Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Înainte de convertire

Tars era capitala Ciliciei, şi Pavel spune că era o "cetate nu fără însemnătate". Era un oraş
renumit centru comercial şi pentru literatură. Autorul lui Augustus şi al lui Tiberius erau ambii din
Tars, dar acest oraş avea să devină renumit ca locul unde s-a născut şi a locuit la începutul vieţii
marele apostol. Deşi se născuse într-o cetate de-a naţiunilor, el era "evreu din evrei". Tatăl lui era
din seminţia lui Beniamin şi din secta fariseilor, dar locuia în Tars. Prin anumite mijloace el
dobândise cetăţenia romană, după cum fiul lui i-a spus mai târziu căpitanului că era născut roman.
La Tars a deprins meseria de a face corturi pentru că era un obicei bun al iudeilor ca fiii lor să înveţe
o meserie chiar dacă nu prea erau perspective ca viaţa lor să depindă de practicarea acelei meserii.
Când s-a apărat înaintea compatrioţilor lui (Fapte 22 ), el le-a spus că, deşi era născut în Tars, el "a
crescut ... la picioarele lui Gamaliel, educat după exactitatea legii părinţilor". Istoria spune despre
Gamaliel că era unul dintre cei mai eminenţi învăţători ai legii, iar din Scriptură aflăm că el era
moderat în opiniile lui şi avea multă înţelepciune lumească. Dar zelul elevului în a persecuta apare
într-un puternic contrast cu sfătuirea dată de învăţător pentru toleranţă.
Când a fost martirizat Ştefan ni se spune că Saul era încă un tânăr, dar a votat pentru moartea
lui Ştefan şi a păzit hainele celor care l-au ucis cu pietre. Convertirea lui se presupune că a avut loc
la aproximativ doi ani după crucificare, dar data ei exactă nu este cunoscută. Din Fapte 9 aflăm că,
după convertire, el nu a întârziat deloc să mărturisească credinţa lui în Hristos celor din jurul lui. "Şi
el a fost cu ucenicii din Damasc câteva zile. Şi îndată L-a predicat în sinagogi pe Isus, că El este
Fiul lui Dumnezeu" (Fapte 9:19-20 ). Această nouă mărturie este demnă de remarcat. Petru Îl
proclamase înălţat în ca Domn şi Hristos, iar Pavel a proclamat gloria Lui personală mai mare,
aceea ca Fiu al lui Dumnezeu. Dar încă nu venise timpul pentru ca el să slujească public, ci mai
avea încă multe de învăţat, fapt pentru care, condus de Duhul, el s-a retras în Arabia şi a rămas
acolo timp de trei ani, după care s-a întors la Damasc ( 1:17 ).
Cu credinţa întărită şi confirmată în timpul cât a stat retras, el a predicat cu şi mai multă
îndrăzneală dovedind că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iudeii, de atunci încoace vrăjmaşii
lui înverşunaţi, s-au ridicat împotriva lui şi păzeau porţile cetăţii ca să-l omoare, dar ucenicii l-au
scos noaptea coborându-l de pe zid într-un coş ( 11:32-33 ). El a mers apoi la Ierusalim, şi, prin
mărturia prietenească a lui Barnaba, şi-a găsit locul printre apostoli. Minunat şi binecuvântat triumf
al harului suveran!
2. A doua calatorie misionara (51-54)
Sfantul Apostol Pavel intreprinde a doua calatorie misionara impreuna cu Sila, intre anii 51-
54, in timp ce Barnab si varul sau, Ioan Marcu, merg din nou in Cipru (Fapte 15, 39). Mergand de
astadata pe uscat, ei viziteaza comunitatile din Siria, Cilicia si Licaonia, unde, in orasul Listra,
convertesc pe Timotei, care i-a insotit apoi in misiune. Dupa ce au vizitat comunitatile infiintate in
prima calatorie, ei trec prin Galatia, Frigia si Misia si ajung in orasul Troa, unde convertesc pe
doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luand cu ei si pe doctorul Luca, trec prin insula
Samotrace si ajung la Neapolis, in Macedonia, si predica cu succes la Filipi, infiintand aici prima
comunitate europeana. La Filipi, Pavel si Sila sunt batuti cu bice si dusi la inchisoare, de unde au
scapat in mod minunat. De la Filipi, trec prin orasele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia si ajung la
Tesalonic, unde au convertit un numar mare de prozeliti greci si romani si pe unii dintre iudei.
Facandu-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu insotitorii sai a plecat la
Bereea, apoi el singur merge pe mare, ajungand la Atena.
In cetatea culturii elene, filosofii epicurei si stoici, care-si petreceau timpul in Agora, sa mai
auda ceva nou, auzind pe Pavel vorbind in piata, s-au exprimat ca el pare a fi "vestitor de dumnezei
straini, fiindca binevesteste pe Iisus si Invierea" (Fapte 19, 18). Luandu-l apoi cu ei, l-au dus
inaintea Areopagului, unde Sfantul Pavel a tinut o interesanta si originala cuvantare. Laudand
cucernicia atenienilor fata de zei, care au ridicat in cetatea lor un altar si Dumnezeului celui
necunoscut- pe care ei il cinstesc fara ca sa-l cunoasca - , Sfantul Pavel le spune ca Acesta este
Dumnezeul pe care-L vesteste lor, "Care a facut lumea si toate cele ce sunt in ea...Domnul cerului si
al pamantului, Care nu locuieste in temple facute de maini, nici nu este slujit de maini
omenesti...Caci in El traim, ne miscam si suntem" (Fapte 17, 23-25 si 28).
In urma acestei cuvantari, Sfantul Pavel a convertit la crestinism un numar de greci, intre
care se aflau Dionisie Areopagitul, dupa traditie primul episcop al Atenei, o femeie cu numele
Damaris si pe altii (Fapte, cap. 17).
In marea lor majoritate insa, grecii s-au aratat curiosi fata de cele spuse de Pavel, dar au ramas
sceptici si l-au luat in ras, cand l-au auzit vorbind, la sfarsit, de invierea mortilor (Fapte 17, 32).
Mai mare succes a avut predica Sfantului Apostol Pavel la Corint, unde a lucrat un an si
jumatate, impreuna cu sotii iudeo-crestini Aquila si Priscilla, pe care i-a intalnit aici in anul 52.
Acestia s-au refugiat de la Roma la Corint in urma edictului publicat contra iudeilor in anul 49 de
imparatul Claudiu (41-54), fiindca se certau intre ei din cauza lui Iisus Hristos. Intre timp, au venit
la Corint Sila si Timotei, pe care Sfantul Pavel ii lasase la Bereea, in Macedonia (Fapte 18, 5). La
Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii si pe multi altii dintre greci. Iudeii, maniosi din
cauza succesului lui Pavel, il duc in fata lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului Seneca,
care, dand dovada de tact, a refuzat sa se amestece in disputele religioase ale iudeilor si le-a
poruncit sa se intoarca linistiti la casele lor.
Din cauza agitatiei iudeilor, Sfantul Pavel a plecat din Corint, luand cu sine si pe sotii Aquila
si Priscilla, pe care i-a lasat la Efes, unde facea misiune crestina un invatat iudeu alexandrin, Apollo.
Din Efes, pe mare, Sfantul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei, apoi la Ierusalim, de sarbatoarea
Pastelui, de unde s-a intors la Antiohia (Fapte 18, 1-22).
3.Natura lucrării de evanghelizare
Pavel a evanghelizat în calitate de reprezentant trimis de Domnul Isus Hristos.
Evanghelizarea era o sarcină care îi fusese încredinţată în mod specific.
„Hristos m-a trimes... să propovăduiesc Evanghelia”(1 Cor. 1:17).
În primul rînd, s-a considerat un ispravnic al lui Hristos. „Iată cum trebuie să fim priviţi
noi eu şi tovarăşul meu de lucrare, Apolo, le scria el corintenilor, ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi în
această calitate ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu”(1 Cor. 4:1)
„Este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată”(1 Cor. 9:17). Pavel s-a văzut pe sine ca rob înălţat la
o poziţie de mare încredere, aşa cum era întotdeauna ispravnicul unei gospodării din vremea Noului
Testament; el era unul dintre cei pe care Dumnezeu îi găsise „vrednici să ne încredinţeze
Evanghelia” (1 Tes. 2:4; cf. 1 Tim. 1:2 şi urm.; Tit 1:3) , iar acum avea responsabilitatea de a fi
credincios în lucrul încredinţat lui, aşa cum trebuie să fie un ispravnic,păzind preţiosul adevăr care
îi fusese încredinţat (aşa cum îl instruieşte, mai tîrziu, pe Timotei să facă) şi împărţindu-l şi
transmiţîndu-l, potrivit instrucţiunilor Stăpînului său.
Metafora isprăvniciei subliniază, aşadar, responsabilitatea lui Pavel de a evangheliza
În al doilea rînd, Pavel s-a considerat un vestitor al lui Hristos.
„Cînd am venit la voi“, le aminteşte Pavel corintenilor, „am venit nu ca să vă prezint ideile mele, ci
pur şi simplu să transmit mesajul lui Dumnezeu. De aceea, „n-am avut de gînd să ştiu între voi
altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit“ – căci tocmai despre acest lucru m-a trimis
Dumnezeu să vă vorbesc. „Şi învăţătura şi propovăduirea mea (kērygma) nu stăteau în vorbirile
înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa
voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu(1 Cor. 2:1-5)
Metafora vestitorului subliniază, aşadar, autenticitatea Evangheliei lui Pavel.
În al treilea rînd, Pavel s-a considerat ambasadorul lui Hristos. Ce este un ambasador? Este
reprezentantul autorizat al unui suveran. El nu vorbeşte în nume propriu, ci în numele
conducătorului al cărui trimis este, iar datoria şi responsabilitatea lui constau în a interpreta cu
credincioşie intenţiile acelui conducător pentru cei la care a fost trimis. Pavel foloseşte această
figură de stil de două ori, în ambele cazuri, în contextul lucrării lui de evanghelizare. ,,Rugaţi-vă
pentru mine, scria el din închisoare, „ca, ori de cîte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să
fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sînt; pentruca, zic, să vorbesc
cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc”.
Dumnezeu, scrie el, „ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, sîntem
trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte,
în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”(Efes. 6:19 şi urm.; 2 Cor. 5:19 şi urm). Pavel s-
a autointitulat ambasador, deoarece ştia că, atunci cînd proclamă faptele şi promisiunile Evangheliei
şi îi îndeamnă pe păcătoşi să primească împăcarea săvîrşită pe Calvar, el proclamă mesajul lui
Hristos pentru lume. Aşadar, metafora ambasadorului subliniază autoritatea lui Pavel, în calitate de
reprezentant al Domnului său. Prin urmare, în lucrarea lui de evanghelizare, Pavel a acţionat în mod
conştient ca rob şi ispravnic, crainic şi vestitor, purtător de cuvînt şi ambasador al Domnului Isus
Hristos. Astfel se explică, pe de o parte, îndrăzneala lui susţinută şi sentimentul neclintit de
autoritate în faţa ridiculizărilor şi a indiferenţei şi, pe de altă parte, refuzul său intransigent de a-şi
modifica mesajul, pentru a se potrivi circumstanţelor. Desigur, aceste două aspecte sînt legate,
întrucît Pavel putea considera că vorbeşte cu autoritatea lui Hristos numai atîta timp cît rămînea
credincios termenilor trimiterii lui şi nu spunea nici mai mult, nici mai puţin decît i se încredinţase
să spună. Dar, cînd predica Evanghelia pe care i-o încredinţase Hristos, el vorbea ca reprezentant
trimis al Lui şi, din această cauză, putea vorbi cu autoritate şi putea pretinde să fie ascultat.

Bibliografie:
Bălgrădean Constantin, Viaţa de slujire a sfântului apostol Pavel, Seminarul Teologic Baptist
Bucureşti,1978.
John Stott, Chemare la slujire, Editura Făclia Oradea, 2004.
www.logos.ro -evanghelizarea.
www.Comori.org-istoria bisericii, apostolul Pavel.