Sunteți pe pagina 1din 2

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1676,  Vaslui, România – d.

 21 august/1
septembrie 1723, Harkov, Imperiul Rus) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-
aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre
ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof,
 istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din
Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod
moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în
1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-
a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a
fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în
expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului
Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins
de decadența Imperiului Otoman.
În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe
Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el
însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a
suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință,
Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul
preocupărilor intelectuale.
La 2 martie 1716 apărea ”Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), opera
domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1693, 1711). La 11 iunie 1714, fostul domnitor
român devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, la cererea căruia avea să
redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia și limba
poporului român.
Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai
târziu și în limba rusă în anul 1789. Traducerea românească s-a făcut la mai mult de
un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la
Mănăstirea Neamț în 1825.
”Descriptio Moldavie - una dintre cărțile fundamentale ale spiritualității și civilizației
românești multiseculare a fost, începând din secolul XVIII, „antrenată în circuitul de
valori ale științei și culturii europene, devenind o operă reprezentativă nu doar a culturii
romanești ci și a celei europene, mai ales drept una dintre proeminentele lucrări științifice
cu conținut descriptiv-geografic (enciclopedice) din prima jumătate a secolului al XVIII-
lea ”
Pentru oamenii de știință de azi ”Descrierea Moldovei” este valabilă ca informație
științifică pentru epoca în care a trăit autorul, în care a cunoscut ca domn viața socială și
organizarea politică a țării.

Metoda de abordare a subiectului este concisă, materialul este bine organizat în cele 3
parți și capitole. Informațiile științifice sunt abundente, provenind din multe surse. 
Domeniile cuprinse vaste: geografia, botanica, zoologia, arheologia, mitologia (sunt
expuse anumite credințe si obiceiuri populare), folcloristica, etnografia, psihologia,
lingvistica, lingvistica comparată, dialectologia și stilistica.
 
Lucrarea Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

 Prima parte e consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și


a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă cunoscută a Moldovei. A
prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.

 În a doua e înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut


referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la
obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți,
înmormântări.

 În ultima parte există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele


folosite, care la început au fost latinești, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror
limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești".

 
Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine
documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a
fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.
Cercetarea pe capitole a Descrierii Moldovei arata însemnătatea ei pentru studiul
instituțiilor Moldovei și starea țării în vremea autorului și în același timp și greșelile lui
Dimitrie Cantemir în ce privește epoca veacurilor precedente.

Istoria ieroglifică este o scriere alegorică a lui Dimitrie Cantemir, în care cărturarul


moldovean înfățișează conflictul dintre el și fratele său Antioh Cantemir, pe de o parte, și
domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu – susținut de boieri, protectori de pe
lângă Înalta Poartă – și domnul Moldovei Mihai Racoviță, pe de alta. Istoria
ieroglifică poate fi înțeleasă doar cunoscând cheia („scara”). Cartea a fost scrisă la
Constantinopol, în anii 1703 - 1705. Manuscrisul scrierii a fost cumpărat de la urmașii lui
Cantemir de către consilierul aulic Nicolae Bantîș-Kamenski și a intrat în 1783 în posesia
Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova.
Manuscrisul original al romanului Istoria ieroglifică se află în Arhiva de Stat de Acte
Vechi a Rusiei, cu autograful lui Cantemir.
Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca Istoria ieroglifică este "Istoriia
ieroglifică în doasprădzece părți împărțită, așijderea cu 760 de sentenții frumos
împodobită, la începătură cu scară a numerelor streine tâlcuitoare."
Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care
toate personajele sunt animale, dar reprezintă oamenii contemporani cu autorul. Cheia de
la sfârșit lămurește numele adevărate ale actorilor romanului.