Sunteți pe pagina 1din 4

Analiza literara a romanului Crima si pedeapsa, de

Dovstoievski
Romanul Crima si pedeapsa (1866) a consacrat gloria literara a lui Dostoievski aparand pentru
prima data in revista Russki Vestnik. Urmarit cu interes de contemporani si tradus in aproape toate limbile
europene, romanul Crima si pedeapsa a reprezentat si o prima inchegare literara mai completa a
conceptiei sale filozofice.

Crima si pedeapsa este primul roman social-filozofic al lui Dostoievski care trateaza cu o foarte
mare seriozitate psihologia crimei. Punctul de plecare al filozofiei lui Dostoievski este adversitatea fata de
burghezie si sistemul capitalist. Astfel una dintre preocuparile tematice preponderente ale scriitorului este
reliefarea suferintelor si a mizeriei la care este condamnata majoritatea oamenilor.

Dostoievski aseaza ideea principala a romanului si anume crima in miezul controverselor epocii si
realizeaza aceasta dezbatere in cadrul unei naratiuni beletristice, respectand in permanenta toate regulile
constructiei epice. Autorul lasa in permanent impresia ca nu face decat sa relateze intamplarile petrecute
in viata unui numar limitat de personaje si intr-o perioada de timp relativ scurta.

Firul principal al subiectului este motivarea crimei iar in continuare motivarea impulsurilor care-l conduc in
cele din urma pe eroul principal sa-si recunoasca vina.

Crima si pedeapsa ilustreaza mobilitatea metodei dostoievskiene de lucru, sistemul de mutatii proprii
creativitatii de acest tip. Situat la antipodul clasicismului nu numai prin sursele de inspiratie si rezultatul
finit, ci si prin drumul strabatut de la obiect la continutul artistic, romancierul isi schimba permanent
proiectele, pe tot parcursul realizarii lor. Unghiul sau de vedere este cu desavarsire lipsit de fixitate, si
oricat de certe la inceputul elaborarii , intentiile sale sufera pana la sfarsit intotdeauna transformari
esentiale. Romanul lui nu ni se infatiseaza de aceea ca monolit , sculptat intr-un unic si nefisurat bloc de
marmura, ci ca o impletire de motive mozaicale contrastante si chiar contrdictorii. Crima si pedeapsa este
dintre toate romanele lui Dostoievski cel mai « rotund » , cel mai « construit ” , cel mai apropiat
perfectiunii traditionale.

Actiunea romanului se desfasoara in anul 1865 , marcat de o grava criza financiara, si nu intamplator
debuteaza povestea lui Raskolnikov sub semnul aceleiasi crize. Familia lui se afla in pragul mizeriei, el
insusi trebuie sa isi intrerupa studiile din cauza starii materiale precare ; pentru a-si ajuta mama si fratele ,
Dunia vrea sa se vanda , intocmai ca prostituatele de rand. Ce putea fi mai firesc in Petersburgul mizeriei
si al camatarilor decat uciderea si jefuirea unei camatarese ?!

Tema capitalului si a pauperitatii isi ocupa pentru intaia oara locul sau central in literatura rusa, motivul
banilor , intonat inOameni sarmani si reluat in variatiuni continue in Adolescentul , devine un adevarat
laitmotiv in Crima si pedeapsa. Familia Marmeladov este nucleul dezbaterii nemijlocit si ostentativ sociale
intreprinse de Dostoievski in romanul sau. Vechea si permanenta lui preocupare pentru umilitiii si obiditii
soartei isi atinge adevaratul ei apogeu.

Roskolnikov este baiatul unei familii cu venituri foarte modeste ( mama sa e o vaduva cu o pensie infima)
si care pentru a urma cursurile la Facultatea de drept a Universitatii din Petersburg, trebuie sa isi castige
singur banii. El pierde lectiile si neputand plati taxele cuvenite este eliminat din universitate. Roskolnikov
isi iubeste mama si sora si sufera crancen din cauza ca in loc sa le sustina, le obliga la sacrificii. Primirea
unei scrisosri de la mama sa , perspectiva sacrificiului rusinos al surorii alimenteaza revolta tanarului si il
intareste in hotararea sa mai veche de a-si omori camatareasa, hotarare pe care o abandonase in ajun,
dupa vizita « de proba » la camatareasa. Roskolnikov vede prin crima sa o sansa pentru ai feri de mizerie
si umilinta pe cei care ii sunt dragi. Aceasta motivare il determina sa creada ca ar avea dreptul sa incalce
normele morale obisnuite in folosul oamenilor. Aceasta gandire este influentata de discutia dintre
stundentul si ofiterul din restaurant , discutie pe care Roskolnikov o aude si pe care o retine , deoarece
ideea studentului coincide intr-un mod ciudat cu propriile sale framantari.

Romanul motiveaza crima prin mizerie, motivare amplificata si prin destinul familiei Marmeladov si prin
alte tablouri de mizerie si suferinte la care asista Roskolnikov.

Ideea predestinarii este sugerata nu doar prin coincidenta intamplarilor, dar si prin existenta unor forte
inexplicabile , care il dirijeaza pe Roskolnikov , il obliga sa treaca prin Semmaia cu toate ca drumul lui nu
era pe acolo. In discutia cu Porfin Petrovici, la observatia acestuia ca « ma rog » ce se va intampla daca
oamenii obisnuiti vor incepe « sa taie la dreapta si la stanga », Roskolnikov raspunde ca din acest punct de
vedere nu e justificata vreo ingrijorare , intrucat acesti oameni mici se sperie singuri de ceea ce au facut si
se executa singuri « se pocaiesc in public – ceea ce este frumos si e o pilda inaltatoare ; intr-un cuvant, nu
aveti nici un motiv sa va nelinistiti din pricina lor…Exista o anumita lege in aceasta privinta ».

Complexitatea relatiilor intre diferite personaje il determina pe cititor sa vada in soarta lui Roskolnikov in
primul rand o tragedie determinata de nedreptatea sociala. Pe tot parcursul actiunii Roskolnikov, fiind un
personaj complex manifesta o varietate de trairi sufletesti : compasiunea pentru Marmeladov si familia
acestuia (fara de care nu putea sa aiba loc intalnirea cu Sonia, hotaratoare pentru destinul personajului),
indignarea impotriva casatoriei Duniei cu Lujin, interesul pentru orice suferinta omeneasca ( intalnirea cu
fetita beata etc.).

II aparuse ideea de a trece peste piedicile absurde pe care oamenii si le ridicasera in fata, de a-si verifica
personalitatea de a incerca , de a indrazni .

« N-am ucis casa o ajut pe mama, aste-s vorbe ! N-am ucis ca , obinand mijloace si putere, sa ajung
binefacatorul omenirii ! Nu pentru asta ! Am ucis si atata tot ; am ucis pentru mine si in clipa aceea
desigur, nu ma gandeam deloc daca am sa ajung binefacatorul omenirii sau am sa fiu toata viata un
parazit social !…N-a fost banul motivul principal ca am ucis. Sonia , altceva m-a indemnat(..)atunci voiam
sa stiu daca sunt si eu un paduche ca ceilalti sau sunt un om in toata puterea cuvantului. Daca voi putea
sa trec peste unele piedici ? Daca voi cuteza sa ma aplec si sa ridic de jos puterea ? Daca sunt o faptura
tremuratoare sau am dreptul… ». Piedica peste care se simte obligat sa treaca este viata aproapelui , fie el
tata, iubit sau un necunoscut : inlaturandu-i , aparent motivat sau gratuit , aceste fiinte isi asuma
prerogativele judecatorului suprem , se substituie – in viziunea dostoievskiana –lui Dumnezeu.

Asasinul se simte izolat , insingurat , incapabil de a-si iubi mama ori sora, de a dialoga cu semenii sai (cu
exceptia Soniei care ii ramane fidela tot timpul). Este semnificativa intentia romancierului de a-si
constrange eroul « sa-si zboare creierii » ca si gratierea lui ulterioara. In ceea ce-l priveste pe Raskolnikov,
condamnarea lui a fost comutata in doar opt ani de munca silnica cu deportare, judecatorul-autor
prevazand din timp disponibilitatile sale pentru « invierea lui Lazar ».

Suferinta este ideea etica centrala a lui Dostoievski . Omului ii e harazita suferinta, el trebuie sa se curete
de pacat prin chinuri multe si grele. Lovitura de teatru de la capatul celei de a doua intalniri cu
anchetatorul – neasteptata marturisire a falsului criminal , tocmai cand nervii lui Roskolnikov sunt pe cale
de a ceda si arta psihologica a lui Porfiri Petrovici a reusit aproape sa-i infranga rezistenta- indeplineste in
roman nu numai o functie arhitectonica , ci si una de continut , morala si filozofica. Ea amana
deznodamantul fatal, pentru ca Dostoievki nu vrea ca Raskolnikov sa cada intr-o capcana, ci sa isi
recunoasca el insusi , vinovatia, in numele unei anume « idei » - si de fapt apropie acest deznodamant in
masura in care ilustreaza in ochii adevaratului ucigas aceasta idee. Daca oameni nevinovati se denunta ,
vor sa se descarce de pacatele lor suferind pentru a le altora , atunci cu atat mai mult se cuvine
recunoscuta crima faptuita cu adevarat !

Raskolnikov din Crima si pedeapsa va incerca experienta supraomului : depasirea zidului moralei comune ;
dar va suferi esecul : delictul se va intoarec impotriva lui din pricina acelei intime prezente a lui Dumnezeu
in constiinta vinovatului, care este remuscarea si in aceasi timp, mantuirea.

Pe de alta parte, personajele pozitive (ideale, in conceptia autorului) sunt zugravite mult mai palid.
Razumihin si Dunia se comporta firesc , dar nu se intiparesc in memorie, sunt sterse. Razumihin ,desi se
ingrijeste de Raskolnikov cat este bolnav si castiga prin naturaletea si sufletul sau bun admiratia mamei lui
Raskolnikov cat si a Duniei , aflat impotriva socialistilor si pentru virtutile « solului » natal, este doar
un : « baiat bun». Judecatorul de instructie Porfiri Petrovici e ingenios, bun psiholog (analiza psihologica a
comportarii lui Raskolnikov inainte si dupa crima o face mai ales prin intermediul acestui personaj), dar si
el e un om prea obisnuit , iar in roman are doar o functie nu si un rol. In ciuda prezentei sale
relativ « sterse » in roman (pronunta cele mai putine cuvinte) , Sonia Marmeladova ramane unul din
personajele celebre ale literaturii universale. Sonia desi face parte din categoria oamenilor umili , ea il
determina pe Raskolnikov sa marturiseasca crima. Astfel ea reprezinta o intrupare a principiului smereniei,
a frumusetii uname pe care sacrificiul o pastreaza in om , chiar daca soarta il impinge in mocirla (Sonia
fiind prostituata pentru a-si asigura existenta).

Crima si pedeapsa este romanul tulburarii sufletesti a lui Raskolnikov , care savarseste crima datorita
mizeriei in care traieste incalcand regulile morale si fraternitatea umana. Trairile sufletesti intense a le
personajului pot da dovada uneori de cinism acesta fiind chiar mandru de crima pe care socoteste ca a
savarsit-o pentru o cauza nobila. Crima si pedeapsa este povestea unei aventuri, a unui destin. Nu doar
pentru ca Raskolnikov participa la douazeci si sapte din cele patruzeci de episoade ale romanului , sau
pentru ca in cele doua saptamani, scurse de la prima vizita la batrana camatareasa pana la
autodenuntare, el se afla permanent in centrul actiunii (care dureaza efectiv doar noua zile si jumatate), ci
mai cu seama fiindca toti ceilalti eroi ai cartii – sora si mama lui, Sonia si Razumihin, Lujin si Svidrigailov –
sunt laturile, valentele , posibilitatile sale , tot atatea fatete ale unuia si aceluiasi caracter. Crima si
pedeapsa este povestea unei idei, pe care o intruchipeaza , pro si contra , toate personajele cartii nu si
Raskolnikov : ideea naturii lor superioare, infrangand obstacolele , a luptei cu stupidele prejudecati
umaniste, a alesilor ce dispun in voie de inertul material uman , a conducatorilor cu drepturi nelimitate si
subjugand pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a fortei neinduratoare careia trebuie
toti sa i se supuna fara sa cracneasca, ideea cesarismului, ideea napoleoneana, ideea supraomului ! Crima
si pedeapsa este si o antologica sociografie peterzburgheza, monografia orasului monoton si cenusiu,
mohorat, mucegait, dospind de vicii, cu ulite intunecoase si piete murdare, cu birturi in care scandalurile
se tin lant si camere de hotel in care s-au cuibarit plosnitele, cu umbre slabite de foame, innecate in
alcoolism si prostitutie, cu podurile de pe care nenorocitii ajunsi la capatul puterilor se arunca in apa
tulbure si rece a Nevei.

Dupa ce l-a inviat pe Lazar, Mantuitorul a spus: „Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” (In.11,44). Sfantul Ioan
Scararulinterpreteaza aceste cuvinte mai ales cu referire la noi spunand: „Dezlegati-l pe el si lasati-l sa
mearga spre fericita nepatimire!”. Venind la noi, Domnul Hristos ne dezleaga de orice fel de legaturi ale
mortii pentru a putea merge spre El, spre Viata. Sa nu preferam deci starea de legati, de inlantuiti ai
propriilor noastre patimi, in locul libertatii, in locul vietii adevarate.

Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastraa tuturor,
invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din
Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu
n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la
fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si
piarda nadejdea, chiar de se afla in raul extrem. Sigur, e bine sa nu se imbolnaveasca nimeni, dar daca se
imbolnaveste, trebuie sa se roage ca boala sa nu-i fie spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu. In ceea ce
s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat
din moartea sufleteasca. Intai devine viu prin vointa lui Hristos, de pe urma pocaintei. Dar aceasta nu
ajunge. Mai trebuie dezlegat prin preot, la porunca lui Hristos, asa cum a fost dezlegat Lazar de Apostoli la
porunca Lui. Nu ajunge sa fie ridicat cineva din moartea sufleteasca, ci trebuie sa se dea si putere
madularelor lui pentru a lucra cele bune.

Sonia devine Iisus pentru un Raskolnikov mort în conştiinţă aşa cum Lazăr din Biblie era mort
fizic într-o parabolă generată de lectura Învierii lui Lazăr.

"Tot" – un cuvant din trei litere care imaginat inseamna un infinit. Dumnezeu ii da tot Soniei, Raskolnikov e
pe cale de a pierde tot, totul Soniei difera de cel al lui Raskolnikov. Totul lui Raskolnikov este ironic, este
mizer, este ceva de care el incearca sa scape, ceva care nu intelege, ceva care trebuie eliminat. Biblia este
pe masa, iar Raskolinkov intreaba "De unde o ai Sonia, tot de la...?". Biblia Lisavetei, un obiect care
subliniaza o crima. Invierea lui Lazar, minunea invierii, invierea camataresei, invierea Lisavetei, invierea lui
Marmeladov. Ce frumos ar fi, ar fi... tot. Si Raskolnikov promite o spovedanie fata de Sonia, destul..
O ora si 20 de minute de spectacol, o masa, patru scaune, 3 pahare, o biblie, 2 garoafe, cateva lumanari, o
scrumiera...o crima. Marmeladov, Sonia, Povestitorul, Porfiri si Raskolnikov. De asta e nevoie pentru ca
povestea sa se petreaca. Pentru ca intalnirea sa aiba loc. Pentru ca personajele sa-l faca pe Raskolnikov sa
inteleaga ca e necesar sa-si marturiseasca crima. Sa se predea singur. Sonia – model de pocăinţă
Sonia, personajul secundar din romanul Crimă şi pedeapsă, reprezintă femeia cu o trăsătură rar întâlnită până atunci în literatură, femeia
cu spirit de sacrificiu. Sonia se anulează aproape ca om, se jertfeşte ca fiinţă pentru a-şi ajuta familia să iasă din mizerie. Ajunge să se
prostitueze pentru ca fraţii ei mai mici să aibă hrană în fiecare zi pe masă. E plină de generozitate, se dăruieşte pe sine, mută munţii din loc
pentru binele aproapelui.

Sonia este femeia păcătoasă, pe care o întâlnim şi în Sfânta Scriptura, femeia care ajunge să verse lacrimi de pocăinţă şi să-şi îndrepte viaţa,
precum Maria Magdalena sau Maria Egipteanca. Conştient de păcatele ei, Raskolnikov o consideră, totuşi, superioară lui, de aceea într-o zi
se apleacă şi-i sărută piciorul, căci ea înţelegea perfect starea-i infamantă şi penibilă în care trăia. Dispreţul celor din jur, deşi o tortura, nu-i
schimbase întru nimic sufletul pur. Lui Raskolnikov îi era limpede că Sonia, prin caracterul ei şi cu educaţia religioasă (în camera ei pe scrin
se afla Noul Testament, din care îi citea lui Raskolnikov pasajul despre Învierea lui Lazăr), în pofida împrejurărilor, nu se putea complace la
infinit în acea situaţie. Perdiţia nu-i afectase decât trupul, nicio picătură de depravare nu-i alunecase în inimă.

Spre deosebire de Raskolnikov, care credea ca ucisese un parazit, şi nu se simţea deloc vinovat de fapta săvârşită, Sonia are mereu în faţă
conştiinţa că greşeşte, că păcătuieşte în faţa lui Dumnezeu, dar şi nădejdea iertării şi a mântuirii. Ea îl îndeamnă pe Raskolnikov să se
predea, zicându-i că suferinţa e un lucru mare şi sfânt, că mereu în suferinţă respiră o idee.

Înainte de a se preda, Raskolnikov vine să ia de la Sonia crucea din lemn de chiparos, pe care şi-o atârnă de gât, semn că s-a decis să-şi
poate crucea. Deşi Raskolnikov o respinge, Sonia îl urmează de departe pe acesta pe drumul spre poliţie, apoi se mută în Siberia unde fusese
trimis pentru ispăşirea pedepsei, ca oarecând mironosiţele femei pe drumul Golgotei.

Sonia rămâne un mister pentru Raskolnikov, care nu pricepe cum, în Siberia fiind, ea reuşise să fie îndrăgită de toţi deţinuţii, care o
cunoşteau foarte bine, la fel şi soţiile şi ibovnicele care o vizitau. Când o vedeau deţinuţii îşi scoteau căciulile, o salutau: “Măicuţă Sofia
Semionovna, măicuţa noastră scumpă şi dragă!”. Ea devine model de viaţă şi trăire pentru acei oameni izolaţi, cărora le zâmbea cu blândeţe,
ajutându-i, dându-le sfaturi şi leacuri când erau bolnavi. De ce mister? Pentru că însuşi Dostoievski nu vedea omul decât în mişcare, în
contradicţii mistuitoare, în devenire: “Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi chiar dacă am să-mi dedic toată
viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister pentru că vreau să fiu om”.

Ultima scenă a romanului, cea a întâlnirii dintre Raskolnikov şi Sonia, reprezintă scena în care eroul este salvat, ca şi Faust de către
Margareta, prin dragoste. Dragostea îi regenerează pe amândoi, căci inima unuia cuprindea izvoare nesecate de viaţă pentru inima celuilalt.