Sunteți pe pagina 1din 23

Academia de Studii Economice București

Facultatea de Management

Inovarea în cadrul firmei


Boromir

Studenți: Tudorache Oana-Alexandra


Micică Daniela-Monica

PREZENTAREA FIRMEI
Boromir este un grup de companii cu sediul în Râmnicu Vâlcea, care au ca obiect principal
de activitate morăritul și panificația, înființat în anul 1994. Din grup fac parte societățile
Boromir Prod, Boromir Ind., Moara Cibin, Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu,
Panmed Mediaș, benzinăriile Boromir și o fabrică de cherestea din județul Vâlcea.
Pe parcursul a 16 ani Boromir s-a dezvoltat într-un ritm dinamic, pentru ca în prezent să
ajungă să controleze 10% din activitatea de morărit de pe piaţa de profil din România, cu o
capacitate de măcinare de 1500 t/zi. Acest lucru a fost posibil atât în urma achiziţionării de noi
fabrici de morărit şi panificaţie aflate în zone ale ţării cu potenţial de dezvoltare: Sibiu,
Buzău,Deva, Slobozia, cât şi prin retehnologizarea şi reutilarea tuturor facilităţilor de
producţie din patrimoniu.
Societatea dispune de o rețea de magazine specializate "Boromir Pan Café" (magazine cu
suprafețe cuprinse între 50 şi 150 mp) care constituie un proiect lansat în aprilie 2008, bazat
pe re-branduirea tradiționalelor brutării Boromir existente în orașul Rm. Vâlcea încă din anul
1996. În municipiul Buzău,Sibiu și Rm. Sărat iși desfasoară activitatea o rețea proprie de
desfacere de 20 magazine din care 16 sunt situate în municipiul Buzău, iar 4 în orașul Rm.
Sărat. Pe lângă acestea, Boromir mai deţine în Rm. Vâlcea 3 benzinării și fabrica de cherestea
Hardwood .
Din totalul afacerilor Boromir, divizia de morărit are o pondere de 55%, urmată de dulciuri
şi prăjituri care deţin 20%, divizia de panificație are o pondere de 15%, iar restul activităţilor
reprezentate de magazine, distribuţie şi benzinării acoperă 10% din afaceri.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pieţei şi pentru a răspunde cât mai bine exigenţelor
clienţilor s-au dezvoltat şi au diversificat activitatea pentru că îmbinând inovaţia cu tradiţia, să
ofere produse care satisfac cele mai înalte standarde de calitate, sănătate şi siguranţă.
De-alungul timpului societatea s-a dezvoltat şi şi-a diversificat activitatea oferind pieţei
atât produse tradiționale, cât şi produse noi, de care piaţa românească avea nevoie.

POVESTEA BOROMIR

1994 - NĂSCUTĂ DIN RESPECT PENTRU TRADIȚIE


Născută din respect pentru tradiție, afacerea de familie Boromir a reușit să ofere românilor
produse tradiționale cât și produse noi, plecând de la o mică brutărie acompaniată de o moară
de faină. Ia fiinţă societatea comercială S.C. BOROMIR IND Rm. Vâlcea. Obiectul principal
de activitate îl constituie achiziţia, prelucrarea cerealelor, precum şi valorificarea superioară a
făinurilor prin secţiile proprii de panificaţie şi patiserie.

1998 – MOARA CIBIN


Moara Cibin din Sibiu a fost preluată de către grupul Boromir, iar la sfârșitul anului 2001,
S.C. BOROMIR IND Rm.Vâlcea a devenit acţionar majoritar. Moara Cibin este dotată cu
mori performante ce procesează grâu moale, grâu dur şi porumb.
„Ne-am hotărât să străbatem țara în lung și în lat pentru a găsi noi obiceiuri. Astfel, ne-am
oprit la Moara Cibin, ne-am alăturat, și am creat un mălai extra perfect pentru a prepara cea
mai bună mamaligă”
2000
A fost preluată moara de grâu din Buzău. Moara produce în special făinuri
superioare,putând realiza întreaga gamă sortimentală de produse de morărit şi panificaţie.

1999 – 2002
În această perioadă S.C. BOROMIR IND Rm. Vâlcea achiziţionează unităţi de tip Comcereal,
având ca obiect principal activitatea de achiziţie, păstrare şi valorificare a cerealelor.

2011
Pe lângă cele trei societăţi, BOROMIR IND Rm. Vâlcea, BOROMIR PROD SA Buzău şi
Moara Cibin din SIBIU, Grupul Boromir mai deţine puncte de lucru la Deva, Hunedoara,
Iaşi,Slobozia.

PRODUSE
֍ Produse de zi cu zi
Checuri

Ingrediente: făină albă de grâu, zahăr, ouă, nuca 10 %, ulei vegetal de palmier, iaurt (6,5%) , apă, sirop de zahăr
invertit, amidon de porumb, emulsifianți: (apă, mono si digliceride ale acizilor grași, propilen glicol, esteri ai propilen
glicol, emulsifiant: E470a) și lecitină de soia, agenți de afânare: pirofosfat acid de sodiu, bicarbonat de sodiu, sare
iodată, arome, conservant: sorbat de potasiu. Plic de zahar vanilat (10g): zahăr, amidon de grâu, arome

Ingrediente: faina alba de grâu, zahar, oua, ulei vegetal palmier, iaurt (6,5%), apa, sirop de zahar invertit, cacao (1%),
amidon de porumb, emulsifianti: (apa, mono si digliceride ale acizilor grasi, propilen glicol, esteri ai propilen glicol,
emulsifiant: E470a) si lecitina de soia, agenti de afânare: pirofosfat acid de sodiu si bicarbonat de sodiu, sare iodata,
arome, conservant: sorbat de potasiu. Plic zahar pudra vanilat (10g): zahar, amidon de grâu, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, zahăr, ouă, cremă cu ciocolată cu alune 17 % (sirop de glucoză, zahăr, apă, ulei de
palmier , ciocolată 6% ( zahăr, cacao degresată, unt de cacao 18%) , pastă de alune 6% , lapte praf degresat , lapte praf
integral , arome, sare, stabilizator: pectină, conservant: sorbat de potasiu), ulei vegetal de palmier, iaurt (6,5%), apă,
sirop de zahăr invertit, amidon de porumb, emulsifianți: (apă, mono si digliceride ale acizilor grași, propilen glicol,
esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) și lecitină de soia, agenți de afânare: pirofosfat acid de sodiu, bicarbonat
de sodiu, sare iodată, arome, conservant: sorbat de potasiu.
Ingrediente: făină albă de grâu, zahăr, ouă, cremă de lămâie 11% (sirop de glucoză, zahăr, apă, grăsimi vegetale
de palmier, suc de lămâie 3%, alcool, galbenuș de ou, arome, stabilizator: pectina, conservant: sorbat de
potasiu), ulei vegetal de floarea soarelui, apă, iaurt (6,5%), sirop de zahăr invertit, emulsifianți: (apă,
monogliceride ale acizilor grași, propilen glicol, esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) și lecitină de soia,
agent de afânare: bicarbonat de amoniu, praf de copt ( agenți de afânare: pirofosfat acid de sodiu, bicarbonat
de sodiu, amidon de porumb), sare iodată, arome, conservant: sorbat de potasiu.

Ingrediente: faina alba de grâu, zahar, oua, crema cu ciocolata cu alune 11% (sirop de glucoza, zahar, apa, ulei
de palmier, ciocolata (6%) (zahar, cacao degresata, unt de cacao 18%), pasta de alune (6%), lapte praf degresat,
lapte praf integral, arome, sare, stabilizator: pectina, conservant: sorbat de potasiu), ulei vegetal de palmier,
iaurt (6,5%), apa, sirop de zahar invertit, amidon de porumb, emulsifianti: (apa, mono si digliceride ale acizilor
grasi, propilen glicol, esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) si lecitina de soia, agenti de afânare: pirofosfat
acid de sodiu si bicarbonat de sodiu, cacao, sare iodata, arome, conservant: sorbat de potasiu.

Ingrediente: faina alba de grâu, zahar, oua, crema cu lapte 11% (sirop de glucoza, zahar, apa, grasimi vegetale de
palmier, smântâna, lapte praf degresat 2%, alcool etilic, arome, stabilizatori: pectina, conservant: sorbat de potasiu,
colorant: dioxid de titan), ulei vegetal de palmier, iaurt (6,5%), apa, sirop de zahar invertit, amidon de porumb,
emulsifianti: (apa, mono si digliceride ale acizilor grasi, propilen glicol, esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) si
lecitina de soia, agenti de afânare: pirofosfat acid de sodiu si bicarbonat de sodiu, cacao, sare iodata, arome, conservant:
sorbat de potasiu.
Ingrediente: faina alba de grâu, zahar, oua, ulei vegetal de palmier, iaurt (6,5%), cipsuri ciocolata 4% (zahar, masa de
cacao, unt de cacao, emulgator: lecitina de soia, arome ), apa, sirop de zahar invertit, amidon de porumb, emulsifianti:
(apa, mono si digliceride ale acizilor grasi, propilen glicol, esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) si lecitina de
soia, agenti de afânare: pirofosfat acid de sodiu, bicarbonat de sodiu, sare iodata, arome, conservant: sorbat de potasiu.

Ingrediente: faina alba de grâu, zahar, oua, iaurt (6,5%), ulei vegetal de palmier, apa, cipsuri ciocolata 4% (zahar,
masa de cacao, unt de cacao, emulgator: lecitina de soia, arome ), cacao 2,5 %, sirop de zahar invertit, emulsifianti: (apa,
mono si digliceride ale acizilor grasi, propilen glicol, esteri ai propilen glicol, emulsifiant: E470a) si lecitina de soia,
praf de copt (agenti de afânare: pirofosfat acid de sodiu, bicarbonat de sodiu, amidon de porumb), sare iodata, arome,
conservant: sorbat de potasiu.

Cozonaci
Ingredien te: făină albă de grâu, grăsimi vegetale nehidrogenate, stafide (14%),
drojdie, zahăr, apă, gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit (glucoză fructoză), lapte praf, ouă,
emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu,


umplutură de cacao 27,6% (zahăr,
albuş de ou, pesmet, cacao (2,5%),
apă, arome), grăsimi vegetale
nehidrogenate, drojdie, zahăr, apă, rahat 6,4% (zahăr, amidon de
porumb, antioxidant: acid citric, colorant alimentar: roşu natural
(antociani), brilliant blue, arome), gălbenuş ou, sirop de zahăr
invertit (glucoză fructoză), lapte praf, ouă, emulgatori: mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome.
Ingrediente: făină albă
de grâu, umplutură de cacao 22% (zahăr, albuş de ou,pesmet, cacao(2,5%), apă,
arome, alcool etilic), grăsimi vegetale nehidrogenate, drojdie, zahăr, apă, gălbenuş
ou, sirop de zahăr invertit (glucoză fructoză), lapte praf, ouă, emulgatori: mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome.
Ingrediente: făină albă de grâu, apă, zahăr, grăsimi vegetale nehidrogenate.
Umplutură: nucă 28% (zahăr, miez nucă 24%, albuş de ou, pesmet, apă, răzătură
portocale, cacao, arome, alcool etilic, sorbat de potasiu), gălbenuş ou, sirop de zahăr
invertit (glucoză fructoză), lapte praf degresat, emulgatori: mono şi digliceride ale
acizilor graşi şi lecitină de soia, drojdie, sare iodată.

Ingrediente: făină albă de grâu, apă, zahăr, drojdie, grăsimi vegetale nehidrogenate.
Umplutură: cremă nucă 38% (nucă 20%, apă, stafide, zahăr, pesmet, portocale confiate, gem
de caise, alcool etilic, arome), gălbenuş ou, sirop de glucoză şi fructoză, lapte praf
degresat, emulgatori mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină, sare iodată, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, apă, zahăr, drojdie, grăsimi vegetale nehidrogenate.
Umplutură: nucă stafide 26,5% (zahăr, miez nucă 20,3%, stafide 20%, albuş de ou,
pesmet, apă, răzătură portocale, cacao, arome, alcool etilic, sorbat de potasiu),
gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit (glucoză fructoză), lapte praf degresat,
emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină, sare iodată, arome.
Produsul conţine: gluten
Ingrediente: făină albă de grâu, cremă caramel 15% (sirop de glucoză, zahăr, dextroză, apă, grăsimi vegetale de
palmier, lapte praf integral, frişcă pudră, arome, sare, colorant: caramel, stabilizator: pectina,
conservant: sorbat de potasiu), cremă de ciocolată
15% (sirop de glucoză, apă, dextroză, ciocolată
(8%), grăsimi vegetale de palmier, lapte praf
degresat, zahăr, rom, cacao cu conţinut redus de
grăsime, arome, stabilizator: pectina, conservant:
sorbat de potasiu), uleiuri vegetale (palmier, floarea
soarelui, rapiţă), ulei vegetal parţial hidrogenat de
palmier, apă, drojdie naturală (făină albă de grâu,
apă), zahăr, ouă, gălbenuş ou, sirop de zahăr
invertit, unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare
iodată, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, cremă lapte 15% (sirop de glucoză, zahăr, apă, grăsimi vegetale, frişcă pudră, amidon
de orez, lapte praf degresat (2%), alcool etilic, arome, stabilizatori: pectina, alginat de sodiu, conservant: sorbat de
potasiu, colorant: dioxid de titan), cremă caramel 15% (sirop de glucoză, zahăr, dextroză, apă, grăsimi vegetale de
palmier, lapte praf integral, frişcă pudră, arome, sare, colorant: caramel, stabilizator: pectina, conservant: sorbat de
potasiu), uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapiţă), ulei vegetal parţial hidrogenat de palmier, apă, drojdie
naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr, ouă, gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit, unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, umplutură: cremă de ciocolată-alune 30% (sirop de glucoză, zahăr, apă, ulei de
palmier, ciocolată (6%), pastă de alune (6%), lapte praf degresat, lapte praf integral, arome, sare, stabilizator: pectina,
conservant: sorbat de potasiu), uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapiţă), ulei vegetal parţial hidrogenat de
palmier, apă, drojdie naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr, ouă, gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit, unt, lapte praf,
emulsifianţi: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome.
Ingrediente: făină albă de grâu, umplutură: cremă de ciocolată-rom 30% (sirop de glucoză, apă, dextroză, ciocolată
(8%), grăsimi vegetale, lapte praf degresat, zahăr, rom (4%), cacao cu conţinut redus de grăsime, arome, stabilizator:
pectina, conservant: sorbat de potasiu), grăsimi vegetale nehidrogenate (uleiuri vegetale rafinate şi grăsimi vegetale
rafinate nehidrogenate, apă, emulsifianţi: monogliceride distilate ale acizilor graşi, lecitină din soia, sare, conservant:
sorbat de potasiu, acidifiant: acid citric, colorant: beta caroten), apă, drojdie naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr,
ouă, gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit, unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de
soia, sare iodată, arome.

Ingrediente: umplutură cremă nuci si cireşe confiate 35% ( nucă 16%, apă, stafide, pesmet, cireşe confiate 10%, zahăr,
albuş de ou, alcool etilic, arome), zahăr, albuş de ou, alcool etilic, arome) , făină albă de grâu, uleiuri vegetale (palmier,
floarea soarelui, rapiţă), apă, drojdie naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr, ouă, gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit,
unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare iodată, arome

Ingrediente: umplutură cremă nuci si ciocolată 40% ( nucă 16%, apă, stafide, pesmet, cipsuri ciocolata 10% (zahăr,
masă de cacao, unt de cacao, emulsifiant: lecitină de soia, arome), zahăr, albuş de ou, alcool etilic, arome), făină albă de
grâu, uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapiţă), apă, drojdie naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr, ouă,
gălbenuş ou, sirop de zahăr invertit, unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia,
sare iodată, arome.
Ingrediente: umplutură 40% (zahăr, miez de nucă 24%, pesmet, albuş de ou, cuburi de portocale confiate 16%, stafide
12%, apă, cacao, arome, conservant: sorbat de potasiu), făină albă de grâu, uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui,
rapiţă), ulei vegetal partial hidrogenat de palmier, apă, drojdie naturală (făină albă de grâu, apă), zahăr, ouă, gălbenuş
ou, sirop de zahăr invertit, unt, lapte praf, emulsifianţi: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia, sare
iodată, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, cremă lapte - frișcă 20% [sirop de glucoză,
zahăr, apă, grăsimi vegetale de palmier, frișcă pudră (6%), amidon de orez, lapte
praf degresat (2%), alcool etilic, arome, stabilizatori: pectina, alginat de sodiu,
conservant: sorbat de potasiu, colorant: dioxid de titan], glazură pricomigdale
10% [zahăr, nucă 26%, albuș de ou, făină albă de grâu, conservant: sorbat de
potasiu], apă, zahăr, drojdie naturală (făină de grâu, apă), cipsuri ciocolată (7,4%)
[zahăr, masă de cacao, unt de cacao, emulsifiant: lecitină de soia, arome], uleiuri
vegetale (palmier, floarea soarelui, rapiță), gălbenuș ou, sirop de zahăr invertit, unt,
emulsifianți: mono și digliceride ale acizilor grași și lecitină de soia, lapte praf,
sare iodată, arome.
Ingrediente: făină albă de grâu, cremă lapte - frișcă 20%
[sirop de glucoză, zahăr, apă, grăsimi vegetale de palmier,
frișcă pudră (6%), amidon de orez, lapte praf degresat (2%),
alcool etilic, arome, stabilizatori: pectina, alginat de sodiu,
conservant: sorbat de potasiu, colorant: dioxid de titan],
glazură pricomigdale 10% [zahăr, nucă 26%, albuș de ou,
făină albă de grâu, conservant: sorbat de potasiu], cuburi de
portocale confiate (9,5%), apă, zahăr, drojdie naturală
(făină de grâu, apă), uleiuri vegetale (palmier, floarea
soarelui, rapiță), gălbenuș ou, sirop de zahăr invertit, unt,
emulsifianți: mono și digliceride ale acizilor grași și lecitină
de soia, lapte praf, sare iodată, arome.

Biscuiți

Ingrediente: făină de grâu, cremă cacao 33% (zahăr, grăsimi vegetale


nehidrogenate de palmier, pudră de cacao 2%, amidon de porumb, arome),
zahăr, grăsimi vegetale de palmier, sirop de glucoză – fructoză, agenți de
afânare: bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu, sare iodată, emulgator:
lecitină din soia, arome, sonservant: metabisulfit de sodiu

Ingrediente: Ccereale 54% (faina de grau, tarate de garu, fulgi de ovaz, faina de secara, faina
de porumb), grasimi vegetale nehidrogenate de palmier, zahar, merisoare deshidratate 9%,
agenti de afanare: bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu, sare iodata, arome.

Ingrediente: cereale 54% (faina de grau, tarate de garu, fulgi de ovaz, faina de
secara, faina de porumb), grasimi vegetale nehidrogenate de palmier, zahar,
bucatele de ciocolata 9% (zahar, masa de cacao, unt de cacao min. 26%,
emulsifiant: lecitina de soia), cacao cu continut redus de grasime, agenti de
afanare: bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu, sare iodata, arome.
Ingrediente: faina de grau, zahar, grasimi vegetale nehidrogenate de palmier, sirop fructoza-
glucoza, miere 2%, condimente: scortisoara 0,5%, agent de afanare: bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu,
sirop caramel, sare iodata, arome.

Cornulețe cu umplutură
Croissante

Ingrediente: faina alba de grâu, crema cu cacao 25 % (sirop de


glucoza-fructoza, apa, zaharoza, grasimi vegetale rafinate de palmier,
cacao 5,5%, lapte praf degresat, alcool etilic, pasta de alune, agent
gelatinizant: pectina, amidon modificat de cartof, conservant: sorbat
de potasiu), uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapita), zahar,
apa, drojdie naturala (faina de grâu, apa), oua, sirop de zahar invertit,
unt, emulsifianti: mono si digliceride ale acizilor grasi si lecitina de
soia, lapte praf, drojdie, sare iodata, arome.

Ingrediente:faina alba de grâu, crema cu ciocolata-rom 25%


[sirop de glucoza, apa, dextroza, ciocolata 8%( zahar, cacao
degresata, unt de cacao 18%), grasimi vegetale de palmier, lapte
praf degresat, zahar, rom (2,8%), cacao cu continut redus de
grasime, arome, stabilizator: pectina, conservant: sorbat de
potasiu], uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapita),
zahar, apa, drojdie naturala (faina de grâu, apa), oua, sirop de
zahar
invertit, unt,
emulsifianti:
mono si
digliceride
ale acizilor
grasi si lecitina de soia, lapte praf, drojdie, sare iodata, arome. Poate
contine urme de alune.
Ingrediente: faina alba de grâu, umplutura cu caise 25% (sirop de glucoza si fructoza, piure de caise 35%,
zaharoza, arome, agent gelatinizant: pectina, acidifiant: acid citric, conservant: sorbat de potasiu), uleiuri vegetale
(palmier, floarea soarelui, rapita), zahar, apa, drojdie naturala (faina de grâu, apa), oua, sirop de zahar invertit,
unt, emulsifianti: mono si digliceride ale acizilor grasi si lecitina de soia, lapte praf, drojdie, sare iodata, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, cremă ciocolată 12,5% (sirop de


glucoză, apă, zahăr, grăsimi vegetale, dextroză, amidon de orez,
lapte praf degresat, ciocolată 2 %, arome, stabilizatori: pectină,
alginat de sodiu, conservant: sorbat de potasiu, sare), cremă lapte
frişcă 12,5% (sirop de glucoză, zahăr, apă, grăsimi vegetale, frişcă
pudră 6%, amidon de orez, lapte praf degresat 2%, alcool, arome,
stabilizatori: pectină, alginat de sodiu, conservant: sorbat de
potasiu, colorant: dioxid de titan), grăsimi vegetale
nehidrogenate, zahăr, apă, drojdie, ouă, sirop de glucoză-fructoză,
unt, emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de
soia, lapte praf, sare iodată, arome
Ingrediente:făină albă de grâu, cremă ciocolată 12,5% (sirop
de glucoză, apă, zahăr, grăsimi vegetale, dextroză, amidon de
orez, lapte praf degresat, ciocolată 2 %, arome, stabilizatori:
pectină, alginat de sodiu, conservant: sorbat de potasiu, sare),
cremă de vanilie 12,5% (zahăr, sirop de glucoză, apă, grăsimi
vegetale, lapte praf degresat, amidon de orez, gălbenuş de ou,
alcool, arome, stabilizatori: pectină, alginat de sodiu, conservant :
sorbat de potasiu), grăsimi vegetale nehidrogenate, zahăr, apă,
drojdie, sirop de glucoză-fructoză, ouă, unt, emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi şi lecitină de soia,
lapte praf, sare iodată, arome.

Ingrediente:făină albă de grâu, cremă de vanilie


12,5% (zahăr, sirop de glucoză, apă, grăsimi
vegetale, lapte praf degresat, amidon de orez,
gălbenuş de ou, alcool, arome, stabilizatori: pectină,
alginat de sodiu, conservant: sorbat de potasiu),
cremă caise 12,5% (sirop de glucoză- fructoză,
piure de caise 35%, zaharoză, arome, agent de
gelificare: pectină, corector de aciditate: acid citric,
conservant: sorbat de potasiu, anhidridă
sulfuroasă), grăsimi vegetale
nehidrogenate, zahăr, apă, drojdie, sirop de
glucoză-fructoză, ouă, unt, emulgatori: mono şi digliceride
ale acizilor graşi şi lecitină de soia, lapte praf, sare iodată,
arome. Produsul conţine: gluten din grâu.
Ingrediente: făină albă de grâu, cremă de lapte 25%
( sirop de glucoză, apă, dextroză, grăsimi vegetale, zahăr,
lapte praf degresat, amidon de orez, alcool, stabilizatori:
pectina, alginat de sodiu, conservant: sorbat de potasiu,
colorant, arome), grasimi vegetale nehidrogenate, zahăr,
apă, drojdie naturală, ouă, sirop de zahăr invertit, unt,
emulgatori: mono si digliceride ale acizilor graşi
alimentari şi lecitină de soia, sare iodatã, lapte praf
degresat, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, apă,


umplutura: cremă cu aromă de vin spumant 25%
(sirop de glucoză - fructoză, zaharoză, apă, grăsimi vegetale rafinate, gălbenuş de ou îndulcit (50% zaharoză, 50%
gălbenuş de ou), lapte praf degresat, alcool etilic, amidon de porumb modificat, conservant: sorbat de potasiu,
arome), grăsimi vegetale nehidrogenate, zahăr, apă, drojdie naturală, ouă, sirop de zahăr invertit, unt, emulgatori:
mono şi digliceride ale acizilor graşi alimentari şi lecitină de soia, sare iodată, lapte praf degresat, arome.

Ingrediente: făină albă de grâu, cremă de ciocolată-alune 25% (sirop de glucoză, zahăr, apă, ulei de palmier,
ciocolată (6%), pastă de alune (6%), lapte praf degresat, lapte praf integral, arome, sare, stabilizator: pectină,
conservant: sorbat de potasiu), uleiuri vegetale (palmier, floarea soarelui, rapiță), zahăr, apă, drojdie naturală
(făină de grâu, apă), ouă, sirop de zahăr invertit, unt, emulsifianți: mono și digliceride ale acizilor grași și lecitină
de soia, lapte praf, sare iodată, arome.

Brioșe Prăjituri
Turtă dulce

Covrigi
Crostini

Grisine
Saleuri

Ruladă

Prajituri
Torturi

Produse de gătit
Pișcoturi

Blaturi pentru tort


Ingrediente: făină albă de grâu, zahăr, ou integral, grăsimi
vegetale nehidrogenate, apă, albuş de ou, emulgator (apă,
monogliceride ale acizilor graşi, sirop de sorbitol, propilen glicol,
glicerol, aromă),cacao 3,4%, sirop de zahăr invertit (glucoză şi
fructoză), agent de afânare: bicarbonat amoniu şi praf de copt (agenţi de
afânare: carbonat de sodiu şi pirofosfat de sodiu acid, amidon de
porumb, antiaglomerant: carbonat de calciu), sare iodată, conservant:
sorbat de potasiu, arome. Conţine: gluten. Pentru o păstrare cât mai
corectă, menţineţi produsul în ambalajul original, în loc uscat şi răcoros,
evitând expunerea la soare.
Ingrediente: făină albă de grâu, zahăr, ou integral, grăsimi vegetale nehidrogenate, apă, albuş de ou,
emulgator (apă, monogliceride ale acizilor graşi, sirop de sorbitol, propilen glicol, glicerol, aromă), sirop de
zahăr invertit (glucoză şi fructoză), agent de afânare: bicarbonat amoniu şi praf de copt (agenţi de afânare:
carbonat de sodiu şi pirofosfat de sodiu acid, amidon de porumb, antiaglomerant: carbonat de calciu), sare
iodată, conservant: sorbet de potasiu, arome.

Foi pentru prăjituri

֍Cadouri de Crăciun
֍Produse de Paște

S-ar putea să vă placă și