Nuvela psihologica

Moara cu noroc- Ioan Slavici

Nuvela este o narațiune în proză , constituită pe baza unui singur fir narativ și a
unui conflict puternic, concentrate în jurul personajului principal, cu un subiect concis, o
structură riguroasă și un stil obiectiv, bazat pe eliminarea detaliilor și pe surprinderea
protagonistului în situații-limită . Nuvela este considerată o ”anticameră ” a romanului și
prezintă în general fapte verosimile, motivate de o intrigă bine consolidată , susținută de
eroi puternici, care traversează situații de viață tensionate, dezvoltate gradual.
Opera Moara cu noroc, publicată în anul 1881 în volumul ”Novele din popor”,
este o nuvelă psihologică, realistă, prezentâ nd atâ t aspecte din societatea
ardelenească de la sfâ rșitul secolului al XIX-lea, câ t și o analiză psihologică a
personajului principal, care se degradează sub puterea banului. Slavici, dezvoltă în
Moara cu noroc un dublu registru tematic: sfera socialului este acoperită de tema puterii în
relațiile interumane și a parvenirii ca o condiție pentru acceptarea în societate.
Tema este constituită de consecințele nefaste pe care setea de înavuțire le are
asupra vieții sufletești a individului. La baza ei stă convingerea autorului cum că goana
după bani distruge echilibrul sufletesc al omului, generâ nd numeroase rele și ducâ nd la
pieire.
Nuvela este de factură clasică, fiind alcă tuită din 17 capitole încadrate de vorbele
înţelepte ale bă trâ nei soacre : ”Omul să fie mulțumit cu să ră cia sa, că ci, dacă e vorba, nu
bogă ția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Acest îndemn stă la baza întregii acţiuni,
fixâ nd destinul personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lui.
Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de că tre un
narator omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune. Tehnica punctului de vedere
se regă sește în intervenţiile simetrice ale bă trâ nei soacre, personaj episodic, dar care
exprimă cu autoritatea vâ rstei mesajul moralizator al nuvelei.
Conflictul se dezvoltă in prelungirea acestor paliere narative, avâ nd o componentă
exterioară asigurată de relația lui Ghiță cu Lică , dar și cu Ana, cu bă trâ na și cu autorită țile.
Precum și una interioară , dezvoltată la limita tragicului, în care se întâ lnesc tră să turi și
tră iri contradictorii ale protagonsitului: puternic și slab, hotă râ t și ezitant, pasional și
calculat, inteligent și naiv.
Titlul este construit în antifrază cu textul propriu-zis, în sensul că așteptă rile
cititorului sunt anulate de evoluția epică . Simbolul definitoriu din titlu este moara, care
cunoaște o deviere de la sensul de bază , mai întâ i pentru că este convertită în câ rciumă ,
apoi pentru că , fiind plasată ă n afara comunită ții omenești, devine o insulă în care
germinează insidios ră ul.
 Subiectul respectă canoanele narațiunii clasice, acțiunea avâ nd la bază desfă șurarea
cronologică a evenimentelor.
În expozițiune se conturează dimensiunea spațială a acțiunii: câ rciuma de la Moara
cu noroc este aşezată la ră scruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de
pustietă ţi întunecoase. Semnele pă ră sirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea
moară ”cu lopețile rupte și cu acoperă mâ ntul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste
dâ nsul” domină cadrul creat de narator. Ghiţă se dovedeşte la început a fi harnic şi
priceput, iar primele semne ale bună stă rii nu întâ rzie să apară : ”bă trâ na privea la
câ teșipatru și se simțea întreținută , că ci avea un ginere harnic, o fată norocoasă , doi nepoți
sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câ știg fă cut cu bine".
Intriga prezintă apariţia lui Lică Să mă dă ul la câ rciumă , şeful porcarilor şi al
turmelor de porci din împrejurimi. Acesta îşi impune de la început regulile: ”Eu sunt Lică ,
să mă dă ul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevă rate și multe
scornite. [...] Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice
și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?". Deși
este conștient de faptul că Să mă dă ul reprezintă un pericol pentru el şi pentru familia lui,
Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită , şi nici tentaţiei
îmbogă ţirii.
În cadrul desfășurării acțiunii, mai întâ i, Ghiţă îşi ia mă suri de apă rare împotriva
lui Lică : merge la Arad să -şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câ ini pe care îi întă râ tă
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă , pe Marţi, ”un ungur înalt ca un brad". Cu
toate acestea, personajul principal începe să devină mohorâ t, violent, și să aibă gesturi de
brutalitate neînţeleasă faţă de Ana. La un moment dat, el ajunge să regrete că are familie,
pentru că nu-şi poate asuma total riscul îmbogă ţirii ală turi de Lică . Prin intermediul
monologului interior sunt redate fră mâ ntă rile acestuia: „Ei! ce să -mi fac!? Așa m-a lă sat
Dumnezeu! Ce să -mi fac dacă e în mine ceva mai tare decâ t voința mea!? Nici cocoșatul nu
e însuși vinovat că are cocoașă în spinare".
Datorită generozită ţii Să mă dă ului, starea materială a lui Ghiţă este tot mai
înfloritoare, dar începe să -şi piardă încrederea în sine. Ghiță acceptă , după câ teva ezită ri,
cei șase porci trimiși de Lică (deși, cunoscâ nd însemnele turmelor, își dă seama că au fost
furați) și se afundă , treptat, în mocirla duplicită ții (” să pară om cinstit, dar să fie și prieten
cu Lică ” ). După ce Lică și oamenii lui îl pră dează de arendaș, o omoară de femeia ce le era
complice la vâ nzarea lucrurilor furate și pe copilul acesteia- creâ ndu-şi alibiul de a se fi
aflat, în respectiva noapte la câ rciumă . Ghiță își îndeamnă soţia să joace cu Lică și distruge
imaginea pe care ceilalţi o aveau despre el, ajungâ nd să fie implicat în furtul de la arendaş şi
în uciderea femeii respective şi a copilului ei. Reţinut de poliţie, acestuia i se dă drumul
numai pe ”cheză şie". Prin faptul că a jurat strâ mb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui
Lică , Ghiţă devine complice la crimă . Hotă ră şte totuşi să -l dea în vileag cu ajutorul
jandarmului Pintea, dar îi va oferi dovezi despre vinovă ţia Să mă dă ului numai după ce îşi va
putea pă stra jumă tate din sumele aduse de acesta.
 Punctul culminant se atinge atunci câ nd Ghiţă , orbit de furie, îşi aruncă soţia în
braţele lui Lică . Speră pâ nă în ultimul moment că se va întâ mpla o minune şi că Ana va
rezista influenţei malefice a acestuia dar a fost, de fapt, o jertfă absurdă și inevitabilă .
Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă , care se înstră inase de ea şi de întreaga familie, într-un
gest de ră zbunare, ea i se dă ruieşte lui Lică . Dâ ndu-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o va
ucide pe Ana. La râ ndul să u, acesta este ucis de Ră uţ, din ordinul Să mă dă ului, iar Lică ,
pentru a nu că dea viu în mâ inile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac.
”Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe mă sura faptelor să vâ rşite"(Pompiliu Marcea).
Deznodământul are și valoarea unui epilog, deoarece, în mod simetric, este adusă
din nou în centrul atenției soacra lui Ghiță și, în final, se surprinde incendiul care mistuie
câ rciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paşti, singurele personaje ră mase în viață
fiind bă trâ na şi copiii, fiinţele cu adevă rat morale. Nuvela se încheie în mod simetric cu
expozițiunea prin vorbele bă trâ nei, care pune întâ mplă rile pe seama destinului necruţă tor:
”Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!".
Ghiţă este personajul principal al operei, masculin, individual, urmă rit pe parcursul
întregului fir epic. Nemulţumit de condiţia sa socială , el tinde în mod firesc spre bună stare
şi îşi convinge familia să se mute pentru trei ani la câ rciuma de la Moara cu noroc.
Deşi caracterizat inițial direct drept harnic, bun meseriaş, trudind pentru fericirea
familiei sale, blâ nd şi cumsecade, după apariţia lui Lică devine ”mai de tot ursuz” şi ”pus pe
gâ nduri”.
Odată cu sosirea Să mă dă ului la han începe şi procesul de înstră inare al lui Ghiţă faţă
de familia sa. Gâ ndurile, gesturile, faptele personajului se constituie într-o magistrală
caracterizare indirectă : se poartă brutal cu Ana şi cu cei doi copii, iar, la un moment dat,
ajunge să regrete că are o familie.
Lică Să mă dă ul este un personaj realist, ce are o stă pâ nire fascinantă asupra
celorlaltor personaje. Portretul să u fizic este bine conturat: deși porcar, el purta ”că mașă
subțire și albă ”. Se comportă ca un stă pâ n peste oameni și locuri, prezentâ ndu-se în mod
autoritar. Simbol al degradă rii morale, Lică se conduce după legi proprii care diferă față de
cele ale statului. Bun cunoscă tor de oameni, el exercită asupra Anei o fascinație demonică .
Timpul și spațiul acțiunii sunt bine precizate, în spiritul realismului, trimițâ nd
că tre spațiul câ mpiei ară dene de la sfâ rșitul sec al XIX-lea.
Așadar, consider că prin analizarea conflictului interior al personajului principal,
prin finețea demonstrată în detectarea zonelor obscure ale psihicului uman și prin
includerea ideii moralizatoare, opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică unică în
literatura realistă , o capodoperă a lui Ioan Slavici.