Tratatul cu Austria, cu toate dificultățile pe care le prezenta ar fi putut fi semnat dacă s-ar fi

produs unele modificări în articolul 5. La 10 septembrie 1919 s-a semnat la St. Germain tratatul cu
Austria fără România și fără Serbia, care ceruseră o amânare. În cele din urmă tratatul a fost semnat
și de către România în decembrie 1919 după ce guvernul Vaida-Voevod reușise să obțină
înlăturarea preambulului și a articolelor 10 și 11. Încheierea Tratatului de la Trianon a prezentat mai
puține dificultăți. Demisia lui Ionel Brătianu a produs satisfacție în Consiliul celor patru, astfel încât
guvernul lui Vaida-Voevod nu a întâmpinat prea mari dificultăți. Un moment dificil l-a constituit în
timpul negocierilor tratatului cu Ungaria planul unei confederații danubiene. Acțiunea diplomatică a
României de a împiedica realizarea confederației danbiene făcea parte integrantă din complexa
activitate dusă în scopul de grăbi semnarea tratatului cu Ungaria. La 3 martie 1920, Consiliul
Suprem, care-și ținea lucrările la Londra, a luat în discuție tratatul cu Ungaria. Marile puteri arătau
din ce în ce mai multă înțelegere față de România. Delegația română la Conferința Păcii avea în
componența sa un membru de valoare în persoana lui Nicolae Titulescu, care apăra cu deosebită
competență interesele țării. La 4 iunie 1920 se semna la Trianon tratatul de pace cu Puterile Aliate și
Asociate, pe de o parte și Ungaria, pe de altă parte. Tratatul de la Trianon reprezintă o victorie a
principiilor de drept internațional potrivit cărora popoarele au dreptul inalienabil de a decide
propriul lor destin. Pe baza acestor principii, România își vedea recunoscut, pe plan internațional,
statul național unitar1.

1
Ibidem, pp. 64-68.