INTRODUCERE

În contextul european cultura apare la intersecția dintre sfera politică și

cea economică – socială. Aceasta este o componentă a sistemului social și
determină toate celelalte componete, respectiv cele economice, demografice,
politice și psiho-sociale. Însă spre deosebire de celelalte, contribuie și la
fenomenul de integrare socială, educație, încredere și spirit de apartenență la o
comunitate istorică. Astfel devine un instrument puternic de comunicare a
valorilor și de promovare a obiectivelor interesului public.

Diversitatea culturală implică schimburi, prin intermediul comerțului de

bunuri și servicii culturale. Implică de asemenea ca un astfel de comerț să fie
echilibrat, astfel încât să permită conservarea și promovarea diverselor
manifestări culturale din lumea întreagă.

Contribuția culturii, din punct de vedere economic, a fost treptat

recunoscută odată cu dezvoltarea industriilor culturale.

În prezent societatea este orientată spre consum și atunci când nevoile de

bază sunt satisfăcute și există un nivel ridicat al educației, apare implicit un
interes din ce în ce mai mare pentru consumul de cultură și participarea la
diferite activități culturale, spre exemplu situația marilor orașe europene. Acesta
este motivul pentru care rolul culturii în dezvoltarea umană este esențial, iar prin
diversificarea opțiunilor indivizilor se urmărește în final dobândirea unui anumit
nivel de cunoaștere, necesar pentru a progresa.
 CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

Moto: Cultura reprezintă contextul în care se petrec lucrurile; în afara contextului îşi
pierd importanta chiar şi reglementările juridice. Nicolae Aurelian BIBU

Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al

19-lea și foarte mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care
adesea le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte
par adesea mai naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele
culturii înalte care ar inhiba "natura umană".

La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai

amplă a culturii, definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți.
Ei au definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are
rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le
codifica și de a comunica simbolic. În consecință, societățile izolate dezvoltă
culturi propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot
răspândi cu ușurință de la o comunitate la alta.

Noua disciplină, denumită Antropologie culturală trebuia să găsească

definiții ale culturii care să poată fi utilizate atât metodologic cât și teoretic.
Antropologii fac distincție între cultura materială și cea simbolică nu doar pentru
că fiecare reflectă tipuri diferite de activitate umană, ci mai ales pentru că ele
alcătuiesc corpusuri de date diferite care cer diferite metodologii.

Un alt mod comun de înțelegere a culturii este prin definirea acesteia în

funcție de părțile ei componente: valori (idei ), norme ( comportamente ) și
artefacte( lucruri sau părți ale culturii materiale ).
 Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viață. Ele ghidează
restul culturii. Normele sunt expectații ale comportamentului diferit al oamenilor
în diferite situații. Fiecare cultură are metode diferite (sancțiuni) pentru a-și
impune normele. Sancțiunile variază și ele în funcție de importanța normei.
Normele cele mai importante formalizate de sancțiuni se numesc legi.
Artefactele derivă din valorile culturale și din norme.

De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar

antropologii culturali asupra celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt
interesate de interacțiunea celor două domenii. În plus, antropologii înțeleg prin
cultură nu doar bunuri de consum, ci și procesul de producere al acestora; ei dau
un sens atât bunurilor de consum, cât și relațiilor sociale sau practice generate de
acestea.

La începutul secolului al XX lea antropolgii înțelegeau prin cultură nu

doar un set de activități sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor
produse sau activități. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe
clare, astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea.

În societățile mai mici în care oamenii intră în relații de vârstă, gen,

familie sau grup de descendență, antropologii cred că oamenii au mai mult sau
mai puțin același set de convenții și valori. De aceea, s-a folosit termenul de
subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a unei categorii
integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății față de
celelalte segmente și față de întregul ei, adesea revelează procese de dominație
și rezistență.

Identitatea culturală în civilizaţia europeană are la bază o serie de puncte

istorice ce ţin de gândirea greacă, dreptul roman şi creştinism, cultura europeană
identificâdu-se astfel şi prin valori de natură spirituală dezvoltate pe parcursul
timpului. Diversitatea culturală înfăţişează un fenomen de bază al societăţii. Ea
vizează diferenţele culturale existente între oameni, precum şi cele dintre
grupuri diverse, ca identităţi multiple: tradiţii, obiceiuri, modul de abordare a
educaţiei şi a societăţii din perspectivă interculturală.

Europa culturală aflată între tranziţie şi modernitate nu este doar o

diversitate, ci mai mult decât atât, problema identităţii culturale se înscrie în
actualul proiect european. Şi totuşi, diversitatea culturală poate fi o resursă, în
care creaţia şi cooperarea artistică trăiesc experienţe provocatoare. În acest sens,
Fundaţia Culturală Europeană (FCE) , una dintre fundaţiile culturale de vârf ale
Europei cu sediul în Amsterdam, susţine şi încurajează diverse cooperări
culturale, precum şi dezvoltarea de politici culturale, care contribuie la
integrarea europeană, bazate pe respect reciproc pentru diversitate. Adoptarea
unor principii noi în elaborarea politicilor de dezvoltare, exprimate prin politici
multiculturale trebuie să aibă în vedere dezvoltarea unor servicii culturale care
să trezească interesul spre fenomenul artistic în rândul tuturor culturilor de orice
nivel, prin existenţa unor workshop-uri de creaţie artistică care să aducă idei la
promovarea şi protejarea instituţiilor culturale şi contribuţia la integrarea socială
a diferitelor culturi şi minorităţi. Referindu-se la integrarea grupurilor
etnoculturale, politologul Gabriel Andreescu afirmă că, multiculturalismul
acceptă, pe lângă nevoia de integrare şi nevoia de privatitate comunitară.

Occidentul a avut o participare majoră la stimularea europei culturale,

aşadar, Europa s-a trezit brusc nu numai în faţa unei diversităţi politice şi
economice ci şi în faţa unor provocări care se regăsesc în relaţiile interculturale.
Ele au fost prezente şi în trecut, dar acum au căpătat o altă concretizare.

Diversitatea culturală este o valoare în sine, valorificarea ei cuprinde şi

alte dimensiuni de altă natură, cum ar fi cea economică şi socială. Recunoaşterea
diversităţii culturale precum şi valorificarea acesteia în viitor antrenează cu sine
şi necesitatea elaborării, adoptării şi promovării unor politici specifice, care să o
puna în valoare.
 În urma promovărilor consumului de servicii culturale diverse şi a
participării membrilor comunităţii la evenimente interculturale, apelând la
pluralismul serviciilor de informare şi susţinere a evenimentelor culturale şi
interculturale poate avea loc o facilitare a comunicarii interculturale.

Definiţia diversităţii culturale este încă un subiect dezbătut. Cu toate

acestea s-au indentificat o serie de componente precum multiculturalitatea,
etnodiversitatea, drepturile culturale, diversitatea religiilor, credinţelor şi
obiceiurilor. În consecinţă, diversitatea culturală presupune o abordare
integratoare în domeniile politicului, economicului, socialului şi legalului.

Diversitate culturala există atât in diferitele societăți, cât și în interiorul

acestora, conform cercetărilor sociologice și antropologice, ele diferă atât sub
aspectul material, cât sub aspect spiritual. Comparând simplele lucruri, ca
locuințele, stilul de viața, mijloacele de transport sau de comunicție, putem
observa cu ușurință diversitatea societăților, dar comparând normele care
definesc un comportament adecvat, vom observa existența acelora și
diferențe.
Cultura apolinica și cultura dionisiacă
Există două mari tipuri de culturi : apolinică si dionisiacă. Ruth
Benedict  spunea despre caracterul apolinic al culturii ca aparține unui tip de
cultură primitivă în care orice exces este prohibit, moderația fiind
comportamentul fundamental al colectivității, care cultivă personalitatea
uniformă, ștearsă. In partea opusă, cultura dionisiaca este caracterizată printr-
un exces de sensibilitate, activitate frenetică, inividualism, competiție.
Dacă privim diferențele culturale care exista azi, observăm existența
acestora între statele socialiste (acordă prioritate colectivității în raport cu
individul) și statele capitaliste (accentul cade pe individ și competiție).
Deosebiri culturale există și între țările capitaliste, precum și între țările
socialiste, etc.
 Subculturile, contraculturile
În  interiorul aceleiași societăți, diferențele pot aparea în funcție de clasa
sociala, originea etnică, religia, rasa, stilul de viața, interesele urmărite, astfel
apar subculturile.
Subculturile reprezintă ansamblul de simboluri, norme, valori care dau
identitate grupului, îl disting de celelalte grupuri și care se întemeiaza fie pe
moștenirea etnică, fie pe situația economică a grupului, pe apartenența la o
anumită regiune, la o anumită breaslă profesională etc.
Contraculturile sunt construite din acele valori, norme, simboluri, si
moduri de viata care se manifesta in opozitie cu cultura dominanta din
societate. Desi nu resping toate normele si valorile societatii din care fac
parte, adeptii contraculturii resping o parte mai mare sau mai mica din
modelele ei comportamentale. Aparitia unei contraculturi într-o societate este
un indicator al neintegrarii sociale, al sentimentului de frustrare încercat de
anumite categorii sociale.
Exemple de diferențe culturale
In continuare voi enumera multele diferente între culturile diferitelor
societati, în ce priveste hrana.
Conform unui studiu din 2007, fiecare persoană din America consuma de
5 ori mai multe grâne (orez, grâu, secară, etc.) decât o persoană din India.
Astfel, fiecare indian consuma aproximativ 178 kg de astfel de grane pe an, în
timp ce un singur american consuma peste 1000 kg pe an. De asemenea,
Statele Unite consuma într-un an de doua ori mai mult decât toată Uniunea
Europeană și de trei ori mai mult decât China. Americanii consumând pe cap
de locuitor și aproximativ de 2 ori mai mult lapte (neprelucrat) decat indienii,
aproximativ de 4 ori mai multe uleiuri vegetale, de 26 de ori mai multă carne
de vita și de 23 de ori mai multă carne de pui.
Românii mănâncă 280 grame de salam pe zi.
In China se consuma 190,1 mil t/ an orez, iar in India 120 mil t/an.
Dezavantajele diversității cultura

Se pot distinge patru categorii principale de dezavantaje:

 Dificultăți în ceea ce privește comunicarea

Persoanele care aparțin culturilor liniar-active și reactive sunt mai degrabă
introvertite, tăcute, răbdătoare, în timp ce cele din culturi multiactive sunt
cel mai adesea exact contrariul. Spre exemplu, un german, va ocoli cu
neîncredere persoanele vorbărețe, găgăgioase, insistente ( precum
spaniolii, portughezii sau italienii ), considerând acest lucru drept o
dovadă a slăbiciunii de caracter a respectivelor persoane. În același fel, un
latin ar putea da o interpretare negativă tăcerii unui suedez sau finlandez,
considerându-o un semn de orgoliu.
Înțelesurile pe careculturile le dau unor cuvinte și expresii sunt de
asemenea diferite. Pentru a își exprima satisfacția un anglo-saxon va
spune scurt „ bine” sau „ nu e rău ”, ceea ce ar putea di înțeles greșit de un
partener italian, care își exprimă mulțumirea utulizând nenumărate
superlative. Deosebirile se manifestă și în domeniul comunicării non-
verbală foarte subtilă. Atunci când dialogăm cu o persoană aparținând
acestui tip de cultură este foarte important să se acorde o atenție nu numai
la ce spune interlocutorul ci și la modul în care o spune, la inflexiunile
vocii și la mimică.
 Dificultăți în ceea ce privește colaborarea în muncă, ca urmare a stilurilor
de lucru foarte diferite de la cultură la cultură. Culturile reactive se află
într-o poziție de mijloc în raport cu celelalte două: în aceste culturi se
stabilesc principalele generale ale planificării și se planifică cu atenție
fiecare acțiune, dar planurile pot fi ușor schimbate pe parcurs.
3. dificultăți în ceea ce privește obținerea consensului. Acest dezavantaj
decurge din cele precedente, fiind o consecință a viziunii diferite asupra
diverselor aspecte ale afaceriloe, a modalităților diferite de stabilire și
ierarhizare a obiectivelor și de elaborare a deciziilor.

Posibilele avantaje ale diversității culturale sunt:

1. Lărgirea sensurilor, interpretări multiple. Fiecare cultură vine cu
perspectiva sa proprie asupra lucrurilor.
2. Deschidere față de ideile noi. Ideile sunt mai ușor de acceptat atunci
când vin de la o persoană de naționalitate diferită, dintr-o cultură
diferită. Rezultatul este creșterea creativității și crearea de noi produse.
3. Capacitatea de a lucre mai bine cu clienți străini. Organizațiile
transnaționale s-au dovedit capabile de a elabora strategii de marketing
ținând cont de naționalitatea consumatorilor cărora le se adresează
produsul.
4. Înțelegerea mai bună a mediului cultural, economic și juridic al țărilor
străine. Nu diversitatea culturală în sine este cea care determină
rezultatele finale positive sau negative, ci de abordarea acestei
diversități.
 STUDIU DE CAZ

În cazul fiecărei etnii, cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor dezvăluie față

necunoscută a existenței membrilor ei. Copiilor le oferă identitate și apartenența
la neam, le redă mândria de descendenți ai poporului lor, râspândit prin
nenumărate teritorii.
Educația pentru diversitatea culturală este necesară pentru a contracara
atitudini și practici sociale care favorizează excluziunea și marginalizarea,
discriminarea și intoleranță.
În Dobrogea convieţuiesc români, rromi, aromâni, turco-tătari, fără a
avea divergenţe majore de natură culturală sau religioasă. Traiul în comun i-a
învăţat să se cunoască şi să se accepte reciproc, să participe împreună la
activităţile organizate de şcoală, să împrumute din obiceiurile celorlalte etnii, să
dorească să participe la obiceiurile acestora.
Conform datelor recensământului din 2002, cele două judeţe din partea
românească a Dobrogei au o populaţie de 971.643 de locuitori. 883.620
(90,94%) sunt români. Alte grupuri semnificative sunt: 27.580 turci, 23.409
tătari, 21.623 ruşi lipoveni şi restul greci şi aromâni.
În zona de nord a orașului Constanța este amplasat Cartierul Palazu-
Mare, pe malul lacului Siutghiol. Populația acestui cartier este de 15 000, din
care majorirari sunt români, iar pe locurile următoare se situează rromii,
aromânii și turco-tătarii.
Grupurile etnice reprezentate în această comunitate, au dezvoltat relații
și schimburi de natură culturală care au prins contur, nefiind planificate sau
forțate.
Predispuși spre dialog, spre diversitate, copii și tinerii sunt în mod
deosebit activi în experențele interculturale din cartier. Manifestările
interculturale în cartierul Palazu Mare sunt multiple. Aceste manifestări apar
înca din copilărie, în grupul de joacă, de clasă. Jucându-se împreună, copiii
români încep să învețe limba, dialectul celor din grup, caută modalități mai
simple în comunicare, de înțelegere cu partenerii de joacă pe strada, din cartier
sau cu cei care le sunt colegi la școală, specificul vârstei să lege prietenii care ,
în unele cazuri, durează toată viața. Este specificul vârstei să lege prietenii care,
uneori, durează toată viaţa. În această idee, efortul cel mai mare l-au făcut
rromii, aromânii şi turco-tătarii care vorbeau în familie numai în dialect
(aromânii), în limba turcă, şi care au învăţat limba română, precum şi expresii
uzuale din celelalte limbi sau dialecte vorbite ăn cartier, la joacă şi la grădiniţă.
Fiind la vârsta care nu cunoaşte discriminarea, nu au întâmpinat dificultăţi. Pe
învăţarea cuvintelor din limba vorbită de “ceilalţi” s-a dezvoltat acceptarea
firească a alterităţii, pe care copiii au dus-o şi în familie.
Acest aspect al interculturalității se regăsește în școală, prin învăţarea
limbilor străine (engleză şi franceză) şi a elementelor de cultură engleză şi
franceză. Studiind aceste limbi au învăţat multe lucruri şi despre civilizaţia
popoarelor respective, despre obiceiurile lor.
Primele manifestări ale schimburilor culturale, ale cunoaşterii altor etnii
din acest punct de vedere, vizează obiceiurile laice şi religioase, latura artistică
şi cea culinară. Având vecini care aparţin altor grupuri etnice, unii locuitori au
preluat din obiceiurile acestora, de-a lungul timpului. De exemplu, familiile de
turco-tătari  vopsesc ouă de Paşti, împodobesc brazi de Crăciun, colindă alături
de copiii creştini, gătesc cozonaci şi alte mâncăruri specifice. Românii, rromii,
aromânii consumă celebrele baclavale turceşti, sau românii, rromii, turco-tătarii
consumă cu plăcere celebra pita cu praz, cu ştevie sau lapte.
Un alt aspect înregistrat în cartierul Palazu Mare este participarea unor
etnii la obiceiurile celorlalte etnii. “Julamina” este un astfel de obicei, practicat
de Bobotează, de aromănii fârşeroţi plisoţi. În această zi, un grup de tineri
aromâni colindă pe la casele gospodarilor , în general tot aromâni, însoţiţi de un
acordeonist. Fiecare membru al grupului deţine un rol, cum ar fi: baba, moşul,
doctorul, mireasa, mirele, costumaţi corespunzător şi mascaţi. Pe drum, mergând
de la o casă la alta, cântă cântece armâneşti şi dansează, acompaniaţi de
acordeonist, care este rrom, şi cântă foarte bine cântecele specifice fârşeroţilor.
Școala nr.14 din cartierului Palazu Mare organizează serbări în cadrul
cărora se prezintă fiecare etnie, obiceiurile și tradițiile specifice, se dansează, se
prezintă Judecata Țigănească, costume populare specifice, diverse preparare
culinare. Idea de interculturalitate promovată în școală constituie o deschidere
către educația pentru drepturile omului , către toleranță.
Daca se lasă la o parte prejudecățile legate de culoare, de etnie, de religie
putem descoperi lângă noi persoane minunate, cu care se pot realiza schimburi
culturale deosebite.
 CONCLUZII

Diversitatea culturală există și afectează modalitățile în care oamenii

actionează asupra organizației. Judecarea diferentelor culturale ca bune sau rele,
poate conduce la atitudini și comportamente nepotrivite. Recunoașterea și
acceptarea diferențelor culturale determină o capacitate de a controla și conduce
în mod eficient organizația și oamenii acesteia. Diversitatea culturală presupune
următoarele avantaje:

 nivel organizational- managerii internaționali au observat că diversitatea

culturală reprezintă o resursă pentru dezvoltarea de noi produse, crearea
și acceptarea de noi idei cu privire la modalitățile și activitățile de muncă.
 lărgirea sensurilor - diversitatea asigură perspective noi de parteneriat în
afaceri, precum și o bună cooperare și comunicare între oameni din
diferite filiale sau organizații, aflate în diferite țări.
 extinderea alternativelor - la modul general diversitatea va determina o
creștere a activităților, creștterea flexibilittăăților în fața schimbărilor
neprevîzute sau de mare amploare, creșterea îndemnării problemelor
complexe care implică un număr mare de factori calittativi.

Diversitatea aduce însă și o serie de dezavantaje sau probleme care apar

frecvent în cadrul organizațiilor: costurile datorate multiculturalismului,
probleme atunci când organizația trebuie să obțină un singur consens, crește
complexitatea și dificultatea în dezvoltarea unor proceduri generale, face dificilă
convergența acțiunilor, crește complexitatea și dificultatea în dezvoltarea unor
proceduri generale.
 BIBLIOGRAFIE

1.Albu, Gabriel, În căutarea educatiei autentice ,Editura Polirom, Iaşi, 2002;

2. Andreescu, Gabriel, Naţiuni şi Minorităţi, Editura Polirom, Bucureşti, 2004.

3. Achim Mihu, Antropologia Culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

 http://www.asociatia-profesorilor.ro/diversitate-culturala-in-scoala.html
 http://www.upm.ro/
 www.romanialibera.ro
 http://www.creeaza.com/
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Cultur%C4%83