BILETUL 1

1.Localizarea şi caracteristica durerilor în maladiile renale. Colica renală. Clişeu radiologic panoramic al
rinichilor:
Durerile pot fi: acute şi surde; permanente şi periodice; in repaus sau la efort fizic.
Durerile în regiunea: l omb a ră s u nt c a r a c t e r i s t i ce p e n t ru a f e c t a r ea r i n i c h i l o r: col i
ca r e n a l ă, i r adi e r ea în r e g i u n ea inghina lă - pent ru ma l a d i le u r e t e r a l e; d u r e r ea în r e g
i u n ea s u p r a p u b i a nă s u nt c a r a c t e r i s t i ce pentru ma l a d i le ve z i c ii ur ina r e; d u r e r i le
din pe r ineu - p e n t ru c e le ale p r o s t a t e i.
Lombar – rinichi
inghinal – ureter
suprapubian – vezica
perineu – prostate
Rinichii nu-s enervati. Baroreceptorii din capsula, din intima mucoasei(vezica). Creste tensiunea
intrabazinetala. Edem. Vasoconstrictie reflexa a vaselor => ischemie.
Dilatarea + Dereglarea pasajului urinar => Durere
Ce le mai c a r a c t e r i s t i cecaracteristice şi g r a ve dure ri apar în t i m p ul timpul colicii renale. c
La baza ei se afla dereglarea acuta a pasajului urinei din caile urinare superioare în urma obstrucţiei
sau a compresiunii lor. Colica renală este mai frecvent cauzată de calculi în rinichi şi uretere,
conglomerate de săruri, cheaguri de sânge, puroi. Ea apare brusc, pe neprins de veste, iar durerile
au un caracter acut, bolnavii sunt neliniştiţi, caută o poziţie anumita a corpului.
Durerile se resimt în regiunea lombară, cu iradiere în regiunea inghinală, suprapubiană, în
organele genitale externe, uretră, partea interna a femurului. în timpul crizei, bolnavul manifestă
diverse tulburări in mare şi, în primul rând, disurie (micţiuni frecvente, imperioase, dureroase).
( o l i caColica renală se îsoţeşte adeseori de diverse tulburări digestive - greţuri şi vomă reflexă,
uneori pareză intestinală cu meteorism, balonare, constipaţii, mai rar diaree. De regulă, pulsul este
normal (nu-i frecvent), fiind un simptom important în diagnosticul diferenţial cu maladiile
abdominale acute, unde tahicardia este prezentă. Simptomul de tapotament în regiunea lombară este
pozitiv pe partea afectată.
Diagnosticul diferenţial:
-colica apendiculară: pe dreapta, în special retrocecală, durerile sunt ascendente spre epigastru şi
hipocondrul drept, bolnavul stă imobilizat;
- colecistita acută (colică biliară, hepatică): debut anterior în hipocondru, iradiere posterioară către
umăr şi scapulă; - - colica ovariană (anexilă acută): dureri cu iradiere spre rect şi anus;
- pancreatita acută: dureri cu localizare în hipocondrul stâng cu iradiere posterioară şi la umăr;
- discopatia (radiculită) acută: agravare la mişcare, bolnavul este imobilizat;
- durer u r e r ea nevralgica, de--a l u n g ul n e r v i l orlungul nervilor intercostal i, a n e r v u l ui I
femuroc u t a n a t;
- alte maladii (ulcer per forat, o c l u z ie i n t e s t i n a l ăocluzie intestinala, sarcină e x t r a u t e r i n ă,
m i o z i tă a c u t ăextrauterina, miozita acuta, durere c o r o n a r i a nă a t i p i c ă ).
Dureri vezicale:
Primare si secundare. Dureri vezicale apar doar daca este interest str muscular. Altele nu au nocireceptori
Surde – procese inflamatorii ale vezicii propriu zise
Dupa mictiune – pr inflamatorii ale colului vezicii
Surde, sacaitoare – la barbate in afectiuni prostatice.
Dureri uretrale:
Pr inflamatorii ale uretrei ( specifice/nespecifice). Pot fi la inceputul/ in timpul mictiunii, in timpul actului
sexual.
Cele nelegate de actul mictiunii au caracter permanent.
Dureri testiculare:
Orhiepididimita acuta – hemiscrot respective, iradiere inghinala. Creste la miscare, palpare. Scade in
repaus, la cald.
La torsiune nu dispar ( semnul Pehn). Hidrocelul nu doare. Varicocel – dilatare venei tesculare.
Dureri ureterale: Iradiere sus/jos.inghinal
Durerile surde: Nefrolitiaza, hidronefroza, pielonefrita, cancer , TBC etc.

1. Radiografia reno-vezicală pe gol este investigaţia primară şi obligatorie în urologie. Ea va preceda

întotdeauna urografia, iar interpretarea datelor se face simultan. Clişeul pe gol se efectuează din
faţă, în decubit dorsal. Radiografia simplă permite studiul scheletului (coastele, coloana vertebrală,
bazinul), părţilor moi lombo-abdominale şi pelvine. Modificări patologice decelabile pe radiografia
renovezicală pe gol:
- Sistemul osos: metastaze, artroze, spina bifidă, scolioză.
- Conturul renal: creşterea sau diminuarea sa; deformarea, dispariţia conturului renal şi a marginii
externe a muşchiului psoas.
- Imagini radioopace: nefrocalcinoză, cacificări tuberculoase sau neoplazice, calculi bazinetali,
caliceali, ureterali, vezicali, concreţiuni prostatice.

3.Pielonefrita cronică: etiopatogenie, tabloul clinic, evoluţia, tratament şi prognostic.

Nefrita interstitiala microbiana cronica, cu infectia urinara persistenta, severa, de obicei de staza
consectinta a unei uropatii obstructive. Poate fi consecinta a PNA sau de la inceput cu alura silentioasa.
Inflamatia parenchimului renal cu evolutie lenta cu agravare periodica si cu sclerozarea rincihiului in faza
finala.
Etiologie:
- Reflux vezico-ureteral.
- Infectia urinara netratata adecvat
- Alterarea pasajului urinar : urolitiaza, stricturile jonctiunii pieloureterale si ureterale, tumorile tractului
urinar si a organelor adiacente
Simptome :
- Oboseala, astenie, cefalee, subfebrilitate, frisoane
- Dureri surde in regiunea lombara
- Poliurie, nicturie
- Greata, voma, inapetenta
Clinic: disconfort si durere la palpare si percutie in regiunea lojei renale
Paraclinic:
AGS - leucocitoza, devierea formulei leucocitare, VSH crescut
 AGU – leucociturie, bacteriurie, cilindrurie, albuminuria, hematurie ( in 50% AGU fara modificari !!!)
Biochimia – cresterea valorilor creatininei serice, scaderea clearance-ului creatininei
Prezenta celulelor Sterheimer-Malbin
Izostenurie, hipostenurie. Bacteriurie, proteinurie moderata.
Rx: cicatrice, retractie papilara, corticala subtiata, calice deformat.
Tratamentul se imparte in tratamentul acutizarii si prevenirea recidivelor.
-Repaus la pat, aport lichidian 2l pe zi per os sau i/v
-Restabilirea pasajului( lichidarea obstructiei si cauzei obstructiei la necesitate )
-Ameliorarea microcirculatiei renale
-AINS, antipiretice
-AB complexa:
1.initial empiric (cefalosporine: cefuroxim, ceftriaxon, ceftazidim sau fluorchinolone: cipro-,
levofloxacina)
2.ulterior se recurge la tratament conformi ABgramei.
-Acidifierea urinei cu metionina, mandelamina

4.Traumatismul organelor genitale masculine

Traumatism testicular:
Etiologie: Plimbari calare, cu bicicleta, lovire cu piciorul
Semnu clinice: Durere acuta, complicata cu soc traumatic si hematom scrotal. Crestere in volum, edem,
hiperemie. Dur, dureros.
Tratament: regim la pat, fixarea scrotului cu suspensor, hipotermie locala, AB. Daca se aduna mult sange –
chirurgical se deschide si se dreneaza. Zdrobire – inlaturarea partiala sau totala.
Traumatism penian :
Etiologie:lovitura. Hematomul se limiteaza cu tesutul adipos subcutan, deseori e masiv si afecteaza scrotal.
Hipotermia locala, AB, hemostatice amelioreaza situatia si opreste hemoragia.
Luxatia are loc doar in erectie si se trateaza prin suturarea ligamentelor traumatizate.
Fracturarea penisului sau ruperea corpilor cavernosi in timpul actului sexual – hematom care se extinde
spre scrot, perineu, partea mediana a coapselor si abdomen. Daca e afectata uretra – uretroragie.
Tratamentul de regula chirurgical. Se sutureaza defectul membrane albuginea, uretra si se instaleaza
epicistostoma. Ulterior regim la pat, pansament ce tine penisul fixat de simfiza pubiana, hipotermie locala,
clorura de calciu, coagulante si bromide pentru excluderea erectiei.

BILETUL 2
1. Disuria: cauze, patogeneza, importanţa clinică
 Mictiune grea, reprezentata de golirea vezicii urinare cu efort. Bolnavul ruineaza incet, greu, cu
jet intrerupt, filiform, uneori cu picatura.
Disuria poate fi de origine vezicala, uretrala, congenitala, provocata de patologia prostatei, colului
vezical etc.
Cauze:
- Disuria prin afectarea colului veizcal in inflamaţii , tumori , hipertrofia sfincterului, scleroza colului,
tulburări ale vascularizaţiei şi inervaţiei.
- Disuria prin neconcordanţa dintre contracţia detrusorului şi deschiderea colului vezical(acalazia) -
megavezică.
- Disuria de origine vezicală - hipotonia detrusorului.
- Alte cauz: calculi şi corpi străini, valvule uretrale.
2.Cistografia. Uretrografia. Caracteristica metodei. Indicaţii, contraindicaţii. Variante. Complicaţii
Cistografia - explorarea radiologică a vezicii urinare cu ajutorul substanţei de contrast. Ea se poate executa
fie după urografie când substanţa de contrast injectată se elimină la nivelul vezicii (descendentă) fie prin
introducerea substanţei de contrast pe sonda uretrală după cateterismul vezicii (ascendentă).
1.Ascendenta - folosind un cateter vezical, o substanta de contrast este introdusa in vezica pana la atingerea
unei capacitati de 400-500 ml si apoi sunt efectuate radiografii.
2. Descendenta – i/v se administreaza substanta de contrast iodata si peste o ora se face Rx. ( nu-s tare sigura
da parca asa )
Indicatii:
-modificările de contur, de conţinut şi de formă ale vezicii.
-vizualizarea polipilor si tumorilor de vezică( vor fi confirmati prin cistoscopie si biopsie )
-vizualizarea calculilor radiotransparenţi
-vizualizarea diverticulilor vezicali
-adenomul de prostata
-refluxul vezico-ureteral
Cistografia postmicţională sau clişeul efectuat după ce bolnavul a micţionat, pune în evidenţă rezidiul
vezical postmicţional în toate uropatiile obstructive subvezicale în special în adenom prostatic. Ea este
importantă în luarea deciziei de intervenţie.
Contraindicatii: Sarcina, RA la substanta de contrast.
Uretrografia retrograda – explorarea invaziva pentru vizualizarea ascendenta a cailor urinare superioare.

Acestea trebuie efectuate cu ajutorul unui uretrograf, ce permite etanşarea meatului uretral extern, permiţând
injectarea, prin perfuzie lentă, a substanţei de contrast. În locul acestui uretrograf se poate utiliza şi un cateter
autostatic (cu balonetul destins în fosa naviculară), prin care substanţa se instilează lent pentru a nu se
produce extravazat spongiocavernos în timpul manevrei, transformând uretrografia în cavernosografie. De
asemenea utilizăm acest tip de injectare pentru obţinerea uretrografiei bipolare, antero- şi retrogradă
concomitentă.

Indicatii:
-diagnosticarea obstacolelor uretrale
-urografie nereusita cu img neconcludente
-functie renala alterata
-sensibilitatea la administrarea i/v a substantelor radioopace
-efectuarea operatiilor endourologice speciale (nefrolitotomia percutana)

Contraindicatii:
-uretrita
-cistita acuta
-stari febrile
-in perioada menstruatiei
-traumatismele uretrei si ale vezicii urinare
Complicatii: ( nu am gasit concret la fiecare, dar cred ca merg la ambele )
-infectii urinare
-crearea a cai false
-propagarea ascendant a unei infectii vezicale
-reactii alergice
3.Flegmonul perirenal: simptomatologia, diagnostic, tratament. ( flegmon n-am gasit,scriu abces )

Este o colectie de material purulent ce se formeaza in jurul rinichilor. Are evolutie insidioasa, de peste
14 zile, si cel mai adesea apare ca urmare a complicarii unor infectii urinare sau prin extindere pe cale
hematogena din alte focare infectioase.

Agentii etiologici:
-E. Coli
-Proteus
-Staphylococcus aureus
Exista si alti germeni care pot determina aparitia unui astfel de abces: 
-Klebsiella
-Enterobacter
-Pseudomonas
-Serratia
-Citrobacter.
Ocazional, infectia poate sa apara si cu enterococi sau chiar fungi: Candida sau Mycobacterium. In peste
25% din cazuri abcesul are flora pluribacteriana.
Factori de risc
- Necroza papilara renala;
- Calculi renali obstructivi;
- Tuberculoza genitourinara;
- Traumatisme: biopsie renala, interventii chirurgicale urologice;
- Reflux vezicoureteral;
- Vezica urinara neurogena;
- Stari de imunosupresie;
- Abuz de droguri intravenoase;
- Diabet zaharat.
Mecanism fiziopatologic
Abcesul perirenal este localizat intre capsula renala si fascia Gerota. Capsula renala este un strat de tesut
fibros, ce adera intim la suprafata rinichiului si peste care se suprapune tesutul adipos renal.
Ca urmare a acestei localizari si a rolurilor structurilor renale cu care este in contact, abcesul ramane
localizat la acest nivel. Abcesul apare in majoritatea cazurilor datorita fuzionarii unor abcese
corticomedulare intrarenale sau prin evolutia cu complicatii locale a pielonefritei recurente, pielonefritei
xantogranulomatoase sau a unor calculi renali obstructivi ce determina pionefroza.

Uneori, abcesul poate sa evolueze si ca urmare a raspandirii infectiilor ce initial au localizari

extraperitoneale, cum ar fi cazul apendicitelor retroperitoneale, diverticulitei, pancreatitei, afectiunilor
inflamatorii pelvine. Pacientii cu boli polichistice renale precum si cei care sunt hemodializati
(indiferent de motiv) au o susceptibilitate mai ridicata de a dezvolta abcese perirenale.

Simptomatologie
Tabloul simptomatic al pacientilor cu abces perirenal poate fi relativ nespecific si din acest motiv
diagnosticul exact este stabilit uneori cu oarecare intarziere. In mod tipic, pacientii se prezinta initial cu
infectii in alte zone ale corpului, infectii urinare sau chiar cu infectii cutanate. Infectia initiala este
urmata, in 1-2 saptamani de febra si de dureri unilaterale, localizate in flanc.

Cele mai frecvente simptome sunt:

- Febra (in 90% din cazuri);
- Durere abdominala (40-50%);
- Frisoane (40%);
- Disurie (40%);
- Scadere ponderala;
- Letargie;
- Simptome gastrointestinale (25%);
- Durere pleuritica (ca urmare a iritarii diafragmei);
- Durere iradiata la nivelul scrotului, coapsei, genunchilor (daca abcesul apasa pe anumiti nervi).
Investigatii paraclinice
Investigarea pacientului cu semne de infectie este inceputa prin anamneza si realizarea examenului fizic.
In cadrul anamnezei pacientul va comunica medicului amanunte referitoare la debutul afectiunii, la
semnele si simptomele principalele, precum si evolutia lor in timp.
Este foarte important de determinat daca au existat infectii recente in antecedentele pacientului (infectii
urinare, cutanate, digestive) sau daca pacientul prezinta anumiti factori de risc.

La examenul fizic se poate descoperi sensibilitate spontana si la palpare la nivelul cavitatii abdominale
(la peste 60% dintre pacienti), senzatie de balonare sau sensibilitatea la nivelul peretelui toracic (mai
rar).
Uneori se poate palpa o masa tumorala in flancul dureros, in functie de dimensiunile si localizarea
abcesului (daca este mare si daca este localizat la nivelul polului inferior al rinichiului).

De retinut!
Se poate suspiciona diagnosticul de abces renal la pacientii cu febra, durere in flanc, absenta raspunsului
la tratament al unei presupuse pielonefrite, pirexie de origine necunoscuta, peritonita ce nu poate fi
explicata, abces pelvin, empiem.

Investigatiile paraclinice care vor putea ajuta clinicianul sa stabileasca diagnosticul de certitudine
includ:
- Analize sangvine: hemoleucograma poate obiectiva existenta leucocitozei, a anemiei (apare in 42%
din cazuri), a unui VSH crescut. Hemoculturile cu probe recoltate in timpul frisonului pot identifica
agentul patogen la cel mult jumatate din pacienti;
- Analiza urinie: cel mai frecvent apare piurie (prezenta puroiului in urina - la 75% dintre
pacienti), hematurie (la 30%). Uroculturile sunt pozitive la 75% dintre pacienti, deci realizarea acestora
este foarte indicata si poate ajuta mult diagnosticul.

Tomografia computerizata (CT) reprezinta actualmente metoda de electie pentru stabilirea

diagnosticului pozitiv, avand o sensibilitate mult mai crescuta decat oricare alta procedura (inclusiv
decat ecografia) si poate diagnostica corect si fara echivoc peste 90% din abcesele intra-abdominale.
Prin CT se poate stabili cu precizie localizarea, marimea, continutul si extinderea exacta (in tesuturile
fasciilor renale) a formatiunii pseudotumorale. In urma realizarii CT-urilor se va stabili si modul in care
este afectat parenchimul renal, fasciile din jur (daca exista mariri de volum, ingrosari ale fasciilor,
acumulare de fluid sau gaz in jurul acestor structuri).

Ecografia este o metoda ce poate demonstra existenta unor formatiuni inlocuitoare de spatiu ce contin
lichid. O astfel de investigatie se foloseste ca masura de screening pentru uropatia obstructiva, pentru
excluderea altor procese intra-abdominale sau retroperitoneale si pentru a exclude complicatii renale
supurative.
Radiografia este o metoda usor depasita pentru diagnosticarea unor abcese perirenale, insa poate oferi
informatii in legatura cu diferite anomalii renale. Cu toate acestea, radiografiile apar normale la 40%
dintre pacienti.

Alte metode imagistice includ:

1. Angiografia:  Cand se realizeaza, pot sa apara la angiografie urmatoarele: vasoconstrictie (ca raspuns
unic la inflamatie), modificarea numarului si calibrului arterelor renale perforante.Nimic vazut pe
angiografie nu e patognomonic.
2. Rezonanta magnetica nucleara: poate evidentia prezenta puroiului (daca acesta este destul de dens)
si poate stabili cat de adanc infiltrat in structurile subiacente este.
Tratament
Principala practica terapeutica in astfel de cazuri este reprezentata de drenarea abcesului perirenal.

Tratamentul antibiotic are si el un rol important, fiind considerat un adjuvant al drenarii, pentru
impiedicarea extinderii infectiei si prevenirii sepsisului. In situatia in care apare si insuficienta renala,
tratamentul clasic presupune realizarea nefrectomiei. Drenajul percutan este contraindicat daca abcesul
este de mari dimensiuni sau daca puroiul este foarte vascos.

Terapia medicamentoasa
Se recomanda administrarea tratamentului antimicrobian impotriva Stafilococului auriu si bacteriilor
gram negative cel mai frecvent implicate in astfel de infectii. Antibioticele trebuie sa aibe un spectru cat
mai larg.
Tratamentul initial poate fi realizat cu un aminoglicozid (cum este gentamicina) sau cu un agent beta -
lactamic (cum este nafcilina sau cefazolinul). Aceste medicamente pot fi administrate pana cand sosesc
rezultatele antibiogramei.

Drenarea abcesului
Drenarea percutana sub ghidaj ecografic este o procedura sigura, ce are un numar relativ redus de
morbiditati asociate, incidente sau accidente. Drenarea si aspirarea sunt insa contraindicate daca
pacientul are diateze hemoragice sau chist hidatic.

Anterior realizarii procedurii se recomanda administrarea pe cale intravenoasa a unor antibiotice cu

spectru larg, care sa limiteze si sa previna extinderea infectiei (se pot infecta tesuturile prin care trece
tubul de dren).
Dupa ce se localizeaza abcesul si se realizeaza anestezia locala se introduce un ac prin care se va aspira
continutul. O parte din materialul extras va fi trimis ulterior si laboratorului de microbiologie pentru
stabilirea tipului de flora microbiana. Ulterior se va plasa local un tub de dren special.

Nefrectomia este recomandata in urmatoarele situatii:

- Pielonefrita emfizematoasa;
- Leziuni parenchimatoase difuze;
- Pacienti varstnici;
- Cazuri ce nu pot fi rezolvate prin simplul drenaj.

Complicatii:
- Hemoragii;
- Extinderea abcesului;
- Fistulizare in stomac, duoden, intestin subtire, plamani;
- Aparitia unor abcese subfrenice;
- Empiem;
 - Pneumonie;
- Atelectazie pulmonara;
- Sepsis;
- Posibile rupturi ale abcesului in peritoneu;
- Perforarea prin muschiul diafragm;
- Fistula nefrocolica (in aceasta situatie starea pacientului se modifica, simptomele se inrautatesc si
apare sange in scaun, diaree, eliminarea urinei prin rect sau contaminarea urinei cu materii fecale).
Prognostic
Abcesul perirenal, desi poate sa apara rar, este o afectiune amenintatoare de viata. Diagnosticul, desi
dificil de pus, trebuie stabilit cat mai rapid, in functie de starea de sanatate a pacientului, istoricul
medical recent si investigatiile imagistice, chiar daca in numeroase cazuri semnele si simptomele nu
sunt specifice.
Abcesul perirenal are o mortalitate de peste 55%, procentul fiind atat de ridicat datorita temporizarii
terapiei si comorbiditatilor asociate.

4.Traumatismul renal. Etiopatologia, clinica şi diagnostica. Metodele de tratament.

Mecanisme de producere:
-mecanism direct (corpul este strivit, fracture vertebrale si costale care provoaca contuzii renale)
-mecanism indirect ( cădere de la înalțime, lovitură, cand rinichiul dupa inertie se loveste de alte organe,
ceea ce conduce la explozia renala, la rupture vaselor pediculare, smulgerea lor din vase mari
retroperitoneale)

Leziuni anatomopatologice:
A- Leziune superficială
B- Leziune subcapsulară
C- Ruptură renală cu afectarea sistemului renal colector
D- Leziune pediculului renal
E- Zdrobire renală

Clasificarea leziunilor renale traumatice:

-leziunile țesutului celular pararenal, asociate cu hematomul pararenal
-contuzia sau comoția rinichiului, care pot fi asociate cu hematomul
parenchimului renal
-ruptura parenchimului renal fără lezarea sistemului renal colector – lipsește
hematuria
-ruptura parenchimului renal cu afectarea sistemului renal colector cu
prezența hematuriei și a hematomului
-zdrobire renală totală
-leziunile hilului renal cu afectarea izolată a bazinetului și a vaselor renale
magistrale
-leziunile cailor excretorii: ureterului, vezicii urinare, uretrei

Simptomatologie:
-durere lombară cu iradiere în abdomen
-hematurie ( intensitatea variază în dependența de traumatism, în traumatisme închise poate lipsi)
-semne de traumatism a pielii și a țesuturilor moi
-semne de șoc traumatic și hemoragic
Pe langa aceste simptome pot aparea unele fenoment necaracteristice traumatismului renal, precum:
- greata, voma, pareza intestinala, care amintesc deseori “ileusul” dinamic.
Simptome periculoase pentru viata sunt socul si colapsul, ce apar imediat la traumatizare. In aceasta
situatie bolnavul este palid, fruntea si fata lui sunt acoperite cu sudoare rece, pulsul e frecvent, slab, se
palpeaza greu, constiinta de regula este pastrata. Anemia poate fi un symptom al hemoragiei renale,
independent de soc. Daca la disparitia socului traumatic anemia persista, devenind mai pronuntata, TA
scade, pulsul e slab si frecvent, putem spune cu certitudine ca este hemoragie.

Diagnostic:
Anamneza – tipul de traumatism și timpul de producere
Obiectiv - regiunea lombară dureroasă
- uneori contractura musculară
- prezența plăgii abdominale sau a regiunii lombare
Examen de laborator: - AGU – micro sau macrohematurie

Examen imagistic:
- USG – prezența hematomului subcapsular, revărsat perirenal
- Urografie i/v – extravazarea substanței de contrast sau rinichi urografic mut
- CT cu sau fără contrast – extravazarea substanței de contrast, prezența hematomului renal sau perirenal
Diagnostic intraoperator
Complicațiile:
-hidronefroza
-HTA renovasculară
-ruptură în două etape
-supurarea hematomului
-hemoragie
-sclerozarea rinichiului

Tratament:
1). Conservator ( în caz de hematoame sau fisuri) :
- Antibioterapie
- Hemostatice
- Analgetice
- Repaus
2). Chirurgical – se aplică în caz de rupturi renale, zdrobiri, leziunile pedicolului renal sau dupa eșuarea
tratamentului conservative:
- Hemostază
- Drenarea hematomului
- Suturarea rinichiului
- Rezecție renală
- Nefrectomie
- Nefrostomie
- Reconstruirea pedicolului renal