1 Notiunea de Stiintele comportamentului

Stiintele comportamentului- domeniu ce studiaza in aspect teoretic si aplicativ

comportamentul. Obiectul de studiu esteOmul sub aspect bio-psiho-social. Acest obiect
studiaza comportamentul, adica actiunile exteriorizate, in dependenta de starea trairilor
interioare, temperament, statut psihologic, virsta, nivel de socializare, si nu in ultimul rind de
sanatatea mintala. Acesta este argumentul care ne dovedeste ca st. comp. este un domeniu
interdisciplinar, deoarece colaboreaza cu sociologie, filosofie, psihologie, medicina,
istorie.St.comp in medicina sau aplicate in perioada formarii profesionale a medicilor constituie
nu un act formativ suplimentar, ci o parte componenta a devenirii viitorului specialist. Aceasta
este in primul rind datorita faptului ca in procesul realizarii actului medicalaproape toate
componentele acestuia sunt intretinute de comportament.

2 Specificul aplicarii in sfera sanatatii a S.C.

S.C. au un specifc larg de aplicare in viata cotidiana, in special in domeniul medical.

Sstiintelor comp. sunt acelea care se focalizeaza in mod fundamental si explicit pe intelegerea
proceselor comportamentale si sociale sau pe utilizarea acestor procese pentru a prevedea sau
influenta starea de sanatate si factorii de risc pentru boala.
Scopul stiintelor comportamentului in sensul medical este insusirea si trairea de catre medic a
conceptului de practicare a medicinei, in sensul de:
•prevenire a bolilor si promovare a sanatatii;
•identificare a factorilor psihocomportamentali in etiologic, evolutie si tratamentul bolilor;
• crestere a calitatii vietii, imbunatatirea ingrijirilor medicale si in ultima instanta a sistemului
medical.Datele actuale demonstreaza ca includerea proceselor comportamentale, sociale si
culturale ca si corelate etiologice ale bolilor moderne constituie o viziune realista, iar
colaborarea medicului cuspecialistii stiintelor comportamentale poate avea o importanta
practica deosebitain reducerea morbiditatii si cresterea calitatii vietii individuale.
3 Importanta SC in formarea personalului medical.

St.comp in medicina sau aplicate in perioada formarii profesionale a medicilor constituie nu un

act formativ suplimentar, ci o parte componenta a devenirii viitorului specialist. Aceasta este in
primul rind datorita faptului ca in procesul realizarii actului medicalaproape toate
componentele acestuia sunt intretinute de comportament. Acest obiect formeaza o baza solida
de dezvoltarea a unui specialist in medicina bine educat, cult, cu maniere distincte, cu
comportament exemplar.
4.Rolul cunoașterii categoriilor individ, personalitate, individualitate în realizarea actului
comportamental

Conform categoriei triple a dialecticii: genereal, particular si singular, se poade defini si

notiunea de personalitate individuala. General-individ, particular-personalitate, singular-
individualitate. Individ este cea mai larga notiune intilnita, este acel lucru la care ne referim cind
vorbim despre trasaturi biologice. Cuvintul personalitate se intelege in 2 sensuri: 1) om care a
atins un nivel inalt de socializare ( In acest context putem afirma ca minorii, persoanele
degradate social, oamenii bolnavi psihic, alcoolici, narcomanii nu sunt personalitati) 2) persoane
geniale, proeminente, care a u atins careva culmi in diferite domenii. (pentru a deveni o
personalitate este necesar sa1)avem abilitati innascute 2) cizelare prin efort individual 3)
conditii de realizare) Aceste lucruri sunt ft importante in realizarea actului comportamental,
deoarece in procesul de comunicare si socializare aceste categorii reprezinta piloni siguri ai
succesului.

5.Rolul si manifestarea actului comportamental in medicina

Medicina comportamentala este domeniul interdisciplinar interesat de dezvoltarea

cunostintelorsitehnicilorcomportamentalecare au relevantapentruintelegereasanatatiisibolii,
precum si de aplicarea acestor cunostinte si tehnici pentru preventie, tratament si
reabilitare.Actul comportamental are un rol imens, poate chiar cel mai important in medicina,
caci ce poate fi mai valoros decit stabilirea unei relatii medic-pacient bazata pe comunicare
deschisa, respect, intelegere si colaborare. Astfel medicina fara actul comportamental nu ar mai
avea aceleasi nuante, ar fi incapabila sa rezolve cea mai mare enigma- Omul.

6.Importanta cunoasterii tipurilor de temperament pentru medicina practica.

Conform temperamentului oamenilor s-au facut mai multe clasificari, la baza carora luindu-se in
consideratie elemental biologic si psihologic.Insa cel mai frecvent se intilnesc 4 tipuri:
1)holeric-manifesta reactii emotionale puternice si reactivitate accentuata, face risipa de
energie, exagereaza, vorbeste inegal cu oamenii.
2) Sangvinicul- vioi, vessel, usor trece de la o stare la alta, face abundenta de expresii verbale,
usor ia decizii.
3) Flegmaticul- calm, lent, echilibrat emotional, cu sentimente durabile, rabdator, reactii putine,
se adapteaza greu, este inclinat spre lucru de rutina si meticulous.
4) Melancolicul- emotive, sensibil, are capacitate de munca redusa, interiorizat, puternic afectat
de insuccese. In realitatea se intilnesc putini reprezentati tipici, majoritatea fiind intermediari.
Aceste tipuri de temperament sunt importanta pentru medicina practica, atit in relatia medic-
pacient, cit si in relatia medic-medic, pentru a cunoaste cu cine trebuie sa lucram si a allege un
mod individual de comportament si comunicare cu persoana data
7. Comportament si somaticul uman

Comportamentul uman depinde in mare masura de starea somaticului uman. Uneori bolile
somatice sunt provocate de probleme ale sanatatii psihologice si invers, afectiunile somaticului
afecteaza psihicul, care la rindul sau determina comportamentul. O boala nevrotica
caracterizata prin durere persistenta poate influenta negative psihicul, care respective a
influenta temperamental in dependenta de: temperament, virsta, vointa, nivelul de cultura. In
medicina relatia psihic-somatic are un rol destul de important si in actul medical. In baza
interconexiunii dintre somatic si psihic se manifesta efectul curative placebo, care inseamna in
traducere din intaliana-placere. Astfel, prin motivarea psihicului se poate de actionat asupra
somaticului. relatia existenta intre comportamentsi sanatate/boala poate fi caracterizata prin:
1.exista comportamente care cauzeaza boli sau care conduc la declansareaunor boli;2.boala
insasi atrage un anumit comportament, ea nu este numai o tulburare organica (!);3.atitudinea si
comportamentul persoanei in momentul in care aceastaadopta masuri preventive sau curative.

8. Sociologia și medicina sociala.

Sociologia-ramura a stiintei ce studiaza procesele sociale, structura societatii, tentintele

dezvoltarii acesteia tinidn cont de anumite criteria. Se imparte in 2 domenii: 1)S. teoretica-
elaboreaza metodologii de cercetare si 2)S.practica sau aplicativa-studiaza anumite tendinte. Se
aplica peste tot, inclusive in medicina, deaceia domeniul aplicarii sociologiei in medicina este
sociologie medicala, care este strins legata de medicina sociala.Medicina sociala este o ramura
a medicinii si o parte a sanatatii publice; ea se bazeaza pe constatarea conform careia factorii
sociali au o influenta determinanta asuprafenomenului de sanatate si boala. Obiectul medicinii
sociale este studiul starii de sanatate a populatiei in corelatie cu factorii ce o influenteaza
(diagnosticul starii de sanatate a populatieisi factorii etiologici)Una din cele mai mari
performante ale sociologiei este studierea exit-pollurilor. Implementarea sociologiei in
medicina studiaza maladiile si raspindirea lor-morbiditatea, adica gradul de afectarea a acestei
maladii asupra uui esantion de oameni.

9.Profesia de medic in istorie

Este una din cele mai vechi profesii. In antichitate, preofesia de medic era concentrate asupra
unei personae-Sacerdod, conducator de trib, Saman.Vracii si samanii pretindeau ca alunga
duhurile rele, astfel trateaza pacientul.Chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat
ranile, astfel erau distinsi cu respect sporit din partea oamneilor.Texteantice arata ca
babilonienii, ca și egiptenii, au inceput a pune bazele diagnozei, prognozei, examinarii medicale
și prescrip?iilor.Medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscator atat al textelor
clasice, cat și al astrologiei și alchimiei. Cind medicina trece pe baza stiintifica-secolul XVIII,
apare stomatologia ca ramura distincta din 2 profesii: medicii manastiresti (manastirile erau
lacasuri care instruiau oamenii in asistenta bolnavilor) si barbierii. Saltul calitativ este facut prin
introducerea metodelor noi de calcul, a metodelor inductive de cercetare (Francis Bacon)
precum și a celor instrumentale, experimentale. Descoperirile recente ale fizicii (frații Bernoulli
au fost medici), studiile pe modele in vitro au ajutat mult progresul medicinei. Astfel medicii
puteau deja trata multe boli, care pina la moment se considerau incurabile. Astazi, medicul
modern trebuie sa fie atat savant, cat și cetațean, care sa aplice știința actuala in scopul
modificarii pozitive a condițiilor de mediu natural și social.

10.Tipuri si strategii de relatie medic-pacient.

Privitor la relatia medic-pacient sunt mai multe criteria de apreciere: a)dupa criteriul activitatii,
gradului de manifestare b) dupa criteriul de ghidare si cooperare c) dupa participarea mutuala
d) dupa tipologia responsabilitatilor asumate. Reiesind din ultima, in medicina s-au format 2
tipuri istorice de relatii medic-pacient: I. tipul paternalist-cel mai lung in istorie si care
presupune o relatie tutelara din partea medicului catre pacient. Totodata, catrre mijlocul sec XX
a inceput sa se constituie un al II-lea tip-antipaternalist-acord informat. Aceasta relatie este
interpretativa, adica cind se interpreteaza din ambele parti situatii/stari interesate, atit la debut
cit si pe parcursul consultatiei actului medical in general. Acest tip s-a constituit sub influenta
progresului tehnico-stiintific. Strategii de control in relatia medic-pacient
Aceste strategii, dupa opinia lui M.Morgan (1986), pot fi grupate in patrucategorii:
persuasiunea;•negocierea;•incertitudinea functionala;•comportamentul non-verbal.
Persuasiunea Pacientii incearca sa convinga medicul ca un anumit tip de tratament este mai
potrivit, prezentand informatia despre el intr-o forma care, cred ei, il poate determina pe medic
sa accepte solutia propusa de Negocierea se refera la procesul prin care medicii si pacientii
ajung la uncompromis..Incertitudinea functionala-Aceasta strategie intervine atunci cand
medicul, fiind sigur de evolutia unei boli sau de rezultatul unei terapii, poate prelungi in mod
deliberat incertitudinea pacientului, aceasta servindu-i, intre altele, unor scopuri manageriale.
Prin aceastael poate economisi timp, poate evita scenele emotionale dintre pacienti si
familiilelor si isi poate mentine autoritatea asupra pacientului, intrucat, pacientul nesigur,lasa
mai usor decizia pe seama medicului decat cel sigur de starea sa.Comportamentul non- verbal
Acesta poate fi un instrument foarte eficient si util in influentarea partenerului. Putem, printr-o
inclinare a capului sa exprimam aprobarea, putemexprima un refuz politicos prin clatinarea
capului, un zambet sau un semnincurajator poate indica continuarea discutiei sau a relatiei
respective. S-a calculat ca in actul comunicarii interumane, doar 8% din importanta unui mesaj
este vehiculata prin cuvinte,12% prin felul in care sunt pronuntate acestea, iar pringesturi se
transmite 80% din informatia totala a unei comunicari
11.Stadiile actului medical

De la bun inceput apare problema cind in relatia medic-pacient apare necesitatea unui act
medical. Trebuie sa realizam ca nu intotdeauna apare necesitatea actului medical, si nu orice
bolnav este si pacient. In acest sens, I faza a actului medical incepe cu acceptul de catre medic
de a examina si trata pacientul. Aici se include culegerea anamnezei, epicriza, consultatiile
superficiale, acesta este stadiul incipient. II faza- examinarea mai profunda, cu examinari
paraclinice si clinice, finalizeaza cu stabilirea diagnozei. III faza –include tratamentul propriu zis
ce finalizeaza cu tratarea ( conditionarea in norma a starii de sanatate sau cel putin cu
ameliorarea starii generale) IV faza- examinarea in cadrul evidentei post-tratament (stadiul de
ambulator)

12.Caracteristicele Malpraxisului

Malpraxis-eroare medicala ce finalizeaza cu prejudiciul adus sanatatii pacientul. Aici trebuie sa

facem o diferentiere clara, deoarece nu toate erorile duc la prejudiciu. In plus sanatatea se
refera nu doar la fizic, dar si la psihic, iar malpraxisul poate insemna atit prejudiciul adus
sanatatii fizice (unele boli somatice) cit si sanatatii psihice. Exista o mare diferenta intre eroare
medicala si greseala medicala, deoarece eroara este cea care in alte conditii s-ar repeta, iar
greseala ar fi putut evitata de catre colaboratorii medicali prin sporirea atentiei, cunostinte
adecvate, etc. Personalul medical raspunde pentru mai multe prejudicii, dintre care:prejudiciile
produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente
in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic
sau tratament; prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legii privind
confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale;
prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei.
Prin exceptie, insa, personalul medical nu raspunde pentru daunele sau prejudiciile produse in
urmatoarele situatii: cand isi depaseste limitele competentei in cazuri de urgenta in care nu
este disponibil personal medical ce are competenta necesara; cand sunt cauzate de: conditiile
de lucru, dotarile insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiile nosocomiale,
efectele adverse, complicatiile si riscurile in general acceptate ale metodelor de investigatie si
tratament, viciile ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale,
substantele medicale si sanitare folosite; cand actioneaza cu buna-credinta in situatii de
urgenta, cu respectarea competentei acordate.
13. Drepturile si obligatiunile medicului

Obligatiuni:
a) sa respecte cu strictete drepturile si interesele legitime ale pacientului;
b) sa-si perfectioneze in permanenta cunostintele profesionale;
c) sa asigure tratamentul pina la insanatosirea pacientului sau pina la trecerea lui in ingrijirea
unui alt medic;
d) sa evite imbolnavirile iatrogene;
e) sa pastreze secretul informatiilor personale de care a luat cunostinta in exercitarea
profesiunii, cu exceptia cazurilor prevazute de prezenta lege si de legislatia privind accesul la
informatii;
f) sa inceapa tratamentul numai dupa o examinare medicala efectuata personal, iar in cazuri
exceptionale, de urgenta, sa dea indicatii de tratament prin mijloacele de telecomunicatie;
g) sa acorde primul ajutor medical de urgenta, indiferent de timpul, locul si de alte circumstante
ale situatiei;
h) sa ceara consimtamintul pacientului pentru orice prestare medicala conform legislatiei;
i) sa cunoasca si sa exercite in permanenta atributiile de serviciu;
j) sa consemneze refuzul pacientului pentru orice prestare medicala;
Drepturi:
a) sa fie asigurat cu loc de munca dupa incheierea studiilor postuniversitare si sa-si desfasoare
activitatea medicala conform specializarii si calificarii obtinute;
b) sa fie asigurat cu conditii pentru a-si desfasura activitatea profesionala cu respectarea
regulilor si tehnologiilor de acordare a asistentei medicale;
c) sa-si ridice nivelul de pregatire profesionala si sa fie atestat;
d) sa fie remunerat conform functiei ocupate, gradului de calificare profesionala, stiintifico-
didactica, rezultatelor activitatii sale;
e) sa i se repare prejudiciul cauzat prin vatamare a sanatatii in legatura cu activitatea
profesionala;
f) sa-si apere, inclusiv pe cale judiciara, dreptul la munca si alte drepturi profesionale;
g) sa cunoasca drepturile si obligatiile sale de serviciu;
h) sa exercite alte drepturi, in conformitate cu legislatia in vigoare
14. Drepturile si obligatiunile pacientului

Obligatiuni
a) sa aiba grija de propria sanatate si sa duca un mod de viata sanatos, excluzind actiunile
premeditate ce dauneaza sanatatii lui si a altor persoane;
b) sa respecte masurile de precautie in contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucratorii
medicali, in cazul in care stie ca el sufera de o boala ce prezinta pericol social;
c) sa intreprinda, in lipsa contraindicatiilor medicale, masuri profilactice obligatorii, inclusiv prin
imunizari, a caror neindeplinire ameninta propria sanatate si creeaza pericol social;
d) sa comunice lucratorului medical informatii complete despre bolile suportate si cele curente,
despre maladiile sale ce prezinta pericol social, inclusiv in caz de donare benevola a singelui, a
substantelor lichide biologice, a organelor si tesuturilor; e) sa respecte regulile de
comportament stabilite pentru pacienti in institutia medico-sanitara, precum si recomandarile
medicului in perioada tratamentului ambulator si stationar;
f) sa excluda utilizarea produselor farmaceutice si a substantelor medicamentoase fara
prescrierea si acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substante psihotrope si a
alcoolului in perioada tratamentului in institutia medico-sanitara;
Drepturi
a) asistenta medicala gratuita in volumul stabilit de legislatie;
b) atitudine respectuoasa si umana din partea prestatorului de servicii de sanatate, indiferent
de virsta, sex, apartenenta etnica, statut socioeconomic, convingeri politice si religioase;
c) securitate a vietii personale, integritate fizica, psihica si morala, cu asigurarea discretiei in
timpul acordarii serviciilor de sanatate;
d) reducere a suferintei si atenuare a durerii, provocate de o imbolnavire si/sau interventie
medicala, prin toate metodele si mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al
stiintei medicale si de posibilitatile reale ale prestatorului de servicii de sanatate;
e) opinie medicala alternativa si primirea recomandarilor altor specialisti, la solicitarea sa ori a
reprezentantului sau legal (a rudei apropiate), in modul stabilit de legislatie;
f) asigurare de asistenta medicala (obligatorie si benevola), in conformitate cu legislatia;
g) informatii cu privire la prestatorul de servicii de sanatate, profilul, volumul, calitatea, costul si
modalitatea de prestare a serviciilor respective;
h) examinare, tratament si intretinere in conditii adecvate normelor sanitaro-igienice;
i) informatii exhaustive cu privire la propria sanatate, metodele de diagnostic, tratament si
recuperare, profilaxie, precum si la riscul potential si eficienta terapeutica a acestora
;j) informatie completa privind factorii nocivi ai mediului ambiant;
15. Specificu definirii categoriilor etica, etica medicala, deontologie medicala, bioetica si
realizarea principiilor acesteia in medicina practica

Etica si moralaLa origine, termenii de "etica" si "morala" sunt foarte apropiati: primul vine din
grecescul "ethos", al doilea din latinescul "mores". Ambele desemnau bunele moravuri si buna
conduita, in timp, sensul lor s-a diferentiat, chiar daca in practica, acesti termeni sunt adeseori
confundati.Etica apartine lumii ideilor, marilor orientari, incercand sa aduca o justificare
teoretica principiilor de actiune, in profesia sa, medicul trebuie sa se supuna unui cod etic mult
mai strict comparativ cu profesionistii din alte domenii.Morala se inscrie in realitate si se inspira
din fapte traite si observate pentru a preciza reguli si principii de buna credinta.

DeontologiaTermenul deriva din greceste "deon" insemnand "ceea ce trebuie

facut",deontologia pentru medic fiind condensata in Codul Deontologic, in mod periodic"adus
la zi" de catre Ordinul (Colegiul) Medicilor.Cu alte cuvinte el esteadaptat evolutiei practicii
medicale.Deontologia fixeaza datoriile medicilor, obligatiile lor si limitele actiuniilor. Codul
serveste ca baza instantelor profesionale, el fiind un instrument pretios si indispensabil, dar in
acelasi timp, el nu poate dispensa medicul de o reflexie personala asupra problemelor de etica.

BioeticaNotiunea de bioetica desemneaza ansamblul relatiilor omului cu lumea insensul "a tot
ce traieste" (ecologic, poluare), dar rnai ales a limitelor cercetariimedicale in toate domeniile
medicinii.Usor confundat cu termenul de "etica medicala" in tarile anglo-saxone, bioetica
cuprinde, in special in medicina, problemele experimentelor pe om si procrearea.

16. Elemente si procesul comunicariii

Succesul depinde in mare masura de modalitatea de a comunica, fie ca aceasta va fi o

comunicare verbala, fie ca ea este nonverbala, comportamentala. Societatea contemporana are
o axa complexa ce ii determina existenta – comunicarea. Parafrazandu-l pe marele filosof,
putem spune ca una dintre caracteristicile ei este: “Comunic, deci exist”. Drept argument
pentru cele spuse serveste preocuparea tot maipersistenta a filosofilor si oamenilor de stiinta
pentru procesul comunicarii. Toata filosofia contemporana (ca si alte stiinte) este o incercare
disperata de a demonstra ca exista comunicare si de a gasi modele eficiente ale
acesteia.Comunicarea reprezinta, in sensul cel mai general, procesul transmiterii,receptionarii,
stocarii, prelucrarii si utilizarii informatiilor. Prezenta ei caracterizeaza atat individul cat si
societatea pe toate treptele dezvoltarii lor.Cel mai elementar act al comunicarii presupune un
emitator care, utilizand un anumit limbaj, codifica un mesaj pe care urmeaza sa-1 transmita; un
canal ce consta dintr-un mediu fizic care, in virtutea proprietatilor sale, asigura transmiterea
nealterata a acestui mesaj; si un receptor care primeste mesajul, il decodifica si ii identifica
sensul.Ea presupune cel putin doua persoane in care fiecare poate juca, alternativ, atatrolul de
transmitator (emitator) cat si de receptor.Transmitatorul are o idee cu privire la referent
(obiect, lucru, teorie etc.) pecare vrea sa o comunice altei persoane (receptorului). Odata
clarificata ideea,trebuie ales limbajul cel mai potrivit pentru a o transpune intr-un
mesaj,compatibil cu canalul pe care-1 utilizeaza pentru transmiterea lui. Trebuie avute invedere
atat limbajele verbale cat si cele non-verbale. Receptorul trebuie sa intre inrezonanta cu
transmitatorul, sa primeasca mesajul, sa-l decodifice, trecand de lacuvinte (simboluri) la idee, si
sa reactioneze la mesaj.Mesajul poate fi inmagazinat, retinut sau ignorat. Receptorul poate,
larandul lui, emite un mesaj sau poate exercita pur si simplu o actiune ca raspuns lamesajul
initial, feed-back. El devine transmitator si procesul continua pana candse opreste comunicarea.

17. Raportul limba-gindire

Pentru explicarea relatiei dintre gandire si limbaj au fost elaborate mai multe teorii.
1. Psihologul behaviorist Watson considera ca gandirea nu este altceva decat limbaj. Watson
(1930) considera ca nu exista o activitate mentala interna, oamenii nu gandesc ci doar emit
raspunsuri la anumiti stimuli. Cu alte cuvinte oamenii nu gandesc ci vorbesc cu ei insisi,. Aceasta
idee a convenit behavioristilor deoarece ei doreau sa evite conceptele deminte sau mental.
2. Teoria lui Wittgenstein, reprezinta o versiune a ipotezei lui Watson, sustine ca gandirea este
pur lingvistica si ca tipurile de procese mentale identificate la animale sau la copii mici nu
reprezinta o forma de gandire.
3. Teoria relativitatii lingvistice considera ca gandirea depinde intr-o anumita masura de limbaj.
Aceasta teorie a fost exprimata intr-o forma extremista de Sapir (1927) si Whorf (1952) care au
sugerat ca, pentru a ne putea gandi la ceva, limbajul nostru trebuie sa contina cuvintele care
desemneaza acel lucru. Astfel, daca o persoana ar cunoaste doar trei cuvinte pentru denumirea
culorilor ar fi incapabila sa gandeasca sau sa distinga mai mult de trei nuante.
4. In conceptia lui J. Piaget limbajul, cel putin in forma in care il foloseste un copil foarte mic,
reprezinta o forma externa a procesului de gandire. Daca Watson spunea ca gandirea este
limbaj, Piaget sustine ca limbajul este gandire. Cand un copil incepe sa vorbeasca, vorbirea sa
este foarte egocentrica, nefiind folosita in scop social, ci din nevoia copilului de a-si organiza si
structura problemele aparute in interactiunea sa cu mediul. Copilul spune, pur si simplu, ceea
ce crede, cu voce tare. El ajunge treptat sa-si dea seama ca limbajul poate fi utilizat si in scopul
comunicarii a ceea ce gandeste, acest lucru se intampla insa numai datorita faptului ca limbajul
este perceput de copil ca un instrument important pentru rezolvarea de probleme.
18. Specificul actului comunicarii medic-pacient
Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans legata de abilitatile
de comunicare ale medicului si ale pacientului. Ca proces important in actul medical,
comunicarea este un proces activ de transmitere si receptionare de informa?ii, in care cel pu?in
unul dintre partenerii de comunicare (medicul) trebuie sa aiba abilitati de: ascultare active;
intelegere a mesajului si de a raspunde unor intrebari; interpretare a limbajului nonverbal;
motivare a interlocutorului pentru ca acesta sa sustina conversatia.
Principalele bariere ale comunicarii sunt reprezentate de jargonul medical si comunicarea non
verbala.Din cauza ca jargonul medical este familiar medicului, el se gandeste ca si pacientul
intelege ceea ce spune. De asemenea, medicii utilizeaza un limbaj abreviat atunci cand vorbesc
intre ei cand discuta despre starea pacientului, chiar in fata acestuia, uneori. Comunicarea non
verbala se refera la expresiile faciale, tonul vocii, gesturi,atingeri, care inlocuiesc limbajul;
uneori sunt mai importante decat cuvintele.
Forta si expresia facial-In afara de faptul ca ajuta la diagnosticarea unor boli genetice, expresiile
faciale furnizeaza informatii valoroase.Nu este nici o indoiala ca informatii despre intensitatea
durerii si alte afecte negative (frica, tristete) sunt comunicate prin intermediul fetei, chiar daca
pacientul nu este deplin constient de acest lucru.
Atingerea - Pacientul se simte mult mai bine dupa un examen fizic de rutina, dar se poate si
plange „ca medicul nici nu 1-a atins".Practica medicala implica palparea, percutia, luarea
temperaturii, injectiile, masurarea TA, examinarea gatului, folosirea stetoscopului, deci
atingerea. Lipsa atingerii a fost implicata in boli de piele. Lovituri usoare, masaj bland,
„scarpinarea" spatelui reduc tensiunea.
Privirea si tonul vocii-O fixare cu privirea poate fi placuta daca atmosfera este pozitiva, sau
poate facilita comunicarea intr-o situatie benigna; pe de alta parte poate fi perceputa ca si
amenintatoare, intr-un context negativ. De exemplu, privirea unei asistente simpatice sau a
medicului, privire care nu este grabita, poate incuraja pacientul in situatii dificile sau sa aduca in
discutie subiecte neplacute. Un medic care se uita doar pe analize si evita privirea pacientului,
are dificultati in a stabili o relatie pozitiva cu pacientul. Pe de alta parte, o privire excesiva
asupra pacientului, il poate face pe acesta sa se simta ca un ciudat, sau o persoana rea. Emotii
ca si frica, furia, tristetea, interesul, bucuria, durerea, se transmit prin tonul vocii. In general
medicul cu un control mai bun asupra expresiei emotionale, din tonul vocii sunt mai placuti de
pacient.
Mirosul si distanta.Comunicarea prin mirosuri este importanta in campul medical. Anumite
medicamente si tratamente pot produce mirosuri neplacute pentru pacient.Diferite boli
afecteaza mirosul emanat (respiratie sau flatulenta), prin actiunea asupra tactului intestinal,
uzul anestezicelor, alcoolului, si a altor chimicale, pot inconjura medicul cu anumite
mirosuri.Mirosul are puterea de a trezi amintiri, placute sau neplacute, care se coreleaza cu
expectantele persoanei.Persoanele care au un miros urat se pot simti stanjenite sau nedorite si
pot evita vizita la medic, sau isi pot evita prietenii, evita contactul social.O categorie majora de
comunicare non verbala include pozitia corporala si gestica.Tinuta, miscarile miinilor, cum este
inclinata o persoana, autoatingerea, bataia din picioare au un rol important in interactiunae
imediata (de exemplu, inclinarea corpului in fata semnifica interesul).Oricum, orice modificari in
comportamentul normal sunt probabil semnale pentru deceptie: pumni inclestati, miini,
picioare, corp tremurand, bataia tactului, fumatul, picioare, brate strins incrucisate.
19. Comunicarea în cadrul echipei medicale

In tarile dezvoltate in clinicele medicale se formeaza o echipa in care se eficientizeaza

cumonicarea:

Medic-pacient, asistenta medicala, psiholog, psihiatru, asistent social, bioetician, preot, jurist.
Pacientul-pierderi temporale sau definitive a starii de sanatate transforma persoana in pacient.
El este prezentat nu ca un caz clinic, ci ca o persoana ce are problem de sanatate, ce are o
suferinta fizica sau psihica. Pavientul se afla in centrul asistentei medicale si are dreptul singur
sa-si aleaga medical sis a participle active in deciziile privind diagnosticul si tratamentul.

Medicii si relatiile dintre ei- Oricit de pregatit nu ar fi medical, el nu poate detine pe deplin
toate cunostintele. Aceasta problema este realizata prin specializarea medicala. De obicei,
medical specialist devine medic currant. Este posibil ca in timpul tratamentului pacientul sa fie
indrumat la un medic specialist sau la medical de familie. Medicul de familie este pregatit sa
acorde asistenta primara.El cunoaste cel mai bine particularitatile bolii pacientului sau, dar si
problemele psiho-sociale. In situatii deosebite medical de familie indruma pacientul spre
specialistul potrivit (cea ce in mediul rural nu se face). Colaborind cu clinicienii, medicii de
laborator, anatomo-patologii sau specialistii in imagistica contribuie la succesul asistentei
medicale. Comunicarea dintre medici de diferite specialitati, asistenti medicali si alti membrii ai
echipei, se face prin contact direct. Personalul medical asociat- 1)nursele-ajutatoarele cele mai
apropiate ale medicului ce se ocupa cu ingrijirea directa a pacientului; 2) psihologii-se preocupa
in primul rind de evaluarea psihologica a pacientului; 3) personalul tehnic-este pregatit pentru
manipulari tehnologici tot mai sofosticate ce se aplica in diagnostic si tratament (imagistica,
statii de dializa) 4)asistent social-numit sa rezolve problemele pacientului de asigurarile sociale
medicale sis a-l sprijine in relatiile sociale cu familia, scoala, locul de munca. 5) Preotul-acorda
asistenta religioasa, spiritual. 5)paramedicii-categorie noua de persobal cae asigura un prim
ajutor minim dar efficient.
20.Metacomunicarea in medicina

Are in vedere interpretaea cuvintelor si expresiilor pentru a ghici intentiile si ideile vorbitorului.
Insa, peparcurs s-a produs o deplasare de sens, astfel metacomunicarea are in vedere si
limbajul nostrum corporal. Astazi, gesturile spun despre noi mai mult decit cuvintele. Daca vom
invata sa descifram limbajul corporal, vom putea percepe ce vorbeste interlocutorul nostru de
fapt. Limbajul nonverbal cuprinde 53%, cuvintele 7%, iar limbajul paraverbal 30%. Gesturile,
privirile, expresia fetei, vocea, tonalitatea sunt elemente esentiale in procesul comunicarii.
Metacomunicarea tine mai mult de expresie, de interpretare, dar nu de minciuni si act ratat.
Una din regulile de baza este a ascultarii active. Cineva spunea ca omului ii sunt date 2 urechi si
o gura, adica trebuie sa asculte de 2 ori mai mult decit sa vorbeasca. Aici trebuie sa distingem
intre a auzi si a asculta. Multi, cu siguranta aud ceea ce vorbeste interlocutorul dar nu asculta.
Metacomunicarea in medicina are un rol ft important deoarece medical, prin acest mod,
medical isi poate intelege mai bine pacientul, astfel cunoscindu-si detaliat cu cine are de lucrat.

21.Limbajul paraverbal,nonverbal si inactul medical

Limbajul se poate clasifica in:
-Verbal(realizat cu ajutorul cuvintelor)
-Nonverbal(nu utilizeaza cuvintele)
-Paraverbal(insoteste vorbirea si capata sens si semnificatie impreuna cu acestea)
Limbajul verbal la rindul sau se imparte in : oral si scris.
-Limbajul oral consta in producerea unor semnale verbale(cuvinte rostite) perceptibile pentru
alta persoana.Este cel mai important dintre toate formele limbajului,forma fundamental
deoarece este cel mai frecvent utilizat.Este prima forma a limbajului.In functie de numarul de
interlocutori,limbajul oral poate imbraca forme de monolog,dialog sau a monologului si a
dialogului extins.Un tip de limbaj verbal il reprezinta Limbajul intern ce se desfasoara in sfera
launtrica si reprezinta o vorbire cu sine si pentru sine.
Limbajul scris consta in elaborarea unor semnale grafice.
Limbajul nonverbal cuprinde ansamblul gesturilor,expresiilor mimico faciale,posturilor
corporale care insotesc,dubleaza sau substituie vorbirea.Acestea sunt menite a intari,complete
sau inlocui informatia enuntata verbal,insa sunt frecvente si cazurile in care mesajele
nonverbale contrazic continutul celor spuse.Prin urmare limbajul nonverbal este mult mai
veridic in comparative cu cel verbal.
Daca limbajul nonverbal se poate manifeste independent de exprimarea orala,limbajul
paraverbal este strict dependent de vorbire.Sunt incluse aici elemente ca intensitatea
vorbirii,intonatia,ritmul si pauzele,topica,repetitiile,dificultatile de exprimare.Toate acestea
sunt purtatoare de semnificatie punind nuanta sau modifica in totalitate adevaratul sens al
celor enuntate.Atit limbajul verbal cit si cel paraverbal si nonverbal ne ajuta in actul medical si
anume pentru intelegerea intre:medic-medic,pacient-medic etc.
22.Eticheta in medicina.

Necesitatea unui curs de comportament este justificata datorita avantajelor care apare ca
urmare a unor maniere adecvate la locul de munca.O atmosfera unde oamenii se respecta unii
pe altii face o impresie mai buna si un clmat favorabil muncii.
Kant,marele filosof german,scria ca in lume exista doar lucruri minunate:cerul minunat
deasupra noastra si legea morala din noi.Acest lucru ne vorbeste despre un fapt de la sine
inteles.Omul fiind fiinta sociala isi va construe viata in baza unor reguli stricte care vin sau nu
din interior si care il vor ajuta sa-si apere identitatea.Totodata una dintre diferentele dintre
oameni si animale este acea vointa interioara despre care iarasi ne vorbeste atit de frumos
Kant.Pe de alta parte,codul bunelor maniere presupune ca unele din doliante sa fie
sanatatea.Le dorim celor dragi sanatate fizica,stiind ca ea este intradevar esentiala.Totusi
sanatatea morala nu intregeste personalitatea.Omul, o stim inca de la Platon,este constituit din
suflet si corp.Pentru a atinge starea de sanatate deplina,medical il va ajuta pe pacient la nivelul
fizic iar codul bunelor maniere-la nivel spiritual.Daca insa medical va intruni aceste doua
elemente,el va devein cu adevarat un doctor la care oamenii vor apela cu multa placere.
23.Imaginea studentului medicinist.

Un student de la medicina trebuie sa dispuna de toate calitatile cele mai bune pentru a crea o
imagine corespunzator medicinii.Unele din aceste calitati sunt:
-sa fie sigur pe deciziile pe care le-a luat
-sa fie dispus la eforturi si compromisuri
-sa aiba tarie de character
-sa stea bine cu moralul
-sa aiba o buna capacitate de memorie
-sa aiba spirit practice si indeminatic
-sa dispuna de o metacomunicare eficienta
-limbajul verbal sa fie bine dezvoltat
-sa poata bine manipula si intelege limbajul verbal si paraverbal
-imaginea personala sa corespunda unui medic ingrijit,curata
-vestimentatia si culorile sa fie corespunzatoare paleta culorilor
-sa dispuna de o eticheta extraordinala
-sa persiste codul bunelor maniere
-sa aiba 7 ani de acasa(aducatie)
-sa persiste igiena pe prim plan
24.NLP (PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA)

Este rezultatul conlucrarii a unor discipline:psihologia,matematica,lingvistica).Aplicatiile acestor

stiinte sunt diverse de la management la psihoterapie si pedagogie.

Modelul de comunicare creat in baza programarii nonlingvistice este numit Sintonic si

evidentiaza abilitatile de comunicare.Modelul sintonic defineste comunicarea ca avind doua
component esentiale: gindirea si reprezentarea.Procesul comunicarii contine citiva pasi:
visual,chinestezic,auditiv si rational.Orice comunicare incepe de la perceptii,reprezentare si
senzatii.Organele noastre sunt aidoma unor ushi care se deschid pentru a asimila informatii
noi.Dar cunostintele umane deschid aceste usi imaginare pe rind.Unii oameni mai intii vad si
apoi simt mirosul sau aud sunetul.Fiecare individ are modalitatea preferata de a percepe
lumea.Daca veti cunoaste sistemult de reprezentare a pacientului,dumneavoastra veti putea
formula mesajul altfel incit sa fie racaptat mai usor.Chinestezicii vor intelege mai usor un
anumit set de cuvinte : vizuali , iar auditivi – vor avea cu totul alte preferinte.Pentru a afla care
este sistemul de perceptive a pacientului dumneavoastra este necesar sa-l urmariti pentru o
perioada scurta de timp.Trebuie sa fim atenti atit la cuvintele pe care le rosteste mai de,cit si la
mesajul nonverbal transmis.

Conform NLP exista citeva abilitati de baza in comunicare care trebuie dezvoltate pentru a
deveni un medic mai bun care corespund celor 4 timpuri senzoriale: acuitate
senzoriale,flexibilitate,concurenta,empatie,starea resurselor interioare.
1 Notiunea de Stiintele comportamentului
2 Specificul aplicarii in sfera sanatatii a S.C.
3 Importanta SC in formarea personalului medical.

4.Rolul cunoașterii categoriilor individ, personalitate, individualitate în realizarea actului

comportamental
5.Rolul si manifestarea actului comportamental in medicina
6.Importanta cunoasterii tipurilor de temperament pentru medicina practica.

7. Comportament si somaticul uman

8. Sociologia și medicina sociala.
9.Profesia de medic in istorie

10.Tipuri si strategii de relatie medic-pacient.

11.Stadiile actului medical

12.Caracteristicele Malpraxisului

13. Drepturile si obligatiunile medicului

14. Drepturile si obligatiunile pacientului

15. Specificu definirii categoriilor etica, etica medicala, deontologie medicala, bioetica si realizarea
principiilor acesteia in medicina practica
16. Elemente si procesul comunicarii

17. Raportul limba-gindire

18. Specificul actului comunicarii medic-pacient (2 foi)

19. Comunicarea în cadrul echipei medicale

20.Metacomunicarea in medicina
21.Limbajul paraverbal,nonverbal si inactul medical

22.Eticheta in medicina.
23.Imaginea studentului medicinist.

24.NLP (PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA)