Biomecanică articulară

Conf. Dr. Nicolae Horaţiu POP

Osul
• Din punct de vedere biomecanic
osul asigura suportul mecanic si
pârghia oricărui segment care se
mișcă.

• Are forme si dimensiuni diferite,

existând o legătura directa între
aspectul lor exterior și funcțiile care
le revin.
Modelarea osoasă
• Legea lui Wolff:
„Fiecare schimbare în forma și funcțiunea
unui os sau numai funcțiunea acestuia
este însoțita de schimbări bine definite în
arhitectura sa interna si în conformația
exterioară, conform cu legi matematice”.
• procese biologice de distrugere sau
resorbție – osteoclaste;
• procese biologice de refacere sau
producere de masă osoasă - osteoblaste.
Modelarea osoasă

• Procesele biologice de creștere, întărire,

resorbție si reformare ale osului, sunt
influențate de activitatea fizica, vârsta sau
unele boli.

• Activitatea celor două procese biologice

este sincronizată, așa încât volumul
resorbției este în permanența egal cu
volumul producerii de masă osoasă.
Clasificarea oaselor
• În funcție de regiune:
• Cap, trunchi și membre (MS și MI)

• În funcție de formă și dimensiune:

• Lungi, scurte și plate

• În funcție de arhitectura specifică:

• Pneumatice și nepneumatice

• În funcție de situația lor în organism:

• Sesamoide și suturale
Solicitări mecanice
Articulația – generalități
• Sistem de legătură între două sau mai
multe oase sau contactul dintre două
capete osoase, cu sau fără mișcare,
împreună cu toate elementele care le
înconjoară.

• În corpul uman există 206 oase și 200 de

articulații, iar rolul acestora influențează
forma și structura lor.
Articulația –
element anatomic și biomecanic
• Din punct de vedere anatomic,
permit mișcarea scheletului, asigura
transferul mișcării de la un segment
la altul;

• Din punct de vedere biomecanic,

asigură transmiterea forțelor
mecanice între segmentele corpului.
Articulația – element anatomic
• Definiții:
• „totalitatea elementelor prin care oasele se
unesc între ele” (Papilian V., 2003), “
• sistem de legătură între două sau mai
multe oase” (Tache & Stanciu, 2010)
• „organe de legătură între oase, fiind sediul
mișcărilor” (Niculescu C. Th. et al., 2014);
• „ansamblul elementelor prin care două
oase vecine ale scheletului se leagă între
ele” (Moțet D., 2009).
Tipuri de articulaţii

• Articulaţiile fibroase

• Articulaţiile cartilaginoase

• Articulaţiile sinoviale
Articulaţiile fibroase

• Sinartroze - sunt articulații fixe sau cu

un grad de mobilitate foarte redus

• ex. articulațiile oaselor craniului

Articulațiile cartiaginoase
• amfiartroze sunt articulații semimobile și
se împart în:
• sincondroze – articulații în care
suprafețele articulare sunt unite prin
cartilaj hialin foarte aderent la ele (ex.
prima coastă și stern, oasele bazinului);

• simfizele - țesutul de legătură este

fibrocartilajul (ex. simfiza pubiană,
articulațiile intervertebrale).
Articulațiile sinoviale
• Diartroze - sunt articulații cu un grad mare
de mobilitate, aici se produc mișcări
multiple în jurul a una, două sau trei axe
de mișcare.

• În funcție de forma suprafețelor articulare

acestea se împart în: plane, în balama,
pivotante, bicondiliene, cilindrice, în șa,
eliptice, sferice
Articulaţiile sinoviale
a) Articulaţiile plane (de alunecare)

b) Articulaţiile ginglim – în balama

c) Articulaţiile trohoide (pivotante)

d) Articulaţiile bicondiliene

e) Articulaţia în şa

f) Articulaţiile elipsoidale

g) Articulaţiile sferoidale
a) Articulaţiile plane

• Permit doar mişcări de alunecare

• (ex. articulaţiile dintre oasele carpului
sau ale tarsului)
b) Articulaţiile ginglim – în balama

• Permit mişcări uniaxiale (flexie-extensie),

oasele sunt articulate asemenea unei
balamale
• (ex. articulaţia humero-ulnară)
c) Articulaţiile trohoide (pivotante)

• Permit mişcări de rotaţie a unui os cilindric

în jurul axei sale în interiorul unui inel
ostofibros
• (ex. articulaţia radioulnară proximală)
Articulaţiile bicondiliene

• Permit mişcări într-un singur plan şi se

observă un os care prezintă două
suprafeţe articulare rotunjite ale căror
mişcări sunt susţinute de două depresiuni
corespunzătoare celuilalt os şi permit
mişcări de flexiune-extensiune, şi câteva
grade de rotaţie
• (ex. articulaţia genunchiului)
d) Articulaţia în şa
• Prezintă suprafeţe articulare opuse
concave într-un sens şi convexe în celălalt
sens, iar acestea formează articulaţia în
mod antagonic, pentru concavitatea unei
suprafeţe corespunde convexitatea
celeilalte şi permite mişcări de flexiune-
extensiune, abducţie-adducţie şi
circumducţie
• (ex. articulaţia carpo-metacarpiană a
policelui)
e) Articulaţiile elipsoidale
• Se mai numesc și condiliene
• Descriu suprafeţele articulare de formă
eliptică alungite pe de o parte şi o
depresiune corespunzătoare celei
descrise anterior pe de altă parte şi permit
mişcări de flexiune-extensiune, abducţie-
adducţie şi circumducţie
• (ex. articulaţia radio-carpiană)
f) Articulaţiile sferoidale
• Se mai numesc și enartroze
• Se descriu suprafeţe parţial sferice (cap)
care pătrund într-o cavitate de formă
corespunzătoare şi permit o mare
mobilitate cu mişcări de flexiune-
extensiune, abducţie-adducţie, rotaţie şi
circumducţie
• (ex. articulaţia coxofemurală sau
glenohumerală)
Clasificare în funcţie de numărul
axelor de mişcare
• Articulaţii uniaxiale - (ex. flexiunea-
extensiunea – ginglimul, bicondiliene);
• Articulaţii biaxiale (şa) - (ex. flexiune-
extensiune, adducţie-abducţie –
elipsoidale);
• Articulaţii triaxiale - (ex. flexiune-
extensiune, abducţie-adducţie, rotaţie şi
circumducţie – sferoidale).
Articulația – element biomecanic
• Din punct de vedere mecanic articulația
este legătura directă și mobila sau zonele
de contact dintre două elemente
cinematice având scopul de a transmite
mișcare și forță.

• Din punct de vedere biomecanic articulația

este punctul de rotație dintre două sau mai
multe oase sub acțiunea forțelor interne
(ex. forța musculară) sau externe (ex.
gravitația) corpului uman”.
Clasificarea articulațiilor după
axele de mișcare

• Articulaţii uniaxiale

• Articulații biaxiale

• Articulaţii triaxiale
Articulaţii uniaxiale

Aceste articulaţii permit mişcări

opuse într-un singur plan (ex.
flexiunea-extensiunea – ginglimul,
bicondiliene);
Articulaţii biaxiale

Aceste articulaţii permit mişcări în

două planuri perpendiculare unul pe
celălalt (ex. flexiune-extensiune,
adducţie-abducţie – elipsoidale, şa);
Articulaţii triaxiale

Aceste articulaţii permit mişcări în

toate planurile spaţiului (ex. flexiune-
extensiune, abducţie-adducţie,
rotaţie şi circumducţie – sferoidale