Handbook of hellenistic studies

Capitolul 47- The exact sciences de Raviel Netz

Științele exacte apar ca gen literar cel mai probabil în secolul al V lea BCE, și cu siguranță
este atesta în surse din secolul al IV lea BCE. Evoluția acestui gen literar poate fi urmărită până în
perioada Bizantină și mai târziu de aceasta. Este interesant de punctat că și în cazul textelor
moderne, de exemplu lucrarea lui David Hilbert- Grundlagen der Geometrie, dacă ar fi traduse în
greacă veche, genul literar ar fi recunoscut cu ușurință de oamenii acelor vremuri. Aceștia ar
observa că textul debutează cu o axiomă, urmată de o serie de propuneri de rezolvare, fiecare
enunțată și analizată separat. (p.579)

Cronologie: Până în secolul XX se începuturile științelor exacte erau atribuite lui Tales sau
momentului în care s-a dezvoltat Pitagorismul. (mai exact sfârștiul secolului al VI lea, începutul
secolului al V lea). La finalul secolului al V lea se poate observa în mod evident o creșere a
cantității și calității acestui tip de lucrări, moment în care apar și mai mulți matematicieni activi.

Primul fragment mai substanțial îl avem de la Hippocrates din Chios, urmat o generație mai
târziu de Archytas. (p. 580) Platon și Aristotel sunt de asemenea pasionați de matematică, se crede
chiar că în cercul lui Platon erau matematicieni ca Theactetus și Eudoxus. De asemenea în corupsul
lui Aristotel apar fragmente legate de matematică.

De la sfârșitul secolului al IV lea ave două teorii legate de astronomie ce îi aparțin lui
Autolycus, dar și lucrările lui Euclid, remarcabile pentru atenția acordată detaliilor logice. ( p. 581)

Din perioada Elenstică cunoaștem zeci de autori, de la Aristarchus până la Hipparchus,

Hipsicle și Arhimede. Aceasta este perioada în care științele exacte grecești ating cel mai înalt nivel.
Arhimede realizează mai multe lucrări ce se pot împărți în două categorii principale: măsurătoare
obiectelor curvi-linerare și o cominație dintre geometrie și fizică. Cea din urmă categorie este cea
mai remarcabilă datorită contibuției aduse la realiări importante în cadrul Revolției Științifice,
infuențând de la studiile lui Galilelo Galilei până la cele ale lui Newton. Astfel putem spune cu
certitudine că are una dintre cele mai importante contribuții științifice, prin care a infulențat lumea
în care trăim.

Din generațiile cel îl preced pe Arhimede este important să-l menționăm și pe Aristarchus,
acesta având o contribuție importantă datorită studiilor sale în care a încercat să măsoare mărimea și
distanța Soarelui și Lunii. (p.582)
Lucrările din perioada de apogeu a matematicii grecești este caracterizată de spiritul jucăuși și
imaginativ ce se poate observa în acestea, factor care a făcut ca științele exacte să devină atractive și
pentru generațiile viitoare. Această atracție nu se observă numai în cazul matematicii, existând și o
tedință evidentă de a duce geometria în tărâmul aplicațiilor fizice. Tendință care într-un final duce la
o limitare a legăturii cu filosofia. În perioad Elenstică nu se mai observă același interes privind
natura filosofică a științelor exacte ca în cazul lucrărilor lui Platon sau Aristole. Astfel tema centrală
a științelor exacte în următoarele secole devine sinteza. ( p.583)

Subcapitol: Științele exacte grecești- un rezumat stilistic

Cea mai evidentă trăătură comună care se poate observa în cazul științelor exact grecești
este folosiorea diagramelor marcate cu litere. Astfel putem depista cu ușuriță o operă ca făcând
parte din cadrul lucrărilor de științe exacte. Există o singur excepție notabilă, mai exact lucrarea lui
Diophantus, „Aritmetica”, un studiu de algebră care nu conține diagrame. Totuși această definiție
mai exclude și alte categorii de lucrări științifice, de exemplu măsurătorile sau lucrările dedicate
educației primare, unde se folosesc în principal exemple numerice sau diagrame inscripționate cu
valori numerice. Astfel de lucrări nu sunt cunoscute datorită papirusurilor, dar nu prezintă aceași
importanță din punct de vedere istoric ca cele prezentate mai sus. De asemenea este important de
notat că nu sunt consierate nici măcar exclusiv grecești, practica părând să fie răspândită și în
Orientul Apropriat. (p. 585)

Totuși cele mai vechi texte nu foloseau neapărat litere, acestă practică devenind standard
până în timpurile lui Aristotel și Euclid. În această perioadă nu mai există diagrame fără litere și de
asemenea se observă că nu există litere individuale în textul științific care să nu fie puse în legătură
cu diagramele. Astfel putem spune că textele matematice din această perioadă sunt caracterizate de
un dualism verbal-vizual, mai exact orice text trebuie să fie urmat de o figură. ( p. 586)

Este de notat faptul că față de alte tradiții științifice, științele exacte grecești nu produc multe
rezultate numerice. Totuși o altă excepție importantă o reprezintă tabelele astronomice, acestea
fiind inspirate de modelul Babilonian. (p. 587)

Un alt element care era de dorit în acest tip de lucrări în perioada elenistică este surpiza.
Astfel o acumulare de informații care la prima vedere par necorelate, aduse împreună duc la un
rezultat surprinzător. Acestee lucruri ne duc cu gândul la o fascinație față de contra-intuitiv. De
asemenea se poate observa și o juxtapunere a unor domenii aparent diferite la nivelul discursului.

(p. 589)
Subcapitol : Caracterul elenistic al științelor exacte

Dezvoltarea științelor exacte grecești își are rădăcinile în Alexandria elenstică. Grecii
considerau că științele exacte proveneau de la civilizațiile antice din Orietul Apropiat. Acest lucru
poate fi susținut prin impactul major al datelor și modelelor numerice Babiloniene. (p. 590)

Începând cu secolul al IV-lea și cu siguranță în antichitatea tâzie, matematica este legată de

metafizica Platonistă. Astfel matematica este percepută de multe ori ca pură abstracțiune,
îndepărtată de aplicații practice în viața de zi cu zi. Astfel de percepții se transmit în antichitatea
târzie, în rândul filosofilor neo-platoniști ( p.592)

Science and technology in World History

Capitolul IV: Greeks bearing gifts

Unele dintre trăsăturile civilizației grecești provin de la vecinii acestora, mai exact Egiptul și
Mesopotamia, totuși trebuie menționa că acestea s-au dezvoltat într-un mediu și un climat diferit.

În locul unui regat centralizat, în acest caz avem orașe-state, care prezintă o structură laxă până în
timpul lui Alexandru cel Mare. Științele exacte prezintă anumite carcateristici dezvoltate până în
perioada elenistică:

 inventarea „ filosofiei naturale” (p.55)

 detașamentul față de orice obiectiv social sau economic (p.56)

Științele exacte grecești își au originea în Asia Minor, în Milet și regiunea Ionia, astfel
începuturile filisofiei naturale îi sunt atribuite lui Tales din Milet.(p.59)

Pitagorenii ( ?) sunt cunoscuți pentru faptul că au introus matematica în filosofia naturală.

Aceștia au ridicat matematica la un alt nivel al abstractului și teoreticulu ( p.62)

Aceste tradiții diferite reflectă faptul că în perioada pre-Socrate filisofiei naturale îi lipsește
unitatea. (p.63)
Subcapitolul II

Totuși interesul față de abstract fără aplicații reale, fără rol social sau economic al filosofilor
naturali trece printr-o schimbare în secolul al IV-lea BCE, datorită lui Platon și Aristotel.
( p.65)

Aristotel marchează un momet de turnură în istoria științelor. Lucrările lui acoperă domenii
foarte diverse cum ar fi logica, fizică, cosmologie, psihologie, științe naturale, anatomie, metafizică,
etică și estetică. Acesta provine dintr-o familie privilegiată din Tracia, tatăl său fiind medicul lui
Philip al II-lea. Tânărul Aristotel este trims la Atena pentru a studia cu Platon. În 343 BCE, acesta
este chemat de Philip al II-lea ca să-i fie tutore fiului acestuia, Alexandru. Față de perioada
Elenistică, este de reținut că statul încă nu susține cercetarea și de asemenea faptul că Aristotel nu
era afiliat nici unei instituții. De asemenea și acesta asemenea predecesorilor săi încă rămâne
focusat pe aspectul teoretic al cercetorii, nu pe aplicabilitatea acesteia. (p.71)

Capitolul V: Alexandria and After

Perioada Elenistică poate fi considerată o întrerupere în cronologia istorică normală a

științelor exacte antice, fiind considerată epoca de aur a științelor grecești. (p.79)

Această nouă culură științifică își are originile în Egipt. Tradiția de patronaj regal asupra
științelor este început de primul conducător elenstic al Egiptului, Ptolemeu I Soter. Modelul acestuia
fiind urmat și de urmașii acestuia. Fiul său, Ptolemeu II Philadelpus este cunoscut pentru faptul că
a construit Muzeul din Alexadria. Instituție care reușește să funcționeze aproximativ 700 de ani, o
perioadă extrem de lungă de timp. Totuși aceasta nu avea același rol ca un muzeu din zilele noastre,
în esență rolul acestuia era legat de cercetare, nu de expunerea artefactelor. În antichitate muzeul
reprezintă de faptu un templu dedicat celor nouă Muze ale culturii. În cadrul acestui Muzeu lurează
cercetători din diferite domenii, aceștia și cercetarea lor fiind susținute în totalitate de către stat.
( p.80).

Pe lângă Muzeul din Alexandria nu putem să nu menționăm o instituție și mai faimoasă,

Libăria din Alexandria, acesta adăpostind peste 500.000 de role de papirus.

Faptul că perspectiva asupra cercetării de schimbă, de la abstractă la căutarea unor rezoltate

concrete, ne putem întreba care sunt totuși motivele patronajului. În mod evident patronii caută
avantaje practice în schimbul banilor, lucru care împinge cercetătorii să caute să ofere aplicații
concrete ale cercetării. Însă nu putem spune cu siguranță dacă patronii sprijineau cercetarea și cu
alte scopuri.

De asemenea în perioada Elenistică, mai multe orașe ajung să găzduiască muzee și libării,
prinre care un exemplu notabil este Pergamul, care rivalizează cu Alexandria. Până și Academia lui
Platon sau Lyceumul lui Aristotel ajung să prindă trăsături elenistice. (p.82)

Matematica elenistică este formală și non-aritmetică.

În astronomie încă de la începuturi este contestat modelul sferelor geogentrice. ( p. 82).

Aristorchus din Samos propune o cosmologie heliocentrală, atribuind Pământului mișcarea de
rotație în jurul Soarelui și în jurul propriei axe. (totuși această teorie a fost respinsă vechement în
antichitate. (p.83).

De asemenea se remarcă un interes crescut față de alchimie, însă cu un impact minim. (p.85)

Mecanica reprezintă și ea un alt subiect de interes pentru cercetătorii elenistici, având

aplicații practice, ducând la construirea unor ingenioase mecanisme mecanice cu care puteai
deschide automat ușa templului sau care puteau să realizeze libații. Totuși este important de
menționat că acestea nu era construite cu rolul de a contribui la progresul economic, ci mai mult
pentru a impresiona. ( p.86)