Cuprins

Simona Ilea Pop, Ştiri din viaţa cetăţii şi a parohiei noastre������������������������������ 3

Lect. Univ. Dr. Matei Agachi, Prin cultură la cunoașterea Învierii��������������� 4
Prof. Ciprian Maier, Creștinismul de la Marea Schismă la prima cruciadă����� 6
Pr. Dr. Constantin Sturzu, Înăuntru sau în afară?
O tâlcuire la zilele din Săptămâna Mare����������������������������������������������������������� 8
Andreea Gorea, Răbdarea-n încercări��������������������������������������������������������� 10
Dr. Eugenia Bîrlea, Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii������������������������ 11
Fotograf Marcel Agrișan, Din viața parohiei������������������������������������������� 12
Adrian Mărginean, Leagănul creștinismului românesc – Dobrogea.
Sfânta mănăstire Saon���������������������������������������������������������������������������������� 14
Trainer Bogdan Oltean, Cum am învățat eu să am încredere
în Dumnezeu����������������������������������������������������������������������������������������������� 16
Instit. Graţiela Agrişan, Aripi de îngeraş�������������������������������������������������� 17
 Știri din viața cetății și a parohiei noastre
Simona Ilea Pop
• În această perioadă, Sfânta Liturghie
se va oficia în biserici fără participa-
rea credincioşilor. În conformitate cu
Ordonanţele militare nr. 1-6 din martie
2020, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe
liturgice se vor oficia în biserică doar de
către slujitorii bisericii (preoţi și cântă-
reți), fără participarea publicului (mireni).
Credincioșii au însă posibilitatea ca în tot
acest timp să urmărească Sfintele Slujbe
în transmisiune directă din catedrala Pa-
triarhală din București, pe Trinitas TV, din
catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca,
pe Radio Renașterea.
• Sfânta Liturghie savârșită în Parohia
Ortodoxă Cetatea Fetei-Florești va fi
transmisă online. Preoții slujitori din
parohia Tuturor Sfinților – Florești rămân
și în această perioadă alături de credincioși,
oferindu-le posibilitatea de a urmări Sf.
Slujbe live, din biserica parohială. Transmi-
siunile în direct se vor realiza prin pagina
de Facebook a bisericii: Parohia Ortodoxă
Cetatea Fetei-Florești. Tot de aici, cre-
dincioșii pot afla și alte noutăți oferite
de parohie. „În această perioadă de grea
încercare, fiecare casă ar trebui să devină
o «mică biserică» în care să ne organizăm
un colț de rugăciune (icoană, candelă sau
lumânare și carte de rugăciune), pentru
că acum viața litugică obișnuită trebuie
să continue acasă”, este mesajul transmis
credincioșilor de către preoții parohiei
Cetatea Fetei din Florești.
• Botezurile și cununiile se vor oficia
conform programărilor. Modificarea adu-
să în acest sens, prin nouă Ordonanță
Militară din martie 2020, se referă doar
la numărul de persoane care pot participa
la aceste evenimente. Astfel, programările
făcute până acum rămân valabile, însă
amendamentul amintit prevede că la ele
pot participa un număr de maximum 8
persoane (fără preoți). Pentru spovedanii la
domiciliu în cazul celor grav bolnavi, sau
pentru alte solicitări, credincioșii vor lua
legătura telefonic cu preoții din parohie.
În parohia Cetatea Fetei, cei doi preoți
stau la dispoziția credincioșilor, pentru
astfel de situații, la următoarele nr. tel: pr.
paroh Marcel Agrișan (tel. 0751 353 097)
sau pr. Decebal Gorea (0745 520 020).
• Cluj Arena este oricând pregătit să
găzduiască un spital de campanie. Cel
Ştiri
mai mare stadion din județul Cluj poate
urma, la nevoie, modelul altor stadioane
din străinătate, de găzduire a unei unități
medicale de urgență, care să asigure tratarea
unui număr mare de persoane infectate cu
coronavirus. În lume și alte stadioane au fost
transformate în spitale. Tot ca unități medi-
cale mobile ar putea fi mobilizate la nevoie
în Cluj-Napoca și noile hale din Parcurile
Industriale Tetarom 1, a anunțat președintele
Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
• Muzeul Memorial Octavian Goga
din Ciucea a deschis în acestă perioadă
o expoziție on-line. Vizitatorii pot admira
astfel, virtual, imagini din castelul de la
Ciucea, fotografii inedite ale membrilor 3
familiei Goga, precum și ilustrări ale unor
opere publicate de poetul ardelean.

 Prin cultură la cunoașterea Învierii
Matei Agachi
D acă analizăm Biserica din perspectivă
culturală putem înțelege valorile ei ca
niște acte de manifestare ale frumosului
și binelui în societate. Manifestarea Bise-
ricii în societate are rolul de a sensibiliza
sentimentele oamenilor spre descoperirea
frumosului transcendent. Astfel arta are în
Biserică un rol important prin muzică, veș-
minte liturgice, obiecte de cult, coregrafia
liturghiei și arhitectura lăcașurilor. Desigur
și teologia Bisericii poate fi înțeleasă și ca
un act cultural cuprinzând noțiuni de
filozofie, etică, limbi clasice și altele, iar
în această epocă cuprinzând noțiuni de
psihologie, dar și din noile descoperiri ale
științelor. Toate acestea au ca fundament
Călăuza sufletului
revelația biblică, faptul că Iisus este Hris-
tosul, Fiul lui Dumnezeu (Mat. 16, 16),
El fiind realitatea întrupării Cuvântului,
care este Dumnezeu (In. 1, 1,14).
Raportarea la perioada postului Paștelui
și la Înviere prin prisma actului cultural
desigur reflectă și conștientizarea aspec-
tului necesar repetitiv al acestei sărbători.
Învierea lui Hristos a avut loc o dată, dar
rememorarea acesteia prin participarea
noastră activă, prin schimbarea noastră
în bine (post, fapte bune), ar trebui să
aibă loc tot timpul, nu doar o dată în an.
Bineînțeles că fiecare creștin este liber să se
raporteze cum dorește la viața bisericii, dar
în același timp este necesar să se raporteze
corect măcar la rigorile expuse de Biserică,
4 în cazul în care nu pune în practică nici
unele din acestea.
De asemenea, ar trebui să ne raportăm
la învățătura Bisericii în spiritul ei, nu în
literă. Așa cum Hristos a sintetizat cele zece
porunci în două, nefiind neconcordanțe
între ele, tot așa putem reduce normele
cunoscute ale Bisericii la cele două porunci
ale Mântuitorului. Iubirea lui Dumnezeu
și iubirea aproapelui. Dacă Îl iubim pe
Dumnezeu din toată ființa noastră, iar pe
aproapele ca și pe noi, cred că respectăm
toate poruncile, chiar și normele postului,
dar și ale faptelor bune. Iubirea altruistă
nu mă va lăsa să îl nedreptățesc pe cel de
lângă mine, nu mă va lăsa să fiu lacom sau
zgârcit. Aceasta (Iubirea altruistă) mă va
călăuzi spre limanul cel veșnic.
Manifestarea culturală a Bisericii are
menirea menționată, de a îl aduce pe om
la adevărata sa identitate, aceea de fiu al
lui Dumnezeu, moștenitor al vieții veșnice,
al împărăției cerești.
În ultimă instanță, postul Paștelui și
Învierea ar trebui să reprezinte trecerea
noastră prin pocăință spre identificarea
cu Hristos, chipul Dumnezeului celui
nevăzut (Col. 1, 15).
Aceste afirmații nu ne fac decât să înțe-
legem dimensiunea mântuirii prin prisma
sensului intrinsec al tuturor manifestărilor
ecleziale. Esența acestora este iubirea; nu
atât de mult normele expuse prin modul
de manifestare eclezial. De altfel, acesta
poate să difere de la o biserică la alta în
cadrul Bisericii Ortodoxe. De asemenea,
modul de manifestare poate să difere și
între Bisericile creștine. Dar dacă esența
este aceeași, atunci poate exista comuniune
în dragoste.
Cunoaștem enunțul Apostolului Ioan,
„Dumnezeu este iubire” (I In. 4, 8). În
virtutea acestei realități, ceea ce trebuie
să manifestăm noi este iubirea. Iubirea
între semeni, iubirea aproapelui, iubirea
lui Dumnezeu.
Cred că mult mai mulți oameni sunt
conștienți de faptul că iubirea este cea mai
importantă, dincolo de celelalte norme
impuse de organizațiile ecleziale. Astfel
cugetul care unește totul, nu numai în
om, ci și în societate și în lume, este cel
de iubire. Iar această iubire este Hristos,
Poetica Spațiului (Matei Agachi)
deoarece El spune: „cine M-a văzut pe
Mine a văzut pe Tatăl.” (In. 14, 9)
Cred că îndemnul acesta este cheia
care poate salva lumea de orice probleme,
o poate vindeca și o poate transforma
într-un pământ nou și un cer nou (Apo-
calipsa 21, 1).

Călăuza sufletului
5
 Creștinismul de la Marea Schismă la prima cruciadă
Ciprian Maier
D upă Marea Schismă din anul 1054,
care a dus la scindarea Bisericii creştine
în Biserica Romano-Catolică în Apus şi
Biserica Ortodoxă în Răsărit, au urmat
din nefericire şi alte evenimente care au
adâncit şi mai mult ruptura dintre cele
două ramuri.
Papei Leon al IX-lea (1049-1054) res-
ponsabil de scindarea Bisericii creştine,
i-a urmat ca pontif un italian cu numele
de botez Hildebrand, cunoscut în istorie
cu numele de Grigore al VII-lea (1073-
1085). Ajuns papă, programul său s-a
centrat pe definirea şi devenirea papei
ca monarh universal într-o lume în care
Biserica să domnească peste toate căpete-
Historia ecclesiastica
niile pământului. S-a ajuns astfel ca papa
Grigore să-l excomunice de două ori pe
împăratul Henric al IV-lea în lupta lor
pentru exercitatea controlului în Biserică.
În prima dintre ciocniri, înainte de a-i da
iertarea, papa l-a făcut pe Henric să aştepte
trei zile în veşmânt penitenţial, stând cu
picioarele goale în zăpadă, la castelul din
Canossa, în nordul Italiei. Urmaşii lui
Grigore au înlocuit titlul de „Vicarul lui
Petru” cu cel de „Vicarul lui Hristos”, dar
umilirea lui Henric de către papa Grigore
va duce în secolul al XII-lea la conflicte
militare între papi şi imperiu. Pentru a
putea conduce şi pentru a rezolva cererile
tot mai multe ale credincioşilor, papii şi-au
format un consiliu permanent de clerici
asistenţi, cardinalii (cardo = balama). La
6 început preoţi, aceştia şi-au câştigat din
secolul al XII-lea propria putere, inclusiv
privilegiul de a alege noul papă.
În Răsărit, după domnia glorioasă a lui
Vasile al II-lea, încheiată după o jumătate
de secol, în 1025 a urmat o perioadă de
mai mult de 50 de ani de instabilitate.
Lipsa unui moştenitor a zdruncinat impe-
riul de lupte pentru putere, iar lipsa unei
conduceri ferme a răspândit nesiguranţa în
provinciile recent anexate din Balcani. În
Apus, latinii din Veneţia şi Genova, precum
şi monarhia normandă din Sicilia erau
preocupaţi să-şi extindă influenţa asupra
rutelor comerciale din estul Mediteranei,
iar papa susţinea un ideal al cruciatului,
care privea din ce în ce mai interesat către
răsărit pentru a se realiza. Către răsărit o
coaliţie de triburi musulmane conduse de
turcii selgiucizi i-a copleşit pe musulmanii
din Bagdad, pentru ca să se repeadă apoi
asupra Imperiului Bizantin. Bizantinii
sunt învinsi în 1071, la Manzikert, în
Asia Mică, iar împaratul lor, Roman, este
luat prizonier şi eliberat în schimbul unei
recompense generoase. În 1081 generalul
imperial Alexios Comnenul a preluat pute-
rea şi a întemeiat propria dinastie. Pentru
că nu avea încredere nici în familia sa, el
a luptat să salveze imperiul pe toate fron-
turile, căutând aliaţi şi în afara graniţelor.
În Occident circula atunci idea că
Dumnezeu ar putea dori ca creştinii să
pornească război împotriva duşmanilor
săi, idee pornită din interiorul clunisieni-
lor care îşi dezvoltaseră în Spania o reţea
de abaţii legate de modelul lor, Abaţia
Cluny. Impulsul a fost dat în 1009 când
califul al-Hakim al Egiptului a poruncit
dărâmarea Bazilicii Sfântului Mormânt ri-
dicată de Constantin în Ierusalim. Datorită
creşterii pelerinajului la Compostela, din
cauza investiţiei călugărilor de la Cluny, a
dispariţiei califatului de Cordoba în 1031,
a cuceririi Siciliei de către normanzi în
1053 şi a activităţii din Spania a primatului
clunisian Bernard, se dezvoltă foarte mult
ideea de cruciadă. Cruciada sau războiul
sfânt a pătruns în creştinism în secolul al
XI-lea şi era îndreptată împotriva religiei
care vorbise despre un război sfânt încă din
primele ei zile, islamul. Prima încercare
de recucerire a Ţării Sfinte a aparţinut
papei Grigore al VII-lea în 1074, încer-
care soldată cu eşec. Papa Urban al II-lea
a răspuns cererii de ajutor a împăratului
bizantin Alexios I şi a trecut la acţiune în
1095. La un conciliu de clerici şi aristocraţi
convocat la Clermont, în Franţa, precum
şi în multele scrisori pontificale care l-au
însoţit în jurul anul 1095, Urban a zugrăvit
atrocităţi noi, dar absolut fanteziste, comise
în Ierusalim de către musulmani împotriva
pelerinilor creştini, astfel încât să stârnească
groaza necesară pentru demararea acţiunii.
Nobili şi oameni simpli s-au adunat în
număr mare pentru cruciada anunţată,
entuziasmaţi şi de făgăduinţa papei că
aceasta era o cale sigură spre mântuire.
Urban a spus că moartea în cruciadă în
stare de căinţă şi după spovedanie garanta
intrarea în rai, eliminând orice necesitate
de ispăşire după moarte. În anul 1096 ar-
mata adunată din zona Renaniei a săvârşit
primele masacre la scară mare împotriva
evreilor, deoarece aceştia erau necreştinii
mai la îndemână decât musulmanii şi nu
erau în stare să opună prea multă rezistenţă.
În 1099, cruciaţii epuizaţi, dar triumfă-
tori după ce au cucerit oraşul Antiohia
în urma unui asediu, au cucerit şi oraşul
Ierusalim. Conştienţi de apropierea forţelor
de întărire fatimide, cruciaţii s-au dedat
unui măcel pripit şi sălbatic, iar mai târziu
unor execuţii ale locuitorilor şi apărătorilor
musulmani şi evrei ai Ierusalimului. Acest
masacru sălbatic a stârnit stupoare şi furie
în lumea islamică, aflată într-un moment
de slăbiciune şi dezordine, şi pentru prima
dată în istorie Templul a fost consacrat
cultului creştin, moscheea Al-Aqsa s-a
transformat în Biserică, iar Domul Stâncii
într-o catedrală. Cu această ocazie cruciaţii
au întemeiat şi un regat latin în Ierusalim
care a dăinuit până în anul 1669 când
veneţienii au pierdut definitiv insula Creta
în favoarea turcilor otomani.
Deşi a fost un succes, această cruciadă şi
celelalte care au urmat au fost un dezastru
pentru Imperiul Bizantin care a fost slăbit
tot mai mult până la dispariţia sa din 1453
când a fost cucerit de către turcii otomani.
Dacă ruptura graduală dintre Răsărit şi
Apus condusese la neînţelegere şi ostilitate
reciproce, contactul lor intim de acum a
Historia ecclesiastica
făcut ca relaţiile să fie şi mai tensionate.
Chiar şi în timpul primei cruciade, sosirea
unor mari armate din Occident pe teri-
toriul bizantin era alarmantă şi provoca
probleme, în timp ce latinii au început
să îşi creeze o poveste pentru acasă despre
bizantinii care sabotau ca nişte trădători
eforturile lor eroice.1
Această perioadă a cruciadelor a con-
tinuat până în secolul al XV-lea şi este din
punctul meu de vedere o pată în istoria
creştinismului care are la bază legea iubirii
lui Dumnezeu şi a aproapelui.

7
1
Diarmaid MacCulloch, Istoria Creştinismului,
Polirom, Iași, 2011, pp. 336-426.
 Înăuntru sau în afară?
O tâlcuire la zilele din Săptămâna Mare
Constantin Sturzu

M
ulte sunt tâlcuirile care se pot face pe (Matei 25, 14-30). Cele cinci fecioare în-
marginea celor ce se evocă la slujba ţelepte care au agonisit untdelemn pentru
Deniilor din Săptămâna Mare, cea mai candelele lor (adică harul Duhului Sfânt
dramatică, zguduitoare de conştiinţe, pe- care luminează sufletele) intră înăuntru,
rioadă liturgică din întregul an. O posibilă iar cele cinci fecioare neînţelepte, care
cheie de lectură este prilejuită de urmărirea abia atunci au plecat să agonisească ulei
alternanţei înăuntru/în afară, ce se regăseşte pentru candelele ce stăteau să se stingă,
în fiecare dintre aceste zile. au rămas, finalmente, pe dinafară. La fel,
În Sfânta şi Marea Luni (la Denia de cel cu cinci talanţi şi cel cu doi talanţi,
duminică seara), luăm aminte la bleste- care şi-au dublat banii încredinţaţi lor
marea smochinului neroditor de către Iisus de Stăpân, sunt îndemnaţi „să intre întru
(Matei 21, 19-20) şi la pilda lui Iosif, fiul bucuria Domnului”. Cel care a îngropat
patriarhului Iacob. Smochinul se usucă singurul talant încredinţat, fiind „slugă
pentru că este golit pe dinăuntru de sevă vicleană şi leneşă”, este aruncat „întru
(blestemul înseamnă retragerea binecuvân- întunericul cel mai din afară” (Matei 25,
tării, adică a vieţii care vine de la Dum- 30). Deci, în funcţie de străduinţa sa de a
Sfinți și sărbători

nezeu). Aici este imaginea omului care se lucra cu cele ce îi sunt încredinţate, omul
arată frumos şi plin de viaţă pe dinafară îşi găteşte, pentru veşnicie, un loc înăuntru
(cum smochinul era bogat în frunze verzi), sau în afara nunţii Mirelui ceresc, respectiv
dar care nu aduce roade. Este omul care a Împărăţiei.
găseşte tot timpul un pretext să amâne În Sfânta şi Marea Miercuri aflăm că
pocăinţa, adică întoarcerea spre Dumne- Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei 12 uce-
zeu, izvorul vieţii. În final, un astfel de om nici, vinde pe Iisus. El este cel iese afară,
va fi golit cu totul de viaţa cea dinăuntru în noapte, de la Cina cea de taină. Pe de
(pentru că el trăieşte doar în cele din afa- altă parte, ni se pune înaintea ochilor
ră) şi această golire se va reflecta şi în cele inimii imaginea acelei femei desfrânate
din afara lui – uscăciunea reflectă lipsa de care vine la Mântuitorul şi unge Preacurat
viaţă. În antiteză, ni se prezintă imaginea Trupul Său cu mirul cel de „mai înainte de
lui Iosif care fuge din mâinile egiptencei îngropare” (Cf. Slujba Utreniei). Aşadar,
ce îl îndemna la adulter, cel care lasă hai- cel ce era înăuntru, Iuda, alege să vândă
na ce îl acoperea în mâinile acestei femei pe 30 de arginţi pe Fiul lui Dumnezeu,
păcătoase şi, deşi rămas gol pe dinafară, din lăcomie, şi să iasă, ulterior, afară; cea
cu trupul, se dovedeşte a fi plin de slava care era, prin viaţa ei păcătoasă, departe
8 lui Dumnezeu pe dinăuntrul său. de Dumnezeu, renunţă la mulţi bani ca
A doua zi, în Sfânta şi Marea Marţi, să cumpere mir „de mare preţ” şi vine,
lecturăm în biserici două dintre pildele astfel, înăuntru, cu lacrimi de pocăinţă.
eshatologice rostite de Mântuitorul; este Nu contează, cu alte cuvinte, în ce punct
vorba despre parabola celor zece fecioare ne aflăm la un moment dat al vieţii noas-
(Matei 25, 1-13) şi parabola talanţilor tre, contează ce traseu alegem în relaţia
noastră cu Dumnezeu: spre înăuntru sau
spre în afară.
În Sfânta şi Marea Joi, rememorăm
Cina cea de taină şi acea spălare a picioa-
relor ucenicilor de către Iisus, pildă de
smerenie neegalată. Ca să avem „parte de
Dumnezeu” (Cf. Ioan 13, 8), nu este de
ajuns să fim cu El înăuntrul nostru, adică
să ne împărtăşim cu Sfintele Taine pe care
le înghiţim, la propriu. Mai este nevoie
să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne cureţe şi
în afara noastră, pe picioarele care ne pot
asigura verticalitatea; curăţiţi, adică, acolo
unde fiinţa noastră este în contact direct
cu cele ale pământului, ale lumii acesteia
căzute sub influenţa puterilor demonice.
În Sfânta şi Marea Vineri, la Denia
cea de joi seara, vedem cum Iisus este scos
afară din cetatea Ierusalimului şi răstig-
nit. Trupul Său este însă pus înăuntru, în
mormântul „cel nou”. Noi răstignim pe
Domnul prin păcatele pe care le săvârşim,
dar asta nu înseamnă că nu avem şansa
de a ne reîntoarce spre înăuntrul fiinţei
noastre, punând cu evlavie pe Cel răstig-
nit în mormântul inimii noastre. Această
întoarcere spre înăuntru – chiar dacă sub
forma unei îngropări – este premisa învierii
noastre sufleteşti.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Trupul
lui Iisus se odihneşte în mormânt, dar
sufletul Său se pogoară în iad (şeol). Din
iadul nostru, oricât ar fi de cumplit, ne
scoate Dumnezeu afară pe cei ce întindem
mâna către El, precum Adam şi Eva întind
mâna în icoana canonică a Învierii (numită
şi a „Pogorârii la iad”). Iar Duminica este
Ziua Învierii, ziua biruinţei depline a lui
Dumnezeu, fiind şi ziua întâi a săptămânii,
dar şi ziua a opta, cea a veşniciei. În această
„zi”, ceea ce este în afară coincide cu ceea ce
este înăuntru, căci Dumnezeu va fi „toate
în toţi” (Cf. I Corinteni 15, 28).
În concluzie, a fi înăuntru înseamnă a
fi cu Dumnezeu, căci împărăţia lui Dum-
nezeu este „înăuntrul nostru”, ea „nu va
veni în chip văzut” (Cf. Luca 17, 20-12).
A fi în afară este o risipire, o împrăştiere a
noastră, o rupere nu doar de Dumnezeu,
ci şi de noi înşine. De aceea ni se spune în
Evanghelie că cei ce nu se vor face vrednici
de Împărăţie „vor fi aruncaţi în întunericul
cel mai din afară” (Matei 8, 12).
Când nu ne mai regăsim în cele pe care
le facem, le vorbim sau le gândim, să luăm
aminte că suntem în afara duhului nostru,
Sfinţi şi sărbători
adică a locului în care ne putem întâlni cu
Dumnezeu. Ratând întâlnirea cu El, ratăm
şi întâlnirea cu noi înşine, devenind un soi
de actori care interpretează un personaj,
rostind cuvinte care nu sunt ale noastre,
mişcându-ne pe scena aceste lumi conform
unei regii care nu ne aparţine. Singura
mişcare care ne asigură întâlnirea cu noi
înşine este această întoarcere spre lăuntrul
nostru, cu scopul de a ne întâlni cu Dum-
nezeu, în Care mă pot oglindi şi mă pot
vedea, în sfârşit, aşa cum sunt. Pelerinajul
liturgic jalonat de zilele Săptămânii celei
Mari este, astfel, o călătorie spre Dumnezeu
şi spre noi înşine, deopotrivă.

9
 Răbdarea-n încercări
Andreea Gorea
Sfântul Dimitrie al Rostovului (1629-
1709)
„Dacă-ţi aduci mereu aminte de Pa-
timile Domnului, le vei răbda pe toate
fără geamăt.”
*
Sfântul Tihon de Zadonsk (1727-1783)
„Prin răbdare se ușurează suferința. Ia
aminte la cei ce suferă îndelung de vreo
boală: atât de mult s-au desprins cu acea
boală prin răbdare, încât parcă nici nu o
mai simt; și, dimpotrivă, prin nerăbdare
boala se înmulțește, cum ne dă de înțeles
însăși viața noastră.”
Florilegium patristicum
* *
Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1891)
„Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel
ce-aţi avea de răbdat? Iar fără răbdare nu
este mântuire. Iată că Domnul, care vă
rânduieşte mântuirea, vă şi dă prilejuri
să arătaţi răbdare şi să înaintaţi pe calea
mântuirii. Un sfat pentru Dumneavoastră:
când vă este greu, trebuie să vă întoarceţi
către Dumnezeu atât cu graiul, cât şi cu
simţirea, zicând: «Slavă Ţie, Doamne!»”
*
Sfânta Elisabeta Feodorovna (1864-
1918)
„Casa sufletului este răbdarea; hrana
sufletului este smerenia...”
* spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu
10
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)
„Dacă cineva, rugându-L îndelung pe
Dumnezeu, să-i împlinească vreo rugă-
minte, nu primește răspuns, acela să știe
că Milostivul Tată Ceresc nu se grăbește
să-i împlinească rugămintea fie pentru
că ceea ce a cerut nu îi este de folos, fie
amână împlinirea rugăminții lui pentru a-l
determina să se roage mai des și a-l învăța
cu răbdarea în vederea unei răsplătiri mai
mari.”
*
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul (1906-
1991)
„Să nu-L constrângem cu rugăciunile
noastre pe Dumnezeu. Să nu-I cerem să ne
scape de ceva, ci să cerem de la El putere și
întărire, ca să le răbdăm pe toate.”
Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994)
„Ascultaţi, atunci când celălalt este
mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic.
Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să
te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se
va linişti şi după aceea te vei putea înţelege
cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la
pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac
răbdare până ce va îndrepta vremea.”
„În vechime viaţa era mai liniştită, iar
oamenii aveau răbdare. Astăzi toţi sunt
«brichete», nu rabdă niciun cuvânt. Şi
după aceea urmează de la sine despărţirea.”
„Dumnezeu a legat mântuirea oame-
nilor de răbdare. Cel care va răbda până la
sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22),
îngăduie greutăți şi diferite încercări pentru
ca oamenii să exerseze în răbdare.”1

1
Sursa: https://citateortodoxe.ro/sfinti-parinti/
citate-despre-rabdare, data accesării: 5 aprilie 2020.
 Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii
Eugenia Bîrlea
C onsiderat de mulți credincioși un sfânt,
Antonie (Bloom) de Suroj (1914-2003)
a fost episcop al rușilor ortodocși din Marea
Britanie și Irlanda. A scris numeroase cărți,
unele traduse și în limba română. Printre
acestea se numără și cartea pe care ne pro-
punem să o prezentăm, Școala rugăciunii1.
Viața sa a fost profund marcată de
revoluția rusă și de drama exilului, de
sărăcie și de dificultăți de tot
felul. Pe la vârsta liceului cău-
ta cu disperare sensul vieții și
s-a convertit în momentul în
care, citind din Evanghelie, a
simțit prezența lui Hristos care
nu l-a mai părăsit niciodată.
Ulterior a studiat biologia și
medicina, iar în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial a
fost medic în armata franceză
și s-a implicat în Rezistență.
După război a devenit monah,
a fost hirotonit și a fost trimis
în Anglia pentru credincioșii
ruși de acolo.
Dedicată rugăciunii, cartea
are în primul rând un caracter practic. Pen-
tru a birui impresia că rugăciunea noastră
nu ajunge la Dumnezeu, mitropolitul
Antonie ne recomandă o mare atenție la
rugăciune. Îl acuzăm pe El de tăcere și ab-
sență, dar noi suntem absenți. Rugăciunea
este o relație în care Dumnezeu este, ca și
noi, liber. Nu-L putem lua ostatic, nu-L
putem sili să vină la întâlnire și ar trebui
să-I fim recunoscători că nu vine în viața
1
Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii, tra-
ducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici,
ediția a II-a, București, Sophia, 2011, 173 pp.
noastră înainte de a fi noi pregătiți să-L
întâlnim.
Ne sfătuiește să găsim rugăciuni care
ne reprezintă și să acceptăm mai multe
moduri de a ne ruga. Nu putem practica
numai rugăciunea spontană care țâșnește
din durerea sau din bucuria și recunoștința
unor clipe rare. Există perioade lungi în
care e nevoie să ne rugăm din convingere,
folosind rugăciuni scrise de
marii sfinți. În ce privește rugă-
ciunea pentru semeni, autorul
ne prezintă rugăciunea simplă
și fierbinte a sfântului Siluan
pentru țăranii ruși care mun-
ceau la mănăstirea sa.
Antonie de Suroj pledează
Recenzie
cu convingere pentru o viață în-
rădăcinată în prezent, căci dacă
nu putem percepe și da sens
prezentului, nu-L putem simți
nici pe Dumnezeu. A percepe
prezența divină este un mod de
rugăciune, după cum a învățat
un abate francez de la un țăran
bătrân care sta ore în șir în biseri-
că fară a face nimic. La întrebarea nedumerită
a preotului țăranul a răspuns: „Eu mă uit
la El, El se uită la mine și amândoi suntem
fericiți.” (p. 149) Mitropolitul recomandă
exerciții simple și ne aduce exemple din
viața credincioșilor săi care au reușit să biruie
neliniștea interioară, dobândind o minte
statornică, condiția rugăciunii autentice. 11
Școala rugăciunii este un îndemn plin
de entuziasm pentru a trăi o viață de creștin
și a descoperi că „viața este adâncă, vastă
și extrem de vrednică de trăit.” (p. 22)

Din viața parohiei...

Demisolul bisericii mari din Cetatea Fetei

12
 - Faze de lucru -
(Decembrie 2019 - Aprilie 2020)

13
 Leagănul creștinismului românesc – Dobrogea.
Sfânta mănăstire Saon
Adrian Mărginean

D
ragii noștri cititori, stătător. În același an, monahii de la Saon
rămânem în Dobrogea și în acest au construit din chirpici și lemn actuala bi-
număr al revistei noastre și desigur că serică veche cu hramul „Intrarea în Biserică
nu putem lăsa neobservat un diamant al a Maicii Domnului”, care există și astăzi,
credinței, chiar dacă poate puțin neșlefuit, precum și două corpuri de chilii, din care a
precum Sfânta Mănăstire Saon. Scriam mai rămas numai din rândul Paraclisului.
„puțin neșlefuit” având în vedere că atât La intrare în Paraclis te întâmpină scena
natura înconjurătoare, cât și infrastructura urcării la cer a Sfântului Prooroc Ilie și
Turism religios

zonală nu au fost prea darnice cu acele Sfântul Prooroc Ilie hrănit de corb.
locuri, însă călugării întemeietori s-au În timpul starețului Filimon (1889-
străduit din răsputeri să ne arate că unde 1905), schitul a fost distrus de un incendiu.
este credință, nimic nu este imposibil. În Singură biserica a scăpat intactă, schitul
zilele noastre biserica nouă strălucește în- ajungând astfel într-o mare strâmtoare.
tr-o deplină lumină sub oblăduirea maicilor În 1909, Episcopul Nifon Niculescu l-a
care din 1930 se ocupă și viețuiesc în acest trecut vremelnic sub administrarea „Mă-
sfânt lăcaș, dar cu siguranță merită vizitată năstirii Cocoș”. În anul 1959 acest sfânt
și biserica veche, cea înfăptuită de călugării lăcaș a fost desființat, iar bunurile sale
întemeietori. Mănăstirea Saon a luat ființă au fost trecute sub directa administrație
sub stăpânirea otomană în anul 1846, prin a Episcopiei Dunării de Jos, din Galați.
plecarea unor călugări de la Mănăstirea În anul 1972 a luat ființă ca Metoc al
Celic-Dere. Cei veniți la Saon au ridicat Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de
aici câteva chilii din chirpici și un Paraclis Jos. În anul 1990 prin purtarea de grijă a
ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. Pentru Înalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Lucian
o mai bună rânduială în viața mănăstirilor, Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a rede-
Episcopul Iosif Gheorghian al Episcopiei venit Mănăstire de sine stătătoare. Trapeza
14 Dunării de Jos din Galați, a strămutat a fost pictată în anul 1999 de clasa prof.
la Saon și pe ceilalți călugări care se mai Ion Achitenie prin grija familiei Gheorghe
aflau la schitul Celicul de Jos. Odată cu și Maria Neata din Tulcea.
acesta, Schitul Saon s-a separat cu totul de La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon
Mănăstirea Celic-Dere, devenind de sine a pus temelia bisericii celei noi, cu trei
turle, zidită din piatră și cărămidă, cu hra-
mul „Acoperământul Maicii Domnului”.
Construcția ei însă a fost întreruptă din
cauza evenimentelor din timpul Primului
Război Mondial, precum și a cutremuru-
lui din 1940, când turlele s-au prăbușit.
După anul 1956, lucrările de reconstrucție
a turlelor au fost reluate și s-a executat
pictura bisericească, iar în 1959 lăcașul a
fost sfințit și redat cultului. În anul 1916,
Saonul a devenit de sine stătător, iar în
1930 a fost transformat în mănăstire de
maici. Având hramul „Acoperământul
Maicii Domnului”, noua biserică este un
edificiu în formă de cruce, construit din
piatră și cărămidă, cu trei turle mari, cea
de pe naos fiind deschisă, luminată de șase
ferestre înalte. Celelalte două turle sunt
așezate pe pridvorul închis, în dreapta și
în stânga acestuia.
Construcția are și un pridvor deschis,
susținut de două coloane mari, din zid
de cărămidă, așezate în față. Pridvorul,
de formă închisă, este pictat în interior,
precum și pe peretele exterior, dinspre apus.
În interior poate fi admirată pictura de pe
bolta sfântului altar, de pe bolta mare și
din pronaos, executată de părintele Sofi-
an. Din păcate, după anul 1957, marele
duhovnic și talentatul pictor de biserici,
ajuns mai tarziu stareț la Mănăstirea An-
tim din București, nu a reușit să finalizeze
împodobirea bisericii mari, fiind arestat,
împreună cu ceilalți membri ai „Rugului
aprins”. La Mănăstirea Saon, în biserica
mare, sunt adăpostite părticele din Moaș-
tele Sfinților Vichente, Maxim Grecul,
Inochentie mitropolitul, Epictet preotul
și Astion monahul, racla cu acestea fiind
tot timpul expusă închinării pelerinilor.
În vitrina special amenajată pentru adă-
postirea acestora se află și o bucățică din
lemnul Sfintei Cruci.
În biserica veche, de formă dreptun-
ghiulară, foarte spațioasă, cu sfântul altar
luminat de două ferestre mari, construite
la răsărit, în dreapta și în stânga peretelui,
și de o alta, situată pe partea opusă. Cata-
peteasma, frumos sculptată, este constru-
ită după 1900, ușile purtând inscripțiile
donatorilor din 1904-1905, iar pictura
catapetesmei pe cea a lui Nicolae Durata.
Plafonul bisericii este din lemn în formă
ovală, susținut lateral de câte trei stâlpi din
lemn pe fiecare parte. Naosul și pronaosul
sunt luminate de câte două ferestre pe
fiecare parte, duble, cu grilaje metalice
între ele. Pridvorul este închis, cu geam
deasupra ușii de la intrare. Ușile, atât cea
de la intrarea în pridvor, cât și cea de la
intrarea în pronaos, sunt în două canaturi,
Turism religios
din lemn masiv. Biserica, având acoperișul
din tablă, luminată de cele patru ferestre
mari, are o turla mare pe naos, din lemn,
în forma octogonală, care este zugrăvită,
în interior, cu stele. Pardoseala lăcașului
este din parchet, stranele din lemn, simple,
vopsite bleu, iar fațadele exterioare sunt
tencuite și zugrăvite în calciu. Cel mai pre-
țios obiect de aici este o icoană din lemn,
de mărimi apreciabile, reprezentând Sfânta
Treime, donată de o credincioasă în anul
1884. Clopotnița este ridicată la înălțimea
de 20 de metri în fața pridvorului bisericii
vechi. Clopotele, în număr de cinci, sunt
așezate în ordinea dimensiunilor, de la cel
mai mare, primul, vechi de o sută de ani,
până la cel mai mic, al cincilea.1
Nu treceți nepăsători pe lângă acest loc! 15
Merită cu prisosință o vizită. Drum bun!

1
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/bise-
rici-manastiri/manastirea-saon, data accesării: 30
martie 2020.
 Cum am învățat eu să am încredere în Dumnezeu
Bogdan Oltean
T e salut! Știu, această perioadă îți pune
la încercare credința în Dumnezeu.
Cum e posibil ca Dumnezeu să permită
să se întâmple așa ceva și mai ales la nivel
mondial?
Din experiența mea de viață am învățat
că fiecare încercare prin care am trecut
m-a făcut mai puternic și mai încrezător
în Dumnezeu. De ce? Pentru că de fiecare
dată lucrurile s-au rezolvat cu bine.
Privind înapoi la fiecare moment dificil
din viața mea,
îmi amintesc
numărul mare
de griji și stre-
sul pe care mi-l
Dezvoltare personală
făceam doar ca
să găsesc solu-
ția „perfectă”. Și
de fiecare dată,
soluția perfectă
venea când mă
relaxam și îl lă-
sam pe Dumne-
zeu să aleagă ce
este mai bine pentru mine. Așa că după o
vreme am început să mă prind cum merg
lucrurile și că am reușit să mai reduc din
stres și îngrijorare, iar în continuare o să
îți spun cum.
Ce funcționează pentru mine este ur-
mătoarea expresie: „Mă las îndrumat spre
cea mai bună variantă posibilă.”
A avea încredere pentru mine înseamnă
16 exact asta. Să renunț la a vrea să controlez
ceea ce nu ține de mine, cum ar fi soarta
lumii, și să mă concentrez pe momentul
când lucrurile o să fie din nou bune și fru-
moase, pentru că este doar o chestiune de
timp până când acest lucru se va întâmpla.
Asta înseamnă să mă opresc în mijlocul
agitației mele și să observ obiectiv ce se
întamplă cu mine, cu mintea mea și cu
starea mea de spirit: „A... sunt agitat, îmi
este frică,... așa este, și peste toate nu știu
cum o să se rezolve toate acestea cu bine...
Dar nu am nevoie pentru că Dumnezeu
le rezolvă pe toate. Dumnezeu mă iubește,
întotdeauna le-a rezolvat pe toate și o să
le rezolve și de
data aceasta. Îi
aduc mulțumi-
re pentru bine-
le pe care îl am
acum în viața
mea, bine care
este chiar sub
nasul meu.”
Asta e tot.
Îți mulțumesc
pentru că ai ci-
tit aceste câteva
cuvinte, sper să
le găsești folositoare.
Îți doresc să zâmbești cu încredere
pentru că Dumnezeu este lângă tine în
fiecare clipă a vieții tale. El te iubește și te
înconjoară cu dragostea Sa necondiționat,
chiar și atunci când ai impresia că nu este
așa. În acele momente amintește-ți să res-
piri, să observi și să mulțumești.
Numai bine, om frumos!

 Aripi de îngeraş
Graţiela Agrişan
Cum să ne domolim furia
- Povestiri terapeutice -
„Matei era un băiețel plăcut de către
toată lumea, în majoritatea timpului. Și
spun că în majoritatea timpului, fiindcă
uneori avea mici probleme.
Se înfuria dintr-odată, mai ales dacă
lucrurile nu ieșeau așa cum își dorea el și
avea tendința de a țipa la cei din jur. Se mai
întâmpla să trântească ușile, să îi împingă
pe alții, sau să arunce cu lucrurile care se
aflau în imediata sa apropiere.
Mama și tatăl lui Matei îl sfătuiau
mereu să învețe să se controleze, fiindcă
va crește și ar putea avea mari probleme
mai târziu.
În timp, mulți dintre cei ce fuseseră
prieteni cu Matei, au început să se retra-
gă și să se îndepărteze. Cu cât se înfuria
mai des, cu atât băiatul rămânea cu mai
puțini amici.
Lucrul acesta l-a pus pe gânduri. Îi
plăceau prietenii săi și nu dorea să îi piardă,
însă mereu se știa ca o persoană vulcanică
și agitată, care își pierdea controlul foarte
repede. Ce era de făcut?
Într-o zi de sâmbătă, tatăl lui Matei
i-a oferit un cadou: un ciocan și o cutie
de cuie.
- De fiecare dată când te enervezi, du-te
afară și bate un cui în gardul din spatele
casei, i-a spus tatăl lui Matei.
La început, Matei a crezut că tatăl
lui glumește, sau că nu își dă seama prea
bine ce spune. Dar până la urmă, pentru
că încercase alte metode care nu au dat
roade, și-a spus „De ce nu?”
Așa că data viitoare când s-a enervat,
a luat ciocanul și a început să bată cuie
într-o scândură din gard.
Treptat, Matei și-a făcut obiceiul de a
bate câte un cui pentru fiecare situație în
care se enerva. Când se înfuria la școală,
ținea minte de câte ori s-a certat sau supărat
pe un coleg și când ajungea acasă, bătea
numărul de cuie în gard.
În timp însă a început să i se pară plic-
tisitor tot ritualul și a început să prefere să
își controleze reacțiile, decât să țină minte
de câte ori s-a enervat. După o săptămână
întreagă, băiatul s-a lăudat tatălui său că a
început să se controleze mai bine și mai des.
- Mă bucur să aud asta! De acum îna-
Aripi de îngeraş
inte, de fiecare dată când vei reuși să te
controlezi, am să te rog să mergi și să scoți
un cui din gard, îi spuse tatăl.
Zis și făcut. Încântat de noua sarci-
nă, Matei scotea deja câte două cuie în
fiecare zi.
Totuși, observa cu mirare că scândura
nu mai rămânea la fel de frumoasă ca
înainte, după ce scotea cuiele. În locul
fiecărui cui rămânea un gol.
- Cam așa se întâmplă și atunci când te
enervezi. Furia poate răni pe cineva și lasă
urme despre care oamenii își vor aminti mult
timp după ce mânia a trecut, îi explică tatăl.
Din acel moment, Matei deveni mult
mai atent la cuvintele și comportamentele
sale. Atunci când se enerva, căuta să plece
pentru câteva minute pentru a se liniști. 17
Încetă să mai trântească ușile și să mai
arunce cu obiecte.
Într-o zi se gândi cum poate repara ce
a stricat. Cel mai frumos, decise el, ar fi
să vopsească gardul într-un mod cât mai
 creativ. Iar cel mai bine ar fi să își cheme
și prietenii și să picteze ceva împreună.
Asta este cu siguranță mai frumos decât să
bați cuie cu furie, gândi Matei.”1
Rugăciune pentru frați și surori
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Doamne, Ție mă rog, ține-i pe fratele
și pe sora mea, dându-le lor sănătate, viață
lungă și darul Tău cel sfânt, ca să umble în
căile Tale și să facă cele ce sunt după voia
Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, de acum și
până la capătul vieții, să ne iubim și să ne
cinstim unii pe alții; căci ce este mai bun și
mai frumos decât a viețui frații împreună!
1
George William Burns, 101 Healing Stories for
Kids and Teens: Using Metaphors in Therapy, Library
of Congress Cataloging in Publication Data, Statele
Aripi de îngeraş
Unite ale Americii, 2005, pp. 129-130, la http://
www.sapovestim.ro/uploads/1/2/9/0/12905115/
sa_domolim_mania_.pdf, data accesării 11 fe-
bruarie 2020.
18
Așa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră
și milostiv fii nouă, că bun și iubitor de
oameni ești și Ție mărire înălțăm: Tatălui
și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Amin.
Rugăciune pentru prieteni
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Păzește-ne, Doamne, de prietenii răi și
prefăcuți, care nu urmează binele; ferește-ne
de orice împrejurare vătămătoare sufletului
și de orice îndemn la rău.
Luminează-ne să alegem întotdeauna
prieteni buni și credincioși. Te rog, Doamne,
să-i păzești pe toți bunii mei prieteni, să-i
luminezi spre bine și să le dăruiești spor și
bunăstare.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Amin.
