CANCERUL ESOFAGIAN

Epidemiologie
Cancerul esofagian este cea mai frecventă şi cea mai grea patologie a
esofagului. El constituie 70-90% din toate maladiile esofagului. Conform ultimului
raport al Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului din cadrul Organizației
Mondiale a Sănătății prin platforma Observatorului Global al Cancerului
(GLOBOCAN 2018) cancerul esofagian ocupă locul șapte în lume din punct de
vedere al incidenței (572.034 cazuri noi în 2018), care este în creștere în ultimele
trei decade (17,39% față de anul 2012 (456.000 cazuri noi/an), 39,68% în
comparație cu anul 1990 (345.000 cazuri noi/an)). Neoplasmul esofagian ocupă
locul șase la nivel global din punct de vedere al mortalității cauzate de cancer cu
508.585 decese în 2018. Neoplasmul esofagian în cancerul tractului digestiv se
află pe locul 3 după cel gastric şi al intestinului gros.
Incidenţa înaltă a cancerului esofagian a fost depistată în Franţa, câteva ţări
ale Africii de Sud, regiunea de nord a Iranului, republicile Asiei Mijlocii,
Mongolia şi China. Cifre înalte a mortalităţii în urma acestei maladii au fost
semnalate în regiunea de nord a Iranului: 109 la 100.000 bărbaţi şi 174 la 100.000
la femei. În Europa cea mai înaltă mortalitate în urma cancerului esofagian a fost
înregistrată în Franţa 17,7 la 100.000 bărbaţi şi 5,8 la 100.000 femei. În SUA
incidenţa e mai mare la oamenii de culoare.
Mult mai rar se întâlneşte în ţările Baltice şi Moldova, unde incidenţa
constituie 2,6 şi respectiv 1,5%000. Bărbaţii fac un cancer esofagian mai frecvent
ca femeile. Majoritatea pacienţilor cu această maladie (până la 80%) sunt
persoanele în vârstă de 50-60 ani. Populaţia din sate este mai des afectată în
comparaţie cu cea din oraşe.
Date istorice
Pentru prima dată cancerul esofagian a fost descris de către Avenzoar în sec.
XII. O descriere mai simplă a acestei maladii a făcut savantul olandez Hermann
Boerhaave. Prima gastrectomie a fost efectuată în 1849 la un pacient cu disfagie
totală care a supravieţuit după operaţie 24 ore.
În 1887 Czerny a efectuat prima rezecţie a tumorii esofagului în regiunea
cervicală. Extirparea esofagului pe motiv de cancer a fost efectuată pentru prima
dată de către Franz Torec în 1913 unui pacient de 67 ani care a supravieţuit după
operaţie 13 ani.
Ulterior operaţiile pe motiv de cancer esofagian au fost perfecţionate de
marii chirurgi ca Amza Jianu şi Dan Gavriliu care au propus şi efectuat
esofagoplastia folosind pentru plastie curbura mare a stomacului.

1
 Ivor Lewis a propus rezecţia esofagului prin plastia lui cu stomacul mai sus
de crosa aortei într-un singur moment prin laparotomie şi toracotomie pe dreapta în
1946. Ulterior Garloc efectuează gastro-esofagoplastia mai jos de crosa aortei
prin laparotomie şi toracotomie stângă într-un singur moment.
Un loc aparte în chirurgia esofagului l-au avut marii chirurgi din Rusia
printre ei se numără: S. S. Iudin, E. L. Beriozov, B.V. Petrovschi, E. B. Peterson şi
alţii.
Anatomia şi fiziologia esofagului
Esofagul este segmental tubului digestiv care face legatura dintre
hipofaringe si stomac străbătand regiunea cervicala, mediastinul posterior si
ajungand in regiunea abdominala subdiafragmatica.
Esofagul începe la nivelul vertebrei cervicale VI apoi coboară în jos prin
apertura toracis superior în mediastinul posterior şi prin hiatus esofageus al
diafragmului (la nivelul vertebrei Th XI trece în cavitatea abdominală. Lungimea
esofagului este cuprinsă între 23-30 cm şi depinde de vârstă, constituţie şi poziţia
organismului în timpul investigaţiei. Din punct de vedere anatomo-fiziologic
esofagul se divizează în 3 părţi: cervicală, toracală şi abdominală.
Din punct de vedere a rapoartelor anatomice, esofagul,in regiunea cervicală
începe la nivelul CVI, are lungimea de 5-6 cm și este plasat in fața corpurilor
vertebrelor in spatele axului traheal, usor deplasat spre marginea stânga a traheei
(calea de abord a esofagului este cervicotomia stângă).
Porțiunea toracică a esofagului are lungimea de 16-18 cm şi se divizează în
treimea superioară (la nivelul Th II – Th IV – 5-6 cm), treimea medie (Th IV – Th
VII – 5-7 cm) şi treimea inferioară Th VIII – Th X 6-7 cm).
Segmentul abdominal a esofagului începe la nivelul vertebrei Th XI şi trece
prin hiatus esofageus al diafragmei în cavitatea abdominală.
Esofagul are 3 stricturi fiziologice. Prima strictură (joncțiunea faringo-
esofagiană) este la începutul esofagului. A 2-a la nivelul aortei şi bronhiei primare
pe stânga şi a 3-a strictură este situată în orificiul diafragmului.
Formele de creştere a cancerului esofagian
Cancerul esofagian afectează mai frecvent porţiunea toracică (până la 60%)
urmată de partea abdominală (20-25%) şi cea cervicală (10-15%).
Cancerul esofagian are 3 forme de creştere: exofită (polipoidă,
conopidiformă sau papilomatoasă), endofită (infiltrativă sau ulceroasă) şi
sclerozantă.
Forma exofită sau nodulară se întâlneşte la 30-35% de pacienţi. Tumora
creşte în lumenul esofagului, ulterior are loc distrucţie, hemoragie.

2
 Forma ulceroasă este depistată în 60-65% din cazuri. Tumora apare sub
formă de nodul, ulterior ulcerează şi infiltrează esofagul atât în lungime cât şi în
grosimea lui, afectând tot peretele.
Cancerul esofagian sclerozant sau schir se întâlneşte mai rar, la 5-10% de
bolnavi. De obicei tumora se răspândeşte circular şi stenozează completamente
lumenul esofagului.
1. Cancerul pavimentos sau epidermoid se întâlneşte cel mai frecvent (95-97% din
cazuri).
• cu cheratinizare sau diferenţiere înaltă.
• fără cheratinizare (slab diferenţiat).
2. Adenocarcinomul afectează porţiunea distală a esofagului şi ca regulă se
dezvoltă din epiteliul stomacului şi se răspândeşte proximal spre esofag. Se
întâlneşte în 3-5% din cazuri.
3. Cancerul nediferenţiat se depistează mult mai rar (1-2%).

Extinderea şi metastazarea cancerului esofagian

Extinderea cancerului esofagian are loc nemijlocit în limitele organului,
structurilor şi organelor adiacente. Metastazează pe cale limfogenă şi hematogenă.
Propagarea tumorii pe peretele esofagului poate avea loc atât proximal cât şi distal.
Cancerul infiltrativ afectează peretele esofagului şi circular stenozează lumenul. În
afara esofagului tumora poate implica structurile şi organele adiacente (aorta,
pericardul, plămânul, traheea, bronşii etc.). În caz de distrucţie a tumorii se
formează fistule cu traheea, bronhii, pericard şi aortă. Aceste complicaţii se
întâlnesc mai frecvent în treimea medie a porţiunii toracice a esofagului. Fistulele
se formează în 8-50% din cazuri de cancer esofagian.
Cancerul esofagian metastazează la 40-70% de pacienţi. Calea limfogenă
este predilectă.
Cancerul porţiunii cervicale şi treimei superioare toracale a esofagului
metastazează în ggl paratraheali, cervicali superficiali şi profunzi, traheobronșici
superiori, inferiori și cei paravertebrali. Tumora localizată în treimea medie a
esofagului metastazează proximal spre ggl cervicali, cât și în ggl mediastinali
posteriori și prevertebrali.
În cancerul treimei inferioare limfa se scurge în ggl celiaci, pericardiali
laterali, diafragmali superiori, bronhopulmonari, paraesofagieni şi gastrici pe
stânga. Metastazarea limfogenă în cancerul esofagian se întâlnește în 59%.
Metastazele hematogene se întâlnesc mult mai rar (5-7%), în stadii avansate
în ficat, plămâni, rinichi, oase, creier. Metastazarea în cancerul esofagian este în
conformitate cu forma de creştere şi cea histologică. Mai agresivă este forma

3
infiltrativă de creştere şi cea pavimentoasă fără cheratinizare precum şi cancerul
nediferenţiat.
• Metastaze în ficat. Pentru depistarea metastazelor în ficat sunt utilizate
ultrasonografia şi tomografia computerizată care permit stabilirea numărului
şi dimensiunelor nodulilor tumorali, forma, structura parenchimului şi a
desenului vascular al ficatului.
Dificultăţi mai mari apar în diferenţierea focarelor hepatice tumorale
îndeosebi a unui nodul solitar cu un chist, hemangiom şi metastaze. În aceste
cazuri sunt mai eficiente doplerografia şi tomografia computerizată cu contrast.
Confirmarea histologică a metastazelor hepatice poate fi efectuată prin
puncţie trans-cutană sau laparoscopie. În ultimul timp pe scară largă se foloseşte
puncţia – biopsie trans-cutană ghidată cu ajutorul ultrasonografului. Această
metodă permite puncţia – biopsie a formaţiunelor hepatice până la 1 cm.
• Metastaze în oase. Scintigrafia cu radionucleizi a scheletului poate să
confirme suspiciunea de metastază în oase prin hiperfixarea electivă a
radioindicatorului la nivelul metastazelor. Interpretarea scintigrafică a
metastazelor în oase nu este totdeauna uşoară. Numai probele dinamice permit
un diagnostic de malignitate mai cert.
• Metastaze în creier. La bolnavii cu cancer esofagian care prezintă acuze din
partea sistemului nervos central cum ar fi: cefalee, convulsii, dereglări de
coordinaţie, apariţia semnelor neurologice de focar este necesar de efectuat
tomografie computerizată sau rezonanţa magnetică nucleară a craniului.
Etiopatogenie
Un rol important în etiologia cancerului esofagian îi revine tabagismului şi
alcoolismului. Riscul este mai mare când consumul de alcool se asociază cu
fumatul.
  Consumul de tutun este cel mai puternic factor de risc pentru cancerul
esofagian. Riscul de cancer esofagian a fost de 5 ori mai mare printre fumători în
comparație cu nefumătorii.
Din factorii alimentari este estimată folosirea produselor ce conţin nitraţi şi
nitrozamine. Dieta bogată în grăsimi, săracă în proteine, redusă caloric crește riscul
de cancer esofagian. Alt factor etiologic este microtraumatismul cronic –
alimentaţia cu peşte osos, folosirea produselor greu de mistuit, a mâncării şi
ceaiului fierbinte.
Stările precanceroase
– Esofagitele cronice.
– Diverticulii, acalazia cu o durată de peste 20-25 ani.
– Stricturile cicatriciale, mai ales cele postcombustionale.
– Ulcerele peptice.
4
– Tumorile benigne: adenoamele, papiloamele, diverticulii esofagieni.
– Procesele hiperplazice: leicoplachia, displazia.
– Factorul genetic: sindromul Plumer-Winson care se manifestă prin aclorhidrie,
anemie, hipertrofia mucoasei cavităţii bucale, faringelui şi esofagului. Se
întâlneşte numai la femei.
– esofagul Barett (adenomatoza metaplazica a esofagului distal).
Clasificarea TNM a cancerului esofagian (Geneva, 2017)
T-Tumora primară
TX – Tumora primară nu poate fi evaluată
T0 – Nu există dovezi ale tumorii primare
Tis – Carcinom in situ/Displazie de grad înalt
T1 – Tumora invadează lamina propria, musculara mucoasei sau submucoasa
T1a - Tumora invadează lamina propria sau musculara mucoasei
T1b - Tumora invadează submucoasa
T2 - Tumora invadează musculara propria
T3 - Tumora invadează adventiția
T4 - Tumora invadează structurile adiacente
T4a - Tumora invadează pleura, pericardul, vena azygos, diafragmul sau peritoneul
T4b - Tumora invadează alte structuri adiacente, cum ar fi aorta, corpii vertebrali
sau traheea
N - Ganglioni limfatici regionali
Nx - Ganglionii limfatici nu pot fi evaluaţi
N0 - Nu există metastaze în ganglionii limfatici regionali
N1 - Metastaze în 1 sau 2 ganglioni limfatici regionali
N2 - Metastaze în 3 până la 6 ganglioni limfatici regionali
N3 - Metastaze în 7 sau în mai mulţi ganglioni limfatici regionali
M - Metastaze la distanţă
M0 - Nu există metastaze la distanţă
M1 - Prezenţa metastazelor la distanţă
Stadializarea clinică
Stadiul 0 Tis N0 M0
Stadiul I T1 N0, N1 M0
Stadiul II T2 N0, N1 M0
T3 N0 M0
Stadiul III T1, T2 N2 M0
T3 N1, N2 M0
Stadiul IVA T4a,T4b N0, N1, N2 M0
Stadiul IVA Oricare T N3 M0
Stadiul IVB Oricare T Oricare N M1
5
 EVOLUŢIA CLINICĂ
Semnele clinice ale cancerului esofagian se împart în 3 grupe principale:
• Semne locale
• Simptome generale
• Semnele de afectare a organelor adiacente.
Principalul simptom al cancerului esofagian este disfagia care se întâlneşte
la 70-95% de pacienţi. Iniţial ea apare pe neaşteptate în timpul alimentării grăbite
cu produse solide. După o înghiţitură de apă disfagia de obicei dispare şi bolnavii
nu atrag atenţie timp îndelungat. Ulterior ea capătă un caracter permanent ori se
poate manifesta prin accese frecvente de disfagie acută. Mecanismul apariţiei
disfagiei este determinat de componentul spastic şi de îngustarea lumenului
esofagului în urma creşterii tumorii.
Sunt 4 grade de disfagie:
• gradul I – este dificilă trecerea bolului alimentar de consistenţă solidă
• gradul II – sunt dificultăţi cu tranzitul bolului alimentar semilichid
• gradul III – sunt dificultăţi în tranzitul lichidian
• gradul IV – stop complet de tranzit esofagian (nu trece nici lichidul).
Cel de-al 2-lea semn este durerea. Ea se întâlnețte în 5,5-50% din cazuri de
cancer esofagian. Durerea poate fi sistemică, de sine stătătoare și periodică apărând
doar în timpul mâncării. Ulterior în stadiul avansat ea poartă caracter permanent.
Senzaţia de durere este marcată retrosternal, la nivelul tumorii sau mai sus. Ea
apare în rezultatul ulceraţiei tumorii, excitării mucoasei inflamante, a spasmului
esofagian şi în timpul peristaltismului. În stadii avansate durerea poate apărea în
caz de invazie a tumorii în ţesuturile adiacente şi comprimarea vaselor şi a
terminaţiunilor nervoase.
Un alt semn întâlnit la pacienţii cu cancer esofagian este hipersalivaţia. Ea
este notată în 8-45% din cazuri. Hipersalivarea apare în rezultatul reacţiei
glandelor salivare la procesul patologic, acumulării salivei datorită incetinirii
tranzitului esofagian şi a implicării nervilor vagi. Hipersalivarea se consideră un
simptom tardiv al cancerului esofagian.
Regurgitaţia este caracteristică la 3-16% dintre pacienţi cu cancer esofagian. Ea
are loc îndată după mâncare (dacă tumora este localizată în treimea superioară şi
medie a esofagului) sau peste mai mult timp (în caz de localizare în treimea
inferioară). Pentru cancerul esofagian situat în treimea inferioară mai este
caracteristică şi voma, care apare după 1-2 ore în urma alimentării.
Semnele generale includ oboseala, scăderea capacităţii de muncă, excitare,
scădere ponderală, anorexie, insomnie, etc.
Implicarea în proces a structurilor şi organelor adiacente se manifestă prin
disfonie în caz de afectare a nervului recurent de cele mai dese ori a celui stâng.
6
 Implicarea în procesul tumoral a traheei sau a bronhiilor provoacă o tuse seacă
şi chinuitoare. Sindromul Horner se instalează datorită deteriorării sau
compresiunii lanțului simpatic cervical sau toracic. Dacă tumora creşte în plămân
se poate dezvolta pneumonie, abces, empiem pleural. Invazia tumorii în bronhie cu
distrucţia ei poate duce la formare de fistulă esofagobronşică și se manifestă prin
tuse chinuitoare, uneori hemoptizie și febră. Totodată pot apărea și alte complicații
cum ar fi mediastinita și pneumonia prin aspirație. În extinderea depățită a tumorii
nu sunt excluse semnele de pericardită și hemoragiille cauzate de eroziunile
vaselor sanguine.
În cancerul esofagian metastazat (metastaze în oase, ficat, plămâni, creier etc.)
cele mai caracteristice semne sunt durerile în regiunile descrise și manifestarea
patologiei organelor respective, implicate ăn proces.

METODELE DE DIAGNOSTIC
Diagnosticul clinic al cancerului esofagian se stabileşte în baza acuzelor,
anamnezei, datelor obiective, investigaţiilor radiologice, endoscopice şi
morfologice.
La inspecţia generală atrage atenţie tenul şi turgorul tegumentelor diminuate
sau dispariţia aproape completă a stratului adipos subcutanat (caşexie). Pot fi
depistaţi ggl măriţi în regiunea supraclaviculară.
Una din principalele metode de diagnostic ale cancerului esofagian este
metoda radioimagistică. Investigaţiile radiologice încep cu radioscopia şi
radiografia toracică.
Semiotica radiologică a cancerului esofagian depinde de dimensiunile
tumorii, forma de creştere şi nivelul de implicare a peretelui esofagian. În cancerul
esofagian cu creştere exofită principalul semn radiologic este defectul de umplere.
Forma endofită infiltrativă se manifestă radiologic printr-o rigiditate
segmentară la nivelul tumorii sau prin stenoza lumenului însoţită de o dilatare
suprastenotică în formă de ,,pâlnie” (semnul Trimadeau).
Cancerul ulcerant se manifestă radiologic prin depou de bariu sau „nişă”.
Pentru studierea invaziei tumorii în ţesuturile şi organele învecinate se
efectuează parieto- şi angiografia, pneumomediastinografia, fibrobronhoscopia și
CT a toracelui.
Esofagoscopia sporeşte diagnosticul prin faptul, că permite vizualizarea
tumorii şi prelevarea materialului pentru analiza citologică şi histologică.

7
 Fig. 1. Aspectul endoscopic și macroscopic al cancerului esofagian
Metoda radiologică şi endoscopică permite stabilirea diagnosticului de cancer
esofagian în 99-100% din cazuri. Metastazările la distanţă se depistează prin USG,
TC, laparoscopie.

Fig. 2. Radiografia baritată a esofagului. Forma infiltrativă a cancerului esofagian

8
 Diagnosticul diferențial în cancerul esofagian
Se face cu patologii esofagiene sau extraesofagiene care au ca manifestare
clinică prezența disfagiei. Herniile hiatale, diverticulii esofagieni, stricturile
benigne esofagiene, esofagita de reflux, cardiospasmul, sunt afectiuni ce pot avea
ca si manifestare prezența disfagiei. Unele dificultăți în diagnosticul diferențial al
cancerului esofagian prezintă și tumorile benigne (adenoamele, papiloamele,
fibroamele, leiomioamele), afectiunile mediastinale (gusi plonjante sau aberante)
anevrisme aortice, pericardita, prin compresiune extrinseca. Diagnosticul
diferențial se face clinic prin caracterul progresiv și istoric scurt al neoplasmului
esofagian, a tabloului clinic si se confirma prin endoscopie, radiografie baritată a
esofagului, tomografie și morfologie.
Tratamentul cancerului esofagian
Este cunoscut bine faptul, că nu poate fi vorba despre tratament radical a
cancerului esofagian localizat în porțiunea toracică și abdominală fără
componentul chirurgical.
Intervenţia chirurgicală este considerată tratamentul standard în boala
localizată (T1-2 N0-1 M0), deşi supravieţuirea pe termen lung nu depăşeşte 25% în
prezenţa afectării ganglionilor limfatici regionali.
Operațiile efectuate în cancerul esofagian
Operaţia Lewis
Principiul operației este esofagectomia cu plastia concomitentă gastrică într-
un singur moment, accesul fiind transtoracal pe dreapta și laparotomia, care
urmărește două scopuri: stadializarea procesului tumoral, pregătirea și mobilizarea
stomacului pentru transferarea lui în cavitatea toracică. Plastia esofagului cu
stomacul se efectuează mai sus de crosa aortei.
Operaţia Garlock
Această operație este indicată în tumorile localizate mai jos de arcul aortei.
Toracotomie pe stânga cu rezecția rebordului costal stâng şi prelungirea
inciziei până la ombelic. Mobilizarea stomacului, rezecţia cardiei cu suturarea
orificiului cardiei. Esofagul este înlăturat și ulterior se aplică gastroplastie într-un
singur moment mai jos de crosa aortei.
Operaţia Torec – 2 etape
I etapă – Toracotomie pe stânga. Esofagul mobilizat pe tot traiectul. Rezecţia
esofagului în porţiunea superioară. Esofagostomie cervicală din stânga.
Laparotomie. Mobilizarea stomacului (cardiei). Esofagul extras cu tumora în
cavitatea abdominală şi rezecat împreună cu cardia stomacului. Ulterior se aplică
gastrostomie procedeu Vitzel.
A II -ua etapă – Peste câteva luni dacă nu sunt semne de recidivă sau metastaze se
efectuiază plastie cu ansele intestinului subţire sau cel gros.
9
 Operaţia Khirschner – Nakayama
Operația este indicată în cancerul esofagian situat mai sus de crosa aortei.
Toracotomie pe dreapta. Mobilizarea esofagului până la cardie, rezecat şi
suturat. Ulterior se efectuiază mediastinotomie cervicală. Esofagul este extras la
suprafaţă cu tumora. Laparotomie, mobilizarea stomacului. Sub piele presternal se
efectuiază un tunel prin care se mobilizează stomacul pe gât şi în regiunea
cervicală se aplică esofago-gastro-anastomoză.
Operaţia Gavriliu
Se efectuează în treimea medie şi superioară a porţiunei toracice. La baza
acetei operații stă gastroesofagoplastia intratoracică cu un lambou-tunel, format din
curbura mare a stomacului sututat anisoperistaltic.
Tratamentul paliativ
Operaţiile paliative urmăresc scopul asigurării alimentării bolnavului în
stadiile depăşite ale cancerului esofagian cu disfagie completă în scopul prelungirii
supraviețuirii.
Tratamentul paliativ chirurgical constă în:
– gastrostomie tip Vitzel, Kader sau Toprover;
– rezecție paliativă cu anastomoza esofagogastrică;
– esofagoplastie paliativă folosind peretele gastric sau colic. 
Radioterapia paliativă se recomandă pentru tumorile din treimea superioară a
esofagului și poate ameliora disfagia în 4-6 săptămâni. Radioterapia este folosită în
fracţiuni obişnuite – 2Gy. Doza sumară 70-80 Gy.
Endoprotezarea se recomandă în cancerele avansate inoperabile.
Endoprotezele pot fi din material plastic sau metalice autoexpandabile. Dilatarea
stenozei maligne amelioreaza disfagia pentru o perioadă scurtă fiind recomandată
în cazurile severe, necesitând a fi repetată la intervale din ce în ce mai scurte.
Tratamentul endoscopic cu laser aplicat în 2-3 ședințe poate restabili
lumenul esofagian și ameliora disfagia. Tratamentul prin electrocoagulare cu sonda
BICAP se aplică în tumorile situate în 1/3 superioară a esofagului și ameliorează
disfagia pentru o perioadă de 6-8 săptămâni.
Radioterapia
Volumul tumoral lărgit include tumora primară și ganglionii limfatici
regionali. Volumul țintă planificat include tumora plus 5 cm superior și inferior de
tumora și 1,5 – 2 cm în plus față de marginile radiale. IMRT (radioterapia cu
modularea intensității) poate fi utilizată în anumite cazuri pentru a reduce dozele
administrate la cord și plamân.
Doze: Preoperator sau postoperator 41,4 – 50,4 Gy (1,8-2Gy/zi)
Terapie definitivă: 50-50,4 Gy (1,8-2Gy).

10
 Radioterapia a fost utilizată ca o alternativă la chirurgie în  tratamentul
primar al cancerului esofagian. Se utilizează la pacienţii cu boală local raspândită
şi pacienţii ce nu pot fi operați. Furnizează o paliaţie temporară. Supravieţuirea la 1
an este de 18% şi la 5 ani - de 6%.
Prognostic
Supraviețuirea la pacienții cu cancer esofagian depinde de stadiul bolii.
Carcinomul cu celule scuamoase și adenocarcinomul, în stadiu similar, practic au
aceleași rate de supraviețuire.
Rata generală de supravietuire la 5 ani pentru cancerul esofagian este de 19%.
Pacienții fără afectarea ganglionilor limfatici au un prognostic și o rată de
supravietuire la 5 ani semnificativ mai bună decât pacienții cu ganglionii limfatici
implicați. Pacienții cu boala în stadiul IV au o rată de supraviețuire la 5 ani mai
mică de 5%.
Supravieţuirea la 5 ani în funcţie de stadiu:
St. I                    >50%
St. II                10-30%
St. III                 >10%
St. IV                rar

11