Tema 4.

Tipuri de gestiune a stocurilor

4.1. Tipuri de gestiune a stocurilor.
"tipuri de gestiune" diferenţiate în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară
procesele de stocare, de natura şi caracteristicile cererii pentru consum, de
natura resurselor materiale care se aprovizionează, de caracteristicile surselor
de furnizare şi a formelor de asigurare, de condiţiile de transport.
"tipuri de gestiune":
1. Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale, care prevede ca
reaprovizionările pentru reîntregirea stocului curent să se facă în loturi egale
din punct de vedere cantitativ. Acest tip de gestiune, are în vedere şi posibilitatea
epuizării stocului curent şi întârzierii reîntregirii lui în cadrul unor cicluri de
aprovizionare, fapt pentru care se prevede formarea şi utilizarea stocului de sig;
dimensiunea acestuia va reprezenta şi nivelul de alarmă cu rolul de declanşator
al acţiunilor de urgentare a reîntregirii stocului curent. E greu de aplicat pentru
ca nu se indeplinesc conditiile impuse de natura lui.
Fiind considerat "tipul clasic de gestiune", el este utilizabil în cazul firmelor
cu un nomenclator constant de fabricaţie şi cu un necesar de aprovizionat
eşalonat uniform în timp.
2. Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale implică reaprovizionarea
cu loturi variabile, la momente calendaristice cunoscute de lansare a comenzilor,
durata de reaprovizionare fiind de fiecare dată aceeaşi. Q cu care urmează a se
face reaprovizionarea se determină, pe bază de calcul probabilistic.
Este un "tip de gestiune" dificil de condus şi nu exclude posibilitatea apariţiei
fenomenului de "lipsă de stoc"; ca urmare, presupune formarea stocului de
siguranţă şi stabilirea unui nivel de alarmă, sau de aprovizionare, de data aceasta,
în cadrul stocului curent, în scopul declanşării la momentul atingerii, a acţiunilor
care se impun: urgentarea aducerii partizii următoare, solicitarea aprobării pentru
consumul din stocul de siguranţă etc. Acest "tip " este specific pentru ţesătorii,
unităţile de confecţii şi tricotaje, cele producătoare de mobilă etc., care au un
nomenclator relativ constant de fabricaţie, dar care, ţinând seama de comenzile
clienţilor, trebuie să adapteze pe parcurs cererea de materiale
3. Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale, la care nu se cunosc
momentele calendaristice (ti) de lansare a comenzilor, ele trebuind determinate
prin extrapolare; problema estimării este dificilă, fiind în funcţie de modul în
care se manifestă cererea în cadrul duratei de aprovizionare . Reaprovizionările
se fac în loturi constante ca nivel, stabilite la începutul perioadei de gestiune.
Prevede formarea şi a stocului de siguranţă al cărui nivel de formare îl va reprezenta
şi pe cel de alarmă. Acest tip este caracteristic întreprinderilor cu un volum mare
de producţie nenominalizată sau prestatoare de servicii, de reparaţii
4. Gestiunea cu două depozite se caracterizează prin următoarele: intervalele
şi cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare (S) este constant, iar lansarea
comenzilor de reaprovizionare se declanşează în momentul când se atinge,
în procesul mişcării stocului curent (prin consumul său), un "nivel de aprovizionare"
(Nr=s) prin care se defineşte de fapt momentul de reaprovizionare. În afară de acest
nivel "s" declanşator al reaprovizionărilor, se poate stabili şi nivelul de alarmă peste
cel al stocului de siguranţă. mai uşor de aplicat datorită asemănării cu procesele de
stocare reale din unităţile economice.
4.2. Metode de urmărire şi control al dinamicii stocurilor
se pot folosi mai multe metode, care au rolul de a preveni fie epuizarea stocurilor,
fenomen care conduce la întreruperea alimentării consumului, fie suprastocarea
sau formarea stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare
1.Metoda minim-maxim care prevede ca urmărirea existenţei şi mişcării stocurilor
efective în depozitele întreprinderilor să se realizeze cu aceeaşi exigenţă pentru toate
materialele, indiferent de importanţa acestora în procesul de producţie.
Etape: a. Stabilirea limitelor economice maxime şi minime ale stocurilor de producţie
pe elemente componente (curent, de siguranţă), înscrierea în fişele de magazie şi
urmărirea de către gestionar a evoluţiei lor pe parcurs astfel încât, la atingerea nivelelor
de alarmă sau de aprovizionare, să se declanşeze acţiuni operative pentru menţinerea
acestora între nivelele estimate.
b) Semnalizarea de către gestionar a comparti de aprovizionare asupra situaţiei stocurilor
la un moment dat (în cazul când limitele de alarmă sunt atinse sau depăşite);
c) Stabilirea de către compart de aprovizionare a măsurilor menite să asigure prevenirea
situaţiilor nefavorabile care se întrevăd.
Metoda este utilă însă greu de aplicat la unităţile economice cu o nomenclatură
largă de materiale, în special datorită volumului mare de muncă şi implicit al
operativităţii relativ reduse în activitatea de urmărire a stocurilor; ea poate fi folosită
însă prin introducerea şi aplicarea sistemelor informatice, cu ajutorul cărora se poate
cunoaşte operativ evoluţia stocurilor pe tot parcursul perioadei
2. Sistemul ABC se aplică acelaşi principiu al "tratării diferenţiate” care stă şi la baza
dimensionării stocurilor; astfel, stocurile din zona de importanţă A vor fi urmărite zilnic,
la câteva zile, pentru stocurile ce sunt cuprinse în a doua grupă, procesul de urmărire şi
control urmează a se desfăşura la intervale mai mari de timp (de două-trei ori pe lună)
Stocurile în grupa a treia de importanţă pot fi controlate la intervale mai mari de timp,
respectiv trimestrial. Această tehnică de urmărire şi control este în concordanţă cu natura,
rolul şi importanţa materialelor în desfăşurarea activităţii de producţie,

Ponderea Ponderea
numerică în valorică în
Grupa (Zona)
totalul totalul
de importanţă
sortimentelor nomenclator
(%) ului
A 10 70
B 20 20
C 70 10