Sunteți pe pagina 1din 18

EDUCA-TE PENTRU SANATATE!

MODUL 11-EDUCATIA PENTRU SANATATE

Competente
1. Defineste educatia pentru sănătate.
2. Identifică factorii care pot altera stilul de viată sănătos.
3. Planifică actiuni de educatie pentru sănătate.
4. Implementează programe de educatie pentru sănătate.
5. Evaluează rezultatele actiunilor de educatie pentru sănătate.
Dimensiunile stării de sănătate.
Starea de sănătate după OMS este o stare generală de bine, completă din punct de vedere fizic,
mental (psihic) şi social, în absenţa bolii sau a unei infirmităţi (handicap). Sănătatea este privită
ca o sursă majoră pentru viaţa de fiecare zi şi de aceea trebuie să ne intereseze aspectul calităţii
vieţii individului şi a populaţiei şi acest lucru reprezintă de fapt obiectivul major al educaţiei
pentru sănătate.
Educaţia pentru sănătate, ca ştiinţă medicală, are legătură cu medicina socială şi reprezintă
parte integrantă din sănătatea populaţională.
Conceptul de boală Boala reprezintă o tulburare a normalităţii, o stare de suferinţă, o alterare a
funcţiilor vitale ale organismului sau o pierdere parţială/totală a sănătăţii, obiectivată prin semne
şi simptome clinice. Boala este un proces patologic acut (ce evoluează rapid) sau cronic (ce
evoluează lent) care afectează organismul parţial sau total.
Implicaţiile bolii asupra individului şi colectivităţii
1. Implicaţiile umanitare – se referă la suferinţele umane şi pierderea de vieţi omeneşti.
2. Implicaţiile familiale – sunt reprezentate de alterarea climatului familial prin descompletarea
familiei sau prin cheltuieli financiare mari făcute pentru refacerea sănătăţii unui membru al
familiei.
3. Implicaţiile psihologice – reprezentate de afectarea emoţională a persoanei suferinde, a
familiei şi a grupului din care face parte bolnavul, proporţională cu durata, gravitatea şi
consecinţele bolii.
4. Implicaţiile sociale – reprezentate de absenteismul din familie, de la servici sau de la şcoală,
precum şi de prelungirea duratei de şcolarizare sau de producţie pe durata bolii sau incapacităţii
temporare datorate bolii.
5. Implicaţiile economice – reprezentate de cheltuielile pentru îngrijirea bolii, în vederea
refacerii sănătăţii şi a capacităţii de muncă, suportate din bugetul de stat pentru sănătate şi cel al
familiei precum şi din bugetul asigurărilor sociale (sub formă de ajutor material de incapacitate
temporară, pensie de invaliditate).

1
Modelul creat de Abraham Maslow postulează că oamenii au nevoi care trebuiesc satisfăcute.
Acest model a fost numit de Maslow – „Ierarhia nevoilor”. În urma cercetărilor efectuate,
Maslow a ajuns la concluzia că există nevoi stringente pot fi clasificate în funcţie de importanţa
lor pentru fiinţa umană, ele reprezentând totodată, anumite nivele. 

Dimensiunile sanatatii

Sanatatea emotionala. Luat pe ansamblu, calitatea sanatatii unei persoane reflecteaza emotiile
unei persoane, sentimentele acesteia fata de sine, situatii cat si fata de alte persoane. Sanatatea
emotionala include intelegerea emotiilor si cunoasterea modului de solutionare a problemelor
cotidiene, a stresului cat si capacitatea de a studia, de a lucra sau de a indeplini actviitati eficiente
si cu buna dispozitie. In timp ce ele sunt importante in sine, emotiile influenteaza de de asemenea
sanatatea fizica. Medicii vad in mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Somatizarile ar fi expresia unor astfel de manifestari. De exemplu, un individ cu o buna stare
emotionala manifesta o rata scazuta la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene si astm.
Atunci cand stresul sau tulburarea emotionala continua pentru o lunga perioada de timp, sistemul
imunitar clacheaza, accentuandu-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli. Unii cercetatori au
argumentat ca trasatura de personalitate denumita forta de caracter poate ajuta la intarirea
2
sistemului imunitar impotriva efectelor vatamatoare ale stresului. Aceasta forta este definita ca
detinerea unui mod optimist si de asumare in abordarea vietii, in vizionarea problemelor,
incluzand boala ca provocare ce poate fi manipulata.
Sanatatea intelectuala. Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luarea
deciziilor importante, joaca un rol crucial in starea de sanatate si de bunastare a individului.
Chiar daca capacitatea intelectuala variaza de la individ la individ, toti indivizii sunt capabili sa
invete cum sa dobandeasca si sa-si evalueze informatiile, cum sa aleaga intre alternative si cum
sa ia deciziile asupra diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sanatatea. Sanatatea intelectuala
este uneori inclusa in sanatatea emotionala ca parte a sanatatii mentale. Totusi, desi strans
intrepatrunsa cu emotiile, gandirea intelectuala se distinge de aceasta. Emotiile pot altera
capacitatea de a gandi a unei persoane, iar gandirea confuza poate accentua si mai mult
problemele. Totusi relatia dintre emotional si intelect nu le suprapune.
Sanatatea fizica. Sanatatea fizica se refera la starea organismului si la raspunsurile acestuia in
fata vatamarilor si a bolii. Pentru mentinerea unei conditii fizice bune, a unei sanatati fizice este
important sa adoptam acele conduite ce ne confera o bunastare fizica. De exemplu, evitarea
tigarilor, a consumului de alcool, alimentatia moderata sunt doar cateva obiceiuri ce asigura o
buna sanatate fizica. Exercitiile fizice adecvate, un effort cat si un repaos echilibrat, mentinerea
unei greutati normale si alegerea inteligenta a mancarurilor, evitarea abuzurilor alimentare in
timpul sarbatorilor si a evenimentelor, ne ajuta de asemenea sa ne mentinem starea de sanatate a
organismului. O stare buna de sanatate fizica necesita faptul ca o persoana sa acorde atentie
mesajelor trimise prin simturile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multa odihna
sau diferite alimente, ca sa enumeram cateva exemple si, sa raspunda la aceste mesaje intr-un
mod adecvat, coerent. Aptitudinile fundamentale de auto-ingrijire pot ajuta persoanele sasi
solutioneze micile probleme de sanatate. Totusi, este la fel de important acceptarea
responsabilitatilor pentru controale si de a sti sa abordam in cunostinta de cauza institutiile si
serviciile de sanatate atunci cand apar probleme serioase medicale
Sanatatea sociala. Sanatatea sociala se refera la capacitatea de realizare a rolului din viata, cum
ar fi rolul de fiu sau fiica, parinte, sot, prieten, apropiat sau cetatean, intr-un mod eficient si
confortabil, cu placere, fara a tulbura climatul de ecologie sociala, de protectie al altor persoane.
Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite responsabilitati si riscuri. Toate necesita o
comunicare eficienta de genul ofera si ia, caci relationarile sanatoase niciodata nu se deruleaza
intr-un singur sens. Implinirea trebuintelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenenta,
constituie un factor important in realizarea sanatatii sociale. Persoanele care sunt private de
aceste trebuinte pot dezvolta comportamente ce pot aduce amenintare la starea lor de sanatate si
de buna dispozitie, intrand astfel in sfera anomiei, deviantei si patologiei sociale.
Sanatatea spirituala. O alta dimensiune a sanatatii este sanatatea spirituala, acel sentiment,
traire, dupa care comportamentul si valorile fundamentale ale unei persoane sunt in armonie.
Anumiti specialisti in sanatate sustin ca fortele spirituale afecteaza si sunt afectate de sanatatea
pe ansamblu. Sanatatea spirituala poate include sentimentul de veneratie, profunda credinta

3
religioasa sau sentimentul de pace launtrica referritor la viata cuiva. Aceasta se dezvolta prin
efortul de dezvoltare a semnificatiei relatiei cu universul si cu viata insasi.

Determinantii sănătătii

Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în documentul


“O nouă perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca Raportul Lalonde (după
numele ministrului canadian al sănătăţii de la acea vreme), un nou model conceptual a propus
clasificarea determinanţilor sănătăţii în patru categorii:

 comportamente,
 mediu,
 biologia umană şi
 îngrijiri de sănătate
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea relaţiilor
care influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii, medicale şi
nemedicale.
Factorii care influenteaza starea de sanatate a populastiei

 modelul Dever
 factorii endogeni sau biologici
 factorii exogeni, de mediusau ambientali
 stilul de viata
Allan Dever a grupat acesti factori astfel:
 factorii endogeni sau biologici
 factorii exogeni, de mediu sau ambientali
 stilul de viata
 serviciile de sanatate
Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de
sănătate şi o abordare modernă.

4
Modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate

Factorii endogeni sau biologici:varsta, sex, rasa, etnie, ereditate, antecedente personale,
caracteristici demografice ale populatiei
Factorii exogeni, de mediu sau ambientali-sunt prezenti in mediul fizic si socio-economic in
care oamenii traiesc si isi desfasoara activitatea:factori fizici, chimici, biologici, economici,
sociu-culturali,educationali etc.
In mediul fizic intalnim urmatoarele categorii de factori:
- fizice:radiatii,temperature, luminozitate, zgomote, pulberi atmosferice, umiditate,
presiune atmosferica
- factori geoclimatici:altitudine, relief, pozitie geografica,clima
- factori chimici organic si anorganici prezemti in sol aer, apa sau alimente
- factori biologici-bacterii ,virusuri, paraziti, fungi
Mediul socio-economic consta din institutii sociale-familia,educatia, legile, valori cultural,
traditii si obiceiuri precum si institutiile economice care produc si distribuie mijloacele nrcesare
traiului.
Stilul de viaţă
Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca. Ele sunt rezultatul unui
total de forte economice, culturale si sociale care contribuie la dezvoltarea calitatilor

5
indivizilor. Stilul de viata este confundat de cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum
"mod de viata", "clasa sociala", "cultura/subcultura".
Stebbins defineşte stilul de viaţă ca fiind „un set de comportamente care este determinat de un
set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi justificat de un set de valori,
atitudini şi orientări interdependente şi care, în anumite condiţii, Stilul de viata defineste
individul privit ca un intreg, in interactiune cu mediul sau specific. Se poate spune ca stilul
de viata poate reprezenta tiparul vietii individului ce se exprima prin interese, opinii,
atitudini.

Stilul de viata este modalitatea prin care individul alege sa isi traiasca viata si acesta se formeaza
in timp, odata cu dezvoltarea sa personala. De-a lungul vietii trecem prin mai multe stiluri de
viata care se formeaza sau se adopta in functie de diferitele stagii ale vietii: copilarie,
adolescenta, maturitate.

Modul de viata, face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri sociale, ce
atitudini si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit moment dat.

Stilul de viata

Include atitudini si comportamente si este influentat de:


- obiceiuri, valori si traditii cultural
- experienta individuala
- interactiunea individ-colectivitate si presiunea anturajului
- nivelul de instruire si mijloacele financiare disponibile unui individ
- conditiile de mediu fizic
- politica economica si sociala dintr-o tara care pot incuraja producerea si consumul unor
bunuri nocive sau dimpotriva
- garantarea protectiei consumatorului
- publicitate pentru produse considerate nocive pentru sanatate
- nivelul de informare generala sip e problemele de sanatate al populatiei
- implicarea unitatilor de invatamant a serviciilor medicale, organizatiilor
neguvernamentale si presei in programe de esucatie pentru sanatate si promovarea
sanatatii
- nivelul global de dezvoltare soci-economica
Stilul de viata este mai degraba un indicator al optiunii individuale, facand referire la
strategiile de viata, atitudinile si comportamentele individului.
Spre deosebire de valori care sunt destul de stabile, stilurile de viata sunt intr-o continua
schimbare pe parcursul vietii. Nu se poate spune ca unui om ii este specific un anumit stil de
viata permanent. Acesta isi poate modifica felul in care alege sa isi traiasca viata conform
anumitor factori ce au un grad de diversificare foarte ridicat.
Componentele stilului de viaţă sunt:

6
- stilul de lucru,
- stilul de recreere,
- stilul de distracţie,
- stilul de comunicare,
- stilul de relaţionare,
- stilul de cunoaştere,
- stilul de consum,
- stilul de alimentaţie şi
- stilul de ecologie.
Stilul de lucru. Modalitatile prin care individul produce, creaza si studiaza, se constituie in stilul
de lucru. Unii indivizi sunt perfectionisti, ei luptandu-se pentru ca fiecare aspect al muncii sale sa
fie perfect. Altii sunt mult mai preocupati de volumul muncii produse decat de calitate. Se
considera ca munca fizica traditionala sta la baza longetivitatii si sanatatii. Astfel, cea mai mare
parte a longevivilor sanatosi din Romania traiesc la tara. Alte tipuri de efort stimuleaza mintea si
ajuta la mentinerea sanatatii intelectuale.
Stilul recreational. Modul in care indivizii isi aloca si isi consuma timpul liber – stilul
recreational – afecteaza de asemenea multe dimensiuni ale sanatatii si bunei dispozitii. Oamenii
se pot angaja in activitati recreationale care le asigura exercitii fizice, ii stimuleaza mental si, ii
ajuta in intretinerea relatiilor cu ceilalti. Totusi, unele stiluri recreationale pot fi vatamatoare,
chiar periculoase. De exemplu, accentuarea in mare masura pe competitie si agresiune poate
deteriora relatiile sociale sau sa conduca la stres. Persoanele care isi petrec timpul liber
consumand alcool sau droguri, vor intampina probleme severe de sanatatate fizica si sociala.
Stilul de reactie la placere. In ce mod se bucura o persoana de aparitia unei personalitati in viata
sa? Cum asteapta o aceeasi persoana sa fie incantata de catre semeni? Lucrurile sunt facute
pentru a-i face pe oameni sa se simta bine iar modurile in care ei percep placerea le definesc ceea
ce sociologii numesc, stilul de incantare. Unii sunt foarte darnici cu altii pe cand unii sunt foarte
egoisti, fiind motivati doar fata de sine. Modul in care oamenii acorda sau primesc o incantare, le
poate influenta sanatatea, pe toate aspectele sale.
Stilul de solutionare. Stresul este fara indoiala o parte din viata. El poate fi pozitiv, atunci cand
este asociat cu dezvoltarea umana (casatoria, promovarea in functie) sau, poate fi negativ, atunci
cand este asociat unei pierderi (devalorizare financiara, dezacorduri cu rudele). Modul in care
persoanele isi solutioneaza evenimentele stresante ale vietii, le poate afecta sanatatea. O persoana
poate prelucra conflictul intr-o familie, descatusandu-si furia. Este foarte cunoscut exemplul in
care o persoana soseste acasa, nervos, tipa la sotie, aceasta tipa si ea la copil, copilul loveste
catelul iar catelul musca postasul care tocmai intra in curte. Alte persoane incearca sa medieze
conflictul in mod calm si sa caute solutia satisfacatoare fiecaruia. Pe acest din urma mod de
solutionare s-au structurat si mariajele bunicilor si parintilor nostri si, nu este de mirare ca ele nu
s-au destramat dupa ani de coexistenta, familia reprezentand inca, o valoare fundamentala pentru
populatia din Romania.
7
Stilul de cunoastere. Acest stil se refera la modalitatile in care oamenii gandesc, cauta
cunoasterea si iau decizii. Unii oameni sunt foarte meticulosi, in ceea ce priveste solutionarea
problemelor. Acestia, i-au in consideratie toate alternativele si, cu atentie, isi fundamenteaza
deciziile pe cat mai multe informatii posibile. Unii indivizi, merg mai mult pe intuitie si tind sa ia
rapid deciziile, sub forta imprejurarilor (sub forta impulsului), pe baza sentimentelor iar altii se
tem sa decida asteptand ca altii sa le spuna ce sa faca. Adesea am auzit spunandu-se dupa o
actiune, ce am facut1) iar la alte popoare se spune, ce sa fac. Cu siguranta, aceste stiluri de
abordare a deciziilor necesita si implica mecanismele cognitive, tonusul energetic,
temperamentul, alte aptitudini. Stilul cognitiv poate fi asociat conditiei sociale a persoanei si
starii sale de sanatate. De asemenea, reflecta sanatatea intelectuala.
Stilul de comunicare. Modalitatile prin care oamenii le permit altora sa afle ceea ce isi doresc,
ce simt, ce doresc sau gandesc cat si modurile prin care ei raspund la ideile si sentimentele altora,
sunt parti, aspecte ale stilului lor de comunicare. Unii indivizi folosesc cuvintele pentru a-si
exprima sentimentele in timp ce altii se simt inconfortabil atunci cand isi descriu emotiile.
Sedintele de evaluare psihologica ne-au reliefat foarte bine aceste aspecte. O persoana care nu isi
exteriorizeaza emotiile poate suferi tensiuni sociale si emotionale, care pot conduce de asemenea
la probleme fizice.
Stilul de relationare. Comunicarea este doar un aspect al modului in care oamenii se
relationeaza unii cu altii. Stilul de relationare al unei persoane implica si alte tipuri de
interactiune. De exemplu, in cadrul unui grup, unii indivizi isi pot asuma rolul de lider in timp ce
altii se simt mult mai confortabili atunci cand sunt condusi de catre o alta persoana. Desigur,
aceasta este o caracteristica psihologica, o trasatura de personalitate. Alte aspecte ale acestui stil
includ modurile in care oamenii ii abordeaza pe ceilalti, dorind sa-i cunoasca mai bine si, tipurile
de relatii ale indivizilor cu familia si prietenii. Sanatatea emotionala si cea mentala depinde in
mare masura de capacitatea persoanei de a aborda relatiile interpersonale, in maniera in care sa le
fie satisfacute trebuintele si dorintele.
Stilul de alimentatie. Atitudinea unei persoane catre si fata de abordarea alimentelor si hranirii,
constituie stilul nutritional al unei persoane. Pentru unele persoane, hrana reprezinta o sursa
majora de satisfactie, de placere; pentru altii este doar substanta necesara organismului.
Sanatatea fizica a unei persoane depinde in mare masura de ceea ce mananca acea persoana. De
asemenea, alimentele au impact asupra sanatatii intelectuale iar felul in care se mananca, maniera
relaxata sau tensionata, in singuratate sau alaturi de alte persoane, poate afecta buna dispozitia.
Stilul de consum. O alta componenta a stilului de viata cuprinde modalitatile in care oamenii isi
selecteaza si se folosesc de produse si servicii, si este denumita stil de consum. Atunci cand o
persoana face cumpararturi pentru acasa, ea devine mult mai preocupata de confort sau de aspect.
Cat de imbietator, cat de relaxant este caminul, este un fapt ce afecteaza starea fizica iar
imaginea casei poate avea un impact asupra relatiei sociale si satisfactiei emotionale.
Stilul ecologic. Deciziile luate de un consumator, ii poate afecta stilul ecologic – modul in care o
persoana interactioneaza cu mediul fizic. Stilul ecologic al unei persoane reflecta nivelul

8
preocuparii acestuia pentru pastrarea, mentinerea unui mediu sanatos. Aceasta implica deciziile
referitoare, fie la masini, alimente, fie la autobuz, biciclete, cat foloseste aerul conditionat sau
aeroterma, cat de activ se implica in reciclarea unor deseuri.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:


- factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi premature (ex: fumat, conducerea
autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii sexuale
neprotejateetc.);
- factori protectori ai stării de sănătate (ex: practicarea regulată a exerciţiilor
fizice,alimentaţie raţională, suport social etc.)
Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii de risc şi
de cei de protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate despre aceştia; să avem
o atitudine pozitivă faţă de factorii de protecţie şi una negativă faţă de cei de risc; să
practicăm comportamentele sănătoase şi să le evităm pe cele nocive.
Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne putem
controla sănătatea.
Grupele de determinanţi (OMS)

În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:

- macroeconomici,
- factori de mediu,
- socio-economici si
- educationali.
Fiecare grup include determinanti directi si indirecti.
Determinantii directi de importanta majora sunt:
- stilul de viata (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizarea de droguri),
- conditii de mediu fizic si social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul),
- comportamente de grup social (violenta in mediul familial, accesul la serviciile de
sanatate).
Determinantii indirecti sunt reprezentati de:
- produsul intern brut
- saracia
- poluarea
- modificarile de clima
- migratia
- modificari socio-demografice in structura populatiei
- situatiile de criza (dezastrele naturale, conflictele armate, etc.)

9
Relatia dintre educatia pentru sănătate si promovarea
sănătătii
Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a
îmbolnăvirilor, de îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate
Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea sănătăţii
Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :
1. Conştientizare (a faptului că anumite comportamente reprezintă un risc pentrusănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite pentru a menţine
atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de adoptare a măsurilor de schimbare de
comportament)
5. Comportament  (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene)
Promovarea sănătăţii si prevenirea imbolnăvirilor:
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi
creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de
sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de
schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu, combinând
alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în viitor a
unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989).

Promovarea sănătăţii – concept multidisciplinar

Acest model prezintă 3 sfere de activitate distincte dar care, în acelaşi timp, se suprapun:
10
- educaţia pentru sănătate
- protejarea sănătăţii
- prevenirea îmbolnăvirilor
Diferitele zone din figura de mai sus au următoarea semnificaţie:
1. Servicii preventive, ex: imunizări, măsurarea tensiunii arteriale, folosirea gumei de mestecat
cu nicotină pentru abandonarea fumatului;
2. Educaţie în medicina preventivă, ex: informaţii şi sfaturi legate de renunţarea la fumat;
3. Protejarea sănătăţii prin metode preventive, ex: fluorizarea apei;
4. Educaţie pentru protejarea stării de sănătate prin metode preventive, ex: lobby pentru
adoptarea legii de obligativitate a purtării centurii de siguranţă;
5. Educaţie pentru sănătate pozitivă, ex: dobândirea unor abilităţi de viaţă/ comportamente
sănătoase în rândul tinerilor;
6. Mesaje pozitive pentru protejarea sănătăţii, ex: politica legată de fumat la locurile de muncă;
7. Educaţia pentru sănătate orientată pe sănătatea pozitivă, ex: lobby pentru adoptarea unei legi
de interzicere a publicităţii produselor din tutun
Experienţa specialiştilor din domeniu, începând cu anul 1974, a permis identificarea a cinci
principii care stau la baza promovării sănătăţii (Ashton, 1988):
1. Promovarea sănătăţii implică activ populaţia pentru stabilirea unui program de fiecare zi care
favorizează sănătatea, în loc de a se orienta preponderent şi exclusiv asupra indivizilor la risc,
care au legături cu serviciile medicale. Acesta înseamnă, de fapt, folosirea strategiilor preventive
populaţionale ecologice, care încearcă să scadă incidenţa bolilor prin modificarea distribuţiei
factorilor de risc în populaţie. Avantajul principal este că potenţialul metodei este mare, iar
dezavantajul major al acestei metode este că oferă beneficii mari pentru populaţia generală dar
beneficii mici pentru indivizii la risc înalt, aşa numitul “paradox al prevenirii” (Enăchescu,
1994). Combinarea celor două tipuri de strategii preventive - cea ecologică şi cea a indivizilor la
risc înalt poate asigura impactul cel mai bun.
2. Promovarea sănătăţii este orientată asupra cauzelor care produc îmbolnăviri;
3. Promovarea sănătăţii foloseşte diferite abordări care contribuie la îmbunătăţirea stării de
sănătate. Acestea includ informarea şi educarea, dezvoltarea comunităţii, organizarea, pledoaria
pentru sănătate şi legislaţia; prin toate acestea, promovarea sănătăţii este multisectorială şi
implică mai multe discipline, nu numai sectorul de sănătate, în demersurile sale;
4. Promovarea sănătăţii depinde în mod special de participarea populaţiei;
5. Specialiştii din sănătate, în special cei din asistenţa primară de sănătate, au un rol important în
facilitarea acţiunilor de promovare a sănătăţii (Ashton, 1988).

Concept care stă la baza promovării sănătăţii, educaţia pentru sănătate are drept scopuri:
- informarea-educarea populaţiei în domeniul medical, pentru a cunoaşte manifestările bolilor şi
prevenirea lor;
- dobândirea unor atitudini şi deprinderi care să fie favorabile sănătăţii;
- implicarea activă a populaţiei în domeniul păstrării sănătăţii, oamenii putând să ia decizii
privind propria stare de sănătate.
Educaţia pentru sănătate foloseşte mai multe tipuri de abordări:
- medicală (bazată pe tipul de relaţie medic-pacient);
- educaţională (bazată pe informarea oamenilor, care vor lua singuri decizii privind sănătatea);
11
- personalizată (individualizată), având drept caracteristică lucrul cu clienţii, pentru a-i sprijini
să identifice singuri problemele şi să ia singuri deciziile necesare;
- care presupune schimbări sociale, în care se urmăreşte realizarea unor schimbări în mediu
pentru a facilita luarea deciziilor cele mai favorabile sănătăţii, ex. Ajutoare sociale pentru
mamele singure, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se întoarcă prea devreme la lucru
Metodele folosite în educaţia pentru sănătate pot fi clasificate în funcţie de mai multe
criterii:
 după adresabilitate:
- educaţie individuală
- educaţie în grup
- educaţie prin mijloace de comunicare în masă
 după mijloacele folosite:
- mijloace audio
- mijloace video: predominarea textului :predominarea imaginii
 mijloace combinate (audio-video)
In anul 1986, “Charta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”.
Acest document subliniază, în special, necesitatea ca promovarea sănătăţii să realizeze
următoarele:
I.Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea. Promovarea sănătăţii înseamnă
mult mai mult decât asistenţa medicală. Ea pleacă de la ideea că sănătatea este un subiect aflat pe
agenda de lucru a factorilor de decizie din toate domeniile, la nivel guvernamental sau
instituţional. Promovarea sănătăţii presupune identificarea obstacolelor în adoptarea unor politici
care promovează sănătatea de către sectorul medical, în colaborare cu sectoarele nemedicale.
Presupune, de asemenea, găsirea unor modalităţi comune de înlăturare a acestor obstacole.
Scopul final trebuie să constea în realizarea practică a posibilităţii ca alegerile, opţiunile
favorabile sănătăţii să fie la îndemâna populaţiei, să fie cel mai uşor accesibile.
II. Crearea unor medii favorabile. Promovarea sănătăţii recunoaşte că sănătatea indivizilor
este legată şi de modul în care tratăm natura şi mediul înconjurător. Societăţile în care mediul
este exploatat fără a se face o abordare ecologică, culeg efectele acestei exploatări prin apariţia
inclusiv a unor probleme de sănătate şi sociale. Sănătatea nu poate fi separată de alte scopuri sau
obiceiuri din viaţă. Munca şi timpul liber au un impact real asupra sănătăţii. Promovarea
sănătăţii trebuie, prin urmare, să 12 participe la crearea unor condiţii de trai şi de muncă cu
influenţă favorabilă asupra stării de sănătate.
III. Întărirea acţiunii comunitare Promovarea sănătăţii acţionează prin acţiuni comunitare
eficiente. În centrul acestui proces se află comunităţile care au o forţă proprie şi pot controla
propriile iniţiative şi activităţi. Aceasta înseamnă că specialiştii trebuie să înveţe metode noi de
lucru cu indivizi şi cu comunităţi, adică să lucreze pentru şi cu ei, în loc de a considera
comunitatea ca un element pasiv.
IV. Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale Promovarea sănătăţii sprijină
dezvoltarea personală şi socială prin oferirea de informaţii, educaţie pentru sănătate şi prin
sprijinirea indivizilor să-şi dezvolte capacitatea de a lua decizii favorabile sănătăţii. Prin toate
acestea, ea permite oamenilor să aibă un control crescut asupra propriei sănătăţi şi asupra

12
mediului, le permite să înveţe de-a lungul vieţii cum să se pregătească pentru diferite situaţii,
cum să facă faţă bolilor cronice sau accidentelor. Toate acestea trebuie să aibă loc acasă, la
şcoală, la locul de muncă, precum şi în cadrul altor comunităţi.
V. Reorientarea serviciilor medicale Responsabilitatea promovării sănătăţii în cadrul
serviciilor medicale este împărţită între indivizi, grupuri comunitare, specialişti din sănătate,
asistenţi sociali, birocraţi şi guvern. Toţi trebuie să lucreze împreună la organizarea unui sistem
sanitar care să contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate. Rolul sectorului medical trebuie să
depăşească responsabilităţile curative şi să se orienteze şi către promovarea sănătăţii. Dar pentru
ca aceasta să se realizeze, este nevoie de recunoaşterea faptului că cele mai multe cauze de
îmbolnăviri se află în afara influenţei sectorului sanitar şi este necesară cooperarea cu acele
sectoare care pot influenţa pozitiv aceste cauze (Ashton, 1988)
In cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta s-
au identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):
1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate Factorii de decizie trebuie să
respecte cu fermitate responsabilitatea socială. Atât sectorul guvernamental, cât şi cel
particular, trebuie să promoveze sănătatea prin adoptarea de politici şi practici care:
• evită afectarea sănătăţii indivizilor;
• protejează mediul şi asigură folosirea raţională a resurselor;
• restricţionează producţia şi comerţul produselor şi bunurilor dăună- toare cum ar fi
tutunul şi armamentul, ca şi practicile nesănătoase de marketing;
• protejează atât cetăţeanul din piaţă, cât şi individul de la locul de muncă;
• includ evaluări ale impactului legat de echitatea în sănătate ca o parte integrantă a
elaborării de politici.
2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate În multe ţări, investiţia care
se face în sănătate este inadecvată şi frecvent ineficientă. Creşterea investiţiilor pentru
îmbunătăţirea stării de sănătate necesită o abordare într-adevăr multisectorială, inclusiv alocarea
suplimentară de resurse pentru educaţie, locuinţe şi sectorul de sănătate. O mai mare investiţie
pentru sănătate şi reorientarea serviciilor existente - atât în cadrul, cât şi între diferite ţări - au
potenţialul de a favoriza evoluţia pozitivă a dezvoltării umane, a sănătăţii şi a calităţii vieţii.
Investiţiile în sănătate ar trebui să reflecte nevoile anumitor grupuri cum ar fi: femeile, copiii,
persoanele în vârstă, populaţiile sărace şi marginalizate.
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate Promovarea sănătăţii
presupune realizarea unor parteneriate pentru dezvoltarea socială şi a sănătăţii între diferite
sectoare la toate nivelele de conducere în societate. Parteneriatele existente trebuie să fie întărite
şi trebuie explorate posibilităţi pentru noi parteneriate. Parteneriatele oferă un beneficiu mutual
pentru sănătate prin împărtăşirea expertizei, a abilităţilor şi a resurselor. Fiecare parteneriat
trebuie să fie transparent şi responsabil şi să se bazeze pe principii etice stabilite de comun acord,
pe înţelegere reciprocă şi respect. Ar trebui să se adere la liniile directoare ale Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii.

13
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului Promovarea sănătăţii se
face de către şi cu oameni şi nu despre oameni. Presupune atât îmbunătăţirea capacităţii
indivizilor de a pune în practică acţiuni, cât şi capacitatea grupurilor, a organizaţiilor sau a
comunităţilor de a influenţa factorii determinanţi ai stării de sănătate. Îmbunătăţirea capacităţii
comunităţilor pentru promovarea sănătăţii presupune educaţie practică, pregătirea în domeniul
conducerii şi acces la resurse. Împuternicirea indivizilor presupune accesul mai consistent la
procesul de luare a deciziilor, ca şi cunoştinţele şi abilităţile esenţiale pentru a produce
schimbarea.
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii Trebuie găsite modalităţi de
asigurare a unei infrastructuri de promovare a sănătăţii, noi mecanisme de finanţare locală,
naţională şi globală. Trebuie găsite motivaţii pentru a influenţa acţiunile guvernelor, organiza-
ţiilor neguvernamentale, instituţiilor de educaţie şi sectorului particular, pentru a se asigura
mobilizarea resurselor la maximum în promovarea sănătăţii. Există mai multe modalităţi de
abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii: cea axată pe probleme/subiecte/boli,
cea axată pe factori de risc şi cea axată pe grupuri ţintă. Abordarea clasică este cea a realizării
unor programe specifice fiecă- rei probleme/subiect de promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se
referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii. Astfel, se elaborează programe
antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998). Fiecare din aceste programe încearcă să
influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de
muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi sectorul voluntar.

PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE


Folosirea canalelor de comunicare pentru promovarea sănătăţii S-a constatat că cea mai eficientă
modalitate de comunicare a unei informaţii de sănătate este combinarea media cu comunicarea
interpersonală şi cu evenimentele. Cele trei tipuri de abordări se potenţează reciproc în mai multe
feluri:
- mass - media se utilizează numai pentru anumite obiective de comunicare, dar nu pentru toate.
De exemplu, implicarea şi interacţiunea limitate sunt posibile numai prin media. Din acest motiv,
o combinaţie de media şi comunicare interpersonală este mai eficace. Comunicarea
interpersoanlă vine firesc după cea prin media, o dată ce liderii de opinie şi alţii împărtăşesc ceea
ce au învăţat de la media, sprijină mesajele respective şi contribuie la creşterea impactului
acestora,
- comunicarea inter-personală permite o participare mai mare acolo unde interacţiunea şi
feedback-ul sunt necesare. Poate fi mai eficientă prin utilizarea materialelor tipărite, audio-video
sau altor mijloace multimedia,
- evenimentele combină media şi comunicarea interpersonală şi sunt deseori promovate şi
reflectate de media (ştiri şi reportaje). Evenimentele ar trebui să fie organizate în aşa fel, încât să
stârnească interesul media pentru a le reflecta. Din acest motiv, reflectarea în media este un
obiectiv cheie şi un indicator de succes al evenimentelor. Acest tip de abordare combinată atinge
un număr mare de persoane dar permite şi participarea prin comunicare interpersonală.

14
Tipuri de comunicare pentru sănătate
1. Comunicare persuasivă sau comportamentală. Aceasta include eforturile de a persuada o audienţă
să adopte o idee sau o practică. Include tehnicile de marketing social.
2. Comunicare a riscului. Se referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea unor riscuri,
astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri. Ideal, comunicarea riscului este „un
proces interactiv de schimb de informaţii între indivizi, grupuri şi instituţii” (Canada National Research
Council, 1989).
3. Advocacy prin media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o iniţiativă de politică
publică (US Department of Health and Human Services, 1989).
4. Educaţia prin divertisment – edutainment. Implică folosirea producţiilor de divertisment precum
show - urile TV, radio, benzile 105 desenate, teatrul etc pentru a transmite mesaje persuasive şi lecţii
despre probleme de sănătate. 5. Comunicarea interactivă pentru sănătate. Este definită ca şi interacţiunea
unui individ – consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc
electronic pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi sfaturi şi sprijin într-o
problemă de sănătate.
6. Comunicarea participatorie. Aceasta presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea şi
implementarea unei campanii de comunicare

Programul OMS ”SĂNĂTATEA PENTRU TOŢI ÎN SECOLUL XXI”


Politica „Sănătate pentru toţi în secolul 21”, adoptată pe plan mondial la data de 1de 14 mai
1998, şi-a stabilit drept scop atingerea unui maxim al sănătăţii pentru toţi locuitorii planetei,
politica fiind consecventă celei stabilite în 1978 la Conferinţa de la Alma-Ata. () Politica
„Sănătate pentru toţi în secolul 21” pentru Regiunea Europeană a OMS evidenţiază faptul că sunt
necesare eforturi susţinute pentru creşterea nivelului de sănătate, în vederea uniformizării sociale
între ţările din regiune, precum şi între grupurile populaţionale din cadrul aceleaşi ţări. (În acest
sens, realizarea unui potenţial de sănătate complet pentru cei care locuiesc în Regiunea
Europeană a OMS s-ar putea obţine prin:
 promovarea şi protejarea sănătăţii oamenilor de-a lungul întregii vieţi;
 reducerea suferinţelor consecutive principalelor cauze de morbiditate.
Suportul etic al acestei abordări este reprezentat de:
 recunoaşterea sănătăţii ca un drept fundamental al omului;
 echitatea în sănătate, exprimată prin solidaritatea dintre ţări sau între grupuri
populaţionale, care întreprind acţiuni ce vizează atingerea acestui obiectiv;
 participarea tuturor indivizilor, alături de creşterea responsabilităţii individuale pentru
propria sănătate, dar şi conştientizarea acestei responsabilităţi de către grupuri
populaţionale, instituţii, organizaţii şi sectoare implicate in procesul de promovare şi
dezvoltare a sănătăţii.
Au fost alese patru strategii principale de acţiune pentru implementarea politicii Sănătate pentru
toţi în secolul 21:

15
 strategii multisectoriale, care vizează determinanţii stării de sănătate şi impactul pe care
aceştia îl au asupra sănătăţii; aceste strategii sunt condiţionate de perspectivele
economice, sociale şi culturale;
 programe destinate creşterii stării de sănătate, făcându-se referire şi la instituţiile
necesare pentru a asigura îngrijirea bolnavilor; realizarea unui sistem integrat de îngrijiri
primare de sănătate, sistem orientat spre familie şi comunitate, susţinut de un sistem
spitalicesc flexibil, care se poate adapta solicitărilor care pot apărea;
 promovarea legăturilor logice dintre luarea deciziei, implementare şi responsabilizare,
ţinând cont de faptul că în procesul de creştere a sănătăţii sunt implicaţi parteneri de la
toate nivelele: familie, şcoală, loc de muncă, comunitate locală sau nivel naţional.
Acestă declaraţie identifică 21 de obiective pentru secolul 21; obiectivul 12 al acestei declaraţii
se referă la reducerea efectelor nocive ale alcoolului, drogurilor şi tutunului.

16
17
18

S-ar putea să vă placă și