Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea lui Manole din Drama în cinci acte ,,Meșterul Manole’’

de Lucian Blaga

Secvența Comentariu
Actul întâi:
,, Nici magie albă nu fac, nici magie Meșterul Manole este supus unei
neagră. Împotriva cugetului, ochiul se măcinări interioare din cauza atitudinii
mai bizuie încă.’’ contradictorii. Manole este un personaj
expressionist, de aceea pentru el
conștiința este mai presus decât orice.
,,Bolta, ce s-a prăbuşit ieri, n-a fost prea Meșterul Manole este chibzuit, este
grea. Cercetează şi tu. N-am aşezat foarte atent la detalii, își cercetează cu
temeliile pe şovăiala nisipului. multă atenție munca, pentru a se
Adânсimile şi înălţimile a suta oară le asigura de finalitatea ei, de aici putem
măsur. Socotelile sunt bune, tăiate în înțelege că Manole, chiar dacă nu
cremene toate. Şi cele pentru laturi, poate ză ridice zidul până la capăt este
deopotrivă spre miazăzi şi un meșter iscusit și dibace
miazânoapte.’’
,,A fost odată săpat în piatră: să nu ucizi. În piesă avem un conflict dogmatic
Şi alt fulger de atunci n-a mai câzut să între motivul jertfei pentru zidire,
şteargă poruncile!’’ pagan, și porunca prin decalog ,,Să nu
ucizi’’ . Manole reprezintă tipologia
umană adeptă a gândirii ortodoxe.
Pentru el Credința este un principiu de
viață, ba chiar mai mult, este însuși
universal existenței sale, astfel deși
conștient că lumea s-a realizat printr-
un sacrificiu și orice se crează urmează
această lege, Manole realizează că
încalcă una din cele 12 porunci
creștine.
,,Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit?’’ Meșterul Manole este disperat, find
supus într-o situație critică personajul
își pierde credința în Dumnzeu, însă
totuți pentru a se lumina invocă
motivul spiritualității

,,Din singurătate am purces să clădesc,


Manole, prin destinul său creator este
dar, veşnic in vuiet şi larmă ropotul de un erou de tragedie antică şi, in acelaşi
copite subpământene vine cu noaptea — timp, este un Prometeu, un erou
şi în vârtej cărămidâ de cărămidă se civilizator fiindcă este nevoit să aleagă
sfarmă. Cu uitătură din altă lume tu îmi intre pasiunea devastatoare pentru
şopteşti aceeaşi povaţă: jertfa! Ci eu, creaţie şi iubire, dragoste de viaţă.
părinte, nu pot, nu vreau şi nu pot! Manole este un personaj complex prin
Pentru a fi bun de-o ispravă atât de frământările sale dramatice, prin
întunecată, trebuie să fi clădit mai puţine intrebările pe care şi le pune, prin
altare decât Manole, şi trebuie să fi fost stările atât de contradictorii prin care
cel puţin un an călău la curtea trece şi evoluează pe două planuri
domnească. Inima mea speriată nu e fundamentale, aflate intr-o strânsă
pentru asemenea fapte.’’ condiţionare reciprocă: unul psihologic
şi unul al faptelor. Ca personaj intr-o
dramă modernă, Manole evoluează ca
un caracter cu o puternică şi
problematică personalitate, cu o
individualitate discretă. Toate acestea
fac din el un personaj de tragedie
antică ce-şi trăieşte intens şi neabătut
destinul său de martir al frumosului

,,Biserica mi se cere, jertfa mi se cere. Încă de la început putem observa


O , părinte, cât e de greu. Nicăiri gândul conexiunea lui Manole cu natura, ceea
nu încetează să se frământe. Când văd ce demonstrează puterea sa superioară.
copaci îmi zic: iată copaci — sprijin Invocarea naturii în momente critice
porţilor. Şi stau şi privesc. Cer albastru reprezintă o apartenență a
când văd, îmi zic: de ce nu vrea fapta să personajului.
mi-o binecuvânte?! Şi mă ridic şi mă uit.
—Pretutindeni pasul mi-1 aud în biserică
crescând subt răsunetul bolţilor. în
Câmpul Duminicii i-aud clopotele.Pe şes
o văd întoarsă în apa morţilor. —
înălţarea ei veşnic întârzie şi pământul se
scutură. Nimic nu ajută — ce să fac?
Totul a fost în zadar.’’

,,Până la sfârşitul zilelor, încă o dată şi


încă o dată, de nenumărate ori în deşert
şi iar în deşert! Nu, din chinul acesta nu
voi scăpa nici mâine, nici poimâine, şi
schelăria nu va rămânea în dreaptă
trăinicie pentru catapeteasmă,
niciodată!’’

,,Suspină, Gămane, nu numai pentru


adânca ta amărăciune, ci şi pentru a
noastră, a tuturor deopotrivă. Că suntem
drepţi şi ni se răspunde strâmb. Şi fără
nădejde suntem ţinuţi în tinda
înfăptuirii.’’

Scena II
,,Povara bisericilor şi-o ţine pretutindeni
cu umilinţă pâmântul. Grea este ţara de
lăcaşuri sfinte. De lemn sau de piatrâ, ele
stau neclintite cum e carul cel mare
deasupra furtunei. Numai pentru
minunea mea nu se găseşte var destul de
tare s-o lege, şi piatră necuprinsă de
blestem s-o sprijinească subt ceruri.
Unde-i piatra, care nu se va clâtina, şi
unde-i Zidarul cel mare? Prin
pământească alcătuire slăvindu-1, m-am
depărtat oare prea mult de el? Trăim în
neştire şi poate că totul se-ntâmplă la
fel.’’