Călătoria odiseică scrisă cu cerneală simpatică

- James Joyce 1882 – 1941

- În Ulise sunt prezente 2 linii ale prozei europene :
o Linia romanului realist
o Linia romanului alegoric, care urcă în timp pânâ în secolul al
12-lea la Romanul Trandafirului
- intriga e simbolică, poetul – amantul vrea să vadă Trandafirul din Grădina Plăcerii –
priveşte dansurile Bucuriei. Vorba Bună şi Speranţa îl salvează
- Romanul Trandafirului e călăuzit pe schema unei căutări. Această schemă reintră în roman
după 7 secole, în romanul secolului 20.
- Aleberez : „ După secolul 13, ceea ce numim noi roman, s-a consacrat aventurii, anecdotei,
psihologiei, sociologiei, înăbuşind o altă viziune a vieţii omeneşti şi a destinului uman,
viziunea ezoterică şi alegorică ce apare în roman atunci cînd......................................”
- Romanul lui Joyce se apropie de marile opere ezoterice şi simbolice: Odiseea, Eneida şi
Divina Comedie
- Acest roman urmează un plan ezoteric, invizibil la prima vedere cu o semnificaţie
matematică şi spirituală
- Înaintea romanului Ulise, romanul portretului artistului la tinereţe e stabilit pe schema
labirintului. În acest sens, personajul principal, Steven Dedal are si el un plan ezoteric şi
simbolic. – călătorie odiseică
- Spre deosebire de Odiseea, călătoria lui Ulise se desfăşoară într-un spaţiu restrâns la
Joyce şi într-un timp determinat şi restrâns, în Dublin, 1904, 16 iulie
- E ca dimensiune, o călătorie într-un pahar cu apă, faţă de cea din Odiseea
- La fel şi timpul s-a restrâns la o zi din viaţa personajelor, pe care Leopold Bloom –
funcţionar de cursă o trăieşte, totuşi, ca pe o aventură mitică exemplară. Experienţa
exemplară însă, este camuflată în cotidianul cel mai banal şi anonim al zilei de 16.
- Cele 24 de ore trăite de evreu, L.B. vor fi descrise în toate amănuntele, exterioare şi
interioare, ca un realism feroce, necruţător
- Episoadele sunt ba lirice, ba abstracte, ba îmbâcsite, ba vulgare etc, aşa cum e viaţa
personajului şi a mediului în care el se învârteşte
- Odiseea zilei de 16 iunie 1904 din viaţa lui L.B este aceasta: L.B. pleacă dimineaţa de
acasă, lăsându-şi soţia, pe cântăreaţa Mollz, culcată în pat, iese şi umblă pe străzile
Dublinului, citeşte un prospect, priveşte vitrinele, degustă mirosul de cafea prăjită într-o
băcănie, cumpără o bucată de săpun, asistă la o înmormântare, merge la cârciumă şi
mănâncă zdravăn, merge la bibliotecă, manâncă din nou copios la un bar, e alungat de un
antisemit beat, se plimbă pe malul mării unde întâlneşte o tânâră exhibiţionistă apoi
merge la un bordel, îl cunoaşte pe S. Dedal în jurul căruia se centrase primele capitole ale
romanului, îl duce pe acesta (fiul spiritual al lui Bloom) în cartierul său, face un nou popas
şi se reîntoarce acasă unde Molly este gata să adoarmă.
- Nimic deci, mai banal şi mai semnificativ, aparent, în această călătorie de-o zi. Totul însă
este descris în detaliu prin senzţiile şi reflecţiile lui L.B. „ Mirosul străzilor, atmosfera
infectă a barurilor şi amestecată cu aceste amănunte obiective, asociaţiile de idei ale
sărmanului erou care se gândeşte la un fiu mort, la orientul de unde se trage familia sa, la
Vergiliu, la Hamlet, la infidelităţile soţiei sale.”(Alberez)
- Atât relatarea celor exterioare, cît şi cele interioare (monologul interior) sunt trase într-
un stil liric, agresiv, biciuitor. Totuşi, această relatare supraîncărcată, greoaie, lirică,
agresivă, obsesivă a vieţii pure şi a lumii sale „urmează un plan odiseic”
- Fiecare oră din ziua lui L.B. este transpunerea nămoloasă şi lirică, punctată de pasaje
elevate a câte unui cânt din Odiseea.
- Înmormântarea la care asistă personajul reprezintă funeraliile din Elpenor (cârmaciul)
- Vizita la redacţie este întâlnirea lui Ulise cu Eol, bordelul este cartea despre Circe
- Modelul romanului Ulise este Odiseea. Aceasta se articulează în fiecare epopeile sale pe
aluzii.
- Trimitere la situaţii, paralelisme de personaje din poemul lui Homer
- Până la publicarea în volum, epopeile romane se numeau : Telemachus, Nestor, Proteus,
Callzpso, Lotofagii, Hades, Aoleus, Lestriorii, Scyla şi Charida, Stăncile rătăcitoare,
Sirenele, Ciclopii, Naussica, Boii Soarelui, Circe, Eumena, Itaca şi Penelopa.
- Ideea lui Joyce pare clară: o zi din viaţa cotidiană a unui irlandez oarecare conţine în
infrastratul ei structura poetică invizibilă a epopeii homerice
- Există un roman „Matei Iliescu” – Radu Petrescu – reiterează mituri greceşti biblice,
livreşti.Aici, structurile mitice vizibilizează
- La Joyce, putem subînţelege graţie talentului său că artele noastre cotodiene, întrucît
sunt girate pe dedesubt de structura mitică homerică, au caracter de exemplaritate
- El există şi putem spune cp există pe dedesubt o Odisee
- Prin gesturile şi actele sale mărunte, chiat vulgare, omul reface situaţii exemplare
- Drumurile lui L.B. într-o singură zi, de la plecarea lui de dimineaţă, la reîntoarcerea sa în
patul soţiei Molly, reprezintă, fără a urma succesiunea din Odiseea, o călătorie uliseică,
iar drumurile din primele 3 capitole ale lui S. Dedal, fiul spiritual al lui L.B. reprezintă o
telemachiadă ???
- Cele 12 capitole centrale reprezintă rătăcirile lui Ulise, ultimele 3 capitole, dedicate lui
Molly ar reprezenta episodul cu Penelopa.
- Acest plan al Odiseei scris cu cerneală simpatică se află în infrastructura romanului lui
Joyce.
- Călătoria lui Telemach, în căutarea părintelui său, rătăcirile şi întâlnirile lui Ulise şi a lui
Telemach în Itaca, constituie structura organizatorică de adâncime al romanului lui
Joyce.
- Odiseea reprezintă arhitextul la care se raportează acest roman, alcătuit în mare un
intertext. Totuşi, raportul dintre Odiseea lui Homer şi romanul lui Joyce nu e propriu-zis
un dialog în care ambii parteneri ar fi prezenţi, vizibili. Dacă e un dialog, e un dialog la
distanţă, foarte greu vizibil. Între cele 2 opere nu există o comunicare reală decât la
nivelul structurii formale, largi: teme, motive, structuri comune. În loc să marcheze
apropierile, punctele de legătură, în mod clar, intertextualitatea lui Joyce marchează mai
curând distanţele dintre cele 2 opere şi între cele 2 lumi, cea homerică şi cea joyciană a
Dublinului secolului 20
- Am postulat deja ideea unei distanţe între romanul romanesc şi Odiseea – ar pute fi o
sincopă
- Pt aceasta, un argument puternic este structura symbolonului
- În eseul despre Radu Petrescu, în „Metamorfozele punctului”, opera este structura
simbolică verticală. Vom observa că în romanele lui Joyce, între părţile lui (nivel romanesc
şi infrastructură mitică) există o sincopă, o distanţă
- Una dintre părţi este foarte puţin vizibilă.
- La Joyce, temele şi motivele simbolice nu pătrund la nivelul romanesc, doar dacă noi ştim.
- La Radu Petrescu, structurile mitice pătrund la suprafaţă prin diferite clişee, teme
- La Radu Petrescu cele două părţi se unesc. La Joyce, noi trebuie să lipim cu interpretările
noastre spaţiile, sincopa dintre cele două nivele.
- Raportul dintre cele 2 opere şi dintre nivelul romanesc (partea literară) şi nivelul mitic e
unul ironic, la distanţă, iar acest lucru se poate verifica atât la nivel situaţiei arhetipale,
cât şi la acela al personajelui
- Personajele trăiesc întradevăr situaţii arhetipale camuflate în situaţii cotidien, dar ele nu
realizează conştient, nu ştiu acest lucru
- Noi, cititorii putem realiza această legătură foarte dificilă şi greu de sesizat – prin
interpretare
- Apoi, ele sunt chiar opusul personajelor homerice
- Să luăm exemplul Penelopei lui Joyce- Molly – căreia scriitorul îi oferă încheierea
romanului
- Mai întâi ea e un fel de anti-Penelopa, căci Molly nu e statuia fidelităţii ci o soţie adulteră
în chiar ziua odiseică a soţului ei. – întâlnirea amoroasă cu impresarul ei
- Patul conjugal, sacrul în Odiseea, aici e răvăşit şi murdar, purtând urmele şi forma
trupului străin- al amantului
- Molly e o fiinţă vulgară, dar vitală, marcată de obsesii erotice şi sociale dintre cele mai
joase
- Ea nu este ceea ce este Penelopa, simbolul aşteptării soţului, ci mai curând al aşteptării
amantului
- De înţelepciune nu poate fi vorba
- Episodul cu ea e un monolog interior după modelul sciitorului francez, Eduard Ejardin, ce
reproduce gândurile, amintirile, fantasmele erotice ale soţiei lui Bloom. Din el se
desprinde figura unei femei vulgare, limbajul şi felul ei de a este invers decât la Penelopa
- Ea e o fiinţă vitală, cu toată vulgaritatea ei, de o vitalitate inconştientă. Criticii au văzut
în ea pe zeiţa Fertilităţii Gheea
- Molly- 2copii, unul mort, nu a fost atrasă de maternitate
- Pt ea, Erosul e un sport cotidian  , dar şi o modalitate de a-şi împlini interesele
meschine
- Penelopa şi motivul Penelopei sunt desacralizate şi împinse în vulgar
- Putem spune că această călătorie e anti-uliseică, neiniţiatică – ajuns acasă, personajul se
afundă în somn