Sunteți pe pagina 1din 12

Noi doi sI

, o

de Cristina-Elena Guraliuc
ilustratii
, de Alexandra Niculae-Stoica
,
„Ah, uite și un nor în formă de inimioară”, spuse bucuroasă!
Ghicind forme în pufoșeniile din Cer, Paulei îi veni o idee
nemaipomenită!
- Matias, vino cu mine sus, în dormitor! Tocmai mi-a venit o
idee grozavă, îi șopti fetița. Frățiorul făcu ochii mari, ca două
castane. Îl furnicau tălpile de curiozitate!
Se strecurară amândoi tiptil pe lângă mami și tati și urcară cu
grijă în dormitor. Odată închisă ușa, aventura avea să înceapă.
- Ia uite la ce m-am gândit, Mati! Haide să transformăm
camera noastră într-o junglă! Ce spui?
- Uuu! O junglă!, se miră băiețelul.

Era o zi caldă, soarele se juca de-a v-ați ascunselea printre


nori. Cocoțați pe canapea, Paula și Matias se uitau cu jind la
ultimele două felii de pizza bună și pufoasă din farfurie.
- Bine, Mati, una pentru noi doi, cealaltă pentru mami și
tati.
Din celălalt capăt al sufrageriei, Roxana și Tudor chicotiră.
În timp ce savura bucățica ei de pizza, Paula urmărea norii
pe cer. Unul avea formă de portocală, altul de con de îng-
hețată.
Paula își frecă palmele de bucurie și râse pe înfundate. Tot ce mai rămânea era ca micuții să își găsească hainele
Gropița din obrăjor se adânci și fetița își arcui sprâncenele, potrivite. Niciun aventurier nu putea porni la drum fără
în semn de concentrare. Zeci de idei, care mai de care mai costumația perfectă. Așa că Paula se strecură în bucătărie,
năstrușnice, dansau în mintea ei. iar Matias în debara. Întorși în dormitor, cei doi hotărâră
O grămăjoară de haine avea să devină un munte, zece așa: sita de paste avea să fie cască de protecție, cu setul de
perechi de șosete vor fi drumul șerpuitor, cărți presărate pe linguri și elasticele de borcane vor improviza o praștie,
ici, pe colo, vor fi copaci înalți și vânjoși. Un scaun acoperit polonicul – ei bine, polonicul va fi arma lui Matias, iar coada
cu un prosop vor fi un zid de piatră înalt și o cascadă. de mătură va fi toiagul Paulei. Da, da, un toiag magic!
Așezară totul cu mare pricepere. Tot scotocind prin cameră,
hotărâră ca jungla să fie ascunsă, undeva, într-un loc greu
de găsit.
Da, chiar în dulap!

Cu mâinile proptite în șold, Paula admiră


micul lor traseu. Avea să fie unul dificil,
dar împreună vor reuși!
- Bun, Matias, să pornim în aventură!
Băiețelul aplaudă și apoi își privi serios
surioara. Erau amândoi mai pregătiți ca
niciodată!
Merseră pe drumul greoi multă vreme. Nici nu mai știau cât
timp a trecut. Burtica lui Matias începuse să protesteze
zgomotos, semn că i se făcuse foame.
„Nu-i nimic”, spuse încrezătoare Paula, fluturând iar toiagul.
Copacii se transformară în înghețate uriașe, tufișurile
deveniseră bucățele de broccoli. Din iarbă puteau culege mere și
acadele, uau, vor pleca mai departe cu burțile pline!

Paula flutură toiagul în aer și rosti o vrajă doar de ea știută.


Cât ai clipi, dormitorul se transformă într-un loc nemaivăzut.
Grămăjoara de haine devenise un munte înaaalt și
piciorușele lor pășeau pe un drum adevărat!
Puteau vedea cerul senin în locul tavanului, iar dacă stăteau
în liniște, auzeau din depărtare zgomotul cascadei.
- Uuuu, Paula! Ce magie ai făcut! se miră Matias.
Muntele era tot mai aproape și era atât de înalt! Traseră aer
adânc în piept și porniră urcușul. La stâncile mai ascuțite,
când era gata să alunece, Paula îl prinse de mână pe Matias.
Când pe Matias îl dureau picioarele, Paula îl lua sus, în
spate, ca pe un rucsăcel. Dar tocmai când zăriseră vârful și
simțiră că sunt gata-gata să îl atingă, în calea lor se opri
hotărât un urs cam... caraghios. Purta o căciulă din lână și
un fular în culori.
Matias își acoperi ochii cu mâinile, sperând ca ursul să
dispară, dar Paula îl ghionti repejor. „Polonicul, Mati, scoate
Polonicul!”. Băiatul prinse curaj și scoase din buzunarul de la
spate polonicul. Dar când ursul îl văzu, se propti în două
labe, gata de atac.
- Ăăă, nu cred că polonicul meu l-a speriat, se zgribuli
Matias.

Atunci Paula ridică toiagul și rosti o vrajă. Ursul se


transformă într-un șoricel care fugi numaidecât din
calea lor. Copiii râseră și se întoarseră la drum. După
ce cuceriră vârful muntelui, se îndreptară cu
nemaipomenită viteză spre cascada ce adăpostea
zidul pietros.
Caii îi purtară pe aripi spre partea cealaltă a zidului. Căci altfel
ar fi fost destul de greu de străbătut restul drumului.
- Vai, ce bucurieee! exclamă Paula.
Răsfirându-și aripile, caii își luară zborul, cu copilașii în spinare.
Sparseră perdeaua de apă în milioane de stropi care formară
un curcubeu în urma lor. Urcară cu o viteză nemaipomenită
spre înaltul zidului, apoi coborâră la fel de repede, vâââj! ca
vântul.
Paula și Matias se țineau cu putere de coamele generoase ale
cailor, și ochii strâns închiși.

- Pala, Pala, ia uite acolo! o zori fratele ei.


Paula privi înspre un frunzăriș unde doi cai zvelți, unul mai
mare, altul mai micuț, pășteau în liniște. Fata se apropie cu
grijă de ei, dar ce să vezi? De aproape Paula observă limpede ca
lumina zilei că minunații cai aveau aripi! Arătau ca în cărțile ei
cu povești, ca niște unicorni care existau¬ doar în basme. Doar
Când îi deschiseră în sfârșit, rămaseră cu
că aceștia erau reali...
gurile larg deschise de mirare.
Jungla ascunsă nu semăna cu nimic din ce și-au imaginat până - Mmm, Pala? Pala? o ghionti Matias. Nu cred că tigrul ăsta e
atunci. Poteci nisipoase, înguste, tăiau tufișurile mici și dese și prea prietenos. Băiatul scoase praștia improvizată din buzunar
șerpuiau cine-știe-unde, căci păreau să nu se mai termine. și aruncă toate capacele de la sticlele de apă pe care le adună.
Copaci cu frunze mari, late sau mai înguste, ca săgețile, copaci Dar acestea abia dacă îi atinseră nasul tigrului. Ba mai mult, îl
mititei care își legănau frunzele de asupra potecilor, dar și supărară și mai tare. Erau ca niște muște enervante.
copaci înalți, de nu le puteai ghici vârful. Cu tigrul mâniat pe urmele lor, Paula și Matias o luară la fugă
Soare era, dar îl putea zări doar printre crengi. Strigăte de pe cărările întortocheate ale junglei. În cele din urmă se ascun-
maimuțe, broscuțe sărind dintr-un loc în altul, șerpi verzi ca seră în spatele unui trunchi gros de copac, ca să își tragă
frunzele arcuindu-se de crengi. Păsări tucan și papagali sufletul.
colorând desișul verde care forma acum o nouă boltă cerească. - Matias? șopti Paula. Dar băiatul știa deja ce urma să spună
Apoi, de nicăieri, un tigru elegant ieși în calea lor, pășind ușor, sora lui și dădu repede din cap. Un fel de „da! folosește toiagul
ca o pană. Se opri brusc când îi zări și își dezgoli colții mari și ca să ne scoți de aici, gata cu aventura!”
ascuțiți.
Paula ridică deci pentru ultima oară toiagul și strigă o vrajă.
Închiseră amândoi ochii strâns și se ținură de mână. Într-o
clipă, se treziră în dulapul din dormitor, cu haine atârnând
pe capul lor, în loc de liane și frunze.
Din dormitor se auzeau voci. Mami și tati îi căutau.
- Ah, ia te uită unde s-au pitit năzdrăvanii, strigă Tudor
când deschise ușa dulapului. Haideți jos, am terminat
clătitele! Cu gem sau ciocolată?
Copiii năvăliră afară și se aruncară în brațe la mami și tati.
Ce bine era să fie din nou acasă! Și ce delicioase fură
clătitele după o așa aventură!
www.casutapovestilor.ro

©Toate drepturile rezervate

Aceasta este o carte 100% unică pe lume, realizată de o mamă antreprenor. Îți mulțumim pentru sprijin!