PSIHOTERAPIE

rezumat capitole
De invatat: Cap 1,2,3,6,7,9,10,11,13

CAPITOLUL 1
CE ESTE PSIHOTERAPIA?

Psihoterapia: interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist

a) in scopul optimizarii,autocunoasterii si dezvoltarii personale
b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicate in tulburarile
psihice,psihosomatice si somatic
c) in situatii de risc

Diferentele intre psihiatrie si psihoterapie:

Psihiatria
- disciplina medicala ce se ocupa cu studiul bolilor psihice,tulburarilor minatale,al
etiologiei si patogenezei lor si are grija de organizarea si satabilirea masurilor
profilactice , terapeutice si de recuperare a bolnavului cu afectiuni psihice.
- psihiatrul utilizeaza date oferite de psiholog,ca stiinta a comportamnetului.
- psihologul trebuie sa cunoasca notiunile si conceptele cu care opereaza
psihiatria.
- se bazeaza pe observatia si anamneza clinica a bolnavilor mintali.
- specialitate clinica in cadrul stiintelor medicale,disciplina analitico-descriptiva a
bolilor psihice.

Psihoterapia
- forma de interactiune umana prin care se vehiculeaza o serie de factori
terapeutici vizand modificarea comportamentului si restructurarea personalitatii.
- metodele de psihoterapie se refera la clarificarea conflictelor
inconstiente,retrairea si prelucrarea lor pt gasirea de solutii si iesirea din
conflict.

Psihologia:
- observatia si psihodiagnosticul subiectilor normali

1
- stiinta umana
- disciplina analitico-descriptiva a proceselor psihice

Diferente intre psihoterapie,consiliere psihologica si dezvoltare

personala:
a)psihoterapia poate fi practicata de catre medici
Categorii:
-psihoterapie individuala
-psihoterapie de cuplu si familie
-psihoterapie de grup
-psihoterapie ambientala si de mediu
b)consilierea psihologica este specifica psihologului, nu lucreaza cu
simptomatologie,dureaza 6-10 sedinte,pentru rezolvarea unei situatii punctuale
propuse de client.
- pentru a o practica este nevoie de un master pe clinica /consiliere suportiva.
- se axeaza pe optimizare,autocunoastere si dez.personala a clientului.
- preventie si remitere a problemelor emotionale cognitive si de comportament.
- poate fi:personala,de cuplu si familie;vocational sau educational;
organizational si de grup.

Etapele procesului de consiliere:

- evaluarea completa a cazului
- identificarea problemei de baza
- realizarea relatiei terapeutice
- explorarea problemei
- facilitarea insight-urilor
- alegerea personala a raspunsurilor si comportamentelor dorite
- implementarea deciziilor in propria viata
- evaluarea finala a rezultatelor
- incetarea consilierii de comun acord

Psihoterapia si consilierea se aseamana si deosebesc prin finalitate:

- ajutam oameni aflati in dificultate,prin adresabilitate,consilierea se ocupa de
structura de suprafata a personalitatii pe cand in psihoterapie se abordeaza
structura de profunzime a personalitatii.

2
- din p. v al metodologiei sunt comune: verbale.

c) dezvoltarea personala este un proces de autorestructurare apropoape

continuu,ce are loc la solicitarea clientului; abordeaza dezvoltarii unor abilitati,
stresul, dorinta de autodepasire, riscurile vietii.
-pate fi practicata:individual ;in grup; in grup de familii/ cupluri; in grupuri
organizationale.
Obiectivele psihoterapiei:
Obiectivul major:
- schimbari ale personalitatii pacientului,ce-I permite o mai buna adaptare fata
de sine si fata de lume(Ionescu,”90).
Obiective imediate:
- interventia in criza si eliminarea anxietatii.
- reducerea simptomatologiei specific.
- rezolvarea unor problem limitate.
Obiective de perspectiva:
- reducerea intensitatii conflictului.
- reorganizarea structurilor defensive.
- modificarea conflictelor inconstiente fundamentale.
Etapele metodologice ale procesului terapeutic:
1.Evaluarea cazului
2.Alianta terapeutica
3.Stabilirea obiectivelor
4.Derularea programului therapeutic
5.Implementarea modificarilor personale si validarea lor
6.Reevaluarea cazului si a efectelor terapeutice
7.Consolidarea efectelor benefice in timp

I.Etapa de psihodiagnostic si evaluare clinica:

- incadrarea tabloului clinic al clientului intr-o categorie nosologica prin interviu
si testare psihologica + detalierea diagnosticului in problem concrete de viata
1.Interviul de evaluare:
- discutie cu pacientul aflat intr-o pozitie confortabila si de siguranta:
- inregistrarea datelor de identificare ale clientului

3
- datele furnizate de apartinatori in cazul copiilor
- motivul trimiterii la psiholog

Componente interviu:
- descrierea tabloului clinic(axa I-tulburri clinice si II-tulburari
personalitate),debut si evolutie
- prezenta altor boli somatic sau psihice(axa III –conditii medicale)
- conditii social-economice,informatii despre familie,situatii strasante (axa IV-
stresori psiho-sociali)
- perspectiva generala asupra starii pacientului (axa V-indice global de
functionare)
Componente psihologice investigate in timpul interviului:
1. Factor peceptiv
2. Comportament (mimica,gestica,postura)
3. Memorie
4. Dispozitie afectiva (cum se simte in general,starea de spirit actuala)
5. Personalitate
6. Depersonalizare
7. Obsesii/compulsii
8. Atentie
9. Gandire si inteligenta (cum isi motiveaza comportamnetele si simptomele)
10. Orientarea (zi,luna ,an ,spatiu)
11. Constiinta bolii (ce problem crede ca are,ce cred ceilalti despre boala
lui,considera necesar tratamentul)
12. Investigarea detaliata a comportamentului si functiilor psihice prin aplicarea
testelor psihologice
13. Investigarea detaliata care surprinde structura si dinamica individuala a
clientului ce ofera informatii asupra unor nivele ca:
-subiectiv-afectiv
-comportamental
-biologic
!!!!!!!Trecerea de la diagnosticul nosologic la interventia psihologica se face prin
intermediul unei liste cu problem concrete de viata,maxim 8-10 probleme.
Se incepe cu o problema importanta
Nu se abordeaza mai multe problem simultan

4
II.Conceptualizarea cazului
- reprezinta interpretarea tabloului clinic pentru pacient,pe intelesul acestuia si
poate fi:
- cognitiv comportamnetala-nevoia de rationalitate il detrmina pe terapeut sa
adopte o atitudine colaborativ-empatica(adult/model),manifestata prin acceptare
neconditionata
- dinamic-psihanalitica-nevoia de revenire la perioada copilariei,duce la o
atitudine de neutralitate binevoitoare si o “infantilizare ” a pacientului,rezultand
o relatie de tip transferential
- umanist-existential-experientiala-nevoia de acceptare si siguranta, genereaza o
relatie de empatie si acceptare neconditonata
Testele psihologice folosite in psihodiagnoza copilului:
-teste de evaluare a dezvoltarii si aptitudinilor (abilitati cognitive, sociale,
motorii)
- teste proiective (trasaturi de personalitate, tulburari psihice)
La interviul clinic al copilului/ adolescentului participa si parintii/ familia pentru a
urmari 2 aspecte importante:
- relatiile dintre ei
- modul de comunicare intre terapeut si copil
III.Relatia terapeutica
- alianta de lucru, ca o atitudine colaborativa si de incredere a pacientului fata
de terapeut
- cercetarile au demonstrat ca relatia terapeutica contribuie cu aprox 30%, iar
factorul personal cu 40%
Importanta evaluarii rezultatelor interventiei:
- ofera feedback pozitiv terapeutului si pacientului
- este necesara activitatilor administrativeale terapeutului (statistica, reusita-
esec)
- datele culese pot face obiectul unor analize stiintifice

Principalele orientari terapeutice

Clasificarea dupa Moreau(2007):

1. Psihoterapiile centrate pe vindecare prin vorbire:
- psihanaliza
- terapia centrata pe persoana

5
- analiza tranzactionala individuala
2. Socioterapiile pleaca de la idea ca tulburarile de dezvoltare apar in relatiile
defectuoase cu persoane semnificative din copilarie si se vindeca prin crearea de
relatii:
- dinamica de grup
- Gestalt-terapia
- psihodrama
3. Somatoterapiile,ce folosesc corpul ca suport de schimbare:
- bioenergia
- sofrologie
4. Meditatiile se bazeaza pe imobilizarea corpului:
- hipnoza
- terapii transpersonale

Componente majore ale sistemului terapeutic:

- componenta teoretica,se refra la mecanismele etiopatogenetice implicate in
sanatate si boala
- componenta procedurala ce ofera pachete de interventie psihologica
In functie de mecanismele implicate in starea de sanatate si boala exista 3
orientari (paradigme) psihoterapeutice:
1. abordarea cognitiv- comportamentala
2. abordarea dinamic-psihanalitica
3. abordarea umanist –existential-experientiala

Caracteristici comune ale metodelor psihoterapeutice:

- relatia de sprijin(pacientul ce are nevoie de ajutor si un terapeut competent
dornic sa-l ajute)
- un pacient ce are nevoie de ajutor si un terapeut ce-l accepta si respecta
- realtie bazata pe incredere
- insight
- facilitarea unor experiente de success ce intaresc speranta pacientului si
sentimentul de competenta
!!!!!Psihoterapia nu face minuni,nu poate depasi limitele posibilitatilor
omenesti,cine promite bunastarea absoluta sau seninatatea fericirii da dovada
de escrocherie intelectuala si comerciala.

6
 Capitolul II
PROFESIA DE TERAPEUT

1. A fi terapeut
Motivația principală pentru psihoterapeuți este dorința de ajutor, de a ne salva
pe noi înșine și nu de a salva lumea sau pe cei din jur.

Avantajele acestei profesii sunt:

- Posibilitatea de a învăța ceva nou în fiecare zi. Fiecare client aduce
terapeutului informații noi (cunoștințe, mod de gândire, etc). De asemenea
informații noi se acumulează și în cadrul programelor de formare;
- Libertatea de a lucra în mod independent și a stabili propriul program.
Dezavantajele acestei profesii sunt:
- Dificultăți legate de existența diferitelor specializări – competiție acerbă;
- Problemele speciale ale începătorilor – practicarea terapiei determină
schimbarea tuturor relațiilor, sunt prost plătiți la început, ceea ce determină
teama că nu sunt adecvați, competenți;
- Expunere zilnică la izbucnirile emoționale de furie, tristețe sau panică ale
clienților – Freud recomandă ca terapeuții să urmeze tratament psihologic la
fiecare 5 ani, pentru ameliorarea efectelor regresive cauzate de izbucnirile
emoționale ale clienților.
- Nopți nedormite datorită poveștilor triste ale clienților veniți în terapie
(abuzuri, nedreptăți, dezastre, etc);
- Sursele de stres legate de competiția economică;
- Intimitatea unilaterală – crește riscul apariției unor relații sexuale sau de
prietenie cu clienții datorită acceptării necondiționate, a compasiunii și a
înțelegerii;
- Reținerea – terapeuții nu au voie sa își exprime opiniile personale, să își
impună valorile, să își satisfacă propriile nevoi în ședință;
- Narcisismul terapeuților: se consideră ființe perfect empatice, infailibile;
- Patologizarea proprie și a altora – tendința de a căuta la alții ceea ce este
disfuncțional, neadaptativ, etc:

7
- Epuizarea – determinată de presiunile legate de timp, care se manifestă
sub formă de oboseală, atitudini negative față de clienți, etc;
- Izolarea – datorită faptului că nu răspund la telefon în timpul ședințelor,
nu împărtășesc prietenilor informații privind desfășurarea terapiei, etc;
- Dependența de muncă – nevoia de satisfacție și obținerea rezultatelor
pozitive;
- Probleme legate de bani – ambivalența privitoare la faptul de a lua bani
pentru o relație de terapie, se simt vinovați că nu fac prea mult pentru clienți
sau se tem că prea mulți bani îi vor corupe.

2. Obstacolele care stau în calea unei terapii eficiente țin de clienți și

de ambianță.

3. Calitățile terapeutului
Cea mai importantă calitate a unui terapeut eficient este autenticitatea.
Un astfel de terapeut poate ajunge aproape de problemele clienților și le poate
transmite speranța că pot deveni persoana pe care o doresc.
Terapeutul trebuie să fie competent – pregătire temeinică în ceea ce
privește tehnicile disciplinei implicate.
Terapeutul eficient are compasiune și este dedicat serviciilor prestate.
Corey consideră că terapeutul eficient are următoarele caracteristici și
calități personale:
- Are identitate;
- Se respectă și autoapreciază, este capabil să ceară și să primească;
- Recunoaște și acceptă propria putere pe care o folosește în beneficiul
clienților săi;
- Deschis la schimbare;
- Își extinde cunoștințele de șine și de alții;
- Își dezvoltă un stil propriu de consiliere sau terapeutic;
- Poate experimenta și cunoaște lumea clientului fără a-și pierde identitatea
prin supraidentificarea cu ceilalți.
- Se simte „viu” și alegerile lui sunt orientate spre viață;
- Este autentic, sincer li onest;
- Are simțul umorului;
- Face greșeli și este dispus să le admită;
- Trăiește în prezent;
- Este capabil să se reinventeze;

8
- Nu ia decizii pripite;
- Este sincer interesat de bunăstarea altora;
- Apreciază influența culturii;
- Se implică profund în munca sa și extrage din ea sensuri noi.
Un terapeut eficient în concepția lui Kottler (2011) este acela care
ascultă propriile sale sfaturi pe care le dă clienților în timpul terapiei.
Terapeutul ineficient are următoarele caracteristici (Corey, 2001):
- Lucrează activ la demonstrarea umanității sale;
- Nu face distincție între cine ajută și cine este ajutat;
- Își împărtășește propriile probleme trecute și actuale și se folosește de
relația terapeutică pentru a-și satisface propriile nevoi;
- Tinde să-i scoată pe clienți din centrul atenției, punându-se pe sine în
această ipostază.

4. Cum ne alegem terapeutul

Este esențial să existe o rezonanță între client și terapeut, ce vine din
sentimentul de încredere pe care clientul îl manifestă față de terapeut. O calitate
importantă a terapeutului este simțul umorului li abilitatea de a râde de sine
însuși, în orice situație.
Moreau (2007) consideră că atunci când ne alegem terapeutul trebuie să
ne punem întrebări privitoare la proveniență, calificările și gradul de expunere
personală și profesională către spiritualitate, cât și despre orice problemă
specifică personală pe care o avem.
Se recomandă evitarea terapeuților rigizi, limitați și dogmatici.

5. Formarea pentru psihoterapie

Colegiul Psihologilor din România este singura autoritate națională
competentă care emite acte de recunoaștere valabile în toate statele membre ale
Uniunii Europene.
Profesia de psihoterapeut poate fi exercitată de psihologi sau de
medici, pe baza atestatului de liberă practică.
Absolvenții facultăților de medicină (medici psihiatri), asistență socială,
filozofie, pedagogie și teologie pot dobândi competența într-o formă specifică de
psihoterapie, în condițiile completării studiilor universitare cu un pachet de
discipline universitare de specialitate.
Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie a Colegiului Psihologilor din
România stabilește procedurile de atestare pentru următoarele specialități
profesionale:
- Psihologie clinică:

9
- Consiliere psihologică;
- Psihoterapie.
Există trei trepte de specializare în psihoterapie și consiliere psihologică:
1. Psiholog practicant în psihoterapie (supervizare sau autonom);
2. Psiholog specialist în psihoterapie;
3. Psiholog principal în psihoterapie.
Terapia personală pentru psihoterapeuți, denumită și dezvoltare personală
sau analiză personală se situează la baza profesiei de terapeut.

6. Competențele terapeutului și ale consilierului psihologic

Profesia de terapeut trebuie să răspundă la trei criterii indisociabile (Traube,
2001):
- Cunoștințe
- Îndemânare
- Comportament
Îndemânarea psihoterapeutului cunoaște un dublu sens: este
„conceptuală” și „operatorie”, adică presupune capacitatea de utilizare eficientă a
tehnicilor și procedurilor de intervenție.
Comportamentul se referă la capacitatea psihoterapeutului de a fi prezent
și a asculta clientul, pentru a-l ajuta să evolueze pe drumul cunoașterii propriului
psihic. Prezența sa trebuie să fie puternică și protectoare, fără a emite judecăți
definitive. În procesul său de însoțire a clientului pe calea schimbării,
psihoterapeutul trebuie să se abțină de la orice așteptări privind schimbarea,
clarificarea și împăcarea sa.

Competențe generale și specifice ale psihoterapeutului:

1. Evaluarea psihologică
2. Intervenția psihologică
3. Cercetare
4. Educație și training
Competențe generale și specifice ale consilierului psihologic:
1. (Psiho)Diagnostic și evaluare psihologică în care se pot utiliza:
a. Interviuri structurate, semi-structurate și libere;
b. Scale psihologice;
c. Teste psihologice;
2. Intervenție psihologică

10
3. Cercetare
4. Educație și training

Capitolul III
PSIHOTERAPIA DE GRUP

1. Definire și clasificare.
Psihoterapia de grup (P.G)se referă la întâlnirea, sau îndrumarea unui
psihoterapeut, a mai multor persoane ce împărtășesc experiențe, preocupări sau
obiective comune. Aceștia caută împreună soluții, constituind unii pentru alții un
cadru de observație și feed-back.
Termenul „ terapie de grup” a fost introdus de către psihiatrul român J.L. Moreno
în 1931, însemnând sensul principal al activității sale.
Psihoterapiile degrup sunt considerate „mijloace importante de provocare în
schimbarea comportamentului și modificarea atitudinilor” sau „ forme de
tratament în care persoanele cu tulburări emoționale sunt plasate intr-un grup,
îndrumat de un terapeut instruit, în scopul de ase ajuta una pe alta, în vederea
schimbarii personalității”.
Psihoterapia de grup oferă un cadru social de interrelaționare, comunicare
directă și satisface nevoia de afiliere si apartenență, de identificare cu alții, de
învățare de la ceilalți.
Premisa de la care pornește P.G.- orice membru al grupului dăruiește și primește
în același timp, este beneficiar al unui mediu sigur, confidențial.
Principalele „câștiguri” ale participării la P.G:
-Sa descopăr sau să accept părți din mine însumi necunoscute sau
neacceptate anterior;
- Să fiu capabil sa spun ceea ce mă deranjează, în loc să țin în mine;
-Ceilalți membri mi-au spus onest ce cred despre mine;
-Să învăț să îmi exprim sentimentele;
-Grupul m-a învățat ce tip de impresie las altora;
-Învăț să-mi asum responsabilitatea pentru felul în care traiesc;
- Aflu cum îi întâmpin pe ceilalți;
-Ceilalți pot dezvalui lucruri stânjenitoare și eu pot fi ajutat sa fac la fel;
-Simt o mare încredere față de grup.
Clasificare.
Terapii de grup sugestive (hipnoză, relaxare, muzicoterapie)

11
 Grupuri activatoare, contează activitatea propriu-zisă(ergoterapia,
terapia ocupațională, grupuri sportive și de joc, dans, mișcare etc.)
Terapii de grup active, contează semnificația modului de manifestare al
participantilor ( psihodrama, joc de păpuși, psihanaliza de grup. Terapia analitica
de grup etc.)
Terapii centrate pe relaxare (relaxare musculara progresivă, trăirea
imaginativă, meditația transcedentală, hipnoza etc.)
2. Factori terapeutici-experiențele umane apărute în procesul terapeutic
care generează schimbarea
F. fundamentali- pot fi activați pentru a permite individului să crească și să se
dezvolte dincolo de constrângerile care îl aduc la terapie.
Ex: Inocularea speranței, Universalitatea, Transmiterea informațiilor, Altruismul,
Recapitularea corectivă a grupului familiar primar, Dezvoltarea tehnicilor de
socializare, Comportamentul imitativ, Învățarea interpersonală, Coeziunea
grupului, Catharsisul, Factorii existențiali. Acești factori opereaza în toate
grupurile și sunt interdependenți.
- Inocularea speranței- necesară pentru păstrarea clientului în terapie,
sarcina terapeutului fiind creșterea încrederii clientului în eficiența terapiei.
- Universalitatea- participantul care vine cu idea preconcepută că este unic
în nenorocirea sa, poate afla despre experiențe similare cu ale sale de la ceilalți
participanți ai grupului. Similaritatea cu ceilați aduce acceptarea sa de către cei
din jur.
- Transmiterea informațiilor- instruire didactică despre funcționarea psihică,
sensul simptomelor, dinamica interpersonală și de grup, procesul terapeutic.
- Altruismul- T.G oferă clienților oportunitatea de a aduce beneficii celorlați,
oscilând între rolul celui care primește si rolul celui care oferă ajutor.
- Recapitularea corectivă a grupului familiar primar, interacțiunea cu leaderii
si ceilalți membri poate fi influențată de reminiscențe ale modului în care clienții
funcționau odată cu părinții și cu frații. Poate să apară competiția pentru atenția
terapeutului sau invidia.
- Dezvoltarea tehnicilor de socializare - clienții învață cum contribuie ei înșiși
la propria singurătate si izolare.
- Comportamentul imitativ- clienții se pot modela după comportamentul
membrilor grupului sau terapeutului.
- Învațarea interpersonală, proces unic al cadrului de grup ce se desfașoară
ca rezultat al activității specifice a terapeutului. Vizează îmbunatățirea
comunicării interpersonale.
- Coeziunea de grup- analogul relației din terapia individuală, reprezintă
rezultatul tuturor forțelor care acționează asupra membrilor, astfel încât ei să
rămână în grup.
- Catharsisul- exprimarea emoțiilor puternice crește coeziunea grupului și
este asociata cu rezultate pozitive ale terapiei.

12
F. existențiali, legați de existența noastră: responsabilitatea, izolarea
fundamentală, neprevăzutul, capriciile existenței, recunoasterea mortalității
noastre și consecințele ce decurg de aici cu privire la modul în care trăim.
Terapia de grup constă din factori terapeutici îmbinați eterogen,
terapeutul fiind responsabil de crearea mecanismului terapiei, de a-l pune în
mișcare si de a menține funcționarea.
Sarcinile fundamentale ale terapeutului:
- Crearea și menținerea grupului;
- Construirea unei culturi de grup;
- Activarea și elucidare alui „aici și acum”.
Oportunitățile oferite de T.G.:
-Primirea și oferirea susținerii si feedback-ului.
-Îmbunatățirea relațiilor si comunicarii înterpersonale;
-Exprimarea onestă și directa apropriilor sentimente;
-Experimentarea de noi comportamente interpersonale;
-
Înțelegerea propriilor gânduri, sentimente si comportamente prin prisma
tiparelor relaționale din interiorul și exteriorul grupului;
-Creșterea încrederii în sine, îmbunătățirea stimei și imaginii de sine;
-Traversarea unor schimbări personale „cu suport”.
Confidentialitatea este asigurată de către terapeut cu excepția situațiilor în
care există un risc imediat de vatamare al unui membru al grupului.
Confidențialitatea este păstrată și de către mebrii grupului pentru a crea un
mediu sigur pentru travaliul terapeutic.
Obiectivul P.G este vindecarea grupului, ca un întreg, dar și a membrilor
săi.

3. Funcționarea grupului
Compoziția grupului- se referă la număr, vârstă, sex și nivelul cultural și
intelectual al participanților. Un numar optim este între 6-10-12 persoane,
importantă fiind menținerea constantă a acestuia. Vârsta: între 20-60 ani,
recomandarea fiind omogenitatea, în special pentru adolescenți sau persoane
vârstnice. Pot exista atât grupuri mixte cat și omogene in ceea ce privește sexul
participanților. Nivelul socio-cultural si intelectual poate fi și diferit.
Structura grupului se referă la omogenitate și dinamica participării membrilor. În
funcție de gr. de omogenitate există grupuri heterogene si omogene. În funcție
de dinamica participării: grupuri închise- membrii încep în același moment și
continuă terapia împreună pâna la încheiere; și grupuri deschise- cu funcționare
continuă, pe măsură ce un membru părăseste grupul, alt membru îi ia locul.

13
Buna funcționare a grupului este asigurată de următoarele: locul, frecvența,
durata și modul de desfășurare. Ritmul optim de desfășurare este săptamânal
sau uneori de 2 ori pe saptămână, durata: 60-90 min, max. 120.Numărul mediu
de ședințe: 25, se adaptează formelor specifice deintervenție.

4. Rolul terapeutului
În P.G. terapeutul va avea dublu-rol: de conducător și membru egal.
Atributele terapeutului:
Rol directiv- asigură interacțiunea membrilor și facilitează centrarea acestora
asupra relationării lor.
Rol extensiv- în imposibilitatea extinderii comunicării între membrii grupului,
terapeutul se implică în mod activ prin întrebari pertinente.
Rol interpretativ- încurajarea participanților sa își analizeze și interpreteze
reciproc acțiunile.

Contraindicații ale P.G.: pulsiuni agresive, ideații delirante,

comportamente suicidare, episoade afective expensive, sindroame paranoide,
tulburarea de personalitate antisocială. Intervenția de grup este indicata in
cazuri mai putin severe, cu rol educativ si profilactic.Înainte de intervenția de
grup este indicata o secvență individuală.
Factori reușitei P.G. : accesul la o cantitate mai mare de informație,
instalarea speranței, învațarea prin modelare si imitație, suportul social al
grupului, universalitatea.

Capitolul IV
PSIHANALIZA

Psihanaliza este metoda instituita de FREUD, care are ca obiect cunoasterea

profunda a vietii sufletesti a omului, aflat in stare de normalitate psihica, cat si
de boala, in scopul instituirii masurilor adecvate de terapie (Enachescu, 2001).

In cadrul psihanalizei, Freud a realizat un model al personalitatii umane,

cat si o metoda de interventie psihoterapeutica.
Psihanaliza este prima si cea mai importanta forma de psihoterapie
cunoscuta de cultura europeana ce isi propune prin hipnoza si asociatii libere sa
dezgroape evenimentul traumatic si sa elibereze afectul blocat, ceea ce conduce
la disparitia simptomelor (Zamfirescu, 2003).
Psihanaliza constituie “matricea teoretica a dezvoltarii majoritatii metodelor
de psihoterapie, oferind edificiul conceptual si posibilitatile de dezvoltare pe care
s-au construit alte metode”. (Mitrofan, 2008).
Freud introduce 3 concepte de baza:

14
- Sinele – instanta predominant inconstienta – sediul instinctelor,
afectivitatii si motivatiei primare ce exprima forte inconstiente ce anima si
regleaza comportamentul dupa dupa principiul placerii, fara a tine cont de
constrangerile sociale
- Eul – structura dominant constienta ce se dezvolta din Sine si
functioneaza ca instanta de mediere, negociere si solutionare a conflictelr intre
Sine si Supraeu
- Supraeu – se desprinde tot din Sine, se constituie incepand cu primii ani
de viata, introiectand si structurand interdictiile parintilor si societatii sub forma
unui set de valori propriu
Stadiile dezvoltarii pesonalitatii umane dupa Freud:
- Oral – 0-12 luni – satisfacerea copilului se face prin intermediul gurii,
primeste atat hrana cat si placere. Deprivarea de aceasta gratificare poate duce
la: neincrederea in altii, respingerea celorlalti, frica si neputinta de a forma
relatii intime
- Anal – 1-3 ani – copilul invata controlul sfincterian
- Falic – 3-5 ani – conflictul principal este dorinta pentru parintele de sex
opus si concurenta cu parintele de acelasi sex. Zona genitala este in primul plan,
se descopera placerea, atintudinea fata de masculine si feminin
- Latenta–6-12 ani – etapa de linistire a impulsurilor sexuale, de scoalizare
si distractie. Pot aparea probleme ca:
 imagine de sine negativa
 sentimente de inferioritate
 initiative scazuta
 intoleranta la schimbare
 confuzie de sex-rol
- Genital – 12-18 ani – nergia e investta in activitati sociale- prieten, sport,
scoala

Mecanisme de aparare – inconstiente

Negarea defensiva – refuzul de a accepta realitatea ce creeaza anxietate
Regresia – reintoarcerea la o etapa anterioara de dezvoltare
Reactia inversa(formatiunea reactionala) – adoptarea unei reactii opuse
celei initiale(indezirabila si generatoare de anxietate)
Refularea – eliminarea din constiinta a unor impulsuri, idei sau evenimente
generatoare de anxietate
Rationalizarea – construirea unei justificari rationale si plauzibile in locul
adevaratului motiv al unui comportament/actiune

15
Identificarea – adoptarea comportamentelor si valorilor unei alte persoane sau
grup de persoane ca fiind ale sale
Disocierea – separarea in memorie a unor aspect ale unui eveniment traumatic
Proiectia – atribuirea propriilor impulsuri sau trasaturi unei alte persoane
Sublimarea – manifestarea impulsurilor intr-o maniera acceptabila social
Deplasarea - redirectionarea impulsurilor catre o tinta mai putin amenintatoare
Intelectualizarea/ izolarea – evitarea emotiilor prin centrarea pe aspect
intelectuale
Suprimarea/suspensia – evitarea intentionata a unor amintiri, emotii, dorinte
generatoare de anxietate
Anularea retroactiva – angajarea in ganduri, comportamente opuse celor
initiale
Compensarea – inlocuirea unui deficit intr-un domeniu cu rezulate superioare
in altul

Tehnici utilizate in procesul terapeutic

- Asociatiile libere – invitatia clientului de a spune tot ce-I trece prin
minte despre subiectul care il preocupa, iesindastfel la suprafata din inconstient
continuturi refulate si eliberand clientul de efectele lor
- Analiza viselor – visele sunt “calea regala catre inconstient” (Freud).
Continutul manifest – povestea visului, ascunde continutul latent- semnificatia
reala a visului, ce reprezinta emotii, dorinte ascunse ale clientului si nu ii sunt
disponibile constient. Interpretarea viselor se face prin tehnica asociatiilor libere.
- Analiza actiunilor clientului – analiza comportamentului verbal si non-
verbal: exprimarea verbal, actele ratate, laspusuri, pozitii corporale, miscari,
expresii, atitudini, gesturi.
- Analiza transferului – transferul se refera la totalitatea trairilor afective
si a tiparelor psiho-comportamentale pe care le experimenteaza pacientul fata
de terapeut in cursul terapiei. Este o repetitie a unor experiente trecute ale
pacientului, experiente pe care le transfera asupra terapeutului. Analiza acestuia
releva experientele si motivatiile care au generat aceste tipare.
- Analiza contratransferului – trairi affective si tipare psiho-
comportamentale pe care le are terapeutul fata de pacient. Este recomandabil ca
terapeutii sa recunoasca manifestarile acestuia si sa le utilizeze creative in
terapie.
- Analiza rezistentelor – rezistentele sunt cai prin crae pacientul se
importiveste inconstient progresului analizei – intarzieri, absente la sedinte,
refuzul interpretarilor.
- Interpretarile – explicatiile cu sens psihanalitic al materialului produs de
client, ce il ajuta pe client sa obtina o intelegere asupra continuturilor
inconstiente ce sunt surse ale unor comportamente dezadaptative.

16
- Analiza Eului – analiza fortei si naturii atitudinilor constiente si a
comportamentului prezent al clientului ce pot influentaparcursului analizei
- Prelucrarile asupra materialului produs de pacient – interepretari
specific ulterioare atunci cand clientul tinde sa se intoarca la comportamente
infantile

Merite:
- una dintre cele mai inchegate si consistente teorii, cadru de referinta in
psihologie. Explica dinamica si functionarea psihicului si a psihopatologiei.
- Demonstreaza cu argumente existenta si rolul inconstientului
- O teorie despre un psihic dinamic - evidentiaza nivelurile, instantele,
fortele si tensiunile intrapsihice, are resurse suficiente de sondare a psihicului si
detensionare a acestuia
- Pune in evidenta aspect ae sexualitatii infantile si arata rolul experientelor
timpurii in dezvoltarea ulterioara
- Teorie fundamental despre om si socientate, cu impact in tooate domeniile
vietii sociale

Critici:
- exagereaza determinismul intrapsihic, tinzand catre un determininsm
absolut de tip cauza- effect
- exagereaza importanta instinctului sexual in dezvoltarea umana si in
dinamica psihicului
- este eficienta mai ales in nevroze; greu de aplicat, dureaza prea mult si
este prea laborioasa.
- Clientul trebuie sa aiba un grad mai ridicat de cultura pentru a pute
ainteleg o astfel de terapie
- Necesita un terapeut experimentat

CAP V
PSIHOTERAPIA ADLERIANA

Fondator: medicul și psihoterapeutul austriac Alfred Adler, în urma

desprinderii de școala psihanalitică. A fost prima personalitate importantă ale
cărei idei au intrat în contradicție cu ideile psihanalitice ale lui Sigmund Freud.
Adler și-a format propria școală de psihoterapie, psihologia individuală, bazată

17
pe teoria complexului de inferioritate și a voinței de putere.

Complexul de inferioritate - sentiment de inferioritate ce necesită în

permanență o compensare, ca factor de stimulare al dezvoltării psihice.
Compensarea - metodă care urmărește restaurarea echilibrului psihic și
pentru care omul are nevoie de voință de putere.
Adler consideră că “nu suntem capabili să gândim să simțim, să vrem, să
acționăm, fără ca în fața noastră să plutească un scop”. Conform acestei
orientări, mișcările psihice pornesc de la premisa că sunt orientate către un scop
de superioritate ce sfidează realitatea și aduce cu sine o tendință ostilă,
războinică, ce ne privează de naturalețea simțirii. Adler accentuează
determinismul social și susține că încă din copilărie se pot naște complexe de
inferioritate, iar tendința de compensare a lor este o sursă importantă de
motivație pentru destinul personal. Oamenii sunt ființe culturale, motivați de
interese sociale.
Concepte recurente: complex de inferioritate, compensare, sentiment de
comuniune socială/interes social, constelația familială, ordinea nașterii. Sexul nu
este un factor esențial pentru dezvoltare, iar în centrul personalității se situează
conștientul.
Obiective:
- relația terapeutică se bazează pe reciprocitate
- descoperirea dinamicii interioare a pacientului: stil de viață, obiective, dinamica
constelației familiale, afecțiuni din copilărie, erori de bază ale stilului de viață
- devoltarea unor interpretări care să culmineze cu insight-ul pacientului
- reorientarea pacientului.
Etape ale psihoterapiei adleriene:
- stabilirea relației terapeutice (cooperare, grijă și acceptare)
- explorarea dinamicii pacientului (evaluare – a stilului de viață, a primelor
amintiri + interpretarea lor) și diagnostic
- autocunoaștere și insight (analiza discuțiilor, viselor, fanteziilor,
comportamentului, simptomelor, interacțiunii pacient-terapeut)
- reorientare și reeducare.
Personalitatea: stil de viață (mod de a trăi, de a-și rezolva problemele și
dezvolta relațiile interumane) ales de fiecare din copilărie (în jur de 5 ani)
Cele 4 convingeri despre stilul de viață, conform lui Adler:
- conceptul despre sine: cine sunt
- sinele ideal: cine ar trebui să fiu pentru a-mi găsi locul în lume
- imaginea despre lume: convingerile despre ceilalți
- convingerile etice: codul personal de bine și rău

18
 Tipare dominante în stilul de viață în general:
- dependent: se sprijină pe cei din jur, interes social scăzut, poate dezvolta fobii,
obsesii, compulsii, anxietate generalizată
- evitant: fuge de contactul social din teamă de eșec sau respingere, nivel scăzut
de energie/interes social; predispus la psihoză
- conducător: dominant și agresiv încă din copilărie; urmărește puterea
personală și e predispus la comportament antisocial (sadic, alcoolic, dependent
de droguri, sinucigaș)
- utilul social: sănătos, deschis, activ, nivel optim de energie/interes social;
persoană matură, pozitivă, adaptată, grijulie cu cei din jur.
Principii și tehnici:
- nevroza: încercare de eliberare din sentimentul de inferioritate pentru a
dobândi unul de superioritate
- prin nevroză se ajunge la izolarea pacientului
- hipersensibilitatea și intoleranța întrerup în mare parte sau total
conexiunea cu cercul comunității
- nevroticul își creează închipuiri, fantasme, artificii care îi permit să evite
cerințele reale și să tindă spre ideal, se sustrage responsabilităților
- degrevările și privilegiile îmbolnăvirii se substituie scopului primar al
superiorității
- nevroza sau psihicul: încercări de sustragere de la constrângerile sociale
- constrângerea: caracter de revoltă, se trage din trăiri afective potrivite și
îi induce pacientului preocupări ce îl distrag de la problemele sale de viață
- comportamentul nevroticului avid de putere se ridică împotriva logicii,
voinței de a trăi, iubirii, colaborării
- vindecarea nevrozei/psihozei se face prin educație și întoarcere definitivă
în comunitate
- aspirațiile nevroticului sunt dictate de politica sa și de prestigiu, împotriva
dezvoltării sentimentului comunității
- înțelegerea unitară a omului, perceperea individualității sale, compararea
ajută la dobândirea imaginii de linii de forță prin care individul tinde spre
superioritate.
Procedee ce vizează înlăturarea complexelor de inferioritate:
- stabilirea contactului relațional-comunicativ
- analiza experiențelor pentru stabilirea stilului de viață al pacientului
- relațiile terapeutice vizează stimularea și dezvoltarea stimei de sine
- încurajarea pacientului să-și dezvolte interesele sociale prin antrenament

19
 PSIHOTERAPIA ANALITICA

Fondator: C.G. Jung

Individul se înscrie într-o istorie colectivă, într-o cultură purtătoare de
idealuri, mituri, convingeri, valori care preced nașterii lui biologice.
Jung a acordat importanță și părții spirituale, mistice și creative a omului, a
introdus “inconștientul colectiv” (rădăcina vieții psihice, format din arhetipuri
– nuclee energetice alcătuite din credințe, gânduri, fantasme și mituri
aparținand tuturor indivizilor ai unei aceleiași civilizații).
Nivele psihice:
1. conștientul
2. inconștientul personal (conținuturi care și-au pierdut intensitatea și au
căzut în uitare sau li s-a retras conștiența prin refulare; percep. senzoriale
care nu au ajuns în conștient)
3. inconștientul colectiv (e general uman, substratul psihismului individual
și depozitarul arhetipurilor)
Inconștientul personal – urmare a ontogenezei și întâlnirii dintre tendințe
sexuale, agresive, de autoafirmare și influențe culturale (familie); elem. care au
fost cândva prezente în conștiință.
Inconștientul colectiv – achiziție filogenetică, elem. suprapersonale și
supraindividuale; elem. care nu au fost niciodată în conștiință.

Arhetipurile
Se scot la suprafață prin analiza viselor, fantasmelor și realizărilor artistice.
Autorealizarea e stimulată de orientarea spre viitor.
Inconștientul colectiv e sanogen. Arhetipurile sunt creatoare de cultură, nevroza
apare când lipsesc anumite dintre ele. Se formează prin repetarea unor
experiențe fundamentale ale speciei umane și întipărirea lor în zestrea biologică.
Exprimă forme de energie vitală, modul și direcția în care se manifestă și starea

20
personalității (tendințe și dinamică).

Cerințe ale dezvoltării:

Individuarea – unitate separată și indivizibilă sau un întreg, altfel se impun
procedee de concentrare sinergetică pentru armonizarea și reunirea structurilor
personalității.
Sincronicitatea – coincidențe semnificative, armonie prestabilită care depinde
de ordinea și armonia interioară obț. prin individuare

Autorealizarea jungiană – premisa conceptului de autoactualizare al lui

Maslow
Orientarea personalității – relaționarea cu alții și cu mediul de viață
(introvert – extravert)
Persona – ce e valoros, bun și dă sens vieții personale a pacientului. În plan
secundar, puncte slabe, vulnerabilități.
Analiza jungiană e utilă pentru reacția nevrotică la consecințele traumelor care,
amplificate în condiții de stres, duc la pierderea controlului asupra propriei vieți.
Se adresează personalor profund traumatizate de abuzuri, dependențe, pentru a
se detașa de trecut și a se orienta spre viitor.
Intervine decisiv în recuperarea după perioade de dependență (alcool, droguri,
dep. afectivă), de tulburări de alimentație, după stări depresive/de anxietate,
dar și în cazul simptomelor fobice/obsesive.

Capitol VI
PSIHOTERAPIILE SCURTE

21
1. Definiție și caracteristici

Psihoterapia de scurtă durată a apărut pe terenul psihanalizei și a

îmbrăcat forma terapiilor dinamice de scurtă durată. Astăzi, sunt incluse în
cadrul terapiior scurte și alte sisteme terapeutice moderne: terapia ericksoniană,
terapiile cognitiv-comportamentale, terapia rațional-emotivă, terapia strategică
sau terapia prin intervenție paradoxală.
Dacă psihoterapia de lungă durată îl ajută pe client să înțeleagă în ce
constă problema sa punându-se accentul pe explicații (interpretările
reprezentând instrumentul terapeutic de bază), obiectivul terapiei scurte este
soluționarea problemei, iar demersurile de scurtă durată se axează pe
instrucțiuni, având un caracter mai directiv.

Principalele caracteristici:

- fiecare persoană posedă resursele necesare rezolvării problemelor cu care se

confruntă;
- acceptarea definiției pe care clientul o dă problemei sale;
- formarea alienței terapeutice cât mai repede posibil;
- atribuirea succesului: terapeutul nu face altceva decât să creeze un cadru care
să îi permită clientului să identifice și să identifice resursele pe care le are;
- evitarea angajării clientului la un efort deosebit;
- obiectivarea, descrierea, mai degrabă decât personalizarea comportamentuluii
cleintului;
- centrarea pe “aici și acum”; incursiunile în trecut sunt limitate și focalizarea
doar pe problema prezentă a clientului;
- existența uno obiective clare, specifice și tangibile în timpul disponibil;
- schimbarea teraputică nu este așteptată, ea este sistematic provocată;
- asumarea de către terapeut a responsabilităților de a influența clientul într-o
manieră evidentă, deschisă.

În psihoterapia de scurtă durată, relația terapeutică este una de tip

colaborativ, în care orice alt comportament decât cel așteptat din partea
clientului este receptat nu ca rezistență, ci ca semn al dorinței de colaborare a
acestuia.
Principiul care guvernează o astfel de relație este „Nu există eșec, există
feedback”.
Are la bază încrederea în resursele clientului și în dorința sa de vindecare,
credința că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are
problema respectivă.â

22
2. Terapia centrată pe obiective și soluții

Terapia centrată pe soluție reprezintă un model de intervenție care ne ajută să

răspundem la întrebarea
„Cum construim soluțiile?” și cuprinde 3 etape:

- definirea a mai degrabă ce vrea clientul, decât a ceea ce nu vrea

- identificarea a ceea ce merge bine, funcționează și dezvoltarea de
comportamente orientate în această direcție
- dacă ceea ce face clientul nu conduce la soluție, atunci trebuie făcut altceva

Terapia centrată pe soluție se focalizează în principal pe resurse clientului și

funcționează conform principiilor:

 Centrarea pozitivă, pe soluție și pe viitor: interviul terapeutic va evidenția

resursele clientului, succesele lui, ceea ce merge bine și funcționează
corespunzător în vederea unei relații terapeutice de tip colaborativ

 Excepțiile sugerează soluții: ele sunt expresia resurselor conțiente ale

pacientului, iar sarcina teraputului este aceea de identifica sau crea împreună cu
clientul expeții de la problema acestuia

 schimbarea se manifestă tot timpul, deci orice schimbare poate oferi

rezolvarea problemei; sarcina terapeutului este aceea de a-l provoca la noi
schimbări comportamentale

 schimbarea mică duce la schimbări mai mari, deci strategia terapeutică

este de a împărți problemele mari în probleme mici, care vor fi abordate separat
și succesiv

 cooperarea esre inevitabilă – nu există eșec, există feedback: dacă o

soluție nu merge, înseamnă că terapeutul nu a găsit încă direcția schimbării
așteptate de client.
Oamenii au resursele necesare schimbării lor, deci terapia devine un proces de
debolcare și stimulare a resurselor existente ale clientului.

Inteviul terapeutic centrat pe soluție își propune să provoace clientul

la transformarea acuzelor cu care vine în terapie înn scopuri care-i vor orienta
acțiunile ulterioare.
Scopul terapiei centrată pe soluție este negociat între terapeut și client și
trebuie precizat și în același timp realizabil.

Caracteristicile unui scop bine definit:

23
 scopul trebuie formulat într-o manieră pozitivă

 scopurile trebui exprimate mai degrabă în termenii acțiunii, decât în

termenii unor stări interne

 scopurile trebuie formulate în terminii „aici și acum”

 scopurile sunt formulate cât mai specific posibil

 scopul trebui formulat în domeniul controlat de client

 formulările scopului sunt cele care utilizează cuvintele clientului

Terapia centrată pe soluție își propune schimbarea felului în care clienții

acționează în situații percepute ca problematice.

Tipuri de intervenții pentru modifiarea schemelor comportamentelor-

problemă:

 modificarea frecventei sau a ritmului

 schimbarea organizarii simptomului în timp

 schimbarea locului de desfăsurare a simptomului

 indruducrea unui element nou în schema de desfășurare a simptomului

 schimbarea succesiunii elementelor sau a evenimentelor în schema de

desfășurare a simptomului

 divizarea schemei simptomului în elemente mai mici

 legarea desfășurării simptomului de unele activități neplăcute.

Cap VII
HIPNOZA SI HIPNOTERAPIA

24
Hipnoza se poate defini ca o stare modificata de constiinta, aemanatoare cu
relaxarea, indusa de regula in mod artificial, nefiind un fenomen supranatural.
Fenomene similare cu cel hipnotic le putem intalni frecvent in viata cotidiana,
cand suntem absorbiti de lectura si ne “deconectam” de mediu, cand ne lasam
“furati” de ganduri si nu mai suntem atenti la conversatie, etc.

HIPNOZA:
-stare modificata de constiinta, asemanatoare cu relaxarea, indusa de regula in
mod artificial
-reprezinta un demers de imaginatie dirijata;
-o stare modificata de constiinta cu caracter natural
-o stare de relaxare in care sugestibilitatea subiectului se accentueaza

Hipnoza in psihoterapie poarta numele de hipnoterapie,care poate potenta

psihoterapia:
- crescand sugestibilitatea pacientului
-ameliorand relatia client –terapeut
-reducand orientarea subiectului asupra realitatii
-faciliteaza accesul la zonele inconstiente si constientizarea unor amintiri
inacceptabile sau traumatizante +rezolvarea satisfacatoare a acestora

Comunicarea hipnotica:
1.directa
-sugestiile directe sunt formulate direct si specific
Ex pt un bulimic:”de acum inainte cand vei manca,te vei satura foarte repede si
mancatul va deveni ceva neplacut”(Dafinoiu ,2003)
2.indirecta sunt cele care se relationeaza subtil,acoperind problema
pacientului,mobilizand resurse si mecanisme psihologice inconstiente
Ex:”descopera felul in care corpul tau traieste starea de
relaxare….”(Dafinoiu,2003)

Formele hipnoterapiei:
1.Terapia centrata pe simptom-are ca obiectiv eliminarea simptomului
2.Psihoterapie analitica(hipnoanaliza)-combinatie a hipnozei cu psihanaliza
3.Sisteme de psihoterapie in care hipnoza se combina cu alte tehnici de
psihoterapie

25
Caracteristicile starii de transa
Inductia hipnotica ca stimul al transei hipnotice ,este expresia tipului de
relatie terapeut –pacient.

Exista 3 tipuri:
a)tehnici de inductie traditionale:
-tehnici de relaxare muscular progresiva
-tehnici de imagerie dirijata
-tehnica levitatiei bratului
-tehnica numararii
b)tehnici non-formale
c)naturale:
-subliniaza continuitatea intre veghe si transa,evidentiind ca manifestarile
transei sunt trite de oameni in viata de zi cu zi.

Caracteristicile starii de transa:

-functia de planificare scade
-atentie redistribuita si selective
-reducerea perceptiei realitatii si acceptarea deformarii ei
-sugestibilitate crescuta
-amnezia posthipnotica este adesea prezenta

Hipnoza eriksoniana
Caracteristici:
-hipnotizatorul trebuie sa manifeste incredere in ceea ce face
-caracterul indirect si fundamentarea sociala a limbajului hypnotic
-disocierea constient-inconstient
Tipuri de inductie eriksoniana:
-inductii prin utilizarea experientelor anterioare
-inductii fondate pe date senzoriale prezente
-inductie prin sugestii deschise
Pasii inductiei hipnotice:

26
-orientarea clientului in directia transei
-fixarea si stabilirea raporturilor
-crearea disocierii constient-inconstient
-instalarea si adancirea transei
-stabilirea unui cadru de referinta pentru invatare
-utilizarea starii de transa pentru scopuri clinice
-reorientarea spre starea normal de veghe
Aplicatiile hipnozei:
1.Controlul anxietatii
2.Modificarea atitudinilor si reactiilor pacientilor
3.Depresie
4.Tulburari obsesiv compulsive(fobii simple,agorafobie,fobii sociale)
5.Tulburari psihosomatice(migrene,astm )
6.Combaterea durerii(interventii chirurgicale,nastere)
7.Tulburari sexuale
In cazul copiilor si adolescentilor(fiind usor hipnotizabili cu rezultate excelente):
-dureri acute si cronice
-tulburari de somn
-tulburari ale obisnuintelor:ticuri,problem de limbaj
-tulburari anxioase:fobie scolara
Contraindicatiile hipnozei:
-cilenti psihotici
-schizofrenie
-depresii severe
-persoane paranoice
Inlaturarea prejudecatilor privind hipnoza,se refera la:
-hipnoza conduce la pierderea autocontrolului
-vulnerabilitatea crescuta a subiectului
-subiectul nu se va mai trezi din transa
-subiectii vor deveni niste roboti
!!!!!!ATENTIE:
Hipnoza nu este o terapie in sine,ci un element in dmersuri terapeutice de tip
comportamental ,cognitiv si analitic,potentand tehnicile respective.

27
Hipnoterapia induce o stare de relaxare profunda intr-un interval scurt de timp
Hipnoterapia + tratamentul specific diferitelor afectiuni,contribuie la
managerierea durerii
Subiectul intra in starea de transa cu ajutorl terapeutului,apoi invata tehnici de
autohipnoza.

Capitolul VIII
TERAPIA GESTALT

Terapia Gestalt este o terapie relațională ce sintetizează trei

filosofiifundamentale:

a) Teoria câmpului - experiența unei persoane este exploratăîn contextul

situației sau a câmpului său;
b) Fenomenologia - căutarea sensului, prin ceea ce estelaevident şi/sau
descoperit si/sau prin interpretareaobservatorului.
c) Dialogul - o formă specială de contact ce se preocupă deintervalul relației
și de ce apare în acest interval.

In 1946 Perls a publicat cartea "Eul, foamea și agresiunea.Revizuirea teoriei si

metodei freudiene", care a fost reeditată sub titlul"Inceputul terapiei Gestalt".
Apoi a înființat la New York Institutul dela gestalt-terapie, unde a susținut
numeroase seminarii, workshop-uri și
grupuri terapeutice și, astfel, a luat naştere Gestalt-terapia.

Psihoterapia gestaltistă a fost dezvoltată pornind de la următoarele idei:

 Omul se adaptează biopsihic prin satisfacerea trebuințelor;

 Societatease opune satisfacerii multora din trebuințele umane, iaromul

îşi reprimă (refulează) nevoile, trăind stari de insatisfacție, nelinişte, anxietate,
angoasă;

 Omul depăşeste aceste stări dacă îşi descoperă și isi mobilizează toate
resursele adaptative, dacă îşi conștientizeaza nevoile, dacă înțelege prezentul și
dacă îl trăiește activ și creativ,experiența imediată fiind foarte importantă;

Principalele rezistențe la contactul cu realitatea sunt:

 Introiecția - asimilarea de către persoană a convingerilor,valorilor,

standardelorspecifice altor indivizi. Prin introiecție imaginea de sine
sedeformează și drumul dezvoltării personale este blocat;

28
 Proiecția - este atunci când o persoană atribuie altoragânduri,
sentimente, dorințe proprii și duce la naşterea unor erori in aprecierea de sine şi
în aprecierea altora;

 Retroflectia - procesul de negare, infranare, reținere sau echilibrare a

tensiunii impulsive cu tensiuneasenzorio-motorie opusă și se realizează prin
reținerea acțiunii pecare o persoană ar fi dorit să o realizeze în afară și,
uneori,deturnarea ei spre sine.

 Confluenta - constă în absența graniței între sine și mediu șiimpiedică

realizarea unor relații satisfăcătoare cu ceilalți (exemplu - relația simbiotică
părinte-copil, părintele considerăcopilul ca o extensie a lui si nu ca pe o persoană
cuindividualitate proprie și reacționează prin resentimente latendințele acestuia
de libertate);

 Deflecția- constă în evitarea contactului său într-un contact rigidsi

neautentic cum ar fi ,,a nu privi pe cineva în ochi", ceea cedetermină trăirea
unor conflicte intra sau interpersonale.

Obiectivele psihoterapiei gestaltiste sunt acelea de a ajuta ființa umană să-și

descopere și să-șimobilizeze resursele de dezvoltare şi adaptare, să-și extindă
conştientizareaca modalitate de creştere și autonomie personală.

Pe de altă parte, ideea și demersul terapeutic axate pe principiul integrării și

integralității plaseazămetoda, în acelaşi timp, în cadrul orientării
psihoterapeutice integrative.

2. Principiile terapiei gestaltiste

 Psihoterapia Gestaltistă se desfăşoară ca un proces de

explorare"impreună" în contextul întâlnirii sau contactului autentic între
persoane reale; terapeutul ghidează activ procesul deconștientizare al clientului,
iar creşterea apare ca rezultat alexperienței directe a celor doi participanți
implicați.

 In terapia Gestalt nu se utilizează "ar trebui" sau"trebuie", ci "ce preferi"

sau "ce doreşti"; clientul esteautonom si responsabil de comportamentul säu,

 Facilitarea explorarii cailor care cresc posibilitatea clientului de a-si

continua dezvoltarea pe cont propriu și in afara şedinteiterapeutice.

 Principiul integrării personale sau repersonalizarea: putem

considera că terapia a fost reuşită daca clientul a reușit să devină un intreg, să
se unifice in interior, după ce initialși-a constientizat propriile părți autorespinse.

 Principiul autodezväluiri și autoresponsabilității participantilorin

relația terapeutică, care este o relație de la adult la adult, centrată pe prezentul
situației și accentuează experiența directă acelor doi participani.

29
 Principiul experientei directe sau conștientizarea lui "ce şi cum"și a lui
"aici și acum" -clientul devine conştient de cum facefață, de cum isi face
alegerile si de cum rezistă în prezent, "acum".

Structura etapei de evaluare și diagnostic

a) Identificarea problemei prezente - ce l-a adus pe client în terapie
șidece acum;
b) Ca răspuns la modelul de a fi al clientului si al prezentării problemei
curente, începeți formularea unei posibile idei legate de cum s-ar fi putut
dezvolta și menține problema actuală.
c) Explorați așteptările clientului față de terapie și lucrați
spreidentificarea unor posibile obiective.
d) Începeți să construiți impreună cu clientul o posibilá cale spre
realizarea obiectivelor sale.
e) Evaluarea deciziei - Aveti competenta pentru a ajuta acel client și este
Gestalt-ul oabordare potrivită pentru el?
f) Evaluarea riscului pe care ilprezintă clientul față de propria persoană
sau alții.

După etapa de evaluare, terapeutul gestaltist va formula un plan detratament

în cadrul unui dialog purtat împreună cu clientul.

3. Tehnici utilizate în terapia Gestalt

In terapia gestaltistă exista o serie de modalități și stiluri delucru, în funcție de

focalizarea dominantă pe conștientizarea corporală,emoțională, cognitivă sau pe
contactul interpersonal si seexprimăprin "a lucra cu": putem lucra cu corpul, cu
emoțiile, cucomportamentele.

Tehnici de focalizare
1. Exerciții de constientizare corporală.

2. Exerciții de constientizare afectivá și relațională

3. Exerciții de conștientizare cu suport imaginativ și de

restructurarecognitivă.

Exercițiile de conştientizare corporală cuprind

30
 Tehnici de conștientizare a tensiunii și a relaxării musculare,

 Conștientizarea ritmului respirator,

 Constientizarea senzațiilor carecomunică stări de disconfort,

 Conștientizarea ritmului cardiac în raportcu stările și gândurile asociate,

 Conștientizarea posturii, mimicii sipantomimicii în conexiune cu stările

emoționalesau cu gândurilepacientului.

Exercițiile de conștientizare afectivă și relațională cuprind:

 Tehnica "scaunului gol" ca suport de dialog, prin joc de rol, cupersoane

semnificative din viața pacientului;

 Tehnica "reprezentării spațiului personal" prin care se vizualizează șise

descrie spațiul personal aşa cum este experimentat "aici şi acum",pentru ca
subiectul să îșiconștientizeze imaginea de sine in relațiilecu mediul;

 Tehnica "zidul" prin care se conștientizează felul in carepacientul se

confruntă cu obstacolele existențiale și cum găsește soluțiiin depășirea limitelor
proprii;

 Tehnica "cubul" relevantă pentru modul în care face față la izolare,

raportul dependență afectivă - autonomie, nevoia de comunicare cu ceilalți,
rezistența în situațiile limită;

 Tehnica "menține-te" sau "rămâi în starea respectiva" incurajează

pacientul să se păstreze in ceea ce simte și relatează ceea ce simte pentru a-şi
clarifica un anumit sentiment pe care doreşte să il depăşească;

 Tehnica "scenarızării" se referă la punerea în scenă a sentimentelor si

ideilor incomode nemărturisite sau refuzatecu scopul creșterii conştientizări.

Exercițiile de conștientirare cu suport imaginativ și de restructurare

cognitivă utilizează următoarele tehnici terapeutice:

 Tehnica "fanteziei ghidate" carepoate reconstrui cursulevenimentelor

experimentate de subiect cu focalizare asupra detaliilor semnificative;

 Tehnici de "diminuare și integrare" in care sunt implicatemecanismele de

reprimare și negare: pacientul este pus sa-si imagineze opusul a ceea ce afirma
și să constientizeze un eveniment din această nouă perspectivă;

 Tehnica "metapozițiilor"este derivată din tehnica "scaunuluigol" și se

utilizează în scopul restructurării setului cognitiv in lucrul cu polaritățile; clientul
experimentează rolurile altorpersoane cu care se află in conflict sau au asistat la
conflict

 Tehnica "autodezväluirii terapeutului" pentru a favoriza

focalizareaconștientizării și contactul terapeutic.

31
Terapia Gestalt este eficientă în tratarea stărilor de anxietate, in rezolvarea
conflictelor intrapsihice, existențiale şi a celor interumane (in varianta terapiei de
grup).

Psihoterapia îiajută pe oameni să încerce şi să scape de aceste stari prin

descoperirea și mobilizarea unor forțe proprii, prin descoperirea unor calități și
capacități noi, neutilizate până acum.

Capitol IX.
PSIHOTERAPIA EXISTENTIALA

1.FUNDAMENTE

Orientarea experientiala cuprinde trei directii:

-Filosofica-tehnica utilizata fiind a dialogului mutual;

-Psihosomatica- pune accentul pe senzatiile corporale; tehnici:gestalt terapia,

somatoanaliza, analiza bioenergetica, metoda strigatului primar;

-Spirituala-pune accentul pe experienta transcedentala; tehnici: relaxarea,

meditatia, antrenamentul vointei, meditatia transcedentala.

Psihoterapiile existentialiste s-au format ca o reactie mai ales la psihanaliza, care

afirma ca omul este implacabil determinat de pulsiunile si conflictele sale
inconstiente, care-i ghideaza existenta si evolutia personala.

Tehnicile experientiale pornesc de la o viziune complexa asupra omului ca

personalitate pluridimensionala(bio-psiho-socio-culturala),ca fiinta cu
autodeterminare, originala, creativa, orientate spre gasirea unui sens al vietii.
Modalitatea de abordare este holista, obiectivul sau este dezvoltarea,
autotransformarea sanogena si autocreatia.

Premisa de la care porneste psihoterapia experientiala este aceea ca patologia

clinica si psihosomatica apare ca urmare a faptului ca experientele negative de
viata blocheaza resursele care stau la baza personalitatii noastre.

Conditii necesare pentru ameliorarea patologiei sunt: relatia terapeutica,

empatia, acceptarea neconditionata, congruenta.

2. Psihoterapia rogersiana

Metodele reprezentative ale curentului umanist experiential se impart in trei

categorii:

I. Abordarea experientiala clasica

-Terapia centrata pe persoana(Carl Rogers)- cea mai cunoscuta

-Gestaltterapia(Frederick Perls)

32
-Terapia prin strigat primar(Janow)

II. Abordarea experientiala moderna

-Analiza existentiala(Ludwig Biswanger)

-Analiza bioenergetica(Alexander Lowen)

-Analiza tranzactionala(Eric Berne)

III. Abordarea experentiala postmoderna

-Programarea neuro-lingvistica(John Grinder&Richard Bandler)

-Dezvoltarea si terapia transpersonala(Roberto Assagioli&Stanislav Grof)

Psihoterapia rogersiana este centrata pe client,si nu pe pacient, fondatorul fiind

increzator in fortele naturale de vindecare ale fiintei umane. Este nondirectiva,
terapeutul nu da raspunsuri, nu face interpretari, nu sesizeaza prezenta
conflictelor incostiente si nu intervine activ in terapie.

Se deosebeste de alte abordari prin urmatoarele aspecte:

-se acorda o mai mare autonomie si independenta subiectului, acesta avand o

capacitate spontana de evolutie;

-se pune un accent mai mare pe emotional decat pe intelect;

-se acorda o mai mare atentie evenimentelor actuale decat celor din istoria vietii
clientului;

-terapia este privita ca o experienta evolutiva.

Rogers considera ca in procesul devenirii fiecarei persoane exista sapte stadii

successive(2008). Acest proces presupune o schimbare in raportarea individului
la problemele sale si in modul de relationare: simtirea si cognitia se
intrepatrund, iar sinele este prezent subiectiv in experienta.

Spre sfarsitul carierei, Rogers va abandona terapia individuala in favoarea

terapiei de grup, terapeutul considerand ca grupul ofera conditii de manifestare
naturala, autentica, aspect pe care terapeutul le va incuraja, le va cultiva.

3.Psihoterapia experienţială unificatoare (P.E.U.) a fost elaborata de

Iolanda Mitrofan in anul 2004, este o metodă holistică, centrată pe analiza de
simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul exerciţiului
provocator, improvizaţiei şi meditaţiei creatoare cu suport artterapeutic şi
expresiv. Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării
experienţei trăite, reconectând Egoul cu Sinele şi stimulând procesele de
unificare, integrare şi transgresare, interne şi externe. Este o terapie individuală
şi colectivă (de grup, de familie şi organizaţională), atât pentru adulţi, cît şi
pentru copii şi adolescenţi. Plasează în centrul preocupărilor dezvoltarea şi
transformarea umană.

Principiile care stau la baza proceselor de grup de tip Gestalt si

experiential-unificator-restructurativ sunt urmatoarele:

- Trairea experientei de grup si individuale in prezent, “aici si acum”;

33
- Holisticitatea abordarii:consonanta si oglindirea partii in intreg si a
intregului in parte;

- Constientizarea de grup, ce inseamna mai mult decat suma

constientizarilor individuale la un moment dat;

- Contactul autentic dintre participanti;

- Unificarea intrapsihica si intragrupala spontana si creativa;

- Focalizarea pe experienta traita de catre fiecare participant:starea de

observator constient in Gestalt, starea de martor transconstient in PEU;

- Focalizarea pe dinamica polaritatilor si integrarea acestora individual si

grupal;

- Efectul de autorestructurare si dinamizarea transformatoare, echilibranta

a grupului;

- Activarea resurselor personale si interpersonale, creative si maturizante;

- Efectul de optimizare sau schimbare a scenariului personal de viata;

- Folosirea experimentului de grup de catre un lider care se implica dinamic

si autentic sau de catre o echipa polarizanta pe roluri coterapeutice
catalizatoare;

- Utilizarea suportului creativ complex, constructiv si proiectiv:miscare,

dans, improvizatie creatoare, melo-ritmica, constructie creatoare colectiva si
individuala prin elemente naturale(pietre, scoici, frunze)

Capitolul X.
PSIHOTERAPII COMPORTAMENTALE

Istoric:
Orientarea comportamentala s-a structurat in perioada 1950- 1960 ca reactie la
perspectiva psihanalitica dominanta pana atunci. A aparut aproape simultan in
USA, Marea Britanie si Africa de Sud.
Terapia comportamentala
- Isi are radacinile in behaviorism, care a incercat explicarea
comportamentului uman prin mecanisme obiective.
- Ideea de baza este aceea ca toate reactiile organismului uman pot fi
conceptualizate ca fiind comportamente:
o exteriorizate (ce pot fi observate si masurate independent de
subiectivitatea celui care le reproduce)

34
o Interiorizate (ce nu pot fi masurate si observate)

- Orice comportament (exteriorizat sau interiorizat) este guvernat de 2

principii fundamentale ale invatarii:
1. Conditionarea clasica (experimentele lui Pavlov) – este procesul prin care
un organism invata ca aparitia unui stimul este urmata de aparitia altuia.
2. Conditionarea operanta – se refera la faptul ca in general comportamentul
nostru este influentat de consecintele acestuia (daca un comportament are
consecinte placute sau benefice pentru noi vom avea tendinta de a repeta acel
comportament, daca nu are , frecventa comportamentului va scadea)
- Bandura:
o a dezvoltat teoria invatarii care combina tehnicile conditionarii clasice si
operante cu invatarea observationala, astfel ca incepand cu anul 1970 terapia
comportamentala a devenit o orientare dominanta in psihologie cu multiple
aplicatii in diverse domenii: educatie, psihoterapie, psihiatrie, asistenta sociala,
afaceri, etc.
o Tot ea a dezvoltat teoria invatarii prin modelare care spune ca oamenii isi
schimba comportamentul observand comportamentele si reactiile celor din jur,
practic ei invata care sunt expectantele lor si adopta un anumit tip de
comportament.
- Din perspectiva acestei terapii “boala este o deprindere gresit dobandita si
persistenta”, remediul fiind conditionarea, desensibilizarea sistematica.
Caracteristicile terapiei comportamentale (TC):
Principalele caracteristici sunt:
4. TC are la baza principii stiintifice (bazate pe date de observatie) derivate
din cercetarea experimentala din domeniul invatarii.Eficienta metodelor de
evaluare si interventie este verificata prin intermediul unor metode de cercetare
stiintifica.
5. TC se ocupa de problemele curente ale clientilor si de factorii care le
influenteaza in prezent, fara a pune accent pe istoric. Tehnicile comportamentale
sunt aplicate pt a modifica factorii actuali relevanti care influenteaza
comportamentul clientilor.
6. Clientii joaca un rol activ in cursul terapiei fapt ce ii ajuta sa-si rezolve
problemele nu doar sa vorbeasca despre ele. Isi monitorizeaza comportamentele
invata si exerseaza noi modele de comportament si noi strategii de a face fata
problemelor.
7. TC se desfasoara pe cat posibil in mediul natural al clientului in care
acesta isi insuseste deprinderile de autoreglare a comportamentului, ce vor fi
transferate in viata de zi cu zi.
8. TC pune accent pe tehnicile de autocontrol comportamental, clientii fiind
responsabili de propria schimbare
9. Tehnicile terapeutice sunt astfel construite incat sa se potriveasca fiecarui
client in parte.

35
10. Demersul terapeutic pp un proces de colaborare intre client si terapeut,
acesta din urma informand in permanenta clientul cu privire la natura si
progresele terapiei.
11. Psihoterapia evolueaza de la simplu la complex, de la situatii facile la
unele dificile si de la unele mai putin amenintatoare la unele amenintatoare.
12. Demersul terapeutic comportamental este relativ scurt incluzand mai
putine sedinte de psihoterapiesi un interval de timp mai putin extins comparativ
cu alte sisteme terapeutice.
Obiectivul central al TC este acela de acrea noi conditii pentru invatare,
pornind de la supozitia ca procesul de invatare poate ameliora comportamentul
problematic.
Obiectivele specifice ale terapiei se stabilesc de catre client sub indrumarea
terapeutului, iar evaluarile realizate pe parcursul terapiei evidentiaza masura in
care obiectivele au fost atinse.
Obiectivele terapeutice vor fi stabilite de comun acord de catre client si
terapeut tinand cont de urmatoarele etape:
1. Terapeutul ofera clientului motivatia pentru stabilirea unor scopuri, explica
necesitatea stabilirii acestora precum si rolul lor in cursul terapiei, si sublinieaza
ca pacientul trebuie sa joace un rol activ in cadrul acestui demers.
2. Clientul denumeste modificarile pozitive pe care le asteapta de pe urma
psihoterapiei.
3. Atentia este focalizata asupra a ceea ce clientul doreste sa realizeze si nu
asupra a ceea ce el nu doreste sa faca.
4. Clientul impreuna cu terapeutul stabilesc daca aceste obiective apartin cu
adevarat clientului si daca sunt realiste.
5. Se discuta avantajele si dezavantajele demersului de atingere a
obiectivelor.
6. Clientul si terapeutul cad de acord daca vor continua demersul de
atingere a obiectivelor stabilite sau le vor reformula.
7. Odata stabilite obiectivele, incepe demersul de definire a acestora.
Demersul terapeutic de tip comportamentalist se caracterizeaza prin rolul activ
jucat atat de terapeut cat si de client (terapeutul il invata pe client noi modalitati
de comportament eficient, iar clientul trebuie sa fie puternic motivat sa
coopereze in timpul sedintelor de psihoterapie cat si in afara acestora – temele
pentru acasa).
Terapia este considerata incheiata atunci cand noile deprinderi de autoreglare
psihica au fost generalizate si pot fi utilizate de catre client in afara terapiei.
Relatia terapeutica:
- Contribuie in mod esential la procesul de schimbare dar nu se pune accent
deosebit pe factori cum ar fi caldura afectiva, empatia, caracterul permisiv, din
partea terapeutului (acesta joaca un rol activ, obiectiv si suportiv in cadrul
demersului terapeutic)

36
 Strategii si tehnici utilizate in terapia comportamentala
Strategiile si tehnicile utilizate in TC:
1. Evaluarea
a. Incepe cu evidentierea problemelor si simtomelor clientului,
antecedentelor legate de acestea si a consecintelor lor
b. Instrumentele de evaluare includ inventarele si scalele de evaluare si
tehnicile bazate pe observatie directa.
2. Tehnicile de relaxare:
a. Reprezinta o metoda de autoreglare care pp destinderea musculara si
calmarea psihica
b. Cele mai cunoscute metode sunt:
b.i. Antrenamentul autogen al lui Scultz
b.ii. Tehnica relaxarii progresive propusa de Jacobson.
3. Desensibilizarea sistematica:
a. I se cere clientului ca in stare de relaxare sa-si imagineze situatii din ce in
ce mai anxiogene, astfel incat acesta sa devina din ce in ce mai putin sensibil la
stimulii care ii produceau inainte anxietatea.
4. Strategiile de expunere:
a. Se realizeaza in plan real
b. Presupune confruntarea cu situatii progresiv tot mai anxiogene in planul
vietii reale
c. Exista doua variante:
c.i. Desensibilizarea “in vivo”
c.ii. Metoda inversiunii
5. Desensibilizarea si reprocesarea prin metoda miscarilor oculare:
a. Initial a fost aplicata in tratamentul amintirilor cu caracter traumatic
b. Are ca obiectiv restructurarea in plan obiectiv sau reprocesarea
informatiilor

6. Antrenamentul asertiv:
a. Reprezinta o tehnica de antrenare a abilitatilor sociale
b. Se adreseaza persoanelor:
b.i. Carora le lipsesc abilitatile sociale sau care au dificultati in stabilirea
relatiilor interpersonale.
b.ii. Care nu sunt capabile sa-si exprime iritarea sau mania

37
b.iii. Care au dificultati in a spune “nu”
b.iv. Carora le este greu sa-si exprime emotiile pozitive, etc.
7. Programele de “self -management” si de comportament
autodirijat:
a. Are ca scop sa-l invete pe client tehnici de reglare si autoreglare psihica in
scopul de a-si conduce existenta intr-un mod mai eficient
b. Cuprind metode de auto monitorizare, autorcompensare, contracte
realizate cu propria persoana si controlul stimulilor.

Capitolul XI
PSIHOTERAPII COGNITIVE SI COMPORTAMENTALE

Caracteristicile principale:
Terapia cognitiv - comportamentala
 este o combinare teoretico-metodologica fundamentata stiintifica a
terapiei comportamentale cu terapia cognitiva.
 Se aplica in patologie si sanatate, avand atat caracter clinic cat si
educational si preventiv.
 Bazele teoretice si strategile terapiei cognitive au evoluat incepand cu
studiile lui Beck din anul 1963 cand au fost aplicate asupra clientilor
depresivi care au dus la elaborarea unui model cognitiv al depresiei ce
pune accent pe gandurile negative si distorsiunile cognitive ale clientilor.
 Ideea de baza este ca prelucrarile informationale (cognitiile) constiente
sau inconstiente genereaza raspunsuri afectiv-emotionale, cognitive si
comportamentale ce pot fi schimbate prin schimbarea cognitiilor care le-
au generat.
 Terapeutul cognitiv – comportamental este:
◦ psiholog sau psihiatru format in psihoterapie cognitiv –
comportamentala,
◦ asistentii sociali sau medicii de alta specialitate pot fi admisi in aceasta
formare dupa ce si-au completat studiile universitare cu un pachet de
discipline psihologice.
 In cadrul terapiei clientul si terapeutul au o relatie de coaborare, lucrand
impreuna pentru rezolvarea problemelor clientului, care va invata sa
descopere natura dificultatilor sale si sa le depaseasca prin utilizarea unor
strategii terapeutice specifice.
 Terapeutul are un rol dominant in primele etape ale terapiei, in care
explica clientului principiile acesteia:
◦ Esenta modelului cognitiv al tulburarii emotionale
◦ Modul in care opereaza principalele strategii terapeutice.
 Albert Elis a pus bazele paradigmei cognitive in domeniul clinic fiind
favorizat si de “revolutia cognitiva” initiată si promovată de Chomsky,
Miller, Newell si Simon.
 Prima forma de terapie cognitiva a fost terapia ratională, dezvoltata
ulterior in terapie rational emotivă si comportamentală.

Modelul ABC

38
 Albert Elis (fost psihanalist) a atras atentia asupra faptului ca oamenii au
doua tendinte biologice fundamentale:
◦ Isi transforma foarte usor propriile dorinte in credinte absolute
◦ Au puterea de a alege si capacitatea de a-si identifica disputa si
schimba gandirea irationala
 Albert Ellis considera ca oamenii sunt nascuti si crescuti cu dorinta de a fi
fericiti, de a avea succes in toate, de a fi aprobati si iubiti de persoanele
semnificative pentru ei, dar in calea realizarii acestor dorinte se interpun
uneori credintele lor irationale cu privire la evenimentele din viata, ceea ce
poate duce la perturbari in plan emotional.
 Terapia rational – emotiva si comportamentala, elaborata de Albert Elis la
mijlocul secolului trecut, se focalizeaza pe cognitiile irationale si rationale
avand ca puncte fundamentale identificarea si modificarea credintelor
irationale care genereaza patologie si suferinta.
 Modelul ABC elaborat de Albert Ellis (1962) si dezvoltat de Beck (1976)
are urmatoarele componente:
◦ A – evenimentul activator, situatia externa
◦ B – cognitiile persoanei, care se interpun intre A si C
◦ C – consecinte emotionale si comportamentale
◦ D – restructurarea cognitiilor irationale
◦ E – asimilarea unor noi cognitii eficiente
 Conform acestui model aparitia unui eveniment indezirabil in viata unei
persoane (A) ii activeaza acesteia credintele irationale referitoare la
evenimentul respectiv (B) si aceste credinte produc in continuare o serie
de consecinte negative emotionale si comportamentale (C) pe care
persoana va trebui sa le dispute (D) in vederea asimilarii unor credinte
rationale eficiente (E).
 Evenimentul activator (A) nu este implicat direct in determinarea
consecintelor, ci cognitiile (B) care se interpun intre A si C.
 Consecintele negative (C) pot fi emotii negative disfunctionale (anxietate,
depresie, furie, rusine, gelozie, vinovatie) sau comportamente
dezadaptative.
 Cognitiile centrale disfunctionale care sunt relevante pentru patologie sunt
urmatoarele:
◦ Ideea ca subiectul este o persoana fara valoare si neajutorata
◦ Ideea ca subiectul este o persoana neacceptata si neapreciata de
ceilalti.
 A. Ellis a considerat ca cognitia irationala generala centrala este gandirea
inflexibila, absolutista (trebuie cu necesitate) din care deriva alte trei
cognitii irationale intermediare:
◦ Catastrofarea: evaluarea unui eveniment ca fiind cel mai rau posibil
◦ Lipsa de toleranta la frustrare: evaluam o situatie ca fiind imposibil
de acceptat si trait cu ea.
◦ Evaluarea globala: ne evaluam negativ in urma unui esec.
 In terapia rational-emotiva si comportamentala (REBT) se considera ca
oamenii se pot schimba daca internalizeaza trei principii fundamentale:
◦ Evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot cauza emotii
disfunctionale si comportamente dezadaptative ci sistemul nostru de
convingeri despre aceste evenimente.
◦ Indiferent de modul in care ne-am generat problemele emotionale si
comportamentele in trecut in prezent ne creem dificultati deoarece
continuam sa ne reindoctrinam cu credintele noastre irationale

39
 ◦ Ne este usor sa cultivam emotii, ganduri si comportamente
dezadaptative, dar pe termen lung putem sa depasim aceasta
problema daca facem eforturi de a ne disputa credintele irationale si
consecintele acestora.
 Pentru a obtine schimbarea comportamentala este necesara o
restructurare cognitiva care presupune inlocuirea sistemului de credinte
irationale cu un sistem de credinte mai rational, adaptativ.
 Aron Beck a dezvoltat terapia cognitiva pornind de la cercetarile sale
asupra depresiei. El a postulat ca mecanismele etiopatogenetice centrale
in declansarea depresiei sunt gandurile automate si schemele cognitive.

Relatia terapeutica se caracterizeaza prin empatie, acceptare

neconditionata a pacientului, congruenta si colaborare:
 Empatia se refera la faptul ca terapeutul intelege cele comunicate de catre
pacient ca si cand ar fi in locul lui.
 Acceptarea neconditionata pp acceptarea clientului ca un intreg fara ca
acesta sa insemne ca suntem de acord cu ceea ce face sau gandeste.
 Congruenta se refera la gradul de suprapunere intre comportamentul
manifest al terapeutului si comportamentul anterior.
 Colaborarea se refera la faptul ca demersul terapeutic este bine structurat
si se desfasoara dupa o agenda comuna, negociata si convenita cu
clientul.

Asumptiile terapiilor cognitive

Asumptiile generale ale terapiilor cognitive avansate de Ellis in 1960, sunt:
c. Problemele psihice sunt raspunsuri dezadaptative invatate,
sustinute de cognitii irationale. Mare parte din psihopatologie este
rezultatul gandirii irationale.
d. Factorii generatori ai gandirii irationale, disfunctionale sunt
influentele genetice si de mediu.
e. Modalitatea optima de a reduce stresul si comportamentele
dezadaptative este modificarea cognitiilor irationale.
f. Cognitiile irationale care genereaza psihopatologia pot fi identificate
si schimbate prin tehnici cognitive.

Psihoterapia cognitiv – comportamentala

8. integreaza principiile cognitive cu cele comportamentale, iar tehnicile
comportamentale pot schimba atat comportamentele respondente cat si
cognitiile irationale, dupa cum si schimbarea comportamentului duce la
schimbarea cognitiilor.
9. Considera problemele psihologice ca fiind raspunsuri dezadaptative
invatate sustinute de cognitii irationale, disfunctionale.
Beck a descris cele mai importante categorii de credinte irationale asociate
cu psihopatologia:
a. Gandirea dihotomica: plasarea evenimentelor de viata in doua
categorii distincte, diametral opuse.
b. Inferenta arbitrara: extragerea unei concluzii in lipsa dovezilor care
sa o sustina.
c. Abstractiunea selectiva: centrarea pe un detaliu scos din context
fără a lua în calcul situația în ansamblu

40
 d. Minimizarea si maximizarea: Evaluarea eronată a semnificației unui
eveniment.
e. Suprageneralizarea: Extragerea unei concluzii pe baza mai multor
incidente izolate.
f. Personalizarea: Tendința de a asocia evenimentele externe cu
propria persoană fără nicio justificare în acest sens.
Abordarea cognitiv comportamentală este guvernată de următoarele principii:
 Cogniția este factorul principal care determină răspunsurile psiho-
comportamentale și emoționale.
 Mare parte din psihopatologiei este rezultatul cognitiilor iraționale.
 Cognitiile iraționale pot fi identificate și schimbate.
 În terapia cognitiv-comportamentală atât teoriile cât și tehnice de
intervenție trebuie validate științific.

Proceduri si tehnici de terapie cognitiv- comportamentala

Terapia cognitiv comportamentală este considerată o platformă de integrare în
terapie. Procedurile sale de intervenție terapeutică vizează următoarele niveluri:
 Cognitiv,
 Comportamental,
 Psihofiziologic/biologic, iar modificările de la aceste niveluri se exprimă
apoi în modificări la nivel:
 Afectiv/emotional/subiectiv

Procedurile de intervenție la nivel cognitiv se clasifică în trei categorii:

- Proceduri de restructurare cognitivă:
- vizează modificarea cognitiilor disfuncționale și înlocuirea acestora cu
cogniții funcționale și raționale iar tehnicile utilizate în acest sens sunt
următoarele:
g. tehnica întrebărilor directe,
h. imageria dirijată,
i. tehnica jocului de rol,
j. observarea reacțiilor clientului în cursul terapiei,
k. înregistrarea zilnica a gândurilor automate disfuncționale,
l. inferența terapeutică,
m. tehnica asociațiilor libere,
n. tehnici logice empirice și pragmatice,
o. tehnici metaforice, spirituale, umoristice,
p. tehnica imageriei emotive,
q. tehnica experimentelor corporale.
- Procedura rezolvarii de probleme si a antrenamentului asertiv: a fi
asertiv înseamnă a-ti sti drepturile și a ți le cere respectând însă drepturile
celorlalți.
- Proceduri de inoculare a stresului prin achiziționarea de mecanisme de
coping cognitiv, comportamental și psihofiziologic/biologic eficiente și prin
pregătirea pentru noi situații stresante.
Schimbarea gândurilor iraționale ale clientului prin proceduri de restructurare
cognitivă reprezintă punctul central al terapiei cognitiv-comportamentale. Acest
proces presupune trei pași:
 Identificarea gândurilor iraționale,
 evaluarea validității acestora,
 formularea unor noi gânduri alternative, raționale.

41
Astfel, vom asista subiectul la disputarea fiecărei credințe iraționale identificată
utilizând următorul tip de întrebări:
 Ce efect are această convingere asupra mea?
 Ce dovezi am că această credință este adevărată?
 Este credința mea logică și în concordanță cu realitatea?
 Cum altfel aș putea gândi?
 Ce trebuie să fac pentru a modifica această credință?

Cognitiile iraționale de bază care determină apariția unor stări emoționale

negative sunt următoarele:
1. Cerințele absolutiste: trebuie absolut,
2. Catastrofarea: este groaznic, oribil,
3. Intoleranța la frustrare: nu suport,
4. Evaluarea globală: Eu sunt rău, lumea este rea,
5. Asocieri inconștiente între evenimentul activator și consecințe.

Schema procesului de restructurare cognitivă:

 Identificarea credințelor iraționale
 Testarea validității credințelor iraționale
 Înlocuirea credințelor iraționale cu gânduri raționale
 Influențarea pozitivă a emoțiilor
 Modificarea comportamentală
În cursul procesului de restructurare cognitivă aceste cogniții vor fi înlocuite cu
următoarele alternative raționare:
- preferințe non-dogmatice: doresc ceva dar nu trebuie cu necesitate,
- evaluarea ca neplăcere: este neplăcut,
- toleranța la frustrare: nu-mi place dar pot suporta,
- evitarea evaluării globale: sunt om și pot greși uneori.

Procedurile de intervenție la nivel comportamental utilizează următoarele

tehnici ce au rolul de a modifica prelucrările informaționale și/sau aduce
modificări comportamentelor operante:
- tehnici de accelerare a comportamentului: tehnica întăririi pozitive,
tehnica întăririi negative, tehnica aproximări succesive, tehnica modelării,
tehnica contractului, tehnica amorsajului stimul-întărire, etc.
- tehnici de decelerare a comportamentului: tehnici de control al stimulului,
tehnica pedepsei, tehnica time-out, tehnica penalizării, tehnica paradoxală,
tehnici de terapie aversivă.

Procedurile de intervenție la nivel biologic au două funcții: modificarea

prelucrărilor informaționale și/sau modificarea directă a manifestărilor biologice
și se clasifică în trei categorii:
1. Proceduri de relaxare: antrenamentul autogen, relaxarea progresivă
Jacobson, tehnica biofeedback, tehnica de control a respirației,
2. Proceduri de activare fiziologică: tehnica hiperventilației, tehnica aplicării
tensiunii,
3.Tehnici de modificare a comportamentelor respondente: tehnica
expunerii, tehnica imploziva, desensibilizarea progresivă, expunerea gradată.

Procedurile cognitiv-comportamentale multimodale au ca efect simultan

asupra unor răspunsuri ce se manifestă în modalități diferite și cuprind sugestia,
hipnoza și hipnoterapia și procedurile meditative.

42
Procedurile eclectice ajută la înlocuirea cognitiilor disfunctionale cu cognitii
funcționale și raționale și dintre acestea enumerăm: tehnica interpretării viselor
și tehnica jocului de rol în condiții ecologice.

Prescripțiile cognitiv-comportamentale se referă la temele pentru acasă

primite de către client care determină creșterea eficienței terapiei, scurtarea
duratei sale și generalizarea rezultatelor la viața de zi cu zi.

Prototipul unui demers terapeutic

Psihodiagnosticul și evaluarea clinică reprezintă prima fază a intervenției

psihoterapeutice, apoi se trece la faza de conceptualizare în care se oferă
pacientului o explicație sau o interpretare pentru simptomele sale.
Conceptualizarea cazului este interpretarea tabloului clinic pe care o facem
pacientului. În formularea cazului vor trebui incluse următoarele elemente:
factorii predispozanti, factorii precipitanti, prezentarea problemei și factorii de
menținere.
O evaluare bine făcută îl va motiva pe client să se angajeze în procesul
vindecării; în urma evaluării psihologice vor rezulta următoarele concluzii clare:
- Care este dimensiunea problemei cu care se confruntă.
- Cum a apărut și cum s-a dezvoltat această problemă.
- Care sunt factorii care o mențin.
- Care sunt etapele componente ale procesului de intervenție psihologică.
Daniel David afirmă că întru-un tratament psihoterapeutic găsim
următoarele componente:
- lista de probleme: diagnosticul este particularizat în probleme concrete de
viață.
- scopurile clare, precise.
- planul de tratament și procedurile utilizate.
- obstacolele scontate: clarificate de la început.
- rezultatele obținute.

Prototip al unui demers terapeutic

Ședința 1
- Psihologul își face o idee generală despre problemele pacientului.
- se face educația legată de boala pacientului.
- se face educația pacientului pentru psihoterapie.
- se administrează bateria de teste psihologice.
Ședința 2
- Se colectează rezultatele de la testele psihologice pentru a fi interpretate în
ședința 3.
- se face un interviu clinic pentru evaluarea stării de sănătate a pacientului
ghidat de Interviul Clinic Structurat pentru DSM 4 (SCID) sau Manualul de
Diagnostic al Tulburărilor Mentale (DSM 4).
Ședința 3
- se culeg informații suplimentare.
- se face o conceptualizare generală prin prisma modelului stres-vulnerabilitate,
exemplu: un eveniment stresant (divorțul ca stresor de pe axa 4) a interacționat
cu o stare de vulnerabilitate (tulburări de personalitate de pe axa 2) generând
un atac de panică (axa 1).

43
- se stabilește o listă de probleme specifice (același diagnostic - depresia - poate
genera probleme la serviciu sau probleme în familie.
La sfârșitul acestor trei ședințe pacientul trebuie să știe ce probleme are, de ce
au apărut și ce trebuie să facă pentru a le ameliora.

Avantajele terapiei cognitiv comportamentale se referă la următoarele

aspecte:
- Este o formă de terapie bine structurată.
- se desfășoară pe o perioadă limitată de timp.
- presupune costuri reduse comparativ cu celelalte forme de terapie.
- produce beneficii pe termen lung.
- presupune scăderea riscului de recădere.
În cadrul terapiilor cognitiv-comportamentale au fost elaborată tratamente
psihoterapeutice validate științific pentru următoarele categorii de probleme:
1. Tulburările de anxietate și stres: agorafobia și tulburarea de atac de panică,
tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea de stres posttraumatic, fobiile
specifice, fobiile sociale și anxietatea de a vorbi in public, evenimentele
stresante.
2. Tulburarea de personalitate borderline (terapia comportamentală dialectică)
3. Tulburările depresive.
4. Problemele legate de sănătate: cefaleea, sindromul intestinului iritabil,
durerea, fumatul.
5. Tulburările alimentare: tulburarea de alimentare compulsivă, bulimia
nervoasă, obezitatea.
6. Dependența de substanțe: abuzul și dependența de alcool, abuzul și
dependența de cocaină, heroină și tranchilizante ușoare.
7. Tricotilomania.
8. Problemele maritale.
9. Disfuncțiile sexuale: lipsa sau pierderea dorinței sexuale la femei, tulburarea
de orgasm a femeii, infracțiune sexuale.
10. Schizofrenia și alte tulburări psihice severe (ca adjuvant al tratamentului
medicamentos)
11. Tulburările diagnosticate, de regulă, pentru prima dată în copilărie și
adolescență: anxietatea de separare, encoprezis, enurezi,s comportamentul
opoziționist, provocator.

Training de asertivitate
Comportamentul asertiv implică solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor
sarcini în maniera simplă, deschisă, care nu-i neagă, nu-i atacă si nu-i
manipulează pe cei din jur; presupune de asemenea respect și considerație față
de propria persoană și față de cei din jur.
Comportamentul asertiv reprezintă calea de mijloc între două extreme:
agresivitatea și supunerea. Persoanele care se comportă non-asertiv nu-și
exprimă în mod deschis solicitările pentru a nu deteriora relația cu partenerul de
care se simți dependenți.
Există mai multe modalități prin care o persoană poate deveni asertivă:
respectarea drepturilor umane de bază, gestionarea eficientă a emoțiilor
negative, disputarea gândurilor negative în vederea înlocuirii acestora,
comunicarea eficientă.
Burns a alcătuit o listă a drepturilor umane de bază, listă care poate fi pusă la
dispoziția subiectului în vederea exersării și însușirii acestora.
Modelul lui Burns de antrenament asertiv cuprinde patru trepte:

44
1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.
2. Recunoașterea propriilor drepturi.
3. Efectuarea unor exerciții de antrenament pentru obținerea acestora.
4. Conștientizarea propriilor sentimente dorințe și trebuințeș exersarea
răspunsurilor asertive.
McKay consideră că în cadrul unui antrenament asertiv este esențial ca subiectul
să învețe să spună NU în fața solicitărilor cu care nu este de acord și în acest
sens le oferă acestora următoarele îndrumări:
- acordați-va un răgaz înainte de a oferi un răspuns.
- nu vă scuzați în mod exagerat.
- Precizați conținutul refuzului.
- utilizați limbajul non-verbal de tip asertiv.
- evitați culpabilității inutile
În vederea întăririi deprinderilor de comportament asertiv vom utiliza tehnica
jocului de rol și imaginația dirijată în stare de relaxare.
Burns a alcătuit și următoarea listă în care descrie caracteristicile comunicării
ineficiente:
- adevărul îmi aparține: persoana insista, afirmând că numai ea are dreptate
și că celălalt se înșeală.
- blamul: subiectul afirmă că problema creată se datorează greșeli celuilalt.
- martirizarea: subiectul susține că este o victimă inocentă.
- descalificarea: persoana afirmă că dacă celălalt greșește este “ratat” pentru
că acesta „totdeauna” face sau „niciodată” nu face anumite lucruri.
- lipsa de speranță: subiectul abandonează disputa susținând că nu merită să
mai încerce.
- spiritul revendicativ: individul susține că are dreptul la un tratament mai bun
dar refuză să ceară ceea ce dorește întru-un mod deschis și direct.
- negarea: persoana insistă că nu se simte supărată, lovită sau deprimată
atunci când de fapt așa stau lucrurile.
- agresivitatea pasiva: subiectul se retrage fără să spună nimic eventual iesi
ca o furtună din cameră trântind ușa.
- autoblamarea: în loc să rezolve problema, subiectul se comportă ca și cum ar
fi o persoană demnă de dispreț, auto acuzându-se.
- acordarea ajutorului cu orice preț: în loc să ascultăm cât de trist lovit, sau
supărat este celălalt, încercăm cu orice preț să rezolvăm problema sau să-i
acordăm ajutorul nostru.
- sarcasmul: cuvintele sau tonul reflectă tensiune și ostilitate pe care subiectul
nu le recunoaște deschis.
- tactica „Țapului ispășitor”: subiectul pretinde că cealaltă persoană are o
problemă, în timp ce el este fericit, echilibrat și neimplicat în conflict.
- defensivitatea: refuzul de a admite că facem ceva greșit sau că avem vreo
imperfecțiune.
- contraatacul: în loc să conștientizăm ceea ce simte celălalt, îi răspundem la
critică cu aceeași monedă.
- diversiunea: în loc să se preocupe de modul în care cei doi parteneri se simt
“aici și acum” unul dintre ei sau ambii prezintă liste ale neînțelegerilor și
conflictelor trecute.

Capitolul XII

45
 ANALIZA TRANZATIONALA (AT)

I.Definiție
AT este-(1) o teorie a personalității și -(2)o psihoterapie sistematică pt. dezv. și
schimbarea personală( teorie a comunicării).
(1) Ca o teorie a personalității, AT ne oferă o imagineasupra modului în care
oamenii sunt structurați și funcționează d.p.d.v. psihologic( stările eului
Părinte-P, Adult-A, Copil-C)
(2) Ca teorie a comunicării duce la o înțelegere complexă a relațiilor la nivel
social și poate fi o metodă de analiză a organizațiilor.

AT se remarcă prin gama variată a aplicabilității- în psihoterapie, educație,

diplomație,management, consiliere,marketing, training, coaching și areca
direcție 4 specializări recunoscute de AIAT(Asoc. Int. de anal. Tranz.):
1)CLINICĂ- sistem de psihoterapie
2)EDUCAȚIONALĂ- se folosește în mediile educaționale pentru menținerea clară
a comunicării
3)ORGANIZAȚIONALĂ- instrument în formarea, comunicarea și analiza
organizațională
4)CONSILIERE- ultima aparută îî ajită pe cei ce lucrează în zona dezvoltării
potențialului uman.

AT se diferențiază de alte sisteme psihologice prin accesibilitatea termenilor și

ideilor centrale folosite. Fondatorul acestei școli este Eric Berne (1910-1970),
medic psihiatru cu pregătire psihanalitică.

II. Modelul stadiilor eului

Elementul de bază al teoriei AT este modelul stadiilor eului- P,A,C.
O stare a eului este un set de comportamente, gânduri, și sentimente
pe care le manifstăm la un moment dat.
 Stadiul Eului Copil- e o stare regresivă a eului, un psihic arhaic dominat
de dorințe copilărești/ Copilul poate fi LIBER, spontan, curios,distactiv și natural
sau ADAPTAT/REBEL, conformist, supus, fără speranță, cu un sentiment de
vinovăție ori agresiv, nerăbdător, nesupus.
 Stadiul Eului Adult-reprezintă răspunsul direct la situația AICI ȘI ACUM,
calculează clar și precis, gândește rațional, are un comportament adaptat.
 Stadiul Eului Părinte- este o identificare cu unul dintre părinții biologici,
gândește, simte și se comportă în maniera propriilor părinți sau a altor figuri
parentale preluate în timpul copilăriei. Când ne aflăm în starea de Părinte putem

46
fi critici, chiar tiranici-PĂRINTE NORMATIV RĂU sau facem reguli, rol educativ
bun, afectuos, emptic, grijuliu-PĂRINTE NORMATIV BUN.
Pentru un nivel înalt al autonomiei este necesară dezvoltarea și
folosirea când trebuie a tuturor celor 3 stări ale Eului și integrarea lor, deoarece
Copillul Liber ne dă creativitate și energie, Părintele Normativ Bun ne dă regulile
și Adutul ne dă capacitatea de adaptare, de a rezolva problemele în AICI ȘI
ACUM, și de a integra toate cele 3 stări în armonie.

III. Scenariile de viață

SCENARIUL este propria poveste de viață, un plan de viață asupra căruia
copilul decide în funcție de modul în care percepe realitatea și reprezintă cea mai
bună strategie de supraviețuire a sa intr-o lume uneori ostilă.
AT are la bază un sistem filozofic care se bazează pe 4 scenarii existențiale
surprinse în manifestările comportamental-relaționale ale fiecărei persoane:
 EU sunt OK- TU ești OK- relevă o mentalitate de câștigător, nevoile
fiziologice și emoționale ale copilului au fost rezolvate și relaționarea sa cu cei
din jur este sănătoasă, reală.
 EU sunt OK- TU nu esti OK- persoana sse raportează la lume cu frustrație
și mânie, blamează, nu are încredere în ceilalalți, este insensibilă și agresivă
deoarece a fost tratată în copilărie cu indiferență și ironie.
 EU nu sunt OK-TU ești OK- reprezintă un scenariu de viță depresiv,
persoana este inadaptabilă, temătoare, are un comportament defensiv și
neputincios, poate ajunge la nevroză, deoarece nu i-au fost îndeplinite nevoilede
bază în copilărie.
 EU nu sunt OK- TU nu ești OK- această poziție exprimă inutilitate, lipsă de
speranță și zădarnicie și este specifică persoanelor psihotice, care au primit în
copilărie doar răspunsuri și reacții extrem de negative.

În AT se consideră că pozițiile de viață(scenariile) pot fi schimbate atât în timpul

insightului terapeutic cât și sub acțiunea unor factori externi.

Intervenția terapeutică are la bază metoda contractuală, atât clientul cât și

terapeutul își asumă responsabilitatea comună pentru realizarea schimbării pe
care o dorește clinentul. Termenul de CONTRACT este central în AT și se referă
la faptul că fiecare( clientul și terapeutul) se află pe poziții de egalitate și
amândoi participă la procesul de schimbare, responsabilitățile și sarcinile diferă.

Scopul principal al dezvoltării prin AT este AUTONOMIA și ea implică

capacitatea de a rezolva probleme folosind la maxim resursele de adult ale
persoanei. Elementele componente ale autonomiei sunt:
CONȘTIENȚA( capacitatea de a fi aici și acum, în realitatea curentă),
SPONTANEITATEA(capacitatea de a alege liber dintr-o gamă de opțiuni de
sentimente, gânduri, comportamente) și capacitatea pentru

47
INTIMITATE(interacțiunea deschisă și exprimarea fată de celălalt de sentimente
și nevoi autentice).
Relațiile dintre oameni sunt explicate prin TRANZACȚII. Atunci când comunică
cu celălalt arată de fapt una din cele trei stări ale eului său, iar celălalt răspunde
din orice stare a eului. În funcție de tranzacții ea poate continua, poate fi
blocată, poate avea un sens sau dublu, de aici și numele de AT.

Atunci când doi oameni tranzacționează ei transmit semnale de recunoaștere a

celuilalt sub denumirea de STROKE, iar acesta este unul din principalele motive
pentru care tranzacționăm deoarece avem nevoie pentru a supraviețui, pentru a
ne păstra starea de sănătate fizică și psihică. Strokeurile pot fi pozitive cât și
negative iar pentru a le obține putem recurge la INTIMTATE, JOCURI
PSIHOLOGICE MANIPULATIVE și se contruiește SCENARIUL DE VIAȚĂ.

IV. Strategii și tehnici terapeutice

În cadrul AT procesul terapeutic se poate baza pe următoarele strategii:

 Strategii pentru dezvoltarea motivației clientului și conștientizarea
acesteia(scenariul de viață existent și motivația pt schimbare)
 Strategii pentru stabilirea contractului terapeutic, poziționarea clientului în
scenariul EU sunt OK-TU ești OK
 Strategii pt deconfuzia eului copil, clintul să iși exprime nevoile și emotiile
neîmplinite
 Strategii pt redecizie , clarificarea interdicțiilor
 Strategii penyru încheiere, evaluarea eficienței rezultatului terapeutic

AT utilizează următoarele tehnici terapeutice:

 Analiza regresiei de vârstă, prin joc de rol cu terapeutul
 Analiza scrisă pentru identificarea și analiza influențelor familiale
 Analiza jocurilor ce decodifică mesajele implicite din cadrul relaționării cu
alte persoane
 Jocurile întrerupte prin psihodramă
 Tehnica schimbării egogramei personale, adică realizarea unui echilibru
energetic prin intermediul compensației
 Realizarea unei tranzacții autentice prin intermediul jocului
 Opoziția unui stadiu al eului prin care se realizează dezvoltarea unui stadiu
neglijat sau subdezvoltat.

48
 Capitolul XIII
PSIHOTERPIA INTEGRATIVA

1. SPECIFICUL PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE

Termenul de “integrativ” se refera la orice orientare de psihoterapie care se
dezvolta catre o combinatie conceptual – coerenta, principial – teoretica, a 2 sau
mai mjulte abordari specifice, care sa constituie un nou model meta – teoretic de
integrare de sine statator.
Abordarea integrativa ofera o viziune noua, ampla despre tratamentul
psihoterapeutic, plecand de la viziunea sistemica a fiintei umane, de la conceptul
corp – minte – spirit, se obtine o intelegere unitara a complexitatii fiinte umane,
in ansamblul functionalitatii sale.
Abordarea relationala a integrarii, cu accent pe relatia terapeutica, ofera un
mediu protector, in care cresterea si vindecarea au loc intr-un spatiu inter –
subiectiv co – creat, in cooperare, de catre psihoterapeut si client.
Psihoterapiile de tip integrativ au aparut si se dezvolta ca o miscare integrativa,
pornind de la cel putin 5 PERSPECTIVE de abordare:
 Holistica – omul trebuie privit si abordat dintr-o perspectiva complexa,
biologica, psihica, sociala, culturala, antropologica.
 Psihopatologica – diversitatea sistemelor de personalitate si a dinamicii
manifestarii lor din ipostaza de normalitate, si din cea de boala.
 Metodologica – la tulburari noi, tot mai diverse sunt necesare metode
noi.
 De eficienta – multe procedee consacrate nu mai sunt eficiente.
 De scop, obiectiv sau finalitate – majoritatea orientarilor
psihoterapeutice au obiective si scopuri asemanatoare, sau chiar identice.
Psihoterapia integrativa promoveazaflexibilitatea si originalitatea abordarii
clientilor, fara a reduce standardele de calitate. Scopul sau este de a facilita
integrarea, incat calitatile persoanei sa fie maximizate.
Psihoterapeutii integrativi creeazastrategii psihoterapeutifce personalizate
pentru rezolvarea diverselor situatii cu care se confrunta clientii, intr-o maniera
bazata pe intuitia clinica si o cunoastere solida si clara a problemelor existente si
solutiilor necesare.
Psihoterapia integrativa afirma importanta asigurarii unui cadru terapeutic
potrivit, in care dezvoltarea si vindecarea pot avea loc intr-un spatiu
intersubiectiv creat impreuna de client si psihoterapeut.
Psihoterapia integrativa se fundamenteaza pe mai multe si diverse aspecte
teoretice, pe mai multe modele explicative: psihanalitice, psihodinamice,

49
centrate pe client, comportamentale, experientiale, analitic tranzactionale,
gestaltiste, etc.
Actul terapeutic reprezinta o constructie care cuprinde mai multe elemente:
relatia terapeutica, asteptarile pacientului si ale terapeutului, interpretarea,
reformularea, resemnificarea, inconstientul, rezistenta si conflictul, prescriptiile
si interventiile indirecte de tip metaforic.
In psihoterapia integrativa, relatia terapeutica se desfasoara intr-un anumit
context social, politic si istoric, in care clientul reprezinta arhitectul schimbarii,
iar terapeutul manifesta creativitate in alegerea tehnicilor si strategiilor.

2. CONCEPTE DE BAZA
Terapia integrativa utilizeaza conceptul de SINE in relatie: sinele persoanei se
dezvolta si evolueaza spre nivele crescute de complexitate, pe masurace
persoana se implica in noi relatii sinoi provocari de-a lungul timpului.
Dezvoltarea conceptului de “SINE IN RELATIE” are loc prin explorarea
urmatoarelor DOMENII LEGATE DE SINE:
 Domeniul biologic – relatia sinelui cu corpul.
 Domeniul intrapsihic – relatia sinelui cu sinele.
 Domeniul inter-personal – relatia sinelui cu ceilalti.
 Domeniul intercultural si contextual – relatia dintre sine si context.
 Domenul ecologic – relatia sinelui cu mediul inconjurator si natural.
 Domeniul transcendental - relatia sinelui cu lumea transpersonala si
spirituala.
Relatia terapeutica reprezinta un proces relational dinamic intre 2 persoane
aflate in interactiune reciproca in cabinetul de terapie, in care fiecare persoana
va avea un impact asupra celuilalt, in mod constant.
Conceptul de inconstient relational – legatura necunoscuta ce leaga fiecare
relatie infuzand exprimarea si contractia subiectitatii fiecarui partener si
inconstientul individual din acea relatie. Aceasta sugereaza ca noi ne cream
reciproc relatii, constient si inconstient.
Terapeutul integrativ are capacitatea de a intra in lumea subiectiva a
clientului intr-o maniera empatica, iar contra-transferul este utilizat ca o resursa
terapeutica.
Terapeutul integrativ se ocupa in mod direct de impasurile relationale care
apar intre el si client, manifestand o atentie continua asupra propriului sau
contra-transfer si asupra a ceeace ar putea invata de aici.
Relatia terapeutica construita pe baza de reciprocitateNU preaupune disparitia
rolului terapeutic sau a sarcinilor terapeutului, ci este o constientizare a faptului
ca intalnirea dintre 2 persoane va avea impact asupra ambelor parti.
Psihoterapia integrativa este o relatie inter-subiectiva in care terapeutul si
clientul aduc in cadrul intalnirii propriile lor experiente de viata.

50
Terapeutul isi va utiliza aptitudinile, cunostintele si experienta sa pentru a trece
in lumea subiectiva a clientului, dar si experienta clientului va avea un impact
asupra terapeutului.

3. METODETELE UTILIZATE DE PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA

Principalele metode integrativesunt: investigarea, acordarea si
implicarea, ca ansambluri de metode de facilitare a contactului, orientate catre
relationare, care incurajeaza contactul in relatie.
INVESTIGAREA incepe cu presupunerea ca terapeutul nu stie nimic despre
experienta clientului, si se straduieste sa inteleaga comportamentul si
mecanismul intrapsihic al acelui comportament. Terapeutul va trebui sa fie
empatic, sa aiba respect fata de client si experientele lui, astfel incat clientul sa
se “deschida”, sa devina constient de nevoile si problemele lui.
Procedeele efective constau in intrebari legate de ceea ce simte clientul
despre sine, despre altii, terapeut. Intrebarile succesive urmaresc sondarea pas
cu pas a experientelor recente si apoi a experientelro tot mai indepartate, pana
se ajunge la idei, trairi, fantezii anterior reprimate, pentru ca terapeutul sa
inteleaga corect si profund clientul si problemele lui.
TRANSFERUL in cadrul perspectivei integrative poate fi vazut ca:
 Mijlocul prin care clientul poate descrie trecutul sau, nevoile de
dezvoltare care au fost zadarnicite si apararile care au fost create pentru a le
compensa.
 Rezistenta la amintire si paradoxal, o reproducere inconstienta a
experientelor din copilarie = relatia repetata.
 Exprimarea unui conflict intrapsihic si dorinta de a realiza satisfacerea
nevoilor relationale si a intimitatii in relatii – relatia trebuincioasa terapeutic.
 Exprimareastraduintei psihologice universal de a organiza experienta si
a crea intelesul.
Investigarea poate include o explorare a conflictelor interapsihice si a
reconstituirii inconstiente a experientelor din copilarie, a credintelor si fanteziilor
asociate acestora.
In functie de starea clientului, putem integra procedee de gestalt,
somatoterapie, analiza tranzactionala, putem recurge la regresii terapeutice, la
Ego-statusuri cu conflicte nerezolvate sisa le rezolvam, la regresii la situatii
conflictuale din copilarie.
In contextul unei relatii terapeutice implicate, investigatia terapeutului se
poate reintoarce la experienta recenta a clientului, la strategiile clientului de a
face fata, la o investigare a intreruperiolor interne si externe ale contractului.

ACORDAREA este un proces intrapsihic desfasurat in 2 etape successive:

Prima etapa realizata empatic – persoana se identifica cu senzatiile, ideile si
simtamintele celuilalt, se “pune” in locul celuilalt.

51
In a doua etapa transmite celuilalt aceste trairi si stari, provocand un
raspuns pe aceasta directie.
Terapeutul ca parte a relatiei va cauta sa se mentina mereu in limitele sarcinii
pe care o are de indeplinit, constient de ceeace se intampla inauntrul clientului,
anticipand adesea raspunsurile lui, orientuandu-l spre problematica lui.
Punerea de accord reprezinta un proces de validare a nevoilor si simtirilor
clientului si de trecere efectiva la solutionarea esecurilor de relationare
precedente. Punerea de acord se comunica clientului prin cuvinte, prin mimica si
gestica terapeutului.
Punerea de acord este condititonata de calitatea rezonantei emotionale si
empatice, a reciprocitatii cerute pentru contact-in-relatie si poate fi realizata
fata de: ritm de dezvoltare, natura afectului sau nevoia relationala.
 PUNEREA DE ACORD RITMICA inseamna gasirea ritmului cel mai
potrivit clientului, astfel incat cercetarea terapeutica si implicarea sa se realizeze
intr-un tempo si cadenta care inlesneste procesarea de catre client a
informatiilor externe si a senzatiilor, simtamintelor si gandurilor interne.
 PUNEREA DE ACORD AFECTIVA se refera la situatia in care o persoana
ce simte emotia celeilalte persoane raspunde cu un afect reciproc, este o forma
de comunicare predominant nonverbala mai ales din partea terapeutului, care, in
afara multor semnificatii transmise clientului, mai transmite clientului si mesajul:
“esti in regula cu mine”.
 PUNEREA DE ACORD CU NIVELUL DE DEZVOLTARE al functionarii
psihologice si al organizarii experientelor clientului este esentiala intr-o
psihoterapie integrativa orientata spre contact, centrata pe relatie. Scopul
centrarii de dezvoltare este acela de a raspunde clientului la un nivel de varsta la
care a existat o lipsa de contact-in-relatie, cand apar fixatii in sistemul de
reprezentare al sinelui, ale altora si al calitatii vietii. Ascultand si observand cu
atentie comportamentele clientului, terapeutul intelege ca acesta a avut o
anumita trauma la o anumita varsta. Din acel moment, terapeutul isi
concentreaza atentia pe acea varsta a clientului, si, prin procedee ce amintesc
regresia din psihanaliza, sau starile Eului din analiza tranzactionala, cauta sa
rezolve starile disfunctionale legate de acea trauma si care persista in
comportamentele actuale, creaind probleme de adaptare.
Procesul de punere de acordinclude de asemeni rapsunsul la nevoile relationale
pe masurace apar in relatia terapeutica, nevoi unice pentru contactul
interpersonal.
Nevoile relationale sunt parti componente ale dorintei universale de asociere,
comunicare si relationare si reprezinta acele nevoi pe care clientii le descriu cel
mai adesea cand se refera la relatii semnificative. Nesatisfacerea lor le face sa se
manifeste mai intens si este traita ca: frustrare, manie, agresiune, creand
credinte false de genul: “nu am niciosperanta, nu e nimeni langa mine”.
Procesul de relationare se manifesta pe tot parcursul vietii, avand repercursiuni
asupra formarii sinelui. Identificarea de sine este un process complex, cu ritmuri
mai alerte in copilarie.

52
 Capitolul XIV
PSIHOTERAPIA TRANSPERSONALA

1. SPECIFICUL PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE

Psihologia transpersonala: numita a patra forta in psihologie, a fost fondata
de psihiatrul ceh Stanislav GROF si este considerata “o continuare si o adancire
a psihologiei umaniste”.
JUNG a folosit pentru prima data termenul de transpersonal in anul 1917,
referindu-se la inconstientul personal.
Psihologia transpersonala urmareste extinderea campului cercetarii psihologice
printr-o “transcedenta a limitelor obisnuite ale Self-ului si ale personalitatii.”
Conceptia de baza a psihologiei transpersonale este ca dincolo de individ exista
mai mult decat personalitatea acestuia, iar unul din scopurile terapeutice ale
abordarii transpersonale este de a pune in corespondenta personalitatea cu Self-
ul total.
Psihologia transpersonala incorporeaza contributiile psihanalizei, abordarii
cognitiv-comportamentale si a celei umaniste si asimileaza o serie de fenomene
si metode abordate in dezvoltarea spirituala, experienta mistica, stariile
modificate ale constiintei, tehnicile de meditatie.
Psihologia transpersonala implica “invatarea acceptarii si iubirii tuturor partilor
sinelui si crearea posibilitatilor persoanei de a simti si accepta ceea ce simte cu
adevarat.

2. PERSPECTIVA TRANSPERSONALA A LUI STANISLAV GROF

Stanislav GROF a debutat ca cercetator al starilor modificate de constiinta la
Praga in 1956 si a studiat modificarile psihice sub influenta drogurilor
psihedelice, apoi si-a continuat cercetarile in SUA si a evoluat treptat catre
terapia transpersonala. Grof a fondat Asociatia Internationala
Transpersonala si a practicat timp de 17 ani terapia psihedelica, demonstrand
experimental ca exista un plan transpersonal al constiintei care semnifica o
extindere a constiintei dincolo de limitele conventionalului, respectiv planul
insconstientului colectiv al lui Jung.
Datorita restrictiilor legislative privind utilizarea acestor substante, ulterior, Grof
a descoperit alte metode terapeutice ce genereaza efecte asemantoare:
meditatia, hipnoza, autohipnoza, respiratia holotropica.
Grof a elaborat o cartografie a inconstientului, o harta a fenomenelor psihice
inconstiente, care cuprinde 3 campuri:

53
 Campul experientei psihodinamice – evenimente din trecutul si prezentul
persoanie.
 Campul experientei perinatale, care este in legatura cu fenomenele
biologice.
 Campul experientei transpersonale, care depaseste limitele individuale si
se refera la transcendere si cosmizare.
Stanislav GROF a verificat experimental urmatoarele tipuri de experiente
transpersonale:
 Expansiunea temporala a constiintei: experiente embrionare, ancestrale,
colective si rasiale, filogenetice, incarnari trecute, precognitive, clarviziune,
calatorii in timp.
 Expansiunea spatiala a constiintei : transcedenta Ego-ului in relatiile
interpersonale si experienta unitatii duale, identificarea cu alte persoane sau
grupuri, identificarea animala si vegetala, constiinta materiei organice, planetara
si extraplanetara, experiente in afara corpului, premonitii, telepatie.
 Contractia spatiala a constiintei: constiinta organica, tisulara si celulara,
experiente mediumnice, intalniri cu spirite omenesti si supraomenesti,
experiente din alte universuri si intalniri cu locuitorii lor, experiente arhetipale si
mitologice, intelegerea intuitiva a simbolurilor universal.
 Constiinta spiritului universal.
 Vidul supracosmic si metacosmic.

Metodele practice utilizate de Psihologia transpersonala sunt: psihoterapia

transpersonala, meditatia, autosugestia, hipnoza transpersonala.
In urma cercetarilor transpersonale ale lui GROF s-a dezvoltat psihoterapia
reincarnarii, in care pacientul aflat in transa trece experiential prin procesul
nasterii sale, este confruntat cu moartea si traieste fenomenul renasterii. Metoda
a fost aplicata pacientilor cu suferinte psihice cu etiologie prenatala si vindecarea
lor a avut loc prin regresie de varsta si reintegrarea in constiinta actuala a
evenimentelor dramatice din presupusa viata anterioara care a lasat sechele.

3. RESPIRATIA HOLOTOROPICA
GROF a dezovltat practica respiratiei holotropice incepand cu anul 1976,
impreuna cu Cristina Grof, ca metoda de explorare a Sinelui care se extinde
dincolo de Ego. Metoda integreaza elemente din cercetarile moderne asupra
psihologiei constiintei, antropologiei, psihologiei abisale, psihologiei analitice si
practicilor spirituale.
Ideea de baza a respiratiei holotropice este aceea ca psihismul uman detine un
potential spontan de vindecare, care devine disponibil in starile neobisnuite ale
constiintei, induse de respiratia accelerata practicata pe un fond de muzica
inductiva

54
Practicantii respiratiei holotropice au acces catre niveluri ale experientei
umane, ca: amintiri relevante din copilarie, secvente ale mortii si renasterii
spirituale, diverse experiente transpersonale.
Respiratia holotropica este practicata in SUA, Europa, Australia si Asia, iar
trainingul formativ este fundamentat pe cunostintele de psihologie
transpersonala si cuprinde 2 niveluri:
 Un stagiu educational care se adreseaza persoanelor interesate:
antropologi, oameni de stiinta, studenti.
 Un stagiu formativ numai pentru practicieni, care vor lucra in domeniul
transpersonal.

Institutul de Psihologie Transpersonala din Palo-Alto sustine programe de

doctorat si masterat in domeniul psihologiei si consilierii transpersonale, unde se
creeaza o conexiune intre domeniul stiintific al psiholgiei si spiritualitate.
Experientele transpersonale au adus in vietile celor care le-au trait o noua
intelegere a iubirii, compasiunii si o cunoastere dincolo de obisnuit –
supracunoasterea.
In tara noastra, o remarcabila contribuite a fost adusa de lucrarea “Psihologia
simbolului arhetipal” (Manzat, Craiovan, 1996) im care este abordat
conceptul de transconstiinta, ce exprima “depasirea functiilor cunoscute ale
constiintei”.
Transconstiinta este sursa intregului potential creator al omului, “cea care il
inalta la o noua constiinta de sine, la dobandirea capacitatii de autorealizare si
autodepasire, prin transconstiinta, psihismul devine spirit”.

Capitolul XV
REZILIENTA ASISTATA

DEFINIREA REZILIENTEI
Conform lui Ionescu (2013), reziliența se referă la procesul prin care indivizii,
familiile și grupurile umane depășesc situații dificile, traume, fără a prezenta
tulburări psihice, continuând să trăiască la fel ca înainte sau putând să dea
dovadă chiar de o mai bună funcționare psihică , datorită dezvoltării post-
traumatice.
În urma cercetărilor tulburării de stres post-traumatic în ceea ce privește
reziliența la adulți, a rezultat că procesul de reziliență naturală depinde de
caracteristicile individuale și interacțiunile cu cei din jur, fără intervenția
specialiștilor în domeniul sănătății mentale, iar reziliența asistată este
construită cu ajutorul specialiștilor.
Studierea rezilientei la adulti a determinat o mai buna cunoastere a
factorilor si proceselor subiacente si a antrenat aparitia a 3 consecinte:

55
  Rezilienta a inceput sa fie studiata prin prisma ciclului de viata, de
la copilul mic pana la varstiic.
 Asistam la o multiplicare a situatiilor in care se studiaza rezilienta.
 Conceptul este aplicat unor situatii care nu corespund notiunii de
traumatism si care sunt mai apropiate de ceea ce s-ar putea numi
situatii de adversitate cronica.
Concluziile acestor studii: o anumita categorie de adulti are parte de un
proces de recupereare dupa expunerea la evenimente traumatizante, dar
exista si o parte care prezinta avantaje in urma expunerii, adica de a se
dezvolta dein puncte de vedere psihic. Toate aceste au permis
cunoasterea procesului de rezilienta naturala, care porneste de la
caracteristicile individuale si interactiunile cu cei din jur.

CARACTERISTICILE rezilienței asistate:

- Se concentrează pe dezvoltarea stării de sănătate și pe construirea
rezilienței
- Dezvoltă punctele forte și abilitățile pentru prevenirea apariției
problemelor
- Promovează starea de sănătate în rândul tinerilor
- Se concentrează pe gânduri, emoții, trăsături și comportamente pozitive
- Vizează ameliorarea calității vieții, acordând credit persoanei
- Urmărește sprijinirea familiei, accentuând resursele familiale
- Întărește punctele forte ale copiilor, cu scopul de a-i susține în vederea
reușitelor
- Susține elaborarea abilităților grupurilor vulnerabile
- Concepe acțiuni pentru transformarea mediului
- Identifică resursele din comunitate și le utilizează

Reziliența poate fi practicată și cu scop preventiv, si implica 3 tipuri de

demersuri:
 prevenția primara (prevenirea apariției tulburărilor)
 prevenția secundara (identificarea precoce a primelor manifestări ale
tulburărilor și împiedicarea dezvoltării acestora)
 prevenția terțiara (împiedicarea agravării și reapariției tulburărilor,
precum și reducerea consecințelor).

Prima scală a rezilienței elaborată în 1993 (Wagnild, Young) este formată din
5 componente:
- Calmul sau seninătatea în perceperea evenimentelor

56
 - Perseverența, capacitatea de a insista în ciuda adversității, de a continua
lupta de reconstruire a vieții
- Încrederea în sine
- Capacitatea de a da sens, de a realiza că există lucruri pentru care merită
să trăiești
- Solitudinea existențială – sentimentul de libertate și de unicitate

PSIHOTERAPIA BAZATA PE PUNCTELE FORTE

Termenul de rezilienta a fost introdus relativ recent in domeniul psihoterapiilor
si se refera la potentialul uman pentru schimbare si autovindecare in cazul
anumitor persoane.

Seligman a subliniat importanta interventiei bazate pe punctele forte ale

clientului, atat in cursul terapiei, cat si in cadrul desfasurarii programelor de
preventie.

Johnson a elaborat in cadrul acestei forme de psihoterapie umratoarele

instrumente pnetru colectarea informatiilor utile in timpul interventiei:
 Chestionarul pentru parinti, cu punctele forte ale adolescentului.
 Chestionarul pentru adolescenti, despre propriile puncte forte.
 Chestionarul de practici parentale, ce incepe cu o intrebare despre
atributele pozitive ale mamei si ale tatalui.
Utilizarea psihoterapiei bazata pe punctele forte determina o schimbare majora
a interactiunilor dintre adolescenti si parinti, ajuta adolescenti sa-si
constientizeze calitatile si imbunatateste modelul de functionare al familiei.

PROGRAMELE DE REZILIENTA ASISTATA au fost elaborare pentru

numeroare situatii traite de copii, adulti si vartsnici, fiind formate pentru:
 evenimente traumatice survenite pe parcursul copilăriei: maltratarea si
bolala copilului, divortul, decesul si tulburarea sanatatii mentale a unui
parinte
 persoane care suferă de tulburări psihice: schizofrenie, autism, celelalte
tulburari pervazive ale dezvoltarii
 persoane cu deficiențe intelectuale, pentru fiecare din etapele dezvoltarii
 prevenirea conduitelor suicidare
 adicțiile la substanțe psihoactive
 vârstnici – in vederea unei senectuti frumoase

57
  pentru traume colective: razboi, catastrofe, lagare de exterminare – prin
art- terapie
 persoanele în șomaj

Reziliența asistată deschide o noua cale spre comeniul clinic si implica o

desprindere de modelul de interventie bazat pe psihologie si inlocuirea
caracterului directiv al interventiilor clasice cu o abordare flexibilă, în care se
facilitează actualizarea competențelor persoanei și utilizarea lor pentru a face
față adversității.

58