DESPRE LUCRURILE CARE POT FI PUSE ÎN ÎNDOIALĂ (ÎNDOLALA METODICĂ)

Nu de astăzi mi-am dat seama că din primii mei ani am căpătat numeroase păreri false drept adevărate şi
că ceea ce am clădit de atunci pe aceste principii atât de puţin sigure, nu ar fi putut fi decât foarte îndoielnic
şi nesigur; şi de atunci am judecat că va trebui, o dată în viaţă, să mă apuc serios de a mă dezbăra de toate
opiniile pe care le primisem mai înainte, şi de a reîncepe totul din temelii, dacă aş fi vrut să stabilesc ceva
sigur şi constant în ştiinţă. Dar această sarcină (entreprise) părându-mi a fi foarte mare. am aşteptat ca să ating
o vârstă care ar fi aşa de coaptă încât să nu pot spera o alta după ea, în care să fiu mai capabil de a o realiza;
ceea ce m-a făcut să amân atât de mult încât de acum înainte aş crede că comit o greşeală dacă aş întrebuinţa
încă pentru a delibera timpul care-mi rămâne pentru acţiune.
Astăzi, deci, când - cum este mai potrivit pentru acest lucru - mi-am liberat sufletul de tot felul de griji că,
din fericire, nu mă simt zguduit de nici o pasiune şi fiindcă mi-am procurat o odihnă asigurată într-o singurătate
liniştită, mă voi sili serios şi în libertate să distrug într-un mod general toate vechile mele păreri. Pentru acest
scop nu va fi nevoie să arăt că toate sunt false; lucru pe care nu l-aş sfârşi niciodată; dar în măsura în care
raţiunea mă convinge de pe acum că trebuie să mă împiedic, tot cu atâta grijă, de a da crezare lucrurilor care
nu sunt cu totul sigure şi neîndoielnice, ca şi acelora care îmi apar vădit ca false, va fi de ajuns, pentru a le
înlătura pe toate, dacă găsesc în fiecare un motiv de îndoială; şi pentru aceasta nu va fi iarăşi nevoie ca să le
analizez pe fiecare în mod special, ceea ce ar fi un lucru infinit; dar. fiindcă ruina temeliilor atrage necesar
după sine tot restul edificiului, voi începe cu principiile pe care toate vechile mele păreri erau rezemate.
Tot ceea ce am acceptat până acum ca mai adevărat şi mai sigur am învăţat-o prin simţuri şi de la simţuri.
Am constatat însă câteodată că aceste simţuri erau înşelătoare şi este prudent de a nu te încrede niciodată cu
totul acelora care ne-au înşelat vreodată.
Dar poate că, deşi simţurile ne înşală câteodată cu privire la lucrurile greu de perceput sau foarte
îndepărtate, se găsesc totuşi multe altele despre care, deşi le cunoaştem prin mijlocul lor, nu poţi să te îndoieşti
în mod raţional; de exemplu, că sunt aici, aşezat lângă foc, îmbrăcat într-o haină de casă, având această hârtie
în mână şi alte lucruri de natura aceasta. Şi cum aş putea nega că aceste mâini şi acest cap îmi aparţin mie,
dacă nu ar fi poate să mă compar cu acei nebuni, al căror creier este aşa de întunecat şi tulburat de vapoarea
neagră a fierei, încât susţin tot timpul că sunt regi atunci când ei sunt foarte săraci, că sunt îmbrăcaţi în aur şi
purpură, când sunt goi, sau că-şi închipuie că sunt nişte oale (cruches) sau că au un corp de sticlă. Dar ce!
aceştia sunt nebuni şi eu nu aş fi mai puţin extravagant dacă m-aş lua după exemplul lor.
Trebuie totuşi să mă gândesc că sunt un om, că am obiceiul să dorm şi că-mi reprezint în visele mele
aceleaşi lucruri şi câteodată altele care sunt şi mai puţin probabile decât aceşti nebuni când sunt treji. De câte
ori nu mi s-a întâmplat de a visa noaptea că eram în locul acesta, că eram îmbrăcat, că eram lângă foc, deşi
eram gol, în patul meu. Mi se pare desigur acuma că eu nu privesc această hârtie cu ochi adormiţi, că acest
cap pe care-l mişc nu este aţipit şi că întind această mână şi o strâng cu intenţie şi cu conştiinţă; ceea ce se
petrece în somn nu pare a fi aşa de clar şi de distins ca toate acestea. Dar gândindu-mă mai bine, îmi aduc
aminte că am fost înşelat adesea în timpul somnului de asemenea iluzii şi, oprindu-mă la această gândire, văd
foarte clar că nu sunt indicii sigure prin care ai putea distinge în mod sigur starea de veghe de cea de somn,
încât cu sunt cu totul mirat şi mirarea mea este atât de mare încât ea poate aproape să mă convingă că dorm.
Să presupunem deci acuma că dormim şi că toate aceste lucruri particulare, de exemplu că deschidem
ochii, că mişcăm capul, că întindem mâinile, sau lucruri asemănătoare, nu sunt decât iluzii false; să ne gândim
însă că poate mâinile noastre şi tot corpul nostru nu sunt aşa precum le vedem. Trebuie totuşi cel puţin să
mărturisim că lucrurile pe care le vedem în somn sunt ca şi tablourile şi picturile care nu pot fi compuse decât
prin asemănare cu ceva real şi adevărat şi că astfel cel puţin aceste lucruri generale, adică ochii, un cap, sau
corp întreg nu sunt lucruri imaginare, dar reale şi care exişti. Căci, într-adevăr, pictorii chiar atunci când
încearcă cu mai mult artificiu să reprezinte sirene sau satiri prin figuri bizare şi extraordinare, nu pot totuşi să
le dea forme şi naturi cu tonii noi, dar fac numai un oarecare amestec şi o compunere din membrele diferitelor
animale, sau, dacă imaginaţia lor este destul de extravagantă pentru a inventa ceva ce nu s-ar mai fi văzut şi
că astfel opera lor reprezintă un lucru cu totul închipuit şi absolut fals, desigur că, cel puţin culorile cu care ei
compun trebuie să fie adevărate.
Şi din acelaşi motiv, deşi lucrurile generale, adică un corp, ochii, un cap, mâini şi altele asemănătoare ar
putea fi imaginare, totuşi trebuie mărturisit în mod necesar că sunt cel puţin altele mai simple şi mai universale,
care sunt adevărate şi existente şi din amestecul cărora nici mai mult, nici mai puţin ca din acela al câtorva
culori adevărate, sunt formate toate imaginile lucrurilor, care sunt în gândirea noastră, a celor adevărate şi
reale sau a celor închipuite şi fantastice.
În acest fel de lucruri intră natura corporală în general şi întinderea ei şi împreună cu ea figura lucrurilor
întinse, cantitatea şi mărimea lor. Numărul lor ca şi locul unde ele sunt, timpul care măsoară durata lor şi altele
asemănătoare. De aceea poate că de aici noi nu vom trage concluzie rea, dacă vom spune că fizica, astronomia,
medicina şi toate celelalte ştiinţe care depind de considerarea lucrurilor compuse, sunt foarte îndoielnice şi
nesigure; dar că aritmetica, geometria şi celelalte ştiinţe de această natură, care nu tratează decât de lucruri
foarte simple şi foarte generale, fără ca ele să fie interesate dacă există în natură sau nu, că ele conţin ceva
sigur şi neîndoielnic; căci, ori că sunt treaz, ori că dorm, doi şi cu trei, adunate împreună, vor da întotdeauna
numărul 5 şi pătrarul nu va avea niciodată mai mult de patru laturi şi nu pare posibil ca adevăruri aşa de clare
şi atât de vizibile să poată fi bănuite de vreo falsitate sau nesiguranţă.
Cu toate acestea, am de mult în spiritul meu o oarecare părere că există un Dumnezeu care poate totul şi
prin care eu am fost făcut şi creat aşa cum sunt. De unde ştiu eu însă că el nu a făcut să nu fie nici un pământ,
nici un cer, nici un corp întins, nici o figură, nici o mărime, nici un loc şi ca totuşi eu să am sentimentul acestor
lucruri şi ca toate acestea să nu-mi pară că există altfel decât le văd. Şi chiar, - după cum judec câteodată că
alţii se înşală în lucrurile pe care cred că le cunosc mai bine, - de unde ştiu că el n-a făcut ca eu să mă înşel şi
de câte ori adun doi şi cu trei, sau număr laturile unui pătrat, sau că judec sau gândesc alt lucru încă mai uşor
decât acestea?
Dar poate că Dumnezeu n-a voit ca să fiu înşelat în felul acesta, căci se spune că el este perfect bun.
Totuşi, dacă ar fi contrariu bunătăţii sale de a mă fi făcut în aşa fel încât să mă înşel întotdeauna, arunci
şi aceasta ar fi contrariu naturii sale de a permite ca eu să mă înşel câteodată; şi cu toate acestea eu nu pot să
mă îndoiesc că el o permite.
Sunt persoane care ar voi mai curând să nege existenţa unui Dumnezeu atât de puternic decât a crede că
toate lucrurile sunt nesigure. Dar să nu le rezistăm pentru moment şi să presupunem, în favoarea lor, că tot ce
este spus aici despre Dumnezeu ar fi un basm, totuşi în orice fel ar voi ei ca să fi ajuns la starea şi fiinţa pe
care o am - fie că ei o atribuie vreunui destin sau fatalităţii, fie că o atribuie întâmplării sau că vorba ea să fie
printr-o urmare şi legătură continuă a lucrurilor, sau încă într-un alt fel - şi fiindcă a greşi şi a se înşela este o
imperfecţiune, - cu cât autorul căruia ei îi atribuie originea mea va fi mai puţin puternic, cu atât va fi mai
probabil că sunt atât de imperfect încât mă înşel întotdeauna. Acestor motive nu le pot da desigur nici un
răspuns, dar în fine sunt constrâns să mărturisesc că nu este nimic din tot ceea ce credeam altădată că este
adevărat, despre care să nu mă pot îndoi într-un fel oarecare şi aceasta nu prin lipsă de studiu sau prin uşurinţă,
dar pentru motive foarte puternice şi bine chibzuite.
……………………………………………………………………………………………………………
……..
Voi presupune deci că nu Dumnezeu care este foarte bun şi care este supremul izvor al adevărului, dar că
un oarecare geniu rău tot atât de viclean şi de înşelător pe cât este de puternic, ar întrebuinţa toată arta sa ca
să mă înşele. Mă voi gândi că cerul, aerul, pământul, culorile, figurile, sunetele şi toate celelalte semne
exterioare nu sunt decât iluzii şi visări, de care acestea s-au servit pentru a trage credulitatea mea în cursă; mă
voi considera pe mine însumi ca neavând nici mâini, nici ochi, nici carne, nici sânge, ca neavând nici un simţ,
dar crezând în mod fals că am toate aceste lucruri. Voi rămâne legat cu încăpăţânare de această gândire şi dacă
prin acest mijloc nu este în puterea mea de a ajunge la cunoştinţa vreunui adevăr, cel puţin este în puterea mea
de a suspenda judecata mea. De aceea eu voi îngriji de aproape de a nu acorda credinţa mea nici unui lucru
fals şi voi pregăti aşa de bine spiritul meu pentru toate vicleniile acestui mare înşelător, încât oricât de puternic
şi de viclean ar fi el, nu va putea niciodată să-i impună ceva.
……………………………………………………………………………………………………