Sunteți pe pagina 1din 2

Moldova suverană și

independentă – ideal și realitate


Transformările din U.R.S.S. în cadrul perestroicăi aveau scopul de a spori
eficiența economiei și implicit a PCUS, dar si mentinerea sistemului totalitar in
statele componente ale Uniunii Sovietice.
Principalele cauze care au facut ca republicile unionale sa porneasca spre
obtinerea suverantitatii au fost: criza acuta in care a intrat Uniunea Sovietica,
inapoierea tehnica si tehnologica a producerii, defectiunile politicii nationale de
asimilare a popoarelor , centralizarea extrema a conducerii.
Lipsa de experienta a populatiei , a dus , la 25 februarie 1990 in cadrul
alegerilor parlamentare , la cistigul major al comustilor. Presedinte al Sovietului
Suprem al R.S.S.M. a fost Mircea Snegur.
Proclamarea independentei
După eșuarea tentativei de lovitură de stat din 1991, controlul și influența
puterii centrale sovietice, asupra statelor uniunii, a slăbit considerabil. După
căderea comunismului, uniunea personală dintre republicile sovietice și-a
pierdut baza legală - după cum vedeau moldovenii (președintele URSS era
liderul tuturor republicilor acesteia).
Noul parlament ales democratic s-a proclamat "deținătorul puterii supreme în
Stat". Moldova a aderat la ONU, primind astfel recunoașterea statalității.
Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității la 2 martie
1992, cand a obținut statutul de membru al ONU.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost un document adoptat
de către Parlamentul Republicii Moldova în urma eșecului loviturii de stat din
august 1991.
În octombrie, Moldova a început să-și organizeze forțele armate. Uniunea
Sovietică se destrăma rapid, iar Moldova nu se putea baza decât pe forțele sale,
pentru a putea preveni escalarea violențelor din „Republica Nistreană” și în
restul țării. Alegerile din decembrie ale lui Stepan Topal și ale lui Igor Smirnov
ca președinți a republicilor separatiste și dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice
la sfârșitul anului, a condus la creșterea tensiunilor din Moldova.
Flacăra violenței s-a reaprins din nou în Transnistria în 1992. Un acord de
încetare a focului a fost negociat de președinții Snegur și Elțîn în iulie. O linie de
demarcație urma să fie menținută de o forță de pace tripartită (compusă din
forțe moldovenești, ruse și transnistrene), iar Moscova s-a angajat să-și retragă
Armata a 14-a dacă se stabilea o constituție pentru Transnistria. De asemenea,
Transnistria urma să aibă un statut special în cadrul Moldovei, prin care își
rezerva dreptul la secesiune în cazul unirii Moldovei cu România.
Declarația de independență a Republicii Moldova în mod clar și direct, susține
suveranitatea Republicii Moldova pe teritoriul Transnistriei, deoarece este "o
parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru". Cu toate
acestea, Declarația de independență a Republicii Moldova este ea însăși un
argument împotriva suveranității Republicii Moldova asupra Transnistriei, cum
îl denunță acordul de la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul
Germaniei, "nulă și neavenită" fiind uniunea doar formală între cele două
teritorii.
În proaspătul stat, moldoveni s-au divizat în două tabere: unii au susținut
independența, alții au protestat împotriva ei, susținând reunificarea cu
România. Susținătorii reunificării s-au adunat în stradă, în Chișinău, să
protesteze.
Declaraţia de Independenţă a fost semnată de 278 deputaţi din 380 de
parlamentari aleşi nominal, conform circumscripţiilor. Cu toate acestea, drumul
spre obţinerea independenţei faţă de URSS a fost unul complex, fiind marcat de
manifestări civile, iar rezultatul final întârziind din cauza activiştilor proruşi din
stânga Nistrului sau adepţilor Partidului Comunist. Deşi a existat o dorinţă
enormă de menţinere a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti în
componenţa URSS, succesul mişcărilor naţionale de la sfârşitul anilor ’80 ai
secolului trecut a fost incontestabil. Astfel, la Marea Adunare Naţională de pe
27 august 1989 participă aproximativ 750.000 de oameni care cer declararea
limbii române ca limbă de stat în RSSM şi trecerea la grafia latină. Sub
presiunea străzii, Sovietului Suprem din RSSM adoptă la 31 august 1989 legile
privind declararea ca „limbă de stat” a limbii moldoveneşti şi recunoaşterea
unităţii lingvistice dintre limba română şi cea moldovenească, fiind stipulată
trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin. Iar manifestaţiile din august
1991 au culminat cu declararea Independenţei.

Ţurcanu Daniela