Ghid Metodic AAEF 2017 Modificata Paginarea

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ÎN

DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR
Partea I
CHIŞINĂU
2017
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii
Departamentul Telecomunicații

Note de curs
Partea I
CHIŞINĂU
Editura „Tehnica-UTM”
2017
Notele de curs sunt adresate masteranzilor încadraţi în
programul Mentenanţa şi managementul reţelelor de
telecomunicaţii şi studenţilor de la specialitatea Inginerie şi
management în telecomunicaţii.
Autori: conf. univ. Lilia SAVA

conf. univ. Lucia GUJUMAN
Redactor responsabil: conf. univ., dr. Pavel NISTIRIUC
Recenzent: conf. univ., dr. Nicolae JOSAN
Introducere
Cunoştinţele economice sunt o parte componentă a pregătirii

viitorilor ingineri, inclusiv inginerilor-manageri.
Procesul de pregătire a specialiştilor în domeniul
telecomunicaţiilor include studierea principalelor concepte
economice, strategii şi planificări ale activităţii economice; analiza
principalelor prevederi ale doctrinelor economice moderne,
statisticii economice a diferitor metode şi tehnici de management.
Pentru realizarea acestui obiectiv este utilizată analiza şi sinteza
informaţiei privind aspectele teoretice şi practice ale întreprinderii.
Lucrarea pune la dispoziţia masteranzilor atît elemente de teorie
economică, cît şi aplicaţii care facilitează înţelegerea mai rapidă a
principalelor noţiuni ale analizei activităţii economice.
Obiectivele urmărite:
 Indicatorii, prin intermediul cărora se analizează activitatea
entităților economice;
 cercetarea corelaţiei dintre procesele sau fenomenele
economice;
 aprecierea tendinţei sau gradului de îndeplinire a nivelului
programat (planurillor de afaceri) la compartimentul respectiv
de analiză;
 evidenţierea şi calculul factorilor respectivi asupra modificării
indicatorului rezultativ;
 evidenţierea rezervelor interne şi elaborarea măsurilor concrete
pentru utilizarea lor practică în viitor.
Lucrarea este destinată studenţilor de la specialitatea
Managementul şi mentenanţa reţelelor de telecomunicaţii care
studiază mecanismele de funcţionare ale economiei întreprinderilor
şi poate fi considerat un instrument metodologic pentru
efectuarea lucrărilor de licenţă.
În procesul studierii conform acestei note de curs trebuie
îndeplinite următoarele sarcini:
- sistematizarea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice apropiate
temelor studiate;
- examinarea organizării practice a activităţii economico-
financiare şi elaborarea unor recomandări de perfecţionare a
sectorului analizat;
- aplicarea cunoştinţelor în analiza economică în diferite
domenii ce ţin de activitatea economică.
Studiind aceste note de curs masteranzii vor lua cunoştinţă:
- de utilizarea documentelor legislative şi contabile care se
referă la temă;
- de aplicarea documentelor primare şi generale a datelor
statistice la nivel microeconomic, analiza şi sinteza acestora în
funcţie de tema aleasă;
- de sistematizarea rezultatelor obţinute privind indicatorii care
se examinează şi elaborarea propunerilor concrete.
TEMA 1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
1.1. Definirea analizei economico-financiare

1.2. Tipuri de analize economico-financiare
1.3. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-
financiară
1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii economico-
financiare
1.1. Definirea analizei economico-financiare
În spaţiul socioeconomic în care activează, întreprinderea

trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de
concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară. Toate
acestea îşi găsesc reflectare în eficienţa activităţilor care are la bază
determinări cantitative şi calitative ale factorilor de producţie,
randamente maxime ale utilizării acestora.
Întreprinderea reprezintă o entitate socioeconomică de
sine stătătoare cu o structură proprie, delimitată în timp şi spaţiu,
astfel încât partenerii săi sînt consideraţi ca făcînd parte din
interiorul său, iar alţii din exteriorul său.
Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate
continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de
intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor ambiant, fiind
susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţa de muncă,
bănci, instituţii guvernamentale şi bugetare, cu intenţia declarată să
demonstreze că sînt capabile să desfaşoare o activitate eficientă.
Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în
descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau
proces) în elementele sale componente, procedînd la identificarea
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care i-au generat şi i-au influenţat.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de
concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură
tratarea informaţiilor interne şi externe în vederea formulării unor
aprecieri permanente referitoare la situaţia economico-financiară a
unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor
care au determinat-o, precum şi a rezultatelor interne de
îmbunătăţire a acesteia din punct de vedere al utilizării eficiente a
resurselor umane, materiale şi financiare.
Analiza unei activităţi, din punct de vedere economic,
înseamnă cercetarea cheltuielilor de muncă socială ce sînt efectuate
pentru acea activitate, în raport cu rezultatele (efectele) ce se obţin.
Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea
relaţiilor cauză-efect fie prin intermediul relaţiilor structurale
(inclusiv funcţionale), fie prin intermediul relaţiilor factoriale.
Determinativul „economică” fixează caracterul analizei care
poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci şi una
tehnică, ştiinţifică, socială, culturală, administrativă.
Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca
analiză economică, analiză contabilă, analiză statistică, analiză
dinamică sau în funcţie de obiectul ei analiza activităţii economice a
unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii, analiza folosirii
capacităţilor de producţie, analiza rentabilităţii.
1.2. Tipuri de analize economico-financiare

Pentru definirea tipurilor de analiză trebuie să se ţină cont de
mai multe criterii, printre care un loc important îl au: nivelul la care
se face analiza, organul şi sursele informaţionale folosite, scopul,
obiectul şi intervalul de timp în care sînt studiate fenomenele şi
procesele economice.
Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere
şi varietatea situaţiilor întîlnite privind conţinutul, nivelul şi
caracteristicile performanţelor economico-financiare ale acesteia,
reclama, necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, pot fi
structurate după mai multe criterii cum ar fi:
I. În funcţie de raportul dintre momentul în care se
efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului:
1. Analiza post factum (postoperativă sau analiza realizării
obiectivelor):
- constituie un element de supraveghere şi reglare a modului
de funcţiune a unei întreprinderi;
- presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit
relaţiilor cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea
practică a întreprinderii prin aceea că furnizează informaţii privind
gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea
sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind
normale;
- se bazeaza pe valori certe (cunoscute);
- presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de
realizare a unor obiective pe baza descompunerii în elemente şi a
stabilirii factorilor; vizează trecutul şi prezentul;
- dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate utiliza o
categorie a analizei, şi anume, analiza concomitentă sau curentă,
care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea fenomenului;
- ca tip de analiză post factum, care se poate îmbina şi cu
analiza prospectivă, se întîlneste analiza-diagnostic prin care se
obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra unei
subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme.
Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi
suficientă, dacă nu sînt luate în considerare şi măsurile menite a
contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru
întreprindere.
2. Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei
viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a
relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv luarea
în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi; constituie o etapă
premergătoare în elaborarea strategiei activitaţii economico-
financiare a întreprinderii; este utilizată de către centrele de decizie
pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare;
se bazează pe valori incerte (presupuse).
II. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale

ale fenomenelor:
1. Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului,
caracteristicile sale fundamentale, factorii care sînt de aceeaşi natură
cu fenomenul ce îl determină.
Rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în care
sînt surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.
2. Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor
prin determinări comensurative, exprimate prin greutate, volum,
suprafaţă, număr.
Câmpul de aplicare a metodelor matematice în cuantificarea
fenomenelor economice, a influenţelor diferiţilor factori este
condiţionat de modelarea proceselor economice pe baza analizei
calitative.
III. După nivelul la care se desfăşoară analiza:
1. Analiza microeconomică cercetează fenomenele
economico-financiare la nivelul intreprinderilor sau a
compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale
organizatorice.
Aceasta vizează relevarea comportamentului acesteia
privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii,
potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin
contractele încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-
financiare realizate.
Analiza microeconomică se desfăşoară la scara individului
sau a întreprinderii şi urmăreşte activitatea economică şi rezultatele
obţinute, relevă factorii care determină orientarea în investirea
fondurilor, în utilizarea resurselor, fabricarea produselor, asimilarea
de noi produse.
2. Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi
procesele la nivelul sectorului său al ramurii de activitate, în scopul
evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor concurenţiale a
acesteia
3. Analiza macroeconomică presupune studierea
fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei
mondiale, operînd preponderent cu mărimi sintetice, globale sau
agregate ca, de exemplu: produs naţional brut, produs intern brut,
venit naţional, utilizarea forţei de muncă, volumul investiţiilor.
IV. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
1. Analiza statică studiază fenomenele, elementele şi
factorii care influenţează asupra lor la un moment dat, relevînd pe
baza relaţiilor existente între acestea, o anumită poziţie a
fenomenelor supuse analizei (de ex., comparearea stocurilor de
mărfuri reflectate în bilanţul contabil cu cele planificate, a cauzelor
abaterii faţă de plan).
Noţiunea de „static” este legată de modul de efectuare a
analizei (la un moment dat) şi nu de natura fenomenului, deoarece
fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
2. Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele
economice în mişcare şi condiţionarea lor reciprocă, relevînd poziţia
pe care o deţine şi modificările survenite în diferite momente ale
evoluţiei lor.
În baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au
determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiilor lor
viitoare.
V. Dupa orizontul de timp la care se cerceteaza fenomenul:
1. Analiza pe termen scurt serveşte managementului
întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii, pe perioade
de timp scurt (pîna la 1 an).
2. Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc
termenul de 1 an, utilizînd în acest scop modele de tip static sau
stocastic.
VI. După criteriile de studiere a fenomenelor:
1. Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel
economic.
2. Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre
activitatea economica (de exploatare) şi cea financiară.
3. Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare
care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi
plasare a capitalului.
VII. În funcţie de poziţia analistului:
1. Analiza internă are caracter practic, analistul avînd o poziţie
privilegiată, deoarece beneficiază de o serie de informaţii despre
întreprinderea analizată. Analiza se efectuează de către organul sau
personalul întreprinderii însărcinat cu această activitate şi se
bazează pe sursele informaţionale ale întreprinderii. Pe baza acestor
informaţii, analistul poate detecta stările de dezechilibru dintre
diferite domenii ale activităţii întreprinderii şi cauzele lor, stabilind,
totodată, măsurile care se impun în vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii
atît pentru cunoaşterea stării de fapt, cît şi pentru fundamentarea
activităţii viitoare.
2. Analiza externă se efectuează de partenerii externi în
fundamentarea deciziilor lor, aceştia bazîndu-se pe informaţiile
furnizate de analiza financiară. Analiza se efectuează de către
organele competente interesate de activitatea desfaşurată de
întreprindere, cum sînt: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională şi se
bazează pe datele furnizate prin sistemul dărilor de seamă contabile
şi statistice.
VIII. În funcţie de obiectul cercetarii:
1. Analiza generală cuprinde întreaga activitate economico-
financiară desfăşurată de întreprindere şi se bazează pe sistemul de
indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care reflectă toate laturile
activităţii întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de
marfuri, utilizarea forţei de muncă şi a bazei tehnico-materiale,
costurile, veniturile, rentabilitatea).
2. Analiza partială (tematică) cercetează numai anumite laturi
ale activităţii şi foloseşte sursele informaţionale corespunzatoare
scopului urmarit (de ex., analiza modului de aprovizionare cu
mărfuri a reţelei comerciale sau gradul de utilizare a timpului de
lucru al muncitorilor).
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi
proceselor economice, în procesul de analiză este necesară
îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea fundamentării
ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii.
Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza economico-
financiară se pot grupa în patru mari categorii, şi anume: furnizori
de capitaluri, parteneri de afaceri, statul şi alţi utilizatori.
În continuare vom descrie aceste categorii de utilizatori.
1. Furnizorii de capitaluri sînt:
 acţionarii şi consultanţii acestora, care sînt interesaţi de
performanţele curente ale investiţiei realizate şi aşteptările
privind rentabilitatea viitoare;
 investitorii în obligaţiuni, care au obiective diferite de cei
care participă la capitalul social al întreprinderii; această
categorie de utilizatori este interesată de capacitatea de plată
şi adecvarea fluxului de lichidităţi la nivelul indatorării;
 băncile şi alţi investitori, care sînt interesaţi de capacitatea
de plată şi de gradul de indatorare a firmei.
2. Partenerii de afaceri sînt:
 furnizorii, care sînt interesaţi atît de dezvoltarea viitoare a
afacerilor cu partenerii comerciali, cît şi de securitatea
financiară a clienţilor săi;
 clienţii, care sînt interesaţi de eventualele probleme
financiare ale furnizorilor (scăderea calităţii, discontinuităţi
în aprovizionare ca urmare a problemelor financiare);
 angajaţii şi organizaţiile sindicale, care sînt orientate spre
securitatea locurilor de muncă şi negocierea salariilor; au
nevoie de informaţii financiare la nivelul firmei şi al ramurii
în cadrul negocierilor sau pentru a previziona nivelurile
viitoare ale şomajului şi ale salarizării.
3. Statul cuprinde:
 fiscul, care asigură o parte semnificativă din venituri prin
impozitarea întreprinderilor;
 guvernul, care trebuie să configureze politicile economice
să conducă economia şi să monitorizeze anumite zone
economice; prin agregarea informaţiilor economico-
financiare la nivel microeconomic.
4. Alţi utilizatori:
 managementul firmei care frecvent utilizează frecvent
analiza propriilor rezultate şi performanţe financiare prin
raportare la situaţia industriei şi a principalilor concurenţi
pentru a-şi localiza propria poziţie;
 analiştii şi consultanţii, care se regăsesc fie ca firme de
consultanţă pentru furnizorii de capital, fie ca agenţi de
reiting care produc şi furnizează informaţii economico-
financiare;
 auditorii;
 publicul.

financiară
Analiza economico-financiară parcurge calea inversă a

evoluţiei fenomenului respectiv. Ea porneşte de la un rezultat şi
caută să evidenţieze factorii şi elementele care au contribuit la
realizarea acestuia.
Conţinutul analizei presupune parcurgerea urmatoarelor
etape:
1. Fixarea obiectului analizei, care constă în identificarea
anumitor fapte, fenomene, rezultate ce se exprimă sub forma
indicatorilor economico-financiari; delimitarea obiectului se face în
timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizînd anumite metode de
evaluare şi calcul.
2. Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat; descompunerea în elemente presupune o
analiză structurală, factorii se stabilesc în mod succesiv, trecînd de
la cei cu acţiune directă, la cei care acţionează indirect (prin
intermediul celor cu o acţiune directa până la stabilirea cauzelor
finale).
3. Determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare
factor şi fenomen realizat, respectiv a relaţiei cauză-efect
Aceste relaţii se referă atât la elemente, respectiv la factori,
pe deo parte, şi fenomen, pe de altă parte, cât şi la raporturile dintre
elemente sau dintre factori; în acest scop este necesar a se determina
relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de condiţionare dintre
factori.
4. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor
elemente sau factori asupra fenomenului analizat
La această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul
masurării influenţelor, dimensionării rezervelor interne, aprecierii
cît mai exacte a rezultatelor.
5. Sinteza rezultatelor analizei, care constituie etapa
stabilirii concluziilor şi a aprecierilor asupra activităţii desfăşurate,
elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite să contribuie la
utilizarea optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor
randamente maxime, a utilizării acestora în vederea asigurării
marjei concurenţiale, a fiabilităţii întreprinderii.
Se constată că pentru cunoaşterea esenţei fenomenului
cercetat, este necesară descompunerea acestuia pe elemente
componente, fiecare element fiind analizat în funcţie de factorii
care-l condiţionează pînă la stabilirea cauzelor finale. Odată
cunoscute cauzele, se întreprind măsuri pentru desfăşurarea sau
evoluţia normală a fenomenului. Descompunerea în factori se face
pe trepte, se trece de la factori mai puţin complexi pînă se ajunge la
factorul simplu care nu mai poate fi descompus.
În felul acesta se ia în considerare şi factorii de ordin
structural care acţionează în cadrul sistemului de legături cauzale.

financiare
Abordarea factorială a întreprinderii presupune cunoaşterea

factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora
concură spre formarea şi respectiv modificarea rezultatelor unei
activităţi, precum şi spre stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a
funcţionării întreprinderii ca sistem.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui
rezultat. Ei acţionează, de regulă, nu izolat, ci interdependent,
corelat, într-un sistem de legături închegate.
Identificarea lor necesită cunoaşterea precisă a căilor de
formare a rezultatului, a legăturilor cauzale lăuntrice ale rezultatului
în accepţiunea de fenomen analizat.
În scopul înţelegerii esenţei şi rolului factorilor, se
procedează la gruparea lor după diferite criterii, cum ar fi:
1. Din punct de vedere al continutului:
 factori tehnici;
 factori organizatorici;
 factori tehnologici;
 factori economico-financiari;
 factori sociopolitici;
 factori demografici.
2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie:
 forţa de munca şi folosirea ei;
 mijloacele fixe şi utilizarea lor;
 fondul funciar şi utilizarea acestuia;
 mijloacele circulante şi utilizarea lor;
 procesul de organizare a producţiei şi a muncii;
 procesul de conducere a activităţii economico-financiare.
3. În raport cu rolul pe care îl au în cadrul unei relaţii
cauzale, se disting:
 factori cantitativi - reprezintă exprimarea materială a
factorilor calitativi, fiind condiţia preliminară şi indispensabilă a
acţiunii factorilor calitativi; sînt exprimaţi în unităţi fizice de
măsurare (bucăţi, kg, m, ha, tone, l, etc.);
 factori structurali - apar atunci cînd fenomenul economico-
financiar analizat se referă la mărimi ce reprezintă însumarea unor
elemente sau a unor produse de elemente.
Factorii intervin întotdeauna în situaţiile în care rezultatul
analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe
elemente). Pentru explicarea corectă a rezultatelor, pentru separarea
efortului propriu trebuie evaluată influenţa factorilor de structură.
Astfel, de exemplu, nivelul mediu al ratei rentabilităţii pe
întreprindere poate să crească pe contul deplasărilor structurale
(creşte ponderea produselor cu o rată a rentabilităţii mai mare decît
cea medie);
 factori calitativi - au aceeaşi natură ca şi fenomenul
economico-financiar analizat, deosebindu-se de acesta prin gradul
de extensiune (de ex., productivitatea muncii ca factor este de
aceeaşi natură cu producţia, referindu-se la o singură persoană, pe
cînd producţia se referă la întregul personal). Factorii sînt exprimaţi
în unităţi de măsură similare cu fenomenul economico-financiar
analizat şi au rezerve interne în creşterea producţiei şi a eficienţei
economice.
4. După modul cum acţionează:
 factori cu acţiune directă - acţionează în mod nemijlocit
asupra fenomenului economico-financiar analizat;
 factori cu acţiune indirectă - acţionează asupra fenomenului
analizat numai prin intermediul factorilor direcţi.
Această grupare este importantă, deoarece permite
identificarea fiecarui factor asupra fenomenului analizat şi luarea
măsurilor pentru realizarea unui efect şi mai mare.
5. În raport cu posibiliăţile de previziune:
 factori previzibili (determinabili) - acţionează în cadrul unor
procese controlate, care nu implică riscuri;
 factori imprevizibili (incerţi) – acţionează necontrolat (de
ex.: fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar).
6. După gradul de sintetizare:
 factori simpli - care nu mai pot fi dezmembraţi în alţi factori
în scopul analizei (de ex., numarul zilelor lucrate de un muncitor
intr-o anumită perioadă de timp);
 factori complecşi - care necesită o anumită dezmembrare şi
sînt determinaţi de acţiunea altor factori (de ex., cererea de mărfuri,
deoarece depinde de veniturile băneşti ale populaţiei, de nivelul de
dezvoltare a producţiei, de nivelul preţurilor).
7. În funcţie de izvorul acţiunii lor:
 factori interni (endogeni) - au originea în interiorul
întreprinderii: factori legaţi de forţa de muncă, de utilizarea ei
eficientă; factori care privesc obiectul circulaţiei, asigurarea
întreprinderii cu fondul de mărfuri necesare satisfacerii cererii de
mărfuri a populaţiei; factori care reflectă baza tehnico-materială a
unităţilor, capacitatea de desfacere a reţelei comerciale; factori
legaţi de organizarea şi conducerea activităţii economice, care
reflectă activitatea de organizare a aprovizionării şi desfacerii
mărfurilor;
 factori externi (exogeni) - au originea în mediul exterior al
întreprinderii: factori sociodemografici, structura populaţiei pe
medii (urban, rural, sexe, varstă, profesiuni); factori social-
economici, reflectă gradul de dezvoltare a forţelor de producţie,
structura organizatorică şi conducerea întregii vieţi economice şi
sociale; factori care privesc legile şi dispoziţiile legale,
reglementează atribuţiile şi responsabilităţile ce revin conducerii,
nivelul preţurilor; factori legaţi de piaţă, cererea şi oferta de mărfuri
a populaţiei.
8. În funcţie de tipul acţiunii:
 factori cu acţiune favorabilă;
 factori cu acţiune nefavorabilă;
 factori indiferenţi (a caror acţiune este zero) .
În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de
„pozitiv” şi „negativ” pentru acţiuni, ceea ce nu este echivalent cu
noţiunea de „favorabil” sau „nefavorabil”.
Un factor este favorabil sau nefavorabil, în funcţie de aportul
său la îndeplinirea sau neindeplinirea unor predicţii, sau a unor
interese, sau în ceea ce priveşte variaţia într-un sens sau altul a
diferiţilor indicatori economico-financiari.
9. În funcţie de importanţa economico-financiară:
 factori care au o importanţă decisivă;
 factori care au o importanţă secundară.
10. În raport faţă de variaţia fenomenului analizat:
 factori variabili – care influenţiază asupra modificării
fenomenului analizat;
 factori constanţi – nu influenţează asupra fenomenului
economico-financiar în ansamblu.
11. După pozţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului:
 factori independenţi - care pot influenţa rezultatul în mod
independent;
 factori interdependenţi - care îşi pot exercita acţiunea numai
în interacţiunea lor (ex.: munca şi mijloacele de producţie).
12. În raport cu etapele circuitului economic:
 factori specifici aprovizionării;
 factori specifici producţiei;
 factori specifici comercializării producţiei.
TEMA 2. PROCEDEELE METODICE ALE ANALIZEI

ACTIVITĂȚII ECONOMICE
2.1 Noţiune de procedee ale analizei activităţii economice şi

clasificarea lor.
2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-
financiare.
2.3 Formarea sistemelor factoriale și lărgirea lor (modelarea
deterministă).
2.4 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-
financiare.
2.4.1. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza activităţii
economice.
2.4.2. Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei.
2.4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
2.4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.
2.4.3.2. Metoda participării prin cotă.
2.1 Noţiune de procedeee ale analizei activităţii economice şi

clasificarea lor
Prin procedee, în analiza economică se subînţeleg, mijloacele

cu ajutorul cărora se efectuiază prelucrarea analitică a informaţiei
economice (tehnicile şi metodele de calcul).
În teoria şi practica analizei economico-financiare a
unităţilor economice prezintă o deosebită însemnătate
metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele două
laturi fundamentale ale analizei, şi anume: latura calitativă şi latura
cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a
fenomenelor economico-financiare şi a legăturilor cauzale, iar
cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor factorilor şi a
elementelor ce explică fenomenul. Măsurarea factorilor este
posibilă numai după stabilirea raporturilor de cauzalitate
dintre fenomene şi factorii respectivi, ceea ce înseamnă că
analiza calitativă precede analizei cantitative. în acest sens,
numeroasele procedee, folosite de analiza economică, sunt
convenţional unite în următoarele grupe:
 Metode ale analizei calitative a fenomenelor
economico-financiare;
 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor
economico-financiare.
Deci, rezultă că procedeele metodice pot fi divizate în 2
grupe mari:
I grupă - procedeele de studiere prealabilă şi apreciere

calitativă a indicatorilor.
II grupă - procedeele de calcul a legăturilor dintre
indicatorii rezultativi şi factori, care la rîndul lor pot fi examinate
ca:
 procedee tradiţionale (economico-statistice)
 procedee netradiţionale (economice-matematice)
2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-

financiare.
În practica analitică, procedeele de studiere prealabilă şi

apreciere calitativă a indicatorilor, includ în sine un set de metode,
care ne dau posibilitatea să determinăm informaţia examinată din
mai multe puncte de vedere.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din numărul
cărora fac parte: comparaţia, gruparea, calcularea indicatorilor
analitici, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
I.Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat prin
alte fenomene sau procese. Cu ajutorul ei se studiază schimbările ce
au loc în obiectele (fenomenele) studiate, caracterul şi tendinţele
dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei
activităţii economice şi are o aplicare largă.
în funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de mai
multe feluri:
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale perioadei
analizate. Ea se aplică pentru efectuarea unui control asupra
planului şi aprecierea nivelului de îndeplinire a acestui plan.
Pe baza rezultatelor comparaţiei date, se relevă rezervele
evidente de producţie, care pot fi obţinute prin
înlăturarea diminuărilor, ce au avut loc faţă de plan. Acest
tip de comparaţie, poate fi folosit şi pentru a controla
corectitudinea fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate - pentru a
efectua controlul asupra consumurilor (materiale, materie
primă, energie-electrică, apă etc), a evidenţia economia
sau supraconsumul resurselor, a aprecia eficienţa utilizării
lor în producţie şi a determina posibilităţile neutilizate la
reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele
perioadei raportate şi rezultatele dintr-o perioadă sau mai
multe perioade precedente, în scopul aprecierii ritmului de
modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este necesar să se
acorde o mare atenţie alegerii bazei de comparaţie şi,
respectiv, intervalului de timp în care se compară variaţia
fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua între:
rezultatele obţinute de unitatea economică analizată şi
rezultatele medii obţinute în ramură din care face parte;
rezultatele a două unităţi economice cu profil de activitate
similară etc. în urma acestei comparaţii se apreciază: locul
unităţii analizate faţă de cealaltă unitate, rezultatele obţinute
şi se determină rezervele neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt acele care se efectuează între
rezultatele urmărite atât în timp, cât şi în spaţiu. Comparaţii
cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei înaintate), cu
performanţele noi ale ştiinţei şi tehnicii.
Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul unităţii
economice analizate, cât şi după hotarele ei. În cadrul unităţii
economice se compară mărimile medii pe întreprindere a
indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe. Aceasta permite a
releva prezenţa noilor posibilităţi de creştere a producţiei.
În efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare
ştiinţifică a fenomenelor economico - financiare, este absolut
necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să aibă un
conţinut omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie
determinate după o metodologie unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată măsura în
care situaţia efectivă a fenomenului se abate faţă de nivelul de bază.
Evidenţierea abaterii se exprimă prin:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului efectiv
cu cel din perioada de bază, exprimat astfel:
∆ 1 = y 1− y 0 (2.1)
0
unde: yn - nivelul efectiv al fenomenului; y1- nivelul fenomenului în

perioada de bază; Δ- abaterea absolută.
b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv al

fenomenului a crescut sau a scăzut faţă de nivelul din perioada de
bază. Variaţia relativă se exprimă ca raport între mărimea
indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină după relaţia:
y1
I 1= ×100 (2.2)
0 y0
c) abaterea relativă este abaterea nivelului fenomenului
exprimat în procente,care indică cu cât la sută nivelul efectiv s-a
modificat faţă de cel de bază considerat 100% şi care se calculează
pe baza relaţiei:
II. Metoda grupării, ce reprezintă o metodă de prelucrare a

informaţiei economice, care se bazează pe gruparea omogenă a
indicatorilor examinaţi după anumite criterii.
De regulă, în practica analitică se întîlneşte:
 gruparea simplă (cînd indicatorii omogeni se grupează numai
după un singur criteriu)
 grupare combinată, care prevede mai multe criterii. În cele mai
dese cazuri, această metodă se utilizează prin formarea tabelelor
analitice, care după conţinut diferă atît din punct de vedere
clasic, cît şi metodic.
De exemplu: activele sunt grupate după termenul de folosire a
lor în activitatea economică; veniturile sunt grupate conform felului
de activitate; salariaţii unei întreprinderi pot fi grupaţi după gen,
vîrstă, durata medie de lucru, etc.
III. Metoda de diviziune şi descompunere a indicatorilor

rezultativi, care prevede divizarea în trei direcţii:
 diviziunea în timp (trimestru; luni; decade; zile; ore)
 diviziunea după locul de formare a indicatorilor (la nivel
de întreprindere; secţie; sector; echipă;loc de muncă).
 descompunerea pe părţi sau elemente componente (în
analiza factorială este nu altceva, decît jmodelarea
deterministă a factorilor)
IV. Metoda de calcul a indicatorilor analitici, care pe larg se

foloseşte:
 la calcularea valorilor medii (numărul mediu scriptic de
lucrători; de muncitori; salariul mediu anual; zilnic,
etc) ;
 la calcularea valorilor relative (procente şi coeficienţi).
Pot fi calculate astfel de mărimi medii: valoarea medie a

activelor, stocurile medii, numărul mediu de muncitor,etc.
Se diferenţiază următoarele mărimi medii :
1. Medii aritmetică:
Daca frecventele variantelor din seria statistica studiata sunt

egale intre ele, se foloseste formula mediei aritmetice simple,
x́=
∑ x i = x 1+ x2 +…+ xi (2.3)
n n
iar daca frecventele variantelor nu sunt egale intre ele, se

aplica media aritmetica ponderata,
x́=
∑ x i∗ni = x 1∗n1 + x 2∗n2 + …+ xi∗ni
(2.4)
∑ ni n1 +n2 + …+ ni
in care notatiile utilizate au urmatoarele semnificatii:
- valoarea medie a caracteristicii studiate “x”,

xi- varianta “i” a caracteristicii statistice pentru care se
calculeaza media, i = 1, 2, 3, , n ,
ni- frecventa variantei “i” a caracteristicii statistice studiate,
n - numarul variantelor caracteristicii statistice atunci cand se

foloseste media aritmetica simpla.
2. Media cronologica are semnificatia unei medii aritmetice

din medii partiale si se utilizeaza la calculul nivelului mediu
al indicatorilor prezentati sub forma seriilor dinamice de
momente. Aceasta medie se foloseste la calculul valorii
medii a activelor circulante, a stocurilor de orice natura dar
in special pentru materii prime, materiale si marfuri, a
imobilizarilor corporale si respectiv a mijloacelor fixe,
precum si la calculul efectivelor medii de animale.
Daca intervalele de timp, dintre oricare doua momente
succesive ale seriei dinamice, sunt egale intre ele se foloseste
formula mediei cronologice simple, adica,
x1 x
+ x 2 +…+ x n−1 + n
2 2 (2.3)
x́=
n−1
si respectiv, daca nu sunt egale intre ele, se recurge la formula

mediei cronologice ponderate,
x n−1+¿ x
x 1+¿ x x 2 +¿x x 3+ ¿x
n
tm
2
x́= 2
t1 + 3
t 2+ 4
t +…+ ¿¿¿¿ (2.4)
2 2 2 3 t 1+¿t2+¿ t 3+ ¿ … ¿ ¿ ¿¿
+¿ t
m
in care,
x́ - nivelul mediu al indicatorilor prezentati in serie

dinamica, calculat cu media cronologica,
xi - indicatorii de nivel ai seriei dinamice, i = 1, 2, 3, , n,
n - numarul indicatorilor de nivel sau numarul momentelor de
timp la care sunt inregistrati indicatorii,
tj - durata intervalului de timp “j”, dintre doua momente
succesive la care sunt inregistrati indicatorii de nivel, exprimata in
zile, luni sau ani, j = 1, 2, 3, , m ; m = n-1. Suma duratelor succesive
tj va fi egala cu durata intregii perioade exprimata de seria dinamica
analizata.
2.3 Formarea sistemelor factoriale şi lărgirea lor

(modelarea deterministă).
Formarea formulelor analitice de dependenţă deterministă

reiese din necesitatea dirijării indicatorilor de bază şi efectivi a
rezultatelor activităţii economice. Modelarea sistemelor factoriale se
bazează pe anumite criterii de alegere a factorilor ca elemente a lor:
legături cauzale, specificitate, existenţă de sine stătătoare, să poată
fi calculate cantitativ.
Cele mai răspîndite procedee de formare a formulelor
analitice de tip determinist sunt:
a. corelarea cu indicatorii particulari ce caracterizează
fenomenul studiat, ţinînd cont de logica economică a lor.
Însă trebuie de avut în vedere că nu întotdeauna formula iniţială
conţine o dependenţă cauzală între indicatori.
De exemplu productivitatea medie anuală a unui salariat
(Ws) se calculează după următoarea formulă:
VPF
Ẃ s= (2.5)
Ń s
unde:
VPF – volumul producţiei fabricate;
Ń s – numărul mediu scriptic de salariaţi.
Din punct de vedere matematic rezultatul formulei este în
dependenţă directă de numărător şi indirectă – de numitor. Dar din
punct de vedere al logicii economice aceasta este o legătură formală
de calcul, deoarece nu productivitatea depinde de volum, ci volumul
producţiei fabricate este în dependenţă cauzală de numărul mediu
scriptic al salariaţilor şi de productivitatea medie anuală a unui
salariat.
Astfel, sistemul factorial va reprezenta următoarea formulă:
VPF
VPF = Ń s *Ẃ s şi nu (2.6 )
Ń s
Ceea ce s-a făcut acum este un alt procedeu de primire a factorilor
analitici si anume:
b. modelarea formulei iniţiale de calcul în una cauzală.
Acelaşi rezultat de modelare a formulei iniţiale, poate fi
primit şi prin înmulţirea numărătorului şi numitorului la unul şi
acelaşi indicator. Astfel, formula iniţială a productivităţii unui
salariat o vom înmulţi-o la numărul mediu scriptic de muncitori
(Nm) şi primim:
VPF VPF N´ m N´ m VPF

Ẃ s= = * = * (2.7 )
Ń s Ń s N´ m Ń s N´ m
Sistemul factorial primit reprezintă dependenţa factorială a

productivităţii medii anuale a unui salariat de:
N´ m
 ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ( ¿
Ń s
;
 productivitatea medie anuală a unui muncitor (W´ m ).
Procedeul dat este folosit şi pentru lărgirea sistemului
factorial iniţial.
b. detalizarea de mai departe a factorului calitativ.
Volumul producţiei fabricate poate fi reprezentat ca
produsul între numărul mediu scriptic de muncitori ( N´ m) şi
productivitatea medie anuală a unui muncitor (W´ m ). La rîndul său
productivitatea medie anuală a unui muncitor este produsul
numărului mediu de zile lucrate de un muncitor pe an ( Ź ) şi
productivitatea medie anuală pe zi (Ẃ z), iar ultima se descompune
în: durata medie a unei zile de lucru ( Dh) şi productivitatea medie
pe oră (Ẃ h ) .
Reieşind din cele expuse mai sus putem forma următoarele
formule analitice de dependenţă a volumului producţiei fabricate:
VPF = N´ m *W´ m (2.8)
VPF = N´ m * Ź * Ẃ z (2.9 )
(2.10 )
Totodată primim şi alte formule de depndenţă factorială:
W´ m = Ź * Ẃ z (2.11 )
Ẃ m = Ź * D́h*Ẃ h (2.12 )
W´ m = D́ h*Ẃ h (2.13 )
Efectuînd, însă, aceste manipulări, este necesar de ţinut cont

de logica economică şi nu matematică, ca în urma lor să obţinem
formule analitice de calcul cauzal, dar nu formal.
Folosirea procedeelor pentru calcularea influienţei factorilor
asupra indicatorilor rezultativi la tipul de dependenţă deterministă
este cauzată, la rîndul ei de forma de legătură dintre factori şi
indicatori.
Deosebim trei forme de legătură :
1) Aditivă – cînd factorii corelează între ei în formula de calcul
a indicatorului rezultativ prin semnele « + » şi «-» :
A = a ±b±c±d±...±n;
2) Multiplicativă – factorii corelează între ei prin semnele
« x », « / » :
A =axbxcx...¿ n sau A =a/b;
3) Combinată – formula factorială conţine toate semnele
algebrice:
( a ±b ± c )
A= ∗d
c
2.4 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-

financiare.
După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi

sensului în care acţionează fiecare factor asupra rezultatului, pentru
evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai importantă asupra
evoluţiei fenomenului, se utilizează metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-financiare
pot fi grupate în funcţie de scopul analizei, de sursele de informaţie
şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre variabilele modelului. în
practica de analiză economico-financiară s-au diferenţiat o serie de
procedee (metode) în funcţie de forma pe care o îmbracă relaţia de
condiţionare a fenomenului şi de modul de exprimare a modificării
acestuia. Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
- metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
În continuare, vom examina mai concret esenţa unora dintre
aceste metode.
2.4.1. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza activităţii

economice.
În analiza economică acest procedeu se aplică pentru a

stabili influenţa elementelor componente care acţionează asupra
unui fenomen economic concretizate într-o relaţie matematică de
sumă şi/sau diferenţă. Modelul analitic de exprimare a acestui tip de
relaţii deterministe este următorul:
F = a+b-c (2.14 )
Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: F 0= a 0 +b 0– c 0
- situaţia din perioada curentă: F 1= a 1 +b 1– c 1
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi „c",
asupra variaţiei indicatorului analizat (ΔF), poate fi efectuată,
potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul următoarelor formule:
ΔF = F 1 - F 0 (2.15 )
Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin

simpla comparare a elementelor realizată faţă de plan (perioada
precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)= - a 0
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = b 1 - b 0
- influenţa elementului „c": ΔF(c) = -(c 1 - c 0)
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie egală cu
ΔF.
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c) (2.16 )
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei
balanţiere constă în aceea că modificarea indicatorului analizat este
egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de influenţă.
În analiza economică, metoda balanţieră este aplicată pentru:
1. a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a două
grupe de indicatori economico- financiari
interdependenţi în cazul în care între ei există relaţii de
sumă şi diferenţă.
Deci, cînd apare necesitaea de a calcula influienţa factorilor
respectivi asupra modificării indicatorului rezultativ, în cazul formei
aditive de legătură.
Drept exemplu poate servi formula balanţei producţiei, în care
se observă clar egalitatea a două grupe de indicatori
interdependenţi:
Si + VPF = VV + Sf (2.17 )
unde: Si ; Sf - stoc de producţie la începutul şi finele perioadei; VPF
- volumul producţiei fabricate; W - venitul din vânzarea producţiei
finite, de aici:
VV = Si + VPF- Sf sau ΔVV = Δ Si+ ΔVPF-Δ Sf (2.18)
Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea
volumului producţiei vândute faţă de perioada de bază se alcătuieşte
balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
Exemplu de determinare a influenţei factorilor asupra
volumului producţiei vândute (cazul sumei şi diferenţei de factori)
ne servesc datele inițiale din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Date iniţiale pentru analiză
(mii
lei)
Indicatorii Anul de gestiune Abaterea,
programat efectiv (+/-)
A 1 2 3
1. Soldul iniţial. (Si) 3120 3630 +510
2. Volumul producţiei
fabricate(VPF) 41260 42760 +1500
3. Total
(1+2) 44380 46390 +2010
4. Venitul din vînzarea 40880 43290 +2410
produselor finite (VV)
5. Soldul final.(Si) 3500 3100 -400
6. Total
(4+5) 44380 46390 +2010
Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se calculeze

influienţa factorilor respectivi, asupra modificării volumului
producţiei vîndute.
Tabelul 2.2
Calculul influienţei factorilor asupra devierii volumului
producţiei vîndute.
(mii lei)
Indicatorii Anul de gestiune Abaterea Rezultatul
absolută influienţei
progra efectiv (+/-) factorilor
mat
A 1 2 3 4
1. Soldul iniţial. 3120 3630 +510 +510
2. Volumul producţiei 41260 42760 +1500 +1500
fabricate
3500 3100 -400 +400
3. Soldul final.
4. Venitul din vînzarea 40880 43290 +2410 x
produselor finite (rd.1+rd.2)
- rd.3
Analiza factorială a volumului producţiei vândute:

a) abaterea absolută:
ΔVV = VV 1- VV 0= 43290-40880 = +2410
b) calculul influenţei factorilor:
ΔSi= Si 1– Si 0 = 3630 - 3120 = + 510 mii lei;
ΔVPF = VPF 1- VPF 0= = 42760 - 41260 = + 1500 mii lei;
ΔSf = - ( Sf 1−S f 0) = - (3100 - 3500) = + 400 mii lei.
în continuare, se verifică dacă este respectată corelaţia:
ΔVV = Δ Si+ ΔVPF - Δ Sf
Înlocuind mărimile respective, obţinem balanţa de verificare
a factorilor: + 2410 = 510+1500 - (+400)
Deci: + 2410 = + 2410, ceea ce înseamnă că determinările
sunt corect efectuate.
Concluzie: Astfel, în perioada de gestiune, volumul
producţiei vândute a crescut cu 2410 mii lei, ceea ce a fost rezultatul
creşterii volumului producţiei fabricate cu 1500 mii lei; a prezenţei
la începutul perioadei a unui stoc mai mare faţă de cel al perioadei
de bază cu 510 mii lei şi reducerii mărimii stocului final faţă de
mărimea perioadei de bază cu 400 mii lei.
2. a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii

factorilor asupra indicatorului analizat cu ajutorul altor metode
(metoda substituţiilor în lanţ, metoda diferenţelor absolute etc.)
Totdeauna suma mărimilor influenţei factorilor trebuie
să fie egală cu mărimea abaterii indicatorului analizat.
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d) (2.19 )
Exemplu: Admitem că volumul producţiei fabricate s-a
modificat faţă de perioada de bază cu (+ 540 mii lei). Asupra
modificării date au influenţat doi factori:
- modificarea numărului mediu de salariaţi, care a redus
volumul producţiei fabricate cu 220 mii lei;
- modificarea productivităţii medii anuale a unui
salariat, care a mărit volumul producţiei fabricate cu 760 mii lei.
Deci influenţa: I factor = - 220 mii lei; II factor = + 760 mii
lei
Balanţa de verificare a factorilor: + 540 = - 220 + 760 = + 540.
3. cînd apare necesitatea de a calcula influienţa unui factor

care se dă greu calculării (sau calcularea lui e imposibilă), în
condiţiile cînd influienţa celorlanţi factori este cunoscută.
Ne folosim de formula:
∆A =∆ a +∆ b +∆ c (2.20 )
∆c =∆ A - ∆a - ∆b (2.21)
Exemplu: În dependenţa factorială A = a x b x c s-a
determinat că modificarea indicatorului analizat este de (+210 lei),
influenţa factorului „a" - de (+60 lei) şi influenţa factorului „b" - de
(- 105 lei). Se cere să se determine mărimea influenţei factorului
necunoscut „c".
Influenţa factorului „c" se va determina prin corelaţia:
∆c =∆ A - ∆a - ∆b = (+210) - (+60)- 105) = + 255 lei
Acest procedeu este simplu, însă are anumite dezavantaje:
- posibil că eventualele greşeli de calcul privind influenţa
celorlalţi factori sunt în mod automat trecute asupra factorului a
cărui influenţă trebuie determinată;
- posibil că în sistemul factorial nu au fost inclus toţi factorii
de influentă.
2.4.2. Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei.

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei factorilor în
dependenţele determinate la legăturile sub formă de produs, raport.
Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor se face prin
evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind exclusă acţiunea
celorlalţi asupra fenomenului analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea
succesivă a mărimii de plan (perioadei de bază) a unui factor cu
mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându- se că toţi
ceilalţi factori în momentul respectiv sunt factori cu acţiune
permanentă. Un astfel de mod de înlocuire poartă denumirea de
substituţie.
Pentru a înţelege mai bine această metodă, se recomandă
următorul tabel analitic 2.3.
Pentru a utiliza eficient metoda respectivă, e necesar de
ţinut cont de următoarele 4 reguli de bază:
1. Numărul de calcul în tabel întotdeauna e mai mare cu o unitate
decît numărul de substituţie (dacă avem 3 factori, atunci avem 4
calcule şi 3 substituţii, deoarece substituţia se începe de la "0:"
2. Substituţia se începe de la factorii cantitativi şi se termină cu cel
calitativ. Concomitent, dacă avem mai mulţi factori cantitativi,
atunci aranjarea în formulă se începe de la cel general spre mai
simplu.
VPF = N´S 1 * P% * Ź * Ẃ h - astfel e corect
VPF = P% * Ź * N´S 1 * Ẃ h - nu e corect.

3. Influienţa oricărui factor asupra modificării indicatorului
rezultativ se află ca diferenţă algebrică a valorii
indicatorului primită la substituirea factorului
respectiv şi valoarea precedentă a indicatorului.
4. Suma influienţei tuturor factorilor asupra indicatorului
rezultativ, trebuie să fie egală cu abaterea absulută al
indicatorului rezultativ.
Tabelul 2.3
Schema calculului influienței factorilor prin metoda
substituțiilor în lanț
Nr Nr Indicatorii (factorii) corelaţi Indic Rez

de de a Calcul ul Den
calc su tor ul tatu umir
bs rezul influie l ea
t nţei infl facto
uţ rilor
1 2 3 4 5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 0 prog prog prog prog prog X0 x x x
2 1 efect prog prog prog prog X1 X1-X0 a 1
3 2 efect efect prog prog prog X2 X2-X1 b 2
4 3 efect efect efect prog prog X3 X3-X2 c 3
5 4 efect efect efect efect prog X4 X4-X3 d 4
6 5 efect efect efect efect efect Xefectiv X5- e 5
Xefectiv
Total x x x x x x x Su x
ma
Exemplu: Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se

calculeze influienţa factorilor detaliaţi de muncă la devierea VPF.
Tabelul 2.4
Informație inițială privind utilizarea forței de muncă
Anul de gestiune
Se Unitate program efectiv
mn a
con măsur
vţ ă
A B C 1 2
1. Volumul producţiei fabricate. VP mii lei 41260 42760
F
2. Numărul mediu scriptic de Ń s persoan 60 59
salariaţi e
3. Numărul mediu scriptic de N´ m persoan 45 49
muncitori. e
5. Ponderea muncitorilor în P% % 75,00 83,05
numărul total de salariaţi (2/3
*100%)
5. Timpul efectiv lucrat în total Tz om-zile 11970 13132
6. Timpul efectiv lucrat în total. Th Mii 95,760 98,490
om-ore
7. Nr. mediu de zile lucrate de 1 Ź zile 266 268
muncitor pe an. (5/3)
8. Durata medie a zilei de lucru, D́ h ore 8 7,5
(6/5)
9. Productivitatea medie anuală a Ń S lei 687666,67 724745,76
unui salariat,(1/2)x1000
10. Productivit. medie anuală a unui N´ m lei 916888,89 872653,06
muncitor,(1/3)x1000
11. Productivitatea medie pe oră a Ẃ h lei 430,869 434,155
unui muncitor, (1/6)
În cazul dat, dependența dintre indicatorul analizat și factorii
de influiență se exprimă prin uemătoarea formulă:
VPF = Ń s * Ź * D́h*Ẃ h
unde:
Ń S - numărul mediu scriptic de salariaţi, persoane
Ź - numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an,
zile
D́ h- durata medie a zilei de lucru, ore
Ẃ h - productivitatea medie pe oră, lei.
Tabelul 2.5
Calculul influienţei factorilor detaliaţi de muncă la devierea
volumului producţiei fabricate
Nr Nr Indicatorii (factor) corelaţi VPF, Calculul Rezult Denu

de de mii influienţei infl +/- mirea
cal su lei factorilor mii lei facto
c bst rilor
influi
enţi
D´ ¿ Wh
N´ m Ź ¿h
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0 45 266 8 430,869 41260 x x x
2 1 49 266 8 430,869 44927,57 44927,57- +3667,5 ∆Nm
41260 7
3 2 49 268 8 430,869 45265,37 45265,37- 337,8 ∆Z
44927,57
4 3 49 268 7,5 430,869 42436,29 42436,29 - - ∆h
45265,37 2829,08
5 4 49 268 7,5 434,155 42760,0 42760,0- +323,71 ∆Wh
42436,29
Total x x x x x x +1500 x
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
42760,0 - 41260 = 3667,57 + 337,8 - 2829,08 + 323,71
Din calculele efectuate rezultă că asupra indicatorului analizat
au influenţat:
 mărirea numărului mediu de salariaţi;
 mărirea numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe
an;
 reducerea duratei medii a zilei de lucru;
 sporirea productivităţii medii zilnice a unui salariat.
Conform rezultatelor obţinute se poate constata, că la
întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate s-a majorat
faţă de nivelul programat cu 1500 mii lei. Abaterea respectivă, a
fost obţinută sub influienţa pozitivă a factorilor numărului mediu de
muncitori, a numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an
şi a productivităţii medii pe oră, respectiv cu 366 mii lei, 337,8 şi
323,7 mii lei.
Concomitent, sub influienţa negativă a duratei medii a zilei
de lucru indicatorul rezultativ s-a redus respectiv cu 2829,08 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale, ne dau posibilitatea să
deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne de
creştere a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă durata
medie a zilei de lucru, vor atinge nivelul programat, atunci volumul
producţiei fabricate v-a spori nu cu 1500 mii lei, ci cu 4329,08 mii
lei (1500 + 2829,08).
Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea largă,
operativitatea ei şi accesibilitatea în calitate de instrument
matematic, simplă în folosire, veridicitatea rezultatelor obţinute
la întrebările puse. Acestea, în ansamblu, contribuie la larga
răspândire şi folosire a metodei date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1. la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ într-o măsură
anumită rezultatele obţinute depind de consecutivitatea
substituţiilor, însă logic nu totdeauna este posibil de a
stabili care consecutivitate este corectă şi care nu.
Această dificultate creşte odată cu mărirea numărului de
factori;
2. la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din factori
se presupune că toţi ceilalţi factori rămân neschimbaţi
pe când în realitate influenţa fiecărui factor se
manifestă nu izolat de alţii şi nu consecutiv, ci
paralel cu ei;
3. nerepartizarea în totalitate a abaterii indicatorului asupra
factorilor luaţi în calcul, anulând astfel avantajul
relaţiei deterministe de la care porneşte, nedând în mod
distinct contribuţia fiecărui factor la modificarea
indicatorului.
2.4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
În practica analitică, metoda substituţiei în lanţ, poate fi cu

succes utilizată şi prin varietăţile sale, şi anume:
2.4.3.1. Metoda diferenţelor absolute.
Prin metoda diferenţelor absolute influienţa orişicărui

factor se află înmulţind abaterea absolută a factorului concret la
valorile de bază sau efective a celorlalţi factori, ţinînd cont de
necesitatea respectării legii metodei substituţiei în lanţ.
Metoda diferenţelor absolute se examinează după diferite
modele de calcul. Ținînd cont de numărul de factori în formula
factorială deosebim:
1. Metoda diferenţelor absolute cu 2 factori, se utilizează
cînd apare necesitatea de a calcula influienţa factorilor generali la
devierea indicatorului rezultativ. (Volumul producţiei fabricate).
VPF = Ń s * Ẃ s
În acest caz, influienţa factorilor respectivi se calculează prin

următoarea metodă:
 modificarea factorului cantitativ " Ń s " se înmulţeşte cu valoarea
programată a factorului calitativ "Ẃ s " (de bază);
 modificarea factorului calitativ "Ẃ s " se înmulţeşte cu valoarea
efectivă a factorului cantitativ " Ń s ".
Această metodă se utilizează prin următorul tabel analitic:
Tabelul 2.6
Calculul influienţei factorilor generali de muncă la devierea
volumului producţiei fabricate.
Indicatorii Anul Abaterea Inclusiv sub

de gestiune absolută influienţa
(specificaţii) progr efectiv (+/-) ∆. Ns ∆ Ws
A 1 2 3 4 5
1. Volumul
producţiei fabricate, 41260 42760 +1500 687,66 +2187,66
mii lei.
2. Nr mediu scriptic
de salariaţi, 60 59 - 1 x x
persoane.
3. Productivit medie
an a unui salariat, 687666,67 724745,76 +37079,09 x x
lei (1/2)
Conform datelor din tabel, se poate constata, că la

întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate, s-a majorat
faţă de nivelul programat cu 1500 mii lei, inclusiv sub influienţa
factorilor:
 modificarea numărului mediu scriptic de salariaţi, care
micțorîndu-se cu o persoană faţă de nivelul programat, a
contribuit la micșorarea indicatorului rezultativ, respectiv cu
687,66 mii lei.
(−1 )∗687666.67
Ń s = = 687,66 mii lei.
1000
 modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat, care

sporind cu 37079,09 lei a contribuit la mărirea indicatorului
rezultativ, respectiv cu 2187,66 mii lei.
(+ 37079 )∗59
Ẃ s = = 2187,66 mii lei.
1000
BIF = - 687,66 + 2187,66 = +1500,0 mii lei

Concluzie: Prin urmare, volumul producţiei fabricate, in
perioada de gestiune, a crescut cu 1500 mii lei. Creşterea
aceasta a fost condiţionată de sporirea productivităţii medii a
unui salariat și negativ de micșorarea numărului mediu de
salariaţi. Creşterea volumului producţiei fabricate a avut loc
din contul sporirii productivităţii medii a unui salariat, rezultat
care caracterizează pozitiv activitatea unităţii economice analizate.
1. Metoda diferenţelor absolute în sistemul factorial cu

şi mai mulţi factori (pînă la 5)
Influienţa factorilor într-un sistem de trei şi mai mulţi factori

(de exemplu: VPF = N´ m* Ź * D́h*Ẃ h ) se calculează prin înmulţirea
diferenţei absolute a factorului respectiv cu valorile efective a
factorilor ce se află în formula analitică pînă la dînsul şi cu cele de
bază a factorilor ce se află după el.
Metoda aceata se utilizează prin următorul tabel analitic:
Tabelul 2.6
Calculul influienţei factorilor detaliaţi de muncă la devierea
Metoda Calculul Rezultatul

de influienţei influenţ
calcul factorilor factor
(+/-), mii lei
A B 1 2
1. Modificarea △ N´ m * Ź 0 * D́0 * W´h 0 (+4) x 266 x 8 x +3667,56
Nm 430,869
2. Modificarea N´m 1 * △ Ź * D́0 * W´h 0 49 x (+2) x 8 x 430,869 + 337,80
Z
3. Modificarea N´m 1 * Ź1 * △ D́❑ * 49 x 268 x (-0,5) x -2829,09
h 430,869
W´h 0
4. Modificarea N´m 1 * Ź1 * D́1 * △ Ẃ h 49 x 268 x 7,5 x +323,64
Wh (+3,286)
Total x x +1500,00

întreprinderea analizată, volumul producţiei fabricate s-a majorat
faţă de nivelul programat, respectiv cu 1500,0 mii lei. Această
abatere a fost căpătată sub influienţa pozitivă a factorilor 1,2 şi 4,
care majorîndu-se faţă de nivelul programat au contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ, respectiv cu 3667,56 mii lei, 337,80 şi
323,64 mii lei.
Negativ a influienţat factorul 3, care micşorîndu-se a
contribuit la reducerea indicatorului rezultativ, respectiv cu 2829,09
mii lei. Deci, intreprinderea analizată dispune de rezerve interne de
creştere a volumului producţiei fabricate pe viitor.
Folosind această metodă, putem calcula influienţa orişicărui
factor care ne interesează fără a calcula influienţa celorlalţi, ceea ce
nu e posibil prin metoda substituţiei în lanţ.
2.4.3.2. Metoda participării prin cotă.

În practica analitică deseori apare necesitatea de a calcula
influienţa unor factori particulari (detaliaţi) prin intermediul analizei
factorilor generali. În acest caz se utilizează una din varietăţile
metodei substituţiei în lanţ, aşa numita metoda participării prin cotă.
În acest caz, la prima etapă de analiză, prin metoda
substituţiei în lanţ se calculează influienţa factorilor generali la
devierea indicatorului rezultativ, iar apoi la etapa a doua, prin
metoda participării prin cotă - a factorilor detaliaţi (intermediari).
Esenţa acestei metode constă în faptul, că influienţa
factorilor detaliaţi se calculează în proporţie cu acea cotă de
influienţă, care ei o au la devierea factorului complex.
P
x100
Exemplu: Rp = FP (2.22)
Unde: P = RAO+RAI+RAF+RAE (2.23)

Unde : RAO - profitul din activitatea operaţională
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii
RAF - rezultatul din activitatea financiară
RAE - rezultatul din activitatea excepţională
FP = MF + MC (2.24)
Unde :
FP - fondurile de producţie
MF - mijloace fixe
MC - mijloace circulante.
La prima etapă de analiză toată informaţia necesară se
acumulează în următorul tabel.
Tabelul 2.7
Date iniţiale pentru analiză
Indicatorii Semn Anul de gestiun Abaterea
(specificaţii) conv progrt efectiv (+/-)
A B 2 3 4
1. Profitul pînă la impozitare, mii P 1500,0 2000,0 +500,0
lei.
1.1 Profitul din activitatea RAO 1400,0 2100,0 +700,0
operaţională.
1.2 Rezultatul din activitatea
investiţională. RAI 100,0 (80,0) -180,0
1.3 rezultatul din activitatea
financiară
1.4 rezultatul din activitatea RAF - (20) -20,0
excepţională
RAE - - -
2. Valoarea medie a fondurilor de FP 6000,0 6667,0 +667,0
producţie, total, mii lei
1.2 Valoarea medie a MF 4200,0 4100,0 -100,0
mijloacelor fixe.
1.3 Valoarea medie a MC 1800,0 2567,0 +767,0
mijloacelor circulante.
3. Rentabilitatea producţiei, % Rp 25,00 30,00 +5,00
(1/2)x100
Apoi pe baza datelor din acest tabel, prin metoda substituţiei

în lanţ, calculăm influienţa factorilor generali asupra modificării
rentabilităţii producţiei, prin tabelul următor:
Tabelul 2.8
Calculul influienţei factorilor generali asupora modificării
rentabilităţii producţiei
Nr Nr Indicatorii Rentab Rezul

cal subs (factor) corelaţi prod. Calculu t Denumirea
culu tituţi FP P % l influţ factorilor
i influien (+/-)
ţei
1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 6000,0 1500,0 25,00 x x x
2 1 6667,0 1500,0 22,50 22,50 -2,50 ∆FP
-25,00
3 2 6667,0 2000,0 30,00 30,00 +7,50 ∆P
-22,50
Total x x x x +5,00 x
întreprinderea analizată rentabilitatea producţiei s-a majorat faţă de
nivelul programat cu 5,00 puncte. Această abatere a fost obţinută
sub influienţa pozitivă a factorului calitativ, care majorîndu-se cu
667,0 mii lei faţă de nivelul programat, a contribuit la sporirea
indicatorului rezultativ, respectiv cu 7,50 puncte. Concomitent, sub
influienţa negativă a factorului cantitativ, indicatorul rezultativ s-a
redus respectiv cu 2,50 puncte.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitate să
deducem că întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne de
creştere a rentabilităţii producţiei pe viitor. Şi totuşi, pentru a
evidenţia mai obiectiv rezervele interne, trecem la analiza
aprofundată a factorilor respectivi prin intermediul metodei
participării prin cotă.
Tabelul 2.8
Calculul influienţei factorilor intermediari (particulari) asupra
modificării rentabilităţii producţiei
Cota Rezulta
Denumirea influie Calculul tl
factorilor nţ influienţei infl
(+/-), (+/-)
mii lei puncte
A 1 2 3
1. Modificarea profitului pînă +500,0 (+7,50)/(+500,0)=+0,015 +7,50
la impoztare
1.1 Modificarea profitul din +700,0 (+700) x 0,015 +10,50
activitatea operaţională
1.2 Modificarea rezultatului -180,0 (-180,0) x 0,015 -2,70
din activitatea investiţională
1.3 Modificarea rezultatului -20,0 (-20,0) x 0,015 -0,30
din activitatea financiară
2. Modificarea valorii medii a +667,0 (-2,50)/(+667,0) = -0,00375 -2,50
FP
2.1. Mod. valorii medii a MF -100,0 (-100,0) x (-0,00375) +0,40
2.2 Mod. valorii medii a MC +767,0 (+767,0) x (-0,00375) -2,90
Total x x +5,00
În urma calculelor efectuate observăm că rentabilitatea

producţiei s-a majorat în urma influienţei pozetive a profitului
perioadei de gestiune pînă la impozitare şi în special a rezultatului
din activitatea operaţională, celelalte două rezultate au influienţat
negativ micşorînd indicatorul rezultativ respectiv cu : 2,7 şi 0,3
puncte. In ceea ce priveşte influienţa fondurilor de producţie, păi
negativ au influienţat doar mijloacele circulante, diminuînd
rentabilitatea cu 2,9 puncte. Astfel putem constata că întreprinderea
analizată dispune de rezerve interne esenţiale de majorare a
rentabilităţii producţiei pe viitor, în baza majorării rezultatelor din
activitatea de investiţii, financiară şi a fondurilor circulante.
3. PLANIFICAREA ŞI ANALIZA PROGRAMULUI DE

PRODUCŢIE
3.1 Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

3.2 Analiza activităţii de producţie
3.3 Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea programului de
producţie pe baza indicatorilor valorici
3.4 Analiza realizării programului de producţie pe sortimente
3.5 Analiza îndeplinirii programului de producere după
structură
3.6 Analiza valorii adăugate
3.7 Analiza vînzărilor nete
3.1. Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

Funcţia de bază a unităţii industriale constă în obţinerea unei
anumite producţii, executarea unor lucrări care să satisfacă
cerinţele consumatorilor pe piaţa de desfacere.
Planificarea producerii şi realizării producţiei constă în
determinarea sortimentului produselor, cantităţii, perioadei de
timp în care urmează a fi livrată pe piaţă.
Problema principală cu care se confruntă la elaborarea
acestui compartiment al planului constă în modalitatea de a realiza
producţia fabricată. Astfel se evidenţiază: produse pentru
desfacerea pe pieţele anonime, produse executate la comanda
beneficiarilor şi plătite de ei, forma combinată.
Aşadar, producerea şi realizarea producţiei este
compartimentul principal al planului.
În baza indicatorilor acestui compartiment se elaborează
celalte compartimente ale planului.
Planul de producere şi realizare se elaborează în expresie
naturală şi valorică.
Elaborarea planului de producere şi realizare începe cu
planificarea indicatorilor naturali.
Indicatorii naturali ai programului de producţie sînt
nomenclatura şi sortimentul producţiei.
Nomenclatură - listă generală de denumiri a tipurilor de
producţie cu indicarea unităţilor de măsură a unităţilor de
producţie finită pentru fiecare tip de producţie.
Sortimentul producţiei - tipurile de producţie prevăzute
pentru fabricaţie cu stabilirea pentru fiecare tip a volumului de
producere.
Trebuie de menţionat că anume indicatorii naturali
influenţează semnificativ asupra indicatorilor cantitativi şi
calitativi ai activităţii întreprinderii.
Anume în baza indicatorilor naturali se planifică volumul
necesar de resurse economice pentru atingerea obiectivelor
prevăzute.
Volumele de producţie planificate în expresie naturală
trebuie argumentate în baza capacităţii de producţie a
întreprinderii.
Capacitate de producţie - exprimă cantitatea de producţie
maximă ce se poate fabrica într-o perioadă dată, în condiţiile
folosirei depline a utilajelor existente în corespundere cu regimul
optim de lucru şi de organizare a proceselor de producţie.
După planificarea indicatorilor naturali ai programului de
producţie se elaborează indicatorii valorici.
Expresia valorică a programului de producere este
determinată de indicatorii valorici.
Indicatorii valorici ce caracterizează volumul de producţie în
expresie valorică sînt:
1) volumul producţiei fabricate – producţia destinată realizării;
2) volumul producţiei vîndute – produsele expediate la preţ de
livrare făfă TVA şi accize, pe măsura transmiterii dreptului de
proprietate şi prezentării către cumpărători a documentelor de
decontare spre achitare;
3) cifra de afaceri – valoarea veniturilor obţinute din operaţiuni
comerciale efectuate de o întreprindere într-o perioadă de timp;
4) valoarea adăugată – valoarea nou creată de întreprindere
într-o perioadă de timp.
Exprimarea volumului de producţie în expresie valorică este
determinată de volumul colectat al datelor generalizatoare pe
întreprindere privind cantitatea totală de producţie produsă atît
omogenă, cît şi neomogenă, deoarece indicatorii naturali nu pot
generaliza volumul de producţie total al întreprinderii, ei fiind
incomparabili, în primul rînd datorită diferenţierilori de producţie
care se măsoară cu diferite mărimi fizice şi, în al doilea rînd,
gradul de finisare a producţiei ce trebuie inclus în plan este
diferit.
Toţi indicatorii valorici se determină prin metoda directă, -
suma produsului volumului de producţie în expresie naturală şi a
preţurilor lor unitare.
3.2. Analiza activităţii de producţie
Analiza programului de producţie reprezintă primul capitol al

cerecetărilor în complex al analizei întreprinderii. Rezultatele
acestei analize sînt utilizate pentru elaborarea planului de afaceri,
întocmirea notei explicative la raportul financiar anual şi pentru
prezentarea informaţiei operative conducerii întreprinderii în scopul
luării deciziilor operaţionale.
Indicatorii valorici ai programului de producţie sînt corelaţi între
ei. Din punct de vedere al analizei, cea mai importantă este corelaţia
dintre producţia fabricată, producţia vîndută şi stocurile producţiei
fenite nerealizate. În scopul controlului corelaţiei dintre aceşti
indicatori se întocmeşte balanţa producţiei fabricate, care poate fi
exprimată astfel:
Si + VPF + Ri(+) = Sf + VPV + Ri(-), (3.1)
unde: Si - soldul producţiei în stocuri la începutul anului de

gestiune;
VPF - volumul producţiei fabricate;
Ri(+) - rezultatele inventarierii producţiei finite la depozitele
întreprinderii, (+) surplusul;
Sf - soldul producţiei în stocuri la finele anului de gestiune;
VPV - volumul producţiei vîndute;
Ri(-) - rezultatele inventarierii producţiei finite la depozitele
întreprinderii, (-) lipsurile.
Balanţa producţiei fabricate poate fi analizată conform tabelului
3.1.
Tabelul 3.1.
Balanţa producţiei
(mii lei)
Indicatorii Anul Anul de Abaterea
precedent gestiune (+, -)
A 1 2 3
1. Soldul producţiei în
3100 3250 +150.0
stocuri la începutul anului
60700 66600 +5900.0
fabricate
3. Rezultatul inventarierii
producţiei finite la
1519.0 - -1519.0
depozitele întreprinderii,
(+) surplusul
4.TOTAL 65319 69850 +4531
5.Volumul producţiei
64200 65600 +1400
vîndute
6. Rezultatul inventarierii
producţiei finite la
919.0 4250.0 +3331.0
depozitele întreprinderii, (-)
lipsurile
7. Soldul producţiei în
200.0 - -200.0
stocuri la sfirşitul anului
TOTAL 65319 69850 + 4531
Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.1 se poate constata ca la

întreprindere indicatorii de volum sînt corelaţi între ei, iar
informaţia poate servi pentru analiza respectivă pe viitor.
3.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea

programului de producţie pe baza indicatorilor valorici
Analiza programului de producţie se face în baza datelor din

raportul statistic „Producţia” forma 1-P şi analiza raportului privind
rezultatele financiare din raportul financiar total.
Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirii programului de
producţie se efectuează conform tabelului 3.2.
Tabelul 3.2.
Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirii p
rogramului de producţie
mii lei
Anul Anul de gestiune Abaterea În % faţă de
prece absolută
dent (+,-) față de
Indicatorii
Progra Efecti Anul progr Anul progra

mat v prece amat precede mat
dent nt
A 1 2 3 4
1. Volumul 60515 62700 65800 +5285 +3100 108,73 104,94
producţiei
fabricate în
preţuri
comparabile
2. Volumul 60700 x 66600 +3800 x 109.72 x
producţiei
fabricate la
preţuri curente
ale anului
respectiv
3. Volumul x 63900 64200 x +300 x 100,47
producției
fabricate la
prețuri
programate
4.Venitul din 59600 60400 62300 +2700 +1900 104,53 103,15
vînzări
5. Volumul 64200 64800 65600 +1400 +800 102.18 100.93
vînzărilor nete
6. Valoarea 22100 - 23200 +1100 - 104,98 -
adăugată
Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.2 observăm că la

întreprinderea analizată au intervenit unele modificări esenţiale la
îndeplinirea programului de producţie şi comercializare.
Astfel, se observă că întreprinderea analizată a reuşit să
sporească volumul producţiei fabricate, volumul producţiei vîndute
faţă de perioada precedentă.
Compararea ritmului creşterii volumului producţiei fabricate
în preţuri curente cu cel în preţuri comparabile (109,71>108,73)
arată că a avut loc creşterea preţurilor, însă această modificare poate
fi neglijată, deoarece nu depinde de întreprindere, ci de nivelul
preţurilor pe piaţă. La fel, volumul producţiei fabricate în preţuri
curente a sporit într-un ritm mai rapid decît volumul producţiei
vîndute (109,71>101,93) ca urmare a creşterii stocurilor producţiei
finite nerealizate, fapt ce a influenţat negativ activitatea
întreprinderii. Analiza ritmului creşterii volumului producţiei
fabricate în preţuri curente şi a valorii adăugate (109,,71>104,98)
permite a trage concluzia că la întreprindrea analizată au avut loc
schimbări în structura producţiei pe parcursul perioadei de gestiune,
şi anume, s-a majorat ponderea producţiei care necesită un volum
mai mare de materiale.
3.4. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente

Prin sortiment înţelegem o listă deplină de produse fabricate la
întreprindere care se deosebesc unul de altul după tip, calitate cu
indicarea cantităţii pe fiecare din ele.
Îndeplinirea programului de producţie se apreciază în baza
procentului îndeplinirii planului pe sortimente calculat prin relaţia:
(3.2)
_
KS = Volumul producţiei fabricate în limita sortimentului fabricat x 100%
Volumul producţiei fabricate programat
Pentru aceasta se utilizează tabelul 3.4. În baza datelor din acest

tabel, în prima etapă a analizei se calculează procentul îndeplinirii
planului pe sortimente, apoi, în condiţiile în care acest indicator relativ
este mai mic de 100%, se determină suma producţiei pierdute în urma
nerespectării sortimentului programat (ca diferenţă dintre numărătorul
şi numitorul din formula de calcul).
Volumul producţiei obţinut în limita planului pe fiecare produs în parte
reprezintă producţia efectivă nu mai mare decît cea programată.
Analiza acestui compartiment se va efectua în baza datelor din
raportul statistic forma 1-P.
Tabelul 3.4.
Aprecierea programului de producţie pe sortimente în dinamică
Feluril Cantitatea Preţ Volumul producţiei fabricate,

e de unita mii lei
produs programa efectiv r, lei program efectiv Obținut în
e tă ă at limitile
sortiment
ului
programat
A 1 2 3 4=1*3 5=2*3 6
1. A 120 200 180 21600 36600 21600
2. B 155 150 200 31000 30000 30000
TOTA X X X 52600 66600 51600
L
În cazul dat:
_
KS = Volumul producţiei fabricate în limita sortimentului programat x 100 % =
Volumul producţiei fabricate programat
51600
=
52600
*100= 98,10%
VPF =51600 - 52600 = - 1000 mii lei

Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.4 putem constata că
la întreprinderea „X” nu s-a respectat programul de producţie pe
sortimente în dinamică, care pe parcursul anului de gestiune a fost
îndeplinit numai cu 98,10%. Din această cauză, întreprinderea
analizată a pierdut un volum de producţie egal cu 1000 mii lei.
Această sumă poate fi socotită ca rezervă internă de majorare a
volumului de producţie fabricat pe viitor.
3.5. Analiza îndeplinirii programului de producere după

structură
Prin structură se subînţelege ponderea fiecărui produs în

volumul total al produselor fabricate.
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie după
structură se efectuează în baza coeficientului mediu de structură
care se determină ca raportul dintre volumul producţiei fabricate
efectiv în limita structurii programate şi volumul producţiei
fabricate efectiv după structura programată:
(3.3)
_
Kst = Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate x 100
Volumul producţiei fabricate efectiv
Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic (tabelul

3.3.):
Tabelul 3.3.
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie pe structură
Volumul producţiei fabricate, Îndepli Prod. Efectiv
mii lei nirea efectivă obținut
programat efectiv progra după în
Suma, Pond Suma Pond mei de structur limitile
Felul
mii lei erea, , mii erea, produc a structuri
de
% lei % ție program i
produs
ată, mii program
lei ate, mii
lei
A 1 2 3 4 5 6 7
A 21600 41,06 36600 54,95 169,44 27345,96 27345,96
B 31000 58,94 30000 45,05 96,77 39254,04 30000
TOTAL 52600 100 66600 100 126,6 66600 57345,96
Notă: Producţia efectivă după structura programată (col.6) poate fi

calculată prin două metode:
1) înmulţind valoarea efectivă a producţiei fabricate în total (col. 3)
cu ponderea programată a fiecărui produs (sau grup de produse) în
parte (col. 2);
2) înmulţind valoarea programată a fiecărui produs în parte (sau grup
de produse) cu indicatorul relativ general care reflectă îndeplinirea
programului de producţie (col.5).
La prima etapă a analizei se calculează coeficientul mediu de
structură, în cazul nostru:
_
Kst = Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate x 100 %
Volumul producţiei fabricate efectiv
57345.96
=
66600
*100 = 86,11%;
VPF = 57345,96 - 66600 = -9254,04 mii lei.
Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.3 se poate constata că la

întreprinderea analizată programul de producţie după structură a fost
respectat numai la nivel de 86,11%, ceea ce a dus la reducerea
volumului producţiei fabricate cu 9254,04 mii lei. Suma producţiei
pierdute poate fi considerată rezervă internă de majorare a volumului
producţiei fabricate pe viitor.
3.6. Analiza valorii adăugate

Din punct de vedere al conţinutului economic, valoarea adăugată
reprezintă bogaţia întreprinderii acumulată pe parcursul unei
perioade de gestiune prin utilizarea factorilor de producţie.
Analiza-diagnostic a acestui indicator recunoaşte valoarea
adăugată aferentă atât producţiei fabricate, cât şi celei
vîndute. În primul caz este vorba de valoarea adăugată
produsă, iar în al doilea caz- de valoarea adăugată vândută.
În practica analitică valoarea adăugată poate fi calculată prin
două metode:
- metoda sintetică;
- metoda analitică.
Potrivit metodei sintetice, din valoarea producţiei
fabricate sau vândute se scad consumurile şi cheltuielile
intermediare provenite de la terţi. Formula de bază în acest
caz va fi:
VA = VPF – Ci (3.4)
unde: VA - valoarea adăugată;
VPF - volumul producţiei fabricate;
CI - consumul intermediar.
Dacă apelăm la metoda sintetică, observăm că valoarea

adăugată poate să se modifice pe parcursul anului de gestiune
sub influenţa următorilor do factori generali:
• modificarea factorului direct (în funcţie de
modelul de calcul prezentat mai sus acest factor se referă la
ΔVPF sau ΔVPV);
• modificarea factorului indirect (ΔCi).
Calculul şi aprecierea acestor doi factori se efectuează prin
metoda balanţieră. În prealabil toată informaţia pentru analiză se
acumulează în tabelul următor:
Tabelul 3.5.
Calculul şi aprecierea modificării valorii adăugate în dinamică
Indicatorii Anul Anul de Abaterea Mărimea
precedent gestiune absolută influentei
(+, -) factorilor
A 1 2 3 4
1. Volumul 60700 66600 +5900 +5900
producţiei
fabricate
2. Consumatori 38600 41600 +3000 -3000
intermediari
3. Valoarea 22100 25000 +2900 +2900
adăugată (1-2)
Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.5, se poate
constata ca la întreprinderea ”X” valoare adăugată s-a majorat faţă
de anul precedent cu 2900 mii lei. Această abatere a fost asigurată
de influenţa influenţa pozitivă a volumului producţiei fabricate, sum
influiența căreia indicatorul rezultativ s-a majorat cu 5900 mii lei,
dar această influenţă pozitivă nu a putut acoperi influenţa negativă a
factorului consumul intermediar care pe parcursul anului de
gestiune s-a majorat cu 3000 mii lei și a contribuit la micșorarea
indicatorului rezultativ cu 3000 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale fac posibilă concluzia că
întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de majorare a
valorii adaugate pe viitor, reducînd consumul intermediar.
Metoda analitică prevede însumarea elementelor
componente ale valorii adăugate şi anume:
VA = Crm + Amf + Ac + Rnet (3.6)
Unde:
Crm - costurile privind retribuirea muncii (inclusiv
contribuţiile pentru asigurările sociale) şi medicale;
Amf - suma amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie de
producţie aferentă anului de gestiune;
Ac - suma altor costuri şi cheltuieli;
Rnet - suma rezultatului net: profit (pierdere).
Aceasta metodă de calculare a valorii adăugate dă
posibilitate să se efectueze un studiu mai aprofundat al
acestui indicator din punct de vedere al elementelor
consecutive ce formează baza valorii adăugate şi al
ponderii lor în suma totală a indicatorului rezultativ.
Analiza valorii adăugate se începe cu aprecierea dinamicii şi structurii,
folosind următorul tabel:
Tabelul 3.6.
Aprecierea dinamicii şi structurii valorii adăugate
Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea
(+,-)
Suma, Ponderea,Suma, Ponderea,Mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4-2
1.Consumuri privind retribuirea 7200,2 32,58 7000,2 28,00 -200 -4,58
muncii, inclusiv:
-contribuţii la asigurări sociale 1656,0 7,49 1610,0 6,44 -46 -1,05
2.Amortizarea mijloacelor fixe 7560,5 34,21 7029,6 28,12 -530,9 -6,09
cu destinaţie de producţie
3.Alte consumuri şi cheltuieli 2200 9,95 3500 14,00 +1300 +4,05
4.Rezultatul net:profit(pierdere) 5139,3023,25 7470,20 29,88 +2330,9 +6,63
5.Valoarea adăugată 22100 100 25000 100 +2900 x
(rd.1+2+3+4)
6, Valoarea adăugată la 1 leu 36,41 x 37,54 x +1,13 x
producție fabricată
Analizând datele din tabelul 3,6 o atenţie deosebită se

acordă următoarelor două momente semnificative:
1. care element deţine ponderea principală în valoarea adăugată
totală;
2. ce schimbări au intervenit în anul de gestiune comparativ cu
anul precedent în structura valorii adăugate pe elemente,
precum şi care sunt direcţiile de acţiuni pe viitor ce vor
contribui la sporirea indicatorului rezultativ.
În baza datelor prezentate în tabelul 3.6 observăm că
în comparaţie cu anul pcedent structura valorii adăugate în
anul de gestiune a suferit unele transformări. Astfel, în anul
precedent ponderea principală o deţine elementul 2
„Amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie" în
mărime de 28,12 la sută, iar în anul de gestiune - elementul 4
„Rezultatul net" care constituie 29,88 la sută, majorându-se faţă
de nivelul anului precedent cu 6,63 puncte procentuale
(29,88 - 23,25). Concomitent s-a majorat ponderea
elementului 3 „Alte costuri şi cheltuieli" de la 9,95 la
14,00%.
Examinând influenţa fiecărui element asupra
modificării absolute a valorii adăugate faţă de anul
precedent, observăm că practic numai elementele 3 şi 4 au
influenţat pozitiv asupra majorării indicatorului rezultativ
respectiv cu 1300 şi 2330,9 mii lei. Totodată, influenţa
negativă a elementelor 1 şi 2 a cauzat reducerea valorii
adăugate respectiv cu 200 şi 530,9 mii lei. Însuşi faptul că
valoarea adăugată la 1 leu producţie fabricată pe parcursul
anului de gestiune s-a majorat cu 1,13 bani (37,54 –
36,41) se apreciază pozitiv şi arată că efortul propriu al
colectivului de muncă în obţinerea valorii a dăugate a sporit.
3.7. Analiza vînzărilor nete

Pe parcursul analizei programului de producţie şi comerciale
un rol semnificativ îl joacă şi examinarea indicatorului rezultativ
care reflectă activitatea operaţională a întreprinderii, şi anume,
venitul din vînzări. Din punct de vedere al conţinutului economic,
acest indicator reflectă suma venitului obţinut de întreprindere pe
parcursul anului de gestiune din vînzarea produselor activităţii
operaţionale.
Venitul din vînzări poate fi determinat prin relaţia:
VV=VPV+VVM+VPS+VCC+VAA (3.7 )
unde: VV - venitul din vînzări;
VPV - volumul producţiei vîndute sau venitul din vînzarea
produselor finite;
VVM - venitul din vînzarea mărfurilor;
VPS - venitul din prestarea serviciilor;
VCC - venitul din contractele de construcţie;
VAA - venitul din alte feluri de activităţi care constituie pentru
întreprindere activitatea de bază.
Analiza venitului din vînzări începe cu aprecierea în dinamică
a structurii lui. Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic
(tabelul 3.6):
Tabelul 3.7.
Aprecierea dinamicii şi structurii venitului din vînzări
Anul prec. Anul de gest. Abaterea (+, -)
Pon Pon
Suma, Suma,
Indicatori de de Mii
mii mii %
rea, rea, lei
lei lei
% %
A 1 2 3 4 5=3-1 6=4 -2
1. Venitul din vînzarea -
produselor
activităţii operaţionale-total, 59600 100 62300 100 +2700 X
inclusiv:
- din vînzarea produselor finite 17013 28,54 19362 31,1 +2349 +2,6
- din vînzarea mărfurilor - - - - - -
- din prestarea serviciilor 37166 6240 37383 60.0 +217 -2.4
- din contractele de construcţie - - - - - -
- din alte feluri de activităţi
care constituie pentru
întreprindere activitatea
de bază 5421 9.10 5555 8.9 +1.34 -0.2
Concluzie. În baza datelor din tabelul 3.7, se observă o
tendinţă de majorare a venitului din vînzări faţă de anul precedent cu
2700 mii lei. Această abatere a fost determinată de influenţa pozitivă a
venitului obţinut din vînzarea produselor finite cu 2349 mii lei, cît şi a
venitului obţinut din prestarea serviciilor care a sporit cu 217 mii lei.
Examinînd structura venitului din vînzări la întreprinderea dată,
observăm că ponderea principală îi revine „Venitului din prestarea
serviciilor” care pe parcursul anului de gestiune s-a redus cu 2.4
puncte procentuale.
În prima etapă de analiză se examinează tendinţa modificării
volumului vînzărilor nete în dinamica şi influenţa factorilor
generalizatori care au contribuit la obţinerea următoarelor rezultate:
1. Modificarea volumului de producţie fabricate;
2. Modificarea producţiei în stocuri la depozitul
întreprinderii.
Tabelul 3.8.
Aprecierea generală a modificării volumului producţiei vîndute
în dinamică
Indicatorii Anul Anul de Abaterea Marimea
precedent gestiune absolută (+, influenţei
-) fac
torilor
A 1 2 3 4
1. Volumul
producţiei 64200 65600 +1400 +1400
vîndute
2. Volumul
producţiei 60700 66600 +5900 +5900
fabricate
3. Modificarea -3500 +1000 +4500 -4500
soldului
producţiei
fabricate în
stoc
(2-1)
Concluzie. În baza datelor din tabelulul 3.8 se poate

constata ca la întreprinderea „X” volumul producţiei vîndute s-a
majorat faţă de anul precedent cu +1400 mii lei. Această abatere a
fost condiţionată de influenţa pozitivă a modificării volumului de
producţie fabricată care a contribuit la majorarea indicatorului
rezultativ cu 5900 mii lei. Concomitent, sub influenta negativă a
modificării soldului producţiei în stocuri indicatorii rezultativi s-au
redus cu mii lei, ceea ce poate fi considerat rezerve interne de
majorare a volumului producţiei vîndute pe viitor.
4. PLANUL MUNCII ŞI RETRIBUIRII EI
4.1. Conţinutul şi sarcinile planului muncii şi al salarizarii

4.2. Planificarea necesarului de personal
4.3. Planificarea fondului de remunerare a muncii
4.1. Conţinutul şi sarcinile planului muncii şi al salarizarii
Desfăşurarea normală a producţiei presupune unitatea

dialectică a factorului material cu factorul uman.
Prin planul de muncă şi salarizare se planifică sarcina
întreprinderii cu privire la creşterea productivităţii muncii, se
determină numărul personalului pe categorii, care va asigura
îndeplinirea sarcinilor planificate de producţie.
Acest plan cuprinde următoarele secţiuni (compartimente):
1. Remunerarea muncii.
2. Creşterea productivităţii muncii pe baza factorilor tehnicii
economiei de bază.
3. Balanţa timpului de lucru pentru un muncitor.
4. Manopera programului de producţie.
5. Necesarul de forţă de muncă şi sursele de acoperire.
6. Eliberarea muncitorilor şi a slujbaşilor.
7. Pregătirea cadrelor şi perfecţionarea lor.
Planul muncii şi al salarizării trebuie să asigure îndeplinirea

anumitor sarcini cum ar fi:
1. Asigurarea ritmurilor stabile şi înalte ale creşterii
productivităţii muncii.
2. Asigurarea folosirii raţionale a resurselor de muncă.
3. Perfecţionarea metodelor de remunerare a muncii pornind de
la cantitatea şi calitatea lucrului efectuat.
4.2. Planificarea necesarului de personal

Calcularea necesarului de personal se efectuează în
dependenţă de categoria de lucrător.
Planificarea necesarului de muncitori care execută lucrări
normate se efectuează după două metode:
- metoda calculului grupat;
- metoda calculului detaliat.
Pentru a determina fondul timpului de muncă al unui
muncitor pentru un an (F) trebuie de elaborată balanţa timpului de
muncă al unui muncitor (tabelul 4.1).
Tabelul 4.1.
Balanţa timpului de muncă pentru un muncitor
Valoarea
U.M
numerică
1. Fondul calendaristic de timp zile 365
2. Numărul de zile nelucrătoare zile 61
• sărbători 9
zile
• zile de odihnă 52
3 . Fondul nominal de timp zile 304
4. Zile absente inclusiv: zile 35
• concedii anuale de odihnă

29
• concedii de studii
1
• concedii de maternitate
zile 1
• concedii de boală
3
• alte absenţe cu învoirea administraţiei,
1
acceptate de lege
5. Numărul de zile lucrătoare în an zile 275

Continuarea tebelului 4.1
6. Durata medie a zilei de muncă ore 8
7. Fondul efectiv de timp de muncă în an ore 1925
8. Fondul efectiv de timp de muncă în an
(numărul de schimburi lucrăroar - 288 )
ore 288 ∙ 8=2304
Planificarea necesarului de muncitori care execută activităţi

nenormate se face pornind de la normele de servire sau de
personal.
Numărul muncitorilor principali şi fondul tarifar de salarii
planificat se determină conform următoarelor relaţii de caolocul:
Persoane schimburi lucrate= om/h* shcimburi (4.1)

Salariul tarifar în schimb = salariul tarifar în oră
*7 (4.2)
Salariul tarifar total =
= salariul tarifar în schimb * schimburi
(4.3.)
Tabelul 4.2.
Fondul tarifar de salarii
Categori Numărul Persoane Salari

Profe- a Numărul de , Salariul Salariul ul
sia personal de schimbu schimbu tarifar tarifar în tarifar
muncit u- oameni, ri ri în oră, schimb, total,
orului lui om/h lucrate lucrate lei lei mii lei
4.3. Planificarea fondului de remunerare a muncii
La nivelul întreprinderilor fondul de remunerare

reprezintă totalitatea sumelor necesare pentru acordarea
drepturilor băneşti personalului în măsura în care fiecare a
contribuit sub aspect calitativ şi cantitativ la realizarea
sarcinilor întreprinderii.
Planificarea fondului total de salarii se efectuează pe
elemente structurale.
Fondul total de salariu al muncitorilor constă din fondul
principal şi suplimentar.
Fondul principal include fondul tarifar de salarii,
premii, adaosuri diverse la salariu.
În fondul suplimentar de salarii sînt întroduse
plăţile pentru timpul nelucrat, prevăzut de lege (plata
pentru concedii, adaosuri minorilor şi mamelor cu copii
mici, pentru orele nelucrate, îndeplinirea funcţiilor de stat, etc.)
Fondul tarifar de salarii pentru muncitorii salariaţi prin
acord se calculează prin înmulţirea tarifelor pentru o unitate de
fiecare fel de producţie planificată, iar pentru muncitorii
salariaţi pe timp - prin înmulţirea cotei tarifare pe oră a
categoriei corespunzătoare la timpul lucrat în ore.
Pentru a calcula salariul principal total, la salariul
tarifar trebuie să se adune suma premiilor şi adaosurilor.
Nivelul adaosurilor, premiilor se stabileşte în procente
faţă de plata după tarife. Mărimea salariului suplimentar se
stabileşte în procente faţă de salariul principal (de bază).
Calculul fondului anual de remunerare se efectuează
astfel:
 Calculul fondului anual de remunerare a muncitorilor

de bază
Pentru calculul fondului anual de remunerare a muncitorilor

de bază se utilizează următorii indicatori:
Premii = fondul tarifar, mii lei ∙ 40% (4.4)
Salariul principal, mii lei=fondul tarifar, mii lei + premii
(4.5)
Salariul suplimentar = salariul principal mii l ei∙ 10%
(4.6)
Fondul total de remunerare, mii lei =
= salariul suplimentar + salariul principal, mii lei. (4.7)
 Calculul fondului anual de salarizare pentru

muncitorii angajaţi în regie
Pentru calculul fondului anual de remunerare a muncitorilor

angajaţi în regie se utilizează următorii indicatori:
Fondul total de salarizare, mii lei = oameni ∙ cota tarifară ∙7∙
schimburi lucrate. (4.8)
Tabelul 4.3.
Calculul fondului anual de remunerare a muncitorilor
Numă Categ Cota Numărul Fondul total
rul oria tarifară de de
munci schimbur salarizare,
torilor, i lucrate mii lei
oameni în an
Sudor 1 V 13,47 288 27,16
Electrician 1 VI 15,36 288 30,96
Mecanic 1 V 13,47 288 27,16
Tîmplar 1 III 10,36 288 20,88

TOTAL 6 - - 106,16
 Calculul fondului anual de salarizare pentru specialişti

(personalul de conducere)
Pentru calculul fondului anual de remunerare a

specialiştilor se utilizează următorii indicatori:
Fondul anual de salarizare, mii lei =
= salariul lunar, lei ∙ 12 (4.9)
Tabelul 4.4.
Calculu l fondului anual de salarizare pentru specialişti
(personalul de conducere)
Fondul anual
Numărul Salariul
de salarizare,
lucrătorilor lunar, lei
mii lei
Şeful secţiei 1 3400 40,80
Maistru 1 3000 36,00
Inginer 1 3200 38,40
Chimist -1 3000 36,00
microbiolog
Economist -1 3200 38,40
contabil
TOTAL 5 - 189,60
 Calculul fondului anual de salarizare pentru slujbaşi
Fondul anual de salarizare, mii lei = salariul lunar, lei ∙ 12 (4.10)
Tabelul 4.5.
Calculul fondului anual de salarizare pentru slujbaşi
Fondul
Funcţia Numărul Lunile Salariul anual de
lucrătorului lucrătorilor lucrate lunar, lei salarizare
, mii lei
Secretară 1 12 1600 19,20
Contabil 1 12 3000 36,00
Şef de depozit 1 12 2200 26,40
TOTAL 3 - - 81,60
 Numărul personalului industrial-productiv (PIP) şi

fondul de salarii pe secţii
Se adună din tabelele precedente.
Tabelul 4.6.
Calculul fondului anual de salarizare a PIP
Personalul Fondul anual de salarizare,
Numărul PIP
industrial productiv mii lei
Specialişti 5 189,60
Slujbaşi 3 81,60
Muncitori în regie 6 106,16
Muncitori de bază 24 301,09
TOTAL 38 678,45
Fondul de salariu al altor categorii ale PIP (conducători,

specialişti) se planifică pe baza salariului funcţiei întărite
conform statelor, numărul de oameni şi liniilor lucrate pe an.
Salariul mediu anual al unui lucrător se calculează prin
raportul fondului de salarii total al PIP la numărul lor mediu
scriptic.
Sml = FS:PIP ∙12 (4.11)

Sml = 678450:30 ∙12 = 1884,58 lei
Ulterior determinăm asigurările sociale lunare (23% din

Sbaza+Ssupl) şi asigurările medicale lunare (4% din Sbaza+Ssupl).
Calculăm fondul de remunerare lunar:
Fr= Sbaza+Ssupl +AS+AM (4.12)
5. ANALIZA ASIGURĂRII ŞI EFICACITATEA UTILIZĂRII

RESURSELOR UMANE
5.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane

5.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi
circulaţia ei
5.3. Analiza utilizării timpului de muncă
5.4. Analiza productivităţii muncii
5.5. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea
5.1. Conţinutul şi sarcinile utilizării resurselor umane
1. Forţa de muncă este factorul decisiv al procesului de

producţie, întrucît:
 produce şi reproduce factorii obiectivi ai procesului de
producţie;
 este creatorul şi animatorul mijloacelor procesului de producţie;
 deţine rolul factorilor în obţinerea valorii adăugate (volumul
producţiei vîndute), fiind singurul factor de realizare (producţie)
capabil să obţină valori noi;
 joacă un rol predominant în organizarea şi conducerea
procesului de producere.
Din punct de vedere economic, asigurarea şi utilizarea
timpului de muncă, la orice întreprindere, prevede acordarea unor
aspecte atît cantitative, cît şi calitative care aderează la acest
compartiment de analiză.
Sarcinile principale ale analizei:

 aprecierea gradului de asigurare a întreprinderii cu forţă de
muncă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
 aprecierea mobilităţii şi stabiliăţii forţei de muncă;
 studierea aprofundată a utilizării timpului de muncă;
 studierea aprofundată a productivităţii muncii şi factorilor
respectivi care au cauzat modificarea acestui indicator;
 calculul şi aprecierea influenţei factorilor de muncă la devierea
volumului producţiei fabricate;
 evidenţierea rezervelor interne de majorare a volumului
producţiei fabricate din contul creşterii eficienţei utilizării forţei
de muncă pe viitor.
5.2. Analiza asigurării întreprinderii cu resurse umane şi

circulaţia ei
În condiţiile economiei de piaţă, orice agent economic îşi

determină de sine stătător necesitatea în forţă de muncă. Deci,
practic toate aspectele asigurării întreprinderii cu forţă de muncă
cantitativ-calitative depind de activitatea managerială a
întreprinderii (conducere).
De regulă, analiza începe cu aprecierea gradului de asigurare
al întreprinderii cu forţă de muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi
structural.
Toată informaţia necesară la nivel efectiv se ia din formularul
Nr.1m, utilizîndu-se în tabelul analitic 5.1.
Concluzie. Întreprinderea analizată conform datelor din

tabelul 5.1 are lipsă de salariaţi şi muncitori la toate categoriile de
activitate atît faţă de nivelul programat, cît şi faţă de anul precedent.
Tabelul 5.1.
Aprecierea asigurării întreprinderii cu personal pe categorii
de personal
(persoane)
Categorii de Anul Anul Abaterea
personal prec. curent absolută faţă de:
prog. efect. prog/ efect/ efect/
prec. prec. prog.
A 1 2 3 4=2-1 5=3-1 6=3-2
1. Nr mediu de salariaţi 436 424 420 -12 -16 -4
- muncitori, inclusiv 165 150 156 -15 -9 +6
din activitatea de bază:
 salariaţi 387 380 375 -7 -12 -5
 muncitori 149 130 144 -19 -5 +14
- din activităţi neproductive:
 salariaţi 49 44 45 -5 -4 +1
 muncitori 16 20 12 4 -4 -8
Trebuie de menţionat că, deoarece rolul principal îl ocupă

personalul din activitatea de bază, inclusiv muncitorii, pe parcursul
analizei de mai departe, cea mai mare atenţie se acordă acestui
compartiment.
Pe categorii de muncitori din activitatea de bază în afară de
abaterea absolută se calculează şi abaterea relativă ca diferenţa
dintre numărul de muncitori efectiv şi cel programat recalculat la
îndeplinirea programului de producţie.
△ = N´s ef * N s´prog
Unde:
△ - abaterea absolută
N´s ef - numărul mediu de salariați efectiv

N s´prog - numărul mediu de salariați programat
Nm programat = 144 – 130 = 14 muncitori
Nm prog .⋅%îndep . plan. VPF

Abaterea relativă = Nm efectiv - 100 %
Procentul îndeplinirii planului VPF se calculează conform

datelor VPF efectiv în preţuri comparabile din anul de gestiune din
tabelul 3.2.
65800
130 ⋅ ⋅100 %
62700
Abaterea relativă = 144 - 100 % =
130⋅104.94 %
= 144 - 100 % = 8 persoane
Deci, se poate constata că la întreprinderea analizată se
menţine cu semnul "+" atît abaterea absolută, cît şi cea relativă, dar
totuşi programul de producţie a fost supraîndeplinit cu 4,94 % .
Pe lîngă asigurarea cantitativă, în practica analitică, un sens
semnificativ ocupă şi asigurarea din punct de vedere calitativ. Şi
anume: repartizarea salariaţilor după gen; vîrstă; vechime de
muncă; profesie; grad de calificare etc.
În cele mai dese cazuri se examinează vechimea de muncă.
În practica analitică există mai multe metode de studiu în
acest domeniu, însă de cele mai multe ori se examinează vechimea
de muncă calculată după media aritmetică ponderată.
Calculele necesare se efectuează conform tabelului 5.2.
Tabelul 5.2
Aprecierea asigurării întreprinderii cu muncitori după
vechimea în muncă
Categorii Anii Vechimea

de personal medie
pînă 1-4 5-9 10-14 15-19 20-
la 1 peste
an
A 0-1 2 3 4 5 6 9
1. Muncitori. 6 20 30 60 25 15 11,14
Vechimea de muncă medie se calculează conform formulei:
x́=
∑ x i∗ni = x 1∗n1 + x 2∗n2 + …+ xi∗ni
(5.1)
∑ ni n1 +n2 + …+ ni
(6 x0,5 )+(20 x 2,5)+(30 x7,0 )+(60 x12 , 0)+(25 x17 , 0 )+(15 x22 ,0)
X= =
6+20+30+60+25+15
=11,14 ani .
Analogic se determină şi pentru celelalte categorii.
De regulă, rezultatele obţinute ne dau posibilitatea să
apreciem vechimea medie de muncă a lucrătorilor întreprinderii pe
categorii, ţinînd cont de următoarele:
 particularităţile activităţii întreprinderii date (de la momentul
înfiinţării);
 modificarea rezultatelor obţinute în dinamică.
De regulă, cu cît este mai mare vechimea medie de muncă, cu
atît gradul de stabilitate al forţei de muncă la întreprindere este mai
favorabil.
Un moment semnificativ în analiza asigurării întreprinderii
cu forţa de muncă îl are şi mişcarea personalului pe parcursul anului
de gestiune. Sursa principală de informaţie pentru acest studiu este
Raportul Nr.1c "Mişcarea personalului şi locurile de muncă
existente".
Diagnosticul stabilităţii forţei de muncă se realizează în baza
circulaţiei şi fluctuaţiei, în funcţie de cauzele care le determină pe
care le vom enumera în continuare:
Circulaţia forţei de muncă - reprezintă mişcarea
personalului întreprinderii, în cursul unei perioade, atît din punct de
vedere al intrărilor, cît şi al ieşirilor drept consecinţă a unor cauze
obiective cum sînt: transferul, pensionările, decesele, încheierea
unor contracte de muncă pe durată determinată de timp,
concedierile din cauze economice şomaj, plecările ca urmare a unui
accident de muncă sau incapacităţii de muncă etc.
Fluctuaţia forţei de muncă - constituie un fenomen
nejustificat, anormal care are implicaţii nefavorabile asupra
volumului şi calităţii activităţii întreprinderii. În această categorie se
încadrează salariaţii plecaţi din proprie iniţiativă, fără aprobarea
conducerii întreprinderii, sau a celor concediaţi ca urmare a
încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă.
Pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă
se utilizează următorii coeficienţi:
1. Coeficientul de circulaţie la intrare se calculează ca raportul
dintre numărul muncitorilor încadraţi în muncă plus numărul
muncitorilor promovaţi raportat la numărul mediu scriptic de
muncitori.
2. Coeficientul de circulaţie la ieşire se calculează ca raportul
numărului muncitorilor eliberaţi plus numărul muncitorilor
promovaţi raportat la numărul mediu scriptic de muncitori.
3. Coeficientul fluctuaţiei se calculează ca raportul ieşirilor fără
aprobarea conducerii plus demisii sau concedieri pentru încălcarea
muncii împărţit la numărul mediu scriptic de muncitori.
4. Coeficientul stabilităţii cadrelor se calculează ca raportul
dintre numărul de muncitori care au lucrat pe parcursul anului de
gestiune la numărul mediu scriptic de muncitori.
5. Coeficientul mişcării totale este egal cu suma dintre
coeficientul de intrare şi coeficientul de ieşire.
De regulă, analiza şi aprecierea acestor coeficienţi se

efectuează în dinamică pe parcursul a cel puţin 3 ani.
5.3. Analiza utilizării timpului de muncă

În practica analitică se utilizează un sistem larg de indicatori
care aderă la compartimentul analiza utilizării timpului de muncă.
Din punct de vedere al conţinutului economic, toţi aceşti indicatori
se reflectă în Balanţa utilizării timpului de muncă, care se exprimă
atît în om-zile, cît şi în om-ore. Concomitent, balanţa se vizează în
total pe întreprindere şi pe un muncitor în parte.
La nivel de întreprindere se utilizează următorii indicatori:
 timpul efectiv lucrat în total în om-zile;
 timpul efectiv lucrat în total în om-ore.
În baza acestor indicatori generalizatori se calculează şi se
apreciază următorii indicatori:
1. Numărul mediu de zile lucrate de un muncitor pe an, Z

2. Numărul mediu de ore lucrate de un muncitor pe an, O
3. Durata medie a zile de lucru, h.
Analiza utilizării timpului de muncă prevede examinarea

(rezolvarea) următoarelor sarcini:
1. Utilizarea totală a timpului de muncă pe parcursul unei perioade
de activitate (1an).
2. Modul de utilizare a timpului total de lucru.
3. Factorii care au influienţat la abaterile respective, cît şi timpul
pierdut în urma unor cauze nejustificate.
Prima sarcină se examinează în baza tabelului analitic Balanţa
timpului de muncă în om-zile, forma căruia variază de la o
întreprindere la alta.
În baza informaţiei din acest tabel se examinează:
 concordanţa şi legăturile justificate dintre toate compartimentele
care aderă la acest bilanţ atît în unităţi absolute, cît şi relative;
 rezervele interne de majorare a timpului efectiv lucrat în urma
utilizării depline sau parţiale a absenţelor atît motivate, cît şi
nemotivate pe viitor;
 aprecierea volumului producţiei fabricate pierdute în urma
utilizării ineficiente a timpului (pierderilor evidenţiate) în om-
zile, ca produsul dintre numărul de zile pierdute şi
productivitatea medie pe zi programată.
Din punct de vedere analitic, semnificativa este şi
examinarea balanţei timpului de muncă în om-ore, care se exprimă
la fel printr-un tabel analitic.
În baza informaţiei din tabelul Balanţa timpului de muncă în
om-ore:
 utilizarea fondului de timp de muncă se examinează mai
amănunţit, ţinînd cont de numărul efectiv de muncitori şi timpul
lucrat suplimentar;
 se evidenţiază mai detaliat şi pierderile de timp în om-ore, în
baza cauzelor nejustificate (nemotivate);
 se calculează suma producţiei pierdute în urma utilizării
ineficiente a timpului de muncă în om-ore, ca produsul dintre
timpul de lucru pierdut şi productivitatea medie pe oră programată.
Ultima etapă de analiză face posibilă să examinarea factorilor
care au determinat gradul de utilizare a timpului de muncă pe
parcursul anului de gestiune. De regulă, analiza detaliată cuprinde 3
factori:
1. Modificarea numărului mediu scriptic de muncitori N´ m, factor
cantitativ;
2. Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor
pe an, * Ź , factor cantitativ;
3. Modificarea duratei medii a zilei de lucru, D́h, factor calitativ.
Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ se
calculează influenţa acestor factori asupra modificării fondului de
timp efectiv lucrat în om-ore, conform formulei:
TH = N´ m * Ź * D́h (5.2)
5.4. Analiza productivităţii muncii

Indicatorul generalizator de eficienţă al asigurării şi utilizării
forţei de muncă, la orice unitate economică, este productivitatea
medie pe un salariat, Ẃ s.
Pe lîngă acest indicator se utilizează şi un set de indicatori
particulari, care de asemenea sînt de eficienţă, însă nu
generalizatori, care aderează la W´ m ; Ẃ z; Ẃ h . Toţi aceşti indicatori
sînt direcţi (se majorează indicatorul - creşte eficacitatea, şi invers –
se dimnuează indicatorul, se reduce eficacitatea).
Concomitent, trebuie de menţionat că la forma indirectă,
rolul principal îi revine manoperei.
În prima etapă de analiză se recomandă a calcula şi aprecia

tendinţa modificării atît în dinamică, cît şi faţă de nivelul programat
al acestor indicatori.
Analiza se efectuează in tabelul analitic 5.3.
Tabelul 5.3.
Datele iniţiale pentru analiză
Se Anul Anul de Abaterea
mn prece gestiune absolută
Indicatorii con dent progr efecti prece progr
v. v dent .
A B 1 2 3 4=3-1 5=3-2
VP +548 +330
fabricate în preţuri 70512 72700 76000
F 8 0
comparabile, mii lei
2. Numărul mediu scriptic
de salariaţi, persoane
Ń s 432 424 420 -12 -4
3. Numărul mediu scriptic
de muncitori, persoane
N´ m 240 230 220 -20 -10
4. Ponderea muncitorilor în
numărul total de salariaţi, P% 55,56 54,24 52,38 -3,18 -1.86
% [r.3/r.2 ∙100%]
5.Timpul efectiv lucrat de
toţi muncitorii în total, mii TZ 39 38 41 +2 +3
om zile
6.Timpul efectiv lucrat de
toţi muncitorii în total, mii Th 280 285 290 +10 +5
om ore
7. Numărul mediu de zile
165,2 186,3 +23,8 +21,1
lucrate de un muncitor pe Ź 162,5
2 6 6 4
an, zile [r.5/r.3 ∙1000]
8. Durata medie a zilei de
lucru, ore [r.6/r5] D́ h 7,18 7,5 7.07 -0,11 -0,43
Tabelul 5.4. Aprecierea generală a productivităţii muncii în

dinamică
Abatere
Anul de
Anul a
gestiune
prece absolută
dent faţă de anul:
progr efecti Prece- progr
amat v dent a-mat
A 1 2 3 4=3-1 5=3-2
1. Productivitatea medie 163,2 169,8 280,9 +17,7 +11,1
anuală a unui salariat, mii lei 2 1 5 3 4
[r.1/r2], Ẃ s
2. Productivitatea medie 293,8 316,0 345,4 +51,6 +29,3
anuală a unui muncitor, mii 9 6 6 7
lei [r.1/r3], Ẃ m
3. Productivitatea medie pe 251,8 255,0 262,0 +10,2 +6,99
oră a unui muncitor, lei (1/6), 2 8 7 5
Ẃ h
Concluzie. În baza datelor din tabelul 5.3 se poate constata,

că la întreprinderea analizată productivitatea muncii a crescut atît
faţă de anul precedent, cît şi faţă de nivelul programat.
Totuşi, pentru a aprecia mai obiectiv situaţia obţinută în
acest domeniu, vom efectua analiza factorială care prevede două
etape:
I etapă - la nivel general, se determină influienţa factorilor
asupra modificării productivităţii medii anuale a unui salariat (Ws).
Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat
depinde de următorii factori:
 modificarea ponderii muncitorilor în numărul total de salariaţi

(P%);
 modificarea productivităţii medii anuale a unui muncitor (Wm).
Abaterea productivităţii medii anuale a unui salariat se

determină conform formulei:
Ẃ s =P% * W´ m (5.3)
unde: P% - factor cantitativ;

Wm - factor calitativ.
Analiza calculului influenţei factorilor la modificarea

productivităţii medii a unui salariat se efectuează conform tabelului:
Tabelul 5.5.
Calculul influenţei factorilor la modificarea productivităţii
medii a unui salariat
Factorii
Nr. corelaţi Rezultatu Denu
Nr. Calculul
cal
subst
Ẃ s influenţei
l -
c mii lei influenţei mirea
ul
ituţii P% W´ m factorilor
(+/-) facto-
rilor
1 2 3 4 5 6 7 8
1 0 55,56 293,8 163,23 x x x
153,89-
2 1 52,38 293,8 153,89 -9,34 ∆P%
163,23
345,4 180,95-
3 2 52,38 180,95 +27,06 ∆Wm
6 153,95
TOTAL x x x x +17,72 x
Concluzie. Conform rezultatelor obţinute în tabelul 5 .5, se

poate constata, că la unitatea economică analizată, productivitatea
medie a unui salariat s-a majorat faţă de anul precedent cu 17,72 mii
lei. Această abatere a fost cauzată de majorarea productivităţii medii
a unui muncitor cu 51,66 mii lei, ceea ce a condiţionat creşterea
productivităţii medii a unui salariat cu 27,06 mii lei. Totodată,
micşorarea ponderii muncitorilor în total salariaţi cu 3,18% a dus la
diminuarea productivităţii medii a unui salariat cu 9,34 mii lei.
II etapă - la nivel detaliat se analizează factorii ce au
contribuit la modificarea productivităţii medii anuale a unui
muncitor (Wm). Astfel, abaterea productivităţii medii anuale a unui
muncitor depinde de următorii factori:
1) modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor
pe an ( Ź );
2) modificarea duratei medii a zilei de lucru ( D́ h);
3) modificarea productivităţii medii anuale a unui muncitor pe
oră (Ẃ h ).
W´ m = Ź * D́h*Ẃ h (5.4)
Analiza calculului influenţei factorilor la modificarea
productivităţii medii a unui muncitor se efectuează conform
tabelului 5.6.
Tabelul 5.6.
Calculul influienţei factorilor la modificarea productivităţii
medii a unui muncitor
Denumirea Metoda Calculul Rezultatu
de influenţei l
factorilor calcul factorilor influenţ
factor
(+/-), mii
lei
A B 1 2
1. △ Ź △ Z´❑ * D´h 0 * (+23,86) x 7,18 x 251,82 +43,14
W´h 0
2. △ D́ h Ź1 * △ D´h 0 * 186,36 x (-0,11) x 251,82 -5,162
W´h 0
3. △ W´ h 0 Ź1 * D´h 1* 186,36 x 7,07 x (10,25) +13,50
△ W´ h 0
TOTAL x x +51,478
Concluzie. Conform calculelor efectuate în tabelul 5.6,

observăm că productivitatea medie a unui muncitor în perioada
analizată a crescut cu 51,478 mii lei. Această creştere a fost cauzată
de majorarea numărului de zile lucrate de un muncitor pe an cu
23,86 zile şi de majorarea productivităţii medii pe oră a unui
muncitor cu 10,25 lei, ceea ce a dus la sporirea indicatorului
rezultativ cu 43,14 mii lei şi respectiv cu 13,50 mii lei. Totodată,
utilizarea neeficientă a timpului de muncă a dus la micşorarea
productivităţii medii a unui muncitor cu 5,162 mii lei. Dacă
întreprindrea respectivă va lua măsuri privind lichidarea
staţionărilor în ore, productivitatea medie a unui muncitor va creşte
cu 5,162 mii lei.
5.5. Calculul influenţei factorilor de muncă la modificarea

În practica analitică există mai multe modele de calcul şi

apreciere a factorilor legaţi de asigurarea şi utilizarea forţei de
muncă la devierea volumului activităţii de bază (VPF; VPV; VV;
VA). Totuşi, în cele mai dese cazuri se utilizează modelul bazat pe
detalierea formulei generale, ţinînd cont de necesităţile analizei.
Astfel, în prima etapă de analiză se examinează influienţa
numai a factorilor generali, după formula:
VPF = Ń s *Ẃ s
sau (5.5.)
VPF = N´ m * Ẃ m
Prin metoda diferenţelor absolute sau substituţiei în lanţ se

calculează şi se apreciază influenţa acestor factori asupra
indicatorului rezultativ.
Tabelul 5.7.
Calculul influenţei factorilor generali de muncă la devierea
Indicatorii Anul Abat Inclusiv sub
de gestiune erea influienţa
progr efect. absol ∆ Ń s ∆Ws
. ută
(+/-)
A 1 2 3 4 5
1. Volumul producţiei 72700 76000 +330 685,8 +3982
fabricate, mii lei 0 5
2. Nr. mediu scriptic de 424 420 -4 x x
salariaţi, persoane
3. Productivit medie pe an a 171,4 180,9 +9,48 x x
unui salariat, mii lei (1/2) 62 5
Concluzie. Calculele din tabelul 5.7 arată că în perioada

analizată volumul producţiei fabricate a sporit cu 3300 mii lei ca
rezultat al creşterii productivităţii medii anuale a unui salariat, ceea
ce a acoperit producţia nefabricată din cauza lipsei de salariaţi.
În etapa a doua se calculează influenţa factorilor detaliaţi de
muncă asupra modificării volumului producţiei fabricate, după
formula:
VPF = Ń s * Ź * D́h*Ẃ h
(5.6)
Tabelul 5.8. Calculul influenţei factorilor detaliaţi de muncă la

devierea volumului producţiei fabricate
Nr N Indicatorii (factor) corelaţi VPF, Calculul Rezu- Den.
de r mii influenţe ltatul Fact.
cal d lei i infl. +/- influ
cul e factorilo mii lei enţi
s r
u
b
D́h
st
N´ m Ź Ẃ h
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0 230 165,22 7,5 255,08 72700,0 x x x
2 1 220 165,22 7,5 255,08 69538,12 69538,12 -3161,88 ∆Nm

-72700
3 2 220 186,36 7,5 255,08 7843 5,6 78435,6- +8897,5 ∆Z

69538,12
4 3 220 186,36 7,0 255,08 73938,6 73938,6- -4497 ∆h
7 78435,6
5 4 220 186,36 7,0 262,07 75964,75 75964,75 +2026,2 ∆Wh
7 -73938,6
TOTAL x x x x x x +3264,8 x
Concluzie. Din tabelul 5.8 rezultă că volumul producţiei

fabricate a sporit cu 3264,82 lei. Această creştere a fost cauzată de
majorarea productivităţii medii pe oră a unui muncitor şi de
utilizarea mai eficientă a timpului de muncă în om-zile.
Deci, aceşti factori au contribuit la creşterea volumului
producţiei fabricate respectiv cu 2026,2 mii lei şi 8897,5 mii lei.
Concomitent staţionările în ore au condiţionat producţie în
sumă de 4497 mii lei. Producţia care nu a fost fabricată din cauza
asigurării insuficiente a întreprinderii cu muncitori poate să nu fie
considerată ca rezervă internă de creştere a volumului producţiei
fabricate pe viitor, deoarece aceasta a fost acoperită de majorarea
productivităţii muncii pe oră.
СUPRINS
INTRODUCERE.......................................................................3
1. ORGANIZAREA ŞI PLANUL DEZVOLTĂRII
ECONOMICO-SOCIALE A ÎNTREPRINDERILOR..........5
1.1. Organizarea întreprinderilor: conţinutul şi forme
fundamentale................................................................................5
1.2. Planul dezvoltării economico-sociale a unităţii economice..9
2. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE
ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE..........................11
2.1. Definirea analizei economico-financiare............................11
2.2. Tipuri de analize economico-financiare..............................12
financiară....................................................................................18
financiare....................................................................................20
3. PLANIFICAREA ŞI ANALIZA PROGRAMULUI DE
PRODUCŢIE............................................................................24
3.1. Conţinutul şi sarcinile planificăreii producerii....................24
3.2. Analiza activităţii de producţie...........................................26
3.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea programului de
producţie pe baza indicatorilor valorici...............................27
3.4. Analiza îndeplinirii programului de producere după
structură......................................................................................29
3.5. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente.30
3.6. Analiza valorii adăugate......................................................32
3.7. Analiza vînzarilor nete.........................................................32
4. PLANUL MUNCII ŞI RETRIBUIREA ACESTEIA.......35
.....................37
5. ANALIZA ASIGURĂRII ŞI EFICACITATEA UTILIZĂRII
RESURSELOR UMANE.................................42
...................................................54
YBIBLIOGRAFIE………....……………………………….....59
BIBLIOGRAFIE
1. Ghic G., Grigorescu C.J. Analiza economico-financiară. Repere

teoretice şi practice. Teste – grilă. Bucureşti: Universitara, 2009.
2. Gortolomei D. Finanţele şi evidenţa contabilă a afacerii.
Chişinău: Poligraf, 2003.
3. Gortolomei V., Talmaţchi S. Culegere de probleme la disciplina
Analiza activităţii economico-fiananciare pentru studenţii
specialităţii „Tursm şi servicii hoteliere”. Chişinău: ASEM,
2006.
4. Mihăilescu N. Analiza activităţii economico-financiare.
Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1997.
5. Paladi V., Gavriliuc L. Analiza rapoartelor financiare.
Chişinău: ASEM, 2004.
6. Paladi V., Gavriliuc L. Analiza rapoartelor financiare. Chişinău:
ASEM, 2004.
7. Pautea Ioan Marius. Analiza situaţiei financiare a firmei.
Bucureşti: ed. Economică, 2001.
8. Pautea I. M. Analiza situaţiei financiare a firmei.
Bucureşti:Economica, 2001.
9. Pavloaia W., Pavloaia D. Analiza economico-financiară.
Bucureşti: Tehnopress, 2009.
10. Petcu M. Analiza economico-financiară a întreprinderii.
Probleme, abordări, metode, aplicaţii. Ediţia a doua. Bucureşti:
Economica, 2009.
11. Stancu I. Gestiunea financiară, Ediţia a II-a. Bucureşti:
Economica, 1995.
12. Ştefea P. Analiza rezultatelor întreprinderii. Timişoara: Mirton,
2002.
13. Toma M. Finanţe şi analiză financiară de întreprindere.
Bucureşti: Economica, 1998.
14. Valceanu Gh. Analiza economico-financiară. Ediţia a doua.
Teste - Grilă. Bucureşti: Economica, 2010.
Ghid metodic
Partea I
Autori: Lilia Sava, Maria Griţco

Redactor: Eugenia Balan
Bun de tipar Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar Comanda nr.
2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan cel

Mare, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenților, 9/9

Ghid Metodic AAEF 2017 Modificata Paginarea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Metodic AAEF 2017 Modificata Paginarea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ÎN

Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii

ORGANIZAREA ŞI ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICE ÎN

Autori: conf. univ. Lilia SAVA

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Pavel NISTIRIUC

Recenzent: conf. univ., dr. Nicolae JOSAN

Cunoştinţele economice sunt o parte componentă a pregătirii

TEMA 1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

1.1. Definirea analizei economico-financiare

1.1. Definirea analizei economico-financiare

În spaţiul socioeconomic în care activează, întreprinderea

1.2. Tipuri de analize economico-financiare

II. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale

1.3. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-

Analiza economico-financiară parcurge calea inversă a

2. Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor

1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii economico-

Abordarea factorială a întreprinderii presupune cunoaşterea

TEMA 2. PROCEDEELE METODICE ALE ANALIZEI

2.1 Noţiune de procedee ale analizei activităţii economice şi

2.1 Noţiune de procedeee ale analizei activităţii economice şi

Prin procedee, în analiza economică se subînţeleg, mijloacele

I grupă - procedeele de studiere prealabilă şi apreciere

2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-

În practica analitică, procedeele de studiere prealabilă şi

unde: yn - nivelul efectiv al fenomenului; y1- nivelul fenomenului în

b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv al

II. Metoda grupării, ce reprezintă o metodă de prelucrare a

III. Metoda de diviziune şi descompunere a indicatorilor

IV. Metoda de calcul a indicatorilor analitici, care pe larg se

Pot fi calculate astfel de mărimi medii: valoarea medie a

Daca frecventele variantelor din seria statistica studiata sunt

iar daca frecventele variantelor nu sunt egale intre ele, se

in care notatiile utilizate au urmatoarele semnificatii:

- valoarea medie a caracteristicii studiate “x”,

ni- frecventa variantei “i” a caracteristicii statistice studiate,

n - numarul variantelor caracteristicii statistice atunci cand se

2. Media cronologica are semnificatia unei medii aritmetice

si respectiv, daca nu sunt egale intre ele, se recurge la formula

x́ - nivelul mediu al indicatorilor prezentati in serie

2.3 Formarea sistemelor factoriale şi lărgirea lor

Formarea formulelor analitice de dependenţă deterministă

VPF VPF N´ m N´ m VPF

Sistemul factorial primit reprezintă dependenţa factorială a

VPF = N´ m *W´ m (2.8)

Totodată primim şi alte formule de depndenţă factorială:

Efectuînd, însă, aceste manipulări, este necesar de ţinut cont

2.4 Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi

2.4.1. Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza activităţii

În analiza economică acest procedeu se aplică pentru a

Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin

Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se calculeze

Analiza factorială a volumului producţiei vândute:

2. a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii

3. cînd apare necesitatea de a calcula influienţa unui factor

2.4.2. Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei.

VPF = P% * Ź * N´S 1 * Ẃ h - nu e corect.

Nr Nr Indicatorii (factorii) corelaţi Indic Rez

Exemplu: Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se

Nr Nr Indicatorii (factor) corelaţi VPF, Calculul Rezult Denu

2.4.3. Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.