Tehnologia Informatiei Si Calculatoarele in Afaceri Curs PDF

UNIVERSITATEA VIRTUALĂ DE AFACERI
Tehnologia informaţiei
şi calculatoare în afaceri
Cătălin Gheorghe Amza
Tehnologia informaţiei şi calculatoare în afaceri
– CURS –
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative,
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“
Strada Povernei 6-8, Bucureşti

Tel./fax: (021) 313.5895
E-mail: editura@comunicare.ro
www.comunicare.ro
Proiect finanţat de Uniunea Europeană prin PHARE şi Guvernul României.

Cuprins
Introducere în lumea calculatoarelor....................................................................................... 9

Capitolul 1. Sisteme de calcul .................................................................................................11
1.1 Noţiuni generale .............................................................................................................. 11
1.2 Hardware .......................................................................................................................... 13
1.2.1 Unitatea centrală de prelucrare (UCP) – Central Processing Unit ................... 13
1.2.2 Dispozitivele de intrare/ieşire............................................................................... 15
1.2.3 Memoria externă ...................................................................................................... 18
1.3 Software ............................................................................................................................ 21
1.4 Cum să cumpărăm un PC pentru afacerea noastră? .................................................. 21
1.4.1 Folosirea unor firme de consultanţă ..................................................................... 21
1.4.2 Gata de cumpărare?................................................................................................. 23
1.4.3 Ce trebuie să căutaţi la un PC?............................................................................... 23
1.4.4 Preţul?........................................................................................................................ 23
1.4.5 Alegerea unui calculator (ghid practic) ................................................................ 24
1.4.5.1 Procesorul şi placa de bază ............................................................................. 24
1.4.5.2 Memoria RAM .................................................................................................. 24
1.4.5.3 Discul dur (hard discul) .................................................................................. 24
1.4.5.4 Placa video/grafică.......................................................................................... 24
1.4.5.5 CD-ROM, CD-RW, DVD-ROM...................................................................... 25
1.4.5.6 Monitorul........................................................................................................... 25
1.4.5.7 Placa de sunet şi difuzoarele .......................................................................... 25
1.4.5.8 Tastatura şi mouse-ul ...................................................................................... 25
1.4.6 Sfaturi utile pentru achiziţionarea unui PC ......................................................... 27
1.5 Avantajele folosirii calculatoarelor ............................................................................... 27
Un înlocuitor pentru o casă de marcat...................................................................... 27
Reducerea furturilor .................................................................................................... 27
Rapiditate în operaţiile realizate de firmă ................................................................ 28
Acurateţe ....................................................................................................................... 28
Administrarea facilă şi rapidă a informaţiilor în firmă .......................................... 28
Evidenţa clienţilor ........................................................................................................ 28
Comunicarea eficientă cu lumea exterioară ............................................................. 28
Reducerea/creşterea inventarului............................................................................. 28
Îmbunătăţirea calităţii muncii .................................................................................... 29
Partajarea uşoară a resurselor şi a informaţiilor de care dispune compania ......29
Productivitate crescută ................................................................................................ 29
Eficienţa ......................................................................................................................... 29
Dezvoltarea abilităţilor personalului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă..... 29
Economia de timp şi resurse....................................................................................... 30
6 6 Cuprins
Menţinerea unor legături cu clienţii interni şi externi............................................ 30

Capitolul 2. Reţele de calculatoare......................................................................................... 31
2.1 Introducere ....................................................................................................................... 31
2.2 Utilizările reţelelor de calculatoare............................................................................... 31
2.3 Conectarea în reţea a calculatoarelor............................................................................ 32
2.3.1 Reţelele locale (LAN) .............................................................................................. 33
2.3.2 Reţelele metropolitane (MAN) .............................................................................. 33
2.3.3 Reţelele de întindere mare (WAN)........................................................................ 34
2.4 Tehnici de transmisie a datelor ..................................................................................... 35
2.5 Mediul de transmisie ...................................................................................................... 36
2.6 Sfaturi utile pentru realizarea unei reţele locale de calculatoare pentru o
întreprindere mică sau mijlocie........................................................................................... 37
2.6.1 Consideraţii generale .............................................................................................. 37
2.6.2 Întreţinerea ............................................................................................................... 38
2.6.3 Topologia .................................................................................................................. 38
2.6.4 Reţea de tip peer-to-peer sau client/server ......................................................... 40
2.6.5 Legătura cu lumea exterioară ................................................................................ 41
2.7 Etapele realizării unei reţele .......................................................................................... 41
2.8 Securitatea reţelelor......................................................................................................... 42
2.8.1 Firewall...................................................................................................................... 42
2.8.2 Erorile accidentale ................................................................................................... 43
2.8.3 Criptarea datelor...................................................................................................... 43
2.8.4 Protecţia împotriva viruşilor informatici ............................................................. 43
2.8.4.1 Sfaturi utile în prevenţia viruşilor ................................................................. 45
Capitolul 3. Internetul.............................................................................................................. 47
3.1 Noţiuni generale .............................................................................................................. 47
3.2 Funcţionarea şi structura reţelei Internet..................................................................... 48
3.3 Avantajele folosirii reţelei Internet în afaceri .............................................................. 48
3.4 Cum se obţine accesul la Internet? (Going online) ....................................................... 50
3.4.1 Modem ...................................................................................................................... 50
3.4.1.1 Modalitatea de conectare la Internet folosind un modem ......................... 51
3.4.2 Conectare folosind serviciul ISDN........................................................................ 51
3.4.3 Internetul prin satelit............................................................................................... 52
3.4.4 Folosirea reţelei de televiziune prin cablu pentru conectarea la Internet ....... 52
3.4.5 Conectare ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) ................................... 53
3.4.6 Folosirea unei linii închiriate pentru accesul la Internet.................................... 53
3.4.7 Recomandări finale cu privire la metodele de conectare la Internet................ 53
3.4.8 Sfaturi utile pentru alegerea unui furnizor de servicii Internet (ISP) .............. 55
Capitolul 4. Serviciile oferite de reţeaua Internet............................................................... 57
4.1 E-mail - mod rapid şi eficient de comunicare ............................................................. 57
4.1.1 Înţelegerea alcătuirii şi structura unei adrese de poştă electronică ................. 57
4.1.2 Avantajele folosirii sistemului de poştă electronică ........................................... 58
Cuprins 7
4.1.3 Folosirea sistemului de poştă electronică în afara biroului ............................... 58

4.1.4 Ce vă trebuie pentru a putea folosi sistemul de poştă electronică? ................. 59
4.1.5 Reguli de conduită la folosirea sistemului de poştă electronică (Netiquette). 59
4.1.6 Dezavantajele folosirii e-mail-ului ........................................................................ 60
4.1.7 Câteva sfaturi simple pentru evitarea primirii mesajelor nesolicitate ............. 60
4.1.8 Semnătura digitală................................................................................................... 61
4.1.9 Pericolul infectării cu un virus prin deschiderea unui mesaj e-mail
necunoscut sau a unui fişier ataşat unui mesaj de e-mail necunoscut...................... 61
4.2 Serviciul Transfer de fişiere - FTP ................................................................................. 61
4.3 Serviciul World Wide Web (WWW)............................................................................. 62
4.3.1 Ce este un browser Web şi la ce se foloseşte. Vizitarea unei pagini Web........65
4.3.2 Ce este un cookie şi ce este memoria cache?........................................................ 65
4.3.3 Prezenţa online a unui IMM...................................................................................66
4.3.3.1 Sfaturi pentru realizarea şi administrarea propriei pagini Web ...............66
4.3.4 Considerente de securitate ..................................................................................... 68
4.3.4.1 Ce este o pagină de Web protejată (folosirea unui nume utilizator şi a
unei parole) ...................................................................................................................68
4.3.4.2 Folosirea certificatelor digitale ....................................................................... 68
4.3.4.3 Ce este criptarea şi la ce se foloseşte.............................................................. 68
4.3.4.4 Conştientizarea pericolului infectării calculatorului cu un virus dintr-un
fişier descărcat .............................................................................................................. 69
4.3.4.5 Conştientizarea posibilităţii de a fi subiectul unei fraude în cazul folosirii
unei cărţi de credit în Internet ....................................................................................69
4.3.4.6 Sfaturi utile pentru navigarea sigură din punct de vedere al securităţii pe
Internet (Sursa: Microsoft) ..........................................................................................69
4.4 Căutarea informaţiilor pe Web ...................................................................................... 70
4.4.1 Sfaturi utile pentru folosirea motoarelor de căutare .......................................... 74
Capitolul 5. Sfaturi utile privind integrarea calculatoarelor în activităţile IMM-urilor
....................................................................................................................................................... 75
5.1 Evidenţa contabilă cu ajutorul calculatorului sau nu?...............................................75
5.2 Calcul tabelar.................................................................................................................... 76
5.3 Baze de date...................................................................................................................... 76
5.4 Birotica............................................................................................................................... 77
5.5 Realizarea unor prezentări profesionale. PowerPoint ............................................... 77
5.6 E-Commerce ..................................................................................................................... 77
Bibliografie................................................................................................................................. 79
Resurse online............................................................................................................................ 79
Introducere în lumea calculatoarelor
Realizările din domeniul calculatoarelor şi industriei electronice au deschis multe uşi

pentru diversificarea produselor şi serviciilor. Unul din aceste sectoare în plină
dezvoltare a rezultat din continua creştere a industriei de telecomunicaţii. Acest sector
este numit în mod formal „tehnologia informaţiei” (TI). Atât conceptul de TI şi pro-
dusele şi serviciile pe care le implică, cât şi integrarea calculatoarelor au schimbat
modul în care se realizează comunicarea în afaceri şi comunicarea personală.
În mediul actual competitiv şi dificil de afaceri este foarte important procesul de
găsire a clienţilor, de satisfacere a acestora şi de a realiza profit din aceasta. Pentru a
realiza acest lucru, IMM-urile au nevoie de strategii îmbunătăţite, de procedee de afa-
ceri îmbunătăţite, dar şi de agilitate organizatorică pentru a profita de oportunităţile
care apar.
Schimbarea este inevitabilă şi rata schimbării tehnologiilor este în continuă creştere.
Afacerile, procesele implicate în afaceri şi modelele de afaceri trebuie să se adapteze
continuu la climatul economic şi la presiunile competiţiei. Introducerea tehnologiei
informaţiei şi calculatoarelor în cadrul proceselor unui IMM este imperios necesară
pentru îmbunătăţirea disponibilităţii şi performanţei acestuia. În prezent, disponibilita-
tea unei firme de a face afaceri este considerată în mod implicit de către potenţialii
clienţi a fi de 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Folosirea TI poate da firmei
dumneavoastră un atu în plus faţă de competitori – capacitatea de a realiza ceva ce
competitorii nu pot şi ceva care este valoros pentru potenţialii clienţi. Pe scurt, veţi
putea oferi clienţilor produse sau servicii
- mai repede,
- mai ieftin şi
- mai bine
decât competitorii dumneavoastră care nu folosesc tehnologia informaţiilor şi
calculatoarele. Acest lucru se datorează scăderii costurilor de transport, a costurilor
forţei de muncă prin diminuarea timpului de muncă. În plus, serviciile de TI sunt
disponibile în prezent oriunde şi în teorie oricine le poate folosi cu aceeaşi eficienţă.
Din păcate mulţi manageri se tem de TI. Acest lucru este mai accentuat în cadrul
IMM-urilor, unde se consideră că TI este folositoare doar companiilor mari. La acest
lucru se adaugă eventualele investiţii iniţiale care pot împovăra un IMM ca şi reticenţa
personalului acesteia la nou. O altă problemă ar fi insuficienta pregătire a angajaţilor în
domeniul TI. Cu toate acestea, într-un mediu competiţional acerb şi de un dinamism
sporită, integrarea calculatoarelor şi a TI în cadrul operaţiilor unei firme poate însemna
diferenţa între a rămâne în afaceri şi a da faliment.
Pentru a putea prezenta modul de folosire a tehnologiei informaţiei (TI) pentru
îmbunătăţirea unei afaceri şi avantajele integrării acesteia în cadrul proceselor ce au loc
în cadrul unei organizaţii comerciale, vom prezenta mai întâi câteva noţiuni generale,
concepte şi terminologie pentru a avea un vocabular comun şi a facilita comunicarea cu
oamenii de afaceri care au cunoştinţe de specialitate limitate sau deloc.
1010 Cătălin Gheorghe Amza
În primul rând vom prezenta pe scurt definiţia şi structura unui calculator

punând accentul pe calculatoarele personale (PC) care sunt cele mai răspândite la ora
actuală în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Vom continua apoi cu sfaturi
utile pentru introducerea sistemelor de calcul în cadrul unei afaceri, observaţii şi reco-
mandări cu privire la cumpărarea unui PC, enumerarea avantajelor şi dezavantajelor
folosirii calculatoarelor cât şi modalităţi de integrare a acestora în cadrul proceselor ce
au loc în cadrul unei companii.
Capitolul 1. Sisteme de calcul
1.1 Noţiuni generale

Definiţie: Un calculator este un dispozitiv electronic de calcul pentru prelucrarea
datelor. Un astfel de dispozitiv rezolvă probleme într-un timp scurt şi cu cheltuieli
minime faţă de alte moduri de rezolvare a acestora.
Există mai multe tipuri de calculatoare:
- Supercalculatoare – calculatoare cu o capacitate de calcul foarte mare. Acestea sunt
folosite în domenii unde acest lucru este necesar – cercetări în domeniul militar,
cercetarea mediului, simularea unor procese altfel extrem de costisitoare etc.
- Mainframe – calculatoare principale sau calculatoare mari. Acestea se utilizează în
special pentru administrarea colecţiilor de date, ca de exemplu în bănci sau în societăţile
de asigurări. Datele sunt introduse în acest calculator prin intermediul unor terminale
neinteligente. Aceste terminale neinteligente sunt practic calculatoare cu putere de
calcul redusă. Fără calculatorul mare, aceste terminale neinteligente nu pot fi folosite.
- Calculator personal (PC – Personal Computer) – un calculator independent, capabil
să lucreze singur. Acesta dispune de o putere de calcul proprie, preia date, le
prelucrează şi le memorează.
Există mai multe tipuri constructive de PC-uri:
- Desktop – monitorul este aşezat pe o carcasă mică şi compactă (Fig. 1.1a)
a) b)
Fig. 1.1 PC de tip a) Desktop şi b) Tower
- Tower – model cu carcasă înaltă. Monitorul se aşază lingă carcasă. Cu cât carcasa
este mai înaltă, cu atât există spaţiu pentru extinderea sistemului (Fig. 1.1b)
- Laptop (notebook) – calculator mobil cu greutatea de 2 până la 5 kg; posedă sursă
independentă de alimentare (acumulatori) (Fig. 1.2).
Fig. 1.2 PC de tip Laptop

- Palmtop (handheld) – calculatoare de dimensiuni reduse cu putere de calcul mai

mică decât a celorlalte tipuri de PC-uri (dimensiunea unei palme – Fig. 1.3). Este folosit
în principal pentru aplicaţii de birotică/secretariat. În prezent include şi un modul GSM
care permite folosirea acestuia şi pe post de telefon mobil.
Fig. 1.3 Palmtop

- Staţie de lucru (workstation) – un calculator independent cu capacitate de calcul
proprie care este legat printr-o reţea la un calculator central (Server). Acest calculator
central este responsabil pentru colecţiile de date şi administrarea programelor. Staţiile
de lucru sunt numite şi terminale inteligente, pentru că, spre deosebire de cele
neinteligente, dispun de o capacitate de calcul ridicată. În prezent se folosesc ca staţii de
lucru PC-uri. Deci, din punct de vedere fizic, diferenţa dintre un workstation şi un PC
este în prezent dictată de modul de folosire al acestuia – în reţea sau nu.
- Home computer – un calculator simplu şi ieftin, destinat în special jocurilor.
Acestea nu dispun de un monitor propriu, şi sunt legate direct la un televizor. Ele sunt
pe cale de dispariţie, locul lor fiind preluat de consolele de jocuri (Playstation, Dream-
cast, Sega etc.).
Fig. 1.4 Calculatorul privit ca o cutie neagră

Un calculator poate fi privit ca o cutie neagră (Fig. 1.4). Această cutie are sarcina
să prelucreze datele sau informaţiile. Funcţia acesteia este de mapare a unui spatiu de
intrare la un spaţiu de ieşire. Datele, informaţiile extrase din spaţiul de intrare, aflate
sub diferite forme (text, numere, informaţie audio-vizuală) sunt introduse în calculator
şi prezentate la ieşire într-o formă cerută de utilizator (în spaţiul de ieşire).
Un calculator este format din două părţi componente: componentele fizice
(hardware) şi programele de lucru (software).
Tehnologia informaţiei şi calculatoare în afaceri 13
1.2 Hardware
Definiţie: Totalitatea componentelor fizice (resursele fizice) ale unui calculator se
numeşte hardware. Hardware-ul conţine:
- unitatea centrală de prelucrare (UCP);
- dispozitivele periferice, care formează sistemul de intrare/ieşire.
1.2.1 Unitatea centrală de prelucrare (UCP) – Central Processing Unit

UCP este componenta ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive, de a împărti sarcini
fiecăreia, de a coordona şi verifica execuţia sarcinilor primite. UCP conţine două
componente:
a) Procesorul (Fig. 1.5). Prelucrarea propriu-zisă a datelor are loc în procesor.
Procesorul conţine două unităţi de bază: unitatea de execuţie sau unitatea aritmetico-logică
(UAL) şi unitatea de comandă (UC). Unitatea de execuţie are rolul de prelucrare a
informaţiei prin transformări ale reprezentării binare a acesteia. UAL conţine nişte
celule de memorie în care se stochează informaţia numite registre. Operaţiile care pot fi
executate de UAL sunt operaţiile aritmetice (adunare, scădere etc.) şi logice de compa-
raţie (mai mare ca, mai mic ca, egal etc.). UC coordonează activitatea celorlalte dispozi-
tive, inclusiv a unităţilor de intrare/ieşire prin intermediul controlerului de intra-
re/ieşire. Acest controler are următoarele sarcini: transportul datelor în interiorul unită-
ţii centrale şi comanda legăturilor cu perifericele. Transportul datelor se face prin ma-
gistrala de date (sistem de conductoare de semnal care transportă o anumită cantitate
de date). Comanda dispozitivelor periferice se face prin intermediul interfeţelor.
Acestea pot fi de mai multe tipuri:
- paralele – transmit simultan un octet (byte) şi sunt folosite în special pentru
legătura cu imprimanta.
- seriale – unitatea de informaţie (bitul) este transmisă secvenţial. La această
interfaţă se pot lega mai multe dispozitive, ca modem, mouse, alt calculator etc.
- USB (Universal Serial Bus) – standard de interfaţă la care poate fi conectat orice
dispozitiv periferic. În prezent există o gamă largă de dispozitive periferice, care
pot fi conectate la calculator prin intermediul interfeţei USB.
De asemenea, UC are grijă ca programele să fie executate în mod ordonat.
Fig. 1.5 Diverse tipuri de procesoare

Viteza cu care procesorul prelucrează datele depinde de frecvenţa de tact (în MHz şi
reprezintă numărul de operaţii pe care le poate executa procesorul într-o secundă) şi
lăţimea registrelor (reprezintă numărul de biţi care poate fi prelucrat de procesor
într-un tact).
Procesoarele au avut o evoluţie rapidă de la 8088, 8086,…, 80486, producţia fiind

asigurată în principal de firma Intel. Alte firme producătoare sunt AMD şi Cyrix.
Procesoarele produse de AMD şi Cyrix sunt mai ieftine decât cele produse de Intel şi au
o arhitectură compatibilă cu cele produse de Intel, însă se dezvoltă separat.
Un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare. Plăcile de bază uzuale
permit prezenţa unui singur procesor. În sistemele produse de Digital şi HP se pot
întâlni între 2-8 procesoare. Sistemele multiprocesor sunt folosite în servere sau în staţii
de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc). Un alt motiv de a folosi un sistem
multiprocesor este securitatea oferită. De exemplu, în cazul defectării unui procesor,
sarcinile acestuia vor fi preluate de celelalte procesoare.
b) Memoria internă (Fig. 1.6). Aceasta are funcţia de stocare a datelor. În această
memorie se depun atât datele de intrare cât şi programele şi datele de ieşire şi
intermediare. Din punct de vedere intern memoria este aranjată într-o matrice de celule
de memorie, fiecare celulă fiind folosită pentru stocarea unui bit de date (0 sau 1 logic).
Unitatea de măsură a informaţiei este bitul (bit). Opt biţi formează un octet (byte – 1B).
Uzual se folosesc multipli ai octetului:
- kilo-octet sau kilo-byte: 1KB = 1024 octeţi
- mega-octet sau mega-byte: 1MB = 1024 KB
- giga-octet sau giga-byte: 1GB = 1024 MB
- terra-octet sau terra-byte: 1TB = 1024 GB
Există două operaţii de bază cu memoria: citirea – accesarea conţinutului memoriei şi
scrierea – modificarea conţinutului acesteia.
Memoria internă are două componente:
a) memoria ROM – Read Only Memory – memorie nevolatilă (nu depinde de
alimentarea cu energie electrică), care conţine informaţii de care UCP are nevoie
pentru funcţionare (de exemplu conţine procedurile de verificare a componen-
telor sistemului – self test şi a secvenţelor pe care calculatorul le rulează în
timpul procedurii de start);
b) memoria RAM – Random Access Memory – memorie ce permite ambele operaţii şi
în care sunt memorate temporar datele sau programele de care are nevoie UCP.
Este o memorie volatilă, care depinde de alimentarea cu energie electrică. După
încetarea alimentării, conţinutul acestei memorii se pierde.
Se deosebesc două tipuri de memorie: SRAM (Static RAM) şi DRAM (Dynamic
RAM).
Tehnologia DRAM este cea mai întâlnită în sistemele actuale, trebuind să fie reîm-
prospătată de sute de ori/sundă pentru a reţine datele stocate în celulele de memorie
(de aici şi numele de memorie dinamică). Tehnologia de realizare şi construcţie a me-
moriei a evoluat şi evoluează foarte rapid de-a lungul timpului (Tabelul 1.1).
Tabelul 1.1 Evoluţia tehnologiei de realizare şi construcţie a memoriei

Anul 1980 1983 1986 1989 1992 1996 1999 2002
Capacitatea 64 KB 256 KB 1 MB 4 MB 16 MB 64 MB 256 MB 2 GB
1.2.2 Dispozitivele de intrare/ieşire

Dispozitivele de intrare/ieşire sunt folosite pentru introducerea sau prezentarea
informaţiei.
Pentru alimentarea cu date a UCP sunt folosite dispozitivele de intrare. Acestea con-
vertesc informaţia furnizată de utilizator în informaţie binară folosită de calculator.
Există mai multe tipuri de dispozitive de intrare:
a. Tastatura (Fig. 1.6). Este un dispozitiv standard de intrare. Este cel mai important
dispozitiv de intrare, cu ajutorul căreia se introduc texte, numere şi caractere speciale în
calculator. Este de asemenea şi primul dispozitiv de intrare care a apărut.
Fig. 1.6 Exemple de tastaturi

b. Mouse-ul (Fig. 1.7). În paralel cu dezvoltarea aplicaţiilor şi interfeţelor grafice a
apărut mouse-ul ca dispozitiv standard de intrare. Spre deosebire de tastatură, unde era
nevoie ca fiecare comandă să fie dată sub formă alfanumerică, folosind mouse-ul se
poate executa o comandă printr-un singur clic pe o porţiune a interfeţei grafice. Există
două tipuri constructive de mouse: mouse mecanic, care se bazează pe mişcarea pe două
direcţii pe o suprafată plană a unei bile de cauciuc şi convertirea acestei mişcări mecani-
ce în semnale electrice şi mouse optic, care se bazează pe achiziţionarea a mii de imagini
digitale pe secundă pentru determinarea mişcării cursorului.
Fig. 1.7 Mouse-uri

c. Trackball-ul. (Fig. 1.8) Dispozitiv similar cu mouse-ul care se foloseşte acolo unde
nu există posibilitatea manevrării acestuia. Acesta constă dintr-o bilă care se poate roti
în jurul propriului centru şi care este folosită pentru poziţionarea unui cursor pe ecran.
Un trackball este în esenţă un mouse „întors invers”.
Fig. 1.8 Trackball Fig. 1.9 Touchscreen

d. Touchscreen-ul (Fig. 1.9). Este de fapt un monitor sensibil la atingere. Prin

atingerea unei zone a ecranului se poate executa o anumită comandă.
e. Scanner-ul (Fig. 1.10). Acesta realizează convertirea imaginilor sau textelor de pe
hârtie în format digital. Există două tipuri de scanner-e : scanner de mână (handheld), care
este de dimensiuni reduse şi trebuie să fie tras cu o mişcare uniformă pe deasupra docu-
mentului care se vrea digitizat şi scanner de birou (flatbed), care este de dimensiuni mari,
fix, prezentând o suprafaţă de sticlă pe care se pune documentul de digitizat.
Fig. 1.10 Scanner de birou (flatbed) Fig. 1.11 Microfon

f. Microfonul (Fig. 1.11). Dispozitiv de intrare ce transformă semnalele audio în
semnale digitale.
g. Touchpad-ul (Fig. 1.12). Dispozitiv similar cu mouse-ul. Acesta prezintă o suprafaţă
plană, sensibilă la atingere şi două butoane adiacente. Dispo-
zitivul transformă mişcarea realizată pe această suprafaţă într-
o mişcare a cursorului mouse-ului pe ecran. Se foloseşte de
obicei pentru echiparea laptopurilor.
Dispozitivele de ieşire realizează prezentarea datelor către
utilizator în formatul dorit (prezentare optică, acustică, tac-
tilă). Cu alte cuvinte, dispozitivele de ieşire realizează conver-
sia datelor din formatul intern al calculatorului într-un format
înţeles de utilizator. Cele mai uzuale dispozitive de ieşire sunt:
a. Monitorul. – Este dispozitivul de ieşire standard care realizează prezentarea în
format optic a datelor. Există două tipuri de monitoare (Fig. 1.13): monitoare cu tub ca-
todic (CRT), în care imaginea este formată pe suprafaţa unui tub catodic şi monitoare cu
cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display) unde imaginea este formată prin schim-
barea potenţialului electric aplicat între două plăci care sunt umplute cu cristale lichide.
Un monitor are următoarele proprietăţi:
a) b)
Fig. 1.13 Monitor digital cu a) tub catodic şi b) monitor LCD
- dimensiunea diagonalei care se măsoară în inches sau ţoli (1 inch = 2.54 cm).
Dimensiunea cea mai folosită în prezent este 17 ţoli (17’’);
- rezoluţia care reprezintă numărul de pixeli (puncte) în care poate fi împărţit ecranul.
Cu cât numărul de pixeli este mai mare, cu atât imaginea este mai clară;
- frecvenţa cadrelor care reprezintă frecvenţa de reîmprospătare (refresh) a imaginilor.
Cu alte cuvinte, frecvenţa de reîmprospătare este numărul de reafişări a unei imagini
pe ecran într-o secundă. Cu cât frecvenţa cadrelor este mai mare, cu atât imaginea
este mai stabilă.
b. Imprimanta – Realizează procesul de prezentare a datelor pe un suport de hârtie.
Există patru tipuri principale de imprimante:
- matriceale (Fig. 1.14) sau imprimante cu ace, în care caracterele tipărite sunt formate
din puncte adiacente; sunt foarte zgomotoase şi calitatea imprimării nu este foarte
ridicată;
Fig. 1.14 Imprimantă matriceală Fig. 1.15 Imprimantă cu jet de cerneală
- cu jet de cerneală (InkJet, DeskJet) (Fig. 1.15) – în care punctele se obţin prin “aruncarea”
cernelii prin nişte duze (ca jeturi de cerneală). Calitatea imprimării este relativ bună.
Imprimantele cu jet de cerneală au cea mai largă arie de raspândire în prezent;
Fig. 1.16 Imprimante laser
- imprimante laser (Fig. 1.16) care au funcţionalitatea asemănătoare cu un copiator. Se

foloseşte toner şi un cilindru fotosensibil pentru formarea imaginii. Tehnologia este
foarte scumpă, dar calitatea imprimării este cea mai bună;
- plotter-ul este un dispozitiv care desenează cu un creion direct pe hârtie, realizându-
se planuri sau schiţe de dimensiuni mari (Fig. 1.17).
Fig. 1.17 Plottere

c. Difuzoarele (speakers) care realizează prezentarea datelor către utilizator în format
audio (Fig. 1.18).
Fig. 1.18 Difuzoare
1.2.3 Memoria externă

Memoria internă, în care datele se stochează în timpul prelucrării este volatilă, adică
conţinutul acesteia se pierde odată cu încetarea alimentării cu energie electrică. Pentru
ca rezultatele prelucrărilor sau programele să nu se piardă, acestea trebuie să fie stocate
într-o altă memorie nevolatilă. Această memorie se numeşte memorie externă. Există mai
multe tipuri de memorie externă:
a) Hard Disk-ul HDD (discul dur) care este un dispozitiv de memorie cu capacitate de
memorare mare (Fig. 1.19). Un HDD este caracterizat prin mărimea spaţiului de memo-
rare şi prin viteza cu care datele memorate pot fi accesate. Există trei tipuri constructive
de HDD în funcţie de interfaţa de comandă: hard disk IDE care este varianta cea mai
simplă, hard disk EIDE, care este un model îmbunătăţit de IDE şi hard disk SCSI care
este forma cea mai modernă şi cea mai scumpă. Interfeţele pentru HDD sunt de aseme-
nea de trei tipuri : IDE, EIDE şi SCSI. Avantajele SCSI sunt multiple: poate conecta pe
aceeaşi magistrală 8 dispozitive diferite simultan (pe când pe IDE doar 2 dispozitive şi
acelea pot fi HDD sau CD-ROM); lungimea panglicii (cablului) SCSI poate fi de 10-25
m, viteza maximă 80Mb/s; gabaritul redus.
Fig. 1.19 HDD-uri

b) Discul Floppy (discul flexibil) care este un disc magnetic ce se poate refolosi (Fig.
1.20). Probabilitatea de defectare a unui astfel de floppy disc este foarte mare şi spaţiul
disponibil pe disc este foarte mic în comparaţie cu cerinţele din prezent (1,44 MB la un
disc flexibil de 3.5’’). Pentru a putea citi/scrie informaţii pe un disc flexibil, un calcula-
tor trebuie echipat cu o unitate de disc flexibil. În trecut, la primele PC-uri existau uni-
tăţi de disc flexibil de 5.25’’. În prezent, fiecare calculator este echipat cu o unitate de
disc floppy de 3.5’’ datorită preţului foarte redus al discurilor. Există unităţi de disc cu
capacitate mare de memorare, dar acestea nu sunt standard şi necesită interfeţe sau
controlere specializate (comercializate de firma Sony, Trava etc.).
a) b)
Fig. 1.20 a) Disc floppy; b) Unitate de floppy disc
c) Compact Discul - CD (Fig. 1.21 a) este un disc cu o capacitate de memorare care
depăşeşte 600 MB (uzual 650 MB sau 700 MB). Posibilitatea de defectare a unor astfel de
discuri este destul de mică şi preţul este redus. Până acum câţiva ani CD-ul exista nu-
mai sub formă de memorie ROM (Read Only Memory). În prezent, datorită avansului
tehnologic şi a scăderii preţului de cost, unităţile de CD sunt tot mai folosite şi în vari-
ante de scriere a datelor pe CD (CD writer sau burner). Există două tipuri de CD-uri pe
care se pot scrie informaţii: CD-R pe care se pot imprima date o singură dată; CD-RW –
pe care se pot imprima date de mai multe ori.
a) b)
Fig. 1.21 Unitate de: a) CD şi b) DVD
d) DVD-ul care este un disc cu o capacitate de memorare mare de până la 8.5 GB pe
o parte (Fig. 1.22b). Există în principal în formă de memorie ROM, datorită preţului
mare al unităţilor DVD care pot scrie informaţie pe aceste discuri (DVD writer).
În general, un PC de tipul IBM este alcătuit din următoarele componente fizice:
- Carcasa – care are rolul de a proteja toate componentele, a le feri de praf, şocuri
etc. Aceasta conţine:
- placa de bază – motherboard- componenta de bază pe care se află procesorul,
sloturile de extensie, cablajele, interfeţele seriale, paralele. Are de asemenea
rolul de a furniza curent tuturor celorlalte componente, cu o variaţie foarte

mică a acestuia. Mai există pe placa de bază sloturile în care se pot introduce
plăci de extensie (modemuri, plăci video, plăci de reţea, plăci de sunet etc).
Sloturile pot fi diferenţiate în funcţie de variantele constructive: VL-BUS,
ISA, EISA, PCI, PCMCIA, AGP. Interfaţa ISA este încă folosită cu succes,
fiind prezentă pe majoritatea plăcilor de bază de generaţie nouă. PCI este
cea mai folosită interfaţă, oferind rate de transfer mari la preţuri rezonabile
în prezent. PCMCIA se foloseşte în general în configuraţia laptop-urilor.
Interfaţa AGP se foloseşte pentru plăci video;
- sursa de alimentare – asigură alimentarea plăcii de bază şi a dispozitivelor
periferice;
- ventilatorul pentru răcire;
- cablajul;
- memoria externă – unitate de disc flexibil, CD-ROM, unitate de disc dur HDD;
- placa grafică sau video – asigură legătura între sistem şi monitor. Cu ajutorul
acesteia datele sunt afişate pe ecranul monitorului. Plăcile video se conec-
tează la un slot ISA/PCI sau AGP. Placile video pot conţine acceleratoare
grafice 3D care degrevează procesorul de calculele necesare afişării graficii
în 3D. Versiunile profesionale pot include chiar două procesoare. Placa
video conţine memorie video VRAM, care poate merge de la 96 KB până la
96 MB. În funcţie de această memorie, placa video poate lucra la rezoluţii de
640x480, 800x600, 1024x764 etc.;
- plăci auxiliare – placa video, placă de reţea, placă modem etc.
- monitorul;
- tastatura;
- mouse-ul;
- imprimanta;
- difuzoarele etc.
Evoluţia tehnologiei este foarte rapidă, calitatea şi viteza de lucru a calculatoarelor
crescând în timp ce preţul acestora scade (Tabelul 1.2).
Tabelul 1.2 Evoluţia performanţelor componentelor calculatoarelor în timp

Componenta Evoluţia
Procesorul Capacitatea logică creşte cu 30%/an
Frecvenţa ceasului creşte cu 20-30%/an
Memoria Capacitatea memoriei dinamice DRAM creşte cu 60%/an
Viteza memoriei creşte cu 10%/an
Discul Capacitatea discurilor creşte cu 60%/an
1.3 Software
Pentru ca un calculator să funcţioneze, acesta are nevoie şi de programe (software).
Un program este o înşiruire de instrucţiuni sau comenzi. Cu ajutorul acestor comenzi,
programul determină modul de prelucrare a informaţiei. Programele sunt scrise într-un
limbaj de programare. Există două tipuri de programe:
- software de sistem sau sistemul de operare care administrează resursele sistemului;
- software utilizator sau software de aplicaţie care rezolvă problemele utilizatorilor.
1.4 Cum să cumpărăm un PC pentru afacerea noastră?

Una din deciziile importante pe care o companie le poate lua este aceea de a-şi
„computeriza” afacerea, adică de a integra calculatoarele în procesele operaţionale ale
acesteia. În general, marea majoritate a companiilor cumpără sistemele de calcul în
acelaşi mod în care cumpără un nou birou sau un fişet şi aşteaptă ca afacerea să se
dezvolte într-un mod miraculos. Fără o planificare atentă a acestei operaţii se poate
ajunge la un eşec total. Adesea, rezultatul care se obţine este acela că sistemele de calcul
cumpărate nu sunt ceea ce are nevoie firma. Această greşeală costă companiile bani, atât
din punct de vedere al costului iniţial al cumpărării sistemelor de calcul, cât şi din punct
de vedere al instruirii personalului, întreţinerii echipamentelor, eficienţei acestora etc.
Pentru a fi sigur de alegerea sistemului de calcul care se potriveşte ca o „mănuşă”
necesităţilor companiei, atunci este nevoie de o planificare şi consideraţie atentă.
1.4.1 Folosirea unor firme de consultanţă

Ceea ce trebuie reţinut în primul rând este faptul că sistemele de calcul nu pot face
minuni şi de asemenea nu pot înlocui personalul companiei. Mulţi manageri cred că
folosirea calculatoarelor va duce imediat la creşterea productivităţii şi implicit la
profituri mai mari. Nimic mai fals!!! Cheia succesului introducerii calculatoarelor într-o
companie este aceea a alegerii sistemelor de calcul potrivite pentru locul potrivit. Acest
proces de selectare a sistemelor de calcul este unul foarte complex. Există în acest sens
companii de consultanţă care vă pot ajuta în selectarea sistemelor potrivite pentru
afacerea dumneavoastră. Există trei tipuri de companii care vă pot ajuta în alegerea
calculatoarelor care se potrivesc afacerii dumneavoastră:
- consultanţii din magazinele de specialitate;
- consultanţi care reprezintă producătorii de sisteme de calcul şi software;
- consultanţi independenţi care vă pot explica ce puteţi să aşteptaţi de la un sistem
de calcul şi cum îl puteţi folosi în afacerea dumneavoastră.
Datorită faptului că există numeroase firme de consultanţă, în cazul în care vreţi să
cumpăraţi un sistem de calcul pentru afacerea dumneavoastră şi vreţi să apelaţi la o
firmă de consultanţă, atunci trebuie să aveţi în vedere următoarele:
- folosiţi-vă companiile partenere în afaceri pentru a afla informaţii despre o firmă
de consultanţă sau alta;
- cereţi referinţe de la clienţi mulţumiţi de serviciile firmei de consultanţă;
- aveţi în vedere conflictele care există între anumiţi vânzători şi producătorii

echipamentelor de calcul şi a programelor pentru acestea;
- dacă consultantul primeşte un comision la fiecare vânzare de hardware şi
software, atunci recomandările sale s-ar putea să nu fie obiective.
O dată găsită firma de consultanţă, trebuie să conlucraţi cu aceasta în vederea găsirii
sistemului de calcul optim pentru activităţile firmei. Acest proces poate fi unul de dura-
tă. Adeseori companiile pot cere sfatul reprezentanţilor producătorilor de echipamente
de calcul în etapa de analiză a necesităţilor afacerii dumneavoastră. Acest „ajutor” este
în general contra cost.
În această primă etapă de analiză a necesităţilor afacerii dumneavoastră trebuie luat
în considerare şi costul introducerii sistemelor de calcul faţă de beneficiile acestora.
Astfel, se poate ajunge la concluzia că un sistem de calcul ar fi benefic pentru afacerea
dumneavoastră, dar nu îndeajuns pentru a justifica investiţia iniţială. Un alt aspect care
trebuie avut în vedere este timpul necesar introducerii sistemului de calcul în
companie. Mulţi manageri cred că introducerea calculatoarelor în firmă se poate face cu
o baghetă magică, fără a ţine seama de faptul că personalul trebuie instruit pentru a
putea lucra cu acestea. Nu achiziţionaţi un sistem de calcul foarte complex, dacă ştiţi că
angajaţii dumneavoastră nu au cunoştinţele necesare folosirii acestuia. În schimb, optaţi
pentru un sistem de calcul simplu pentru a preîntâmpina eventualele probleme de
adaptare/instruire a personalului. Nu trebuie folosite scurtături în instruirea personalu-
lui pentru că răbdarea, perseverenţa şi instruirea completă nu pot aduce decât beneficii
pe termen lung. Deoarece în timpul tranziţiei la folosirea sistemelor de calcul se pierde
timp, trebuie avut în vedere amânarea acestor schimbări dacă acestea coincid cu terme-
nele limită ale unor proiecte. De asemenea, nu toate aspectele afacerii dumneavoastră
trebuie neapărat computerizate. Nu trebuie să folosiţi calculatorul pentru un anumit
proces, doar pentru că puteţi face acest lucru. Singurul scop al folosirii unui calculator
este acela de a vă ajuta în obţinerea obiectivelor afacerii dumneavoastră. Procesele care
vreţi să fie computerizate trebuie marcate în ordine, de exemplu: ştatele de plată,
procesarea de texte, gestiunea stocurilor etc. Trebuie avut în vedere şi mediul de lucru
şi abilităţile angajaţilor. Toţi angajaţii au capacitatea de a se adapta noilor sisteme de
calcul? Are personalul capacitatea de a învăţa să folosească calculatoarele? Se prea
poate ca în anumite cazuri să trebuiască o reorganizare a personalului şi o instruire
corespunzătoare, procese care necesită timp. Se ştie foarte bine că majoritatea oamenilor
au o anumită frică intrinsecă de calculatoare şi în general de nou şi în mod sigur va fi
necesară o perioadă de adaptare la noile condiţii de lucru.
Tipul de calculator achiziţionat este de asemenea important. Un calculator mobil
(laptop) este util angajaţilor care călătoresc mult în delegaţii de serviciu, pe când un PC
de tipul desktop ar folosi majorităţii angajaţilor. De asemenea, numai specialiştii au
nevoie de calculatoare de înaltă performanţă, restul angajaţilor putând folosi calcula-
toare cu performanţe medii.
Întotdeauna trebuie să gândiţi cu 2-3 ani în viitor în momentul achiziţionării
sistemelor de calcul. Dacă aveţi de gând să realizaţi o reţea de calculatoare în viitor,
atunci asiguraţi-vă că achiziţionaţi software şi echipament compatibil şi nu o să vă tre-
ziţi cu nişte echipamente care într-un an sau doi sunt ieşite din uz şi total nefolositoare
în cazul cuplării lor în reţea.
1.4.2 Gata de cumpărare?

O dată ce a fost încheiată etapa de definire a nevoilor şi a necesităţilor companiei
dumneavoastră în materie de sisteme de calcul puteţi pleca la „cumpărături”. Trebuie
mai întâi să vă decideţi asupra programelor (software) pe care vreţi să le folosiţi şi să le
cumpăraţi şi apoi asupra echipamentului fizic. Sfaturi pertinente despre aceste produse
puteţi găsi în revistele de specialitate. De asemenea este util să consultaţi un expert în
aria în care vreţi să folosiţi programele. De exemplu, dacă doriţi să folosiţi un program
de contabilitate, atunci este benefic să întrebaţi un contabil despre acesta, pentru a putea
fi sigur de performantele sale. De regulă, un contabil care foloseşte deja un program de
contabilitate, ştie ce funcţii trebuie să îndeplinească un astfel de produs şi vă poate
spune dacă produsul ales de dumneavoastră îndeplineşte cerinţele necesare. Cumpăra-
rea unui pachet software specializat nu este lipsită de riscuri. Dacă furnizorul acestui
software nu mai este în afaceri, atunci puteţi fi proprietarul unor aplicaţii care nu mai
pot fi îmbunătăţite şi actualizate pentru a reflecta eventualele schimbări apărute în
compania dumneavoastră sau de legislaţie.
1.4.3 Ce trebuie să căutaţi la un PC?

Când se alege un sistem de calcul trebuie ţinut cont de faptul că se cumpără ceva mai
mult decât un calculator şi anumite aplicaţii software. Se intră de fapt într-un partene-
riat de afaceri cu firma respectivă care trebuie să vă asigure service şi întreţinere pentru
sistemul cumpărat ani şi ani de-a rândul. Din această cauză, trebuie să alegeţi o
companie care să rămână în afaceri pe termen lung, faţă de o companie „de o zi” care se
aruncă pe piaţă cu preţuri mici, dar care are toate şansele ca într-un termen scurt să nu
mai existe pe piaţă.
Un alt factor de care trebuie să ţineţi cont este acela al creşterii afacerii dumnea-
voastră. Nu vă aşteptaţi ca un sistem care funcţionează perfect să dureze o veşnicie.
Chiar dacă acest lucru se întâmplă, este însă posibil ca sistemul să nu îşi mai îndepli-
nească cerinţele cu succes. De aceea, trebuie să căutaţi un sistem scalabil a căror perfor-
manţe pot fi îmbunătăţite sau schimbate (upgrade).
1.4.4 Preţul?
Fiecare companie, în momentul când se gândeşte la achiziţionarea unor sisteme de
calcul se gândeşte în primul rând la preţul de achiziţie a acestora. Acest cost iniţial de
achiziţie a echipamentelor hardware şi a aplicaţiilor software va fi mult mai mic în
comparaţie cu cheltuielile de instruire a personalului, de întreţinere şi de operare a
echipamentelor sau de upgrade şi scalare a sistemului. În plus, garanţia oferită este un
factor de care trebuie ţinut cont în cazul în care se realizează o comparaţie între costurile
unor diferite sisteme oferite de companii corespunzătoare. Trebuie verificat cu atenţie
ce include garanţia (echipamente fizice, programe, orele de muncă sau manopera) şi
dacă garanţia este oferită de producător sau de compania care vinde sistemul. Nu tre-
buie să fiţi ademeniţi de companii care oferă preţuri mici, dar care într-un fel sau altul o
să vă vândă mai târziu produse suplimentare şi sevicii. În acest fel puteţi ajunge să
plătiţi mai mult decât în cazul ofertei altor companii de profil.
1.4.5 Alegerea unui calculator (ghid practic)

Există numeroase opţiuni şi alegeri la cumpărarea unui PC. Vom prezenta în conti-
nuare componentele majore pe care trebuie să le luaţi în considerare.
1.4.5.1 Procesorul şi placa de bază
Aşa cum am menţionat anterior majoritatea PC-urilor folosesc procesoare construite
de companiile Intel sau AMD. Ambele companii au cel puţin două linii de procesoare: o
linie de procesoare cu cost scăzut şi performanţă medie şi o linie de procesoare cu
performanţe înalte care au însă şi preţuri pe măsură. Toate celelalte componente ale
sistemului se conectează la procesor prin intermediul plăcii de bază (motherboard).
Preţurile procesoarelor pot fluctua de până la câteva ori în decursul unei singure luni.
Majoritatea furnizorilor vă permit să vă alegeţi viteza procesorului, măsurată în MHz
sau GHz. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu placa de bază, dar vă pot permite să
alegeţi câteva opţiuni, ca de exemplu sloturi adiţionale unde se poate adăuga memorie
(sloturi DIMM) sau sloturi adiţionale pentru alte componente (pe interfaţa PCI de
regulă). Cu cât un PC este mai scalabil, adică i se pot adăuga mai multe componente, cu
atât preţul acestuia creşte.
1.4.5.2 Memoria RAM
Sistemul de operare al PC-ului cât şi toate aplicaţiile software necesită memorie
RAM. Există mai multe tipuri constructive de RAM, fiecare cu preţ şi performanţe pe
măsură. Înainte de a alege un tip sau altul de memorie RAM trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
- pentru operaţii de upgrade ulterioare trebuie achiziţionată memorie de acelaşi tip;
- să existe sloturi de memorie libere în care să poată fi adaugată memorie în cazul
unui upgrade ulterior;
- performanţele PC-ului cresc o dată cu creşterea capacităţii memoriei RAM.
În prezent, memoria recomandată este de 256 MB.
1.4.5.3 Discul dur (hard discul)
Hard discul este memoria externă în care sunt stocate fişierele necesare sistemului de
operare, programele software şi documentele utilizatorilor. În prezent, capacitatea de
stocare a unui hard disc variază de la 10 GB până la 140 GB. Este recomandată achiziţio-
narea unui hard disc cu cea mai mare capacitate de stocare al cărui preţ vi-l permiteţi
(în orice caz, cu o capacitate nu mai mică de 20 GB). Dacă aveţi de gând să stocaţi fişiere
multimedia sau muzică, atunci veţi avea nevoie de o capacitate de stocare mare.
Upgrade-ul unui hard disc este un proces simplu de realizat şi este oferit de majoritatea
furnizorilor de specialitate.
1.4.5.4 Placa video/grafică
Această componentă este responsabilă pentru generarea imaginilor pe monitor. În
general există două tipuri constructive: integrate pe placa de bază, sau externe care se
introduc în sloturile plăcii de bază. Plăcile grafice externe au propria memorie, pe când
cele integrate „partajează” memoria RAM a PC-ului. Doi producători de plăci video
domină piaţa în prezent: NVidia care produce circuitele integrate necesare şi vinde
licenţe altor companii pentru construcţia efectivă a plăcii video şi ATI care produce sub
nume propriu atât circuitele integrate cât şi placa video.
Preţurile plăcilor de bază fluctuează la fiecare 2-3 luni, pe măsură ce alte modele mai
performante sunt lansate pe piaţă. Dacă nu aveţi nevoie de o mare acurateţe a imagini-
lor generate (nu lucraţi cu fişiere multimedia) sau cu grafică 3D atunci este bine să
optaţi pentru o variantă mai ieftină a plăcii video.
1.4.5.5 CD-ROM, CD-RW, DVD-ROM
Puteţi economisi bani optând pentru o unitate CD-ROM, dar o unitate CD-RW este
mult mai utilă şi puteţi să faceţi copii de siguranţă a tuturor documentelor importante
pentru afacerea dumneavoastră. Preţurile CD-urilor care pot fi înregistrate este acum
acelaşi cu cel al dischetelor, ceea ce face alegerea unei unităţi CD-RW o necesitate. Foar-
te puţine aplicaţii folosesc acum DVD-ROM (câteva enciclopedii sau cărţi de telefoane).
Un DVD-ROM poate fi deci folosit ca un simplu CD-ROM cu care în plus pot fi vizio-
nate filme. Există în prezent aşa numitele unităţi combo (combo drive) care înglobează
CD-RW şi DVD-ROM în aceeaşi unitate fizică.
1.4.5.6 Monitorul
Există două tipuri de monitoare: cu tub catodic (CRT) sau cu cristale lichide (LCD).
Monitoarele CRT standard variază în dimensiunea diagonalei tubului de la 15’’ la 22’’ şi
chiar mai mult. O dimensiune recomandată a diagonalei unui monitor CRT este 19’’ sau
17’’ pentru sistemele economice cu buget redus. Monitoarele LCD sunt mult mai scum-
pe, dar au avantajul că ocupă mai puţin spaţiu pe birou, necesită mai puţină energie
electrică şi conţin cantităţi foarte mici de materiale periculoase (ca de exemplu plumb).
Performanţele acestora sunt de regulă mai scăzute faţă de cele ale monitoarelor CRT,
dar spre deosebire de acestea din urmă, nu au nevoie de reîmprospătarea imaginilor pe
ecran (refresh), ceea ce le face foarte uşor de suportat pentru ochiul uman.
1.4.5.7 Placa de sunet şi difuzoarele
De obicei, calitatea sunetului nu este importantă în cazul cumpărării unui PC pentru
compania dumneavoastră. Asta în cazul în care nu doriţi ca angajaţii dumneavoastră să
aibă o calitate superioara a sunetului când joacă jocuri, ascultă muzică sau vizionează
filme. Dacă aveţi nevoie de un calculator folosit pentru prezentări care necesită
acurateţe, atunci alegerea plăcii de sunet şi a difuzoarelor este importantă. Majoritatea
sistemelor au incluse o pereche de difuzoare ieftine. În cazul în care calitatea sunetului
este importantă, atunci e de preferat a se investi într-un sistem de difuzoare performant,
decât a se investi într-o placă de sunet performantă. Există în prezent plăci audio şi
sisteme de difuzoare care oferă sunet pe cinci canale (dolby-surround).
1.4.5.8 Tastatura şi mouse-ul
Toate sistemele includ aceste echipamente standard de intrare. De obicei există o
tastatură cu 102 taste, compatibilă cu sistemele de operare Microsoft Windows şi un
mouse cu două butoane şi o rotiţă pentru scrolling (deplasarea pe orizontală sau pe
verticală a imaginilor pe ecranul monitorului). Majoritatea furnizorilor fac tranziţia de
la interfeţele PS/2 pentru tastatură şi mouse la noile modele de interfaţă USB care oferă
mai multe; îmbunătăţesc funcţionalitatea dispozitivului, ca de exemplu folosirea unor
taste speciale pentru conectarea la Internet, citirea e-mail-ului şi lansarea browserului
pentru navigarea pe Internet. Noile modele de mouse optic, care nu au bilă şi care
funcţionează pe orice suprafaţă au avantajul că nu mai trebuie curăţate periodic, dar au
şi un preţ mai mare ca mouse-urile mecanice.
Un sumar al caracteristicilor PC-urilor şi a recomandărilor autorului este prezentat în
Tabelul 1.3.
Tabelul 1.3 Caracteristicile sistemelor de calcul

Caracteristica PC mediu PC performant Recomandat
(sub 700 $) (peste 1200$) (între 700$ şi 1200$)
Memoria instalată (RAM) 128MB-256MB Peste 512 MB 128MB-256MB
Procesorul (CPU) Intel Celeron 900 Pentium 4 peste 2 Pentium 4- 1.4 GHz
MHz Pentium GHZ AMD Athlon AMD Athlon 1.2
4-1200 MHz XP peste 1.8 GHz GHz
AMD Duron 1000
Viteza procesorului determină cât de repede sunt rulate
aplicaţiile software. Viteza acestuia se măsoară în milioane
(MHz) sau miliarde (GHz) de operaţii pe secundă. Procesoarele
din seria AMD Athlon realizează multe operaţii mai rapid ca un
procesor Intel Pentium 4 la aceeaşi viteză, cu avantajul primului
care are un cost mai scăzut.
Garanţia şi 1 an garanţie Minim 3 ani 2 sau 3 ani garanţie
service-ul post garanţie pentru piese, garanţie pentru cu serviciu clienţi 24
serviciu clienţi piese, serviciu ore din 24
disponibil prin clienţi 24 ore din 24
telefon în timpul şi consultanţă la
orelor de vârf faţa locului (sediul
firmei)
Memoria video şi placa Integrat pe placa Cel puţin 64MB de 32 MB de memorie
video de bază (mother- memorie video video proprie cu
board) şi fără proprie, 3D (de accelerator 3D
memorie proprie exemplu 64 MB
DDR NVidia
GeForce 3-based)
Monitorul Diagonala de 15’’ Diagonala mai Diagonala de 19’’
sau 17’’ mare de 21’’
Capacitatea de stocare a Până la 20 GB Peste 80 GB Între 20-60 GB
discului dur (HDD)
Unitatea CD CD-ROM CD-RW sau combo CD-RW drive
drive CD-RW DVD
sau DVD inscripti-
bil (writable DVD)
Perifericele PS/2 tastatură cu USB tastatură PS/2 tastatură cu
(mouse/tastatură) 102 taste şi PS/2 multimedia şi USB 102 taste şi mouse
mouse mouse optic optic (PS/2 sau USB)
Caracteristica PC mediu PC performant Recomandat

(sub 700 $) (peste 1200$) (între 700$ şi 1200$)
Scalabilitatea sistemului Sistem fără porturi Sistem cu cel puţin Sistem cu 2 porturi
USB sau sloturi 2 porturi USB USB libere şi 2
libere; carcasă libere şi 3 sloturi sloturi PCI/ISA
desktop sau PCI libere; carcasă libere; carcasă
minitower tower minitower
1.4.6 Sfaturi utile pentru achiziţionarea unui PC

- Nu achiziţionaţi programe software adiţionale de care nu aveţi nevoie
(gândindu-vă că s-ar putea să le folosiţi cândva), chiar dacă vă sunt oferite la un preţ
tentant; achiziţionaţi un sistem de operare, un pachet de aplicaţii pentru birou (de
exemplu Microsoft Office) şi un pachet antivirus.
- Dacă aveţi nevoie de un calculator acum, nu aşteptaţi câteva luni ca să scadă
preţurile la acesta. Vă puteţi trezi într-un joc fără sfârşit de aşteptare a unui preţ dorit şi
asta datorită dinamismului ridicat al pieţei calculatoarelor.
- Cumpăraţi un hard-disc cu capacitatea de stocare cea mai mare pe care vi-o pu-
teţi permite în momentul achiziţionării sistemului de calcul. În acest fel puteţi
economisi timp pentru eventualul proces de upgrade al acestuia.
- Staţi departe de tot felul de tastaturi sau mouse-uri „interesante” care oferă o
largă varietate de butoane pentru lansarea anumitor aplicaţii şi a unor taste în plus.
Dacă nu aveţi o nevoie specifică de a folosi o anumită tastatură, atunci optaţi pentru o
tastatură ieftină.
- Interesaţi-vă de capacitatea vânzătorului de a răspunde în timp real la solicitările
de garanţie şi service.
1.5 Avantajele folosirii calculatoarelor

În cele ce urmează vom enumera câteva dintre avantajele „computerizării” afacerii
dumneavoastră.
Un înlocuitor pentru o casă de marcat
Folosirea calculatorului poate înlocui cu succes o casă de marcat. O casă de marcat
clasică are un scop unic: spune câţi bani au fost primiţi într-o zi de către compania
dumneavoastră. O casă de marcat clasică nu poate însă răspunde la întrebări de genul:
care este profitul brut pentru ziua respectivă, care este stocul de produse rămas în
inventar, câte produse X au fost vândute în ziua respectivă etc. O casă de marcat
„computerizată” poate răspunde la toate aceste întrebări şi la multe altele.
Reducerea furturilor
În cazul în care afacerea dumneavoastră lucrează cu stocuri de produse sau mate-
riale, procesul de computerizare poate reduce furturile în medie cu 2,5% (sursa:
Microsoft). De ce? Pentru că angajaţii vor deveni mult mai atenţi în supravegherea
stocurilor dacă ştiu că acestea sunt monitorizate în permanenţă.
Rapiditate în operaţiile realizate de firmă

Există o largă varietate de operaţii care pot fi automatizate folosind calculatoarele,
obţinându-se astfel o rapiditate crescută. De exemplu, folosind un procesor de texte se
pot realiza diverse şabloane standard pentru diferite documente necesare unei firme, ca
de exemplu hârtii cu antet, modele de faxuri, comunicări interne etc. De asemenea, o
dată introdusă informaţia respectivă în sistemul de calcul, poate fi folosită şi refolosită
de câte ori este necesar (de exemplu detaliile clienţilor firmei pot fi introduse o singură
dată şi folosite în cazul creării de facturi, rapoarte, faxuri etc.).
Acurateţe
Fiecare produs sau serviciu al afacerii dumneavoastră are asociat un preţ. Nu mai
trebuie să încercaţi să ghiciţi ce preţ are un anumit produs sau serviciu.
Administrarea facilă şi rapidă a informaţiilor în firmă
Administrarea informaţiilor şi nu numai a acestora poate fi facilitată de integrarea
calculatoarelor la toate nivelurile firmei dumneavoastră. Documentele interne sau
externe pot fi foarte uşor circulate în firmă folosind un sistem electronic (de ex. poştă
electronică) şi pot ajunge la toţi salariaţii în timp util şi cu costuri minime. Posibilitatea
de a avea la dispoziţie rapoarte de vânzări, profit, clienţi rău platnici, predicţii de
vânzări sau de profit, de multe ori într-o prezentare grafică, este benefică pentru admi-
nistrarea şi conducerea firmei. De altfel se poate folosi şi un sistem de contabilitate
electronică folosind o aplicaţie software care poate transforma felul în care se poate
conduce o afacere. Evidenţa muncii fiecărui angajat, calitatea muncii acestuia, poate fi
ţinută sub control folosind un sistem de calcul.
Evidenţa clienţilor
Indiferent de tipul afacerii pe care o faceţi, lucraţi cu clienţii. Cei mai buni clienţi
pentru dumneavoastră sunt cei pe care îi aveţi în prezent. Folosind un sistem de calcul
puteţi ţine evidenţa acestor clienţi (nume, adresă). De fiecare dată când aveţi reduceri la
produse veţi dori să anunţaţi acest lucru tuturor clienţilor dumneavoastră. De
asemenea, puteţi răsplăti clienţii fideli cu diverse oferte sau reduceri.
Comunicarea eficientă cu lumea exterioară
Prin intermediul calculatoarelor, puteţi utiliza sistemele de poştă electronică pentru a
putea comunica cu clienţii exteriori ai firmei dumneavoastră într-un mod foarte rapid,
eficient şi economic în acelaşi timp (vezi capitolul 4). Comunicarea cu lumea exterioară
nu înseamnă însă numai trimiterea de informaţii către clienţii firmei. Căutarea de
informaţii pe Internet reprezintă o altă modalitate de comunicare cu lumea exterioară.
Aceasta se realizează cu ajutorul unor aplicaţii specializate care se numesc servere sau
motoare de căutare (Search engines, vezi paragraful 4.4). Puteţi de asemenea comunica
lumii exterioare o imagine profesională a firmei dumneavoastră, ca de exemplu o
prezentare pe o pagină de Web (vezi paragraful 4.3.3).
Reducerea/creşterea inventarului
Prin supravegherea rapoartelor de inventar/stocuri puteţi fi sigur că nu veţi mai
achiziţiona produse de care nu aveţi nevoie ci doar produse care se vând şi care aduc
profit. De exemplu, pentru un magazin de unelte, nu e cazul să achiziţionaţi 100 de
lopeţi de zăpadă în plină vară. Însă, dacă se consultă rapoartele de vânzări de anul
trecut se poate observa că în luna august s-au vândut 500 de lanterne şi pentru anul în
curs se pot achiziţiona 500 de lanterne pentru a nu rămâne fără acest produs şi a nemul-
ţumi unii clienţi.
Îmbunătăţirea calităţii muncii
Calitatea muncii depuse poate beneficia din plin de posibilităţile aduse de tehnologia
informaţiilor. Se pot realiza documente cu aspect profesional şi cu o acurateţe înaltă, ca
de pildă în cazul unui document în care se realizează verificarea ortografică şi
gramaticală în mod automat.
Partajarea uşoară a resurselor şi a informaţiilor de care dispune compania
Economii serioase de bani, timp şi resurse pot fi realizate prin posibilităţile de
partajare a echipamentelor de calcul existente într-o companie. Bazele de date (colecţiile
de date), imprimantele, discurile folosite la stocarea informaţiilor, echipamentele
multimedia pot fi partajate în aşa fel încât toţi angajaţii firmei să aibă acces la acestea. Să
presupunem de exemplu că există o companie care are un sediu în Bucureşti şi un punct
de lucru sau o filială la Iaşi. La sediul din Bucureşti există o singură imprimantă
profesională, foarte scumpă pe care se realizează documentele de prezentare a firmei.
Compania respectivă nu îşi permite însă să mai achiziţioneze încă o astfel de impri-
mantă şi pentru punctul de lucru din Iaşi datorită costurilor ridicate. Modalitatea clasică
ar fi ca un angajat din Iasi să facă un drum special la sediul din Bucureşti pentru a putea
beneficia de această imprimantă. Există însă şi posibilitatea ca cei din Iaşi să folosească
direct imprimanta din Bucureşti şi asta implică o economie atât financiară (costuri
transport persoană, subzistenţă etc.) cât şi de timp.
Productivitate crescută
Productivitatea crescută se datorează folosirii programelor de calculator pentru reali-
zarea unor operaţii sau procese repetitive, rapiditatea căutării şi regăsirii de informaţii
şi un control mult mai bun pentru asigurarea acurateţei şi actualizării datelor.
Eficienţa
Eficienţa este însă primul şi poate cel mai important factor în cazul integrării calcu-
latoarelor în operaţiile firmei. Pentru a putea concura pe pieţele aglomerate din prezent,
companiile comerciale, fie ele mari sau mici, trebuie să pună la dispoziţia clienţilor interni
sau externi servicii mai bune. O eficienţă crescută printr-un acces rapid la informaţii este
obţinută aproape imediat în cazul unei implementări corecte a sistemelor de calcul într-o
organizaţie comercială. Chiar vânzătorii şi contabilii, în calitate de clienţi interni ai firmei,
beneficiază de pe urma acestui acces rapid la informaţie ca o modalitate de ajutor pentru
acordarea unor servicii îmbunătăţite şi mai rapide clienţilor externi.
Dezvoltarea abilităţilor personalului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
Datorită capacităţii calculatoarelor de a manipula cantităţi mari şi foarte mari de date
într-un mod rapid, cu acurateţe şi consecvenţă, unele din atribuţiile „funcţionăreşti” pot
fi înlăturate din sarcina personalului căruia îi pot fi atribuite sarcini noi care necesită
creativitate şi flexibilitate. În acest fel, folosirea eficientă a unui sistem de calcul duce în
mod inerent la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a satisfacţiei personalului. Un
efect secundar al acestui proces este însă faptul că anumite funcţii de birou de rutină
vor deveni redundante.
Economia de timp şi resurse
Tot aici trebuie discutat şi de reducerea costurilor prin economie de timp. Folosind
calculatorul, un raport poate fi realizat şi tipărit în câteva minute faţă de câteva ore câte
i-ar fi trebuit unui funcţionar să adune datele, să le analizeze şi să realizeze eventualele
calcule necesare. De asemenea, un raport realizat manual trebuie verificat şi acest
proces poate dura câteva ore. În cazul rapoartelor realizate cu ajutorul calculatorului,
acurateţea este de 100% şi nu mai este necesar procesul de verificare. Programele
(software) pot fi de asemenea folosite pentru controlul datelor de intrare, prevenindu-se
astfel numeroasele erori care ar putea apărea. De exemplu, un procesor de texte cum ar
fi Microsoft Word verifică şi corectează erorile de sintaxă şi de scriere chiar în timpul
introducerii textului. De asemenea, un astfel de program poate verifica şi erorile grama-
ticale şi chiar depista erorile de stil.
Menţinerea unor legături cu clienţii interni şi externi
Un alt avantaj care derivă din folosirea calculatoarelor în cadrul unei companii locale
este formarea şi menţinerea unor legături îmbunătăţite cu furnizorii externi şi partenerii
de afaceri dacă şi aceştia la rândul lor folosesc calculatoarele. Informaţiile pot fi
transmise rapid, eficient şi cu costuri reduse prin intermediul calculatoarelor, faxurilor
şi modemelor. În multe afaceri viteza de transmitere a informaţiilor poate însemna
diferenţa dintre a câştiga sau a pierde o afacere. De exemplu, în cazul unei bănci
comerciale, transmiterea informaţiilor către toate filialele (fie ele interne sau externe)
aproape în acelaşi timp este esenţială. O bancă nu îşi poate permite, de exemplu, să
anunţe un anumit curs de schimb în Bucureşti şi un alt curs de schimb în Cluj sau
Constanţa. Mai mult ca sigur că acest lucru va genera o pierdere de bani pentru bancă,
lucru de neacceptat pentru aceasta. Viteza de transmitere a informaţiilor afectează şi
companiile mici şi mijlocii în aceeaşi măsură. De pildă, să presupunem că o companie
mică comercializează produsele unui concern internaţional pe bază de comandă
(reprezentanţă al acelui concern). În momentul în care concernul respectiv modifică
preţurile produselor, reprezentanţa trebuie anunţată pentru a face modificările în timp
real. O întârziere de câteva minute poate însemna faptul că un produs a fost deja
vândut la preţul vechi şi asta poate duce la pierderi care pentru o companie mică sau
mijlocie pot reprezenta chiar diferenţa dintre a rămâne în afaceri sau nu.
Capitolul 2. Reţele de calculatoare
2.1 Introducere
Imediat după apariţia calculatoarelor electronice (1943) s-a dovedit că performanţele
acestora cresc spectaculos în fiecare an. O problemă care a apărut în acelaşi timp a fost
multiaccesul de la distanţă la resursele acestora. Nu orice companie sau persoană fizică
îşi putea permite achiziţionarea unor calculatoare proprii (calculatoarele fiind relativ
scumpe).
A devenit deci necesar schimbul operativ de informaţii la distanţă între mai multe
calculatoare. Au apărut astfel reţelele de calculatoare care sunt sisteme de calcul ce
conţin mai multe calculatoare sau terminale plasate fie şi la distanţă şi care
interacţionează prin intermediul unui sistem de transfer date.
Definiţie: O reţea de calculatoare este o colecţie interconectată de calculatoare autono-
me. Două sau mai multe calculatoare sunt interconectate dacă sunt capabile să schimbe
informaţie între ele. Cu alte cuvinte, o reţea de calculatoare este formată din două sau
mai multe calculatoare între care există schimburi de informaţie. Pentru aceasta, între
calculatoarele reţelei există o modalitate de conectare.
Un termen folosit pentru definirea unei reţele de calculatoare din cadrul unei orga-
nizaţii din punctul de vedere al proceselor de comunicaţie care au loc este intranet.
2.2 Utilizările reţelelor de calculatoare

Multe organizaţii dispun de un număr considerabil de calculatoare. Acestea se află
adeseori la distanţă unul faţă de altul. La început aceste calculatoare lucrau indepen-
dent, dar mai apoi managerii sau conducerea organizaţiilor au decis să le conecteze
între ele pentru a putea extrage şi corela informaţii despre întreaga organizaţie. Cu alte
cuvinte se realizează o împărţire a resurselor, astfel încât toate programele, echipamentele
fizice şi în special datele sunt disponibile pentru oricine din reţea, indiferent de locali-
zarea fizică a acestora. Un angajat al firmei dumneavoastră care se află la o distanţă de
câteva sute de kilometri de imprimanta de care are nevoie o poate folosi ca şi cum
aceasta ar fi locală (conectată direct la calculatorul mobil al acestuia).
Un al doilea scop este cel al asigurării unei fiabilităţi crescute prin accesul la mai multe
echipamente de stocare alternative. Astfel, fişierele şi datele pot fi stocate pe mai multe
calculatoare; dacă unul din aceste calculatoare nu este disponibil, pot fi utilizate
celelalte copii aflate pe celelalte calculatoare din reţea.
Al treilea scop al folosirii reţelelor de calculatoare este economisirea resurselor finan-
ciare ale organizaţiei prin folosirea unor calculatoare mici, dar cu un raport preţ/calitate
mult mai bun decât al calculatoarelor mari (care sunt de zece ori mai rapide decât
calculatoarele personale, dar cu preţuri de o mie de ori mai mari).
Un alt scop urmărit în reţelele de calculatoare este scalabilitatea. Aceasta înseamnă că,
o dată cu creşterea volumului de muncă, pot fi introduse în sistem mai multe maşini
care să preia noile sarcini. Cu alte cuvinte, pe măsură ce firma dumneavoastră se
extinde şi personalul creşte, reţeaua de calculatoare poate fi mărită prin achiziţionarea

şi adăugarea de noi calculatoare la aceasta.
De asemenea şi poate cel mai important avantaj al folosirii reţelelor de calculatoare
este asigurarea unui mediu rapid şi sigur de comunicare între angajaţii organizaţiei, chiar
dacă aceştia se află în diverse locaţii geografice. De exemplu, dacă un angajat modifică
un document, ceilalţi angajaţi pot vedea modificarea imediat şi nu trebuie să aştepte
câteva zile pentru o scrisoare care să anunţe schimbarea. În acelaşi timp doi angajaţi
aflaţi în locaţii geografice diferite pot colabora în vederea realizării unui raport.
Concomitent, se reduce probabilitatea pierderii de informaţii pe traseu. Comunicaţiile
interpersonale se referă la interacţiunile între persoane. Un exemplu este e-mail-ul sau
poşta electronică care este din ce în ce mai folosit şi care permite comunicarea în timp
real a utilizatorilor aflaţi la distanţă; aceste tehnologii de comunicare fac posibile
întâlnirile virtuale numite videoconferinţe.
În prezent prin intermediul unei reţele practic orice dispozitiv poate fi făcut să comu-
nice cu oricare alt dispozitiv, cu condiţia să folosească aceleaşi reguli de comunicaţie
sau să existe dispozitive care să realizeze operaţia de „traducere”. Un exemplu în acest
sens este integrarea sistemului telefonic dintr-o firmă cu reţeaua de calculatoare. Astfel,
un apel primit este direcţionat către calculatorul angajatului căruia îi este adresat care
poate folosi apoi calculatorul pentru a prelua apelul.
2.3 Conectarea în reţea a calculatoarelor

Există două criterii larg acceptate de specialişti după care se pot crea taxonomii ale
reţelelor de calculatoare: tehnologia de transmisie şi scara la care operarează reţeaua.
Există două tipuri de tehnologii de transmisie: reţele cu difuzare şi reţele punct la
punct (peer-to-peer).
Reţelele cu difuzare au un singur canal de comunicaţii care este partajat de toate
maşinile din reţea. Orice maşină poate trimite mesaje scurte, numite pachete care sunt
primite de toate celelalte maşini. Pachetele conţin informaţii despre maşina căruia îi este
destinat (un câmp de adresă). Când o maşină recepţionează un pachet, este verificat
acest câmp de adresă şi dacă maşina îşi recunoaşte adresa, prelucrează pachetul de
date. Dacă pachetul de date nu îi este adresat, atunci pachetul este ignorat. Există şi
posibilitatea ca un pachet să fie adresat tuturor maşinilor din reţea (folosind un cod
special în câmpul de adresă al pachetului). Un astfel de pachet este primit şi prelucrat
de toate maşinile din reţea. Acest mod de operare se numeşte difuzare.
În cazul reţelelor punct-la-punct există mai multe conexiuni între două maşini
individuale. În acest tip de reţele, pachetul poate ajunge de la sursă la destinaţie şi prin
intermediul unor maşini intermediare.
Din punct de vedere al distanţei de conectare între maşini, există trei modalităţi de
conectare (Fig. 2.1):
- conectare în reţea locală (LAN – Local Area Network);
- conectare în reţea metropolitană (MAN – Metropolitan Area Network);
- conectare în reţea de întindere mare (WAN – World Area Network).
Fig. 2.1 Clasificarea reţelelor de calculatoare după distanţa de conectare între maşini
2.3.1 Reţelele locale (LAN)

LAN-urile sunt în general reţele private localizate într-o singură clădire sau într-un
campus de câţiva kilometri (arie geografică restrânsă). Scopul acestor reţele sunt de a
conecta calculatoarele şi staţiile de lucru din birourile personalului companiilor în ideea
partajării resurselor (imprimante, baze de date etc.) şi de a schimba informaţii. Reţelele
locale au în general trei caracteristici distincte:
1. mărimea – în general LAN-urile au dimensiuni restrânse;
2. tehnologia de transmisie – LAN-urile utilizează în mod frecvent o tehnologie de
transmisie care constă dintr-un singur cablu la care sunt ataşate toate maşinile;
vitezele tradiţionale de lucru ale acestor reţele sunt între 10 şi 100 Mbs (mega-
biţi/s); produc erori puţine şi întârzieri mici;
3. topologia – reţelele de acest tip pot fi construite în mai multe feluri ce diferă între
ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor între ele.
Reţele de tip Client/Server: folosesc un calculator separat (server) care lucrează la nivel
centralizat cu toate fişierele şi efectuează servicii pentru mai mulţi utilizatori. Clienţii
din reţea sunt staţii de lucru (workstations) şi sunt conectate la server. Clienţii sunt repre-
zentaţi în general de calculatoare puternice, dar pot apărea şi calculatoare mai slabe în
timp ce serverul este în genere un calculator foarte puternic, în comparaţie cu calcula-
toarele care urmează a fi legate la el şi care este în aşa fel configurat încât să ofere cele
mai rapide răspunsuri pentru clienţii reţelei şi pentru a asigura cea mai bună protecţie
din reţea pentru datele critice. Serverul coordonează activitatea de acces la resursele
partajate şi colaborează la desfăşurarea activităţii din staţiile de lucru.
Reţele de tip Peer-to-Peer: nu folosesc acel calculator central, numit server, ci dim-
potrivă ele folosesc împreună unităţile de disc şi imprimantele sau de ce nu chiar fişiere
şi programe.
Pentru LAN-urile cu difuzare există mai multe topologii – reţea liniară sau cu
magistrală, reţea stea, reţea în inel, reţea completă, reţea arborescentă, prezentate în Fig. 2.2.
2.3.2 Reţelele metropolitane (MAN)

MAN-urile sunt în general reţele LAN, dar răspândite pe o arie geografică mai mare
(pe suprafaţa unui întreg oraş). Un MAN poate suporta atât transmisii de date, cât şi de
voce şi poate să aibă şi legături cu reţeaua locală de televiziune prin cablu. În principiu,
un MAN dispune de unul sau două cabluri, fără a exista elemente de comutare care să
devieze pachetele pe una din cele câteva posibile linii de ieşire.
a)
HUB
b) c)
d) e)
Fig. 2.2 Topologii de reţele
a) reţea liniară; b) reţea inel; c) reţea stea;
d) reţea arborescentă; e) reţea completă
2.3.3 Reţelele de întindere mare (WAN)

WAN-urile acoperă o arie geografică întinsă – deseori o ţară sau un continent întreg.
Sunt formate din subreţele interconectate printr-un mediu de transmisie (Fig. 2.3).
Mediul de transmisie poate fi linie telefonică, unde radio, cablu optic sau microunde.
Reţeaua conţine o colecţie de maşini, care se numesc maşini gazdă sau sisteme finale.
Gazdele sunt conectate printr-o subreţea de comunicaţie. Sarcina acestei subreţele este să
transmită mesajele de la o gazdă la alta. În general, subreţeaua are două componente con-
stitutive: liniile de transmisie (numite şi circuite sau canale) şi elementele de comutare. Rolul
liniilor de transmisie este de a transmite biţi. Elementele de comutare sunt calculatoare
specializate cu rolul de a conecta două sau mai multe linii de transmisie. Cu alte cuvinte,
elementul de comutare decide alegerea unei noi linii de transmisie pentru a retransmite
datele mai departe. Aceste calculatoare specializate se mai numesc şi rutere (routere).
Fig. 2.3 Reţea WAN

În cadrul WAN-urilor, reţeaua conţine cabluri sau linii telefonice care leagă câte o
pereche de rutere. Dacă două rutere nu partajează un acelaşi cablu, dar doresc să comu-
nice, atunci ele trebuie să facă acest lucru indirect, prin intermediul altor rutere. Astfel,
un pachet de date trimis de la un ruter la altul prin intermediul altor rutere este oprit la
fiecare ruter intermediar şi este retransmis în momentul când linia de comunicaţie este
liberă. O subreţea care funcţionează pe acest principiu se numeşte reţea punct-la-punct
(sau peer-to-peer) sau reţea cu comutare de pachete. Atunci când se foloseşte o subreţea
punct-la-punct o problemă importantă este proiectarea topologiei de interconectare a
ruterelor. Dacă în cazul LAN-urilor se folosesc topologii simetrice, de cele mai multe ori
în cazul WAN-urilor se folosesc topologii neregulate (Fig. 2.4).
Fig. 2.4 Topologie neregulată pentru o reţea WAN
2.4 Tehnici de transmisie a datelor

Există două tehnici principale:
1. banda de bază – reprezintă o combinaţie între semnalul de date şi cel de ceas (la un
moment dat se poate transmite un singur semnal);
2. banda largă (broad band) – face o combinaţie între semnalul util şi un semnal
purtător de frecvenţă înaltă; transmisia se poate face fie prin cablu, prin satelit,
sau prin radio etc.
2.5 Mediul de transmisie

Pentru transmisie pot fi utilizate diverse medii fizice:
1. fire torsadate – permit o conexiune foarte simplă, dar frecvenţa de lucru nu este
foarte mare (1-10 Mb/s); sunt folosite în principal în reţelele de telefonie fixă; este
format din două fire de cupru împletite, cu o dimensiune tipică de 1 mm; scopul
împletirii firelor este de a reduce interferenţa electrică; banda de frecvenţă
depinde de grosimea firului şi de distanţa parcursă; există numeroase tipuri de
cabluri torsadate, dintre care două sunt importante din punct de vedere al
reţelelor de calculatoare: cabluri torsadate din categoria 3 care sunt formate din
două fire izolate, împletite împreună (în mod uzual patru astfel de perechi sunt
grupate într-un material de protecţie) şi cabluri torsadate din categoria 5, similare cu
cele menţionate anterior, dar având mai multe răsuciri pe centimetru şi izolate cu
teflon (rezultând o interferenţă scăzută şi o mai bună calitate a semnalului pe
distanţe mari); acestea din urmă sunt cunoscute şi sub numele de cabluri UTP
(Unshielded Twisted Pair – cablu torsadat neecranat);
2. cablu coaxial – permite o transmisie de circa 350 Mb/s, în cele două benzi (bază
largă); asigură o ecranare destul de bună la influenţa electromagnetică; banda de
frecvenţă depinde de lungimea cablului, pentru o lungime a cablurilor de 1 Km
fiind posibile viteze de transfer a datelor de 1 şi 2 Gbps; cablul coaxial este foarte
reprezentat în televiziunea prin cablu şi în unele reţele locale; de asemenea este
folosit în sistemul telefonic, dar pe distanţe lungi a fost înlocuit de fibre optice.
3. cablu din fibră optică - are proprietatea că nu produce câmp electromagnetic şi nu e
influenţat de câmpuri electromagnetice şi nici de mediile corozive. Un sistem de
transmisie optic este format din trei componente: sursă de lumina, mediul de
transmisie şi detectorul. Un impuls de lumină înseamnă bitul 1, iar absenţa lu-
minii înseamnă bitul zero. Mediul de transmisie sunt cablurile din fibră de sticlă,
similare cu cele coaxiale; în centrul acestora se află miezul de sticlă prin care se
propagă lumina, acesta fiind îmbrăcat în sticlă cu un indice de refracţie mai mic
decât miezul pentru a păstra lumina în miez; totul este protejat cu o învelitoare din
plastic; de obicei mai multe fibre optice sunt grupate împreună, protejate de o
teacă protectoare; aceste cabluri sunt îngropate în pământ până la adâncimi de 1
metru sau stau pe fundul apelor.
Prin ataşarea unei surse de lumină la un capăt al fibrei optice şi a unui detector la
celălalt se obţine un sistem unidirecţional de transmisie a datelor care acceptă semnale
electrice, le converteşte şi le transmite ca impulsuri luminoase şi apoi le reconverteşte la
ieşire în semnale electrice.
Capătul fibrei optice care recepţionează semnalul constă dintr-o fotodiodă care declan-
şează un impuls electric când este atinsă de lumină. Răspunsul tipic al unei diode este
de 1 ns, ceea ce limitează viteza de transfer de date la aproximativ 1 Gbps.
În afară de comunicaţiile prin medii de transmisie ghidate (cu cablu) există şi
comunicaţii prin medii de transmisie neghidate (fără fir). Aceste metode sunt:
- transmisia radio – unde uşor de generat şi care pot parcurge distanţe mari şi pot
penetra clădirile cu uşurinţă;
- transmisia prin microunde – sunt unde direcţionate şi necesită ca antenele care le
transmit să fie aliniate cu precizie una cu alta;
- prin unde infraroşii şi milimetrice – larg răspândite pentru comunicaţiile pe distanţe

reduse; ieftine şi uşor de construit, dar cu un avantaj major – nu penetrează
obiectele solide;
- prin unde luminoase – în general prin intermediul unui laser; sunt unidirecţionale
şi de aceea sunt necesare perechi de lasere şi de detectoare (fotodiode); dezavan-
tajul este că este necesară o tehnică de vârf pentru alinierea sursei cu detectorul.
2.6 Sfaturi utile pentru realizarea unei reţele locale de

calculatoare pentru o întreprindere mică sau mijlocie
Am menţionat în paragrafele anterioare că din punct de vedere a întinderii există trei
tipuri de reţele de calculatoare. Pentru un IMM, reţelele locale LAN sunt soluţiile opti-
me pentru realizarea reţelelor de calculatoare. În primul rând, majoritatea calculatoa-
relor existente într-o organizaţie se află din punct de vedere geografic situate în aceeaşi
clădire, sau cel mult în clădiri învecinate.
2.6.1 Consideraţii generale

O reţea de calculatoare trebuie privită în mod global ca fiind formată nu numai din
calculatoarele componente, ci şi din cabluri, utilizatorii mobili, serviciile externe (ca de
exemplu Internetul), hardware-ul şi software-ul de reţea, imprimantele de reţea şi alte
periferice.
Cablurile sunt fundaţia oricărei reţele de calculatoare. Deşi există în prezent o varie-
tate de tehnologii neghidate (fără fir), majoritatea companiilor se bazează încă pe
cabluri pentru transportul informaţiilor (medii ghidate). Din punct de vedere economic,
avantajul este net în favoarea mediile ghidate. O proiectare proastă a sistemului de
cabluri şi chiar o instalare proprie (de personal necalificat) va duce mai mult ca sigur la
căderi costisitoare ale reţelei. Dacă un sistem de cabluri este proiectat, testat şi imple-
mentat corespunzător, atunci durata sa de viaţă poate trece de zece ani.
În general, o problemă care survine în cazul unei reţele LAN este adăugarea de calcu-
latoare la aceasta fără a ţine cont de performanţele globale ale acesteia. Cu alte cuvinte, pe
măsură ce afacerea se dezvoltă este necesar ca şi reţeaua de calculatoare să se dezvolte.
Acest lucru se face însă prin simpla adăugare a calculatoarelor în reţea, fără a ţine însă
cont de faptul că aceasta se poate „prăbuşi” din cauza traficului mărit de date. De aceea,
fiecare companie ar trebui să aibă o strategie de dezvoltare a reţelei în aşa fel încât
eventualele probleme să poată să fie prevenite şi înlăturate înainte de a apărea. În acest
sens este bine să nu se aleagă doar echipamente de la un singur furnizor ci să se fo-
losească o combinaţie de echipamente de reţea de la mai mulţi furnizori (mix and match).
Sistemul de telefonie existent în firmă trebuie considerat ca fiind parte componentă a
reţelei de calculatoare. În prezent, comunicarea se face folosind voce, date, comunicaţii
pe Internet şi video chiar şi în firme mici. De exemplu, firme mici folosesc adesea un
sistem integrat de telefonie/calculatoare şi prin intermediul unui software ca Microsoft
Outlook realizează managementul sistemului telefonic de relaţii cu clienţii. Multă lume
este deja familiarizată cu tipul de sistem de relaţii cu clienţii în care înainte de a vorbi cu
un consultant uman eşti rugat să faci o serie de alegeri şi să introduci o serie de
informaţii în aşa fel încât apelul dumneavoastră să fie direcţionat acolo unde trebuie (de
exemplu relaţiile cu clienţii pentru operatorii de telefonie mobilă sau fixă).
2.6.2 Întreţinerea
Un alt aspect de care trebuie ţinut cont este întreţinerea periodică a reţelei de calcula-
toare, aspect care este deseori uitat în majoritatea companiilor. În prezent,
aşa-numitele reţele „inteligente” de calculatoare pot funcţiona şi în cazul apariţiei unor
defecţiuni minore. Reţelele pot părea funcţionând normal pentru utilizatorul obişnuit şi
fără anumite teste periodice aceste defecţiuni minore nu vor putea fi găsite, diagnostica-
te şi reparate. Aceste defecte se pot agrava, până în momentul când întreg sistemul se
prăbuşeşte, moment în care diagnosticarea poate costa din punct de vedere economic şi
al timpului foarte mult. Aceste probleme pot fi însă anticipate prin teste periodice ale
„sănătăţii” reţelei. În general, majoritatea defectelor care apar într-o reţea sunt de
configurare sau din cauza aplicaţiilor de reţea folosite (adrese schimbate, calculatoare
mutate, congestii de date etc.). Trebuie reţinut şi faptul că majoritatea contractelor de
service şi întreţinere pe care o firmă le poate încheia cu furnizorul de echipamente sau
cu consultantul în acest domeniu acoperă doar defecţiunile fizice (hardware). Încercaţi
să găsiţi o companie care asigură service şi în cazul erorilor software.
Întreţinerea periodică presupune în primul rând o administrare corectă a reţelei. În
administrarea reţelei trebuie ţinut cont şi de mărimea acesteia. În general o reţea de
calculatoare cu o dimensiune mică (mai puţin de 10 calculatoare) poate fi administrată
de un singur tehnician şi necesită doar câteva ore pe săptămână. O reţea medie de până
la 100 de calculatoare necesită un tehnician angajat permanent care să se ocupe de ad-
ministrarea reţelei în timpul orelor de program. Dacă însă reţeaua de calculatoare este
esenţială desfăşurării activităţilor IMM-ului, atunci se poate ca două sau mai multe
persoane să fie necesare pentru administrarea eficientă a acesteia.
2.6.3 Topologia
Din punct de vedere a topologiei cea mai indicată reţea în cazul unui IMM este reţea-
ua LAN de tip stea. Aceasta oferă nu numai flexibilitate ci şi avantajul că reţeaua
funcţionează chiar şi când unul din calculatoarele componente nu. Acest lucru se dato-
rează faptului că toate calculatoarele comunică între ele prin intermediul unui echipa-
ment fizic care se numeste hub. Practic, există o legătură fizică prin cablu între fiecare
calculator şi hub. Funcţia generală a unui hub este de a administra şi gestiona traficul
de date în reţea. Dacă un calculator comunică cu un alt calculator din reţea, acest proces
are loc prin intermediul hub-ului. Dezavantajul unei astfel de abordări este acela că
dacă hub-ul nu funcţionează, atunci reţeaua de calculatoare nu mai funcţionează. Cel
mai mic hub de pe piaţă are patru porturi, deci poate interconecta patru calculatoare.
Există însă şi hub-uri cu 24 de porturi pentru interconectarea a 24 de calculatoare, dar
care au un preţ mai ridicat. Nu trebuie uitată nici scalabilitatea atunci când se alege un
hub. Există numeroase modalităţi de interconectare a hub-urilor pentru a facilita un
număr mai mare de dispozitive care să fie legate la reţea. Dacă dispuneţi de un hub şi
vreţi să adăugaţi un altul atunci puteţi folosi metoda numită uplinking (Fig. 2.5, a).
Aceasta presupune conectarea noului hub cu un port liber al hub-ului existent. Există
hub-uri care au un port special pentru conectivitatea cu un alt hub, opţiune optimă în
cazul în care vă gândiţi că reţeaua dumneavoastră de calculatoare se va dezvolta şi veţi
avea nevoie de un nou hub. Avantajul acestei abordări este acela că nu pierdeţi un port
de pe hub-ul existent. O altă modalitate de interconectare a hub-urilor este folosirea
unui switch (Fig. 2.5, b). Acesta este de fapt un hub inteligent care gestionează traficul
de reţea mult mai eficient decât un hub. Switch-ul este capabil să aleagă căile optime de
transmitere a datelor în aşa fel încât să se evite coliziunile de date care pot apărea. Un
astfel de switch este folosit în general tocmai pentru a împărţi reţelele cu numeroase
calculatoare în reţele mai mici pentru a putea îmbunătăţi traficul de reţea. Astfel, hub-
urile reţelelor mai mici sunt interconectate între ele printr-un switch.
Fiecare calculator trebuie să fie echipat cu o placă de reţea şi să fie configurat pentru
a recunoaşte reţeaua. Tipul de cablu trebuie ales în funcţie de standardul de transmisie
ales şi de tipul plăcii de reţea. Recomandate sunt plăcile de reţea pentru standardul de
transmisie Ethernet. Există trei tipuri de reţele Ethernet:
- Standard Ethernet sau 10Base-T care operează la 10 Mbps (megabiţi pe secundă) pe
un cablu UTP – opţiune suficientă pentru cazul în care nu se lucrează cu fişiere de
dimensiuni mari;
- Fast Ethernet sau 100Base-T care este standardul comun în prezent şi care oferă o
rată de transfer de 100 Mbps – opţiunea optimă pentru cazul în care se lucrează
cu fişiere de dimensiuni mari ca de pildă fişiere multimedia;
- Gigabit Ethernet sau 1000Base-T oferă viteze de până la 1 Gbps – opţiune
folositoare în cazul în care se lucrează cu fişiere de dimensiuni foarte mari ca de
exemplu fişiere video, dar care nu este justificată pentru majoritatea companiilor.
În prezent există numeroase plăci de reţea care suportă ambele standarde Ethernet
10/100 Mbps. Acestea sunt capabile să detecteze în mod automat rata de transfer de
date şi se adaptează în mod corespunzător. Aceste plăci de reţea sunt o investiţie bună
dacă decideţi să începeţi cu tipul 10Base-T şi apoi, o dată cu dezvoltarea reţelei, să
treceţi la tipul 100Base-T.
Fiecare placă de reţea include şi un driver de placă de reţea care permite acesteia să
poată comunica cu calculatorul. Sistemul de operare Windows permite folosirea plăci-
lor de reţea plug-and-play care se configurează automat şi cu o intervenţie minimă a uti-
lizatorului. Cablul necesar este fie de tip coaxial, fie de tip cablu telefonic de categoria 5
(UTP). Indicat este să se folosească cablu UTP pentru un raport preţ/calitate optim. Un
astfel de cablu poate fi instalat în acelaşi loc şi în acelaşi timp în care se instalează
cablurile telefonice pentru fiecare birou din firmă. Un factor de care trebuie ţinut cont
este acela al distanţei de conectare între calculatoarele reţelei. O singură bucată de cablu
care depăşeşte lungimea de 100 m duce la degradarea performanţelor datorită pierderii
puterii semnalului. Trebuie avut în vedere şi ca hub-ul achiziţionat să facă faţă la viteza
de transmisie a calculatoarelor componente şi să fie compatibil cu aplicaţiile de reţea.
O listă cu principalii furnizori/producători de infrastructură pentru reţele de calcula-
toare este prezentată în Tabelul 2.1.
Tabelul 2.1 Principalii furnizori/producători de infrastructură pentru reţele

Compania Adresa Web
3Com http://www.3com.com
NetGear http://www.netgear.com
Linksys http://www.linksys.com
D-Link http://www.d-link.com
Belkin http://www.belkin.com
a)
b)
Fig. 2.5 Modalităţi de interconectare a reţelelor
Pentru un IMM care îşi doreşte o reţea de calculatoare, o soluţie sunt aşa numitele
pachete de start (starter kit) ca de exemplu cele comercializate de NetGear. Aceste pa-
chete au fost proiectate în aşa fel încât să se adreseze unor începători în domeniul reţele-
lor şi conţin atât componentele necesare pentru a realiza o reţea formată din câteva
calculatoare, dar şi informaţii şi ghiduri pas cu pas pentru a o putea realiza.
2.6.4 Reţea de tip peer-to-peer sau client/server

În general o reţea peer-to-peer este cea mai folosită pentru o companie mică care are ne-
voie doar de a partaja o imprimantă şi fişiere de date. Toate versiunile de sisteme de ope-
rare Windows suportă acest tip de reţea. Există însă şi abordarea client/server în care există
un calculator mai puternic care se ocupă de administrarea reţelei şi care stochează toate
fişierele cheie şi aplicaţiile software importante. Acest calculator specializat se numeşte
server de reţea. Abordarea client/server este folositoare în cazul în care există o bază
mare de calculatoare sau există planuri de a extinde reţeaua iniţială în viitor. Acest tip de
reţea este alegerea potrivită pentru companii cu mulţi angajaţi pentru că oferă viteze de
acces la reţea mari şi opţiuni sporite de securitate a datelor. Dezavantajul unei reţele de
tip client/server este acela că este o opţiune mai costisitoare faţă de reţeaua peer-to-peer.
2.6.5 Legătura cu lumea exterioară

Se poate ca o companie să aibă câteva reţele intranet pentru fiecare sediu sau filială.
Comunicarea între acestea este vitală pentru bunul mers al afacerii. În acest caz de obi-
cei trebuie să existe o legătură între serverele de reţea. Se poate astfel folosi un echipa-
ment de tip modem pentru stabilirea unei conexiuni ocazionale de tip dial-up între cele
două reţele sau prin închirierea unui linii de telefon dedicate. Dacă se doreşte ca această
conexiune să fie permanentă atunci se poate folosi un ruter care în mod automat va
realiza conexiunea de tip dial-up în momentul în care aceasta este necesară. O problemă
este aceea a standardelor de transmisie. Pentru ca două reţele să poată comunica între
ele trebuie să cunoască acelaşi limbaj care se numeşte protocol. Pentru două reţele care
folosesc standarde de reţea diferite trebuie investit în hardware şi software suplimentar.
O firmă poate de asemenea să aibă angajaţi care să aibă acces la reţea din diverse
locaţii geografice – utilizatorii mobili ai reţelei respective. Reţeaua trebuie să fie
configurată în aşa fel încât să poată acorda acces acestor utilizatori. De regulă, acest
acces este de tip dial-up şi anume utilizatorul mobil trebuie să folosească un modem, un
software specializat şi o linie telefonică pentru a avea acces la reţea.
Un alt aspect este acela în care angajaţii unei companii trebuie să aibă acces la „reţea-
ua-reţelelor” – Internetul. În acest caz, de multe ori este necesară folosirea unui calcu-
lator specializat care să degreveze reţeaua de traficul generat de conexiunile la Internet.
2.7 Etapele realizării unei reţele

Este de preferat să apelaţi la o firmă de consultanţă înainte de a trece la realizarea unei
reţele intranet, deoarece o reţea instalată „după ureche” de către aşa-zişi profesionişti vă
poate costa nu numai timp pierdut în cazul „căderii” acesteia ci şi bani. O astfel de reţea
de obicei necesită o reproiectare şi o reinstalare aproape completă cu costurile iniţiale
aproape duble. Cea mai importantă etapă a realizării unei reţele pentru compania
dumneavoastră este infrastructura de cabluri. Acest proces de instalare a cablurilor este
cel mai deranjant şi durează cel mai mult. Trebuie să se privească în viitor şi eventualele
creşteri ale reţelei să fie luate în calcul. Astfel, este indicată instalarea mai multor cabluri
şi puncte de acces la reţea decât sunt necesare la momentul respectiv pentru o eventuală
dezvoltare a reţelei. De exemplu, punctele de acces suplimentare vă dau posibilitatea să
adăugaţi un calculator la reţeaua existentă fără costuri suplimentare sau întârzieri. Dacă
trebuie să adăugaţi un punct de acces la reţea sau cabluri suplimentare, atunci procesul
este unul mare consumator de timp şi de resurse. Multe companii îşi proiectează şi
implementează reţeaua de calculatoare, fără însă a păstra un plan sau o schiţă cu felul în
care sunt instalate cablurile. În momentul apariţiei unui defect, este mult mai uşor
consultarea acestui desen de instalare decât o verificare a fiecărei componente a reţelei.
Etapa a doua de realizare a unei reţele este instalarea echipamentelor hardware necesare
(serverul de reţea dacă este cazul, plăcile de reţea, modemuri, rutere etc.). Urmează apoi
etapa de instalare a aplicaţiilor de reţea (network software). Aceasta presupune atât insta-
larea pe fiecare calculator în parte, dar şi stabilirea grupurilor de utilizatori, a drepturilor
de acces, a parolelor pentru utilizatorii individuali etc.
2.8 Securitatea reţelelor

2.8.1 Firewall
Posibilitatea de a conecta orice calculator cu oricare alt calculator din reţea pune
problema securităţii din punct de vedere al administrării reţelelor. Multe organizaţii şi
companii au informaţii confidenţiale stocate în format electronic, date care dacă sunt
descoperite de către un competitor pot duce la consecinţe dezastruoase. De asemenea,
există pericolul infiltrării de informaţie, în special a viruşilor, viermilor (worms) care pot
distruge informaţii de valoare şi irosi o mare cantitate de timp de administrare a reţe-
lelor. De aceea sunt necesare mecanisme pentru a păstra informaţiile „bune” în interior
şi informaţiile „rele” în exteriorul unei reţele intranet. O metodă este criptarea, dar
această metodă nu protejează datele de viruşi. De aceea se folosesc aşa numitele ziduri
de protectie sau firewalls (Fig. 2.6).
O companie poate avea mai multe LAN-uri conectate în mod arbitrar, dar tot traficul
de reţea către sau de la companie este forţat printr-un firewall.
Acest firewall inspectează toate datele care intră sau ies dintr-o reţea sau
dintr-un calculator. Datele care îndeplinesc anumite criterii sunt transmise normal, iar ce-
le care nu îndeplinesc criteriile sunt eliminate. De exemplu, o aplicaţie firewall de poştă
electronică poate fi configurată să examineze fiecare mesaj care intră sau iese. În funcţie
de conţinutul mesajului, aceasta ia decizia de a-l trimite mai departe sau de a-l elimina.
Fig. 2.6 Zid de protecţie (firewall) al unei reţele intranet

2.8.2 Erorile accidentale

Un alt motiv de îngrijorare în cazul folosirii reţelelor de calculatoare sunt însă erorile
accidentale ale propriilor angajaţi. În cazul marii majorităţi a IMM-urilor, cea mai mare
problemă de securitate nu este accesul rău-intenţionat din exterior, ci posibilitatea ca un
angajat să şteargă din greşeală un fişier de date sau aplicaţii software. Sistemele de
operare ale reţelelor permit diferenţierea accesului la resursele acestora în funcţie de
utilizator. Astfel, fiecare utilizator are asociat un nume de acces (username) şi o parolă
(password). Fiecare utilizator are acces la anumite resurse sau părţi ale reţelei. De
exemplu, nu toţi angajaţii au acces la fişierele legate de salarii, ci doar contabilul şi
personalul de conducere. Fiecare individ are anumite drepturi în reţea şi poate decide
cine poate avea acces la fişierele sale.
2.8.3 Criptarea datelor

Criptarea este o metodă de a securiza datele electronice importante. În mod intuitiv
procesul de criptare poate fi privit ca un proces de amestecare a datelor folosind
anumiţi algoritmi de criptare, în aşa fel încât acestea să nu mai poată fi accesate de către
persoane care nu sunt autorizate. Procesul invers, al revenirii datelor în forma lor ini-
ţială se numeşte decriptare. Decriptarea poate fi făcută doar de persoanele care cunosc
metoda sau metodele folosite la criptare. Aceste persoane posedă de fapt aşa numitele
chei de criptare cu care au fost criptate datele. Folosind aceste chei, utilizatorii autorizaţi
pot decripta respectivele date.
Există mai multe nivele de criptare, majoritatea bazându-se pe numărul de biţi care
sunt folosiţi în procesul de criptare. Cu cât numărul de biţi este mai mare, cu atât
criptarea este mai bună. De exemplu o criptare pe 256 de biţi este mai bună decât o
criptare pe 64 de biţi.
2.8.4 Protecţia împotriva viruşilor informatici

Datorită proceselor de transmitere a informaţiilor de la un calculator la altul, de la o
reţea de calculatoare la alta, fişiere infectate cu viruşi pot să se răspândească rapid pe o
arie geografică mare şi pot produce pagube economice importante.
În primul rând să încercăm să explicăm ce se înţelege printr-un virus informatic. Un
virus informatic este un mic program creat pentru a intra în sistemele de calcul şi a
infecta fişierele. Ca şi corespondentul său din natură, virusul infectează doar fişierele
„sănătoase” (neinfectate) şi apoi îşi întinde infecţia şi către alte fişiere sau alte sisteme
de calcul „sănătoase”. În general, un virus se multiplică şi încearcă să infecteze cât mai
multe fişiere sau sisteme de calcul posibil.
Există viruşi care au o acţiune distrugătoare şi există şi viruşi care nu fac altceva
decât să scrie un mesaj pe ecran, să cânte muzică etc.
Un virus acţionează în două etape:
- etapa de infecţie – în care virusul încearcă să infecteze cât mai multe fişiere sau
sisteme de calcul posibil;
- etapa de atac – în care virusul este declanşat de un anumit eveniment, care în
marea majoritate a cazurilor este o dată oarecare din calendar.
Etapa de atac poate începe chiar în momentul infectării sistemului de calcul şi poate
însemna încetinirea proceselor care se desfăşoară în calculator, schimbarea numelor u-
nor fişiere şi chiar ştergerea anumitor fişiere. Acest lucru poate paraliza complet siste-
mul de calcul.
Modalităţile de infectare sunt în general două, astfel:
- prin folosirea dischetelor sau CD-urilor care conţin fişiere infectate;
- prin Internet şi e-mail.
Există mai multe tipuri de viruşi, aşa cum se poate observa din Tabelul 2.2.
Tabelul 2.2 Tipuri de viruşi informatici

Tipul de virus Descriere
Virus de sector de - pot infecta hard discurile sau discurile flexibile (e.g. floppy
boot discurile);
- infectează o mică arie de pe hard disc unde se află informaţii despre
disc sau structura acestuia;
- de fiecare dată când se porneşte calculatorul, virusul este încărcat în
memoria acestuia şi îşi poate continua infecţia;
- simptomatologia constă din faptul că respectivul calculator prezintă
erori în timpul procesului de boot sau refuză să mai încarce sistemul
de operare.
Virus care - infectează în principal fişierele executabile sau aplicaţiile;
infectează fişiere - când un program infectat este lansat în execuţie, virusul se încarcă în
sau programe memorie şi continuă apoi să îşi întindă infecţia către alte fişiere;
- în general, acest tip de virus rescrie o parte a programului pe care îl
infectează cu propriul program şi de aceea este uşor de detectat
deoarece programul original rareori se mai comportă aşa cum ar
trebui;
- există versiuni sofisticate care nu strică structura de execuţie a
programului original fiind astfel mult mai greu de detectat.
Viruşi de macro- - infectează programele care lucrează cu macro-uri (documentele
uri Word, Excel, Access etc.);
(macro reprezintă - sunt foarte uşor de răspândit deoarece infectează fişiere şi nu progra-
o secvenţă me şi de obicei oamenii schimbă între ei documente şi nu programe;
predefinită de - sunt independente de platforma pe care se lucrează (Microsoft
acţiuni) Windows, Macintosh sau alte sisteme de operare).
Viruşi multipartite - aceştia au caracteristicile şi a viruşilor care infectează programe şi a
celor de boot;
- încep de obicei prin a infecta un program şi apoi trec la infectarea
sectorului de boot sau invers.
Mutanţi Viruşii mutanţi nu sunt viruşi propriu-zis, dar au o acţiune de distrugere
Viermi (worms) cu efecte similare.
Caii troieni (trojan - un vierme este un program care se auto-multiplică şi care nu infec-
horses) tează neapărat un program; principala funcţie a acestora este pro-
liferarea în sistemele de calcul sau în reţele până la consumarea
resurselor sistemelor de calcul producând paralizarea acestora;
- un cal troian este similar cu corespondentul său din mitologie, care
sub pretextul că este folositor, misterios sau distractiv, aşteaptă
pentru a-şi arăta scopul distructiv;
- pot distruge fişiere, dar de regulă lasă deschisă o uşă pentru ca
anumite persoane să poată avea acces şi să controleze calculatorul
infectat.
Pentru protecţia împotriva viruşilor există pachete de programe specializate care se

numesc programe antivirus. În prezent există o largă varietate de programe antivirus,
majoritatea având următoarele caracteristici comune:
- prezintă posibilitatea căutării de viruşi (scan) în orice moment;
- au posibilitatea instalării unui modul special în memoria calculatorului care
realizează o protecţie în timp real împotriva viruşilor (monitorizează compor-
tamentul sistemului faţă de viruşii cunoscuţi şi faţă de anumite schimbări care pot
fi generate de viruşi – modificarea dimensiunii unor fişiere etc.);
- asigură actualizarea periodică a listei de viruşi pe care o cunoaşte (cel mai simplu
prin intermediul Internetului).
2.8.4.1 Sfaturi utile în prevenţia viruşilor
- Instalaţi un pachet antivirus şi configuraţi-l pentru a beneficia de protecţie ma-
ximă (de exemplu asiguraţi-vă că toate fişierele sunt scanate).
- Întotdeauna scanaţi dispozitivele de stocare flexibile ca floppy discurile (dis-
chetele), CD-Rom, Zip.
- Asiguraţi-vă că angajaţii dumneavoastră sunt conştienţi de acest pericol al infec-
tării cu viruşi informatici.
- Fiţi conştienţi de faptul că fişierele ataşate la mesajele de poştă electronică pot fi
infectate; de asemenea acţionaţi cu prudenţă în cazul în care trebuie să descărcaţi
fişiere de pe Internet.
- Nu instalaţi aplicaţii care nu sunt necesare în sistemele dumneavoastră de calcul;
acestea pot acţiona ca o portiţă pentru infecţia cu viruşi şi de aceea păstraţi doar
aplicaţiile software care sunt esenţiale activităţii IMM-ului respectiv.
- Realizaţi periodic o copie de siguranţă a datelor (back-up) care poate însemna o
economie importantă de timp în cazul în care reţeaua dumneavoastră de
calculatoare este infectată.
Capitolul 3. Internetul
3.1 Noţiuni generale

În capitolul anterior am vorbit despre reţelele de calculatoare şi felul în care acestea
pot fi folosite în folosul afacerii dumneavoastră. Vom vorbi acum despre Internet,
singura reţea de calculatoare WAN care cuprinde tot globul.
Internetul, supranumit şi „reţeaua reţelelor“, poate fi definit ca totalitatea calculatoa-
relor şi a reţelelor de calculatoare ce comunică între ele printr-un anumit protocol. În anii
’60, Departamentul de Apărare a Statelor Unite ale Americii a realizat un proiect de
cercetare pentru crearea unei reţele de comunicaţii în cazul unui atac nuclear. Această
reţea conţinea noduri capabile să transmită şi să primească mesaje. Fiecare nod avea o
adresă proprie unică, astfel încât mesajele puteau fi transmise către un anumit nod. În acest
mod, datele erau transmise de la un expeditor numit gazdă, la un receptor numit client.
Fiecare calculator putea acţiona atât ca un client cât şi ca un server, pentru a trece infor-
maţia de la un calculator la altul. În cazul în care unul sau mai multe calculatoare pier-
deau legătura cu reţeaua (dintr-un motiv sau altul) se executa o redirecţionare automată a
informaţiei pentru a ajunge în condiţii bune la nodul destinaţie. Iniţial, această reţea a fost
denumită ARPAnet (după Defence Advanced Research Project Agency - DARPA).
Departamentul American al Apărării a decis să extindă această reţea şi astfel, în anul
1969 un predecesor al ruter-ului (calculator cu funcţie de stabilire legături între două
noduri ale reţelei şi gestionare a traficului în reţea) de azi a fost instalat la University of
California în Los Angeles (UCLA). ARPAnet a început astfel să se extindă. Acesta
includea câteva servicii care sunt şi azi foarte importante: poşta electronică (e-mail),
transferul de fişiere (FTP) şi accesarea unui calculator de la distanţă (telnet). În timp ce
ARPAnet-ul se dezvolta, alte companii (ca de exemplu Xerox) au început să dezvolte
tehnologia reţelelor locale (Local Area Network – LAN). Dintre acestea, reţeaua cu cel mai
mare succes a fost Ethernet, care permitea conectarea mai multor calculatoare împreună,
cu o rată de transfer de date de 3 Mbps şi mai târziu 10 Mbps. Fiecare producător a
început să îşi impună propriile protocoale de comunicaţie. Astfel, Apple foloseşte
protocolul AppleTalk, Novell are protocolul IPX/SPX, iar IBM creează protocolul SNA şi
Microsoft protocolul NetBIOS.
Datorită acestui lucru, cercetătorii de la ARPAnet au început să insiste asupra
posibilităţii de comunicare a calculatoarelor folosind un singur protocol. În acest mod ei
au dezvoltat un protocol pentru a putea conecta diferite tipuri de echipament şi astfel s-
a realizat o conectare a LAN-urilor la ARPAnet. S-a creat astfel protocolul TCP
(Transmission Control Protocol) şi IP (Internet Protocol). Reţeaua putea fi acum numită
Internet (de la interconectarea diferitelor reţele între ele). În 1983, creşterea Internetului a
fost accentuată de apariţia versiunii 4.2 BSD a sistemului de operare UNIX care conţinea
şi protocolul TCP/IP. Protocolul TCP/IP a început să fie oferit de producătorii tradiţio-
nali o dată cu protocoalele proprii.
3.2 Funcţionarea şi structura reţelei Internet

Pentru a avea acces la Internet un utilizator are nevoie de o legătură sau conexiune la
Internet.
Legătura la Internet poate fi de două feluri: legătură permanentă, caz în care calcula-
torul este legat la Internet în permanenţă sau legătură temporară, caz în care calculatorul
este legat la Internet doar temporar. Un exemplu de legătură temporară ar fi cea de
tipul dial-up, prin care utilizatorul foloseşte o linie telefonică şi un modem care îi dau
acces la Internet (realizează o conexiune). Detaliile conexiunii la Internet sunt atribuite
de un Distribuitor de Servicii Internet (Internet Service Provider - ISP) cu care utilizatorul
are un contract în acest scop. În reţeaua Internet fiecare calculator este legat la toate
celelalte (direct sau indirect) folosind protocolul TCP/IP. Calculatorul folosit are nevoie
de o adresă. Informaţiile care sunt transmise prin Internet au asociate nişte etichete
speciale de adrese electronice. Adresa IP (Internet Protocol) al fiecărui calculator este un
număr lung, împărţit în patru grupe de maximum trei cifre (maxim 255). Această adresă
identifică în mod unic un calculator în reţeaua Internet (similar cu numerele de telefon).
Un exemplu de adresă este: 141.85.81.1 sau 139.234.45.67.
Adresele sunt atribuite de către furnizorii de servicii Internet şi pot fi alocate perma-
nent sau temporar la fiecare sesiune de lucru. Există astfel două modalităţi de alocare a
unei adrese IP:
- alocare statică, care presupune că unui calculator i se alocă o adresă IP
permanentă. Acest tip de alocare se foloseşte în general pentru reţele mici şi
pentru calculatoare care au o legătură permanentă la Internet;
- alocare dinamică, care presupune că la fiecare sesiune de lucru, unui calculator i se
alocă o adresă IP. Această modalitate de alocare a adreselor este utilă în cazul
reţelelor cu un număr mare de utilizatori. Alocarea dinamică de adrese IP se face
de către software în mod transparent faţă de utilizator.
În acest context, mai trebuie menţionat termenul online care este folosit pentru
specificarea faptului că un calculator are o legătură activă (conexiune activă) la Internet.
De fapt, acest termen este folosit în literatura de specialitate cu un înţeles mult mai
general, ca de pildă faptul că un utilizator care consultă Internetul la un moment dat
este un utilizator online.
3.3 Avantajele folosirii reţelei Internet în afaceri

Internetul manipulează informaţia cu rapiditate şi costuri scăzute folosind reţelele de
telefonie fixă într-un mod eficient.
Există numeroase avantaje pentru folosirea Internetului în afaceri. Dintre acestea,
menţionăm:
- Audienţă globală – informaţiile publicate pe Internet (folosind serviciul World
Wide Web, vezi paragraful 4.3) sunt aproape instantaneu disponibile unei audi-
enţe globale de utilizatori. Aceasta face din serviciul World Wide Web un foarte
bun mediu pentru publicare informaţii care cuprinde peste 200 de ţări.
- Mijloc de comunicare – unul din serviciile oferite de Internet este serviciul de poştă
electronică sau e-mail care permite trimiterea de mesaje între oricare utilizatori
care au acces la Internet. Din punctul de vedere al afacerii dumneavoastră, aceas-

tă formă de comunicare este ieftină şi rapidă în comparaţie cu metodele tradi-
ţionale de transmitere a informaţiei (telefon sau fax).
- Mijloc de transmitere informaţii – Internetul permite utilizatorilor schimbul de
informaţii. Astfel, cu costuri scăzute şi cu foarte mare rapiditate se pot trimite
fişiere de date, rapoarte, documente, informaţii multimedia etc.
- Operează non-stop 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână – Internetul nu funcţionează
ca un partener de afaceri cu program fix 9-17, ci este „deschis” non-stop. De fapt,
din punct de vedere al clienţilor cât şi a furnizorilor acestora, o afacere pe Internet
poate fi realizată în orice moment.
- Internetul este economic – este mult mai economic să publici informaţie pe Internet
în comparaţie cu metodele clasice. Există în prezent numeroase organizaţii care
distribuie informaţii la milioane de utilizatori folosind Internetul la o fracţiune
din costurile de publicare în mod tradiţional a informaţiilor.
- Mijloc sigur, rapid şi eficient de căutare a informaţiilor – majoritatea companiilor pot
găsi informaţiile de care au nevoie pe Internet, proces simplu şi care în marea
majoritate a cazurilor este mult mai rapid şi mai ieftin decât celelalte mijloace
tradiţionale de căutare a informaţiilor. Aceasta se realizează prin aplicaţii speciali-
zate care se numesc motoare de căutare (search engines).
- Reclamă la produse – Serviciul World Wide Web (WWW) oferit de Internet poate fi
folosit pentru a face reclamă produselor sau serviciilor oferite de firma dumnea-
voastră. Înainte de cumpărarea unui produs, clienţii pot să aibă acces la diferite
specificaţii şi să afle informaţii adiţionale despre un produs. Puteţi folosi capabili-
tatea multimedia a WWW pentru a pune la dispoziţia clienţilor nu numai fişe
tehnice sau specificaţii ci şi fişiere audio, video şi imagini ale produselor respecti-
ve în acţiune. Marele avantaj al WWW este acela că permite clienţilor să exploreze
produsele cât de detaliat vor. Cu alte cuvinte, clienţii care doresc doar informaţii
generale le pot găsi în reclamă, iar cei care doresc informaţii detaliate le pot găsi
în fişele tehnice disponibile. WWW permite unei afaceri să pună la dispoziţia
clienţilor săi informaţii despre un produs/serviciu în timp real. O dată plasată
informaţia pe Web, aceasta este disponibilă imediat pentru toţi clienţii.
- Distribuire cataloage de produse – Internetul este un mediu eficient de distribuţie a
cataloagelor de produse ale unei firme. Faţă de metodele tradiţionale de realizare
şi distribuţie a unui catalog de produse, serviciul WWW îl poate face disponibil la
milioane de utilizatori imediat şi în plus se pot realiza modificări în acesta în orice
moment pentru a reflecta diverse schimbări sau condiţii de piaţă.
- Sondaje de opinie online – metodele tradiţionale de realizare a sondajelor de opinie
sunt mari consumatoare de timp şi de resurse în comparaţie cu cele realizate pe
Internet. De exemplu, pentru a putea vedea necesităţile clienţilor din punct de
vedere al unui produs este suficient ca un chestionar să fie trimis prin poştă
electronică tuturor clienţilor firmei respective. Se pot realiza aplicaţii automate
care să efectueze aceste sondaje.
- Anunţuri online – Folosind WWW, compania dumneavoastră poate face anunţuri
către milioane de utilizatori imediat spre deosebire de metodele tradiţionale.
- Suport tehnic online – Puteţi folosi Web-ul pentru a pune la dispoziţia clienţilor
dumneavoastră suport tehnic. Spre deosebire de metodele tradiţionale, Web-ul vă
oferă posibilitatea actualizării imediate a informaţiilor tehnice în lumina noilor

dezvoltări sau rezultate şi fără a mai distribui informaţii către toţi clienţii afectaţi.
De exemplu, dacă comercializaţi un produs şi aţi descoperit o problemă minoră la
acesta, puteţi foarte bine să anunţaţi acest lucru pe Internet în loc să trimiteţi
scrisori tuturor clienţilor afectaţi.
- Forumuri de discuţii online – se pot realiza discuţii despre anumite produ-
se/servicii obţinându-se astfel informaţii vitale despre dezvoltarea sau îmbunătă-
ţirea unor produse.
- Obţinerea imediată a părerii clienţilor – natura interactivă a Internetului este ideală
pentru obţinerea părerii clienţilor dumneavoastră despre serviciile sau produsele
pe care le comercializaţi. În plus există posibilitatea de a se răspunde în timp real
la eventuale nemulţumiri.
- Distribuţia imediată a informaţiei – informaţia publicată pe Internet este disponibilă
imediat milioanelor de utilizatori.
- Integrarea uşoară cu sistemele interne de gestiune a informaţiilor – sistemele
informatice proiectate pentru Internet pot fi integrate facil cu aplicaţii de birou, ca
de exemplu Microsoft Office.
- Multimedia – Abilitatea de a incorpora informaţii multimedia (imagini, video, au-
dio) în paginile Web este un avantaj major al publicării informaţiilor pe Internet.
3.4 Cum se obţine accesul la Internet? (Going online)

Există numeroase modalităţi de conectare a firmei dumneavoastră la Internet. După
cum am menţionat mai înainte, există legături permanente la Internet şi legături tempo-
rare la Internet. Acestea vă dau posibilitatea ca sistemele dumneavoastră de calcul să fie
„online“ 24 de ore din 24 sau doar o anumită perioadă scurtă de timp. Majoritatea
oamenilor sunt deja familiarizaţi cu modul „dial-up” al unui modem pentru a obţine
accesul la Internet, dar aceasta nu este singura posibilitate a a avea acces la Internet.
Există o serie întreagă de alternative de mare viteza (broadband), pentru fiecare buzunar
şi pentru fiecare necesitate. Aceste alternative includ noile tehnologii modem, Integrated
Services Digital Network (ISDN), conexiuni prin satelit, linii digitale dedicate etc.
3.4.1 Modem
Toată lumea a auzit de modem. Datorită limitărilor tehnologice ale firelor de telefon,
viteza maximă de transmitere a datelor este 56K pe secundă. Trebuie făcută o observaţie
cu privire la această rată de transfer. Multă lume se întreabă de ce un modem de 56K nu
are o rată de transfer pe Internet de 56K pe secundă? Răspunsul stă în campaniile de
marketing pentru acest produs. Când cineva aude de o rată de transfer de 56K înţelege
că se pot transmite 56 Kiloocteţi sau 56 Kilobytes. Acest lucru este însă valabil pentru
fişiere, a căror dimensiune este măsurată în kiloocteţi sau kilobytes sau megabytes.
Vitezele de conectare şi hardware-ul pentru reţea sunt măsurate în kilobiţi sau megabiţi
pe secundă (1 byte = 1 octet = 8 biţi). Un simplu calcul şi rezultă că viteza este de fapt de
56 kilobiţi = 7 kilobytes. Tehnologia de transmisie a unui modem este în prezent
limitată la 53 kilobiţi pe secundă. Adăugând şi posibilele întârzieri datorate protocoa-
lelor folosite, se poate ajunge la o viteză maximă de 5 sau 6 Kilobytes pe secundă.
Modemele sunt cea mai simplă modalitate de conectare la Internet deoarece marea
majoritate a calculatoarelor sunt echipate cu un astfel de dispozitiv şi în cazul în care
lipseşte este foarte simplu de instalat. Această metodă de conectare se numeşte
dial-up. Există multe avantaje în cazul folosirii modemelor, în principal din punct de
vedere al costurilor şi al simplităţii.
Trebuie făcută următoarea observaţie: nu toate modemele de 56K sunt la fel. Unele
dintre acestea nu au un procesor propriu care să realizeze operaţiile necesare de trans-
misie/recepţie. Aceste tipuri de modeme folosesc procesorul sistemului pentru ope-
raţiile proprii având avantajul că sunt mai ieftine. Un termen intrat în uz pentru aceste
modeme este Winmodem. În principiu, dacă plătiţi mai puţin de 50-60 USD pe un
modem, atunci aveţi toate şansele ca sistemul dumneavoastră să aibă un Winmodem.
3.4.1.1 Modalitatea de conectare la Internet folosind un modem
În primul rând trebuie să va alegeţi un furnizor de servicii de Internet (ISP -Internet
Service Provider) care oferă astfel de servicii de dial-up. Pentru un astfel de serviciu, un
utilizator va plăti un abonament de minim 5 USD/lună, la care se vor adăuga costurile
unor apeluri telefonice locale sau cu tarif special. ISP-ul vă va pune la dispoziţie un
nume de cont şi o parolă, precum şi număr de telefon de acces.
Pentru majoritatea firmelor mici o astfel de modalitate de conectare este suficientă şi
avantajoasă datorită costurilor scăzute în comparaţie cu alte metode. Dacă firma dum-
neavoastră se bazează continuu pe folosirea Internetului (de exemplu partajarea unei
baze de date cu puncte de lucru sau filiale situate în alte locaţii geografice, comunicaţii
în timp real cu personalul sau clienţii, transfer de date) atunci trebuie aleasă o moda-
litate mai scumpă de conectare, dar cu viteza de transfer mai mare.
Pentru mărirea ratei de transfer se pot folosi două modeme printr-o tehnologie
numită analog multilink bonding (multi-legătură analogică). Astfel, pot fi folosite două
modeme de 56K pentru a se obţine o rată de transfer dublă de 112 Kb/s. Dezavantajul
unei astfel de abordări este faptul că sunt necesare două plăci modem şi implicit două
sloturi de extensie din PC vor fi folosite de acestea. În plus, trebuie folosite două linii
telefonice şi furnizorul de servicii de Internet cu care aveţi contract trebuie să dispună
de tehnologia necesară.
http://www.microsoft.com/insider/guide/contypes.asp
3.4.2 Conectare folosind serviciul ISDN

Integrated Services Digital Network sau ISDN este în general privit ca următorul pas de
la folosirea modemelor spre o conexiune la Internet mai rapidă (presupune tot realiza-
rea unui apel telefonic către furnizorul de servicii Internet). Ca şi în cazul modemelor
ISDN funcţionează tot prin liniile telefonice existente şi se bazează pe următorul princi-
piu: firele de cupru sunt „împărţite” în trei bucăţi – un canal D şi două canale B. Fiecare
canal B este capabil să transmită 56 Kb/s în timp ce canalul D poate transmite 16 Kb/s.
Dacă se folosesc cele două canale B împreună, atunci se poate ajunge la rate de transfer
de până la 128 Kb/s în ambele direcţii (şi pentru încărcare şi pentru descărcare date,
vezi paragraful 4.2). Canalul D nu poate fi folosit pentru transmitere de date, dar de re-
gulă este folosit pentru partea administrativă a apelului – conectarea, deconectarea etc.
Pentru folosirea serviciului ISDN trebuie avute în vedere următoarele:
- contactarea furnizorului de servicii Internet pentru a verifica dacă este posibilă

instalarea unei linii ISDN la sediul firmei dumneavoastră;
- trebuie găsite care ISDN modem-uri sunt compatibile cu linia ISDN pe care
v-o poate pune la dispoziţie ISP-ul contactat;
- ISDN este foarte dificil de instalat şi este de preferat să achiziţionaţi un pachet
complet de servicii de la ISP-ul ales (hardware, software şi instalare linie).
Costurile aproximative sunt următoarele:
- instalare linie 100-300 USD;
- modemul ISDN 200-500 USD;
- taxa de conectare şi abonamentul lunar.
Serviciul ISDN aduce doar o uşoară îmbunătăţire a serviciilor de tip dial-up folosind
un modem clasic şi de multe ori nu justifică costurile mari pe care le presupune. În
prezent, acest serviciu tinde să fie din ce în ce mai puţin popular.
http://www.alumni.caltech.edu/~dank/isdn/
http://isdn.start4all.com
3.4.3 Internetul prin satelit

Conectarea la Internet folosind un satelit geostaţionar este de asemenea o modalitate
mai puţin populară. Pentru aceasta aveţi nevoie de o antenă de recepţie satelit (circa 300
USD) care se conectează prin intermediul unui cablu coaxial cu o placă de reţea din
calculatorul dumneavoastră. Rata de transfer poate ajunge până la 400 Kb/s, adică de trei
ori mai rapid decât în cazul ISDN. Această rată de transfer este însă într-un singur sens,
adică doar pentru download (descărcare date de pe Internet). Prin această metodă de
conectare se poate doar recepţiona semnal, dar nu se poate transmite. Astfel, pentru
transmiterea de informaţii (upload sau încărcare de date pe Internet) trebuie să folosiţi una
din celelalte metode de conectare. Costurile pentru astfel de conectare sunt mari, dar nu
la fel de mari ca şi în cazul ISDN, şi există de asemenea probleme cu instalarea (antena
satelit trebuie să fie în câmp deschis şi fără să fie obstrucţionată de nici un obstacol).
http://www.high-speed-internet-access-guide.com
http://www.searchnetworking.techtarget.com/sDefinition/0,,sid7_gci528672,00.html
3.4.4 Folosirea reţelei de televiziune prin cablu pentru conectarea la

Internet
Majoritatea furnizorilor de servicii de televiziune prin cablu oferă şi posibilitatea
accesului la Internet prin intermediul reţelei proprii. Pentru aceasta aveţi nevoie de un
modem de cablu (cable modem) care se conectează direct la cablul de televiziune şi apoi
la o placă de reţea Ethernet din PC. În funcţie de un număr mare de factori (locul în care
este situată firma, ce furnizor este şi ce fel de modem de cablu achiziţionaţi) puteţi ob-
ţine rate de transfer între 500 Kb/s până la 30 Mb/s pentru descărcare. Rata de transfer
pentru încărcare nu este de regulă aceeaşi cu aceea pentru descărcare, dar comparabilă.
Se pot obţine deci rate de transfer mari şi în plus nu este necesar procesul de dial-up.
Calculatorul dumneavoastră este tot timpul conectat la Internet (always on). Există însă
şi un dezavantaj major al unei astfel de conectări: se partajează reţeaua şi cu alţi
utilizatori din vecinătate şi acest lucru poate duce la diminuarea accentuată a ratelor de
transfer pe măsură ce numărul de utilizatori de modeme de cablu creşte. Practic, nu o să
obţineţi niciodată viteza teoretică pe care v-o precizează furnizorul de servicii. Puteţi,
de exemplu, să primiţi 20 Mb/s la intrarea în placa de reţea Ethernet, dar dacă placa
este 10BaseT, atunci nu poate procesa mai mult de 10 Mb/s. Un calculator cu perfor-
manţe scăzute poate de asemenea influenţa rata reală de transfer.
Există însă şi un avantaj major: preţul raportat la rata de transfer. Abonamentul lunar
nu depăşeşte 50 USD şi nu trebuie plătite alte taxe adiţionale de conectare etc.
3.4.5 Conectare ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line)

Această metodă de conectare devine din ce în ce mai populară printre IMM-uri cu
avantajul că este o conexiune de tip always on. Costurile implică o taxă de conectare şi
abonament lunar, fără alte costuri adiţionale. Vitezele de transfer variază între 90 Kb/s
până la 1 Mb/s pentru încărcare şi 2-3 Mb/s pentru descărcare. O singură linie poate
realiza atât transferul de date cât şi transmisii voce, astfel că nu mai sunt necesare linii
telefonice suplimentare. Un echipament hardware care se numeşte splitter realizează
separarea semnalelor de voce de cele de date, existând unul în sediul companiei şi altul
în cadrul oficiului telefonic sau centralei telefonice. Dezavantajul acestei abordări este
însă faptul că sediul companiei trebuie să fie situat la maximum 3,5 km faţă de oficiul
telefonic care furnizează serviciile.
http://www.broadbandbuyer.co.uk
http://www.adsl-business.co.uk/
http://www.adsl-guide.org.uk
3.4.6 Folosirea unei linii închiriate pentru accesul la Internet

Aceasta este o linie dedicată care este închiriată 24 de ore din 24 şi care permite
conectarea la Internet sau la o altă reţea de calculatoare. Aceste linii dedicate sunt în
general cea mai scumpă metodă de conectare la Internet, dar opţiunea ideală pentru
afacerile care necesită un suport pentru reţele mari, pentru transfer de fişiere de dimen-
siuni mari sau aplicaţii multimedia. Rata de transfer a unui astfel de linii închiriate
poate ajunge până la 2 Mb/s. Costurile de instalare şi închiriere sunt foarte mari. Este
recomandată folosirea unei astfel de metode de conectare la Internet în cazul în care
compania dumneavoastră foloseşte Internetul cel puţin 4 ore pe zi şi lucrează cu trans-
feruri mari de date.
ecrmguide.webopadia.com/TERM/L/leased_line.htm
3.4.7 Recomandări finale cu privire la metodele de conectare la Internet

Care este cea mai bună metodă de conectare la Internet pentru afacerea dumnea-
voastră? Ei bine, răspunsul este un pic evaziv: DEPINDE!
Înainte de a alege o metodă de conectare, trebuie să aveţi în vedere următoarele:
- La ce foloseşte accesul Internet în compania dumneavoastră: transfer date, fişiere,
aplicaţii multimedia, căutare informaţii, comunicaţii etc.?
- Cât timp preconizaţi că firma dumneavoastră va fi conectată la Internet (în fiecare
zi)?
- Fiţi conştienţi de toate costurile de instalare a echipamentelor şi a abonamentelor

lunare înainte de alegerea unui serviciu sau altul;
- Verificaţi care va fi rata de transfer pe care se presupune că o veţi avea cu un anu-
mit serviciu şi faceţi analiza cost/rată de transfer;
- Încercaţi să găsiţi vecini sau alte companii care folosesc un astfel de serviciu
pentru a afla care este experienţa lor cu respectivul serviciu şi ISP.
Iată câteva recomandări pentru alegerea unui serviciu sau altul:
- Pentru o afacere de mică amploare, care nu presupune o folosire a Internetului de
mai mult de patru ore/săptămână şi aceasta în general pentru căutare de infor-
maţie, marketing sau poştă electronică, atunci cel mai eficient este folosirea unui
serviciu dial-up clasic.
- Dacă timpul de folosire a Internetului nu depăşeşte 2 ore/zi, dar aveţi nevoie să
transferaţi o cantitate mare de date, atunci un serviciu ISDN este alegerea po-
trivită.
- În cazul în care se foloseşte Internetul în mod frecvent şi cu transfer de date nu
foarte mare, atunci se poate opta pentru un modem de cablu şi un serviciu de
conectare la Internet prin intermediul reţelei de televiziune prin cablu.
- Pentru transferul unor cantităţi mari de date în mod frecvent o metodă de conec-
tare potrivită este ASDL.
- Pentru transferul unor cantităţi foarte mari de date în mod frecvent şi pentru
interconectarea cu alte reţele ale companiei (din filiale sau puncte de lucru situate
în alte locaţii geografice) cea mai bună soluţie este folosirea unei linii închiriate.
Tabelul 3.1 Metode de conectare la Internet

(sursa: http://www.microsoft.com/insider/guide/contypes.asp)
Metoda Abonament Echipamente Instalare Tip acces
Modem 20 USD/lună Cablu telefonic 10 USD Număr nelimitat de
5 USD ore
Modem
10 USD-100 USD
Internet prin 40-50 USD/lună Modem şi cablu 50 USD Număr nelimitat de
cablu TV 100-300 USD ore
ADSL 50 USD/lună Modem şi cablu 25-50 USD Număr nelimitat de
50-300 USD ore
Internet prin Minim 300-500 USD 200 USD În funcţie de
satelit 70 USD/lună numărul de ore
ISDN 30 USD/lună 150-500 USD 100-300 USD
Trebuie însă verificat mai întâi dacă aceste metode de conectare sunt disponibile în
aria geografică în care se află sediul companiei dumneavoastră. Există multe cazuri în
care firme care au nevoie de viteze mari de transfer de date în Internet nu pot folosi
decât o conectare de tip dial-up folosind un modem. Aceste dezavantaje tehnologice
însă se diminuează o dată cu timpul şi cu dezvoltarea în acest domeniu. Dacă mai mulţi
furnizori de servicii de Internet oferă aceleaşi servicii, atunci trebuie să optaţi pentru
unul dintre acestea.
3.4.8 Sfaturi utile pentru alegerea unui furnizor de servicii Internet

(ISP)
În funcţie de ISP-ul ales, costurile pot varia substanţial şi la fel calitatea serviciilor
oferite. De aceea este bine să ţineţi cont de următoarele:
- Faceţi o analiză comparativă între serviciile, calitatea şi costurile oferite de un ISP
faţă de altul.
- Încercaţi să aflaţi de la alte firme sau clienţi ai ISP-ului dacă sunt mulţumiţi de
serviciile acestora.
- Verificaţi dacă ISP-ul respectiv garantează serviciile oferite şi dacă oferă
bonificaţii sau compensaţii în caz contrar.
- Un factor important este capacitatea unui ISP, reprezentată prin numărul de
abonaţi. Acest număr influenţează direct performanţa unei conexiuni în special în
timpul orelor de vârf adică exact a orelor în care este folosită în afaceri. Dacă un
ISP şi-a închiriat mai mult de 70% din capacitatea sa, atunci există o probabilitate
foarte mare ca să nu aveţi parte de vitezele de transfer pentru care plătiţi.
- Dacă optaţi pentru un serviciu de tip dial-up realizaţi un apel către numărul de
acces oferit de ISP pentru a verifica dacă auziţi sunetul unui modem şi nu un
semnal de ocupat.
- Verificaţi de ce servicii suplimentare beneficiaţi. De exemplu un ISP poate oferi
mai multe adrese de e-mail gratuite pe când un altul doar una sau cel mult două.
De asemenea, anumite ISP-uri pot oferi nume de domeniu gratuite (vezi paragra-
ful 4.3.3) şi spaţiu de stocare a unor pagini Web. Verificaţi dacă spaţiul de stocare
oferit este suficient pentru necesităţile dumneavoastră.
- Verificaţi dacă respectivul ISP este de tip Tier 1, Tier 2 sau Tier 3. Un ISP de tip
Tier 1 posedă şi îşi controlează propria porţiune primară de Internet în timp ce
ISP-urile de tip Tier 2 sau 3 închiriază servicii de la acesta. În acest caz, un ISP de
tip Tier 1 este mult mai fiabil dar şi mult mai scump.
- Există şi ISP-uri care îşi oferă serviciile în mod gratuit. Cuvântul gratuit trebuie
însă pus între ghilimele pentru că de cele mai multe ori aceste companii doresc in-
formaţii personale în schimbul serviciilor prestate şi fac reclamă către dumnea-
voastră în mod regulat.
- Verificaţi dacă liniile telefonice pentru serviciul clienţi ale ISP-ului corespunzător
sunt gratuite sau au tarife speciale. Este de preferat un ISP care pune la dispoziţia
clienţilor săi un număr gratuit pentru serviciul clienţi şi în special pentru utiliza-
torii mobili ai firmei. De asemenea, un număr cu tarif special poate costa firma
mult mai mult decât toate costurile de instalare şi de folosire a serviciile Internet
oferite de ISP.
- În prezent există ISP-uri care pot să vă creeze, întreţină şi actualizeze periodic
propria pagină Web şi vă pot oferi soluţii pentru e-commerce (vezi paragraful 5.6),
ca de exemplu shopping basket, facilităţi de folosire a cardurilor etc.
http://www.zdnet.com/anchordesk/story/story_3853.html
advisor.com/doc/07486
http://www.businessbureau-uk.co.uk/ecommerce/starting-out/isp/whichisp.htm
Capitolul 4. Serviciile oferite de reţeaua Internet
Principalele funcţii sau servicii oferite de reţeaua Internet sunt:

- transferul de fişiere cu ajutorul protocolului FTP (File Transfer Protocol);
- conectarea la distanţă (prin protocolul TELNET);
- serviciul Usenet care asigură schimbul de ştiri între persoane din întreaga lume;
- World Wide Web (reţea Web sau WWW) – aceasta oferă acces la fişiere, documente,
imagini şi sunete, folosind un limbaj de marcare special denumit HyperText
Markup Language sau HTML. Acest limbaj este folosit pentru crearea de
documente „hipertext” (ceva mai mult decât text în format electronic). Aceasta
este funcţia sau aplicaţia reţelei Internet care se dezvoltă cel mai mult;
- e-mail (poşta electronică).
4.1 E-mail - mod rapid şi eficient de comunicare

Poşta electronică este unul dintre cele mai populare servicii oferite de Internet. Acest
serviciu oferă utilizatorilor posibilitatea de a trimite mesaje în întreaga lume printr-o
metodă mult mai rapidă şi în ultimă instanţă mult mai ieftină decât poşta obişnuită.
Orice sistem de poştă electronică pune la dispoziţia utilizatorului cinci funcţii de
bază:
1. redactarea mesajelor – sistemul permite crearea de mesaje şi de răspunsuri la
mesaje;
2. transferul de mesaje – se referă la transferul mesajului de la sursă către destinaţie,
operaţie care trebuie să fie transparentă utilizatorului;
3. realizarea unui raport de trimitere – se referă la raportarea operaţiunii de trimitere
de mesaje (serviciu de confirmare a primirii);
4. afişarea mesajelor – se referă la afişarea mesajelor primite în aşa fel încât acestea să
poată fi citite de utilizatori;
5. opţiuni finale – se referă la ce poate face utilizatorul cu mesajul după ce l-a primit,
ca de exemplu ştergerea acestuia, trimiterea mai departe a mesajului, salvarea
acestuia.
În afara acestor funcţii de bază, majoritatea sistemelor de e-mail oferă funcţii
suplimentare, ca de exemplu trimiterea automată a poştei electronice către o altă locaţie
în cazul în care utilizatorii sunt plecaţi etc.
4.1.1 Înţelegerea alcătuirii şi structura unei adrese de poştă electronică

O adresă de e-mail are următorul format:
nume@domeniu
unde nume reprezintă numele unei „cutii poştale” dintr-un calculator, iar domeniu
reprezintă numele serverului de e-mail pe care se află acea cutie poştală. Un server de e-
mail este un calculator specializat, capabil să primească şi să trimită mesaje prin
Internet folosind un protocol standard SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). Ca şi în
cazul adreselor Web, din adresa de e-mail se pot deduce detalii despre proprietar, ca
locaţia geografică a acestuia sau organizaţia din care face parte. De exemplu,
adresahcs98ca@dmu.ac.uk specifică o adresă din Marea Britanie, pe când adresa
acata@cs.pub.ro specifică o adresă a unui utilizator din Departamentul de Calculatoare
din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Fiecare utilizator al poştei electronice are propria cutie poştală, pe care o poate
consulta oricând doreşte. Utilizatorul poate de asemenea consulta o cutie poştală aflată
la distanţă (o cutie poştală care nu este neapărat localizată pe calculatorul personal al
acestuia).
4.1.2 Avantajele folosirii sistemului de poştă electronică

Serviciul de poştă electronică este unul dintre primele servicii oferite de Internet şi
este la ora actuală unul dintre cele mai larg răspândite şi folosite. Câteva dintre
avantajele folosirii poştei electronice sunt prezentate în continuare:
- viteza de livrare a mesajului – în comparaţie cu sistemele clasice de poştă,
mesajele electronice ajung la destinaţie foarte rapid, în general într-un interval de
câteva minute (uneori doar câteva secunde); în cadrul unei companii mesajele
ajung practic instantaneu;
- costul scăzut al mesajelor în comparaţie cu poşta clasică face din sistemul de
poştă electronică o modalitate economică de trimitere a mesajelor;
- economie financiară şi de timp – prin poşta electronică se pot trimite fişiere
ataşate unui mesaj, ca de exemplu imagini, fişiere audio, video, documente etc.,
operaţiuni care ar fi mari consumatoare de resurse financiare şi de timp în cazul
folosirii poştei clasice;
- informaţii privitoare la campaniile de marketing ale firmei dumneavoastră pot fi
distribuite imediat prin intermediul sistemului de poştă electronică;
- sistemul de poştă electronică vă permite să fiţi la curent cu tot ce se întâmplă în
domeniul în care operează firma dumneavoastră (prin intermediul ziarelor prin e-
mail sau a grupurilor de discuţii – newsgroup);
- mesajele e-mail pot fi trimise la orice oră din zi şi din noapte; utilizatorul nu
trebuie să aştepte ca Internetul să fie „deschis” aşa cum se întâmplă de obicei cu
un oficiu poştal.
4.1.3 Folosirea sistemului de poştă electronică în afara biroului

Există sisteme de e-mail care permit utilizatorului să le folosească prin intermediul
unei pagini Web vizualizate în mod normal într-un browser. Acest tip de poştă electro-
nică poartă numele de Web-based Email System (sistem de poştă electronică bazat pe Web) şi
are avantajul că utilizatorul îl poate folosi oriunde în lume unde există o conexiune la
Internet. De altfel, există numeroase astfel de servicii de poştă electronică care sunt
oferite gratuit utilizatorilor (Yahoo!, Hotmail, AOL, Home.ro, etc.). Un angajat al firmei
dumneavoastră îşi poate astfel consulta mesajele în orice punct de pe glob, cu condiţia
să aibă acces la un calculator cu o conexiune la Internet. Dacă dispune de un laptop şi o
linie telefonică, atunci consultarea mesajelor de poştă electronică este un proces simplu.
4.1.4 Ce vă trebuie pentru a putea folosi sistemul de poştă electronică?

Pentru a putea folosi sistemul de poştă electronică aveţi nevoie de următoarele:
- un PC cu o legătură la Internet;
- un contract cu un ISP care oferă un număr nelimitat sau limitat de adrese de
e-mail;
- o aplicaţie software pentru folosirea sistemului de poştă electronică care vă
permite să citiţi, să trimiteţi şi să administraţi mesajele e-mail (ca de exemplu
Netscape Communicator sau Internet Outlook Express);
4.1.5 Reguli de conduită la folosirea sistemului de poştă electronică

(Netiquette)
Când se foloseşte sistemul de poştă electronică utilizatorul trebuie să aibă în vedere
anumite reguli de „bun simt”, ca şi în cazul sistemului de poştă obişnuit. Aceste reguli
se numesc Basic Electronic Mail Netiquette sau pe scurt Netiquette. Câteva reguli de
conduită la folosirea sistemului de poştă electronică sunt prezentate în Tabelul 4.1.
Regulile de bun simţ şi tactul sunt adesea pierdute în mesajele de e-mail din cauza
modului simplu şi rapid de folosire. De aceea o companie cu un dezvoltat simţ în
afaceri trebuie să îşi instruiască angajaţii să privească mesajele de poştă electronică în
acelaşi mod ca pe scrisorile clasice. Asiguraţi-vă că se foloseşte un ton adecvat şi se evită
remarci deplasate sau glume.
Tabelul 4.1 Reguli Netiquette

Regula Netiquette
În momentul trimiterii unui răspuns la un mesaj e-mail, să nu se includă în textul mesajului
întregul conţinut al mesajului original primit.
Textul unui mesaj să nu fie scris numai cu majuscule. Acest tip de mesaj este foarte dificil de
citit.
Să nu se folosească linii foarte lungi în textul mesajului (numărul de caractere dintr-o linie
trebuie să fie în jur de 65).
Să se păstreze confidenţialitatea mesajelor.
Să nu se trimită mesaje nesolicitate. Trimiterea mesajelor de tip lanţ (chain letters) este
interzisă în Internet.
Fiecare mesaj trebuie să aibă un titlu, care să conţină o descriere foarte succintă a
conţinutului acestuia.
Textul mesajului să fie concis şi la obiect.
Să nu se ataşeze la mesaje fişiere nesolicitate.
Înainte de trimiterea unui mesaj, acesta trebuie verificat din punct de vedere ortografic.
Să nu se răspundă la e-mail-urile nesolicitate. Aceasta poate duce la creşterea numărului de
e-mail-uri nesolicitate care vor fi primite.
Să se aibă grijă la dimensiunea mesajului. Dacă mesajul conţine fişiere ataşate de dimensiuni
mari, este posibil ca acesta să ocupe resurse importante (în special ocuparea căsuţei poştale a
destinatarului care de regulă este limitată la o anumită dimensiune).
4.1.6 Dezavantajele folosirii e-mail-ului

Principalul dezavantaj al sistemelor de poştă electronică este posibilitatea primirii
unor mesaje de e-mail nesolicitate (spam). Aceste mesaje sunt de obicei trimise de
companii comerciale şi fac parte din strategia de marketing a unor produse/servicii.
Există companii specializate care realizează baze de date cu adrese de e-mail valide pe
care le vând apoi altor companii. Deşi în majoritatea ţărilor există legi împotriva acestor
mesaje nesolicitate şi se iau măsuri severe pentru pedepsirea acestor companii care îşi
efectuează campaniile de marketing în acest fel mai este mult până când acest lucru va
dispărea cu desăvârşire. Cu cât un utilizator foloseşte mai frecvent Internetul, cu atât
creşte probabilitatea de a primi astfel de mesaje nesolicitate. Conform ultimelor regle-
mentări în domeniul protecţiei utilizatorilor, fiecare mesaj e-mail nesolicitat trebuie să
conţină şi o adresă de e-mail sau o adresă de website prin care utilizatorul să anunţe
expeditorul că nu (mai) doreşte să primească astfel de mesaje. Mai mult, chiar compa-
niile care oferă servicii gratuite de e-mail (ca Hotmail sau Yahoo!) au implementat
propriul lor mecanism de protecţie al utilizatorilor. Astfel, aceste sisteme de e-mail au
posibilitatea detectării mesajelor nesolicitate şi permit utilizatorului să aleagă între
ştergerea automată a acestora sau plasarea lor în recipiente speciale.
În cazul primirii mesajelor nesolicitate care au fişiere incluse (ataşate), există posibili-
tatea ca acestea să conţină virusuri informatice. Prin deschiderea acestor fişiere ataşate
calculatorul utilizatorului poate fi infectat şi date importante pot fi compromise sau
pierdute definitiv. Se poate ajunge chiar la paralizarea unor întregi reţele de calculatoa-
re din această cauză.
4.1.7 Câteva sfaturi simple pentru evitarea primirii mesajelor

nesolicitate
Conform unui studiu realizat de Microsoft, mesajele spam costă IMM-urile din
Marea Britanie 3 milioane de lire sterline anual din cauza întârzierilor şi productivităţii
scăzute. În prezent, mai mult de jumătate din traficul general de poştă electronică este
generat de mesajele spam. Din nefericire, IMM-urile sunt cele mai expuse la efectele
negative ale acestor mesaje spam – timpul pierdut pentru citirea sau ştergerea acestor
mesaje este un lux pe care majoritatea companiilor nu şi-l permit.
Problema cu mesajele spam constă în faptul că este foarte dificil să fie prevenite. Cei
care folosesc aceste metode s-au specializat în ocolirea barierelor legislative şi tehnolo-
gice existente. De exemplu, majoritatea sistemelor moderne de e-mail au facilitatea de
filtrare a mesajelor în aşa fel încât mesajele spam să fie înlăturate în mod automat.
Există o luptă continuă între cei care realizează aplicaţiile de filtrare a mesajelor spam şi
a celor care le trimit. Cu alte cuvinte, există o dezvoltare paralelă. Pe măsură ce filtrele
sunt în măsură să înlăture anumite mesaje spam, acestea devin mai „inteligente”, as-
cunzându-se de filtre. Se pot realiza de pildă aplicaţii de filtrare care să înlăture mesa-
jele spam cu o eficienţă de peste 95%, problema care se pune fiind însă procentajul de
mesaje e-mail originale filtrate de asemenea. Pentru un IMM este mai bine să aibă de-a
face cu 150 de mesaje spam pe zi, decât cu 10 dacă în acest caz se va pierde un singur
mesaj care conţine o posibilitate de afaceri.
Principalul sfat de care trebuie ţinut cont pentru prevenirea primirii mesajelor spam
este: nu divulgaţi detaliile personale oricui. Fiţi atenţi cui distribuiţi adresa dumneavoastră
de e-mail. Este indicat chiar să vă creaţi o adresă specială pentru interacţiunea cu

publicul dacă este necesar.
Înainte de a face afaceri online asiguraţi-vă că aţi citit regulile de protecţie a informa-
ţiilor. Multe site-uri consideră în mod implicit că au dreptul să comunice adresa dum-
neavoastră de e-mail şi altor organizaţii.
Ignoraţi cu desăvârşire mesajele spam. Nu răspundeţi niciodată la aceste mesaje. Nu veţi
face decât să încurajaţi această practică, care în cele mai multe locuri este ilegală.
Puteţi să ajutaţi organizaţiile în lupta cu mesajele spam prin denunţarea sursei
acestora. Majoritatea furnizorilor de servicii Internet (ISP) sau de poştă electronică au o
adresă la care puteţi trimite plângeri cu privire la mesajele spam.
4.1.8 Semnătura digitală

Pentru a confirma identitatea expeditorului unui mesaj de poştă electronică cât şi
pentru a induce o stare de siguranţă destinatarului care primeşte mesajul există posi-
bilitatea ataşării unui cod special mesajului. Acest cod se numeşte semnătură digitală şi
este corespondenta semnăturii de pe scrisorile din poşta obişnuită. Codul este generat
prin folosirea unor mecanisme de criptare sofisticate pentru a se asigura imposibilitatea
falsificării acestuia. Astfel, o astfel de semnătură garantează că expeditorul este cel care
pretinde că este.
4.1.9 Pericolul infectării cu un virus prin deschiderea unui mesaj e-

mail necunoscut sau a unui fişier ataşat unui mesaj de e-mail necunoscut
În cazul primirii mesajelor nesolicitate care au fişiere incluse (ataşate), există posibili-
tatea ca acestea să conţină virusuri informatice. Prin deschiderea acestor fişiere ataşate
calculatorul utilizatorului poate fi infectat şi date importante pot fi compromise sau
pierdute definitiv. Se poate ajunge chiar la paralizarea unor întregi reţele de calculatoa-
re din această cauză.
4.2 Serviciul Transfer de fişiere - FTP

Un alt serviciu important oferit de Internet este transferul de fişiere prin FTP – File
Transfer Protocol (protocolul de transfer fişiere). Acest serviciu este unul dintre cele mai
utilizate protocoale de Internet. FTP asigură transferul de fişiere între calculatoare, chiar
dacă acestea folosesc sisteme de operare diferite. Există două programe care alcătuiesc
sistemul FTP: serverul şi clientul (Fig. 4.1). Primul face parte din sistemul de operare
respectiv. Pentru programul FTP client există o varietate largă de programe, unele
dintre ele având o interfaţă cât se poate de prietenoasă (de exemplu CuteFTP).
Calculatorul pe care se rulează programul client de FTP se numeşte calculator local, iar
cel de la distanţă (serverul de FTP) se numeşte calculator telecomandat. Pentru a putea
folosi serviciul FTP, un utilizator are nevoie de următoarele informaţii:
- adresa sau numele serverului de FTP;
- un cont de utilizator şi o parolă pentru acel server de FTP;
- un program client de FTP pe calculatorul local pe care lucrează.
Comunicarea între server şi client se face în două sensuri. Când se transferă un

fişier de la client către server, operaţiunea se mai numeşte şi încărcare de fişiere (upload),
iar când se transferă un fişier de la server către client, operaţiunea se mai numeşte şi
descărcare de fişiere (download).
O sesiune de lucru FTP are mai multe etape:
1) se rulează programul client de FTP pe calculatorul local;
2) se specifică numele sau adresa serverului de FTP de pe care se vrea a
încărca sau descărca fişiere;
3) se specifică un cont de utilizator şi o parolă;
4) dacă primii trei paşi au fost executaţi cu succes, atunci utilizatorul poate
începe procesul de încărcare sau descărcare fişiere, astfel:
căutare fişiere pe server sau pe calculatorul local;
iniţiere transfer;
5) când transferul de fişiere s-a terminat, utilizatorul poate începe alt proces
de transferare sau poate închide sesiunea de lucru.
Majoritatea programelor client de FTP folosesc comenzi standard ale
protocolului FTP, dar care prin intermediul unei interfeţe grafice avansate sunt
transparente utilizatorului (acesta nu îşi dă seama de acestea).
Fig. 4.1 Serviciul FTP
4.3 Serviciul World Wide Web (WWW)

Serviciul World Wide Web, reţeaua Web sau, pe scurt, WWW, este serviciul cu cea
mai rapidă dezvoltare din Internet. Numele acestei reţele vine de la metafora pânzei de
păianjen care cuprinde întreaga lume (pânză de păianjen de întindere globală).
Acest serviciu a fost creat în 1989 la centrul CERN (Centre Europeen de Recherche
Nucleaire – Centrul European de Cercetări Nucleare) de la Universitatea din Berna,
Elveţia. Acest serviciu este bazat pe protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol)
propus în 1989 de Tim Berners-Lee. Un protocol reprezintă o înţelegere între părţile care
comunică, asupra modului de realizare a comunicării. HTTP este setul standard de
comenzi ce permite comunicarea pe Internet. În prima fază, protocolul HTTP a fost
propus pentru distribuirea informaţiilor în domeniul fizicii pe Internet, dar în scurt
timp va fi adoptat de numeroase alte organizaţii. Datorită acestui protocol, WWW poate
funcţiona pe diferite tipuri de calculatoare şi sisteme de operare.
Serviciul WWW este un serviciu ce permite accesul la hipertext pe Internet. Este
constituit din documente, imagini, sunete şi legături către alte documente sau servere.
Un document WWW sau document Web poate conţine şi legături către alte servicii
Internet, cum ar fi: Telnet, FTP, poşta electronică etc.
Din punct de vedere al serviciul WWW, pe Internet există două tipuri de calculatoare:
serverele Web şi clienţii. Serverele Web sunt calculatoare cu o legătură permanentă la
Internet şi care rulează un program specializat ce permite servirea cu fişiere a calculatoa-
relor numite clienţi Web. Un client Web este un calculator conectat la Internet, nu nea-
părat printr-o legătură permanentă care rulează un program specializat denumit browser
sau navigator. Acesta foloseşte protocolul HTTP pentru comunicarea cu serverele Web.
O pagină Web este în fapt un fişier stocat pe un server HTTP://WWW. Fiecare
server WWW are o adresă unică cu ajutorul căreia este regăsit uşor de utilizator. Pentru
a putea avea acces la această pagină, utilizatorul trebuie să folosească respectiva adresă
într-un mod similar folosirii numerelor de telefon.
Această adresă este în format numeric. Pentru a nu încărca memoria utilizatorilor cu
şiruri de numere, fiecare server WWW are de asemenea asociat şi un nume. În mod
uzual pentru referirea la acest nume se foloseşte tot termenul adresă. Această adresă
numită URL (Uniform Resource Locator) este alcătuită dintr-un identificator de conţinut şi
de localizare. Identificatorul de conţinut specifică tipul protocolului folosit pentru
prelucrarea respectivei pagini:
- http:// (HyperText Transfer Protocol);
- ftp:// (File Transfer Protocol);
- telnet:// (conectare la distanţă).
Identificatorul de localizare constă de obicei din adresa serverului Web împreună cu
numele unui fişier şi calea către acesta sau doar a numelui respectivului server. Un
exemplu de URL este:
- http://www.comunicare.ro - adresa Facultăţii de Comunicare si Relaţii Publice
„David Ogilvy”;
- http://www.snspa.ro - adresa Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administra-
tive;
- http://www.pub.ro - adresa Web a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti;
- http://www.adevarulonline.ro - adresa pe Internet a ziarului Adevărul.
Administrarea unui număr mare de nume în permanentă schimbare este o problemă
dificilă. Din acest punct de vedere, Internetul poate fi privit ca fiind împărţit în domenii
şi subdomenii. Există câteva sute de domenii de nivel superior. Fiecare domeniu este
împărţit în subdomenii, care la rândul lor sunt împărţite în subdomenii etc. Toată
această structură este una arborescentă (Fig. 4.2). Frunzele acestui arbore reprezintă
domenii care nu au subdomenii. De exemplu, un domeniu frunză poate conţine un
singur sistem de calcul sau poate reprezenta o firmă (care poate conţine mai multe
sisteme de calcul sau o reţea de calculatoare).
Există două tipuri de domenii:
1. domenii generice – sunt com (comercial), edu (education – instituţii educaţionale), gov
(government - guvernul federal al SUA), int (international – organizaţii internaţio-
nale), mil (military – forţele armate ale SUA) şi org (organisations – organizaţii non-
profit).
2. domenii de ţări – includ o intrare pentru fiecare ţară, aşa cum se defineşte în
standardul ISO 3166 (de exemplu ro pentru România, fr pentru Franţa, uk pentru
Marea Britanie, de pentru Germania etc.).
Fiecare domeniu este denumit de calea în arbore până la rădăcină. Componentele

sunt separate prin punct ca de exemplu cs.pub.ro. Fiecare domeniu controlează felul
cum sunt alocate domeniile de sub el. De exemplu, Marea Britanie are domeniile co.uk şi
ac.uk echivalente cu domeniile com şi edu. Pentru crearea unui nou domeniu se cere
permisiunea domeniului în care va fi inclus. În acest mod sunt evitate conflictele de
nume şi fiecare domeniu poate ţine evidenţa tuturor subdomeniilor sale. O dată ce un
nou domeniu a fost creat, el poate crea subdomenii fără a cere permisiunea de la cineva
din partea superioară a arborelui. Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională,
deci face parte din domeniul int. Domeniul acesteia este eu.int. Informaţii generale
despre Europa se găsesc pe domeniul europa.eu.int care este un fiu (descendent) al
domeniului părinte eu.int. Parlamentul European are de asemenea un domeniu fiu al
domeniului eu.int şi anume europarl.eu.int. Tot un fiu al domeniului părinte eu.int este şi
domeniul Consiliului Europei – ue.eu.int.
Fig. 4.2 Spaţiul de nume

Numele de domenii sunt atribuite de către organizaţii cu funcţii specializate. În USA,
acestea sunt atribuite de către compania InterNIC. În trecut, aceste nume se atribuiau
gratuit, dar în prezent se plăteşte în jur de 100 USD pentru doi ani de utilizare a nume-
lui respectiv.
Spaţiul de nume din Internet este împărţit în mai multe zone contigue şi care nu se
suprapun. Fiecare zonă va conţine o parte a arborelui precum şi numele serverelor care
păstrează informaţia autorizată despre acea zona. Plasarea limitelor unei zone este la
latitudinea administratorului acesteia (Fig. 4.3). Pentru a obţine numele unui domeniu
se realizează parcurgerea ascendentă a arborelui până la rădăcina acestuia.
Fig. 4.3 Domenii şi subdomenii

4.3.1 Ce este un browser Web şi la ce se foloseşte. Vizitarea unei pagini

Web
Un browser web este un program sau un pachet de programe care realizează mane-
vrarea informaţiilor de tip text sau grafică de pe Internet. În prezent, cele mai folosite
browsere de Internet sunt Internet Explorer şi Netscape Navigator. Browserul lucrează
cu pagini Web. Paginile Web sunt documente care conţin o combinaţie de texte, imagini
şi alte elemente multimedia. Cele mai importante elemente dintr-o pagina Web sunt
legăturile. Acestea conectează paginile Web între ele, permiţând navigarea de la o
pagină la alta. Vizitarea unei legături se face prin clic simplu pe aceasta (cursorul
mouse-ului ia forma unei mâini ca în Fig. 4.4).
Fig. 4.4 Legătură

Cele două browsere care domină piaţa în acest moment Netscape Navigator şi Micro-
soft Internet Explorer sunt descărcabile gratuit de pe Internet. Pentru vizitarea unei
pagini Web utilizatorul trebuie să tasteze adresa acesteia într-un câmp special al feres-
trei browserului (câmpul de adresă).
4.3.2 Ce este un cookie şi ce este memoria cache?

Un cookie este o informaţie de tip text, care poate fi stocată de către paginile web pe
calculatorul utilizatorului. De regulă, un cookie conţine informaţii despre preferinţele
utilizatorului cu privire la respectiva pagină de web, informaţii care pot fi folosite de
pagina Web la o vizitare ulterioară. De exemplu, utilizatorul vizitează o pagina de Web
care îi cere ca punct de plecare să aleagă limba în care aceasta să fie afişată. Preferinţa
utilizatorului este salvată într-un fişier text special sub forma unui cookie. Când utiliza-
torul vizitează ulterior aceeaşi pagina de Web, aceasta va consulta informaţiile salvate
în cookie şi va afişa automat pagina în limba aleasă de utilizator la prima vizitare. Un
browser poate fi setat să accepte sau să nu accepte cookie-uri. O altă aplicaţie, mai puţin
plăcută pentru majoritatea utilizatorilor este salvarea unor informaţii privitoare la
campaniile de marketing care se desfăşoară în unele din paginile Web. Astfel, se pot
salva informaţii despre ce reclame au fost afişate pentru a nu mai fi afişate încă o dată şi
chiar înregistrarea preferinţelor utilizatorului pentru anumite produse sau servicii (în
cazul comerţului electronic). De asemenea, se poate salva identitatea utilizatorului, data
când a fost accesată pagina Web respectivă etc.
Pentru a grăbi transferul (încărcarea) prin Internet a paginilor Web de la serverul de
WWW către utilizator (client), de fiecare dată când utilizatorul vizitează o pagină, infor-
maţiile din aceasta sunt salvate temporar într-o locaţie specială pe disc, care se numeşte
cache. Acest proces este transparent utilizatorului (utilizatorul nu este conştient că acest
lucru se întâmplă). Astfel se salvează atât textul, cât şi imaginile din respectiva pagină
de Web. La o vizitare ulterioară, încărcarea respectivei pagini poate fi accelerată prin
încărcarea anumitor informaţii care sunt deja salvate pe calculatorul local, în cache. De
asemenea, dacă se vizitează mai multe pagini Web care au elemente comune, ca de
exemplu logoul companiei respective, acesta este salvat de regulă în cache. Paginile care
se vizitează ulterior şi care afişează acelaşi logo se încarcă un pic mai repede datorită
faptului că fişierul cu imaginea respectivă nu mai este transferat prin Internet, ci este
încărcat direct, din locaţia cache de pe calculatorul local al utilizatorului.
4.3.3 Prezenţa online a unui IMM

4.3.3.1 Sfaturi pentru realizarea şi administrarea propriei pagini Web
Pentru a putea prezenta o imagine profesională pe Internet a firmei dumneavoastră
aveţi posibilitatea să deţineţi propria pagină de Web. Pentru aceasta trebuie să vă
alegeţi mai întâi un nume (numele de domeniu – domain name). Acest nume de domeniu
trebuie înregistrat cu companii specializate sau chiar cu furnizorul dumneavoastră de
servicii Internet. Înregistrarea unui domeniu vă poate costa aproximativ 20 USD pe an
şi cu posibilitatea de a înregistra domeniul respectiv pe numele firmei dumneavoastră
pe o durată de până la 10 ani.
Alegerea numelui potrivit pentru afacerea dumneavoastră este o decizie de marke-
ting importantă. De altfel, majoritatea companiilor aleg numele paginii Web similar cu
numele companiei (de exemplu http://www.microsoft.com, http://www.toshiba.com,
http://www.comunicare.ro). Înainte de a alege un nume trebuie să verificaţi mai întâi
dacă acesta nu aparţine deja altei organizaţii. Există exemple clasice în care companii cu
tradiţie au aşteptat mult prea mult pentru a înregistra un domeniu pe numele lor şi
atunci când s-au hotărât era deja prea târziu.
Majoritatea companiilor care vă oferă posibilitatea înregistrării unui domeniu vă pun
la dispoziţie şi servicii de găzduire (hosting) a paginilor dumneavoastră de Web (a site-
ului companiei). Aceste servicii de găzduire presupun de fapt transferul paginilor de
Internet pe un server dedicat la ISP-ului respectiv care are o legătură permanentă la
Internet.
Tipul de servicii de găzduire pe care un IMM îl necesită şi tipul de companie care
oferă aceste servicii depinde de dimensiunea şi de funcţionalitatea care se doreşte pen-
tru respectivul site Web. De asemenea trebuie ţinut cont şi de nivelul intern al resur-
selor de tehnologia informaţiilor de care dispune respectiva afacere (câte şi ce fel de
calculatoare, ce fel de legătură la Internet, personal instruit etc.). Un site Web care
conţine 200 de pagini fără facilităţi de e-commerce şi interactivitate necesită alte servicii
de găzduire faţă de un site cu 200 de pagini cu facilităţi de e-commerce.
Există mai multe tipuri de hosting la care o afacere poate apela:
- Folosirea unui server comun (shared server hosting) – presupune folosirea în
comun cu alte companii a unui server de Web; această metodă de găzduire nu
necesită cumpărarea unor echipamente hardware dedicate, nu necesită personal
specializat şi instalarea este foarte simplă; utilă în cazul în care afacerea
dumneavoastră vrea să testeze oportunităţile oferite de Internet, nu dispune de
specialişti în TI şi nu dispune de capital pentru investiţii în echipamente
hardware dedicate; dezavantajul unei astfel de abordări constă în faptul ca
partajaţi acelaşi server cu alte companii şi acest lucru poate avea un impact major
asupra performanţelor site-ului.
- Folosirea unui server dedicat propriu (own dedicated server) – presupune
închirierea unui server dedicat care poate fi configurat pentru cerinţele proprii ale
afacerii dumneavoastră; această soluţie este una performantă şi care nu necesită
cunoştinte tehnice substanţiale, ideală pentru site-uri cu trafic intens sau
interactive, dar care presupune investiţii mult mai mari ca în cazul partajării unui
server cu alte companii; o astfel de abordare este recomandată companiilor care
realizează e-commerce şi care necesită rate de transfer mari, dar care dispune de
personal fără cunoştinţe înalte de TI.
Înainte de a vă adresa unui ISP sau altul pentru serviciile de găzduire, trebuie să
aveţi în vedere următoarele:
- cam câte pagini Web plănuiţi să aveţi (dimensiunea site-ului) şi care va fi traficul
probabil către acestea;
- dacă aveţi nevoie de o bază de date ca în cazul unor cataloage de produse sau
fişiere audio sau imagini sau în cazul în care doriţi să obtineţi informaţii despre
clienţi sau date personale;
- site-ul dumneavoastră conţine fişiere multimedia ca fişiere audio sau video?
- site-ul dumneavoastră trebuie să ofere facilitaţi de e-commerce (de exemplu coş
de cumpărături – shopping basket sau posibilităţi de plată folosind carduri
electronice);
- cum prevedeţi dezvoltarea site-ului în viitor?
- ce nivel de suport sau alte servicii ca de exemplu programare sau de design aveţi
nevoie? Trebuie să ţineţi cont de faptul dacă aveţi de gând să administraţi prin
mijloace proprii site-ul sau aveţi nevoie de servicii externe.
Întotdeauna o afacere trebuie să caute cea mai potrivită companie pentru serviciile de
hosting. Nu întotdeauna cea mai ieftină soluţie este şi cea mai bună. Astfel, căutaţi
următoarele caracteristici într-o companie de hosting:
- Legătură de mare viteză – asiguraţi-vă că ISP-ul respectiv are o legătură la Internet
cu capacitatea de a face faţă unui trafic intens către site-ul dumneavoastră.
- Reputaţia – o companie de încredere care oferă servicii de hosting trebuie să fie în
stare să vă pună la dispoziţie referinţe de la clienţii săi.
- Redundanţa reţelei – un ISP are de regulă mai multe legături la Internet. Astfel dacă
o legătură la Internet cade se asigură posibilitatea alocării traficului către alte
legături.
- Scalabilitatea – asiguraţi-vă că pe măsură ce site-ul dumneavoastră creşte, ISP-ul
respectiv poate asigura condiţiile optime pentru acest lucru.
- Administrare eficientă – asiguraţi-vă ca respectivul ISP este la curent cu toate
aspectele administrării site-ului dumneavoastră, inclusiv a aspectelor de
securitate.
- Suport – asiguraţi-vă că respectivul ISP vă oferă suport pentru serviciile de
hosting pe care le contractaţi; dacă aveţi personal calificat atunci probabil nu aveţi
nevoie de suport TI, dar asiguraţi-vă ca acesta este disponibil dacă veţi avea
vreodată nevoie.
Există şi companii care oferă servicii de înregistrare nume şi găzduire gratuite. Aces-
tea presupun însă anumite constrângeri pentru numele de domeniu ales ca de pildă o
parte din nume este numele companiei care oferă aceste servicii (în fapt, vi se oferă un
subdomeniu). De asemenea spaţiul oferit pentru găzduirea paginilor Web nu este prea
mare (2-5 Mb) şi puteţi avea surpriza ca în paginile dumneavoastră respectiva firmă să
efectueze acţiuni de reclamă.
4.3.4 Considerente de securitate

4.3.4.1 Ce este o pagină de Web protejată (folosirea unui nume utilizator şi a
unei parole)
Anumite companii doresc ca paginile proprii de Web care conţin informaţii secrete,
care nu trebuie distribuite publicului larg, să fie accesate numai de anumite persoane,
respectiv de angajaţii proprii. Aceste pagini de Web se numesc pagini protejate. Protecţia
acestora se face de regulă prin introducerea unei parole pe care utilizatorul trebuie să o
specifice pentru a avea acces la respectiva pagină. De asemenea, se poate asocia şi nu-
mele unui utilizator în paralel cu o parolă pentru a proteja informaţiile în mod diferen-
ţiat, în funcţie de utilizatorul care accesează pagina respectivă.
Multe companii comerciale folosesc paginile protejate pentru a realiza diferenţierea pe
fiecare client/utilizator. De exemplu, utilizatorul X se abonează la o anumită publicaţie
care se publică pe Internet, pe când utilizatorul Y nu se abonează. Utilizatorul X va
dispune de o parolă pentru accesul la respectiva publicaţie, parolă atribuită de admini-
stratorii respectivului site. Utilizatorul Y nu dispune de aceeaşi parolă. Deşi accesează
aceeaşi pagină Web, utilizatorul X, care introduce parola corectă va avea acces la aceasta,
deci va putea consulta respectiva publicaţie, pe când utilizatorul Y va avea acces doar
parţial, ca de exemplu să poată consulta doar cuprinsul respectivei publicaţii sau deloc.
4.3.4.2 Folosirea certificatelor digitale
Un certificat digital este un mijloc de identificare a unei persoa-
ne/companii/serviciu/produs, similar cu mijloacele de identificare din viaţa de zi cu zi
(de exemplu paşaportul). Aşa cum paşaportul, sau certificatul fiscal identifică în mod
unic o persoană sau o firmă în viata reală, aşa este folosit şi certificatul digital în lumea
electronică. Ca şi în cazul paşaportului sau a certificatului fiscal, există o autoritate de
certificare care acordă aceste certificate fiscale contra cost. O astfel de autoritate cu renu-
me în acest domeniu este Verisign (http://www.verisign.com). Rolul acestei autorităţi
de certificare este de a verifica cu mare atenţie veridicitatea cererii înainte de acordarea
unui astfel de certificat digital. Datorită dinamicii foarte mari din cadrul lumii
Internetului, certificatul digital are asociat un anumit timp de validitate, după care
trebuie reînnoit.
Funcţiile unui certificat digital sunt:
- verificarea identităţii unei persoane/companii/produs/serviciu;
- crearea unei semnături digitale;
- criptarea informaţiei pentru transferuri securizate prin Internet.
De exemplu în cazul trimiterii unui e-mail o astfel de semnătură digitală garantează
identitatea expeditorului, dar şi faptul că mesajul nu poate fi modificat în timpul trans-
ferului (criptare). Folosirea unui certificat digital este foarte importantă atunci când o
companie face afaceri pe Internet (îşi vinde produsele sau serviciile prin intermediul
Internetului). Un utilizator care vrea să folosească cardul de credit pentru a achita anu-
mite produse pe Internet trebuie să fie sigur că îşi divulgă detaliile către o companie
sigură.
4.3.4.3 Ce este criptarea şi la ce se foloseşte
Criptarea este o metodă de a securiza datele electronice importante. În mod intuitiv

procesul de criptare poate fi privit ca un proces de amestecare a datelor folosind
anumiţi algoritmi de criptare, în aşa fel încât acestea să nu mai poată fi accesate de către
persoane care nu sunt autorizate. Procesul invers, al revenirii datelor în forma lor ini-
ţială se numeşte decriptare. Decriptarea poate fi făcută doar de persoanele care cunosc
metoda sau metodele folosite la criptare. Aceste persoane posedă de fapt aşa numitele
chei de criptare cu care au fost criptate datele. Folosind aceste chei, utilizatorii autorizaţi
pot decripta respectivele date.
Există mai multe nivele de criptare, majoritatea bazându-se pe numărul de biţi care
sunt folosiţi în procesul de criptare. Cu cât numărul de biţi este mai mare, cu atât
criptarea este mai bună. De exemplu o criptare pe 256 de biţi este mai bună decât o crip-
tare pe 64 de biţi.
Criptarea este utilă de exemplu în cazul trimiterii unor mesaje de poştă electronică
confidenţiale care nu trebuie să ajungă la concurenţă.
4.3.4.4 Conştientizarea pericolului infectării calculatorului cu un virus
dintr-un fişier descărcat
Navigarea pe Internet este o procedură care este la îndemâna oricui. Utilizatorul
trebuie să fie însă conştient de faptul că o dată cu avantajele folosirii Internetului există
şi dezavantaje. Un dezavantaj major este posibilitatea infectării calculatorului cu viruşi
informatici. De cele mai multe ori acest lucru se realizează în momentul descărcării
(download) anumitor fişiere, documente, programe de pe Internet. Aceste programe
pot conţine diverse tipuri de viruşi care pot crea mari neplăceri utilizatorului. De ase-
menea, chiar mesajele de poştă electronică pot conţine viruşi.
Pentru a contracara acest pericol, utilizatorul trebuie să folosească programe anti-
virus (ca de exemplu Norton AntiVirus, BitDefender etc.). Aceste aplicaţii au şi o com-
ponentă activă, care verifică în timp real orice fişier descărcat sau e-mail primit de pe
Internet, permiţând astfel o detectare imediată a unui virus şi luarea măsurilor de apă-
rare a calculatorului utilizatorului care se impun (ştergerea fişierului, anihilarea viru-
sului etc.). Există în prezent peste 120000 de viruşi şi noi viruşi apar în permanenţă. De
aceea un program antivirus trebuie să fie la curent cu ultimele „noutăţi” în materie de
viruşi. Astfel, majoritatea aplicaţiilor dau posibilitatea actualizării periodice a listei de
viruşi cunoscuţi de acestea.
4.3.4.5 Conştientizarea posibilităţii de a fi subiectul unei fraude în cazul
folosirii unei cărţi de credit în Internet
Utilizatorul trebuie să fie foarte atent în cazul utilizării cărţilor de credit pe Internet.
Acest lucru este necesar de regulă în cazul comerţului electronic. Detaliile cărţii de cre-
dit nu trebuie dezvăluite unei organizaţii obscure, ci numai în cazul în care utilizatorul
ştie că are de-a face cu o organizaţie cu reputaţie neştirbită. De altfel, o organizaţie
serioasă posedă un certificat digital valid care-i confirmă identitatea.
4.3.4.6 Sfaturi utile pentru navigarea sigură din punct de vedere al securităţii
pe Internet (Sursa: Microsoft)
- folosiţi-vă bunul simţ şi fiţi foarte atenţi atunci când folosiţi Internetul sau când
folosiţi sistemul de poştă electronică;
- schimbaţi-vă parola des (Microsoft recomandă să schimbaţi parola în fiecare lună

pentru a preîntâmpina persoanele neautorizate de a avea acces la contul dum-
neavoastră de Internet sau e-mail pus la dispoziţie de ISP-ul corespunzător);
- folosiţi numere, litere şi alte caractere în parolele dumneavoastră şi păstraţi-le
secret;
- folosiţi un firewall pentru a proteja informaţiile şi datele din reţeaua dumnea-
voastră de calculatoare faţă de atacurile persoanelor neautorizate din exterior;
- nu deschideţi niciodată fişierele ataşate din mesajele e-mail primite de la persoane
pe care nu le cunoaşteţi;
- asiguraţi-vă de fiecare dată ca aţi închis conexiunea la Internet după ce aţi
folosit-o (proces care poartă numele de logout sau logoff);
- nu răspundeţi niciodată la spam;
- folosiţi pachete software antivirus pentru a va proteja calculatoarele de pericolul
pe care îl reprezintă viruşii informatici;
- atunci când realizaţi o tranzacţie pe Internet verificaţi certificatul digital sau sem-
nătura digitală a vânzătorului şi folosiţi numai site-uri care suportă tehnologia
SSL (Secure Sockets Layer).
4.4 Căutarea informaţiilor pe Web

De multe ori aveţi nevoie de informaţii pentru afacerea dumneavoastră ca de pildă
informaţii despre competitori, produse, legislaţii etc. Dacă nu cunoaşteţi adresa pagini-
lor Web care conţin aceste informaţii nu puteţi vizita aceste pagini şi implicit nu aveţi
acces la ceea ce doriţi să aflaţi. Internetul va pune la dispoziţie aplicaţii specializate în
căutare de informaţii numite motoare de căutare (search engines).
Un motor de căutare este o aplicaţie Internet care conţine o bază de date cu informaţii
despre paginile Web care îi sunt comunicate. Utilizatorul poate realiza căutări în această
bază de date pe baza unor cuvinte cheie sau fraze. Motorul de căutare va genera o listă
cu rezultatele căutării (o listă cu adresele paginilor de web), în ordinea relevanţei
acestora faţă de termenii căutării.
Un motor de căutare nu conţine informaţii despre toate paginile Web din Internet.
De fapt, acest lucru nici nu poate fi posibil având în vedere dinamica reţelei. De aici şi
multitudinea de motoare de căutare şi specializarea acestora pe anumite domenii de
interes.
Motoarele sau instrumentele de căutare sunt programe specializate în obţinerea de
informaţii. Câteva dintre acestea sunt menţionate în Tabelul 4.2.
În vederea explicării felului în care se pot folosi motoarele de căutare, trebuie explicat
procesul de creare a respectivului motor de căutare. În principal, acesta este constituit
dintr-una sau mai multe baze de date şi de mecanisme de consultare a acestora. Baza de
date nu este constituită prin consultarea periodică a Internetului şi a adăugării în aceas-
ta a paginilor Web nou create, proces practic imposibil din punct de vedere al diversită-
ţii şi al numărului mare de pagini Web existente. Astfel, fiecare proprietar al unei pagini
Web are posibilitatea să trimită adresa paginii sale Web împreună cu nişte cuvinte cheie
care o caracterizează şi cu o scurtă descriere către motorul de căutare respectiv. Acesta,
analizează pagina respectivă şi o include sau nu în baza sa de date în funcţie de tipul,

corectitudinea şi calitatea acesteia.
Tabelul 4.2 Motoare de căutare

Adresa Numele
http://www.yahoo.com Yahoo
http://www.google.com Google
http://www.altavista.com Altavista
http://www.lycos.com Lycos
http://www.msnsearch.com MSN Search
http://www.askjeeves.com Ask Jeeves
http://www.search.com Cnet Search.com
Aceasta este singura modalitate prin care o pagină de web poate fi inclusă în baza de
date a unui motor de căutare.
Pentru obţinerea de informaţii, utilizatorul trebuie să introducă nişte cuvinte care pot
să fie cuvinte cheie sau nu. Motorul de căutare realizează apoi o căutare în bazele sale
de date, iar lista cu paginile Web care cuprind respectivele cuvinte cheie sau se apropie
de acestea sunt afişate pe ecran. Acest proces de căutare este dependent de modul în
care paginile Web sunt indexate. Există astfel:
- indexarea după cuvinte cheie – care se face în funcţie de localizarea (titlu, rezumat
etc.) şi frecvenţa de apariţie a acestora în document;
- indexarea totală – care se face prin includerea fiecărui cuvânt din pagina Web
respectivă într-o bază de date;
- indexarea umană – în care anumite persoane examinează paginile şi selectează cele
mai potrivite cuvinte cheie şi fraze care le caracterizează plasându-le astfel în
baza de date corespunzătoare.
Căutarea poate fi la rândul ei realizată în mai multe moduri:
- căutare arborescentă – în care se porneşte de la un domeniu general şi se continuă
căutarea într-o succesiune de alte subdomenii. De exemplu, motorul de căutare
Yahoo are baza de date împărţită în domenii fiecare cu alte subdomenii, aşa cum
se vede din fig. 6.22;
- căutare după cuvinte cheie – căutarea se realizează cercetându-se baza de date folo-
sind cuvinte cheie;
- combinaţie între cele două metode de căutare prezentate anterior – în care la fiecare
nivel (domeniu sau subdomeniu) se poate realiza o căutare după cuvinte cheie
(Fig. 6.21).
Paginile principale ale câtorva motoare de căutare sunt prezentate în figurile 4.5, 4.6
şi 4.7.
Se poate observa că toate acestea au în comun o casetă de text în care utilizatorul
poate introduce textul după care se face căutarea. Acest text poate fi format din cuvinte
cheie sau fraze. În general, căutarea se realizează cu ajutorul cuvintelor cheie. Pentru
aceasta utilizatorul poate folosi următoarea convenţie:
- semnul “+” sau AND în faţa unui cuvânt cheie înseamnă că acesta trebuie să fie
inclus în pagina Web căutată;
- semnul “-“ în faţa unui cuvânt cheie înseamnă că acesta nu trebuie să apară în
textul paginii căutate;
- folosirea ghilimelelor presupune găsirea unui text în acelaşi format cu cel
specificat în interiorul ghilimelelor.
De exemplu, căutarea specificată prin:
Ziarul Adevarul
va genera ca rezultat o listă a paginilor Web care conţin cuvintele ziarul şi Adevarul, a
paginilor Web care conţin doar cuvântul ziarul şi a paginilor Web care conţin doar
cuvântul Adevarul.
Căutarea specificată prin:
+formular +bilanţ +contabil
va genera o listă a paginilor care conţin cuvintele formular şi bilanţ şi contabil.
De asemenea, căutarea specificată prin:
+“acces Internet” +ISDN
va genera o listă a paginilor care conţin fraza ”acces Internet” şi cuvântul ISDN.
Fig. 4.5 Pagina principală a motorului de căutare Yahoo

Un motor de căutare afişează o listă a paginilor care se potrivesc cu criteriile de cău-
tare, listă ce conţine legături către paginile corespunzătoare. Paginile sunt listate în
funcţie de probabilitatea cu care conţinutul acestora coincide cu criteriile de căutare.
Astfel, adresele cu probabilitatea cea mai mare sunt plasate primele în listă, dar aceasta
poate conţine şi legături către pagini care nu au legătură cu subiectul căutat.
Astfel, procesul de căutare folosind un motor de căutare este dependent în mare mă-
sură de persoana aflată în faţa calculatorului, de modul în care aceasta reuşeşte să ex-
prime clar şi concis ceea ce se caută, de experienţa acesteia şi de motorul de căutare ales.
Fig. 4.6 Domeniile din motorul de căutare Yahoo
Fig. 4.7 Pagina principală a motorului de căutare Google

De exemplu, să presupunem că se caută companii care oferă servicii de înregistrare
domeniu şi de hosting. Cineva fără experienţă ar putea să facă căutarea folosind cuvin-
tele cheie inregistrare domeniu şi hosting. Însă aceasta va genera o listă imensă, care cu-
prinde toate paginile de web care conţin vreo referire la inregistrare, domeniu sau hosting.
Nici căutarea specificată prin +inregistrare +domeniu +hosting nu ar duce la rezultatul
dorit pentru că lista generată va conţine toate paginile Web care fac vreo referire la com-
paniile care oferă servicii de hosting, dar nu neapărat de înregistrare nume. Explicaţia
constă în faptul că se caută paginile de web care conţin cuvintele hosting, inregistrare şi
domeniu şi pot fi o multitudine de astfel de pagini Web care nu au nici o legătură cu ceea
ce se doreşte. De aceea, o căutare optimă ar putea fi specificată astfel (Fig. 4.8):
+”inregistrare domeniu” +hosting
Bineînţeles, rezultatele obţinute diferă în funcţie de motorul de căutare ales.
Fig. 4.8 Rezultatele căutării pentru motorul de căutare Yahoo
4.4.1 Sfaturi utile pentru folosirea motoarelor de căutare

- încercaţi să folosiţi cuvinte cu înţeles specific pentru a diminua numărul de rezul-
tate găsite (cuvinte cheie);
- verificaţi ortografia cuvintelor folosite în căutare;
- nu folosiţi fraze formate din multe cuvinte pentru căutare;
- dacă nu găsiţi rezultate relevante, atunci folosiţi cuvinte cu înţeles sinonim şi re-
petaţi căutarea;
- nu folosiţi cuvinte cheie scrise cu majuscule;
- folosiţi operatorii logici AND, OR, + sau – între cuvintele cheie atunci când efec-
tuaţi o căutare;
- folosiţi ghilimelele pentru căutarea unei sintagme exacte;
- dacă motorul de căutare folosit va pune la dispoziţie o clasificare a informaţiilor,
atunci prin căutarea într-o anumită categorie sau tematică puteţi diminua eficient
numărul de rezultate generate.
http://www.monash.com/spidap.html
Capitolul 5. Sfaturi utile privind integrarea
calculatoarelor în activităţile IMM-urilor
5.1 Evidenţa contabilă cu ajutorul calculatorului sau nu?

În următoarele paragrafe vom încerca să dăm un răspuns la întrebarea dacă o firmă
ar trebui să integreze calculatoarele în cadrul procesului de contabilitate sau nu. Majori-
tatea companiilor mici şi mijlocii, după ce au trecut la folosirea calculatoarelor, le folo-
sesc în principal pentru procesarea de cuvinte (tehnoredactare) sau calcul tabelar, fără
să beneficieze astfel în totalitate de avantajele integrării sistemelor de calcul. Aceste
companii ar trebui să treacă şi la folosirea unor aplicaţii software moderne de contabili-
tate. Marea diferenţă între contabilitatea manuală (cu creionul pe hârtie) şi cea realizată
cu ajutorul unor aplicaţii software constă din faptul că datele nu sunt numai de intrare
ci şi de ieşire. Cu alte cuvinte, datele sunt introduse în pachetul software de contabili-
tate şi acesta, la rândul său poate genera date de ieşire în mod automat, în funcţie de
cerinţele operatorului. Ceea ce intră ca facturi, chitanţe şi plăţi, poate ieşi în mod
automat sub formă de rapoarte de profit sau de pierderi, bilanţuri contabile sau rapoar-
te de returnare de TVA.
Un pachet modern de contabilitate poate realiza însă mult mai mult. Acesta poate
aminti operatorilor că există anumite plăţi care trebuie efectuate, când trebuie efectuate
şi către cine, dacă există clienţi care au datorii către firmă, rapoarte de vânzare, predicţii
referitoare la vânzări, pierderi, profit, disponibilităţile în bancă ale companiei, rapoarte
privitoare la relaţiile cu un furnizor în fiecare lună, comparaţii între predicţii şi proce-
sele reale etc. Posibilităţile de folosire ale unui astfel de pachet modern de contabilitate
sunt practic nelimitate. Majoritatea firmelor care realizează şi comercializează astfel de
pachete de software de contabilitate le pot realiza în funcţie de necesităţile şi cerinţele
firmei cumpărătoare.
Aspecte care sunt greu de realizat cu ajutorul contabilităţii manuale sunt realiza-
te rapid şi eficient folosind un astfel de pachet software, adesea într-o manieră grafică:
- adevărata productivitate sau profitabilitate a unui produs, linie cu linie, produs
cu produs;
- lista clienţilor răi platnici;
- dimensiunile stocurilor;
- balanţa curentă din bancă şi predicţii ale acesteia;
- vânzările către un client (lună de lună);
- profitabilitatea actuală a anumitor procese de producţie sau proiecte;
- valoarea afacerii dumneavoastră în orice moment în timp.
Adevăratul avantaj al integrării calculatorului este însă faptul că informaţia este ac-
tualizată. Cunoscând valorile stocurilor în orice moment, care sunt creditorii şi debitorii
şi cât capital este disponibil în bancă, facilitează procesul de management.
Nu trebuie uitată eficienţa care survine în cazul folosirii calculatoarelor. Astfel, pro-
dusele care nu mai există în stocuri (inventar) pot fi comandate în timp util şi puse în
vânzare exact la momentul oportun, spre deosebire de produsele care nu se vând care
nu mai trebuie comandate.
Contabilitatea manuală are de asemenea dezavantajul că este mare consumatoare de

timp. Informaţiile primite de la contabilitate pot fi astfel insuficiente pentru a putea con-
duce afacerea aşa cum trebuie. Introducerea datelor în format electronic prin folosirea
calculatorului este de asemenea consumatoare de timp, dar în acelaşi timp poate oferi
totaluri, subtotaluri, rapoarte etc. Bineînţeles că un contabil poate pregăti un bilanţ
anual sau un raport anual dintr-o serie de facturi, chitanţe, cecuri, dar abilităţile acestuia
pot fi valorificate mai mult în cazul în care acestea se materializează în rapoarte tipărite
şi date pe disc sau trimise prin e-mail.
Oricare metodă s-ar folosi, contabilitatea trebuie ţinută şi de aceea acest proces poate
fi simplificat prin folosirea unui pachet software adecvat de contabilitate.
5.2 Calcul tabelar

Un program de calcul tabelar prelucrează datele sub formă de tabel. Un IMM poate
beneficia de pe urma folosirii unei astfel de aplicaţii pentru automatizarea anumitor
procese interne. Astfel, se pot realiza în mod automat şi cu eforturi reduse faţă de meto-
dele tradiţionale diverse situaţii, începând de la facturi, rapoarte de vânzare, oferte,
până la grila de salarizare a unui angajat. Un alt avantaj al folosirii programelor de cal-
cul tabelar este posibilitatea de a prezenta informaţiile sub formă grafică, ca de exemplu
graficul profitului în funcţie de vânzări, comparaţie grafică între vânzările sau cheltu-
ielile firmei în fiecare lună etc.
5.3 Baze de date

O firmă lucrează cu o mare varietate şi adesea cu un volum mare de informaţii ca de
exemplu clienţii şi detaliile acestora, comenzile, salariaţii şi detaliile acestora, lista de
stocuri existente etc. Problema principală care se pune este aceea de a regăsi într-un
timp cât mai scurt informaţiile de care este nevoie la un moment dat. Folosirea calcula-
toarelor şi anume a bazelor de date pentru acest proces a devenit în prezent o necesitate
pentru majoritatea IMM-urilor moderne.
O bază de date este o aplicaţie care permite stocarea, sortarea şi manipularea datelor într-o
multitudine de metode. Cu alte cuvinte, o bază de date este un loc unde este stocată
informaţie. Exemple de baze de date includ aplicaţii care creează baze de date pentru
analiza cantitativă sau baze de date pentru clienţii unei firme, pentru angajaţii unei
firme, pentru produsele sau serviciile oferite de o firmă etc.
Avantajele folosirii bazelor de date cu ajutorul calculatorului sunt multiple, astfel:
- asigurarea integrităţii datelor;
- regăsirea foarte rapidă a datelor;
- reducerea datelor redundante;
- asigurarea securităţii datelor;
- integrarea bazelor de date cu alte aplicaţii, ca de exemplu integrarea cu aplicaţiile
Internet.
5.4 Birotica
Una dintre cele mai frecvente utilizări ale calculatoarelor în afaceri o constituie
munca de birou, în speţă prelucrarea textelor sau tehnoredactarea. Aceasta este o moda-
litate avansată de pregătire grafică a unui document. Astfel, a devenit necesară folosirea
unui program pentru a realiza prelucrările dorite. Acest program se numeşte procesor de
texte (word processor) sau editor de texte. Cu ajutorul unui astfel de program (de exemplu
Microsoft Word) se pot crea documente profesionale cu rapiditate şi în număr mare.
De asemenea se pot crea şabloane pentru documente care se folosesc în mod frecvent
în firmă, şabloane care pot fi modificate rapid pentru a reflecta schimbările care survin
(liste de preţuri sau informaţii despre un produs sau serviciu, facturi proformă, scrisori
standard de răspuns sau folosite în procesul de marketing al unui produs etc.). Chiar şi
un angajat care nu se pricepe să folosească tastatura cu rapiditate poate obţine documente
profesionale. Folosind apoi o imprimantă color se poate da viaţă acestor documente.
5.5 Realizarea unor prezentări profesionale. PowerPoint

O dată cu campaniile de marketing o companie trebuie să comunice informaţie către
publicul ţintă. O abordare este de a realiza o serie de prezentări vizuale ale produsului
sau serviciului respectiv. O prezentare este o modalitate de a structura, configura şi pre-
zenta cât mai bine din punct de vedere vizual informaţii legate de un proces, un produs,
un proiect, un serviciu etc. O astfel de prezentare trebuie să fie făcută cât mai atrăgă-
toare pentru publicul căreia îi este adresată. Tocmai aici integrarea calculatorului poate
fi benefică pentru realizarea de prezentări profesionale. Prezentările realizate cu ajuto-
rul unui calculator şi al unui pachet software special (ca de exemplu Microsoft
PowerPoint) pun la dispoziţia vorbitorului o serie de facilităţi pe care prezentările cla-
sice (cu postere sau folii transparente şi un proiector) nu le oferă:
- posibilitatea folosirii informaţiilor multimedia în cadrul prezentărilor; astfel, se
pot introduce imagini, fişiere audio şi chiar video despre un produs/serviciu
pentru a capta atenţia publicului ţintă;
- realizarea de animaţii pentru a face prezentarea cât mai dinamică şi pentru a nu
plictisi publicul;
- prezentarea poate fi făcută interactiv, astfel că, în funcţie de dorinţele audienţei se
pot prezenta doar anumite informaţii sau numai informaţiile de care aceasta este
interesată;
- posibilitatea realizării unor prezentări complet automate care nu necesită inter-
venţia unui vorbitor, utile în special pentru expoziţii sau târguri;
- prezentările pot fi foarte uşor publicate pe Internet şi în acest fel pot fi disponibile
online către milioane de utilizatori.
5.6 E-Commerce
Termenul de e-commerce sau e-business se referă la faptul că tranzacţiile comerciale au
loc prin Internet. Cu alte cuvinte, e-commerce este folosirea tehnologiei informaţionale
şi a comunicaţiilor electronice pentru schimbul de informaţii în afaceri şi pentru realiza-
rea de tranzacţii electronice, fără hârtie. În prezent prin e-commerce se vând şi se cum-
pără de la yachturi de lux, maşini de lux şi până la o banală pizza caldă. Cumpărătorul
stă practic în faţa unui calculator cu acces la Internet şi comandă produsele sau ser-
viciile de care are nevoie, le plăteşte, iar acestea îi sunt livrate în condiţii de siguranţă
acasă. De asemenea, şi activităţile dintre firme pot fi realizate în acelaşi mod, având
avantajul preluării directe a comenzilor în sistemul intern de prelucrare a datelor din
întreprindere. Dintre avantajele e-business menţionăm:
- costuri reduse prin reducerea volumului de muncă, a hârtiei, reducerea erorilor
umane;
- timpi reduşi – timpi de livrare mult mai rapizi;
- flexibilitate, dar şi eficienţă – e-business oferă abilitatea de a face faţă unor situaţii
complexe, a unor game foarte variate de produse şi tipuri de clienţi fără ca
situaţia să devină o criză;
- îmbunătăţire a relaţiilor de afaceri – datorită comunicaţiilor îmbunătăţite între
partenerii de afaceri se poate obţine o relaţie de afaceri de lungă durată;
- îmbunătăţire a relaţiilor cu clienţii – lucrul interactiv cu clienţii prin comunicaţii
electronice pentru schimbarea şi adaptarea practicilor de afaceri poate strânge
relaţiile firmei dumneavoastră cu clienţii făcând din ce în ce mai dificilă inter-
venţia concurenţei.
E-business înseamnă de fapt o nouă modalitate de a face afaceri, atât cu alte
companii cât şi cu alţi clienţi. Afacerile realizate astfel sunt fără graniţe şi fără bariere
sau ziduri ridicate de problemele de intrare pe o piaţă etc.
http://www.apideas.com/10compellingadvantages.htm
http://www.b2bslash.com/node.php?id=360
http://www.ecademy.com
Bibliografie
Amza, C., G., Calculatoare şi programe utilitare, Editura First, Bucureşti, 2003.
Bott, E., Utilizare Microsoft Office 97, Editura Teora, Bucureşti, 1998.
Buraga, S., Tehnologii Web, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2001.
Courter, G., Marquis, A., Iniţiere în Microsoft Office 2000, Editura All, Bucureşti, 1999.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: Excel Calcul Tabelar, All Educaţional, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: ABC-ul calculatoarelor, Editura All Educaţional, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: Access, Editura All Educaţional, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: Internet, Editura All Educaţional, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: PowerPoint, Editura All Educaţional, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: Windows, Editura All Educational, 2002.
Eder, B., Kodym, W., Lechner, F., ECDL: Word, Editura All Educational, 2002.
Homorodean, M.A., Iosupescu, I., Internet şi pagini Web, Editura Niculescu, 2002.
Năstase, P., Florin, M. etc. Baze de date, Microsoft Access 2000, Teora, Bucureşti, 2000.
Person, R., Utilizare Windows 95 - Manual de utilizare complet, Teora, Bucureşti, 1997.
Popa, Gh., Iliescu, M., Udrica, M., Baze de date Access – culegere de probleme, Editura CISON,
2000.
Tanenbaum, A. S., Reţele de calculatoare, Ediţia a treia, Computer Press Agora, Tg. Mureş,
1998.
Resurse online
w3c.org
archive.ncsa.uiuc.edu/General/Internet/WWW/HTMLPrimerAll.html
hotwired.lycos.com/webmonkey/authoring/html_basics/index.html
http://www.htmlhelp.com/faq/html/
http://www.htmlcompendium.org/Menus/index-e.htm
http://www.microsoft.com
http://www.microsoft.com/insider/guide/contypes.asp
http://www.alumni.caltech.edu/~dank/isdn/
isdn.start4all.com
http://www.searchnetworking.techtarget.com/sDefinition/0,,sid7_gci528672,00.html
http://www.broadbandbuyer.co.uk
http://www.adsl-business.co.uk/
http://www.adsl-guide.org.uk
ecrmguide.webopadia.com/TERM/L/leased_line.htm
http://www.zdnet.com/anchordesk/story/story_3853.html
advisor.com/doc/07486
http://www.businessbureau-uk.co.uk/ecommerce/starting-out/isp/whichisp.htm

Tehnologia Informatiei Si Calculatoarele in Afaceri Curs PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnologia Informatiei Si Calculatoarele in Afaceri Curs PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA VIRTUALĂ DE AFACERI

Tehnologia informaţiei şi calculatoare în afaceri

Strada Povernei 6-8, Bucureşti

Proiect finanţat de Uniunea Europeană prin PHARE şi Guvernul României.

Introducere în lumea calculatoarelor....................................................................................... 9

Menţinerea unor legături cu clienţii interni şi externi............................................ 30

4.1.3 Folosirea sistemului de poştă electronică în afara biroului ............................... 58

Realizările din domeniul calculatoarelor şi industriei electronice au deschis multe uşi

În primul rând vom prezenta pe scurt definiţia şi structura unui calculator

1.1 Noţiuni generale

Fig. 1.2 PC de tip Laptop

- Palmtop (handheld) – calculatoare de dimensiuni reduse cu putere de calcul mai

Fig. 1.3 Palmtop

Fig. 1.4 Calculatorul privit ca o cutie neagră

1.2.1 Unitatea centrală de prelucrare (UCP) – Central Processing Unit

Fig. 1.5 Diverse tipuri de procesoare

Procesoarele au avut o evoluţie rapidă de la 8088, 8086,…, 80486, producţia fiind

Tabelul 1.1 Evoluţia tehnologiei de realizare şi construcţie a memoriei

1.2.2 Dispozitivele de intrare/ieşire

Fig. 1.6 Exemple de tastaturi

Fig. 1.7 Mouse-uri

Fig. 1.8 Trackball Fig. 1.9 Touchscreen

d. Touchscreen-ul (Fig. 1.9). Este de fapt un monitor sensibil la atingere. Prin

Fig. 1.10 Scanner de birou (flatbed) Fig. 1.11 Microfon

Fig. 1.14 Imprimantă matriceală Fig. 1.15 Imprimantă cu jet de cerneală

Fig. 1.16 Imprimante laser

- imprimante laser (Fig. 1.16) care au funcţionalitatea asemănătoare cu un copiator. Se

Fig. 1.17 Plottere

Fig. 1.18 Difuzoare

1.2.3 Memoria externă

Fig. 1.19 HDD-uri

rolul de a furniza curent tuturor celorlalte componente, cu o variaţie foarte

Tabelul 1.2 Evoluţia performanţelor componentelor calculatoarelor în timp

1.4 Cum să cumpărăm un PC pentru afacerea noastră?

1.4.1 Folosirea unor firme de consultanţă

- aveţi în vedere conflictele care există între anumiţi vânzători şi producătorii

1.4.2 Gata de cumpărare?

1.4.3 Ce trebuie să căutaţi la un PC?

1.4.5 Alegerea unui calculator (ghid practic)

Tabelul 1.3 Caracteristicile sistemelor de calcul

Caracteristica PC mediu PC performant Recomandat

1.4.6 Sfaturi utile pentru achiziţionarea unui PC

1.5 Avantajele folosirii calculatoarelor

Rapiditate în operaţiile realizate de firmă

2.2 Utilizările reţelelor de calculatoare

extinde şi personalul creşte, reţeaua de calculatoare poate fi mărită prin achiziţionarea

2.3 Conectarea în reţea a calculatoarelor

2.3.1 Reţelele locale (LAN)

2.3.2 Reţelele metropolitane (MAN)

2.3.3 Reţelele de întindere mare (WAN)

Fig. 2.3 Reţea WAN

Fig. 2.4 Topologie neregulată pentru o reţea WAN

2.4 Tehnici de transmisie a datelor

2.5 Mediul de transmisie

- prin unde infraroşii şi milimetrice – larg răspândite pentru comunicaţiile pe distanţe

2.6 Sfaturi utile pentru realizarea unei reţele locale de

2.6.1 Consideraţii generale

Tabelul 2.1 Principalii furnizori/producători de infrastructură pentru reţele

2.6.4 Reţea de tip peer-to-peer sau client/server

2.6.5 Legătura cu lumea exterioară

2.7 Etapele realizării unei reţele

2.8 Securitatea reţelelor

Fig. 2.6 Zid de protecţie (firewall) al unei reţele intranet