Sunteți pe pagina 1din 4

Cântecul mioarei Dară cea mioară,

de trei miei în vară


mult mi-i năzdrăvană.
Lungani—Pașcani De trei zile-ncoace,
iarba nu-i mai place,
S-aude, s-aude, gura nu-i mai tace
departe la munte, — Cioban stăpânesc,
gomăn, gomănaș, fecioraș domnesc,
glas de buciumaș, ciobănaș de oi,
de trei ciobănași, de pe ieste văi,
gomăn, gomănind, cu sumanul lăi,
oile pornind, mâncat de nevoi
pe-un picior de munte și bătut de ploi…
cu hățașuri multe. Ciobănaș cu lance,
Ș-apoi suie și coboară, dă-ți oile-ncoace,
zi mare de vară, la verde zăvoi,
din vărsat de zări, că-i iarbă de noi
pân la țărcători și umbră de voi…
și din țărcători, sus frunza rătundă,
pân la sâniori, jos iarba măruntă,
trei cârduri de oi, sus îi frunza deasă,
de oi bucălăi, jos îi iarba grasă…
la lână țigăi, Ciobănaș cu glugă,
la coadă pârnăi, dă-ți oile-n luncă…
cu coarnele ciute, luncuța-nflorită,
cu steluță-n frunte, inima-mpărțită,
cu trei ciobănei, luncuța pletoasă,
tustrei verișori, inima duioasă…
că-s din trei surori. că mi s-o vorbit,
Unu-i ungurean, mi s-o dămolit
unu-i moldovean cei trei ciobănei,
și uni-i vrâncean. verișorii tăi,
Da cel ungurean ca pe la chindie,
și cu cel vrâncean ei să te răpuie,
pe cel moldovan, și la-apus de soare,
ei mi s-o grăit, ei să te doboare,
mi s-o dămolit, să mi te omoare
ca să mi-l omoare și la miez de noapte,
în apus de soare, dorm apele toate,
umbre când pornesc, să mi te îngroape,
negure s-opresc la valea adâncă,
pe munți și pe ape… la potica strâmtă.
dorm apele toate. El din gură o zis
— Mioară, mioară, pe-o gură de rai,
de trei miei în vară, cam de peste plai…
de-mi ești surioară, Iar de mi-i zări,
de-mi ești năzdrăvană, dacă-i întâlni,
de-s gata de moarte, măicuță bătrână,
spune-le tu toate… cu brâul de lână,
ca să mă îngroape, din caer trăgând,
în strunga de oi, din fir răsucind,
în jocul de miei, din ochi lăcrimând,
în dosul stânii, din gură-ntrebând
să mă urle cânii… — Cioban ungurean
Iar tu din gluguță, și cu cel vrâncean,
să-mi faci iconiță mări, n-ați văzut
și din trișculiță, și n-ați auzit
să-mi faci cruciuliță tot de-un ciobănaș,
și din buciumaș, tot de-un flăcăuaș
să-mi faci prăpuraș… și de-un fecioraș,
Tot să mă mângâi, pe-un picior de munte,
tu la cap să-mi pui cu oi multe, multe,
flueraș de os cu coarnele ciute,
că-mi zice duios, la lână țigăi,
flueraș de soc la coadă pârnăi.
că-mi zice cu foc, Mioară, mioară,
flueraș de fag tu-mi fii sorioară,
că-mi zice cu drag… să-i spui c-am plecat
Vântul mi-a sufla, și m-am însurat
oile-or zbiera, c-o fată de crai,
cânii m-or urla tot de peste plai…
și m-or căuta… Pe-un picior de plai,
Iar dac-ăi zări, pe-o gură de rai
dacă-i întâlni, mult plânge maica,
mândră copiliță, mai cu foc mândra…
albă la peliță, — Măi Ioane, măi,
neagră la cosiță, de pe ieste văi,
boură la țâță, cu sumanul lăi,
la haine pestriță, mâncat de nevoi
băluță, băluță, și bătut de ploi,
glas de copiliță, ce nu vii la noi,
prin munți alergând, pe la miez de noapte,
din ochi lăcrimând, dorm oile toate…?
de mine-ntrebând, — Băluță, băluță,
să-i spui c-am plecat albă la pieliță,
departe-n iernat, neagră la cosiță,
neagră la straiță, de voinici frumoși…
ce-mi sui pe Bistriță? Ș-apoi pe-un picior de plai,
— Mioară, mioară, pe-o gură de rai,
de trei miei în vară, mult plânge maica,
colo-n calea ta, mai cu foc mândra…
n-ai văzut badea? Iară cea măicuță,
— Ba l-oi fi văzut, neagră la străiță
nu l-am cunoscut. — Cioban ungurean
— Lesne-i de-al cunoaște și cu cel vrâncean
nalt și subțirel, mări, n-ați văzut
tras printr-un inel, și n-ați auzit,
la față-albureț, tot de-un flăcăuaș
la păr negru creț, și de-un fecioraș
negru câte-un fir, și de-un ciobănaș?
fața trandafir, Mări, de mi-ți spune,
negru câte-un strop, de voi a fi bine,
fața busuioc. iar de nu mi-ți spune,
— Băluță, băluță de voi a fi bine,
neagră la străiță, iar de nu mi-ți spune,
ba l-am cunoscut mult oi lăcrăma
și l-am auzit, și v-oi blăstăma
cu gomăn de om, și v-iți clătina,
mă chema din somn, mări, ca frunza,
gomăn gomănind, și v-iți legăna,
prin plaiuri suind, mări, ca iarba.
pe la miez de noapte, — Noi că l-am văzut
dorm apele toate… și l-am auzit,
Și el mi-o plecat, sara pe-nsărat,
depart-n iernat, la dealul bărbat,
dincolo de munte la drumul săpat,
prin hătașuri multe… la bradul plecat…
— Mioară, mioară, el îi îngropat
de trei miei în vară, în țărnă-astupat,
la lână plăviță, la capăt de deal,
ciută la corniță, la muche de mal,
m-aș duce, m-aș duce la valea adâncă,
și mi-i calea-n cruce la poteca strâmtă,
și nu pot străbate, de vânt nebătută,
de străinătate, de ochi nevăzută…
de pustietate, mătușă bătrână,
de voinici stătuți, cu brâul de lână
de butuci căzuți, albă la cosiță,
de cârlani lânoși, neagră la străiță,
nu mai întreba
nu mai blestema,
că vânt s-o porni,
în pământ te-a trânti,
pân-om alerga,
mi te-a astupa.