Știința și Tehnologia

Stănescu Ana-Maria

Introducere

Știința, medicina și tehnologia adună informații cu scopul de a înțelege și controla natura.

Dintre acestea, știința și medicina erau considerate în general preocupări ale elitei, iar tehnologia
putea fi practicată deseori de sclavi sau străini.

Perioada dintre 320-200 a. Chr. este de o deosebită importanță datorită bogăției de

cunoștințe acumulate, sesizabil mai mult ca în alte perioade ale antichității. Multe dintre
documentele perioadei sunt științifice, însă acestea au fost pierdute, astăzi bazându-ne pe
fragmentele citate de scriitorii din primele secole ale epocii romane.

În perioada elenistică știința a fost promovată în contextul multicultural al epocii; războiul,

comerțul și prestigiul au provocat evoluția științei și tehnologiei. Cele mai cunoscute demersuri
culturale din perioada ptolemeică sunt Muzeul și Librăria din Alexandria.1

Unele dintre trăsăturile civilizației grecești provin de la vecinii acestora, mai exact Egiptul și
Mesopotamia, totuși trebuie menționa că acestea s-au dezvoltat într-un mediu și un climat diferit.

În locul unui regat centralizat, în acest caz avem orașe-state, care prezintă o structură laxă
până în timpul lui Alexandru cel Mare.

Științele exacte grecești își au originea în Asia Minor, în Milet și regiunea Ionia, astfel
începuturile filisofiei naturale îi sunt atribuite lui Tales din Milet.

Cei din școala pitagoreică sunt cunoscuți pentru faptul că au introdus matematica în
filosofia naturală. Aceștia au ridicat matematica la un alt nivel al abstractului și teoreticului.

1
Keyster, Irby-Massie 2007, p. 241.
Aceste tradiții diferite reflectă faptul că în perioada pre-Socrate a filisofiei naturale îi lipsește
unitatea. 2

Științele exacte ca gen literar

Științele exacte apar ca gen literar cel mai probabil în secolul al V-lea a. Chr., și cu siguranță
este atesta în surse din secolul al IV-lea a. Chr. Evoluția acestui gen literar poate fi urmărită până în
perioada Bizantină și mai târziu de aceasta. Este interesant de punctat că și în cazul textelor
moderne, de exemplu lucrarea lui David Hilbert- Grundlagen der Geometrie, dacă ar fi traduse în
greacă veche, genul literar ar fi recunoscut cu ușurință de oamenii acelor vremuri. Aceștia ar
observa că textul debutează cu o axiomă, urmată de o serie de propuneri de rezolvare, fiecare
enunțată și analizată separat.3

Cronologie

Până în secolul al XX-lea începuturile științelor exacte erau atribuite lui Tales sau
momentului în care s-a dezvoltat Pitagorismul. (mai exact sfârștiul secolului al VI-lea, începutul
secolului al V-lea). La finalul secolului al V-lea se poate observa în mod evident o creșere a
cantității și calității acestui tip de lucrări, moment în care apar și mai mulți matematicieni activi.
Primul fragment mai substanțial îl avem de la Hippocrates din Chios, urmat o generație mai
târziu de Archytas. Platon și Aristotel sunt de asemenea pasionați de matematică, se crede chiar că
în cercul lui Platon erau matematicieni ca Theactetus și Eudoxus. De asemenea în corupsul lui
Aristotel apar fragmente legate de matematică.4

Aristotel marchează un momet de turnură în istoria științelor. Lucrările lui acoperă domenii
foarte diverse cum ar fi logica, fizică, cosmologie, psihologie, științe naturale, anatomie, metafizică,
etică și estetică. Acesta provine dintr-o familie privilegiată din Tracia, tatăl său fiind medicul lui
Philip al II-lea. Tânărul Aristotel este trims la Atena pentru a studia cu Platon. În 343 a. Chr., acesta
2
Dorn, McClellan 2006, pp. 55-63.
3
Netz 2009, p. 579.
4
Netz 2009, pp. 580-581.
este chemat de Philip al II-lea ca să-i fie tutore fiului acestuia, Alexandru. Față de perioada
Elenistică, este de reținut că statul încă nu susține cercetarea și de asemenea faptul că Aristotel nu
era afiliat nici unei instituții. De asemenea și acesta asemenea predecesorilor săi încă rămâne
focusat pe aspectul teoretic al cercetorii, nu pe aplicabilitatea acesteia. 5

De la sfârșitul secolului al IV-lea avem două teorii legate de astronomie ce îi aparțin lui
Autolycus, dar și lucrările lui Euclid, remarcabile pentru atenția acordată detaliilor logice.

Din perioada Elenstică cunoaștem zeci de autori, de la Aristarchus până la Hipparchus,

Hipsicle și Arhimede. Aceasta este perioada în care științele exacte grecești ating cel mai înalt nivel.
Arhimede realizează mai multe lucrări ce se pot împărți în două categorii principale: măsurătoare
obiectelor curvi-linerare și o cominație dintre geometrie și fizică. Cea din urmă categorie este cea
mai remarcabilă datorită contibuției aduse la realiări importante în cadrul Revolției Științifice,
infuențând de la studiile lui Galilelo Galilei până la cele ale lui Newton. Astfel putem spune cu
certitudine că are una dintre cele mai importante contribuții științifice, prin care a infulențat lumea
în care trăim.

Din generațiile cel îl preced pe Arhimede este important să-l menționăm și pe Aristarchus,
acesta având o contribuție importantă datorită studiilor sale în care a încercat să măsoare mărimea și
distanța Soarelui și Lunii.
Lucrările din perioada de apogeu a matematicii grecești sunt caracterizate de spiritul jucăuși
și imaginativ ce se poate observa în acestea, factor care a făcut ca științele exacte să devină atractive
și pentru generațiile viitoare. Această atracție nu se observă numai în cazul matematicii, existând și
o tedință evidentă de a duce geometria în tărâmul aplicațiilor fizice. Tendință care într-un final duce
la o limitare a legăturii cu filosofia. În perioad Elenstică nu se mai observă același interes privind
natura filosofică a științelor exacte ca în cazul lucrărilor lui Platon sau Aristole. Astfel tema centrală
a științelor exacte în următoarele secole devine sinteza.6

Analiză stilistică

Cea mai evidentă trătură comună care se poate observa în cazul științelor exact grecești este

5
Dorn, McClellan 2006, p. 71.
6
Netz 2009, pp. 581-583.
folosiorea diagramelor marcate cu litere. Astfel putem depista cu ușuriță o operă ca făcând parte din
cadrul lucrărilor de științe exacte. Există o singur excepție notabilă, mai exact lucrarea lui
Diophantus, Aritmetica, un studiu de algebră care nu conține diagrame. Totuși această definiție mai
exclude și alte categorii de lucrări științifice, de exemplu măsurătorile sau lucrările dedicate
educației primare, unde se folosesc în principal exemple numerice sau diagrame inscripționate cu
valori numerice. Astfel de lucrări ne sunt cunoscute datorită papirusurilor, dar nu prezintă aceași
importanță din punct de vedere istoric ca cele prezentate mai sus. De asemenea este important de
notat că nu sunt consierate nici măcar exclusiv grecești, practica părând să fie răspândită și în
Orientul Apropriat.

Totuși cele mai vechi texte nu foloseau neapărat litere, acestă practică devenind standard
până în timpurile lui Aristotel și Euclid. În această perioadă nu mai există diagrame fără litere și de
asemenea se observă că nu există litere individuale în textul științific care să nu fie puse în legătură
cu diagramele. Astfel putem spune că textele matematice din această perioadă sunt caracterizate de
un dualism verbal-vizual, mai exact orice text trebuie să fie urmat de o figură.

Este de notat faptul că față de alte tradiții științifice, științele exacte grecești nu produc multe
rezultate numerice. Totuși o altă excepție importantă o reprezintă tabelele astronomice, acestea
fiind inspirate de modelul Babilonian.

Un alt element care era de dorit în acest tip de lucrări în perioada elenistică este surpiza.
Astfel o acumulare de informații care la prima vedere par necorelate, aduse împreună duc la un
rezultat surprinzător. Aceste lucruri ne duc cu gândul la o fascinație față de contra-intuitiv. De
asemenea se poate observa și o juxtapunere a unor domenii aparent diferite la nivelul discursului.

Epoca de aur a științelor

Perioada Elenistică poate fi considerată o întrerupere în cronologia istorică normală a

științelor exacte antice, fiind considerată epoca de aur a științelor grecești.

Această nouă culură științifică își are originile în Egipt. Tradiția de patronaj regal asupra
științelor este început de primul conducător elenstic al Egiptului, Ptolemeu I Soter. Modelul acestuia
fiind continuat și de urmașii acestuia. Fiul său, Ptolemeu II Philadelpus este cunoscut pentru faptul
7
Netz 2009, pp. 585-589.
că a construit Muzeul din Alexadria. Instituție care reușește să funcționeze aproximativ 700 de ani,
o perioadă extrem de lungă de timp. Totuși aceasta nu avea același rol ca un muzeu din zilele
noastre, în esență rolul acestuia era legat de cercetare, nu de expunerea artefactelor. În antichitate
muzeul reprezintă de faptu un templu dedicat celor nouă Muze ale culturii. În cadrul acestui Muzeu
lurează cercetători din diferite domenii, aceștia și cercetarea lor fiind susținute în totalitate de către
stat.

Pe lângă Muzeul din Alexandria nu putem să nu menționăm o instituție și mai faimoasă,

Libăria din Alexandria, acesta adăpostind peste 500.000 de role de papirus.8

În primii ani ai domniei ptolemeii au mărit colecțiile din librăriile fondate în epoca
anterioară, prin confiscarea, copierea sau traducerea cărțiilor din toate noile teritorii. Regii căutau
legitimitatea ca moștenitori ai lui Alexandru dar și o conexiune cu trecutul cultural grecesc. Această
politica agresivă de achiziții a dus la apariția falsurilor. Astfel problema autenticității devenine un
nou subiect de discuție între erudiți.
Kallimarchos din Cyrene realizează un catalog ce curpinde 120 de volume cu toate lucrările
disponibile. S-au creat și ediții standard ale literaturii grecești. Se crede că biblioteca din Alexandria
cuprindea 100.000 de lucrări (jumătate de milion de suluri). Ptolemeu al III-lea a fondat la rândul
său o bibliotecă de dimensiuni mult mai mici în templul dedicat lui Serapis.
Librării similare au fost fondate și în celelalte regate, Antigonos construiește în Pella, în
Antiochia constuiesc Seleucizi și în Pergamon Eumenes II. În alte orașe, precum Athena și Rhodos
au fost fondate librării și finanțate către elitele locale, conținând și acestea mii de suluri.
După cca. 350 a. Chr. în orașele unde alfabetizarea era răspândită apar vânzători de cărți.9

Faptul că perspectiva asupra cercetării de schimbă, de la abstractă la căutarea unor rezoltate

concrete, ne putem întreba care sunt totuși motivele patronajului. În mod evident patronii caută
avantaje practice în schimbul banilor, lucru care împinge cercetătorii să caute să ofere aplicații
concrete ale cercetării. Însă nu putem spune cu siguranță dacă patronii susțineau cercetarea și cu alte
scopuri.

De asemenea în perioada elenistică, mai multe orașe ajung să găzduiască muzee și libării,
prinre care un exemplu notabil este Pergamul, care rivalizează cu Alexandria. Până și Academia lui
Platon sau Lyceumul lui Aristotel ajung să prindă trăsături elenistice.

Matematica elenistică este formală și non-aritmetică.

De asemenea se remarcă un interes crescut față de alchimie, însă cu un impact minim.

8
Dorn, McClellan 2006, pp. 79-80.
9
Keyster, Irby-Massie 2007, p. 242.
 Mecanica reprezintă și ea un alt subiect de interes pentru cercetătorii elenistici, având
aplicații practice, ducând la construirea unor ingenioase mecanisme mecanice cu care puteai
deschide automat ușa templului sau care puteau să realizeze libații. Totuși este important de
menționat că acestea nu era construite cu rolul de a contribui la progresul economic, ci mai mult
pentru a impresiona.

În astronomie încă de la începuturi este contestat modelul sferelor geocentrice. Aristorchus

din Samos propune o cosmologie heliocentrală, atribuind Pământului mișcarea de rotație în jurul
10
Soarelui și în jurul propriei axe. (totuși această teorie a fost respinsă vechement în antichitate).

Obiectivul astronomiei a fost să stabilească un model matematic care să explice fenomenele

cerești. De asemenea Eratostenes descrie zeci de constelații din perspectiva semnificației lor
mitologice.
Grecii nu au aplicat niciodată matematica în alchimie, biologie, fizionomie, doar parțial în
geografie. Pentru aceste obiecte de studiu, cercetătorii au preferat cataloagele, descrierile și
aplicațiile.
Geografia căuta să explice caracteristicile și particulariățiile locale. Printre subiectele
abordate se numără: forma sferică a Pământului (identificată de Eratostenes), dimensiunile
Pământului, latitudinea și longitudinea și efectele climatice.

Științe ca geografia și alchimia au fost bazate pe descrieri; altele precum studiul plantelor și
al animalelor au fost focusate pe colectarea de date. Unii botaniști, asemenea lui Theophrastos au să
identifice și clasifice plante, însă majoritatea erau interesați de efectele plantelor pentru uz medical.

Medicina a fost abordată ca un tip de filofosie și a fost explicată prin teorii și practici ale
filosofiei. Datorită faptului că procedurile invazive erau foarte riscante, se preferau procedurile non-
invazive, prevum diete și exerciții.

Jurământul Hippocratic a interzice anumite intervenții invazive, fiind preferate dietele.

Operațiile se făceau doar în anumite cazuri, de exemplu pentru fracturi sau pentru înlăturarea
săgeților, un factor fiind lipsa metodelor de anestezie și existența unui număr limitat de analgezice.

În tratatele Hippocratice se prezintă un model de 4 umori: bila, sângele, saliva, și bila neagră
. Praxagoras din Kos propune un sistem de 11 umori cu scopul de a explica sapariția boalilor. Acesta
a oferit multe inovații în medicină. Praxagoras a studiat rolul sângelui și a inimii și a fost primul
care a distins venele de artere. Acesta consideră că inima reprezenta locul sufeltului, iar creierul este
o excrescență a măduvei spinării.

Herophilos din Chalkedon, primul medic sponosorizat din Alexandria și primul anatomist,
10
Dorn, McClellan 2006, pp. 82-86.
este un pionier în disecții și în studiul asupra pulsului. Este primul care studiază organismul uman
prin disecții, realizând o vastă lucrare numită Anatomia. A studiat sistemul vascular, sistemul
nervos, organele generative , creierul, sistemul digestiv, plămânii și rolul lor, ochiul și orgaele
reproducătoare. Acesta scrie și un tratat de obstetrică și ginecologie. Unele dintre cele mai
importante contribuții ale acestuia sunt: distingerea nervilor motorii de nervii senzoriali, distingerea
arterele de vene, demonstrează rolul inimii în producerea pulsațiilor, identifică rolul creierul și
descoperă că arterele transportă sânge.

Erasistratos din Keos este contemporan cu Herophilos și activează în Alexandria. Acesta a

preferat prevenția ca tratament, scriind un tratat pe aceasta temă. Pe baza disecțiilor comparate, a
dedus că dimensiunile creierului sunt corelate cu nivelul de inteligență al speciei. A observat că
inima lucrează ca o pompă și a identificat cerebelul.

Și medicina clasică se confruntă cu problema planelor medicinale, în care oamenii au crezut

din toate timpurile. Cea mai veche carte de fitoterapie din Grecia este Istoria Plantelor de
Theoprhastos, care oferă indicații de utilizarea și rolul lor medical.

Asklepiades din Kios sau Prusias, care a creat două teorii principale: nici un medic bun nu ar
trebui să fie vreodată grav bolnav, iar a doua conform căreia boala este cauzată de o perturbare a
mișcării libere, normale și sănătoase prin porii corporali ai corposculelor divizibile.Terapia în care
credea se baza pe utilizarea moderată a medicamentelor, vinului și apei, și pe exerciții, diete și
masaje. 11

Caracterul elenistic al științelor exacte

Dezvoltarea științelor exacte grecești își are rădăcinile în Alexandria elenstică. Grecii
considerau că științele exacte proveneau de la civilizațiile antice din Orietul Apropiat. Acest lucru
poate fi susținut prin impactul major al datelor și modelelor numerice Babiloniene.

Începând cu secolul al IV-lea și cu siguranță în antichitatea tâzie, matematica este legată de

metafizica Platonistă. Astfel matematica este percepută de multe ori ca pură abstracțiune,
îndepărtată de aplicații practice în viața de zi cu zi. Astfel de percepții se transmit în antichitatea
târzie, în rândul filosofilor neo-platoniști 12

11
Keyster, Irby-Massie 2007, pp. 247-254.
12
Netz 2009, p. 592.
 Progresul științific în această perioadă este remarcabil, și se datorează măcar în parte și
conducătorilor regatelor elenistice.

Avem trei orașe din Mesopotamia care au fost centrele cercetărilor în astronomie: Uruk,
Sippar și Babylon. După cucerirea acestora cunoștiințele în astronomie ale grecilor au fost
influențate de realizările astronomilor din Mesopotamia.

La începutul perioadei elenistice, teoria acceptată era accea că Pământul nu se mișcă, iar
soarele, luna și restul planetelor se învârt în jurul lui în mișcări concentrice. Heracleides din
Heraclea a descoperit că Pământul se învârte în jurul axei sale, iar Mercur și Venus în jurul soarelui.
Aristarchus vine și el cu o teorie conform căreia planetele se mișcă în jurul soarelui însă acesta nu a
prezentat destule dovezi iar urmașii acestuia au respins ipoteza sa. Hipparchus din Nicaea, susține
că planetele se mișcă în jurul soarelui, iar soarele se mișcă în jurul Pământului, teorie care a fost
acceptată și susținută până în Evul Mediu.

Eratostenes, librarul Marii Librării din Alexandria sub Ptolemeu al III-lea, a fost considerat
un geniu al științelor exacte, reușind să calculeze circumefrința Pământului și ajungând la rezultatul
de 39,688.5 km.

Cele mai multe progrese tehnologice s-au înregistrat în domeniul războiului. Alexandru cel
Mare introduce în războiul naval noua tehnologie a luptei pe apă cu ajutorul catapultelor, folosite cu
în lupta de la Tyre. Pentru ca navele să susțină greutatea catapultelor s-au construit nave mai mari
care să le înlocuiască pe cele din perioada clasică, numite trireme. Primele construite au fost
quadriremele, apoi quinqueremele. Apoi cele cu șase și respecti șapte bănci de vâslit, construite de
Ptolemeu și Demetrius. De aici pornește o cursă între regate de construire a celor mai mari nave.
De asemenea este modernizată și artileria, asediul fiind principala tactică de atac, iar pentru
a putea ataca de la o distanță considerabilă, s-au construit catapulte, principalele instrumente ale
aramtelor grecești.
Heron din Alexandria a inventat un motor cu aburi; Ctesibius a inventat o pompă de apă și
Archimedes scripetele compus. În ultimul secol al epocii elenistice s-a descoperit suflarea sticlei,
fiind posibilă acum apariția geamurilor.
Deși aristocrația privea cu dispreț artizanii și inginerii, fiind considerați parte a unei clase
sociale inferioare, până în epoca modernă nu s-au mai înregistrat astfel de progrese tehnologice. 13

Concluize

După cele notate mai sus putem concluziona că epoca elenistică a fost o perioadă înfloritoate
13
Evans 2008, pp. 168-175.
pentru științele exacte și consider că pentru a închiea ar trebui să trecem în revistă câteva dintre
inovațiile aduse în această perioadă.

Puținele lucrări din sec. III a. Chr. care au supraviețuit până în zille noastre demonstează
nivelul profund atins de științele exacte în perioada elenistică: Euclid a oferit un rezumat al
geometriei și teoriei numerelor; Straton din Lampsakos a încercat să construiască o cosmologie
bazată doar pe explicația universului din punct de vedere al elementelor naturale; Aristarchos din
Samos a publicat prima determinare geometrică a distanței soarelui și lunii, și a emis ipoteza unui
sistem planetar heliocentric; Archimedes din Syracusa a studiat astronomia, mecanica, optica și
pneumatica oferind teorii inedite; Eratosthenes din Cyrene a aplicat matematica în geografie,
calculând circumferința Pământului.
Savanții elenistici au scris în general monografii extinse, bazate pe o varietate de subiecte.
Matematica grecească a fost inițial bazată pe geometrie, iar specialiștii au dezbătut o eventuală
pierdere a tradiției artimeticii. Filosofii elenistici au luat adesea matematica ca o paradigmă a
științei, având tendința să își matematizeze studiile, prin transformarea teoriilor lor în teoreme și
proceduri matematice. 14

14
Keyster, Irby-Massie 2007, pp. 244-245.
 Bibliografie

Keyster, Irby-Massie 2007= Keyster Paul, Irby-Massie Georgia, Science, Medicine, and
Technology, în The Cabridge Companion to the Hellenistic world - Glenn R. Bugh (ed.),
Cambridge, 2007.

Evans 2008 = Evans James Allan, Daily life in the Hellenistic age. From Alexander to
Cleopatra, London, 2008.

Dorn, McClellan 2006 = Dorn Harold, McClellan James, Science and Technology in World
History, Baltimore, 2006.

Netz 2009 = Netz Raviel, The exact sciences, în The Oxford Handbook of Hellenistic Studies-
George Boys-Stones, Barbara Graziosi și Phiroze Vasunia (ed.), New York, 2009.