Sunteți pe pagina 1din 2

Vorbe, dar mai ales fapte bune

Nici unul dintre noi nu ştie cât o să mai ţină molima asta. Sunt momente în care ne
simţim aruncați în derivă, expuși de parcă am fi pe cale să fim luați de vârtej şi nu
avem nimic de care să ne agăţăm. Deprimați, triști, îngrijorați, trebuie  să facem un
pas înapoi și să ne (re)evaluăm viața. Ne descoperim spaimele şi slăbiciunile; pe ale
noastre, cu înțelegere, pe ale celorlalți cu ochi critic. Ne consolăm cu ideea că nu
suntem singuri în această situație dificilă. Uităm că flăcările focului nu sunt mai
puţin dureroase când ştii că ard şi alţii cu tine.

Oamenii se îmbolnăvesc mai ales atunci când se lasă bântuiţi de gânduri neplăcute
şi de temeri. Pentru a scăpa de ele, pentru a găsi protecție și siguranță, mulți au
venit, destui ar vrea să plece. Plecăm în aceeaşi măsură pentru a fugi de ceea ce
suntem ca şi pentru a găsi ceva ce căutăm.

O viață adevărată înseamnă o viață plină de sens și de scop. Mi-e milă de cei care
nu-şi dau seama că au deja ceea ce caută cu disperare: familie, dragoste, prietenie.
Dar cu adevărat de compătimit sunt cei care nu au nimic.

Să ne gândim și la ceilalți. Unii, îngrijorați de pandemie, îngroziți de viitorul incert,


se agață de orice speranță, oricât de firavă ar fi. Se tem de sărăcie, de boală, de
moarte. Sunt persiflați cu cinism: sunt superstițioși și ignoranți. E uşor să-ţi baţi joc
de astfel de lucruri când străluceşte soarele, dar când acesta începe să apună şi
umbrele se furişează spre tine şi stai tremurând în întuneric, aşteptând, te agăţi de
orice ca să te apere împotriva lucrului de care te temi cel mai mult.

Virusul afectează mai ales bătrânii. Ni s-a părut firească prezența lor, până când n-
au mai fost cu noi, cum se întâmplă cu un copac bătrân pe care îl vezi abia când
cade, şi doar după golul lăsat îţi dai seama cât de mult îți lipsește. Groaznic este
atunci când victimele sunt copii. E greu să-ţi îngropi propriul copil, îţi rupe inima
cum nici o altă moarte n-o poate face vreodată, căci îngropi o parte din tine în
mormântul acela.

Evident, există multe lucruri pe care nu le putem controla. Credința e singurul lucru
solid şi constant în această lume care pare că se prăbuşește în jurul nostru. Trebuie
să medităm și să ne rugăm mai mult. Ceea ce ne va ajuta să înaintăm sunt
încrederea și colaborarea, dar și conștientizarea faptului că fiecare dintre noi este
păzitorul celuilalt. Eliberarea de sentimentul de teamă și bunăvoința crescută față
de cei din jurul nostru sunt primii pași pe care trebuie să-i facem. Bunăvoința
generează mai multă bunăvoință. Mark Twain a scris cândva că bunătatea este un
limbaj pe care surzii îl pot auzi și orbii îl pot vedea. Să oferim deci celor care au
nevoie vorbe, dar mai ales fapte bune. Nu costă nimic.