LIMBAJUL

(NOTE DE CURS)

 Limbajul implică o integrare a impulsurilor senzoriale şi elaborarea unui răspuns motor şi de

aceea nu poate fi localizat într-un „centru” conceput strict anatomic, ci mai degrabă ca un proces
cu o localizare dinamică.
 Limbajul implică diverse sisteme aferente, eferente, centrale şi periferice, care asigură recepţia
şi emisia semnalelor.

 Componenta corticală a limbajului (cuprinde mai multe niveluri funcţionale)

 Sediul percepţiei primare auditive şi vizuale – reprezintă proiecţia corticală a analizatorului
vizual şi auditiv – sunt necesare pentru extracţia valorii semantice a mesajului vizual sau
auditiv şi pentru elaborarea simbolică a mesajului exprimat;
 Sediul analizatorului cortical verbo-motor – este zona elaborării ordinului motor sub
influenţa impusurilor aferente – este necesar pentru realizarea motorie a mesajului exprimat;
 Sediul gnozei auditive, al gnozei vizuale pentru culori şi obiecte, sediul pentru cuvinte şi
coordonarea articulatorie a cuvântului vorbit – asigură funcţia nominativă, adică, raportarea
fiecărui cuvânt la un anumit obiect, şi funcţiile praxice legate de limbajul vorbit sau scris;
 Nivelul funcţiilor mnezice – de reamintire, de evocare a engramelor (noţiunilor) stocate.
 Nivelul funcţiilor legate de limbajul interior – de formulare simbolică, de crearea sistemului
sintaxic, logico-gramatical al limbii;
 Nivelul funcţiilor superioare conceptuale – de abstractizare şi generalizare

 Componenta periferică a limbajului (este constituită din)

 Structurile periferice ale organelor de simţ – începutul căii aferente senzoriale unde se fac
recepţia, codificarea şi apoi transmiterea informaţiei la scoarţă.
 Organele fonatorii şi articulatorii – care, sub influenţa impulsului aferent elaborat la nivel
cortical, execută performanţele expresive ale limbajului.
 Aparatul periferic al vorbirii este alcătuit din 3 sisteme distincte:
 Sistemul energetic (respirator) – asigură atât producerea sunetelor la nivelul aparatului
generator cât şi amplificarea sau slăbirea componentelor sonore (alcătuit din muşchi striaţi şi
netezi);
 Sistemul generator – cuprinde segmentul tonal (laringele cu coardele vocale) şi segmentul
generator de zgomote (buzele limba, dinţii, palatul dur, vălul palatin etc.);

1
  Sistemul rezonator – cuprinde cavităţile modulatoare (gura, orofaringele, laringofaringele,
cavitatea toracică) şi cavităţile nemodulatoare (nazofaringele şi cavitatea nazală).

 Generarea limbajului implică o serie de abilităţi: (1) percepţie; (2) memorie. Circuitele
neuronale implicate în aceste procese sunt localizate la nivelul lobilor occipitali, temporali,
parietali (zonele de asociaţie de la nivelul acestor lobi).
 Transformarea percepţiilor amintirilor şi gândurilor în limbaj vorbit implică mecanisme
neuronale localizate la nivelul lobilor frontali.
 Aria Broca – regiune la nivelul lobului frontal inferior stâng (este o zonă a cortexului frontal de
asociaţie, zonă aflată anterior faţă de cortexul motor primar responsabil de regiunile feţei).
Reprezintă aria corticală ce conţine memoria motorie a limbajului – memoria pentru secvenţele
de mişcări musculare necesare pentru articularea cuvintelor.
 Înţelegerea limbajului vorbit – implică detectarea şi analiza sunetelor  implicarea sistemului
auditiv; reprezintă o sarcină perceptivă complexă ce se bazează pe amintirea secvenţelor de
sunete  este realizată de circuitele neuronale localizate la nivelul porţiunii mijlocii şi
posteriaoare a girului temporal superior al emisferei stângi – aria Wernicke – este responsabilă
de recunoaşterea cuvintelor auzite – reprezintă aria corticală ce conţine memoria pentru
secvenţele de sunete ce constituie cuvintele.
 Înţelegerea limbajului – implică percepţie (recunoaştere) şi recuperarea informaţiilor
suplimentare din memorie (informaţii ce ţin de evenimentul respectiv). Regiunea caudală faţă de
aria Wernicke, alături de juncţiunea dintre lobii temporali, occipitali şi parietali este implicată în
înţelegerea semnificaţiei cuvintelor şi exprimarea gândurilor în limbaj semnificativ (cu sens) –
ARIA LINGVISTICĂ POSTERIOARĂ – la nivelul acestei arii se realizează schimbul de
informaţie dintre reprezentările auditive a cuvintelor şi semnificaţiile acestor cuvinte ce sunt
stocate ca memorie la nivelul cortexului senzorial de asociaţie.
o Sensul unui cuvânt este definit de către amintirile specifice asociate cu acestea. Aceste
amintiri sunt stocate la nivelul diferitelor zone din creier în special regiuni ale cortexului de
asociaţie.
o Diferite categorii de amintiri pot fi stocate în regiuni specifice la nivelul creierului însă
acestea sunt oarecum legate astfel încât auzirea cuvântului respectiv activează toate acele
amintiri – HIPOCAMPUL este implicat în procesul de legare a amintirilor între ele.

 Mecanismele înţelegerii cuvintelor auzite – auzirea cuvântului (receptare la nivelul cortexului

auditiv) → recunoaşterea secvenţelor de sunete ce constituie cuvântul respectiv (activitate
realizată la nivelul ariei Wernicke) → activarea amintirilor ce constituie semnificaţia cuvântului

2
 respectiv (aria Wernicke este conectată prin intermediul ariei lingvistice posterioare cu
circuitele neuronale ce conţin aceste amintiri).
 Mecanismul exprimării gândurilor prin cuvinte – gânduri cu privire la obiectul/fenomenul
respectiv sunt generate la nivelul cortexului de asociaţie → informaţia cu privire la activitatea
circuitelor neuronale respective este trimisă ariei lingvistice posterioare → această informaţie
este trimisă ariei Broca – aceasta realizează aranjarea cuvintelor în proporţii în conformitate cu
regulile gramaticii şi de pronunţie.

 FASCICUL ARCUIT – reprezintă legătura directă dintre aria Wernicke şi aria Broca –
transmite informaţii cu privire la sunetele cuvintelor dar nu şi înţelesul acestora.
 Calea indirectă ce leagă aria lingvistică posterioară de aria Broca transmite informaţii cu privire
la semnificația (înţelesul) cuvintelor.

 Emisfera dreaptă joacă un rol esenţial în generarea şi percepţia RITMICITĂŢII,

TONALITĂŢII, ACCENTUĂRII la nivelul limbajului vorbit.

 Girul fusiform şi griul lingual joacă un rol esenţial în recunoaşterea combinaţiilor familiare de
litere,
 Cititul implică cel puţin două procese diferite: (1) recunoaşterea directă a cuvântului ca întreg –
citire de tip „cuvânt întreg” (citirea cuvintelor pe care individul le cunoaşte) (2) recunoaşterea
literelor individuale şi a sunetelor pe care le implică – este utilizată pentru citirea de tip fonetic
(citirea cuvintelor pe care individul nu le cunoaşte). Cele două procese implică mecanisme
corticale diferite.
o Zona posterioară a lobului parietal pare a fi implicată în citirea de tip „cuvânt întreg” –
implicată în recunoaşterea cuvintelor.
o Zona posterioară a lobului temporal pare a fi implicată în citirea de tip fonetic – implicată
în recunoaşterea literelor şi transformarea lor în sunete.

 Scrisul implică mai multe metode: (1) prin audiţie – pronunţarea cuvântului la nivel mintal
pentru a „auzi” cum sună pentru ca apoi să poată fi pus pe hârtie – implică memorie auditivă;
(2) prin vizualizare – crearea la nivel mintal a unei imagini vizuale a cuvântului scris pentru ca
apoi să poată fi scris pe hârtie – implică memorie vizuală.
o Zona superioară a lobului temporal pare a fi implicată în realizarea scrisului prin audiţie.
o Zona inferioară a lobului parietal pare a fi implicată în realizarea scrisului prin
vizualizare.

3
 BIBLIOGRAFIE:

 Carlson, N. R. (2005). Foundations of Physiological Psychology (6th Edition). Ed. Allyn &
Bacon. Boston.
 Kolb, B. & Whishaw, I. Q. (2003). Fundamentals of Human Neuropsychology (5th Edition).
Ed. Worth Publishers Incorporated. New York.
 Kolb, B. & Whishaw, I. Q. (2005). An Introduction to Brain and Behavior (2nd edition). Ed.
Worth Publishers. New York.