Sunteți pe pagina 1din 2

EDUCAȚIA ÎN FAMILIE, CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ

PROF. MARCU IULIANA-MIHAELA


ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,PROF. M. SÎMBOTIN”
CÂRLIGELE, VRANCEA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,PROFESOR PANAITE C. MAZILU”
BROȘTENI, VRANCEA

Familia este izvorul vieții pe pământ, fiind prima Biserică întemeiată din
iubire pentru om de către Dumnezeu. Cea dintâi familie a fost întemeiată de
Dumnezeu în Rai, iar nu pe pământ, având ca preot şi martor pe Însuși
Dumnezeu: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său, după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut, a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1, 27).
Iubirea reciprocă a celor doi soți asigură familiei un climat de bună
înțelegere, armonie, acestea fiind sursa tuturor bucuriilor şi al bunurilor dintr-o
casă. Neînțelegerile dintre soț şi soție comportă consecințe grave, nu numai
pentru acea familie cu copii, părinți şi celelalte rude, ci şi pentru întreaga
societate, atât în plan material, cât şi în plan spiritual.
Familia este compusă, pe lângă soț şi soție, şi din copii. Pentru a arăta
legătura între cei doi şi urmașii lor îl citez pe psalmistul David care spune
„Ferice de omul ce-şi va umple casa de copii” (Psalmul 126,5). Însuși
Mântuitorul binecuvântează copii: „Şi aduceau la El copii, ca să-şi pună mâinile
peste ei, iar Iisus le-a zis: Lăsați copii să vină la mine şi nu-i opriți… Şi luându-i
în brațe i-a binecuvântat punându-şi mâinile peste ei” (Marcu 10, 13-16).
Familia este mediul în care se pregătesc noi generații de creștini şi astfel
educaţia este foarte importantă în cadrul familiei. Sfântul Policarp spunea în
lucrarea sa ,,Către Filipeni”: „Să învățăm şi pe femeile noastre să trăiască în
credinţa dată lor, în dragoste şi curăție, fiind devotate bărbaţilor în toată
sinceritatea şi să iubească pe toţi deopotrivă cu desăvârşită înfrânare şi să educe
copii lor în frica lui Dumnezeu”1.
Încă de la naştere copilul este blând şi receptiv la bine. Dacă noi, oamenii
mari, în lupta cu patimile depunem foarte mult efort, la copil, în mediu
duhovnicesc, virtuţile se dobândesc uşor şi cu repeziciune. Creşterea
duhovnicească a copilului este influenţată de imitarea părinţilor şi a adulţilor din
jurul lor. Dacă copilul va fi martorul unor comportamente de milostenie faţă de
cei aflaţi în nevoie, atunci în inima lui vor fi sădite milostenia şi sensibilitatea
faţă de aproapele.
Privind rugăciunea în sânul familiei, în primele secole creştine,
rugăciunea în familie se făcea în comun împreună cu slujitorii. De regulă,
stăpânul rostea rugăciunea iar ceilalți repetau cu voce scăzută după el. Şi astăzi,

1
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 169;
pentru a-i obişnui pe copii cu rugăciunea, părinţii pot rosti cu voce tare
rugăciunile ştiute.
Astfel, copiii învaţă atât rugăciunea, cât şi vremea la care trebuie rostită
aceasta, cultivându-se un comportament moral-religios. Odată cu învățarea
rugăciunii, copiii vor deprinde cum să-şi facă semnul Sfintei Cruci. Sfântul Ioan
Gură de Aur sfătuieşte mamele creştine: ,,Mamelor, întâi de toate, învăţaţi-vă
pruncii să se însemneze cu semnul crucii chiar înainte ca ei să fie în stare să facă
acest lucru: însemnații voi. Când vor creşte mai mari, urmăriţi ca ei să se
însemneze singuri, încet, fără grabă şi cu luare-aminte”2.
Urmează din acel moment ca mama să-l înveţe primele rugăciuni, să-i
unească mânuţele la rugăciune în faţa icoanei, să-l înveţe a se închina, să-l ducă
la Biserică la sfintele slujbe şi mai ales pentru a se spovedi şi împărtăşi cu
Sfintele Taine. Indiferent de preocupările copiilor (ştiinţă, tehnică sau artă),
părinţii au datoria de a supraveghea locul acestora în viaţa de zi cu zi a copiilor
pentru a nu deveni o patimă ce-i îndepărtează de Dumnezeu şi le împiedică
dezvoltarea vieţii duhovniceşti. Sfântul Apostol Pavel afirmă; ,,Toate îmi sunt
îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi
lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6,12).
Părinţii sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu şi a copiilor lor, de aceea
vor fi pedepsiți de către ei. De copii în viaţa aceasta, iar de Dumnezeu în cealaltă
viaţă, deoarece au neglijat icoana lui Dumnezeu, omul, educarea copiilor lor,
formarea creştinească şi mântuirea lor sufletească. Deci, părinţii sunt
răspunzători şi faţă de Dăruitor şi faţă de dar.
Sunt necesare mame bune întrucât o bună mamă creştină este sprijinul
familiei, al societăţii, al Bisericii şi al Neamului. Numai cu sfinte mame creştine,
asemenea Maicii Domnului şi marilor chipuri de sfinte mame creştine, se poate
crea o lume de bună calitate.
Sfântul Ioan Gură de Aur este categoric în ceea ce priveşte neglijarea
misiunii de părinte creştin: ,,Pe părinţii care neglijează sufletul copiilor îi
socotesc mai criminali decât pe ucigaşii copiilor, căci ucigaşii despart trupul de
suflet, pe când aceşti părinţi aruncă în focul gheenei şi sufletul odată cu trupul”3.
Din cele prezentate putem concluziona că, familia creştină proclamă şi dă
viaţă adevărurilor evanghelice, este un spaţiu eclesial convergent spre Biserică
în totalitatea ei. Ea este un factor de misiune creştină, de propovăduire a lui
Hristos, de strălucire a slavei divine în umanitatea ce constituie Biserica
Dumnezeului celui viu „stâlp şi temelia Adevărului” (I Timotei 3,15).

2
N. E. Pestov, Cum să ne creştem copiii, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 45;
3
Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008, p. 47;