Sunteți pe pagina 1din 9

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Colegiul Cooperatist din Moldova

Referat
Tema:”Conţinutul şi evaluarea stocurilor”

A elaborat:Ciorap Mirela
A controlat: Boleacu Viorica

Chişinău:2017
 
Stocurile si producţia în curs de execuţie reprezintă ansamblul bunurilor si serviciilor
din cadrul unitaţii patrimoniale ce sunt destinate fie a fi vândute in aceeasi stare sau
după parcurgerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie a fi consumate la
prima lor utilizare. Ele se caracterizează ,în general, printr-o viteză de rotaţie
mare,servind activitatea întreprinderii pe o perioada mai mica de 1 an. În
contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate în: a)Din punct de
vedere fizic : - stocuri de materii prime, care participă direct la fabricarea
produselor,regăsindu-se in componenţa lor integral sau parţial, in starea initială sau
transformată. -materiale consumabile sau furniturile cuprind materialele
auxiliare,combustibilii,materiale pentru ambalat,piese de schimb,seminţe si materialul
de plantat,furaje si alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută
activitatea de exploatare fara a se regasi , de regulă, in produsul rezultat -produsele
sub forma semifabricatelor(produse in curs de fabricaţie),produselor finite(produse
care au parcurs intregul procesul de fabricaţie) si produselor
reziduale(rebuturi,materiale recuperabile si deşeuri) -animale care nu au indeplinit
condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de îngraşat, pasarile si
coloniile de albine -ambalajele de transport refolosibile care insoţesc bunurile in
procesul circulaţiei lor b)Din punct de vedere al ciclului de exploatare: - stocuri aflate
in faza de aprovizionare -stocuri aflate in faza de producţie -stocuri aflate in faza de
desfacere c)Din punct de vedere al locului de creare a gestiunilor: -stocuri aflate in
depozitele întreprinderilor -stocuri in curs de aprovizionare sau sosite si
nerecepţionate -stocuri sosite si nefacturate -stocuri livrate si nefacturate -stocuri
facturate si nelivrate -stocuri aflate la terţi În contabilitatea din ţara noastră, în sfera
stocurilor se includ si materialele de natura obiectelor de inventar.Acestea sunt bunuri
cu o valoare mai mică decăt limita prevazută de lege pentru a fi considerate mijloace
fixe,indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de
valoarea lor, precum si bunuri asimilate acestora (echipamentul de protecţie,
echipamentul de lucru,imbrăcamintea
specială,sculele,instrumentele,mecanismele,dispozitivele si verificatoarele cu
destinaţie specială, modelele,ştanţele,matriţele si alte obiecte asimilate).

Formele de evaluare în contabilitate a stocurilor sunt:

 Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii


 Evaluarea la inventariere
 Evaluarea la bilanţ
 Evaluarea la ieşirea din patrimoniu

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este


evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

1.Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura căruia se


cuprind următoarele elemente:

 preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile


(TVA), precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.
 taxe vamale aferente bunurilor importate.
 cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau
indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune,
ele pot fi:
 costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
 costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare. Nu se includ în
costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării necesare constituirii
stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă.

2.Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie


de exploatare, format din:

cheltuielile directe de fabricaţie;


cheltuieli indirecte de fabricaţie.

Cheltuielile directe sunt acelea care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie


(produs, serviciu, lucrare, comandă, fază , activitate, etc) înca din momentul efectuării
lor şi ca atare se includ direct în costul acestora.În această categorie se încadrează
cheltuielile cu consumul de materii prime, de energie şi combustibil în scopuri
tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi calculate pentru
munca prestată în productie etc. Cheltuielile indirecte sunt acelea care privesc
fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrări, servicii sau comenzi,
respectiv faze, activităti, ca obiecte de calculaţie în cadrul unui atelier, secţie etc., fie
chiar întreprinderea în ansamblul ei.Astfel de cheltuieli nu se pot identifica deci pe un
anumit obiect de calculaţie(produs, lucrare, serviciu, comandă etc. ) în momentul
efectuării lor şi ca atare nu se pot include direct in costul acestora, ci indirect, prin
repartizare (imputare) pe baza unor criterii conventionale, dupa ce mai întâi au fost
colectate pe locurile (centrele) care le-au ocazionat. Din această categorie fac parte:
cheltuielile comune ale secţiei sau indirecte de producţie, care sunt directe fată de
secţiile care le-au ocazionat şi pe care se colectează şi indirecte faţă de produsele
fabricate în secţiile respective; cheltuielile generale de administraţie care sunt
indirecte atât faţă de secţiile de producţie, cât şi faţă de produsele rezultate în cadrul
acestora etc. 3.Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca: • aport la capital; •
obţinute cu titlu gratuit; • din donaţii. Valoarea de utilitate pentru aportul în natură
(exemplu:mijloace fixe) la capitalul social sau obţinerea cu titlu gratuit este o valoare
actuală stabilită în funcţie de preţul pieţei, utilitatea bunului pentru întreprindere,
starea (gradul de uzură) şi amplasarea sa (tara , strainatate, vilan sau intravilan).
Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la


valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se
stabilesc în funcţie de utilitatea 5 bunului în întreprindere sau preţul pieţei. Valoarea
de inventar este deci, egală cu valoarea actuală , care este o valoare estimată (se
apreciază) in funcţie de piaţa şi de utilitatea bunului pentru întreprindere.Valoarea de
utilitate sau preţul pieţei, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică,
in principal, în funcţie de destinaţia lor, astfel: bunurilor (activelor,) destinate vânzarii
(mărfuri, produse finite, unele semifabricate şi materiale) li se stabilesc , de regulă,
valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de preţul de
vânzare previzionat (estimat) din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru
comercializare lor, cum sunt cheltuielile de transport, comisioanele cedate,
cheltuielile din perioada de garantie. Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie
se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă
costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă. Materiile prime si materialele
consumabile destinate utilizarii în exploatare se evalueaza la costul lor de înlocuire
(de reaprovizionare) La inventariere pot fi constatate şi stabilite valori actuale, care
delimitează stocurile în trei categorii: 1.-stocuri care nu prezinta deprecieri şi pentru
care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă; 2.-stocuri ce au suferit
deprecieri, care se evaluează la preţul posibil de valorificat a căror valoare de inventar
este mai mică decât valoarea contabila; 3.-stocuri la care utilitatea sau preţul pieţii
creşte şi, deci, valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă. La
stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu este
admisă supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.În acest sens: -în cazul în care se constată că
valoarea de inventar, stabilită iî funcţie de utilitatea bunului pentru unitate si preţul
pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate,
în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate. -în cazul în care
valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de
inventariere se vor înscrie valorile de inventar. -pentru asigurarea imaginii fidele a
patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative trebuie constituit un
provizion care să reflecte situaţia reală existentă, indiferent de situaţia economică a
agentului economic respectiv, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt
recunoscute din punct de vedere fiscal. -în cazul constatării unor lipsuri în gestiune,
imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de
înlocuire. Prin valoare de înlocuire se intelege costul de cumpărare practicat pe piaţa,
la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv T.V.A., cheltuieli de transport,
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate
sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. La stabilirea valorii de imputare nu
se vor avea în vedere provizioanele pentru deprecieri constante.

Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu


rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri: a)
Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi
valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci
plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate. b)Pentru stocurile la care s-au
constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea lor de intrare,
acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri
vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare
datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane.
Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se 6 deduce valoarea deprecierilor pentru
care au fost calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar ca
valoare netă ce se înscrie în bilanţ. c)Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula
generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în
contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziţie sau a
costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură
aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind
parametrii reali ai valorii stocurilor.Totodata, principiul prudentei cere ca plusurile de
valoare intre valoarea de inventar si valoarea de intrare sa nu fie inregistrate, acestea
nefiind realizate, iar pe de alta parte pentru minusurile de valoare acelasi principiu
cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri sa fie acoperite in caz ca la
valorificarea stocurilor minusurile de valoare se confirma total sau partial.

Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se


înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema
fundamentală a înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a
preţului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieşite. În condiţiile în care pe parcursul
desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru
evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având la bază valoarea de
intrare a acestora, reglementările şi standardele internaţionale recomandă următoarele
metode de evaluare:

• Metoda costului mediu ponderat (CMP);


• Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO);
• Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO);
• Metoda costului standard;
• Metoda identificarii specifice;
• Metoda pretului de vanzare cu amanuntul inclusive T.V.A.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a
stocului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în
stocul iniţial (qs), plus cantităţile intrate(qi):
CMP = Si + Vi /qs + qi
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante: a.
Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare, unde CMP
este obţinut prin următoarea formulă: CMP = Si + Vi /qs + qi
Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)
Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de
achiziţie al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite
din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor în ordine
cronologică. Din aplicarea metodei FIFO la datele luate spre exemplificare,
rezultă următoarea evaluare a ieşirilor şi stocurilor.
Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)
Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar
după epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior.
Metoda costului standard
Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de
gestiune, pot să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua
stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de
evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu
ajutorul cărora se evaluează şi înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele
dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau de producţie se
evidenţiază în conturi distincte.
Metoda identificării specifice
Această metodă presupune ca fiecare categorie de stoc să poată fi
individualizată atăt în momentul intrării căt si în momentul stocării sau scăderii
din gestiune. Metoda nu poate fi folosită pentru evaluarea stocurilor aflate in
cantitate mare in depozitele întreprinderii şi care sunt fungibile deoarece
întreprinderea prin modul de selectare a stocurilor scoase din gestiune poate
realiza o aranjare a rezultatului.
Metoda preţului de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA.
Preţul cu amănuntul sau cel de vânzare en gros se utilizează numai în cazul
mărfurilor, putând fi adoptat de oricare agent economic cu profil comercial, en
detail, en gros sau mixt. De altfel, acest preţ se justifică în condiţiile unui
comerţ cu articole şi sortimente numeroase şi o frecvenţă mare a intrărilor şi
ieşirilor, precum şi în situaţia organizării evidenţei analitice după metoda
global-valorică, ceea ce nu exclude posibilitatea utilizării lui şi în cazul
evidenţei cantitativ-valorice pe sortimente de mărfuri. Preţul analizat, datorită
modificărilor cu caracter oarecum frecvent ale preţurilor de cumpărare,
adaosurilor comerciale şi altor cauze, se poate reduce sau majora, după caz, pe
baza de inventar, atunci cănd este necesar. Această operaţie nu contra-vine
prevederilor contabile ţn vigoare întrucât nu se afectează valoarea de intrare în
patrimoniu la costul efectiv de achiziţie. Preţul cu amănuntul sau de vânzare en-
gross se stabileşte de către agentul economic prin luarea în calcul a unui anumit
adaos comercial, posibil de realizat, însă atunci când situaţia de pe piaţa se
schimbă este normal să se majoreze sau să se diminueze adaosul comercial şi
implicit preţul de vânzare, pe bază de inventar de schimbare de preţuri, cu
înregistrarea corespunzătoare în contabilitate. Altfel spus, majorarea sau
reducerea preţului cu amănuntul sau a celui de vânzare en- gross până la nivelul
costului de achiziţie respectă regulile şi principiile contabile, fiind un drept
exclusiv al agentului economic care poate lua asemenea decizii atunci când
apreciază că este necesar pentru valorificarea în condiţii avantajoase a
mărfurilor şi pentru evitarea unor riscuri.