ORGANELE DE OCROTIRE

A NORMELOR DE DREPT

SUPORT DE CURS

© U.T.M., 2018

2
 Elaborare: conferenţiar universitar Victor Catan
______________________________________
Bun de tipar Formatul hârtiei 60×84 1/16
Hârtie ofset. Tipar ofset Tirajul ex.
Coli de tipar Comande nr.______________

U.T.M.2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.

Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.

Suport de curs este destinat studenţilor anilor II şi III ai specialităţii 381.1 Drept.

Elaborare: conf. univ. Victor Catan

Recenzenți: conf. univ., dr. Alla Climova, conf. univ., dr. Olga Pisarenco

3
 CUPRINS

1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DISCIPLINA OOND

1.1. Ordinea socială şi ordinea de drept.
1.2. Disciplina OOND şi obiectivele didactice.
1.3. Sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept în mecanismul puterii de stat.

2. JUSTIŢIA ŞI PRINCIPIILE EI DEMOCRATICE

2.1. Noţiunea de justiţie și particularitățile ei.
2.2. Principiile înfăptuirii justiţiei.

3. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ORGANIZĂRII JUDECĂTOREȘTI. SISTEMUL

JUDECĂTORESC ŞI MODALITĂȚILE DE EXAMINARE A CAUZELOR JUDICIARE
3.1. Organele judecătoreşti până la formarea statului independent Republica Moldova.
3.2. Organele judecătoreşti după proclamarea independenţei Republicii Moldova.
3.3. Noţiunea, particularităţile caracteristice și elementele sistemului judecătoresc.
3.4. Gradele de jurisdicţie și alte modalităţi de examinare a cauzelor judiciare.

4. ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

4.1. Reglamentarea juridică a organizării judecătorești în Republica Moldova.
4.2. Instanțele judecătorești și competența lor.
4.3. Interacţiunea organelor de ocrotire a normelor de drept în înfăptuirea justiției.

5. ADMINISTRAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ORGANELE DE ASIGURARE A

ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI
5.1. Autoadministrarea judecătorească. Organizarea, competenţa şi modul de activitate a
Consiliului Superior al Magistraturii.
5.2. Colegiul pentru selecţie, Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor şi Colegiul
disciplinar ale Consiliului Superior al Magistraturii.
5.3. Magistraţii. Statutul judecătorului. Înaintarea şi numirea în funcţia de judecător.
5.4. Garantarea independenţei şi protecţia de stat a judecătorului.
5.5. Ministerul Justiţiei. Structura şi funcţiile lui.

6. ARBITRAJUL
6.1. Conceptul, natura juridică şi unele clasificări ale arbitrajului.
6.2. Procedura de examinare a litigiilor în arbitraj.

7. PROCURATURA
7.1. Noţiunea, principiile de activitate și funcțiile de bază ale Procuraturii.
7.2. Structura și atribuțiile funcționale ale Procuraturii.
7.3. Organele de autoadministrare din cadrul Procuraturii.
7.4. Statutul procurorului.

8. ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ

8.1. Noţiuni generale privind urmărirea penală.
8.2. Procurorul şi organele de urmărire penală.

9. ORGANELE DE ASIGURARE A ORDINII PUBLICE ŞI DE COMBATERE A

CRIMINALITĂŢII
9.1. Ministerul Afacerilor Interne. Statutul, structura şi funcţiile de bază.
9.2. Inspectoratul General al Poliţiei.
9.3. Poliţia de Frontieră.
9.4. Organizarea şi funcţionarea trupelor de carabinieri (trupele interne).
9.5. Personalul Poliţiei şi statutul poliţistului.

4
10. CENTRUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE
10.1. Evoluția, rolul și principiile de activitate ale Centrului Național Anticorupție.
10.2. Structura, atribuțiile și modul de organizare a activităților CNA.
10.3. Statutul personalului CNA.

11. SERVICIILE DE ASIGURARE A ORDINEI VAMALE ȘI LEGALITĂȚII FISCALE

11.1. Sistemul și atribuțiile organelor vamale.
11.2. Statutul juridic al personalului serviciului vamal.
11.3. Structura şi competenţa de drept a serviciului fiscal de stat.
11.4. Statutul personalului serviciului fiscal de stat.

12. AVOCATURA
12.1. Noţiunea, principiile de activitate și genurile de asistenţă profesională a avocaţilor.
12.2. Asociaţiile şi organele de autoadministrare a avocaţilor.
12.3. Garanţiile protecţiei de avocat. Statutul avocatului. Drepturile, obligaţiile şi răspunderea
disciplinară a avocatului.

13. AVOCATUL POPORULUI

13.1. Natura juridică a ombudsmanului.
13.2. Statutul Avocatului Poporului.
13.3. Atribuţiile Avocatului Poporului şi modalităţile de reacţionare la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului.

14. ORGANELE SECURITĂŢII STATULUI

14.1.Dispoziţii generale, sistemul, principiile de activitate şi atribuţiile organelor securităţii
statului.
14.2. Serviciul de Informaţie şi Securitate. Atribuţiile şi personalul Serviciului.
14.3. Protecţia juridică şi socială a militarilor şi colaboratorilor organelor securităţii statului.

15. ORGANIZAŢII PARTICULARE DE DETECTIV ŞI DE PAZĂ

15.1. Dispoziţii generale privind activitatea particulară de detectiv şi de pază. Genurile de
activităţi particulare de detectiv şi de pază.
15.2. Activitatea particulară de detectiv, de pază şi de pază internă. Statutul personalului care
practică astfel de activităţi.
15.3. Controlul şi încetarea activităţii particulare de detectiv şi de pază.

5
 1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DISCIPLINA OOND

1.1. Ordinea socială şi ordinea de drept.

Convieţuirea oamenilor in societate nu este posibilă fără o anumită ordine de conduită, fără reguli
de comportare cărora trebuie să se conformeze fiecare individ aparte şi toţi impreună. Ordinea creează
coeziunea dintre indivizi şi armonia socială, dă naştere, susţine şi dezvoltă societatea.
Această ordine de conduită poate fi conştientizată prin noţiunile de ordine socială şi ordine de
drept.
Ordinea socială presupune un ansamblu de reguli, care organizează comportamentul indivizilor in
societate, reguli care se materializează atit in norme morale, teologice, obiceiuri, tradiţii şi in norme
juridice, cit şi in măsurile pe care societatea este in drept să le ia, prin organele sale abilitate, impotriva
indivizilor atunci cind aceste reguli de conduită socială nu sint respectate. O parte componentă a ordinii
sociale este ordinea de drept, care cuprinde doar regulile de conduită protejate prin normele juridice.
Ordinea de drept constituie nu numai un ansamblu de reguli de conduită cuprinse in sistemul de drept al
unui stat, ci şi relaţiile sociale caracterizate prin desfăşurarea raporturilor juridice, in strictă conformitate
cu normele de drept.
Apărarea valorilor sociale impotriva faptelor periculoase, a constituit intotdeauna şi peste tot in
lume, o condiţie de existenţă a societăţii. După apariţia statului, apărarea valorilor sociale impotriva
faptelor ilicite periculoase a devenit o funcţie importantă a acestuia, realizată prin intermediul normelor
juridice instituite și care poate fi denumită ca ordine de drept.
Ordinea de drept include în conţinutul său şi valorile sociale care sunt ocrotite prin norme juridice
contravenționale sau penale. Orice atingere adusă acestor valori justifică intervenţia puterii publice de
combatere a manifestărilor dăunătoare întregii societăţi. Activitatea de constrângere a făptuitorului ca
urmare a intervenţiei autorităţilor statului nu poate fi completă dacă nu se urmăreşte şi punerea în
executare a sancţiunii aplicate.
Astfel, ordinea de drept poate fi tratată ca o sistemă de relaţii publice care se formează în
rezultatul executării întocmai şi corecte a cerinţelor normelor juridice de către toţi participanţii la
raporturi de drept.

Schematic ordinea de drept se poate de explicat în felul următor:

Ordinea de drept

Legislaţia Baza normativă a ordinii de

drept

Legalitatea Mijloace şi condiţii pentru

asigurarea ordinii de drept

Ordinea de drept Rezultatul influenţei normelor

juridice şi respectarea lor

Pentru a asigura ordinea de drept în societate statul, prin organul său legislativ – Parlamentul,
adoptă cadrul legislativ, prin care stabileşte atât regulele de conduită a cetăţenilor, cât şi competenţele
organelor abilitate să aplice normele de drept. Astfel, dispunând de baza legislativă adecvată și aplicând
legitim mijloacele și condițiile de influență normativă, în societate se asigură ordinea de drept.

6
 1.2. Disciplina OOND şi obiectivele didactice.
Disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept” este un obiect de studiu distinct, considerat ca curs
introductiv în domeniul dreptului care are scopul studierii elementelor mecanismului puterii de stat şi a
mijloacelor de realizare a multiplelor ramuri de drept, fiind o continuare a cursurilor „Teoria generală a
dreptului” şi „Dreptul constituţional”. Astfel, studiind această disciplină se va face cunoştinţă cu
legislaţia din domeniul dreptului, principiile de activitate, structura şi funcţiile organelor de ocrotire
anormelor de drept, cu statutul juridic al personalului acestor organe. 
Termenul de „organ” provine de la latinescul - organum, ce presupune un grup de persoane care
îndeplinesc funcţii politice şi sociale, economice, administrative şi de altă natură. Prin organ de
ocrotire a normelor de drept - se înţelege o structura organizaţională care are ca suport uman unul sau
mai mulţi funcţionari stabiliţi prin lege, ce sunt învestiţi cu competenţă necesară în vederea asigurării
respectării ordinei de drept.
 Noţiunea de organe de ocrotire a normelor de drept poate fi tratată sub două aspecte. În sens
restrîns prin organe de ocrotire a normelor de drept se face referire doar la organele statului, adică la
organele de justiţie care în mod tradiţional asigură legalitatea şi ordinea de drept. În sens larg noţiunea
de organe de ocrotire a normelor de drept  cuprinde acele organe ale statului care înfăptuiesc activităţi în
scopul consolidării legalităţii, asigurării ordinii de drept, apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale persoanelor fizice şi juridice. 
Spre deosebire de alte discipline juridice, care au ca obiect de studiu o ramură sau o subramură de
drept, disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept” are un obiect de studiu interramural prin
diversitatea normelor juridice studiate. Prin urmare, obiectul de studiu al disciplinei „Organele de
ocrotire a normelor de drept” după volum poate fi evidenţiat în sens general şi în sens nemijlocit.
Obiectul general include, studierea premiselor politico-juridice ale apariţiei şi evoluţiei organelor
statului şi a altor organizaţii publice care au ca scop distinct respectarea normelorde drept, organizarea
şi structura acestora în perioada modernă. Obiectul disciplinei studiază sarcinile, principiile organizării
şi funcţionării organelor de ocrotire a normelor de drept, precum şi interacţiunea acestora în asigurarea
ordinei de drept.
Obiectul de studiu nemijlocit al disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept” studiază
normele juridice care reglementează modul de formare şi structura diferitor organe publice (norme
organizaţionale), cât şi normele ce stabilesc competenţa generală a acestor organe (norme funcţionale).
Disciplina „Organele de ocrotire a normelor de drept” împreună cu alte disciplini juridice, contribue
substanţial la pregătirea specialiştilor în domeniul jurisprudenţei.
Activitatile propriu zise ale organelor de ocrotire a normelor de drept se manifestă prin:
- jurisdicţia constituţională înfăptuită de către Curtea Constituţională în exercitarea controlului
constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte;
- menţinerea ordinii publice care constă în întreprinderea de către organele afacerilor interne a
unor măsuri speciale prevăzute de lege în scopul prevenirii, reprimării şi descoperirii delictelor
antisociale şi a infracţiunilor;
- activitatea procurorului care se manifestă prin conducerea şi exercitarea urmăririi penale;
susținerea învinuirii în instanţele judecătoreşti; participarea în condiţiile legii la judecarea cauzelor
civile; constatarea contravenţiilor şi soluționarea litigiilor economice în privinţa cărora acţiunea a fost
iniţiată de el; exercitarea controlului asupra legalităţii aflării persoanelor în locurile de recluziune;
exercitarea controlul asupra executării legilor în Forţele Armate; asigurarea în limitele competenţei sale
a asistenţei juridice şi colaborarea internaţională, soluţionarea petiţiilor cetăţenilor ş.a.;
- exercitarea urmăririi penale de către organele special abilitate cu această funcţie în vederea
colectării probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului pentru a se
constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în instanţa de judecată în condiţiile legii şi
pentru a se stabili răspunderea acuzatului;
- înfăptuirea justiţiei (judecarea cauzelor) şi a judecăţii arbitrale care constă în judecarea de
către instanţele judecătoreşti competente a cauzelor penale, civile, economice, contravenţionale, de
contencios administrativ, în rezultatul căreia se realizează drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor
şi a societăţii;

7
 - executarea hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti care este înfăptuită de către
organele Ministerului Justiţiei privind aplicarea pedepsei de privaţiune de libertate, cît şi a sancţiunilor
patrimoniale şi de alt gen;
- asigurarea securităţii statului care este înfăptuită de către organele securităţii statului şi constă
în întreprinderea unor măsuri prevăzute de lege în scopul apărării independenţei, suveranităţii,
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a regimului ei constituţional, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor de tentative criminale;
- activitatea avocaţilor, notarilor, avocaţilor poporului ş.a. care este exercitată de avocaţi, notari,
avocaţii poporilui şi constă în protecţia juridică a drepturilor fundamentale și a intereselor legitime ale
cetăţenilor.
Izvoare ale disciplinei OOND sânt: Constituţia Republicii Moldova, legile şi hotărârile
Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, alte
acte normative care reglementează sistemul şi activitățile organelor de drept.
Disciplina de studiu OOND, conform curricului, se constituie din următoarele obiective:
- Noţiuni generale privind locul, rolul şi importanţa OOND;
- Justiţia şi principiile ei democratice;
- Evoluția istorică a organizării judecătorești, sistemul judecătoresc și modul de înfăptuire a
justiției;
- Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor;
- Administrarea judecătorească şi organele de asigurare a înfăptuirii justiţiei;
- Arbitrajul;
- Procuratura;
- Organele de urmărire penală;
- Organele de ocrotire a ordinii publice şi combatere a criminalităţii;
- Centrul Național Anticorupție;
- Avocatura;
- Avocatul poporului;
- Organele securităţii statului;
- Serviciile de asigurare a ordinei vamale și legalității fiscale;
- Organele particulare de detectiv şi de pază.

1.3. Sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept în mecanismul puterii de stat.

Organe de ocrotire a normelor de drept sânt instituţiile sau grupele de persoane ce îndeplinesc una
din principalele funcţiii ale statului - asigurarea ordinii de drept. Aceste organe sunt parte componentă a
mecanismului puterii de stat, împuternicite cu competenţe speciale, menite să asigure în baza respectării
legislaţiei a ordinii de drept, să apere drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, a societăţii şi a
statului, să preîntâmpine şi să pedepsească încălcările normelor de drept, aplicând forţa de constrângere
faţă de persoanele vinovate.
Statul prin organele de ocrotire a normelor de drept îşi exercită rolul său în menţinerea ordinii de
drept în ţară, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Aceste organe sunt investite prin lege cu
atribuţii specifice pentru a asigura respectarea strictă a normelor de drept şi disun de următoarele
particularităţi:
- aceste organe sânt formate de stat sau cu autorizaţia acestuia;
- sunt investite cu atribuţii speciale şi diverse;
- ele interacţionează între ele în baza procedeelor prevăzute de lege.
Sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept este format din organe de competenţă
generală şi organe specializate.
I. Organe de competenţă generală în asigurarea ordinii de drept sânt acele autorități publice care
sunt investite prin lege cu mai multe funcții și atribuții, una dintre care este adoptarea cadrului
legislativ, asigurarea mijloacelor și condițiilor de menținere a ordinii de drept.
Astfel:
- Parlamentul adoptă legi constituționale, organice și ordinare, hotărâri, inclusiv în domeniul
asigurării ordinei de drept, exercită controlul parlamentar asupra activităților organelor de ocrotire a
normelor de drept;

8
 - Guvernul adoptă hotărări şi ordonanţe în executarea legilor și hotărârilor Parlamentului, exrcită
conducerea generală şi coordonarea activităţilor organelor centrale de specialitate şi administraţiei
publice locale, inclusiv în asigurarea ordinei de drept;
- Autorităţile publice centale de specialitate cum ar fi: Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării;
Ministerul Sănătăţi, Muncii și Protecției Sociale; Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și
Mediului; Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Finanţelor ş.a. asigură ordinea de drept în
domeniul său de specialitate şi doar în exercitarea profilaxiei generale, combaterea actelor antisociale în
limita competenței sale;
- Administraţia publică locală (Consiliile raionale, consiliile locale, primăriile), adoptă acte
normative şi întreprind acțiuni în executarea legilor, a hotărârilor și ordonanțelor de Guvern în
asigurarea ordinii de drept la general şi în limita teritoriului administrat.
II. Organe specializate sănt acele autorităţi care în mod direct sunt investite cu competenţe: de
înfăptuire sau de contribuire la înfăptuirea justiţiei; de menţinere a ordinii publice şi combatere a
criminalităţii; în protecția juridică a drepturilor omului și libertăților fundamentale (Instanţele
judecătoreşti, Arbitrajul, Procuratura, Avocatura, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne,
Serviciul de Informaţie şi Securitate, Serviciul Vamal ş.a.)
Schematic sistemul OOND poate fi reprezentat în felul următor:

Sistemul
organelor de ocrotire a normelor de drept

Organe de competenţă Organe specializate

generală

Autorităţile publice, investite cu Organele specializate în ocrotirea

competenţe generale de asgurare a ordinii de drept, apărarea drepturilor
ordinii de drept. omului de tentative criminale şi alte
acte nelegitime.

Legislativul, Administraţia Instanţele Procuratura

Guivernul, publică judecătoreşti
Curtea centrală şi
Constituţională locală
Avocatura Ministerul
Justiţiei

Organele Poliţia,
securităţii Trupele de
statului carabinieri

Sistemul disciplinei OOND include numai organele specializate ale statului care sânt investite cu
competențe distincte în domeniul înfăptuirii justiției, menținerii ordinei publice și combaterii
criminalității, protecției juridice a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor. În sens doctrinal
organele de ocrotire a normelor de drept se clasifică în: instanțe judecatoresti; organe de
autoadministrare judecătorească și asigurare a înfăptuirii justiției; organe ale Procuraturii; organe de
asigurare a ordinei publice și combatere a criminalității; organe ale securității statului; Curtea

9
Constitutională; institutia avocatului poporului; avocatura; arbitrajul; notariatul; serviciile de asigurare a
ordinei vamale și legalității fiscale; organizatiile particulare de detectiv și de pază.
Pornind de la locul si rolul OOND acestea se clasifică în: organe de stat (instituite și finanțate de
către stat) și organe ale societății civile (instituite binevol cu acordul statului și aflate la autogestiune:
avocatura, arbitrajul, notariatul). Dupa caracterul activităților desfășurate organele se clasifica în:
insanțe judecătorești, organe de asugurare a înfăptuirii justiției; organe de urmarire penală; organe
jurisdicționale; organe de conciliere; organe de asistență juridică.

2. JUSTIŢIA ŞI PRINCIPIILE EI DEMOCRATICE

2.1. Noţiunea de justiţie și particularitățile ei.

În sens explicativ cuvântul justiţia provine din limba latină “jurisdictio” compus din jus (drept) şi
ducere (a spune, a pronunţa), deci a pronunţa dreptul. În sens larg, justiţia reprezinta un sentiment de
echitate, de dreptate, iar în sens tehnic (o functie a justitiei) este acela de a judeca, de a solutiona sau
acela de jurisdictie. În sens restrâns, prin justitie întelegem ansamblul institutiilor care realizeaza justitia
și care reprezintă o putere de a decide asupra litigiilor între diferite subiecte de drept, persoane fizice
sau juridice prin aplicarea legii.
Constituţia Republicii Moldova prevede că, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de
instanţele judecătoreşti, iar art.4, alin.(1) din Legea privind organizarea judecătorească 4 detaliază această
dispoziţie, specificând că instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor. Articolul 5 alin.(1) al Legii menţionate stabileşte că, justiţia se înfăptuieşte
în strictă conformitate cu legislaţia, într-o formă strict procedurală prevăzută de legislaţia procesuală. La
examinarea şi soluţionarea cazurilor civile instanţele judecătoreşti se conduc de legislaţia procesual-
civilă, cauzelor penale – de Codul de procedură penală, cauzelor administrative - de Codul
contravenţional. Drept urmare a justiţiei se aplică constrângerea de stat sau se refuză aplicarea acestei
măsuri. Legile altor state se aplică numai în modul prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
Justiția dispune de particularitățile ei caracteristice și se deosebește de celelalte genuri de
activitate statala prin următoarele:
1) justiția se infăptuește numai de instanțele judecătorești, conform competențelor prevăzute de
legislația procesuală;
2) justiția se înfăptuieste doar prin proceduri prevăzute de lege și anume prin:
- examinarea și soluționarea cauzelor civile, penale și de alt gen in scopul realizarii si apărării
drepturilor și libertaților fundamentale ale cetățenilor;
- examinarea cauzelor în ședințe de judecată;
- hotărîrile instanțelor de judecată se pronunță în numele legii și in strictă conformitate cu
legislația în vigoare;
- justiția se infaptuieste intr-o formă strict procedurală.

2.2. Principiile înfăptuirii justiţiei.

În literatura de specialitate principiile organizării şi funcţionării justiţiei se definiesc ca reguli cu
caracter general pe baza cărora sunt structurate şi îşi exercită atribuţiile, prevăzute de lege, sistemul de
instituţii care compun puterea judecătorească, raporturile dintre aceste instituţii, precum şi relaţiile pe
care le stabilesc cu celelalte autorităţi ale statului, cu organizaţiile private şi cu cetăţenii. Principiile
justiţiei stabilesc bazele juridice de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti.
Înfăptuirea justiţiei se bazează pe următoarele principii:
Principiul legalităţii vizează faptul că justiţia se înfăptuieşte în numele, legii numai de către
instanţele judecătoreşti în conformitate cu normele de drept material şi procesual în materie penală,
civilă, procesual penală, procesual civilă, de contencios administrativ, contravențională şi de altă natură.
Înfăptuirea justiţiei numai de către instanţele judecătoreşti. Conform Legii fundamentale justiţia
se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii. Legea procesual
penală prevede că nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, precum şi supus
unei pedepse penale, decât în baza hotărârii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile legii.

10
 Egalitatea în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti. Constituţia Republicii Moldova (art.16, alin. 2)
prevede că, toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnica, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau
de origine socială, iar Legea privind organizarea judecătorească tratează acest principiu, evidenţiind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor judecătoreşti.
Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor. Conform art.116 din Constituţia
Republicii Moldova, judecătorii sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Independenţa
judecătorilor se realizează prin: procedura de înfăptuire a justiţiei prevăzută de legislaţia procesuală;
procedurile de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului; declararea
inviolabilităţii personalităţii judecătorului. Imparţialitatea presupune judecarea cauzelor obiectiv, fără a
acorda oarecare priorităţi sau dezavantaje părţilor în proces. Inamovibilitatea judecătorului presupune
că numirea în funcţie de judecător, promovarea şi eliberarea din funcţie se efectuează numai în
condiţiile legii şi cu acordul judecătorului.
Accesul liber la justiţie. Articolul 20 din Legea fundamentală a Republicii Moldova şi articolul
6 din Legea privind organizarea judecătorească prevăd că orice persoană are dreptul la satisfacţie
efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile,
libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.
Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti.
Colegialitatea instanţei exprimă regula, iar judecătorul reprezintă excepţia. În toate instanţele de fond
cauzele se judecă de un judecător personal. Cauzele penale asupra infracţiunilor pentru săvârşirea cărora
legea prevede deţinere pe viaţă, infracţiunile comise de minori sau cauzele deosebit de complicate, ori
cele care prezintă o mare importanţă socială sînt judecate de un complet de judecată format din trei
judecători. Colegiile instanţelor de apel şi de recurs judecă apelurile şi recursurile în complet format din
3 judecători. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din cinci
judecători. Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în anulare în complet format din cel
puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie. Completul de judecată trebuie să
rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei.
Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare. Pentru a garanta în
egală măsură drepturile şi interesele părţilor în proces, Legea privind organizarea judecătorească în
art.10 alin. 3) prevede judecarea cauzelor pe principiul contradictorialităţii, ceea ce înseamnă că părţilor
aflate în litigiu li se dă posibilitate să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi intereselor
legitime, la argumentarea şi probarea acestora, prin combaterea dovezilor aduse de fiecare din părţi.
Publicitatea dezbaterilor judiciare. Şedinţele de judecată sînt publice. Judecarea cauzelor în
şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea procedurii. Hotărârile
instanţelor judecătoreşti se pronunţă public.
Dreptul la apărare. Constituţia Republicii Moldova înscrie acest drept în articolul 26, care
prevede că dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin
mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. Legea procesual penală prevede că în tot
cursul procesului judiciar părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea
civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau
numit din oficiu.
Folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiţiei. Prin intermediul căilor de atac
partea nemulţumită de hotărârea pronunţată poate contesta fie nerespectarea de către instanţa care a
pronunţat hotărârea atacată, a condiţiilor legale în care a avut loc judecata, fie netemeinicia hotărârii,
fiind insuficient de bine argumentată, putându-se astfel îndrepta greşelile săvârşite de judecător.
Limba de procedură şi dreptul la interpret. Procedura judiciară se desfăşoară în limba de stat.
Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi
lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret. Procedura judiciară se poate efectua şi într-o
limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, documentele
procesuale judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.
Distribuirea aleatorie a dosarelor şi constituirea completelor de judecată. Activitatea de
judecare a cauzelor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor prin
intermediul programului electronic de gestionare a dosarelor.

11
 Prezumţia nevinovăţiei. Conform acestui principiu constituţional, orice persoană acuzată de un
delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui
proces judiciar public, în cadrul căruia i s-a asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Legea
privind organizarea judecătorească (art.7) detaliază acest principiu caracteristic înfăptuirii justiţiei
astfel: “Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi
dovedită în mod legal, în baza sentinţei definitive a instanţei judecătoreşti” 1.
Neretroactivitatea legii. Articolul 23 din Constituţie prevede că nimeni nu va fi condamnat pentru
acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va
aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

3. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ORGANIZĂRII JUDECĂTOREȘTI. SISTEMUL

JUDECĂTORESC ŞI MODALITĂȚILE DE EXAMINARE A CAUZELOR JUDICIARE

3.1. Organele judecătoreşti până la formarea statului independent Republica Moldova.

Evoluţia organizării judecătoreşti în Republica Moldova convenţional se poate diviza în şase
etape:
Etapa I (sec. IV - XVII): După retragerea autorităţilor romane din Dacia, instanţe de judecată erau
judele care soluţionau atât cauzele penale cît şi civile.
În secolele IX - XIII la acestea se adaugă cnejii, voievozii şi jupânii, feudali cu atribuţii
judecătoreşti şi militare.
În Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova justiţia era exercitată de domnul ţării, divanul,
anumiţi dregători centrali sau locali, unele organe orăşeneşti sau de breaslă (justiţie orăşenească),
justiţia obştii săteşti şi clericii, precum şi judecarea de către Biserică.
Etapa II (sec.XVIII - XIX): În urma reformei justiţiei, petrecută de către Constantin Mavrocordat,
în Moldova (1741-1743) a fost creată o categorie de judecători de profesie, salariaţi de stat, rânduiţi de
pe lângă isprăvnicie care judecau în lipsa ispravnicilor, ca un început de separare a puterilor în stat.
În 1832 conform Regulamentului organic instanţele de judecată au fost reorganizate în baza unor
noi principii: separarea activităţii judiciare de cea administrativă şi introducerea unei forme începătoare
de inamovibilitate.
Sistemul judiciar era format din:
- judecători săteşti sau de împăcăciune ( preot şi 3 juraţi);
- tribunalele poliţiei îndreptătoare;
- tribunalele de ţinut;
- divanurile judecătoreşti;
- tribunalele apelative de comerţ;
- înaltul divan;
- divanul domnesc.
Etapa III (sec.XIX): După anexarea Basarabiei la Rusia din 1812 funcţionau următoarele organe
judiciare:
- judecătorie ţinutală (1 judecător şi 2 membri aleşi din nobilime şi întăriţi de rezident);
- căpitanii ispravnici care aveau funcţii administrative şi judecătoreşti;
- curţile civile şi penale ca instanţe de apel;
- Consiliul Suprem ca instanţă de recurs.
La 02.02.1813 prin Legea cu privire la instituirea a 2 departamente de stat şi a Adunării generale
au fost create 2 departamente şi adunarea lor comună care formau guvernul provinciei.
Departamentul I avea atribuţii judiciare fiind compus din 3 colegii:
- Colegiul pentru rezolvarea litigiilor civile, având în componenţa sa 4 consilieri din rândurile
moşierilor localnici;
- Colegiul pentru cauze penale şi cercetări, alcătuit din 4 consilieri (3 moşieri locali şi un ofiţer
superior rus);
- Colegiul pentru administraţia poliţiei municipale şi provinciale condus de un ofiţer rus.
În judeţe justiţia era înfăptuită de ispravnici, judecata se făcea în conformitate cu obiceiul
pământului în limba română şi în majoritatea cazurilor verbal.
1
Legea nr.514–XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească
12
 În aprilie 1818 conform regulamentului privind înfiinţarea regiunii Basarabia au fost determinate
instanţele de judecată, modul de numire a judecătorilor, procedura judiciară.
Judecata era înfăptuită în 3 instanţe:
1. Judecătoriile judeţene (un fel de tribunale alcătuite din un judecător şi 2 membri aleşi);
2. Curtea Civilă şi Curtea Penală regionale (curţi de apel);
3. Consiliul Suprem - instanţa judiciară supremă.
Instanţa de judecată începea examinarea cauzelor la:
- ordinul administraţiei regiunii;
- la cererea procurorului judeţean;
- la cererea persoanelor particulare.
În urma reformei judecătoreşti din 1864 desfăşurată de Imperiul Rus sistemul judecătoresc a fost
divizat în 2 ramuri:
- instanţele judecătoreşti locale (judecătoria de pace, Congresul judecătoresc;
- instanţele judecătoreşti generale (judecătoria de apel districtuală din Chişinău şi Curtea de
apel din Odesa.
Etapa IV (1918-1941): După unirea cu România, în Basarabia a fost organizat sistemul
judecătoresc conform Legii pentru organizarea judecătorească din 1909 care prevedea funcţionarea:
- judecătoriilor de ocoale;
- tribunalelor de judeţ;
- Curţii de apel, Curţii de juraţi şi Curtţii de Casaţie.
Etapa V. Etapa sovietică (1941-1991). Potrivit Constituţiei RSSM din 10.02.1941 sistemul
judecătoresc era format din :
- Judecătoria Supremă a RSSM;
- judecătorii de district;
- judecătorii populare speciale ale URSS.
Judecătoria Supremă se alegea de Sovietul Suprem, iar celelalte de populaţie.
Din 1958 republicile unionale aveau drept să adopte legislaţia naţională în domeniul organizării
judecătoreşti şi la 16.04.1960 a fost adoptată Legea despre organele judecătoreşti ale Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti care stabilea că justiţia în RSSM se înfăptuieşte de Judecătoria
Supremă şi judecătorii populare raionale.
După adoptarea Constituţiei RSSM din 15.04.1978 şi a Legii cu privire la organizarea
judecătorească din 1981, sistema instanţelor judecătoreşti a rămas aceiaşi.

3.2. Organele judecătoreşti după proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Etapa modernă. Conducându-se de Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi de
ulterioarele modificări în Constituţia din 1978, Parlamentul la 18.10.1991 a adoptat Legea prin care a
fost desfiinţată instituţia de asesori populari. Tribunalele militare care activau ca instituţii ale URSS au
trecut sub jurisdicţia autorităţilor republicane. La 04.08.1992 a fost adoptat Regulamentul cu privire la
tribunalele militare prin care s-a stabilit că tribunalele militare înfăptuiesc justiţia în cadrul forţelor
armate şi fac parte din sistemul judiciar al Republicii Moldova.
La 29.07.1994 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova în care a fost prevăzut principiul
separării și colaborării puterilor legislative, executive şi judecătoreşti. Se declară că justiţia se
înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti: prin Curtea Supremă de Justiţie, prin
curţile de apel şi prin judecătorii. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii,
judecătorii specializate. Sânt fundamentate principiile înfăptuirii justiţiei, statutul judecătorului,
dispoziţiile generale privind autoadministrarea judecătorească ş.a. Înfiinţarea justiției de instanţe
extraordinare a fost interzisă.
În scopul realizării dispoziţiilor constituţionale a fost adoptat întregul cadru legislativ privind
organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, inclusiv:
- Legea privind organizarea judecătorească din 06.07.1995 care detaliază prevederile
constituţionale, stabileşte baza juridică a organizării judecătoreşti.
- Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995 care stabileşte drepturile şi obligaţiile
judecătorului, statutul corpului magistraţilor, condiţiile de înaintare şi numire în funcţie a judecătorului,
garanţiile independenţei, răspunderea disciplinară şi protecţia de stat a judecătorilor;

13
 - Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie din 26.03.1996 care reglametează statutul,
organizarea şi activităţile Curţii, structura şi competenţele organelor sale;
- Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti economice din 24.07.1996 (abrogată prin
Legea nr.29 din 06.03.2012) care prevedea dispoziţiile generale privind organizarea activităţii, sistemul
şi statutul instanţelor judecătoreşti economice;
- Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare din 17.05.1996 (abrogată prin
Legea nr.29 din 06.03.2012) care prevedea organizarea, modul de activitate, structura şi competenţa
instanţelor judecătoreşti militare;
- Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliului Superior al Magistraturii din 19.07.1996 care
stabileşte dispoziţiile generale, statutul, modul de organizare şi activitate a organului suprem de
autoadministrare judecătorească;
- Legea cu privire la Colegiul disciplinar şi răspunderea disciplinară a judecătorilor din
19.07.1996 care prevede dispoziţiile generale privind statutul, componenţa, împuternicirele şi modul de
activitate a Colegiului disciplinar, cât şi cadrul juridic privind raăspunderea disciplinară a judecătorilor;
- Legea Republicii Moldova cu privire la Colegiul de calificare şi atestarea judecătorilor din
19.07.1996 (abrogată prin Legea nr.154 din 05.07.2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi
cariera judecătorilor) ş.a.

3.3. Noţiunea, particularităţile caracteristice și elementele sistemului judecătoresc.

Justiţia ca sistem distinctiv reprezintă ansamblul instanţelor judecătorești chemate să înfăptuiască
justiția, iar noţiunea de sistem presupune ansamblu de elemente dependente între ele care le
consolidează într-un întreg organizat.
Sistemul judecătoresc reprezintă totalitatea instanţelor judecătoreşti care formează acest întreg
datorită:
- reglamentărilor legislative din Constituţie, legi şi alte acte juridice;
- regulilor unice de organizare a activităţii sistemului judecătoresc (Legea privind organizarea
judecătorească);
- statutului unic al magistraţilor caracteristic pentru toate instanţele judecătoreşti, stabilit prin
Legea cu privire la statutul judecătorului.
Instanţele judecătoreşti formează un sistem unic şi prin modul de interacţiune a acestora în
procesul de înfăptuire a justiţiei.
Organizarea justiţiei se face după o formă unică stabilită de legislaţia procesuală şi în anumite
grade de jurisdicţie.
Unitatea sistemului judecătoresc se asigură şi prin faptul declarării obligatorii a executării
tuturor hotărârilor şi sentinţelor definitive ale instanţelor judecătoreşti.
Sistemul judecătoresc este compus din următoarele elemente distincte, denumite instanțe
judecătorești:
Judecătorii care reprezintă prima verigă a sistemului judecătoresc și funcţionează în 15 sectoare
stabilite prin Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești 2. Drepturile și obligațiile
judecătoriilor fuzionate au fost transmise judecătoriilor nou-create conform prevederilor Codului civil al
Republicii Moldova. Judecătoria Comercială de Circumscripție și Judecătoria Militară și-au încetat
activitatea de la 1 aprilie 2017. Potrivit legislației procesuale judecătoriile judecă în fond toate cauzele şi
cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Curţile de apel care sunt instanţe judecătoreşti superioare judecătoriilor. Fiecare curte îşi exercită
competenţa într-o circumscripţie care cuprinde mai multe judecătorii. Ele judecă apelurile şi recursurile
pronunţate împotriva hotărârilor judecătoriilor.
Curtea Supremă de Justiţie care este instanţa judecătorească supremă în competențele căreia intră
asigurarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionează
litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a
cetăţeanului faţă de stat.

3.4. Gradele de jurisdicţie și alte modalităţi de examinare a cauzelor judiciare.

2
Legea nr.76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești
14
 Organizarea justiţiei se face conform unor forme procesuale prevăzute de legislaţia de procedură
civilă şi de procedură penală, care constă în anumite grade de jurisdicţie şi modalităţi de examinare a
cauzelor civile, penale ş.a., asigurându-se aflarea adevărului şi aplicarea justă a legii.
Gradele de jurisdicţie reprezintă trepte prin care poate trece judecata. Acestea permit o evaluare
în fond, dar şi posibilitatea de recurs ca modalitate de îndreptare a erorilor.
Legislaţia procesuală prevede înfăptuirea justiţiei în două sau trei grade (etape) de jurisdicţie:
1. Examinarea cauzei în prima instanţă (în fond) care se exercită de către instanţa de judecată
(în complet de unul sau trei judecători) cu participarea nemijlocită a părţilor în proces, evaluând probele
prezentate de acestea. Hotărârile instanţei în fond nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel, sau după
caz cu recurs.
2. Examinarea cauzei în apel se produce de instanţa de judecată ierarhic superioară, de un
complet colegial format din trei judecători, cu participarea parţilor, în rezultatul atacării hotărârii primei
instanţe. Decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege.
3. Examinarea cauzei în recurs se referă la verificarea legalităţii sub aspecte de drept a
hotărârilor primei instanţe, sau a deciziei instanţei de apel, de către instanţele judecătoreşti superioare în
mod colegial. Instanţa de recurs printr-o decizie se pronunţă asupra respingerii recursului, sau îl admite
anulând hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel. Decizia instanţei de recurs este definitivă.
Alte modalităţi de examinare a cauzelor de către instanţele judecătoreşti sunt căile extraordinare
de atac care nu reprezintă noi grade de jurisdicţie fiind exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti
definitive ca excepţie, indiferent de faptul realizării tuturor gradelor de jurisdicţie.
Aceste modalităţi de examinare a cauzelor sunt: recursului în anulare și examinarea în
revizuire.
1. Recursul în anulare se examinează de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, în urma
atacării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile de către Procurorul General şi de părţi prin
intermediul avocatului, în scopul înlăturării erorilor judiciare pe motive de drept expres prevăzute de
lege. În cazul admiterii recursului, Curtea emite o decizie de anulare a hotărârii judecătoreşti,
pronunţând o nouă hotărâre, sau trimite cauza la rejudecare altei instanţe.
2. Examinarea în revizuire. Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii atît cu
privire la latura penală, cît şi cu privire la latura civilă. Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:
- s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;
- s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului
penal este vinovat/vinovată.
Procedura de revizuire se deschide în baza cererii adresate procurorului de nivelul instanţei care a
judecat cauza în fond. Examinarea în revizuire se face de către instanţa de fond (în cauzele penale),
precum şi de către instanţele judecătoreşti ierarhic superioare (în cazurile civile). În cazul admiterii
cererii de revizuire, instanţa de judecată anulează sau modifică hotărârea precedentă.

4. ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

4.1. Reglamentarea juridică a organizării judecătorești în Republica Moldova.

În Republica Moldova puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi
puterea executivă, are atribuţii proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu
principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi legislaţia în vigoare.
Constituţia Republicii Moldova declară că justiţia se înfăptuieşte în numele legii de instanţele
judecătoreşti, prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii. Pentru anumite categorii de
cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate. În cadrul instanţelor judecătoreşti pot
funcţiona colegii sau complete de judecată specializate.
Legea privind organizarea judecătorească3 stabileşte dispoziţiile generale a funcţionării puterii
judecătoreşti, bazele juridice a organizării judecătoreşti, principiile înfăptuirii justiţiei, dispoziţiile
3
Legea nr.514–XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească
15
principale de organizare a sistemului judecătoresc, structura şi competenţele instanţelor judecătoreşti.
Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, apără orânduirea statală şi
constituţională a Republicii Moldova. Ele judecă toate cauzele privind raporturile juridice civile,
contravenţionale şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Ca organ judiciar cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal în fază de urmărire penală în
cadrul judecătoriilor funcţionează judecătorii de instrucţiune cu atribuţii proprii în desfăşurarea
procesului penal și asigurare a controlului judecătoresc în cursul urmăririi penale.  Numirea judecătorilor
de instrucţie se realizează potrivit procedurii şi condiţiilor prevăzute de Regulamentul Consiliului
Superior al Magistraturii.
Justiţia se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia procesuală. Legile altor state se aplică
numai în modul prevăzut de legislaţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din  partea instanţelor judecătoreşti competente
împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Asociaţiile cetăţenilor,
întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile au dreptul, în modul stabilit de lege, la acţiune în instanţă
judecătorească pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime care le-au fost încălcate.
Activitatea de judecare a cauzelor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a
dosarelor prin intermediul programului electronic de gestionare a dosarelor. În cazul în care judecătorul
căruia i-a fost repartizată cauza este în imposibilitatea de a continua judecarea acesteia, persoana
responsabilă, în temeiul unei încheieri motivate a preşedintelui instanţei judecătoreşti, prin intermediul
programului electronic de gestionare a dosarelor, asigură redistribuirea aleatorie a dosarului altui
judecător. Fişa cu datele privind distribuirea aleatorie a dosarelor se anexează în mod obligatoriu la
fiecare dosar.    
Constituirea completelor de judecată şi desemnarea preşedinţilor acestora se fac la începutul
anului prin dispoziţie a preşedintelui instanţei. Schimbarea membrilor completului se face în cazuri
excepţionale, în baza unei încheieri motivate a preşedintelui instanţei judecătoreşti şi potrivit criteriilor
obiective stabilite de regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii. Încheierea motivată
privind schimbarea membrilor completului se anexează la materialele dosarului. Cauzele repartizate
unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decît în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit Codului de procedură penală, orice persoană acuzată de un delict este prezumată
nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în baza sentinţei definitive a instanţei
judecătoreşti. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau
de origine socială, precum şi de alte împrejurări.
Procedura judiciară se desfăşoară în limba de stat. Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc
limba de stat au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă
prin interpret. În cazurile şi în modul prevăzute de legislaţia procesuală, procedura judiciară se poate
desfăşura şi în altă limbă, în condiţiile Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul
Republicii Moldova. În cazul  cînd procedura judiciară se efectuează în altă limbă, documentele
procesuale judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi  în limba de stat.
Judecarea cauzelor se efectuează pe principiile prevăzute de Constituție, legislația procesuală și
tratatele internaționale la care Republica Moldova este patrte.
Şedinţele de judecată sînt publice și se înregistrează prin utilizarea mijloacelor tehnice video sau
audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările şi stenogramele se transcriu de îndată.
Înregistrarea audio şi/sau video a şedinţelor de judecată se realizează în modul stabilit de Consiliul
Superior al Magistraturii. Judecarea cauzelor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin
lege, cu respectarea procedurii. Hotărîrile judecătoriilor, ale curţilor de apel şi ale Curţii Supreme de
Justiţie se pronunţă public și ulterior se publică pe pagina web din internet conform Regulamentului
privind modul de publicare a hotărîrilor judecătoreşti, aprobat de către Consiliul Superior al
Magistraturii.
În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de către un
apărător ales sau de către un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Asistenţa juridică

16
internaţională se solicită sau se acordă în condiţiile prevăzute de lege şi de convenţiile internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
Imixtiunea în înfăptuirea justiţiei este interzisă. Exercitarea de presiune asupra judecătorilor cu
scopul de a împiedica judecarea completă şi obiectivă a cauzei sau de a influenţa emiterea hotărîrii
judiciare atrage răspundere contravenţională sau după caz penală.
Mitingurile, demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 metri de localul
în care se înfăptuieşte justiţia, dacă se fac cu scopul de a exercita presiune asupra judecătorilor, se
califică drept imixtiune în activitatea judecătorească.

4.2. Instanțele judecătorești și competența lor.

După cum sa menționat anterior justiţia se înfăptuieşte în numele legii de instanţele judecătoreşti,
prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii.
1. Judecătoriile în Republica Moldova funcţionează în 15 sectoare. Raza lor de activitate este
prevăzută în Anexa din Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești.
Judecătoria judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Partea
specială a Codului penal, cu excepţia celor prevăzute de legislația procesuală, demersurile şi plîngerile
împotriva hotărîrilor şi acţiunilor procurorului, ale organului de urmărire penală şi ale organului care
exercită activitate specială de investigaţii, precum şi examinează chestiunile legate de executarea
sentinţei şi alte chestiuni date prin lege în competenţa sa.
Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvîrşită infracţiunea. Dacă
infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a
consumat ori a fost curmată infracţiunea. Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvîrşită
infracţiunea, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
Cauza penală asupra infracţiunilor săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă se judecă de către
instanţa în raza teritorială a căreia se afla ultimul loc permanent de trai al inculpatului sau, dacă acesta
nu este cunoscut - în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
2. Curţile de apel. Fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde
mai multe judecătorii. Raza lor de activitate este prevăzută în Anexa nr.3 din Legea privind organizarea
judecătorească. Curţile de apel sânt compuse din preşedinte, doi vicepreşedinţi, judecători şi aparat
auxiliar. Pot fi formate din mai multe colegii, după categoria cauzelor, sau dintr-un singur colegiu mixt.
Curţile de apel au următoare competenţă:
- ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de
judecătorii, inclusiv de judecătoria militară;   
- ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor, care, potrivit legii,
nu pot fi atacate cu apel;
- soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
- judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa;
- soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia lor;
- generalizează practica judiciară;
- exercită alte atribuţii prevăzute de lege.
3. Curtea Supremă de Justiţie. Potrivit Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie4, Curtea
(C.S.J.) este instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de
către toate instanţele judecătoreşti, soluţionează litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, garantează
responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.
Conform legislaţiei C.S.J. are următoarele atribuţii:
- judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile săvîrşite de Preşedintele Republicii
Moldova;
- ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de către instanţele de
apel;
- judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac, inclusiv
recursurile în anulare;
- judecă recursurile în interesul legii;   

4
Legea nr.789-XIII din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie
17
 - soluţionează cererile de revizuire a cauzelor în urma pronunţării unei hotărîri de condamnare a
Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;   
- sizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice şi
asupra cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice;
- adoptă hotărîri explicative în chestiunile de practică judiciară a aplicării uniforme a legislaţiei
penale şi procesual penale;
- soluţionează cererile de strămutare.
C.S.J. este compusă din preşedinte, trei vicepreşedinţi, 45 judecători, 7 judecători asistenţi şi
aparatul auxiliar.
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie:
- convoacă şi prezidează şedinţele Plenului Curţii, asigură executarea hotărîrilor adoptate;
- propune Plenului spre aprobare obligaţiile de serviciu ale vicepreşedinţilor Curţii preşedinţi ai
colegiului şi ale vicepreşedinţilor colegiilor;
- numeşte membrii Curţii responsabili pentru întocmirea rapoartelor asupra cauzelor de
complexitate deosebită ce se vor judeca în colegii;
- coordonează activitatea de generalizare a practicii judiciare şi face propuneri Plenului privitor la
emiterea hotărîrilor explicative;
- organizează efectuarea altor lucrări ce ţin de competenţa Curţii;
- reprezintă Curtea Supremă de Justiţie în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice atît din ţară,
cît şi de peste hotare;
- numeşte în funcţie funcţionarii publici, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii,
raporturile de serviciu ale acestora, angajează, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă ale
personalului contractual al secretariatului Curţii;
- aplică sancţiuni disciplinare şi adoptă măsuri de stimulare pentru angajaţii secretariatului Curţii;
- exercită alte atribuţii prevăzute de lege. Pe lângă Curte activează Consiliul Ştiinţific Consultativ
format din savanţi şi practicieni în domeniul jurisprudenţei.
În cadrul Curţii Supreme de Justiţie funcţionează:
- Colegiul Civil;
- Colegiul Comercial şi de Contencios Administrativ;
- Colegiul Penal;
- alte colegii constituite de către Plenul Curţii după categoriile cauzelor.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ şi Colegiul Penal activează permanent.
Colegiile permanente:
- judecă cauzele în condiţiile legii procesuale;
- înaintează în plen propuneri cu privire la adoptarea hotărîrilor cu caracter explicativ;
- judecă alte cauze prevăzute de lege.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie îşi desfăşoară activitatea în competenţa tuturor judecătorilor
curţii, este prezidat de preşedintele curţii, iar în lipsa acestuia de către preşedintele unuia din colegii. La
şedinţa plenului participă Procurorul General, iar la examinarea chestiunilor generale şi ministrul
justiţiei.
În realizare competenţelor sale Plenul C.S.J. are următoarele atribuţii:
- sesizează din oficiu sau la propunerea altor instanţe judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a
se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice;
- examinează rezultatele generalizării practicii judiciare şi adoptă hotărîri cu caracter explicativ;
- întru asigurarea uniformizării practicii judiciare, emite, la solicitarea instanţelor judecătoreşti,
avize consultative în cazul apariţiei problemelor legate de aplicarea legii;
- constituie, după caz, colegii conform categoriilor de cauze, determină durata activităţii lor;
- confirmă componenţele colegiilor;
- confirmă componenţa Consiliului Ştiinţific Consultativ;
- aprobă Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie, îl
modifică şi îl completează;
- exercită alte atribuţii prevăzute de lege.
Colegiul lărgit judecă recursurile împotriva hotărârilor Curţii Supreme de Justiţie adoptate în
prima instanţă, precum şi cauzele date în competenţa sa prin lege.

18
 Asistenţa organizatorică şi administrativă a activităţii Preşedintelui, vicepreşedinţilor,
judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, Plenului Curţii Supreme de Justiţie, colegiilor şi Consiliului
Ştiinţific Consultativ este asigurată de secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, condus de şeful
secretariatului.
4.3. Interacţiunea OOND în înfăptuirea justiției.
Organele de ocrotire a normelor de drept de competență generală și de competență specială fac
parte din cele trei puteri în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Parlamentul adoptă cadrul
legislativ; executivul asigură aplicarea legilor și hotărîrilor Parlamentului; instanțele judecătorești
judecă cauzele penale, civile, contravenționale și de alte categorii. Organele de ocrotire a normelor de
specializate: Procuratura, organele de urmărire penală, avocatura ș.a. în activitatea sa se conduc de
Constituţia Republicii Moldova, legislaţia în vigoare, posedă competenţe specifice şi sunt independente
(organizaţional) faţă de instanţele judecătoreşti, dar activitatea acestora în ansamblu este axată în
asigurarea înfăptuirii justiţiei.
Articolul 114 din Constituţie prevede că „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de
instanţele judecătoreşti”5*, dar pentru înfăptuirea justiției este obligatorie:
- urmărirea penală care are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa
infracţiunii, identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza
penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia. Procurorul conduce și
exercită urmărirea penală, iar organele de urmărire penală constituite conform legii în cadrul:
Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Centrului Naţional Anticorupţie exercită urmărirea
penală pe cauzele expres prevăzute de Codul de procedură penală;
- participarea procurorului la examinarea cauzei, prevăzută de art.51, alin.(1) Cod de procedură
penală, stabileşte că „procurorul este persoana care, în limitele competenţei sale, exercită sau, după
caz, conduce în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită sau, după
caz, are şi alte atribuţii prevăzute de legislaţie”6;
- acordarea asistenţei de avocat este garantată de Constituţie şi reglementată de legislaţia
procesuală. Articolul 17 Cod de procedură penală stabileşte că „În tot cursul procesului penal, părţile
(bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au
dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă
asistenţă juridică garantată de stat” 7;
- sesizarea instanţelor judecătoreşti de către avocaţii poporului - este un drept prevăzut de Legea
cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), conform căreia avocatului poporului i se permite să
se adreseze în instanţele de judecată cu cereri în apărarea intereselor petiţionarilor ale căror drepturi au
fost încălcate ş.a.
Relaţiile dintre instanţele judecătoreşti şi celelalte organe de drept sunt determinate de respectarea
următoarelor principii:
- separarea şi colaborarea puterilor;
- independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor;
- înfăptuirea justiţiei în strictă conformitate cu legislaţia;
- inadmisibilitatea imixtiunii în înfăptuirea justiţiei.

5. ADMINISTRAREA JUDECĂTOREASCĂ
ŞI ORGANELE DE ASIGURARE A ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

5.1. Autoadministrarea judecătorească. Organizarea, competenţa şi modul de activitate a

Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.) a fost creat în conformitate cu Constituţia Republicii
Moldova ca organ de autoadministrare judecătorească, independent, format în vederea organizării şi
funcţionării sistemului judecătoresc, ca garant al independenţei autorităţii judecătoreşti. Organizarea şi

5
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1997
6
Legea nr.514–XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească
7
Codul de procedură penală din 14.03.2003
19
competențile C.S.M. sunt prevăzute de art.122-123 din Constituţie, Legea cu privire la Consiliul
Superior al Magistraturii8.
Conform legislaţiei C.S.M este constituit din judecători şi profesori de drept titulari, precum şi
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General sînt membri de drept.
Trei membri ai Consiliului din rîndul profesorilor de drept titulari sânt selectaţi în mod deschis şi
transparent de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului în urma unui concurs public şi
se aleg de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Şase membri din rîndul judecătorilor,
inclusiv 2 membri supleanţi, sînt aleşi prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor,
aceştia reprezentînd toate nivelurile instanţelor judecătoreşti. Se consideră aleşi membri şi membri   
supleanţi ai C. S. M. judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenţi la
adunare, conform ordinii descrescătoare a voturilor obţinute.
Pentru asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii aleşi de Adunarea
Generală a Judecătorilor sînt detaşaţi pe durata exercitării mandatului de membru al Consiliului.
Membrii C.S.M. din rîndul profesorilor de drept titulari nu pot fi aleşi pentru 2 mandate consecutive.
    Membrii Consiliului, cu excepţia membrilor de drept, nu pot exercita o altă activitate remunerată
decît cea didactică şi ştiinţifică. La alegerea în calitate de membru al C. S. M., persoanele care ocupă
funcţii administrative, în termen de 30 de zile de la data alegerii, depun cerere de suspendare a activităţii
administrative pe perioada exercitării mandatului de membru al Consiliului.
Preşedintele C.S.M. este ales prin vot secret, pe durata mandatului, cu votul majorităţii membrilor
Consiliului şi îşi exercită activitatea pe bază permanent. În absenţa preşedintelui, funcţiile lui sînt
exercitate de un membru al Consiliului, numit prin hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii ca organ colegial îşi exercită atribuţiile în plen, în formă de
şedinţe care sânt deliberative dacă la ele participă cel puţin două treimi din membrii lui.
Întru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii are competenţe referitoare la:
cariera judecătorilor; în domeniul instruirii iniţiale şi continue a judecătorilor şi a personalului
secretariatului instanţelor judecătoreşti; în domeniul respectării disciplinei şi eticii judecătorilor; în
domeniul administrării instanţelor judecătoreşti.
I. Privitor la cariera judecătorilor CSM:
a) face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de numire,
promovare la o instanţă superioară, transferare la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară,
de numire în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă ori de eliberare din funcţie a
judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti;
b) primeşte jurămîntul judecătorilor;
c) aprobă regulamentele privind criteriile şi procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de
judecător, de promovare în funcţia de judecător la o instanţă superioară, de numire în funcţia de
preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi de transferare a judecătorului la o instanţă de acelaşi
nivel sau la o instanţă inferioară;
d) aprobă regulamentul de desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiilor vacante de
judecător, de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi asigură organizarea şi desfăşurarea
concursului;
e) dispune interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al judecătoriei, al Curţii de
Apel sau al Curţii Supreme de Justiţie, în cazul vacanţei funcţiei sau suspendării din funcţie a acestora,
pînă la completarea funcţiei vacante în modul stabilit de lege sau anularea suspendării;
f) aplică măsuri de încurajare în privinţa judecătorilor;
g) numeşte membrii colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor şi ai colegiului de evaluare a
performanţelor judecătorilor, conform competenţei sale.
II. În domeniul instruirii iniţiale şi continue a judecătorilor şi a personalului secretariatului
instanţelor judecătoreşti:
a) desemnează judecătorii în cadrul Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei;
b) aprobă strategia privind formarea iniţială şi continuă a judecătorilor, prezintă opinia asupra
planului de acţiuni pentru implementarea acesteia;
c) examinează şi prezintă opinia asupra regulamentului de organizare a concursului de admitere în
Institutul Naţional al Justiţiei, asupra programelor didactice şi a planurilor de învăţămînt pentru
8
Legea nr.947 din 19.07.1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii
20
cursurile de formare iniţială şi continuă în cadrul Institutului, asupra regulamentului de organizare a
concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum şi asupra componenţei comisiilor pentru
examenele de admitere şi de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei;
d) deleagă judecătorii pentru participare la seminare, conferinţe, cursuri de instruire şi deplasări în
interes de serviciu;
e) expune opinia asupra numărului de locuri scoase la concursul de admitere pentru instruirea
iniţială a judecătorilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei;
f) examinează contestaţiile la hotărîrile colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor şi ale
colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor.
III. În domeniul respectării disciplinei şi eticii judecătorilor
a) adoptă hotărîri privind petiţiile cetăţenilor în problemele ce ţin de etica judecătorilor;
b) examinează contestaţiile hotărîrilor emise de colegiul disciplinar;
c) în baza hotărîrii colegiului disciplinar, înaintează Preşedintelui Republicii Moldova sau, după
caz, Parlamentului propunerea privind eliberarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al
instanţei de judecată sau privind eliberarea din funcţia de judecător; adoptă hotărîri privind petiţiile
cetăţenilor în problemele ce ţin de etica judecătorilor;
IV. Întru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii are următoarele
competenţe în domeniul administrării instanţelor judecătoreşti:
a) audiază informaţia Ministerului Justiţiei referitoare la activitatea privind asigurarea
organizatorică, materială şi financiară a instanţelor judecătoreşti;
b) aprobă Regulamentul privind modul de repartizare aleatorie a dosarelor pentru examinare în
instanţele judecătoreşti, care asigură transparenţa, obiectivitatea şi imparţialitatea acestui proces;
c) examinează, confirmă şi propune, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, proiectul bugetelor
instanţelor judecătoreşti;
d) prezintă anual, dar nu mai tîrziu de 1 aprilie, Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova
un raport asupra modului de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti în anul precedent;
e) colaborează cu societatea civilă și mass-media pentru informarea publicului despre activitatea
Consiliului Superior al Magistraturii și a instanțelor judecătorești;
f) aprobă structura aparatului Consiliului Superior al Magistraturii, numeşte, promovează,
transferă şi eliberează din funcţie angajaţii aparatului, aplică faţă de aceştia măsuri de încurajare şi
sancţiuni disciplinare;
g) acordă concediile de odihnă anuale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti.
    În scopul realizării funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii poate avea şi alte competenţe
în condiţiile legii.
În subordinea Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează:
a) colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor;
b) colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor;
c) colegiul disciplinar;
d) inspecţia judiciară.
Competenţa, modul de organizare şi de funcţionare a colegiilor sînt stabilite prin legi şi prin
regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.   

5.2. Colegiul pentru selecţie, Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor şi Colegiul

disciplinar ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Legea privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor9 stabileşte cadrul juridic
privind: selecţia candidaţilor şi cariera judecătorilor; evaluarea performanţelor judecătorilor; asigurarea
activităţii Colegiului pentru selecţie şi a Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor.
Colegiul pentru selecţie se constituie în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii şi are
drept scop asigurarea selecţiei candidaţilor pentru funcţia de judecător, promovării judecătorilor la
instanţe judecătoreşti superioare, numirii judecătorilor în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de
instanţă judecătorească şi transferului judecătorilor la instanţe judecătoreşti de acelaşi nivel sau la
instanţe judecătoreşti inferioare. În componenţa Colegiului intră:

9
Legea nr.154 din 05.07.2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor
21
 a) 4 judecători de la instanţele de toate nivelurile, după cum urmează: 2 judecători de la Curtea
Supremă de Justiţie, 1 judecător de la curţile de apel şi 1 judecător de la judecătorii;
b) 3 reprezentanţi ai societăţii civile.
Membrii colegiului pentru selecţie din rîndul judecătorilor sînt aleşi de Adunarea Generală a
Judecătorilor, iar cei din rîndul reprezentanţilor societăţii civile sînt numiţi de către Consiliul Superior al
Magistraturii, fiind selectaţi prin concurs public, organizat de Consiliu. Judecătorii membri ai
Colegiului îşi menţin salariul la locul de muncă, avînd însă volumul de lucru redus în funcţie de
sarcinile de activitate din cadrul colegiului pentru selecţie. Membrii colegiului din rîndul
reprezentanţilor societăţii civile beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o indemnizaţie
echivalentă cu a douăzecea parte (1/20) din salariul judecătorului Curţii Supreme de Justiţie. Mandatul
membrului colegiului pentru selecţie este de 4 ani. Un membru al colegiului nu poate fi ales sau numit
pentru 2 mandate consecutiv.
Colegiului pentru selecţie are următoarele atribuţii:
a) examinează dosarele candidaţilor la funcţia de judecător, actele prezentate de către candidaţi şi
cele referitoare la candidaţi;
b) examinează dosarele şi actele prezentate de către judecătorii care solicită promovarea la instanţe
judecătoreşti superioare, numirea în funcţia de preşedinte ori de vicepreşedinte de instanţă
judecătorească, transferul la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească
inferioară, cît şi actele referitoare la judecătorii în cauză;
c) solicită promovarea la o instanţă  judecătorească superioară, cu cei care solicită numirea în
funcţia de preşedinte ori de vicepreşedinte de instanţă judecătorească, precum şi cu cei care solicită
transferul la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească inferioară;
d) oferă punctaj candidaţilor la funcţia de judecător potrivit criteriilor de selecţie;
    e) oferă punctaj judecătorilor care solicită promovarea la o instanţă judecătorească superioară, potrivit
criteriilor de promovare corespunzătoare;
f) oferă punctaj judecătorilor care solicită numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte
de instanţă judecătorească, conform criteriilor de numire în funcţiile respective;
g) oferă punctaj judecătorilor care solicită transferul la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel
sau la o instanţă judecătorească inferioară, conform criteriilor de transfer corespunzătoare;
h) adoptă hotărîri motivate privind acceptarea sau respingerea candidaţilor pentru ocuparea
funcţiei de judecător, privind promovarea judecătorilor la o instanţă judecătorească superioară, privind
numirea judecătorilor în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă judecătorească şi privind
transferul judecătorilor la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel sau la o instanţă judecătorească
inferioară şi le prezintă Consiliului Superior al Magistraturii spre examinare a doua zi după expirarea
termenului de contestare a hotărîrilor.
În procesul de selecţie a candidaţilor vizînd numirea, pentru prima dată, în funcţia de judecător,
colegiul pentru selecţie va ţine cont, în mod obligatoriu, de rezultatele examenului susţinut în faţa
Comisiei de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei. Pentru promovarea la o instanţă judecătorească
superioară, numirea în funcţia de preşedinte ori de vicepreşedinte de instanţă judecătorească sau
transferul la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel ori la o instanţă judecătorească inferioară,
colegiul pentru selecţie va ţine cont, în mod obligatoriu, de hotărîrile colegiului de evaluare a
performanţelor judecătorilor.
Colegiului este condus de către Preşedintele colegiului care este ales prin votul deschis al
majorităţii membrilor aleşi/desemnaţi ai colegiului la prima sa şedinţă.
Colegiul se întruneşte în şedinţe în funcţie de  necesităţi. Şedinţele Colegiului sînt publice şi
acestea sînt deliberative dacă la ele participă cel puţin 5 membri. Hotărîrile Colegiului se adoptă
cu  votul deschis al majorităţii membrilor aleşi/desemnaţi ai colegiului, în lipsa persoanelor invitate la
şedinţă, cît şi în lipsa persoanei a cărei candidatură se examinează. Se emit în formă scrisă şi trebuie să
fie motivate. Dacă un membru al Colegiului are o opinie separată faţă  de hotărîrea emisă, acesta o
expune în scris, cu indicarea motivelor, documentul fiind anexat la dosar. Hotărîrile sînt semnate de
preşedintele şi membrii colegiului pentru selecţie care au participat la şedinţă. Acestea se publică pe
pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării.
Copia scanată a originalului hotărîrii se expediază prin poşta electronică persoanei a cărei candidatură a
fost examinată a două zi după adoptarea hotărîrii.

22
 Hotărîrile colegiului pentru selecţie pot fi contestate la Consiliul Superior al Magistraturii, prin
intermediul colegiului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării acestora, de către persoanele
în privinţa cărora colegiul a adoptat hotărîrile şi doar în partea ce se referă la procedura de emitere şi
adoptare.
Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor se constituie pe lîngă Consiliul Superior al
Magistraturii în scopul asigurării evaluării performanţelor judecătorilor.
Colegiul de evaluare activează în următoarea componenţă:
a) 5 judecători de la instanţele de toate nivelurile, după cum urmează: 2 judecători de la Curtea
Supremă de Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel şi 1 judecător de la judecătorii, dintre care 3 sânt,
aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor, iar 2 sînt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii.
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile care sânt numiţi de către Consiliul Superior al Magistraturii,
fiind selectaţi prin concurs public, organizat de Consiliu..
Judecătorii membri ai colegiului de evaluare îşi menţin salariul la locul de muncă, avînd însă
volumul de lucru redus în funcţie de sarcinile de activitate din cadrul colegiului. Membrii colegiului din
rîndul reprezentanţilor societăţii civile beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o
indemnizaţie  echivalentă cu a douăzecea parte (1/20) din salariul judecătorului Curţii Supreme de
Justiţie. Mandatul membrului colegiului de evaluare este de 4 ani. Un membru al colegiului nu poate fi
ales sau numit pentru 2 mandate consecutiv.   
Colegiul de evaluare:
a) examinează dosarele judecătorilor supuşi evaluării, actele prezentate de către aceştia şi actele
referitoare la aceştia;
b) organizează şi desfăşoară interviuri cu judecătorii supuşi evaluării;
c) adoptă hotărîri cu privire la judecătorii supuşi evaluării;
d) desemnează membrii colegiului responsabili de observarea activităţii desfăşurate de judecătorii
evaluaţi în cadrul şedinţelor de judecată;
e) prezintă colegiului pentru selecţie hotărîrile privind judecătorii supuşi evaluării în cazurile
prevăzute de Lege;
f) prezintă Institutului Naţional al Justiţiei propuneri pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea
programelor de formare continuă a judecătorilor.   
În procesul evaluării performanţelor judecătorilor, colegiul de evaluare trebuie să fie obiectiv, să
respecte principiile echităţii şi rezonabilităţii şi să adopte hotărîri motivate.
Colegiul de evaluare se întruneşte în şedinţe periodic şi în funcţie de necesităţi. Şedinţele
colegiului de evaluare sînt publice. Acestea sînt deliberative dacă la ele participă cel puţin 5 membri. La
şedinţele colegiului participă, în mod obligatoriu, judecătorii supuşi evaluării, de asemenea pot participa
persoanele care au solicitat iniţierea procedurii de evaluare a performanţelor judecătorilor. Materialele
prezentate de secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii Colegiul de evaluare se examinează de
către Colegiu în termen de o lună.
Activitatea colegiului de evaluare este reglementată printr-un regulament aprobat de Consiliul
Superior al Magistraturii.
Rezultatele evaluării performanţelor judecătorilor sînt utilizate pentru:
a) organizarea formării profesionale adecvate a judecătorilor (stabilirea direcţiilor de formare
profesională, dezvoltarea şi îmbunătăţirea programelor de instruire continuă a judecătorilor, selectarea
formelor de instruire);
b) stabilirea obiectivă a gradului de corespundere a judecătorilor cu funcţiile pe care le deţin sau la
care pretind pe parcursul carierei lor;
c) asigurarea unei comparaţii obiective între mai mulţi judecători în cazul promovării;
d) stimularea judecătorilor pentru a-şi perfecţiona nivelul de pregătire şi abilităţile profesionale;
e) perfecţionarea administrării instanţelor;
f) formularea propunerilor de acordare a gradelor de calificare pentru judecători.
Evaluarea performanţelor judecătorilor se desfăşoară în două forme: evaluarea periodică şi
evaluarea extraordinară.
Judecătorul este supus evaluării periodice a performanţelor o dată la 3 ani. În cazul acordării
calificativului „insuficient”, judecătorul este supus evaluării extraordinare în termenul stabilit de
colegiul de evaluare. Acordarea calificativului „insuficient” la două evaluări extraordinare consecutive

23
constituie temei pentru iniţierea, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, a procedurii de
eliberare din funcţie a judecătorului. Judecătorul este supus evaluării performanţelor în mod
extraordinar fie din propria iniţiativă a acestuia, fie când a obţinut calificativul „insuficient” la evaluarea
periodică, sau în cazul:
- numirii în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă;b) promovării la o instanţă superioară;
- numirii în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă;
- transferului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară.
Hotărîrile colegiului de evaluare se adoptă cu  votul deschis al majorităţii membrilor
aleşi/desemnaţi, în lipsa persoanelor invitate la şedinţă şi în lipsa  judecătorului evaluat. În cazul în care
colegiul de evaluare supune evaluării performanţele unui judecător care este şi membru al colegiului,
acesta nu participă la examinarea subiectului respectiv de pe agenda şedinţei. Hotărârile se emit în
formă scrisă şi trebuie să fie motivate. Dacă un membru al colegiului are o opinie separată faţă  de
hotărîrea emisă, acesta o expune în scris, cu indicarea motivelor, documentul fiind anexat la dosar.
Hotărîrile sînt semnate de preşedintele şi membrii colegiului care au participat la şedinţă, se transmit
Consiliului Superior al Magistraturii şi, după caz, colegiului pentru selecţie a doua zi după expirarea
termenului de contestare a hotărîrilor. Hotărîrile colegiului de evaluare se publică pe pagina web a
Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării. Copia scanată a
originalului hotărîrii se expediază prin poşta electronică persoanei care a fost supusă evaluării a două zi
după adoptarea hotărîrii.
În vederea exercitării atribuţiilor lor, Colegiul pentru selecţie şi Colegiul de evaluare au dreptul să
solicite preşedinţilor instanţelor de judecată, Ministerului Justiţiei, altor autorităţi publice, persoanelor
juridice de drept public sau de drept privat toate actele şi informaţiile necesare care la rândul său au
obligaţia să transmită colegiilor, în termenul stabilit de acestea, actele şi informaţiile solicitate. Colegiile
au obligaţia să respecte caracterul confidenţial al actelor şi informaţiilor primite, în condiţiile legii.
Baza tehnico-materială a colegiului pentru selecţie şi a colegiului de evaluare este asigurată de către
Consiliul Superior al Magistraturii.
Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor 10 reglementează temeiurile răspunderii
disciplinare, categoriile abaterilor disciplinare comise de judecători, sancţiunile disciplinare aplicate
acestora, etapele procedurii disciplinare, atribuţiile instituţiilor implicate în procedura disciplinară,
precum şi procedura examinării, adoptării şi contestării hotărîrilor în cauzele disciplinare privind
judecătorii. Potrivit Legii menţionate pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii se instituie Colegiul
disciplinar care are statut de organ independent, care examinează cauzele disciplinare în privinţa
judecătorilor în funcție și judecătorilor demisionați, pentru faptele comise în timpul exercitării funcției
de judecător, şi aplică sancţiuni disciplinare.
Colegiul este format din 5 judecători, aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor după cum
urmează: 2 judecători din cadrul Curţii  Supreme de Justiţie, 2 judecători din cadrul curţilor de apel şi
un judecător din cadrul judecătoriilor; 4 persoane se aleg din societatea civilă, numiţi de Ministrul
Justiţiei, fiind selectaţi prin concurs public. Membrii colegiului disciplinar din rîndul judecătorilor se
aleg prin vot secret de Adunarea Generală a Judecătorilor după cum urmează: 1 judecător din cadrul
Curții Supreme de Justiție, 2 judecători din cadrul curților de apel și 2 judecători din cadrul
judecătoriilor. Judecătorii din cadrul judecătoriilor pot fi aleși în colegiul disciplinar doar dacă au
vechime în muncă în funcția de judecător de cel puțin 6 ani. În afară de alegerea şi numirea membrilor
Colegiului la Adunarea Generală a Judecătorilor mai sînt aleşi 5 membri supleanţi, iar Ministerul
Justiţiei numeşte 4 membri supleanţi reprezentanţi societăţii civile care au menirea să continue mandatul
membrului Colegiului disciplinar în cazul survenirii uneia dintre situaţiile prevăzute de lege.
Calitatea de membru al colegiului disciplinar este incompatibilă cu calitatea de membru al
Consiliului Superior al Magistraturii, al Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor, al Colegiului
de evaluare a performanţelor judecătorilor, cu calitatea de inspector-judecător, precum şi cu calitatea de
preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti. Membrii colegiului disciplinar din rîndul
societăţii civile trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă, să se bucure de autoritate în societate, să aibă
experienţă de cel puţin 7 ani în domeniul dreptului.
Potrivit Legii Colegiul disciplinar are următoarele atribuţii principale:
10
Legea nr.178 din 25.07.2014 cu privire la la răspunderea disciplinară a judecătorilor

24
 a) formează completele de examinare a contestațiilor;
b) examinează cauzele privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;
c) aplică judecătorilor sancţiuni disciplinare.
Activitatea colegiului disciplinar este reglementată de Regulamentul cu privire la activitatea
colegiului disciplinar, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii şi se desfăşoară în cadrul şedinţelor
plenare şi a şedinţelor completelor de admisibilitate. Şedinţele în plen ale colegiului se convoacă în
funcţie de necesităţi. Data şedinţei se anunţă cu cel puţin 7 zile înainte de ziua şedinţei.
Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor stabilește în exclusivitate conținutul
abaterilor disciplinare care în cazul săvârșirii lor, persoana vinovată urmează să fie sancționată:
 a) nerespectarea intenționată sau din neglijență gravă a îndatoririi de a se abţine atunci cînd
judecătorul ştie sau trebuia să ştie că există una dintre circumstanţele prevăzute de lege pentru abţinerea
sa, precum şi formularea de declaraţii repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca
efect tergiversarea examinării cauzei;   
b) adoptarea unei hotărîri judecătorești prin care, intenționat sau din neglijență gravă, au fost
încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice sau juridice, garantate de
Constituția Republicii Moldova și de tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale
omului la care Republica Moldova este parte;   
c) acţiunile judecătorului în procesul de înfăptuire a justiţiei care fac dovada incompetenţei
profesionale grave  şi evidente;
d) imixtiunea în activitatea de înfăptuire a justiţiei de către un alt judecător;
e) intervenţiile ilegale sau exploatarea poziţiei de judecător în raport cu alte autorităţi, instituţii
sau funcţionari fie pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor
personale sau ale altor persoane, fie în scopul obţinerii de foloase necuvenite;
f) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter,
precum şi a altor informaţii confidenţiale de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, în condiţiile
legii;
g) încălcarea, din motive imputabile judecătorului, a termenelor de îndeplinire a acţiunilor de
procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărîrilor judecătoreşti şi de transmitere a copiilor
acestora participanţilor la proces, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces
sau ale altor persoane;   
h)  absenţele nemotivate de la serviciu, întîrzierea ori plecarea fără motive obiective de la serviciu,
dacă aceasta a afectat activitatea instanţei;
i) încălcarea normelor imperative ale legislaţiei în procesul de înfăptuire a justiţiei;
j) neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întîrziere sau necorespunzătoare a unei obligații de serviciu,
fără o justificare rezonabilă, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces sau
ale altor persoane;
l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţile, interdicţiile şi restricţiile de serviciu
care îi privesc pe judecători;   
m) nerespectarea prevederilor Legii privind evaluarea integrităţii instituţionale11;   
n) obstrucţionarea, prin orice mijloace, a activităţii inspectorilor-judecători;
o) alte fapte care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției în așa
măsură încît se afectează încrederea în justiție, comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în afara
acestora, care, după gravitatea lor, nu pot fi calificate doar ca încălcări ale Codului de etică și conduită
profesională a judecătorilor.   
Constituie abatere disciplinară comisă de preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti
neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întîrziere sau necorespunzătoare, fără o justificare rezonabilă, a
atribuţiilor stabilite de Legea privind organizarea judecătorească şi dacă aceasta a afectat activitatea
instanţei.  
Procedura disciplinară  include următoarele etape:
a) depunerea sesizărilor privind faptele care pot constitui abateri disciplinare;
b) verificarea sesizărilor de către Inspecţia Judiciară și cercetarea disciplinară;   
c) examinarea cauzelor disciplinare de către colegiul disciplinar;
d) adoptarea hotărîrilor pe cauzele disciplinare. 
11
art. 7 alin. (2) din Legea nr.325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale
25
 Sesizarea privind faptele care pot constitui abateri disciplinare comise de judecători poate fi
înaintată de:
a) orice persoană interesată;
b) membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c) Colegiul de evaluare a performanţelor, în condiţiile prevăzute de Legea privind selecţia,
evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor12;
d) Inspecţia judiciară, prin autosesizare în urma controalelor efectuate în condiţiile prevăzute de
art. 72 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru verificarea admisibilităţii sesizării cu privire la faptele care pot constitui abateri
disciplinare comise de judecători şi deciderea asupra admisibilităţii sau respingerii sesizării, potrivit
Legii, se intituie completele de admisibilitate ale Colegiului disciplinar care sînt formate din 3 membri
ai colegiului disciplinar numiţi prin hotărîrea Colegiului disciplinar şi în mod obligatoriu se mai includ 
doi judecători şi un reprezentant al societăţii civile.
Răspunderea disciplinară nu depinde de faptul că actul emis de judecătorul subiect al cauzei
disciplinare a fost sau nu a fost contestat ori de rezultatul examinării apelului sau a recursului.
Faţă de judecătorii care au comis abateri disciplinare pot fi aplicate următoarele sancţiuni:
a) avertismentul;
b) mustrarea;
c) reducerea salariului;
d) eliberarea din funcţia de judecător.
Hotărîrile Colegiului disciplinar pot fi contestate la Consiliul Superior al Magistraturii, prin
intermediul Colegiului, de către persoanele care au depus sesizarea, inspecţia judiciară sau judecătorul
vizat în hotărîre, în termen de 15 zile de la data primirii copiei hotărîrii motivate. Termenul de 15 zile
este un termen de decădere și la expirarea acestuia, hotărîrile colegiului disciplinar devin irevocabile.
În cadrul CSM funcționează Inspecția judiciară care este un organ independent, constituit din 7
inspectori-judecători, care dispune de autonomie funcțională. În competența Inspecției intră următoarele
atribuții:
- verifică activitatea organizatorică a instanţelor judecătoreşti la înfăptuirea justiţiei;
- verifică corectitudinea repartizării aleatorii a dosarelor pentru examinare în instanţele
judecătoreşti;   
- examinează petiţiile cetăţenilor în probleme ce ţin de etica judiciară, adresate Consiliului
Superior al Magistraturii, solicitînd în mod obligatoriu explicaţia scrisă a judecătorului vizat în petiţie;
- verifică sesizările privind faptele care pot constitui abateri disciplinare;    
- verifică demersurile care au ca obiect acordul Consiliului Superior al Magistraturii privind
pornirea urmăririi penale împotriva judecătorului;
- studiază temeiurile respingerii de către Preşedintele Republicii Moldova sau de către Parlament
a candidaturii propuse de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţia de judecător sau
pentru numirea în funcţia de vicepreşedinte ori de preşedinte al instanţei judecătoreşti, cu prezentarea
unei note informative Consiliului Superior al Magistraturii.

5.3. Magistraţii. Statutul judecătorului. Înaintarea şi numirea în funcţia de judecător.

Statutul judecătorului şi a corpului magistraţilor, condiţiile de înaintare şi numire în funcţia de
judecător, drepturile şi obligaţiile judecătorilor, protecţia lor de stat sunt prevăzute de Legea cu privire
la statutul judecătorului13.
Legislaţia stabileşte că puterea judecătorească se exercită numai prin instanţele judecătoreşti, în
persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. El este persoana investită constituţional cu
atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută pe bază profesională. Judecătorii sunt independenţi,
înfăptuirea justiţiei sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Judecătorul este
împuternicit în soluţionarea cauzelor de litigiu, tragerea la răspundere penală prin aplicarea pedepsei
imparţiali şi inviolabili, se supun numai legii. Pentru înfăptuirea justiţiei judecătorii dispun de
împuterniciri plenipotenţiare, stabilite de legislaţie. Cererile şi dispoziţiile judecătorilor legate de celui

12
art.23, alin. (4) al Legii Legea nr.154 din 05.07.2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor
13
Legea nr.544 din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului
26
vinovat sau a pronunţa hotărârea privind achitarea inculpatului, clasarea procesului penal, aplică sau
refuză aplicarea sancţiunilor administrative, poate respinge acţiunea civilă.
Au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii din toate instanţele
judecătoreşti din ţară şi cele internaţionale.
La funcţia de judecător poate candida persoana cu o reputaţie ireproşabilă, care deţine cetăţenia
Republicii Moldova, are domiciliul în ţară şi întruneşte următoarele condiţii:
- are capacitate de exerciţiu;
- are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul
dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura
abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor;
- are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia;
- a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei sau are vechimea respectivă în muncă (Nota autorului);
- nu are antecedente penale;
- cunoaşte limba de stat;
- corespunde cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei;
- a fost supusă testării cu utilizarea detectorului comportamentului simulat (poligrafului).
Se consideră vechime în muncă care oferă persoanei dreptul de a candida la funcţia de judecător
activitatea acesteia pe parcursul ultimilor 5 ani în calitate de judecător sau judecător-asistent al Curţii
Constituţionale, judecător în instanţele internaţionale, procuror, profesor de drept titular în instituţiile de
învăţămînt superior acreditate, formator al Institutului Național al Justiției în domeniul dreptului,
avocat, asistent judiciar sau grefier. Persoanele care au vechimea în muncă corespunzătoare, cu excepţia
judecătorilor în instanţele internaţionale şi a judecătorilor Curţii Constituţionale, susţin un examen în
faţa Comisiei de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei conform procedurii şi condiţiilor prevăzute
de Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei14.
Nu are reputaţie ireproşabilă şi nu poate candida la funcţia de judecător persoana care:
- are antecedente penale, inclusiv stinse, sau a fost absolvită de răspundere penală printr-un act de
amnistie sau de graţiere;
- a fost concediată din organele de drept din motive compromiţătoare sau a fost eliberată, din
aceleaşi motive, din funcţiile;
- are un comportament incompatibil cu normele Codului de etică al judecătorilor sau desfăşoară
activitate incompatibilă cu normele acestui cod.
- a fost sancţionată disciplinar pentru nerespectarea prevederilor art.7 alin.(2) din Legea privind
evaluarea integrităţii instituţionale15;     
- are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de
constatare al Autorității Naționale de Integritate.   
Poate candida la funcţia de judecător al curţii de apel sau de judecător al Curţii Supreme de
Justiţie persoana cu o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 6 ani şi, respectiv, 10 ani.
Judecătorii judecătoriilor şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul candidaţilor
selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Candidaţii selectaţi, se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un termen de 5 ani. După
expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sînt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de
65 de ani. Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi de către Parlament, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii.
Înainte de a  începe să-şi exercite funcţia, judecătorul  este obligat să depună jurămîntul.
Judecătorii în funcţie sînt supuşi evaluării periodice a  performanţelor o dată la 3 ani. În condiţiile legii,
judecătorii în funcţie sînt supuşi evaluării performanţelor şi în cazul: 
- numirii în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă;
- promovării la o instanţă superioară; 
- numirii în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei;
- transferării la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară.
Judecătorii pot fi supuşi evaluării performanţelor şi în mod extraordinar în cazul în care hotărîrile
judecătoreşti adoptate de ei pun la îndoială nivelul de calificare şi abilităţile lor profesionale.

14
Legea nr. 152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei
15
Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale
27
 Performanţele judecătorilor se evaluează de către colegiul de evaluare a performanţelor
judecătorilor în temeiul prezentei legi, al Legii privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera
judecătorilor şi al regulamentelor Consiliului Superior al Magistraturii. Nu sînt supuşi evaluării
performanţelor judecătorii detaşaţi în interes de serviciu, judecătorii instanţelor internaţionale şi
judecătorii aflaţi în concediu de maternitate sau în concediu pentru îngrijirea copilului.

5.4. Garantarea independenţei şi protecţia de stat a judecătorului.

La înfăptuirea justiţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Orice imixtiune în
înfăptuirea justiţiei este interzisă.
Independenţa judecătorului este asigurată prin:
- procedura de înfăptuire a justiţiei;
- procedura de numire şi promovare a judecătorului;
- declararea constituţională a independenţei, inamovibilităţii şi a inviolabilităţii judecătorului;
- secretul şedinţei deliberative;
- stabilirea răspunderii pentru amestecul şi tentativele asupra înfăptuirii justiţiei;
- finanţarea şi asigurarea tehnico-materială din bugetul statului;
- asigurarea materială şi socială a judecătorului.
Protecţia de stat a judecătorului că şi celelalte garanţii, enumerate mai sus, asigurară
independenţa lui reală. Judecătorul, membrii familiei lui şi averea lor se află sub protecţia statului.
Atentarea la viaţa şi sănătatea judecătorului, distrugerea sau deteriorarea bunurilor, ameninţarea lui,
precum şi a rudelor apropiate, atrag răspunderea stabilită de lege.
Judecătorul instanţei judecătoreşti este inamovibil pe perioada exercitării funcţiilor, cu excepţia
cazurilor prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului. Inviolabilitatea judecătorului se extinde
asupra locuinţei şi localului lui de serviciu, vehiculelor şi mijloacelor de telecomunicaţie folosite de el,
asupra corespondenţei, bunurilor şi documentelor lui personale.Judecătorul nu poate fi tras la
răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărîrea pronunţată dacă nu va fi
stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.Urmărirea penală împotriva
judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile Codului de procedură penală. În cazul săvîrşirii de către judecător a
infracţiunilor specificate la art.324 (Corupere pasivă) şi art.326 (Traficul de influență) ale Codului penal
al Republicii Moldova, acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu
este necesar. Judecătorul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul
Consiliului Superior al Magistraturii cu excepţia cazului de infracţiune flagrantă şi infracţiunilor
specificate la art. 324 şi art. 326 ale Codului penal al Republicii Moldova.

Judecătorul beneficiază de următoarele garanții sociale:

- salariul funcţiei şi de suplimente pentru grad de calificare şi vechime în muncă;
- concediul anual de 30 zile lucrătoare şi adausuri în dependenţă de vechime în muncă;
- asigurare cu locuinţă din partea autorităţilor administraţiei publice locale;
- asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de lege;
- asigurarea cu pensie, judecătorul la atingerea vârstei de 50 ani şi vechimea în muncă de cel
puţin 20 ani calendaristici, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni în funcţie de judecător, are dreptul la
pensie pentru vechimea în muncă în proporţie de 55% faţă de salariu lui mediu, iar pentru fiecare an
complet de muncă peste vechimea de 20 ani – de 3%.
Viaţa, sănătatea şi bunurile judecătorului sunt supuse asigurării de stat obligatorii de la bugetul de
stat la o sumă egală cu suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe 15 ani la ultimul loc de lucru.

5.5. Ministerul Justiţiei. Structura şi funcţiile lui.

Ministerul Justiţiei (în continuare Ministerul) este organul central de specialitate al administraţiei
publice, cu personalitate juridică, subordonat Guvernului. Statutul juridic, misiunea, funcţiile, atribuţiile
şi drepturile Ministerului, locul lui în structura administraţiei publice centrale, precum şi modul de
organizare a activităţii acestuia sânt prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea

28
Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la organizarea
şi funcţionarea Ministerului Justiţiei16.
Ministerul exercită conducerea, coordonarea şi controlul în domeniile de competenţă, realizează
politica statului în domeniul justiţiei şi drepturilor omului, contribuie la menţinerea stabilităţii şi calităţii
cadrului normativ, la armonizarea acestuia cu standardele internaţionale, veghează asupra respectării
principiului supremaţiei legii.
Ministerul are misiunea de a analiza situaţia şi problemele din domeniile de activitate gestionate,
de a elabora politici publice eficiente în domeniile de competență, de a monitoriza calitatea politicilor şi
actelor normative şi de a propune intervenţii justificate ale statului care urmează să ofere soluţii
eficiente în domeniile de competenţă, inclusiv în alte domenii atribuite în competență conform actelor
normative, asigurînd cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi costurile preconizate.
Ministerul realizează funcțiile stabilite de Regulament în următoarele domenii: 
1) reforma sistemului justiției şi de drept;
2) creaţia legislativă şi perfecţionarea legislaţiei;
3) informaţia juridică, evidenţa şi sistematizarea legislaţiei; 
4) relaţii internaţionale pe segmentul justiției și drepturilor omului; 
5) reprezentarea Guvernului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
6) reprezentarea Guvernului în Parlament şi la Curtea Constituţională;
7) reprezentarea intereselor statului în instanţele judecătoreşti;
8) profesii şi servicii juridice;
9) politici punitive ale statului;
10) administrarea, în limitele stabilite de lege, a instanţelor judecătoreşti.
11) înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali;
12) organizaţii necomerciale;
13) actele de stare civilă;
14) expertiză judiciară;
15) anticorupție și integritate;
16) arhivă și ținerea lucrărilor de secretariat.

În vederea realizării misiunii sale, Ministerul este împutenicit cu următoarele funcţii de bază:
1) elaborarea analizelor ex ante, documentelor de politici, proiectelor de acte normative în
domeniile de competență, inclusiv a celor pentru asigurarea executării actelor normative şi decretelor
Preşedintelui Republicii Moldova, în colaborare cu reprezentanți relevanți ai societății civile și
comunității de afaceri;   
2) examinarea și avizarea proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi ale
administraţiei publice, conexe domeniului de activitate a Ministerului, şi efectuarea expertizei juridice a
tuturor proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi ale administraţiei publice;
3) monitorizarea scorului și poziției Republicii Moldova în cadrul indicatorilor și clasamentelor
internaționale care țin de domeniile sale specifice și elaborarea propunerilor de îmbunătățire a
acestora;   
4) monitorizarea percepției cetățenilor și agenților economici cu privire la politicile publice, actele
normative și activitatea statului în domeniile de activitate specifice Ministerului și elaborarea
propunerilor de îmbunătățire a acesteia;   
5) monitorizarea calității politicilor publice și actelor normative în domeniile de activitate
specifice Ministerului, inclusiv în colaborare cu societatea civilă și sectorul privat;
6) contribuirea la menţinerea stabilităţii şi calităţii legislației, la respectarea principiului
supremaţiei legii, la monitorizarea implementării legislaţiei şi generalizarea rezultatelor monitorizării;
7) coordonarea și monitorizarea procesului de armonizare a legislației naţionale cu legislaţia
Uniunii Europene pe plan național și asigurarea compatibilității acesteia cu legislaţia Uniunii Europene;
8) coordonarea procesului de examinare şi de implementare în legislaţia naţională a
recomandărilor date de experţii Consiliului Europei;

16
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.698 din 30.08.2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului
Justiţiei
29
 9) asigurarea remedierii de către autoritățile publice a pretinselor încălcări ale Convenției
Europene a Drepturilor Omului constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele
îndreptate împotriva Republicii Moldova sau împotriva altor state; 
10) monitorizarea procesului de iniţiere de către autorităţile publice responsabile a elaborării
proiectelor de modificare a actelor normative ce rezultă din hotărîrile Curţii Constituţionale;
11) realizarea actelor normative şi implementarea tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova
în domeniile prevăzute la pct.6, întocmirea rapoartelor privind executarea acestora;
12) monitorizarea şi efectuarea, în limitele stabilite de lege, a controlului asupra modului în care
sînt exercitate profesiile și prestate serviciile juridice;
13) promovarea politicii statului de punere în executare a pedepselor penale privative de libertate,
a măsurii arestului preventiv, a sancţiunii arestului contravenţional, a măsurilor de siguranţă aplicate
deţinuţilor;
14) coordonarea activității în domeniul probaţiunii;
15) întreprinderea măsurilor necesare pentru asigurarea înregistrării, evidenței și monitorizării
activității organizaţiilor necomerciale;
16) coordonarea procesului de reprezentare a intereselor statului în instanţele judecătoreşti şi în
instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale;
17) dezvoltarea și administrarea sistemelor informaționale ale sectorului justiției; 
18) asigurarea implementării proiectelor de investiții capitale în instanțele judecătorești;
19) întreprinderea măsurilor necesare în vederea aplicării apostilei şi legalizării actelor oficiale
întocmite pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi utilizate pe teritoriul unui alt stat;
20) colaborarea, în conformitate cu legislaţia naţională, cu instituţii de profil din străinătate în
domeniile prevăzute la pct.6;
21)  elaborarea şi prezentarea propunerilor de buget în domeniile prevăzute la pct.6, elaborarea
planului anual de activitate, precum şi monitorizarea anuală a gradului de implementare prin elaborarea
şi publicarea rapoartelor respective;
22) organizarea sistemelor de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a bugetului în
cadrul Ministerului şi, după caz, în cadrul autorităţilor/instituţiilor bugetare din subordine;
23) coordonarea şi monitorizarea activităţii autorităţilor administrative, a serviciilor publice
desconcentrate din subordine şi a instituţiilor publice în care Ministerul are calitatea de fondator;
24) exercitarea altor funcţii specifice.

În fruntea ministerului se află ministru, numit în funcţie în conformitate cu legislaţia în vigoare,

care are 3 interlocuitori: un secretar general de stat și 2 secretari de stat, desemnaţi de către Guvern. În
cadrul ministerului se formează un colegiu, componenţa căruia se aprobă de către ministru.
Ministrul, secretarul general de stat, secretarii de stat, conducătorii subdiviziunilor aparatului
central al Ministerului, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate și
pentru activitatea Ministerului. 
Ministerul colaborează cu Parlamentul în cadrul comisiilor parlamentare şi şedinţelor plenare,
inclusiv prin reprezentantul Guvernului în Parlament, cu alte autorităţi ale administraţiei publice
centrale şi locale, mediul de afaceri şi societatea civilă. În cadrul instituției pot fi create comisii şi
grupuri de lucru, care sînt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor chestiuni specifice. La
lucrările comisiilor pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii. 
Ministerul dispune de aparat central care este constituit din subdiviziuni care contribuie la
realizarea funcţiilor şi atribuţiilor sale, precum şi din subdiviziuni care oferă suport tehnic.
Subdiviziunile activează în baza propriilor regulamente, vizate de secretarul de stat respectiv şi aprobate
de ministru.
Aparatului central al  Ministerului Justiției are următoarea structură:
Ministru 
Cabinetul ministrului (cu statut de serviciu)
Agent guvernamental 
Secretar general de stat
Secretari de stat
Direcția analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor

30
 Direcția elaborare acte normative
Direcția avizare acte normative
Direcţia profesii şi servicii juridice
Direcţia agent guvernamental
Direcţia cooperare juridică internaţională
Direcția relaţii internaţionale 
Direcţia contencios
Direcţia management instituțional
Secţia financiar-administrativă
Secția managementul documentelor 
Serviciul resurse umane și probleme speciale 
Serviciul informare și comunicare cu mass-media
Serviciul relații cu Parlamentul, Guvernul și Curtea Constituțională
Serviciul audit intern
Autorităţile administrative din subordinea Ministerului funcţionează în baza prevederilor legale
prin care au fost create, a regulamentelor de activitate aprobate de Guvern, ordinelor şi dispoziţiilor
emise de ministru, precum şi a instrucţiunilor şi regulamentelor interne. Cheltuielile de întreţinere a
aparatului Ministerului sînt suportate din contul mijloacelor bugetului de stat.
Din subordinea Ministerului fac parte autorităţi administrative:
Administrația Națională a Penitenciarelor
Inspectoratul Naţional de Probaţiune
    Agenţia de administrare a instanţelor judecătoreşti
    Centrul de informaţii juridice 
    Centrul de armonizare a legislaţiei   
    Centrul naţional de expertize judiciare
    Direcţia de justiţie a Găgăuziei
Ministerul monitorizează:
Î. S. „Camera Înregistrării de Stat”
    Î. S. Publicaţia periodică „Legea şi Viaţa” Departamentul legislaţie;

Ministerul este învestit cu următoarele drepturi:

1) să solicite şi să primească de la alte ministere, autorităţi administrative centrale, autoritățile
judecătorești şi alte autorităţi publice, precum şi de la autorităţile administraţiei publice locale
informaţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea atribuţiilor;
2) să creeze consilii consultative, comisii specializate, grupuri de lucru, cu antrenarea
reprezentanţilor altor ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, administraţiei
publice locale, mediului academic, societăţii civile, mediului de afaceri şi specialiştilor în domeniu
pentru elaborarea proiectelor de acte normative, documentelor de politici publice, efectuarea
expertizelor şi acordarea consultaţiilor, precum şi pentru examinarea altor chestiuni ce ţin de domeniile
specifice de activitate;
3) să elaboreze proiecte de dezvoltare în domeniile de competenţă;
4) să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea implementării politicii
statului în domeniile încredinţate şi a soluţionării problemelor comune;
5) să prezinte Guvernului propuneri privind înfiinţarea, reorganizarea sau dizolvarea unor
autorităţi administrative aflate în subordinea sa, inclusiv servicii publice desconcentrate, precum şi a
unor instituţii publice în care are calitatea de fondator, pentru asigurarea realizării misiunii şi îndeplinirii
funcţiilor sale;
6) să delege, în caz de necesitate, în mod discreţionar, unele funcţii autorităţilor administrative din
subordine, precum şi instituţiilor publice în care are calitatea de fondator, dacă acest fapt nu contravine
legislaţiei;
7) să abroge acte ce contravin legislaţiei emise de autorităţile administrative, serviciile publice
desconcentrate din subordine şi instituţiile publice în care are calitatea de fondator;
8) să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a
personalului angajat care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului de stat;

31
 9) să solicite autorităților publice remedierea pretinselor încălcări ale drepturilor omului, inclusiv
a celor invocate de petiționari, cu informarea despre măsurile întreprinse;
10) să solicite accesul şi să obţină gratuit, prin intermediul platformei de interoperabilitate,
informaţii statistice, financiare, fiscale, economice, juridice şi de altă natură;
11) să negocieze și să încheie contracte civile și tratate internaţionale în condiţiile legii în nume
propriu sau în baza împuternicirilor acordate de Guvern;
12) să exercite controlul asupra folosirii eficiente a finanțelor publice pentru funcţionarea
regulamentară a acestuia;
13) să acceseze și să implementeze proiecte de asistenţă tehnică şi financiară pentru sectorul
justiţiei și drepturilor omului, inclusiv proiecte de asistență externă;
14) să contracteze servicii pentru realizarea eficientă a funcțiilor în domeniile de activitate cu care
este învestit;  
15) să elaboreze şi să aprobe instrucţiuni şi indicaţii metodice în chestiunile ce ţin de competenţa
sa, precum şi acte normative înregistrate în modul şi condiţiile prevăzute de legislaţie;
16) să prezinte Guvernului demersuri privind necesitatea suspendării acțiunii unor decizii ale
autorităţilor administraţiei publice ce contravin legislaţiei;
17) să prezinte Guvernului propuneri cu privire la numirea autorităţilor publice concrete în calitate
de organe responsabile de elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv a unor proiecte de acte
normative ce urmează a fi elaborate pentru executarea hotărîrilor Curţii Constituţionale; 
18) să exercite alte drepturi în temeiul actelor normative speciale ce reglementează relaţiile în
domeniile de activitate încredinţate Ministerului.
În baza şi întru executarea legilor, decretelor Preşedintelui republicii, a hotărârilor şi ordonanţelor
Guvernului, Ministerul Justiţiei emite ordine şi alte acte, organizează şi controlează îndeplinirea lor.

6. ARBITRAJUL

6.1. Natura juridică, principiile de activitate şi unele clasificări ale arbitrajului.

Legea cu privire la arbitraj17 reglementează modul de constituire, de organizare şi de funcţionare a
arbitrajului, conform căreia arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de
drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu
acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite
soluţionarea lor pe calea arbitrajului. Arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii
care apar între persoane fizice şi/sau juridice. Poate face obiectul unei convenţii arbitrale orice drept
patrimonial. O convenţie arbitrală cu privire la drepturi nepatrimoniale poate avea efecte juridice în
măsura în care părţile sînt îndreptăţite să încheie o tranzacţie cu privire la obiectul acelui litigiu.
Pretenţiile care ţin de dreptul familiei sau izvorîte din contractele de locaţiune (chirie) a
încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la încheierea, validitatea, încetarea şi calificarea unor
astfel de contracte, pretenţiile şi drepturile patrimoniale cu privire la locuinţe nu pot face obiectul unei
convenţii arbitrale.
Arbitrajul activează în baza următoarelor principii:
    - respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- legalitatea;
    - libertatea convenţiilor în arbitraj;
- constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor;
    - contradictorialitatea;
 - respectarea dreptului la apărare;
    - confidenţialitatea.
Arbitrajul poate fi instituţionalizat  ca organ permanent pe lîngă camere de comerţ, burse, uniuni,
asociaţii sau alte organizaţii, unde funcţionează  în baza unor regulamente adoptate de acestea, faptul
instituţionalizării urmînd să fie comunicat Curţii Supreme de Justiţie. Nu pot fi create arbitraje pe lîngă
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

17
Legea nr.23 din 22.02.2008 cu privire la arbitraj

32
 Pentru soluţionarea unui anumit litigiu, părţile în litigiu pot institui arbitraj ad-hoc. Modul de
instituire a arbitrajului ad-hoc se stabileşte prin acord al părţilor şi nu va fi în contradicţie cu legea.
    De asemenea pot activa arbitraje generale şi speciale, interne şi internaţionale. Dacă printr-un
tratat internaţional la care Republica Moldova este parte se prevede un alt mod de constituire şi de
funcţionare a arbitrajului decît cel stabilit de legea menţionată, se aplică prevederile tratatului
internaţional.

6.2. Procedura de examinare a litigiilor în arbitraj.

Arbitrajul se realizează prin închierea de către părţi a convenţiei de arbitraj care reprezintă un
acord prin care părţile convin să supună arbitrajului toate litigiile sau anumite litigii ce ar putea să apară
între ele cu privire la un raport juridic contractual sau necontractual. Convenţia de arbitraj se încheie
numai în scris, sub sancţiunea nulităţii. Ea poate avea forma unei clauze compromisorii inserate  în
contractul principal sau forma unei înţelegeri de sinestătătoare, denumite compromis.
    În acordul privind soluţionarea litigiilor prin arbitraj, părţile trebuie să indice modul de numire a
arbitrilor, cazul de numire a unui arbitru de către o persoană împuternicită,  locul examinării litigiului şi
să accepte regulile de arbitraj. 
În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie de arbitraj şi una dintre ele o invocă în
instanţă de judecată, aceasta din urmă va reţine spre soluţionare cauza numai în cazul dacă:
    - pîrîtul şi-a formulat apărarea în fond fără nici o rezervă, întemeiată pe convenţia de arbitraj;
- convenţia de arbitraj este lovită de nulitate, şi-a pierdut valabilitatea ori este nesusceptibilă de
executare; 
    - arbitrajul nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pîrîtului.
În cazul în care litigiul este trimis spre soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare dintre părţile în litigiu
poate sesiza instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă
instanţă, dacă nu exista convenţia de arbitraj, pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de
organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale. Instanţa de judecată poate, la orice etapă a procedurii
arbitrale, inclusiv la etapa iniţierii acestei proceduri, să ia decizii privind aplicarea măsurilor de
asigurare la cererea unei părţi, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă al Republicii
Moldova.
Arbitrajul soluţionează litigiul în conformitate cu normele de drept pe care părţile le-au ales ca
fiind aplicabile fondului litigiului, stabilite în contract sau în alt acord al părţilor. Aplică normele de
drept ale Republicii Moldova,  ale altor state, precum şi uzanţele comerciale în astfel de litigii.
Asupra problemelor remise arbitrajului spre soluţionare în fond se decide prin hotărîre. Dacă părţile au
încheiat o tranzacţie asupra litigiului, arbitrajul poate, la cererea părţilor, să o confirme prin hotărîre.
Alte dispoziţii ale arbitrajului care nu sînt inserate în hotărîre se emit sub formă de încheiere.
Hotărîrea arbitrală se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare şi are efectele unei
hotărîri judecătoreşti definitive. Ea poate fi contestată de orice parte printr-o cerere în anulare adresată
instanţei de judecată competente în termen de 3 luni din ziua primirii hotărîrii arbitrale de către partea
care a depus cererea de anulare. Hotărîrea arbitrală este obligatorie, urmînd să fie executată benevol de
partea împotriva căreia s-a pronunţat, imediat sau în termenul indicat în ea.

7 . PROCURATURA

7.1 Noţiunea, principiile de activitate și funcțiile de bază ale Procuraturii.

Prn Legea nr.256 din 25.11.201618 au fost întroduse unele modificări și completări a Constituţiei
Republicii Moldova. Modificările dispoziției art.124 stabilesc un nou statut juridic al Procuraturii care
prevede că: „Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești, ce
contribuie la înfăptuirea justiției, apărarea drepturilor, libertăților şi intereselor legitime ale
persoanei, societății și statului prin intermediul procedurilor penale și al altor proceduri prevăzute de
lege” 19, iar modificările art.125 prevăd un nou mod de numire și demitere din funcție a Procurorului
General. Prin dispozițiile noului articol 1251 din Constituție se instituie Consiliul Superior al
Procurorilor ca garant al independenței și imparțialității procurorilor. Asfel, prin Legea fundamentală

18
Lege nr.256 din 25.11.2016, Monitorul Oficial nr.415 din 29.11.2016 art.845
19
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994
33
sau conceput noi abordari asupra statutului constituțional al Procuraturii naționale. De fapt, dispozițiile
constituționale privind statutul Procuraturii sunt ajustate cu prevederile Legii cu privire la Procuratură
adoptată la 25 februarie 201620 (!). Rectificările date sunt pentru a treia oară de la data adoptării Legii
fundamentale au un conținut formal și practic nu schimbă statutul precedent al Procuraturii. Necătând la
faptul că Constituția stabilește că Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității
judecătorești, în art.3, alin.(3) a Legii cu privire la Procuratură din 25.02.2016 ei i se oferă un alt statut:
„Procuratura este independentă de puterile legislativă, executivă și judecătorească... 21, adică nu face
parte din nici o putere din stat. Potrivit Constituției și Legii din 25.02.2016, Procuratura dispune de
propriile organe de autoadministrare și competențe procesuale distincte de cele judecătorești și nu este
clar care este acel „cadru” al autorității judecătorești din care ea face parte! Unii specialiști în materia
de drept constituțional constată că noile modificări a legislației privind Procuratura au un aspect mai
mult politic.
Actuala Lege cu privire la Procuratură prevede că Procuratura își desfășoară activitatea în
conformitate cu legea, transparent, cu garantarea accesului societății și al mijloacelor de informare în
masă la informațiile despre această instituție, cu excepțiile prevăzute de lege și cu asigurarea respectării
regimului datelor cu caracter personal. Procuratura este independentă de puterile legislativă, executivă
și judecătorească, de orice partid politic sau organizaţie social-politică, precum și de oricare alte
instituții, organizații sau persoane. Imixtiunea în activitatea Procuraturii este interzisă. Procuratura
cooperează cu alte autorități pentru realizarea funcțiilor prevăzute de lege. Procurorul își desfășoară
activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității, integrității și independenței
procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe
care le gestionează. El este obligat, prin întreaga sa activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte
drepturile şi libertăţile persoanelor, egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu pentru toți participanţii la procedurile judiciare indiferent de calitatea acestora, să
respecte Codul de etică al procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă.
În condițiile legii, Procuratura îndeplinește următoarele funcții: 
a) conduce și exercită urmărirea penală și reprezintă învinuirea în instanța de judecată; 
b) organizează, conduce și controlează activitatea organelor de urmărire penală în cadrul
procesului penal;
c) efectuează, inclusiv din oficiu, controlul asupra respectării legislației privind activitatea
specială de investigații;
d) efectuează, inclusiv din oficiu, controlul asupra respectării legislației privind înregistrarea
sesizărilor despre săvîrşirea sau pregătirea săvîrşirii unor infracţiuni;
e) pornește, examinează și participă la judecarea cauzelor contravenționale;
f) asigură asistența juridică internațională în materie penală și colaborarea internațională în
domeniul său de activitate;
g) participă la implementarea unitară a politicii naționale și internaționale a statului în materie
penală;
h) prezintă propuneri privind perfecționarea legislației și participă la elaborarea de acte normative
în domeniul său de activitate;
i) aplică măsurile de protecție a martorilor, a victimelor infracțiunii și a altor participanți la
procesul penal;
j) în cazul neînceperii sau al încetării urmăririi penale, în condițiile legii, intentează acțiunea civilă
și participă la examinarea acesteia;
k) exercită controlul privind respectarea legilor în aplicarea măsurilor de protecție a martorilor, a
victimelor infracțiunii și a altor participanți la procesul penal;
l) examinează cereri și petiții conform competenței.

7.2 Structura și atribuțiile funcționale ale Procuraturii.

Procuratura este un sistem unic, care include: 
     - Procuratura Generală; 

20
Legea nr.3 din 25.02.2016 cu privire la Procuratură, Monitorul Oficial nr.415 din 25.03.2016
21

34
      - procuraturile specializate; 
     - procuraturile teritoriale. 
Procuratura Generală are sediul în municipiul Chișinău și este constituită din subdiviziuni
conduse de procurori-șefi sau de funcționari publici și, după caz, de adjuncții acestora. Este condusă de
Procurorul General și adjuncții săi conform competențelor stabilite, are statut de persoană juridică,
dispune de cont trezorerial și ștampilă cu Stema de stat. 
Procuratura Generală are următoarele atribuții: 
- conduce, controlează, organizează și coordonează activitatea procuraturilor specializate și a celor
teritoriale; 
- la decizia Procurorului General, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în
instanța de judecată în cauze de importanță; 
- reprezintă învinuirea la Curtea Supremă de Justiție; 
- realizează și coordonează controlul organelor care efectuează activitatea specială de investigații
în partea ce ține de legalitatea efectuării măsurilor speciale de investigații;
- generalizează și contribuie la unificarea practicii în domeniul exercitării și conducerii urmăririi
penale și al reprezentării învinuirii în instanța de judecată;
- asigură asistența juridică internațională în materie penală și colaborarea internațională în
domeniul său de activitate;
- participă la implementarea unitară a politicii naționale și internaționale a statului în materie
penală;
- în limitele de competență, examinează cererile și petițiile primite;
- participă la procesul de elaborare a actelor normative din domeniul de activitate al Procuraturii;
- gestionează bugetul Procuraturii;
- colectează, analizează și gestionează datele privind activitatea Procuraturii;
- îndeplinește alte atribuții stabilite prin lege și prin tratatele internaționale la care Republica
Moldova este parte.
Procuraturile specializate activează în anumite domenii speciale și își exercită atribuțiile pe întreg
teritoriul Republicii Moldova. În sistemul Procuraturii activează Procuratura Anticorupție și
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. În caz de necesitate, prin
lege, pot fi create și alte procuraturi specializate. Atribuțiile, competența, organizarea și funcționarea
procuraturilor specializate se reglementează prin legi speciale, legislația procesual-penală și propriile
regulamente de activitate. Modul de organizare și funcționare a procuraturilor specializate este prevăzut
de Legea cu privire la procuraturile specializate.22
Procuratura specializată este condusă de către un procuror-șef, asimilat adjunctului Procurorului
General, ajutat de un adjunct ori, după caz, de adjuncți, asimilați procurorului-șef al subdiviziunii
Procuraturii Generale. În cadrul procuraturii specializate se pot constitui subdiviziuni și aceasta poate
avea oficii teritoriale sau reprezentanțe în teritoriu.
Procuratura Anticorupție este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, a actelor
conexe actelor de corupție și are următoarele atribuții specifice:
a) exercită urmărirea penală în cauzele date în competența sa, conform legislației procesual-
penale;
b) conduce urmărirea penală în cauzele instrumentate de Centrul Național Anticorupție; 
c) reprezintă învinuirea în instanța de judecată de fond, de apel și de recurs în cauzele menționate
la lit. a) și b). 
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale este specializată în
combaterea criminalității organizate, a terorismului și a torturii și are următoarele atribuții specifice:
a) exercită urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile de tortură, infracțiunile cu caracter
terorist și în cele privind infracțiunile săvîrșite de o organizație criminală, precum și în alte cauze date în
competența sa prin lege;
b) conduce urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile în care urmărirea penală este
exercitată de către organele de urmărire penală ale organelor centrale de specialitate; 
c) exercită sau conduce urmărirea penală în cauzele transmise acesteia pentru instrumentare de
către Procurorul General;
22
Legea nr.159 din 07.07.2016 cu privire la procuraturile specializate, Monitorul Oficial nr.245-246 din 30.07.2016
35
 În cauzele menționate reprezintă învinuirea în instanța de judecată de fond, de apel și de recurs.  
În cadrul procuraturilor specializate activează constant ofițeri de urmărire penală, ofițeri de
investigații și specialiști care se subordonează funcțional procurorului-șef al procuraturii specializate.
Ofițerii de urmărire penală, ofițerii de investigații și specialiștii sînt selectați în mod individual de către
procurorul-șef al procuraturii specializate și se detașează de la alte instituții pentru o perioadă de pînă la
5 ani, care poate fi reînnoită pe o perioadă cu același termen. Detașarea se face prin ordinul Procurorului
General, cu avizul conducătorului instituției în care activează persoana detașată. Salarizarea ofițerilor de
urmărire penală, a ofițerilor de investigații și a specialiștilor detașați se face din bugetul Procuraturii, în
condițiile legislației speciale. 
Procuraturile teritoriale activează de regulă în circumscripțiile instanţelor judecătoreşti conform
competenţei teritoriale stabilite în Regulamentul Procuraturii și sunt conduse de către un procuror-șef și
adjunctul sau, după caz, adjuncții săi conform competențelor stabilite de procurorul-șef. Procuratura
unităţii teritoriale autonome Găgăuzia este o procuratură teritorială ce îşi exercită atribuţiile în teritoriul
respectiv. În cadrul procuraturii teritoriale pot fi constituite subdiviziuni conduse de adjunctul
(adjuncţii) procurorului-şef al procuraturii teritoriale.

7.3. Organele de autoadministrare din cadrul Procuraturii.

Autoadministrarea Procuraturii se realizează în baza principiilor reprezentativității și eligibilității
organelor de autoadministrare, precum și prin angajarea răspunderii lor pentru exercitarea în mod
corespunzător a funcțiilor delegate. Organele de autoadministrare ale Procuraturii sînt Adunarea
Generală a Procurorilor, Consiliul Superior al Procurorilor și colegiile din subordinea acestuia –
Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor, Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și
Colegiul de disciplină și etică.
Adunarea Generală a Procurorilor se constituie din procurorii din cadrul Procuraturii și se
convoacă anual de către Consiliul Superior al Procurorilor. Poate fi convocată și în cazuri excepționale,
din inițiativa Procurorului General, a Consiliului Superior al Procurorilor ori a unei treimi din procurori,
în scopul examinării chestiunilor de importanță majoră pentru activitatea Procuraturii. Adunarea
Generală a Procurorilor este deliberativă dacă la ea participă majoritatea simplă a procurorilor în
exercițiu. Hotărîrile Adunării Generale a Procurorilor se adoptă cu votul majorității simple a
procurorilor prezenți și se semnează de către președintele și secretarul ședinței. Hotărîrile Adunării
Generale a Procurorilor cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, ai
Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor, ai Colegiului de evaluare a performanțelor procurorilor
și ai Colegiului de disciplină şi etică se adoptă prin vot secret. La decizia Adunării Generale a
Procurorilor, pot fi adoptate prin vot secret și alte hotărîri.
Adunarea Generală a Procurorilor se întrunește pentru: 
- alegerea, din rîndul procurorilor, a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor și ai colegiilor
sale, precum și a supleanților; 
- audierea raportului despre activitatea Procuraturii, prezentat de către Procurorul General, și a
raportului despre activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, prezentat de către președintele
Consiliului;
- prezentarea de către Procurorul General și dezbaterea priorităților privind activitatea Procuraturii
pentru anul următor, după consultarea acestora cu Consiliul Superior al Procurorilor;
- aprobarea Codului de etică al procurorilor și a modificărilor la acesta, care se publică pe pagina
web oficială a Procuraturii Generale;
- adoptarea sau modificarea regulamentului Adunării Generale a Procurorilor;
- examinarea și deciderea asupra altor chestiuni privind activitatea Procuraturii.
Consiliul Superior al Procurorilor este un organ independent, cu statut de persoană juridică,
format în vederea participării la procesul de constituire, funcționare și asigurare a autoadministrării
sistemului Procuraturii, este garantul independenței și imparțialității procurorilor. Consiliul este finanțat
de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.
Consiliul Superior al Procurorilor este constituit din 12 membri:
- patru membri Procurorul General, procurorul-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia, președintele
Consiliului Superior al Magistraturii și ministrul justiției fac parte de drept;

36
 - cinci membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sînt aleși de către Adunarea Generală a
Procurorilor din rîndul procurorilor în funcție, prin vot secret, direct și liber exprimat (un membru din
rîndul procurorilor Procuraturii Generale; patru membri din rîndul procurorilor de la procuraturile
teritoriale și de la cele specializate;
- trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sînt aleși prin concurs din rîndul societății
civile, după cum urmează: unul de către Președintele Republicii, unul de către Parlament și unul de
către Academia de Științe a Moldovei. Candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al
Procurorilor din partea societății civile trebuie să aibă studii superioare juridice și experiență în
domeniul dreptului de cel puțin 3 ani.
Mandatul membrilor aleși ai Consiliului Superior al Procurorilor este de 4 ani. Aceeași persoană
nu poate deține funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor două mandate consecutiv.
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor este ales dintre membrii Consiliului aleși din rîndul
procurorilor, prin vot secret, pe un termen de 4 ani, cu votul majorității membrilor Consiliului. 
Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește ori de cîte ori este necesar, dar nu mai rar decît o
dată în lună. Ședința Consiliului este deliberativă dacă la ea participă cel puțin 2/3 din
membri. Hotărîrile se adoptă în ședință publică, cu votul deschis al majorității membrilor prezenți ai
Consiliului.
 În subordinea Consiliului funcționează:
- Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor;
- Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor;
- Colegiul de disciplină şi etică.
Fiecare colegiu din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor este constituit din 7 membri,
după cum urmează: 5 sînt aleși de Adunarea Generală a Procurorilor din rîndul procurorilor, iar 2 aleși
de către Consiliul Superior al Procurorilor, prin concurs public, din rîndul reprezentanților societății
civile.
Fiecare colegiu se întrunește în ședințe ori de cîte ori este nevoie. Ședința colegiului este
deliberativă dacă la ea participă cel puțin 5 membri ai colegiului. Hotărîrile colegiilor se adoptă cu votul
deschis al majorității membrilor aleși ai colegiului, cu excepția cazurilor în care Legea prevede o altă
modalitate de adoptare a hotărîrilor.

7.4. Statutul procurorului.

Procurorul este persoana cu funcţie de demnitate publică care exercită atribuţiile Procuraturii,
prevăzute de Constituţie, de Legea cu privire la Procuratură, de alte acte legislative şi de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte, şi este numit în această funcţie în modul prevăzut
de Lege. Procurorul îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor legalităţii, imparţialităţii,
rezonabilităţii, integrităţii şi independenţei procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod
independent şi unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează. Funcția de procuror este
incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, precum și cu alte activități remunerate sau
neremunerate. Prin derogare de la prevederile menționate, procurorul poate desfășura activități didactice
și științifice. Regulile privind cumulul funcției cu aceste activități se stabilesc de către Consiliul
Superior al Procurorilor.
Procurorul este obligat să evite orice conflict de interese în procesul exercitării atribuțiilor de
serviciu, iar dacă acesta apare, să-l declare. Nu are dreptul: să facă parte din partide sau din formațiuni
politice, să desfășoare ori să participe la activități cu caracter politic, să exprime sau să-și manifeste în
orice mod convingerile politice în exercitarea atribuțiilor sale; să participe la greve; să facă declarații
publice cu privire la cauze pe care nu le instrumentează sau cu privire la cauze pe care le gestionează,
dacă acest lucru ar putea încălca prezumția nevinovăției, dreptul la viața privată al oricărei persoane sau
ar putea afecta urmărirea penală; să dețină funcția de procuror în subordinea nemijlocită a soțului
său/soției sale, a persoanelor cu care este înrudit prin sînge sau adopție (părinți, copii, frați, surori,
bunici, nepoți, unchi, mătuși) sau a persoanelor cu care este înrudit prin afinitate (cumnat, cumnată,
socru, soacră, ginere, noră) ș.a. 
 Pentru funcția de Procuror General poate candida doar persoana care întrunește condițiile
prevăzute de Legea cu privire la Procuratură și este selectat pe bază de concurs public, organizat de către
Consiliul Superior al Procurorilor. Procesul de selecție a candidatului pentru funcția de Procuror

37
General se desfășoară potrivit unor criterii obiective, bazate pe merit, ținîndu-se cont de pregătirea
profesională, integritatea și capacitățile acestuia. Candidații sînt evaluați de către fiecare membru al
Consiliului Superior al Procurorilor în baza criteriilor aprobate de Consiliu. Candidatul care a acumulat
cel mai mare punctaj este propus, de către Consiliul Superior al Procurorilor, Președintelui Republicii
pentru a fi numit în funcție.  Procurorul General este numit în funcție pentru un mandat de 7 ani, fără
dreptul de a fi numit din nou în această funcție.
La funcția de procuror poate candida persoana care întrunește condiții prevăzute de  Legea cu
privire la Procuratură și are o reputație ireproșabilă. Candidații la funcțiile de procuror care întrunesc
condițiile Legii sînt înscriși în Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante în baza cererii
depuse, indiferent de existența unor posturi vacante la momentul înscrierii. Colegiul pentru selecția și
cariera procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor apreciază candidații înscriși în
Registrul candidaților în baza criteriilor prevăzute de Lege și conform regulamentului aprobat de
Consiliul Superior al Procurorilor apreciază pe toți candidații înscriși în Registru. Rezultatele aprecierii
candidaților se publică, timp de 2 zile lucrătoare,  pe pagina web oficială a Consiliului Superior al
Procurorilor. Candidații își aleg funcțiile scoase la concurs în ordinea descrescătoare a punctajului
obținut la Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor. În cazul punctajului egal, primul își alege
funcția candidatul care a obținut rezultate mai bune la Institutul Național al Justiției sau la evaluarea
performanțelor. Rezultatul concursului se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al
Procurorilor în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia. Numirea în funcțiile de procuror,
procuror-șef al procuraturii, adjunct al procurorului-șef al procuraturii, procuror-șef al subdiviziunii
Procuraturii Generale sau adjunct al procurorului-șef al subdiviziunii Procuraturii Generale se face prin
ordinul Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.  
Performanțele procurorilor se evaluează de către Colegiul de evaluare a performanțelor
procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor în scopul aprecierii activității, nivelului
de cunoștințe și aptitudinilor profesionale ale procurorilor, a corespunderii acestora cu funcțiile deținute,
precum și pentru stimularea perfecționării abilităților profesionale și sporirea eficienței activității de
procuror. 
Independența procurorului este asigurată prin: 
- determinarea strictă, prin lege, a statutului procurorului, delimitarea atribuțiilor Procuraturii, a
atribuțiilor și a competențelor procurorului în cadrul exercitării funcțiilor; 
- procedurile de numire, de suspendare și de eliberare din funcție; 
- inviolabilitatea procurorului; 
- discreția decizională a procurorului în exercițiul funcției, acordată prin lege; 
- stabilirea, prin lege, a interdicției privind imixtiunea altor persoane sau autorități în activitatea
procurorului; 
- asigurarea mijloacelor adecvate pentru funcționarea Procuraturii, crearea condițiilor
organizatorice și tehnice favorabile activității acesteia; 
- asigurarea materială și socială a procurorului; 
- alte măsuri prevăzute de lege. 
În luarea deciziilor, procurorul este independent în condițiile legii, iar în cazul în care deciziile
luate de dânsul sînt ilegale, acestea pot fi anulate motivat de către procurorul ierarhic superior. Persoana
ale cărei drepturi și interese legitime au fost afectate prin acțiunile, inacțiunile sau actele procurorului le
poate contesta la procurorul ierarhic superior. Hotărîrea procurorului ierarhic superior, prin care a fost
soluționată  contestația, poate fi atacată în instanța de judecată.    
Inviolabilitatea procurorului asigură garanții de protecție împotriva oricăror intervenții și
imixtiuni în activitatea acestuia. Pătrunderea în locuința sau în încăperea de serviciu a procurorului, în
mijlocul de transport personal sau de serviciu, efectuarea la fața locului a controlului, percheziției sau
ridicarea obiectelor, interceptarea convorbirilor telefonice, percheziția corporală, controlul și ridicarea
corespondenței, a obiectelor și a documentelor care aparțin procurorului se admit numai în condițiile
prevăzute de lege.
Procurorul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru declarațiile făcute cu respectarea eticii
profesionale. Urmărirea penală împotriva unui procuror poate fi pornită numai de către Procurorul
General. Concomitent cu pornirea urmăririi penale, Procurorul General sesizează Consiliul Superior al

38
Procurorilor în vederea începerii procedurii disciplinare. Urmărirea penală împotriva Procurorului
General poate fi pornită doar de către procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.
Procurorii sînt sancționați disciplinar pentru comiterea următoarelor abaterilor disciplinare:
- îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu;
- neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a legislației, dacă acest lucru nu este justificat de
schimbarea practicii de aplicare a normelor stabilite în sistemul de drept;
- imixtiunea ilegală în activitatea unui alt procuror sau intervențiile de orice natură pe lîngă
autorități, instituții sau funcționari pentru soluționarea oricărei chestiuni;
- împiedicarea intenționată, prin orice mijloace, a activității Inspecției procurorilor;
- încălcarea gravă a  legii; 
- atitudinea nedemnă, manifestări sau mod de viață care aduc atingere onoarei, integrității,
probității profesionale, prestigiului Procuraturii sau care încalcă Codul de etică al procurorilor.
       În funcție de gravitatea abaterilor și în condițiile legii, procurorului i se aplică, prin hotărîrea
Colegiului de disciplină şi etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, următoarele
sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare; reducere a salariului; retrogradare din funcție; eliberare
din funcția de procuror. Cauza disciplinară se examinează la Colegiul de disciplină și etică cu citarea
obligatorie a procurorului vizat în sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, a
reprezentantului Inspecției procurorilor și a persoanei care a depus sesizarea. 
Procurorul, membrii familiei lui și averea lor se află sub protecția statului. La cererea motivată a
procurorului, în care se invocă existența unui pericol pentru viața, sănătatea sa ori a membrilor familiei
lui sau a unui pericol pentru integritatea averii lor, organele afacerilor interne sînt obligate să ia măsurile
de rigoare în vederea asigurării securității procurorului și a membrilor familiei lui, precum și a
integrității bunurilor acestora. Atentarea la viața sau la sănătatea procurorului, distrugerea sau
deteriorarea bunurilor sale, amenințarea sa cu omor, cu violență sau cu deteriorarea bunurilor sale,
precum și atentarea la viața sau la sănătatea rudelor sale apropiate (soț/soție, părinți, copii) în legătură
cu exercitarea atribuțiilor de serviciu atrag răspundere penală. 
Salariul procurorului se stabilește în funcție de salariul judecătorului, de nivelul procuraturii în
care își desfășoară activitatea și de vechimea sa în funcția de procuror. Procurorul are dreptul la un
concediu de odihnă anual plătit cu durata de 35 de zile calendaristice. Procurorii aflați în exercițiul
funcției beneficiază de asistență medicală în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie
de asistență medicală23.

8. ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ

8.1. Noţiuni generale privind urmărirea penală.

Urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la
identificarea făptuitorului pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în
instanţa de judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia. Pentru realizarea
acestui scop, organele de urmărire penală sunt obligate să întreprindă toate măsurile prevăzute de
legislaţia procesuală pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor
cauzei pentru stabilirea adevărului.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în
cadrul:
- Ministerului Afacerilor Interne;
- Serviciului Vamal;
- Centrul Naţional Anticorupţie.
Organele de urmărire penală sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală, anume desemnaţi în
cadrul instituţiilor menţionate şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective. Ofiţerii
de urmărire penală sunt independenţi, se supun legii, indicaţiilor scrise ale conducătorilor de urmărire
penală şi ale procurorului.
În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire penală
cu încuviinţarea procurorului dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire
penală, care se exercită prin ordonanţă, care se aduce la cunoştinţa părţilor în proces.
23
Legea nr.1585-XIII din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală
39
 Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei
infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:
- plîngere;
- denunţ;
- autodenunţ;
- depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu
privire la săvîrşirea unei infracţiuni.
Procurorul exercită urmărirea penală în cazurile:
    a) infracţiunilor săvîrşite de:
    - Preşedintele ţării;
    - deputaţi;
    - membri ai Guvernului;
    - judecători;
    - procurori;
    - executori judecătoreşti;
- ofiţeri de urmărire penală colaboratori de poliţie şi colaboratori ai organelor care desfăşoară
activitate specială de investigaţii;
- minori;
b) atentatelor la viaţa colaboratorilor poliţiei, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de informaţii
şi securitate, procurorilor, judecătorilor, executorilor judecătoreşti sau a membrilor familiilor acestora,
dacă atentatul este legat de activitatea acestora;
c) infracţiunilor săvîrşite de Procurorul General;
d) infracţiunilor săvîrşite de directorul, adjuncţii şi angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie;
e) infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute de Codul penal.
Procurorul exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii, a
infracțiunilor de război, prevăzute la art.135-144 din Codul penal; infracţiunilor contra autorităților
publice și a securităţii de stat, prevăzute la art.337-347 Cod penal.
Organele de urmărire penală ale MAI efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care
nu este dată în competenţa altor organe sau este dată în competenţa lui prin ordonanţa procurorului.
Organele de urmărire penală ale Serviciului Vamal efectuează urmărirea penală în privinţa
infracţiunilor prevăzute de art.248. Contrabanda şi art.249. Eschivarea de la achitarea plăților vamale
Cod penal.
Organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie efectuează urmărirea penală în
privinţa infracţiunilor prevăzute: la art.243. Spălarea banilor; art.279. Activitatea de finanțare și
asigurare materială a actelor teroriste; art.324–335 (Infracțiuni săvîrșite de persoane cu funcție de
răspundere) Cod penal.

8.2. Procurorul şi organele de urmărire penală.

Conform art.51 Cod de procedură penală24 procurorul este persoana care, în limitele competenţei
sale, exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea penală.
În cadrul urmăririi penale, procurorul:
- porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu Codul de
procedură penală, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;
- exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuţiile organului de urmărire penală;
- conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de
organul de urmărire penală;
- controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind
infracţiunile;
- cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte
procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi persoanele identificate în cauzele
penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune
aceasta;
24
Codul de procedură penală Legea nr.122-XV din 14.03.2003
40
 - verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice
infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe
indici temeinici că a săvîrşit o infracţiune;
- asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;
- anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
- retrage motivat cauza penală de la ofiţerul de urmărire penală şi preia urmărirea penală sau
transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofiţer de urmărire
penală pe cauza dată;
- ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală;
- soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;
- decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia arestării preventive,
arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor
de transport;
- efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
- dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale
de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvîrşit infracţiuni;
- emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea
forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire penală;
- adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obţinerea autorizării arestării şi prelungirii
acesteia, liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, reţinerii, cercetării, predării,
percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a
învinuitului din funcţie, urmăririi fizice şi prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului,
controlului video şi audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio şi
video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în
instituţie medicală pentru efectuarea expertizei şi a altor acţiuni pentru care se cere autorizarea
judecătorului de instrucţie;
- poate asista la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;
    - solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală dacă
legea dispune participarea obligatorie a acestuia;
- restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;
- înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul
urmăririi penale;
- înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor persoane şi tragerea
lor la răspundere penală;
- încetează urmărirea penală, clasează cauza penală sau dispune scoaterea persoanei de sub
urmărire penală în cazurile prevăzute de lege;
- pune sub învinuire şi ascultă învinuitul;
- asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei în condiţiile prezentului
cod;
    - întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului, şi trimite cauza în
instanţa de judecată competentă;
- sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate specială de investigaţii
despre înlăturarea încălcării legii.
Plângerile privind acţiunile organelor de urmărire penală se adresează judecătorului de
instrucţiune, care le examinează în termen de cel mult 72 de ore de la primirea plângerii.

9. ORGANELE DE ASIGURARE A ORDINII PUBLICE

ŞI COMBATERE A CRIMINALITĂŢII

9.1. Ministerul Afacerilor Interne. Statutul, structura şi funcţiile de bază.

Ministerul Afacerilor Interne este organul central de specialitate al administraţiei publice, aflat în
subordinea Guvernului, care realizează politicile guvernamentale în domeniile de activitate, reieşind din
prevederile legislaţiei în vigoare. Ministerul este organizat şi îşi desfăşoară activitatea în baza
Constituţiei Republicii Moldova, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a legilor, a hotărîrilor

41
Parlamentului şi Guvernului, a altor acte normative, a tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte, precum şi în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea
şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.693 din
30.08.2017. Activitatea sa se desfăşoară în conformitate cu principiile legalităţii, eficacităţii, respectării
personalităţii, umanismului şi echităţii sociale, ierarhiei instituţionale, colaborării cu comunitatea,
cooperării interinstituţionale, asigurării transparenţei şi respectării normelor de deontologie
profesională.
Conducerea Ministerului este exercitată de către ministru, un secretar general de stat şi patru
secretari de stat, care deţin statut de funcţionari publici de conducere de nivel superior, numiţi în funcţie
pe criterii de profesionalism, în conformitate cu legislaţia.  Conducerea Ministerului și conducătorii
subdiviziunilor aparatului central, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru
deciziile luate şi pentru activitatea Ministerului.
În cadrul Ministerului se instituie un colegiu, compus din ministru (preşedintele colegiului),
secretarul general de stat, secretarii de stat, conducători ai subdiviziunilor interne ale aparatului central
al ministerului, precum şi conducători ai structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a
organului de specialitate şi alte persoane, dar componența totală nu poate depăşi 15 persoane. În
componenţa colegiului, la propunerea ministrului, pot fi incluşi şi reprezentanţi ai altor autorităţi publice
centrale, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Colegiul examinează în şedinţele sale chestiuni privind organizarea activităţii Ministerului în
vederea promovării politicii în domeniul de activitate gestionat, soluţionării problemelor stringente,
elaborării şi realizării pronosticurilor de perspectivă şi de scurtă durată, actele acestuia avînd caracter de
recomandare. De asemenea, colegiul discută chestiuni ce ţin de activitatea autorităţilor administrative
din subordinea Ministerului, examinează proiectele actelor normative, ia în dezbatere rapoartele şi dările
de seamă ale conducătorilor de subdiviziuni ale Ministerului şi ale autorităţilor administrative din
subordine.
Aparatul central al Ministerului are următoarea structură:
- Ministru
- Cabinetul ministrului (cu statut de secție)
- Secretar general de stat
- Secretari de stat
- Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor
- Direcția politici în domeniul ordinii și  securității publice
- Direcția politici de prevenire și combatere a criminalității
- Direcția cooperare internațională
- Direcția politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat
- Direcția politici în domeniul migrației și azilului
- Direcția politici în domeniul gestionării crizelor și situațiilor de urgență
- Direcția politici de personal și învățămînt
- Direcția politici în domeniul cetățeniei, evidenţei populaţiei, vehiculelor și conducătorilor de
vehicule
- Serviciul politici în domeniul rezervelor materiale de stat şi de mobilizare
- Serviciul probleme speciale
- Serviciul audit intern
- Direcţia management instituțional
- Secția juridică 
- Secția resurse umane 
- Secția financiar-administrativă 
- Secția management documente 
- Serviciul informare și comunicare cu mass-media

În subordinea Ministerului se află autorităţile administrative şi instituţiile după cum urmează:

Inspectoratul General al Poliţiei
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale 

42
 Departamentul trupelor de carabinieri 
Biroul migraţie şi azil
Serviciul tehnologii informaţionale
Serviciul protecţie internă şi anticorupţie
Serviciul dirijare operaţională şi inspectare
Academia „Ştefan cel Mare”
Serviciul medical
Clubul sportiv central „Dinamo”
Serviciul public cu statut de departament pe lîngă minister.
Serviciul public cu statut de direcţie generală pe lîngă minister
Notă: Inspectoratul General al Poliţiei, Biroul migraţie şi azil, Serviciul tehnologii informaţionale,
Serviciul protecţie internă şi anticorupţie, Serviciul dirijare operaţională şi inspectare, Academia „Ştefan
cel Mare”, Clubul sportiv central „Dinamo” dispun de funcții polițienești.

Potrivit Regulamentului, Ministerul î-și realizează funcţiile sale în următoarele domenii: 

1) ordinea şi securitatea publică;
2) managementul integrat al frontierei de stat;
3) combaterea criminalităţii organizate;
4) gestionarea fluxului migrațional, azilului și integrării străinilor;
5) prevenirea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă şi excepţionale, protecţia civilă,
apărarea împotriva incendiilor şi acordarea primului ajutor calificat;
6) asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi apărarea
proprietăţii publice şi private;
7) evidența populației și cetățeniei, evidenţa vehiculelor şi conducătorilor de vehicule;   
8) rezervele materiale de stat și de mobilizare;
9) managementul funcțiilor cu statut special din cadrul Ministerului.

Funcţiile de bază ale Ministerului sînt:

1) elaborarea analizelor, documentelor de politici, proiectelor de acte normative în domeniile de
competență, inclusiv a celor pentru asigurarea executării actelor normative şi decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova, după publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în colaborare
cu reprezentanți relevanți ai societății civile și comunității de afaceri;
2) colaborarea, în conformitate cu legislaţia naţională, cu instituţii de profil din străinătate în
domeniile de competență;   
3) monitorizarea calității politicilor publice și actelor normative în domeniile de activitate
specifice Ministerului, inclusiv în colaborare cu societatea civilă și sectorul privat;
4) realizarea actelor normative şi implementarea tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova
în domeniile de competență, întocmirea rapoartelor privind executarea acestora;
5) examinarea şi avizarea proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi ale
administraţiei publice şi remise spre examinare;
6) elaborarea planului anual de activitate, precum şi monitorizarea anuală a gradului de
implementare prin elaborarea şi publicarea rapoartelor respective;
7) organizarea sistemelor de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a bugetului în
cadrul Ministerului şi, după caz, în cadrul autorităţilor/instituţiilor bugetare din subordine; 
8) coordonarea şi monitorizarea activităţii autorităţilor administrative, a serviciilor publice
desconcentrate din subordine şi a instituţiilor publice în care Ministerul are calitatea de fondator; 
9) exercitarea altor funcţii specifice.
Pentru realizarea funcţiilor enumărate Ministerul dispune de un spectru larg de atribuţii, drepturi
şi obligaţiuni.

9.2. Inspectoratul General al Poliţiei.

Inspectoratul General al Poliţiei (în continuare Inspectoratul) activează în baza Constituţiei
Republicii Moldova, Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului 25, altor acte normative

25
Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului
43
în vigoare, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în conformitate cu
prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General al Poliţiei al
Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 24.04.2013 26.
Inspectoratul General reprezintă unitatea centrală de administrare şi control a Poliţiei, aflat în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care, în condiţiile legii, apără drepturile şi libertăţile
fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii
publice, prevenire, descoperire şi investigare a infracţiunilor şi contravenţiilor. Este persoană juridică cu
competenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Inspectoratul General îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu principiile legalităţii, respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării, controlului ierarhic
permanent, răspunderii personale şi profesionalismului, transparenţei, respectării secretului de stat şi al
altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a activităţii
Inspectoratului se efectuează din contul mijloacelor prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul
corespunzător şi din alte surse neinterzise de lege.
Misiunea Inspectoratului General constă în implementarea politicii de stat ce ţine de asigurarea
legalităţii, ordinii publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a proprietăţii
publice şi private. În vederea realizării misiunii sale, Are următoarele funcţii:
- asigură menţinerea, restabilirea ordinii şi securităţii publice, protecţia drepturilor şi a intereselor
legitime ale persoanei şi comunităţii;
- asigură prevenirea şi curmarea infracţiunilor şi contravenţiilor, respectarea legalităţii, ordinii şi
securităţii publice;
- asigură investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor, realizează urmărirea penală, asigură
înfăptuirea justiţiei;
- acordă asistenţă populaţiei şi autorităţilor administraţiei publice locale.
Inspectoratul General este condus de un şef numit de Guvern, pe un termen de 5 ani, la
propunerea ministrului afacerilor interne. Este asistat de un adjunct numit, la propunerea sa, prin ordinul
ministrului afacerilor interne. Şeful Inspectoratului General conduce, coordonează şi controlează
activitatea Inspectoratului şi subdiviziunilor subordonate acestuia, dispune de un larg spectru de
atribuţii, drepturi şi obligaţii.
Inspectoratul General include în structura sa:
    - organul central de administrare;
    - subdiviziunile specializate cu funcţii operaţionale şi de suport;
    - subdiviziunile teritoriale, corespunzător repartizării administrativ-teritoriale.
   
În calitate de unitate centrală de administrare şi control a Poliţiei, Inspectoratul General este
reprezentat prin aparatul acestuia, care are ca funcţii de bază consolidarea capaciţilor manageriale ale
subdiviziunilor Poliţiei prin monitorizarea respectării legislaţiei, implementării politicilor elaborate de
Minister şi controlul modului de aplicare a acestora de către toate structurile din subordine în domeniile
sale de responsabilitate, precum şi controlul modului de distribuire şi utilizare a resurselor
administrative, umane, financiare şi logistice.
În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice Poliţiei, la propunerea şefului Inspectoratului, prin
ordinul ministrului afacerilor interne, se înfiinţează subdiviziuni specializate cu funcţii operaţionale şi
cu funcţii de suport.
Subdiviziunile specializate reprezintă unităţi ale Poliţiei de competenţă teritorială generală,
subordonate Inspectoratului General, care pot crea servicii publice desconcentrate regional sau
repartizate administrativ-teritorial şi se instituie conform specificului unor sectoare şi direcţii concrete
de activitate. Şefii subdiviziunilor specializate sînt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordinul ministrului
afacerilor interne. Efectivul-limită al subdiviziunilor specializate se aprobă de Guvern la propunerea
ministrului afacerilor interne.
În cadrul subdiviziunilor specializate cu funcţii operaţionale activează:

26
Hotărîrea Guvernului nr.283 din 24.04.2013 "Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea
Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne”

44
 1) Inspectoratul naţional de investigaţii care este creat în scopul relevării, investigării şi
descoperirii infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi a celor cu o rezonanţă
socială sporită, urmăririi şi tragerii la răspundere penală a infractorilor deosebit de periculoşi,
organizării, desfăşurării şi dirijării activităţilor speciale de investigaţii şi curmării criminalităţii
organizate. Acesta coordonează activitatea tuturor subdiviziunilor poliţiei criminale subordonate
Inspectoratului General şi are o rază de acoperire pe întreg teritoriul Republicii Moldova;
2) Inspectoratul naţional de patrulare este creat în scopul asigurării şi menţinerii ordinii publice,
securităţii circulaţiei rutiere, reacţionării prompte şi operative la manifestările negative, prezenţei
masive şi evidente a Poliţiei în locuri publice şi de agrement, precum şi sporirii climatului de siguranţă
în societate. Inspectoratul naţional de patrulare coordonează activitatea tuturor serviciilor de patrulare
subordonate Inspectoratului. Raza de acoperire a Inspectoratului naţional de patrulare cuprinde
municipii, oraşe şi centre raionale al căror număr de populaţie depăşeşte 20 mii locuitori, precum şi
traseele naţionale;
3) Direcţia generală urmărire penală este creată cu scopul asigurării realizării funcţiilor
procesului penal, dirijării unice şi reglementării metodice în cadrul Poliţiei, prin prisma respectării
principiilor procesului penal, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Direcţia generală
urmărire penală reprezintă organul de urmărire penală instituit în cadrul Inspectoratului General şi
coordonează întregul proces de urmărire penală în cadrul subdiviziunilor specializate şi a celor
repartizate conform principiului administrativ-teritorial.
Din cadrul subdiviziunilor specializate cu funcţii de suport fac parte:
1) Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” care asigură, prin metode şi procedee
specifice, restabilirea ordinii publice, neutralizarea şi capturarea infractorilor deosebit de periculoşi,
protecţia persoanelor a căror viaţă este în pericol, eliberarea ostaticilor, respingerea atacurilor armate
sau în grup, căutarea şi reţinerea delicvenţilor evadaţi de sub arrest;
2) Centrul tehnico-criminalistic şi de expertize judiciare care are misiunea de asigurare imparţiala
a expertizelor tehnico-criminalistice în procesul investigării infracţiunilor şi de urmărire penală;
3) Serviciul achiziţii şi logistică care are misiunea de administrare şi dezvoltare a bunurilor
materiale, organizare a activităţilor în domeniul marketingului, realizarea achiziţiilor publice, crearea
condiţiilor optime de activitate, determinarea necesarului în conformitate cu normele stabilite;
4) Centrul cooperare poliţienească internaţională care este destinat asigurării schimbului
internaţional cu informaţii în scopul preîntîmpinării, curmării şi descoperirii fenomenelor criminale în
Republica Moldova;
5) Serviciul poliţiei judecătoreşti care asigură paza instanţelor judecătoreşti, securităţii
judecătorilor şi altor participanţi la proces, ordinea publică în sediile şi în instanţele de judecată,
aducerea în instanţa judecătorească a persoanelor care se eschivează să se prezinte, asistenţa
executorilor judecătoreşti în procesul îndeplinirii acţiunilor executorii;
6) Centrul chinologic care este destinat soluţionării sarcinilor privind prevenirea, curmarea
infracţiunilor, urmărirea şi reţinerea infractorilor, depistarea substanţelor şi mecanismelor explozive,
substanţelor narcotice, depistarea cadavrelor de provenienţă umană, acordarea asistenţei metodice şi
practice în domeniul chinologic subdiviziunilor Inspectoratului General.
În unitățile administrativ-teritoriale poliţia se organizează în subdiviziuni teritoriale şi îşi
desfăşoară activitatea în în baza regulamentelor, aprobate de şeful Inspectoratului General. În
municipiul Chişinău şi în Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se organizează şi funcţionează direcţii
de poliţie, conduse de şefi, asistaţi de cîte un adjunct. În municipii şi raioane se organizează şi
funcţionează inspectorate de poliţie, iar în sate (comune) – posturi de poliţie, subordinate sectoarelor de
poliţie.
Între subdiviziunile Inspectoratului General se stabilesc relaţii de subordonare şi relaţii de
colaborare. Relaţiile de subordonare reflectă transmiterea sarcinilor şi raportarea modului de realizare a
acestora pe poziţie ierarhică, iar relaţiile de colaborare se stabilesc în funcţie de sarcinile şi atribuţiile
stabilite de regulamentele interne.
Personalul Inspectoratului General se compune din: poliţişti, funcţionari publici, salariaţi civili şi
personal de deservire tehnică. Poliţiştii sînt funcţionari publici cu statut special. Raporturile de serviciu
ale poliţistului sînt prevăzute în Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, iar în
partea în care nu sînt reglementate de aceasta, se aplică prevederile Codului muncii. Raporturile de

45
serviciu ale funcţionarilor publici, ale salariaţilor civili şi ale personalului de deservire tehnică sînt
reglementate de Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public 27, de Codul muncii28
şi de alte acte normative. Statutul poliţistului, protecţia lor juridică şi socială sânt prevăzute de Legea cu
privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului.

9.3. Poliţia de Frontieră.

Poliţia de Frontieră este autoritate administrativă, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne,
care exercită atribuţiile şi implementează politica statului în domeniul managementului integrat al
frontierei de stat, al combaterii migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.
 Poliţia de Frontieră are următoarea structură:
a) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;   
b) subdiviziuni regionale ale Poliţiei de Frontieră;   
c) Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (denumit în continuare și Inspectorat) este o
autoritate publică din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care exercită conducerea, coordonarea
şi controlul activităţii subdiviziunilor din subordine în domeniul realizării politicii statului privind
managementul integrat al frontierei de stat, autorizării trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova,
combaterii criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale. În activitatea sa Inspectoratul se conduce
de Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Poliţia de Frontieră 29, Legea cu privire la
frontiera de stat30, de alte acte legislative, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele,
hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, ordinele ministrului afacerilor interne, de tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte, precum şi de prevederile Regulamentului Inspectoratului Poliţei de
Frontieră31. Principiile de bază ale activităţii Poliţiei de Frontieră sînt: legalitatea, imparţialitatea,
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, continuitatea, îmbinarea metodelor
publice şi secrete, îmbinarea metodelor de conducere unipersonale şi colegiale, descentralizarea,
cooperarea, transparenţa, răspunderea personală, profesionalismul.
Misiunea Inspectoratului şi subdiviziunilor acestuia constă în asigurarea securităţii statului pe
segmentul realizării şi menţinerii regimului frontierei de stat şi zonei de frontieră, implementarea
managementului integrat al frontierei de stat bazat pe analiza riscurilor şi ameninţărilor susceptibile să
compromită siguranţa frontierei de stat, precum şi în prevenirea şi combaterea, în limitele competenţei,
a criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale.

Inspectoratului are următoarele funcţii de bază:

- participă la elaborarea şi monitorizarea, precum şi asigură implementarea politicii statului în
domeniul managementului integrat al frontierei de stat;
- asigură conducerea nemijlocită şi controlul activităţii subdiviziunilor din subordine;
- asigură, în colaborare cu alte autorităţi ale administraţiei publice, securitatea frontierei de stat a
Republicii Moldova şi inviolabilitatea teritoriului Republicii Moldova;
- asigură reprezentarea intereselor Republicii Moldova la frontiera de stat;
- asigură securitatea statului şi ordinea publică prin prevenirea, contracararea, constatarea şi
investigarea, în limitele competenţei, a migraţiei ilegale, contrabandei, traficului de fiinţe umane,
traficului de arme şi muniţii, substanţe şi deşeuri radioactive, substanţe narcotice, psihotrope şi a
precursorilor, precum şi a trecerii frontierei de stat a persoanelor ce fac parte din organizaţiile sau
grupările teroriste;
- asigură facilitarea traficului internaţional de mărfuri, circulaţia persoanelor, precum şi
colaborarea transfrontalieră;
- asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor la frontiera de stat a Republicii
Moldova.

27
Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
28
Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003
29
Legea nr.283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră
30
Legea nr.215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat
31
Hotărârea Guvernului nr.434 din 19.06.2012 privind aprobarea Regulamentului Inspectoratului Poliţei de Frontieră
46
 Activitatea Inspectoratului se exercită planificat, în baza planului elaborat în conformitate cu
documentele de politici în domeniu şi în concordanţă cu atribuţiile stabilite de actele normative în
vigoare. Planificarea activităţii se aprobă anual de către ministrul afacerilor interne.
Direcţiile de bază ale activităţii subdiviziunilor poliţiei de frontieră sînt determinate de către şeful
Inspectoratului în conformitate cu funcţiile, atribuţiile şi drepturile prevăzute de Regulament şi actele
normative în vigoare care reglementează activitatea Poliţiei de Frontieră.
Stuctura organizatorică a Inspectoratului este formată din:
Conducerea Inspectoratului
Direcţia generală control al frontierei
Direcţia generală management operaţional
Direcţia generală resurse umane
Direcţia urmărire penală
Direcţia investigaţii speciale
Direcţia juridică şi practică contravenţională
Direcţia analiza riscurilor
Direcţia expertiză a documentelor
Direcţia inspecţie efectiv
Direcţia politici şi proiecte de asistenţă
Direcţia cooperare internaţională
Direcţia management logistic şi achiziţii
Direcţia economie şi finanţe
Secretariat (cu statut de direcţie)
Secţia audit intern
Secţia relaţii publice
În subordenea Inspectoratului se află următoarele subdiviziuni:
Direcţia regională Nord
Direcţia regională Vest
Direcţia regională Sud
Direcţia regională Est
Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău
Centrul de aprovizionare tehnico-materială şi întreţinere a imobilelor
Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este condus de şef, numit în funcţie şi eliberat din
funcţie de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne. El este asistat de doi şefi adjuncţi numiţi
în funcţie şi eliberaţi din funcţie de ministrul afacerilor interne, la propunerea şefului Inspectoratului.
Subdiviziunile interioare ale Inspectoratului au competenţe şi îşi exercită activitatea în conformitate cu
atribuţiile stabilite prin regulamentele interne aprobate de către şeful acestuia. Sarcinile curente sînt
repartizate spre executare, de către şeful Inspectoratului sau şeful adjunct responsabil de domeniul
respectiv, în funcţie de competenţele stabilite pentru subdiviziunile interioare respective.
Şeful Inspectoratului, în limitele competenţei, reprezintă Poliția de Frontieră în relaţiile cu
autorităţile administraţiei publice, societatea civilă, persoanele fizice şi juridice, organizaţiile
internaţionale, precum şi autorităţile similare din alte ţări.
Personalul Poliţiei de Frontieră se constituie din poliţişti de frontieră, funcţionari publici, salariaţi
civili şi personal de deservire tehnică. Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi raporturile de
muncă ale salariaţilor civili şi ale personalului de deservire tehnică sînt reglementate, respectiv, de
legislaţia cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, de Codul muncii şi de alte acte
normative. Protecţia juridică şi socială a poliţiştilor de frontieră este prevăzută de Legea cu privire la
activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului.

9.4. Organizarea şi funcţionarea trupelor de carabinieri (trupele interne).

Organizarea şi funcţionarea trupelor de carabinieri este prevăzută de Legea cu privire la trupele de
carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne32, conform căreia acestea sînt destinate
32
Legea nr.806 din 12.12.1991 cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor
Interne.
47
să asigure, împreună cu poliţia sau independent, ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii, sînt parte
componentă a Forţelor Armate şi participă la acţiunile de apărare a ţării, în condiţiile legii.
Trupele de carabinieri fac parte din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne,
fiind constituite într-un Departament care sub autoritatea şi controlul său îşi exercită funcţiile pe întreg
teritoriul republicii. Ministerul Afacerilor Interne poartă întrega răspundere pentru conducerea lor,
pentru organizarea executării misiunilor, pregătirea efectivului, pentru respectarea disciplinei militare şi
ordinii interioare, pentru asigurarea materială, tehnică, financiară şi medicală a unităţilor. Întreaga
activitate a trupelor de carabinieri este depolitizată şi se desfăşoară exclusiv pe baza şi în executarea
legii.
Trupele de carabinieri au următoarele sarcini:
- asigură potrivit legii, împreună cu poliţia realizarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept,
apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi intereselor legitime ale cetăţenilor;
- sprijină organele de poliţie sau activează independent în menţinerea ordinii publice şi în
combaterea criminalităţii;
- asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită;
- participă la asigurarea regimului juridic stabilit pentru durata stării de urgenţă, de asediu şi de
război;
- participă la lichidarea consecinţelor avariilor sau ale situaţiilor excepţionale cu caracter natural,
tehnogen ori ecologic.   
Trupele de carabinieri îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor legalităţii, conducerii
centralizate şi unice, echităţii sociale, umanităţii şi respectării drepturilor persoanei. În structura lor sînt
organizate pe principii militare: Comandamentul trupelor, brigăzi (regimente) şi batalioane teritoriale.   
Unităţile trupelor de carabinieri, în funcţie de misiunile lor, pot fi: mobil-operative, de pază la obiecte
de importanţă deosebită, de pază la transporturi speciale, de patrulare şi santinelă.
       Structura şi efectivul trupelor de carabinieri se aprobă de Preşedintele Republicii Moldova, iar
statele de organizare ale unităţilor şi subunităţilor se aprobă de către ministrul afacerilor interne.
Conducerea trupelor de carabinieri o exercită vice-ministrul afacerilor interne - comandant al
Departamentului Trupelor de Carabinieri, prin intermediul comandanţilor de unităţi.
În conformitate cu legea trupele de carabinieri au următoarele atribuţii:
a) efectuează servicii de patrulare şi santinelă şi de menţinere a ordinii publice în raza teritorială
de competenţă;
b) desfăşoară împreună cu organele de poliţie, o activitate de prevenire a faptelor antisociale,
conform ordinelor ministerului afacerilor interne;
c) participă la menţinerea ordinii publice în timpul acţiunilor social-politice cu caracter de masă,
sportive şi de altă natură;
    d) asigură paza şi apărarea unor obiecte de stat de importanţă deosebită şi a transporturilor
speciale conform listei stabilite de Guvern;   
e) păzesc depozitele unităţilor lor militare şi depozitele Direcţiei pentru Aprovizionarea Tehnico-
Materială şi Militară a Ministerului Afacerilor Interne;
    g) participă la asigurarea regimului juridic al stării de urgenţă, de asediu sau de război;
h) colaborează cu organele de poliţie la curmarea încălcărilor ordinii publice, dacă acesta au un
caracter de masă, prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea corporală a cetăţenilor, dezorganizează
activitatea social-economică sau sînt orientate împotriva avutului proprietarului;
j) participă la restabilirea ordinii în caz de nesupunere în grup şi de tulburări în masă ale arestaţilor
şi deţinuţilor;
i) caută în comun cu alte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, persoanele arestate sau
condamnate care au evadat de sub pază; caută şi reţin persoanele care au pătruns în incinta obiectivelor
păzite;
    k) participă la stingerea incendiilor, la lichidarea consecinţelor avariilor sau ale situaţiilor
excepţionale cu caracter natural, tehnogen ori ecologic în localităţi şi la obiectivele păzite;
     l) păzesc şi apără localuri ale misiunilor diplomatice, reprezentanţelor consulare sau ale altor
reprezentanţe ale statelor străine;

48
 m) participă, împreună cu alte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, la prevenirea,
neutralizarea şi la curmarea acţiunilor elementelor teroriste şi de diverisiune;
n) la declararea stării de asediu sau de război, în cooperare cu armata naţională şi trupele de
grăniceri, participă, sub conducerea Statului Major General al Forţelor Armate, la operaţii (acţiuni) de
apărare a ţării, în special la prevenirea acţiunilor îndreptate împotriva independenţei şi integrităţii
Republicii Moldova, la paza căilor de comunicaţie, la evacuarea populaţiei din zonele supuse atacurilor,
la lupta împotriva grupurilor de cercetare-diversiune etc.
o) la declararea stării de asediu sau de război, în cooperare cu armata naţională, participă, sub
conducerea Statului Major General al Forţelor Armate, la operaţii (acţiuni) de apărare a ţării, în special
la prevenirea acţiunilor îndreptate împotriva independenţei şi integrităţii Republicii Moldova, la paza
căilor de comunicaţie, la evacuarea populaţiei din zonele supuse atacurilor, la lupta împotriva grupurilor
de cercetare-diversiune etc.
Militarii trupelor de carabinieri au dreptul să deţină, să poarte şi să folosească mijloace speciale şi
arme de foc la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi la apărare individuală. Realizarea drepturilor şi
intereselor legitime ale militarilor trupelor de carabinieri şi ale membrilor familiilor acestora se asigură
de către Guvern, de autorităţile administraţiei publice locale, de conducătorii de întreprinderi, instituţii
şi organizaţii, de comandamentul trupelor de carabinieri.
Persoana, onarea şi demnitatea militarului trupelor de carabinieri sînt ocrotite de lege. Insultarea,
opunerea de rezistenţă, ameninţarea, actul de violenţă sau atentarea la viaţa lui, precum şi alte acţiuni
ce-l împedică să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, atrag după sine responsabilitatea stabilită de
lege.

9.5. Persomnalul Poliţiei şi statutul poliţistului.

Personalul Poliţiei se constituie din poliţişti, funcţionari publici, salariaţi civili şi personal de
deservire tehnică. În limitele competenţelor stabilite de legislaţie, poliţistul este învestit cu împuterniciri
pe timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, prevăzute de lege.
Poliţistul este funcţionar public cu statut special. Subdiviziunile subordonate Ministerului
Afacerilor Interne, în cadrul cărora se instituie funcţii poliţieneşti, sînt specificate în Regulamentul
Ministerului Afacerilor Interne, aprobat de Guvern. Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici,
ale salariaţilor civili şi ale personalului de deservire tehnică sînt reglementate, respectiv, de legislaţia cu
privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, de Codul muncii şi de alte acte normative.
În funcţiile publice cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne poate fi angajată
orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, sex, religie sau origine socială, care întruneşte
cumulativ următoarele cerinţe:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaşte limba de stat; 
c) a atins vîrsta de 18 ani; 
d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform deciziei Comisiei
medicale a Ministerului Afacerilor Interne; 
e) are studiile necesare pentru funcţia în care urmează să fie angajată;
f) nu are antecedente penale;
g) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la
rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7
alin. (2) lit. a) din Legea privind evaluarea integrităţii instituţionale33;
h) nu are calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal; 
i) are o reputaţie ireproşabilă; 
j) nu a fost concediată dintr-o funcţie publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de
serviciu;
k) nu este membru al unui partid politic, al unei organizaţii social-politice sau al unei organizaţii
interzise de lege;
l) corespunde cerinţelor speciale prevăzute de legislaţie;
m) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act
de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
33
Legea nr. 325 din 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale
49
 Ocuparea funcţiilor publice cu statut special vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne se realizează prin:
- concurs;
- promovare;
- transfer;
- detaşare;
- asigurarea interimatului funcţiei.
 Procedurile de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor publice se aprobă de către
Guvern. În funcţiile publice cu statut special sînt angajaţi, de regulă, absolvenţi ai instituţiilor de
învăţămînt ale Ministerului Afacerilor Interne sau ai altor instituţii de învăţămînt care pregătesc
personal pentru Ministerul Afacerilor Interne. Ofiţerii pot fi recrutaţi şi din sursă internă, dintre
subofiţerii care deţin studii în specialităţi corespunzătoare cerinţelor din fişa postului. Acoperirea
deficitului de funcţionari publici cu statut special se poate face prin angajarea de personal din sursă
externă, în numărul şi pentru specialităţile aprobate de către angajatori, în cazul în care nu există
posibilitatea formării de personal în instituţiile de învăţămînt ale Ministerului Afacerilor Interne.
Candidatul care a promovat concursul poate fi numit în funcţie numai după exprimarea în formă
scrisă a acordului său privind:
a) testarea integrităţii sale profesionale şi monitorizarea stilului său de viaţă;
b) testarea periodică a aptitudinilor sale psihologice necesare pentru exercitarea atribuţiilor;
c) testarea sa în timpul efectuării controlului periodic ori selectiv al activităţii de serviciu în
conformitate cu prevederile Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat
(poligraf)34;
d) prelucrarea datelor sale cu caracter personal în condiţiile legii.
La angajare, funcţionarul public cu statut special este supus înregistrării dactiloscopice de stat
obligatorii în conformitate cu legislaţia în vigoare, ia cunoştinţă, contra semnătură, de normele
deontologice aplicabile, de restricţiile şi interdicţiile stabilite prin lege.
Angajarea în funcţia publică cu statut special se efectuează prin ordin de numire în funcţie, emis
de angajator sau de persoana împuternicită de către acesta. Persoanele supuse serviciului militar,
angajate în funcţii publice cu statut special, se radiază din evidenţa militară şi se trec în evidenţa
specială a Ministerului Afacerilor Interne pe durata îndeplinirii serviciului.
Potrivit Legii privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne35 funcţionarii publici cu statut special se încadrează în două categorii, definite în raport cu
gradele speciale, complexitatea și natura sarcinilor şi cu nivelul de studii necesar, şi anume: corpul de
ofiţeri şi corpul de subofiţeri.
Gradele speciale aferente corpului de ofiţeri şi termenele de aflare în gradele respective sînt
următoarele:
a) inspector – 2 ani; 
b) inspector superior – 3 ani;
c) inspector principal – 3 ani;
d) comisar – 4 ani;
e) comisar principal – 5 ani;
f) comisar-şef;
g) chestor;
h) chestor-şef;
i) chestor general.
Gradele speciale aferente corpului de subofiţeri şi termenele de aflare în gradele respective sînt:
a) agent – 1 an;
b) agent superior – 2 ani;
c) agent principal – 3 ani; 
d) agent-şef adjunct – 4 ani; 
e) agent-şef – 5 ani; 
f) agent-şef principal.

34
Legii nr. 269-XVI din 12 decembrie 2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf)
35
Legea nr.288 din 16.12.2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne
50
 Funcţionarului public cu statut special i se pot conferi, în ordine succesivă, următoarele categorii
de calificare: 
- specialist de categoria II;
- specialist de categoria I;
- specialist de categoria superioară „Maestru”.
Categoriile de calificare se conferă în baza calificativelor obţinute la evaluarea anuală a
performanţelor profesionale.
În exerciţiul funcţiunii, funcţionarul public cu statut special se supune doar legii şi execută
indicaţiile legale ale superiorilor. Nicio persoană, în afara cadrului de relaţii ierarhice şi competenţe
legale, nu are dreptul să intervină în activitatea profesională a funcţionarului public cu statut special. 
Funcţionarul public cu statut special este persoană inviolabilă. Împiedicarea îndeplinirii
obligaţiilor sale de serviciu, atingerea onoarei şi demnităţii sale, opunerea de rezistenţă, ameninţarea,
aplicarea violenţei, atentatul la viaţa, la sănătatea, la bunurile sale ori ale membrilor săi de familie atrag
răspunderea prevăzută de lege. Cerinţele legitime ale funcţionarului public cu statut special sînt
executorii special, iar acţiunile întreprinse de acesta sînt considerate legitime atîta timp cît organul sau
persoana cu funcţie de răspundere învestită cu exercitarea controlului activităţii sale şi legalității
acesteia nu stabilește contrariul.
Funcţionarul public cu statut special care încalcă cu vinovăţie competenţele legale şi atribuţiile de
serviciu ce îi revin este tras la răspundere disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în funcție de
gravitatea situaţiei. Nu poate fi tras la răspundere în cazul în care provoacă daune sau vătămări unor
persoane ca efect al îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu ori în situaţia de intervenţie justificată, în
limitele legii, pentru protecţia intereselor statului, a persoanelor, pentru salvarea de vieţi omeneşti,
bunuri sau valori.
Funcţionarul public cu statut special beneficiază de protecţie faţă de pericolele la care este expus
ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Dacă împotriva funcţionarului
public cu statut special este pornită o urmărire penală sau o altă acţiune în justiţie în legătură cu
îndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu, inclusiv după eliberarea din serviciu, Ministerul Afacerilor
Interne îi acordă asistenţă juridică în modul stabilit de minister. 
Funcţionarul public cu statut special se află sub protecţia statului şi a legii. Persoana, onoarea,
demnitatea şi reputaţia profesională ale acestuia sînt ocrotite prin lege. El şi membrii familiei sale au
dreptul la protecţie din partea statului împotriva ameninţărilor şi violenţelor la care sînt sau ar putea fi
supuşi ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Prejudiciul material
cauzat funcţionarului public cu statut special sau membrilor familiei sale, legat de activitatea sa
profesională, se repară din bugetul din care acesta este salarizat, urmînd să fie recuperat în mod regresiv
din contul celui vinovat, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. În caz de apariție a
dizabilității funcţionarului public cu statut special în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu
sau după încetarea serviciului în Ministerul Afacerilor Interne, însă ca urmare a unei afecţiuni din
perioada serviciului, dacă lipseşte temeiul pentru primirea pensiei de vechime în muncă, pînă la
restabilirea capacităţii de muncă acestuia i se plăteşte o compensaţie lunară raportată la salariul lunar
conform ultimei funcţii deţinute, avînd următoarele valori: 
a) 100% – pentru dizabilitate severă; 
b) 80% – pentru dizabilitate accentuată; 
c) 60% – pentru dizabilitate medie.
Raporturile de serviciu apar odată cu încheierea contractului individual de muncă, confirmat prin
actul administrativ de numire în funcţie. După care, în termen de cel mult o lună, funcţionarului public
cu statut special depune jurămîntul solemn. Pentru poliţişti se stabileşte durata săptămînii de muncă de
40 de ore. Funcţionarii publici cu statut special au dreptul la concediu de odihnă anual plătit, concediu
de odihnă anual suplimentar şi concediu neplătit, precum şi la concedii sociale, prevăzute de legislaţia
în vigoare. Ei beneficiază de asistenţă medicală şi tratament (ambulatoriu şi staţionar) gratuit în orice
instituţie medico-sanitară a Ministerului Afacerilor Interne. Dacă asistenţa medicală nu poate fi acordată
în instituţiile medico-sanitare ale Ministerului Afacerilor Interne, aceasta se acordă în altă instituţie
medico-sanitară publică, cu rambursarea cheltuielilor suportate din contul mijloacelor prevăzute în
bugetul instituţiilor medico-sanitare ale Ministerului Afacerilor Interne, în modul şi în condiţiile
stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne. Funcţionarii publiici cu statut special şi membrii

51
familiei lor au dreptul la protecţie din partea statului împotriva ameninţărilor şi violenţelor la care sînt
sau ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu aceasta.
Funcţionarii publiici cu statut special se pot afla în serviciu pînă la atingerea următoarelor limite
de vîrstă: 50 de ani – pentru subofiţeri și 55 de ani – pentru ofiţeri.

10. CENTRUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE

10.1. Evoluția, rolul și principiile de activitate a Centului Național Anticorupție.

În conformitate cu Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei36 în Republica Moldova a fost înfiinţat un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat în
contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale, precum şi a corupţiei - Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). Crearea  unei  structuri  de  stat  eficiente, cu
competențe speciale în combaterea  infracţiunilor  economice și a corupţiei în Republica  Moldova, a
fost determinată de tendințele integraţioniste ale statului nostru și necesitatea concordării sistemului
național anticorupție la standardele europene.
Odată cu adoptarea Legii, a fost creată instituţia menționată cu un sistem complex de descoperire a
infracţiunilor economice, începând cu obţinerea si documentarea informaţiilor operative, efectuarea
actului de revizie si control, intentarea dosarului penal, urmărirea penala si transmiterea dosarului in
instanţa de judecata. În cadrul Centrului a fuzionat Departamentul Control Financiar si Revizie al
Ministerului Finanţelor; Direcţia anticorupţie a Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate
si Corupţiei, Direcţia politiei economico-financiare a Inspectoratului General de Politie al Ministerului
Afacerilor Interne, precum și Garda Financiară, subordonată anterior Inspectoratului Fiscal Principal de
Stat.
Avînd în vedere că corupţia este un fenomen antisocial complicat, sa asigurat ca instituția
anticorupție să dispună de toate pârghiile de contracarare a acestui flagel. Sub influenţa intensificării
riscurilor înregistrate la nivel naţional şi internaţional, multe state au decis să adopte strategii de
prevenire şi combatere a corupţiei. Astfel, CCCEC a constituit un  imperativ al timpului și activitatea
acestuia a fost direcționată în preîntîmpinarea, descoperirea, cercetarea, eliminarea contravenţiilor şi
infracţiunilor economico-financiare şi fiscale; combaterea corupţiei şi protecţionismului; contracararea
legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi în mod ilicit; efectuarea expertizei anticorupţie a
proiectelor de acte legislative ale Parlamentului şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului, în
vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei.
La 13.12.2002 a avut loc prima reorganizare a Centrului prin crearea unor subdiviziuni teritoriale
amplasate în oraşele Chişinău, Bălţi, Edineţ, Soroca, Ungheni, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Cahul şi
Comrat. Această structură a fost funcţională pînă la 13 mai 2004, cînd a avut loc o reorganizare a
Centrului, cu reducerea unor subdiviziuni, ca rezultat fiind lichidate 8 direcţii generale teritoriale.
Astfel, din cele 9 subdiviziuni teritoriale au rămas în componenţa Centrului numai două: Direcţia
generală teritorială Bălţi şi Direcţia generală teritorială Cahul.
Pe parcursul celor 10 ani de existenţă, CCCEC a trecut prin 9 procese de reformare şi reorganizare
structurală, de 3 ori i-au fost modificate competenţele procesuale şi s-au schimbat 5 directori. De-a
lungul activităţii sale, prin rapoartele instituţiilor internaţionale, în special a celor europene, au fost date
recomandări privind consolidarea independenţei instituției. Odată cu adoptarea Legii privind
modificarea şi completarea unor acte legislative din 25 mai 2012 37, problema reglementării juridice a
independenţei reale a CCCEC a fodt soluționată. Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei a fost redenumită în Legea cu privire la Centru Național Anticorupție.
Au fost întroduse modificări importante prin care CCCEC a devenit Centrul Național Anticorupție (în
continuare - Centru) căruia i sa dat un statut de instituție independentă, supus doar legii. Dispozițiile
Legii menționate prevăd că Centrul este un organ specializat în prevenirea şi combaterea corupţiei, a
actelor conexe corupţiei şi a faptelor de comportament corupţional. Este persoană juridică de drept
public, finanţat integral din bugetul de stat, dispune de conturi trezoreriale, de ştampilă cu imaginea
Stemei de Stat a Republicii Moldova şi de alte atribute necesare. Centrul este considerat organ apolitic,

36
Legea nr.1104-XV din 6 iunie 2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
37
Legii nr.120 din 25 mai 2012 privind modificarea şi completarea unor acte legislative
52
nu acordă asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic, dispune de independenţă organizaţională,
funcţională şi operaţională în condiţiile stabilite de lege.
Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire
la Centrul Național Anticorupţie, alte acte normative, precum şi tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Centrul îşi desfăşoară activitatea pe principiile:
- legalităţii;
- independenţei;
- imparţialităţii;
- aplicării prioritare a metodelor de prevenire a corupţiei faţă de cele de combatere;   
- respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- oportunităţii;
- îmbinării metodelor şi mijloacelor publice şi secrete de activitate;
- îmbinării conducerii unipersonale şi colegiale;
- colaborării cu alte autorităţi publice, cu organizaţii obşteşti şi cu cetăţeni.
Competenţa Centrului ţine de prevenirea corupţiei şi de combaterea infracţiunilor de corupţie,
infracţiunilor conexe acestora, infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.
Lupta anticorupţie este antrenată în mai multe domenii, în special în cel social, economic, politic
şi altele. Implementarea de către Guvernul Republicii Moldova a Strategiei naţionale anticorupţie a fost
apreciată de către Uniunea Europeană ca fiind una dintre priorităţile integrative, ceea ce înseamnă că
asocierea statului nostru cu Uniunea Europeană este dependentă și de rezultatul activităților Centrului. 
Importanţa mişcării anticorupţionale se reflectă prin dimensiunile sale:
- umanitară, deoarece corupţia înăbuşă şi distorsionează dezvoltarea;
- democratică, deoarece corupţia constituie o barieră în făurirea democraţiei;
- etică, deoarece corupţia împiedică dezvoltarea integrităţii societăţii;
- practică, deoarece corupţia ruinează relaţiile de piaţă şi privează societatea de potenţiale
beneficii.
Conducându-se de principiile legalitatății, oportunitatății, credibilității prin integritate,
profesionalism şi comunicare, Centrul a demonstrat unele performanțe în combaterea infracțiunelor de
ordin economic și a corupției. Fiind exponentul principal în lupta anticorupţie, Centrul, ca succesor de
drept al CCCEC, urmează să devină şi un promotor al reformelor instituţionale care survin pentru a
asigura în continuare aplicarea politicilor anticorupţie, a măsurilor punitive şi a celor preventive.
Devenind o instituţie cu adevărat independentă şi depolitizată, cu o eficienţă sporită şi rezultate cu
impact vizibil, Centrul va determina creşterea încrederii populaţiei în organele de menținere a ordinei de
drept de drept, în activitățile anticorupţie întreprinse de acestea.

10.2. Structura, atribuțiile și modul de organizare a activităților CNA.

Potrivit legislației Centrul Naţional Anticorupţie reprezintă un organ unitar centralizat, constituit
din aparat central şi subdiviziuni teritoriale. Structura, numărul şi reşedinţa subdiviziunilor teritoriale,
raza lor de activitate se aprobă de Guvern, la propunerea directorului Centrului.
Prin Hotărîrea Parlamentului privind aprobarea structurii şi efectivului-limită ale Centrului
Naţional Anticorupţie 38 este stabilită structura aparatului central a Centrului care este formată din:
Conducerea (director, doi directori adjuncţi)
1. Direcţia generală prevenirea corupţiei
2. Direcţia generală combaterea corupţiei
3. Direcţia generală urmărire penală
4. Direcţia generală securitate şi resurse umane
5. Direcţia generală asigurare operativă
6. Direcţia generală analitică
7. Direcţia economico-financiară şi administrare
8. Serviciul prevenire şi combatere a spălării banilor (cu statut de direcţie)

38
Hotărîrea Parlamentului privind aprobarea structurii şi efectivului-limită ale Centrului Naţional Anticorupţie nr.34
din 11.03.2016
53
 10. Secţia secretariat şi arhivă
11. Serviciul juridic
12. Serviciul relaţii publice
13. Serviciul e-Transformare
14. Serviciul audit intern
În cadrul Centrului Naţional Anticorupţi au fost instituite 3 subdiviziuni teritoriale:
1. Direcția generală teritorială "Centru", cu sediul în municipiul Chişinău, deserveşte raioanele
Străşeni, Ialoveni, Anenii Noi, Dubăsari, Teleneşti, Căuşeni, Ştefan Vodă, Hînceşti, Nisporeni,
Ungheni, Călăraşi, Orhei, Criuleni şi municipiul Chişinău.
2. Direcţia generală teritorială "Nord", cu sediul în municipiul Bălţi, deserveşte raioanele
Briceni, Ocniţa, Edineţ, Donduşeni, Soroca, Drochia, Rîşcani, Glodeni, Floreşti, Făleşti, Sîngerei,
Şoldăneşti, Rezina şi municipiul Bălţi.
3. Direcţia generală teritorială "Sud", cu sediul în oraşul Cahul, deserveşte raioanele Taraclia,
Cahul, Cantemir, Basarabeasca, Leova, Cimişlia şi UTA Găgăuzia.
Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție prevede că instituția dispune de următoarele
atribuţii:
1) preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor economico-
financiare şi fiscale;
2) prevenirea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor de corupţie şi a
celor conexe corupţiei, precum şi a faptelor de comportament corupţional;   
3) contracararea  corupţiei şi protecţionismului;
4) prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;
5) prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în condiţiile Legii nr. 190-
XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;
6) efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte
normative ale Guvernului în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a
corupţiei. 
7) efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte
normative ale Guvernului, precum şi a altor iniţiative legislative prezentate în Parlament, în vederea
corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei.    
8) asigurarea desfăşurării evaluării riscurilor de corupţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice prin instruire şi consultare, monitorizare şi analiză a datelor referitoare la evaluarea riscurilor de
corupţie, precum şi coordonarea elaborării şi executării planurilor de  integritate.
Atribuţiile Centrului sînt exhaustive şi nu pot fi modificate sau completate decît prin lege.
În executarea atribuţiilor menționate, Centrul este obligat:
a) să activeze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu şi cu alte acte
normative;
b) să întreprindă acţiuni operative de investigaţii în conformitate cu  legislaţia;   
c) să întreprindă acţiuni de preîntîmpinare, depistare şi contracarare a corupţiei şi a
protecţionismului, inclusiv prin efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a
proiectelor de acte normative ale Guvernului, cu respectarea principiilor, criteriilor şi procedurii de
efectuare a acesteia;
d) să întreprindă acţiuni de prevenire şi combatere a corupţiei, a actelor conexe corupţiei şi a
faptelor de comportament corupţional, date în competenţa sa, inclusiv prin efectuarea expertizei
anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului, precum şi
a altor iniţiative legislative prezentate în Parlament, cu respectarea principiilor, criteriilor şi procedurii
de efectuare a acesteia;
e) să efectueze urmărire penală în cazul infracţiunilor a căror contracarare ţine de competenţa sa;
g) să efectueze proceduri în cazul contravenţiilor administrative, atribuite competenţei sale;
h) să întreprindă acţiuni în vederea reparării prejudiciilor cauzate statului prin infracţiuni a căror
contracarare ţine de competenţa sa;
i) să primească şi să înregistreze declaraţii, comunicări, sesizări şi alte informaţii
privind  infracţiunile, să le verifice în conformitate cu legislaţia;
g) să asigure securitatea activităţii şi protecţia angajaţilor săi în executarea obligaţiilor de serviciu;

54
 j) să întreprindă, în limitele competenţei, acţiuni de prevenire şi combatere a spălării banilor şi
finanţării terorismului;
k) să întreprindă acţiuni de asigurare a integrităţii bunurilor fără stăpîn, depistate de organele sale,
pînă la transmiterea lor în posesiune organului de resort;
l) să asigure pregătirea, reciclarea şi perfecţionarea cadrelor;
m) să ţină, în conformitate cu legislaţia, evidenţa persoanelor supuse serviciului militar care sînt în
serviciul Centrului în calitate de colaboratori;
n) să asigure protecţia şi păstrarea informaţiei care constituie secret de stat, bancar şi comercial,
precum şi a altor secrete apărate prin lege, care au devenit cunoscute în executarea atribuţiilor. Această
informaţie poate fi prezentată altor autorităţi publice în condiţiile legii.
o) să prezinte anual Parlamentului şi Guvernului, pînă la data de 31 martie, raportul privind
desfăşurarea activităţii sale. Raportul anual se publică pe pagina web a Centrului cu o lună înainte de a
fi transmis Parlamentului şi Guvernului.  În caz de necesitate, Parlamentul sau Guvernul poate cere
prezentarea unor rapoarte suplimentare privind activitatea Centrului.
Centrul Național Anticorupție este condus de un director. Directorul Centrului (denumit în
continuare director) este numit în funcţie de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un
mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv. Funcţia de director este
incompatibilă cu orice altă activitate remunerată. Candidatul la funcţia de director este selectat pe bază
de concurs organizat de Comisia juridică, numuri şi imunităţi a Parlamentului. Candidatul la funcţia de
director trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova şi este domiciliat pe teritoriul ei;
- are capacitate deplină de exerciţiu; 
- are studii superioare juridice;
- are o vechime în muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani;
- se bucură de o reputaţie ireproşabilă;
- nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic;
- nu are antecedente penale;
- cunoaşte limba de stat;
- este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor.
La data numirii în funcţie, directorul depune jurământul în faţa Parlamentului.   
Directorul este inamovibil pe perioada exercitării mandatului. Mandatul directorului încetează în
caz de:
a) demisie;
b) incompatibilitate;
c) pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova;
d) imposibilitate a exercitării mai mult de 2 luni consecutiv a atribuţiilor ce îi revin în legătură cu
starea sănătăţii, constatată prin examen medical;
e) atingere a plafonului de vîrstă;
f) pronunţarea unei sentinţe definitive de condamnare;
g) nedepunere a declaraţiei de interese personale şi a declaraţiei de venituri şi proprietăţi în modul
şi în termenele prevăzute de lege;
h) emitere/adoptare a unui act administrativ sau încheiere a unui act juridic cu încălcarea
dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv;
i) deces;
j) revocare.
Temeiurile expuse mai sus, cu excepția p.j), se constată în şedinţa plenară a Parlamentului, în baza
raportului Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, prin adoptarea unei hotărîri prin care se ia act de
apariţia cauzei ce determină încetarea mandatului. Revocarea din funcţie a directorului ca urmare  a
necorespunderii cu cerinţele de numire în funcţie sau obţinerii unui rezultat negativ la testarea
integrităţii profesionale, în condiţiile prevăzute de Lege, se adoptă de Parlament cu votul majorităţii
depu taţilor aleşi, la iniţiativa a cel puţin 15 deputaţi.
În exercitarea atribuţiilor sale, directorul este asistat de doi adjuncţi, numiţi în funcţie de
Parlament la propunerea directorului.Revocarea din funcţie a directorului adjunct se adoptă de
Parlament la iniţiativa directorului.

55
 Conducerea colegială a Centrului este exercitată de către Colegiul Centrului. Din componenţa
Colegiului Centrului fac parte: directorul, adjuncţii lui, şefii subdiviziunilor Centrului (cu statut de
direcţie), procurorul anticorupţie, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, un reprezentant al
comisiei parlamentare de profil care este şi reprezentant al fracţiunii de opoziţie, un reprezentant
desemnat de Guvern, un reprezentant al sindicatului Centrului, un reprezentant al societăţii civile
selectat prin concurs public de către comisia parlamentară de profil, un reprezentant al Consiliului
Civil. Colegiul Centrului se întruneşte trimestrial în şedinţe ordinare sau, după caz, în şedinţe
extraordinare, care pot fi convocate la propunerea membrilor săi.
În exercițiul funcțiilor sale Colegiului Centrului dispune de următoarele atribuţii:
a) aprobă Regulamentul de activitate  al Colegiului Centrului, avizat de Comisia juridică, numiri şi
imunităţi şi de comisia de profil;
b) aprobă politicile de dezvoltare strategică a Centrului;
c) aprobă indicatorii de performanţă în activitatea Centrului;
d) aprobă planurile de activitate şi aprecierea periodică a rezultatelor  activităţii Centrului;
e) emite avizul asupra raportului de activitate a Centrului, care se anexează la raport;
f) aprobă Regulamentul de activitate al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din
cadrul  Centrului, avizat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi şi de comisia de profil;
g) elaborareză recomandări cu privire la modul de organizare a activităţii Centrului;
h) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.
Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a Centrului se efectuează de la bugetul de stat.
Activitatea Centrului este supusă monitorizării din partea societăţii, supravegherii parlamentare şi
controlului autorităţii judiciare în limitele competenţelor stabilite. Controlul şi supravegherea modului
în care angajaţii Centrului în exerciţiul funcţiunii respectă legea este exercitat de procuratură în
condiţiile legii. Controlul modului de realizare de către colaboratorii Centrului a atribuțiilor în cadrul
procesului penal, precum și a activității speciale de investigații, este exercitat de către procuror, conform
competenței, în condiţiile legii.
Controlul parlamentar asupra activităţii Centrului este exercitat de către Comisia securitate
naţională, apărare şi ordine publică şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi. Controlului din partea
societăţii civile se efectuiază în baza legislaţiei ce reglementează transparenţa în procesul decizional,
accesul la informaţie şi activitatea asociaţiilor obşteşti. Controlul suplimentar al activităţii Centrului din
partea societăţii civile are loc în baza legi, prin intermediul Consiliului Civil.

10.3. Statutul personalului CNA.

Potivit Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție, colaborator al Centrului este persoana
angajată în funcţie prin concurs în organele acestuia, învestită cu drepturi şi obligaţii pentru exercitarea
atribuţiilor Centrului, căreia i se acordă grad special, în modul stabilit de lege. În cadrul Centrului
activează funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public39, şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus
reglementărilor legislaţiei muncii. La încadrarea în serviciu şi ulterior în fiecare an, colaboratorul
Centrului este obligat să prezinte, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate.
Pot fi angajaţi în cadrul Centrului cetăţeni ai Republicii Moldova care posedă limba de stat, sînt
apţi după calităţile individuale şi profesionale, au studii superioare financiare, economice, de
contabilitate şi juridice, a căror stare a sănătăţii le permite să exercite obligaţiile conform funcţiilor
deţinute. Pentru funcţionarii publici şi angajaţii Centrului, cu excepţia efectivului de subofiţeri, este
obligatorie posedarea studiilor superioare corespunzătoare activităţii subdiviziunii în care urmează a fi
angajaţi. Nu poate fi angajată într-o funcţie pentru care se conferă grad special persoana în vîrstă de
peste 40 de ani.
Angajarea în serviciu este benevolă și se efectuează, conform  legislaţiei, pe bază de
contract  individual de  muncă. La angajare, poate fi stabilit un termen de încercare conform legislaţiei.
În acest termen nu se includ zilele de lipsă de la lucru din cauza incapacităţii temporare de muncă şi din
alte motive stabilite de legislaţie.
Candidatul care a susţinut concursul urmează să fie angajat în funcţie numai după exprimarea în
scris a acordului cu privire la:

39
Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
56
 a) testarea integrităţii sale profesionale şi monitorizarea stilului său de viaţă în conformitate cu
prevederile legislației în vigoare;
b) testarea periodică a menţinerii aptitudinilor psihologice necesare exercitării atribuţiilor;
c) testarea la detectorul comportamentului simulat (poligraf) în timpul efectuării controlului
periodic sau selectiv al activităţii de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii privind aplicarea
testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf)40.
Nu poate fi angajată în organele Centrului persoana cu antecedente penale, inclusiv stinse, fie
absolvită de răspundere penală printr-un act de amnistie, fie declarată, în modul stabilit, ca incapabilă
sau limitată în capacitatea de exerciţiu.
Angajatul Centrului nu este în drept:
- să exercite o altă funcţie remunerată, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice sau de creaţie;
- să desfăşoare personal sau prin intermediul unui terţ activitate de întreprinzător; 
- să fie membru al organului de conducere al unei întreprinderi;
- să fie împuternicitul sau reprezentantul unui terţ în organele Centrului;
- să utilizeze în alte scopuri decît cele de serviciu mijloacele financiare, tehnico-materiale,
informaţionale şi alte bunuri ale statului, precum şi informaţia de serviciu;
- să facă uz de serviciu în interesul unor partide, altor organizaţii social-politice, unor asociaţii
obşteşti, inclusiv sindicale, şi comunităţi religioase.   
În cazul în care a încălcat prevederile menționate şi a comis vreo acţiune incompatibilă cu funcţia
deţinută în Centru, angajatul este concediat, indiferent de vechimea acţiunii.
Angajatul Centrului primeşte legitimaţie de serviciu, jeton şi sigiliu personal de un model şi în
ordinea stabilită de Centru. Legitimaţia de serviciu confirmă dreptul angajatului la purtarea şi păstrarea
armei din dotare şi a mijloacelor speciale, alte drepturi şi  împuterniciri acordate de legislaţie.
Colaboratorii Centrului poartă uniformă, atribuită gratuit. Modelul uniformei, însemnele, normele
de asigurare cu uniformă sînt aprobate de Parlament. Regulile de portuniformă sînt stabilite de director.
Colaboratorii sînt ofiţeri şi subofiţeri. Lor li se conferă următoarele grade speciale:
    a) plutonier;
    b) plutonier major;
    c) locotenent;
    d) locotenent major;
    e) căpitan;
    f) maior;
    g) locotenent-colonel;
    h) colonel;
    i) general-maior;
    j) general-locotenent;
    k) general-colonel.
    Efectivul de colaboratori şi gradele speciale care le corespund sînt următoarele:
    a) efectivul de subofiţeri: plutonier şi plutonier major;
    b) efectivul de ofiţeri inferiori: locotenent, locotenent major şi căpitan;
    c) efectivul de ofiţeri superiori: maior, locotenent-colonel şi colonel;
    d) efectivul de comandă suprem: general-maior, general-locotenent şi general-colonel.
Lista funcţiilor din cadrul Centrului şi gradele speciale ce le corespund se stabilesc de Parlament.
Colaboratorii se află în serviciul Centrului în următoarele limite de vîrstă:
a) de la plutonier la căpitan - 50 de ani;
b) de la maior la colonel - 55 de ani;
c) general-maiorul - 60 de ani;
d) general-locotenentul şi general-colonelul - 65 de ani.
Termenul de aflare în serviciul Centrului peste limita de vîrstă poate fi prelungit, la cerere, cu un
termen de pînă la 5 ani de către persoana sau organul împuternicit dacă solicitantul este apt pentru
serviciu în Centru  în temeiul concluziei comisiei medicale.
Angajatul Centrului este obligat:
a) să respecte Constituţia Republicii Moldova, prezenta lege şi alte acte normative;
40
Legea nr. 269-XVI din 12.12.2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf)
57
 b) să asigure respectarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
c) să execute ordinele şi dispoziţiile legale  ale şefilor;
d) să respecte Regulamentul de ordine interioară al Centrului, modul de utilizare a informaţiei de
serviciu, instrucţiile, alte regulamente şi acte normative;
e) să păstreze secretul de stat, alte secrete apărate de lege şi să nu divulge informaţia care i-a
devenit cunoscută în exerciţiul funcţiunii, inclusiv informaţia referitoare la viaţa personală, la onoarea şi
demnitatea persoanei.   
  f) să consemneze în registrul special ţinut de subdiviziunea de securitate internă încercările
terţilor de a-l influenţa în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi să informeze în scris directorul.
Pentru evaluarea nivelului de pregătire profesională şi a corespunderii funcţiei deţinute angajații
Centrului sunt supuși atestării care loc dată în 3 ani, dar nu mai rar de o dată în 4 ani şi cel mai devreme
la un an după numire în funcţie. Modul de atestare este stabilit de Parlament.
Colaboratorii Centrului au dreptul, după o pregătire corespunzătoare, să deţină şi să folosească
arme din dotare şi mijloace speciale în limita şi în modul  stabilit de lege. În cazul aplicării forţei fizice,
mijloacelor speciale sau armei din dotare, angajatul Centrului este dator să comunice despre aceasta
şefului său direct şi procurorului. În toate cazurile de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a
armei din dotare, angajatul Centrului trebuie să ia toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea
cetăţenilor, ca dauna cauzată sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor lor să fie cît mai mică, precum şi
pentru a acorda asistenţă medicală urgentă victimelor. Depăşirea de către angajatul Centrului a
atribuţiilor în ceea ce priveşte aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei din dotare atrage
răspunderea prevăzută de lege.  
Pentru activităţi nelegale, angajaţii Centrului poartă răspundere disciplinară, civilă,
contravenţională sau penală în conformitate cu legislaţia.  Încălcarea obligaţiilor profesionale, disciplinei
de serviciu, conduitei profesionale a angajaţilor Centrului se examinează de către Colegiul
disciplinar. Angajatul Centrului în privinţa căruia s-a intentat o procedură disciplinară are dreptul ori i
se poate solicita să dea explicaţii în faţa Colegiului disciplinar personal sau asistat de un avocat.
Sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin al directorului, în baza deciziei majorităţii membrilor
Colegiului disciplinar, în termen de 6 luni de la  constatarea faptei, dar nu mai tîrziu de un an de la
comiterea ei.
Protecţia socială a funcţionarului public angajat în cadrul Centrului se efectuează în conformitate
cu Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public 41 şi cu Legea privind
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale42.
Angajaţii Centrului sînt asiguraţi obligatoriu de la bugetul de stat şi din alte surse prevăzute în
acest scop. Pentru serviciul în cadrul Centrului, colaboratorul primeşte salariu lunar, raţie alimentară şi
echipament. Salariul lunar al colaboratorului Centrului se constituie din salariul funcţiei, sporul pentru
grad special, suplimentul la salariu, calculat în procente, pentru vechimea în muncă, pentru muncă în
condiţii deosebite, din alte plăţi, sporuri şi recompense stabilite de legislaţie. Funcţionarii publici din
cadrul Centrului sînt remuneraţi în conformitate cu Legea privind sistemul de salarizare a funcţionarilor
publici43.
Funcţionarilor publici şi personalului tehnic se acordă concediu conform legislaţiei. Angajaţii
Centrului sînt asiguraţi obligatoriu de la bugetul de stat şi din alte surse prevăzute în acest scop.
Angajatul Centrului este persoană inviolabilă şi se află sub protecţia statului. Persoana, onoarea şi
demnitatea lui sînt ocrotite de lege. Urmărirea penală a angajaţilor Centrului se exercită de către
procuror. Pentru a-şi apăra drepturile şi interesele, angajatul are dreptul să se adreseze în instanţă
judecătorească. Colaboratorul nu poartă răspundere pentru dauna materială şi fizică adusă infractorului
din cauza nesubordonării sau opunerii de rezistenţă din partea acestuia în timpul reţinerii.
Angajatul Centrului neasigurat cu locuinţă de serviciu are dreptul la compensarea cheltuielilor
pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere
(subînchiriere) a locuinţei, dar care nu poate depăşi salariul lui de funcţie. Angajatul Centrului are
dreptul la compensarea cheltuielilor de transport folosit în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
41
Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
42
Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de
asigurări sociale
43
Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.

58
serviciu. Colaboratorii Centrului au dreptul la asistenţă medicală şi la tratament medical (ambulatoriu şi
staţionar) din contul statului în modul stabilit de Guvern. Angajaţii Centrului sînt asiguraţi obligatoriu
de la bugetul de stat şi din alte surse prevăzute în acest scop.
În cazul decesului colaboratorului în exerciţiul funcţiunii, familia lui şi persoanele întreţinute de el
primesc un ajutor unic echivalent cu mijloacele băneşti de întreţinere pe 10 ani ale defunctului în ultima
lui funcţie în organele Centrului. Minorilor care au fost întreţinuţi de cel decedat li se acordă un ajutor
lunar suplimentar echivalent cu suma medie a salariului lunar al acestuia în ultima lui funcţie, pînă la
atingerea vîrstei de 18 ani.
Dacă în exerciţiul funcţiunii colaboratorului i se cauzează vătămare a integrităţii corporale care îl
fac incapabil să-şi exercite atribuţiile de serviciu, lui i se acordă un ajutor unic echivalent cu mijloacele
băneşti de întreţinere pe 5 ani în ultima lui funcţie din cadrul Centrului şi i se mai acordă timp de 10 ani
diferenţa dintre salariul mediu lunar din ultima lui funcţie şi cuantumul pensiei. În cazul în care i se
cauzează o vătămare a integrităţii corporale care are urmări mai uşoare decît cele prevăzute anterior,
colaboratorului i se acordă un ajutor unic echivalent cu 5 salarii medii lunare. Prejudiciul cauzat
bunurilor colaboratorului sau celor ale rudelor lui apropiate în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu în cadrul Centrului se repară integral.
    .
11. AVOCATURA

11.1. Noţiunea, principiile de activitate și genurile de asistenţă profesională a avocaţilor.

Avocatura, în conformitate cu redacţia iniţială a Legii cu privire la avocatură 44, este considerată o
instituţie de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure pe bază profesională, acordarea de
asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime ale cetăţenilor, precum şi asigurării accesului liber la înfăptuirea justiţiei. Ulterior
această noţiune prin lege a fost modificată cu alta care se referă la profesia de avocat care prevede că
„Profesia de avocat este exercitată de persoane calificate şi abilitate, conform legii, să pledeze şi să
acţioneze în numele clienţilor lor, să practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau
să consulte şi să reprezinte în materie juridică clienţii lor” 14. Ambele noţiuni sunt valabile, nu se
cotrazic şi reflectă doar chestiuni diferite, dar pline de înţeles. Profesia de avocat este liberă şi
independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile legii şi ale statutului profesiei de
avocat. Activitatea avocatului nu se consideră activitate de întreprinzător. Cadrul juridic al activităţii de
avocat se constituie din Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la avocatură, alte legi care
reglementează activitatea menţionată din statutul profesiei de avocat, precum şi din tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu
organizare şi funcţionare autonomă.
Potrivit legislaţiei în vigoare orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul pentru a
fi consultată şi reprezentată de acesta în materie juridică. Statul asigură accesul la asistenţa juridică
calificată tuturor persoanelor în condiţiile prezentei legi. Persoanele fizice şi juridice sînt în drept să
beneficieze, în modul stabilit, de asistenţa juridică a oricărui avocat în bază de acord al părţilor. În
cazurile prevăzute de lege, plata pentru asistenţa juridică calificată se achită de la bugetul de stat.
Pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi poate acorda acesteia asistenţă juridică în mod
gratuit. Avocaţii din Republica Moldova sînt în drept să îndeplinească unele delegaţii sau să exercite
profesia de avocat în alte state, dacă aceasta este prevăzut de legislaţia statului respectiv.
Activitatea avocaturii se bazează pe următoarelor principii:
- asigurarea dreptului la apărarea garantat de Constituţie; libertate şi independenţă în activitatea de
avocat;
- democratism şi colegialitate în raporturile dintre avocaţi;
- apartenenţă benevolă la asociaţiile profesionale de avocaţi;
- asigurarea legalităţii şi umanismului.
Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică calificată:
a) oferă consultaţii şi explicaţii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă
informaţii verbale şi în scris referitoare la legislaţie;
b) întocmesc documente cu caracter juridic;

44
Legii cu privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002
59
 c) reprezintă interesele lor în instanţele de judecată;
d) reprezintă interesele lor în materie juridică în relaţiile cu autorităţile publice, notarii publici,
executorii judecătoreşti şi cu alte persoane fizice şi juridice;
e) participă la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător
sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor.
În procedura de acordare a asistenţei juridice, avocatul poate adeveri copii şi extrase din acte şi
poate certifica semnăturile de pe actele necesare pentru acordarea asistenţei juridice. El nu poate efectua
aceste acţiuni pentru sine, pentru membrii familiei sale, pentru rude sau afini. Asistenţa juridică
acordată de avocat trebuie să corespundă bunelor practici profesionale în materie juridică, normelor
materiale şi procedurale şi să rezulte dintr-o conduită profesională şi corectă. Avocatul acordă asistenţă
juridică clienţilor săi în bază de contract, iar împuternicirile avocatului se confirmă prin mandatul
eliberat de biroul de avocaţi.
În cazul în care legea prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de
urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti, Consiliul Uniunii Avocaţilor asigură acordarea acesteia.

11.2. Asociaţiile de avocaţi. Organizarea şi funcţionarea organelor de autoadministrare ale

avocaţilor.
În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor avocaţii sînt în drept să se asocieze pe principii
benevole, în asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, atât individual cît şi colectiv.
Asociaţiile de avocaţi pot acorda asistenţă materială avocaţilor din cadrul acestor asociaţii şi membrilor
familiilor acestora. Asociaţiile de avocaţi centrale şi cele internaţionale pot avea structuri regionale.
Organul de autoadministrare al avocaţilor este Uniunea Avocaţilor din care fac parte toţi
membrii barourilor din ţară. Este persoană juridică, are patrimoniu şi buget propriu. Patrimoniul său
poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii. Organele de conducere ale
Uniunii Avocaţilor sînt:
1) Congresul care este organul suprem al Uniunii Avocaţilor. El se constituie din avocaţii delegaţi
de fiecare barou, conform normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei de avocat, şi din membrii
Consiliului Uniunii Avocaţilor care se întruneşte anual în sesiune ordinară, fiind convocat de Consiliul
Uniunii Avocaţilor. Convocarea Congresului se face cu cel puţin o lună înainte de data stabilită, prin
publicare a avizului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi prin înştiinţarea în scris a barourilor,
cu plasarea pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaţilor a ordinii de zi şi a materialelor ce
urmează a fi examinate.
Congresul are următoarele atribuţii:
a) alege, dintre membrii săi, şi revocă preşedintele Uniunii Avocaţilor şi membrii Comisiei pentru
etică şi disciplină;
b) elaborează propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei;
c) aprobă şi modifică Codul deontologic al avocatului şi statutul profesiei de avocat;
d) aprobă bugetul anual al Uniunii Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală a acestuia;
e) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la formarea bugetului Uniunii Avocaţilor;
f) stabileşte cuantumul taxelor pentru examenele de admitere la stagiu şi pentru examenele de
calificare, cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului profesional;
g) audiază şi aprobă rapoartele anuale privind activitatea Consiliului, secretarului general şi a
comisiilor Uniunii Avocaţilor;
h) adopta hotărîri privind relaţiile dintre barouri;
i) adoptă alte hotărîri privind activitatea Uniunii Avocaţilor, prevăzute de prezenta lege.
2) Consiliul Uniunii Avocaţilor care este organul reprezentativ şi deliberativ al avocaţilor din ţară
şi asigură activitatea permanentă a Uniunii Avocaţilor. Consiliul este format din preşedintele Uniunii
Avocaţilor, decanii barourilor şi avocaţii delegaţi de barouri conform normei de reprezentare, stabilită în
statutul profesiei de avocat cu un mandat de 4 ani.
Consiliul Uniunii Avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) asigură executarea hotărîrilor Congresului;
b) soluţionează, în perioada dintre sesiunile Congresului, problemele privind exercitarea profesiei
de avocat, cu excepţia celor date în competenţa Congresului;

60
 c) asigură accesul avocaţilor la secretul de stat şi decide asupra perfectării dreptului de acces la
secretul de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de
stat;   
d) ţine Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat;
e) adoptă hotărîri în problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor;
aprobă programul de formare iniţială pentru avocaţii stagiari şi de formare continuă pentru avocaţi;
aprobă lista instituţiilor care oferă servicii de instruire profesională;
f) formulează recomandări privind relaţiile dintre barouri;
g) asigură caracterul unitar al examenelor de admitere la stagiu şi al examenelor de calificare;
h) înregistrează contractele privind efectuarea stagiului profesional;
i) soluţionează conflictele şi litigiile ce ţin de efectuarea stagiului profesional;
j) aprobă şi publică bunele practici profesionale pentru avocaţi şi mecanismul de asigurare a
calităţii serviciilor de asistenţă juridică;
k) aprobă forma unică a inscripţiilor pe ştampilele avocaţilor şi rechizitele antetului, ţinînd cont de
forma de organizare a activităţii de avocat;
l) desemnează membrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat din rîndul
avocaţilor;
m) întocmeşte raportul anual de activitate şi îl prezintă spre aprobare Congresului;
n) aprobă contractele încheiate de secretarul general al Uniunii Avocaţilor a căror valoare
depăşeşte suma de 50 mii de lei;
o) aprobă statul de funcţie al secretariatului;
p) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau delegate de Congres.
3) Preşedintele Uniunii Avocaţilor este ales pe un termen de 2 ani dintre avocaţi cu o vechime în
profesie de cel puţin 5 ani. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă preşedinte al Uniunii Avocaţilor
pentru cel mult 2 mandate consecutive.
Preşedintele Uniunii Avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Uniunea Avocaţilor în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din
străinătate;
b) prezidează şedinţele Consiliului Uniunii Avocaţilor;
c) semnează actele Consiliului Uniunii Avocaţilor;
d) supraveghează relaţiile dintre Uniunea Avocaţilor şi barouri, precum şi relaţiile dintre barouri;
e) acordă sprijin barourilor în relaţiile acestora cu autorităţile centrale şi cele locale;
f) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii avocaţilor în
instanţele judecătoreşti, în organele de urmărire penală şi în autorităţile publice.
În absenţă, sau la cerere, preşedintele Uniunii Avocaţilor este înlocuit de un vicepreşedinte, pe
care îl desemnează în acest scop din numărul membrilor Consiliului Uniunii Avocaţilor.  
4) Secretarul general al Uniunii Avocaţilor se ocupă de activitatea organizatorico-administrativă
şi economico-financiară a Uniunii Avocaţilor. El este angajat în funcţie de către Consiliul Uniunii
Avocaţilor, în bază de concurs, pentru un termen de 5 ani, ce poate fi prelungit o singură dată.
Secretarul general are următoarele atribuţii:
a) poartă răspundere pentru gestiunea economico-financiară a Uniunii Avocaţilor;
b) încheie acorduri şi contracte în numele Uniunii Avocaţilor;
c) ordonează cheltuielile bugetare ale Uniunii Avocaţilor;
d) organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea la Congres a proiectului bugetului anual
al Uniunii Avocaţilor;
e) prezintă Congresului raportul privind execuţia anuală a bugetului Uniunii Avocaţilor;
f) participă, fără drept de vot, la sesiunile Congresului şi la şedinţele Consiliului Uniunii
Avocaţilor;
g) elaborează proiectul agendei şi pregăteşte materialele de lucru ale Congresului şi ale Consiliului
Uniunii Avocaţilor, după consultare cu Consiliul;
h) angajează personalul secretariatului şi conduce activitatea acestuia;
i) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau din administrarea Uniunii
Avocaţilor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
j) îndeplineşte alte atribuţii la indicaţia Congresului şi a Consiliului Uniunii Avocaţilor.

61
 În cadrul Uniunii Avocaţilor se constituie şi funcţionează:
    a) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat;
b) Comisia pentru etică şi disciplină;
     c) Comisia de cenzori;
     d) Secretariatul.

 a) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, aleşi în bază de
concurs, dintre care 8 sînt avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani şi 3 sînt profesori titulari
de drept.
Comisia de licenţiere a profesiei de avocat:
- adoptă hotărîri privind admiterea la examene;
- organizează examenele de admitere la stagiu şi de calificare;
- aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu şi adoptă hotărîri privind admiterea la
stagiul profesional;
- aprobă rezultatele examenelor de calificare şi adoptă hotărîri privind admiterea în profesie.
    Hotărîrile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ
în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat.
    b) Comisia pentru etică şi disciplină este compusă din 11 avocaţi, dintre care 6 sînt aleşi de
Congres dintre avocaţii cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani, iar 5 sînt delegaţi de barouri.
Comisia are următoarele atribuţii:
- examinează plîngerile privind acţiunile avocaţilor şi avocaţilor stagiari;
   analizează cazurile de încălcare de către avocaţi şi avocaţii stagiari a disciplinei şi a normelor de etică
profesională;
- intentează proceduri disciplinare în privinţa avocaţilor şi avocaţilor stagiari;
- adoptă decizii corespunzătoare în procedura disciplinară;
- aprobă modelul declaraţiei sub jurămînt şi al chestionarului de evaluare a bunei reputaţii.
    Membrii Comisiei pentru etică şi disciplină sînt obligaţi să păstreze secretul profesional şi să nu
divulge informaţia aflată în procesul procedurii disciplinare intentate.
c) Comisia de cenzori este compusă din 5 avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani,
delegaţi de barouri. Ea exercită controlul activităţii economico-financiare a Uniunii Avocaţilor şi se
subordonează Congresului.
d) În exercitarea atribuţiilor sale, organele de autoadministrare ale avocaţilor sînt asistate de
personalul secretariatului. Condiţiile de angajare şi atribuţiile personalului secretariatului se stabilesc în
statutul profesiei de avocat.   
În cadrul Uniunii Avocaţilor se constituie barouri care activează în circumscripţia unei curţi de
apel. Din componenţa baroului fac parte toţi avocaţii din circumscripţia respectivă., potrivit legii. Se
interzice constituirea de barouri şi funcţionarea acestora în afara Uniunii Avocaţilor. Baroul este condus
de către şediul baroului şi dispune de propriile organe de conducere: adunarea generală şi decanul.

11.3. Garanţiile protecţiei de avocat.

În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, Statutului
profesiei de avocat şi Codului deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi
nu este obligat să coordoneze această poziţie cu nimeni, în afară de client.
Se interzice imixtiunea în exercitarea profesiei de avocat. Statul asigură respectarea şi protejarea
libertăţii în exercitarea profesiei de avocat, fără discriminare şi fără intervenţii nejustificate din partea
autorităţilor sale sau a publicului. Percheziţionarea domiciliului sau a spaţiului în care avocatul acordă
asistenţă juridică, a transportului utilizat de acesta, ridicarea obiectelor şi documentelor ce aparţin
avocatului, controlul şi ridicarea corespondenţei poştale şi telegrafice, interceptarea convorbirilor
telefonice şi de alt gen nu pot fi făcute decît prin hotărîre a instanţei de judecată. Avocatul nu poate fi
supus percheziţiei corporale sau controlului personal în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, cu
excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă.
În caz de reţinere a avocatului sau de tragere la răspundere penală, organul care a efectuat
măsurile în cauză este obligat să informeze Ministerul Justiţiei şi Consiliul Uniunii Avocaţilor în decurs
de 6 ore din momentul reţinerii sau tragerii la răspundere penală. Insultarea, calomnierea avocatului,

62
ameninţările la adresa acestuia, actele de violenţă comise împotriva lui în timpul exercitării atribuţiilor
profesionale şi în legătură cu aceasta se pedepsesc conform legii.
Avocatul nu poate fi interogat referitor la esenţa raporturilor sale cu persoana căreia îi acordă sau
i-a acordat asistenţă juridică. Instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală îi asigură avocatului
spaţiu pentru exercitarea atribuţiilor profesionale în incinta instituţiilor respective. Nici o autoritate
publică nu poate influenţa direct sau indirect şi nu poate controla contractul dintre avocat şi client.
Avocatul are dreptul:
a) să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de judecată, în organele de drept, în
autorităţile publice, în alte organizaţii;
b) să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei încredinţate din momentul încheierii contractului de
acordare a asistenţei juridice, să facă notiţe şi copii;
c) să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informaţii referitoare la circumstanţele cauzei;
d) să solicite informaţii, referinţe şi copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenţei juridice
instanţelor judecătoreşti, organelor de drept, autorităţilor publice, altor organizaţii, care sînt obligate să
elibereze actele solicitate în conformitate cu legislaţia în vigoare;   
e) să solicite, cu acordul clientului, concluziile specialiştilor în soluţionarea problemelor care au
apărut în legătură cu acordarea asistenţei juridice şi care necesită cunoştinţe speciale în diferite domenii
de activitate;
f) să prezinte organelor competente şi mass-mediei cereri şi demersuri, să depună în modul stabilit
contestaţii şi petiţii privind acţiunile şi deciziile prin care se încalcă drepturile clientului şi drepturile
avocatului în exercitarea profesiei sale.   
La acordarea asistenţei juridice unei persoane reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate,
avocatului i se asigură, la orice etapă a procesului penal sau administrativ, condiţiile necesare pentru
întrevederi şi consultaţii, cu respectarea confidenţialităţii, fără a limita durata şi numărul întrevederilor
şi consultaţiilor. Persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor abilitate cu supravegherea
persoanelor reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate sînt obligate să permită accesul liber al
avocatului la aceste persoane în temeiul contractului de acordare a asistenţei juridice.   
Avocatul poate să se specializeze în anumite ramuri ale dreptului şi să-şi exercite profesia
conform specializării.
În cadrul organelor de autoadministrare ale avocaţilor, avocatul este în drept:
a) să aleagă şi să fie ales în organele de autoadministrare ale avocaţilor în condiţiile prezentei legi;
b) să prezinte organelor de autoadministrare ale avocaţilor spre examinare demersuri referitor la
activitatea acestora, să înainteze propuneri referitor la îmbunătăţirea condiţiilor pentru exercitarea
profesiei sale şi să participe la examinarea lor;
c) să participe personal la şedinţele organelor de autoadministrare ale avocaţilor în cazurile cînd se
examinează activitatea sau comportamentul său;
d) să primească de la organele de autoadministrare ale avocaţilor asistenţa metodologică şi
juridică necesară pentru exercitarea profesiei.
Avocatul este obligat:
a) să pledeze pentru liberul acces la justiţie, pentru un proces echitabil realizat într-un termen
rezonabil;
b) să acorde asistenţă juridică conform contractului încheiat cu clientul sau cu oficiul teritorial al
Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
c) să acorde asistenţă juridică garantată de stat în volumul solicitat de oficiile teritoriale ale
Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
d) să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale clientului;
e) să ţină dosarele de asistenţă juridică în modul stabilit de statutul profesiei de avocat;
f) să ţină registrul actelor certificate în condiţiile art. 8 alin. (4). Forma şi conţinutul registrului se
aprobă de către Consiliul Uniunii Avocaţilor;
g) să dispună de spaţiu necesar pentru acordarea asistenţei juridice;
h) să informeze Ministerul Justiţiei şi Consiliul Uniunii Avocaţilor, în termen de 10 zile, despre
schimbarea datelor de contact, a sediului cabinetului sau biroului asociat de avocaţi;

63
 i) să urmeze anual cursuri de formare profesională continuă, în volum de cel puţin 40 de ore,
conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor, aceste cursuri finalizînd cu prezentarea unui
raport;
j) să prezinte Consiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de 5 zile de la scadenţă, dovada achitării
amenzii;
k) să respecte normele Codului deontologic al avocatului şi prevederile statutului profesiei de
avocat.

11.4. Statutul avocatului. Drepturile, obligaţiunile şi răspunderea disciplinară a avocaţilor.

Avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii şi care dispune de dreptul de a
participa la urmărirea penală şi dezbaterile judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor
săi, de a consulta clienţii.
Profesia de avocat poate fi exercitată de persoana care are cetăţenia Republicii Moldova, are
capacitate deplină de exerciţiu, are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia, se bucură de o
reputaţie ireproşabilă şi a fost admisă în profesia de avocat după susţinerea examenului de calificare.
Sînt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul
de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror
dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru
exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care,
după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.
    Persoana care a depus cerere de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat nu se
consideră persoană cu reputaţie ireproşabilă şi cererea ei nu se admite în cazul în care:
- a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de grave
săvîrşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse antecedentele penale;
- nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor infracţiuni;