe Grigurcu – „Partea favorabilă a îndoielii”.................................................................................................................................................................47
pe contrasens
Adrian Alui Gheorghe – O proiecţie oarecum dramatică ........................................................................................................................................................48
maiorescu 180
Doru Scărlătescu – Un personaj maiorescian: Rică Venturiano...............................................................................................................................................49
miscellanea
Horaţiu Stamatin – Lista lui Bloom ...................................................................................................................................................................................................51
eveniment
Doina Cernica – Şcoli şi case răsunând Eminescu.....................................................................................................................................................................53
eminesciana
Theodor Codreanu – „Mândria cruntă de a spune adevărul...”.............................................................................................................................................56
avangarde
Isabel Vintilă – Tristan Tzara. Limbajul care poate reconfigura lumea....................................................................................................................................65
conjugări cinematografice
Ioan Mateiciuc – The Square sau despre o lipsă a conştiinţei elitei culturale ......................................................................................................................67
lirice
Ioana Scărlătescu – Mitologii XXI ..................................................................................................................................................................................................69
Toni Chira – Poeme............................................................................................................................................................................................................................70
rememorări
Constantin Grigoruţ – Ningea din cer peste umbre...................................................................................................................................................................72
carnete critice
Anca-Lavinia Ţăranu – Gherasim Luca Poezie ontofonie...........................................................................................................................................................79
Angela Nache Mamier – Poezia între viaţă şi vis, cea mai profundă şi mai secretă aspiraţie lirică...............................................................................81
Liviu Popescu – Peisaj cu lebăda în zbor ......................................................................................................................................................................................83
din sens opus
Leo Butnaru – Din cer ........................................................................................................................................................................................................................85
note de lector
Monahia Elena Simionovici – Jertfelnicie întru luminare ............................................................................................................................................................88
Marius Manta – Echilibru şi luciditate în proza lui Alexa Paşcu ..............................................................................................................................................90
Dan Perşa – Singurătatea bătrânilor, o privire în omenesc.......................................................................................................................................................92
Cristina Rusu – În umbrele Kogaionului pe tărâmul zeilor .........................................................................................................................................................93
eseu
Niadi-Corina Cernica – Al-Farabi – o teorie despre imaginaţie în Evul Mediu...................................................................................................................95
jurnal de călătorie
Marius Chelaru – Din Kyoto, spre inima Japoniei (XI) (note şi gânduri de drum) ................................................................................................................97
portrete
Cornelia Petrescu – Surorile ...........................................................................................................................................................................................................101
traduceri
Edith Covensky – Poezii alese (traducere de Menachem M. Falek)...................................................................................................................................103
tineri traducători
Elena-Brânduşa Steiciuc – Un univers poetic multicultural: Cécice Oumhani .....................................................................................................................106
proză
Ioan Ţicalo – Două femei se retrag în Poiana Sfântului Ioan .................................................................................................................................................107
coordonate bucovinene
Ion Filipciuc – Centenar cu bucovineni ........................................................................................................................................................................................115
chipuri şi privelişti
Liviu Antonesei – „Eroi pătaţi” de Cornelia Golna, un excelent roman istoric ....................................................................................................................124
opinii
Maria Toacă – Destinul, alunecând pe blana unei vulpi argintii... (pasiuni şi suferinţe trăite în inima Cernăuţilor)....................................................125
c r ii to r il o r B u c o v in e ni
iS
Revistă a Societăți3(34 , ia nu ar ie /fe br uarie/martie 2020
7-34 8- 34 9)
Nr. 1-2-
serie nouã, anul XXXI,

BL
Buco
vi n a L itera ră