După perioada Evului Mediu – într-adevăr întunecat din punct de vedere

al științei – Renașterea a fost o epocă a unui avans extraordinar în

domeniul științelor. Geografia, astronomia, chimia, fizica, matematica,
medicina – în toate aceste domenii s-au înregistrat progrese foarte mari.
Cine au fost însă oamenii din spatele revoluției științifice renascentiste,
cei mai mari oameni de știință ai epocii?
Danezul Tycho Brahe a revoluționat astronomia.Născut în Danemarca,
Tycho Brahe a fost cunoscut chiar din timpul vieții drept un foarte bun
astronom, astrolog (pe vremea când astrologia era considerată o știință
respectabilă) și alchimist. Contribuțiile lui Brahe în astronomie au fost de-a
dreptul extraordinare. Brahe a observat și măsurat precis mișcarea planetelor,
a observat și catalogat peste 800 de stele, a conceput și construit instrumente
astronomice. Spre deosebire de predecesorii săi, Tycho Brahe a observat nu
doar poziția planetelor, ci a analizat integral mișcările lor pe orbită, observații
fără de care, spre exemplu, Kepler nu ar fi putut descoperi că planetele se
învârt pe orbite eliptice. 
Nicolas Copernic este autorul teoriei heliocentrice.Matematicianul și
astronomul Copernic, polonez de origine, a formulat teoria potrivit căreia
pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers. A fost unul dintre cei mai
importanți pași înainte în domeniul științelor, având o contribuție importantă la
Revoluția Științifică. Savant cu formație enciclopedică, Copernic a fost
matematician, astronom, medic, diplomat, economist și specialist în limbi
clasice. Astăzi este cunoscut mai degrabă pentru munca sa în domeniul
astronomiei și pentru combaterea geocentrismului.
Leonardo Da Vinci, cel mai mare geniu al Renașterii.Poate cel mai faimos
savant al epocii renascentiste, da Vinci a fost unul dintre cei mai mari savanți
din istorie, un adevărat om de geniu:a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician,
inginer, inventator, anatomist, cartograf, botanist și scriitor. Mulți istorici și
savanți îl consideră pe Leonardo da Vinci drept cel mai bun exemplu al
Omului Renascentist, un om cu o curiozitate extraordinară și o imaginație
ieșită din comun. Cunoscut de publicul larg pentru picturile sale – dintre care
Gioconda și Cina cea de taină sunt cele mai renumite, da Vinci a adus
contribuții deosebite în domeniul științelor, dar și al ingineriei, prin
numeroasele sale invenții.
Galileo Galilei, părintele astronomiei observaționale și al fizicii moderne,
s-a confruntat cu Inchiziția în numele științei.Continuator al lui Copernic,
italianul Galileo Galilei – astronomic, ingineri, filosof și matematician –
descoperit sateliții lui Jupiter, a observat petele solare și a fost judecat de
Inchiziție pentru erezie pentru apărarea teoriei heliocentrice. 
Johannes Kepler, matematician, astronom și astrolog, a formulat și
confirmat legile mișcării planetelor.Profesor de matematică, apoi asistent
al lui Tycho Brahe, Kepler a lucrat și în domeniul opticii, dezvoltând o versiune
mai bună a telescopului cu refracție.
Termenul de Renaștere Științifică desemnează prima perioadă a revoluției
științifice, mai precis cea cuprinsă între anii 1450 și 1630. Revoluția Științifică
a Renașterii, urmând-o pe cea culturală, a fost accelerată de căderea
Constantinopolului din 1453, când mulți cărturari – și foarte multe texte
științifice antice – au migrat către Occident. Apariția presei tipografice a
contribuit apoi la răspândirea facilă și rapidă a noilor texte științifice, care
puteau circula acum mai repede între centrele universitare europene, acolo
unde activau în general savanții.
În secolele XV - XVII în știință au avut loc o serie de transformări profunde
care au înlăturat treptat ansamblul de concepte mai mult sau mai puțin
științifice, atât antice cât și medievale, permițând întemeierea științei
moderne. Transformările radicale care au avut loc în domeniul științei în
secolele menționate reprezintă revoluția științifică.
Periodizarea Revoluției științifice este destul de aproximativă. Aceste
transformări care o caracterizează apar încă din timpul renașterii timpurii,
ating apogeul în secolul al XVII-lea și se sfârșesc, în Anglia, odată cu
nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple
concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem
heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia
aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de
către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae
Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și
reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes,
devenită celebră mai ales datorită maximei descartiene „Dubito ergo cogito,
cogito ergo sum“ (lat. = Mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist). .
Nu întâmplător, cosmologia a reprezentat terenul de confruntare cel mai
acerb dintre vechea și noua concepție despre lume, intervențiile brutale ale
conducerii bisericii catolice în sugrumarea promovării noului adevăr al
sistemului copernican fiind notorii. Printre cei mai celebri savanți progresiști
care au susținut sistemul heliocentric al lui Nicolaus Copernicus s-a
numărat Giordano Bruno și Galileo Galilei, fiecare din ei fiind victima instituției
papale. Giordano Bruno a plătit cu însuși viața sa fermitatea convingerilor
sale (ars pe rug ca „pedeapsă” a temerității cocepțiilor sale) iar Galileo
Galilei a trebuit, pentru a-și salva libertatea și viața, să dezmintă public
aderarea sa la conceptele coperniciene.
Științele care s-au dezvoltat în mod excepțional în această perioadă au fost
următoarele: matematică, fizică, chimie și medicină.
În matematică se pot menționa ca invenții remarcabile apariția calculului
diferențial și integral, inventate practic simultan de către englezul Isaac
Newton și germanul Gottfried Wilhelm Leibniz, logaritmii zecimali și naturali
de către scoțianul John Napper, ecuațiile cilindrului și ale conului, rezultate
deosebite în algebră și trigonometrie.
Nașterea chimiei survine odată cu apariția conceptelor de atom, element
chimic, substanță simplă și compusă. Ca atare, se descoperă multe elemente
chimice, inclusiv metale, se propun simbolurile chimice și scrierea formală
a reacțiilor chimice sub forma de ecuații chimice, se descoperă legile
universale ale chimiei (John Dalton, Avogadro, Lavoisier, Charles, Gay-
Lussac, etc. Se pot, de asemenea, menționa sinteza și prepararea industrială
a unor acizi anorganici precum ar fi acidul clorhidric, acidul azotic și acidul
sulfuric, respectiv separarea, și mai apoi sinteza unor substanțe
organice precum benzen și acid benzoic s.a.m.d. Știința devine normată. La
„granița“ dintre chimie și fizicăsunt introduse scările
termometrice (atât Celsius cât și Fahrenheit), unele unitați de măsură ce vor
deveni mai târziu nucleul Sistemului Internațional de Măsuri și Greutați
(Sistemul Internațional, sau SI), adică sistemul metric).
În fizică se pot menționa descoperirea legilor de mișcare a planetelor de
către Johannes Kepler, publicarea primei concepții cosmogonice închegate
aparținând lui Jean-Antoine Lavoisier, descoperirea legilor
interferenței și difracției (Christian Huygens), descoperirile din
domeniul electricității ale lui Alessandro Volta și cele din magnetism ale
lui Hans-Christian Oersted. Fizica culminează cu închegarea ei în sistemul
newtonian.
În biologie apariția taxonomiei speciilor ființelor vii, bazată pe limba latină și pe
împărțirea atât a regnului animal cât și cel vegetal în specii, subspecii, clase,
etc, a reprezentat un imens salt calitativ în gândire și în percepția lumii vii.
În medicină, experimentarea injecțiilor medicamentoase, descoperirea
primului vaccin (1796), inventarea primului stetoscop și apariția primelor
noțiuni de igienă au fost toți atâția pași majori spre transformarea medicinei
dintr-un conglomerat empiric de informații în știință. Medicina galenică e
răsturnată progresiv prin experimente anatomice ce culminează cu
descoperirea circulației sângelui de către William Harvey.