Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stănescu Ana-Maria
Introducere
Perioada dintre 320-200 a. Chr. este de o deosebită importanță datorită bogăției de cunoștințe
acumulate, sesizabil mai mult ca în alte perioade ale antichității. Multe dintre documentele
perioadei sunt științifice, însă acestea au fost pierdute, astăzi bazându-ne pe fragmentele citate de
scriitorii din primele secole ale epocii romane.
Unele dintre trăsăturile civilizației grecești provin de la vecinii acestora, mai exact Egiptul și
Mesopotamia, totuși trebuie menționa că acestea s-au dezvoltat într-un mediu și un climat diferit.
În locul unui regat centralizat, în acest caz avem orașe-state, care prezintă o structură laxă
până în timpul lui Alexandru cel Mare.
Științele exacte grecești își au originea în Asia Minor, în Milet și regiunea Ionia, astfel
începuturile filisofiei naturale îi sunt atribuite lui Tales din Milet.
Științele exacte apar ca gen literar cel mai probabil în secolul al V lea BCE, și cu siguranță
este atesta în surse din secolul al IV lea BCE. Evoluția acestui gen literar poate fi urmărită până în
perioada Bizantină și mai târziu de aceasta. Este interesant de punctat că și în cazul textelor
moderne, de exemplu lucrarea lui David Hilbert- Grundlagen der Geometrie, dacă ar fi traduse în
greacă veche, genul literar ar fi recunoscut cu ușurință de oamenii acelor vremuri. Aceștia ar
observa că textul debutează cu o axiomă, urmată de o serie de propuneri de rezolvare, fiecare
enunțată și analizată separat.3
Cronologie
Până în secolul XX se începuturile științelor exacte erau atribuite lui Tales sau momentului
în care s-a dezvoltat Pitagorismul. (mai exact sfârștiul secolului al VI lea, începutul secolului al V
lea). La finalul secolului al V lea se poate observa în mod evident o creșere a cantității și calității
acestui tip de lucrări, moment în care apar și mai mulți matematicieni activi.
Primul fragment mai substanțial îl avem de la Hippocrates din Chios, urmat o generație mai
târziu de Archytas. Platon și Aristotel sunt de asemenea pasionați de matematică, se crede chiar că
în cercul lui Platon erau matematicieni ca Theactetus și Eudoxus. De asemenea în corupsul lui
Aristotel apar fragmente legate de matematică.4
Aristotel marchează un momet de turnură în istoria științelor. Lucrările lui acoperă domenii
foarte diverse cum ar fi logica, fizică, cosmologie, psihologie, științe naturale, anatomie, metafizică,
etică și estetică. Acesta provine dintr-o familie privilegiată din Tracia, tatăl său fiind medicul lui
Philip al II-lea. Tânărul Aristotel este trims la Atena pentru a studia cu Platon. În 343 BCE, acesta
2 Dorn, McClellan 1999, pp. 55-63.
3 Netz 2009, p. 579.
4 Netz 2009, pp. 580-581.
este chemat de Philip al II-lea ca să-i fie tutore fiului acestuia, Alexandru. Față de perioada
Elenistică, este de reținut că statul încă nu susține cercetarea și de asemenea faptul că Aristotel nu
era afiliat nici unei instituții. De asemenea și acesta asemenea predecesorilor săi încă rămâne
focusat pe aspectul teoretic al cercetorii, nu pe aplicabilitatea acesteia. 5
De la sfârșitul secolului al IV lea ave două teorii legate de astronomie ce îi aparțin lui
Autolycus, dar și lucrările lui Euclid, remarcabile pentru atenția acordată detaliilor logice.
Din generațiile cel îl preced pe Arhimede este important să-l menționăm și pe Aristarchus,
acesta având o contribuție importantă datorită studiilor sale în care a încercat să măsoare mărimea și
distanța Soarelui și Lunii.
Lucrările din perioada de apogeu a matematicii grecești este caracterizată de spiritul jucăuși și
imaginativ ce se poate observa în acestea, factor care a făcut ca științele exacte să devină atractive și
pentru generațiile viitoare. Această atracție nu se observă numai în cazul matematicii, existând și o
tedință evidentă de a duce geometria în tărâmul aplicațiilor fizice. Tendință care într-un final duce la
o limitare a legăturii cu filosofia. În perioad Elenstică nu se mai observă același interes privind
natura filosofică a științelor exacte ca în cazul lucrărilor lui Platon sau Aristole. Astfel tema centrală
a științelor exacte în următoarele secole devine sinteza.6
Analiză stilistică
Cea mai evidentă trătură comună care se poate observa în cazul științelor exact grecești este
Totuși cele mai vechi texte nu foloseau neapărat litere, acestă practică devenind standard
până în timpurile lui Aristotel și Euclid. În această perioadă nu mai există diagrame fără litere și de
asemenea se observă că nu există litere individuale în textul științific care să nu fie puse în legătură
cu diagramele. Astfel putem spune că textele matematice din această perioadă sunt caracterizate de
un dualism verbal-vizual, mai exact orice text trebuie să fie urmat de o figură.
Este de notat faptul că față de alte tradiții științifice, științele exacte grecești nu produc multe
rezultate numerice. Totuși o altă excepție importantă o reprezintă tabelele astronomice, acestea
fiind inspirate de modelul Babilonian.
Un alt element care era de dorit în acest tip de lucrări în perioada elenistică este surpiza.
Astfel o acumulare de informații care la prima vedere par necorelate, aduse împreună duc la un
rezultat surprinzător. Acestee lucruri ne duc cu gândul la o fascinație față de contra-intuitiv. De
asemenea se poate observa și o juxtapunere a unor domenii aparent diferite la nivelul discursului.
Această nouă culură științifică își are originile în Egipt. Tradiția de patronaj regal asupra
științelor este început de primul conducător elenstic al Egiptului, Ptolemeu I Soter. Modelul acestuia
fiind urmat și de urmașii acestuia. Fiul său, Ptolemeu II Philadelpus este cunoscut pentru faptul că
7 Netz 2009, pp. 585-589.
a construit Muzeul din Alexadria. Instituție care reușește să funcționeze aproximativ 700 de ani, o
perioadă extrem de lungă de timp. Totuși aceasta nu avea același rol ca un muzeu din zilele noastre,
în esență rolul acestuia era legat de cercetare, nu de expunerea artefactelor. În antichitate muzeul
reprezintă de faptu un templu dedicat celor nouă Muze ale culturii. În cadrul acestui Muzeu lurează
cercetători din diferite domenii, aceștia și cercetarea lor fiind susținute în totalitate de către stat.
În primii ani ai domniei ptolemeii au mărit colecțiile din librăriile fondate în epoca
anterioară, prin confiscarea, copierea sau traducerea cărțiilor din toate noile teritorii. Regii căutau
legitimitatea ca moștenitori ai lui Alexandru dar și o conexiune cu trecutul cultural grecesc. Această
politica agresivă de achiziții a dus la apariția falsurilor. Astfel problema autenticității devenine un
nou subiect de discuție între erudiți.
Kallimarchos din Cyrene realizează un catalog ce curpinde 120 de volume cu toate lucrările
disponibile. S-au creat și ediții standard ale literaturii grecești. Se crede că biblioteca din Alexandria
cuprindea 100.000 de lucrări (jumătate de milion de suluri). Ptolemeu al III-lea a fondat la rândul
său o bibliotecă de dimensiuni mult mai mici în templul dedicat lui Serapis.
Librării similare au fost fondate și în celelalte regate, Antigonos construiește în Pella, în
Antiochia constuiesc Seleucizi și în Pergamon Eumenes II. În alte orașe, precum Athena și Rhodos
au fost fondate librării și finanțate către elitele locale, conținând și acestea mii de suluri.
După cca. 350 a. Chr. în orașele unde alfabetizarea era răspândită apar vânzători de cărți.9
De asemenea în perioada Elenistică, mai multe orașe ajung să găzduiască muzee și libării,
prinre care un exemplu notabil este Pergamul, care rivalizează cu Alexandria. Până și Academia lui
Platon sau Lyceumul lui Aristotel ajung să prindă trăsături elenistice.
Științe ca geografia și alchimia au fost bazate pe descrieri; altele precum studiul plantelor și
al animalelor au fost focusate pe colectarea de date. Unii botaniști, asemenea lui Theophrastos au să
identifice și clasifice plante, însă majoritatea erau interesați de efectele plantelor pentru uz medical.
Medicina a fost abordată ca un tip de filofosie și a fost explicată prin teorii și practici ale
filosofiei. Datorită faptului că procedurile invazive erau foarte riscante, se preferau procedurile non-
invazive, prevum diete (diaita) și exerciții.
În tratatele Hippocratice se prezintă un model de 4 umori: bila, sângele, saliva, și bila neagră
. Praxagoras din Kos propune un sistem de 11 umori cu scopul de a explica sănătatea și boala.
Acesta a oferit multe inovații în medicină. Acesta a studiat rolul sângelui și a inimii și a fost primul
care a distins venele de artere. Inima reprezenta locul sufeltului, iar creierul este o excrescență a
măduvei spinării.
Herophilos din Chalkedon, primul medic sponosorizat din Alexandria și primul anatomist,
Asklepiades din Kios sau Prusias, care a creat două teorii principale: nici un medic bun nu ar
trebui să fie vreodată grav bolnav, iar a doua conform căreia boala este cauzată de o perturbare a
mișcării libere, normale și sănătoase prin porii corporali ai corposculelor divizibile.Terapia în care
credea se baza pe utilizarea moderată a medicamentelor, vinului și apei, și pe exerciții, diete și
masaje. 11
Dezvoltarea științelor exacte grecești își are rădăcinile în Alexandria elenstică. Grecii
considerau că științele exacte proveneau de la civilizațiile antice din Orietul Apropiat. Acest lucru
poate fi susținut prin impactul major al datelor și modelelor numerice Babiloniene. (p. 590)
Avem trei orașe din Mesopotamia care au fost centrele cercetărilor în astronomie: Uruk, Sippar și
Babylon. După cucerire cunoștiințele în astronomie ale grecilor au fost influențate de realizările
astronomilor din Mesopotamia.
La începutul perioadei elenistice, teoria acceptată era accea că Pământul nu se mișcă, iar
soarele, luna și restul planetelor se învârt în jurul lui în mișcări concentrice. Heracleides din
Heraclea a descoperit că Pământul se învârte în jurul axei sale, iar Mercur și Venus în jurul soarelui.
Aristarchus vine și el cu o teorie conform căreia planetele se mișcă în jurul soarelui. Acesta nu a
avut destule dovezi și urmașii acestuia au respins ipoteza sa. Hipparchus din Nicaea, susține că
planetele se mișcă în jurul soarelui, iar soarele se mișcă în jurul Pământului. Această teorie a fost
acceptată și menținută până în Evul Mediu.
Eratostenes, librarul Marii Librării din Alexandria sub Ptolemeu al III-lea, a fost un geniu al
științelor exacte, calculând circumefrința Pământului și ajungând la rezultatul de 39,688.5 km.
Cele mai multe progrese tehnologice s-au înregistrat în domeniul războiului. Alexandru cel
Mare introduce în războiul naval noua tehnologie a luptei pe apă cu ajutorul catapultelor, folosite cu
în lupta de la Tyre. Pentru ca navele să susțină greutatea catapultelor s-au construit nave mai mari
care să le înlocuiască pe cele din perioada clasică, numite trireme. Primele construite au fost
quadriremele, apoi quinqueremele. Apoi cele cu șase și respecti șapte bănci de vâslit, construite de
Ptolemeu și Demetrius. De aici pornește o cursă între regate de construire a celor mai mari nave.
De asemenea este modernizată și artileria, asediul fiind principala tactică de atac, iar pentru
a putea ataca de la o distanță considerabilă, s-au construit catapulte, principalele instrumente ale
aramtelor grecești.
Heron din Alexandria a inventat un motor cu aburi; Ctesibius a invntat o pompă de apă și
Archimedes scripetele compus. În ultimul secol al epocii elenistice s-a descoperit suflarea sticlei,
fiind posibilă acum apariția geamurilor.
Deși aristocrația privea cu dispreț artizanii și inginerii, fiind considerați parte a unei clase
sociale inferioare, până în epoca modernă nu s-au mai înregistrat astfel de progrese tehnologice. 13
Concluize
După cele notate mai sus putem concluziona că epoca elenistică a fost o perioadă înfloritoate
pentru științele exacte și consider că pentru a închiea ar trebui să trecem în revistă câteva dintre
inovațiile aduse în această perioadă.