DESPRE BARBATIE SI LENEVIRE

13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea
bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

Efeseni Capitolul 4

1. De aceea, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea
cu care aţi fost chemaţi,
2. Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire,
3. Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.
4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;
5. Este un Domn, o credinţă, un botez,
6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.
7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor".
9. Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale
pământului?
10. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le
umple.
11. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,
12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea
bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
14. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin
înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,
15. Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.
16. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte
creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă
neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18. Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este
în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele
necurăţiei.
20. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos,
21. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus;
22. Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele
amăgitoare,
23. Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
24. Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia
adevărului.
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia
suntem mădulare.
26. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
27. Nici nu daţi loc diavolului.
28. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun,
ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie.
29. Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de
trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă.
30. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua
răscumpărării.
31. Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu
orice răutate.
32. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.
Omul este o doime: cel din afară şi cel lăuntric, al trupului şi al duhului. Cel din afară este văzut,
trupesc, iar cel lăuntric este nevăzut, duhovnicesc

De aceea şi învăţătura este o doime; cea dinafară şi cea lăuntrică întru cugetarea de Dumnezeu;
de afară în înfloriturile meşteşugului vorbirii, dinlăuntru în rugăciuni; dinafară în minte ascuţită,
dinlăuntru în focul duhului; de afară în lucrări iscusite ale frumuseţii, dinlăuntru în privirea celor
nevăzute; de afară cunoştinţa care îngâmfă (I Cor. 8, 1), pe când dinlăuntru cea care se
smereşte; într-adevăr, cunoştinţa cea dinafară este iscoditoare, vrând să afle toate, pe când cea
lăuntrică ia aminte de sine şi nimic altceva nu doreşte, decât să-L cunoască pe Dumnezeu,
Căruia poate să-I spună ca David: „Ţie inima mea pururea ţi-a vorbit; pentru Tine căuta-tu-te-a
faţa mea; faţa Ta, Doamne neîncetat o caut“ {Psalm 26, 13), şi apoi: „precum cerboaica doreşte
apa izvoarelor, tot aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!“ (Psalm 41, 1).

Rugăciunea de asemenea este o doime – dinafară şi lăuntrică; cea care se face la arătare şi cea
care se face în taină; cea care se săvârşeşte în adunare şi cea care se rosteşte în singurătate;
rugăciunea făcută ca o îndatorire şi rugăciunea săvârşită de bunăvoie. Cea care este îndeplinită
ca o rânduială şi se va face în chip văzut, după tipicul bisericesc, rugăciunea cea obştească îşi
are timpurile ei: miezonoptica, utrenia, ceasurile, liturghia, vecernia şi pavecerniţa, rugăciuni la
care oamenii sunt chemaţi de sunetul clopotelor, fiindcă ei trebuie să le ducă în fiecare zi
Împăratului Ceresc, ca pe o cuvenită danie. Pe când rugăciunea care se face în taină, de
bunăvoie, se săvârşeşte uneori fără să aibe nevoie de o vreme anumită, ci după voia fiecăruia,
fără nici un fel de chemare, ci numai din imboldul duhului însuşi. Cea dintâi, adică rugăciunea
bisericească, cuprinde un anumit număr de psalmi, de tropare, de canoane şi de alte cântări şi
de lucrări preoţeşti, pe când cealaltă (cea tainică, cea de bunăvoie), aşa cum nu ţine seamă de o
vreme anumită, tot aşa nu-şi hotărăşte nici numărul rugăciunilor, ci fiecare se roagă atât cât vrea,
uneori mai puţin, alteori mai mult. Cea dintâi este rostită în auzul tuturor, cu gura şi cu glas tare,
pe câtă vreme cea de a doua se săvârşeşte numai cu mintea. Întâia se rosteşte în picioare, iar
cea de a doua nu numai stând sau mergând, ci chiar odihnindu-te în pat; – într-un cuvânt:
întotdeauna, oricând ţi s-ar întâmpla să ridici m


 
  
Calea dreapta » 2013-31-08 07:56

Ne împărtășim mai des sau mai rar cu Sfântul Trup și Sânge al

Fiului lui Dumnezeu după cum fiecare dintre noi reușește să se
ridice, prin darul Sfântului Duh, la acea stare duhovnicească în
care Dumnezeu să poată locui în noi. Timpul mai scurt sau mai
lung nu are nici o relevanță pentru că de data aceasta lucrăm în
noi veșnicia vieții noastre.
Calea dreapta » 2013-02-09 18:46

Biserica nu recomandă un număr minim de împărtășiri într-un an

și în general trebuie să ne ferim de astfel de socoteli
duhovnicești. Suficient ar fi să te poți Împărtăși cu vrednicie o
singură dată în viață pentru ca Trupul și Sângele mântuitor să te
curățe de păcat pentru restabilirea comuniunii veșnice cu
Dumnezeu. Lupta cu păcatul însă, nu ne lasă să atingem o astfel
de vrednicie și de aceea e nevoie de prezența lui Dumnezeu „în
toate zilele”. În această luptă smerenia și supunerea voii tale
voii lui Dumnezeu întotdeauna aduc biruință. De aceea nu luăm
singuri Sf. Împărtășanie ci ni se oferă ca un dar din partea lui
Dumnezeu pentru lupta pe care o purtăm. Preotul invită pe toți
creștinii la împărtășire dar „cu frică de Dumnezeu.cu credință și
cu dragoste” tocmai pentru a evidenția împortanța stării
sufletești deosebite cu care trebuie să ne apropiem. La această
stare sufletească și sfinții recunoșteau că nu pot să ajungă, de
aceea ei se osteneau îndelung . Să ne ostenim și noi și să
îndrăznim cu multă reținere.