Sunteți pe pagina 1din 26

Cuprins

I. Paradisurile fiscale – instrumente ale evaziunii fiscale internaţionale......................................... 2

1.1. Istoric ..................................................................................................................................... 2

1.2. Caracteristici și avantaje ....................................................................................................... 3

1.3. Factori determinanți ai apariției și dezvoltării paradisurilor fiscale ...................................... 5

1.4. Impactul economic și social al paradisurilor fiscale ............................................................ 10

1.5. Evoluția și amploarea paradisurilor fiscale .......................................................................... 13

1.6. Evaziunea fiscală licită versus evaziunea fiscală ilicită....................................................... 15

II. Companiile offshore și planificarea fiscală internațională ......................................................... 18

2.1. Offshore ............................................................................................................................... 18

2.2. Tipuri de companii offshore ................................................................................................ 19

2.3. Domenii de utilizare a companiilor offshore ....................................................................... 21

2.4. Operațuinile și mecanismele offshore.................................................................................. 23

Concluzii ............................................................................................................................................ 25

Bibliografie ......................................................................................................................................... 26
I. Paradisurile fiscale – instrumente ale evaziunii fiscale internaţionale

1.1. Istoric
Ideea de "paradis fiscal" nu este deloc nouă. Oamenii au căutat, de sute de ani, să eludeze plata
impozitelor şi a taxelor şi să-şi plaseze în condiţii de siguranţă unele venituri obţinute pe căi mai mult
sau mai puţin legale. Paradisurile fiscale, ca şi spălarea banilor, au o istorie îndelungată, printre
investitorii acestei instituţii numărându-se şi piraţii ce acţionau în zona Oceanului Atlantic, în sec. al
XVII-lea, şi care aveau identificate localităţi, locuri şi chiar cămătari, unde depozitau comorile sau
averile rezultate din jefuirea navelor comerciale.1 Modalităţile de eludare a taxelor abuzive, a
restricţiilor şi limitărilor fiscale impuse de proprietarii de terenuri din Evul Mediu s-au concretizat în
aşa-zisele trusturi.2

Existenţa unor minientităţi juridice cu statut special sau de tip statal, numită în literatura
secolului XX paradisuri sau oaze fiscale nu este un fenomen caracteristic numai lumii contemporane.
Istoricii amintesc de înţeleptul Platon, care folosea o companie non-profit pentru a-şi finanţa celebra
lui universitate din Grecia antică. Tot în Grecia antică pentru a se evita un impozit de 2% perceput de
cetate asupra importurilor şi exporturilor, insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de comercianţi
pentru stocarea mărfurilor, care erau apoi introduse în contrabandă în cetate.3

În perioada de înflorire a Imperiului Roman, insula grecească Delos era folosită de romanii
înstăriţi pentru a evita în mod legal plata de dări, impozite şi alte taxe. Sunt ţări ca Andorra, Insulele
Bermude, Cayman, Monaco, care nu au perceput niciodată impozit pe profit.

Începând cu anii 1920, companiile americane, britanice şi scandinave au utilizat Panama şi


Liberia pentru a-şi înmatricula vasele. În condiţiile schimbării "rezidenţei" şi "domiciliului", firmele
reuşeau să evite impozitul pe profitul activităţii lor, precum şi reţinerea la sursă a dividendelor plătite
către eventualii acţionari nerezidenţi. Din acel moment, offshore-ul a devenit din ce în ce mai important.
Cetăţenii acestor state "se relaxau fiscal" protejându-şi activele prin înfiinţarea de trusturi offshore în
Bahamas şi Channel Islands, iar companiile multinaţionale prin înmatricularea companii de asigurări
captive în ţări ca Bermuda şi Cayman Island.

Creşterea importanţei paradisurilor fiscale se datorează creşterii numărului filialelor unei societăţi-
mamă, care au servit extinderii societăţilor-mamă în străinătate, fiind astfel pe picior de egalitate cu alte
societăţi din ţări care permiteau anumite facilităţi fiscale. Pe de altă parte serveau ca loc de refugiu pentru

1
Corduneanu Carmen: Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, pag. 354 -355
2
Kiss L. Gyorgy, Varadi Laszlo, Cooper David Jonathan: Planificarea fiscală, Ed. Napoca Star, Cluj–Napoca, 2000, pag.
49
3
Gordon Richard: The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981,
disponibil la http://www.charitablesystems.com/C/C1-a1-GR02.html

2
capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, aceste filialele străine au început să fie un
mijloc de evaziune fiscală.
Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în ţări:

 cu monedă stabilă;

 care nu exercitau un control al schimburilor;

 care aveau un sistem bancar fiabil;

 cu un guvern care încuraja investiţiile străine pe teritoriile;

 care impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăţilor rezidente,
precum şi dividendele vărsate de filialele societăţii-mamă.

După 1948, SUA le-au revenit rolul de principal motor al dezvoltării economiei mondiale.
Pentru menţinerea echilibrul intern stimulau exportul de capital. Autorităţile americane au finanţat
creşterea economiei mondiale din împrumuturi şi rezerve reţinute din profiturile societăţilor nou-
înfiinţate. Profitul subsidiarelor era impozitat odată cu repatrierea dividendelor în SUA. Facilităţile
fiscale, precum şi deductibilitatea reţinerilor la sursă au incitat companiile multinaţionale la crearea
unei vaste reţele de subsidiare fictive. Scopul urmărit era reducerea obligaţiilor fiscale la nivel naţional
şi internaţional.4

Oportunitatea ivită a rezultat în faptul că, din 1950 o serie de mici state-insulă ce nu dispuneau de
suficiente resurse naturale au început să ofere companiilor facilităţi de înmatriculare.

Anii '60-70 au dus la o creştere accentuată a acestui sector, ca urmare a reglementărilor restrictive şi
protecţioniste practicate de ţările dezvoltate precum:

 blocarea fluxurilor de capital spre/dinspre alte ţări

 plafonarea dobânzilor acordate de bănci

 creşterea costurilor de operare a băncilor prin creşterea rezervelor minime obligatorii

Aceste presiuni au dus la apariţia şi dezvoltarea paradisurile fiscale şi bancare, denumite generic
zone "offshore".

1.2. Caracteristici și avantaje


Termenul de “paradis fiscal” este vag definit în literatura de specialitate. O definiţie foarte
restrânsă ar fi cea care caracterizează paradisurile fiscale ca acele state care nu percep impozite sau
doar impozite reduse pentru toate veniturile sau numai pentru anumite categorii de venituri. Există o

4
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag. 38

3
confuzie între paradisurile fiscale şi cele bancare ce trebuie înlăturată, acestea din urmă reprezentând
doar ţări cu secret bancar puternic, dar care pot fi şi paradisuri fiscale (Austria, Ungaria şi chiar Rusia).

Paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală
internaţională de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos. A considera
paradisul fiscal un mijloc de producere a fraudelor fiscale este puţin cam exagerat. Frauda fiscală este
sancţionată pecuniar şi penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste
entităţi teritoriale nu sunt sancţionate.

Paradisul fiscal este un fel de "sanctuar economic, un oraş modern sau un refugiu pentru cei
asupriţi de legile fiscale din propriile ţări." Oamenii pot să îşi mute averile lor în paradisuri fiscale şi să
evite confiscarea unei părţi a acestora de către guvern prin taxe, sau să evite controlul asupra
schimburilor, sau pur şi simplu să scape de regimuri totalitare.5

Paradisurile fiscale oferă avantaje fiscale societăţilor care îşi stabilesc sediul social pe teritoriul
lor sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul acestora. Scopul îl constituie atragerea
societăţilor în expansiune, atragerea de capital şi stimularea apariţiei de activităţi necesare asigurării
echilibrului economic şi social.

Facilităţile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii scopului urmărit sunt multiple şi se pot
grupa în:

avantaje fiscale: avantaje conexe privind:

 scutire de impozit  secretul operaţiunilor

 aplicarea unor cote de impozitare  privind contabilitatea (în unele ţări nu


extrem de reduse este necesară ţinerea contabilităţii,
plătindu-se doar o taxă, ex. Bahamas,
Belize)

 privind conducerea sau acţionarii


(care îşi pot păstra anonimatul)

Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale:

1) Impozite scăzute sau chiar inexistente asupra veniturilor atât pentru persoane fizice cât şi
juridice

5
Adams C.: A Historian Looks at Tax Haven, 2003, http://www.freedomandprosperity.org/

4
2) Protecţia prin lege a operaţiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice
sau juridice şi refuzul de a coopera cu fiscurile străine. Paradisul fiscal este din această cauză şi un
paradis financiar propice spălării banilor proveniţi din orice trafic.

Originea secretului operaţiunilor, în special secretul bancar, îşi are originea în dreptul cutumiar
"common law" şi este specific mai ales jurisdicţiilor care au fost sau încă sunt colonii britanice.6

În paradisurile fiscale tradiţionale funcţionarea companiilor este susţinută de un mecanism


legislativ extrem de bine organizat, aceasta însemnând că, în ţara respectivă, legea asigură condiţii de
impozitare favorabile companiilor offshore. De exemplu, în Insulele Virgine Britanice prin Legea
Generală a Impozitului se stabileşte că firmele înregistrate aici nu trebuie să plătească nici un impozit,
indiferent care este valoarea profitului, cifra de afaceri, capitalul social.

3) Dispun de acorduri fiscale în vederea evitării dublei impuneri a veniturilor cu ţările


industrializate. Prin aceasta se urmăreşte asigurarea reducerii impozitului aplicat în mod normal
investiţiilor străine faţă de cel din ţările semnatare.

4) Aceste entităţi pentru a asigura un regim fiscal privilegiat îşi adaptează permanent legislaţia
fiscală în concordanţă cu evoluţia acesteia în plan internaţional.

5) Dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementări restrictive şi constrângeri, care asigură
rapiditatea operaţiunilor înăuntrul şi-n afara graniţelor. Sectorul bancar în paradisurile fiscale tinde să
fie mult mai important decât în economiile ţărilor care nu au acest statut şi cu un efect important în
economie. Raportul Gordon subliniază importantele venituri încasate la bugetul de stat din taxe şi
licenţe de funcţionare a băncilor cât şi avantajele pentru populaţia ţărilor cu statut de paradis fiscal,
pentru care sunt oferite locuri de muncă însemnate în sectorul bancar.

6) Absenţa unui control asupra schimburilor, cu excepţia operaţiunilor legate de devizele


străine.

7) Asigurarea unor elemente de infrastructură absolut necesare în domeniul căilor de


comunicaţie: telefon, telex, servicii aeriene, serviciu hotelier etc.

1.3. Factori determinanți ai apariției și dezvoltării paradisurilor fiscale


Extinderea acestui fenomen începe în anii 1950-1960, când se înfiinţează companii
multinaţionale cu filiale în străinătate. Iniţial, aceste filiale au servit extinderii societăţii-mamă în
străinătate, în ţări care le acordau facilităţi fiscale şi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi
reinvestite sau repatriate.

6
Gordon Richard: The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981,
disponibil la http://www.charitablesystems.com/C/C1-a1-GR02.html

5
Dar începând cu anii 1980 se poate vorbi de o adevărată migraţie a capitalului spre zone cu
reputaţia de paradis fiscal. În ultimele două decenii, la nivel mondial s-a construit o adevărată
„industrie offshore”, propulsată de catalizatoare economice şi politice.7

1. internaţionalizarea
pieţelor

2. ridicarea barierelor
comerciale
3. deregularizarea
legislaţiilor

4. globalizarea pieţelor

CATALIZATOARE 5. instabilitatea economică


ECONOMICE ŞI
şi politică
POLITICE

6. mobilitatea forţei de
muncă

7. tendinţa spre o creştere


economică stabilă la nivel
mondial

8. diminuarea controlului
asupra schimburilor
valutare

Recentele dezvoltări tehnologice (calculatoare, sateliţi, căi aeriene) au permis o rapiditate


accentuată a tranzacţiilor şi "deteriorarea" lor în beneficiul mai ales al paradisurilor fiscale situate în
imediata apropiere a marilor centre financiare. Paralel cu această dezvoltare, însă nu s-a produs şi o
dezvoltare corespunzătoare a legislaţiei fiscale transnaţionale care să permită reglarea activităţilor
financiare internaţionale.8

7
Kiss L. Gyorgy, Varadi Laszlo, David Jonathan Cooper: Planificarea fiscală, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000, pag.
86
8
Gobbe F.: L’impact des paradis fiscaux sur les pays en developpément, Gresea-Echos, 2002

6
Volumul evaziunii fiscale depinde de factori precum:9

 nivelul ridicat al fiscalităţii;

 economiile de scară realizate în urma evitării taxelor;

 tehnologiile de evaziune;

 moralitatea publică;

 coordonarea şi armonizarea fiscală.

Şi cum paradisurile fiscale reprezintă o modalitate de evaziune fiscală la nivel internaţional


putem aprecia că aceşti factori influenţează şi extinderea şi dezvoltarea acestora.

La factorii cu caracter general menţionaţi anterior se adaugă factorul fiscal concretizat în


creşterea presiunii fiscale la nivel mondial, creştere susţinută de regimuri cu fiscalitate ridicată.
Dezvoltarea economică şi socială a provocat şi o creştere a fiscalităţii, impunându-se tot mai acut o
tendinţă crescătoare a cheltuielilor publice, tendinţă manifestată în special pe fondul amplificării
rolului economic al statului şi a intervenţiei acestuia în economie, intersectat cu implicarea statului în
direcţia realizării protecţiei sociale.

Dacă în 1702 se aprecia nivelul fiscalităţii la 10%, în prezent sunt ţări în care rata medie a
fiscalităţii poate atinge peste 50% din PIB.10 Aceste ţări au un nivel al presiunii fiscale foarte ridicat
justificat într-o oarecare măsură de programele de bunăstare şi protecţie socială oferite populaţiei,
motiv pentru care ele mai sunt cunoscute ca şi "infernuri fiscale".

Migraţia spre paradisurile fiscale este un fenomen ce cunoaşte o amploare din ce în ce mai
mare. Dorinţa limitării prelevărilor fiscale corespunde pe de o parte principiului conform căruia
entităţile private se consideră mai buni utilizatori ai propriilor resurse decât puterea publică, pe de altă
parte ţine de chestiunea morală de deposedare de o parte din rezultatul muncii.

Motivele pentru care investitorii aleg un paradis fiscal sunt garanţiile oferite împotriva
exproprierilor şi a naţionalizărilor, un corect tratament guvernamental, stimulente investiţionale şi taxe
reduse cât şi stabilitate politică. Ipoteza este că dezvoltarea paradisurilor fiscale este mai facilă în state
în care drepturile politice şi legislaţia asigură securitatea proprietăţii private.

Aceste ţări cu statut de paradis fiscal sunt interesate să atragă companiile pentru a fi doar
înregistrate scriptic şi sunt prea puţin interesate de natura şi mai ales de locul desfăşurării afacerilor
acestor companii.

9
Breton Albert: Competitive governments – An economic theory of politics and public finance, Cambridge University
Press, 1996
10
Tulai Constantin I.: Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003, pag. 292

7
Paradisurile fiscale oferă prin ceea ce se cheamă strategie de planificare fiscală internaţională
evitarea poverii fiscale în schimbul plăţii unei „rente de rezidenţă”. Dar odată cu creşterea numărului
paradisurilor fiscale şi a celor care le folosesc, principiile cererii şi ale ofertei apar să regleze costul
onorariului de licenţă şi al caracterului legal al protecţiei oferite de paradisurile fiscale. Cu alte
cuvinte, paradisurile introduc alegerea şi utilitatea marginală în problema rezidenţei şi a suveranităţii.11
Paradisurile fiscale sunt văzute ca şi o strategie perfect legală pentru dezvoltare, în special potrivită
statelor mici.12 Unii autori consideră comercializarea suveranităţii practicată de state ca un abuz
(Gordon, 1981), pe când alţii o văd ca o strategie perfect legitimă, dar care poate conduce la abuzuri
prin încurajarea evaziunii fiscale şi a spălării banilor (Hines şi Rice, 1994). Dar aceste abuzuri pot fi
evitate într-o oarecare măsură prin standarde internaţionale stricte, dar se pare că tocmai datorită
reglementărilor excesive şi creşterii fiscalităţii în ţările industrializate s-au dezvoltat paradisurile
fiscale.

Fiecare om de afaceri sau companie se decide asupra locului de înfiinţare a unei firme offshore
bazându-se pe elemente cum ar fi:

 credibilitatea: o jurisdicţie ca aceea din Insula Nauru sau Vanuatu sunt binecunoscute
ca paradis fiscal folosit pentru escrocherii financiare;

 facilităţi locale;

 analize juridico-economice complexe legate de scopul creării companiei şi piaţa în care


va acţiona, analiză în care trebuie luaţi în calcul mai mulţi factori.

Există mai multe tipuri de paradisuri fiscale în funcție de gradul de neimpozitare sau de zona
geogragică:

1. Paradisuri fiscale principale:


a. Ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterii de capital "zero
havens", pentru persoanele fizice. Ex: Bahamas, Bahrein, Bermude, Insula Cayman, Nauru,
Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanautu, Principatul Monaco.
b. Ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială. În aceste ţări
contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în
afara teritoriului, impozitându-se numai profitul obţinut pe plan local. Aceste paradisuri
sunt cunoscute sub denumirea "no-tax-on-foreign-income tax havens". Ex: Costa Rica,
Hong-Kong, Liberia, Filipine, Marea Britanie pentru societăţile rezidente.

11
Ronen Palan: Tax Havens and the Comercialization of State Sovereignty
12
Fabri David, Baldacchino Godfrey: The Malta Financial Services centre: A Study in MicroState dependency
Management, Basingstoke, Macmillan, 1999, pag. 140-165

8
c. Ţări în care cotele de impunere sunt foarte scăzute “low-tax havens”. Cotele sunt scăzute
deoarece sunt astfel stabilite de state ca urmare a aplicării unor reduceri de cote, datorate
acordurilor fiscale privind evitarea dublei impuneri cu multe ţări în care fiscalitatea este
ridicată. Ex: Cipru, Insulele Virgine Britanice, Liechtenstein, Elveţia, Jersey, Insula Man,
Irlanda.
d. Ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding, socităţilor offshore. Ex:
Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos, Antigua, Barbados, Grenada, Belize, Jamaica.
e. Ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor. Ex:
Irlanda pentru societăţile create înainte de 1 ianuarie 1981.
f. Ţări care oferă avantaje specifice unor societăţi, de exemplu totala exonerare de taxe pentru
companii de shipping sau companii cu specific maritim („special tax havens”). Ex:
Liechtenstein, Austria, Olanda, Antigua, Jamaica, Barbados.
2. Paradisuri fiscale secundare
a. Țări mici, caracterizate printr-o suprafață mică și o populație redusă numeric, fără a
îndeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, care:
- fie că nu aplică nici un fel de impunere fiscală;
- fie că anumite venituri realizate de persoanele fizice sau societăţi nu sunt impuse;
- fie că acordă exonerări pentru activităţile desfăşurate de anumite societăţi;
- fie cotele sunt mult mai reduse. Ex: Vatican, Republica Malteză, Polinezia Franceză, Insulele
Tonga, Insulele Maurice, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Insulele Norfolk, Insula
Christmas.
b. Ţări industrializate: pot deveni un punct de atracţie pentru activităţile desfăşurate de unele
societăţi. Ţări ca SUA, Franţa, Italia, Belgia, Austria, sunt doar câteva exemple care
reflectă faptul că denunţarea paradisurilor fiscale ca instrumente eficiente de evaziune
fiscală este uitată repede când interesul primează.
3. În funcţie de sistemul de impunere al acestora
a. ţări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozit pe profit, în acest
caz se plăteşte o taxă anuală fixă. Ex: Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Belize.
b. ţări în care baza de impozitare nu este profitul, ci valoarea capitalului social. Ex:
Liechtenstein.
c. impozitarea în sistem liniar: indiferent de valoarea profitului realizat se impune un venit
fix.
4. După specificul propriu
a. ţări specializate pe industria de shipping (sau industria maritimă). Ex: Panama, Gibraltar,
Malta, Liberia.

9
b. ţări specializate pe industria financiar-bancară. Ex: Bahamas, Cayman, Luxemburg.
c. ţări specializate pe managementul valorilor mobiliare, imobiliare, financiare. Ex: Monaco,
Insula Man, Hong-Kong.
5. Pe zone geografice
a. ţări care îşi fac foarte mare reclamă pe piaţa SUA, Canada. Ex: ţări din bazinul Caraibe.
b. ţări care încearcă să recruteze cât mai mulţi clienţi din Marea Britanie. Ex: Insulele
Canalului Mânecii, Insula Man.

1.4. Impactul economic și social al paradisurilor fiscale


În prezent, în lume există în jur de 50 de jurisdicţii care sunt paradis fiscal, printre cele mai
utilizate sunt:

 în Europa: Irlanda, Insula Man, Jersey, Cipru, Liechtenstein, Elveţia, Portugalia, Alderney,
Guernsey, Gibraltar;

 în zona Pacificului: Noua Zeelandă, Hong Kong, Vanuatu, Singapore, Malaezia, Samoa de Vest,
Nauru, Insulele Cook;

 în zona Caraibelor: Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Antigua şi Barbuda, Belize, Costa
Rica, Panama, Turks şi Caicos, Insulele Britanice Virgine, Aruba, Barbados, Antilele Olandeze,
Montserrat, ;

 în Africa şi Oceanul Indian: Liberia, Insulele Marshall, Mauritius;

 în SUA: Delaware, Wyoming, New York, Nevada, Utah;

Impactul paradisurilor fiscale la nivelul economiei mondiale poate fi analizat sub mai multe
aspecte:

a. Efectele paradisurilor fiscale asupra ţărilor care nu au statut de paradis fiscal

Țările în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate de existența paradisurilor fiscale prin prisma
consecințelor asupra fiscalității, în special la perderile din încasările fiscale. Este destul de dificil să
estimăm impactul real mai ales din cauza secretului bancar care nu permite o cunoaştere a volumului
de capitaluri care tranzitează paradisurile fiscale. Dar pierderile din încasările fiscale sunt
considerabile, relevante în acest sens fiind slabele posibilităţi bugetare ale acestor ţări. 13 În ţările în
curs de dezvoltare încasările fiscale sunt de două sau chiar trei ori mai puține decât în țările dezvoltate.
De asemenea, foarte dificil de evaluat sunt manipulările contabile în cadrul companiilor multinaţionale
care au posibilitatea evitării responsabilităţii fiscale prin intermediul filialelor.
13
Gobbe F.: L’impact des paradis fiscaux sur les pays en developpément, Gresea-Echos, Dec. 2002

10
Un alt efect asupra ţărilor în curs de dezvoltare este accentuarea inegalităţilor sociale între şi în
interiorul acestora, amplificându-se discrepanţa între cei bogaţi, care dispun de importante capitaluri
având posibilitatea sustragerii veniturilor de la impozitare prin plasarea acestora în paradisuri fiscale şi
cei săraci (majoritatea populaţiei) care nu îşi pot permite fuga din calea impozitelor. Paradisurile
fiscale slăbesc capacitatea de decizie şi de investiţie a statelor şi contribuie la accentuarea crizelor lor
financiare şi de asemenea favorizează corupţia şi spălarea banilor.

Paradisurile fiscale nu sunt văzute cu ochi buni de statele lumii care practică o fiscalitate ridicată,
deoarece disponibilitatea paradisurilor fiscale ar putea avea ca efect devierea activităţii economice din
ţările cu rate de impozitare mari şi erodarea bazelor impozabile - ca sursă de venit pentru guvernele
acestor ţări.

Dovezile însă conduc la o concluzie diferită14: activităţile economice din paradisurile fiscale par a fi
complementare cu fenomenul de investire în ţările cu taxe ridicate şi situate în apropierea acestora,
posibilitatea de a înfiinţa o filială într-o jurisdicţie offshore determină investiţii şi vânzări mai mari în ţările
vecine, care nu garantează aceeaşi lejeritate fiscală, dar care beneficiază de o piaţă consistentă. Prin
urmare, disponibilitatea paradisurilor fiscale în vecinătate se pare că mai mult stimulează decât deviază
activitatea economică într-o regiune, în acelaşi timp facilitează şi evitarea fiscalităţii din ţările
respective.

Paradisurile fiscale au implicaţii diferite asupra guvernelor statelor onshore învecinate:

 conduc la diminuarea bazei impozabile pentru guvernele ţărilor vecine

 dar în acelaşi timp stimulează activitatea economică şi investiţiile pe teritoriile acestora

Folosirea paradisurilor fiscale de către firmele multinaţionale va conduce la perfecţionarea


sistemelor fiscale ale guvernelor ţărilor cu taxe ridicate, prin supunerea firmelor multinaţionale la plata
unor rate de impozit diferite de cele la care sunt supuse firmele interne (mici).

Interesul investitorilor pentru operaţiunile derulate prin paradisuri fiscale (unde profitul e
impozitat la rate foarte mici) este uşor de înţeles, deoarece le permit să reţină tot sau aproape tot venitul
brut câştigat local. Pe de altă parte, ţările cu rate de impozit mai mici, prin oferta unei game mai large de
oportunităţi de afaceri atractive atrag un volum considerabil de investiţii străine, în comparaţie cu
celelalte ţări, care au un climat economic asemănător, însă taxe mai mari.

Investiţiile străine sunt atrase în paradisuri fiscale şi datorită faptului că afacerile multinaţionale pot
folosi operaţiunile din zonele offshore pentru a facilita evitarea plăţii taxelor ce ar fi de drept datorate

14
Hines James R.: Prosperă paradisurile fiscale?, Univ. of Michigan & NBER, oct. 2004, pag. 2

11
statelor onshore. Filialele străine ale firmelor multinaţionale au de obicei numeroase tranzacţii economice
intragrup, dând posibilitatea de a se realoca veniturile/profiturile supuse impozitelor.

Abilitatea de a evita taxele prin intermediul paradisurilor fiscale învecinate apare ca având un
efect de stimulare a activităţii în regiunile învecinate, şi anume o creştere cu 1% a firmelor înregistrate
în paradisurile fiscale are ca efect o creştere cu 0,5-0,7% a creşterii investiţiilor şi a vânzărilor în ţările
învecinate, există aşadar o relaţie de complementaritate între ţările paradis fiscal şi cele învecinate dar
care nu au acest statut.15

b. Efectele paradisurilor fiscale pentru cei care aleg o astfel de jurisdicţie

Principalul motiv care determină alegerea unui paradis fiscal atât de către societăţi cât şi de
persoane individuale este tendinţa spre minimizarea sarcinii fiscale la care se adaugă realizarea unui
mai bun management al riscului şi reducerea costurilor.

Utilizatorii individuali ai paradisurilor fiscale se pot gupa în anumite categorii: Multimilionari


cu averi ce depăşesc 2 milioane USD; expatriaţi şi emigranţi; oameni de afaceri, în special proprietarii
afacerilor de familie; moştenitori ai unor exorbitante averi; antreprenori; inventatori, consultanţi,
ingineri, avocaţi, medici, scriitori, deţinători ai drepturilor de proprietate etc. În mod tradiţional
proveneau din Europa şi din America de Nord , dar în ultimul deceniu a crescut foarte mult numărul
celor care provin din Europa de Est şi din Asia de Sud-est. Aleg paradisurile fiscale pentru a-şi proteja
averile, evitând plata unor impozite apăsătoare în propriile ţări, de asemenea pentru a-şi păstra
anonimitatea şi confidenţialitatea afacerilor. Unele ţări precum Irlanda oferă avantaje fiscale
persoanelor fizice în cadrul legii finanţelor din 1969, care au calitatea de artist 16, dar şi pentru
deţinători de know-how, licenţe, mărci de fabricaţie şi alte drepturi intelectuale, fapt care a determinat
un adevărat exod al creierelor din ţările dezvoltate spre acest paradis fiscal.

Societăţile sau corporaţiile, de asemenea prin alegerea unui paradis fiscal îşi reduc în mod
semnificativ cheltuielile cu plata impozitelor sau a taxelor, ceea ce antrenează realizarea unor
economii de scară, reflectate în final în creşterea profitului care poate fi reinvestit. Dar impactul
paradisului fiscal asupra unei companii diferă în funcţie de domeniul de activitate al companiei şi
bineînţeles de tratamentul fiscal aplicat distinct de către fiecare jurisdicţie în parte.

c. Implicaţiile statutului de paradis fiscal pentru ţara care îl alege

De ce ar dori o ţară să încurajeze atragerea afacerilor pe teritoriul său dacă guvernul oricum nu
le va taxa? Ideea este că o afacere creează externalităţi prin angajarea cetăţenilor şi a rezidenţilor,
permiţând colectarea altor impozite (precum TVA) şi cheltuirea de bani în economia locală.
15
Desai M. A., Foley C. F., Hines J. R.: Economic Effects of Regional Tax Havens, National Bureau of Economic
Research, 2004, disponibil la http://www.nber.org/papers/w10806
16
Dauphin C.: Ghidul cu adevărat practic al paradisurilor fiscale, 1998, pag. 252

12
Se pune întrebarea dacă într-adevăr capitalul investit îmbunătăţeşte economia locală sau nu,
bineînţeles că guvernele ţărilor paradis răspund categoric "da". Şi în acest sens există exemple
concrete: Irlanda, Singapore care au acordat exonerări totale pentru anumite domenii de activitate, în
special înalta tehnologie, ţări care au reuşit datorită regimului favorabil de taxare precum şi datorită
poziţiei lor geografice.

De asemenea, trebuie avut în vedere că ţările care au ales acest statut sunt ţări mici, în curs de
dezvoltare, cu o populaţie destul de redusă, cu o economie axată în principal pe turism şi servicii.

Succesul economic al paradisurilor fiscale este reflectat în persistenţa politicii lor: din 1982 au
fost identificate 42 de jurisdicţii cu acest statut şi numărul lor este în continuă creştere, fapt ce
îngrijorează guvernele ţărilor infern fiscal. Ca urmare comunitatea internaţională consideră binevenită
încercarea de a forţa paradisurile fiscale să-şi abandoneze politicile, dar se pare că paradisurile fiscale
vor continua să joace un rol important în lumea afacerilor internaţionale.

1.5. Evoluția și amploarea paradisurilor fiscale


Expansiunea activităţii economice globale începând cu 1980 a contribuit în mod simţitor la
dezvoltarea economiilor paradisurilor fiscale, întrucât avântul mondial al investiţiilor străine directe a mărit
simţitor cererea de operaţiuni în ţări de acest tip, cu scopul evitării/diminuării taxelor. Firmele
multinaţionale au devenit planificatori de taxe mult mai agresivi. Folosindu-şi filialele din paradisurile
fiscale au contribuit la dezvoltarea economiei acestor ţări.

În timp ce succesele economice ale unor ţări pot fi puse aproape cu certitudine pe seama unei
combinaţii extinse de factori, putem spune că experienţele fericite ale paradisurilor fiscale se bazează pe
explozia investiţiilor străine directe şi pe accentuarea fiscalităţii mondiale în deceniile trecute.

Pe de altă parte, în contextul liberalizării contului de capital şi al creşterii încrederii în bursa de


valori, fondurile ce pot fi investite au devenit mai "receptive" la oportunităţile şi riscurile unui grup mai
mare de regiuni şi ţări. Unele ţări au eliminat impunerea anumitor fluxuri de investiţii financiare, ca o
consecinţă a creşterii sensibilităţii la impunere.17

Economiile paradisurilor fiscale diferă ca mărime, caracteristici şi bunăstare materială de economiile


celorlalte ţări, ţările-paradis fiscal îşi dezvoltă economiile într-un ritm anual cu 2,3% mai rapid decât s-ar fi
prevăzut luând în considerare mărimea şi bogăţia lor iniţială.

Irlanda este un bun exemplu de performanţă a economiei unui paradis fiscal. Pentru foarte mult
timp a fost o ţară cu venituri mici comparativ cu standardele vest-europene. Economia ei s-a dezvoltat într-un

17
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag. 44

13
ritm alert, pe măsură ce investiţiile străine directe au crescut la nivel global, iar astăzi Irlanda posedă unul
dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa. Irlanda are o rată a impozitului pe profit foarte mică
(momentan 12,5%), menită să atragă investiţii străine. Recentele performanţe remarcabile ale economiei
irlandeze se datorează reformelor educaţiei, reformelor macroeconomice, evoluţiei demografice şi
schimbărilor de pe piaţa muncii, alături de politica fiscală.

În cazul Insulelor Virgine Britanice (22.000 de locuitori), începând cu 1984 (când a fost
adoptat Legea Companiilor Internaţionale) şi până la sfârşitul anului 2005 au fost înregistrate
aproximativ 550.000 de companii offshore. Luând în considerare că taxa guvernamentală anuală este
de 350 USD, rezultă că numai din această taxă la buget se încasează aproximativ 9.000 USD pe cap
de locuitor. Pentru IVB, PIB pe locuitor pentru 2004 se ridică la 38.500 USD şi economia insulei este
dependentă de turism care constituie 45% din venitul naţional şi restul – o parte importantă a
veniturilor - provine din înregistrarea companiilor offshore. În anul 2000, un studiu al KPMG asupra
jurisdicţiilor offshore pentru guvernul Marii Britanii a raportat că 41% din totalul companiilor offshore
au fost înregistrate în IBV.

Un alt caz este Bermude (65.000 de locuitori), care a avut un PIB pe cap de locuitor de 36.000
USD în anul 2004 (aproape echivalent cu cel al SUA). În Bermuda sunt înregistrate 16.000 de
companii internaţionale (cu un minimum de taxe anuale guvernamentale fixat la 1.600 USD, care
rezultă 400 USD încasare pe cap de locuitor), 1.150 de instituţii de asigurări captive şi mai mult de o
sută de bănci. Rata de impozitare este de 0% dacă încasările nu provin din afaceri locale.

Insulele Cayman (44.000 de locuitori) au avut în anul 2004 un PIB pe cap de locuitor de
32.300 USD. Industria serviciilor financiare a Insulelor Cayman cuprinde servicii bancare, fonduri
mutuale, asigurări captive, înregistrări de vase, companii şi parteneriate, trusturi, finanţe structurale şi
Bursa de Valori. Din decembrie 2005, au fost înregistrate peste 70.000 de companii în Insulele
Cayman, incluzând 530 de bănci şi trusturi, 720 de firme de asigurări captive şi peste 7.000 de fonduri.
Cu un minimum de 600 USD ca taxă anuală guvernamentală, Insulele Cayman au îregistrat încasări în
valoare de 1.000 USD pe cap de locuitori din aceste taxe.

Liechtenstein (33.700 de locuitori) a înregistrat în anul 2005 un PIB pe cap de locuitor de


25.000 USD. Datorită taxelor mici (maximum 18%) şi regulilor simple de înregistrare a companiilor,
73.700 de holdinguri (sau aşa numitele "cutii de scrisori")şi-au înfiinţat birouri nominale în
Liechtenstein. Acest proces furnizează aproximativ 30% din încasările statului. Recent, Liechtenstein
a arătat o determinare puternică pentru a schimba imaginea sa de centru internaţional al spălării
banilor.

Luxemburg este un alt exemplu al paradisurilor fiscale onshore. Are o tradiţie în secretul
bancar foarte strict, neimpozitând dobânzile plătite pentru economisiri străine.

14
Paradisurile fiscale oferă investitorilor străini un nivel de impozitare foarte avantajos. Pe lângă acest
fapt există o multitudine de caracteristici non-fiscale desemnate să atragă investiţii şi să stimuleze
activitatea economică.

Paradisurile fiscale importante găzduiesc mai puţin de 1% din populaţia lumii (excluzând
populaţia SUA), generează 2,3% din PIB la nivel mondial, atrag 5,7% din angajaţii străini şi 8,4% din
imobilizările corporale ale companiilor americane. Produsul intern brut pe locuitor în paradisurile fiscale a
crescut între 1982 şi 1999 cu o rată anuală medie de 3,3%, faţă de media la nivel global de 2,3%,
situându-l pe o poziţie net superioară18.

1.6. Evaziunea fiscală licită versus evaziunea fiscală ilicită


Mulţi consideră tranzacţiile prin intermediul paradisurilor fiscale ca ceva ilegal, doar pentru
simplu fapt că este implicat un paradis fiscal. Alţii privesc sistemul fiscal ca ceva care poate fi
manipulat, văzând în paradisul fiscal o piesă în acest joc. Alţii folosesc complexităţile legislative
pentru a ascunde venitul sau pentru crearea de deduceri.19

În scopul minimizării impozitelor, plătitorii de taxe adoptă două moduri de abordare.

Unul dintre ele caracterizează un contribuabil care încalcă intenţionat prevederile fiscale ale ţării
de rezidenţă. Folosindu-se de discreţia paradisurile fiscale şi de dificultăţile logistice întâmpinate peste
graniţe de anchetatorii fiscali, ascund tranzacţiile impozabile de către Fisc în aceste oaze fiscale, sperând că
inspectorii nu vor descoperi adevărul. Aceasta poartă numele de fraudă fiscală.

O altă abordare vizează un contribuabil care, în mod inteligent, utilizează toate inadvertenţele şi
breşele existente în sistemul fiscal naţional pentru a micşora în mod legal obligaţiile sale fiscale, aceasta
purtând numele de evaziune fiscală legală.

Linia care delimitează aceste două moduri de abordare este foarte fină, făcând depistarea motivelor
adevărate a contribuabililor foarte dificilă.

Pe de o parte legea care reglementează noi tipuri de tranzacţii este deseori imprecisă şi variabilă.
Atunci când Fiscul depistează noi tipuri de tranzacţii, acesta încearcă să le judece în baza legilor existente.
Problema este că acestea au fost create într-un context anterior şi au în vedere alte aspecte. De aici rezultă
confuzia, ceea ce a fost anul trecut legal devine ilegal anul acesta.

Pe de altă parte termenii nu sunt deloc bine definiţi. Într-adevăr, adesea este destul de greu a
face demarcaţia între legitim şi ilegitim, în ce priveşte operaţiile derulate prin intermediul paradisurilor
fiscale şi dificil de afirmat dacă este evaziune fiscală sau fraudă fiscală. Dacă o operaţiune poate fi
catalogată ca evaziune fiscală sau fraudă fiscală depinde în mare parte de definiţia acestor termeni.

18
Hines J. R.: Prosperă paradisurile fiscale?, Univ. of Michigan & NBER, oct. 2004
19
Gordon Richard: The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981

15
Clasificarea tranzacţiilor care se fac în zonele offshore:20 (conform Raportului Gordon)

1. Tranzacţii fără impact fiscal sunt tranzacţii care nu au nici un impact asupra impozitului plătit
în statul de rezidenţă. De exemplu, o bancă ar putea deschide o filială într-un paradis fiscal pentru a
evita cerinţele băncii naţionale cu privire la constituirea rezervelor egale. O altă companie ar
putea folosi o filială înmatriculată într-un paradis fiscal pentru a evita controlul valutei sau alte
reglementări impuse de ţara în care face afaceri. Un paradis -scai poate fi folosit pentru a reduce
riscurile de expropriere care însoţesc afacerile desfăşurate în majoritatea ţărilor din lumea a
treia. O persoană publică poate folosi un paradis fiscal sau un cont deschis în numele altei
persoane pentru a-şi apăra activele de inamicii lui politici etc.

2. Tranzacţii cu impact fiscal, dar în conformitate cu litera şi sprijinul legii - câteva exemple de astfel
de tranzacţii sunt:

 utilizarea pavilioanelor de complezenţă cu scopul de a obţine beneficii fiscale (minimizarea/evitarea


impozitelor directe şi indirecte asupra activităţilor de transport naval internaţional;

 operaţiunile de creditare intragrup (care amână impozitul asupra dobânzilor rezultate din
împrumuturile acordate entităţilor grupului);

 tranzacţii între filiale ale unor companii diferite (care sunt create pentru a evita TVA şi pentru efectuarea
anumitor tranzacţii ce profită de portiţele cadrului legislativ).

3. Operaţiuni de planificare fiscală agresivă - acestea sunt tranzacţii de reducere


a sarcinilor fiscale prin „forţarea" secţiunilor vulnerabile ale cadrului legislativ, de exemplu
înfiinţarea de companii de asigurări captive, companii de investiţii, construcţii şi de prestare a unor
servicii, ce sunt dirijate prin intermediul unor reprezentanţi din jurisdicţii offshore.

Un alt exemplu ar putea fi înfiinţarea unei companii de servicii într-un paradis fiscal pentru a furniza
servicii altei filiale ale aceleiaşi companii localizate într-o a treia ţară. O metodă utilizată pe scară largă de
companiile multinaţionale este reprezentată de utilizarea preţurilor de transfer, ce constau în evaluarea
denaturată a unor tranzacţii internaţionale în scopul transferării totale/parţiale într-un paradis fiscal a
profiturilor obţinute în zonele cu fiscalitate ridicată.

Adesea, părţile sunt conştiente de faptul că la o verificare amănunţită a tranzacţiei ar putea fi


făcute ajustări importante, însă ele se bazează pe dificultăţile implicate de culegerea datelor specifice, schimbul
internaţional de informaţii şi pe caracterul complex al tranzacţiilor.

20
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag.33

16
4. Fraude şi evaziuni fiscale - acestea sunt reprezentate de acţiunile prin care contribuabilul încearcă
prin proceduri frauduloase să evite obligaţiile legale. Aceasta ar putea genera din simpla omitere de a
declara venitul obţinut sau prin încercarea de a crea deduceri fiscale în exces.

Evitarea taxelor, evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite
cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligaţiunilor
stabilite prin legile fiscale.21

Maurice Duverger afirma că „există evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, când cel care
ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă asupra unui
terţ".22

Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul
de aplicare a impozitelor.

FORME DE MANIFESTARE A EVAZIUNII FISCALE

Evaziune fiscală legală Evaziune fiscală frauduloasă


(realizată la adăpostul legii) (ilicită)

tradiţională

juridică

contabilă

prin evaluare

În sens general, evaziunea fiscală înseamnă sustragerea pe o cale sau alta, de la plata impozitelor sau
„arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale”.23

21
Şaguna Dan Drosu, Tutungiu Mihaela Eugenia: Evaziunea fiscală (pe înţelesul tuturor), Ed. Romfel, Bucureşti, 1995,
pag. 20
22
www.actrus.ro/biblioteca/cursuri/management/stanciu/c28.html
23
Tulai Constantin I.: Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003, pag. 297

17
II. Companiile offshore și planificarea fiscală internațională

2.1. Offshore
Una dintre cele mai eficiente si mai "legale" arme ale întreprinzãtorului în lupta cu fiscalitatea
s-au dovedit a fi aşa-zisele "companii offshore".

Prin termenul de "offshore"24 limbajul de specialitate britanic desemnează teritoriul situat


dincolo de ţărm. În jargonul economic american, prin offshore sunt denumite activităţile economice şi
firmele care îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului naţional al statului în care acestea sunt
rezidenţi.

Întradevăr toate sensurile acestui cuvânt sunt purtătoare a esenţei: este vorba despre o
companie, care în funcţie de ţara unde este înregistrată nu are activitate economică, în funcţie de
activitatea sa este considerată companie străină. O companie offshore nu realizează venituri în ţara în
care a fost înmatriculată. După toate acestea este important de menţionat faptul că în general nu este
considerată activitate economică internă funcţionarea birourilor administrative şi manageriale,
activităţi de investiţii şi holding şi susţinerea de conturi bancare.

Termenul englezesc "offshore" explicat în noţiuni economice este "activitate desfăşurată în


exterior, efectuată în afara legilor ţării din care provine investitorul". Altfel spus, o zonă offshore
reprezintă spaţiul restrâns pe teritoriul unui stat, de obicei în cadrul unui port, aeroport, unde taxele
vamale asupra mărfurilor intrate şi destinate reexporturilor sunt suspendate şi se autorizează realizarea
unor operaţiuni comerciale, industrial-bancare şi de asigurare.

Teoretic, companiile offshore se pot înfiinţa oriunde în lume, dar nu peste tot se pot obţine şi
avantaje fiscale, pentru că o firmă nu va fi scutită de impozit datorită faptului că este o firmă offshore,
ci pentru că este un offshore înregistrat într-un paradis fiscal.

Scopul pentru care se decide înfiinţarea unei companii offshore este în principal minimizarea
taxării şi reducerea poverii fiscale, dar prin intermediul unei companii offshore se realizează şi un
management mai performant al riscului cât şi o importantă reducere a costurilor. Companiile offshore
pe lângă regimul de impozitare lejer beneficiază şi de mult dorita şi apreciata confidenţialitate în faţa
unui control valutar, având protecţie împotriva intervenţiei guvernamentale şi a schimbărilor politice
exterioare.

Schemele offshore constau în stabilirea şi domicilierea unei entităţi juridice (corporaţie,


holding, fundaţie) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entităţi domiciliate în afara

24
Potrivit diţionarului anual al revistei “The Economist”, companiile offshore sunt firme înregistrate în anumite ţări sau
jurisdicţii care au o legislaţie fiscală fie fără impozite, fie cu impozite foarte scăzute atât timp cât societatea nu desfăşoara
activităţi pe teritoriul ţării unde sunt înregistrate

18
statului respectiv. Aceste entităţi sunt denumite generic "firme offshore" şi oferă scutire de la plata
impozitelor pe profit, pe creşterile de capital, pe dividende, pe dobânzi, etc.

Companiile offshore au cunoscut o amploare remarcabilă, mai ales în ultimele decenii, fiind o
alternativă de a evita povara fiscală din ce în ce mai apăsătoare. Prin termenul de offshore, se înţelege
teritoriul situat dincolo de ţărm, în larg, departe de ţara de origine, în contradicţie evidentă cu onshore.
În jargonul economic american, prin offshore sunt denumite activităţile economice şi firmele care
desfăşoară activitatea în afara statului în care acestea sunt înregistrate.

2.2. Tipuri de companii offshore


Literatura de specialitate delimitează trei tipuri de societăţi instalate în ţările de refugiu fiscal
(instrumentele de realizare a fraudei internaţionale):

 societăţi holding

 societăţi de bază

 societăţi fictive

1. Societăţile holding

Sunt acele societăţi care deţin un portofoliu de participaţie fără a exercita ele însele o activitate de
afaceri. Ele sunt înregistrate în paradisuri fiscale sau în ţări dezvoltate care le oferă regimuri fiscale
privilegiate, permiţând “constituirea de sanctuare financiare la adăpostul oricărei impozitări” aşa cum
susţinea J.C. Martinez în lucrarea “La fraude fiscale”. Într-o altă tipologie apare ca o formă a
companiilor offshore.

Instalate în ţări precum Liechtenstein, Luxemburg, Elveţia, Monaco, Hong Kong, Singapore,
Bermude au funcţiuni multiple. Ele gestionează în acelaşi timp portofoliul de valori mobiliare pentru
societatea de grup, obţin participaţii, procură sursele de finanţare, prin lansarea de împrumuturi
internaţionale şi încasează redevenţe, onorarii şi comisioane. Centrele respective poartă denumirea de
"offshore financial centres" (centre financiare de dincolo de ţărm, graniţă) şi furnizează "offshore
funds". Holdingul permite aşadar localizarea optimă a beneficiului grupului. Dacă la un moment dat,
condiţiile fiscale oferite de teritoriul în care este localizat grupul devin mai puţin interesante, atunci
holdingul se dizolvă cu uşurinţă, transferându-se în alt stat, mai primitor.25

2. Societăţile de bază ("base companies")

25
Istrate Costel: Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pag. 194

19
Nici acestea nu au o activitate proprie, fiind înregistrate în ţări cu presiune fiscală redusă, unde
gestionează trezoreria grupului care le-a creat, concentrând şi administrând beneficiile comerciale şi
financiare realizate în alte ţări cu fiscalitate ridicată de către filialele şi întreprinderile din grupul
fondator.

3. Societăţile fictive, de faţadă sau paravan ("sham companies")

Nu au baza în ţările de refugiu, ci se rezumă la o simplă "cutie de scrisori" existentă vremelnic pe


lângă o bancă, avocat sau contabil având un dublu scop:

 să stabilească în ţările de refugiu profiturile realizate cu ocazia anumitor operaţiuni

 să facă mai dificil controlul fiscal asupra contabilităţii întreprinderii din grup

Companiile offshore sunt fie societăţi (asociaţii) cu răspundere limitată (Limited Liability
Company), fie societăţi pe acţiuni (Corporation) , fie fundaţii de administrare a fondurilor sau trusturi.
Aceste companii au dreptul să exercite orice fel de activitate legală, fără a fi necesară exprimarea
scopului în actele de înregistrare. Singurele activităţi care necesită aprobare specială sunt cele
desfăşurate de bănci şi societăţile de asigurare.

Limited Liability Company

Este o asociere între persoane fizice, în care partenerii sunt consideraţi acţionari şi au
răspunderea limitată la cota de participare la capitalul social, profitul fiind considerat de fisc drept
venit personal şi impozitat în consecinţă.

Acest tip de companie constituie o tehnică deosebit de apreciată pe teritoriul SUA. Companiile cu
formă juridică de tip LLC, constituite în SUA sunt supuse sistemului de impozitare "cursiv" (flow
through taxation), adică nu compania datorează impozitul, ci acţionarii companiei, dacă nu hotărăsc
altfel. Pentru ca o societate de tip LLC să fie scutită de impozit în SUA trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:

 acţionarii companiei să fie nerezidenţi în SUA

 compania să nu desfăşoare comerţ în SUA sau cu firme din SUA

 LLC să nu aibă un sediu permanent altul decât cel înregistrat în SUA

Deci, acţionarii LLC trebuie să fie persoane fizice sau juridice rezidente în paradisuri fiscale, ei
fiind cei care datorează impozitul.

Societăţile pe acţiuni (Corporation)

Denumirea generică de corporation se referă la societăţile pe acţiuni chiar dacă în denumirea


acestora întâlnim cuvintele: Limited, Corp., Inc. etc. Spre deosebire de societăţile pe acţiuni

20
recunoscute de legislaţia românească, în SUA, societăţile pe acţiuni se pot constitui şi fără capital
social.

Compania Internaţională (International Business Company) IBC

Companiile de tip IBC sunt specifice zonelor aparţinând Coroanei Britanice. Sunt societăţi pe
acţiuni, dar se înfiinţează de către 1-2 fondatori care nu au nici un drept patrimonial asupra firmei.
Firma este practic deţinută de cel ce subscrie acţiunile, însă decizia emisiunii de acţiuni aparţine
fondatorilor sau persoanelor desemnate de aceştia.

Pentru prima dată a fost definită în legislaţia din Insulele Virgine Britanice (BVI), în 1984, prin
International Companies Act, în urma eşecului tratativelor cu SUA privind prelungirea tratatelor de
evitare a dublei impuneri, dintre cele două state. Autorităţile din BVI au inventat IBC pentru a putea
asigura în continuare clienţilor americani o protecţie fiscală maximă, în special prin garantarea unei
confidenţialităţi impenetrabile.26

Compania nerezidentă

Este cea mai puţin pretenţioasă entitate, utilizată în special în zona de influenţă a legilor
britanice, poate fi încorporată într-un anumit paradis fiscal şi să îşi desfăşoare activitatea în altă ţară în
funcţie de interesele acţionarilor săi.

Compania exceptată sau scutită (exempted company)

Companiile de acest tip sunt scutite de la prevederile fiscale normale, fiind firme obişnuite care
beneficiază, în jurisdicţii cu un regim fiscal normal, de facilităţi acordate în anumite condiţii.
Exceptarea sau scutirea se acordă în fiecare an pe baza unei declaraţii a responsabililor firmei, care se
angajează că nu vor face afaceri în sau cu firme înmatriculate în acel stat, altele decât firme
nerezidente sau exceptate.27

2.3. Domenii de utilizare a companiilor offshore


Comerţ internaţional: prin înfiinţarea unei companii offshore de import-export într-un paradis
fiscal este posibilă reducerea impozitării profitului. Compania offshore are rol de intermediar între
compania producătoare şi client. Cumpără mărfurile de la producător la un preţ foarte mic (apropiat de
preţul de fabricaţie) şi le vinde clientului la preţul de piaţă, iar marfa este livrată direct de la societatea
producătoare clientului, trecerea mărfurilor prin societatea offshore este doar scriptică. Binenţeles că
în cele mai multe cazuri proprietarul companiei offshore este şi proprietarul companiei producătoare.
În felul acesta compania offshore (situată în paradis fiscal) colectează profit substanţial care nu va fi

26
Mănilă A.: Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2004, pag. 9
27
Mănăilă A.: Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2004, pag. 10

21
impozitat, iar societatea producătoare înregistrată într-un „infern fiscal” obţine un profit scăzut sau
deloc.

Investiţii: companiile offshore de investiţii se pot folosi pentru realizarea unor investiţii care
vor produce profituri mari. Astfel, aceste profituri vor fi puse la adăpost de impozitele mari. Cu
ajutorul companiilor offshore de investiţii se poate asigura anonimatul adevăratului investitor. Un alt
avantaj îl constituie faptul că în conturile companiei se pot păstra devize fără îngrădire, eliminând
astfel pierderile datorate diferenţelor de curs.

Tranzacţii imobiliare: dacă o companie offshore este proprietara unui imobil, la înstrăinarea
acestuia se pot economisi importante sume din taxe.
Servicii profesionale: prin plata contravalorii unor servicii de consultanţă se pot transfera în
conturile firmei offshore sume importante fără să se plătească impozit pe profit. În special persoane
individuale precum designeri, consultanţi, autori, artişti, sportivi semnează contracte cu o companie
offshore pentru dreptul de a primi onorariile prin intermediul acesteia, evitându-se astfel plata unor
impozite care ar diminua semnificativ aceste onorarii.

Operaţiuni bursiere: dacă operaţiunile la bursă se efectuează prin intermediul unei companii
offshore, atunci profitul realizat nu este supus impozitării.

Operaţiuni de lohn: compania offshore este mijlocul cel mai răspândit prin care se reduce
impozitul pe profit realizat în urma executării contractului de lohn.

Proprietate intelectuală: o companie offshore poate cumpăra sau poate fi mandatată pentru
dreptul de a folosi un patent, drepturi de autor, licenţă, know-how de la sau de către deţinătorii
originali cu drept de sublicenţă. Odată achiziţionat dreptul de proprietate intelectuală de către o
companie offshore, aceasta poate furniza drepturile de proprietate în sublicenţă în întreaga lume,
exploatând drepturile de proprietate în diverse ţări.

Shipping: folosirea unei companii offshore de shipping poate elimina impozitarea directă sau
indirectă. Fără îndoială că în ultimii ani s-au produs mari transferuri de nave comerciale înregistrate în
zone tradiţionale ca Marea Britanie, Norvegia sau Grecia, către jurisdicţii navale offshore precum
Panama, Liberia, Isle of Man, Cipru şi Gibraltar.

Asigurări: societăţi de asigurare offshore captive sunt constituite de către o companie


înregistrată într-o ţară cu fiscalitate ridicată sau de către un grup de asemenea companii şi pot fi
folosite pentru asigurarea riscurilor firmei mamă în condiţii mai avantajoase decât cele oferite de
obicei de societatea de asigurare. Societăţile captive de asigurări au fost create de companii
multinaţionale pentru a asigura şi reasigura riscurile filialelor şi a companiilor afiliate. Captivele sunt
potrivite în special pentru industria de shipping şi industria petrolieră.

22
Societăţile captive offshore sunt societăţi de drept străine şi îşi desfăşoară activitatea în alte ţări
în conformitate cu legislaţia din ţara gazdă. Ele constituie majoritatea covârşitoare a societăţilor
captive, respectiv 85% din total. Cele mai multe societăţi captive "offshore" îşi au sediul în: Insulele
Bermude (1336), Insulele Cayman (500), Guernsey (300), Bahamas, Seychelles, care deţin împreună
circa 75% din totalul societăţilor captive din toată lumea. Celelalte sunt situate în Caraibe, Gibraltar,
Insula Man, Channel Islands, Insulele Virgine Britanice, Nauru, Singapore, Vanuatu, Barbados. 28

Operaţiuni bancare: o bancă offshore poate fi utilizată şi pentru finanţarea operaţiunilor


internaţionale efectuate de fondatorii băncii respective, în scopul evitării problemelor legate de limitări
valutare. În ultimii ani din ce în ce mai multe instituţii bancare s-au stabilit în paradisuri fiscale
precum: Anguilla, Antilele Olandeze, Bahamas, Bahrein, Barbados, Insulele Cayman, Costa Rica,
Emiratele Arabe Unite, Guernsey, Hong Kong, Liban, Luxemburg, Insula Man, Panama, Saint
Vincent, Seychelles, Singapore, care au devenit adevărate centre financiare internaţionale.

În paradisurile fiscale se pot constitui două tipuri de societăţi bancare:

 bănci de tip A sau de tip unrestricted, sau cu autorizaţie de funcţionare nerestrânsă, care pot opera
atât pe piaţa naţională cât şi pe cea externă;

 bănci de tip B sau de tip restricted, sau cu autorizare de funcţionare restrânsă, care nu pot
interveni pe piaţa bancară internă, naţională, pot efectua tranzacţii doar cu nerezidenţi, deci altfel
spus acest tip de bănci pot opera doar în afara statului în care s-au înmatriculat.

2.4. Operațuinile și mecanismele offshore


Printre formele de evitarea a plăţii impozitelor se află şi aranjamentele financiare, precum
împrumutul între firme, care plasează venitul brut (de impozitat) în jurisdicţia cu taxele cele mai mici.

În plus, firmele sunt deseori capabile de a-şi "ajusta" preţul la care filialele localizate în diferite ţări
îşi vând bunuri şi servicii. În general guvernele cer ca firmele să folosească preţuri recomandate/fixe pentru
tranzacţiile dintre părţile afiliate, la nivelul preţurilor care ar fi folosite şi de terţi într-o tranzacţie
asemănătoare, încercând să limiteze raza de acţiune a preţurilor de transfer motivate de urmărirea
eficienţei fiscale. În practică însă, dificultatea aprecierii unor preţuri corecte pentru bunuri şi servicii, mai
ales pentru elementele intangibile sau pentru care nu se pot găsi tranzacţii similare, lasă suficient spaţiu
de manevră pentru companiile multinaţionale29. În consecinţă, firmele descoperă adesea că tranzacţiile cu
filialele aflate în paradisuri fiscale pot fi folosite pentru a reloca venitul din locaţiile cu taxe ridicate către
zone mai "prietenoase" din punct de vedere fiscal.

Metodele convenţionale a fraudei fiscale internaţionale constau în special în două tehnici:

28
Ciumaş Cristina: Economia asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003, pag. 81
29
Hines James R.: Prosperă paradisurile fiscale?, Univ. of Michigan & NBER, oct. 2004, pag. 4

23
 transferul profiturilor către o ţară cu impozite reduse, prin manipularea preţurilor tranzacţiilor

 nerepatrierea veniturilor încasate în străinătate, prin manipularea remuneraţiilor

1. Tehnica transferului profiturilor pune una din cele mai clasice probleme ale dreptului fiscal
internaţional. Problema manipulării preţurilor de transfer apare între relaţiile dintre societăţile-mamă
şi filialele acesteia, membrii unui grup având în realitate, o autonomie foarte limitată în raport cu
societatea-mamă care-i conduce. Tranzacţiile comerciale care au loc între diferitele societăţi de grup,
dau loc la preţuri fixate nu atât în funcţie de adevărul economic (preţul pieţei) cât de o strategie
fiscală utilizând portiţele şi breşele oferite de diferitele legislaţii fiscale.

O formă a strategiei fiscale internaţionale (international tax planning) o constituie "treaty


shopping" şi constă în compararea avantajelor şi inconvenientelor convenţiilor utilizabile. Va fi
reţinută convenţia (dintre state) care facilitează recurgerea la structuri juridice de natură să reducă
sarcina fiscală fără să comită totuşi ilegalităţi. Termenul treaty shopping e de origine engleză sau
americană, dar practica nu este specifică numai societăţilor din aceste ţări. Această tehnică în sine nu
este ilegală: ea relevă o strategie fiscală care permite să se obţină cel mai bun avantaj de pe urma
convenţiilor fiscale existente. Totuşi treaty shopping este considerată o formă abuzivă a planificării
fiscale, constând în crearea în mod artificial a condiţiilor de a beneficia de avantajul fiscal
convenţional, permiţând astfel creşterea beneficiului net prin micşorarea costului fiscal.

2. Metoda manipulării remuneraţiilor serviciilor în străinătate constă în nerepatrierea


veniturilor încasate. Evaziunea, dacă nu frauda, este adesea permisă prin societăţile de bază sau
societăţile fictive care primesc remuneraţiile, pentru serviciile datorate unui contribuabil dintr-o ţară
puternic fiscalizată. Procedeul este frecvent întâlnit în cazul profesiunilor artistice şi sportive. Acest
procedeu a fost descoperit în anii '60 şi este cunoscut sub numele "rent a star company" (societate
care închiriază serviciile unei vedete). El a permis mai multor artişti şi sportivi francezi să scape o
mare parte a veniturilor să nu fie impozitate.

Procedeul "rent a star company" a fost întrebuinţat pentru prima oară în SUA de către membrii
show-business care au implementat societăţile fictive în insulele Caraibe, situate în apropierea
Floridei. Actorul sau sportivul profesionist primeşte o remuneraţie fixă vărsată de către societatea pe
care el o controlează şi mult inferioară onorariilor vărsate de către societăţile producătoare sau
organizatorii de întreceri sportive. Sunt cunoscute în acest sens afacerile Johanson, boxer suedez care
şi-a creat o societate în Elveţia, şi Nat King Cole, "regele" jazz-ului anilor 1960 care era salariat al
unei societăţi panameze ale cărei acţiuni aparţineau în ultimă instanţă unui trust din Bahamas al cărui
beneficiar era soţia sa. Există o multitudine de căi pentru evitare impozitelor, în funcţie de tipul şi
locaţia afacerilor, strategia investiţională, strategia fiscală, etc.

24
Concluzii

În lumea afacerilor, în mod evident, se face uz de avantajele fiscale pe care le reprezintă


diferitele legislaţii fiscale în diferitele ţări ale lumii, ceea ce permite o fiscalitate mai mică pentru
afacerea respectivă. Legislaţia fiscală a unor state, în general mici, este foarte favorabilă
întreprinzătorului permiţându-i iniţierea unor persoane juridice, care apoi, beneficiind de fiscalitatea
redusă a ţării de înregistrare pot să-şi desfăşoare activitatea în alte state unde fiscalitatea e mult mai
apăsătoare.

Astfel persoanele juridice sunt în general societăţi comerciale care se bucură de această
personalitate juridică printr-o ficţiune a legii. Ca persoane juridice ele nu pot să existe dacă sunt
animate de persoane fizice a căror interese le reflectă.

Importanţa lumii offshore este ilustrată de faptul că cele mai mari bănci internaţionale au creat
filiale bancare şi sunt prezente în centrele financiare offshore. În acelaşi timp, cele mai mari fundaţii
de investiţii din lume, administratori de fonduri şi companii trust operează şi ele prin filiale offshore.
Companiile offshore, sub diferitele forme pe care le îmbracă, cunosc o extindere din ce în ce mai
amplă (în special în ultimile două decenii) şi aceasta se datorează în principal dezvoltării paradisurilor
fiscale.

Împotriva extinderii paradisurilor fiscale se duce o adevărată luptă promovată în special de


ţările dezvoltate. Atâta timp cât statul bunăstării există (şi se extinde) va fi o presiune tot mai mare
pentru majorarea taxelor. Aşa se explică intensificarea asaltului din ultima vreme dintre guvernele
statelor cu taxe ridicate (inclusiv SUA) şi naţiunile lumii cu o fiscalitate redusă.

Fiecare din aceste iniţiative cuprinde un set de obiective prin care se intenţionează eliminarea
minimizării impozitului pe venit, eliminarea posibilităţii unui stat membru de a oferi facilităţi pentru
atragerea investiţiilor străine şi o simplificare a operaţiunilor pan-europene. Chiar dacă aceastea dau
naştere mai multor forme de armonizare a impozitării veniturilor, vor rămâne încă multe probleme de
rezlovat. Este evident că multe din stimulentele fiscale vor dispărea şi acest fapt nu va rămâne fără
implicaţii la nivelul companiilor multinaţionale. În acest caz principalele alternative pentru companiile
multinaţionale sunt fie să-şi desfăşoare afacerile în jurisdicţii care nu fac parte din UE şi oferă condiţii
favorabile, fie să facă presiuni astfel încât prin armonizarea fiscală să se ajungă la un nivel acceptabil
al ratei fiscalităţii.

25
Bibliografie

1. Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale.
Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005;
2. Breton Albert: Competitive governments – An economic theory of politics and public finance,
Cambridge University Press, 1996;
3. Ciumaş Cristina: Economia asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003;
4. Fabri David, Baldacchino Godfrey: The Malta Financial Services centre: A Study in
MicroState dependency Management, Basingstoke, Macmillan, 1999;
5. Gobbe F.: L’impact des paradis fiscaux sur les pays en developpément, Gresea-Echos, 2002;
6. Hines James R.: Prosperă paradisurile fiscale?, Univ. of Michigan & NBER, oct. 2004;
7. Istrate Costel: Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;

8. Ronen Palan: Tax Havens and the Comercialization of State Sovereignty;

9. Mănăilă A.: Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. AllBeck, Bucureşti, 2004;
10. Tulai Constantin I.: Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2003;
11. Şaguna Dan Drosu, Tutungiu Mihaela Eugenia: Evaziunea fiscală (pe înţelesul tuturor), Ed.
Romfel, Bucureşti, 1995.

26