Anul XXI, nr.
51 (767)
PE URMELE MÂNTUITORULUI (XXII)
Iatã Marea Moartã
(urmare din nr.50)
A
pa Mării Moarte e
cea mai sărată din
toate apele din lu-
me. O mie de kilograme de apă
conţin 100 kg de sare. E atât
de sărată această apă, încât
chiar să vrei să te scufunzi în
ea nu te poţi, căci te ţine la su-
prafaţă. Sunt călători englezi
care își iau cartea de citit, se
dezbracă și, întinzându-se cu
faţa în sus pe suprafaţa apei,
citesc din carte așa cum ai citi
tolănit pe iarbă. Sărătura îi ţine
deasupra apei. Dar să te fereas-
că Dumnezeu să-ţi ajungă apa
în ochi, în gură sau în nas, căci
nu numai te ustură, ci te arde,
ca și când ai pune foc. Un om
care se scaldă în Marea Moar-
tă, când iese din apă, nu-l mai
cunoști; e tot încărcat cu sare,
de parcă-i nins.
Iată ce scrie un scriitor en-
glez care s-a scăldat în apa a-
cestei mări: „Am intrat – scrie
englezul – în mare cu convin-
gerea că se înoată foarte ușor;
„Pentru noi, oamenii,
S-a pogorât din ceruri”
Cuvânt de învăţătură
la Duminica dinaintea Nașterii Domnului
Scara ce a unit cerul
cu pământul...
D
upă ce patriarhul Iacov a
luat binecuvântarea
părintească, a pornit spre
Mesopotamia. Pe cale, la apusul
soarelui, a căutat un loc să se odih-
nească. S-a culcat pe câmp punân-
du-şi o piatră drept căpătâi. Şi a
Din sumar
• Adunarea Oastei Domnului de la Storneşti –
Iaşi / Vasile CHINDEA, pg. 2
• Lerui, Doamne, ler – la Ogeşti şi la Poieni
/ Emanuel PAVEL, pg. 3
• La Galaţi – „Am aflat pe Mesia, Care se
tălmăceşte Hristos” / Gheorghe AURELIAN, pg. 4
13-19 DECEMBRIE 2010
dar am fost surprins când am
constatat că nu mă puteam
servi de picioare, care rămâ-
neau afară din apă, și numai cu
mâinile înaintam foarte puţin.
Se pare că plutești pe o a-
pă uleioasă; ea este neplăcută
la atingere și te simţi rău în-
tr-însa. Trebuie să înoţi pe o
coastă; având astfel o mână și
un picior în apă, se poate îna-
inta cu mai multă ușurinţă.
Neavând punct de sprijin
îndestulător, nu eram stăpân pe
mișcările mele și eram ridicat
și aruncat la dreapta și la stân-
ga. Într-una din aceste mișcări
involuntare, am băut puţin din
această apă îngrozitoare. In-
tenţia mea fusese de a bea pu-
ţin, dar am înghiţit mai multă
decât mi-a fost pofta; pot deci
spune că apa aceasta e tot ce
poate fi mai amar și mai gre-
ţos; limba și cerul gurii îmi erau
ca arse, căpătai un puternic ac-
(continuare în pg. 5)
Părintele Iosif TRIFA
visat o scară care avea un capăt în
cer, iar celălat capăt i se sprijinea
pe pământ. Pe această scară se ur-
cau şi coborau îngeri. Patriarhul Ia-
cov s-a sculat înfiorat şi a strigat:
„Înfricoşător este locul acesta, a-
(continuare în pg. 5)
Pr. Florin MOLDOVAN
tatã,
a sosit ceasul...
D o bucurie deosebită, încărcată de emoţii negrăite. În co-
omnul nostru Iisus
Hristos – prin Care
fuseseră făcute toate
veacurile câte aveau să fie
între cele două veşnicii (Evrei
1, 2) – pregătise şi ceasul
acesta, cu tot ce avea să aducă
el, şi Se ruga pentru el înainte
de a începe. Spre a fi tuturor
ucenicilor Săi, de atunci şi de
totdeauna, nu numai Mijloci-
torul lor la Dumnezeu, ci şi În-
văţătorul rugăciunii lor de care
vor avea, de acum încolo, cea
mai mare nevoie pe pământ...
După ce a vorbit astfel, Iisus
a ridicat ochii spre cer şi a zis:
„Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte
pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te
proslăvească pe Tine...” (In 17,1).
După ce un fiu şi un tri-
mis al lui Dumnezeu vorbeşte
astfel ascultătorilor lui – cum
a vorbit Iisus Hristos, şi cu
duhul, şi cu graiul Său – atunci
acel fiu şi trimis îşi poate ridica
ochii spre cer şi poate zice Tatăl
nostru, cu dulcea încredinţare
că nu spune un neadevăr... Dar
cum să-şi poată ridica ochii şi
zice acela în care nu este nici
Duhul lui Hristos (Rom 8, 9)
şi nici Cuvântul lui Dumne-
zeu? (Col 3, 16).
În orice lucrare a Evanghe-
liei lui Hristos, ucenicul tre-
buie să facă totdeauna aşa
cum a făcut Domnul: Cuvântul
trebuie urmat de rugăciune.
Deci, ori de câte ori staţi
de vorbă cu un suflet sau cu
mai multe, rugaţi-vă pentru cei
cu care aţi vorbit; ori de câte
ori împărţiţi Cuvântul lui Dum-
nezeu oamenilor, rugaţi-vă pu-
ternic şi fierbinte pentru ei,
încheiaţi totul cu rugăciune că-
tre Tatăl Ceresc pentru mân-
tuirea, pentru unitatea şi
pentru slava celor cu care aţi
vorbit.
Mijlociţi şi voi pentru ei la
Tatăl, de la Care se pogoară
orice dar bun şi desăvârşit pes-
te munca propovăduirii voas-
tre, căci de voia Tatălui Ceresc
şi de binecuvântarea Lui depind
toate lucrurile.
Rugăciunea Domnului nos-
tru Iisus Hristos ne este nouă,
tuturor şi totdeauna, o lumină
şi o putere veşnică. Sosise cea-
sul încercării, iar Iisus începea
acest ceas cu o puternică rugă-
ciune de adâncă şi liniştită în-
credinţare în Voia Tatălui. În-
crederea îşi avea ceasul ei de
(continuare în pg. 6)
Traian DORZ
un dar preºios
Atunci când am primit un dar de la cineva, am încercat
pilărie, am gustat din bucuria primilor fulgi de zăpadă, a
primelor cadouri lăsate de Moşu’ şi a primelor colinde adu-
se tot în dar de neobosiţii colindători. Mai târziu am înţeles
că Darul cel mare pe care L-a făcut Dumnezeu omenirii
este însăşi Întruparea Fiului Său.
Cu toţii ne ducem existenţa pe lumea aceasta din mila
şi darul lui Dumnezeu. Tot darul desăvârşit şi tot binele ne
vin de Sus, de la Părintele Luminilor, şi suntem, astfel, în
postura celui care primeşte, cu mulţumire sau fără, multele
daruri trimise nouă de Cel care are grija fiecăruia.
Dar totuşi Mântuitorul Hristos a spus că mai fericit este
a da decât a lua (Fapte 20, 35). Sfântul Ierarh Nicolae a
fost şi este fericit tocmai pentru că el dăruieşte ajutorul
său celor lipsiţi. El este un autentic model de dăruitor: o
face cu discreţie şi rafinament, cu mâna şi inima larg des-
chise. Şi a învăţat aceasta de la Însuşi Darul trimis din
cer, Mântuitorul Hristos, Care a venit în chip smerit şi sărac,
culcat într-o iesle, vânat încă de la naştere de crudul împă-
rat Irod. Şi a făcut aceasta din dragoste, dăruindu-Se pe
Sine...
Apropiatele Sărbători ale lunii decembrie – Sfântul
Ierarh Nicolae-Dăruitorul şi Naşterea Domnului nostru Iisus
Hristos, Darul cel mare al lui Dumnezeu – ne oferă prilejul
să devenim şi noi nişte mici fericiţi dăruitori, imitând gestul
de iubire al lui Dumnezeu şi al marelui ierarh. Şi, de regulă,
facem aceasta, către cei dragi: copii (în special), soţi, soţii,
nepoţi, alte rude... Frumos gest! Şi o facem cu inima largă
şi cu mâna îngreuiată de bogăţia conţinutului: jucării, dul-
ciuri, îmbrăcăminte, cărţi, CD-uri...
Un dar preţios ar putea fi acela al unui abonament la
Foaia «Iisus Biruitorul». Pe lângă darurile specifice acestor
sărbători, un abonament-cadou la Foaie se va constitui
într-un adevărat pomelnic pentru un an de zile pe buzele
celor care-l vor citi săptămână de săptămână. Această
Foaie misionară dăruieşte învăţătură curată şi bogată celor
ce se apleacă asupra ei cu dor de mântuire.
Sunt mulţi oameni care s-ar putea folosi de cuvântul
lui Dumnezeu transmis prin acest minunat mesager al
cerului: studenţi, bătrâni cu pensii mici şi foarte mici, de-
ţinuţi, sau chiar şi dintre cei care ar putea fi cu dare de
mână, dar nu sunt cu dare de... interes pentru suflet, cum
ar fi: un vecin, un coleg, un profesor, un medic, un preot
chiar... Mult valorează un asemenea gest în iconomia
mântuirii de-aproapelui...
Părintele Iosif Trifa, la un an de când a pornit foaia
«Lumina Satelor», în 31 decembrie 1922, îi îndemna pe
cititori să se aboneze la gazetă, asigurându-i de calitatea
acesteia. Cu ajutorul Celui de Sus, ne străduim ca şi foaia
«Iisus Biruitorul» să se ridice, an de an, la înălţimea unei
calităţi tot mai apropiate de modelul marelui nostru îna-
intaş...
„Dar din dar se face Rai” – spune un frumos şi ade-
vărat proverb. Primim în dar şi dăruim, la rândul nostru,
cele ce Domnul ni le dă. Fie ca darul ce-l vom face la
Sărbătorile acestui an să ne facă mai fericiţi, astfel încât
să ne putem bucura de Marele Dar venit la noi: Mântuitorul
nostru Iisus Hristos!...
Aurel MATEI