Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA
DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
MACROECONOMIE
Anul I, Semestrul al II-lea
4. Comertul international
Fundamentarea comerţului internaţional pe baza teoriei
avantajului comparativ a lui David Ricardo
113
Relaţia dintre preţurile bunurilor şi salariu 123
Efectele benefice ale comerţului internaţional 128
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 131
Teste de evaluare 131
Lucrare de verificare 132
Bibliografie minimală 132
Macroeconomi 3
e
INTRODUCERE
Macroeconomia studiază economia naţională şi economia mondială, precum
şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice. Scopul
teoriei macroeconomice este acela de a explica preţurile medii precum şi
venitul total, producţia totală şi utilizarea globală a forţei de muncă. De
asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acţiunile
de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public)
asupra veniturilor totale şi ansamblului locurilor de muncă.
Lucrarea are un scop didactic, formativ şi instructiv, iar prin aplicaţiile
prezentate este, în acelaşi timp, şi un ghid practic la îndemâna celor interesaţi,
care fac cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale ale obiectului şi
metodei de cercetare a macroeconomiei, cu principiile, procedeele şi
instrumentele specifice utilizate în modelarea realităţilor lumii economice.
Fiecare unitate de învăţare este un ansamblu de subcapitole ce conţin secvenţe
de învăţare care asigură învăţarea progresivă şi structurată. Sarcinile de
învăţare formulate pe parcurs sunt menite să fixeze noile cunoştinţe şi să
participe la formarea competenţelor asumate a fi dobândite de către studenţi.
Testele de evaluare şi de autoevaluare, formulate la sfârşitul fiecărei unităţi de
învăţare, alături de rezumat şi de bibliografie, participă la consolidarea
cunoştinţelor şi a competenţelor propuse.
Lista Figurilor
Lista Tabelelor
Tabel 1.1......................................................................................................................15
Tabel 1.2......................................................................................................................35
Tabel 1.3......................................................................................................................40
Tabel 2.1.......................................................................................................................54
Tabel 2.2.......................................................................................................................61
Tabel 3.1.......................................................................................................................73
Tabel 4.1.....................................................................................................................116
Tabel 4.2.....................................................................................................................119
Tabel 4.3.....................................................................................................................120
Tabel 4.4.....................................................................................................................121
Tabel 4.5.....................................................................................................................126
Tabel 4.6.....................................................................................................................127
Tabel 4.7.....................................................................................................................128
1. INDICATORII MACROECONOMICI, PIATA BUNURILOR LA
NIVEL MACROECONOMIC. VENITUL, CONSUMUL,
ECONOMIILE SI INVESTITIILE
1.1. Consideratii generale 10
1.2. Descrierea indicatorilor 12
1.3. Compozitia PIB-ului 17
1.4. Investitia egala cu economia-mod alternativ de 29
abordare a echilibrului pietei bunurilor
1.5. Venitul 31
1.6. Consumul si economiile 32
1.7. Investitiile 38
Obiective specifice unităţii de învăţare
Rezumat 43
Teste de evaluare 44
Bibliografie minimală 46
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
- să defineşti conceptul de indicator macroeconomic;
- să descrii Sistemul de Conturi Naţionale (SCN) ;
- să explici noţiunile de produs global brut (PGB), produs intern brut
(PIB), produs national brut (PNB);
- să corelezi venitul ci consumul si economiile;
- să explici rolul investiţiilor in economia rurala.
Sarcina de lucru 2
Prezintă cele trei operaţiuni din cadrul SCN
Macroeconomi 10
e
- Contul crearea veniturilor - se construieşte pentru fiecare sector şi
pentru întreaga economie şi reprezintă modul de formare a veniturilor din
activitatea economică şi din patrimoniu;
- Contul de repartizare a veniturilor - aici se înregistrează repartiţia
primara a veniturilor;
- Contul de utilizare a veniturilor - aici se reflectă utilizarea internă a
veniturilor nete disponibile consumului final, fie privat sau public şi
pentru economisire;
- Contul modificarea patrimoniului sau de acumulare;
- Contul financiar reflectă modificările intervenite la nivelul ţării, a
nivelului şi structurii creanţelor, soldul finanţării şi diferenţa statistică;
- Contul restul lumii – străinatatea înregistreaza toate tranzacţiile cu
exteriorul, el reprezintă un cont sintetic, întocmindu-se numai la nivelul
economiei naţionale.
Sarcina de lucru 3
Prezinta conturile principale utilizare in SCN
Produsul global brut (PGB) exprimă valoarea brută a bunurilor şi serviciilor obţinute într-o economie naţională, într- o anumită perioadă d
Sarcina de lucru 6
Defineşte produsul naţional brut, produsul naţional net şi venitul naţional
Sarcina de lucru 7
Defineste si explica deflatorul PIB-ului.
1.3. Compozitia PIB-ului
1.3.1. Generalitati
Achiziţionarea unei maşini de către o firmă, decizia unui consumator de a
merge la un restaurant şi achiziţia avioanelor de luptă de către guvern sunt în
mod clar decizii diferite şi depind de factori foarte diferiţi. Astfel, dacă vrem să
înţelegem ce anume determină cererea pentru aceste bunuri, se va dovedi
necesar să descompunem producţia agregată (P.I.B.) din punctul de vedere al
bunurilor diferite care sunt produse şi din punctul de vedere al diferiţilor
cumpărători pentru aceste bunuri.
Sarcina de lucru 8
Defineşte investiţiile.
3) Al treilea element, cheltuiala guvernamentală (G) reprezintă achiziţia
de bunuri şi servicii de către administraţia de stat la nivel central şi
local. Bunurile se referă de exemplu la avioane, echipament de birou,
etc. Serviciile includ serviciile furnizate de către angajaţii
guvernamentali. Prin urmare, conturile veniturilor naţionale tratează
guvernul, atât ca un cumpărător de servicii furnizate de către angajaţii
guvernamentali, cât şi ca furnizor de servicii către public, în mod
gratuit. De notat că G nu include transferurile guvernamentale, precum
plăţile pentru sănătate şi securitate socială şi nici plăţile dobânzilor la
datoria guvernamentală. Deşi în mod clar acestea sunt cheltuieli
guvernamentale, ele nu reprezintă achiziţii de bunuri şi servicii.
Prin însumarea acestor trei elemente, respectiv consumul, investitiile şi
cheltuiala guvernamentală va rezulta achiziţia de bunuri şi servicii de către
consumatori, firmele şi guvernul american în acest caz. Pentru a stabili
achiziţia de bunuri şi servicii americane se mai solicită câteva elemente.
In primul rand, trebuie scăzute importurile (IM), respectiv achiziţiile de bunuri
şi servicii străine realizate de către consumatori, firmele şi guvernul american.
In al doilea rând, trebuie adunate exporturile (X) de bunuri şi servicii
americane achiziţionate de către străini.
Definitie
4) Diferenţa dintre exporturi şi importuri reprezintă exportul net (X-IM)
sau balanţa comercială. Dacă exporturile depăşesc importurile, ţara
înregistrează un excedent comercial, iar dacă importurile depăşesc
exporturile ţara înregistrează un deficit comercial.
5) In orice an producţia şi vânzările nu sunt egale. Aceasta întrucât unele
bunuri sunt produse într-un an dar nu sunt şi vândute în acelaşi an, ci în
anii următori şi în acelaşi timp unele bunuri vândute într-un an au fost
produse în anii anteriori.
Definitie
Diferenţa dintre bunurile produse şi bunurile vândute într-un an, cu alte cuvinte
diferenţa dintre producţie şi vânzări este definită ca investiţia de inventar.
Dacă producţia depăşeşte vânzările, firmele vor acumula stocuri şi investiţia de
inventar va fi pozitivă. Dacă producţia este mai mică decât vânzările, stocurile
vor scădea şi investiţia de inventar va fi negativă.
Z=C+I+G+(X-IM)
Ne propunem în cele ce urmează stabilirea factorilor de influenţă asupra lui Z,
motiv pentru care vom realiza o serie de simplificări, dar care nu sunt de natură
a afecta demersul prezentării.
a) Vom presupune că toate firmele produc acelaşi bun, care poate apoi să fie
utilizat în consum de către populaţie, de firme pentru investiţii şi de către
guvern. Cu această puternică simplificare, putem analiza o singură piaţă,
respectiv piaţa bunului avut în vedere şi să stabilim factorii care
determină oferta şi cererea.
b) Presupunem că firmele vor dori să ofere orice cantitate din acel bun la
un preţ dat P. Această prezumţie ne permite să ne concentrăm asupra
rolului jucat de cerere în determinarea producţiei. Această prezumţie este
valabilă numai pe termen scurt.
c) Vom mai presupune că economia este închisă, cu alte cuvinte că nu
comercializează bunuri cu restul lumii, sau altfel spus, exporturile şi
importurile sunt egale cu zero. Desigur şi această presupunere este foarte
restrictivă, mai ales în perioada contemporană când economiile nu pot fi
autarhice, ci din ce în ce mai interdependente în cadrul economiei
mondiale. In atare condiţii:
Z=C+I+G
In cele ce urmează ne vom concentra numai pe aceste elemente în determinarea
cererii:
a) Consumul(C)
Definiţie
Consumul depinde de numeroşi factori, dar cu siguranţă cel mai important este
venitul, şi mai precis venitul disponibil, respectiv venitul care rămâne
consumatorilor după ce au primit transferurile guvernamentale şi şi-au achitat
taxele. In mod clar, atunci când venitul creşte oamenii vor achiziţiona mai
multe bunuri şi reciproc, atunci când venitul se reduce vor achiziţiona mai
puţine.
Dacă desemnăm cu C consumul şi cu YD venitul disponibil putem scrie ca:
C=C(YD)
(+)
Definiţie
Aceasta reprezintă o modalitate formală de a stabili că mărimea consumului
este o funcţie a venitului disponibil Y D, iar partea dreaptă a relaţiei este
cunoscută şi ca funcţie a consumului. Semnul pozitiv de sub relaţie este menit
a desemna relaţia directă dintre venitul disponibil şi consum. Economiştii
definesc aceasta ca o ecuaţie de comportament, întrucât ecuaţia captează
un aspect al comportamentului – în acest caz comportamentul consumatorilor.
Este rezonabil să presupunem că relaţia dintre consum şi venitul disponibil este
exprimată de:
C=c0+c1YD (1)
cu alte cuvinte că este de formă liniară.
Relaţia dintre consum şi venitul disponibil este astfel descrisă de cei doi
parametri c0 si c1.
Definiţie
Parametrul c1 este definit ca înclinaţia de consum, sau pentru a fi mai precişi,
ca înclinaţia marginală de consum, dar pentru simplificare vom utiliza prima
semnificaţie.
Va exprima efectul unei unităţi monetare a venitului disponibil, să spunem un
dolar asupra consumului. Dacă c 1 este egal, de exemplu cu 0,6, atunci orice
dolar suplimentar în venitul disponibil va mări consumul cu 0,6 cenţi, adică
1$*0,6=0,6 cenţi. O primă condiţie este ca c1 să fie pozitiv, el din punct de
vedere matematic descrie panta dreptei aşa încât o creştere în venitul
disponibil să determine o creştere în consum. O a doua condiţie este ca c 1 să fie
mai mic decât 1, aceasta întrucât oamenii consumă numai o parte din creşterea
venitului, cealaltă parte este economisită.
Parametrul c0 care desemnează din punct de vedere matematic intersecţia cu
ordonata, reprezintă din punct de vedere economic ceea ce ar consuma oamenii
dacă venitul lor disponibil din anul curent ar fi egal cu zero, aşa încât dacă
YD=0 ecuaţia consumului s-ar rezuma la forma C=c 0. O condiţie este că, dacă
venitul curent este egal cu zero, consumul trebuie să continue să fie pozitiv, cu
alte cuvinte cu venit sau fără, pentru a putea trăi oamenii trebuie să consume.
Aceasta presupune ca c0 să fie o mărime pozitivă. Intr-o situaţie în care venitul
este zero iar consumul pozitiv, oamenii trebuie să vândă un activ sau să se
împrumute, adică să dezeconomisească ceea ce reprezintă antonimul
economisirii.
Relatia dintre consum şi venitul disponibil se poate prezenta precum în figura1:
Figura 1.1. Dependenta liniara dintre consum si venitul disponibil pentru [c]=20 si c[1]=0,6
După cum era de aşteptat, relaţia fiind de tip liniar ea se prezintă sub forma
unei drepte, cu c0 intersecţia cu axa oy şi de panta c 1. Intrucât c1 este subunitar şi
panta dreptei este mai mică decât 1, cu alte cuvinte dreapta care desemnează
legatura dintre venitul disponibil şi consum este mai plată decât o dreaptă la 45 0,
a se vedea dreapta punctată din figură.
Definiţie
Vom defini în continuare venitul disponibil YD care se determină conform
unei relaţii de genul:
YD= Y-T (2)
In care Y este venitul, iar T taxele plătite minus transferurile guvernamentale
primite de consumatori. Pentru simplificarea prezentarii ne vom referi la T ca
taxe, dar trebuie avut în vedere că se referă de fapt la taxe minus transferuri.
Putem înlocui pe YD în identitatea (1) şi vom obţine că:
C=c0+c1(Y-T) (3)
Astfel relaţia (3) ne va prezenta că mărimea consumului C este o funcţie de
venit Y şi de taxe T. Mărimea pozitivă dar subunitară a lui c 1, va determina că
un venit mai mare să mărească consumul dar mai puţin decât un raport 1 la 1,
iar taxele mai mari vor reduce consumul, dar de asemenea, într-un raport mai
mic decât 1 la 1.
Sarcina de lucru 9
Defineste si prezinta in maxim 10 randuri venitul disponibil si functia consumului.
b) Investiţia (I)
Definiţie
Modelele au în general două tipuri de variabile, unele variabile depind de alte
variabile din model şi sunt prin urmare explicate prin model, acestea fiind aşa
numitelor variabile endogene. O astfel de variabilă endogenă este în cazul
prezentat consumul. Alte variabile nu sunt explicite în model, ci ele sunt
preluate ca date, acestea fiind variabilele exogene.
O astfel de variabilă este investiţia în acest caz. Astfel, vom considera
investiţia ca variabilă exogenă, ca dată şi o vom scrie de forma:
I=I (4)
Prin bararea simbolului investiţiei (I) ne vom reaminti că aceasta reprezintă o
variabilă dată. Preluăm investiţia ca variabilă exogenă pentru a menţine simplu
modelul, dar prezumţia nu ramâne fără anumite consecinţe. Ea implică, că în
momentul când vom analiza modificările în producţie, vom presupune şi că
Macroeconomi 20
e
investiţia nu răspunde la modificările în producţie. Astfel, nu este dificil de
observat că această implicare ar putea fi o descriere necorespunzătoare a
realităţii, întrucât firmele care înregistrează o creştere în producţie ar putea. în
mod logic, să considere ca oportună decizia de a mări numărul de utilaje şi ca
rezultat să mărească investiţia lor.
Sarcina de lucru 10
Defineşte variabilele endogene si variabilele exogene.
ntă o mărime supraunitară, întrucât c1, înclinaţia marginală spre consum este o mărime pozitivă dar subunitară. Din acest motiv, acest ter
Cu cât c1 este mai aproape de 1, cu atât mai mare este multiplicatorul. Din
punct de vedere economic, multiplicatorul are importante implicaţii. Să
presupunem că pentru un anumit nivel al venitului consumatorii se decid să
aloce mai mult consumului. Astfel, c 0 din ecuaţia (3) s-ar mări, iar ecuaţia (8)
ne va exprima că producţia s-ar mări cu mai mult decât respectiva mărire a
consumului. Exemplul numeric următor demonstrează aceasta afirmaţie. Să
presupunem că mărimea consumului c 0 ar creşte cu 100.000 lei, iar pentru o
înclinaţie spre consum c1 presupusă a fi de 0,75 multiplicatorul ar fi de 1/(1-
0,75)=4, aşa încât producţia se măreşte cu 4*100.000==400.000 lei. Un acelaşi
efect îl au şi modificările factorilor de influenţă ai cheltuielii autonome,
respectiv creşterea investiţiilor, cheltuiala guvernamentală şi a taxelor, vor
mări producţia cu mai mult decât modificările acestor factori ai cheltuielii
autonome. Ecuaţia (7) ne relevă faptul că dacă c 0 se măreşte, o aceeaşi tendinţă se
va înregistra şi în cererea de bunuri, care în mod direct se va reflecta şi în
producţie. Producţia la rândul său va determina o mărire în aceeaşi măsură a
venitului, reamintim că ele sunt egale, iar o creştere a venitului va antrena o
creştere a consumului, care la rândul său va genera o extindere a cererii şi acest
ciclu se repetă.
b) Construcţia grafică a modelului presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- trasăm pentru început o funcţie a producţiei dependentă de venit. Astfel,
pe axa ox vom avea înscris venitul Y iar pe axa oy producţia Y,
reamintim însă că producţia şi venitul sunt egale, ceea ce determină o
dreaptă la 450, sau altfel spus o dreaptă cu panta egală cu 1, dreapta
punctată din figura 2.
- trasăm apoi cererea ca funcţie de venit, care este exprimată prin ecuaţia
(5), dar într-o manieră de forma:
Z=(c0+I+G-c1T )+c1Y (9)
Astfel ,cererea depinde de cheltuiala autonomă şi de venit prin efectul de
consum. Relaţia dintre cerere şi venit este curba ZZ continuă din figura 2.
Figura 1.2. Echilibrul pe piata bunurilor pentru c[0]= 5, c[1]= 0,6, I= 10, G= 3, T= 4
După cum se poate observa această curbă ZZ, care este liniară în acest caz, are
drept intersecţie cu axa oy mărimea cererii când venitul este egal cu zero şi
care corespunde consumului autonom. Panta dreptei este exprimată prin
înclinaţia spre consum care este simbolizată prin c 1. Dar c1 este o mărime
pozitivă şi subunitară, aşa încât dreapta va avea întotdeauna o pantă mai mică
decât unitară. Echilibrul solicită ca producţia să fie egală cu cererea. Producţia
de echilibru se va înregistra la acel nivel pentru care se vor intersecta cele două
curbe din figura 2, respectiv dreapta la 45 0 şi funcţia cererii ZZ. In zona din
stanga punctului de echilibru cererea depăşeşte producţia, în timp ce în dreapta
sa producţia depăşeşte cererea, astfel numai la nivelul intersecţiei cererea este
egală cu producţia.
Să presupunem că iniţial economia s-ar gasi într-o situaţie de echilibru după
care s-ar mări c0 cu o anumită mărime, să presupunem cu 10 um. Ecuaţia (9)
ne va exprima că pentru orice valoare a venitului, cererea va fi mai mare cu
mărimea creşterii lui c0, respectiv cu 10 um. Inaintea acestei creşteri relaţia
dintre cerere şi venit era descrisă de curba ZZ, în timp ce după mărirea lui c 0,
aceeaşi relaţie este descrisă de curba Z`Z`dreaptă cu linie punct, care este
paralelă cu ZZ dar translată în sus cu 10 um, cu alte cuvinte, curba cererii se
extinde cu 10 um. In aceste condiţii, echilibrul se va stabili unde noua curbă a
cererii va întâlni dreapta la 450 respectiv în punctul A`. A se vedea figura 3 care
se bazează pe cele descrise în figura 2, dar şi cu adăugirile presupuse:
Figura 1.3. Efectele cresterii cheltuielii autonome asupra productiei pentru c[0]=5, c[1]=0,6, I=10,
G=3, T=4
Sarcina de lucru 11
Prezinta cele trei modalităţi de a opera cu un model.
Definiţie
Descrierea formală a acestui proces de ajustare în timp a producţiei, cu alte
cuvinte scrierea ecuaţiilor pentru ceea ce economiştii denumesc dinamica
ajustării şi rezolvarea acestui model desigur mai complicat, este redat în mod
descriptiv, în modul următor:
Să presupunem, de exemplu, că firmele iau deciziile în legătura cu
nivelele lor de producţie la începutul fiecărui trimestru. Odată ce deciziile
sunt adoptate, producţia nu mai poate fi ajustată pe parcursul trimestrului.
Dacă achiziţiile consumatorilor sunt mai mari decât producţia, firmelor
nu le revine decât posibilitatea diminuării stocurilor pentru a satisface
extinderea cererii. Pe de altă parte, dacă achiziţiile sunt mai reduse decât
nivelul producţiei firmele îşi vor mări nivelul stocurilor.
Să presupunem apoi că agenţii economici consumatori decid să
cheltuiască mai mult, adică ei vor creşte mărimea coeficientului c 0. In
timpul semestrului în care acest fenomen se înregistrează, cererea va
creşte, dar producţia datorită prezumţiei de stabilire, numai la începutul
perioadei nu se va modifica. Prin urmare, venitul nu se va modifica.
Observându-se o creştere în cerere, firmele îşi vor fixa o creştere a
producţiei abia în trimestrul următor. Aceasta creştere în producţie va
conduce la o creştere în venit, care la rândul său se va reflecta în cerere.
Dacă achiziţiile vor depăşi producţia, firmele îşi vor mări producţia abia
din trimestrul următor şi acest proces va continua.
Pe scurt, ca răspuns la o extindere în cheltuiala consumatorului, producţia
nu va „exploda”, ci va creşte progresiv în timp de la Y la Y`.
Referitor la întrebarea lansată, respectiv „cât de mult durează ?” acest proces
de ajustare depinde de modul în care firmele îşi revizuiesc programul lor de
producţie. Dacă firmele îşi ajustează programul de producţie mai frecvent ca
răspuns la o creştere anterioară a achiziţiilor consumatorilor, ajustarea va fi mai
rapidă.
1.5. Venitul
1.5.1. Venitul national si venitul national disponibil
Definiţie
Din prezentarea indicatorilor macroeconomici a rezultat că PNN în preţurile
factorilor de producţie se mai numeşte şi venitul naţional şi reprezintă
veniturile încasate de posesorii factorilor de producţie ca urmare a contribuţiei
lor la producerea bunurilor şi serviciilor.
Definiţie
Pe baza venitului naţional, prin adăugarea soldului transferurilor cu străinatatea
(STS), se obţine venitul naţional disponibil, astfel:
VND=VN+STS
indicator care are drept destinaţii: consumul privat, consumul guvernamental,
investiţiile nete şi economisirea. Acest indicator este net aşa încât prin
adăugarea consumului de capital fix se obţine venitul brut disponibil (VBD):
VBD=VND+A
La nivelul gospodăriilor – al menajelor se pot determina un venit personal şi un
venit disponibil.
Macroeconomi 30
e
Sarcina de lucru 12
Defineste venitul national, venitul national disponibil si venitul brut disponibil.
c=C
VD
Rata medie a consumului reprezintă o mărime pozitivă, dar subunitară:
0<c<1
Din relaţia de determinare a ratei medii a consumului se poate explicita funcţia
consumului sub forma:
C=c*VD
şi având în vedere domeniul lui c, ca urmare a creşterii sau a scăderii venitului
disponibil, consumul va înregistra aceeaşi tendinţă, dar într-o proporţie mai
mică, ceea ce înseamnă că în condiţiile sporirii venitului disponibil înclinaţia
medie spre consum va avea o tendinţă de scădere. A se vedea figura 4.
VD
Figura 1.4. Dependenţa dintre venitul disponibil şi rata medie a consumului
Sarcina de lucru 13
Defineste rata medie a consumului.
1.6.2. Rata marginala a consumului
Definiţie
Rata marginală a consumului sau înclinaţia marginală spre consum (c’ )
exprimă variaţia consumului (∆C) ca urmare a modificării venitului disponibil
cu o unitate (∆VD) sau altfel spus, partea suplimentară din venitul disponibil
care se adaugă la consum.
0<s<1
Funcţia economiilor va fi astfel:
S=s*VD
Dacă vom aduna rata medie a consumului şi cu rata medie a economiilor vom
observa că rezultatul va fi egal cu 1:
C + S VD
c+s = = =1
VD VD
Aşa încât, cunoscând numai o rată medie, fie a economiilor sau a consumului,
o putem determina pe cealaltă:
c=1-s; s=1-c
=C0
VD ruptura (1 − c′)
Depăşirea pragului de ruptură al venitului determină trecerea de la procesul de
dezeconomisire la cel de economisire.
Aceste interdependenţe dintre venit, consum şi economii studiate pe baza
ratelor medii de consum şi economii, precum şi a celor marginale se pot
observa în exemplul numeric din tabelul nr.1, informaţii care sunt ulterior
prezentate în figurile 5 si 6.
În figura 5 sunt trasate funcţiile consumului şi economiilor, iar în figura 6 sunt
trasate ratele medii ale consumului şi economiilor.
Tabel 1.2
Înclinaţi
Rata medie a
Înclinaţia c'+
Consu Economii a Rata medie a c+s= margina
Venit marginală s'=
mC S consumului economiilor s 1 lă
economii s' 1
c consum
c'
0 50 -50
100 125 -25 1,25 -0,25 1 0,75 0,25 1
200 200 0 1 0 1 0,75 0,25 1
300 275 25 0,916667 0,083333 1 0,75 0,25 1
400 350 50 0,875 0,125 1 0,75 0,25 1
500 425 75 0,85 0,15 1 0,75 0,25 1
600 500 100 0,833333 0,166667 1 0,75 0,25 1
700 575 125 0,821429 0,178571 1 0,75 0,25 1
800 650 150 0,8125 0,1875 1 0,75 0,25 1
900 725 175 0,805556 0,194444 1 0,75 0,25 1
1000 800 200 0,8 0,2 1 0,75 0,25 1
1000
800
600
400 Consum C
Economii S
200
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
Rata medie a consumul…
0.2
0
-0.2
-0.4
1.4
1.2
1
Rata medie a consumul
0.8
ui c inclinatia
0.6
marginala consum c'
0.4
0.2
0
050010001500
Figura 1.7. Rata medie şi marginala a consumului
Având în vedere aceste dependenţe dintre venit, consum şi economii, John
M.Keynes formulează legile psihologice potrivit cărora de regulă şi în medie
odată cu creşterea venitului, consumul va creşte dar cu rata mai mică decât
aceea a venitului:
∆V ∆C
V > c
şi odată cu creşterea venitului economiile vor creşte, iar rata de creştere a
economiilor este superioară ratei de creştere a venitului:
∆V ∆S
V < S
Sarcina de lucru 14
Prezinta in 10-15 randuri modelul Simon Kuznets.
1.7. Investitiile
1.7.1. Clasificarea investitiilor
Investiţiile pot fi definite în mod diferit având în vedere sfera de cuprindere,
motiv pentru care ne vom concentra numai pe conţinutul prezentului demers.
Cu alte cuvinte, nu vor fi abordate şi investiţiile financiare întrucât acestea nu
au ca rezultat sporirea capitalului şi a avuţiei societăţii, ci doar o schimbare a
dreptului de proprietate.
Definiţie
Investiţiile reprezintă fluxul de cheltuieli destinate creşterii sau menţinerii
stocului de capital real, sau fluxul de cheltuieli menite proiectelor de producere
a bunurilor care nu sunt destinate unui consum imediat.
Avem astfel în vedere următoarele categorii de investiţii:
- investiţii de înlocuire care se referă la înlocuirea obiectivelor uzate şi
menţinerea stocului de capital fix, sursa de acoperire o constituie
amortizarea;
- investiţii nete prin care se măreşte capitalul fix existent şi asigură
totodată sporirea capacităţii productive a cărei sursă o constituie venitul
economisit;
În acest sens vom putea vorbi despre:
Investiţii brute (Ib) care au ca sursă economiile şi amortizarea:
Ib=S+A
Investiţiile nete (In) care au ca sursă economiile:
In=S
Am utilizat ecuaţii întrucât economiile se transformă mai devreme sau mai
târziu în investiţii.
Venitul obţinut de populaţie este destinat acoperirii consumul de bunuri (C)
şi pentru economii (S), adică:
V=C+S
Pe de altă parte, economiile se transformă în investiţii:
V=C+I
rezultând că:
S=I
Mobilul investiţional constă în „sacrificarea” unui consum prezent, respectiv într-
o economie care investită, generează un venit viitor care să asigure astfel un
consum mai mare în viitor decât cel prezent.
Aceste intercondiţionări care se formează între consum, economii, investiţii,
venit pot fi studiate cu ajutorul multiplicatorului şi acceleratorului investiţional.
Sarcina de lucru 16
Defineşte investiţiile şi prezintă principalele categorii de investiţii.
1.7.2. Multiplicatorul investitional
mă legatura marginală care se formează între creşterea venitului şi creşterea investiţiilor, cu alte cuvinte, cu cât se modifică venitul ca ur
K = ∆V
∆I
în condiţii normale K>1.
Astfel creşterea investiţiilor influienţează de K ori creşterea venitului:
∆V = K∆I
Dacă în relaţia lui K înlocuim pe ∆I cu ∆V-∆C iar apoi împărţim la ∆V,
vom obţine:
∆V
K= = ∆V
∆V − ∆C ∆V 1 1
∆V ∆C = 1 − c′ = s′
−
∆V ∆V
Principiul de multiplicare rezidă în faptul că ceea ce pentru un agent economic
constituie o cheltuială, pentru un altul reprezintă un venit care se alocă pentru
consum şi economii.
Pentru a înţelege acest principiu să presupunem că se înregistrează un spor al
investiţiilor ∆I=2.000 u.m. Această investiţie suplimentară conduce la venituri
mai mari pentru alţi agenţi economici, adică salarii, profituri, dobânzi, rente
mai mari. Proporţia în care acest venit suplimentar se va aloca între consum
(C) şi economii (S) este în funcţie de mărimea înclinaţiei spre consum c’,
respectiv spre economii s’.
Astfel, pentru c’=0,6 suplimentul de consum va fi de 1.200 um, iar cel de
economii 800 um, cu alte cuvinte, ca urmare a unui spor investiţional de 2.000
um se va mări consumul cu 1.200 um şi economiile cu 800 um. Consumul de
1.200 um reprezintă totodată venituri suplimentare pentru alţi agenţi.
Tabel 1.3.
Acest proces continuă, creşterile de venit fiind din ce în ce mai mici, tinzând la
zero. Dacă însumăm veniturile suplimentare generate de sporul investiţional de
2.000 um, în cele 10 perioade obtinem ∆V=4969,767 um.
Mărimile veniturilor suplimentare succesive pot fi scrise ca fiind:
∆V=2.000+1.200+720+……+20.155539=
2.000+(2.000*0,6)+(2.000*0,62) +………+(2.000*0,610)=
2.000(1+0,6+0,62+0,63+……………..0,610)
În termeni generali se poate aproxima de forma:
∆V=∆I(1+c’+c’2+c’3+..................c’n)=>∆V=1/(1-c’)*∆I=1/s’*∆I=K*∆I.
=∆I(1+c’+c’2+c’3+..................c’n)=>∆V=1/(1-c’)*∆I=1/s’*∆I=K*∆I .
În concluzie, sporul de venit generat în viitor depinde de sporul investiţional ∆I
şi de multiplicatorul investiţional K, care la rândul său este dependent de
înclinaţia marginală spre consum c’ sau spre economii s’. O mărime mai mare a
lui c’ pentru un acelaşi spor al investiţiilor va genera un spor de venit mai mare
în viitor, iar un spor mai mare al investiţiilor pentru aceeaşi mărime a înclinaţiei
marginale spre consum va genera de asemenea o creştere a sporului de venit.
Macroeconomi 40
e
I=a*∆V ; in care 0<a<1.
Cu alte cuvinte, volumul investiţiilor dintr-o perioadă h provine din sporirea
venitului, dar pentru aceasta se impune ca Vh>Vh-1; în caz că nu este
îndeplinită această condiţie are loc un proces de dezinvestire.
S =S1 S2 S3 + ⋯ +Sn
0 + + (1 + d)n
(1 + d)(1 + d)2(1 + d)3
investiţiei exprimă perioada de timp în care efortul investiţional se recuperează din venitul generat, mai precis din profit în urma punerii î
Sarcina de lucru 16
Defineste r ntabilitatea investitiei, randamentul actualizat al investitiei, recuperarea investitiei si coeficientul de eficienta economica
Rezumat
Indicatorul economic constituie expresia numerică a laturii cantitative a
fenomenelor şi proceselor economice în anumite condiţii de spaţiu şi timp. El
permite evidenţierea acestor fenomene şi procese sub aspect cantitativ,
structural şi calitativ, ca şi interdependenţele dintre anumite subsisteme ale
economiei naţionale. In funcţie de nivelul pentru care se calculează aceşti
indicatori, pot exista indicatori micro şi macroeconomici; dacă primii măsoară
rezultatele la nivelul agentului economic individual, ultimii exprimă
performanţa la nivelul ansamblului economiei naţionale. Punctul de plecare în
determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă cei microeconomici.
Principalii indic atori macroeconomici sunt: produsul global, produsul intern,
produsul naţional, venitul naţional, venitul personal, venitul personal
disponibil al populaţiei. Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea
mai frecventă, piaţa bunurilor desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau
o reţea de relaţii de vânzare - cumpărare între părţile contractante care sunt pe
de o parte, unite prin legături de interdependenţă si, pe de altă parte se află în
raporturi de opo ziţie. Participanţii la aceste relaţii sunt producătorii de bunuri
şi servicii, ofert anţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă
aşa cum aprecia J.K.Galbraith şi W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care
se opun unul alt u ia prin urmărirea propriului interes, dar sunt legaţi în acelaşi
timp printr-o solidaritate funcţională’’. Consumul privat sau personal are
ponderea principală şi este reprezentat de partea din venitul naţional destinată
cumpărării de bunuri şi servicii de consum pentru satisfacerea nevoilor
oamenilor. Consumul de stat sau public este reprezentat de partea din venitul
naţional destinată cheltuielilor ocazionate de cumpărarea de bunuri şi servicii
cu caracter social - cultural, necesare funcţionării normale a societăţii.
Volumul şi structura cheltuielilor pentru consum depind de o serie de factori;
obiectivi şi subi ectivi. Factorii obiectivi sunt: mărimea şi structura salariilor;
modificarea rap ortului dintre bunurile prezente şi cele viitoar e; schimbările
intervenite în volumul capitalului şi care nu au fost prevăzute în calcularea
venitului; modificarea politicii fiscale care poate spori sau micşora cererea de
consum. Factorii subiectivi ce depind de trăsăturile fiinţei umane, de nevoile
şi obiceiurile indivizilor sunt: menţinerea standardului de viaţă obişnuit,
Florin-Dan Indicatorii macroeconomici, piata bunurilor la nivel
Puscaciu macroeconomic.
Venitul, consumul, economiile si investitiile
economisirea diferenţei între veniturile efectiv şi cheltuielile necesare
menţinerii standardului de viaţă obişnuit; tendinţa de creştere a diferenţei
dintre venit şi consum, pe măsură ce oamenii realizează venituri mai mari.
Consumul de bunuri şi servicii este studiat cu ajutorul bugetelor de familie.
Ele arată structura consumului şi evoluţia acestuia în funcţie de necesităţile
vitale de existenţa, mediu, sex, vârstă, venituri.
Teste de evaluare
5) Valoarea tuturor bunurilor create într-o ţară este de 100 mld. Um. (la preţul
factorilor), din care 20 mld um. sunt folosite sub forma de capital circulant
pentru producţia altor bunuri şi servicii în respectivul an. Capitalul fix folosit
în economie este de 80 mld. um, durata medie de funcţionare fiind de 8 ani.
Agenţii economici străini au produs în această economie bunuri finale de 9 mld
um, iar agenţii economici naţionali au produs în alte ţări bunuri evaluate la 7
mld. um. Rezultă că produsul intern net şi produsul naţional net au reprezentat
(în mld um):
a) 80 si 70;
b) 80 si 60;
c) 80 si 68.
6) PNB=6.000 um; Consum =4800; Deprecierea capitalului fix=300; Taxe
indirecte =400 şi subvenţii=240. Calculaţi venitul naţional:
a) 6000 um;
b) 5540um;
c) 1.200 um.
14) În momentul t0 venitul este 20.000 mil um, iar economiile sunt de 4.000
mil um. În t1, venitul creşte cu 20%, iar înclinaţia marginală spre consum
este de 0,8. Economiile şi multiplicatorul investiţiilor în t 1 vor fi:
a) 4.800 mil um ; 4 ;
b) 4.000 mil um ; 5;
c) 5.000mil um ; 4.
16) Dacă ∆C=100 şi ∆S=300, care grup de valori pentru c`, s` şi k este corect:
a) ¼; ¾ ;3;
b) ¼;3/4; 1/3;
c) ¼;3/4;4/3.
Bibliografie minimală
Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu (2005). Economie. Bucureşti:
Editura Tribuna Economica. capitolul 15.
Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer(1997). Macroeconomia. Timişoara:
Editura Sedona. capitolul 2.
Oliver Blanchard (2006). Macroeconomics Pearson Education International.
capitolul 2.
Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu (2004).Economie. Bucureşti:
Editura Tribuna Economica. capitolul 16.
Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer (1997). Macroeconomia. Timişoara:
Editura Sedona. capitolul 3.
Oliver Blanchard (2006) Macroeconomics Pearson Education International.
capitolul 3.