Abraham Lincoln ascultăi/ˈeɪbrəhæm ˈlɪŋkən/ (n.

12 februarie 1809,[1][2][3][4][5][6][7][8]
[9][10][11][11][11][12][13][14][15] Hodgenville, Kentucky, SUA[8] – d. 15 aprilie 1865,[2]
[3][16][17][18][5][9][10][11][11][11][12][13][14][15] Petersen House[*], SUA) a fost un
avocat si om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale
Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la
asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil
—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și
politică.[19][20] Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul
federal și a modernizat economia.

Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în
Illinois, lider al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat(en)
în anii 1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat
modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de
canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze
construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri
intens mediatizate(en) din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva
extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său,
democratul Stephen A. Douglas.

În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția
SUA, fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul
alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă
sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a
determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să
formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau
reconciliere în ce privește sclavia.

Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat
asupra Fortului Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile
militară și politică ale efortului de război. Scopul său primordial a fost reunificarea
națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de habeas corpus, arestând și încarcerând
temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-război din statele de
graniță, ignorând decizia(en) judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA, Roger
Taney(en), conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte este
neconstituțională (doar Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat potențiala
intervenție britanică dezamorsând Afacerea Trent la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale
complexe către interzicerea sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din
1863, folosind armata pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să
interzică sclavia și contribuind la promovarea în Congres a celui de al treisprezecelea
amendament la Constituție(en), prin care sclavia era desființată definitiv. Lincoln a
supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile generalilor din funcțiile
cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său, Ulysses S. Grant.
A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit
o blocadă navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea
controlului asupra statelor Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra
principalelor căi fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a
încercat în mod repetat să captureze capitala Confederației, Richmond; de fiecare dată
când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în
1865.

Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui

stat, Lincoln a fost deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”(en) (care
susțineau Nordul împotriva Sudului), și a reușit să fie reales la alegerile din 1864. Ca
lider al facțiunii moderate a Partidului Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii
radicali care cereau un tratament mai dur aplicat Sudului, cu Democrații Războiului care
cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau războiului, denumiți
Copperheads(en) care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi puneau la
cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora,
făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic
atent plănuit.[21] Discursul său de la Gettysburg din 1863 a devenit o declarație
emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în
drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra
Reconstrucției, dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața
diviziunilor dure și persistente. La șase zile după capitularea generalului comandant al
Confederației, Robert E. Lee, Lincoln a fost asasinat de John Wilkes Booth, actor și
simpatizant al Confederației.

Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici[22] cât și de public[23] între cei mai
mari președinți ai SUA.
În 1832, la 23 de ani, Lincoln a cumpărat împreună cu un partener, pe credit, un
magazin universal din New Salem, Illinois.[59] Deși economia era înfloritoare în regiune,
afacerea a avut dificultăți, și Lincoln și-a vândut în cele din urmă partea. În luna martie,
el și-a început cariera politică cu prima sa campanie pentru Adunarea Generală a
statului Illinois(en). Căpătase o oarecare popularitate locală și putea atrage oamenii din
New Salem cu talentul său de povestitor, deși îi lipseau educația, prietenii puternici și
banii, motiv pentru care probabil a și pierdut. El a susținut lucrări de îmbunătățire a
navigației pe râul Sangamon.[60][61]
Înainte de alegeri, Lincoln servise cu grad de căpitan în miliția statului Illinois în timpul
Războiului lui Șoim Negru(en).[62] La întoarcere, Lincoln și-a continuat campania
pentru alegerile din 6 august pentru Adunarea Generală a statului Illinois. La 1,93 m,
[63] era înalt și „destul de puternic pentru a-și intimida orice rival”. La primul discurs,
când a văzut cum un susținător al lui era atacat, Lincoln l-a apucat pe atacator de „gât și
de turul pantalonilor” și l-a aruncat.[64] Lincoln a terminat pe locul opt din 13 candidați
(primii patru erau declarați aleși), deși a primit 277 de voturi din 300 în secția de vot din
New Salem.[65]

Lincoln a servit drept diriginte al poștei din New Salem și ulterior ca inspector la nivel de
comitat, în toată această perioadă citind mult. Apoi, s-a hotărât să devină avocat și a
început să învețe singur dreptul, citind Commentaries on the Laws of England(en) de
Blackstone(en) și alte cărți de drept. Despre metoda sa de învățare, Lincoln a afirmat:
„am studiat cu nimeni”.[66] A doua sa campanie electorală, cea din 1834, a fost reușită.
A fost ales în legislativul statului; deși a candidat din partea Partidului Whig, mulți
democrați îl preferau unui adversar mai puternic.[67]

Admis în barou în 1836,[68] s-a mutat la Springfield, Illinois, și a început să practice

avocatura cu John T. Stuart(en), vărul lui Mary Todd.[69] Lincoln a devenit un avocat
capabil și de succes, cu o reputație de adversar formidabil la examinarea martorilor
aduși de adversari și la cuvântările de încheiere. A fost partener cu Stephen T.
Logan(en) între 1841 și 1844. După aceea, Lincoln a început să practice avocatura cu
William Herndon, pe care Lincoln îl considera „un tânăr studios”.[70]

După o a doua campanie reușită, Lincoln a petrecut patru mandate consecutive în

Camera Reprezentanților din statul Illinois(en) ca reprezentant Whig de comitatul
Sangamon.[71] În sesiunea 1835–1836, el a votat pentru extinderea dreptului de vot la
toți bărbații albi, indiferent dacă erau sau nu proprietari.[72] A fost cunoscut pentru
atitudinea pentru „pământul liber”, care însemna opoziție atât față de sclavie, cât și față
de aboliționism. A articulat această atitudine pentru prima oară în 1837, spunând:
„instituția sclaviei este bazată atât pe nedreptate, cât și pe relele politici, dar
promulgarea doctrinelor de abolire tinde mai degrabă să-i agraveze răul, decât să-l
amelioreze.”[73] Poziția sa era una foarte apropiată de cea a lui Henry Clay care
susținea programul American Colonization Society(en) de a aduce abolirea sclaviei prin
susținerea eliberării sclavilor și prin ajutarea lor să se stabilească în Liberia în Africa.
[74]