Sunteți pe pagina 1din 3

Aspecte internaţionale

ale comunicării de masă

Circulaţia internaţională a informaţiei a devenit o realitate practică în secolul al XIX-lea,


când telegraful electric a facilitat schimbul de ştiri. De atunci globalizarea informaţiei s-a
dezvoltat în mod regulat, în ritmul progresului tehinic, al tranzacţiilor economice şi al
schimbarilor de tot felul ditre state.

Libertatea circulaţiei informaţiei, devenită libertate fundamentală, a fost cuprinsă în


Declaraţia Drepturilor Omului după al Doilea Război Mondial.

Marile agenţii de presă au fost primele care au realizat schimbul internaţional de


informaţii. Ele au constituit un sistem mondial de colectare, schimb şi distribuire a
informaţiei pentru toate mijloacele de comunicare de masă, pentru guverne şi pentru
responsabilii economici.

Digitalizrea textelor, a imaginilor şi a datelor a permis crearea internetului şi dezvoltarea


lui pe scară largă începând cu anii 90. Astfel, realitatea internaţională a informaţiei a devenit
mai complexă, dar şi mai deschisă şi bogată.

După al Doilea Război Mondial, principiul liberei circulaţii a informaţiei a devenit una dintre
valorile fundamentale ale sociatăţii internaţionale.

Principiul liberei ciruclaţii a informaţiei

Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptată de Natiunile Unite pe data de 10


decembrie 1948, prevede în articolul 19 principiul liberei circulaţii a informaţiei, subliniind în
mod clar faptul că frontierele nu trebuie să constituie un obstacol pentru schimbul de
infromaţii.

Semnată pe data de 4 noiembrie 1950 la Roma, sub protecţia Consiliului Europei, şi intrată
în vigoare în 1953, Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale a permis dezvolatrea unui drept orginal în domeniul informaţiei, vizat de
articolul 10. Acest articol 10 le recunoaşte cetăţenilor un drept la informare, invocându-se
libertatea de a primi informaţii. Subliniază necesitatea liberei circulaţii a informaţiei la
nivelul tuturor ţărilor semnatare ale Convenţiei şi chiar mai departe.

Actul final al Conferinţei de la Helsinki-Principiul VII-art.5 anunţă profundele evoluţii


politice internaţionale din anii 80 şi constituie o etapă decisivă în aplicarea practică a
principiilor ce reglementează libera circulaţie a informaţiei în lume.
Aplicarea practică a acestor principii a fost facilitată de dezvoltarea mijlocelor tehnice
moderne. Începând din anii 1970, sateliutul de telecomunicaţii şi calculatorul au mărit de
zece ori capacitatea de colectare şi mai ales de transmitere internaţională a informaţiei.
Datorita acestui lucru şi mărind viteza de transmitere, multiplicând canalele şi scăzând
preţurile, acestea au îmbunătăţit munca în mass-media.

Rolul organizaţiilor mondiale din sistemul ONU

ONU- a considerat întotdeauna libera circulaţie a informaţiei un instrument al păcii în lume şi


al bunelor relaţii între state.Astfel, în 1948 ONU a organizat la Geneva o conferinţă mondială
de infromare.

UNESCO- chestiunea informării a devenit treptat o preocupare a UNESCO, mai ales în ceea
ce priveşte obiectivul liberei circulaţii a ideilor.Cea mai activă perioadă a UNESCO în acest
domeniu, a început la mijlocul anilor 70.

Rolul central al agenţiilor de presă în difuzarea internaţională a informaţiei

Agenţiile de informare reprezintă, la începutul secolului XXI, unul dintre instrumentele cheie
ale difuzării internaţionale a ştirilor. Agenţiile au rolul de a colecta informaţii din întreaga
lume şi de a le distribui către mass-media. Au facut mereu apel la tehnicile cele mai moderne
ale difuzării: telegraful electric(1850), cablul submarin(1885),radioul(incep.sec XX), sateliţii
de telecomunicaţie(1965), calculatorul anii 70, iar astăzi tehnicile digitale.

Agenţiile de presă oferă mai multe servicii: alertare, furnizarea de reportaje şi de ştiri, şi de
curand, un adevărat serviciu de asisteţă pentru redactarea şi conceperea ziarului, deoarece
ştirile de agenţie intră direct în calculatoarele ziarelor. La început, doar marile puteri aveau
agenţii de presă.

Agenţii mondiale

Agenţia Reuters-creată în Londra de către Juliu Reuters în 1851.

Associated Press (AP) şi agenţiile americane- creată mai întâi la New York în 1857.

Agenţia France Presse (AFP)-apărută imediat dupa cel de-al Doilea Război Mondial, este de
fapt moştenirea agenţiei Havas.

Agenţii internaţionale

Deutsche Presse Agentu (DPA)- moştenitoare îndepărtată a agenţiei Wolff creată în secolul
XIX-lea.

Agenţia Italiană ANSA- creată şi ea după război, foarte puternic reprezemtată mai ale in
Amerca Latină.

Agenţia Spaniolă EFE-moştenitoare a foste agenţii private Fabra, devenită agenţie de stat în
epoca franchistă.
Agenţii naţionale

Marea majoritate a statelor lumii dispun o agenţie naţională, adică o agenţie de informaţii
care acoperă actualiattea ţării. Aceste agenţii nu trimit, în general, reporteri în străinătate ci se
mulţumesc să cumpere serviciile agenţiei mondiale sau internaţionale, pe care le redistribuie
clientelei naţionale.

Organisme de informţii specializate

Informaţia financiară- aceasta distribuie date financiare prelucrate, fiind deseori însoţite de
programe de analiză şi dde prelucrare pentrua uşura utilizarea lor.

Fotografia-alături de serviciile de telefotografie ale marilor agentii de presă, agenţiile


specialzate exclusiv în fotografia de tip magazin au fost create in anii 60 pentru ziare si
edituri.

Băncile de date-În mod tradiţional se disting trei categorii: bancile pe CD, actualizate în mod
regulat, băncile on-line şi codul ASCII, destinate profesioiştilor şi băncile vortex care sunt
depăşite însă de seervicii de internet.

Servicii de infromaţii televizate- mult timp, numărul relativ redus al canalelor de televiuziune
nu a justificat dezvolatrea unui număr mare de agenţii de informaţii televizate.

Bibliografie
Bertrand, Jean-Claude (coordonator), (2001), O introducere în presa scrisă și vorbită, Iași,
Polirom. (pag.71-83)