Sunteți pe pagina 1din 4

INTRODUCERE

Măsurătorile terestre, datând din antichitate, au luat naştere din necesitatea oamenilor
de a măsura şi reprezenta suprafeţele de teren, pentru satisfacerea nevoilor economice precum
şi pentru organizarea lucrărilor militare, agricole, de construcţii şi a căilor ele comunicaţii etc.
Conţinutul măsurătorilor terestre a evoluat cu dezvoltarea modurilor de producţie; în
zilele noastre această ştiinţă se bazează în special pe matematică, fizică, astronomie.
Matematicile pun la dispoziţie metodele de prelucrare a rezultatelor măsurătorilor.
Instrumentele pentru măsurători exacte ale unghiurilor şi distanţelor sunt construite pe
principiile fizicei, iar astronomia furnizează datele de plecare, necesare osaturii de sprijin
pentru măsurarea suprafeţelor mari de teren şi stabilirii formei şi dimensiunilor pământului.
Tehnica realizării imaginilor continue a unor teritorii întinse, pe hârtie — imagini numite
hărţi — constituie domeniul cartografiei.
O justă oglindire, pe planuri şi hărţi, a întregii diversităţi de obiecte de pe suprafaţa
terenului, necesită legătura cu geografia, geologia şi geomorfologia. Cunoaşterea geografiei
asigură o tratare corectă a elementelor naturale, ale terenului (relief, vegetaţie, soluri, lacuri,
mări, râuri etc.) şi a rezultatelor activităţii omului (localităţi, mijloace de comunicaţie,
industrie, agricultură). Formele reliefului şi legile de modificare ale acestora, sunt cunoscute
cu ajutorul geologiei şi geo-morfologiei.
Realizarea fotografiilor, pentru reprezentarea suprafeţelor de teren, cere cunoaşterea
proceselor chimice şi fizico-chimice, care se aplică la realizarea fotografiilor. De asemenea,
executarea grafică a planurilor şi hărţilor este legată de cunoaşterea metodelor desenului
topografic.
Topografia, sprijinindu-se pe reţeaua de triangulaţie geodezică, are rolul să stabilească
situaţiile mutuale dintre diverse obiecte de pe teren (detalii topografice) şi să le reprezinte pe
planuri şi hărţi. Detaliu topografic este orice obiect natural sau artificial, de pe teren, şi pentru
definirea lui se folosesc câteva puncte caracteristice, numite puncte topografice (de exemplu,
colţurile unui gard, puncte de la marginea unei păduri sau în axa drumurilor). Cuvântul
topografie vine de la cuvintele greceşti: „topos" (loc) şi „grafe" (descriere). Acest cuvânt
exprimă exact noţiunea respectivă. în calculele din topografie se folosesc matematicile
elementare şi trigonometria plană şi nu se ţine seamă de curbura pământului. Aceasta permite
ca efectuarea calculelor să se facă mai simplu şi mai uşor şi de aceea, topografia mai este
numită: „geodezia inferioară".

3
După scopul urmărit prin ridicările topografice, s-a ajuns la adoptarea unor metode şi
instrumente — în parte — specifice fiecărei ramuri de producţie, pentru care se întocmesc
ridicările topografice şi în care se ţine seama de condiţiile naturale respective.
Astfel se deosebesc:
Topografia pentru construcţii, care serveşte la întocmirea planurilor topografice
necesare diverselor faze de proiectare şi la aplicarea proiectelor pe teren, folosind măsurători
exacte şi reprezentarea punctelor prin coordonatele lor numerice.
Topografia minieră, care este pusă în serviciul lucrărilor miniere, ca: ridicări subterane,
străpungeri de puţuri şi galerii etc. Instrumentele şi metodele sunt adaptate la condiţiile de
lucru în mine, galerii strimte, lipsite de lumină naturală şi vizibilitate bună. În topografia
minieră se execută şi lucrări la suprafaţă, bazate re triangulaţie numite „la zi", de care se leagă
ridicările subterane atât ca poziţie In plan cât şi ca altitudine.
Topografia forestieră şi agricolă, care este pusă în serviciul lucrărilor agrosilvice ca:
măsurarea terenurilor agricole, a pădurilor, amenajărilor ameliorative etc.
Topografia hidrografică, care este pusă în serviciul lucrărilor hidrotehnice şi care, pe
lângă determinarea poziţiei în plan şi înălţime a punctelor topografice de pe uscat, are ca scop
şi determinarea poziţiei şi adâncimii punctelor topografice ale fundurilor apelor de râuri,
lacuri şi mări.
Topografia expeditivă şi de recunoaştere este o ramură a topografiei în care se
utilizează metode şi instrumente cu care se pot reda forma şi dimensiunile suprafeţelor de
teren, cu o maximă rapiditate, dar cu o precizie mai redusă.
În concluzie, putem afirma că măsurătorile terestre au o mare importanţă pentru
economie, fiind utilizate în cele mai variate domenii de activitate.
Lucrările topografice se împart în lucrări de teren şi în lucrări de birou. Conţinutul
principal al lucrărilor de teren îl constituie măsurătorile, iar acel al lucrărilor de birou
efectuarea calculelor şi întocmirea grafică a planurilor şi hărţilor.
Măsurătorile se efectuează pe teren, în vederea obţinerii planurilor şi hărţilor, sau cu
scopuri speciale, de exemplu trasarea construcţiilor. Elementele topografice care se măsoară
sunt constituite din unghiuri (orizontale şi verticale) şi distanţe (înclinate, orizontale şi
verticale). Pentru executarea acestor măsurători se întrebuinţează instrumente topografice.
Aceste instrumente servesc pentru măsurători de distanţe (panglici, fire de măsurat,
rulete etc), pentru măsurători de unghiuri, goniometre (busole, teodolite, aparatură electronică
de ultimă generaţie, etc.) şi pentru măsurarea distanţelor verticale (instrumente de nivelment,
mire etc).

4
Rezultatele măsurătorilor se trec în carnete speciale, întocmindu-se de obicei pe teren
totodată schiţe şi descrieri ale punctelor topografice.
Efectuarea calculelor la birou constă în sistematizarea şi prelucrarea rezultatelor
numerice ale măsurătorilor de pe teren şi aducerea lor într-o formă cât mai simplă şi potrivită
pentru a fi folosite.
Calculele se întocmesc pe calculator pentru fiecare categorie de măsurători, care se
grupează într-un fişier de date cu măsurători şi calcule.
Lucrările grafice constau în exprimarea rezultatelor măsurătorilor şi calculelor, într--un
desen în care se folosesc programele adecvate cu respectarea strictă a semnelor topografice
convenţionale.
În afară de faptul că permit obţinerea diferitelor hărţi şi planuri, pe care se reprezintă
suprafeţele de pământ, măsurătorile terestre au o importantă contribuţie în rezolvarea unor
probleme ştiinţifice, legate de lucrări de astronomie geodezică, geofizică, geologie,
geomorfologie, fizica pământului etc.
Cerinţele economice actuale impun folosirea şi cunoaşterea măsurătorilor terestre în
domenii de activitate foarte variate.
Toate construcţiile executate de ingineri sunt realizate pe anumite suprafeţe de teren, a
căror reprezentare se face pe hărţi şi planuri topografice, care servesc atât la recunoaşterea
terenului cât şi la proiectare. În faza de proiectare se execută măsurători pe teren, în vederea
întocmirii planurilor topografice, necesare aducerii pe planşeta proiectantului a formei exacte
geometrice a suprafeţei respective de teren, pe care se întocmesc studiile şi se hotărăşte
soluţia tehnică a proiectului.
Cercetarea şi studierea condiţiilor locale, pentru alegerea soluţiei proiectului, precum şi
aplicarea ei pe teren, se face începând cu lucrările topografice. Acestea, în afara planului
topografic cu curbe de nivel, permit întocmirea profilelor terenului, pe direcţiile cerute de
proiect, precum şi stabilirea limitelor sectoarelor inundabile, a poziţiei reţelei de canalizare
pentru evacuarea apelor, etc.
Aplicarea proiectelor de execuţie — trasarea construcţiilor — (construcţii industriale,
social-culturale, căi ferate, şosele, baraje etc), care începe cu fixarea pe teren a axelor
principale ale lucrării, a punctelor caracteristice ale construcţiei, atât în plan cât şi în înălţime,
se face prin lucrări topografo-geodezice.
Lucrările topografice sunt folosite pe scară largă şi la prospectarea şi exploatarea
zăcămintelor subsolului (cărbuni, petrol etc), la crearea spaţiilor plantate, la construcţia şi
reconstrucţia localităţilor urbane şi rurale, la amenajarea şi organizarea gospodăriilor agricole,

5
la amenajarea pădurilor, la plantarea perdelelor forestiere de protecţie, la lucrările
hidroameliorative, etc.
Cercetările geografice, hidrografice, geologice, turistice, pedologice, botanice etc.
precum şi navigaţia fluvială, maritimă şi aeriană, se bazează întotdeauna pe hărţi sau planuri
pe care sunt reprezentate detaliile utile acestor activităţi.