Exemple de utilizare
Definiţie
Abrevierea PET provine de la compusul chimic polietilenă tereftalat, un polimer
termoplastic din familia poliesterilor, folosit pentru fabricarea fibrelor sintetice și a
ambalajelor pentru lichide și produse comestibile. Ȋn rândul chimiștilor, denumirea de
polietilenă tereftalat nu este des acceptată, ȋntrucât compusul nu conţine polietilenă, ci mai
multe unităţi de etilenă tereftalat. De aceea, ȋn literatura de specialitate se folosește denumirea
poli(etilenă tereftalat).
Clasificare
Prezentare a caracteristicilor mai amănunţită:
- cristalizare și transparenţă, deși permite ȋncărcări cu coloranţi;
- comportament satisfăcător ȋn faţa sforţării permanente;
- rezistenţă la uzură;
- are un coeficient bun de alunecare;
- rezistenţă chimică;
- proprietăţi termice;
- reţine CO2, barieră acceptabilă la O2 și la umiditate;
- compatibil cu alte tipuri de materiale, barieră ce va ȋmbunătăţi ȋn ansamblu bariera
ambalajelor și totodată folosirea lor pe pieţe specializate;
- absolut reciclabil.
Proprietăţile fizice ale PET-ului și capacitatea sa, au fost motivele pentru care acest
material a ajuns la o dezvoltare relevantăȋn producţia de fibre textile și producerea unei mari
diversităţi de ambalaje, special ȋn producerea sticlelor, ţevilor.
Ȋn timpul celor 20 de ani de când este pe piaţă, PET-ul s-a diversificat ȋn mai multe
sectoare substituind materialele tradiţionale implantate sau ajutând la proiectarea unor noi
alternative pentru ambalajele indispensabile pânăȋn acest moment.
Această diversificare atât de importantă a producţiei de PET a cunoscut mari realizări de
consum și continuă să fie materialul de ambalaje care momentan prezintă cele mai mari
așteptări de creștere ȋn Spania. O traiectorie asemănătoare de creștere se experimentezăȋn
Europa și se estimează să continue ȋn următorii ani.
Istoric
Amestecul de molecule din care rezultă materialul folosit la fabricarea sticlei de plastic,
abreviat PET, a fost brevetat în anul 1941, de către chimiştii John Rex Whinfield şi James
Tennant Dickson, fiind descoperit în cadrul companiei britanice Calico Printers' Association,
specializată pe produse textile. Abia în anul 1973 a fost lansată şi prima sticlă PET, patentată
de inginerul american Nathaniel Wyeth. Noua invenţie a crescut uşor în popularitate, datorită
calităţilor sale: este făcută dintr-un material plastic transparent, foarte puternic şi inert - nu
curge nicio substanţă dăunătoare din conţinut. Astfel, poate stoca lichide în condiţii de
siguranţă.
În România socialistă însă, PET-urile erau considerate invenţii de ultimă generaţie, un
adevărat motiv de laudă pentru persoanele care reuşeau să-şi procure un astfel de obiect.
Căderea comunismului din '89 a făcut loc şi pe piaţa românească invenţiei revoluţionare din
anii 70.Dacă primele băuturi la sticlă de plastic veneau din Occident, din importuri, prima
linie de îmbuteliere PET din ţară a fost inaugurată de compania Quadrant Amroq Beverages,
pentru sticla de Pepsi de 1,5 litri. Cea de-a doua mare firmă producătoare de flacoane de tip
PET a fost PET Clib Impex SRL, cu sediul în Caracal. România continuă să importe PET-uri,
însă are şi o industrie specializată, de sine stătătoare, oricum, îndeajuns de performantă încât
să permită unui român să producă, potrivit cifrelor oficiale, deşeuri ce conţin aproximativ 170
de kilograme de plastic.
Acest proiect are ca scop, realizarea unui studiu de tip ECV (evaluarea ciclului de viață)
al unui flacon PET de 1,5 L, produs în România în 2016, cu o durată de viață de 5 ani în cazul
reciclării acestuia, fie între 100-1000 de ani în cazul în care este depozitat necontrolat în
natură.
Obiectivele ECV:
ECV constituie una dintre tehnicile din cadrul sistemelor de management de mediu care poate
fi utilizată pentru a contribui la: (Nierynck, 1999, ISO 14040; 1997, SETAC 1993b)
Ȋnţelegerea interdependenţei dintre activităţile umane și consecinţele lor asupra
mediului;
Realizarea unui tablou cât mai complet al interacţiunilor dintre desfășurarea unei
activităţi și mediu, identificarea fazelor ciclului de viaţă cu consecinţe majore asupra
mediului și selectarea indicatorilor relevanţi pentru mediu inclusiv a tehnicilor de
cuantificare a acestor indicatori;
Furnizarea de informaţii factorilor de decizie care să conducă la identificarea șanselor
de ȋmbunătăţire a calităţii mediului ȋn industrie (de exemplu pentru planificarea
strategică, stabilirea priorităţilor, proiectarea sau reproiectarea produselor sau a
proceselor);
Promovarea produselor (proceselor) pe piaţă-marketing (exemplu revendicări
referitoare la mediu, schema de ecoetichetare sau declaraţia de mediu a produselor);
Facilitarea dialogului constructiv ȋntre reprezentanţii societăţii preocupaţi de calitatea
mediului.
Pentru a avea succes ȋn asigurarea suportului ȋnţelegerii impactului produselor asupra
mediului este esenţial ca ECV să-și menţină credibilitatea tehnică oferind ȋn același timp
pragmatism și eficacitate a costului de aplicare. Acest lucru are o importanţăȋn special ȋn cazul
utilizării ECV ȋn cadrul ȋntreprinderilor mici și mijlocii (ISO 14040: 1997; Peiu, 2005).