Acceleratul

de George Topârceanu (fragment)

Peste fagi cu vârfuri sure

A căzut amurgul rece
Înserarea multă trece
Furişată prin pădure.
Spre apus abia s-arată,
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Din frunzişurile grele
De-nnoptare tot mai vin
Glasuri mici de păsărele…

Reci şi palide-n senin

Se ivesc deasupra stele.
 Rapsodii de toamnă
e George Topârceanu (fragment)

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.
 Povestea gâştelor
de George Coşbuc (fragment)

Un gâscan cu pene lucii

Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură –
Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:

„Aoleo! Papucii mei!”
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebară mirate, ce-i?
-„Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!“
 Iarna pe uliţă
de George Coşbuc (fragment)

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

de pe coastă vin ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând-nevrând.
 La oglindă
de George Coşbuc (fragment)

Azi am să-ncrestez în grindă

Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!

Ochii! hai ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui? Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu şi sunt voinică!

Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite zău, acum iau seama,
Că-mi stă bine-n cap năframa,
Şi ce fată frumuşică
Are mama!
 Iarna
de Vasile Alecsandri (fragment)

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
 Somnoroase păsărele
de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele-
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină-
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape

Între trestii să se culce-
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie

Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie-
Noapte bună!
 Ce te legeni
de Mihai Eminescu (fragment)

– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noapte creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă-
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte-
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
 Revedere
de Mihai Eminescu (fragment)

-Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat.

-Ia eu fac ce fac de mult,

Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările,
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Împlându-şi cofeile,
Mi-o cântă femeile.
 Face oricine ce vrea
de Ana Blandiana (fragment)

În grădina mea, şirete,

Piersicile-s violete,

Iar prunele, şi mai şi,

S-au făcut portocalii;

Căţăraţi cu mult dichis,

Strugurii cresc în cais;

Castraveţii cum să spun,

Au pornit să urce-n prun,

Pe-o tulpină de mărar,

Se roşeşte-un gogoşar;

Sub o frunză de măcriş,

Creşte-o floare pe furiş;

Sub o tufă de urzici,

Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,

Stă şi toarce un pisoi.
 Motoşel şi Botoşel
de Ana Blandiana (fragment)

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât

Dup-o dungă de la gât,

Iar alteori, mai degrabă,

Dup-o pată de la labă.

Botoşel avea în plus

Pata jos şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,

Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,

Dădea laba paşaport.

Numai când făceau vreun rău

Era leit frate-său.
 Arpagic
de Ana Blandiana

Într-o zi pe când lucram

În grădină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră un musafir.

Era mic c-abia-l vedeai,

Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;

Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă,

îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare.

Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică „miau!”
Ba să vezi şi să te bucuri
Sărea-n aer după fluturi.

Şi ştia chiar să se joace

Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce-aţi fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important

L-am tratat cu lapte cald,
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi-un pic de smântână
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.
 În Ţara lui Mură-n gură
de Nina Cassian (fragment)

În Ţara lui Mură-n gură

totul îmi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă
(nu la şapte, ci la zece)
vine-o tavă de dulceaţă
şi-un pahar cu apă rece.
Şi dulceaţa-mi zice: – Ia-mă!
Şi paharu-mi zice:- Bea-mă!
„Ia-mă, bea-mă!” – uşor de zis!
Gura însă s-o deschizi
nu-i deloc aşa uşor:
Ajutooor!
Ajutooor!
Linguriţa, grijulie,
îmi deschide gura mie.
-Ei, aşa mai merge, zic
dacă mă ajuţi un pic.
 Prinţul Miorlau
de Nina Cassian (fragment)

Într-o împărăţie cam ploioasă,

trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi-un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de „vreau!” spunea „miorlau!”
şi tot „miorlau!” pentru „nu vreau!”

(-N-am înţeles! veţi spune voi.

Ce-i ăsta, prinţ? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
până nu ne lămureşti acestea.
-Răbdare, dragii mei copii,
şi singuri vă veţi lămuri.)
 Întâmplare de stă ceasul
de Grete Tartler

Ceasul mare din Constanţa

vai, şi-a cam pierdut constanţa,
fiindcă nişte pescăruşi
şi-au făcut în el culcuş:
pe scări, uşi!
pescăruşi!
Şi, cum nu au fost cuminţi,
şi-au prins ciocul între dinţi
(dinţii de la roţi dinţate,
fiindcă altfel nu se poate).
cazul e de toată cazna:
lumea a luat-o razna!
face plajă-n miezul nopţii,
ziua dorm buştean cu toţii,
la-ntâlniri vin alandala –
ce-o fi când începe şcoala!
Este timpul să-l repari,
domnule ceasornicar!
Dar ce cari?
-Ceasornic car!
 Chiu şi Vai
de Grete Tartler (fragment)

Chiu şi Vai sunt doi căţei:

Orice-aş face, hop şi ei.
Lecţia de vreau s-o scriu,
Vine Vai şi vine Chiu.
Cum vreau să urc în tramvai,
Nu pot fără Chiu şi Vai.
Fără ei parcă nu pot
Nici să-mi beau laptele tot.
Doar la lecţia de vioară
Chiu şi Vai se-ascund sub scară.
 Lăcrămioare
de Passionaria Stoicescu

Cine o fi plâns pe-aici?

Poate Albă-ca-Zăpada
căutându-i pe pitici!

Şi din ochii ei curaţi

stropii mici au dat o floare
pe-o tulpină cu mulţi fraţi.

Lăcrămioare – şi în drum,
care-mbată Fluturaşul
zăpăcindu-l cu parfum.

Lăcrămioare – alb pocal,

cupe-n care bea Furnica
la al primăverii bal.
 Gândăceii primăverii
de Passionaria Stoicescu

Printre crengile uscate

soare curios străbate.

Şi-a desprins din ghem o rază

şi deodată luminează.

Gândăcei – cu haine roşii-

picotind la cald ca moşii.

Dacă îi priveşti, ştrengarii,

le descoperi ochelarii.

Dar să vezi, minune mare,

ochelari, nu ca oricare,

Să îi apere de soare,
ci puşi tocmai pe spinare!